O pasiune pentru suflete

Text: Romani 10:1-13

„Fraţilor, dorinţa inimii mele si rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să fie mantuiţi.” Romani 10:1

Incartea lui Raymond C. Ortlund Lord; Make My Life a Miracle (Doamne, fă-mi viaţa o minune), există o povestire despre A.B. Simpson, fondatorul Alianţei Misionare Creştine. Un musafir al familiei Simpson s-a trezit dimineaţa devreme şi dorea să meargă spre birou. A văzut o imagine care l-a mişcat profund. Simpson stătea cu braţele în jurul unui glob pămantesc, îmbrăţişandu-l. Ii curgeau lacrimi pe obraji. Literalmente plangea pentru lumea pierdută în păcat.
Apostolul Pavel a fost greu împovărat pentru mantuirea neamului său evreesc. El exprimă profunzimea acestor sentimente în Romani 9. El scrie: „Spun adevărul în Cristos, nu mint; cugetul meu luminat de Duhul Sfant, îmi este martor, că simt o mare întristare, şi am o durere necurmată în inimă. Căci aproape doresc sâ fiu eu însumi anatema, despărţit de Cristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti” (v. 1-3). Si în textul nostru de azi, el spune: „…dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi este ca să fie mantuiţi”.

Dumnezeu însuşi este cel mai înalt exemplu al dragostei faţă de oameni. „Pentru că atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, câ a dat pe singurul Său Fiu…” (Ioan 3:16). Pavel spune, în Romani 5:8, „Dumnezeu îşi arată dragostea fată de noi prin faptul că, pe cand eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi”. Cat de mult ne preocupă pe noi lumea înstrăinată de Dumnezeu? Ne preocupă destul ca să depunem mărturie? Destul ca să dăm din ceea ce avem? Destul ca să ne dăruim pe noi înşine? Destul ca să murim? – R.W.D.

„Iubirea de oameni Te rog să mi-o dai,
Focul dorinţei să-i văd mantuiţi.
Şi-n drumul urcand să-i văd către rai
Şi-n braţul Tău, Doamne, deplin fericiţi. ”  – Tovey

„Pasiunea pentru Isus devine curand o pasiune pentru a spune altora despre Isus„

Painea zilnica

Cauti speranta?

Text: Psalmul 42:5-11

„…Nădăjduieşte în Domnul, căci iarăşi II voi lăuda; El este mantuirea mea şi Dumnezeul meu.” Psalmul 42:5

O misionară din India zăcea pe pat cuprinsă de febra malariei. Pe măsură ce boala înainta reducandu-i treptat forţele, un sentiment de depresiune a făcut-o să cadă în disperare. Se simţea atat de copleşită încat a cerut Domnului s-o ia la El. Dar într-o zi, în timp ce era învăluită în această carapace a descurajării, sunetele unei melodii din altă parte a casei au făcut-o atentă. Un grup de tineri indieni aveau un serviciu de închinăciune. I-a auzit cantand în dialectul lor: „M-am hotărat să-Lurmez pe Isus; Şi înapoi, şi înapoi,eu nu voi da”. Cantarea i-a zguduit inima şi a început să se roage. Imediat rugăciunea ei s-a transformat în laudă şi mulţumire, şi Dumnezeu a făcut ca descurajarea ei să dispară. Nu mult după
aceea a dispărut şi boala, însănătoşindu-se din nou. Mulţi ani după aceea a continuat să slujească cu multă eficienţă în lucrarea misionară mondială.

Te poţi regăsi într-o experienţă ca aceasta? Ai cunoscut şi tu o descurajare în urma căreia ai fost gata să renunţi, să te dai învins? Ai simţit o asemenea povară a depresiunii, că ai întrebat şi tu Ia fel ca David: „Pentru ce te mahnesti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? (Psalmul 42:11).
Ori de cate ori începe coboraşul, adu-ţi aminte că David a avut nu numai problema ci şi soluţia. „Nădăjduieşte în Dumnezeu,” a spus el. Curajul pe care-l capeţi prin prezenţa lui Dumnezeu va aduce laude şi mulţumiri în inima ta, iar credinţa ta va fi reannoită. Cantă din adîncul fiinţei tale: „M-am hotărît să-L urmez pe Isus; Şi înapoi eu nu voi da, şi înapoi eu nu voi da”. Cand te încrezi în Domnul, vei găsi nădejde.  – P.R.V.

„Prăbuşiţi în disperare şi noapte,
Nădejdea noastră-i Domnul, Sfantul.
El niciodată nu-şi retrage mana
Şi nu uită să-Şi ţină Cuvantul.”– D.J.D.

„Dacă nu poţi face faţă unor situaţii dificile, încearcă cu nădejdea – în Dumnezeu„

Painea zilnica

Ce te costa?

Text: Evrei 12:1-11

„Căci eraţi ca nişte oi rătăcite. Dar v-aţi întors la Păstorul… sufletelor voastre.„1 Petru 2:25

Cand era tanăr căsătorit, Arthur Schirmer, şi-a petrecut mult timp frecventand barurile, pariind Ia cursele de cai, angajan-du-se în multe alte activităţi în care îşi căuta plăcerea. Deşi ştia o mulţime de lucruri despre Biblie, nu-L cunoştea pe Isus ca Mantuitor. Simţea că a fi creştin însemna o piedică în calea de-a căuta bogăţiile şi plăcerile. Într-o zi, Jean, singurul lui copil, mandria vieţii sale, a devenit creştină. Cu multă credincioşie, depunea mărturie înaintea părinţilor ei şi, după caţiva ani, au fost de acord ca într-o zi să meargă la un program de evanghelizare. Acolo, Arthur şi soţia lui, Audrey, l-au primit amandoi pe Isus ca Mantuitorul lor.
Timpul trecea şi nu se vedea nici un semn de creştere spirituală în vieţile lor. Tristă din cauză că părinţii ei nu se mai maturizau în Cristos, fiica lor, Jean, acum de 21 de ani, a cerut unui grup de tinere femei să i se alăture în rugăciune pentru părinţii ei. Ea a spus: „Doamne, ascultă-mi rugăciunea, nu are importanţă cat m-ar costa şi ce sarcrificiu personal trebuie să fac!” La două zile după aceea, Domnul a răspuns la rugăciunea ei, a fost luată de un vartej în timp ce înota şi s-a înecat.

Privind în urmă, tatăl ei scrie: „Mi-am revizuit viaţa stearpă şi am strigat la Domnul cu lacrimi de pocăinţă: „O, Doamne, în toţi aceşti ani mi-am condus singur viaţa şi am făcut o ruină din ea. Acum vreau ca Tu să preiei conducerea!” Pană atunci, Arthur şi soţia lui nu şi-au schimbat vieţile. Au fost apoi folosiţi în mod minunat de Dumnezeu – dar, vai, cu ce preţl Cat te va costa, omule ce te pretinzi a fi creştin şi trăieşti o viaţă lumească, ca să te predai cu totul lui Isus?  -H.G.B.

„Predă-ţi viaţa lui Cristos acum,
Dăruieşte-l totul fără amanare.
Vei cunoaşte bucuria cea mai mare
Spunand: „Cristos e singurul meu drum!”  ”   – Branon

„Consacrare înseamnă să ne luăm mâinile de pe ceea ce deja aparţine lui Dumnezeu„

Painea zilnica

Rugăciunea, arma mea!

Doamne stau în rugăciune
Căci ea este arma mea
Multe am Isus a-Ți spune
Căci mi-e frântă inima

Păcatul, rău mă apasă
Deloc, nu sunt mulțumit
Doar de ce-am făcut îmi pasă
Mă gândesc la al meu sfârșit

Eu vreau să rămân cu Tine
Însă lupta este grea
Vreau să fac tot ce e bine
Să veghez la viața mea

Lupta ce o duc cu mine,
Mă doboară, mă sfârșește
Și am nevoie de Tine
Duhul Tău, mă întărește

Zi de zi mă pregătesc
Răul, să pot să-l înfrunt
Dar uneori mă trezesc
Că tot mai rău, mă afund

În păcat și nepăsare
Apoi, mintea îmi vuiește
Inima încă mă doare
Dar Duhul Tău, mă zidește

Și iar mă gândesc Părinte
Cum să fac și să îndrept
Spre cele trainice, sfinte,
Să pornesc și să aștept

Ajutorul Tău în toate
Fără el, nu voi răzbi
Căci victoria nu se poate
Fără Tine dobândi

Eu a rugăciunii cale
O aleg, să pot răzbi
A Ta milă și îndurare
O cer și voi birui

Ce sunt eu? sunt doar țărână
Fără Tine, nu-s nimic
Ține-mă în a Ta mână
Chiar de-s neînsemnat și mic

Prețu-mi crește doar cu Tine
Că-mi dai din valoarea Ta
Te îndură și de mine
Căci nu am pe nimenea

Stânca mea să fii, Isus
Și învingător, voi fi
Voi trăi la Ceruri sus
Voi trăi în veșnicii!

 Florența Sărmășan  

Rugăciunea

Chiar dacă vreodată îți va fi greu,
A te ruga aşa cum se cuvine,
Nu uita, tu te rogi lui Dumnezeu,
Acelui Domn al slăvilor divine.

Cu El trebuie să avem,
O părtăşie sfântă-n fiecare zi,
Să stăm treji şi să veghem,
În rugăciune a stărui.

Căci prin aceasta noi primim,
Puteri de sus, putere mare,
Şi putem chiar să biruim,
Duhurile rele şi neascultătoare.

Rugăciunea schimbă totul,
Schimbă însăşi viața noastră,
Ne transformă întru totul,
Spre-un bine ne modelează.

Rugăciunea ne dă aripi,
Să zburăm mai sus, mai sus,
Ne-ntăreşte-n clipe grele,
Precum a făcut-o cu Isus.

Ne deschide ochii minții,
Ne-ntăreşte-n trup şi cuget,
Ne uneşte cu toți frații,
Chiar şi-n al nostru umblet.

Pentru mine-i o-nviorare,
Ce-o experimentez mereu,
Ce-o aflu-n fiecare dimineață,
Când mă rog lui Dumnezeu.

Doamne, ascultă-mi rugăciunea mea,
Pleacă-Ţi urechea la cererile mele!
Ascultă-mă în credincioșia și dreptatea Ta!
Chiar şi-atunci când Te rog în zile bune sau rele. (Psalmul 143:1)

Afin Hamat

Psalmul 61

Ascultă Doamne strigătele mele
La rugăciunea mea să iei aminte
Și de pe Tronul mai presus de stele
Ascultă-mă te rog, iubit Părinte…

Mă du pe stânca ce e prea înaltă
Și singur Doamne, nu o pot ajunge
Căci Tu mi-ești adăpost, inima-mi saltă
Puternic turn, vrăjmașul să-l alunge.

Aș vrea să locuiesc pentru vecie
În cortul Tău, în curțile regale
Și să alerg mereu cu bucurie
La adăpostul aripilor Tale.

Căci, Dumnezeule, cu-așa iubire
Tu juruințele-mi asculți anume
Și-mi dăruiești aleasa moștenire
Acelor ce se tem de al Tău Nume.

Tu împăratului i-adaugi zile
”Lungească-i-se anii pe vecie!”
‘Naintea Ta cât fi-vor cerurile
Rămână pe-a-lui scaun de domnie.

O Doamne fă ca marea-Ți bunătate
Și-a Ta credincioșie neclintită
Ca să vegheze-asupra lui prin toate
Să poată duce-o viață liniștită.

Atuncea voi cânta fără-ncetare
Numele Tău și-a Tale biruințe
Și zi de zi cât voi trăi sub soare
Voi împlini a mele juruințe.

Daniel Hozan

Rugăciunea de mijlocire

Trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase. Luca 18:1

Nu poţi mijloci în rugăciune dacă nu crezi in realitatea Răscumpărării, vei transforma mijlocirea intr-o compasiune inutilă faţă de oameni, ceea ce îi va face să rămână şi mai departe mulţumiţi cu faptul de a fi departe de Dumnezeu. In rugăciunea de mijlocire aduci înaintea lui Dumnezeu persoana sau situaţia pe care o ai pe inimă, până când eşti mânat de atitudinea pe care o are Dumnezeu faţă de acea persoană sau situaţie. Mijlocirea înseamnă a împlini ceea „ce lipseşte suferinţelor lui Cristos”; de aceea sunt aşa de puţini mijlocitori. Mijlocirea este înţeleasă în sensul de a ne pune în locul altuia. Aceasta nu este mijlocire! Încearcă să te pui în locul lui Dumnezeu.

Ca om care mijloceşte pentru alţii, ai grijă să n-o iei înaintea realităţii pe care ţi-o comunică Dumnezeu, căci altfel vei fi zdrobit. Dacă cunoşti prea multe lucruri, mai mult decât a rânduit Dumnezeu să cunoşti, nu te poţi ruga; situaţia persoanei respective este atât de zdrobitoare, încât nu mai poţi vedea realitatea.

Lucrarea noastră constă în a veni direct la Dumnezeu în legătură cu orice, dar noi ne eschivăm de la aceasta înlocuind mijlocirea cu activitatea. Facem lucrurile care pot fi înregistrate, dar nu mijlocim. Mijlocirea este însă singura lucrare care nu prezintă capcane, deoarece ea menţine deschisă relaţia noastră cu Dumnezeu.

Atunci când mijlocim, trebuie să avem grijă ca sufletele să nu fie doar „cârpite”. ele trebuie să ajungă în contact cu însăşi viaţa lui Dumnezeu. Gândeşte-te numai câte suflete a adus Dumnezeu în calea noastră, iar noi le-am părăsit! Atunci când ne rugăm de pe temeiul Răscumpărării, Domnul creează ceva ce nu poate crea decât prin rugăciunea de mijlocire.

Oswald Chambers

Psalmul 143

Ascultă-mi rugăcinea Doamne Sfinte
Și-a mele cereri nu le ignora
Urechea-Ți pleacă, drept și bun Părinte
Și-ascultămă-n credincioșia Ta

Cu mine nu intra la judecată
Că-s robul Tău și pururi vreau să-Ți fiu
Iar înaintea Ta nu-i chip să poată
Fi fără de prihană vre-un om viu

Vrăjmașul sufletul îmi urmărește
Îmi calcă chiar și viața la pământ
Spre-ntunecoase locuri mă gonește
Spre-acei de multă vreme în mormânt

Mâhnit îmi este duhul meu în mine
Și inima-n lăuntru-i tulburată
De vremuri vechi ‘mi-aduc aminte bine
Și cuget la lucrarea-Ți minunată

Spre Tine mâini întind de vreme multă
Și după Tine sufletu-mi suspină
Grăbește Doamne vino de m-ascultă
Și nu-mi ascunde fața Ta senină

Căci aș ajunge ca cei fără viață
Ce se coboară-n groapă cu suspine,
Fă-mă s-aud în orice dimineață
Ce bun ești Tu, căci eu mă-ncred în Tine

Arată-mi Doamne calea necesară
La Tine-mi înalț sufletul și rostul
Mă scapă de vrăjmași când mă-nconjoară
Căci eu la Tine-mi caut adăpostul

Învață-mă să-Ți fac voia cerescă
Căci Doamne Tu ești Dumnezeul meu
Iar Duhul Tău să mă călăuzească
Pe calea dreaptă ca să merg mereu

Pentru-al Tău nume Mare și Puternic
Înviorează-mă! Ești Cel ce poate
Iar în dreptatea Ta Părinte Veșnic
Din greul meu necaz sufletu-mi scoate

Iar bunătatea Ta să mă dezmierde
În ea vrăjmații mei îi nimicește
Pe cei mai răi potrivnici Doamne-i pierde
Căci eu sunt robul Tău ce te iubește

Daniel Hozan

Neobservatul caracter sacru al împrejurărilor

„Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu.”Romani 8:28

Situaţiile din viaţa unui sfânt sunt rânduite de Dumnezeu. În viaţa unui sfînt nu există întâmplare. Prin providenţa Sa, Dumnezeu te duce în situaţii pe care nicidecum nu le poţi înţelege, dar Duhul lui Dumnezeu le înţelege. Dumnezeu te duce în anumite locuri, intre anumiţi oameni şi în anumite condiţii pentru a realiza un anumit scop prin mijlocirea Duhului din tine. Nu te împotrivi niciodată împrejurărilor spunând: “Voi fi propria mea providenţa aici: trebuie si fiu atent la aceasta, si mă păzesc de cealaltă”. Toate situaţiile în care te afli sunt în mâna lui Dumnezeu, de aceea niciodată să nu te gândeşti că eşti în situaţii nefireşti.

Partea ta în rugăciunea de mijlocire nu este să intri în agonia mijlocirii, ci să foloseşti împrejurările obişnuite în care te aşază Dumnezeu şi oamenii obişnuiţi între care te aşază EI prin providenţa Sa, pentru a-i aduce înaintea tronului lui Dumnezeu şi pentru a da Duhului Sfant care se afla in tine ocazia să mijlocească pentru ei. În acest fel Dumnezeu îşi va face lucrarea in întreaga lume, cu sfinţii Săi.

Fac eu dificilă lucrarea Duhului Sfânt prin faptul că nu sunt sigur sau explicit, sau prin faptul că încerc să fac lucrarea în locul Lui? Eu trebuie să împlinesc partea umană de mijlocire, adică să folosesc imprejurările în care mă aflu şi oamenii care sunt in jurul meu. Trebuie să-mi păstrez viaţa conştientă ca pe un altar al Duhului Sfânt, apoi, când îi aduc pe alţi oameni inaintea lui Dumnezeu in rugăciune. Duhul Sfânt mijloceşte pentru ei.

Mijlocirea ta nu poate fi niciodată a mea şi mijlocirea mea nu poate fi niciodată a ta, ci Duhul Sfânt mijloceşte în vieţile noastre. Fără această mijlocire suntem lipsiţi de resurse.

Oswald CHAMBERS

Iubirea Lui

Motto: „”Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit
și Eu. Rămâneți în dragostea Mea.”” Amin! Ioan 15:9.

Pășim cu frică și sfială-n adunare
Căci Dumnezeu este prezent aici;
Și sfințenia Lui este atât de mare!
Credincioșia Lui e fără asemănare,
Și noi suntem, o Doamne, atât de mici!

Ne plecăm genunchii frate lângă frate
Rugându-ne ca să ne scape de povară;
Și-n plâns durut, cu frunțile plecate,
Spălând în inimi o urmă de păcate
Simțim iubirea Lui cum ne înfășoară.

Ne lăcrimează sufletul încețoșând privirea,
Iar inima în piept, stă gata să se frângă
Când cuvintele cântării vorbesc de pătimirea,
De jertfa de pe cruce a Celui ce-i Iubirea…
Și rugăciunea-i slobodă să plângă.

Fierbinte-i lacrima când inima-i zdrobită
Și strigă în rugăciune, fără glas…
Însă iubirea lui Hristos nemărginită,
Ne mângâie și șterge lacrima ivită
Ce se prelinge neștiută pe obraz.

În iubirea Lui cea veșnică ne-a ridicat
Din mocirla lumii, plină de păcate…
Și nu e, nicidecum, că am fi meritat –
Ci prin jertfa Sa Hristos ne-a arătat
Esența unei iubiri adevărate.

Să fii iubit de Domnul, e atâta fericire,
Și iubirea Lui ne strânge laolaltă!
Ori, într-o inimă încărcată de iubire
Nu-i loc de înstrăinare, ci loc de înfrățire
Și nimeni nu-i pe-o treaptă mai înaltă.

Viața cu Hristos, în Dumnezeu i-ascunsă;
El ne e Lumină pe căile neprihănirii;
Prin Duhul Său ni-i inima condusă
Și necurmat, nădejdea noastră-i pusă
În Veșnic Dumnezeul Mântuirii.

De tot ce e lumesc să ne desprindă,
Să ne fie pacea Lui în inimă mereu…
Iubirea lui Hristos să ne aprindă –
Și sufletul, pe veci, să ni-l cuprindă
Nețărmurita dragoste de Dumnezeu.

Ioan Vasiu