Măcar ca rob…

O, Domnul meu, te-am întristat
Şi ştiu că nu mereu Te-am onorat…
Iar azi, acum, m-am prăbuşit
La sfintele-Ți picioare hohotind
De plâns. De ce altceva  aş putea?
Privesc în urmă la viața mea…
Vrednic nu sunt de haina ce mi-ai dat-o să o port…
Talanții de la Tine zac pe la Acan, sub cort…
Cu alte cele, în noroaie îngropați…
De mult deja, mult prea de mult acol’ uitați… .
Uitat de toți sub cerul sumbru am rămas
Înțepenit, fără tăria de-a mai face vreun alt pas. .
Arcaşii m-au ajuns şi iarăşi cu furie m-au lovit…
Mă-ntreb mâhnit: oare şi El m-a părăsit?
Oare şi Tu? Aş merita-o, da, atât de bine-o ştiu…
Nu mai sunt vrednic să îmbrac haina de fiu… .
Dar. . Doamne… . mă adu şi mă primeşte-n casa ta măcar ca rob! …
Averea ce-mi dăduseşi e acum toată un ciob…
Afară însă este frig… se-aud venind iarăşi arcaşi din depărtãri…
Şi râd hienele tot mai pe-aproape, tot mai amenințător…
În noaptea rece şuieră un aspru vânt, ca de mormânt!
Mă ia cu Tine şi mă trece peste el, zburând! …
Ce bine e în casa Ta, o ştiu prea bine!
Afară-n jurul meu sunt doar ruine!
Mă iartă, Domnul meu şi-adu-mă-n casa ta, ‘napoi… .
Doresc seninul, pacea, nu săgeți în noapte, frică, frig sau vijelii şi ploi…

Emanuel Hasan

Reclame

Daca ai fi cunoscut!

“Dacă ați cunoscut…, în această zi a ta, cele care sunt spre pacea ta! Dar acum sunt ascunse de ochii tăi.”

Luca 19:42

Isus a intrat triumfător în Ierusalim; întreaga cetate s-a pus în mişcare; dar era acolo un dumnezeu străin: mândria fariseismului. Era un dumnezeu care părea religios şi drept, dar, în realitate, era “un mormânt văruit”.

Ce anume mă orbeşte pe mine în această zi a meat Am eu vreun dumnezeu străin – nu un monstru dezgustător, ci o anumită stare sufletească ce mă domină? Mai mult decât o dată Dumnezeu m-a adus faţă în faţă cu dumnezeul străin şi am ştiut că trebuie să renunţ la acesta, dar n-am făcut-o. Am trecut prin criză ca prin urechile acului şi tot mai am acel dumnezeu străin; sunt orb faţă de lucrurile care sunt spre pacea mea. Este un lucru înspăimântător că putem fi în locul unde Duhul lui Dumnezeu ar trebui să aibă cale liberă în noi, şi totuşi, noi facem ca vina noastră înaintea lui Dumnezeu să crească tot mai mult.

“Dacă ai fi cunoscut” – cuvintele lui Dumnezeu pătrund direct în inimă, având în urma lor lacrimile lui Isus. Aceste cuvinte implică responsabilitatea pentru propriile noastre greşeli. Dumnezeu ne trage la răspundere pentru ceea ce nu vedem. “Acum sunt ascunse de ochii tăi” – pentru că nu te-ai predat Lui niciodată cu adevărat. Ce tristeţe de nedescris aduc cuvintele “care puteau fi”! Dumnezeu nu mai deschide niciodată uşile care au fost închise. El deschide alte uşi, dar ne aminteşte că există uşi pe care noi le-am închis, uşi care n-ar fi trebuit niciodată închise, gânduri care n-ar fi trebuit să fie niciodată murdărite. Nu-ţi fie teamă niciodată când Dumnezeu îţi aduce în faţa ochilor trecutul. Lasă amintirea să lucreze. Ea este un slujitor al lui Dumnezeu, cu mustrările, pedepsele şi întristările ei. Dumnezeu va transforma acel “care puteau fi” într-o recoltă minunată pentru viitor.

Oswald CHAMBERS

Cel ce sfințește

Vreau sa rămân eu veșnic în iubirea
Ce Tu, ai oferito, pentru mine,
Numai în Tine, se topește firea,
Sa pot iubi, pe cei născuți din Tine!

Căci Cel care sfințește e dintr-Unul,
Cu-acela, pe care EL, îl sfințește!
Cel ce sfințește, e Isus, e Domnul
Și cel sfințit, e cel ce il primește!

De sunt eu, în iubirea Ta cereasca,
Nu este greu, pe frați sa ii iubesc,
Pacea în mine-începe sa domneasca!
Căci am în mine duhul Tău ceresc.

De sunt sfințit de Cel din Dumnezeu
Sunt fiul Lui, născut, în jertfa-I Sfânta!
Cuvântul a schimbat destinul meu,
Și m-a scăpat de moarte de osânda!

De sunt sfințit de Cel din Dumnezeu,
Ce S-a întrupat, în Fiul Omului,
Atunci, mi-a schimbat mersul meu,
Sunt mântuit prin harul Domnului.

Sa nu ma lași, sa fiu nepăsător,
De tot ce ai făcut, Tu pentru mine,
Vreau sa fiu Doamne recunoscător!
Căci Tu m-ai izbăvit, din asta lume.

Și-n haina dragostei înfășurat,
As vrea sa fiu cât voi fi pe pământ,
Atunci voi ști, ca dincolo de neant,
Voi fi cu-Acela, care m-a creat.

Lupşea George 

Pe un munte de granit

Pe un munte de granit
Mâna Ta m-a ridicat
Teafăr, nu am fost lovit
Aici pacea mi-am aflat
Tu mă protejezi mereu
Mă ferești de cel viclean
Mă aperi de orice rău
Înlături pe al meu dușman
Lațul său lung m-a atins
Mă vrea aliatul său
Dar Tu brațul Ți-ai întins
Să mă aperi de cel rău
Căci prin jertfa Ta Isus
L-ai învins, ai câștigat
Mântuire mi-ai adus
Viața veșnică mi-ai dat
N-ai vrut ca să fiu pribeag
Cu cel rău să mă-nsoțesc
Ca fiu, m-ai răscumpărat
Și eu Doamne Te iubesc
Dar și frate sunt cu Tine
Amândoi vom moșteni
Eu știu sigur că-mi vrei bine
Cât trăiesc, Te voi slăvi.
Lutul slab, alunecos,
Ce Tatăl l-a frământat
Este al Tău, bun Hristos
Viața pentru el Ți-ai dat
Te-ai jertfit plin de iubire
Și chinuri ai suferit
Ca să capăt izbăvire
Scump Mântuitor iubit.

Florența Sărmășan 

Răbdare

Răbdare,
când ochii tăi nu văd  departe,
când drumurile-ți par deșarte,
când n-ai primit răspunsuri clare,
când apele nu-s dulci, ci amare.

Răbdare,
când parcă-ntârzie promisiunea,
când n-ai primit încă viziunea,
când soarele nu vrea să iasă,
când simți povara că te apasă.

Răbdare,
când binele nu-i luat în seamă,
când lumea-i crudă și infamă,
când pâinea ți se-ntoarce piatră,
când focul nu se aprinde-n vatră.

Răbdare,
când  râurile stau să sece,
când veselia vrea să plece,
când ascultarea-i rebeliune,
când răul vrea să se răzbune.

Răbdare,
când încercarea e prezentă,
când pacea lumii e absentă,
când alții și-au pierdut credința,
când frica le-a curmat voința.

Răbdare,
când n-ai primit încurajare,
când rana încă te mai doare,
când tot ce-i sfânt e teorie,
când ochiul, plânsul nu-l mai știe.

Răbdare,
când așteptarea e prea lungă,
când timpul pare să n-ajungă,
când roata vieții se grăbește,
când tinerețea se-ofilește.

Răbdare,
când nu mai poți și aștepți finalul,
când barca ta dorește malul,
când știi că n-ai să pierzi, ci mare
va fi răsplata-ți prin răbdare.

Lucian Cazacu 

Dimineața

Dumnezeule, Tu ești creatorul vieții,
Văd zi de zi minuni lăsate pentru noi.
Sufletu-mi se bucură-n răcoarea dimineții
Cântând iubirea Ta in zori de zi vioi.

Stelele se sting ușor, cerul ia viață
Culori cuprind iar bolta senină, fără nori;
Numai un cuvânt și iar e dimineață
E așa frumos încât simți că poți să zbori!

Doamne, Tu ești viața, ești esență,
Fără Tine e pustiu, nimic nu are sens.
Cea mai importantă e a Ta prezență
În viață și-n natură cu al lor armonizat mers.

Pacea îmi umple inima privind tabloul
Pictat de cer, de Domnul cu iubire
Pentru un muritor, eu primind cadoul
Fără vreun merit, plin de uimire.

Ferice de cei ce văd lucrarea zorilor,
Căci El va fii de partea lor până seara.
Iar ferice de cei ce cântă lumina norilor
Căci ei vor primi în cer, cum e promis, comoara.

Tată, nu mă depărta de Tine, ține-mă!
Nu mă lăsa să plec de lângă bucuria mea!
În tine mi-am pus încrederea, nu mi-e teamă
Știu ca pot învinge orice problema as avea!

Ești minunat, plin de putere, de neînvins,
Orice floare, orice ființă îți cunoaște vocea;
La auzul ei se clatină și voinici de neatins
Iar putini găsesc cu adevărat in ea pacea.

Bianca N 

Se lasă noaptea peste Ro…mânia!

Se lasă noaptea peste Ro… mânia,
Căci Dumnezeu nu a participat la vot!
A stat pe tron, în cer, să urmărească,
Cum luptă toți și dacă toți mai pot!

Se lasă noaptea, o noapte de păcat,
Pentru că ne-am obișnuit cu răul…
Mânia va veni și peste RO îndat
Că am iubit mai mult din noi, doar eul.

Și ce mă doare cel mai mult acum,
E că românii au crezut politic!
Nu au citit nici legi, nici spirit critic,
Ci s-au lăsat mânați de toți la drum…

Se vede noaptea peste Ro… mânia,
Nu v-a-ntârzia să vină, ba la timp,
Sosi-va ceasul, însă nostalgia,
După un vot: dar el va fi un gând…

Vom plânge cu amar după Octombrie
A zilelor în care am votat,
Ca viața noastră în pace să ne fie,
Dar vom avea: un suflet tulburat…

Așa e, când dormim și când ne credem
Creștini din pix, creștini cu titlul și atât…
Ne mână toți, roșcove ca să culegem,
Ca pe o turmă, cu un belciug în rât…

Puteam ca viața să ne-o dăm martiri,
Puteam ca să murim pentru credință!
Dar să votăm ne-a fost atât de greu,
Să îndoim, o mică hârtiuță…

Acum suntem minoritate, în Ro… mânia,
Însă chiar peste orice om ea va veni!
Românii ce și-au dat acordul NU,
Pentru orice păcat și rău ei vor plăti!

Dar Dumnezeu va ține El, familia!
Va binecuvânta românul drept, creștin
Care trăiește Biblia și nu titulatura,
Va duce pacea în suflet de român!

Bulzan Marian Gigel 

Recunoscător

În puținele-mi cuvinte, vreau să-Ți mulțumesc frumos
Ție, scumpul meu, Părinte, Ție, Domnul meu, Hristos.
Pentru bunătatea-Ți mare, pentru harul minunat,
Pentru că mi-ai dat iertare și de moarte m-ai scăpat.

Mă închin cu umilință, mă proștern în fața Ta,
Te slăvesc plin de credință și cu toată inima.
Că mi-ai dat înțelepciune și puteri din Duhul Tău,
Că Te-ai îndurat de mine, în necazul cel mai greu.

Gloria să Te-mpodobească, Sfânt și mare Salvator
Pentru pacea Ta cerească îți sunt recunoscător.
Mă închin cu reverență și în duh Te preamăresc
Fă-ți simtit-a Ta prezență, Dumnezeule ceresc.

Minunatule Părinte, binecuvântat să Fii,
Că m-ajuți să merg-nainte, orice luptă ar veni
Mă încred deplin în Tine, Dumnezeule sublim
Lauda Ți se cuvine, până-n veci de veci, Amin.

Nichifor Nicu 

„Îl vom vedea așa cum este.”

Motto: „”Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu.
Și casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârșit încrederea ne-
zguduită și nădejdea cu care ne lăudăm. „” Evrei 3: 6.

Se clatină ale lumii împărății,
Popoarele îngrijate se frământă;
Sunt vremile vestite-n profeții
Care cutremură și înspăimântă.

Sunt vești cumplite de războaie –
Din zi în zi sunt tot mai rele,
De împărății ce-s gata de bătaie
Și neamuri ce se luptă între ele.

Vedem în lume ce scrie Cuvântul
De ce va fi în vremile din urmă:
Cutremure ce zdruncină pământul,
Și pe alocuri, foamete și ciumă.

Adevărații închinători proscriși,
Urâți de lumea celui păcătos. . .
Fără judecată, frații sunt uciși
Pentru credința sfântă în Hristos.

Prorocii mincinoși lucrând cu iscusință
Și strecurând învățături nimicitoare,
Iar cei slabi cred și cad de la credință
Și se-alipesc de duhurile înșelătoare.

Vedem că fărădelegea se înmulțește,
Și dragostea atâtora, azi s-a răcit. . .
Dar mântuit va fi acel ce izbutește
Să rabde cu tărie până la sfârșit.

Atunci răbdarea fi-va răsplătită,
Dacă până la sfârșit o să păstrăm
Încrederea-n Hristos nezguduită
Și nădejdea cu care noi ne lăudăm.

Dumnezeu ne cere credință și răbdare,
În pocăință, noi să urmărim mereu
Pacea cu toți, și sfințirea, fără  de care
Nimeni nu va vedea pe Dumnezeu.

Hristos, prin Duhul ne va da putere
Să biruim în lupta bună a credinței,
Iar cei biruitori vedea-vom învierea
Și mântuirea în urma biruinței.

Nu știm noi sorocul zilei de apoi,
Dar știm că Domnul vine fără veste;
Când se va arăta vom fi ca El și noi
Pentru că Îl vom vedea așa cum este.

Ca pământeni, purtăm chip pământesc
Și trup de carne supus la putrezire;
În ceruri, noi vom purta chipul ceresc
Al Celui ce ne îmbracă în nemurire.

Aici, lumina de la soare ne este dată
Să fie zile luminoase pe pământ;
Dar Împărăția cerurilor este luminată
De slava Dumnezeului cel Sfânt.

Aici, lupta cu păcatul nu mai contenește
Și mulți sunt cei ce cad în bătălie;
Dar cei biruitori ajung unde domnește
Pacea Domnului Isus, o veșnicie.

Ioan Vasiu