25 August

Rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele.” Cântarea Cântărilor ?

Credinţa, în Scriptură, vorbeşte tuturor simţurilor. Ea este privire: „întoarceti-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi” (Isaia 45:22). Ea este auzire: „ascultaţi, şi sufletul vostru va trăi” (Isaia 55:3). Credinţa este miros: „smirna, aloea şi casia îţi umplu de miros plăcut toate veşmintele” (Psalmi 45:8); „mirodeniile tale au un miros plăcut” (Cânt. 1:3). Credinţa este o atingere spirituală. Prin credinţa aceasta, femeia a venit şi s-a atins de poala veşmintelor lui Isus, şi prin credinţa aceasta ajungem şi noi la cuvântul vieţii. Credinţa este egală cu gustul spiritului. „Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!” (Psalmi .119:103). Isus a spus: „dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului, şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţă în voi înşivă” (loan 6:53).

Această gustare a credinţei este una dintre cele mai grele operaţii. Una din primele performanţe ale credinţei este auzirea. Auzim vocea Domnului, nu doar cu urechea exterioară, ci cu urechea dinăuntru. Auzim Cuvântul Domnului, şi credem că este aşa. Aceasta este auzirea credinţei. Apoi minţile noastre privesc adevărul aşa cum ne este prezentat; acest lucru înseamnă că îl înţelegem, îi percepem implicaţiile. Aceasta este vederea credinţei. Apoi îi descoperim valoarea. Începem să îl admirăm, şi aflăm cât este de înmiresmat. Acesta este mirosul credinţei. Apoi ne însuşim îndurările care sunt pregătite pentru noi în Christos; aceasta este atingerea credinţei.

De aici urmează roadele – pacea, desfătarea, şi părtăşia – care sunt gustul credinţei. Oricare din aceste acţiuni ale credinţei este salvatoare. Să auzi vocea lui Christos ca vocea lui Dumnezeu în suflet ne mântuieşte, dar ceea ce ne oferă desfătare adevărată este faptul de a-L gusta pe Christos, de a-L primi în noi, şi de a-L face, prin înţelegere spirituală a valorii Sale, hrană pentru sufletele noastre. Atunci ne aşezăm „cu aşa drag… la umbra lui” (Cânt. 2:3) şi „rodul lui este dulce pentru cerul gurii” noastre.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Marathon spre cer

Cu cata ravna ai pornit
Pe drumul sfant,
Cu ce curaj nebiruit
Si cu ce dor nestavilit,
Dar drumul lung te-a obosit
Si pasul ai incetinit
Privirea cand ti-ai pironit
Inspre pamant.

Ai fost asa inflacarat
Pentru Isus,
De dragul Lui ai alergat,
Cu nici un pas nu ai cedat,
Dar ai ajuns descurajat
Seninul cand ti s-a-nnorat,
Si pacea ta s-a tulburat;
Te simti rapus.

Nu te opri, mai ai putin
De alergat.
(Caci norii trec, si altii vin;
Asa-i pe-acest pamant strain,
Plin de durere si suspin.)
In cerul Lui e-al tau destin,
Si-atunci, vei zice: Da! Amin!
S-a meritat!

„…Sa alergam cu staruinta in alergarea care ne sta inainte. Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, adica la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea, si sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” Evrei 12:1,2.

Anca Winter 

„Te-aștept acasă, fiu iubit”

Am căutat de multe ori pacea-n lucruri trecătoare
Dar am rămas dezamăgit și-n suflet cu-o durere mare.
Am căutat și fericirea în locurile de rușine
Și am ajuns în suferință, am ajuns printre ruine.

M-am dus la sfatul celor răi, crezând c-acolo-i alinarea,
M-am depărtat de frații mei, am părăsit chiar adunarea.
Am dat cu pietre-n tot ce-i bun și am ales mereu minciuna,
Am fost un rătăcit nebun și am batjocorit într-una.

Am alergat ca un turbat pe drumurile spurcăciunii,
Apoi am început să-nvăț ce-nseamnă „arta”-nșelăciunii.
Mult timp am fost robit de ură și-am căutat să fac doar rău,
Nu mi-a păsat de mântuire, nu mi-a păsat de Dumnezeu.

Nu am mai vrut deloc să știu ce-nseamnă sensul pocăinței,
Nu am mai vrut să merg în viață pe drumu-acesta al credinței.
Am vrut doar multă libertate și-am vrut să fiu de neoprit,
Am călcat tot în picioare, iar mai apoi am suferit.

Dar Dumnezeu, prin frații mei, m-a căutat să îmi vorbească,
Nu m-a lăsat ca să mă pierd în lumea asta rea, drăcească.
El S-a-ngrijit mereu de mine și sufletul meu L-a păzit,
Mi-a spus prin robii Lui destoinici: „Te-aștept acasă, fiu iubit”

Nu am să uit vreodată ziua în care Domnul m-a chemat,
A fost atât de blând cu mine și-n Dragostea Lui m-a iertat.
El nu mi-a amintit deloc nici un păcat, nici o greșeală,
Ci-a spus că prin iubirea Lui, mă curățește și mă spală.

De-atunci mi-e inima legată de El și de a Lui iubire,
De-atunci Îl vreau neîncetat și merg cu El fără oprire.
Nu știu și nu am cunoscut pe cineva care să poată,
Să mă iubeasc-așa profund și să îmi fie al meu Tată.

Și-s sigur că nu voi cunoaște și nu există-n empireu,
Un domnitor care să fie mai mare decât Dumnezeu.
Rămân cu El și El cu mine atâta timp cât voi trăi,
Iar când va reveni pe nori, mă va lua în veșnicii.

Nichifor Nicu 

Ce este omul ca sa-ti pese Doamne…

Ce este omul ca sa-Ti pese Doamne O mana de tarana care doarme
Un vas de lut ciobit si aruncat Dar Tu Isuse viata pentru el Ti-ai dat
Il cercetezi in fiecare dimineata si vrei ca el sa se ridice-n viata
Sa urci mereu in viata inca o treapta, sa il slavesti pe El caci te asteapta.

Sa nu ramai pe loc sau sa cobori, sa te ridici, sa-L lauzi deseori
Caci multe pentru tine Domnul a facut, si asteapta de la tine tot mai mult.
Cind ai cerut ca El sa intervina sa ierte si sa stearga a ta vina,
El tot mereu a ascultat si a implinit si pacea, bucuria in inima au venit.

Si cand slabit si trist erai ingenunghiat si cand cereai ca El sa-ti dea un sfat
El te-a primit si in brate te-a luat si binecuvintarea Lui cu drag ti-a dat
Cand ai venit in rugaciuni fierbinti, pentru ai tai copii, frati sau parinti
El totdeauna ruga a implinit si a dat raspunsul cel mai potrivit.

Sunt vasul cel ciobit si aruncat dar Tu Isus de min te-ai indurat
Tu m-ai iertat si Tu m-ai ridicat si inca o treapta in viata am urcat
Iti multumesc Isus si vreau sa spun ca Tie Tata vreau sa ma supun
Si voia Ta in viata sa implinesc, in fiecare dimineata sa ma imbogatesc.

Al Tau cuvant ma invata sa traiesc si tot mai mult vreau sa ma pocaiesc
Vreau sa traiesc cu Tine-n vesnicii, Isuse drag te astept ca sa revii…

 Cornelia Moldoveanu  

Ingrijorari aruncate

Mi-aduc ingrijorarile la Tine,
Si le arunc pe toate asupra Ta,
Nu mai pastrez nici una pentru mine
Ca sa-mi consume zilnic pacea mea.

Prea m-au zdrobit de vreme-ndelungata,
Si prea m-am framantat in duhul meu,
Sa mai rezist nu pot, povara toata
Ti-o-aduc ‘nainte, Fiu de Dumnezeu.

Caci Tu esti Cel ce ingrijesti de mine,
Ma porti, ma ocrotesti, ma intelegi,
Tot ce ma-ncearca trece pe la Tine,
Masura greutatii mi-o alegi.

Tu nu-mi vei da nimic peste putinta,
Ci zi de zi cu mine crucea duci,
Si pas cu pas, spre sfanta biruinta,
Cu bratul Tau puternic ma conduci.

„Si aruncati asupra Lui toate ingrijorarile voastre, caci El insusi ingrijeste de voi.” 1Petru 5:7.

Ce mai ai?

Îți văd chipul trist și în piept simt o apăsare
Suflete drag cât vei mai sta în astă stare?
Când în Cuvânt de cauți găsești vindecare,
Pentru ce atâta luptă? Mai suspini mult oare?

Poate rana ta fi atât de adâncă?
Crezi că Domnul la ea nu are cum să ajungă?
Când el este medic dintre cei mai buni,
De ce stai cu rana? De ce nu îl chemi?

Te lași frământat de gânduri și poveri
Un pic de bucurie nu ai de nicăieri
Te încrezi în tine și în cei din jurul tău
Dar totul vine și pleacă și iar rămâi
Tu cu focul tău…

De ce nu lași că focul acel să ardă
Să ardă pentru Domnul, să ardă pentru cer?
De ce privești la oameni la lucruri care pier
De ce lași mântuirea mereu într-un stingher?

Gândește-te tu astăzi încă ești în picioare
După atâtea și atâtea fierbinți cuptoare
Focul ce arde încă nu te-a mistuit
Pentru că cel de sus mult te-a prețuit.

Te-a prețuit și te va prețui
Tu până când îl vei ocoli?
Îl vei ocoli mereu când vezi oportunități
Sau vei plânge și îi vei cade la piept?

De cazi la pieptul lui te poți numi învingător
Dar de amâni clipa poți pierde darul, poți pierde cununa
Căci oamenii se nasc și mor.
Nu uita că tu ești doar un CĂLĂTOR.

UNDE DUCE CĂLĂTORIA TA?
SUFLETUL TĂU OARE PACE VA AVEA?
PACE PENTRU SUFLET ȘTII UNDE O GĂSEȘTI.
CAUȚI TU ACEA PACE SAU TRUPUL ȚI-L HRĂNEȘTI?

Nu mai sta pe gânduri, nu te mai chinui
Mâna e întinsă nu vezi semnele lui?
Acele semne acolo au rămas
Semnele iubirii, semnele jertfirii.

Cine mai are răni ca ale lui?
Cine pentru tine și-a dat trupul lui?
Cine pentru tine sânge a plâns și a vărsat?
Cine e acela ce s-a sacrificat?

Cine pentru tine s-a dus către moarte?
Cine pentru tine a fost bătut de alții?
Cine pentru tine și-a dat oare suflarea
Există cineva? Există cineva?

Nu, nu există nimeni să facă așa
El și numai el poate să îți dea
Pentru totdeauna pacea și iubirea.
Prietenul cel mai bun pe drum
Nu îl mai respinge caută-l chiar acum.

Alev Caienar 

Pacea care nu dureaza

Text Psalmul 49

Ei îşi închipuie că veşnice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui în veac…” Psalmul 49:11

Un editor de materiale pornografice arăta fericit şi senin cand i s-a luat un interviu la televiziune. Nu am fost surprins. Psalmistul ne spune în repetate randuri despre pacea şi prosperitatea celor răi. Acelaşi lucru l-a spus Isus cand a vorbit despre un bogat nechibzuit, care se bucura de bogăţiile sale şi care îşi planifica viitorul (Luca 12:16-21).
Da, răii care prosperă pot găsi plăcere şi un anumit grad de pace în viaţa aceasta. Dar ei nu sunt de invidiat. Scriitorul Psalmului 49 subliniază că nici unul, nici măcar cel mai bogat om, nu poate să răscumpere pe un altul sau pe sine însuşi de la moarte (v. 7-9). Bogatul şi săracul merg deopotrivă de goi în mormant. La moarte, ceea ce este fizic din noi se va descompune. Acestea sunt ganduri depresive pentru o persoană care a trăit numai pentru plăcerile fizice ale vieţii. Dar noi în calitate de creştini, putem contempla moartea fără frică, deoarece putem spune împreună cu psalmistul: „Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din locuinţa morţilor, căci mă va lua sub ocrotirea Lui” (v. 15).

Putem spune împreună cu Iov: „Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu” (Iov 19:26). Putem afirma la fel ca apostolul Pavel: „Chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi” (2 Cor. 4:16).
Creştinul are o pace care rămane dincolo de moarte, în eternitate. Necazul cu pacea celor răi este simplu; ea nu durează.   – H.V.L.

O, ce pace am găsit în Isus,
Pace ce nimic n-o poate tulbura.
Pace divină primită de sus,
O pace ce nimeni n-o poate lua.” – Beck

Dacă nu-L ai pe Dumnezeu, n-ai pace; îl ai pe El, ai pacea Sa

Painea zilnica

Razboiul s-a terminat!

Text: Evrei 4

El a venit ca să aducă vestea bună a păcii vouă celor care eraţi departe, şi pace celor ce erau aproape.” Efeseni2:17

În sfarşit, se aplanase conflictul aprig dintre Nord şi Sud. Cu toate că soldaţii care au luptat în Războiului Civil erau liberi să se reîntoarcă la familiile lor, un număr dintre ei au rămas ascunşi prin păduri, hrănindu-se cu fructe de pădure. Ei, ori nu au auzit că s-a terminat războiul, ori nu au crezut. Au continuat să trăiască în condiţii mizerabile, cand ar fi putut să fie înapoi la confortul şi siguranţa căminelor lor. Uneori se petrece la fel şi pe tăram spiritual. Cristos a făcut pace
între noi şi Dumnezeu, murind în locul nostru. El a ispăşit pedeapsa păcatului pe cruce. Acceptînd lucrarea jertfei Sale, oricine poate fi iertat de Dumnezeul Cel sfant. Din păcate, mulţi oameni refuză să creadă vestea bună a Evangheliei şi continuă să trăiască asemenea unor fugari spirituali. Şi uneori creştinii – noi cei care ne-am pus încrederea în Cristos – trăim aproape la acelaşi nivel. Ori din ignoranţă ori din îndărătnicie, nu ne bucurăm de împlinirea făgăduinţelor Cuvantului lui Dumnezeu. Nu experimentăm bucuria şi siguranţa care ar trebui să însoţească mantuirea noastră. Nu beneficiem de pacea şi mangaierea care izvorăsc din relaţia de Tată-fiu. Cu toate că suntem obiectul dragostei Sale, a purtării Sale de grijă, a darurilor Sale, trăim ca nişte orfani! Nu este suficient să cunoaştem promisiunile lui Dumnezeu. Trebuie să le revendicăm ca fiind ale noastre.
Trăieşti departe de mangaierea şi purtarea de grijă a Tatălui nostru cel ceresc? Vino acasă! Războiul s-a terminat!     – R.W.D.

O, om sărman, oricine ai fi
Apleacă-ţi urechea şi-ascultă
Cand Domnul Cristos este aici,
Unde să pleci cu inima frantă?”– McLendon

Cristos ca Mantuitor ne aduce pacea cu Dumnezeu;Cristos ca Domn ne aduce pacea lui Dumnezeu

Painea zilnica

Pastrezi pacea?

Text: Efeseni 4:1-6

„…căutaţi să păstraţi unirea Duhului prin legătura păcii „Efeseni 4:3

Cat de plăcut este pentru Domnul ca poporul Lui să trăiască împreună în unitate! Cu toate acestea, există multă ceartă, muşcături şi luptă care continuă în unele biserici. Într-o manăstire din Germania, nu departe de Babenhausen, sunt
expuse două perechi de coarne de cerb care stau permanent încrucişate. Au fost găsite în poziţia aceasta cu mulţi ani în urmă. Se pare că animalele s-au luptat sălbatic şi coarnele lor s-au încrucişat aşa de tare că n-au mai putut fi desfăcute. Rezultatul a fost că amandoi cerbii au murit de foame. Cineva a comentat: „Aş duce aceste coarne în fiecare casă şi şcoală ca să fie un semnal de alarmă pentru cei care se luptă pană la ultimul efort pentru a-şi impune punctul lor de vedere. Le-aş duce în fiecare biserică pană ce mesajul lor tăcut ar pătrunde adanc în inimile celor care îşi găsesc plăcerea de a-şi încrucişa coarnele cu alţi creştini, la cel mai mic act de provocare”.


În Neemia 5, putem citi că israeliţii, din egoism, se tratau urat unul pe altul. Neemia i-a mustrat pe conducători şi le-a spus să facă imediat restituirea şi repararea răului comis. Ei au răspuns cu umilinţă: „Le vom da înapoi şi… vom face cum ai zis”, după care întreaga adunare a spus: „Amin!” şi L-au lăudat pe Domnul (Neemia 5:12, 13). Poporul a acceptat mustrarea lui Neemia şi a început să trăiască în pace unul cu altul.
Fie ca toţi care II cunoaştem pe Domnul „să păstrăm unitatea Duhului prin legătura păcii” (Efeseni 4:3). Este singura modalitate prin care vom avea pace în biserică!        – H.G.B.

Binecuvantează, Doamne, adunarea,
Te rugăm cu lacrime curate
Să trăim mereu cu dragoste-mpreună
Şi în sfantă dulce unitate.   ”      – Fennema

„Nu-i loc în grădina lui Cristos pentru mărul discordiei

Painea zilnica

Sub ochii noștri se-mplinește

Sub ochii noștri se-mplinește
În mare grabă Apocalipsa,
În curând Hristos sosește
Ca să-și ia la cer Mireasa.

Lumea așteaptă o schimbare
Sperând că iarăși va fi bine,
Sfinții stau în așteptare…
Veghind cu candelele pline.

Ne-a dat Domnul vremi de har,
Treizeci de ani de libertate,
Mulți s-au dus peste hotar
Că să-și facă aici palate.

Ca Elimelec și cu Naomi
Au plecat din casa pâinii,
Peste mări, peste oceane,
S-au împrăștiat românii.

Unii au cules furtună…
S-au întors într-un sicriu,
Alți-au prins vremuri mai bune
Și-au venit cu-averea-n brâu.

Am dat scumpa libertate
Pentru lucruri trecătoare,
Tinerețea, sănătatea
Și-acum le privim cu jale.

Slujbele, la casa sfåntă
Le-am sărit de atâtea ori…
Tot am stråns cu multă trudă
Bani și lauri și comori.

Parcă ne-am născut pe lume
Ca să moștenim pămåntul,
Viața-i ca un val în spume
Care trece-așa, ca gåndul.

Însă noi o prețuim
Când suntem pe patul morții,
Cåt trăim o risipim
În plăcerile vieții.

Scurta noastră libertate
După care am tânjit,
A trecut ca peste noapte
Și noi, nu ne-am pocăit…

Parcă ne-am făcut mai răi
Mai zgårciți și mai avari,
Domnu-i cunoaște pe ai Săi
Sfinții parcă-s tot mai rari.

Concurența a fost mare
În vremea de libertate,
Mese-ntinse, mașini luxoase,
Nunțile cât mai pompoase.

Mă-ntrebam ades în taină,
Cine va opri taifunul
Nunților cu-atâta gală?
Dar s-a supărat Stăpânul.

Am ajuns să ne îmbuibăm
Ca în zilele lui Noe,
Tot să bem și să mâncăm.
Sufletul tånjea în noi

Dup” o zi de post, de rugă,
Doamne, , ai milă te rugăm
Am făcut din Tine slugă.
Doar la necaz te căutăm…

Egoismul este- n floare,
Am uitat ce e frăția
Am uitat c” aici se moare
Și că-i scumpă veșnicia.

Ne-am schimbat și noi ca vremea,
Suntem frați doar la-nchinare,
Ni sa vestejit iubirea,
Crini uscați, fără petale.

Nici culoare, nici parfum
Nu avem de mult în noi,
Vorbe goale, mai mult fum
Vede lumea azi în noi. .

Ne-nșelăm de ani de zile,
Nici ca lumea, nici cu Domnul
Dacă ne-am veni în fire… .
S-ar înviora poporul.

Am fi toți un gànd și un suflet
Ca și acei dintâi creștini,
N-ar mai fi atâta ură
Și sub limbă-atåția spini.

Poate da al tău izvor,
Apă dulce și amară?
Poți fi jumătate nor,
Și-altă jumătate soare?

Poți sluji la doi stăpâni,
Cum te-nșeli de-o viață-n treagă?
Cautâ dragostea dintåi
Părăsește calea largă.

Dacă-n vremi de libertate
Ai fost un tăciune stins,
Cånd se va deslănțui prigoana
Sigur vei cădea învins.

Cåt mai ai suflare-n tine
Caută pacea și sfințirea,
Nu știi cånd Stăpânul vine
Sau cånd părăsi-vei glia.

Doamne, îndură-te de noi,
Mai lasă vremi de libertate,
Pân” la marea zi de-apoi
Să trăim cum scrie-n Carte.

Iany Laurenciuc