Doamne, Stăpân al Lumii, de-ar fi să-ti cer ceva

Doamne, Stăpân al Lumii, de-ar fi să-ti cer ceva,
Stii bine că n-as cere o viată linistită,
Ci mai-de-grabă Doamne o inimă smerită
In care să domnească senină, PACEA TA !

Un trai fără de lupte, senin, nu mi-ar plăcea,
Căci îmi doresc, o Doamne, o inimă-ndrăzneată,
Si care la nevoie e tare si semeată,
Nădăjduind în Tine si în Puterea Ta !

Pe cei răi nu-ti cer Doamne, să-i iei din calea mea,
Găsindu-i pe cărare, dă-mi harul să-i îndrept,
Putere si RĂBDARE să le întorc privirea în Sus, spre Golgota.

Al Cerurilor Rege să cer ce-as mai putea ?
Comori sau bogătie ? Cât le dispretuiesc !
Dă-mi fericirea Doamne, pe SEMEN să-l IUBESC,
Cu-a dragostei comoară TU umple-mi inima !

Sabina Wurmbrand

28 Decembrie

 „N-am venit să aduc pacea, ci sabia.” Matei 10:34

Creştinul îşi va face singur duşmani. Scopul său este să nu-şi facă nici unul, dar dacă, făcând binele şi crezând adevărul, îşi pierde prietenii pământeşti, o va considera o pierdere neînsemnată, fiindcă marele său Prieten din ceruri va fi mai bun cu ei şi li se va descoperi cu mai mult har. Dacă ai luat crucea Lui, ştii ce îţi va spune Stăpânul? „Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mamă-sa… şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui” (Matei 10:35-36). Christos este Marele împăciuitor; dar, înainte de pace, El aduce războiul. Când vine lumina, întunericul trebuie să se retragă. Când vine adevărul, minciuna trebuie să fugă; dacă rămâne, va fi o luptă grea, fiindcă adevărul nu poate şi nu vrea să-şi coboare standardele, iar minciuna trebuie călcată în picioare.

Dacă II urmezi pe Christos, toţi câinii lumii vor fi pe urmele tale. Dacă vrei să trăieşti în aşa fel încât să poţi sta în Judecata de Apoi, obişnuieşte-te cu gândul acesta: lumea nu te va vorbi de bine. Cel care are prietenia lumii este în vrăjmăşie cu Dumnezeu; dar, dacă eşti credincios Celui Prea înalt, oamenii vor urî credincioşia ta, fiindcă este o mărturie împotriva nelegiuirilor lor. Fără să te temi de consecinţe, trebuie să faci binele. Vei avea nevoie de o inimă de leu ca să poţi urma o calecare îţi schimbă cel mai bun prieten în cel mai mare duşman; dar, pentru dragostea lui Isus, trebuie să fii curajos.

Să-ţi rişti reputaţia şi prietenii de dragul adevărului este o faptă care are nevoie de principii morale, pe care numai Duhul Sfânt le poate înfăptui. Nu da înapoi ca un laş, acţionează ca un om. Urmează paşii învăţătorului, fiindcă El a păşit pe drumul acesta înaintea ta. Mai bine un război scurt şi odihnă veşnică, decât o pace înşelătoare şi un chin veşnic.

C.H. Spurgeon, Meditatii zilnice

Cum aș putea să-Ți mulțumesc

Doamne, cum aș putea să-Ți mulțumesc vreodată-ndeajuns,
De jertfa crucii ce-a purtat-o, Fiul Tău Isus?
De trupul Său însângerat, mâinile străpunge-n cuie,
Coroană de spini pe cap și sângele pe chip șiroaie.

Îți mulțumesc că m-ai ales și m-ai făcut copilul Tău,
Că durerea ce-a purtat a dat iertare sufletului meu.
Nu ai privit trecutul greu, nici trăirea n-ai judecat-o,
Ci m-ai primit la pieptul Tău și inima de lume mi-ai dezlegat-o.

Îți mulțumesc că de atunci nădejde-n Tine am găsit,
Speranța, pacea, bucuria și dragostea prin Duhul Sfânt.
Iar în nevoi și suferinți în Tine am aflat ce-i biruința
Tu niciodată nu m-ai părăsit, mai mare acum îmi e credința.

Tot ce mai rămâne e să păstrez ce Tu mi-ai dat
O viață sfântă să trăiesc ca fiul Tău răscumpărat,
Să fiu în toate credincios și să mă lupt într-una
Prin har s-ajung acolo sus și să primesc cununa.

Costin Ana Maria  

25 August

„Rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele.” Cântarea Cântărilor ?

Credinţa, în Scriptură, vorbeşte tuturor simţurilor. Ea este privire: „întoarceti-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi” (Isaia 45:22). Ea este auzire: „ascultaţi, şi sufletul vostru va trăi” (Isaia 55:3). Credinţa este miros: „smirna, aloea şi casia îţi umplu de miros plăcut toate veşmintele” (Psalmi 45:8); „mirodeniile tale au un miros plăcut” (Cânt. 1:3). Credinţa este o atingere spirituală. Prin credinţa aceasta, femeia a venit şi s-a atins de poala veşmintelor lui Isus, şi prin credinţa aceasta ajungem şi noi la cuvântul vieţii. Credinţa este egală cu gustul spiritului. „Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!” (Psalmi .119:103). Isus a spus: „dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului, şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţă în voi înşivă” (loan 6:53).

Această gustare a credinţei este una dintre cele mai grele operaţii. Una din primele performanţe ale credinţei este auzirea. Auzim vocea Domnului, nu doar cu urechea exterioară, ci cu urechea dinăuntru. Auzim Cuvântul Domnului, şi credem că este aşa. Aceasta este auzirea credinţei. Apoi minţile noastre privesc adevărul aşa cum ne este prezentat; acest lucru înseamnă că îl înţelegem, îi percepem implicaţiile. Aceasta este vederea credinţei. Apoi îi descoperim valoarea. Începem să îl admirăm, şi aflăm cât este de înmiresmat. Acesta este mirosul credinţei. Apoi ne însuşim îndurările care sunt pregătite pentru noi în Christos; aceasta este atingerea credinţei.

De aici urmează roadele – pacea, desfătarea, şi părtăşia – care sunt gustul credinţei. Oricare din aceste acţiuni ale credinţei este salvatoare. Să auzi vocea lui Christos ca vocea lui Dumnezeu în suflet ne mântuieşte, dar ceea ce ne oferă desfătare adevărată este faptul de a-L gusta pe Christos, de a-L primi în noi, şi de a-L face, prin înţelegere spirituală a valorii Sale, hrană pentru sufletele noastre. Atunci ne aşezăm „cu aşa drag… la umbra lui” (Cânt. 2:3) şi „rodul lui este dulce pentru cerul gurii” noastre.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Marathon spre cer

Cu cata ravna ai pornit
Pe drumul sfant,
Cu ce curaj nebiruit
Si cu ce dor nestavilit,
Dar drumul lung te-a obosit
Si pasul ai incetinit
Privirea cand ti-ai pironit
Inspre pamant.

Ai fost asa inflacarat
Pentru Isus,
De dragul Lui ai alergat,
Cu nici un pas nu ai cedat,
Dar ai ajuns descurajat
Seninul cand ti s-a-nnorat,
Si pacea ta s-a tulburat;
Te simti rapus.

Nu te opri, mai ai putin
De alergat.
(Caci norii trec, si altii vin;
Asa-i pe-acest pamant strain,
Plin de durere si suspin.)
In cerul Lui e-al tau destin,
Si-atunci, vei zice: Da! Amin!
S-a meritat!

„…Sa alergam cu staruinta in alergarea care ne sta inainte. Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, adica la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea, si sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” Evrei 12:1,2.

Anca Winter 

„Te-aștept acasă, fiu iubit”

Am căutat de multe ori pacea-n lucruri trecătoare
Dar am rămas dezamăgit și-n suflet cu-o durere mare.
Am căutat și fericirea în locurile de rușine
Și am ajuns în suferință, am ajuns printre ruine.

M-am dus la sfatul celor răi, crezând c-acolo-i alinarea,
M-am depărtat de frații mei, am părăsit chiar adunarea.
Am dat cu pietre-n tot ce-i bun și am ales mereu minciuna,
Am fost un rătăcit nebun și am batjocorit într-una.

Am alergat ca un turbat pe drumurile spurcăciunii,
Apoi am început să-nvăț ce-nseamnă „arta”-nșelăciunii.
Mult timp am fost robit de ură și-am căutat să fac doar rău,
Nu mi-a păsat de mântuire, nu mi-a păsat de Dumnezeu.

Nu am mai vrut deloc să știu ce-nseamnă sensul pocăinței,
Nu am mai vrut să merg în viață pe drumu-acesta al credinței.
Am vrut doar multă libertate și-am vrut să fiu de neoprit,
Am călcat tot în picioare, iar mai apoi am suferit.

Dar Dumnezeu, prin frații mei, m-a căutat să îmi vorbească,
Nu m-a lăsat ca să mă pierd în lumea asta rea, drăcească.
El S-a-ngrijit mereu de mine și sufletul meu L-a păzit,
Mi-a spus prin robii Lui destoinici: „Te-aștept acasă, fiu iubit”

Nu am să uit vreodată ziua în care Domnul m-a chemat,
A fost atât de blând cu mine și-n Dragostea Lui m-a iertat.
El nu mi-a amintit deloc nici un păcat, nici o greșeală,
Ci-a spus că prin iubirea Lui, mă curățește și mă spală.

De-atunci mi-e inima legată de El și de a Lui iubire,
De-atunci Îl vreau neîncetat și merg cu El fără oprire.
Nu știu și nu am cunoscut pe cineva care să poată,
Să mă iubeasc-așa profund și să îmi fie al meu Tată.

Și-s sigur că nu voi cunoaște și nu există-n empireu,
Un domnitor care să fie mai mare decât Dumnezeu.
Rămân cu El și El cu mine atâta timp cât voi trăi,
Iar când va reveni pe nori, mă va lua în veșnicii.

Nichifor Nicu 

Ce este omul ca sa-ti pese Doamne…

Ce este omul ca sa-Ti pese Doamne O mana de tarana care doarme
Un vas de lut ciobit si aruncat Dar Tu Isuse viata pentru el Ti-ai dat
Il cercetezi in fiecare dimineata si vrei ca el sa se ridice-n viata
Sa urci mereu in viata inca o treapta, sa il slavesti pe El caci te asteapta.

Sa nu ramai pe loc sau sa cobori, sa te ridici, sa-L lauzi deseori
Caci multe pentru tine Domnul a facut, si asteapta de la tine tot mai mult.
Cind ai cerut ca El sa intervina sa ierte si sa stearga a ta vina,
El tot mereu a ascultat si a implinit si pacea, bucuria in inima au venit.

Si cand slabit si trist erai ingenunghiat si cand cereai ca El sa-ti dea un sfat
El te-a primit si in brate te-a luat si binecuvintarea Lui cu drag ti-a dat
Cand ai venit in rugaciuni fierbinti, pentru ai tai copii, frati sau parinti
El totdeauna ruga a implinit si a dat raspunsul cel mai potrivit.

Sunt vasul cel ciobit si aruncat dar Tu Isus de min te-ai indurat
Tu m-ai iertat si Tu m-ai ridicat si inca o treapta in viata am urcat
Iti multumesc Isus si vreau sa spun ca Tie Tata vreau sa ma supun
Si voia Ta in viata sa implinesc, in fiecare dimineata sa ma imbogatesc.

Al Tau cuvant ma invata sa traiesc si tot mai mult vreau sa ma pocaiesc
Vreau sa traiesc cu Tine-n vesnicii, Isuse drag te astept ca sa revii…

 Cornelia Moldoveanu  

Ingrijorari aruncate

Mi-aduc ingrijorarile la Tine,
Si le arunc pe toate asupra Ta,
Nu mai pastrez nici una pentru mine
Ca sa-mi consume zilnic pacea mea.

Prea m-au zdrobit de vreme-ndelungata,
Si prea m-am framantat in duhul meu,
Sa mai rezist nu pot, povara toata
Ti-o-aduc ‘nainte, Fiu de Dumnezeu.

Caci Tu esti Cel ce ingrijesti de mine,
Ma porti, ma ocrotesti, ma intelegi,
Tot ce ma-ncearca trece pe la Tine,
Masura greutatii mi-o alegi.

Tu nu-mi vei da nimic peste putinta,
Ci zi de zi cu mine crucea duci,
Si pas cu pas, spre sfanta biruinta,
Cu bratul Tau puternic ma conduci.

„Si aruncati asupra Lui toate ingrijorarile voastre, caci El insusi ingrijeste de voi.” 1Petru 5:7.

Ce mai ai?

Îți văd chipul trist și în piept simt o apăsare
Suflete drag cât vei mai sta în astă stare?
Când în Cuvânt de cauți găsești vindecare,
Pentru ce atâta luptă? Mai suspini mult oare?

Poate rana ta fi atât de adâncă?
Crezi că Domnul la ea nu are cum să ajungă?
Când el este medic dintre cei mai buni,
De ce stai cu rana? De ce nu îl chemi?

Te lași frământat de gânduri și poveri
Un pic de bucurie nu ai de nicăieri
Te încrezi în tine și în cei din jurul tău
Dar totul vine și pleacă și iar rămâi
Tu cu focul tău…

De ce nu lași că focul acel să ardă
Să ardă pentru Domnul, să ardă pentru cer?
De ce privești la oameni la lucruri care pier
De ce lași mântuirea mereu într-un stingher?

Gândește-te tu astăzi încă ești în picioare
După atâtea și atâtea fierbinți cuptoare
Focul ce arde încă nu te-a mistuit
Pentru că cel de sus mult te-a prețuit.

Te-a prețuit și te va prețui
Tu până când îl vei ocoli?
Îl vei ocoli mereu când vezi oportunități
Sau vei plânge și îi vei cade la piept?

De cazi la pieptul lui te poți numi învingător
Dar de amâni clipa poți pierde darul, poți pierde cununa
Căci oamenii se nasc și mor.
Nu uita că tu ești doar un CĂLĂTOR.

UNDE DUCE CĂLĂTORIA TA?
SUFLETUL TĂU OARE PACE VA AVEA?
PACE PENTRU SUFLET ȘTII UNDE O GĂSEȘTI.
CAUȚI TU ACEA PACE SAU TRUPUL ȚI-L HRĂNEȘTI?

Nu mai sta pe gânduri, nu te mai chinui
Mâna e întinsă nu vezi semnele lui?
Acele semne acolo au rămas
Semnele iubirii, semnele jertfirii.

Cine mai are răni ca ale lui?
Cine pentru tine și-a dat trupul lui?
Cine pentru tine sânge a plâns și a vărsat?
Cine e acela ce s-a sacrificat?

Cine pentru tine s-a dus către moarte?
Cine pentru tine a fost bătut de alții?
Cine pentru tine și-a dat oare suflarea
Există cineva? Există cineva?

Nu, nu există nimeni să facă așa
El și numai el poate să îți dea
Pentru totdeauna pacea și iubirea.
Prietenul cel mai bun pe drum
Nu îl mai respinge caută-l chiar acum.

Alev Caienar 

Pacea care nu dureaza

Text Psalmul 49

„Ei îşi închipuie că veşnice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui în veac…” Psalmul 49:11

Un editor de materiale pornografice arăta fericit şi senin cand i s-a luat un interviu la televiziune. Nu am fost surprins. Psalmistul ne spune în repetate randuri despre pacea şi prosperitatea celor răi. Acelaşi lucru l-a spus Isus cand a vorbit despre un bogat nechibzuit, care se bucura de bogăţiile sale şi care îşi planifica viitorul (Luca 12:16-21).
Da, răii care prosperă pot găsi plăcere şi un anumit grad de pace în viaţa aceasta. Dar ei nu sunt de invidiat. Scriitorul Psalmului 49 subliniază că nici unul, nici măcar cel mai bogat om, nu poate să răscumpere pe un altul sau pe sine însuşi de la moarte (v. 7-9). Bogatul şi săracul merg deopotrivă de goi în mormant. La moarte, ceea ce este fizic din noi se va descompune. Acestea sunt ganduri depresive pentru o persoană care a trăit numai pentru plăcerile fizice ale vieţii. Dar noi în calitate de creştini, putem contempla moartea fără frică, deoarece putem spune împreună cu psalmistul: „Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din locuinţa morţilor, căci mă va lua sub ocrotirea Lui” (v. 15).

Putem spune împreună cu Iov: „Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu” (Iov 19:26). Putem afirma la fel ca apostolul Pavel: „Chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi” (2 Cor. 4:16).
Creştinul are o pace care rămane dincolo de moarte, în eternitate. Necazul cu pacea celor răi este simplu; ea nu durează.   – H.V.L.

„O, ce pace am găsit în Isus,
Pace ce nimic n-o poate tulbura.
Pace divină primită de sus,
O pace ce nimeni n-o poate lua.” – Beck

„Dacă nu-L ai pe Dumnezeu, n-ai pace; îl ai pe El, ai pacea Sa„

Painea zilnica