Ţinta mesajului nostru

„N-am venit să aduc pacea, ci sabia.” Matei 10:34

Nu îl compătimi niciodată pe sufletul a cărui situaţie te face să tragi concluzia că Dumnezeu este aspru. Dumnezeu este mult mai blând decât putem să ne închipuim noi şi, din când în când, El ne dă ocazia să fim duri, pentru ca El să fie văzut ca Cel blând. Dacă un om nu poate ajunge la Dumnezeu, aceasta este din cauză că există un lucru secret la care nu vrea să renunţe. „Recunosc că am greşit, dar nu intenţionez şi renunţ la acel lucru sub nici un motiv.” Este dificil să arătăm compasiune într-un astfel de caz; trebuie să pătrundem adânc până ajungem la rădăcina problemei care cauzează ostilitate şi resentimente faţă de mesajul lui Dumnezeu. Oamenii doresc binecuvântările lui Dumnezeu, dar nu suportă acel lucru care taie în carne vie.

Dacă Dumnezeu a lucrat in tine, mesajul tău, în calitatea ta de slujitor al Lui, insistă neînduplecat în aceeaşi direcţie: taie până la rădăcină, altfel nu există vindecare. Insistă asupra mesajului până când oamenii nu vor mai putea să evite să-l pună în practică. Ocupă-te de oameni la nivelul la care sunt, până când îi vei face să înţeleagă ce le lipseşte, şi apoi arată-le standardul lui Isus Cristos pentru viaţa lor. Poate că ei vor spune: „Nu vom putea fi niciodată aşa”, dar tu arată-le: „Isus Cristos spune că trebuie să fiţi”. „Dar cum putem fi aşa?” „Nu puteţi dacă nu primiţi un Duh nou” (vezi Luca 11:13).

Oamenii trebuie să-şi cunoască nevoia, pentru ca mesajul tău să le fie de vreun folos. Mii de oameni sunt fericiţi in lumea aceasta fără Dumnezeu. Dacă eu sunt un om fericit şi moral, atunci de ce a mai venit Isus? Deoarece acest fel de fericire şi pace se află la un nivel greşit; Isus Cristos a venit să aducă sabia peste orice pace care nu are la baza o relaţie personală cu El.

Oswald CHAMBERS

Anunțuri

Viaţa ascunsă

„Viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu.” Coloseni 3:3

Duhul lui Dumnezeu adevereşte siguranţa simplă, dar atotputernică a vieţii ascunse cu Cristos în Dumnezeu. Acest adevăr este amintit mereu în Epistolele Noului Testament. Noi vorbim de parcă a trăi o viaţă sfinţită ar fi cel mai nesigur lucru pe care l-am putea face, când, de fapt, este cel mai sigur lucru posibil, pentru că în el şi în spatele lui se află Dumnezeul cel Atotputernic. Lucrul cel mai nesigur este să încerci să trăieşti fără Dumnezeu. Dacă suntem născuţi din nou, este cel mai uşor lucru să trăim într-o relaţie bună cu Dumnezeu şi este cel mai greu lucru să o luăm într-o direcţie greşită, dacă ascultăm de atenţionarea Lui şi rămânem în lumină.

Când ne gândim la eliberarea de păcat, la umplerea cu Duhul Sfânt sau la umblarea în lumină, ne imaginăm vârful unui munte mare, foarte înalt şi frumos, şi spunem: „O, nu voi putea trăi niciodată acolo sus!” Dar când ajungem într-adevăr acolo, prin harul lui Dumnezeu, descoperim că nu e deloc un vârf de munte, ci un platou unde există destul spaţiu să trăim şi să creştem. „Tu lărgeşti drumul sub paşii mei” (Psalmul 18:36).

Când îl vezi într-adevăr pe Isus, nu mai poţi să te îndoieşti de El. „Să nu vi se tulbure inima” – dacă îl vezi pe El, nu mai poţi să laşi să ţi se tulbure mintea. Este imposibil să te îndoieşti atunci când El este prezent. De fiecare dată când ajungi în contact cu Isus, cuvintele Lui sunt reale. „Vă dau pacea Mea” (Ioan 14:27) – este o pace care te cuprinde din creştetul capului până în tălpi, o încredere de neînvins. Viaţa ta este „ascunsă cu Cristos în Dumnezeu” şi ţi se dă pacea netulburată a lui Isus Cristos.

Oswald CHAMBERS

Învățând bucuria

Am învățat în viața mea răbdarea
Și-o tot învăț plângând sub crucea Ta
În miez de noapte dulce e cântarea
Când treci cu mine trista clipă grea.

M-ai învățat o, Doamne bucuria
Când lacrimile fata mi-o brăzdau
Numai plângând am înțeles că fericirea
Doar cei zdrobiți sub cruce o primeau.

Cu Tine Doamne norii mi-au fost soare
Iar negura nu-i decât cer senin
De-atunci ma-ntreb ce va putea fi oare
Sa-mi stingă sufletul de Tine plin.

Și pacea Doamne Tu m-ai învățat
Dar nu m-ai învățato-n bucurie
Când am fost singur, Tu mi-ai arătat
Că liniște-n necaz poate sa fie.

În ochii Tăi găsit-am bunătate
Când firea ma făcea sa mă răzbun
Și-am învățat atunci că mai presus de toate
Este să iert, să rabd și să fiu bun.

Iar în durerea Ta am învățat iubirea
A Tale lacrimi Doamne m-au eliberat
Din ochii Tăi plecați am învățat smerirea
Iar sângele Tau Doamne, păcatul mi-a iertat.

De-atuncea viața mea e-ntruna școală
Iubirea Ta mi-e totdeauna țel
Și-nvaț să-mi las la cruce-a mea povară
Când încercările sunt teste fel de fel.

Dar știu că-n Tine este biruința
Și știu că viața mea e-n mâna Ta
Iar când în Tine-mi pun toată credința
Învăț că-n toate, voia mea, e-Ta!

Oana Ramona-Elida 

Urari la binecuvantare

Zilnic vine  îndurarea
Noi o cerem; Tu o dai
Tu, Părinte, da-i  suflarea
Şi dorinţa  pentru Rai,

Tu reverşi  Harul  întruna
În cascade  de  iubire
Vrem în Duhul să  fim una
Să dăm Regelui  cinstire.

Astăzi te rugăm fierbinte
Să inunzi  noua făptură
Cu traiul stărilor sfinte
Şi cu-a  Duhului măsură.

Lasă  pacea Ta  cerească
Să-i  cuprindă  viaţa toată
Iar dragostea să  domnească
În inima-i  consacrată

Fă-i parte de multe zile
Trăite  doar lângă  Tine
Iar când vin forţe  ostile
Să le-nfrunte doar cu bine.

În necazuri  dă-i  putere
Să  învingă încercarea
Iar când  vine o  durere
Pregăteşte-i  vindecarea.

Parte fă-i de  bucurie
De-un cămin cu pace plin
Când vin valuri cu furie
Numai Tu-i poţi da alin.

Tu-i  vei  alina  suspinul
În zilele de-ntristare
Iar când va gusta pelinul
Vei trimite   uşurare.

Pune  duh  de rugăciune
În fiinţa nou-născută
Fereşte-o de-ntinăciune
În lumea necunoscută.

Pe părinţi îi  ocroteşte
În prezenţa  Ta slăvită!
Iar când  Pârâşul pândeşte
Dă puterea  potrivită.

Din izvoarele  cereşti
Toarnă  binecuvântare
Pe Rebeca sa o cresti
Să  lucreze-n Adunare.

Orice lucru bun, O, Tată
Îl  primim din  mâna Ta
Ne dai Harul fără  plată
Veşnic Te vom lăuda.

George Cornici 

A Lui credinciosie

Sunt pe de-a–ntregul pregatita asteptand,
Sa-si duca la-mplinire lucrarea venind.
Cu scopul maret ca ne-a rascumparat,
Si sus in vesnicie, un loc ne-a aranjat.

In bratele Lui tari, am gasit pacea Sa,
Si-n fraiele iubirii, El duce viata mea.
Alaturea de El fac pasi spre nemurire,
Pe drumul ce ma duce la Domnul din marire.

Ca sa ajung la tinta am dat deoparte multe
Ca un alergator, sa fiu mereu in frunte.
Si am jurat iubire, lui Dumnezeu prea sfantul,
Si prin Isus  mi-a dat, pacea Sa citind Cuvantul.

Eu nu stiam prea multe, atunci cand m-a gasit,
Dar de atunci intruna Il vad necontenit,
In orice-nprejurare ca se iveste-n cale,
Si-mi da prilej sa-I fac, largi gesturi de-adorare.

Caci Il zaresc pe Isus si jos printre perdele,
De raze de lumina, sau printre-nalte stele.
Si-n glasul delicat, ce ma trezeste-n zori,
Dorind neaparat, s-ascult si sa cobor,

In minunate clipe ce-arata ca privirea
S-a oprit deasupra si-mi incalzeste firea.
Si-atunci, cum vreau departe sa fiu de-mprejurimi,
Sa nu mai vad pe nimeni, sa urc pe inaltimi,

Ca Moise sa-ntind mana, spre Domnul Dumnezeu
Ce-n orisice moment m-ajuta cand mi-e greu.
El a pornit-nainte si sa-L urmez imi spuse,
Si-ades ma urmarea, si mana ma tinuse,

Ca sa ma linisteasca, din strangerea grabita,
A inimii fragile ce se-ndoia strivita.
Pe coaste adancite, cum eu treceam privind,
El ma tinea aproape sa nu cad murmurand,

Si nu m-a parasit si n-a dat inapoi,
Cand am alunecat m-a luat ca din noroi
Si El ma ridicase, cand nu vedeam salvarea,
Si ma roteam mereu cuprinsa-n disperarea,

Ce vruse sa distruga a inimii bataie.
Dar a venit Isus la mine in odaie,
Si a-nteles ca-i timpul si din cuptor m-a luat
Inconjurat de ingeri ce slava Lui i-au dat.

Si de atunci privirea, imi este indreptata,
Dorind ca sa revina cum a promis odata.
Iubirea-mi pentru El, nu va scadea din piept,
Si strig: – „e pentru Isus” si mai departe-astept,

La-ncrucisari de vise si-al meu este din nou
Adus in rugaciune spre Domnul Dumnezeu.
Dorind sa-l  implineasca cum a facut cu toate,
C-a Lui credinciosie, o am pana la moarte.

Maria Rad

Când n-ai speranță ești învins

Sunt flăcări mari ce par să nu mai treacă,
Oricât aștepți, privind spre răsărit,
Și pieptul tău se stinge, se înneacă,
Vezi cerul tot o masă de granit.

Credința ta se sfarmă ca nisipul,
Speranța ta se pierde fără sens…
Simți, ceas de ceas, dușman în tine timpul,
Iar visul tău din minte ți s-a șters.

Credeai cândva în cinste, în dreptate,
În roada lor găsită pe Pământ,
Dar azi le lași de hoți să fie luate,
De hoți ce sting luminile pe rând…

Credeai în cer și-a binelui răsplată
Și-n visul tău priveai spre Creator.
Dar astazi uiți de ce credeai odată,
Te-oprești învins pe drum de-nvingător.

Cât timp mai lupți spre visul tău în viață,
Cât ai un scop, nu poți să fii învins.
Dar vezi, atunci când nu mai ai speranță,
Victoria ta și șansa ta ai stins.

Când nu mai vrei să lupți, să faci ce-i bine,
Când cinstea ta valoarea și-a pierdut,
Atunci s-a stins respectul tău de sine,
Iar visul tău rămâne în trecut.

Nu poți să ai un drum de două feluri.
Nu poți fi rob și fiu de Împărat.
Căci fie-ți legi de cer a tale țeluri,
Sau lupți în vânt cu cugetul pătat!

Atâți vorbesc de drumul prin Golgota,
Dar pașii lor se văd trecând prin văi…
Deasupra lor e azi albastră bolta,
Dar fi-vor dați să moară cu cei răi!

Nu-ți pierde dar speranța, trist, în lume!
Destinul tău nu-i drumul de învins!
Când nu mai poți de nori să mergi spre culme,
Isus e viu! Cuvântul este scris!

Și nori și vânt și pacea și speranța,
De glasul Său ascultă ne-ncetat!
Să-L chemi pe El! Din mâna Lui ai viața!
Să nu te pierzi crezând că te-a uitat!

El fiii Săi nu-Și uită niciodată!
Să nu asculți de glasul celui rău
Ce vrea să-ți dea o inimă de piatră
Și-n veci uitat să fie visul tău!

Dreptatea-n veci e vie și domnește,
Iar cinstea-i rod ce nu se pierde-n veac!
Isus e drept, iar cinstea Lui te crește!
Rămâi curat căci nu vei fi sărac!

El n-a uitat poporul Lui vre-odată!
Dorința ta o are-n gând mereu.
Dar tu să crezi că voia Lui e dreaptă,
Căci El în veci e Domnul Dumnezeu!

Cum poți să crezi că ști-vei tu mai bine,
Când tu abea vezi pasul mic ce-l faci?
Dar ochiul Său privește din `nălțime!
Să nu vorbești când El ar vrea să taci!

Să nu-ndrăznești să pleci când El nu pleacă!
Vezi voia Lui în toate s-o-mplinești!
Și pot atunci în jurul tău să treacă
Furtuni și mări, căci tu prin El trăiești!

Sunt flăcări mari ce-ți spulberă credința,
Dureri se strâng, iar pasul ți-l oprești.
De ce n-aduci la cruce neputința?
Nu vrei și tu în pace să trăiești?

Doar nu vei vrea prin forța ta, în luptă,
Să-nvingi pe cel ce morții va fi dat?
Isus Hristos e gata! Te ajută
De-L rogi, de-L strigi, de-L chemi ca Împărat!

Se pierd în timp speranțe mari și vise
Și toate trec uitării, fără sens…
De ce înduri cu maini mereu învinse?
De ce rămâi sub cerul vieții șters?

De ce încerci să-nveți s-accepți amarul?
De ce-l privești ca stil de viață scris?
Prin sânge sfânt pășește azi hotarul!
Renunță azi la viața de învins!

Tu om! Tu fiu! A cerului creație!
De ce ești rob dușmanului învins?
Isus a scris pe lemnul crucii: „grație”!
Aprinde azi, iar, focul ce s-a stins!

Trăiește iar cu pace și iubire!
Trăiește viu! Ridică-te de jos!
Pe drumul tău alege înnoire!
Trăiește-ți spun! Trăiește în Hristos!

Privește drept valorile din tină:
Te lasă gol și, iată, te-au legat!
Îți scriu plăceri ce-s false și rutină.
Același pas de când l-ai repetat?

De când tot speri cândva să fie bine,
Dar drumul tău mereu e mai abrupt?
Aceiași pași îți scriu aceleași file,
Oricât începi din nou de la-nceput!

Deci nu-ți mai fii dușman în propria viață.
Fii liber azi. Dezleagă-te de rău!
Primește azi a cerului povață.
Trăiește, azi și-n veci, prin harul Său!

Emanuel Adrian Vlaicu 

Eşti tulburat?

“Vă las pacea, vă dau pacea Mea.” Ioan 14:27

Există perioade când pacea noastră se bazează pe ignoranţă, dar, când ne trezim la realitate, pacea lăuntrică este imposibilă, dacă nu este primită de la Isus. Când Domnul nostru vorbeşte despre pace, El aduce pace; cuvintele Lui sunt întotdeauna “duh şi viaţă”. Am primit vreodată ceea ce spune Isus? Vă dau pacea Mea – o pace care vine din faptul că privim faţa Lui şi devenim conştienţi de liniştea Sa. Eşti cumplit de tulburat chiar acum, ameţit de valurile şi talazurile îngăduite în viaţa ta de providenţa lui Dumnezeu?

Ai căutat sub toate “pietrele” credinţei tale şi încă n-ai găsit nici o fântână a păcii, a bucuriei şi a mângâierii? Peste tot e uscăciune? Atunci ridică-ţi privirea spre El şi primeşte liniştea Domnului Isus. Oglindirea păcii Sale este dovada că eşti într-o relaţie bună cu Dumnezeu, deoarece eşti liber să-ţi întorci gândurile către El. Dacă nu ai o relaţie bună cu El, nu te poţi gândi decât la tine însuţi. Dacă laşi ca vreun lucru să-ţi ascundă faţa lui Isus Cristos, atunci ori te vei tulbura, ori vei primi o siguranţă falsă.Priveşti tu acum la Isus în problema care te presează? Primeşti tu pace de la El? Dacă e aşa, EI va fi o minunată binecuvântare de pace în şi prin tine.

Dar dacă încerci să rezolvi problema îngrijorându-te. ÎI dai la o parte pe El şi meriţi tot ceea ce suferi. Ne tulburăm pentru că nu-L luăm pe El în considerare. Când venim la Isus Cristos, nedumerirea dispare, deoarece în El nu există nici o nedumerire, iar singura noastră grijă este să rămânem în El. Pune totul la picioarele Lui şi, în faţa dificultăţilor, a pierderilor şi a tristeţii, ascultă-L pe El spunându-ţi: “Să nu vi se tulbure inima”.

Oswald CHAMBERS

Îmi doresc…

                      Îmi doresc…
(Gal.2,20; Fil.1,21)

Îmi doresc să mor odată însă pentru totdeauna
Din firea mea cea spurcată care învie întotdeauna
Și-mi doresc cu orice preț să evit cumplita moarte
Ce survine acolo unde nu-i spălare de păcate.

Îmi doresc să-mi leapăd tronul, pentru punere pe cruce,
Ia să-mi fie tron și țelul care zilnic mă conduce
Și-n micuțul meu regat să domnească pacea care
Vine de la Domnu Isus ca răspuns la ascultare.

Îmi doresc o înălțare în țărâna mea de jos
Care cert să dovedească că trăiesc nu eu, Hristos!
Că-am murit cu El odată și cu El am înviat
La o viață ce reflectă Legământul încheiat.

Îmi doresc să vadă oricine că-n perimetralul meu
Nu există o altă fire decât cea din Dumnezeu
Și-un mare câștig mi-e moartea țărânei mele de jos
Fiindcă traiul meu și viața este Veșnicul Hristos!

Îmi doresc să știe oricine și să înțeleagă bine
Că viață nu există unde nu-i moarte de sine!
Dumnezeu Îi Sfânt și bun, nu-ți știrbește demnitatea,
Tu alegi cui te supui, tu alegi viața ori moartea!

Îmi doresc ca toți să-și țină inima în empireu
Da într-acela unde-I Domn, Hristosul lui Dumnezeu!
Fiindcă mulți păzesc religia și-au un domn imaginar
Căruia-i pretind de toate după gustu lor amar…

Îmi doresc ca toți să poarte dragostea nepieritoare
Într-al inimii cuprins, ca pe-o apă curgătoare
Căci e dezgustată lumea de izvoare înșelătoare
Și prea sătulă-i să audă chimvale zângănitoare.

Îmi doresc discursuri clare, sumând lucruri importante
Nu zumzetul predicării pline de povești picante
Nici zângăneala cântării ce-are scopu înveselirii…
Scop ce pierde din esență melodia nemuririi!

Îmi doresc să văd cum calcă-n urma lui Hristos popor
Care până-acum urmase urma imaginației lor,
Precizată de religii, după-o „gâdilare a firii”,
Ce nu are-n evidență Calea, nici Ținta sfințirii!

Dar nevoie-i pentru aceasta de-o trezire printre sfinți
Și-o sinceră pocăință-n cei ce-și zic că-s pocăiți
Și-i nevoie de-o umplere a vaselor de pământ
Cu lumină din Lumină, cu al Domnului Duh Sfânt!

O, întărește-ne credința Dumnezeule iubit
Și puterea de ne-aduce pe-Altar darul neștirbit…
O, întărește-ne în omul care chipul Tău îl poartă
Și umple-ne de Puterea Care schimbă-a lumii soartă!

O, îndură-Te și-aprinde Doamne-n noi dorința vie
De a fi lumini ce-arată Calea către veșnicie,
Nu prin vorbe interesante, filozofic plăsmuite
Ci cu trupul pe Altar, prin trăiri deplin sfințite!

Ioan Hapca

Dă-mi pacea Ta…

Dă-mi pacea Ta Isuse Drag
Un cer senin în clipe grele,
Să pot păşi despovărat,
Spre cerul Tău cel minunat,
Şi-oricât aş fi de încercat
Să pot privi spre stele…

Dă-mi pace Ta Isus iubit,
Un strop de har pe cale,
Să pot lupta oricând cu zel
Prin Tine scump Emanuel
Şi chiar de-s valuri fel de fel
Să pot privi spre zare…

Dă-mi pacea Ta Isuse scump
Un zâmbet în suspine
Să pot lupta pe-acest pământ
Cum mă îndeamnă al Tău Cuvânt
Şi chiar lovit de frig şi vânt
Să pot privi spre Tine…

Timotei Lucuş 

Sfinţirea

„Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră.” Tesaloniceni 4:3

Latura morţii. În procesul sfinţirii Dumnezeu trebuie să se ocupe de noi atât pe latura morţii, cât şi pe latura vieţii. Mulţi dintre noi petrecem aşa de mult timp în acest loc al morţii, încât avem pe noi amprenta mormântului. Întotdeauna există o bătălie aprigă înainte de sfinţire. Întotdeauna există ceva ce zvâcneşte de neplăcere in faţa cerinţelor lui Isus Cristos. Imediat ce Duhul lui Dumnezeu începe să ne arate ce înseamnă sfinţirea, începe şi lupta. “Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte… chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu.”

În procesul sfinţirii Duhul lui Dumnezeu mă va goli până când voi rămâne doar eu însumi – acesta este locul morţii. Sunt eu gata să fiu eu însumi şi nimic mai mult – fără prieteni, fără tată, fărâ frate, fără interese egoiste, ci pur şi simplu gata de moarte? Aceasta este condiţia sfinţirii. Nu este de mirare că Isus a spus: “Nu am venit să aduc pacea, ci sabia”. Aici apare lupta şi aici cădem atât de mulţi dintre noi. Refuzăm să ne identificăm cu moartea lui Isus în acest punct. “Dar e o condiţie aşa de severă”, spunem noi, “Nu se poate ca El să vrea să fac asta!” Domnul nostru este sever şi El vrea ca eu să fac asta.

Sunt gata să ajung eu însumi nimic, să mă golesc cu hotărâre de tot ce gândesc prietenii mei despre mine, de tot ce gândesc eu despre mine şi să-I dăruiesc lui Dumnezeu persoana mea dezbrăcată de toate acestea? Imediat ce fac aşa, El mă va sfinţi pe deplin şi viaţa mea va fi eliberată de orice altă dorinţă în afară de dorinţa după Dumnezeu.

Când mă rog: “Doamne, arată-mi ce înseamnă pentru mine sfinţirea”. El îmi va arăta, înseamnă a fi făcut una cu Isus. Sfinţirea nu este ceva ce Isus Cristos pune în mine, ci este El însuşi în mine.

Oswald CHAMBERS