Sloganul Învierii

S-a rupt din soare, astăzi,
Un strop de primăvară
Şi-un fir de iarbă vesel
A lunecat pe şes,
E-atâta bucurie
Şi freamăt, şi năvală…
‘Ncât lacrima cea rece
Aproape că s-a şters.

Vorbesc cu grijă muguri
Crezându-se în floare,
Copiii se frământă
Şi ei cu ale lor…
Dar undeva în mine
Se iscă o-ntrebare,
Se frânge o idee
În trupu-mi muritor.

Şi se rotesc ca-n junglă
Ideile-ntre ele,
Vibrează-n rotocoale
Vocalele sonor…
Şi-aceeaşi întrebare
Îmi sună lung în tâmple:
„Ce-nseamnă învierea
În omul muritor”?

Seminţele-s seminţe,
Se umflă-n umezeală
Şi le desface coaja
Un colte-nvingător,
Dar cum învie omul?
Cine-i desface coaja
Să iasă la lumină
Un suflet roditor?

Iar strunele-n ecouri
Au repetat aceeaşi,
Cu voce neschimbată,
Cu sunet luminos;
Că dintre-atâtea lanţuri
De moarte şi ocară
Pe om îl înviază
Iubirea lui Christos!

Din ziua săptămânii
Întâia de-nviere,
În omul din lăuntru
Schimbare s-a făcut,
Iar firul de speranţă
Tot încolţeşte-n inimi,
În sufletele care
Iubirea au crezut.

Cu ea se mişcă lumea
Şi capătă culoare,
Precum un fir de iarbă
Răsare din pământ,
Şi doar Iubirea-n oameni
Produce o schimbare
Spre-a vieţii primăvară
În noul Legământ!

Mihai Ghidora

Reclame

Psalm

Sunt gura ce mă umple de rușine
Și un năvod, prea strâmt a prinde pești,
Sunt, Doamne… o livadă înfrunzită,
Ce cu-o suflare, toamna o desfrunzești.
Deschid un ochi, să sting cu el pădurea
Ce arde într-un răsărit de soare,
Sunt, Doamne… destinatul fără adresă,
Ce încă mai așteaptă o scrisoare.
N-am nici un drept, să port pe cap și lauri
Când sufletul, îmi este un biet meschin,
Sunt, Doamne… un orgoliu fără vlagă…
Ce strigă către tine cu-n, , Amin ’’!
Sunt trecătorul, ce-a uitat să mai întrebe,
Unde se stinge ziua în amurg?
Sunt, Doamne… un artist de mâna a treia,
Ce-ar vrea să-i fii pe veci un Dramaturg.
De-acolo, dintre norii Tăi de zahăr,
Rostește în tăcere un cuvânt,
Să mai respir și-n primăvara asta,
Miros de brad și-o brazdă de pământ.

Viorel Balcan Valentin

Cum înfloresc toți ghioceii-n primăvară

Cum înfloresc toți ghioceii-n primăvară,
Spunându-i iernii reci că-i vremea de plecare,
Așa în orice suflet iubirea să răsară,
Prin nașterea din nou o sfântă transformare!

Cum înfloresc grăbite zambile înmiresmate,
Narcise, toporași și mii de lăcrămioare,
Așa să înflorească în noi trăiri curate,
Cu rădăcini înfipte în sfintele izvoare!

Cum înfloresc pe deal brândușele albastre,
În cânt de păsărele și zumzet de albine,
Așa să se deschidă și sufletele noastre,
Să răspândim mireasma cântărilor divine!

Cum înfloresc la vreme gingașii năsturași,
Caisul și cireșii, toți pomii din grădină,
Așa să înflorească mulțimea de urmași,
Ai Domnului Hristos, pe calea de lumină!

Cum înflorește-n primăvară păpădia,
Parcă-i un strop de soare în marea de verdeață,
Așa să înflorească în oameni bucuria,
Trăirea prin credință și veșnica speranță!

Teodor Groza

Radiografie de primăvară

Gândesc în culori,
visez deseori.
Eu nu sunt obtuz, 
ci-adesea confuz
că lumea-i prea mică,
dar ,,răul” o strică.
De ,,bine” nu-i loc,
noblețe şi joc.
Nu-i vreme de ,,timp”
în orice-anotimp,
ci trecem prin viață
lipsiți de speranță.
Nu ştim să iubim
şi prea mult tânjim
să fim acceptați
şi nu ignorați.
Deşi lumea-i mică,
atâția o strică
cu fiece clipă
pierdută-n risipă…
Fă tu diferența:
propagă esența
de ,,bine”, ,,frumos”!
Fii drept, credincios!
Fii tu omul bun –
atâta îți spun!

Primăvara

Vine primăvara mult dorită,
Frumosul anotimp al florilor,
Trezeşte viaťa-n fiecare por
Şi freamătă natura-nverzită!

Umbre jucăuşe valsează-n zori,
Sunt păsărele-ramuri ascunse,
Un cântec îngeresc se aude,
Parcă a coborât raiul la noi!

Adie vântu-n miresme fine,
Parfum de mai, îmbietor, suav,
Zbârnâie-n zbor albinele şirag
S-adune de zor mierea-n stupine.

Curcubeu de flori e-ntreaga viaţă!
Dragostea Domnului e-n noi pusă,
În cer, Isus ne-a deschis o Uşă
Şi-n Primăvara de Sus ne-aşteaptă!

Maria Șopț 

Anotimpuri sfinte

Cand primavara inverzeste
Cu pomii verzi, si iarba multa
Tu, spre Isus, atunci priveste,
Spre Cel ce ruga iti asculta.
E timpul pentru semanat.
Dar tu, sa semeni bucurie
In al tau suflet insetat,
Sa creasca pace, armonie. .
din albe flori, sa simti mireasma
unei vieti neprihanite
sa duci cu tine, orisiunde
ganduri frumoase, nesfarsite.

Cand, vara in caldura ei
Te copleseste dintr-o data
Cu trandafiri si porumbei…
Cu atmosfera-i parfumata,
E timpul sa iti amintesti
Ca-n fiecare zi din viata
Tu in Isus te innoiesti,
Ca florile de dimineata.

Ia un exemplu de la toamna. .
Ea sufla vanturi racoroase,
Rodeste strugurii, si lanuri
Aduce daruri pretioase…
Tu sa rodesti, tot ce-i frumos
In viata ta, sa ai belsug,
Ca viata din Isus Christos
Ca ape limpezi care curg.

Din iarna, sa atingi usor
Fulgii de nea, pufosi si reci.
Sa te gandesti la viitor,
Ca la un pod pe care treci.
Sa iei din iarna, veselia
Copiilor care alearga.
Sa fii ca ei, si azi si maine
Neprihanit, in viata-ntreaga.

Narcisa Menegazzi 

Aşa mi-e dor de Primăvară

Aşa mi-e dor de Primăvară
Din zori de zi până în seară
Prin verdele ei de smarald,
În care ea zilnic se-mbracă
Naturii-n farmec să îi placă
Sub raze mii, de soare cald!

Aşa mi-e dor de Primăvară
Când floricele stau s-apară
În culori mândre pe câmpii
Care de care mai frumoase
Împodobind fereştri la case
În glas şi-n jocuri, de copii!

Aşa mi-e dor de Primăvară
Când ea îmi aminteşte iară,
De cea mai sfântă-ntinerire
Prin Jertfa-n răscumpărare
A Domnului pentru salvare,
Când va veni-n a Sa mărire!

Flavius Laurian Duverna

Primăvara mea

Primăvară primăvară, oare cand te voi zări?
Când in piept a ta  mireasma minunata voi simti?….
*
Cat astept sa treaca iarna, frigul ce l-am indurat
Florile sale de gheața, ce de gheață m-au lăsat
Cerul mohorât si palid fara soarele frumos
Nori de plumb ce-nchid zenitul, sigiland-ul nemilos.
O natura inghețata, prinsa ca-n perdea de frig
Geru-nțepator ce adesea nu te lasa sa respiri
Ploaia rece, ca de gheața, ziua scurta, ca un vis
Noaptea lunga, fara luna, bezna grea, de nedescris
Dimineața mohorâtă, prea tarziu parca venind
Ale serii  umbre sumbre ce prea repede se-ntind
Crivățul ce biciuiește fața mea necontenit
Mici săgeti ce fara mila vin in trupul meu sfrijit.
Câmpul mort, fara de viata, fara gâze, fara flori
Crângul fara pasarele, fara de privighetori.
Râurile inghețate mute fara clipocit
Timpul ce nu-si face cursul, care parca s-a oprit
O tacere nemiloasa peste suflet apasand
Umbre grele de tristete peste inima lasând.
Doar un sâmbur de speranta ca intâiul ghiocel
Incolteste la viata, ca un dor zburând spre cer
Si o ruga se inalța catre Tatal meu slavit
Care sta mai sus de zare, sus pe tronul stralucit:
-Ada Doamne primăvara ce atât am așteptat
Ca sa uit de gerul groaznic ce atât am îndurat
Fă pe bolta sa răsara soarele stralucitor
Ce natura incalzeste pe un cer fara de nori
Ada Doamne la viata tot ce odata a fost mort
Caci de spui Tu, ia fiinta, toate-n viata se intorc
Fă sa înverzeasca iarba, campul verde in culori
Sa se umple de splendoare, cu parfum de mii de flori
Cu furnici muncind in cete, fluturi sute si bondari
Cu albine-n roiuri multe zumzăind dupa nectar
Cu pârâuri ce curg line, cu privighetori cantand
Si cu mii de pasarele ciripind vesel in crang
Fă copacii sa-nfloreasca, pomii sa se-mbrace-n flori
Ca pentru o nunt-aleasa in ținut de sarbatori
Fă sa simt in piept mireasma minunatei primaveri
Cu a sa lumina calda, cu-adieri de mângâieri
Fă ca soarele pe ceruri să ramana pururea
Sa n-apuna niciodata peste primavara mea!

Emanuel Hasan

Vine primăvara!

Vine primăvara
Dinspre albe zări
Să îmbrace Ţara
În cȃntări și flori.
Sufletele-adună
Calde reverii,
În văzduh răsună
Glasuri de copii.

Tot ce are viață
Rȃde iar și cȃntă
Ca o dimineață
Cu lumină sfȃntă;
Ca o zi senină
Și un mȃndru soare,
Ca o luna plină
Peste-a nopții mare!

Vine primăvara
Să ne-aducă-aminte
Dragostea și harul
Zilelor preasfinte;
Că-n această vreme,
Peste boldul morții,
Dumnezeu ne-a dat
Primăvara Vieții!

Gelu Ciobanu 

Un dor imens… de-o primăvară…

Atâta cânt de păsărele,
Câmpiile în verde s-au acoperit
Sosit-au din alte țări rândunele
Și mugurii copacilor s-au dezmorțit.

Ce culori, ce frumusețe,
Primăvară ne-ai adus,
Alungă din orice inimă tristețe,
Și-adu bucuriile din Isus.

Fă să-nflorească florile iubirii
În inimile noastre pe deplin
Și mugurii speranței să ne îmbie,
Să ne mângâie și să aducă mult alin.

Totul ce este în jur și ne înconjoară
Ne vorbește despre bunătatea Ta,
Despre iubirea ce nu se măsoară
Pe Care ai arătat-o Isuse, la Golgota.

Doresc ca din inimile noastre
Să dispară bulgării de gheață rece,
Să ne cuprinzi cu ale Tale brațe,
Să fie o primăvară ce nu trece.

Atâtea culori ce-mbracă pământul
Și-atâtea păsărele ciripesc în cor.
Printre copaci adie vântul
Purtând cu ele un veșnic dor.

Un dor de-o veșnică primăvară,
Un dor de slăvile cerești,
Un dor adânc de Tine Tată,
Un dor de haine-mpărătești.

Un dor imens …

Bobu Veronica