Scrisoare către copilărie

Unde ești, copilărie, spune-mi unde te-am pierdut?
Ce-ai făcut, cum e posibil, atât de repede-ai trecut?
Oare cum de nu ai vrut să mai stai, să ne jucăm?
Oare n-am putea cumva timpul înapoi să-l dăm?

O, te-aș prețui enorm și m-aș bucura de tine
Că acum mi-e tare greu și am sute de suspine.
Cum te-ai dus tu de la mine și-a venit maturizarea,
Mi-a furat și inocența și mi-a-ngreunat cărarea.

Nu știu cum a fost posibil, dar mi-e greu fără de tine,
Aș fi-n stare să renunț la multe, de-ai fi cu mine.
Poate că nu ar mai fi greutăți și încercări,
Poate altfel ar suna minunatele cântări.

Știu, acum e imposibil, tu te-ai dus, eu am rămas,
Dar mi-aduc cu drag aminte de-al copilăriei ceas.
Nu te pot uita vreodată, m-ai iubit cu-adevărat,
Mi-ai fost prietenă și soră până m-am maturizat.

Însă am o rugăminte: Pe unde te vei mai duce,
Zi-le să te prețuiască, tu ești scurtă, dar ești dulce.
Spune-le că dintre toate, tu ești cea mai prețioasă,
Și că fără tine, viața, n-ar mai fi așa frumoasă.

Spune-le că primăvara ce-o aduci tu pe pământ,
Este un cadou frumos, e-o poveste, e un cânt.
Fă-i să înțeleagă clar că de n-ai fi tu aici,
Oamenii n-ar prețui bucuriile mai mici.

Și aș vrea încă ceva, să nu spui că nu ți-am zis,
Să nu uiți ca să le spui că ești scurtă ca un vis.
Să se bucure de tine, să profite cât mai tare
Și să nu se răzvrătească c-ajung la maturizare.

Asta-i tot, acum, te rog să rămâi la fel, frumoasă,
Să mai bucuri multe vieți cu-adierea ta duioasă.
Știu că n-am fost conștient, dar acum pot să gândesc,
Pentru tot, copilărie, astăzi vreau să-ți mulțumesc!

Nichifor Nicu 

Anotimpurile

Domnul le-a făcut frumoase, toate pentru vremea lor,
Primăvara luminoasă cu mulţimea florilor,
Şi albinele, şi mieii, şi mulţimi de porumbei,
Zâmbetele primăverii răspândesc parfum de tei.

Uite colo pârâiaşul, limpede şi cristalin,
Care-i plin de strălucire, cu albastrul cel senin.
Codrii ca în fantezie, ramuri clătinate-n vânt,
Cântă marea simfonie, lăudând pe Tatăl Sfânt.

Colo pe o cărăruie, omul trece fericit,
Parcă-ar vrea mereu să spuie: „Doamne fii în veci slăvit!”
Şi mergând mereu-nainte, omul se uită mirat,
Primăvara cea măreaţă deodată s-a schimbat.

Grâul a crescut, e mare, roadele se pârguiesc,
Toate strălucesc sub soare, ca un rai dumnezeiesc.
Vara cu a ei căldură cheamă păsări la cântat,
Iar pe câmpuri se înnalţă tot ce noi am semănat.

Dar şi vara cea frumoasă trece ca un seceriş,
Toamna e puţin mai rece, cu-al ei bogat înveliş.
Totuşi, toamna e plăcută, cu belşuguri şi cu rod,
Când e plin de grâu hambarul, şi afară şi în pod.

Cade frunza veştejită, uite ce covor frumos!
În pădurea aurită, numai frunze vezi pe jos.
Stau pe înălţimi pleşuve, pomii clătinaţi de vânt,
Căci frunzişul lor cel falnic, odihneşte pe pământ.

Trec în grabă călătorii peste frunze rumenite,
Căci frumoasele podoabe toate sunt îngălbenite.
Strâng pe lanuri fermierii bogăţia lor aleasă,
Şi în care, în căruţe, se întorc cu ea acasă.

Şi când te mai uiţi prin vie, mai găseşti câte-un ciorchin,
Dacă cel cu bogăţie s-a gândit şi la străin.
Şi mergând mereu-nainte, mai ajungi şi prin piaţă,
Toamna-i binecuvântată cu rodirea ei măreaţă.

Apoi pune-ţi în desagă, şi întoarce-te acasă,
Cu belşuguri, frate dragă, şi aşază-te la masă.
Dar întâi îi mulţumeşte, şi în faţa Lui te-nchină,
Celui ce în veci trăieşte sus în ceruri, în lumină.

Vine iarna cu zăpadă, uite brazii aplecaţi,
Ca şi regii la paradă, ei au fost încoronaţi.
Toate dealurile-s pline cu sclipiri din alb curat,
Şi în văi şi pe coline, albul toate le-a-mbrăcat.

Pe căsuţa cu zăpadă, cad scântei şi înnegresc
Frumuseţea de paradă, care ochii o privesc.
Colo în pârâu e gheaţă, şi ia streaşină ciorchini,
Ce frumoasă! Ce măreaţă! Ce dumnezeieşti rubini!

Şi ziceau pe-atunci bătrânii: „Va fi anul roditor,
După cum vedeţi ciorchinii atârnând strălucitor.”
Noaptea-aceasta viscoleşte, cerul este plin cu nori,
Şi zăpada troieneşte peste văile cu flori.

Doamne câtă măreţie! Tu pe toate le-ai zidit
Pentru vremea lor să fie minunate la privit.
Frate, soră, şi pe tine Domnul te-a făcut frumos,
Ca şi floarea primăverii e urmaşul Lui Hristos.

Noi suntem a Lui lucrare, vară e când tu rodeşti,
Pe căldura arzătoare, tot mai sus, mai sus să creşti.
Ca şi floarea cu petale, ca şi spicele de grâu,
Să rodim Isus ne cheamă, până nu e prea târziu.

Bunătate, îndurare, roadă de la Duhul Sfânt,
Să rodească fiecare cât trăieşte pe pământ.
Dacă Domnul nu găseşte roadă în al tău smochin,
Sigur va striga: „Tăiaţi-l!” chiar de te-ai numit creştin.

Iarna pomul odihneşte, şi întreaga armonie
Care astăzi străluceşte în pădure, pe câmpie.
Şi creştinul odihneşte, toţi aceia mântuiţi,
Dar în marea primăvară noi vom fi din somn treziţi.

Vara mântuirii sfinte, nu ştim, poate ca s-a dus,
Şi curând recolta sfântă va fi adunată sus.
Oricum, să veghem pe cale, aşteptând măreaţa zi,
Căci Mântuitorul nostru, Domnul Isus va veni!

Dionisie Giuchici

Pentru orice zi din viață Doamne îți mulțumesc

Pentru orice zi din viață Doamne îți mulțumesc
Pentru pace, sănătate, căci încă am suflare
Pentru că inima îmi bate și pot să mai gândesc
Pentru că pot să merg, am mâini și am picioare.
Pentru orice firicel de iarbă îți mulțumesc
Pentru ciripit de păsări și cânt de primăvară
Pentru lumina stelelor ce în beznă licăresc
Pentru dimineți și pentru apus frumos de seară.

Pentru aerul curat din văi îți mulțumesc
Pentru graiul ce mi-ai dat ca să-mi rostesc cuvântul
Pentru frumusețea ce ochii mei în jur privesc
Și pentru covorul verde ce acoperă pământul.
Pentru razele de soare Doamne îți mulțumesc
Pentru adierea vântului și apa din pârâu
Pentru mireasma florilor ce magic înfloresc
Pentru cer albastru și pentru holdele cu grâu.

Pentru nori și pentru ploaie eu îți mulțumesc
Ce pământul udă ca sămânța să încolțească
Pentru că Tu ții în palme tot globul pământesc
Te îngrijești și faci ca tot așa frumos să crească.
Pentru jertfa Ta, Isuse azi î-ți mulțumesc
Pentru durerea mâinilor pe Golgota străpunse
Ce m-au strâns duios la piept cu Har divin, ceresc
Și au fost pe lemnul crucii pentru mine întinse.

Pentru viața ce mi-ai dăruit îți mulțumesc
Pentru dragostea sublimă ce îmi arde în piept
Căci voi fi Isus cu Tine în raiul Tău ceresc
Pentru speranța veșniciei pe care o aștept.
Pentru toate scump Isuse vreau să-ți mulțumesc
Pentru că în ochii Tăi de Tată am valoare
Eu pentru Tine, Doamne vreau viața să-mi trăiesc
Pentru că ești bun, milos și plin de îndurare.

Mihail Cebotarev 

Ocrotire divină

Divina ocrotire vine de sus
În altă parte n-o căutați!
Amintiți-vă ce Tatăl v-a spus
Niciodată El nu v-a exclus
În suflet, mereu, să-L purtați.

În orice zi ajutor ați primit
‘Nălțați glorii cu multă ardoare
Când L-ați chemat nu a glumit
Ci ați cunoscut și ați simțit
C-aduce, oricând, ușurare.

Primejdii vin c-așa e aici
Dar, sub aripa Lui vă păstrează
De vin îngrijorări mari sau mici
Sau sentimente izvorâte din frici
Gusta-veți din părinteasca-i pază.

Priviți în urmă: ce constatați?
Nu v-a dezamăgit niciodată
Faptul acesta să nu-l uitați
În zbucium adânc, voioși, să cântați:
“Ce mare ești Stăpâne, Tată!”

Prin lungi labirinturi trecând iar
Avântul din voi să nu dispară
Veți vedea clar cum stele apar
Să vă ghideze spre cerescul Hotar
Unde-ntotdeauna e primăvară.

Furtuni vor veni să lovească în vas,
Să-l ducă-n adânc, să-l distrugă
Dar El a spus: ”Eu nu vă las
Veghez orice gest și-orice pas
Ascult cu atenție orice rugă.”

Din nou uriași declanșa-vor război
Fiind siguri că vă doboară
Dar și-atunci Stăpânu-i cu voi
Să vă îndrume spre viața de-apoi
Triumfuri din Rai, mereu, se coboară.

Suprema ocrotire e darul ceresc
Își are izvorul în iubirea-i sublimă
Făgăduințele Lui, deplin, se-mplinesc
C-așa, negreșit, speranțele cresc
Și spre Țara promisă v-animă.

George Cornici

A vieții mele Primăvară

Fii binecuvântat, Isuse,
A vieții mele Primăvară
Tu ești mireasma de iubire
Ce inima îmi înfășoară.

Cu Tine-i pururi primăvară
Cu-Acel ce Viața Însuși ești
Cu Tin’ chiar când e rece afară
Tu sufletul ne încălzești.

Tu ești Acela ce-înfloreşte
În noi în fiecare zi
Prin orice har care sporește
Spre a-ne purta spre veșnicii.

Tu ești Lumină și Putere
Ești farmecul pentru a trăi
Acela ce trezește -n inimi
Dorința pentru a birui.

Cu Tin’ în luptă simt putere
Căci sunt deja biruitor
La Tin’ privesc Căpetenia
Credinței, la Învingător.

Cu Tine -i veșnic primăvară
Cu Tin’ umblăm încrezători
Chiar de dureri ne înconjoară
Și uneori trăim fiori.

Tu Ești Acela ce din moarte
Viu Te-ai făcut și ne-ai adus
O dulce vie Primăvară
Ești Domnul meu iubit Isus.

Ești Primăvara ce de veacuri
În orice inimă răsari
În inimile celor care
Au renunțat să fie tari.

Ești Primăvară pentru mine
Ești Primăvară pentru toți
Ești Supremă Căpetenie
Ce-mplineşte tot în toți.

Ești dulce, divină Mireasmă
Ce ne trezești și azi la viață
Al Tău parfum să-l răspândim
Să mergem din viață spre viață.

Căci Tu Isuse Sfânt și dulce
Ne bucuri cu- a Tale nădejdi
Ne înconjori cu bunătate
Și ce promiți Tu împlinești.

Tu Dumnezeu Atotputernic
Nu ești ca omul ca să minți
Cuvântul Tău în întuneric
Răzbate și sfărâmă munți.

Fii binecuvântat, Isuse
A vieții mele Primăvară
Te iubesc și vreau ca iubirea
De Tine să îmi dea pe-afară.

O, fă ca Primăvara care
Trăiește -n Tine neîncetat
Să se reverse-n mine vie
În ape ce țâșnesc bogat.

Gabriela Bucur 

25 Aprilie

Scoală-te, iubito, si vino, frumoaso!” Cântarea Cântărilor 2:9

Aud vocea Prea Iubitului meu! El îmi vorbeşte chiar mie. Primăvara zâmbeşte pe pământ, şi El nu mă lasă să dorm spiritual când întreaga natură din jurul meu se scutură de asprimea iernii. El mă îndeamnă „scoală-te” şi bine face, fiindcă am zăcut destul printre câmpurile de maci ale lumii. El s-a sculat, şi trebuie să mă scol şi eu. De ce să nu mă despart de praf? De la iubirile, dorinţele, scopurile şi aspiraţiile mele josnice, trebuie să mă întorc spre el. El îmi spune „iubito” şi mă consideră frumoasă; acesta este un motiv în plus să mă scol. Dacă El mă înalţă şi crede că sunt frumoasă, cum aş putea să mai zăbovesc în corturile Chedarului şi să mă însoţesc în Continuare cu fiii oamenilor?

El îmi spune „vino”. Mă cheamă să mă îndepărtez de tot ce este egoist, înjositor, lumesc, păcătos; da, fiindcă religia lumii nu II recunoaşte şi nu respectă taina vieţii înalte, El mă cheamă. „Vino” nu este o chemare aspră, fiindcă ce ar putea să mă ţină legat de deşertăciunea lumii şi păcat? O Doamne, dacă aş putea aş veni, dar nu pot scăpa pe deplin de chemările lumii. Aş vrea, dacă este posibil să nu am nici ochi, nici urechi, nici inimă pentru păcat. Tu m-ai chemat spunându-mi „vino”, şi aceasta este o chemare melodioasă. Să Vin la Tine înseamnă să mă întorc acasă din exil, să ajung la ţărm din mijlocul furtunii, să mă odihnesc după o trudă nesfârşită, să ajung pe culmea dorinţelor şi visurilor mele.

Dar Doamne, cum poate să se ridice o piatră, şi un bulgăre de pământ să se înalţe? O, ridică-mă; condu-mă. Harul Tău o poate face. Trimite Duhul Ţău să-mi aprindă inima cu foc sfânt, şi mă voi ridica până voi părăsi vechea viaţă, ca să pot veni spre Tine.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Te-aștept

Te-aștept cum aștept primăvara,
Umbrită de-un nor pământiu,
Coboară a Cerului scara,
Mai umple-mi cu har călimara,
Fă-mi apele dulci ca la Mara,
Mă iartă de gândul pustiu!

Te-aștept cum aștept primăvara
Cu lut năclăit de-ndoieli,
Atârnă tăcută chitara…
Mai umple-mi cu vise cămara,
În sfeșnic mai vie fă-mi para,
Mă iartă de am șovăieli!

Te-aștept cum aștept primăvăra,
Pe Tine-al meu Soare etern!
Salcâmii își scutură floarea,
Finicii acopăr cărarea,
Mai vino, fă-Ți iarăși intrarea,
În calea Ta inima-aștern!

Olivia Pocol 

Eu sunt cu voi

Eu sunt cu voi in dimineti cu soare,
Eu sunt cu voi cand noptile-s tarzii,
Eu sunt cu voi prin lungi, tomnatici ploi,
Eu sunt cu voi cand valurile-n mare
Inalta neimblanzite simfonii,
Eu sunt cu voi.

Eu sunt cu voi sub cer de primavara,
Eu sunt cu voi cand libertate nu-i,
Eu sunt cu voi in lipsa si nevoi,
Eu sunt cu voi cand jalea va doboara
Si nici macar sa spuneti n-aveti cui,
Eu sunt cu voi.

Eu sunt cu voi in ziua de-ncercare,
Eu sunt cu voi pe neumblate cai,
Eu sunt cu voi cand focul e in toi,
Eu sunt cu voi in clipele amare
Ce va coboara-n adancimi de vai,
Eu sunt cu voi.

Eu sunt cu voi caci v-am platit cu sange,
Eu sunt cu voi si nu va voi lasa,
Eu sunt cu voi cand lacrimi curg suvoi,
Eu sunt cu voi, si inima Mea plange
Cand plangeti voi, sunteti comoara Mea,
Eu sunt cu voi.

Eu sunt cu voi, e sacru legamantul,
Eu sunt cu voi pana voi reveni
Si Eu fac toate lucrurile noi,
Eu sunt cu voi, Imi onorez cuvantul,
Eu sunt cu voi in fiecare zi,
Eu sunt cu voi, Eu sunt mereu cu voi.

„Si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului. Amin.” Matei 28:20b.

Anca Winter

Rugăciune

Atât de multe rugi se înaltă
Poporul stă acum plecat
Cu lacrime curgând pe față
Cu sufletul îngenunchiat.

Atât de multe inimi frânte
Astăzi te cheamă să le alini
Să torni balsam, să le faci să cânte
Să le ridici de jos, să le sprijini.

Ascultă ruga noastră cea fierbinte
Ascultă-ne suspinul și strigarea
La cine să ne ducem noi, Părinte?
În nimeni altul nu e alinarea.

Tu ești speranța, ești nădejde
Ești peste toate, tu poți tot
La glasul Tău, chiar marea se oprește
O, Tată bun, Puternic Savaot.

Tu nu ne părăsești, Tu nu ne lași deoparte
Ci mergi cu noi la fiecare pas
Și dacă azi avem o greutate
Ascultă-ne strigarea, sau, suspinul ce a rămas

Căci din trecutul nostru întunecat
Ne-ai scos, și ne-ai chemat pe nume
Nu meritam nici eu sa fiu iertat
Nu meritam, atât pot spune…

Orice-ar veni și-n față va apare
Rămâi cu noi, doar Tu ne ești speranță
Orice s-ar întâmpla, ne ești scăpare
Când ești cu noi, suntem în siguranță.

Îți cerem îndurare-n astă seară
Vrem să îți întorci spre noi acum privirea
Să lași în suflete o nouă primăvară
Și-n inimi să-Ți purtăm iubirea.

 Viviana Muha

E toamnă, înspre primăvară, căci iarna grea a fost dintâi

E toamnă, înspre primăvară, căci iarna grea a fost dintâi,
A fost atunci când la Golgota Iubirea ne-a stat căpătâi!
E seară, înspre dimineață, căci peste noapte am sărit,
Căci pentru noi, Lumina jertfei e-un veșnic far și-un răsărit!

Nu mai avem nici grija zilei celei de azi, celei de mâine,
Căci Dumnezeul cel puternic ne e și azi și mâine pâine!
Am început cu secerișul, căci am sărit de semănat,
Am început doar să culegem ce-n Golgota Isus ne-a dat!

Am început cu bucuria, căci am sărit peste necaz
Și chiar dacă mai e vreunul, întoarcem celălalt obraz!
Am început cu veșnicia de-aici de jos, de pe pământ
Că-n noi, comoara-mpărăției, ne-a scris-o-n sfântul legământ

E toamnă, înspre primăvară, nu vom cunoaște iarna noi
Căci rădăcina cea din Domnul nu va lăsa măslinii goi
Și chiar de-ar fi să ne-nconjoare, vreun vânt, vreun crivăț, sau zăpezi
Noi ne vom încălzi la focul din inimă, pe care-l vezi!

Căci ardem azi și ardem mâine de dorul celor ce vom fi
Căci tot ce facem azi, în ceruri la sânul Lui noi vom găsi
Căci tot ce-adun aici, se stinge, este deșert și trecător,
Dar dacă dau, slujind pe alții, pe Domnul, sunt câștigător!

Vom câștiga o primăvară, acolo sus în veșnicii
Căci prin credința noastră-n Isus, suntem numiți ai Lui copii
Îmbracă-ne copacii, Doamne, în toamna asta de acum
Cu rodul sfânt, roduri bogate, și fii cu noi și azi pe drum!

Camelia Stîngaciu