În suflet primăvară

În suflet primăvară
Cu tot ce-adduce ea
Nimic nu se compară
Cu frumusețea sa.

Divina rânduială,
Stăpânul Creator
A pus și în petală
Miros fermecător.

Lăuntrul întristat
Revine la viață
Totu-i înviorat
Se vede și pe față.

Și zâmbetu-i mai larg
Și optimismul crește
Iar când sosește-n prag
Pe toți ne-nveselește.

Renaște o speranță
Iar dorul s-a aprins
Aduce cutezanță
Din ‘naltul necuprins.

Aromele credinței
Se răspândesc frumos
Iar sufletul ființei
Se face mai milos.

De-aceea o primim
Cu brațele deschise
Și parcă-ntinerim
Și-n gânduri și în vise.

Să stea mai mult noi vrem
Să stea pe totdeauna
Cu ea mai buni suntem
În ea păstrăm arvuna.

Trezește somnolența
Cu suflu-i nuanțat
I-aducem reverența
Și imnuri i-am ‘nălțat.

O, Creator slăvit
Ce binecuvântare!
Din nou ea a venit
Cu har și sărbătoare.

George Cornici

Mi-e inima-mpăcată

Mi-e inima-mpăcată
Slujind pe Salvator
Nu e întemnițată
E prinsă-n sfânt fior.

În timpuri de ocară
Era robită greu
N-avea nici primăvară,
Nici mană pe traseu.

Era prizoniera
Doctrinei din infern
Nu-i plăcea atmosfera
Slăvitului Etern.

Dar a primit Lumina
Cu-al ei efect divin
Să ia cu Fiul Cina,
Să schimbe-al ei destin.

A fost armonizare
C-un plan dumnezeiesc
Și-a dat apoi crezare
La tot ce e ceresc.

Și-acum e-n siguranță
Și pe dușmani iubind
În orice circumstanță
Pe Creator slăvind.

Mi-e inima predată
Și vrea onor să dea
Celui ce-a fost odată
Zdrobit pe-o cruce grea.

Și liniștea și calmul
În ea s-au așezat
De-aceea cântă psalmul
Cel mai interpretat.

Mi-e inima unită
Cu Mirele ei drag
Și-așteaptă fericită
Cel mai sublim meleag.

George Cornici

E primăvară-n calendar…

Acolo nu va mai fi noapte. Și nu vor mai avea trebuință nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. (Apocalipsa 22:5)

E primăvară-n calendar,
Domol zefiru-adie
Și-un soare-aprins de chihlimbar
Pândeşte la chindie.

Tresaltă firea-n ciripit
De triluri îndrăznețe,
Dar gheața-n noi nu s-a topit
Și-n suflete-i tristețe…

Narcise galbene-şi deschid
Petale graţioase,
În noi mai stăruie perfid
Firide-ntunecoase… .

Răzbate soarele din nori,
Surâde cu blândețe,
Dar nu mai trec prin noi fiori
De dor … să ne dezghețe.

Mai bâzâie câte-un bondar
Prin luncă, pe răzoare,
E primăvară-n calendar,
În noi când va fi oare?

Tânjim după un alt Senin,
Ni-e sete de lumină,
Scrutăm văzduhul opalin
Și-L aşteptăm să vină.

Olivia Pocol 

Când vii?

Când vii iarăși, primăvară?
Când mai treci și pe la noi?
Umblă vorba că prin țară,
Și prin case și pe-afară
Iarna nu dă înapoi.

Ne e rece-n suflet, rece,
Încălziți n-am fost demult,
Frigul stă să nu mai plece,
Inimile-s frânte-n zece
Și suntem mințiți prea mult!

Când mai vii cu vești de pace?
Câmpul de război e plin,
Visul multora iar zace
Muribund și prin băltoace
De amar și de suspin!

Când mai vii, tu, primăvară,
Ruptă din tărâm ceresc,
Să dai zbor, când nu mai zboară
Cântul nostru, să nu moară
Crezul cel dumnezeiesc!

Când mai vii cu adierea
Vieții pline de nectar,
Să ne vindece durerea,
Retrăind iar învierea
Și umblarea noastră-n har!

Când mai vii cu zile bune
Și cu cânt de ciocârlii?
Primăvară, ești minune
Când din cer devii misiune!
Când ne vii deci, când ne vii?

Lucian Cazacu 

Nostalgii de primăvară

Mi-au înflorit la tâmple ghioceii,
Sunt tot mai mulți cu fiecare an …
Și mi-au pornit în viață “boboceii”,
Mai greu țin pasul cu al lor elan!

În preajma lor e blândă primăvara,
Cu cer de-azur, cu fluturi, flori de tei,
Văd zorii-n ei, spre mine vine seara,
Dar mă-ncălzesc și eu pe lângă ei.

Neistoviţi potecile colindă,
Mânați de vraja unui tainic dor,
Mă văd în chipul lor ca-ntr-o oglindă
Și mă cuprinde-n treacăt un fior.

Purtaţi în larg de valuri indecise
Îi văd plecând… , dar mă ajunge-apoi
O boare-mbietoare de narcise,
Iar gându-mi zboară spre limanuri noi …

Olivia Pocol 

Dorul meu de primăvară!

Flori de aur parfumate
Primăvara va aduce
De Tine sunt Doamne date
Se simte al lor miros dulce

Iarna a plecat, s-a dus
Și totul este schimbat
Gerul este la apus
Iar cerul, e minunat

Duh de viață stăpânește
Totul este înverzit
Căci natura se trezește
Ca să spună bun venit

Primăverii cea frumoasă
Pe care toți o dorim
Căci s-a dus iarna furioasă
Și după soare tânjim

Duh de viață se trezește
În făpturile înghețate
Domnul totul rânduiește
Ne dă zile minunate

Sloiul rece s-a topit
Inima se înveselește
Prin toate am biruit
Cu Acel ce ne iubește

Adă Doamne zi senină
Și căldură minunată
Iarna din inimi alină
Să renaștem încă o dată

Credința să ne conducă
Și dorul de mântuire
Pe căi drepte să ne ducă
Să fim plini de fericire

Cu Acel ce-i iubitor
Și binele ne dorește
Cel de viață dătător
Care ne călăuzește

Au trecut vremi și vor trece
Primăveri pline de soare
Cu Isus ne vom petrece
În a Cerului splendoare!

Florența Sărmășan 

În mireasmă de floare

Parfum din înmiresmate flori,
Din minunate și mii culori,
Dau în adiere ușoară,
Miros vibrant de primăvară!
Ne-mbrățișează raza caldă
În bucurie și mireasmă,
Toți alergăm ca o albină,
Întineriți și-n voie bună.
Într-un zumzet ca de stupine,
Ne bucurăm de tot ce vine,
Ca un copil cu suflet curat,
Sus la cer privin îndatorați!
Să privim la Primăvară, Sus
Unde ne cheamă Fiul Isus!
În mireasma de floare vie,
Lângă Isus o veșnicie!

Maria Șopț

Toamna

Toamnă, toamnă ruginie,
Cât de nemiloasă ești,
Ne lași inima pustie,
Sufletele ne răcești.

Mii de păsări fug de tine,
Zboară peste țări și mări,
Ne-amintești că iarna vine,
C-aici suntem călători.

Numai ciorile și corbii
Mai rămân aici cu noi,
Bruma ta dezbracă pomii,
Ne trezim, în suflet, goi.

Frunzele îngălbenite
Cad cu foșnet la pământ,
Al lor freamăt îmi șoptește:
“Totu-i goană după vânt.”

Toate trec cum trec și anii
Pe pământu-mbătrânit:
Dupa iarnă, primăvara,
Știm că vine negreșit.

* * * * * * * * *

Toamna sufletelor noastre
Ne-a răcit și suntem goi,
A venit ca tăvălugul,
Fără veste peste noi,

Tot mai singuri, zi de zi,
Ca și frunzele ce cad
‘Nainte de-a putrezi
La tulpină, lângă fag,

Tot mai reci, tot mai posaci,
Fiecare-n drumul lui,
Am uitat că suntem frați
Răscumpărați prin jertfa Lui.

Am uitat ce e iubirea,
Am uitat ce e jertfirea,
Ai uitat să fii milos
Cum te-a învățat Hristos.

Dacă s-a răcit iubirea
L-adieri de vânt ușoare,
Oare cum va fi atuncea
Când veni-va gerul mare?

Când va bate vijelia
Cu putere pe pământ,
Ce voi face, ce vei face,
Dacă nu ești pregătit?

Dacă-n noi nu clocotește
Dragostea, credința vie,
Tot ce-am spus, dar n-am trăit
Ne va fi de mărturie.

Haideți, frați, în vremea asta
Să trăim în unitate,
Nu e mult și vine Domnul,
Ziua-ceea nu-i departe.

E aprope primăvara,
Pașii lui Isus se-aud,
Dați de știre-n toată țara
Dați de veste-n nord și-n sud,

În credință, în unire
Ne găseasc-a Lui venire,
Dragostea, iubirea vie
Ardă-n noi ca o făclie,

Până vine primăvara
Cu al ei parfum de flori,
Să-ți răsune în memorie:
Pe pământ sunt călător.

Iany Laurenciuc  

Marea dimineață

Când treci prin valea rece a umbrei morții,
Și împotriva ta îți sunt sorții.
Când umbre reci se lasă și e seară
Iar tu pornești acum spre o altă țară.

Aș vrea să-ți spun, că acolo suferințe nu-s,
Că toate câte au fost, toate s-au dus.
Și legăturile și lanțurile nu-s
În stare să reziste la cuvântul lui Isus.

Acolo sus e o altă țară,
Nu-i iarnă, ci e veșnic primăvară,
Și acolo florile au toate un miros frumos,
Căci răspândesc mireasma lui Hristos.

Da, nu mă va ținea nici glia nici mormântul,
Când din înaltul cerului strigav-a iar Preasfântul,
M-oi ridica atunci la o nouă viață,
Când trâmbița a suna în marea dimineață.

Îl voi vedea pe El și toți vom fi acasă,
Cu glasul Lui chemanev-a pe toți la masă,
Se va încinge apoi Să ne servească,
Și vom serba, acolo în patria cerească.

Dar până atunci, voi sta dormind sub glie,
Voi aștepta pe Domnul meu ca să revie,
M-oi odihni de zbuciumul și frământările din viață,
Până într-o zi, când va fi marea dimineață.

Vasile Les  

În lumea rece şi amară

În lumea rece şi amară,
Răsare  „Soarele dreptății”
Să risipească umbra morții,
Să fie veşnic primăvară!

În valea morții-ntunecată,
Coboară Harul și Lumina,
Să dea trudiților odihna,
Viața binecuvântată!

În lumea asta subjugată,
De patimi și nimicitorul
Luptă și azi Izbăvitorul,
Să fie veșnic dezlegată!

În valea de păcat pustie,
Condusă azi prin teroare…
Din Stâncă încă curg izvoare:
Iertare, pace, bucurie!

În lumea plină de durere,
Sub jugul rău și mincinos,
Nădejdea noastră-i în Hristos,
În jertfa Lui și-n înviere!

În leatu-acesta zbuciumat,
Târât prin patimi spre urgie,
Salvarea pentru veșnicie,
E doar Isus, cu-adevărat!

Din peșterile lumii reci,
Te chem prieten drag să vii,
Urmaș al Domnului să fii,
Să ai viața cea de veci!

Teodor Groza