Luna Mai

Mai, e luna așteptată
Când planeta se răsfață
E mișcare-n lumea toată
Peste tot e plin de viață.

Luna cea mai înflorită
Plină e de păsărele. .
A lor cântec ne invită
Să privim cu drag la ele.

Deja roadele se-arată
Totul pare-un colț de rai
O ce lună minunată
Este-această lună Mai!

E sfârșit de primăvară
Și-i atâta armonie
Dumnezeu ne-aduce iară
Luna asta bucurie.

Prin ea Domnul ne vorbește
Și de n-ascultăm, e vai!
Poate încă ne lipsește
Să luăm ceva din Mai.

Deci Mai. . multă bunătate
Și Mai multă dăruire
Pentru-a minții sănătate
Și a inimii iubire.

Da, Mai multă-nțelepciune
Și Mai mult s-avem credință
Tot Mai multe fapte bune
Și Mai multă umilință.

Mai activi în cele sfinte
Cu Mai multă lepădare
Rugăciune Mai fierbinte
Și Mai mult s-avem răbdare.

Mai atenți la-nvățătura
Regăsită în Cuvânt
Și Mai strânsă legătura
Între frați pe-acest pământ

Inima Mai mult s-asculte
De îndemnul cel de Sus
S-avem roade tot Mai multe
În umblarea cu Isus.

Mai mult zâmbet și culoare
Și Mai multă biruință
Mai puțină întristare
Și Mai multă pocăință.

Mai mult spor în fapte bune
Și-o Mai bună mărturie
De Hristos Mai mult a spune
Cu Mai multă bucurie.

Astfel viața-i mult Mai bună
Chiar prin valuri de-ncercare
Mai aproape de cunună
Mai cu drag pe-a Lui cărare.

Daniel Hozan

24 Aprilie

„Se arată florile pe câmp, a venit vremea cântării, se aude glasul turturicii în câmpiile noastre.” Cântarea Cântărilor 2:12

Primăvara este un anotimp minunat. Zilele lungi şi geroase de iarnă ne ajută să apreciem căldura blândă a primăverii, şi promisiunea verii care se apropie ne umple de bucurie. După o perioadă de întuneric al sufletului, este minunat să vezi din nou lumina Soarelui Neprihănirii. Atunci darurile noastre spirituale se trezesc şi răsar ca brânduşele şi narcisele. Inimile noastre sunt învăluite în cânturi de recunoştinţă, mult mai melodioase decât imnurile păsărilor. Asigurarea păcii, mai dulce decât glasul turturicii, se aude în sufletul nostru. Acum este timpul să căutăm părtăşia cu Cel iubit.

Acum trebuie să ne ridicăm din amorţeala şi să ne întoarcem la El. Dacă nu vom întinde pânzele când vântul este favorabil, vom suporta consecinţele. Timpurile de înviorare nu trebuie să treacă peste noi fară să ne schimbe. Când Isus însuşi ne vizitează şi ne îndeamnă să ne trezim, putem să fim atât de nesocotiţi şi să-L refuzăm? El s-a înălţat ca să putem fi şi noi înălţaţi. Prin Duhul Său, El ne înviorează şi ne pregăteşte să ne înălţăm la ceruri, în sfântă părtăşie cu El, la o viaţă nouă. Să părăsim starea noastră amorţită şi indiferentă; atunci când Dumnezeu creează primăvara pentru noi, trebuie să o primim cu muguri tineri şi ramuri proaspete.

O Doamne, dacă în inima mea amorţită nu a sosit încă primăvara, Te rog să o aduci Tu, fiindcă am obosit departe de Tine. Când vei pune capăt nesfârşitei ierni? Coboară, Duh Sfânt, şi înnoieşte-mi sufletul. înnoieşte-mă, trezeşte- mă, şi priveşte-mă cu îndurare. In noaptea aceasta, II implor pc Domnul să aibă milă de slujitorul Său şi să-mi trimită vremuri de înviorare.

C.H. Spurgeon

Zi glorioasă, zi de sărbătoare

Zi glorioasă, zi de sărbătoare
Hristos, Fiul nicicând nu mai moare
Zi de adâncă semnificație
A adus Planetei era de grație.

A fost ziua când moartea a fost învinsă
Căci iubirea Cerului n-a fost stinsă
Puterea Învierii și-a făcut efectul
Și-astfel s-a-mplinit, total, Proiectul.

E zi importantă, de comemorare
Știm bine: am primit răscumpărare
E viu Mântuitorul, e viu și vine iar
Să-i ia pe cei ce-au acceptat divinul har.

Gândirea iar se duce la locul de ocară
Unde s-a dus Iubirea să nasc-o Primăvară
Supremul sacrificiu înfăptuit prin chin
E fundamentul eternului destin.

E ziua-n care iar cântăm voioși
“Hristos a înviat, din moarte suntem scoși”
Vom trece-n veșnicie dincolo de mormânt
Conform cu-adâncul, mirabilul Cuvânt.

E viu Sărbătoritul, vom învia și noi
Petrece-vom cu Fiul în viața de apoi
E zi de bucurie, e zi de sărbătoare
Hristos, Fiul, nicicând nu mai moare.

George Cornici

Floarea din grădină

Într-o grădină-n sat, lâng-un izvor
A răsărit un firicel de dor,
Răzbind ‎prin lut, încet se-nfiripează,
Să se ridice, -ntr-un târziu cutează.

‎E primavară, e călduţ, e soare
Şi s-a-nălţat şi delicata floare
Îmbobocită, fragedă, sfioasă
Şi toţi se miră cât e de frumoasă!

Îndrăgostită, plină de lumină,
S-a-mprietenit cu florile-n grădină,
Mereu întreabă, caută cu mirare,
Ar vrea să-şi înţeleagă-a ei chemare.

‎Florile vara-şi dau în vânt parfumul,
Iar gâzele-au să vină cu duiumul:
“De soare să te bucuri cât se poate!”
‎Aşa-i vorbiră ale ei surate.

‎Câte miresme, ce culori, ce vis! …
Să fie-acesta noul paradis?
Ce-nvăluire blândă de căldură! …
Nici n-a simţit cum săptămâni trecură.

‎N-a observat cum pleacă-n stol cocorii,
‎Nici cum pe boltă se-adunară norii,
Dar într-o dimineaţă, ‎pe răcoare,
Văzu un fluturaş slăbit cum moare… .

‎În altă zi vântul bătu mai tare
Şi-i smulse din petale pe cea mare
Şi a purtat-o-n zările înalte…
A plâns-o, dar le-avea pe celelalte.

Aşa trecu o zi, trecură două
Şi a sosit şi toamna-n lună nouă,
Şi, cum stătea-‎n grădină zgribulită,
Fără podoabă, tristă, dezgolită,

Zări-n pământ un bob, un mic grăunte …
E rodul ei… . ! de-acum o să înfrunte
Şi vânt şi ploi, chiar apriga ninsoare! …
‎Şi se-aplecă-n duioasă-mbrăţişare.

‎Apoi căzu-ntr-o lungă amorţire …
Sosise-a iernii ‎aspră despărţire
Şi stele mii din cer pe rând căzură
‎Peste-a mea floare şi pe glia sură.
…………………………

‎Nu plâng cu deznădejde a ei moarte,
‎E doar un anotimp ce ne desparte;
În primăvară, la topirea gheţii,
Va fi trezită iar în zorii vieţii.

Olivia Pocol 

Alb de ghiocel

De sub plapuma-argintie
a ieşit un ghiocel
alb, firav şi mititel
să aducă o solie:
„Primăvara va veni!”

Ca un clopoţel în noapte,
clinchetu-i clar, desluşit,
peste-ntinderi auzit,
în atâtea inimi naşte
dor de sfinte primăveri.

Ghiocelul alb ne poartă
gândul spre eterna Ţară
unde-i veşnic primăvară.
Haina-i pură ne arată
c-aşa albi Domnul ne vrea.

Să luăm dar, azi, exemplul
ghiocelului curat
-fir de alb imaculat-
şi să ne purtăm veşmântul
pur cum Tatăl ni l-a dat.

Cristina Magdalena Francu

Vers primăvăratic

Primăveri trecut-s multe, nu ştim câte or mai fi
Timpul ne zoreşte-n mersu-i spre-un tărâm din veşnicii.
Au misterul lor şi-aceste primăveri de pe Pământ
Insă mai bogată-n taine-i Primăvara-n raiul sfânt.

Peste ea n-a dat înghețul vreunei ierni întârziate
Soarele acol’ într-una să ne lumineze poate.
Străzile ce sunt de aur nu ştiu dac-or naşte flori
Însă ochii-or să se scalde-n mai cereşti şi dulci splendori.

Cât ne va lăsa Stăpânul mai străbatem primăveri
Ne mai bucurăm de-o floare, de miresme, de cantari
Să vedem în toate-acestea picurul ceresc de har
Ce ne poartă înspre-o dalbă Primăvară făr’ hotar.

Calfa Diana 

Mărţişor

Primăvară, dor curat,
vis cu alb înveşmântat.
Alb de ghiocei în crâng
ghiocei ce ierni înfrâng.
Tu eşti sol trimis de sus
să ne spui despre Isus,
despre taine şi-nvieri,
despre dalbe primăveri
ce încep de pe pământ
şi sfârşesc în cerul sfânt
într-o inimă curată
ce te cheamă şi te-aşteaptă
să-nfloreşti în pieptul ei
albii, purii ghiocei.
Primăvară, primăvară,
nu te las ca să pleci iară!
Te-oi păstra în piept cu dor
ca un tainic mărţişor!

Cristina Magdalena Francu

Primăvară

Peste-a lumii vreri aride
Și greoi mirositoare,
Primăvara își deschide
Minunatele-i petale.

Lumina-și scaldă demersul
În parfumul ei magnific
Ce-și așterne înțelesul
De-armonie și pacific,

Și, îmbibată de venin
Lumea dacă-ar fi să fie,
Primăvara, un destin
De lumină nouă-i scrie,

Oferind un adăpost
Sentimentelor de bine
Ce se nasc țintind cu rost
Către vara care vine

Cu avizul timpuriu
Că regina se deșteaptă
Îmbrăcată-n auriu
Și la al ei ospăț ne-așteaptă,

La o masă încărcată
Cu recoltele câmpiei
Și o binecuvântată
Prospețime a veșniciei.

Ioan Hapca 

11 Februarie

„Ţi-ai părăsit dragostea dintâi.” Apocalipsa 2:4

Ne vom aminti întotdeauna clipa minunată şi strălucitoare în care L-am văzut prima dată pe Domnul. Am lăsat povara, am primit făgăduinţe, ne-am bucurat că suntem mântuiţi şi am plecat în pace. A fost primăvară în sufletul nostru. Iarna a trecut. Tunetele de pe Sinai încetaseră, şi lumina fulgerelor nu se mai zărea. Dumnezeu se împăcase cu omul, legea nu mai ameninţa cu răzbunarea şi dreptatea nu mai cerea pedeapsă. Apoi au apărut florile în inima noastră. Speranţă, iubire, pace şi răbdare au răsărit din pământul dezgheţat. Zambilele căinţei, ghioceii sfinţeniei, brânduşele credinţei, narcisele dragostei dintâi — toate au înflorit în grădina sufletului.

Sosise „vremea cântării” (Cânt 2:12), şi ne bucuram recunoscători. Slăveam numele Dumnezeului iertării, şi hotărârea noastră era: „Doamne, sunt al Tău, cu totul al Tău. Mă încredinţez Ţie cu tot ce am şi tot ce sunt. M-ai cumpărat cu sânge; lasă-mă să mă răscumpăr slujindu-Ţi. In viaţă şi în moarte, vreau să fiu al Tău”. Cum ne-am ţinut hotărârea? Prima noastră dragoste a ars ca o flacără în slujba lui Isus; la fel este şi acum? Oare Isus nu poate să ne spună: „Ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi” (Apocalipsa 2:4)? Vai, nu am făcut decât prea puţine pentru slava Stăpânului!

Iarna noastră a ţinut prea mult. Suntem reci ca gheaţa şi o adiere de primăvară, fie ea şi încărcată de mireasma florilor, nu ne foloseşte la nimic. Ii dăm lui Dumnezeu bănuţi de aramă, şi El merită tot aurul din lume. Ba nu, merită inimile noastre, consacrate în slujba adevărului şi bisericii Sale. O să continuăm la fel? Doamne, oare vom putea rămâne nepăsători şi indiferenţi faţă de Tine, după ce am primit atâtea binecuvântări? Grăbeşte-ne să ne întoarcem la dragostea şi roadele dintâi! Soare al Dreptăţii, trimite-ne o primăvară însorită.

C.H. Spurgeon

Scrisoare către copilărie

Unde ești, copilărie, spune-mi unde te-am pierdut?
Ce-ai făcut, cum e posibil, atât de repede-ai trecut?
Oare cum de nu ai vrut să mai stai, să ne jucăm?
Oare n-am putea cumva timpul înapoi să-l dăm?

O, te-aș prețui enorm și m-aș bucura de tine
Că acum mi-e tare greu și am sute de suspine.
Cum te-ai dus tu de la mine și-a venit maturizarea,
Mi-a furat și inocența și mi-a-ngreunat cărarea.

Nu știu cum a fost posibil, dar mi-e greu fără de tine,
Aș fi-n stare să renunț la multe, de-ai fi cu mine.
Poate că nu ar mai fi greutăți și încercări,
Poate altfel ar suna minunatele cântări.

Știu, acum e imposibil, tu te-ai dus, eu am rămas,
Dar mi-aduc cu drag aminte de-al copilăriei ceas.
Nu te pot uita vreodată, m-ai iubit cu-adevărat,
Mi-ai fost prietenă și soră până m-am maturizat.

Însă am o rugăminte: Pe unde te vei mai duce,
Zi-le să te prețuiască, tu ești scurtă, dar ești dulce.
Spune-le că dintre toate, tu ești cea mai prețioasă,
Și că fără tine, viața, n-ar mai fi așa frumoasă.

Spune-le că primăvara ce-o aduci tu pe pământ,
Este un cadou frumos, e-o poveste, e un cânt.
Fă-i să înțeleagă clar că de n-ai fi tu aici,
Oamenii n-ar prețui bucuriile mai mici.

Și aș vrea încă ceva, să nu spui că nu ți-am zis,
Să nu uiți ca să le spui că ești scurtă ca un vis.
Să se bucure de tine, să profite cât mai tare
Și să nu se răzvrătească c-ajung la maturizare.

Asta-i tot, acum, te rog să rămâi la fel, frumoasă,
Să mai bucuri multe vieți cu-adierea ta duioasă.
Știu că n-am fost conștient, dar acum pot să gândesc,
Pentru tot, copilărie, astăzi vreau să-ți mulțumesc!

Nichifor Nicu