Anotimpuri sfinte

Cand primavara inverzeste
Cu pomii verzi, si iarba multa
Tu, spre Isus, atunci priveste,
Spre Cel ce ruga iti asculta.
E timpul pentru semanat.
Dar tu, sa semeni bucurie
In al tau suflet insetat,
Sa creasca pace, armonie. .
din albe flori, sa simti mireasma
unei vieti neprihanite
sa duci cu tine, orisiunde
ganduri frumoase, nesfarsite.

Cand, vara in caldura ei
Te copleseste dintr-o data
Cu trandafiri si porumbei…
Cu atmosfera-i parfumata,
E timpul sa iti amintesti
Ca-n fiecare zi din viata
Tu in Isus te innoiesti,
Ca florile de dimineata.

Ia un exemplu de la toamna. .
Ea sufla vanturi racoroase,
Rodeste strugurii, si lanuri
Aduce daruri pretioase…
Tu sa rodesti, tot ce-i frumos
In viata ta, sa ai belsug,
Ca viata din Isus Christos
Ca ape limpezi care curg.

Din iarna, sa atingi usor
Fulgii de nea, pufosi si reci.
Sa te gandesti la viitor,
Ca la un pod pe care treci.
Sa iei din iarna, veselia
Copiilor care alearga.
Sa fii ca ei, si azi si maine
Neprihanit, in viata-ntreaga.

Narcisa Menegazzi

Reclame

Lauri de lumină

Psalmul 19

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu, si intinderea lor vesteste lucrarea mainilor Lui.”

Cerul povestește de slava lui Isus,
Învierea o vestesc stelele de sus,
Noaptea lasă  mesaj pe raze de lună;
-„Din cântări de slavă împletiți cunună!”

Lauri de lumină  coboară de sus,
Coroană de Rege, pentru Domnul Isus,
Buchet împletit din cerești osanale,
Flori de Mântuire răsar  pe cărare!

Picură rouă pe flori de primăvară,
Și raza lunii țese o pânză rară,
Lasă un mesaj voios zorilor, pe flori;
„Isus  Cristos, Domnul, a înviat în zori!”

Luceafărul de dimineață  apune,
Dar îi face Soarelui un semn, și spune;
-Grăbește-te și du vestea în Răsărit!
„”Isus Cristos, Lumina Lumii a sosit!””

Și briza mării  îmbrățișează palmieri,
Se unduie și dansează  voios cu ei;
Parfum aduce din albastrele câmpii;
„A înviat Isus, Domnul din veșnicii!”

Și ciocârlia se înalță spre soare,
Și cu  voioșie strigă spre popoare;
-Aud îngerii, în cer, cântând mai duios;
„Mărire, Mărire, lui Isus Cristos!”

Plin de păcate, pe drum, fac și eu un pas,
A sosit, în lume, al Mântuirii ceas,
Ce trezește cu voce suavă, fină;
„Dă-mi inima, și voi șterge a ta vină!”

Din  ochi, picură rouă de  Mântuire,
Iar Inima   țese  raze de iubire,
Lauri de lumină primesc și eu, de sus,
Coroană de Rege, pentru Domnul Isus!

Arancutean Eliza 

Se lasă așteptată primăvara…

Un rece vânt de iarnă se-ntețește
În întunericul stăpân peste oraș
În față și în suflet mă lovește,
Să îmi întoarcă șovăielnicii mei pași…

Unde e luna, unde e în astă noapte?
Oh, după norii gri iar s-a ascuns…
Și de acolo parcă-mi spune-n șoapte
Că stelele sunt triste și au plâns…

Merg înainte, să-nțeleg misterul
Ce pân’ acuma nu l-am deslușit
Dar, parcă zăvorât tace și cerul…
Pământul de mult timp a amuțit…

De ce mai zăbovesc? Mă-ntorc acasă!
Nu e chiar beznă, câmpu-i alb, totuși pustiu…
Ce frig e… însă-n casa mea frumoasă
E cald și bine, iar afară e târziu! …

Se lasă așteptată primăvara…
Zăpada albă-mi scârțâie sub pași,
Doar ea mi-arată unde e cărarea
În întuneric, înapoi către oraș…

Emanuel Hasan

Dorita primăvară

Apare soarele, timid,
Iar florile ce-i duceau dorul,
Petale vesele deschid
Și onorează Creatorul!

Iar primăvara ce-a venit,
Se infiltrează prin unghere,
Topind steluțele de-argint
Ce rămăseseră stinghere!

Sub cerul azuriu se strâng
Cocorii în procesiune,
Copacii umbre își rasfrâng
În ascendentă formațiune…

Se-adună în pârâuri apă
Zăpezi topite explorând,
Și-un strop de rouă mic, pe pleoapă
Redă iluzia că plâng…

Aș plânge dar, nu de tristețe,
Ci pentru că… a câta oară?
Admir atâta frumusețe,
Trăind o nouă primăvară!

Laura Minciună 

Mărțișorul Mântuirii

E  o iarnă rece, e un ger cumplit
E plin de  flori de gheață, de omăt troienit,
Dar plină de speranță privesc mereu afară
Căci Domnul după iarnă, aduce PRIMĂVARĂ!

Tresar de bucurie, ce minunat tablou
Va fi când Dumnezeu face totul nou,
Dar în această seară te întreb ceva:
N-ai vrea PRIMĂVARĂ să faci în viața ta?

După iarnă-i primăvară, nici-un dubiu nu există
Și atunci prieten drag, fața ta de ce e tristă?
Nu cumva vreo neiertare în iarnă te ține-închis?
SAU pierduta-i prin troiene, cheia către paradis?

Poate că-n această seară sufletul ți-e înghețat
Și-l cutreeră stingher  gerul vreunui păcat,
Poate de  multă durere, inima acum ți-e gheață
Dar Isus Hristos din ceruri, poate azi să îi dea viață!

Cât timp lacrimile tale curg și nu sunt înghețate
Vino astăzi la Isus, fiindcă numai Domnul poate
Mărăcinii să-i transforme în copaci ce-s înfloriți,
Iar din oamenii de gheață, poate face mântuiți.

Ești obosit, parcă simți c-așa frig nu ți-a mai fost
Dar te cheamă azi Isus să intri la adăpost!
Te așteaptă, ce vei face? În iarnă te întorci iară?
S-au accepți să mergi cu  El unde-i veșnic primăvară?

La fel cum un ghiocel poate lumina s-o vadă
Și iese biruitor de sub  tone de zăpadă,
Știu că în această seara oricine poate să vină
Din al iernii întuneric spre o veșnică lumină!

Primăvară sufletească lasă Doamne-n adunare
Topește orice durere sub al mântuirii soare,
Fă în inimi să avem  o ninsoare a iubirii
Și fă să purtăm în piept mărțișorul mântuirii!

Mirela Olteanu 

Primăvara

O, Doamne, cine oare se-aseamănă cu Tine,
Când pui în stropi de rouă sclipiri diamantine,
Și când trezești la viață din scorburi cenușii
Atâția muguri veseli în codru și câmpii?O, Doamne, cine altul ar mai putea să ceară
Naturii să se-mbrace în strai de primăvară?
Ce arhitect de faimă s-ar duce în zăvoi
Să facă lăcrămioare din salbe de noroi?

Și cine altul, Doamne, ar pune în câmpie
Covor de viorele trezite de sub glie?
Brândușele frumoase să treacă prin polei,
Și prin zăpada rece să treacă ghiocei?

Doar Tu,Tu ai, Isuse, puterea învierii,
S-aduci în locul iernii fiorul primăverii
Iubirea să răsară ca florile de crini,
Din cioturile negre, din inimi de creștini!

Trezește azi poporul cu vânt de primăvară
Iubirea și cântarea, nădejdea să răsară!
Adu mireasma păcii, slăvite Creator
În inimile noastre cu har nemuritor!

Valentin Popovici

O vorbă de la Mine

O vorbă dulce de iubire
Prin Sfântul Duh v-am mai trimis
Să nu existe despărțire
De cei ce merg spre Paradis.

O vorbă de la Tatăl, clară
Primiți-o azi! N-o refuzați!
C-așa puteți o primăvară
Chiar în dureri să o gustați.

O vorbă blândă să adie
O frământare, un pârjol
Mă știți din vers, din melodie
Iar vă vorbesc cu glas domol.

Iar vă vorbesc cu duioșie
Știind că m-acceptați cu drag
Când vin vrăjmași să vă sfâșie
În adăopst Eu vă atrag.

Aceeași vorbă vă unește
În bătălii să fiți mai tari
C-atunci încredințarea crește
Să-nvingeți mii de adversari.

O vorbă; să vă amintească
Oriunde-ați fi ai cui sunteți
Cu-o dragoste nepământească
Să-nfăptuiți minuni puteți.

De-o veți primi cu bucurie
(O vorbă cu parfum ceresc)
Trăirea voastră o să fie
Un peisaj dumnezeiesc.

George Cornici

Regina nopţii

Ai atâtea rochii albe, le îmbraci seară de seară
Cupe fine răsfirate pe tulpina ta înaltă,
Vii la sărbătoarea nopţii pe un vânt de primăvară
Ce-ţi deschide larg spre inimi a iubirii mare poartă.

Adierea răcoroasă te-nfioară, te trezeşte
Îţi mângîie desfăcându-ţi gingaşele tale cupe,
Ca un mire fericit ce cu mâna zăboveşte
Peste albul de mireasă aşteptând să o sărute.

Iar când floarea sidefie se deschide bucuroasă
Tremurând în aşteptare ca mireasa-n noaptea nunţii,
Tu fiind regina nopţii în grădini cea mai frumoasă
Îţi dăruieşti tot parfumul care-ncinge jarul frunţii.

Aprinde în ochi scânteia dorinţei ce este-n miri,
Pune în urechi alinul simfoniilor din stele,
Iară fruntea îmbătată de-nflăcărate iubiri
Vrea să stea pe cupe albe şi să bea ce este-n ele.

Dintre florile grădinii care dorm visând la stele
Aşteptând să îşi îmbrace rochiile minunate,
Doar în tine stă chemarea la a nopţii sărbătoare
Când dai vântului ca dar adieri înmiresmate.

Chiar şi luna îşi doreşte să te-mbrace-n argintiu,
Stelele să-ţi dăruiască străluciri pe-naltul bolţii
Admirându-ţi gingăşia,albul pur şi sidefiu,
Cupele ce răspândesc parfum de regina nopţii.

Tot privindu-ţi frumuseţea eşti stăpâna zilei mele
Când peste cupe închise vin raze de soare calde,
Sau când parfumul mă-mbată stând sub simfonii de stele
Devii frumoasă mireasă, o regină a nopţii albe.

Rămîi pură îmbrăcând, rochii albe sidefii,
Cu tulpina mlădioasă unduind seară de seară,
În atingeri parfumate peste fruntea mea să fii
Mângîierea şi alinul în nopţi reci de primăvară.

Stănulescu M. 

Un copilaș e o comoară

Mii de comori există jos în lume
Sute de mii, milioane știm că sunt
Si mulți prin ele și-au făcut un nume
De care mândrii sunt ei pe pământ.
Dar mai presus de orișice comoară
E-un copilaș trimis de Dumnezeu
Ce-aduce-n suflet dulce primăvară
Și gingășie, dragoste mereu.
Toate comorile din lume sunt deșarte
Față de-un copilaș venit din cer
Sărac e cel care de el nu are parte
Căci tot ce-i pe pământ e efemer.
Si tot ce-i pe pământ in ziua mare
A Judecății Celui Sfânt se va topi
Însă in ziua de măreață sărbătoare
În ceruri sus vor fi și-ai noşti copii.
Comorile primite din mărire
Se vor întoarce sus in ceruri înapoi
In marea zi la sfânta răsplătire
La marea de cristal unde vom fi și noi.
Copiii sunt comori cerești lăsate
De Creatorul nostru pe pământ;
Cu binecuvântări ne vin încredințate
Spre a-i conduce către Cel ce-i veșnic Sfânt.
Banii, averea sau mașini, palate mii?
Ce rost au ele orișicît de multe sunt
Fără de-un zâmbet fără râset de copii?
Deșertăciune este cel mai potrivit cuvânt.
De-aceea dragi părinți, cu bucurie
Să-i mulțumiți Tatălui veșnic, Dumnezeu
Pentru comoara cea din vesnicie
Să-i mulțumiți din inimă mereu.
Să nu priviți cu jind spre cei bogați in lume
Căci voi prin copilași sunteți cei mai bogați
Acesta e al vostru cel mai mare nume
Să fiți ai Domnului Isus și binecuvântați!
Comoara cea mai mare de sub soare
E-n casa ta cu zâmbet dulce de copil
Aceasta-i cea mai mare binecuvântare
Pentru părinții cari doresc raiul divin.

Emanuel Hasan

Primăvară divină

Zare senină, albastră,
Pătrunde-n retină
Și-o pace sublimă,
Pătrunde măiastră,
Adânc în inimă.

Primăvară divină
Să înflorească,
De har și Lumină plină
În inima noastră
Și-o sfântă rutină.

Rutină cerească
Și iubire senină
Din ea să rodească
Până-o să vină
Minunea Cerească

„Pe Nor”, în Lumină
Să ne răpească.

Ioan Hapca