Primăvară divină

Zare senină, albastră,
Pătrunde-n retină
Și-o pace sublimă,
Pătrunde măiastră,
Adânc în inimă.

Primăvară divină
Să înflorească,
De har și Lumină plină
În inima noastră
Și-o sfântă rutină.

Rutină cerească
Și iubire senină
Din ea să rodească
Până-o să vină
Minunea Cerească

„Pe Nor”, în Lumină
Să ne răpească.

Ioan Hapca

Floarea şi vântul

Din miile de primăveri
Ce umplu lumea cu petale,
Prin multe dimineţi şi seri
Vine şi timpul zilei tale.

Cu o minune neştiută
Petala a primit culoare,
Din curcubeu e dăruită
Pusă albastră într-o floare.

Şi ai crescut floare frumoasă
Sorbind a soarelui lumină,
Într-o mişcare aşa gingaşă
S-a înălţat a ta tulpină.

Câmpul întreg s-a bucurat
Petala-n rouă să ţi-o ude,
Iar iarba te-a îmbrăţişat
În unduiri line şi blânde.

Parfumul tău s-a risipit
Umplând pădure şi zăvoaie,
Şi-atât de mult este iubit
După a verii pură ploaie.

Din locuri ce sunt neştiute
A trezit vântul lin al serii,
Care dorind să te sărute
A trimis solul adierii.

Lăsându-şi locul lui ascuns
Grabnic a vrut să te cunoască,
De-al tău parfum tainic pătruns,
Culoarea ta să-l cucerească.

Când te-a văzut s-a-nfierbântat
Şi coborând din înălţime,
Petalele le-a-mbrăţişat
Cu adierea-i de iubire.

Le-a răsfirat şi mângâiat
Ducând parfumul pân-la soare,
Să fie apoi şi el chemat
La aşa mare sărbătoare.

C-o sărutare de zefir
Te-a întrebat ce să-ţi ofere:
„De vrei un cer mereu senin
Eu ţi-l voi da cu-a mea putere.

Împrăştii norii-n depărtare
Ca să te văd mereu voioasă,
Din razele calde de soare
Îţi fac cea mai frumoasă casă.

Şi spinii câmpului uscaţi
Am să îi duc până-n pustiu,
Peste albastrul tău, curaţi
Picuri de rouă să îi ştiu.

De vrei mă pun în cale iernii
Să nu simţi frigul şi urgia,
Frumosul tău şi-al primăverii
S-aducă-n suflet veşnicia.

Privindu-te îmi eşti regină
Şi mult doresc să te răpesc,
Dar dacă rup a ta tulpină
Petalele se ofilesc.

Puterea mea este legată
De efemera gingăşie,
Aş vrea acum să-mi fie luată
Şi ţie să îţi dea tărie.

Ca amândoi să fim uniţi
În pământească rădăcină,
Aşa de strâns, ca doi iubiţi,
Eu adiere, tu regină”.

Din strălucirea ei albastră
Peste-ale ierbii unduiri,
A ta petală, atât de castă
Răspunse marii lui iubiri:

„Tu ai venit să mă iubeşti
Părăsind locuri neştiute,
Şi mângîieri să-mi dăruieşti
Cu adierei atât de blânde.

Când am simţit al tău sărut
Peste petalele albastre,
Cu tine atât de mult am vrut
Să merg în lumile înalte.

Dar sunt făcută pentr-o clipă,
Acum e timpul zilei mele,
Parfumul îl dau în risipă
Din mici petale efemere.

Tu eşti făcut să-mprăştii norii
Sau să-i aduni în grea furtună,
Pe drumul lor să duci cocorii
Când toamna galbenul şi-adună.

S-aduci răcoare-n zile calde
Şi marea s-o ridici în valuri,
Iar peste crestele-nspumate
Să porţi corăbii către maluri.

Te rog în marea Ta iubire
Să-mi iei parfumul şi să-l duci,
Pe drumul tău prin marea lume
În suflete să îl arunci.

S-aducă-n ele bucurie
Cu adieri de primăvară,
Şi din a noastră dăruire
Să-şi pună dragostea coroană”.

Simţind a vântului iubire
Şi gingăşia florii albastre,
Gândesc cu multă bucurie:
Acum e timpul zilei noastre.

În dimineţi ce dau răcoare
Pe-ntinsul verdelui din câmp,
Tu să îmi fii albastră floare
Eu aripă de gingaş vânt.

În serile de primăvară
Să fiu petalele de floare,
Iar adierea ta uşoară
Să-mi dea dorita sărutare.

Şi-n împletirea de parfum
Cu adieri şi cu tăceri,
Să prindem nevăzutul drum
Al nesfârşitei primăveri.

Stănulescu M.

 

Ploua spre oameni cu ingeri si flori

Cerul si-a facut azi, aripi din nori
Si ploua spre oameni cu ingeri si flori
Soarele s-a rosit, ca un copil stangaci,
Iar campul s-a umplut de flori de maci.

O raza vrand sa fie mai cocheta,
S-a asociat discret cu-o margareta,
Caci ambele aveau acelasi gand
Sa fie diademe pentru cei de pe pamant.

Se-mbraca pomii-n verde strai,
Usor suiera vantul o balada  pentru nai
Se-aduna pasarile-n cant si ciripit
E Primavara si sunt fericit!

Dansez cu stelele seara de seara,
Mi-e gandul la Eterna Primavara,
Imi picura in suflet, lin un strop de Rai,
Ah, cat e de frumoasa luna Mai!

Marius Alexandru

Simfonia albă din noua primăvară

În echinocțiu, jubiliar,
Vișinii casei explodară iar
În laude-cascade înflorite!
În versuri albe, ode sfinte,
Cu inedite note muzicale:
Plutind în sus, petale diafane
Ningeau spre cer, în coruri îngerești,
Și argintiu sunau pe-alei cerești
Pe care cresc corole ca-n povești,
Ascunse-acum de ochii omenești.

M-au înălțat, prin cântecele lor,
În duh, să-L văd pe Domnul florilor
Ce e de sorți dăltuitor;
Pentru istorie-Autor,
De suflete, Mare Sculptor
Și Singur e Mântuitor!

El mi-a șoptit, m-a lămurit
S-alung suspinul nesfârșit
Pentru risipa de-nflorire
Ce nu ajunge la rodire..
Pentru petalele jertfite,
De vânturi și de ploi zdrobite..

M-a învățat, m-a mângâiat
Și mult, în gând m-a bucurat:
Că florile din primăvară,
Ce nu se coc fructe în vară,
De îngeri sunt recuperate
În alte lumi sunt recreate,
În alt aprilie, înviate;
Nu sunt „bătăi cu flori” uitate
Corolele de vânt prădate…..

Ci toate sunt de Domnul numărate!

Marinau Daniela

Rugă pentru iertare

Vin astăzi, Doamne, să îţi cer iertare
că am iubit prea mult albastrul cer
şi-am îndrăznit să îmi ridic privirea
crezând că, încă, dreptul am să sper.

Îţi cer iertare de-am greşit cu fapta
când am trăit prin munţi de unul singur
şi-am haiducit cu şoimii şi cu cerbii
din iarnă pân’a dat stejaru-n mugur.

Mă iartă, Doamne, pentru primăvara
ce-am locuit-o-n ochii unui vultur;
am vrut să fur discret un colţ din soare
şi în oglinda râului să-l scutur.

Îţi cer iertare, poate-am fost prea lacom
dorind să fie doar a mea câmpia;
o vară am sperat  să-mi crească aripi
spre soare să mă-nalţ cu ciocârlia.

Și să mă ierți pentru c-am strâns sub pleoape
cu sârg toți norii toamnei până când
în sfântă rugă, spusă doar în şoaptă,
i-am transformat în lacrimi, rând pe rând.

Elena Victoria Glodean

Ființe femeiești

E primăvară! Prin poienile amare
Ce-au stat târzii, ascunse de troiene,
Străpunse azi fiind  de-un galben soare,
Au înflorit ființe mici, perene…

E cald… în lung și-n latul zării…
Că din pământ, verdeața s-a născut,
Umplând de flori, pe marginea cărării,
E plin de viață, în martie început…

Chiar pomii s-au scuturat odată
Prinzând puteri nebănuit de mari
Rodind din nou, având aceeași soartă
Ducând la viață natura, prin frunzari…

Pe calea vieții pământești,
La fel ca în natura toată
Sfinte ființe femeiești
Redau din nou vieții, speranță!

Prin partea femeiască existentă
Mai are omul șansă la lumină,
Să vină-n lume, acoperit de tină
Apoi plecând în lumea cea divină…

Mai are omul șanse prin femeie…
Și astăzi celebrăm această șansă!
Noi am pierdut a vieții albă cheie
Dar prin femeie… putem să fim acasă!

Cum prin natură, o lume prinde viață,
La fel, femeia, e raza de speranță!
Deci, să cinstim acum lucrarea Domnului,
Că a mai dat o șansă omului!

Bulzan Marian Gigel

E iară primăvara

E-atâta primăvară-n mine Doamne,
Săgeată mi-s fiorii unei taine,
Lumini lăuntrice încep a prinde,
Cântări de rugă ce inima-mi aprinde…

Adie-n aer miros de iarbă crudă,
Închis în floare e parfumul încă,
Boboci tăcuţi la marginea câmpiei,
Deschide-vor luminii cupele beţiei

Şi bate-un dor în bumbi molatici,
Să fie flori în corni sălbatici,
Să-şi lase-n rod pe ramuri bolte,
Firea mănunchi a florii volte…

Tresare-n toate freamăt de poveste,
Din somn trezite în nopţile albastre,
Căldura şi lumină le scoate din abis,
Şi-n orice vietate respiră blând Isus!

Mi-e iară sufletu-nsetat după lumină,
Fragil ca şi o frunză pe tulpină,
Şi-i mistuit de-a cerului poruncă,
Să pună-n cânt iubirea Lui adâncă…

A. Urma

Primăvara

Anotimpul mult iubit,
Primăvara a sosit.
Soare, flori, natura-nvie,
Doamne, câtă armonie!

Păsări ciripesc pe ram,
Soarele zâmbește-n geam,
Florile frumoase-n glastră,
Stau mărețe la fereastră.

Copii zburdă pe-afară,
Frumoasă ești primăvară!
Anotimp frumos, de vis,
Cu splendori de nedescris.

Natura capătă viață,
Verdele-i zâmbește-n față,
Florile apar voioase,
Ne fac zilele frumoase.

Anotimp frumos, sublim,
Doamne! Cui să-i mulțumim?
Ție, căci ești Creator,
A toate susținător.

Totul este minunat,
Tu pe toate Le-ai creat,
Anotimpuri diferite,
Frumoase, desăvârșite.

Pentru toate-Ți mulțumim,
Unic ești și Te iubim,
Dumnezeu sfânt, minunat,
Fii-n veci binecuvântat.
Amin

Ica Drăgoi

E iarăş primăvară

De mii de ani în prag de primăvară,
Cum zorii vin în orice dimineaţă,
Un Soare veşnic face să dispară,
Ca prin minune gerul de afară,
Şi  Mâna-I tare face să răsară,
Covorul fără seamăn de verdeaţă.

Ca nişte mesageri apar în zare,
Purtând în suflet dorul de acasă,
Nenumărate păsări călătoare,
Se-ntorc la noi din marea depărtare,
Vestind încă un an de îndurare,
Şi-o primăvară dulce şi frumoasă.

Tablou de o splendoare ne-ntâlnită,
Cu flori ce se întrec în frumuseţe,
Natura minunat împodobită,
A fost de Tatăl iarăş pregătită,
Să dea Pământului de veacuri neştirbită,
An după an aceeaş tinereţe.

Dar tu sărmane om, n-ai bucurie,
Nu poţi să vezi  comori ce te-nconjoară,
Eşti parcă cufundat în agonie,
Ţi-e inima de adevăr pustie,
Şi parcă-n drumul tău de-o veşnicie,
N-ai mai avut în suflet primăvară.

Trezeşte-te! în cer e sărbătoare,
Prin văi smochinul iarăş înfrunzeşte,
E pe sfârşite vremea de-ndurare,
Vino la Cruce să primeşti iertare!
Sărmane om lovit de grea-ncercare,
Isus Mântuitorul te iubeşte!

Ilie Belciu

Primăvara

O, Doamne, cine oare se-aseamănă cu Tine,
Când pui în stropi de rouă sclipiri diamantine,
Și când trezești la viață din scorburi cenușii
Atâția muguri veseli în codru și câmpii?

O, Doamne, cine altul ar mai putea să ceară
Naturii să se-mbrace în strai de primăvară?
Ce arhitect de faimă s-ar duce în zăvoi
Să facă lăcrămioare din salbe de noroi?

Și cine altul, Doamne, ar pune în câmpie
Covor de viorele trezite de sub glie?
Brândușele frumoase să treacă prin polei,
Și prin zăpada rece să treacă ghiocei?

Doar Tu,Tu ai, Isuse, puterea învierii,
S-aduci în locul iernii fiorul primăverii
Iubirea să răsară ca florile de crini,
Din cioturile negre, din inimi de creștini!

Trezește azi poporul cu vânt de primăvară
Iubirea și cântarea, nădejdea să răsară!
Adu mireasma păcii, slăvite Creator
În inimile noastre cu har nemuritor!

Valentin Popovici