Psalm 121

Privirea mea se-ndreapta catre munti…
De unde o sa-mi vina ajutorul?
Peste prapastii Cin’ va face punti,
Daca nu Domnu-a toate Ziditorul?

E hotarat, El nu va-ngadui
Piciorul sa-ti alunece vreodata,
Caci Cel ce a promis a te pazi,
Nu dormiteaza si nu doarme niciodata.

Nici soarele nu te va dogori,
Nici luna nu-ti va provoca durere,
Caci zi si noapte El te va umbri
Cu norul Sau de har si mangaiere.

Ti-e sufletul pazit de mana Sa
Ce orice rau de tine va abate,
Si la plecarea si venirea ta,
Acum si-n veac, esti protejat de toate.

Pentru ca Domnu-i Pazitorul tau
Si umbra ta pe mana ta cea dreapta,
Te poti abandona in bratul Sau
Orice-ar veni, si orice te asteapta.

Anca Winter

Pentru mine

De ce-ai venit, Isuse, in lumea de durere
Traind in umilinta si fara mangaiere?
De ce-ai lasat Tu Cerul si zarile albastre
Si-ai coborat in lumea nenorocirii noastre?

N-ai fost primit de oameni, sau inteles vreodata,
Si n-au putut pricepe ca Dumnezeu Ti-e Tata,
Nu Ti-au adus nici cinste, si nici recunostinta,
Ci-au pregatit o cruce, si-au dat o grea sentinta.

Am fost si eu in juriu, Ti-am iscalit sentinta,
Te-am condamnat la moarte, nebanuind cainta,
Ce-avea sa copleseasca gandirea mea netoata,
Cand am aflat pe urma ca eu sunt vinovata.

Dar Tu-ai lasat marirea si zarile senine,
Si ai venit specific, gandindu-Te la mine,
Ti-ai parasit locasul de dincolo de stele
Ca sa rezolvi problema nenorocirii mele.

Nu voi putea pricepe de ce din gloata mare
Ti-ai indreptat privirea spre mine-o tradatoare,
Si ochii Tai, seninii, mi-au cucerit fiinta,
Starnind in mine plansul amar, si pocainta.

Ai acceptat Tu moartea sa nu fiu condamnata,
Mi-ai ispasit prin cruce nelegiuirea toata,
Din zdrentele murdare m-ai imbracat in haina
Mai alba ca zapada, ce minunata taina!

Cu inima smerita Iti cant azi o cantare,
Si-ntreaga mea fiinta se pleaca-n inchinare,
Caci Te-ai gandit la mine; iubirea ce ne leaga
N-as da-o, scump Isuse, nici pentru lumea-ntreaga.

Anca Winter 

Durere, tacere

Durere… , tacere… , despartire… , si moarte.
Oare cum as putea sa merg mai departe,
Cand deznadejdea in inclestare ma tine
Si nu mai e nimeni sa stea langa mine?
Cand infranta in drum mi-este toata puterea
Si parca-n zadar mai astept mangaierea?

Imi este sufletul gol, zdruncinat, si-obosit,
Si timpul dintr-o data in loc s-a oprit.
Durerea ce o simt e asa de amara,
N-am stiut ‘nainte cat poate sa doara;
De-as putea sa o sap cu priboiul in stanca,
Ca parca-i prea mare, si prea e adanca…

Dar a mai ramas ceva ce ma face sa sper,
Ceva ce ma face sa privesc catre cer:
Eu stiu ca Rascumparatorul meu este viu,
Bunavointa Lui ma-nconjoara, o stiu,
Si cand pe nori cu splendoare Se va arata,
Desi inlacrimati, ochii mei L-or vedea.

Sufletul meu tanjeste si suspina de dor,
Cand acasa ajuns, n-oi mai fi calator;
Cand cararea tristetilor va fi la sfarsit,
Ma voi desfata privindu-I chipul iubit,
Si duiosia din ochii-I va inlatura
Amintirea durerii din inima mea.

Inspirata din Iov 19:23-27.

Anca Winter 

În cer…

În cer… în cer nu va mai fi durere,
Nu vor mai fi nici lacrimi niciodat’;
Acol’ găsi-vom sfântă mângâiere,
La pieptul Celui ce e veșnic Împărat!

În cer… în cer uita-vom suferința,
Uita-vom luptele care cândva le-am dus;
Ne vom vedea-mplinită, dar, dorința
Când vom vedea pe Mirele Isus!

În cer… în cer va dispărea pe veci suspinul
Și dorul ce-l purtăm în vasele de lut;
Acol’ primi-vom în suflete alinul
Ce l-am căutat, ce nu l-am cunoscut!

În cer… în cer uita-vom pe vecii pământul
Pe care atâția ani am pribegit;
Va dispărea durerea și necazul
Ce-n inimă mereu au locuit!

În cer… în cer va fi doar bucurie
Și pace, neprihănire-n Duhul Sfânt;
Acol’ va fi o sfântă armonie
Ce nu se va sfârși nicicând!

În cer… în cer vom fi cu Împăratul
Pe care L-am dorit și mult L-am așteptat;
Ca El nu va mai fi nicicând vreun altul
Așa frumos, iubit și minunat!

Da… în cer e-a noastră moștenire
Și-acolo vrem să ne-ntâlnim;
Spre plaiurile cele sfinte
Dorim cu toții să ne zorim!

O, adă, Doamne, ziua-ceea
S-ajungem mai curând Acas’;
Să ne-ntâlnim cu Tine și cu-aceia
Ce au plecat așa devreme, iar noi am rămas!

Andreia Ungureanu 

Suferință – crin din care

Suferință…
crin din care Domnul Și-a-mpletit cununa
mulți te plang cand mergi la danșii,
eu te cant întotdeauna
căci în leagănul tău dulce
cand m-a pus întai durerea
am văzut la căpătaiu-mi,
veghetoare, mangaierea.

Suferință, soră scumpă
ce mă porți de-atunci cu tine
cate bucurii în suflet mi-ai dat tu
printre suspine!
Tu m-ai învățat, ca umbre
și-amăgire și ispită –
să le văd pe toate cate vine lumea să-mi promită.

Și să aflu ce comoară e primirea slavei sfinte
și cunoașterea iertării
și iubirea ei fierbinte
și-a încrederii odihnă și-alinarea cea plăcută
care-o lasă Mana dulce peste lacrima tăcută.

Tu mi-ai dezvelit în suflet zări necunoscute mie
gura, tu mi-ai pus să cante
mana, tu mi-ai pus să scrie
și-n iubirea armoniei salbe și cununi s-adune
fericit cu ele Chipul Domnului să-L încunune.

Suferință, suferință
astăzi cand spre ceru-albastru
pe-a recunoștinței aripi
zboară gandul meu sihastru
eu Îl rog pe-Acel ce Crucea a purtat-o-n umilință
să mă facă să-ți știu prețul
și frumsețea, –
Suferință! …

Traian Dorz

Dragostea Sa, nu a noastra

Text: 1 Ioan 4:7-16

Doamne, iată că acela pe care-l iubeşti este bolnav.” Ioan 11:3

Cand un creştin evlavios s-a îmbolnăvit grav, caţiva prieteni apropiaţi s-au adunat în jurul patului său de suferinţă cerandu-I lui Dumnezeu să-l facă bine din nou. Ultimul care s-a rugat a amintit despre lucrarea plină de credincioşie a acestui om, şi şi-a încheiat rugăciunea cu cuvintele: „Doamne, Tu ştii cat de mult Te iubeşte acest om”. După un moment de linişte, credinciosul bolnav i-a spus: „Ştiu că ai avut intenţii bune, dar te rog nu mai pleda pentru însănătoşirea mea de pe această poziţie. Cand Lazăr a fost bolnav, Maria şi Marta au trimis după Isus, dar motivul n-a fost afecţiunea acestuia pentru Isus. Ele au spus: „acela pe care-l iubeşti este bolnav”. Nu ataşamentul meu slab şi oscilant îi atrage atenţia ci dragostea Sa desăvarşită pentru mine este puterea mea constantă şi speranţa mea”.


Acelaşi gand i-a fost imprimat puternic compozitorului de imnuri creştine Philip Bliss, într-o zi după ce a terminat de cantat: „O, îl iubesc pe Isus”. „Aceste cuvinte sunt adevărate, a spus el. Cu toate acestea mă simt vinovat că am cantat atat de mult despre săraca mea dragoste pentru Cristos şi atat de puţin despre dragostea Sa fără margini faţă de mine”. Drept rezultat, a scris o cantare care este foarte cunoscută azi. Ea spune aşa: „Sunt atat de bucuros că Tatăl ceresc / Ne spune de iubirea-I în Cartea ce ne-a dăruit / Lucruri măreţe eu în Biblie le citesc / Dar cel mai măreţ e că Isus m-a iubit”.
Da, cea mai mare mangaiere în viaţă ori în moarte nu este că noi îl iubim pe El, ci că „El ne-a iubit”‘(l Ioan 4:10).      – H.G.B.

O, iubirea lui Isus, bogată şi pură
îndelung răbdătoare, pentru vecie,
Ce puternică eşti şi fără măsură –
Sfinţi şi îngeri cantă cu bucurie.” – Lehman

Dumnezeu îşi iubeşte copiii nu pentru ceea ce sunt ei, ci pentru ceea ce este EL

Painea zilnica

Inc-o zi

Când a dimineții raze mângăie al meu obraz
Când a nopții grea cortină se ridică, se topește
Dumnezeu spre mine-ndreaptă al iubirii Lui talaz
Duhul Său mă cercetează și din somn iar mă trezește

Milioane de celule își recapătă puterea
Mintea cu-ale ei sisteme de nervuri, ființa toată,
Ochii se deshid și-ndată își recapătă vederea
Sunt precum a zis psalmitul ”o făptură minunată”.

De la fluturi și albine pân’ la păsări, pești și fiare
De la iarbă pân’ la codrii și la florile ornate
Peste tot din nou natura se repune în mișcare
Înc-o zi ne-mparte Domnul fiecărui bunătate.

Înc-o zi să ai viață este cel mai mare dar
Să vezi razele-sorite, să simți ploaia s-asculți vântul
Toate-acestea împreună poartă numele de Har
Astfel binecuvântează Dumnezeu întreg pământul.

Înc-o zi când se depune în seiful vieții noastre
De fapt viața (ce nu-i lungă) cu o zi ni se scurtează
Cât am alerga și-am strânge pe sub bolțile albastre
Numai sufletul e-acela ce cu-adevarat contează.

Da, natura e frumoasă cu peisajul ei feeric
Cu cascade și cu râuri și cu omul minunat
Însă sufletul se zbate într-o mare de-ntuneric
Omenirea pretutindeni e cuprinsă de păcat.

De aceea din iubirea Lui cea pură și cerească
Tatăl nostru, Creatorul în majesticul Său plan
Ne-a trimis în lume Fiul pentru noi să se jertfească
Din păcat să ne salveze, din robia lui Satan.

Iar Isus Mântuitorul lăsând Gloria Divină
A venit ca prunc în iesle și-A murit apoi pe-o cruce
El orice păcat îți spală și îți iartă orice vină
Iar prin Sângele Salvării viață veșnică-ți aduce.

Fiindcă viața-i trecătoare, neștiind când se termină
Și-n Cetatea viitoare, Paradisul minunat
Unde-i veșnic sărbătoare lângă Tronul de Lumină
Nu poate intra oricine numai cel răscumpărat.

Înc-o zi, de fapt însemnă înc-un timp de pregătire
Înc-o zi să strângem roade pentru veșnicul hambar
Înc-o zi pentru- mpăcarea prin a lui Hristos jertfire
Fără care viața-ntreagă e pierdută în zadar.

Ce folos să vezi sclipirea soarelui imaculat?
Să vezi ploaia, s-auzi vântul, s-ai de toate, ce folos?
Dacă sufletul nu-i liber și se zbate în păcat…
Pacea ta și fericirea este numai în Hristos.

Prietene ascultă-I vocea, înc-o zi mai are Har
El te cheamă cu iubire nu mai sta nemântuit
Dacă vii cu umilință vei primi Cerescul Dar
Fericirea, mântuirea, viața fără de sfârșit.

Daniel Hozan

Nădejdea revederii

Când moare un părinte e durere,
Când moare un copil e un calvar,
Doar Dumnezeu mai poate, mângâiere
Să dea prin marele Său har!

Noi ne topim de dor și suferință,
Căci despărțirile ne frâng mereu!
Nu este zi să n-auzim de ele,
Că sunt îngăduite doar de Dumnezeu.

Avem nădejdea care ne mai ține
Să nu cădem de tot, în disperări,
Căci după fiecare tragedie
Există viață, dincolo de-aceste zări!

Puterea noastră-i foarte limitată
Privind spre un tablou îndoliat,
Dar mâna Lui e-ntinsă cu iubire,
Ca să ne țină în picioare, ne-ncetat!

De-aceea nu ne pierdem niciodată,
C-avem o pace ce-i de ne-nțeles.
Credința ne ajută-n continuare
Să fim integri după un deces.

Nu-i viața de aici a noastră țintă,
Ci-i veșnicia cea cu Dumnezeu!
De-aici ne pregătim prin pocăință
Și tindem spre un rai, în cerul Său.

Noi spunem doar: La revedere!
Căci într-o zi ne-om revedea,
Chiar dac-un timp mai ardem în durere,
Căci despărțirea de cei dragi e grea!

Ne sprijinim ca frați în Domnul
Și ne încurajăm doar prin Cuvânt. .
În El găsim resursa de putere
Ca să putem privi după mormânt.

Doar în Hristos e singura nădejde
Ce-o au creștinii cei adevărați.
Prin El am fost răscumpărați din moarte
La o nouă viață, prin jertfă înfiați!

Daniel Hartie  

Ranit pentru a vindeca

Text: 2 Corinteni 1:1-14

Binecuvantat să fie Dumnezeu… care ne mangaie în toate necazurile noastre…” 2 Corinteni 1:3,4

Dumnezeu poate să îngăduie să fim răniţi, ca prin vindecarea pe care ne-o dă să ne facă vindecători ai altora. Apostolul Pavel declară că Dumnezeu „ne mangaie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mangaierea cu care noi înşine suntem mangaiaţi de Dumnezeu, să putem mangaia pe cei ce se află în vreun necaz” (2 Cor. 1:4). Nenumăraţi oameni ai lui Dumnezeu au suferit boli, greutăţi, şi adversităţi, care i-au pregătit pentru a le sluji altora. V. Gilbert Beers, un lider creştin foarte respectat, a spus că el şi soţia lui au învăţat semnificaţia versetului din 2 Corinteni 1:4 prin moartea fulgerătoare a fiului lor celui mai mare. Aveau inimile sfaşiate, dar pe măsură ce săptămanile treceau, au început să simtă vindecarea minunată a lui Dumnezeu. Apoi s-au trezit atraşi în vieţile altor fiinţe rănite ca şi ei. Beers a scris: „Am început să descoperim, în lunile care au urmat, că am ajutat la vindecarea altor fiinţe rănite, într-un mod cum nu mai făcusem pînă atunci”.


Nu trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să ne rănească, frangandu-ne inima, prin dureri sau prin persecuţii. Durerile vor veni. Trăind într-o lume păcătoasă, suntem condamnaţi să suferim mai devreme sau mai tarziu. Dar putem fi siguri că Dumnezeu va lăsa durerea spre binele nostru. Crezand acest lucru din toată inima, vom avea mangaierea lui Dumnezeu, vindecare şi pace. Prin durerile noastre şi experimentînd purtarea Sa de grijă plină de har, vom putea deveni mai bine echipaţi ca pană atunci, pentru a aduce mangaiere şi vindecare altora. – H.V.L.

SUGESTIE DE ACŢIUNE
Gandiţi-vă la încercările prin care aţi trecut pană acum.
Cunoaşteţi pe cineva care trece acum prin aceleaşi lucruri?
De ce să nu-i trimiteţi o carte poştală sau să-i daţi un telefon, ca să-l încurajazţi.

Suferinţa poate pregăti pe creştinul obişnuit pentru lucrări neobişnuite

Painea zilnica

„Iata mama Ta!”

Text: loan 19:25-30

Fiii ei se scoală si o numesc fericită.” Proverbe 31:28.

Fiul lui Dumnezeu atarna pe crucea romană. Trupul Său fusese bătut cu brutalitate, iar spiritual era despărţit de Tatăl. Cu toate acestea, Şi-a adus aminte de mama Sa. Interesul pentru binele ei nu s-a pierdut în agonia acelei crize. Prin cuvintele „Iată mama ta”, a încredinţat-o în grija ucenicului iubit, loan. Exemplul Său ne arată importanţa de-a ne onora şi de a îngriji de mamele noastre.
Iată mama tal Adu-ţi aminte şi priveşte în ochii ei iubitori, ascultă dulceaţa vocii ei, fiorul chiar şi al unei singure mangaieri a mainii ei tandre. Adu-ţi aminte de îngrijorarea ce-i înnoura faţa atunci cand necazurile ţi-au ieşit în cale şi ce frămantare îi cutremura fiinţa atunci cand aveai cea mai mică durere. Vei forma multe prietenii dragi, dar nu vei mai avea niciodată acea iubire inexprimabilă care să se reverse împrejurul tău, cum ea a fost în măsură să ţi-o dea.

Ingrijeşte-ţi mama pană cînd vei mai avea cel mai preţios dar din cate pot fi în lumea aceasta. Iată mama ta! învaţă din exemplul ei binecuvantat. Învăţăturile şi călăuzirea ei din cămin modelează şi şlefuieşte caracterul copiilor ei.
Iată mama ta! Priveşte spre ea cu acelaşi motiv cu care Isus i-a spus lui loan – dăruieşte-i grija şi poartă de grijă nevoilor ei. Ea merită mult mai mult decat pot să-i dea darurile şi cuvintele tale. Ea trebuie să aibă afecţiunea, atenţia şi înţelegerea ta. Azi întoarce-te cu mulţumiri si laude spre Dumnezeu pentru mama ta!                                                      – H.G.B.

Eram copil cînd i-am ştiut iubirea;
Ani grei trecură, şi-i la fel simţirea.
Cu dor, Isuse, şoptesc iubitul nume,
Asemeni mamei nu-i nimenea pe lume. ” 
– Anonim

Mama ta te-a crescut, nu uita de ea

Painea zilnica