27 Martie

 „Da, Doamne, a zis ea, dar și căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor.” Matei 15:27

Aceasta femeie a căpătat îndurare gândind cutezător despre Christos. Învăţătorul a vorbit despre pâinea copiilor. „Nu”, s-a gândit ea, „de vreme ce Tu eşti Stăpânul mesei harului, cred că eşti o gazdă generoasă. Sunt sigură că pe masa Ta este belşug de pâine. Există mâncare îndestulătoare pentru copii -destul ca să se arunce şi căţeilor. Copiii vor rămânea cu destulă mâncare şi căţeii vor fi hrăniţi”. S-a gândit la Isus ca la Cel care putea să-i împlinească orice nevoie. Aminteşte-ţi că ea voia de fapt ca Isus să-i vindece fiica demonizată. Pentru ea era un lucru foarte important, dar II preţuia atât de mult pe Christos încât şi-a zis: „pentru El nu înseamnă nimic; sunt doar firimituri.

Păcatele mele sunt multe, dar Lui nu-i este greu să le şteargă. Vinovăţia mă apasă ca un munte, dar pentru El nu este decât un grăunte de praf. El i-a purtat deja povara „în trupul Său pe lemn” (1 Petru 2:24). Pentru El nu înseamnă mare lucru să-mi acorde iertarea, dar pentru mine va fi o binecuvântare infinită să o primesc”. Femeia şi-a deschis larg porţile sufletului, aşteptând lucruri mari de la Isus, iar El a umplut-o cu dragostea Sa.

Dragă cititorule, fă la fel. Ea a mărturisit ce o apăsa, s-a prins de El şi a insistat în ciuda cuvintelor Lui aspre. A crezut că poate face lucruri mari, şi prin credinţa ei 1-a convins. A câştigat victoria crezând în EL. Cazul ei este un exemplu de credinţă triumfătoare. Dacă vrem să învingem cum a învins ea, trebuie să-i urmăm tactica. Acesta este drumul regal spre mângâiere. Gândurile despre păcat te conduc la disperare, dar gândurile despre Christos te vor conduce în cerul păcii.

C.H. Spurgeon

Tu ai fost

Tu ai fost lângă mine când nimeni nu a fost
Când eu eram căzut, m-ai ridicat de jos.
Când toți ai mei prieteni se-ndepărtau de mine
Și mulți ziceau “Ești singur!” Dar eu te-aveam pe Tine.

Tu ai fost tată, mamă, prieten, soră, frate
Mi-ai fost sprijin mereu, m-ai ajutat în toate
Tu ai fost mângâiere în clipe de durere
Când nimeni nu știa ce-ascunde-a mea tăcere.

Tu ai fost vocea caldă cu vorbele-Ți duioase
Când toți îmi aruncau cuvinte reci, tăioase
Tu ai fost pansamentul pe rana-mi sângerândă
Te-ai îngrijit atent de ființa mea plăpândă.

Tu ai fost brațul care m-a întărit mereu
Și mi-ai adus aminte că-s fiu de Dumnezeu
Tu ai fost fost mâna blândă ce lacrima mi-a luat
Și mi-ai șoptit apoi că-s fiu de Împărat.

Și cum să nu Te laud? Cum să nu-Ți mulțumesc?
Când Tu ai fost Acela ce m-ajutat să cresc
Și n-am să tac nicicând, chiar de-aș fi luat la rost
Că lângă mine-oricând, știu, Doamne, Tu ai fost.

Daria Cocoș 

24 Februarie

„Doamne al oştirilor, până când nu vei avea milă de Ierusalim? Domnul a răspuns cu vorbe bune, cu vorbe de mângâiere, îngerului care vorbea cu mine.” Zaharia 1:12-13

Ce răspuns blând la o întrebare arzătoare! În seara aceasta ne vom bucura de el. Copii ai Sionului, există lucruri bune care vă aşteaptă. Timpul tău de trudă se va sfârşi curând. Copiii tăi vor fi aduşi la tine, şi captivitatea ta se va sfârşi. Răbdarea ta va aduce roade, şi îţi vei pune credinţa în Dumnezeu în timpuri întunecate, fiindcă dragostea Sa te va lumina. Dumnezeu iubeşte biserica cu o dragoste prea adâncă pentru imaginaţia umană. O iubeşte din toată inima Lui infinită; de aceea, fiii ei trebuie să fie curajoşi. Ea nu poate să nu prospere fiindcă Dumnezeu îi vorbeşte cu „vorbe bune, vorbe de mângâiere”.

Profetul continuă şi ne spună ce fel de vorbe sunt acestea „sunt plin de o mare gelozie pentru Ierusalim si pentru Sion” (Zaharia 1:14). Dumnezeu îşi iubeşte biserica atât de mult încât nu poate îndura ca ea să se abată de la drumul drept; însă, chiar şi atunci când se rătăceşte, nu o lasă să sufere prea mult timp sau prea greu. El nu va lăsa să fie copleşită de vrăjmaşi, fiindcă ştie că vrăjmaşii îi măresc nefericirea. Când pare să-şi fi părăsit biserica, Dumnezeu rămâne cu inima alături de ea.

Istoria ne arată că Dumnezeu rupe întotdeauna nuiaua de care se foloseşte ca să-şi pedepsească copiii. „Cum se îndură un tată de copiii lui, așa se îndură Domnul de cei ce se tem de El” (Psalmi 103:13). Dacă El ne pedepseşte, nu înseamnă că ne-a uitat; corecţia Lui nu este o lipsă de iubire. Dacă acest lucru este adevărat pentru întreaga biserică, este adevărat şi pentru fiecare membru în parte. S-ar putea să te temi că Domnul te-a uitat, dar nu este adevărat. Cel care numără stelele şi le strigă pe nume nu-şi poate uita proprii copii. El îţi cunoaşte situaţia de parcă ai fi singura fiinţă creată de El sau singurul sfânt pe care El 1-a iubit vreodată. Apropie-te de El, şi fii fără grijă.

C.H. Spurgeon

17 Februarie

 „Măcar că Domnul era acolo.” Ezechiel 35:10

Prinţii Edomului au văzut că ţara era pustiită, şi au crezut că va fi pradă uşoară. Dar în calea lor s-a ridicat o piedică nemaiîntâlnită: „Domnul era acolo”. Pe prezenţa Lui se întemeia securitatea ţării. Oricare ar fi planurile şi proiectele duşmanilor poporului lui Dumnezeu, aceeaşi barieră se ridică în calea lor şi astăzi. Sfinţii îi aparţin lui Dumnezeu, şi El locuieşte în mijlocul lor. El îi va proteja, fiindcă sunt ai Săi. Ce mângâiere ne aduce această asigurare în necazuri şi conflicte spirituale! Suntem continuu atacaţi dar apărarea nu lipseşte niciodată! Satana îşi aruncă mereu săgeţile, dar credinţa noastră este apărată de atacurile întunericului.

Săgeţile aprinse ale iadului sunt respinse şi stinse, fiindcă „Domnul este acolo”. Faptele noastre bune sunt subiectul atacurilor Satanei. Un sfânt nu va avea niciodată o virtute sau un dar care să nu fie o ţintă pentru săgeţile iadului. Scântei de speranţă, raze de iubire, stropi de răbdare sau flăcări de credinţă, toate sunt atacate de bătrânul duşman al binelui. „Dumnezeu este acolo” este singurul motiv pentru care virtuţile noastre rezistă. Dacă Dumnezeu este cu noi în viată, nu trebuie să ne temem de moarte, fiindcă atunci când va sosi ultima clipă, „Dumnezeu va fi acolo”.

Când vom trece prin ape tulburi şi învolburate, vom simţi fundul şi vom şti că suntem în siguranţă. Când va trece timpul, picioarele noastre vor sta pe Stânca Veacurilor. Prea iubiţilor, de le începutul vietii de creştin şi până la ultima suflare, singurul motiv pentru care nu pierim este acela că „Dumnezeu este acolo”. Numai atunci va fi distrusă biserica lui Dumnezeu, când El se va schimba sau îi va lăsa de izbelişte; până atunci însă suntem în siguranţă, fiindcă este scris: IEHOVA ŞAMA, „Dumnezeu este acolo”.

C.H. Spurgeon

18 Decembrie

„Sfâşiati-vă inimile, nu hainele.” Ioel 2:13

Sfâşierea hainelor şi celelalte semne exterioare ale emoţiilor religioase sunt uşor de manifestat şi adesea făţarnice. Să simţi adevărata căinţă este mult mai greu; în consecinţă, este mult mai rar întâlnită. Oamenii vor participa la cele mai lungi şi complicate ceremonii religioase, fiindcă acestea sunt pe placul firii. Adevărata religiune, însă, este prea umilitoare, prea cercetătoare, prea interioară pentru gustul omului firesc El preferă ceva mai ostentativ, mai bătător la ochi şi mai lumesc. Ceremoniile exterioare sunt confortabile pentru un timp; ochiul şi urechea sunt satisfăcute, egoismul este hrănit, şi îndreptăţirea de sine este umflată ca un balon.

Dar ele sunt ultima amăgire, fiindcă, în clipa morţii, şi în Ziua Judecăţii, sufletul are nevoie de ceva mai substanţial decât ceremoniile şi ritualurile pe care să se sprijine. Despărţită de evlavia vitală, orice formă de religie este zadarnică. Oferită fără o inimă sinceră, orice formă de închinare este o ruşine şi o batjocură pentru maiestatea cerurilor. Sfâşierea inimii este o operaţiune divină, şi este simţită solemn. Este o durere tainică experimentată personal, nu doar de formă, ci ca o lucrarea adâncă, mişcătoare a Duhului Sfânt în inima fiecărui credincios.

Nu este o problemă despre care să vorbeşti şi pe care să o crezi, ci un simţământ adânc în inima fiecărui copil viu al viului Dumnezeu. Este foarte umilitoare şi curăţă păcatul în întregime; dar pe urmă, este o dulce pregătire pentru preţioase mângâieri, care nu ar fi putut să fie primite de un suflet mândru. Este şi distinctivă, fiindcă aparţine aleşilor lui Dumnezeu, şi numai lor. Textul ne spune să ne sfâşiem inimile, dar ele sunt, în mod natural, tari ca marmura. Cum putem, deci, să facem acest lucru? Trebuie să le ducem la Calvar. Vocea Mântuitorului muribund a sfâşiat stâncile odată, şi este puternică şi acum. Duh prea Sfânt, fa-ne în stare să auzim strigătul de moarte al lui Isus, şi inimile noastre vor fi sfâşiate aşa cum îşi sfâşie oamenii hainele în vremuri de mare durere.

Meditaţii C. H. Spurgeon

1 Decembrie

„Tu ai rânduit vara şi iarna.” Psalmi 74:17

Suflete, începe luna aceasta de iarnă cu Dumnezeul tău. Zăpada îngheţată şi vântul pătrunzător să-ţi amintească de faptul că El îşi ţine legământul cu ziua şi noaptea, şi că va ţine şi legământul slăvit pe care 1-a făcut cu tine prin persoana lui Isus Christos. Cel care este credincios cuvântului Său în trecerea anotimpurilor acestei lumi păcătoase şi sărace, se va dovedi credincios şi în privinţa singurul Său Fiu prea iubit. Iarna nu este un anotimp confortabil în suflet, şi dacă tu îl ai chiar acum, este foarte dureros. Dar există o mângâiere: s-a spus că Domnul a făcut-o.

El trimite vânturile îngheţate ale necazurilor peste mugurii aşteptărilor. El împrăştie bruma ca cenuşa peste păşunea bucuriei tale, odinioară verde. El aruncă fărâme de gheaţă peste izvoarele plăcerii tale. El le face pe toate. El este marele împărat al iernii, şi El domneşte în împărăţia frigului; de aceea, nu te poţi plânge. Pierderile, crucile, greutăţile, boala, sărăcia şi o mie de alte rele sunt trimise de Domnul, şi vin cu o misiune înţeleaptă. Îngheţul ucide insectele mortale şi pune stavilă bolilor molipsitoare; el sfărâmă brazdele de pământ şi înmoaie sufletul. O, dacă iarna încercării ar avea întotdeauna astfel de rezultate în sufletul nostru!

Cum preţuim acum focul! Cât de plăcută este strălucirea lui veselă! Să-L preţuim şi pe Domnul în acelaşi fel, fiindcă El este sursa constantă de iubire şi căldură, în orice necaz. Să ne apropiem de El ca să găsim bucurie şi pace în credinţă. Să ne îmbrăcăm în hainele călduroase ale făgăduinţelor Lui şi să ne apucăm de treburile potrivite anotimpului. Leneşul care nu ară din cauza frigului are de îndurat consecinţe severe, fiindcă la vară va ajunge să cerşească şi nu va avea nimic.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Nu te teme

Nu te teme, Domnu-ți spune,
Luptă până la sfârșit.
Nu te lasă, e cu tine,
Tu ești fiul Său iubit.

Chiar de treci prin valuri grele,
Biruință vei avea,
De te-ncrezi deplin în Isus,
El va fi salvarea ta.

Când te afli-n strâmtoare,
Isus vine-n ajutor,
El ți-aduce mângâiere,
El e scut ocrotitor.

E cu tine-orice vreme,
În necaz sau bucurii,
În zile grele sau senine,
Viteaz războinic tu să fii.

Te-a-mbrăcat cu armătură,
Te-a încins cu adevăr,
Ești a Domnului făptură,
Fii plin de râvnă, fii cu zel.

Ține sus privirea-ntruna,
Și veghează ne-ncetat,
Doar așa primești cununa,
Pe vecii, tu ești salvat.

Ia mereu scutul credinței,
Sabia Duhului Sfânt,
Îmbracă haina umilinței,
Cât trăiești pe-acest pământ.

Pe cap coiful mântuirii,
Dat de Domnul minunat,
Cu platoșa neprihănirii,
Vei învinge ne-ncetat.

Lăudat să fii Isuse,
Cel ce ești al nostru dor,
Prin Tine suntem întruna,
Mai mult decât biruitori.

Roxana Mititelu

17 Noiembrie

„A Lui să fie slava în veci. Amin!” Romani 11:36

„A Lui să fie slava în veci”. Aceasta ar trebui să fie singura dorinţă a creştinului. Toate celelalte dorinţe ar trebui să se supună acesteia. Creştinul poate să-şi dorească prosperitate în afaceri, dar numai dacă aceasta îl poate ajuta să promoveze cauza Lui – „a Lui să fie slava în veci”. El poate să-şi dorească să obţină mai multe daruri şi haruri, dar numai spre slava lui Dumnezeu. Nu acţionezi aşa cum trebuie atunci când eşti motivat de altceva în afară de slava Domnului tău. în calitate de creştin, tu eşti din Dumnezeu, şi prin Dumnezeu; trăieşte deci pentru Dumnezeu. Inima ta trebuie să bată numai şi numai pentru iubirea Lui. Ambiţia aceasta să-ţi aprindă sufletul. Aceasta să fie temelia oricărei lucrări în care intri şi motivul care să te susţină atunci când zelul se va răci. Fă din Dumnezeu singurul tău obiectiv. Depinzi de El. Unde începe sinele, începe şi durerea. Dar dacă Dumnezeu este desfătarea mea supremă şi singurul meu scop.

Dacă primesc, prin dragoste, tristeţe şi durere
E-acelaşi lucru, căci tot ea mi-aduce mângâiere.

Dorinţa pentru slava lui Dumnezeu trebuie să fie o dorinţă care creşte. L-ai binecuvântat în tinereţe; nu te mulţumi acum cu aceleaşi rugăciuni. Te-a ajutat Dumnezeu să-ţi meargă bine în afaceri? Dă-I mai mult, fiindcă şi El ţi-a dat mai mult. Ţi-a dat Dumnezeu experienţă? Laudă-L printr-o credinţă mai puternică decât la început Ţi-a crescut cunoştinţa? Cântă mai duios. Te bucuri de vremuri mai fericite? Ai fost eliberat din boală, iar durerea ţi s-a transformat în pace şi bucurie? Atunci oferă-I mai multă muzică. Pune mai mulţi cărbuni şi mai multă tămâie în căţuia rugăciunii tale. Oferă-I onoare în mod practic în viaţa ta, punând „Amin”-ul doxologiei în faţa scumpului tău Domn prin slujirea ta individuală şi mai multă sfinţenie.

Meditaţii C. H. Spurgeon

11 Noiembrie

„Sub braţele Lui cele veşnice.” Deuteronom 33:27

Dumnezeu, Dumnezeul cel veşnic, este ajutorul nostru în orice ocazie, mai ales atunci când suntem la ananghie. Sunt timpuri în care creştinul este foarte umilit sub simţământul păcătoşeniei sale, el este umilit în faţa lui Dumnezeu, până când ajunge să nu se mai poată ruga, fiindcă i se pare că este nevrednic. Ei bine, copil al lui Dumnezeu, atunci când ajungi în punctul cel mai de jos, aminteşte-ţi că eşti întotdeauna „sub braţele Lui cele veşnice”. Păcatul te târăşte în jos, dar jertfa de ispăşire a lui Christos este încă deasupra tuturor. Poţi să cobori în cea mai adâncă disperare, dar nu poţi să cazi atât de jos încât El să nu te poată salva.

Alteori, creştinul se cufundă foarte adânc din cauza încercărilor din afară. Fiecare sprijin pământesc este îndepărtat. Ce să te faci? Totuşi, el este şi atunci „sub braţele Lui cele veşnice”. Nu poate să cadă prea adânc în nenorocire şi încercare, fiindcă legământul de har al lui Dumnezeu îl înconjoară. Poate că a ajuns într-un mare necaz, sau este asaltat de un mare conflict, dar niciodată nu poate ajunge atât de jos încât să nu poată fi prins de „braţele Lui cele veşnice”. Ele sunt împrejurul lui, şi, cu acest sprijin, toate eforturile Satanei nu valorează nimic. Asigurarea aceasta este o mângâiere pentru fiecare lucrător obosit din slujba lui Dumnezeu.

Ea implică o făgăduinţă de putere pentru fiecare zi, har pentru fiecare nevoie şi putere pentru fiecare îndatorire. Chiar şi atunci când vine moartea, făgăduinţa aceasta rămâne în picioare. Când vom ajunge în mijlocul Iordanului, vom spune împreună cu David: „nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine” (Psalmi 23:4). Vom coborî în mormânt, dar nu mai jos, fiindcă braţul veşnic nu ne lasă să cădem. Toată viaţa, şi la încheierea ei, vom fi susţinuţi de „braţele Lui cele veşnice” – braţe care nu slăbesc niciodată, nici nu îşi pierd puterea, fiindcă „Dumnezeul cel veşnic, Domnul, a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte” (Isaia 40:28).

Meditaţii C. H. Spurgeon

Când vin suferinți și durere

Când vin suferinți și durere,
Când vrei disperat ajutor
Și-ai vrea alin, mângâiere,
Le găsești în Isus Salvator.

Când vezi porți închise
Și la oameni nu-i ajutor,
Te primește cu brațe deschise,
Isus cel bun, iubitor.

Când nu mai vezi vre-o scăpare
Și nu mai știi unde s-apuci,
Ridică privirea de jos înspre soare
Și privește spre Isus atunci.

De viața îți este intens zbuciumată
Și verși lacrimi fierbinți,
Să știi că toate vor trece odată
Și-o să fi fericit printre sfinți.

E greu dar Domnul știe,
Ce poți îndura și să duci,
Nu vezi dar sunt îngeri o mie,
Ce ajută, ca muntele suferinței să-l urci.

Azi în cuptor ești greu încercat,
Dar mâine vei fi ceva prețios,
Din foc vei rămâne doar aur curat,
Așa cum dorește Hristos.

Bujorean Victor