Inc-o zi

Când a dimineții raze mângăie al meu obraz
Când a nopții grea cortină se ridică, se topește
Dumnezeu spre mine-ndreaptă al iubirii Lui talaz
Duhul Său mă cercetează și din somn iar mă trezește

Milioane de celule își recapătă puterea
Mintea cu-ale ei sisteme de nervuri, ființa toată,
Ochii se deshid și-ndată își recapătă vederea
Sunt precum a zis psalmitul ”o făptură minunată”.

De la fluturi și albine pân’ la păsări, pești și fiare
De la iarbă pân’ la codrii și la florile ornate
Peste tot din nou natura se repune în mișcare
Înc-o zi ne-mparte Domnul fiecărui bunătate.

Înc-o zi să ai viață este cel mai mare dar
Să vezi razele-sorite, să simți ploaia s-asculți vântul
Toate-acestea împreună poartă numele de Har
Astfel binecuvântează Dumnezeu întreg pământul.

Înc-o zi când se depune în seiful vieții noastre
De fapt viața (ce nu-i lungă) cu o zi ni se scurtează
Cât am alerga și-am strânge pe sub bolțile albastre
Numai sufletul e-acela ce cu-adevarat contează.

Da, natura e frumoasă cu peisajul ei feeric
Cu cascade și cu râuri și cu omul minunat
Însă sufletul se zbate într-o mare de-ntuneric
Omenirea pretutindeni e cuprinsă de păcat.

De aceea din iubirea Lui cea pură și cerească
Tatăl nostru, Creatorul în majesticul Său plan
Ne-a trimis în lume Fiul pentru noi să se jertfească
Din păcat să ne salveze, din robia lui Satan.

Iar Isus Mântuitorul lăsând Gloria Divină
A venit ca prunc în iesle și-A murit apoi pe-o cruce
El orice păcat îți spală și îți iartă orice vină
Iar prin Sângele Salvării viață veșnică-ți aduce.

Fiindcă viața-i trecătoare, neștiind când se termină
Și-n Cetatea viitoare, Paradisul minunat
Unde-i veșnic sărbătoare lângă Tronul de Lumină
Nu poate intra oricine numai cel răscumpărat.

Înc-o zi, de fapt însemnă înc-un timp de pregătire
Înc-o zi să strângem roade pentru veșnicul hambar
Înc-o zi pentru- mpăcarea prin a lui Hristos jertfire
Fără care viața-ntreagă e pierdută în zadar.

Ce folos să vezi sclipirea soarelui imaculat?
Să vezi ploaia, s-auzi vântul, s-ai de toate, ce folos?
Dacă sufletul nu-i liber și se zbate în păcat…
Pacea ta și fericirea este numai în Hristos.

Prietene ascultă-I vocea, înc-o zi mai are Har
El te cheamă cu iubire nu mai sta nemântuit
Dacă vii cu umilință vei primi Cerescul Dar
Fericirea, mântuirea, viața fără de sfârșit.

Daniel Hozan

Nădejdea revederii

Când moare un părinte e durere,
Când moare un copil e un calvar,
Doar Dumnezeu mai poate, mângâiere
Să dea prin marele Său har!

Noi ne topim de dor și suferință,
Căci despărțirile ne frâng mereu!
Nu este zi să n-auzim de ele,
Că sunt îngăduite doar de Dumnezeu.

Avem nădejdea care ne mai ține
Să nu cădem de tot, în disperări,
Căci după fiecare tragedie
Există viață, dincolo de-aceste zări!

Puterea noastră-i foarte limitată
Privind spre un tablou îndoliat,
Dar mâna Lui e-ntinsă cu iubire,
Ca să ne țină în picioare, ne-ncetat!

De-aceea nu ne pierdem niciodată,
C-avem o pace ce-i de ne-nțeles.
Credința ne ajută-n continuare
Să fim integri după un deces.

Nu-i viața de aici a noastră țintă,
Ci-i veșnicia cea cu Dumnezeu!
De-aici ne pregătim prin pocăință
Și tindem spre un rai, în cerul Său.

Noi spunem doar: La revedere!
Căci într-o zi ne-om revedea,
Chiar dac-un timp mai ardem în durere,
Căci despărțirea de cei dragi e grea!

Ne sprijinim ca frați în Domnul
Și ne încurajăm doar prin Cuvânt. .
În El găsim resursa de putere
Ca să putem privi după mormânt.

Doar în Hristos e singura nădejde
Ce-o au creștinii cei adevărați.
Prin El am fost răscumpărați din moarte
La o nouă viață, prin jertfă înfiați!

Daniel Hartie  

Ranit pentru a vindeca

Text: 2 Corinteni 1:1-14

Binecuvantat să fie Dumnezeu… care ne mangaie în toate necazurile noastre…” 2 Corinteni 1:3,4

Dumnezeu poate să îngăduie să fim răniţi, ca prin vindecarea pe care ne-o dă să ne facă vindecători ai altora. Apostolul Pavel declară că Dumnezeu „ne mangaie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mangaierea cu care noi înşine suntem mangaiaţi de Dumnezeu, să putem mangaia pe cei ce se află în vreun necaz” (2 Cor. 1:4). Nenumăraţi oameni ai lui Dumnezeu au suferit boli, greutăţi, şi adversităţi, care i-au pregătit pentru a le sluji altora. V. Gilbert Beers, un lider creştin foarte respectat, a spus că el şi soţia lui au învăţat semnificaţia versetului din 2 Corinteni 1:4 prin moartea fulgerătoare a fiului lor celui mai mare. Aveau inimile sfaşiate, dar pe măsură ce săptămanile treceau, au început să simtă vindecarea minunată a lui Dumnezeu. Apoi s-au trezit atraşi în vieţile altor fiinţe rănite ca şi ei. Beers a scris: „Am început să descoperim, în lunile care au urmat, că am ajutat la vindecarea altor fiinţe rănite, într-un mod cum nu mai făcusem pînă atunci”.


Nu trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să ne rănească, frangandu-ne inima, prin dureri sau prin persecuţii. Durerile vor veni. Trăind într-o lume păcătoasă, suntem condamnaţi să suferim mai devreme sau mai tarziu. Dar putem fi siguri că Dumnezeu va lăsa durerea spre binele nostru. Crezand acest lucru din toată inima, vom avea mangaierea lui Dumnezeu, vindecare şi pace. Prin durerile noastre şi experimentînd purtarea Sa de grijă plină de har, vom putea deveni mai bine echipaţi ca pană atunci, pentru a aduce mangaiere şi vindecare altora. – H.V.L.

SUGESTIE DE ACŢIUNE
Gandiţi-vă la încercările prin care aţi trecut pană acum.
Cunoaşteţi pe cineva care trece acum prin aceleaşi lucruri?
De ce să nu-i trimiteţi o carte poştală sau să-i daţi un telefon, ca să-l încurajazţi.

Suferinţa poate pregăti pe creştinul obişnuit pentru lucrări neobişnuite

Painea zilnica

„Iata mama Ta!”

Text: loan 19:25-30

Fiii ei se scoală si o numesc fericită.” Proverbe 31:28.

Fiul lui Dumnezeu atarna pe crucea romană. Trupul Său fusese bătut cu brutalitate, iar spiritual era despărţit de Tatăl. Cu toate acestea, Şi-a adus aminte de mama Sa. Interesul pentru binele ei nu s-a pierdut în agonia acelei crize. Prin cuvintele „Iată mama ta”, a încredinţat-o în grija ucenicului iubit, loan. Exemplul Său ne arată importanţa de-a ne onora şi de a îngriji de mamele noastre.
Iată mama tal Adu-ţi aminte şi priveşte în ochii ei iubitori, ascultă dulceaţa vocii ei, fiorul chiar şi al unei singure mangaieri a mainii ei tandre. Adu-ţi aminte de îngrijorarea ce-i înnoura faţa atunci cand necazurile ţi-au ieşit în cale şi ce frămantare îi cutremura fiinţa atunci cand aveai cea mai mică durere. Vei forma multe prietenii dragi, dar nu vei mai avea niciodată acea iubire inexprimabilă care să se reverse împrejurul tău, cum ea a fost în măsură să ţi-o dea.

Ingrijeşte-ţi mama pană cînd vei mai avea cel mai preţios dar din cate pot fi în lumea aceasta. Iată mama ta! învaţă din exemplul ei binecuvantat. Învăţăturile şi călăuzirea ei din cămin modelează şi şlefuieşte caracterul copiilor ei.
Iată mama ta! Priveşte spre ea cu acelaşi motiv cu care Isus i-a spus lui loan – dăruieşte-i grija şi poartă de grijă nevoilor ei. Ea merită mult mai mult decat pot să-i dea darurile şi cuvintele tale. Ea trebuie să aibă afecţiunea, atenţia şi înţelegerea ta. Azi întoarce-te cu mulţumiri si laude spre Dumnezeu pentru mama ta!                                                      – H.G.B.

Eram copil cînd i-am ştiut iubirea;
Ani grei trecură, şi-i la fel simţirea.
Cu dor, Isuse, şoptesc iubitul nume,
Asemeni mamei nu-i nimenea pe lume. ” 
– Anonim

Mama ta te-a crescut, nu uita de ea

Painea zilnica

Cu Cristos in Paradis

Martie

Text: 2 Samuel 12:15-25

Adevărat Iţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.” Luca 23:43

Misionarul David Miner Stern a căzut pradă amărăciunii cand Dumnezeu a crezut de cuviinţă s-o ia la El pe fetiţa sa. Se părea că Stern nu va putea depăşi această mare durere, deşi era un bun creştin. Devenise atat de deprimat, că mergea zilnic la cimitir să plangă pe mormîntul ei. Cu bastonul în care se spijinea putea atinge mormanul de pămant care acoperea sicriul. Într-un fel, aceasta îi dădea o oarecare mîngaiere – ca şi cum în felul acesta putea avea un contact cu ea. Durerea îi era atît de mare, încat se temea că va trebui să renunţe la lucrarea sa de misionar.

Totuşi, Dumnezeu, în bunătatea Sa, i-a adus eliberarea din această stare, într-o zi, în timp ce stătea la cimitir, deodată şi-a dat seama cat de greşit era să-şi concentreze atenţia asupra trupului neansufleţit al fetiţei. Duhul Sfant i-a imprimat în minte cele scrise în Luca 23:43, acolo unde Domnul Isus vorbeşte talharului în agonia morţii: „Astăzi vei fi cu Mine în rai”. A început să repete cuvintele: „cu Cristos în rai”, în timp ce mergea spre casă. Realitatea binecuvantată că fetiţa lui era cu Isus i-a pătruns adanc în suflet. Şi-a spus: „Ce aş putea cere mai mult pentru iubita inimii mele decat aceasta?” În mangaierea acestor ganduri a putut să-şi reia îndatoririle cu bucurie, în loc să se mai gandească la fetiţa lui în mormant, se gandea la ea văzand-o în siguranţă, în prezenţa lui Isus.
Eşti rănit pentru că Dumnezeu ţi-a luat pe cineva drag? Adu-ţi aminte adesea că cei care mor în Domnul sunt cu Cristos în paradis. – H.G.B.

A fost candva… vor spune cronici sfinte.
Şi n-or mai fi nici lacrimi, nici nevoi.
De cele vechi nu ne-om aduce-aminte
Căci vom străbate veşnic ceruri noi.”        – C. Ioanid

Cand Dumnezeu iti şterge lacrimile, durerea lasă loc cantării nemuritoare

Painea zilnica

Cum sa-i ajuti pe cei in suferinta

Text: Ioan 11:17-44

Isus i-a zis: „Fratele tău va invia.” Isus plangea.‘” Ioan 11:23, 35

Cand eram tanăr, mă temeam să-i vizitez pe cei care pierduseră pe cineva drag. Mă întrebam ce aş putea să le spun. De-alungul anilor, am descoperit că nu trebuie să avem o astfel de frică. Cred că o persoană care este instruită din Cuvantul lui Dumnezeu, care se lasă călăuzită de Duhul Sfînt, şi este sensibilă la nevoile altora, va face şi va spune ceea ce trebuie. Pentru a aduce mangaiere, uneori se cere să spui cuvinte de încurajare, deşi altă dată este suficientă numai prezenţa ta acolo.


Putem învăţa de la Isus, de la felul cum s-a ocupat de Maria şi Marta, atunci cand fratele lor Lazăr a murit. Atunci cand Isus a întalnit-o pe Marta, cea care gandea atat de logic şi practic, El a vorbit cu ea despre siguranţa învierii. Dar cînd a întalnit-o pe Maria, fiinţă mult mai emoţională, a vorbit puţin, dar a plans cu ea.
Unul dintre cele mai greşite lucruri este să încercăm să mangaiem pe cineva prin discursuri pline de clişee religioase. N-am să uit niciodată cum stăteam în spatele unui prieten la o înmormantare şi ce deranjat m-am simţit cand l-am ascultat ţinand o predicuţă de 3 minute unei tinere văduve cu inima zdrobită. Dorise să facă binele, dar n-a fost sensibil la durerea ei. Ar fi trebuit să ştie că nu era în stare să asculte ceva. Tot ce ar fi avut nevoie ea, ar fi fost să ştie că el era preocupat de durerea ei.
Nu sta departe de cei care suferă. Ei au nevoie de ajutorul unor credincioşi sensibili. Îi poţi mangaia chiar şi atunci cand nu spui nimic. Prezenţa ta acolo poate să spună că-ţi pasă de suferinţele lor.  – H.V.L.

Cei ce suferă au nevoie de iubire,
Vor să ştie că ne pasă şi suntem acei
Ce cu vorba bună, mangaierea tandră
în necazuri suntem alăturea de ei. ” – D.J.D.

Antrenează-ţi inima să ofere simpatie si mainile s-ajute cu bucurie

Painea zilnica

Mă țin de Hristos

Adânc, undeva, în sufletul meu
Exist-o dorință ce-o știe Dumnezeu.
Există un dor și-o profundă durere
Doar Domnul mai știe să dea mângâiere.

Aștept cu credință ziua în care
De la Hristos primesc rezolvare
Și nimeni vreodată nu va putea
Să-mi șteargă dorința din inima mea.

Nădejdea-i toiagul de care mă țin
Atunci când furtuna lovește din plin.
Nu dau înapoi, păstrez a mea cale
Eu știu că Hristos mă va scoate din vale.

De vântul m-apleacă cu fața în jos
Mă țin tot mai tare de Sfântul Hristos.
Dar eu nu renunț, aștept cu credință
Ziua în care primesc biruință.

Și ziua aceea e gata să vină
Hristos mă va scoate din nou în lumină
De-aceea stau tare, bazat pe Cuvânt
C-așa mi-a vorbit Hristosul PreaSfânt.

Privirea o țin mereu ridicată
Spre-Acela ce-mi este de-a pururea Tată
Și știu că în mila Lui Sfântă și Mare,
Mă ține de mână, mă ține-n picioare.

Răbdare se cere acum de la mine
Și știu, sunt convins, prin El, totu-i bine
Lucrează cu semne, minuni și putere
Aceasta-I Hristosul ce dă mângâiere.

Să fie slăvit al Lui nume PreaSfânt
Și sus în cer și jos pe pământ.
Să-I cânte natura și omul să-I cânte
Să-I cânte furnica cu greieru-n frunte.

Glorie Ție, ești plin de-ndurare
Te-nduri de oricine, de mic și de mare
Pătrunzi în adânc, cunoști pe deplin
Te laud, Isuse și veșnic mă-nchin.

Nichifor Nicu 

Dumnezeul nostru care ne pazeste

Text: Psalmul 121

Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi pînă in veac. „Psalmul 121:8

Iată un psalm plin de promisiuni, pe care ne putem bizui cînd greutăţile vieţii devin greu de purtat şi cărările ei greu de urcat. Cînd greutatea poverilor ne clatină, avem nevoie de siguranţa că Dumnezeu nu ne va da mai mult decît putem purta şi că ne va păzi de cădere. Există o ilustraţie deosebit de frumoasă, dată de un calendar creştin, care ne îmbărbătează să începem orice zi cu deplină încredere în Tatăl nostru cel ceresc. Se spune: „Cămila îşi începe şi sfîrşeşte ziua în genunchi. La sfîrşitul zilei îngenunchează în faţa stăpînului ei şi i se ridică povara. Răsăritul soarelui o găseşte din nou îngenuncheată şi stăpînul ei îi aşează şi potriveşte povara de purtat în ziua aceea, pentru drumurile deşertului sau prin cîmpiile roditoare”.

Fiecare dintre noi purtăm o anumită povară (Galateni 6:5). Poate fi o legătură de griji ale datoriilor noastre zilnice, dar pentru unii cu o sensibilitate mai mare, ele pot constitui o sarcină insuportabilă de dus. Unii au povara sufletelor nemîntuite ale celor dragi sau ale celor ce nu trăiesc pentru Cristos. Apoi sînt acei ce se zbat sub poverile bolilor, a infirmităţilor, a slăbiciunilor sau a vreunui handicap. Asemenea poveri pot transforma simplele datorii gospodăreşti în sarcini grele şi în anumite zile i se pot prezenta ca un urcuş greu şi prăpăstios.
Oh, ce mîngîiere şi încurajare să ştim că Domnul ne „va păzi atît la plecare cît şi la venire” – toţi paşii de la răsăritul pînă la apusul soarelui. Ne va păzi piciorul de alunecare şi ne va proteja de-a lungul cărării vieţii.D.J.D.

Dumnezeu susţine pasul şovăielnic.
Pe slab îl face să stea neclătinat.
Ca să-i ridice sarcini şi durere,
întinde mîna celui împovărat.”- Psalter

Cu Dumnezeu alături si sprijinindu-te
pe braţul Lui, poţi înfrunta orice îţi stă în cale.

Painea zilnica

Și-a mai trecut un an prin mine

Și-a mai trecut un an prin mine,
Cu clipe dulci, cu multe bucurii,
Dar și momente uneori străine. .
Cu lupte grele și eșecuri mii.

În toate însă a fost o Mână care
M-a ocrotit prin văi adânci mereu.
Cum să nu stau liniștită (liniștit eu) oare,
Când Cel ce mă păzește e Tatăl meu?

Prin El primit-am pace și putere,
Belșug de har cu binecuvântări.
Mi-a fost Balsam Vindecător în grea durere
Și-o Mângâiere dulce-n încercări.

Acum indiferent ce provocări m-așteaptă,
În anul care vine cu avânt,
Nu voi capitula din lupta dreaptă,
Căci mă încred în Brațul Său cel Sfânt.

Și mulțumind cu toată umilința
Pășesc încrezătoare spre-un nou hotar
Dăruindu-mă cu-ntreaga mea ființă,
Celui care face legea-n calendar.

Nu știu cum se măsoară la El timpul
Dar știu ca vrea oricând sfințirea mea,
Deci azi, și-n anul care vine
Doresc să fac doar Sfântă Voia Sa.

Anonim 

Îngrădirea lucrării lui Isus

“De unde ai putea să ai dar această apă vie? ” Ioan 4:11

Fântâna e adâncă” – era chiar mult mai adâncă decât ştia femeia samariteancă! Gândeşte-te la adâncimile naturii şi ale vieţii umane; gândeşte-te la adâncimile “fântânii” din tine! Îngrădeşti tu lucrarea lui Isus, astfel încât El nu mai poate lucra în viaţa ta? Să presupunem că înăuntrul inimii tale este o fântână plină de tulburare nesfârşită, iar Isus vine şi-ţi spune: “Să nu ţi se tulbure inima”. Tu ridici din umeri şi spui: “Dar, Doamne, fântâna e adâncă; nu poţi scoate linişte şi mângâiere din ea”. Nu, El va aduce aceste lucruri de sus.

Isus nu scoate nimic din fântâna naturii umane. Noi Îl limităm pe Sfântul lui Israel prin faptul că ne amintim ce I-am permis să facă pentru noi în trecut şi prin faptul că spunem: “Bineînţeles că nu mă pot aştepta ca Dumnezeu să mai facă şi acest lucru”. Lucrul care pune la încercare atotputernicia Sa este tocmai lucrul pe care noi, ca ucenici ai lui Isus, trebuie să credem că El îl va face.

Noi îngrădim lucrarea Lui în noi în momentul în care uităm că El este atotputernic; îngrădirea este în noi, nu în El. Suntem gata să venim la Isus ca la Cel care ne mângâie sau ne înţelege, dar nu vrem să venim la El ca la Cel Atotputernic. Motivul pentru care unii dintre noi suntem nişte creştini atât de slabi este faptul că nu avem un Cristos Atotputernic.

Noi avem trăsături şi experienţe creştine, dar nu ne-am predat cu totul lui Isus Cristos. Când ajungem în situaţii dificile, noi îi îngrădim lucrarea prin faptul că spunem – “Bineînţeles că El nu poate face nimic în această situaţie”. Şi ne chinuim să dăm de fundul fântânii încercând să ne scoatem noi înşine apă. Fereşte-te să dai înapoi spunând: “Nu se poate face acest lucru”; ştii că se poate dacă priveşti la Isus. Fântâna nedesăvârşirii tale este adâncă, dar fă efortul şi priveşte la El.

Oswald Chambers