Unde-i El, e bucurie!

Chibzuiește, nu mai sta
Căci Isus din nou te cheamă
Lasă nepăsarea ta
Căci o dată, vei da seamă.

Ascultă cu luare aminte
Căci din nou te-a apelat
Iar drumul spre cele sfinte
Încă, este descuiat.

Să nu stai în nepăsare
Fără gânduri, fără rost,
Ascultă a Sa chemare
Căci te strigă, și-a mai fost.

La ușă, ți-a mai bătut
Să-L primești în casa ta
Dar să-L auzi, nici n-ai vrut
Nu ți-ai stricat tihna ta.

Nu glumi, că nu e vreme,
De amânări, de nepăsare,
Căci nu ai de ce te teme
Domu-i plin de îndurare.

De ești binevoitor
Și loc de cinste Îi dai
El nu-ți rămâne dator
Dacă tu lângă El stai.

De la El mai mult primești
Dragoste și sănătate,
De cu El te învoiești
Vei fii fericit în toate.

El dă pace, mângâiere,
Iertarea, de la El vine
Alină orice durere
Spor în toate, vei fii bine.

De-L slujești cu dăruire
Nicicând nu vei regreta
El aduce mântuire
Pace, în inima ta.

Unde-i El e bucurie
Pace, dragoste mereu
Vreau a Sa Împărăție
Și lupt s-o primesc și eu.

Florența Sărmășan 

3 Iulie

Vacile urâte la vedere şi slabe la trup au mâncat pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup.” Genesa 41:4

Visul lui Faraon a fost prea adesea experienţa mea de trezie. Zilele de lenevie au ruinat în mod distrugător toate realizările din timpurile de hărnicie zeloasă. Anotimpurile de răceală au îngheţat toată strălucirea genială din perioadele de zel şi entuziasm, şi atacurile lumeşti m-au tras înapoi de la înaintarea vieţii divine. Trebuie să mă feresc de rugăciunile slabe, de laudele slabe, de îndatoririle slabe şi de experienţele slabe, fiindcă acestea vor mânca grăsimea mângâierii şi păcii mele.

Dacă neglijez rugăciunea, fie şi pentru scurt timp, pierd toată spiritualitatea la care am reuşit să ajung. Dacă nu primesc provizii proaspete din cer, grâul din hambar este consumat cutând de foametea care urlă în sufletul meu. Atunci când omizile indiferenţei, tăciunele asemănării cu lumea şi râmele îngăduinţei de sine îmi rod inima şi îmi fac sufletul să tânjească, toată rodnicia anterioară şi creşterea în har nu-mi mai sunt de nici un folos. Cât de neliniştit aş fi dacă nu aş avea nici o zi slabă, nici o oră urâtă la vedere! Dacă aş călători în fiecare zi spre ţinta dorinţelor mele, aş ajunge curând la ea, dar poticnelile mă ţin încă departe de premiul înaltei mele chemări şi mă jefuiesc de înaintările atât de trudnice.

Singurul mod de a avea toate zilele „grase” este să le hrănesc în păşunea potrivită, să le petrec cu Domnul, în slujba Lui, în tovărăşia Lui, în teamă de El, şi pe calea Lui. De ce să nu fie fiecare an mai bogat decât precedentul în dragoste, rodnicie şi bucurie? Sunt mai aproape de colinele cereşti; ar trebui să am mai multe experienţe cu Domnul şi să semăn mai mult cu El. O Doamne, ţine blestemul slăbiciunii sufleteşti departe de mine. Nu mă lăsa să strig „sunt pierdut! sunt pierdut! vai de mine!” (Isaia 24:16), ci hrăneşte-mă din belşug în casa Ta, ca să laud numele Tău.

Meditaţii C. H. Spurgeon

2 Iulie

„Inima noastră îşi găseşte bucuria în El.” Psalmi 33:21

Binecuvântat este faptul că un creştin se poate bucura chiar și în mijlocul încercărilor. Deşi necazurile îl înconjoară, el cânta; şi, asemeni multor păsări, cântă mai frumos în colivie. Valurile pot să-l înece, sufletul său se va ridica la lumină şi va vedea lumina de pe faţa lui Dumnezeu. El are un optimism care îi ţine capul deasupra apei şi îl ajută să cânte în mijlocul furtunii „Dumnezeu este cu mine încă”. Cui i se cuvine slava? O, lui Isus – totul este al lui Isus. Necazurile nu-i aduc neapărat mângâiere credinciosului, dar prezenţa Fiului lui Dumnezeu în cuptorul de foc alături de el îi umple inima de bucurie.

El este bolnav şi suferind, dar Isus îl vizitează şi îi pregăteşte patul. El este pe moarte, şi apele reci ale Iordanului îl împresoară până la gât, dar Isus îşi pune braţele împrejurul lui şi strigă „nu te teme, prea iubitule; moartea este o binecuvântare; apele morţii Izvorăsc din cer. Ele nu sunt amare; sunt dulci ca nectarul, fiindcă izvorăsc de la tronul lui Dumnezeu”. Atunci când sfinţii Înaintează cu greu prin torente, şi talazurile se îngrămădesc în jurul lor, şi inima şi carnea slăbesc, aceeaşi voce îi spune „nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău” (Isaia 41:10).

Iar când ajunge la marginile Infinitului necunoscut, şi este prea înspăimântat ca să intre în Împărăţia umbrelor, Isus îi spune „nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere împărăţia” (Luca 12:32). Astfel întărit şi încurajat, credinciosul nu se teme să moară. El este chiar doritor să plece, fiindcă, de când L-a văzut pe Isus, Luceafărul de Dimineaţă, tânjeşte să-L privească ca pe un soare strălucitor. Cu adevărat, prezenţa lui Isus este tot cerul pe care îl dorim. El este „slava zilelor noastre strălucite; mângâierea nopţilor noastre”.

Meditatii zilnice: C.H. Spurgeon

28 Iunie

 „Să ne uităm ţintă… la Isus.” Evrei 12:2

Lucrarea Duhului Sfânt este să ne întoarcă ochii de la noi noi înşine la Christos, iar lucrarea Satanei este opusă, fiindcă el încearcă mereu să ne întoarcă privirea de la Christos la noi înşine. El insinuează: „păcatele tale sunt prea mari pentru a fi iertate; nu ai credinţă. Nu te căieşti îndeajuns. N-o să fii în stare niciodată să continui până la sfârşit. Nu ai bucuria copiilor Săi. Te ţii foarte slab de mâna lui Isus”. Toate aceste gânduri se concentrează asupra sinelui, şi nu avem niciodată mângâiere sau siguranţă privind înlăuntrul nostru.

Dar Duhul Sfânt ne întoarce privirea de la noi înşine. El ne spune că suntem nimic, dar „Christos este totul în toate”. Aminteşte-ţi, de aceea, că nu felul în care te prinzi tu de Christos te salvează; Christos însuşi te salvează. Nu bucuria ta în Christos te mântuieşte; Christos te mântuieşte. Nici chiar credinţa ta în Christos nu te mântuieşte, deşi ea este mijlocul, ci sângele lui Christos şi meritele Sale; de aceea, nu privi atât de mult la mâna cu care te ţii de Christos, ci la Christos.

Nu-ţi privi speranţa, ci pe Isus, Izvorul speranţei tale. Nu-ţi privi credinţa, ci pe Isus, „Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre” (Evrei 12:2). Nu vom găsi niciodată fericirea uitându-ne la rugăciunile, acţiunile şi sentimentele noastre. Ceea ce este Isus, nu ceea ce suntem noi, oferă odihnă sufletelor noastre. Dacă vrem să-l învingem pe Satana şi să avem pace cu Dumnezeu, trebuie să o facem „privind ţintă la Isus”. Aţinteşte-ţi privirea asupra Lui. Păstrează moartea Lui, suferinţele Lui, meritele Lui, slava Lui şi mijlocirea Lui mereu în gând. Când te trezeşti dimineaţa, priveşte la El. Când te culci seara, priveşte la El. O, nu lăsa speranţele sau temerile să intervină între tine şi Isus. Urmează-L, şi El nu te va dezamăgi niciodată. Speranţa mea este întemeiată Pe sângele şi-ndreptăţirea lui Isus N-aş îndrăzni să mă încred vreodată În altceva, de-al Său sfânt nume mai presus.

Meditatii C.H. Spurgeon

Pot totul în Hristos

Referințe

Filipeni 4:13

Când ești mereu în grea durere
Și toate parcă merg pe dos,
Tu ai în Carte-o mângâiere,
Proșterne-te și zi-n tăcere:
Pot totul în Isus Hristos!

Ți-e îngrădită-aici viața,
Adeseori, ești furios
Că-i prea înaltă fortăreața…
O, înspre cer ridică-ți fața
Zicând: pot totul, în Hristos!

Nu te uita că ești firavă
Iar cel din dreapta-i sănătos,
Din ceru-albastru plin de slavă,
Ascultă-o voce-așa suavă:
-Poți totul, în Isus Hristos!

Te simți fără putere-n tine
Când alți-au pasul grațios?
Nu te uita doar la ruine,
Cin’ te-a creat, știe prea bine
Că tu… poți totul în Hristos!

Chiar de aici, ești dat de-o parte
Răbdând în duhul, dureros,
Ești fiu ceresc, ai demnitate,
Te-așteaptă-n cer comori, palate…
Doar tu… poți totul în Hristos!

Asculți cu teamă când spun alții
Că-s boli, războaie, ești fricos?
Tu ai Duh Sfânt- cerești vibrații-
Vei fi ‘nălțat spre alte spații
Când spui: pot totul în Hristos!

La El, toate sunt cu putință,
E Dumnezeul credincios,
Prigoane când te amenință,
Ridică steag de biruință
Strigând: -Pot totul în Hristos!

Da, știu, te-acuză de cei din casă
Ești umilit, ții capu-n jos…
Dar într-o zi, spre-o altă viață
Puterea Duhului te ‘nalță,
Doar tu… ești totul în Hristos!

Cântă chiar și-n adânc de mare,
Aruncă-ți straiul zdrențăros,
Vine a ta eliberare
Cu nesfârșita sărbătoare
Când vei fi una cu Hristos!

Prieten drag, o, sus privirea
Tu ești un suflet prețios,
Chiar dacă doare șlefuirea,
Primești în ceruri strălucirea
Să fii asemeni Lui Hristos!

Nu-ți arde-n piept un dor de-acasă,
De-o viață-n trupul glorios?
Când Cel ce-a spus că nu te lasă
Îți pune-n păr cununa-aleasă,
Să fii… mireasa Lui Hristos!

Nu mai e mult, cu toți vom trece
Bogat, sărac, urât, frumos…
Dar cel ce pân’ la capăt duce
Cu bucurie a sa cruce
Ajunge-n brațul Lui Hristos!

Prieten care rabzi, mai rabdă,
Jertfirea ta-i cu bun miros
Fii spicul plin, cu multă roadă,
Mai trage în ogor o brazdă
Cântând: pot totul în Hristos!

Cornelia Sărac 

Dragostea Tatălui

Motto: „”Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat
prin faptul că a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să
trăim prin El.”” Amin! 1 Ioan 4/9.

Dumnezeu e Cel care ne-a dat
O viață îndelungată,
Și noi, niciunul nu am meritat,
Dar El mereu ne-a înconjurat
Cu dragoste de Tată.

Și dacă de la Domnul am primit
În dar o nouă viață,
Este harul Său nemărginit
Pentru care noi nu am plătit –
Dar Tatăl ne răsfață.

Avem un Tată-n ceruri, iubitor,
Întruna ni-i aproape!
Și chiar de-om trece prin cuptor
El ne va fi și sprijin, și-ajutor –
Și poate să ne scape.

Iar cel zdrobit în încercare
Ce suferă și plânge,
Găsește mângâiere și-alinare,
Căci Domnul este Acela care
La sânul Lui ne strânge.

Pe calea mântuirii mergem înainte
Fără a privi înapoi!
Necontenit, în inimă și-n minte,
Simțim prezența ocrotirii sfinte –
Că Domnul e cu noi.

Din veșnicii, cu dragoste de Tată,
El a găsit cu cale
Din rânduiala lumii să ne scoată,
Ca să fim sfinți și fără pată
‘Naintea slavei Sale.

Din morți în pământeasca fire –
Ca orice păcătos,
Am fost aleși de El spre mântuire,
Prin credință căpătând neprihănire
Și înfierea prin Hristos.

Suntem aleșii Lui, răscumpărații
Prin Jertfa lui Isus…
Și slăvim Numele Lui, toți frații,
Că suntem cetățenii sfintei nații
A căror patrie e-n ceruri sus.

Ioan Vasiu 

Porumbelul cel Sfânt

Trâmbițele sună, o poartă în cer,
Porumbelul Sfânt se – ndreaptă spre Israel:
-Aduc  mângâiere, apă vie, de sus,
Mireasă iubită, se va întoarce Isus!

Susură  izvorul un cântec de dor:
„-Am văzut Porumbelul dincolo de nor,”
M – a salutat cu multă iubire, de sus,
Aduc Mângâiere, Pace, de la Isus!”

Un vânt mângâie   ușor spicele de grâu,
Șoaptele lui seamănă cu valuri de râu:
-Acest Porumbel alb nu – i de aici, vine de sus,
Aduce balsam pentru răni, de la Isus!

Se leagănă iar în vânt   ramuri de măslin,
Căci ele simt venirea unui sol divin:
-Acest Porumbel alb vine dintr un sfânt loc,
Cu limbă îngerească, sfinte limbi de foc.

Strigă   mulțimea strânsă la Ierusalim:
-Este  o minune, este un sol divin!
Știu că e din cer, și eu cunosc vocea Sa,
„Vino Porumbel  Sfânt”, strigă inima mea!

 Arancutean Eliza

Duhule Preasfinte

Duhule Preasfinte Doamne,
Viu izvor de sfântă viață
Glas de rugă-nalț spre Tine
În această dimineață!
Sfinte Duh, izvor de pace,
De lumină și putere
Morților Tu dai viață,
Orbilor le dai vedere.

Mâna de cerești belșuguri,
Taina veșnică ce-adapă
Setea sufletelor care
Căută sfânta vieții apă,
Duh de foc ce dezmorțește
Din înghețuri de păcate
Sufletele adormite,
Cugetele sugrumate.

Tu faci de-a căinței lacrimi
Ochii vinovați să plouă
Tu aduci în viața-ntoarsă
Primăvara vieții nouă.
Tu trezești mustrări amare
Credinciosului când iară
Părăsind pe Domnul, cade
În păcat a doua oară.

Tu-l îndemni să se ridice
Și primind din nou iertare
Mai cu grijă după Domnul
Să alerge cu-nfrânare…
Tu reverși lucrării Tale
Bucurie și putere
Tu ne dai înviorare
Ajutor și mângâiere.

Tu poți întări-n ispite
Și în orișice-ncercare
Doamne, sufletele slabe
Când durerea-i tot mai mare.
Tu poți dezlega răceala
Sufletelor împietrite
Dacă focul Tău topește
Nepăsarea ce le-nghite.

Tu poți face ploi de haruri
Să coboare peste ele
Să rodească-n plin sămânța
Încercată-n vremuri grele
Tu poți Duhule Preasfinte,
Cu puterea Ta cea mare
Să ne-aprinzi mărturisirea
Cu mai multă-nflăcărare.

Să ne dai mai multă grijă
Și înțelepciune-n viață
Ca-n lucrarea Ta cea sfântă
Să urmăm a Ta povață! …
Dă-ne Tu putere-n ceasul
Greu al jertfei și-ncercării,
Biruind deplin s-ajungem
La răsplata-ncununării.

Ca să moștenim lumina
Fericirii-n veșnicie
Lăudându-Te pe Tine
Sfinte Duh cu bucurie!
Și pe Tatăl și pe Fiul
Cărui slava se cuvine
Dumnezeul nostru mare,
Noi Te preamărim pe Tine!

Traian Dorz 

Invitatie

Veniti toti descurajatii,
Necajitii si-ntristatii,
Si voi, marginalizatii
La Isus, Divinul Miel,
Este loc pentru oricine,
Si nu-i nimeni sa aline
Si sa mangaie-n suspine
Ca si El.

Veniti toti impovaratii,
Toti truditii si-apasatii,
Pacatosii, vinovatii
La Isus, iubirea Sa
E mai mare decat marea,
Decat muntii, decat zarea,
Si v-asteapta ca iertarea
Sa v-o dea.

Sa-si descopere iubirea,
Sa v-aduca mantuirea,
Pacea si neprihanirea
A venit chiar pentru voi.
Indrazniti, El va primeste,
Harul Lui va-nvredniceste,
Caci din har El plasmuieste
Oameni noi.

„Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afara.” Ioan 6:37b.

Anca Winter 

Ca si Toma

In duminica-nvierii, catre seara, adunati
Stau cu usile-ncuiate ucenicii, spaimantati
De Iudei; dar dintr-o data-i copleseste-o spaima noua,
Intre ei Isus apare si le spune: „Pace voua!”

Si dupa aceste vorbe mainile le-a aratat,
Si-apoi coasta; ucenicii tare mult s-au bucurat.
Ce adanca fericire si ce mare mangaiere,
Domnul este viu, si iata-L, e real, nu-i o parere.

Insa Toma, zis si Geaman, numarat printre acei
Doisprezece, fara unul, nu era atunci cu ei;
Si i-au spus cand se-ntalnira: „Am vazut pe Domnul!” Toma,
A venit pe neasteptate in mijlocul nostru-aidoma.

Vreau dovezi, raspunse Toma, mana mea in palma Lui
Vreau sa-mi pun, si vreau sa pipai semnul urmelor de cui,
Si in coasta Lui de-asemeni mana mea vreau sa mi-o pun,
Nu voi crede daca-aceste evidente nu le-adun.

Trec opt zile. Ucenicii iar in casa se aduna,
Toma, de aceasta data, cu ei este impreuna,
Si Isus din nou apare si le spune: „Pace voua!”
Si lui Toma: ‘Ia priveste mainile Mele-amandoua.

Adu-ti degetul, si mana pune-ti-o in coasta Mea,
Si nu fi fara credinta’, caci sunt viu, Ma poti vedea;
Special, chiar pentru tine am venit acuma Eu,
„Domnul meu”, raspunde Toma, Tu esti „Dumnezeul meu!”

Ca si Toma, si eu, Doamne, am umblat dupa dovezi,
Straduindu-ma zadarnic sa-nteleg cum Tu lucrezi,
Si, cand planul Tau prea tainic si maret s-a dovedit
Pentru mintea mea ingusta, eu atunci m-am indoit.

Speciala intalnire insa Tu mi-ai acordat,
Si-am crezut ca pentru mine ai murit si-ai inviat.
Multumirea si-nchinarea Ti le-aduc acuma eu,
Tu esti Domnul meu, Isuse, si esti Dumnezeul meu!

Inspirata din Ioan 20:19-29.

Anca Winter