Îngrădirea lucrării lui Isus

“De unde ai putea să ai dar această apă vie? ” Ioan 4:11

Fântâna e adâncă” – era chiar mult mai adâncă decât ştia femeia samariteancă! Gândeşte-te la adâncimile naturii şi ale vieţii umane; gândeşte-te la adâncimile “fântânii” din tine! Îngrădeşti tu lucrarea lui Isus, astfel încât El nu mai poate lucra în viaţa ta? Să presupunem că înăuntrul inimii tale este o fântână plină de tulburare nesfârşită, iar Isus vine şi-ţi spune: “Să nu ţi se tulbure inima”. Tu ridici din umeri şi spui: “Dar, Doamne, fântâna e adâncă; nu poţi scoate linişte şi mângâiere din ea”. Nu, El va aduce aceste lucruri de sus.

Isus nu scoate nimic din fântâna naturii umane. Noi Îl limităm pe Sfântul lui Israel prin faptul că ne amintim ce I-am permis să facă pentru noi în trecut şi prin faptul că spunem: “Bineînţeles că nu mă pot aştepta ca Dumnezeu să mai facă şi acest lucru”. Lucrul care pune la încercare atotputernicia Sa este tocmai lucrul pe care noi, ca ucenici ai lui Isus, trebuie să credem că El îl va face.

Noi îngrădim lucrarea Lui în noi în momentul în care uităm că El este atotputernic; îngrădirea este în noi, nu în El. Suntem gata să venim la Isus ca la Cel care ne mângâie sau ne înţelege, dar nu vrem să venim la El ca la Cel Atotputernic. Motivul pentru care unii dintre noi suntem nişte creştini atât de slabi este faptul că nu avem un Cristos Atotputernic.

Noi avem trăsături şi experienţe creştine, dar nu ne-am predat cu totul lui Isus Cristos. Când ajungem în situaţii dificile, noi îi îngrădim lucrarea prin faptul că spunem – “Bineînţeles că El nu poate face nimic în această situaţie”. Şi ne chinuim să dăm de fundul fântânii încercând să ne scoatem noi înşine apă. Fereşte-te să dai înapoi spunând: “Nu se poate face acest lucru”; ştii că se poate dacă priveşti la Isus. Fântâna nedesăvârşirii tale este adâncă, dar fă efortul şi priveşte la El.

Oswald Chambers

Avem nevoie

Avem nevoie-azi de credință!
Poate mai mult ca orișicând
Dar nu doar când e suferință
Atunci venim cu pocăință
Uitând că El e Veșnic Sfânt.

Avem nevoie-azi de putere!
În luptele-n care ne-aflăm
Chiar de n-avem vre-o mângâiere
Și copleșiți tot de durere
Cu nici un chip să nu cedăm.

Avem nevoie-azi de iubire!
Iubirea care-i din Isus
Ea-i cea ce-aduce fericire
Și e-nsoțită de jertfire
Și doar prin ea ajungem sus.

Avem nevoie de mult har!
Din partea Celui veșnic Sfânt
Că să lărgim al lui hotar
Și-nsuflețiți de orice dar
Să pribegim pe-acest pământ.

Avem nevoie de sfințire!
Căci vrem să fim ca Cel de Sus
Ca mai apoi în veșnicie
Fiind în scumpă armonie
Să-l preamărim toți pe Isus.

Avem nevoie de părtășie!
Cu toți cei ce-s în Cristos
Să-mpărtășim ce-i bucurie
Să fi-mpreună-n agonie
Atâta timp cât suntem jos.

Avem nevoie de rugăciune!
Căci ea ne ține strânși legați,
De Cel ce-I plin de-nțelepciune
Și a făcut acea minune,
Prin care azi suntem salvați.

Avem nevoie de Cristos!
Căci doar prin El le-avem pe toate.
O viață plină de folos,
Duhul Cel Sfânt și glorios,
Și chiar de-acum scutiți de moarte.

Grecu Ruslan 

Însuși Domnul te ridică

Motto: „Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viață,
prin ea mai am și eu suflare, căci Tu mă faci sănătos și îmi dai
iar viața.
Iată, chiar suferințele mele erau spre mântuirea mea; Tu ai
găsit plăcere să-mi scoți sufletul din groapa putrezirii. Căci ai
aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!” Amin! Isaia 38:16-17.

Poți să știi câți ani petreci
Pribegind aici, hoinar?
Mulți se-opresc la șaptezeci –
Iar cei tari, de optzeci sar.

Când ajungi la senectute
Înțelegi, privind înapoi,
Că anii zboară așa de iute
Și zburăm cu ei și noi.

Și cu ce te mândrești oare,
Odată ajuns fără putere?
Când anii tăi – fără curmare –
Au fost trudă și durere?

Zi și noapte, fără odihnă
Ca un rob poate-ai trudit,
Dar te bucuri tu în tihnă
De tot ce-ai agonisit?

Poate îți întunecă obrazul
Și te-apasă boala, chinul…
Căci suferința și necazul
Sunt ca otrava și pelinul.

Poate un duh de neputință
Te cufundă în durere,
Dar când parte ai de suferință,
Ai și de-alin și mângâiere.

Că Însuși Domnul te sprijină
Ți-alină chinul, mângâind –
El, întotdeauna dă lumină
Celui slab și suferind.

Când ești doborât de boală
Și te-apropii de mormânt,
Unul singur te mai scoală:
Dumnezeu cel viu și sfânt.

Ești doborât de întristare?
Sau poate de-un duh de frică?
Cu dreapta Lui izbăvitoare
Însuși Domnul te ridică.

Și cu câtă bunătate
Îți întărește pașii-n umblet!
El dă viață, sănătate,
Celor amărâți la suflet.

Ființa noastră este slabă
Și de nu ne-ar da putere
Am fi nimiciți degrabă
Ca un abur care piere.

Este greu când te lovește
Un necaz, o boală cruntă,
Dar Domnul nu te părăsește
La bătrânețea ta căruntă.

Și poate boala te cuprinde
Precum un cuptor încins,
Dar și cuptorul se va stinge
Dacă nu te lași învins.

Deci, ai credință, luptă frate
Și nu te îndoi deloc,
Că Dumnezeu ne poate scoate
Din orice cuptor de foc!

Și de-ar fi să nu ne scoată,
E că ne vrea curățați
De orice zgură, de orice pată
Când vom fi la El luați.

Acolo, tânguiri și lacrimi nu-s –
Nici durere, nici nevoi,
Că toate cele vechi s-au dus
Și toate sunt făcute noi.

Așadar, în a noastră alergare
Către cerurile sfinte,
Poate treci prin încercare
Dar un lucru ține minte:

Toate lucrurile acestea
Lucrează împreună mereu
Spre binele acelor care
Îl iubesc pe Dumnezeu.

Ioan Vasiu 

Ridică-te! Ridică-te!

Când m-a atins furtuna mării
Era și Domnul Sfânt în barcă
Mi s-a părut că nu îi pasă
Satana îmi șoptea degrabă

Când vântul și mai tare este
Și valul mării se ridică
Tu îți ridici glasul degrabă
Nu vrei să treci prin suferință

Când trece o vreme, două, trei
Începi să strigi: M-ai părăsit
O Doamne oare nu vezi valul?
Nu vezi că noi cu toți pierim?

Dar Domnul stă și te ascultă
Doar un cuvânt ar fi-ndeajuns
Dar cum înveți tu pocăința?
Pe flori în cer nu vei fi dus!

Încerci cu post și stăruință
Și frații toți în părtășie
Ei vor ca Domnul să-ți răspundă
Dar haina nu ți-e curățită

Te întrebi o Doamne ce-am greșit?
Eu am crescut în pocăință
Am fost de mic la adunare
Eu n-am cinat cu cei din lume;

Și iată trece înc-o vreme
Furtuna nu s-a potolit
Încep și frații să se adune
Să vadă unde ai greșit

Te cercetează, cu de-amănuntul
Te cântăresc și vor să schimbe.
Ce poate omul ca să vadă,
Cum poate omul să te schimbe?

Și te mai lasă înc-o vreme
Și te mai trece prin cuptor
Tu zici: O Doamne îmi ajunge
Hai vino-mi azi în ajutor

Te pleci cu fața-nlăcrimată
Te vezi un simplu muritor
Și îl mai chemi odată-n taină
Ca El să-ți vină-n ajutor

Și iată cum vine degrabă
Căci hotărâtă-ți era vremea
Să vină El să te atingă
Să îți arate mângâierea!

Maria Rank 

Fii călăuză

Fii o lumină,
În zorii dimineții.
Fii o lumină, în bezna greutății.
Fii călăuză pentru cei ce te-nconjoară.
Spre-a cerului Lumină
De viață dătătoare.

Fii stâncă tare,
Când ziua este bună.
Fii stâncă tare și-n ziua cu furtună.
Fii călăuză pentru cei ce te-nconjoară.
Spre Stânca mântuirii
De viață dătătoare.

Fii strop de apă,
Cu-a cerului putere.
Ce-aduce vindecare, balsam de mângâiere.
Fii călăuză pentru cei ce te-nconjoară
Spre-a cerului izvoare
De viață dătătoare.

Fii spic de grâu
Ce în lumină crește.
Fii spic cu rod, ce foamea potolește.
Fii călăuză pentru cei ce te-nconjoară.
Spre Pâinea cerului
De viață dătătoare.

Moraru Rodica 

Cu Isus pe marea vieții

Cu Isus pe marea vieții
Îmi doresc ca să pășesc,
Niciodată să fiu singur
Valuri de mă năpădesc.

Să mă cuprinzi o drag Isus,
În brațul Tău de Tată
Și dragosteaȚi de sus
S-o simt încă o dată.

Cu mine vreau să fii
În barca vieții mele
De valuri grele vor veni
Să-mi fii Tu mângâiere.

De mână să mă ții
Când vântul suflă tare
Să nu mă clatin orice ar fi
Să pot păși pe mare.

Căci fi-vor și zile cu vânt
Și valuri se vor ridica
Dar mă bazez pe-al Tău Cuvânt
Pe ape ai spus ca pot umbla.

Iar, necredința de-a veni
Și pasul se va afunda,
Spre mine Tu iarăși să vii
Și să-ntărești credința mea.

Să-Ți întinzi mâna Ta de Tat’
Să mă înveti să merg pe ape
Ca și pe Petru altădat’
Când Tu i-ai spus ca POATE.

Să izbutesc s-ajung la mal
Unde e pacea Ta deplină
Să-nfrunt mereu val după val
Până în Țara de Lumină!

Ramona Subtire 

Bucuria disperării

„Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort.”

Apocalipsa 1:17

Ca şi apostolul Ioan, s-ar putea să-L cunoşti bine pe Isus Cristos, când, deodată, EI ţi se arată sub o înfăţişare deloc familiară şi singurul lucru pe care-l poţi face este să cazi „la picioarele Lui ca mort”. Sunt momente când Dumnezeu nu Se poate arăta altfel decât în măreţia Sa; atunci, caracterul înfricoşător al viziunii te duce la bucuria disperării; dacă te vei mai ridica vreodată, aceasta trebuie sa fie prin mâna lui Dumnezeu.

„El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine.” In mijlocul groazei vine o atingere şi ştii că este mâna dreaptă a lui Isus Cristos. Nu e mâna constrângerii sau a disciplinării sau a pedepsei, ci mâna dreaptă a Taiâlui cel Veşnic. Când mâna Lui este peste line, ea îţi aduce pace ţi mângâiere de nedescris. sentimentul că „dedesubt suni mâinile veşnice”, pline de sprijin, de mângâiere şi de putere. Atunci când te atinge El, nimic nu te mai poate infricoşa. Din mijlocul gloriei Sale cereşti. Domnul Isus vine să-i vorbească unui ucenic neînsemnat şi să-i spună: ..Nu te teme”. Blândeţea Lui esle nespus de dulce. Îl cunosc eu în felul acesta?

Priveşte la câteva dintre lucrurile care provoacă disperare. Există o disperare în care nu este nici o bucurie, nici un orizont, nici o speranţă de ceva mai strălucit. Dar bucuria disperării vine atunci când ştiu că „nimic bun nu locuieşte în mine (adică în carnea mea)”. Mă bucur să ştiu că există în mine acel ceva care trebuie să se prosterne înaintea lui Dumnezeu atunci când El mi Se revelează şi că, dacă mă voi ridica vreodată, aceasta va trebui să fie prin mâna lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate să facă nimic pentru mine până eu nu ajung la capătul posibilităţilor mele.

Oswald Chambers

Aceasta explică totul

„Ca toți să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine; ca ei să fie una în Noi.”

loan 17:21

Dacă treci printr-o perioadă de singurătate, citeşte Ioan 17. care-ţi va explica exact de ce te afli în acea situaţie – Isus S-a rugat ca tu să fii una cu Tatăl, aşa cum este El. Îl ajuţi tu pe Dumnezeu să răspundă la această rugăciune sau ai un alt scop cu privire la viaţa ta? Din momentul când ai devenit ucenic, nu mai poţi fi tot atât de indepen­dent pe cât erai înainte.

În Ioan 17 ni se arată că scopul lui Dumnezeu nu este să răspundă rugăciunilor noastre, dar, prin rugăciune, noi ajungem să cunoaştem gândul lui Dumnezeu. Există o rugăciune căreia Dumnezeu trebuie să-i răspundă, şi anume rugăciunea lui Isus – „Ca ei să fie una cum şi Noi suntem una”. Suntem noi atât de aproape de Isus Cnstos?

Dumnezeu nu-Şi face griji cu privire la planurile noasire; EI nu ne întreabă: „Vrei să treci prin această pierdere, prin această încurcătură?’, ci îngăduie asemenea lucruri, pentru că are propriul Lui scop. Lucrurile prin care trecem ori ne fac oameni mai plăcuţi, mai buni, mai nobili, ori ne fac mai dificili şi vânători de greşeli, mai insistenţi în urmarea propriei noastre căi. Lucrurile care se îmâmplă în viaţa noastră ori ne fac diavoli, ori ne fac sfinţi; totul depinde de relaţia noastră cu Dumnezeu.

Dacă spunem: „Facă-se voia Ta”, avem parte de mângâierea din Ioan 17, mângâierea de a şti că Tatăl nostru lucrează comform înţelepciunii Sale. Când înţelegem care este scopul lui Dumnezeu, nu vom deveni înguşti la minte şi cinici. Isus S-a rugat pentru nimic mai puţin decât unitatea noastră absolută cu El, aşa cum este una cu Tatăl. Unii dintre noi suntem departe de aceasta, dar Dumnezeu nu ne va lăsa în pace până când nu vom fi una cu El. Isus S-a rugat ca noi să fim astfel.

Oswald Chambers

Nu renunța la luptă

Nu renunța la luptă, fii tare-n orice vreme,
Ascultă șoapta blândă ce spune: Nu te teme!
Prin Duhul îți șoptește și spune cu-al Său glas:
Eu sunt mereu cu tine și singur nu te las.

Cu Mine prin credință să mergi în orice zi,
Eu îți dau biruință, tăria ta voi fi.
Încrede-te în Mine, roagă-te ne-ncetat,
Stindardul ține-l sus și fii neînfricat.

Înalță steagul sus, destoinic, nu te teme,
Ridică mâini curate spre Domnu-n orice vreme.
Cu El să mergi `nainte, chiar de te vezi plăpând,
El îți dă izbăvire, Te sprijină oricând.

Rămâi în luptă sfântă, rămâi pân` la sfârșit,
Cu Domnul ai izbândă, căci El te-a mântuit.
El îți dă ajutorul, te umple de putere,
Când ești descurajat, El îți dă mângâiere.

El îți dă izbăvirea și te încurajează,
Fii treaz în orice vreme, atent tu priveghează.
Fii plin de râvnă sfântă, ulei să ai în vas,
Să nu te fure somnul… Puțin a mai rămas!

Foarte puțin și vine Acel ce va veni,
Să-și ia mireasa sfântă, la cer o va răpi.
Nu renunța, îți spune întruna glasul Lui,
Fii tare în credință, moștean al cerului.

Ica Dragoi 

Azi, când vechiul an se duce

Motto: „”Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viață,
prin ea mai am și eu suflare, căci Tu mă faci iarăși sănătos
și îmi dai iarăși viața.”” Amin! Isaia 38:16.

Azi, când vechiul an se duce,
Pe genunchi Îți mulțumim –
Jertfă Sfântă de pe Cruce,
Că prin Tine Noi trăim.

Îți mulțumim că-n clipe grele
Ai fost cu noi adeseori,
De-am putut trece prin ele
Și-am ieșit biruitori.

Tu ne-ai încins cu putere
Când în trup am obosit
Și-ai fost sfântă mângâiere
Pentru orice duh mâhnit.

Când boala ne-a tras înapoi
Și-am ajuns neputincioși,
Ai pus iarăși viață în noi
Și ne-ai făcut sănătoși.

Tu ne-ai ocrotit ființa
Cu puterea Mâinii Tale
Și ne-ai întărit credința
Să umblăm pe a Ta cale.

În necaz și-n încercare
Duhul Tău ne-a întărit
Și în orice împrejurare
Dreapta Ta ne-a sprijinit.

Iar în lupta cu cel rău
Păcatul ne-ar fi răpus
Fără ajutorul Tău –
Fără putere de sus.

Azi, venim cu mulțumire
Și  smerită închinare,
Că numai prin a Ta iubire
Mai putem sta în picioare.

Pentru anul care vine –
Că cel vechi acum apune,
Înălțăm, Doamne, spre Tine
O fierbinte rugăciune:

Doamne, dă-ne Tu tărie
Pe calea cucerniciei,
Ca-n mintea noastră să nu fie
Decât gândul veșniciei.

Întărește-n noi dorința
De a deveni mai sfinți –
Fă-ne, Doamne, prin credință,
Ai sfințeniei terebinți.

Doamne, suspinăm și plângem,
După-al Tău Cuvânt tânjim…
Vrem ca-n inimă să-L strângem,
Să nu mai păcătuim.

Fă-ne credința să crească
Să putem umbla-n lumină,
De pacea Ta dumnezeiască
Inima să fie plină.

Întărește în noi gândul
De-a ne pocăi mereu,
Ca s-ajungem toți în rândul
Sfinților lui Dumnezeu.

Ioan Vasiu