1 Decembrie

Tu ai rânduit vara şi iarna.” Psalmi 74:17

Suflete, începe luna aceasta de iarnă cu Dumnezeul tău. Zăpada îngheţată şi vântul pătrunzător să-ţi amintească de faptul că El îşi ţine legământul cu ziua şi noaptea, şi că va ţine şi legământul slăvit pe care 1-a făcut cu tine prin persoana lui Isus Christos. Cel care este credincios cuvântului Său în trecerea anotimpurilor acestei lumi păcătoase şi sărace, se va dovedi credincios şi în privinţa singurul Său Fiu prea iubit. Iarna nu este un anotimp confortabil în suflet, şi dacă tu îl ai chiar acum, este foarte dureros. Dar există o mângâiere: s-a spus că Domnul a făcut-o.

El trimite vânturile îngheţate ale necazurilor peste mugurii aşteptărilor. El împrăştie bruma ca cenuşa peste păşunea bucuriei tale, odinioară verde. El aruncă fărâme de gheaţă peste izvoarele plăcerii tale. El le face pe toate. El este marele împărat al iernii, şi El domneşte în împărăţia frigului; de aceea, nu te poţi plânge. Pierderile, crucile, greutăţile, boala, sărăcia şi o mie de alte rele sunt trimise de Domnul, şi vin cu o misiune înţeleaptă. Îngheţul ucide insectele mortale şi pune stavilă bolilor molipsitoare; el sfărâmă brazdele de pământ şi înmoaie sufletul. O, dacă iarna încercării ar avea întotdeauna astfel de rezultate în sufletul nostru!

Cum preţuim acum focul! Cât de plăcută este strălucirea lui veselă! Să-L preţuim şi pe Domnul în acelaşi fel, fiindcă El este sursa constantă de iubire şi căldură, în orice necaz. Să ne apropiem de El ca să găsim bucurie şi pace în credinţă. Să ne îmbrăcăm în hainele călduroase ale făgăduinţelor Lui şi să ne apucăm de treburile potrivite anotimpului. Leneşul care nu ară din cauza frigului are de îndurat consecinţe severe, fiindcă la vară va ajunge să cerşească şi nu va avea nimic.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Nu te teme

Nu te teme, Domnu-ți spune,
Luptă până la sfârșit.
Nu te lasă, e cu tine,
Tu ești fiul Său iubit.

Chiar de treci prin valuri grele,
Biruință vei avea,
De te-ncrezi deplin în Isus,
El va fi salvarea ta.

Când te afli-n strâmtoare,
Isus vine-n ajutor,
El ți-aduce mângâiere,
El e scut ocrotitor.

E cu tine-orice vreme,
În necaz sau bucurii,
În zile grele sau senine,
Viteaz războinic tu să fii.

Te-a-mbrăcat cu armătură,
Te-a încins cu adevăr,
Ești a Domnului făptură,
Fii plin de râvnă, fii cu zel.

Ține sus privirea-ntruna,
Și veghează ne-ncetat,
Doar așa primești cununa,
Pe vecii, tu ești salvat.

Ia mereu scutul credinței,
Sabia Duhului Sfânt,
Îmbracă haina umilinței,
Cât trăiești pe-acest pământ.

Pe cap coiful mântuirii,
Dat de Domnul minunat,
Cu platoșa neprihănirii,
Vei învinge ne-ncetat.

Lăudat să fii Isuse,
Cel ce ești al nostru dor,
Prin Tine suntem întruna,
Mai mult decât biruitori.

Roxana Mititelu

17 Noiembrie

A Lui să fie slava în veci. Amin!” Romani 11:36

„A Lui să fie slava în veci”. Aceasta ar trebui să fie singura dorinţă a creştinului. Toate celelalte dorinţe ar trebui să se supună acesteia. Creştinul poate să-şi dorească prosperitate în afaceri, dar numai dacă aceasta îl poate ajuta să promoveze cauza Lui – „a Lui să fie slava în veci”. El poate să-şi dorească să obţină mai multe daruri şi haruri, dar numai spre slava lui Dumnezeu. Nu acţionezi aşa cum trebuie atunci când eşti motivat de altceva în afară de slava Domnului tău. în calitate de creştin, tu eşti din Dumnezeu, şi prin Dumnezeu; trăieşte deci pentru Dumnezeu. Inima ta trebuie să bată numai şi numai pentru iubirea Lui. Ambiţia aceasta să-ţi aprindă sufletul. Aceasta să fie temelia oricărei lucrări în care intri şi motivul care să te susţină atunci când zelul se va răci. Fă din Dumnezeu singurul tău obiectiv. Depinzi de El. Unde începe sinele, începe şi durerea. Dar dacă Dumnezeu este desfătarea mea supremă şi singurul meu scop.

Dacă primesc, prin dragoste, tristeţe şi durere
E-acelaşi lucru, căci tot ea mi-aduce mângâiere.

Dorinţa pentru slava lui Dumnezeu trebuie să fie o dorinţă care creşte. L-ai binecuvântat în tinereţe; nu te mulţumi acum cu aceleaşi rugăciuni. Te-a ajutat Dumnezeu să-ţi meargă bine în afaceri? Dă-I mai mult, fiindcă şi El ţi-a dat mai mult. Ţi-a dat Dumnezeu experienţă? Laudă-L printr-o credinţă mai puternică decât la început Ţi-a crescut cunoştinţa? Cântă mai duios. Te bucuri de vremuri mai fericite? Ai fost eliberat din boală, iar durerea ţi s-a transformat în pace şi bucurie? Atunci oferă-I mai multă muzică. Pune mai mulţi cărbuni şi mai multă tămâie în căţuia rugăciunii tale. Oferă-I onoare în mod practic în viaţa ta, punând „Amin”-ul doxologiei în faţa scumpului tău Domn prin slujirea ta individuală şi mai multă sfinţenie.

Meditaţii C. H. Spurgeon

11 Noiembrie

Sub braţele Lui cele veşnice.” Deuteronom 33:27

Dumnezeu, Dumnezeul cel veşnic, este ajutorul nostru în orice ocazie, mai ales atunci când suntem la ananghie. Sunt timpuri în care creştinul este foarte umilit sub simţământul păcătoşeniei sale, el este umilit în faţa lui Dumnezeu, până când ajunge să nu se mai poată ruga, fiindcă i se pare că este nevrednic. Ei bine, copil al lui Dumnezeu, atunci când ajungi în punctul cel mai de jos, aminteşte-ţi că eşti întotdeauna „sub braţele Lui cele veşnice”. Păcatul te târăşte în jos, dar jertfa de ispăşire a lui Christos este încă deasupra tuturor. Poţi să cobori în cea mai adâncă disperare, dar nu poţi să cazi atât de jos încât El să nu te poată salva.

Alteori, creştinul se cufundă foarte adânc din cauza încercărilor din afară. Fiecare sprijin pământesc este îndepărtat. Ce să te faci? Totuşi, el este şi atunci „sub braţele Lui cele veşnice”. Nu poate să cadă prea adânc în nenorocire şi încercare, fiindcă legământul de har al lui Dumnezeu îl înconjoară. Poate că a ajuns într-un mare necaz, sau este asaltat de un mare conflict, dar niciodată nu poate ajunge atât de jos încât să nu poată fi prins de „braţele Lui cele veşnice”. Ele sunt împrejurul lui, şi, cu acest sprijin, toate eforturile Satanei nu valorează nimic. Asigurarea aceasta este o mângâiere pentru fiecare lucrător obosit din slujba lui Dumnezeu.

Ea implică o făgăduinţă de putere pentru fiecare zi, har pentru fiecare nevoie şi putere pentru fiecare îndatorire. Chiar şi atunci când vine moartea, făgăduinţa aceasta rămâne în picioare. Când vom ajunge în mijlocul Iordanului, vom spune împreună cu David: „nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine” (Psalmi 23:4). Vom coborî în mormânt, dar nu mai jos, fiindcă braţul veşnic nu ne lasă să cădem. Toată viaţa, şi la încheierea ei, vom fi susţinuţi de „braţele Lui cele veşnice” – braţe care nu slăbesc niciodată, nici nu îşi pierd puterea, fiindcă „Dumnezeul cel veşnic, Domnul, a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte” (Isaia 40:28).

Meditaţii C. H. Spurgeon

Când vin suferinți și durere

Când vin suferinți și durere,
Când vrei disperat ajutor
Și-ai vrea alin, mângâiere,
Le găsești în Isus Salvator.

Când vezi porți închise
Și la oameni nu-i ajutor,
Te primește cu brațe deschise,
Isus cel bun, iubitor.

Când nu mai vezi vre-o scăpare
Și nu mai știi unde s-apuci,
Ridică privirea de jos înspre soare
Și privește spre Isus atunci.

De viața îți este intens zbuciumată
Și verși lacrimi fierbinți,
Să știi că toate vor trece odată
Și-o să fi fericit printre sfinți.

E greu dar Domnul știe,
Ce poți îndura și să duci,
Nu vezi dar sunt îngeri o mie,
Ce ajută, ca muntele suferinței să-l urci.

Azi în cuptor ești greu încercat,
Dar mâine vei fi ceva prețios,
Din foc vei rămâne doar aur curat,
Așa cum dorește Hristos.

Bujorean Victor

12 Septembrie

Domnul este un Dumnezeu gelos.” Naum 1:2

Domnul nostru este foarte gelos pe dragostea ta, credinciosule. Te-a ales El? Atunci nu poate îndura ca tu să alegi pe altcineva. Te-a cumpărat El cu sângele Său? Atunci nu poate îndura ca tu să gândeşti că îţi aparţii ţie sau acestei lumi. Te-a iubit cu o dragoste atât de mare, încât nu a vrut să fie în ceruri fară tine; a ales să moară El, ca să nu te vadă pe tine murind. El nu poate îndura nici un obstacol între dragostea inimii tale şi El însuşi. Este foarte gelos pe încrederea ta. Nu îţi va permite să te încrezi într-un braţ de came. Nu poate îndura ca tu să sapi puţuri crăpate, atunci când izvorul de apă vie este întotdeauna la dispoziţia ta. Când ne sprijinim pe El, El este bucuros; dar când ne transferăm dependenţa supra altuia, când ne sprijinim pe înţelepciunea noastră sau pe un prieten — şi, cel mai rău, când ne încredem într-o lucrare a mâinilor noastre —El este nemulţumit şi ne va pedepsi ca să ne întoarcă la Sine.

El este foarte gelos şi pe tovărăşiile noastre. Nu trebuie să existe nici o persoană cu care să vorbim mai mult decât vorbim cu Isus. Să rămâi numai în El este adevărata iubire; dar să comunici cu lumea, să găseşti mângâiere în plăcerile fireşti, sau chiar să preferi societatea iubiţilor tăi creştini timpului petrecut cu El, toate aceste lucruri sunt dureroase pentru Dumnezeul nostru gelos. El este fericit să rămânem în El şi să ne bucurăm de tovărăşia Lui constantă. Multe din încercările pe care El le trimite asupra noastră au drept scop îndepărtarea inimilor noastre de la lucrurile create şi apropierea de Creator.

Fie ca această gelozie, care ne tine întotdeauna aproape de Christos, să fie o mângâiere pentru noi; fiindcă, dacă El ne iubeşte atât de mult încât îi pasă de dragostea noastră, putem fi siguri că nu va îngădui să ni se întâmple nimic rău, şi că ne va proteja de toţi duşmanii. O, dacă am avea destul har ca să ne păstrăm inimile pentru Christos astăzi, şi să închidem ochii cu gelozie sfântă la toate fascinaţiile lumii!

Meditaţii C. H. Spurgeon

26 August

A aşezat legământul Său în veci.” Psalmi 111:9

Poporul Domnului se desfată în legământ. El este o sursă nesecată de mângâiere pentru ei, în timp ce Duhul Sfânt îi Conduce în casa lui de ospăţ şi flutură steagul iubirii. Ei se desfată contemplând vechimea legământului, amintindu-şi că, înainte ca soarele să îşi ştie locul, şi înainte ca planetele să-şi Urmeze orbita, interesele sfinţilor erau asigurate prin Christos Isus. Îndeosebi, este foarte plăcut pentru ei să-şi amintească siguranţa legământului, meditând la „legământul veşnic” (Isaia i 55:3). Lor le place să-i sărbătorească semnarea, sigilarea şi ratificarea, în toate lucrurile bine ordonate.

Adesea, inimile lor tresaltă de bucurie la gândul neclintirii sale, fiindcă nici timpul nici veşnicia, nici viaţa nici moartea, nu vor fi în stare să-l clatine – un legământ la fel de vechi ca veşnicia şi la fel de trainic ca Stânca Veacurilor. Ei se bucură să se ospăteze din plinătatea legământului, fiindcă văd că el le împlineşte toate nevoile. Dumnezeu este partea lor, Christos tovarăşul lor, Duhul Sfânt mângâietorul lor, pământul casa lor şi cerul căminul lor. Ei văd în el o moştenire rezervată şi asigurată fiecărui suflet care are un interes în vechiul şi eternul lui dar. Ochii lor strălucesc când văd mina de aur a Bibliei; dar o, cât de mult se bucură sufletele lor când văd în el ultima voinţă şi testamentul Mirelui divin, pregătit pentru ei!

Mai specială este plăcerea poporului lui Dumnezeu de a contempla valoarea legământului. Ei văd că legea a fost validată fiindcă a existat un legământ şi că depinde de meritele lui; dar, în acelaşi timp, îşi dau seama că aceasta a fost posibil fiindcă harul a fost baza, condiţia, forţa, zăgazul, temelia şi piatra unghiulară. Legământul este o comoară de bogăţie, un hambar de mâncare, un depozit de mântuire, un sălaş de pace, un liman de bucurie.

Meditaţii C. H. Spurgeon

21 August

Cel ce udă pe alţii va fi udat şi el.” Proverbe 11:25

Aici suntem învăţaţi marea lecţie că, pentru a primi, trebuie să dai, ca să aduni, trebuie să risipeşti, ca să fii fericit, trebuie să-i faci pe alţii fericiţi şi, ca să devii viguros spiritual, trebuie să cauţi binele spiritual al celorlalţi. Udându-i pe alţii, suntem şi noi udaţi. Cum? Eforturile noastre de a fi folositori ne măresc puterile de a fi folositori. Avem talente, latente şi facultăţi adormite, care sunt aduse la lumină prin sacrificiu. Puterea noastră de muncă este ascunsă înăuntrul nostru, până ne aventurăm să luptăm în bătăliile Domnului sau să urcăm muntele încercărilor. Noi nu ştim câtă simţire posedăm împreună, până nu suntem încercaţi să alinăm durerea văduvei sau lacrimile orfanului. Atunci când îi învăţăm pe alţii, căpătăm noi înşine învăţătură.

O, ce lecţii minunate am învăţat la căpătâiul bolnavilor! Am mers să învăţăm din Scripturi, şi ne-am întors ruşinaţi de puţina noastră ştiinţă. În conversaţiile noastre cu sărmanii sfinţi, suntem învăţaţi despre calea lui Dumnezeu pentru noi, şi primim o cunoaştere mai adâncă a adevărului Său. Aşa că, udându-i pe alţii, devenim mai umili. Descoperim cât de mult har este acolo unde nu bănuiam, şi cât de mult ne pot ajuta cei sărmani în dobândirea cunoştinţelor. Şi mângâierea noastră este mai mare atunci când muncim pentru alţii. Noi vrem să-i înveselim pe ei, şi mângâierea ne bucură inimile.

Asemeni celor doi oameni prinşi în zăpadă, unul trebuie să frece mâinile şi picioarele celuilalt ca să nu-l lase să moară, şi făcând aşa îşi pune sângele în mişcare şi îşi salvează viaţa. Sărmana văduvă din Sarepta şi-a oferit puţinele provizii pentru hrana proorocului, şi din ziua aceea nu a mai ştiut niciodată ce înseamnă să rabzi de foame. „Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra” (Luca 6:38).

Meditaţii C. H. Spurgeon

Se scutură pământul

Se scutură Pământul de-atâta suferință,
Durere fără margini e peste tot pe el.
Copiii Tăi Te-așteaptă, Isuse-n umilință
În încercări, ispite, zdrobiți în fel și fel.

Bolnavii fără număr pe paturi de spitale
Așteaptă-o mângâiere, să fie vindecați…
Isuse, vino azi la copiii Tăi din vale,
Așteaptă cu-nsetare să fie mângâiați.

Așa precum pământul uscat și fără apă
Așteaptă ploaia vie să-l mângâie cu drag,
La fel Te-așteaptă omul să stați la o agapă,
Să treci, Isus iubite, al casei sale prag.

Păduri, mii de hectare, se sfarmă-n depărtare
Cuprinse de văpaia de foc de neoprit,
Pe munți se-nalță focul mai mare, tot mai mare,
Tot cerul este roșu, de parcă-ar fi vopsit.

Canicula cuprinde planeta noastră-ntreagă
Și pârjolește totul în calea ei de jar,
Topește și ghețarii, cuprinde lumea-ntreagă,
În dansul ei frenetic se-ntoarce iar și iar…

Se scutură Pământul de-atâta răutate,
Căci oamenii se ceartă și-mpart ce nu-i al lor
Și peste tot în lume-și împart război și moarte
Și seamănă urgie popor peste popor…

E vremea cercetării, Pământul se frământă…
Tu ce mai stai, creștine, de nu te pocăiești?
Ce mai aștepți atâta, ce duh străin îți cântă?
Ce tot îți pune piedici pe Domnul să-L primești?

De ce se-ntâmplă toate și cerul parcă pică?
De ce nu mai e lumea la fel ca la-nceput?
Nu vezi, iubite suflet, că-n jur totul se strică
Și oamenii se strică din zi în zi mai mult?

Nu mai e lumea lume, chiar cerul parcă frige,
Cupolă de aramă pe un pământ încins…
Păcatul e la culme, pe mulți oameni atinge,
Dar omul nu se lasă de Duhul Sfânt atins…

E multă spurcăciune în lumea asta mare,
Păcatul e la culme, noi stăm nepăsători,
Isus este aproape și soarele răsare,
O trâmbiță în zare se-aude de cu zori.

Fii gata totdeauna să te-ntâlnești în stele
Cu Dumnezeul slavei, să scapi de-orice necaz,
De boală, de ispită, de patimile grele,
De arșița cumplită ce ne topește azi,

Să fim o veșnicie cu Domnul vieții noastre
Și să călcăm pe aur ca sticla străvezie,
Pe străzile din ceruri, din înălțimi albastre
Și să trăim cu Domnul Isus o veșnicie.

Dorel Puchea 

29 Iulie

Însă eu sunt totdeauna cu Tine.” Psalmi 73:23

„Totdeauna” – în ciuda prostiei şi nebuniei pe care David le mărturiseşte lui Dumnezeu, adevărul adevărat este că David a fost salvat, acceptat şi binecuvântat de prezenţa constantă a lui Dumnezeu. Deplin conştient de propria lui stare pierdută, şi de firea lui înşelătoare şi rea, el cânta totuşi, într-o glorioasă izbucnire de credinţă: „însă eu sunt totdeauna cu Tine”. Credinciosule, eşti forţat să intri în mărturia şi recunoaşterea psalmistului; doreşte-ţi să spui în acelaşi spirit: „însă, de când îi aprţin lui Christos, sunt totdeauna cu Dumnezeu!” Aceasta înseamnă că sunt mereu în mintea Lui; El se gândeşte mereu la binele meu.

Sunt întotdeauna sub ochii Lui; ochiul Domnului nu doarme niciodată, ci veghează mereu la binele meu. Sunt totdeauna în mâna Sa, aşa că nimeni nu mă va putea smulge din ea.-Sunt totdeauna în inima Lui, înscris acolo ca un memorial, aşa cum purtau preoţii numele celor douăsprezece triburi în dreptul inimii. Tu te gândeşti totdeauna la mine, Doamne. Dragostea Ta încearcă mereu să mă prindă. Lucrezi întotdeauna pentru binele meu. M-ai pus ca pe o pecete pe mâna Ta cea dreaptă. Dragostea Ta este „mai tare ca moartea” (Cânt. 8:6). Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, şi râurile n-ar putea s-o înece” (vers. 7).

Ce har uimitor! Mă vezi în Christos, şi, chiar dacă sunt mânjit, mă laşi să port veşmintele lui Christos, spălate în sângele Său; astfel, pot sta în prezenţa Ta. Am întotdeauna bunăvoinţa Ta – „sunt totdeauna cu Tine”. In textul acesta, sufletul încercat şi nefericit găseşte mângâiere – obosit de furtunile dinăuntru, priveşte la pacea de afară. „Insă” – o, spune-o în inima ta, şi nefericit găseşte mângâiere – obosit de furtunile dinăuntru, priveşte la pacea de afară. „Insă” – o, spune-o în inima ta, şi bucură-te de mângâiere. „însă eu sunt totdeauna cu Tine”.

Meditaţii C. H. Spurgeon