Cu Cristos in Paradis

Martie

Text: 2 Samuel 12:15-25

Adevărat Iţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.” Luca 23:43

Misionarul David Miner Stern a căzut pradă amărăciunii cand Dumnezeu a crezut de cuviinţă s-o ia la El pe fetiţa sa. Se părea că Stern nu va putea depăşi această mare durere, deşi era un bun creştin. Devenise atat de deprimat, că mergea zilnic la cimitir să plangă pe mormîntul ei. Cu bastonul în care se spijinea putea atinge mormanul de pămant care acoperea sicriul. Într-un fel, aceasta îi dădea o oarecare mîngaiere – ca şi cum în felul acesta putea avea un contact cu ea. Durerea îi era atît de mare, încat se temea că va trebui să renunţe la lucrarea sa de misionar.

Totuşi, Dumnezeu, în bunătatea Sa, i-a adus eliberarea din această stare, într-o zi, în timp ce stătea la cimitir, deodată şi-a dat seama cat de greşit era să-şi concentreze atenţia asupra trupului neansufleţit al fetiţei. Duhul Sfant i-a imprimat în minte cele scrise în Luca 23:43, acolo unde Domnul Isus vorbeşte talharului în agonia morţii: „Astăzi vei fi cu Mine în rai”. A început să repete cuvintele: „cu Cristos în rai”, în timp ce mergea spre casă. Realitatea binecuvantată că fetiţa lui era cu Isus i-a pătruns adanc în suflet. Şi-a spus: „Ce aş putea cere mai mult pentru iubita inimii mele decat aceasta?” În mangaierea acestor ganduri a putut să-şi reia îndatoririle cu bucurie, în loc să se mai gandească la fetiţa lui în mormant, se gandea la ea văzand-o în siguranţă, în prezenţa lui Isus.
Eşti rănit pentru că Dumnezeu ţi-a luat pe cineva drag? Adu-ţi aminte adesea că cei care mor în Domnul sunt cu Cristos în paradis. – H.G.B.

A fost candva… vor spune cronici sfinte.
Şi n-or mai fi nici lacrimi, nici nevoi.
De cele vechi nu ne-om aduce-aminte
Căci vom străbate veşnic ceruri noi.”        – C. Ioanid

Cand Dumnezeu iti şterge lacrimile, durerea lasă loc cantării nemuritoare

Painea zilnica

Cum sa-i ajuti pe cei in suferinta

Text: Ioan 11:17-44

Isus i-a zis: „Fratele tău va invia.” Isus plangea.‘” Ioan 11:23, 35

Cand eram tanăr, mă temeam să-i vizitez pe cei care pierduseră pe cineva drag. Mă întrebam ce aş putea să le spun. De-alungul anilor, am descoperit că nu trebuie să avem o astfel de frică. Cred că o persoană care este instruită din Cuvantul lui Dumnezeu, care se lasă călăuzită de Duhul Sfînt, şi este sensibilă la nevoile altora, va face şi va spune ceea ce trebuie. Pentru a aduce mangaiere, uneori se cere să spui cuvinte de încurajare, deşi altă dată este suficientă numai prezenţa ta acolo.


Putem învăţa de la Isus, de la felul cum s-a ocupat de Maria şi Marta, atunci cand fratele lor Lazăr a murit. Atunci cand Isus a întalnit-o pe Marta, cea care gandea atat de logic şi practic, El a vorbit cu ea despre siguranţa învierii. Dar cînd a întalnit-o pe Maria, fiinţă mult mai emoţională, a vorbit puţin, dar a plans cu ea.
Unul dintre cele mai greşite lucruri este să încercăm să mangaiem pe cineva prin discursuri pline de clişee religioase. N-am să uit niciodată cum stăteam în spatele unui prieten la o înmormantare şi ce deranjat m-am simţit cand l-am ascultat ţinand o predicuţă de 3 minute unei tinere văduve cu inima zdrobită. Dorise să facă binele, dar n-a fost sensibil la durerea ei. Ar fi trebuit să ştie că nu era în stare să asculte ceva. Tot ce ar fi avut nevoie ea, ar fi fost să ştie că el era preocupat de durerea ei.
Nu sta departe de cei care suferă. Ei au nevoie de ajutorul unor credincioşi sensibili. Îi poţi mangaia chiar şi atunci cand nu spui nimic. Prezenţa ta acolo poate să spună că-ţi pasă de suferinţele lor.  – H.V.L.

Cei ce suferă au nevoie de iubire,
Vor să ştie că ne pasă şi suntem acei
Ce cu vorba bună, mangaierea tandră
în necazuri suntem alăturea de ei. ” – D.J.D.

Antrenează-ţi inima să ofere simpatie si mainile s-ajute cu bucurie

Painea zilnica

Mă țin de Hristos

Adânc, undeva, în sufletul meu
Exist-o dorință ce-o știe Dumnezeu.
Există un dor și-o profundă durere
Doar Domnul mai știe să dea mângâiere.

Aștept cu credință ziua în care
De la Hristos primesc rezolvare
Și nimeni vreodată nu va putea
Să-mi șteargă dorința din inima mea.

Nădejdea-i toiagul de care mă țin
Atunci când furtuna lovește din plin.
Nu dau înapoi, păstrez a mea cale
Eu știu că Hristos mă va scoate din vale.

De vântul m-apleacă cu fața în jos
Mă țin tot mai tare de Sfântul Hristos.
Dar eu nu renunț, aștept cu credință
Ziua în care primesc biruință.

Și ziua aceea e gata să vină
Hristos mă va scoate din nou în lumină
De-aceea stau tare, bazat pe Cuvânt
C-așa mi-a vorbit Hristosul PreaSfânt.

Privirea o țin mereu ridicată
Spre-Acela ce-mi este de-a pururea Tată
Și știu că în mila Lui Sfântă și Mare,
Mă ține de mână, mă ține-n picioare.

Răbdare se cere acum de la mine
Și știu, sunt convins, prin El, totu-i bine
Lucrează cu semne, minuni și putere
Aceasta-I Hristosul ce dă mângâiere.

Să fie slăvit al Lui nume PreaSfânt
Și sus în cer și jos pe pământ.
Să-I cânte natura și omul să-I cânte
Să-I cânte furnica cu greieru-n frunte.

Glorie Ție, ești plin de-ndurare
Te-nduri de oricine, de mic și de mare
Pătrunzi în adânc, cunoști pe deplin
Te laud, Isuse și veșnic mă-nchin.

Nichifor Nicu 

Dumnezeul nostru care ne pazeste

Text: Psalmul 121

Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi pînă in veac. „Psalmul 121:8

Iată un psalm plin de promisiuni, pe care ne putem bizui cînd greutăţile vieţii devin greu de purtat şi cărările ei greu de urcat. Cînd greutatea poverilor ne clatină, avem nevoie de siguranţa că Dumnezeu nu ne va da mai mult decît putem purta şi că ne va păzi de cădere. Există o ilustraţie deosebit de frumoasă, dată de un calendar creştin, care ne îmbărbătează să începem orice zi cu deplină încredere în Tatăl nostru cel ceresc. Se spune: „Cămila îşi începe şi sfîrşeşte ziua în genunchi. La sfîrşitul zilei îngenunchează în faţa stăpînului ei şi i se ridică povara. Răsăritul soarelui o găseşte din nou îngenuncheată şi stăpînul ei îi aşează şi potriveşte povara de purtat în ziua aceea, pentru drumurile deşertului sau prin cîmpiile roditoare”.

Fiecare dintre noi purtăm o anumită povară (Galateni 6:5). Poate fi o legătură de griji ale datoriilor noastre zilnice, dar pentru unii cu o sensibilitate mai mare, ele pot constitui o sarcină insuportabilă de dus. Unii au povara sufletelor nemîntuite ale celor dragi sau ale celor ce nu trăiesc pentru Cristos. Apoi sînt acei ce se zbat sub poverile bolilor, a infirmităţilor, a slăbiciunilor sau a vreunui handicap. Asemenea poveri pot transforma simplele datorii gospodăreşti în sarcini grele şi în anumite zile i se pot prezenta ca un urcuş greu şi prăpăstios.
Oh, ce mîngîiere şi încurajare să ştim că Domnul ne „va păzi atît la plecare cît şi la venire” – toţi paşii de la răsăritul pînă la apusul soarelui. Ne va păzi piciorul de alunecare şi ne va proteja de-a lungul cărării vieţii.D.J.D.

Dumnezeu susţine pasul şovăielnic.
Pe slab îl face să stea neclătinat.
Ca să-i ridice sarcini şi durere,
întinde mîna celui împovărat.”- Psalter

Cu Dumnezeu alături si sprijinindu-te
pe braţul Lui, poţi înfrunta orice îţi stă în cale.

Painea zilnica

Și-a mai trecut un an prin mine

Și-a mai trecut un an prin mine,
Cu clipe dulci, cu multe bucurii,
Dar și momente uneori străine. .
Cu lupte grele și eșecuri mii.

În toate însă a fost o Mână care
M-a ocrotit prin văi adânci mereu.
Cum să nu stau liniștită (liniștit eu) oare,
Când Cel ce mă păzește e Tatăl meu?

Prin El primit-am pace și putere,
Belșug de har cu binecuvântări.
Mi-a fost Balsam Vindecător în grea durere
Și-o Mângâiere dulce-n încercări.

Acum indiferent ce provocări m-așteaptă,
În anul care vine cu avânt,
Nu voi capitula din lupta dreaptă,
Căci mă încred în Brațul Său cel Sfânt.

Și mulțumind cu toată umilința
Pășesc încrezătoare spre-un nou hotar
Dăruindu-mă cu-ntreaga mea ființă,
Celui care face legea-n calendar.

Nu știu cum se măsoară la El timpul
Dar știu ca vrea oricând sfințirea mea,
Deci azi, și-n anul care vine
Doresc să fac doar Sfântă Voia Sa.

Anonim 

Îngrădirea lucrării lui Isus

“De unde ai putea să ai dar această apă vie? ” Ioan 4:11

Fântâna e adâncă” – era chiar mult mai adâncă decât ştia femeia samariteancă! Gândeşte-te la adâncimile naturii şi ale vieţii umane; gândeşte-te la adâncimile “fântânii” din tine! Îngrădeşti tu lucrarea lui Isus, astfel încât El nu mai poate lucra în viaţa ta? Să presupunem că înăuntrul inimii tale este o fântână plină de tulburare nesfârşită, iar Isus vine şi-ţi spune: “Să nu ţi se tulbure inima”. Tu ridici din umeri şi spui: “Dar, Doamne, fântâna e adâncă; nu poţi scoate linişte şi mângâiere din ea”. Nu, El va aduce aceste lucruri de sus.

Isus nu scoate nimic din fântâna naturii umane. Noi Îl limităm pe Sfântul lui Israel prin faptul că ne amintim ce I-am permis să facă pentru noi în trecut şi prin faptul că spunem: “Bineînţeles că nu mă pot aştepta ca Dumnezeu să mai facă şi acest lucru”. Lucrul care pune la încercare atotputernicia Sa este tocmai lucrul pe care noi, ca ucenici ai lui Isus, trebuie să credem că El îl va face.

Noi îngrădim lucrarea Lui în noi în momentul în care uităm că El este atotputernic; îngrădirea este în noi, nu în El. Suntem gata să venim la Isus ca la Cel care ne mângâie sau ne înţelege, dar nu vrem să venim la El ca la Cel Atotputernic. Motivul pentru care unii dintre noi suntem nişte creştini atât de slabi este faptul că nu avem un Cristos Atotputernic.

Noi avem trăsături şi experienţe creştine, dar nu ne-am predat cu totul lui Isus Cristos. Când ajungem în situaţii dificile, noi îi îngrădim lucrarea prin faptul că spunem – “Bineînţeles că El nu poate face nimic în această situaţie”. Şi ne chinuim să dăm de fundul fântânii încercând să ne scoatem noi înşine apă. Fereşte-te să dai înapoi spunând: “Nu se poate face acest lucru”; ştii că se poate dacă priveşti la Isus. Fântâna nedesăvârşirii tale este adâncă, dar fă efortul şi priveşte la El.

Oswald Chambers

Avem nevoie

Avem nevoie-azi de credință!
Poate mai mult ca orișicând
Dar nu doar când e suferință
Atunci venim cu pocăință
Uitând că El e Veșnic Sfânt.

Avem nevoie-azi de putere!
În luptele-n care ne-aflăm
Chiar de n-avem vre-o mângâiere
Și copleșiți tot de durere
Cu nici un chip să nu cedăm.

Avem nevoie-azi de iubire!
Iubirea care-i din Isus
Ea-i cea ce-aduce fericire
Și e-nsoțită de jertfire
Și doar prin ea ajungem sus.

Avem nevoie de mult har!
Din partea Celui veșnic Sfânt
Că să lărgim al lui hotar
Și-nsuflețiți de orice dar
Să pribegim pe-acest pământ.

Avem nevoie de sfințire!
Căci vrem să fim ca Cel de Sus
Ca mai apoi în veșnicie
Fiind în scumpă armonie
Să-l preamărim toți pe Isus.

Avem nevoie de părtășie!
Cu toți cei ce-s în Cristos
Să-mpărtășim ce-i bucurie
Să fi-mpreună-n agonie
Atâta timp cât suntem jos.

Avem nevoie de rugăciune!
Căci ea ne ține strânși legați,
De Cel ce-I plin de-nțelepciune
Și a făcut acea minune,
Prin care azi suntem salvați.

Avem nevoie de Cristos!
Căci doar prin El le-avem pe toate.
O viață plină de folos,
Duhul Cel Sfânt și glorios,
Și chiar de-acum scutiți de moarte.

Grecu Ruslan 

Însuși Domnul te ridică

Motto: „Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viață,
prin ea mai am și eu suflare, căci Tu mă faci sănătos și îmi dai
iar viața.
Iată, chiar suferințele mele erau spre mântuirea mea; Tu ai
găsit plăcere să-mi scoți sufletul din groapa putrezirii. Căci ai
aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!” Amin! Isaia 38:16-17.

Poți să știi câți ani petreci
Pribegind aici, hoinar?
Mulți se-opresc la șaptezeci –
Iar cei tari, de optzeci sar.

Când ajungi la senectute
Înțelegi, privind înapoi,
Că anii zboară așa de iute
Și zburăm cu ei și noi.

Și cu ce te mândrești oare,
Odată ajuns fără putere?
Când anii tăi – fără curmare –
Au fost trudă și durere?

Zi și noapte, fără odihnă
Ca un rob poate-ai trudit,
Dar te bucuri tu în tihnă
De tot ce-ai agonisit?

Poate îți întunecă obrazul
Și te-apasă boala, chinul…
Căci suferința și necazul
Sunt ca otrava și pelinul.

Poate un duh de neputință
Te cufundă în durere,
Dar când parte ai de suferință,
Ai și de-alin și mângâiere.

Că Însuși Domnul te sprijină
Ți-alină chinul, mângâind –
El, întotdeauna dă lumină
Celui slab și suferind.

Când ești doborât de boală
Și te-apropii de mormânt,
Unul singur te mai scoală:
Dumnezeu cel viu și sfânt.

Ești doborât de întristare?
Sau poate de-un duh de frică?
Cu dreapta Lui izbăvitoare
Însuși Domnul te ridică.

Și cu câtă bunătate
Îți întărește pașii-n umblet!
El dă viață, sănătate,
Celor amărâți la suflet.

Ființa noastră este slabă
Și de nu ne-ar da putere
Am fi nimiciți degrabă
Ca un abur care piere.

Este greu când te lovește
Un necaz, o boală cruntă,
Dar Domnul nu te părăsește
La bătrânețea ta căruntă.

Și poate boala te cuprinde
Precum un cuptor încins,
Dar și cuptorul se va stinge
Dacă nu te lași învins.

Deci, ai credință, luptă frate
Și nu te îndoi deloc,
Că Dumnezeu ne poate scoate
Din orice cuptor de foc!

Și de-ar fi să nu ne scoată,
E că ne vrea curățați
De orice zgură, de orice pată
Când vom fi la El luați.

Acolo, tânguiri și lacrimi nu-s –
Nici durere, nici nevoi,
Că toate cele vechi s-au dus
Și toate sunt făcute noi.

Așadar, în a noastră alergare
Către cerurile sfinte,
Poate treci prin încercare
Dar un lucru ține minte:

Toate lucrurile acestea
Lucrează împreună mereu
Spre binele acelor care
Îl iubesc pe Dumnezeu.

Ioan Vasiu 

Ridică-te! Ridică-te!

Când m-a atins furtuna mării
Era și Domnul Sfânt în barcă
Mi s-a părut că nu îi pasă
Satana îmi șoptea degrabă

Când vântul și mai tare este
Și valul mării se ridică
Tu îți ridici glasul degrabă
Nu vrei să treci prin suferință

Când trece o vreme, două, trei
Începi să strigi: M-ai părăsit
O Doamne oare nu vezi valul?
Nu vezi că noi cu toți pierim?

Dar Domnul stă și te ascultă
Doar un cuvânt ar fi-ndeajuns
Dar cum înveți tu pocăința?
Pe flori în cer nu vei fi dus!

Încerci cu post și stăruință
Și frații toți în părtășie
Ei vor ca Domnul să-ți răspundă
Dar haina nu ți-e curățită

Te întrebi o Doamne ce-am greșit?
Eu am crescut în pocăință
Am fost de mic la adunare
Eu n-am cinat cu cei din lume;

Și iată trece înc-o vreme
Furtuna nu s-a potolit
Încep și frații să se adune
Să vadă unde ai greșit

Te cercetează, cu de-amănuntul
Te cântăresc și vor să schimbe.
Ce poate omul ca să vadă,
Cum poate omul să te schimbe?

Și te mai lasă înc-o vreme
Și te mai trece prin cuptor
Tu zici: O Doamne îmi ajunge
Hai vino-mi azi în ajutor

Te pleci cu fața-nlăcrimată
Te vezi un simplu muritor
Și îl mai chemi odată-n taină
Ca El să-ți vină-n ajutor

Și iată cum vine degrabă
Căci hotărâtă-ți era vremea
Să vină El să te atingă
Să îți arate mângâierea!

Maria Rank 

Fii călăuză

Fii o lumină,
În zorii dimineții.
Fii o lumină, în bezna greutății.
Fii călăuză pentru cei ce te-nconjoară.
Spre-a cerului Lumină
De viață dătătoare.

Fii stâncă tare,
Când ziua este bună.
Fii stâncă tare și-n ziua cu furtună.
Fii călăuză pentru cei ce te-nconjoară.
Spre Stânca mântuirii
De viață dătătoare.

Fii strop de apă,
Cu-a cerului putere.
Ce-aduce vindecare, balsam de mângâiere.
Fii călăuză pentru cei ce te-nconjoară
Spre-a cerului izvoare
De viață dătătoare.

Fii spic de grâu
Ce în lumină crește.
Fii spic cu rod, ce foamea potolește.
Fii călăuză pentru cei ce te-nconjoară.
Spre Pâinea cerului
De viață dătătoare.

Moraru Rodica