Ce bine-i Doamne!

Ce bine! …
Ai poruncit soarelui creat de Tine
Si astăzi să-şi reverse,
Razele călduroase,
Peste mine…
Şi peste oricine! …

Ce bine! …
Că m-am trezit în pace,
Şi-n libertate…
Şi cer senin…
Şi binecuvântări fără de număr,
Ai lăsat peste mine,
Şi peste oricine! …

Însă nu pot făr’ să gândesc,
Spre cei ce se trezesc,
Cu frică şi suspine…
Că azi nu-şi vor găsi pâinea
Sau apa…
Cari gem de prea multă durere
Sau care-s gata…
Chiar să-şi dea viața pentru Tine! …

Cu ce sunt eu mai bun? …
Nu ştiu…
Nu știu dacă să-i plâng pe ei
Sau mai bine… pe mine! …
Fără-ndoială,
Cuvinte n-am să-ți mulțumesc,
De-atât răsfăț,
Ce zilnic primesc de la Tine!
Dar, Doamne! …
Nu vreau să cad în adormire,
Ci gata vreau să fiu oricând,
Să pot primi,
Ce Tu vei vrea să vină! …
De-i foame sau sete,
De-i boală sau urgie,
Chiar de va fi să aleg,
Între viața mea…
Şi-a te urma pe Tine…
E greu să şi gândesc,
Dar mulți au şi făcut-o,
Cu-aceleaşi slăbiciuni
ca mine! . .

De-aceea, azi te rog…
Când una din acestea
Vor bate-n uşa mea,
Eu să fiu pregătită,
Cu-armura Ta-mbrăcată…
Si bine ascunsă…
În Tine! …

Mihaela Tureatca 

Reclame

Tot ce spun e prea puțin

Din nevoită-nsingurare
Cuvinte curg liniștitor
Și dintr-al Bibliei izvor
Îmi sorb taín de-nviorare.

Având nădejdea, merg ‘nainte
Acei cu sufletu-nsetat
Și Domnul fie lăudat
Pentru-ale Sale daruri sfinte!

Cu unduiri armonioase
Și păsările-n trilul lor
Îl laudă pe Creator
Purtând spre cer cântări duioase.

Flori de salcâm și flori de soc
Își dispersează-amețitoare
Aroma lor încântătoare…
Și timpul parcă stă pe loc…

Cu scânteieri de alb perlat
Imaculatele petale
Se scutură, șoptind pe cale
Un cânt de slavă minunat!

Te văd în freamătul de plop
Și-n tremurul plăpând al ierbii,
‘N-oglinda apei, unde cerbii
Vin să se-adape la un loc…

Te văd în zbuciumul naturii,
Fulger ce-mparte zarea-n două
Și-n soarele din bob de rouă,
Și-n haina verde a pădurii…

Și-n amalgamul de emoții
Ce sufletul mi-a copleșit,
Cu dragoste Ți-am mulțumit
Că nu ne lași în voia sorții!

Dar tot ce spun, e prea puțin;
Avem valori nemăsurate,
Iar Dumnezeu ne stă aproape
Și ieri, și azi, și-n veci: AMIN!

Laura Minciună 

Drumeț pribeag

Drumeț pribeag în astă lume,
Tot te grăbești pe drumul tău,
Nu vezi cum soarele apune
Și nu vei fi cu Dumnezeu.

Nu vezi cum toate-s trecătoare
Și viața trece ca un vis,
Ce-a fost mai ieri frumos sub soare,
Azi nu mai e, s-a dus, s-a stins.

O omule, de-ai crede-odată,
Că vine ziua veșniciei
Și-n Cer te așteaptă ai tau Tată,
Să-ți dea a Sa Împărăție.

O suflete grăbit, oprește,
Din fuga către acel loc,
Unde iubirea nu trăiește,
Speranța, pacea nu au loc.

Unde se strigă doar un vai,
Ce crește în intensitate,
Cu gândul rupt, ce duce-n Rai,
Omul pierdut, mereu se zbate.

O suflete, o clipă așteaptă,
Ascultă glasul Lui Cristos,
Nu asculta vicleana șoaptă,
Ce te coboară tot mai jos.

Isus te cheamă chiar acum,
Astăzi e Ziua Mântuirii!
Întoarce-te din al tău drum,
Treci pe tărâmul nemuririi!

Vino la El, la Tatăl tău,
El mâinile-a întins spre tine
Pe Fiul și pe Duhul Său. .
El te-a iubit cum nimeni,

Cum nimeni nu te-a mai iubit,
În astă lume falsă,
Cum nimeni nu a mai jertfit,
Domnu-ți mai dă o șansă.

E înc-o șansă pentru tine,
Doar pentru tine suflet drag,
Întoarce-te si nu rămîne,
Pe al tău drum, drumeț pribeag.

E poate ultima chemare
În acest loc, în astă zi,
Deschide inima, mai tare
Și Isus te va mântui.

Nu e mai mare bucurie
Și veste mai frumoasă,
Decăt să fii o veșnicie,
În Cerul Sfânt! Acasă!
Amin.

Nimic nu-i nou…

Referințe
Cât soarele răsare și lumină
Pământul în picioare va rămâne;
Mai trece-un neam, și altul va să vină
Și toată truda-i doar deșertăciune…

Sclipesc în albii fugitive ape,
Vârtejuri fac, vărsându-se în mare
Și-n zare, undeva, tot mai aproape
Sunt zorii altei zile trecătoare!

Și vântul suflă în rotirea-i rece,
Blând alizeu… sălbatică furtună…
Și ziua pleacă, apoi noaptea trece…
Se scurg și anii ce-n buchet se-adună.

Nimic nu-i nou și nici original,
Istorii se repetă necurmat,
Vedem, purtați de-al vremurilor val
Cum ce se-ntâmplă, s-a mai întâmplat!

Și stăruind, avizi, în cercetare, .
Privind cu-nțelepciune spre pământ,
Vedem că tot ce împlinim sub soare
Zadarnic e, și-i goană după vânt!

Concluzia? Trăiește bucuros!
Suntem doar o suflare din țărână!
Dar dacă vei rămâne credincios,
Prin toate treci cu Dumnezeu de mână!

Laura Minciună

Dorita primăvară

Apare soarele, timid,
Iar florile ce-i duceau dorul,
Petale vesele deschid
Și onorează Creatorul!

Iar primăvara ce-a venit,
Se infiltrează prin unghere,
Topind steluțele de-argint
Ce rămăseseră stinghere!

Sub cerul azuriu se strâng
Cocorii în procesiune,
Copacii umbre își rasfrâng
În ascendentă formațiune…

Se-adună în pârâuri apă
Zăpezi topite explorând,
Și-un strop de rouă mic, pe pleoapă
Redă iluzia că plâng…

Aș plânge dar, nu de tristețe,
Ci pentru că… a câta oară?
Admir atâta frumusețe,
Trăind o nouă primăvară!

Laura Minciună 

În fiecare dimineață

În fiecare dimineață,
Când soarele zâmbește-n geam,
Privesc spre cer cu bucurie,
Mă-nchin și-Ți aduc slavă Ție,
Și fericit cu drag exclam:

O, slavă Ție Doamne mare,
Măreț ești, unic, drept și sfânt,
Slăvesc și laud Numele-Ți mare,
Ce n-ar e-n lume asemănare,
Te laud cât voi fi pe pământ.

Îmi ridic mâinile spre Tine,
Te recunosc ca Dumnezeu,
Îți mulțumesc căci ești cu mine,
Tu ești puterea ce mă ține,
Laud și slăvesc Numele Tău.

Tu meriți lauda și închinarea,
Ești țelul meu, tăria mea,
Prin Tine am primit iertarea,
Tu mi-ai adus eliberarea,
Mi-ai luat povara mea cea grea.

Povara mea apăsătoare,
La poala crucii am adus,
Prin Jertfa Ta, o, Doamne mare,
Am primit mântuirea care,
Mi-ai dat-o-n dar iubit Isus.

De ace ea-n zori, de dimineață,
Mă plec smerit și mă închin,
Ești tot ce-i bun în astă viață,
Isus, Tu ești a mea speranță,
Te laud pe Tine-n veci, amin.
Amin!

Ica Drăgoi

Visul meu de mic copil

De mic am fost atras de cer
De bolta înstelată
De luna ce ca-ntr-un mister
Stătea pe bolta naltă.
De soarele strălucitor
Și cald, de care vara
Se aurea grâul pe ogor
Cât cuprindeam eu zarea.
De norii cari, purtați de vânt
Păreau precum de vată
Cum tot veneau, plecau pe rând
Veneau iar, ca-ntr-o joacă.
***
Astăzi nostalgic mi-amintesc
Vremea copilăriei
Și ochii iar mi-i ațintesc
Pe zarea veșniciei.
Pe zarea dincolo de zări
Ce-o văd eu prin credință
Mai sus de stele și de nori
Acasă-n biruință.
Căci bine știu că-n casa mea
M-așteaptă răsplătirea
Cununa ce nu va vedea
Vreodată veștejirea.
De-aceea astăzi eu mă lupt
Ca să ajung la visul
Dorit,tânjit atât de mult
Și-anume: Paradisul.
Da, visul meu de mic copil
A fost s-ating eu cerul
Să zbor intrând în infinit
Descoperind misterul
Ce-atâția ani a stat închis
Ca sub un tainic lacăt
Însă vremelnic, cum mi-a zis
Holda cea coaptă-n freamăt.
Jos pe pământ încă fiind
Eu văd obscuritate
Și spațiu-l simt eu tot mai strâmt
De-atâtea mari păcate.
Însă privirea mi-o ridic
Spre bolta cea senină
Din holdele ce coapte-n spic
Așteaptă luna plină.
Și parcă mă eliberez
Privind zarea cerească
Și parcă uit că mă găsesc
În lumea pământească.
Mă regăsesc în visul meu
Mai mult ca niciodată
Să zbor spre cer,spre Dumnezeu
Spre Cel ce-mi este Tată.
Așa de liber eu mă simt
Privind nemărginirea
Că n-aș mai vrea să îmi desprind
De-acol’ de sus privirea.
Doar aripile îmi lipsesc
Să le deschid spre soare
Ca visul să mi-l împlinesc
Acasă în splendoare!

Emanuel Hasan

 

Cînd las din mînă harfa

Cînd las din mînă harfa caldă,
încă vibrînd înfiorat,
– ca urma soarelui pe ape,
mai simt rămas un văl curat.

Cînd las din mînă Cartea Sfîntă,
încă ne-ntors dintre tăceri
– ca urma vîntului pe spice,
mai simt cereştile-adieri.

Cînd las din mînă fruntea,
încă păstrînd al rugăciunii strai
– ca urma liniştii pe rouă,
mai simt umblările prin rai.

Cînd las din mînă Mîna-Ți dulce,
încă simțindu-Te pe prag
– ca urma lacrimii pe cîntec,
mai simt c-ai fost, Iubite Drag…

Cînd las din mîini făclia dusă,
încă părînd a o ținea
– ca urma razei peste-o noapte,
mai simt c-a fost cărarea mea.

Cînd las şi mîinile odihnei,
încă părînd că n-am sfîrşit
– ca urma imnului pe-o clipă,
mai sui un prag – şi-am biruit.

Traian Dorz

Lumina din Lumina

Din lumina Lui primim lumina
Izvor sfânt de dragoste si har,
Tot asa cum Soarele si Luna
Zi si noapte sunt al lumii far.

El ce-a biruit prin moarte moartea,
Facând punte-ntre pamânt si cer,
Vrea din inimi sa alunge noaptea
Sa-i deschidem usile de fier.

S-a-naltat sa ne fie mai bine,
S-a întors prin Duhul între noi,
Locuieste-n suflete crestine,
Pregateste-n cer locasuri noi.

Domnul vietii a gustat si iadul,
Cel ce-i Duh aievea s-a-ntrupat,
Dumnezeu a fost numit si Omul:
Mântuirea e un dar nemeritat!

Nelu Rosu