Adevăru-i o ființă

Adevărul-i o ființă
Ce te poate îndruma.
Poți s-o afli prin credință
Când te-apropii cu căință.
Greșul El îți va ierta,
Calea ți-o va lumina.

Isus Hristos e Adevărul.
Numai cunoștința Sa
Îți îndepărtează vălul,
Îți dezleagă tot misterul
Să-L poți crede și urma,
Făcând sfântă voia Sa.

Nu poți să ajungi a crede
Adevărul până când
Dorul inimii nu-ți arde
Ființa toată să-ți inunde,
Să fii dornic și flămând
A-l cunoaște-n primul rând.

Fraților, fiți drepți la suflet,
Adevărul să-L iubiți!
Și cu râvnă-n ori ce umblet,
Voi să fiți curați în cuget!
Apărați-L și fiți sfinți,
Chiar de-ar fi să pătimiți!

Nu descurajați atuncea
Când minciuna biruiește!
Noru-i nor, nu-i veșnicia.
Jos e doar vremelnicia,
Soarele pe veci lucește.
Domnul credința-ntărește.

Pe minciună, cât trăiești,
Să n-o cumperi niciodată,
Nici un ban să nu plătești,
Ba cât poți să te ferești.
Dar pentru Adevăr, ca plată,
Poți să-ți pui viața toată.

Fraților, viața toată,
Nici cât e un fir de păr,
Nu v-abateți niciodată,
Nu vă luați după gloată,
Nu fugiți de Adevăr
Ci rămâneți tari în El!

C-adevărul, țineți minte,
Frații mei, e un cățel
Care mușcă, are ținte
Pe acela care minte,
Pe acei ce fug de el,
Fug departe fără țel.

Vrem ca Adevărul veșnic
Să-L păstrăm în conștiință
Să ne fie har și sfeșnic,
Călăuză, dar și paznic,
Și tărie în credință,
S-ajungem la biruință.

Augustin Tecar

Via

Isaia cap 5 (1-6), Ioan 15 (1-11)

Preiubitul meu avea o vie
Ce nu putea deloc să crească
Era de soi, dar în pustie
Și nu era chip să rodească

Deodată omul se gândește
În jurul viei e pădure
De acea via mea nu crește,
Voi pune mâna pe secure

Și așa făcură gospodarul
Se apucă de defrișare,
Tăiată spini, copaci, liane
Și curăță in graba mare,

Pâmantu-apoi îl afânară
Și-i dete o înfățișare bună
Și pietrele le scoase afară
Punând în el via cea bună

Cu garduri mari o împrejmuiră
Și un turn în mijloc înălțară
Și o săpară și o-ngrijiră
Și un teasc în urmă îi săpară

Apoi Vierul se retrase
Și-i dete ploi și vânt și soare
Și primăveri și veri frumoase
Iar el stătea în asteptare

Să vină toamna să rodească
Să-i deie cei mai buni ciorchini
Ca munca să i-o răsplătească
Că a scos-o din pustiu și spini

Dar vai ce mare îi fu mirarea
Când a gustat din rodul viei
Pe neașteptate întristarea
Luară locul bucuriei

Nu boabe dulci și aromate
Ci-n chipul cel mai ușuratic
Uitând aleasa bunătate
Aduse via rod sălbatic.

Vierul în marea-i întristare
Făcu un cântec viei sale
Dar nu era acea cântare
De bucurie, ci de jale

Bătrânilor, luati aminte
Vă pun la toți o întrebare
Și asta să o țineți minte,
Priviți la via mea cea mare

Rostiți-i voi o judecată
Și spuneți, ce nu i-am făcut
Din tot ce sa putut vreodată
A fost ceva ce n-a avut?

Vorbiți acum bătrâni ai țării
Ce i se cade viei mele
Tot ce-am făcut a dat uitării
Și mi-a adus doar roade rele

Tăceți? Dar eu nu tac, ci iată
Căci pentru vremea viitoare
Rostesc acum o judecată
Ce va rămâne în picioare

Voi smulge gardul ce-o-nconjoară
Și turnul l-oi trânti-n țărână
Va fi călcată în picioare
Fiind la oameni de pomină… .

Trecură ani și ani de-a rândul
Iar via cea de soi înalt
Fu ținta turmelor străine
Și fu luată cu asalt

Apoi călcată în picioare
Ba dusă până și-n robie
Încât să nu se poată spune
Că a fost cândva acolo o vie.

Pământul i se împotriviră
E iar cu spini și cu pietroaie
Nici soarele n-o încălziră
Nici norii nu-i mai dete ploaie

Vierul însă se frământă
În locul bun e iar pustie
Începe acum o altă muncă
Vrea să planteze altă vie

Din țara unde îngeri cântă
Unde Vierul locuiește
Aduce un soi de viță sfântă
O viță care în veci rodește

Acesteia nu-i pregătiră
Nici loc, nici slugi cu prisosință
Ci așa Vierul glăsuiră
Ea va rodi prin suferință…

De atunci acestei sfinte vițe
Ce i sa dat în spini să crească
Crescutu-i-au multe mlădițe
Ce sânt datoare sa rodească

Și vița asta niciodată
N-o să mai fie părăsită
Nici nimicită nici uitată
Căci e un soi de viță sfântă

Menirea ei e să rodească
Vierul care o iubește
Îi dă putere ca să crească
O udă și o curățește

Însă mlădițele ce-n vie
Își au menirea lor și locul
De nu rodesc vor fi tăiate
Și vor avea ca plată focul

Iubitul meu, Stăpânul viei
Te-a rănduit să fii mlădiță
Rodește dar cu bucurie
Căci esti crescut din sfânta viță

De nu rodesți să știi că vița
De-acum nu va mai fi tăiată
Dar tu ce reprezinți mlădița
Vei fi chemat la judecată

Rodește dar cu bucurie
Doar roade bune întotdeauna
Nu dispera ci ai credință
Vierul îți va da cununa.

Teodor Ciolte

Vers primăvăratic

Primăveri trecut-s multe, nu ştim câte or mai fi
Timpul ne zoreşte-n mersu-i spre-un tărâm din veşnicii.
Au misterul lor şi-aceste primăveri de pe Pământ
Insă mai bogată-n taine-i Primăvara-n raiul sfânt.

Peste ea n-a dat înghețul vreunei ierni întârziate
Soarele acol’ într-una să ne lumineze poate.
Străzile ce sunt de aur nu ştiu dac-or naşte flori
Însă ochii-or să se scalde-n mai cereşti şi dulci splendori.

Cât ne va lăsa Stăpânul mai străbatem primăveri
Ne mai bucurăm de-o floare, de miresme, de cantari
Să vedem în toate-acestea picurul ceresc de har
Ce ne poartă înspre-o dalbă Primăvară făr’ hotar.

Calfa Diana 

2 Martie

„Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Christos.” Efeseni 3:8

Apostolul Pavel simţea că este un mate privilegiu să ţi se îngăduie să predici Evanghelia. El nu-şi privea chemarea ca pe o corvoadă, şi o îndeplinea cu mare bucurie. Totuşi, chiar dacă Pavel era mulţumitor pentru chemarea sa, succesul obţinut îl umilea. Cu cât mai tare se umple un vas, cu atât mai mult se cufundă în apă. Leneşii pot să-şi laude priceperea, fiindcă nu o exercită, dar lucrătorul sincer îşi vede curând slăbiciunile. Dacă cauţi să fii umilit, încearcă să munceşti din greu. Dacă vrei să-ţi cunoşti nimicnicia, încearcă să faci ceva măreţ pentru Isus. Dacă vrei să afli cât eşti de neputincios fără Dumnezeu, începe să proclami „bogăţiile nepătrunse ale lui Christos” şi vei cunoaşte, ca niciodată înainte, cât eşti de slab şi nevrednic.

Deşi apostolul îşi cunoştea slăbiciunea şi şi-o mărturisea, nu s-a încurcat niciodată în lucrare. De la prima predică până la ultima, Pavel L-a predicat pe Christos şi numai pe El. A ridicat crucea şi L-a preamărit pe Fiul lui Dumnezeu care a murit pe ea. Urmează-i exemplul în toate eforturile tale de a proclama mântuirea, şi lasă-L pe „Christos si pe El răstignit” (vezi 1 Corinteni 2:2) să fie tema ta necontenită. Creştinul trebuie să fie asemeni florilor de primăvară care, de îndată ce răsare soarele, îşi ridică cupele aurii spre cer spunând „umple-ne cu razele tale!”, dar care îşi pleacă fruntea imediat ce se întunecă.

Ca şi ele, creştinul trebuie să simtă preţioasa influenţă a lui Isus. Isus trebuie să fie soarele lui, iar el trebuie să fie floarea care se înalţă spre Soarele Dreptăţii. O, să vorbeşti despre Isus este subiectul care oferă „sămânţă semănătorului şi pâinea celui ce mănâncă” (Isaia 55:10). Este cărbunele aprins care atinge buzele vorbitorului şi singura cheie pentru inima ascultătorului.

C.H. Spurgeon

1 Martie

„O piatră… aleasă, scumpă.” 1 Petru 2:6

Asemeni râurilor, care se îndreaptă toate spre mare, desfătările toate se îndreaptă spre Prea Iubitul nostru. Privirea Sa străluceşte mai tare decât soarele. Frumuseţea feţei Sale este mai plăcută decât orice floare. Nici o mireasmă nu întrece suflarea gurii Lui. Diamantele pământului şi perlele mării sunt nişte nimicuri în comparaţie cu valoarea Sa. Petru ne spune că Isus este preţios, dar nu ne poate spune exact cât de preţios, pentru că nimeni nu poate cântări valoarea darului neasemuit al lui Dumnezeu. Cuvintele nu pot exprima valoarea pe care o are Domnul Isus pentru poporul Său, şi nici nu pot spune cât este El de necesar mulţumirii şi fericirii lor.

Credinciosule, nu ai fi acum înfometat şi îndurerat dacă Domnul nu ar fi cu tine? Poate să fie soare, dacă Christos se ascunde, lumea întreagă este întunecată, iar dacă este noapte şi „Luceafărul strălucitor de dimineaţă” apune, nici o altă stea nu mai poate lumina. Cât de pustie ar fi lumea fără Domnul! Dacă El se ascunde, florile din grădinile noastre se ofilesc. Fructele cad, păsările îşi încetează cântecul şi furtuna ne distruge speranţele. Toate luminile pământului la un loc nu pot lumina dacă Soarele Dreptăţii se întunecă. El este Sufletul sufletelor noastre, Lumina luminilor noastre, Viaţa vieţilor noastre.

Dragă cititorule, ce ai face în lumea aceasta fără El, ştiind că te aşteaptă o bătălie în fiecare zi? Ce ai face seara, când vii obosit şi istovit, fără părtăşia cu Christos? Binecuvântat să-I fie numele! El nu ne va lăsa să luptăm singuri, fiindcă Isus nu-i uită niciodată pe cei care-I aparţin. Gândeşte-te cum ar fi viaţa ta fără valoarea Celui care ne îmbogăţeşte.

C.H. Spurgeon

10 Februarie

 „Eu iţi şterg fărădelegile ca un nor, şi păcatele ca o ceaţă; întoarce-te la Mine, căci Eu team răscumpărat.” Isaia 44:22

Observaţi cu atenţie comparaţia: păcatele noastre sunt ca o ceaţă. Aşa cum norii au fel de fel de forme, la fel sunt şi fărădelegile noastre. La fel cum norii ascund lumina soarelui şi întunecă pământul, păcatele ne ascund lumina feţei lui Dumnezeu şi ne fac să stăm în umbra morţii. Sunt lucruri pământeşti, ridicate din locurile întunecate ale naturii. Când se adună mai multe, ne ameninţă cu furtună şi vijelie. Din nefericire, spre deosebire de nori, păcatele noastre nu ne dăruiesc şi ploaie binecuvântată; ele ameninţă să ne distrugă cu un potop de nimicire.

Nori negri de păcat, cum să avem suflete însorite câtă vreme nu plecaţi? Să ne aţintim privirea asupra harului divin care şterge totul. Dumnezeu însuşi apare în scenă, şi în divina-I îndurare, în loc să ne distrugă, ne tratează cu bunătate. Odată pentru totdeauna nimiceşte răul, nu îndepărtând norul, ci ştergându-1 pentru totdeauna din viaţa noastră. Nici un păcat nu mai rămâne în viaţa omului sfinţit; marea jertfă de la cruce a îndepărtat toate fărădelegile.

La Calvar, măreţul act prin care păcatul a fost îndepărtat, a fost semnat pentru veşnicie. Practic, să ascultăm îndurătoarea poruncă „întoarceţi-vă la Mine”. De ce să trăiască păcătoşii iertaţi departe de Dumnezeu? Dacă ni s-au iertat toate păcatele, nimic nu ne mai poate ţine departe de Domnul nostru. Să ne căim de rătăcirile noastre, dar să nu perseverăm în ele. Să luptăm mereu, prin puterea Duhului Sfânt, să ne întoarcem la cea mai apropiată părtăşie cu Domnul în noaptea aceasta!

C.H. Spurgeon

4 Ianuarie

„Iosif și-a cunoscut fraţii, dar ei nu l-au cunoscut.” „Genesa 42:8

Dimineaţă ne-am rugat pentru creştere în har şi în cunoaşterea Domnului nostru Christos Isus; În seara aceasta este bine să ne gândim la o întâmplare similară, şi la faptul că Iosif cel ceresc ne cunoaşte pe noi. Cunoaşterea aceasta era perfectă cu mult timp înainte ca noi să-L cunoaştem. „Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau, si în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte să fi fost vreuna din ele” (Psalmi 139:16). Înainte să fi existat în lume, existam în inima Lui.

Când I-am fost duşmani, ne-a cunoscut cu nefericirea, nebunia şi slăbiciunea noastră. Când am plâns cu amar şi căinţă şi Lam văzut ca pe un judecător nemilos, El ne-a privit ca pe nişte fraţi prea iubiţi, şi inima Lui a plâns pentru noi. El nu i-a uitat niciodată pe cei aleşi, ci i-a privit întotdeauna drept obiectul iubirii Lui infinite. „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui” (2 Timotei 2:19) este la fel de adevărat pentru risipitorul care paşte porcii ca şi pentru fiul care stă la masă. Dar vai, noi nu ne cunoaştem Fratele Ceresc, şi din necunoaşterea aceasta iau naştere o mulţime de păcate. Ne împietrim inimile în faţa Lui, şi nu îi permitem să intre în dragostea noastră. Nu avem încredere în El şi ne îndoim de cuvintele Sale.,Ne răzvrătim împotriva Lui şi nu îi aducem nici un omagiu.

„Soarele Dreptăţii” (Maleahi 4:2) străluceşte cu tărie, dar noi nu II putem vedea. Cerul coboară pe pământ, şi pământul nu îl primeşte. Domnul fie lăudat, zilele acestea s-au sfârşit pentru noi; totuşi, chiar şi acum, ştim puţin despre Isus în comparaţie cu ceea ce ştie El despre noi. Am început să studiem despre El, dar El ne cunoaşte pe deplin. Este o întâmplare fericită că ignoranţa nu este din partea Lui, fiindcă atunci am fi fără speranţă. El nu ne va spune „Nu vă cunosc” (Matei 7:23). El ne va mărturisi numele în ziua revenirii Sale; până atunci, El ni se va arăta aşa cum lumea nu II poate vedea.

C.H. Spurgeon

22 Decembrie

„Eu te întăresc.” Isaia 41:10

Dumnezeu are rezerve puternice cu care să-şi ţină angajamentul, fiindcă El este capabil să facă totul. Credinciosule, până nu vei seca oceanul atotputerniciei, până nu vei sfărâma în bucăţi munţii tăriei, nu ai de ce să te temi. Nu te gândi că puterea omului va putea birui vreodată puterea lui Dumnezeu. Cât va sta pământul în picioare, ai destule motive să rămâi tare în credinţă. Acelaşi Dumnezeu care conduce pământul pe orbită, care hrăneşte cuptorul aprins al soarelui şi aprinde lămpile stelelor a promis să te întărească în fiecare zi. Dacă El este capabil să susţină universul, ce te face să crezi că nu va fi în stare să-Şi îndeplinească promisiunea? Aminteşte-ţi ce a făcut în vechime, în generaţiile trecute. Aminteşte-ţi că a vorbit, şi s-a făcut; că a poruncit, şi au luat fiinţă.

Oare va obosi Cel care a creat lumea? El a făcut lumea din nimic; nu va fi oare în stare să-şi susţină copiii? Va fi necredincios cuvântului Său, şi lipsit de putere? Cine stăpâneşte furtuna? Nu călătoreşte El pe aripile vântului, nu face din nori carul Său, şi nu ţine oceanul în palma mâinilor Lui? Cum te-ar putea dezamăgi? Dacă ţi-a făcut o asemenea promisiune, te vei îndoi măcar o clipă de El, crezând că nu are putere să o îndeplinească? A, nu! Nu poţi să te mai îndoieşti. Dumnezeul şi puterea mea, cred că promisiunea Ta se va îndeplini, fiindcă rezervorul necuprins al harului Tău nu poate fi golit niciodată, şi hambarul fără fund al puterii Tale nu poate fi golit de prietenii Tăi sau jefuit de duşmani.

Toţi cei fără puteri să se-nţărească
Şi în cântare pe Iehova să-L mărească.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Nu te teme

„Nu te teme!” – glas de taină
Mi-a șoptit în duhul meu,
„Eu sunt veșnicul tău Tată,
Eu sunt Dumnezeul tău!

Vezi tu norii de furtună,
Vezi tu marea-nfuriată,
Câte valuri sunt în spumă,
Eu le pot opri îndată.

Nu te teme niciodată,
De vreun om, de muritor,
La porunca Mea, de-ndată,
Nu întârzii cu-ajutor.

Nu te teme vreodată,
De vreo vorbă, de dispreț,
Spusă-n duh de judecată:
Ai în Mine veșnic preț.

Vezi tu multele popoare?
Câte neamuri, câte nații,
Pentru tine dau pe dată,
Vremuri, timpuri, generații.

Nu te teme! Universul
Mă ascultă la clipire
Împlinindu-Mi tot cuvântul
Fără nicio șovăire!

Nu te teme! Tu credința,
Ai în Cel ce îți vorbește,
Ce-ți acoperă ființa
Și de-a pururi te iubește!

Ai încredere în Mine!
Eu sunt Dumnezeul tău!
Eu rămân mereu cu tine
Și la bine și la greu!

Nu te teme! Toți vrăjmașii
Îți înfrunt cu mână tare,
Oștile cerești ca sprijin
Îți ridic în apărare!

Nu te teme! Veșnicia
Pentru tine pregătesc,
Pentru tine bucuria
Să aduc Eu mă grăbesc!

Nu te teme! Pleacă-ți duhul,
Să asculți Cuvântul Meu.
Eu îți netezesc iar drumul
Și te port pe brațul Meu!

Vezi tu norii din înalt?
Vezi tu soarele pe cer?
Peste-al lor stingher hotar
Va veni Emanuel!

Nu te teme! Spune-n grabă
Celor ce te înconjoară:
Vine Mielul! Vine iară,
Vine pentru-a doua oară!”

„Nu te teme!” – glas de taină
Strigă prin divin Cuvânt,
„Căci fricoșii stau afară,
Neintrând în Legământ.”

„Nu te teme!” – cântă corul
Celor sfinți și credincioși,
Și răspunde-n taină cerul:
„Ei sunt cei victorioși!”

 M. S.  

4 Noiembrie

„Puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” 2 Corinteni 12:9

O calificare primară pentru a-L sluji pe Dumnezeu cu mare succes şi pentru a îndeplini triumfător lucrarea lui Dumnezeu este simţământul propriei slăbiciuni. Atunci când războinicii lui Dumnezeu se îndreaptă spre bătălie încrezători în forţele lor şi lăudându-se: „Ştiu că voi birui. Braţul meu tare şi sabia mea cuceritoare îmi vor aduce victoria”, înfrângerea nu este departe.

Dumnezeu nu merge cu omul care se încrede în propria putere. Cel care îşi numără victoriile calculează greşit, fiindcă victoria nu vine „nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul meu, zice Domnul oştirilor” (Zaharia 4:6). Cei care merg la bătălie lăudându-se cu vitejia lor se vor întoarce târându-şi steagul în colb, cu armura zdrenţuită. Cei care îl slujesc pe Dumnezeu trebuie să-L slujească în felul Său, şi în puterea Sa, altfel slujba nu le va fi acceptată. Dumnezeu nu primeşte ceea ce face omul fără ajutorul puterii divine. El aruncă fructele amare ale pământului.

El culege numai grâul semănat de cer, udat de har şi copt de soarele iubirii divine. Dumnezeu va goli tot ce ai pus tu în tine. El îţi va curaţi hambarul, înainte de a-1 umple cu cel mai ales grâu. Râul lui Dumnezeu este plin de apă, dar nici o picătură nu vine din izvoarele pământului. Dumnezeu nu va folosi în bătăliile Sale o altă putere în afară de cea împărţită de El. Îţi jeleşti propria slăbiciune? Încurajează-te, fiindcă trebuie să conştientizezi slăbiciunea înainte ca Domnul să-ţi dea victoria. Golirea ta este pregătirea pentru a fi umplut, şi aruncarea ta este pregătirea pentru a fi înălţat.

Meditaţii C. H. Spurgeon