“Când va veni El”

“Când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul…”Ioan 16.8

Foarte puţini dintre noi ştim ce înseamnă a fi dovedit vinovat în ce priveşte păcatul. Cunoaştem experienţa tulburării care ne cuprinde când am făcut ceva rău; dar atunci când Duhul Sfânt te dovedeşte vinovat de păcat, orice relaţie din lume este dată la o parte, rămânând doar una: “Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit…” Când un om este dovedit păcătos în felul acesta, întreaga lui conştiinţă ştie că Dumnezeu nu poate să-l ierte. Dacă Dumnezeu l-ar ierta, atunci simţul de dreptate al omului ar fi mai puternic decât al lui Dumnezeu. Dumnezeu iartă, dar această iertare L-a costat frângerea inimii Sale prin moartea Fiului Său.

Marea minune a harului lui Dumnezeu este că El iartă păcatul, dar numai moartea lui Isus Cristos Îi dă Lui posibilitatea să ierte fără si-Şi nege, prin aceasta, natura Sa. Este un lucru lipsit de sens să spui că Dumnezeu ne iartă pentru că El este dragoste. Atunci când suntem convinşi de păcat, nu mai putem spune aceasta. Dragostea lui Dumnezeu înseamnă Calvarul, nimic mai puţin; dragostea lui Dumnezeu este scrisă pe Cruce, nicăieri în altă pane. Singura bază de pe care Dumnezeu mă poate ierta este crucea lui Isus Cristos. Acolo este satisfăcută conştiinţa Lui.

Iertarea nu înseamnă numai că am scăpat de iad şi că am fost făcut vrednic să merg în cer (nici un om n-ar accepta o astfel de iertare); iertarea înseamnă că sunt iertat pentru a intra într-o relaţie nouă, pentru a fi unit cu Dumnezeu în Cristos. Minunea Răscumpărării este că Dumnezeu transformă pe unul nesfânt ca mine, după standardul Lui, al Celui Sfânt, punând în mine o nouă natură, natura lui Isus Cristos.

Oswald CHAMBERS

Anunțuri

Cu adevărat liber

„Dacă Fiul vă va face liberi, veţi fi cu adevărat liberi.” Ioan 8:36

Dacă mai există în noi vreo urmă de încredere în sine, aceasta va spune întotdeauna: “Nu pot face asta”. Personalitatea nu spune niciodată “nu pot”, ci absoarbe totul. Personalitatea doreşte întotdeauna mai mult; aşa suntem făcuţi. Am fost creaţi cu o mare capacitate pentru Dumnezeu, dar păcatul şi individualitatea noastră sunt lucrurile care ne împiedică să ajungem la El. Dumnezeu ne eliberează de păcat; noi însă trebuie să ne eliberăm de individualitatea noastră, adică să-I aducem lui Dumnezeu viaţa noastră naturală şi să I-o oferim ca jertfă, pentru ca El să o poată transforma în viaţă spirituală prin ascultarea noastră.

Dumnezeu nu acordă nici o atenţie sinelui nostru natural în dezvoltarea vieţii noastre spirituale. Planul Său trece peste viaţa noastră naturală şi noi trebuie să avem grijă să stăm de partea lui Dumnezeu, nu împotriva Lui spunând: “Nu pot face asta”. Nu Dumnezeu ne va disciplina, noi trebuie să ne disciplinăm. Nu Dumnezeu va face rob orice gând şi imaginaţie, ci noi trebuie să facem asta. Nu spune: “O, Doamne, sufăr de neputinţa de a-mi controla gândurile”. Să nu suferi de aşa ceva! Încetează să mai asculţi de tirania individualităţii tale şi câştigă-ţi libertatea personalităţii.

“Dacă Fiul vă va face liberi…” Nu înlocui cuvântul “Fiul” cu “Mântuitorul”. Mântuitorul ne-a eliberat de păcat; dar aici este vorba de libertatea care vine din eliberarea adusă de Fiul Aceasta vrea să spună Pavel in Galateni 2:20: “Am fost răstignit împreună cu Cristos”. Individualitatea lui naturală a fost frântă şi personalitatea Lui a fost unită cu Domnul său – nu îmbinată, ci făcută una cu El. “Veţi fi cu adevărat liberi”, liberi în însăşi esenţa fiinţei voastre, liberi înlăuntrul vostru. Avem tendinţa să ne bazăm pe propria noastră putere, în loc să căutăm umplerea cu putere prin identificarea cu Isus.

Oswald CHAMBERS

*Vezi meditaţiile din 11 şi 12 decembrie – acolo se arată mai detaliat ce înţelege O. Chambers prin individualitate şi personalitate. Ns.

 

Tu cel ce vrei ca altul să te dai

Tu cel ce vrei ca altul să te dai,
Să-arăți că ești mai sfânt, mai drept, mai bun,
Să impresionezi prin al tău cânt sau grai,
Pe noi, ne păcălești. Dar nu și pe Stăpân.

Tu cel ce vei transmite prin vorbe sau mesaj,
Ce vrei să cumperi texte din inimă ieșite
Acelui ce-a vrut viața, departe de miraj,
Citind, plângând în rugă, scriind clipe trăite. . .

Da, tu, pe noi, ne poți induce în eroare;
Te și aplaudăm, îți dăm “like”, ”inimioare”. . .
Dar cum te simți când ești doar tu cu al tău eu?
Ești trist și ne-mplinit. Știi tu și Dumnezeu.

Acel care ”orbește” o ia pe căi sucite,
Apucă aparențe și vise ne-mplinite.
Și singur, pân` la urmă, el se va da de gol.
Așa spune Cuvântul prin al Duhului sol.

Te-ndemn ca mai degrabă, să vii așa cum ești!
Și sincer cere-i: „Doamne, Tu să mă fericești! ”
Să ai pace-n lăuntru și să dormi liniștit.
Că-i minunat să știi că nu “te-ai” păcălit.

Că vine vremea-n care depui o mărturie,
Și de nu-i adevărul în gură, ce-o să fie?
Și-ai vrea să-aduni: buchete, coșuri cu roade multe,
Dar ceva nu se leagă. . . rămân cuvinte surde.

Așa că, vin` la Domnul! Sărac în duh, cum ești,
Învață să te-apropii și să te umilești!
Și cel ce e bogat in bunătatea Sa,
Văzându-te smerit, te poate ridica.

El are daruri multe. Atotputernic este!
E gata să le-mpartă, să dea din plin. . . și peste. . .
Să dea pe dinafară și din paharul tău,
Și din apa curată, poate voi bea și eu.

Că ce ne dă Stăpânul, nu este pentru noi,
Ci spre îmbărbătarea celor ce se simt goi.
Spre mângâierea-altora, trezire, ridicare,
O, că-i atât de lucru! Ogoru-i așa mare!

Și-ți spun că Domnul Isus, chiar te va folosi
Când vrea să-ți dea un dar și curat te-o găsi.
Că vrea să fi destoinic, un ucenic ales.
Nu Iudă, nu fățarnic, nu ca cei din Efes!

Lidia Gheorghe 

Vreau să mă afund Isuse în Harul Tău

Vreau să mă afund Isuse în Harul Tău
Ca să mă dizolvi în dragostea-Ți divină
Să nu mai am nimic din tot ce e al meu
Să fiu în părtășie Doamne doar cu Tine.

Nimic ce-i pământesc să nu mă mai atragă
Pășind spre Paradis să mă păstrez curat
Căci focul dragostei dumnezeiești mă leagă
De Tine, Doamne când pe cruce m-ai salvat.

Vreau să trăiesc în cer… aici de pe Pământ
Să-Ți simt prezența Ta în fiecare zi
Să-Ți fiu Doamne credincios oriunde și oricând
Până când la Tine în rai mă voi trezi.

Sunt îndrăgostit Isuse scump de Tine
Căci dintre oameni Tu ești cel mai frumos
Tu mi-ai făcut în viață Doamne atâta bine
Atunci când m-ai ridicat cu drag de jos.

Vreau să mă dizolvi în Harul Tău divin
Ca să nu mai dăinuie nimic din eul meu
Să te reflectez Isuse în totul pe deplin
Pe Tine în viața mea căci Tu ești Dumnezeu.

Mihail Cebotarev

Slujbă sfântă

„Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Cristos.” Coloseni 1:24

Lucrătorul creştin trebuie să fie un “mediator” sfinţit, să fie atât de identificat cu Domnul lui şi cu realitatea Răscumpărării Sale, încât să poată revărsa continuu viaţa Sa creatoare prin el. Nu este vorba de impunerea personalităţii unui om asupra altuia, ci de prezenţa reală a lui Cristos revărsându-se prin fiecare element al vieţii lucrătorului. Când predicăm faptele istorice ale vieţii şi morţii Domnului nostru, aşa cum sunt ele relatate în Noul Testament, cuvintele noastre sunt sfinţite. Dumnezeu foloseşte aceste cuvinte, pe temeiul Răscumpărării, pentru a crea în ascultători ceva ce nu s-ar putea crea altfel. Când predicăm efectele Răscumpărării în viaţa umană, în loc să predicăm adevărul divin revelat cu privire la Domnul Isus, rezultatul în cei care ne ascultă nu este naşterea din nou, ci un stil de viaţă religioasă, iar Duhul lui Dumnezeu nu poate susţine aceasta, deoarece o astfel de predicare ţine de alt domeniu. Trebuie să avem grijă să fim într-o asemenea armonie cu Dumnezeu, încât, atunci când proclamăm adevărul Lui, El să poată crea în sufletele ascultătorilor lucrurile pe care numai El le poate face.

“Ce personalitate minunată! Ce om fascinant! Ce minte pătrun zătoare!” Ce şansă mai are atunci Evanghelia lui Dumnezeu când astfel este văzut predicatorul? Ea nu poate pătrunde la inima ascultătorilor, pentru că puterea de atracţie determină întotdeauna orientarea mesajului – dacă un om atrage prin personalitatea lui, mesajul lui poartă amprenta aceasta. Dacă însă el se identifică cu însuşi Domnul, atunci mesajul lui poartă amprenta a ceea ce poate face Isus Cristos. Pericolul este de a-i slăvi pe oameni; Isus a spus că noi trebuie să-L înălţăm pe El.

Oswald CHAMBERS

Binecuvântare la nou-născut

A venit printre oameni
în numele Tău, Doamne,
Rebeca Andreea
Binecuvântează azi, să fie cu Tine,
Dă-i viaţă şi povaţă,
Fă să-i fie
zilele senine
şi pline,
fără răul din lume.
Dă-i Cuvânt să îndrume,
şi alege-i Calea, Adevărul
şi Viaţa, c-aceasta-i ISUS,
Cel  căruia-ţi doresc nespus
să-ţi fie sufletul supus
în orice ceas al vieţii ce se-avântă.
Binecuvântează, Doamne, Binecuvântă,
Raza de soare, alintă-o  mereu.
Flori din întregul rozar-curcubeu.
Cântece line şi-n vis, paradis,
şi fără prihană, cu suflet deschis
păşească în viaţă, ocrotită de Tine
ISUSE…
Te roagă părinţi, Te roagă bunici,
Te roagă şi cei ce azi nu-s aici,
Te roagă şi cei mari, şi cei mici.
înălţăm rugăciuni pentru mica făptură
ca s-o  creşti în credinţă şi-nvăţătură!
Binecuvântează părinte Divin
şi umple-ne ruga cu-nţeleptul AMIN!

Mircea Hortensiu Tomus

Binecuvântă copilașul

Și Tu ai fost copil, Isuse,
Și Tu venit-ai pe Pământ.
Ca flori de-argint pe haină puse
Vin toți copiii, rând pe rând.

Trimiți din slavă daruri pure
La toți cei care le doresc,
Deși cel rău ar vrea să-i fure
Când ei, ca pomi, în casă cresc.

Cunoști cărarea și vrăjmașul,
Căci Ești a toate Creator!
Fii Tu, ceresc, divin, Ostașul
Pe veci, al său Ocrotitor!

O zi cunoaște-va copilul
Când, precum toți ceilalți copii,
Va învăța ce e căminul,
Despre cei morți și despre vii,

Despre scrisoarea de nădejde,
Și îndicații ce ne-ai dat.
Și cum pe-acei pescari de pește,
Pescari de om i-ai transformat.

Și ne-ai lăsat în pagini sfinte
Dreptarul vieții pentru rai.
Va învăța de legăminte
Și Legământul ce ni-l dai.

Și va porni încet în viață,
Ca tânar făcând primii pași.
În zori de zi, în dimineață,
Chemat de rai, de pătimași,

Cu șoapte-n jur din vânt și vale,
Cu ispitiri de șerpi șireți,
Atras ca toți, pândit de zale
Și condamnat de cei răzleți.

Cunoaștem drumul, îl știm bine,
Iar Tu îl ști de la-nceput.
Căci om ai fost iar din vechime,
Cu Tatăl, omul ai facut.

De-aceea astăzi vrem, Părinte,
Să ne plecăm în fața Ta
Și să primești o rugăminte
Ce doar spre cer vom îndrepta!

Ne-ajută partea a ne face:
Sămânța sfântului Cuvant
Să o sădim în prunc cu pace,
Să-l îndreptăm spre Legământ!

Dar, doar atât putem noi face,
Căci și noi suntem pruncii Tăi.
În al Tău nume vântul tace
Și pier din cale demoni răi!

Să crești în el, spre cer, dorința,
Să-l porți pe braț de Dumnezeu!
Să vrea cu Tine biruința,
Să nu cedeze când e greu!

Veghează-L Tu, de-acum, din fașă,
Și crește-l bun și luminat!
Să vadă cer în a Ta casă,
Să vadă-n Tine Împărat!

Păzește-l de nenorocire
Și nu-l lăsa lovit de vânt!
Învață-l calea cu iubire,
Hrănește-l, Doamne, din Cuvânt!

Mai mult decât noi toți cunoaștem
Ca oameni, azi, creația Ta,
De când în lume mici ne naștem
Și zeci de ani de-am învăța,

Tu ai în palma Ta misterul,
Văzut, cuprins și necuprins!
Deci grijă nu avem când Mielul
De viața noastră S-a atins!

Mai mult, când pruncul va fi mare,
Am vrea să Te rugăm, Isus:
Veghează-l Tu în adunare,
Să vadă clar, spre ceruri, sus!

Ferește-i mintea de ispite
Ce poartă diavolul mascat!
De-a tălmăci și-a lua cuvinte
Ca să se-apropie de păcat!

Păstrează pur în el Cuvântul,
Ferește-l de aluat stricat!
Să aibă-n Tine doar avântul,
Lumină vie, drum curat!

Și-n jurul lui să vadă lumea
Că Ești al său cârmaci, mereu!
Iar de va fi să urce culmea,
Să meargă sus, ca Mardoheu,

Să fii văzut prin el, Părinte,
Și de mândrie să-l ferești!
Și-am vrea, a noastre legăminte,
Acum, Tu, să le înnoiești!

Să fim cu toți armata sfântă,
Să ducem Numele-Ți slăvit!
Un neam ce viu binecuvântă
Mărirea Ta, Domn preaiubit!

În mâna Ta dar ia-ne viața,
Să fim un neam și un cămin!
Și toți să prindem dimineața
Când vei veni pe nori! Amin!

Emanuel Adrian Vlaicu 

Rob al lui Isus

„Am fost răstignit împreuna cu Cristos şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. „Galateni 2:20

Aceste cuvinte înseamnă zdrobirea independenţei mele cu propriile mele mâini şi predarea în faţa supremaţiei Domnului Isus. Nimeni nu poate face aceasta în locul meu. Eu trebuie s-o fac singur. Dumnezeu mă poate aduce până în acest punct de trei sute şaizeci şi cinci de ori pe an, dar El nu mă poate forţa să trec prin el. E nevoie de spargerea “cochiliei” independenţei mele faţă de Dumnezeu şi de eliberarea personalităţii mele pentru a fi în unitate cu El – nu pentru a-mi urma propriile idei, ci pentru a alege loialitatea absolută faţă de Isus. Odată ce am ajuns acolo, nu mai există nici o posibilitate de dispută. Foarte puţini dintre noi cunoaştem ceva despre loialitatea faţă de Cristos – “De dragul Meu”. Aceasta face un sfânt să fie puternic.

Am trecut eu prin această zdrobire a independenţei mele? Orice altceva este înşelăciune pioasă. Iată singurul lucru asupra căruia trebuie să mă hotărăsc: Voi renunţa la drepturile mele, mă voi preda lui Isus Cristos fără să-I pun nici un fel de condiţii despre modul în care să se producă această zdrobire? Trebuie să fiu zdrobit în privinţa autorealizării: imediat ce este atins acest punct, ajung la realitatea identificări mele supranaturale cu Isus Cristos şi atunci nu pot să nu aud mărturia Duhului: “Am fost răstignit împreună cu Cristos”.

Frumuseţea tulburătoare a creştinismului constă în renunţarea de bunăvoie la drepturile personale şi acceptarea de a deveni rob al lui Isus Cristos. Nu încep să devin sfânt până nu fac aceasta.

Pentru ca acest Colegiu să merite să existe, ar fi suficient ca în fiecare an un student să audă chemarea lui Dumnezeu. Ca organizaţie, acest colegiu nu valorează nimic, nici chiar din punct de vedere academic. Menirea lui este ca Dumnezeu să Se folosească de viaţa noastră Se va folosi El de noi sau suntem prea ocupaţi cu ideile noastre despre ce vom fi?

Oswald CHAMBERS

De dorul Tău

De dorul Tău Isus iubit
Tânjeşte-a mea ființă,
Te caut cu un duh zdrobit
Ca să-mi dai biruință.

În miez de noapte eu Te chem
Să Îți arăți puterea,
Ascultă-mă când singur gem
Şi surpă Tu tăcerea,

Fă să răsară raze vii
Din veşnica-Ți splendoare
Ca al meu suflet să-l mângâi
Să uit de întristare!

Te-ai coborât din slava Ta
O clipa peste mine
Şi inima îmi tresălta
Căci Te-a simțit pe Tine!

De-atâtea ori Te aştepta
În bezna rece-a nopții
Când sufletul mi se zbătea
Răpus de gheara morții…

…Eram de multe ori răpus,
Ajuns la disperare,
Când valuri mari şi greu de dus
Îmi apăreau in cale,

Adesea dus de-a lor furii
Eu îmi pierdeam speranța,
Dar Tu de sus, din veşnicii
Îmi călăuzeai viața!

Ziceam că sunt pierdut pe veci,
Că nu mai am scăpare,
Şi umblu singur pe poteci
Pe drumul spre pierzare..

Dar Tu, cu mâna Ta Isus
Mă sprijineai în toate
Şi-adesea, când cădeam răpus
Tu îmi erai Dreptate!

Luptai ca un Viteaz Ostaş
Să văd eu biruința,
Ca să nu-şi vadă cel trufaş,
Împlinită dorința!

Te-nvăluiai cu adevăr,
Dreptatea luai făclie
Să spulberi ce e efemer
În sfânta Ta mânie!

Ca să înalț pe culmi, mai sus
Steagul de biruință,
Să văd puterea Ta Isus
Şi să cresc în credință!

De-i vântul mare, nu mă tem
Căci Tu îmi eşti scăpare,
Tu mă asculți când eu te chem
Şi-mi dai a Ta ‘ndurare!

Pentru vecii eu Te iubesc,
Vreau să Te ştiu mai bine,
Să fii Tu Stânca mea, doresc!
Să trăiesc pentru TINE!

Valentin Ilisoi

Voi uita ce-a fost durerea…

Vine ziua minunată
Când spre cer mă voi nălța
Către slava mult visată
Unde-acasă voi intra!
Vor rămâne-n urmă toate:
Greutăți și suferinți
Boli și lacrimi mii vărsate
Pe obrajii cei fierbinți.
Voi uita ce-a fost durerea
Că ades am suferit
Voi cunoaște mângâierea
Celui care m-a iubit.
Ce mi-a dat pământul oare?
Numai lacrimi și dureri!
Însă mâine, peste soare
Toate-acestea vor fi ieri.
Am văzut în suferință
Frați ce-acuma au plecat
Sunt acasă-n biruință
Eu aici, ei în Palat.
Mă așteaptă-n veșnicie
Milioane de iubiți
Ca și eu în bucurie
Să ajung printre cei sfinți.
Și să cânt pe străzi de aur
Cu iubiții lui Isus
Care și-au făcut tezaur
Nu aici, ci-acolo sus.
Pân-atunci, în ceas de noapte
Sau în ceas de zi aștept
Ridicarea mea departe
Unde gândul mi-l îndrept
Sus în cer. În fericire.
Doar prin Harul lui Isus
Cu cei sfinți în nemurire
Mai puțin și-ajung eu sus!

Emanuel Hasan