Din slava cerului înalt

Din slava cerului înalt,
Cum mulți profeți ne-au învățat,
În valea nopții și-a cruzimii,
A coborât la noi Rabunii…
Isus Hristos! Lumina lumii!

Din slava cerului de sus,
Cum toți profeții sfinți au spus,
În valea morții, în durere,
A coborât plin de putere,
Isus a noastră înviere!

Din slava cerului curat,
Cum este scris cu-adevărat,
În valea cea cu neputință,
A coborât în umilință,
Isus, să aducă biruință!

Din slava cerului sfințit,
Cum Tatăl Sfânt a rânduit,
În valea cu necaz și jale,
A coborât cu îndurare,
Isus ca să ne fie Cale!

Din slava cerului sublim,
Cum din Scriptură deslușim,
În valea unde-i grea robie,
A coborât lumii să fie,
Isus salvare și bucurie!

Din slava cerului preaînalt,
Al lumii veșnic Împărat,
În valea celor răzvrătiți,
A coborât spre-a fi găsiți,
Prin, , cruce, , veșnic mântuiți!

Din slava cerului senin,
Cum toți creștinii azi vestim,
În zorii sfinți ai dimineții,
A coborât, , Apa vieții, ,
Să fericească, , toți drumeții! , ,

Teodor Groza

Experienţă sau revelaţie?

„Şi noi am primit… Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. „1 Corinteni 2:12

Realitatea este Răscumpărarea, nu experienţa mea despre răscumpărare, dar Răscumpărarea nu are nici o semnificaţie pentru mine cât timp nu o experimentez conştient în viaţă. Atunci când sunt născut din nou, Duhul lui Dumnezeu mă trece dincolo de mine însumi şi de experienţele mele şi mă face să mă identific cu Isus Cristos. Dacă rămân doar cu experienţele mele, rămân cu ceva ce nu este rezultatul Răscumpărării. Dovada şi experienţele mele sunt rezultatul Răscumpărării, este faptul că ele mă duc întotdeauna dincolo de mine însumi, până când nu mai dau nici o atenţie experienţelor ca bază a realităţii, ci numai realităţii însăşi care a produs experienţele. Experienţele mele nu au nici o valoare decât dacă ele mă ţin lângă Sursă, care este Isus Cristos.

Dacă încetezi să zăgăzuieşti în tine Duhul Sfânt pentru ca El să producă experienţe subiective, vei descoperi că El va distruge toate zăgazurile şi te va duce înapoi la Cristosul istoric. Nu hrăni niciodată o experienţă care nu-L are ca sursă pe Dumnezeu şi ca rezultat credinţa in Dumnezeu, pentru că o astfel de experienţă este anticreştină, indiferent ce viziune ai putut avea. Este Isus Cristos Domnul experienţelor tale sau pui experienţa mai presus de El? Ai vreo experienţă care-ţi este mai dragă decât Domnul tău? El trebuie să domnească peste tine şi nu trebuie să dai atenţie nici unei experienţe peste care El nu este Domn. Va veni un timp când Dumnezeu te va face să nu mai dai atenţie experienţei tale: „Nu-mi pasă ce experienţă am: eu sunt sigur de El!”

Fii neîndurător cu tine însuţi, dacă ai obiceiul de a vorbi despre experienţele tale. Credinţa care e sigură de ea însăşi nu este credinţă: credinţa care e sigură de Dumnezeu este singura credinţă adevărată.

Oswald CHAMBERS

Timpul

O nouă zi a început
Și curge ca un râu în vale
Se duce; dar eu ce-am făcut?
M-am depărtat, mai mult… pe cale.

Și trece timpul făr’ să-ntrebe
Nu-l poți opri sau să-l grăbești
Se duce; ce-ai să faci atunci?
Când cerul sfânt, tu n-o să vezi?

Și iată timpul, nu te-ntreabă
Ce ai făcut? Sau ce-ai să faci?
Nu vrea să știe, amice dragă
De viața tu ți-ai rezolvat.

Nu vrea să știe de-mpăcarea
Sau mântuirea, tu de-o ai
Nu vrea să știe timpul frate
De cu Isus viața o ai.

Nu vrea să știe de credință
Nu vrea să știe nici de fapte
Nu știe că credința mare
Fără de fapte este moartă.

Și de iubire nu te-ntreabă
Indiferent i-e de iubești
Dacă urăști lui i-e tot una
Nu te împinge să iubești.

De ierți? Nu te întreabă veac!
Dacă te cerți nu vrea să știe
El are doar o-ndatorire
O slujbă ce i-e pregătită.

El e supus, nu-ți da răgaz
Cu el nu poți negocia
El este-n slujba lui Isus
Și n-o să poți a-l amâna.

Și firul vieți-a fost decis
Chiar înainte să te naști
Pământul nu era creat
Când numele îți era dat.

Nici dealuri, mări și nici suflare
Nici orizonturi nu erau
Când Domnul se juca cu tine
Și sufletul îți cunoștea.

Deci crede cu toată ființa
Nu amâna, nu este timp
Nu mai te duce la răscruce
Tu timpul nu o sa îl schimbi.

Maria Rank

Ţinta mesajului nostru

„N-am venit să aduc pacea, ci sabia.” Matei 10:34

Nu îl compătimi niciodată pe sufletul a cărui situaţie te face să tragi concluzia că Dumnezeu este aspru. Dumnezeu este mult mai blând decât putem să ne închipuim noi şi, din când în când, El ne dă ocazia să fim duri, pentru ca El să fie văzut ca Cel blând. Dacă un om nu poate ajunge la Dumnezeu, aceasta este din cauză că există un lucru secret la care nu vrea să renunţe. „Recunosc că am greşit, dar nu intenţionez şi renunţ la acel lucru sub nici un motiv.” Este dificil să arătăm compasiune într-un astfel de caz; trebuie să pătrundem adânc până ajungem la rădăcina problemei care cauzează ostilitate şi resentimente faţă de mesajul lui Dumnezeu. Oamenii doresc binecuvântările lui Dumnezeu, dar nu suportă acel lucru care taie în carne vie.

Dacă Dumnezeu a lucrat in tine, mesajul tău, în calitatea ta de slujitor al Lui, insistă neînduplecat în aceeaşi direcţie: taie până la rădăcină, altfel nu există vindecare. Insistă asupra mesajului până când oamenii nu vor mai putea să evite să-l pună în practică. Ocupă-te de oameni la nivelul la care sunt, până când îi vei face să înţeleagă ce le lipseşte, şi apoi arată-le standardul lui Isus Cristos pentru viaţa lor. Poate că ei vor spune: „Nu vom putea fi niciodată aşa”, dar tu arată-le: „Isus Cristos spune că trebuie să fiţi”. „Dar cum putem fi aşa?” „Nu puteţi dacă nu primiţi un Duh nou” (vezi Luca 11:13).

Oamenii trebuie să-şi cunoască nevoia, pentru ca mesajul tău să le fie de vreun folos. Mii de oameni sunt fericiţi in lumea aceasta fără Dumnezeu. Dacă eu sunt un om fericit şi moral, atunci de ce a mai venit Isus? Deoarece acest fel de fericire şi pace se află la un nivel greşit; Isus Cristos a venit să aducă sabia peste orice pace care nu are la baza o relaţie personală cu El.

Oswald CHAMBERS

Nimic fara Isus

Nu vreau o viață fără Domnul
O zi, o clipă-un ceas măcar.
Căci viața fără a Sa prezență
Este trăită în zadar.

Nu vreau nici răsărit de soare,
Nici umblet zilnic sau vreun țel.
Nu vreau NIMIC din lumea aceasta
Dacă întâi nu-L vreau pe EL.

Nu vreau nici hrană și nici apă,
Chiar dacă îmi sunt de folos.
Nu, nu le vreau, de înainte,
Nu-l vreau cu sete pe Hristos.

Nu vreau nici bani nici avuție
Nimic din tot ce-i efemer.
Nu, nu le vreau de toate acestea
Mă vor îndepărta de cer!

Nu vreau nici planuri și nici vise,
Nici propășirea lor de fel.
Nu vreau să le văd împlinirea
Dacă în ele nu e El!

Vlad Bucur 

Nașterea Mântuitorului

E zi de sarbatoare,
caci S-a nascut Mantuitorul,
Dar tot mai trist s’arata azi,
si-nstrainat poporul….

E zi de glorii si minuni,
ce a adus speranta ’ntregii lumi;
doar casele sunt imbracate-n sarbatoare,
in rest, bucuria parca moare…. .

E ziua sfanta,
cand cerul s-a deschis,
Ca omul cel pribeag s-ajunga-n Paradis.
Dar noi o invelim pe zi ce trece in traditii,
Si-n fel de fel de superstitii… .

E ziua Mielului,
ce-a stat pe cruce pentru noi,
Ca astazi sa fim veseli si nu goi!
E ziua Imparatului slavit,
Ce-a coborat, caci mult El ne-a iubit!

Si noi? Ce facem in aceasta zi mareata?
Meditam la a vesniciei viata?
Sau transformam Nasterea-n Craciun,
Cu cozonaci si mos pentru Ajun? …
Uitand ca azi, sarbatoritul,
E doar Isus, Mirele Slavitul,
Domnul nostru Sfant si Imparat,
Ce-n veci de veci, merita laudat!

Lory Robu 

Noaptea Naşterii

Dormea dus Betleemul, era în miez de noapte,
Doar trei păstori de strajă în jurul turmei stau,
În câmp, la foc, afară‎ se auzeau doar şoapte,
Cum se-ncălzeau, cu rândul, memorii depănau.

Vorbeau cum Domnu-n mila-I fu binevoitor
Şi le-a grăit prin Mica, Isaia şi-alţi profeţi
De împăratul David, cândva şi el păstor,
Şi de-un urmaș la tronu-i, un rege-al noii vieţi.

Nădăjduiau, Mesia o să-i elibereze,
Gemeau în subjugare, sub crudă tiranie,
Visau la vremi mai bune duhul să-nvioreze,
La un regat în care să-nceap-a Lui domnie.

Luceau în noaptea-aceea puzderie de stele,
Dar una părea soare pe bolta de cobalt,
‎Dormea întreaga fire acolo-ntre vâlcele,
Feerică lumină venea dinspre înalt.

În pacea-aceea-adâncă ‎s-a auzit un sunet,
Un sunet de trompetă văzduhul l-a străpuns
Şi altele urmară ca un năvalnic tunet,
Ecoul lor în vale le da strident răspuns.

Şi-un înger deodată grăi: “V-aduc o veste,
Vi s-a născut un rege ce mântuie poporul!”
Apoi se-alăturară în armonii celeste
Alai de mii de îngeri slăvind pe Creatorul.

“Lui Dumnezeu dați slavă că-n loc înalt domneşte
Şi pace dăruieşte celor ce-I sunt plăcuţi,
De-acum să nu vă temeţi! Scriptura se-mplineşte,
‎Iar mântuirea-i dată acelor ce-s pierduţi!”

S-au bucurat păstorii de cele ce-auziră
Şi de cereasca oaste lui Dumnezeu dând glorii….
Dar … să le dea solia … pe ei îi hărăziră …
Să se deschidă cerul … pentru ei, muritorii? ! ?

Şi-au ascultat cântarea cuprinşi de-un freamăt sfânt
Pe Dumnezeu mărindu-L că Fiul ne-a trimis
‎Şi-a cercetat poporul, cum stă scris în Cuvânt,
Cum veacuri multe-n urmă profeţii au prezis. ‎

Când îngerii plecară, păstorii se vorbiră:
“Să ne grăbim, să mergem şi noi la Betleem!”
‎Luând merinde-n traistă voioşi la drum porniră,
‎”În noaptea asta sfântă pe Prunc vrem să-l vedem!”

În staul, într-o iesle-L aflară pe Isus,
S-au închinat-naintea-I cu mare bucurie,
Totul a fost întocmai cum îngerul le-a spus…
Şi-au povestit Mariei minunea din câmpie.
…………………………………………

Noi îi serbăm venirea de două mii de ani
‎Şi ne înduioşează a Naşterii vestire,
‎Cum El, cu umilinţă, veni la cei sărmani,
Dar, dragi creştini, aceasta nu-i doar o povestire.

Copilul sfânt dat lumii e darul mântuirii,
E mâna Lui întinsă spre-o lume de păcat,
‎În groapa fărdelegii, pe veci sortiți pieirii,
‎Am fi rămas de-n mila-I nu ne-ar fi ridicat.

Eram vrăjmaşi prin Lege, ne-ar fi-nghițit pustiul
De n-ar fi fost El, Mielul, sacrificat pe lemn,
Că ne-a cruțat de-osândă şi ne-a trimis pe Fiul
E-a dragostei dovadă, e-al prețuirii semn!

E cânt şi veselie, e mare sărbătoare,
Cei mulți petrec la mese, noi să nu fim la fel,
Să nu uităm că toate în lume-s trecătoare,
În noaptea asta sfântă să nu-L uităm pe El!

Olivia Pocol 

O viaţă plină de măreţie

„Vă las pacea, vă dau pacea Mea… Să nu vi se tulbure inima.”

loan 14:27

De fiecare dată când în viaţa noastră personală apare un lucru dificil, suntem în pericol de a-L învinovăţi pe Dumnezeu. De fapt noi suntem cei care greşim, nu Dumnezeu – există undeva în noi un păcat pe care nu vrem să-l părăsim. Imediat ce părăsim păcatul, totul devine limpede ca lumina zilei. Cât timp încercăm să slujim la doi stăpâni, nouă şi lui Dumnezeu, viaţa noastră va fi plină de confuzie. Atitudinea noastră trebuie să fie una de dependenţă totală de Dumnezeu. O dată ce ajungem acolo, nu este nimic mai uşor decât să trăim o viaţă sfântă. Dificultăţile apar atunci când încercăm să uzurpăm autoritatea Duhului Sfânt în vederea împlinirii propriilor noastre scopuri.

Atunci când asculţi de Dumnezeu, El te pecetluieşte cu pacea Sa, cu mărturia unei păci de necuprins, care nu ţine de domeniul naturalului, ci este pacea lui Isus. Ori de câte ori nu apare pacea, aşteapt-o până vine sau caută să afli motivul pentru care nu vine. Dacă acţionezi din propriul tău impuls sau dintr-un sentiment de eroism, nu vei avea mărturia păcii lui Isus; lipseşte simplitatea sau încrederea în Dumnezeu, deoarece spiritul simplităţii este născut din Duhul Sfânt, nu din deciziile tale. De fiecare dată când asculţi, umblarea ta cu Cristos va fi caracterizată de simplitate.

Întrebările apar ori de câte ori încetez să ascult. Atunci când ascult de Dumnezeu, problemele nu se interpun între mine şi El, ci vin ca un mijloc de a-mi ţine mintea trează şi cuprinsă de uimire în faţa revelaţiei lui Dumnezeu. Orice problemă care apare între mine şi Dumnezeu izvorăşte din neascultare. Orice problemă – şi sunt multe – care îmi iese în cale atunei când ascult de Dumnezeu îmi sporeşte bucuria şi plăcerea, pentru că ştiu că Tatăl meu îmi cunoaşte problemele; eu aştept să văd cum le va rezolva.

Oswald CHAMBERS

Împotrivirea vieţii naturale

„Iar cei ai lui Cristos Isus au răstignit carnea împreună cu patimile şi cu poftele ei.”Galateni 5:24.

Viaţa naturală nu este păcătoasă în sine, dar noi trebuie să renegăm păcatul, să nu mai avem nimic de-a face cu el sub nici o formă. Păcatul aparţine iadului şi diavolului; eu, în calitate de copil al lui Dumnezeu, aparţin cerului şi lui Dumnezeu. Nu se pune problema să renunţ la păcat, ci să renunţ la drepturile pe care le am asupra propriei mele persoane, şi renunţ la independenţa şi dorinţa mea de afirmare. Aici trebuie dată bătălia. Lucrurile care sunt corecte, nobile şi bune din punct de vedere natural sunt cele care ne ţin departe de ce are Dumnezeu mai bun pentru noi.

A înţelege că virtuţile naturale se împotrivesc predării noastre în mâna lui Dumnezeu înseamnă a ne aduce sufletul în mijlocul celei mai mari bătălii pe care o are de dat. Foarte puţini dintre noi luăm apărarea lucrurilor dezgustătoare şi rele, însă luăm apărarea celor bune. „Binele” se împotriveşte la ceea ce este „cel mai bine”; cu cât urci pe scara virtuţilor naturale, cu atât este mai intensă opoziţia faţa de Isus Cristos. „Cei ai lui Cristos Isus au răstignit carnea” – pe viaţa ta naturală o va costa totul, nu doar unele lucruri. „Dacă vrea cineva să fie ucenicul meu, să se lepede de sine”, adică de drepturile pe care le are asupra sa, dar înainte de a putea face asta, omul trebuie să-şi dea seama cine este Isus.

Nu refuza să-ţi „înmormântezi” propria ta independenţă.Viaţa naturală nu este spirituală; ea poate fi transformată în viaţă spirituală numai prin jertfă. Dacă nu jertfim categoric viaţa naturală, supranaturalul nu poate deveni niciodată natura noastră. Nu există un drum „regal” în această direcţie; fiecare dintre noi trebuie să ni-l croim cu propriile noastre mâini. Aici nu e vorba de rugăciune, ci de acţiune.

 Oswald CHAMBERS

Harul

Te-ai coborât Isuse, din slăvile senine

Tu, Domn al veşniciei în lut Te-ai plămădit

Te-ai coborât gândindu-Te la mine,

Te-ai coborât lăsându-te dispreţuit

Fără păcat trăit-ai în lumea păcătoasă

Ispitele Isuse, toate le-ai biruit

Dorind să ne faci liberi din starea dureroasă

Isus, ca nimeni altul, Tu legea-ai împlinit

Şi sus pe cruce Doamne, pe oameni ai lăsat,

Să te atârne-n cuie, şi Te-au batjocorit

Dar gura n-ai deschis-o, când Te-au crucificat

Blestemul lumii ai luat, atunci când ai murit.

Venind în lume ai adus cu Tine,

Ceva sublim, un dar nepreţuit

Iar acest dar doar prin credinţă pot obţine

E harul Tău Isuse, că mult Tu m-ai iubit.

Prin harul care l-am primit din cer de sus

Avem noi astăzi mântuire şi iertare

Prin el sunt socotit neprihănit şi pus

În rândul celor ce-au biruit pe cale.

Dar tot prin har avem şi împuternicire

De-a birui ispite, de-a trece încercări

Am biruinţă-n lupte şi-n impotrivire

Îmi dă puteri în slăbiciuni şi disperări.

Îţi multumesc Isuse, de harul gratuit

Care pe Tine Te-a costat viaţa

Îţi multumesc că pentru mine-ai suferit

Ca eu prin har să pot avea speranţa!

 

Crina Tif