Biserica nu poate fi închisă

Biserica nu poate fi închisă
Chiar dacă adunările se-nchid
De veacuri a rămas necompromisă
Chiar dac-a fost hulită, interzisă
Că-n dreptul ei nu oamenii decid.

Biserica nu poate fi stopată
De viruși, pandemii sau vre-un decret
Biserica cea Sfântă și Curată
Din sufete de sfinți este formată
Urmașii lui Isus din Nazaret.

Biserica nicicând nu se răcește
Doar catedrale părăsite-s reci
Biserica e vie și trăiește
Căci Răscumpărătorul ei domnește
Isus e Domn și Împărat în veci.

Biserica nu poate fi oprită
Oricâte-ar fi să vină-n viitor
Ea este de Isus Hristos zidită
Și are temelia neclintită
Ea-i turma preiubitului Păstor.

Biserica nicicând nu se-nvechește
Chiar dacă ani s-au scurs vreo două mii
Oricîte-au fost și-or fi le biruiește
Și zi de zi mereu se pregătește
De sărbătoarea care va veni.

Biserica nu poate fi distrusă
Chiar de-i lovită sau trântită jos
Dar niciodată nu va fi răpusă
Atâta vreme cât va fi condusă
De marele Păstor Isus Hristos.

Biserica va trece peste toate
Și știm că încercari vor mai veni
Trăind credința vie-n unitate
Păstrând în inimi cugete curate
Răbdând pân’ la sfârșit vom birui.

Daniel Hozan 

Însărcinarea inevitabilă

Acesta este începutul dragostei. Dragostea lui Dumnezeu nu este ceva creat, ci este natura Lui, Atunci când primim Duhul Sfânt. El ne uneşte cu Dumnezeu, astfel încât dragostea Lui se manifestă în noi. Scopul unirii noastre cu Dumnezeu prin Duhul Sfânt care locuieşte în noi este ca noi să fim una cu Tatăl aşa cum a fost Isus. Ce fel de unitate a avut Isus Cristos cu Tatăl? O asemenea unitate, încât Tatăl L-a trimis aici să Se dăruiască pentru noi. Şi El ne spune: „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi”. Petru înţelege acum, prin revelaţia adusă de întrebarea dureroasă a Domnului, că îl iubeşte; apoi urmează cererea: „Arată-ţi dragostea în practică. Nu mărturisi cât de mult Mă iubeşti, nu vorbi despre revelaţia uimitoare pe care ai avut-o. ci: «Paşte oile Mele»”. Insă Isus are unele oi extraordinar de ciudate, altele murdare, altele dificile, care împung, altele care s-au rătăcit!

Este imposibil a secătui dragostea lui Dumnezeu, şi este imposibil a secătui acea dragoste în mine, dacă ea izvorăşte din singurul loc central. Dragostea lui Dumnezeu nu acordă atenţie prejudecăţilor omului natural din mine. Dacă-L iubesc pe Domnul meu, nu mă las condus de temperamentul meu natural; eu trebuie să hrănesc oile Lui. Nu există nici un mod de a fi scutit sau eliberat de această însărcinare. Fereşte-te să falsifici dragostea lui Dumnezeu lucrând pe linia simpatiei şi a compasiunii naturale, omeneşti, deoarece aceasta va sfârşi în blasfemierea dragostei lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Acum crezi?

„De aceea credem…” „Acum credeţi? ” le-a răspuns Isus.

Ioan 16:30-31

„Acum credem.” Dar Isus îi întreabă: „Credeţi?… Iată că vine ceasul când… Mă veţi lăsa singur“. Mulţi lucrători creştini L-au lăsat pe Isus Cristos singur şi au intrat în lucrare dintr-un sentiment al datoriei sau dintr-un sentiment al necesităţii izvorât din propria lor gândire. Motivul pentru care facem acest lucru este absenţa vieţii de înviere a lui Isus.

Sufletul nostru a pierdut legătura strânsă cu Dumnezeu, deoarece s-a încrezut în propria lui înţelegere religioasă. Acesta nu este un păcat deliberat, care să fie pedepsit, dar când cineva îşi dă seama că şi-a îngrădit propria înţelegere cu privire la Isus Cristos, provocându-şi, astfel, nedumeriri, suferinţe şi dificultăţi, trebuie să se întoarcă înapoi cu ruşine şi pocăinţă.

Trebuie să ne bazăm mult mai mult pe viaţa înviată a lui Isus, să ne formăm obiceiul de a raporta totul la El; dar, în loc să facem acest lucru, noi luăm decizii după propria noastră judecată şi apoi Îl rugăm pe Dumnezeu să le binecuvânteze. El nu poate face aşa ceva, lucrurile respective nu ţin de domeniul Lui, nu au nimic de-a face cu realitatea. Dacă facem ceva doar din sentimentul datoriei, prin aceasta înălţăm un standard care concurează cu Isus Cristos. Devenim o „persoană superioară” care spune: „în situaţia aceasta trebuie să fac cutare şi cutare lucru”. Punem pe tron sentimentul datoriei în locul vieţii înviate a lui Isus. Nu ni se spune „să umblăm în lumina” conştiinţei sau a sentimentului datoriei, ci „să umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină”. Când facem ceva din sentimentul datoriei, este uşor să le explicăm altora motivele acţiunilor noastre. Dar când facem ceva din ascultare de Domnul, nu există nici o explicaţie; de aceea un sfânt poate fi ridiculizat cu uşurinţă.

Oswald Chambers

Îngrădirea lucrării lui Isus

“De unde ai putea să ai dar această apă vie? ” Ioan 4:11

Fântâna e adâncă” – era chiar mult mai adâncă decât ştia femeia samariteancă! Gândeşte-te la adâncimile naturii şi ale vieţii umane; gândeşte-te la adâncimile “fântânii” din tine! Îngrădeşti tu lucrarea lui Isus, astfel încât El nu mai poate lucra în viaţa ta? Să presupunem că înăuntrul inimii tale este o fântână plină de tulburare nesfârşită, iar Isus vine şi-ţi spune: “Să nu ţi se tulbure inima”. Tu ridici din umeri şi spui: “Dar, Doamne, fântâna e adâncă; nu poţi scoate linişte şi mângâiere din ea”. Nu, El va aduce aceste lucruri de sus.

Isus nu scoate nimic din fântâna naturii umane. Noi Îl limităm pe Sfântul lui Israel prin faptul că ne amintim ce I-am permis să facă pentru noi în trecut şi prin faptul că spunem: “Bineînţeles că nu mă pot aştepta ca Dumnezeu să mai facă şi acest lucru”. Lucrul care pune la încercare atotputernicia Sa este tocmai lucrul pe care noi, ca ucenici ai lui Isus, trebuie să credem că El îl va face.

Noi îngrădim lucrarea Lui în noi în momentul în care uităm că El este atotputernic; îngrădirea este în noi, nu în El. Suntem gata să venim la Isus ca la Cel care ne mângâie sau ne înţelege, dar nu vrem să venim la El ca la Cel Atotputernic. Motivul pentru care unii dintre noi suntem nişte creştini atât de slabi este faptul că nu avem un Cristos Atotputernic.

Noi avem trăsături şi experienţe creştine, dar nu ne-am predat cu totul lui Isus Cristos. Când ajungem în situaţii dificile, noi îi îngrădim lucrarea prin faptul că spunem – “Bineînţeles că El nu poate face nimic în această situaţie”. Şi ne chinuim să dăm de fundul fântânii încercând să ne scoatem noi înşine apă. Fereşte-te să dai înapoi spunând: “Nu se poate face acest lucru”; ştii că se poate dacă priveşti la Isus. Fântâna nedesăvârşirii tale este adâncă, dar fă efortul şi priveşte la El.

Oswald Chambers

El stă deasupra de toate

El stă deasupra de toate,
Este Dumnezeu înălțat.
El orice lucru poate,
Fiindcă e gloriosul Împărat!

Lumea și universul traiesc,
Fiindcă Dumnezeu le ține. .
Și toate pe El îl slăvesc,
Oare ce fac cei ca tine?

Este vrednic de laudă,
Unicul meu Dumnezeu.
Și toată omenirea să audă,
Ce poate face Tatăl meu!

Ce poruncește ia ființă,
Se împlinește întocmai.
Totul este cu putință,
El rostește numai.

Face din flăcări slujitori,
Din lut lucruri minunate. .
Dă viață celor muritori,
Multe sunt neexplicate. .

Învârte planete cu mâna,
Și strigă stelele pe nume. .
A creat insecta, găina
Și tot ce se vede în lume. .

Și altele ascunse de noi,
Păstrate în Paradisul de sus. .
Privirea înainte, nu înapoi
Ne așteaptă Domnul Isus!

Samuel Holbura 

Fericirile

Cine vrea să fie fericit,
n-are multe lucruri, și grele de’mplinit.
Să ascultăm a lui Isus cuvinte,
cum le vorbise ucenicilor pe munte:

Ferice va fi de cei
ce’s mereu săraci în Duhul
Căci a lor e’mparatia
care a pregătit’o Domnul.

Ferice va fi de cei
care-și plâng a lor păcat,
Căci Isus, Domnul vieții,
îi mângâie neîncetat.

Ferice va fi de cei
c’es mereu blânzi și smeriți,
Căci vor moșteni pământul,
și vor trăi ca niște sfinți.

Ferice de cei flămânzi,
și setoși după dreptate,
Căci Isus, Neprihănitul,
le va da pe săturate.

Ferice va fi de cei
care milă vor avea,
De săraci și de străini,
ducându’i in casa Mea.

Fericiți vor fi acei
ce au inima curată,
Vor vedea pe Dumnezeu,
și’L vor proslăvi că Tată.

Ferice va fi de cei
care pace vor avea,
Căci fiii lui Dumnezeu
toți acei se vor chema.

Ferice va fi de cei
care lumea-i prigonește,
Căci Isus, împarăția,
pentru ei o pregătește.

Iar acuma, frații mei,
bucurați-vă întruna,
Că Isus, Cerescul Mire,
vă așteaptă cu cununa.

Ioan Chiuzan

Iniţiativa împotriva disperării

Sculaţi-vă; haideţi să mergem.”

Matei 26:46

În grădina Ghetsimani ucenicii au adormit atunci când ar fi trebuit să stea treji; când au înţeles ce au făcut, au fost disperaţi. Sentimentul că s-a produs ceva ireparabil ne poate face să disperăm şi să spunem: “Totul s-a terminat, n-are rost să mai încerc”.

Dacă ne închipuim că felul acesta de disperare este o excepţie, ne înşelăm; este o experienţă umană foarte obişnuită. Ori de câte ori înţelegem că n-am făcut un lucru, deşi am avut posibilitatea extraordinară de a-l face, putem cădea în disperare. Dar atunci Isus Cristos vine şi ne spune: „Dormi acum, acea posibilitate este pierdută pentru totdeauna, nu mai poţi schimba nimic, dar ridică-te şi treci la lucrul următor“. Cu alte cuvinte, lasă trecutul să doarmă, dar lasă-l să doarmă la sânul lui Cristos şi păşeşte spre viitorul irezistibil împreună cu El.

Există experienţe de acest fel în viaţa fiecărui om. Uneori suntem într-o stare de disperare, o disperare care vine din condiţiile în care ne aflăm, şi nu ne putem ridica singuri din ea. În acest caz ucenicii au făcut un lucru cu totul de neiertat: au adormit, în loc să vegheze cu Isus. Dar El a venit cu o iniţiativă spirituală împotriva disperării lor şi le-a spus: Ridicaţi-vă şi faceţi lucrul următor“.

Dacă suntem inspiraţi de Dumnezeu, care este lucrul următor? Este acela de a ne încrede cu totul în El şi de a ne ruga de pe temeiul Răscumpărării Lui.

Nu lăsa niciodată ca sentimentul eşecului să te oprească să faci pasul următor.

Ar vrea cel rău să ne doboare

Ar vrea cel rău să ne doboare,
Acum în zilele din urmă,
Prin cuvântări nimicitoare,
Chiar prin minuni înșelătoare,
El vrea să fure, să omoare,
A Domnului micuță turmă!

Ar vrea cel rău să ne abată,
Din calea bună a sfințirii,
De tot ce-i drept să ne despartă,
Pe-o cale largă și stricată,
Să risipim viața toată,
Comorile iubirii!

Ar vrea cel rău să ne dezbine,
Cu falsul drept al libertății,
Să nu mai știm ce este bine,
Să nu mai vrem ce se cuvine,
Să pierdem stările divine,
Puterea unității!

Ar vrea cel rău să ne înșele,
Cu bogățiile deșarte,
Ne face să visăm la stele,
Pune venin în floricele
Ce duc pe mulți după zăbrele…
Durere, chin și moarte!

Ar vrea cel rău să ne oprească,
Să nu mai ducem, , Vestea Bună! , ,
Biserica să nu-și dorească,
Cu oameni mântuiți să crească,
Să nu mai lupte să primească,
În ceruri o cunună!

Ar vrea cel rău să înspăimânte,
Cu fel și fel de-amenințări,
El vrea bisericile frânte,
În nepăsare decăzute,
Fără iubire și pierdute,
De sfintele cărări!

Ar vrea cel rău să nu mai știm,
Cine suntem cu-adevărat…
Dar când Scriptura auzim,
Când credem și ne pocăim,
Prin Domnul Isus dobândim,
Salvarea din păcat!

Teodor Groza

Constrângerea chemării

Vai de mine dacă nu vestesc Evanghelia!

1 Corinteni 9:16

Ai grijă să nu-ţi astupi urechile la chemarea lui Dumnezeu. Orice om mântuit este chemat să mărturisească despre mântuirea lui; dar aceasta nu înseamnă chemarea la predicare, ci este doar o ilustrare care poate fi folosită în predicare. Pavel vorbea despre durerea lăuntrică pe care o producea în el constrângerea de a predica Evanghelia.

Nu încerca niciodată să aplici aceste vorbe ale lui Pavel la sufletele care vin la Dumnezeu pentru a fi mântuite. Nu e nimic mai uşor decât să fii mântuit, deoarece aceasta este numai lucrarea suverană a lui Dumnezeu: „Veniţi la Mine şi Eu vă voi mântui“. Domnul nostru niciodată nu desemnează condiţiile uceniciei ca fiind condiţiile mântuirii. Noi suntem chemaţi la mântuire prin crucea lui Isus Cristos. Ucenicia, însă, implică o opţiune: „Dacă vrea cineva…” Cuvintele lui Pavel vorbesc despre faptul de a fi făcut rob al lui Isus Cristos şi în acest caz nu ni se mai cere permisiunea cu privire la ce să facem sau unde să mergem. Dumnezeu face din noi pâine frântă şi vin turnat, pentru plăcerea Lui.

Să fii „pus deoparte pentru Evanghelie” înseamnă să auzi chemarea lui Dumnezeu; când un om începe să audă această chemare, atunci începe o agonie care îşi merită acest nume. Orice ambiţie este înăbuşită în faşă, orice dorinţă a vieţii este stinsă, orice perspectivă este cu totul ştearsă şi uitată, în afară de un singur lucru: „pus deoparte pentru Evanghelie”. Vai de omul care încearcă să-şi îndrepte paşii în orice altă direcţie, o dată ce a auzit această chemare. Acest Colegiu există pentru a se vedea dacă Dumnezeu are aici vreun om care să fie preocupat de proclamarea Evangheliei Sale; pentru a se vedea dacă Dumnezeu te constrânge. Fereşte-te de alte chemări ce ar putea interveni atunci când Dumnezeu într-adevăr te constrânge.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de OSWALD CHAMBERS

Arată-Ți Doamne, slava Ta

Arată-Ți Doamne, slava Ta
În mijloc de-adunare
Să fie har de-a pururea
Ca-n zi de sărbătoare!

Înalță-Ți Numele mai sus
Peste orice făptură,
Să vadă toți că Tu, Isus
Domnești peste natură,

Peste ostroave, peste mări,
Ești Domn peste popoare,
Tu umpli zarea de cântări,
Căci slava Ta e mare!

Să fii Tu, Doamne preamărit
În mijloc de-adunare,
Iar eu, ca rob, supus, smerit
Să stau în ascultare.

Căci trebuie ca Tu să crești,
Tu Să-Ți conduci lucrarea,
Să lași bucate dulci, cerești,
Să saturi adunarea.

Căci doar la Tine-i untdelemn
Pentru jertfa divină…
Mai lasă Doamne și-azi un semn,
Pentru a Ta grădină!

De nu ești Tu prezent la noi,
Zadarnice sunt toate,
Suntem săraci, lipsiți și goi
Și nu-i cin’ să ne scape.

De-aceea vrem ca Duhul Tău
Părinte-al veșniciei,
Să fie proslăvit mereu
Prin roada bucuriei!

Azi vrem ca cercetarea Ta
Să intre în lucrare,
Să scuturi din noi pleava rea
Spre a Ta înălțare!

Dorim Isuse al Tău nor
Cu ploaia cea cerească
Ca să umbreasc-al Tău popor
Să-l facă să rodească.

Sub călăuza Ta din cer
Să-și schimbe astăzi starea,
Să-i scoli din morți pe cei ce pier,
S-aduci înviorarea!

Să mai reverși din harul Tău
Doar o fărămitură,
Să ne ridici, Sfânt Dumnezeu
Din moarte și din zgură.

Și să ne faci al Tău popor,
A Ta turmă aleasă,
Să ne adăpi din sfânt Izvor
În veșnica ta Casă!

Să lași ca Grâul Tău curat
Din nou să încolțească
Prin Duhul Sfânt ce n-i l-ai dat,
Iar firea pământească

Să nu mai aibă rod în noi,
Nimic să nu ne țină
Legați de lumea de nevoi,
Ci să stăm în lumină!

Sub raza Slavei din vecii,
În sfântă unitate
Zidind mai sus, cu pietre vii
A Ta sfântă Cetate!

Acesta este dorul nost’
Și-aceasta ni-e dorința,
Să fim găsiți veghind în post
Când suna-va trâmbița!

Să fim găsiți că ne silim
În tot ce este bine,
Căci vrem cu Tine să trăim
În zările senine!

Valentin Ilisoi