Modelul desavarsit

Calcati pe urmele mele, Intrucat si eu
calc pe urmele lui Cristos.” 1 Corinteni 11:1

Cand ne punem ancrederea in Cristos pentru a fi mantuiti, pri-
mim o nou viata si un nou destin. Inaintea lui Dumnezeu
suntem imbracati in neprihanirea desavarsita a Iui Cristos. Totusi
in viata noastra de zi cu zi, a invata sa calcam pe urmele lui Cristos
cere timp. Daca ne atintim privirile asupra Lui si umblam in
ascultare de vointa Sa, devenim din ce in ce mai asemanatori cu El
si aducem onoare si glorie numelui Sau.

In cartea sa „Cum sa incepi viata crestina”, George Sweeting ne
relateaza aceasta povestire: ” Intr-un oras italian exista o statuie a
unei fete din Grecia cu o fata frumoasa, un trup plin de gratie, si
o expresie nobila. Intr-o zi,o fata saraca de la tara s-a oprit in fata
statuii. A stat multa vreme admirand-o, dupa care s-a dus acasa s-a
spalat pe fata si si-a pieptanat parul. A doua zi s-a dus din nou in
fata statuii admirand-o indelung, dupa care s-a dus iarsi acasa. De
data aceasta si-a carpit hainele zdrentuite. Zi de zi fata se schimba
treptat, fiinta ei devenea din ce in ce mai gratioasa si fata ei capata
trasaturi tot mai alese, pana cand, in mare masura, infatisarea ei
reflecta faimoasa statuie. A fost transformata in infatisare!” Sweet-
ing comenteaza: „Tot la fel, omul spiritual trebuie in fiecare zi sa
caute sa se potriveasca cu chipul desavarsit al Domnului si Man-
tuitorului nostru Isus Cristos”.

In timpul cat a fost pe pamant, Domnul nostru S-a aratat umil,
iubitor, plin de rabdare, iertator, plin de spirit de sacrificiu, milos,
supus, ascultator, curajos si sfant. Nu e de mirare ca Pavel a spus
ca el calca pe urmele lui Cristos. Domnul este modelul nostru
desavarsit.- R.W.D.

Sa fiu ca El sfant si fara de pacat,

Cu duhul bland si cugetul curat.

Mai mult ca Isus zilnic sunt

Umplut de Duhul Lui cel Sfant. – Ellsworth

Copiii lui Dumnezeu ar trebui sa fie recunoscuti

dupa o asemanare tot mai mare

cu Tatal lor ceresc

Painea zilnica

Doamne, Tată…

Doamne, Tată, întinde-ți mâna, vindecă acest pământ,
Toarnă Doamne îndurare din tronul Tău curat curat și sfânt,

Iartă-l Doamne, e tărână, Tu ești tot, Tu ești Eternul,
Cu binecuvântata-ți mână, scapă-l Sfinte de infernul

Ce îl prevestește zarea, șoptind: priviți bine ascultați,
De ce nu apare întrebarea: încotro pământeni-frați?

Deschide ochi, urechi și inimi, schimbă direcții, Tu, Salvare,
Jertfita-I Unicul Tău Fiu, pentru a lui eliberare!

Toarnă Doarme îndurare, binecuvantă-l, Tu, Stăpâne,
Scapă-l din foc și din pierzare, cum ieri și azi, la fel și mâîne,

Înălțată-ți fie vrednicia, Cale, Adevăr și Viață,
Până-n Zorii veșniciei și-n veșnic noua Dimineață!

Lidia Cojocaru 

„El este Tatal meu”

Text: Matei 6:9-15                                    

Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: Tatăl nostru care eşti in ceruril Sfinţească-se numele Tău…„Matei 6:9

Se spune că unul din împăraţii romani conducea o paradă pe străzile capitalei imperiului, sărbătorind o victorie. Soldaţii legiunilor imperiale, înalţi şi puternici, erau înşiraţi de-a lungul rutei, ţinand mulţimile entuziasmate. Într-un anumit loc, de-a lungul drumului, era o platformă pe care stătea familia imperială. In momentul cand cezarul s-a apropiat, fiul său cel mai mic, un băieţel de caţiva anişori, a sărit jos de pe platformă şi a zbughit-o prin mulţime încercand să ajungă la el. „Nu poţi face aşa ceva”, a spus unul din soldaţii de gardă care l-a înşfăcat pe copil. „Nu ştii cine este în carul de luptă? Este chiar cezarul!” Copilul i-a răspuns repede: „Poate că el e cezarul tău, dar el e tatăl meu!”


Toţi credincioşii se pot apropia de Dumnezeu cu aceeaşi încredere şi intimitate. De fapt, creştinii sunt singurii oameni care au dreptul să I se adreseze lui Dumnezeu ca Tată. Deşi toţi oamenii îşi au viaţa din El şi sunt creaturile Sale (Fapte 17:29), ei nu pot să-L numească Dumnezeu Tată pană ce nu sunt născuţi din nou şi devin astfel membrii familiei Sale prin credinţa în Cristos (Galateni 3:26). Totuşi, nu trebuie să devenim prea familiali cu Dumnezeu. Ideea că El este un tătic cosmic uriaş care trage cu ochiul atunci cand păcătuim, este un sacrilegiu. Dumnezeu este sfant, atotputernic şi atotştiutor. Dragostea noastră pentru El trebuie să fie exprimată de fiecare dată cu reverenţă şi respect. Data viitoare cand te vei ruga, linişteşte-ţi inima cu minunatul gand că vii în prezenţa Dumnezeului atotputernic şi poţi spune: „Eşti Tatăl meu.”

La Tronul Alb se strang sfielnic
Voivozi de foc din Empireu,
Şi heruvimii vin cucernic,
Slăvind Eternul Vistiernic.
Şi-acest Stăpan Atotputernic
E Tatăl meu! ” – C. Ioanid

Nu poţi să-L numeşti pe Dumnezeu Tatăl tău, pană nu-L numeşti pe Cristos Mantuitorul tău

Painea zilnica

Râul Sfânt

De sub pragul Casei Tale curge-un râu cu apă vie
Ca să trec prin acest râu, îmi măsori din mie-n mie
Pân’ la glezne, la genunchi, pân’ la brâu și înotând
Toate astea, Doamne sfinte, funia Ta măsurând!

Pretutindeni pe-unde trece, acest râu toarnă viață
Apele în care curge le vindecă și le dezgheață
Lângă el cresc pomi frumoși ce dau rod pentru mâncare
Frunzele de-un verde-aprins ne sunt pentru vindecare

Și orice făptură care mișcă, va trăi
Pretutindeni unde curge râul sfânt, nu va muri
Dar un lucru nu va face: mlaștina n-o va cruța
Va lăsa-o pradă sării, nicicum n-o va vindeca!

Pentru că ești drept, Isuse, Tu lași omul să aleagă!
Două căi ne stau ‘nainte, omul trebuie să-nțeleagă:
Ori în mlaștină și-n groapă, depărtat de vindecare,
Ori în râu primind viață, fiind hrănit de pomi în floare!

Camelia Stîngaciu 

Celor 7 Biserici

Porni Sfântul Ioan, cu de-amănuntul,
Din partea Celui Viu și Credincios
Ce-I Domn și Împărat pe-ntreg pământul
Biruitor și Sfânt, Isus Hristos,

Din partea Celui care ne iubește
Ce este și era și va să vie
Ce plin de Slavă veșnic stăpânește,
Bisericilor Asiei să scrie:

1. Efes
Îngerului din Efes: Iată-ți spune
Acel ce ține-n mână șapte stele,
Știu cât ai ostenit în fapte bune
Și-ai prins pe-acei ”apostoli” ce fac rele

Că rabzi și-ai suferit pentru-al Meu Nume
Și pân’ acuma nu ai obosit
Dar am ceva-mpotriva ta și-anume:
Că dragostea dintâi ți-ai părăsit.

Te-ntoarce dar și-aduți aminte bine
Ce fapte-aveai. . , din nou să săvârșești
Altfel, chiar sfeșnicul, când voi veni la tine
Ți-l voi lua, de nu te pocăiești.

Cine-are urechi s-asculte, Duhul zice,
Celui care biruitor va fi
Al Vieții pom nu-l voi mai inerzice
Și va mânca din el în veșnicii.

2. Smirna
Îngerului, ce-i păzitor de turmă
În Smirna, scrie-i clar și răspicat
Ce-i zice Cel dintâi și Cel din urmă
Acel care-a murit și-a înviat:

Știu tot necazul tău și sărăcia
Batjocurile fără de temei
De la iudeii ce n-au vrednicia
Chiar a Satanei Sinagogi sunt ei

Să nu te temi de suferința mare
În temniți cînd Satan vă v-arunca
Vin zece zile de necaz amare
De rabzi, cununa Vieții Ți-o voi da

Acel ce-are urechi să și asculte
Ce zice Duhul clar și răspicat
Cel ce va birui necazuri multe
De-a doua moarte n-a fi vătămat.

3. Pergam
Îngerului din Pergam ia și scie-i:
Iată ce zice fără ascunzișuri
Cel ce-are-n mână sabia urgiei
Ce-i ascuțită, cu două tăișuri:

Știu unde locuiești. . acolo unde
E scaunul Satanei de domnie,
Tu ții-al Meu Nume fără a-L ascunde
N-ai lepădat credința Mea cea Vie.

Nici în acele zile, nici în clipa
Când omorât fusese mișelește
Martorul Meu cel credincios Antipa
La voi, unde Satana locuiește.

Dar împotrivă ce-am Î-ți spun în față:
Sunt unii oameni fără cumpănire
Ei ca Balaam pe alții îi învață
Precum Balac, să fie-o poticnire.

Mâncând din lucruri la idoli jertfite
Facând să se dedea și la curvie
Ținând învățături Nicolaite
Învățături ce-mi sunt urâte Mie.

Te pocăiește dar de-aceste rele
De nu Eu voi veni, nu-s zile multe,
Pentru război, cu sabia gurii Mele
Cine-are urechi de Duhul să asculte.

Celui ce-o birui-i voi da o hrană
Și-o piatră albă scrisă Îi voi da
Iar hrana îi va fi ascunsa mană
Și-ncris e-un nume nou ce-l va avea.

4. Tiatira
La Îngerul ce turma păstorește
În Tiatira, cu iubire-încinsă,
Acel cu ochi de foc, așa-ți vorbește!
Cel cu picioare ca arama-aprinsă:

Știu faptele-ți și dragostea de turmă
A ta credință, slujbă și răbdare
Că faptele-ți mai multe-au fost la urmă
Ca cele din întâia ta umblare.

Dar împotriva ta ce am Eu iată:
”Profeta” Isabela, falsă-n toate
Să-ndemne la curvie e lăsată
Mâncând lucuri jertfite, idolatre.

I-am dat un timp să vină cu căință
Dar nu dorește să se pocăiască
De-a ei curvii. . așa că-n suferință
O-arunc bolnavă-n pat să se smerescă.

Mare necaz, la fel le voi trimite
Celor care cu dânsa preacurvesc
Celor a căror cugete-s mânjite
Și de-a lor fapte nu se pocăiesc.

Pe-a ei copii Îi voi lovi cu moarte
Bisericile toate-atunci vor ști
Că-s Cel ce inima o cercetez în parte
Că după fapte, voi și răsplăti.

Dar vouă tuturor de prin muțime
Ce nu aveți acestă-nvățătură
Și nu știți de-a Satanei adâncime
Nu pun pe voi o altă grea măsură.

Țineți ce-aveți dar, până voi veni
Lucrările-Mi întruna cu sfințire
Celui ce pîn’ la capăt va păzi
Eu neamuri îi voi da în stăpânire.

Cu un toiag de fier le-a cârmui
Cu-nțeleciune și sfințită vrere
Ca vasele de lut le va zrobi
Cum și Eu de la Tatăl am putere.

Luceafărul din zori Eu îi voi da
Ce luminează-ntâi întreg văzduhul
Acel ce-are urechi s-asculte-aș vrea
Ce zice-acum Bisericilor Duhul.

5. Sardes
Iar Îngerului pus să privegheze
În Sardes, scrie-i spusa gurii Mele,
Eu am acele șapte Duhuri treze
Și țin în mână cele șapte stele:

Î-ți știu prea bine faptele făcute,
Că numele îți merge că trăiești
Dar tu ești mort, nu-i nimeni să te-ajute
Din starea-n care singur te-adâncești

Vegheză și-ntărește ce rămâne
Din ce-i pe moarte, cât ar fi de greu
Căci n-ai desăvârșite fapte, bune
Să pot s-arat Dumnezeului Meu.

Cum ai primit credința-adu-ți aminte
Te pocăiește și așa o ține
De nu veghezi mereu în cele sfinte
Ca și un hoț veni-voi peste tine

În Sardes, totuși ai câteva nume
Care-a lor haine nu și le-au mânjit
Cu Mine-alături vor umbla și-anume
În alb veșmânt, căci vrednic au trăit.

Cel ce va birui până la moarte
Va fi-mbrăcat în alb imaculat
Iar numele-i va fi-n a Vieții Carte
De unde nu-l voi șterge niciodat’

Mărturisi-voi numele-n răsfrângeri
‘Naintea Tatălui, umplând văzduhul
Și înaintea sfinților Lui îngeri
Cine-are-urechi s-asculte zice Duhul.

6. Filadelfia
Și Îngerului care priveghează
În Filadelfia scrie-apăsat:
Iată ce zice-Acel care veghează
Cel ce-i de-a pururi Sfânt și-Adevărat

Cel care a lui David cheie-o ține
Ce El deschide nimeni nu va- închide
Creația întregă-I aparține
Ce El inchide nimeni nu deschide:

Îți știu preabine-a tale fapte toate
Ți-am pus ’nainte-o ușă în tăcere
Ea e deschisă, nimeni nu mai poate
S-o-nchidă, căci puțină ai putere

Fiindc-ai păzit Cuvântul Meu în lume
Și Numele Meu n-ai tăgăduit
Îți dau în stăpânirea ta anume
Pe-acei care Cel Rău i-a biruit.

Din cei din a Satanei adunare
Ce-au spus că sunt iudei dar au mințit
Voi face să se-nchine la picioare
Să știe chiar și ei că te-am iubit

Fiindc-ai păzit cuvintele răbdării
La fel și Eu pe tine te-oi păzi
Când o să vină ceasul încercării
Ce-ntreaga lume o va-ncercui.

Eu vin curând. Păstreză-ți dar cununa
Și pe acela ce va birui
Din el voi face-un stâlp ce totdeauna
În Templul Sfânt al Domnului va fi

Pe el voi scrie Numele cel Mare
Al Dumnezeului și a Cetății Lui
Ierusalim, ce are să coboare
Plin de lumini din slava Cerului.

Chiar de la Dumnezeu umplând văzduhul
Și Numele Meu nou pe bolta-ntreagă
Ce zice-acum Bisericilor Duhul
Cine-are-urechi s-asculte: să-nțeleagă.

7. Laodiceea
Iar spre final Ioan ia și notează
Cum Domnul îi dictează ce să scrie:
Să-i scri Îngerului ce priveghează
În Laodiceea și el să știe:

Iată ce zice-Acel ce se numește
Amin! și Martorul Adevărat
Și Credincios și-Acel care zidește
De la-nceput în tot ce s-a creat:

Știu ale tale fapte. . ca un ropot
Nici reci nici calde, oricât te-ai lăuda
O, de-ai fi rece sau de-ai fi în clocot. .
Dar căldicel. . te vărs din gura Mea

Tu zici ”eu sunt bogat și am de toate”
Și ”nu duc lipsă, m-am îmbogățit”
Nu ști ce orb ești și sărac în toate
Și gol și ticălos, nenorocit. .

Te sfătuiesc să cumperi de la Mine
Aur ‘cercat în foc, să fi bogat
Și haine albe să te-acoperi bine
Și-aloe pentru ochi să vezi curat.

Eu mustru, pedepsesc pe-aceia care
Eu îi iubesc. . cum nimeni nu iubește
Și-ndemnul Meu e pentru fiecare:
Fi plin de râvnă dar, te pocăiește!

Iată Eu bat la ușă, stau afară
De cineva, ca să deshidă vine
Eu voi intra, luând orice povară
Și voi cina cu el și el cu Mine.

Celui ce-o birui, cu bucurie
Eu îi voi da onoarea ca să șadă
Cu mine pe-al Meu scaun de domnie
Întreaga omenire ca să-l vadă.

Precum și Eu, biruitor, ferice
Am stat cu Tatăl străbătând văzduhul
Cine-are-urechi s-asculte-acum ce zice
Și să-nțeleagă ce vorbește Duhul.

Daniel Hozan

Ne bazăm pe Tine…

Ne bazăm pe Tine
Bun și blând Păstor
Vorba-Ți ne susține
Cu un sfânt fior.

Ești tăria nooastră
Când furtuni se-abat
Deschizi o fereastră
Spre-un plai minunat.

Depindem de harul
Din Slavă trimis
Este plin paharul
E fapt, nu e vis.

Netezești cărarea
S-avansăm constant
Să fie umblarea
În stil captivant.

De Tine depindem
Oriunde, oricând
Credința n-o vindem
E-n suflet și gând.

Viața fără Tine
Un coșmar ar fi
Plină de suspine,
Fără melodii.

Din orice-ncercare
Ne-ajuți să ieșim
Vedem o scăpare
Căci Te prețuim.

Nu cunoaștem teamă
Când ne însoțești
Ești cu noi prin dramă
Zilnic ne păzești.

Ne bazăm pe Tine
Bun și Blând Păstor
Vorba-Ți ne susține
Spre-un veșnic Decor.

George Cornici

Al rugăciunii ceas sublim

Al rugăciunii ceas sublim
Cu tine viața-i cer senin,
Nu-i timp mai dulce, mai frumos,
Ca în prezența Lui Hristos.

Nu-s ceasuri mai înălțătoare
Din anii ce-i petreci sub soare,
Ca al rugăciunii sfânt popas,
Când se preling lacrimi pe-obraz.

Simți tot cerul lângă tine
Trecând prin valea de suspine,
Și-n loc de lacrimi, de-ntristări
Pe buze-ți izvorăsc cântări.

În odăița ta, cu ușa încuiată,
Coboară cerul deodată,
Se odihnește-n vas de lut,
Prin Duhul, Acel făr’ de-nceput.

Ce minunat e acest popas…
O, Doamne. . în vremea ce a rămas
Mai pune-n noi dorință, zel,
Trimite foc ca pe Carmel.

Altarele la mulți s-au stins
Căci nepăsarea ne-a învins,
Și ceasul scump al rugăciunii
L-am dat pe roșcovele lumii. .

Trezește-n noi din nou dorința
Ce-o aveam la dragostea dintâi,
Când rugăciunea era torța
Și lucrul cel de căpătâi.

Vrem să zidim din nou altarul
Și jertfele să ardă-ntruna,
Aprinde, Doamne, -n noi, Tu jarul,
Căci vrem să dobândim cununa.

Iany Laurenciuc 

Să ajungi acolo unde moare dorinţa personală şi trăieşte renunţarea sfântă

“Veniţi după Mine.” Marcu 1:17

Una dintre cele mai mari piedici în calea venirii la Isus este faptul că ne găsim ca scuză temperamentul nostru. Noi facem din temperamentul şi din dorinţele noastre naturale bariere în calea venirii la Isus. Primul lucru pe care-l descoperim când venim la Isus este că El nu acordă nici o atenţie dorinţelor noastre naturale. Noi avem ideea că putem să-i consacrăm lui Dumnezeu darurile noastre, însă nu poţi consacra ceea ce nu este al tău; există un singur lucru pe care-l poţi dărui lui Dumnezeu şi acesta este dreptul tău asupra ta însuţi. Dacă îi cedezi lui Dumnezeu dreptul tău asupra ta, El va face din tine un experiment sfânt.

Experimentele lui Dumnezeu întotdeauna reuşesc. Semnul unui om sfânt este creativitatea lăuntrică ce izvorăşte din predarea loială în braţele lui Isus Cristos. In viaţa unui sfânt există întotdeauna acest izvor uimitor de viaţă originală: Duhul lui Dumnezeu este o fântână cu apă care izvorăşte continuu, rămânând mereu proaspătă. Credinciosul realizează că Dumnezeu este Cel care creează situaţiile şi de aceea el nu se jeleşte, ci se abandonează fără rezerve în braţele lui Isus.

Nu încerca niciodată să faci un principiu din exponenta ta; lasă-L pe Dumnezeu să fie la fel de creativ şi original cu alţi oameni, cum este cu tine. Dacă I te dedici lui Isus şi vii la El când îţi spune “Vino”, El va continua să spună “Vino” prin tine; vei trece prin viaţă reproducând ecoul acestui “Vino” al lui Cristos. Acesta este rezultatul în fiecare suflet care a renunţat la sine şi a venit la Isus. Am venit eu la Isus? Vreau să vin acum!

Oswald CHAMBERS

Neobservatul caracter sacru al împrejurărilor

„Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu.”Romani 8:28

Situaţiile din viaţa unui sfânt sunt rânduite de Dumnezeu. În viaţa unui sfînt nu există întâmplare. Prin providenţa Sa, Dumnezeu te duce în situaţii pe care nicidecum nu le poţi înţelege, dar Duhul lui Dumnezeu le înţelege. Dumnezeu te duce în anumite locuri, intre anumiţi oameni şi în anumite condiţii pentru a realiza un anumit scop prin mijlocirea Duhului din tine. Nu te împotrivi niciodată împrejurărilor spunând: “Voi fi propria mea providenţa aici: trebuie si fiu atent la aceasta, si mă păzesc de cealaltă”. Toate situaţiile în care te afli sunt în mâna lui Dumnezeu, de aceea niciodată să nu te gândeşti că eşti în situaţii nefireşti.

Partea ta în rugăciunea de mijlocire nu este să intri în agonia mijlocirii, ci să foloseşti împrejurările obişnuite în care te aşază Dumnezeu şi oamenii obişnuiţi între care te aşază EI prin providenţa Sa, pentru a-i aduce înaintea tronului lui Dumnezeu şi pentru a da Duhului Sfant care se afla in tine ocazia să mijlocească pentru ei. În acest fel Dumnezeu îşi va face lucrarea in întreaga lume, cu sfinţii Săi.

Fac eu dificilă lucrarea Duhului Sfânt prin faptul că nu sunt sigur sau explicit, sau prin faptul că încerc să fac lucrarea în locul Lui? Eu trebuie să împlinesc partea umană de mijlocire, adică să folosesc imprejurările în care mă aflu şi oamenii care sunt in jurul meu. Trebuie să-mi păstrez viaţa conştientă ca pe un altar al Duhului Sfânt, apoi, când îi aduc pe alţi oameni inaintea lui Dumnezeu in rugăciune. Duhul Sfânt mijloceşte pentru ei.

Mijlocirea ta nu poate fi niciodată a mea şi mijlocirea mea nu poate fi niciodată a ta, ci Duhul Sfânt mijloceşte în vieţile noastre. Fără această mijlocire suntem lipsiţi de resurse.

Oswald CHAMBERS

Nimeni nu-i ca Domnul

Nimeni nu-i ca Dumnezeu:
Sfânt din veșnicie,
Râu de Apă Vie,
Prin a Sa tărie
A Sa-Împărăție
Dăinuie mereu!

Dealuri și izvoare,
Lunci și-ntinse văi,
Spuneți celor răi
Căci Domnul pe-ai Săi
Îi poartă pe căi
De înviorare,

Drumuri către glorii
Către infinit,
Plutind prin zenit
Spre Cerul Slăvit…
Iar tot ce-am trudit
Va trece ca norii!

Căci Acel ce vine
Cel Viu și Cel Sfânt
Vine pe pământ
Și cu El, zburând
Într-un cor cântând
Ne va lua la Sine.

Nu-i nimic mai vrednic,
Nimic mai frumos,
Nici mai glorios
Decât El, Hristos,
Cel victorios
Și Atotputernic!

El ne-a fost și Soare,
Pavăză și Scut…
Căci El ne-a ținut
Prin tot ce-am trecut
‘N-al lumii tumult
Să stăm în picioare!

Căci oricât de mare
A fost vijelia,
El, Isus Mesia
A oprit urgia
Nimicind trufia
Printr-o răsuflare!

Nimeni nu-i ca Domnul
Să poată păzi
Veșnic, zi de zi
Prin grele pustii
Pe ai Săi copii,
Căci El nu-I ca omul;

El e Împăratul,
Peste univers,
Cât e el de dens…
El e-al vieții sens!
Însă al meu vers
Nu cuprinde-naltul,

Nici măcar lungimea
‘Nțelepciunii Sale
El e Cel mai mare,
Domn peste popoare!
Tot ce-are suflare
Îi cunosc Mărimea!

Nimeni nu-i ca Domnul
Și nici nu va fi… !
Când noi nu vom ști
El va reveni… !
El ne-a mântuii,
Caci iubeste omul!

Valentin Ilisoi