Vorbirea sufletului

Vorbirea sufletului e foarte clară
Ne șoptește să fim conectați cu Cerul
Nu vrea entuziasmul în noi să piară
Ne-arată cum să descifrăm misterul.

Pierd totul cei ce-i sufocă glasul
Au fost orbiți și -au fost înșelați
Oare își dau seama că va sosi ceasul
Să fie-n infern transferați?

Când sufletul rostește “Nu”, să-l ascultăm!
Și vor dispare stări neplăcute
Ne-ajută oricând să ne orientăm
Și să regăsim speranțe pierdute.

Că este-n legătură cu dumnezeirea
E natural și nu trebuie dovedit
Revarsă-n noi gândul că Nemurirea
E un cadou Însuși de Dumnezeu oferit.

O, de am lua aminte la tot ce ne spune!
În grota tristeții n-am coborî nicicând
Și n-am îndrepta priviri spre tăciune
N-am pierde ce-am păstrat într-un gând.

Ne ține conectați cu eternitatea
De-acolo ne-aduce, mereu, viziuni
Să reușim a suporta greutatea,
Să participăm la mesaj și minuni.

Tonul vorbirii e dulce, plăcut
Dar și hotărât atunci când e cazul
Ne amintește Cine-i al nostru scut
Când vine ispita și vine necazul.

Nu dă sfaturi, nu propune, ci declară
Tot ce primește de la tronul de har
Vrea să mențină în ființă o primăvară
Totul să fie-nverzit, nu precar.

În limbajul lui sufletul vorbește
Să susțină în noi dedicare și zel
Și astfel viața se pregătește
Să poată răspunde la cerescul apel.

George Cornici

Ce-mi creează bucurie

Mă bucur că Ceru-și deschide
Poarta, să trimită har
Ca și-n stările toride
Să putem, liniștiți, decide
Cum să slujim exemplar.

Mă bucur văzând slujitorii
Atașați la crezul etern
Așteptând și alte victorii
Pe frontul îngust al valorii
S-alunge atacul extern.

Mă bucur că-n Țara promisă
E loc pentru toți cei predați,
Că soarta lor nu-i decisă
De legea din gheenă trimisă
Ci sunt pentru Slavă păstrați.

Mă bucur că vin revelații
Să-mbrace ființa cu zel,
Că primim de Sus inspirații
Să putem menține relații
Cu cei ce se duc la Betel.

Mă bucur de cei care-ntruna
Apără credința lor
Ei pot înfrunta furtuna
Și își vor primi cununa
Lângă al lor Mântuitor.

Ce-mi Creează bucurie?
Ascultați și-o să aflați:
Ascultând o mărturie
Prezentată cu tărie
Despre toți cei vindecați.

Mă bucur să văd programe
Transmise cu zel divin
Nu-nvăluite-n reclame
Ci gata, oricând, să proclame
Tot ce e “Da” și “Amin”

DAR… marea exaltare va fi
Când ochii-L vor vedea pe Mire
Nimic nu va putea umbri
Ce vom simți și vom gândi
Într-o eternă moștenire.

George Cornici

De vorbă cu Cerul

Pe genunchi se deschid căile necuprinse,
Ce toarnă prin pleoape lumina de stele,
Și aripi îmi cresc, de inima prinse,
Să urce pe culme poverile mele.

Acolo, la crucea cu nume de Fiu
Ce-atrage și gândul, și pasul, și dorul,
Îmi luptă ființa cu ochi pământiu,
Să scape, să-și sape în Duhul izvorul.

De mână cu Fiul, în Tine ascuns,
Măsor viețuirea cu altă măsură,
Uitând de nimicul în mine pătruns,
Mă scutur de-a lumii strânsură.

Pe genunchi se deschide urechea, și-aud
Ce Glasul de susur și tunet îmi spune,
Iar taine de ceruri în suflet pătrund,
Trasandu-i contururi-minune.

Gabriela L.

Meditație la sosirea serii

În liniștea serii cu ceru-nstelat
La tronul de har ‘nălțăm osanale
Mulțumind Cerului pentru tot ce ne-a dat.

Nu- s stări sau situații banale
Ci-s conecții la spații cerești,
Sunt momente de har, speciale.

Iar intonăm: “Doamne ce mare ești”
În liniștea dulce găsim inspirații
Ce-n alte ocazii nu le găsești.

Din Slavă sosesc la noi revelații
Și-am vrea sărbătoarea să n-o părăsim
Ci-adânc să intrăm în aceste relații.

Simțim cum, total, în splendori pășim
Și-am vrea, parcă, să nu se sfârșească,
Din adorări și glorii să nu ne oprim.

Un glas duios a-nceput să șoptească:
“Mai des veniți părtășii să avem
În voi, mereu, credința să crească.”

Așa a grăit Stăpânul suprem
Apoi un somn liniștit ne-a cuprins
Ca mâine alte frum’seți să vedem…

Să știm că dorul în noi e nestins.

George Cornici

Cu Tine prin toamne…

Ne bate toamna-n geam cu ploi și soare,
Cu vânturi și cu frunze în convoi,
Cu cifre de bilanț și constatare
La tot ce mâna Ta preaiubitoare,
Ne-a dat din Cer ca binecuvântare
Și ne-a purtat pe brațe la nevoi.

Îți mulțumim cu-adâncă reverență
Nu doar de rodul ce-a crescut în glie,
Dar și de-a Ta răbdare, indulgență,
Mustrare, mângâiere, insistență,
Cu care ne-ai ținut în existență
Pe drumul care duce-n Veșnicie!

S-or așeza și alte toamne iară
În calendarele cu pagini noi,
Dar numărul de toamne nu măsoară
Doar pâinea care-am strâns-o în cămară
Sau în rezerva cea financiară,
Cât roadele și dragostea din noi…

Se-aude clar a timpului cadență —
E toamnă iar, preabunule Părinte
Și toate semnele prin convergență
Indică a Răpirii iminență.
Cu fiecare an în ascendență,
Ne-apropiem de poarta Țării Sfinte.

Ne bate toamna-n geam cu vigilență…
Pământu-i înfricat de viitor,
Dar noi, simțind a Ta omniprezență,
Știind că Cerul NU-i o aparență,
Trăim aici prin sfânta-Ți providență,
Pășind ca printr-un terminal de zbor.

Căci în curând din 4 zări străbune,
În zbor măreț, spre-a Cerului Lumină,
Strigarea Ta-ntr-o clipă o s-adune
Toți sfinții Tăi din orice națiune —
Răscumpărați cu-al Jertfei preț, din lume…
Și vei desparte “grâul” de “neghină”!

O, vrem s-avem cu spice brațe pline
În clipa glorioasei Reveniri!
Și să primim urarea Ta de bine
Și dreptul de-a trai în veci cu Tine
În Cerurile Tale preasenine —
În Raiul Nesfârșitei Fericiri!

Irina M 

Universul nostru

Trăim într-o altă sferă
Fără ură și venin
Biblia-i pe noptieră
Cerul cadouri oferă
Ne-nchinăm, zicem Amin.

Lumea vrea să ne atragă
În tumultul ei nebun
Dar Lumina ne e dragă
Taine multe ea dezleagă
Jertfe la altar se pun.

Revelații sunt transmise
Prin profeți direct din Rai
Sufletele sunt deschise
Pentru darul ce-l promise
Domnul slavei- Adonai.

E a noastră-mpărăție
Nu vrem să ieșim din ea
Ne oferă bogăție
S-avem har în drumeție
Și tărie-n vreme grea.

Vin săgeți să ne doboare
(Cu otravă și venin)
Din concepte seculare
Dar mesaje sfinte, clare
În credință ne mențin.

Ne-a pătruns asigurarea
(Foarte tare ne-a pătruns)
Că ne-a-nvrednicit chemarea
S-acceptăm răscumpărarea,
Să dăm Cerului răspuns.

N-acceptăm percepte care
Aparțin altor structuri
Doar prin Duhul vrem umblare
În deplină consacrare
Conform sfintelor măsuri.

Legile ce guvernează
Tot poporul de predați
Armonie promovează
Discordie nu dictează
Ci pun dragoste-ntre frați.

Nu voim membralitate
Unde nu au loc minuni
Vrem acea comunitate
Unde e integritate
Și dor pentru misiuni.

Temelia-i așezatâ
Îl slujim pe Proiectant
Ne conduce spre răsplată
În Patria mult visată
Din Tărâmul captivant.

George Cornici

De ce te uiți la mine?

„De ce te uiți la mine
Și mă privești ciudat,
Tu, stea, ce stai lipită
De cerul înstelat?

Ce ști tu ce înseamnă
Cuvântul „muritor”,
Când veșnic stai în gloria
Și-n slava stelelor?”

Vroiam să cert privirea,
Ce parcă reușea
Povara mea din suflet
S-o facă și mai grea.

Dar astrul îmi vorbește,
Cu tainic înțeles:
„De-aș fi și eu ca tine!
De-aș fi și eu ales!

De-aș fi și eu făptura
Iubită de Isus,
Sub crucea ce-o purtase!
De-aș fi și eu! … Dar nu-s!

N-aș plânge-n deznădejde,
Mocnind neîmplinit,
L-aș lăuda pe Domnul
Și-aș fi mai fericit!

Aș ști să râd mai bine,
Să lupt, să merg decis,
Să umblu prin credința
În tot ce mi-a promis!

Aș ști să-mi număr anii,
Trăind mai priceput,
Păstrându-mă-n iubire
Mereu ca la-nceput!

Aș căuta într-una,
Curajul să-mi găsesc
Și-n orice-mprejurare
Să-i spun iar: MULȚUMESC!”

Lucian Cazacu  

Se apleacă-n osanale…

Se apleacă-n osanale
Ceru-ntreg în mulțumire,
Nu-s în cale munți și vale
Ci e veșnic fericire!

Mielului se-nchină zarea
Mulțimilor răscumpărate –
O, Tu, Divin ce-ai pus iertarea
Pecete peste a morții fapte,

Aducând lumină lumii
Ce zacea în bezna nopții,
Luând asupra-ți negrul humei,
Trasând calea, schimbând sorții,

Ce putem ca răsplătire
Să-ți aducem la picioare,
Noi, făptura-ți – licărire
Ție, Veșnicului Soare?

Nimic, nimic, ce umbra poate?
Al Tău e tot, Atotstăpâne!
Ne minunăm doar, cum prin moarte
Purtând pe Braț și un ”azi” și un ”mâine”

Atât de mult iubit-ai omul,
Tu, Necuprins și Glorios
Lăsând splendori, lăsându-ți Tronul,
Prin Jertfă ai ridicat de jos!

Triumfător al Nemuririi,
Ne-nchinăm în adorare –
Cântând imnul mulțumirii
Ție, Domn, Stăpân și Soare!

––––––––––––-

De splendid imn, răsună zarea
E odă a recunoștinței,
Cerul îi preia cântarea –
Pe Tron, e Domnul Biruinței!

Lidia Cojocaru

Întuneric și lumină

Cerul strălucește cu stele
Strigă toate cuvântul iubire.
Aș naviga printre ele încet
Nu pot, mai trebuie s-aștept.

Și luna semeață ca și-o regină
Mă încântă zâmbind în lumină.
Aș merge degrabă până la ea
Nu pot, o îmbrățișez cu privirea.

Noaptea inspiră durere și moarte
Întunericul aduce frică și-i rece.
Dar acolo în noapte este o șansă
Privind cerul, ce-i plin de lumină.

Durerea naște în noi o speranță
Atunci când sufletu-i plin de lumină.
Necazul e dalta lovind fără milă
Ne-apropie însă de lumea divină.

Toate, să știi, lucrează împreună
Într-o zi, tu să poți trăi în lumină.
Crede, după noapte vine iar soare
Lumina va fi pe veci biruitoare.
Simion Ioanăș

O raza de lumina

Prin trecerea timpului, tăcerea,
A plâns deseori cu muțenie,
S-a stins îndată cu vremea,
Cuprinsă tainic de poezie.

Zboară slovele spre infinit,
Caută înțelesul iubirii sublime,
Din jertfa Celui, ce m-a iubit.
Și s-a îndurat de mine.

Un foșnet spune, Isus revine.
E sufletul din reflexia luminii.
Din zâmbetul razelor divine,
Vibrează coarda inimii.

Se scaldă sufletul în nemurire
Plutind spre cerul eternității.
Nu-i vis, e adevăr, e mântuire,
E speranța eternă a vieții.

Culeg seninul certitudinii,
Din sufletul atins de lumină,
Alungând norii incertitudinii,
Prin Cuvântul din Scriptură.

Simt cerul mult mai aproape,
Îmi scald sufletul în lumină.
Plutesc prin albastrele ape,
Pe speranța din raza divină.

Sufletul meu atins de lumină,
Plutește ușor spre cerul senin.
Nu mai geme, nu mai suspină.
Mântuirea îi e darul divin.

Dan Viorica