Cerul de lumină

Motto: „”Cine are urechi să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ”Celui ce va birui îi voi da
să mănânce din pomul vieții, care este în raiul lui Dumnezeu.”” Amin! Ap. 2:7.

Daca-ai pornit pe drumul de credință
Nu te opri pe margine să stai;
Nimic nu poți obține fără suferință,
De-aceea-i greu urcușul către Rai.

Încrede-te în Cel ce te-a făcut!
Din inimă să crezi! Nădăjduiește!
Nu poți să fii lui Dumnezeu plăcut
Dacă credința vie îți lipsește.

Credința este cea care împarte
În două, viața celui credincios:
Nădejdea mântuirii-i prima parte,
A doua-i veșnicia cu Hristos.

Cei cu-ndoielnică încredințare,
Cu sfinții n-au să se asemuiască.
Că sfinții către ceruri pot să zboare,
Iar ceilalți… Nici să se târască.

Vei birui când inima ți-i plină
De adevăr și dragoste-n Hristos
Să urci spre cerul de lumină,
Scăpând de întunericul de jos.

Să uiți de pământeasca-ți fire
Și să o rupi cu poftele lumești,
Iar sufletu-ți flămând de nemurire
Cu Pâinea din Cuvânt să îl hrănești.

Să îți astâmperi setea cu Apa Vie
Sorbind-o din Cuvânt, pe îndelete,
Și duhul tău strigând cu bucurie:
„Isuse-al meu! De pacea Ta mi-e sete!”

Obosit, ajungi în cerul de lumină
Că drumul de Hristos e netezit,
Dar nemurirea nu-i un loc de-odihnă
Ci, o lucrare fără de sfârșit. Amin!

Ioan Vasiu 

Anunțuri

Haideți să semănăm pământul tot cu flori

Haideți să semănăm pământul tot cu flori
Prin univers să zboare miresmele divine
Parfum de trandafiri și crini mirositori
Să crească prin pustiuri pomii roditori
Și mierea să se strângă în stupul de albine.

Haideți să facem cerul nostru mai senin
Să topim săgețile și sabia-n cuptoare
Ca să nu se mai audă plânset și suspin
Și să nu mai curgă lacrimi pline cu venin
Ci doar zâmbet de copii în strălucit de soare.

Haideți să înverzim pământul cu grădini
Să-l îngrijim și să-l însămânțăm cu grâne
Ca să nu mai crească prin ogoare spini
Să înflorească merii și pomii de măslini
Și pe fiecare masă să fie multă pâine.

Haideți să fim puțin mai buni, mai iubitori
Puțin mai blânzi să fie viața mai frumoasă
Ca să mai cânte prin păduri priveghetori
Să mai zboare încă cârdurile de cocori
Și rândunelele în cuib sub streașina de casă.

Haideți să împodobim planeta-n trandafiri
Să fie pe pământ doar numai primăvară
Ca să nu mai fie niciodată despărțiri
Ci doar numai clipe gingașe de amintiri
Și un cer senin cu pace și belșug în țară.

Haideți să fim exemplu bun pentru copii
Ca ei să vadă-n noi mai multe fapte bune
Să vizităm bolnavii, să stăm la căpătâi
Să suferim și noi cu ei în nopțile târzii
Și dacă trebuie… să plângem împreună.

Haideți dar tot Pământul astăzi să venim
Să ne închinăm lui Dumnezeu cu mic și mare
Să îngenunchem în Fața Lui, să-l preamărim
Pentru tot ce El ne-a dăruit să-i mulțumim
Pentru binecuvântări și dimineți cu soare.

Mihail Cebotarev 

Daruieste-ti zambetul!

Tot ce-am zidit si  am creat
In Cerul Meu, e pentru tine
Tărâna cu suflarea Mea,
Zidirea Mea de la-nceput, astazi ruine…

Tot ce am strans, ce-am colorat
In Cerul Meu e pentru voi,
Glasuri ce striga in pustie,
Straini si calatori, saraci si goi…

Tot ce-am avut ti-am dat
Din Cer trimis-am Fiul Meu iubit
Tărâna si zidirea din ruina
Sa o ridice, si sa-nvioreze glasul pustiit…

Noi ce i-am dat? Cununa,
Treizeci de arginti, vreo trei piroane
Si-un varf de sulita, mai stiti?
Si chiar indiferenta ta si-a mea „de milioane”…

Deschizi fereastra catre strada?
In fiecare zi, zambesti?
Dai un suras la fiecare,
Sau tot indiferent, morocanos pe cale esti?

Hai, daruieste-I Lui viata ta,
Cu tot cu zambetul de dimineata!
Cerul te-asteapta… si vecina ta,
Deschide azi fereastra ta, si cheam-o la Viata!

Bodea Florina 

Tu ai ultimul Cuvânt!

Era o seară-ntunecată
Și cerul îmi părea închis…
Iar eu strigam spre Tine:-Tată!
Nu mă lăsa, căci mi-ai promis
Că-n ziua grea de încercare
Nu vei lăsa să fiu zdrobit
Când lacrimile-mi curg amare
Și când in suflet mi-este frig…
Ai spus că-n ziua cea amară
Dacă spre Tine voi striga
Tu nu mă vei lăsa afară
De mine Te vei îndura…
Și am strigat spre Tine Tată
Și-mi amintesc acum, plângând
Că inima mea înfricată
Plângea în mine tremurând…
Toate speranțele frumoase
Toate,pierdute îmi pareau
Iar frica îmi intrase-n oase
Și oamenii mulți îmi spuneau
Că nu mai poate fi speranță
Că totul pare-a fi pierdut
Că nu am nici o siguranță
Că soarele-i apus demult.
Însă in bezna de durere
Ce inima îmi cuprindea
O rază sfântă de putere
Mă lumină.Iar pacea Ta
Ca și o șoaptă minunată
O auzii ca-n foşnet lin
Și-n inima strânsă de tată
Un strop ceresc de sfânt alin.
Apoi când zorii se iviră
Spre Tine iarăși am strigat:
-O,Dumnezeule, ai milă!
Nu mă lăsa, Tată-ndurat!
..Și-au mai trecut clipe ce mie
Atât de greu parcă-mi treceau
Dar Tu de sus din vesnicie
Știai ce bucurii urmau;
Și mi-ai vorbit iubit Parinte
Că nicidecum nu m-ai lăsat
Iar minunatele-Ți cuvinte
Mi-au spus că-s binecuvântat!
Mi-ai spus atunci despre comoara
Ce-ai hotărât să-mi dăruiești
Trimisă din înalt, din țara
De unde  vesnic Tu domnești!
Și-atunci, în loc de întristare
O bucurie m-a cuprins
Si mi-am ‘nălțat ochii in zare
Catre eternul necuprins
Și inundat de-o pace-adâncă
Din inimă Ți-am mulțumit
Că Tu Părinte mi-ai fost stâncă
În valurile ce-au lovit.
#
Iar astăzi Tată n-am cuvinte
Să-Ți mulțumesc, c-ai implinit
Ce mi-ai promis atunci, ‘nainte
Când tot părea că-i prăbușit.
Am înțeles și stiu prea bine
Că ești al Vieții sfânt izvor
Iar astăzi plâng de fericire
Slavindu-Te scump Creator
Că-n brațele Tale preasfinte
Mereu cu milă ne-ai purtat
Si-ti mulțumesc iubit Părinte
Că pân-aici ne-ai ajutat!
O vorbă spui și ia ființă
Tac valurile rând pe rând
Tu dai credință-n umilință
Te lași găsit de omul frânt!
#
Mai sunt atâția care-n lume
Necazuri stiu că au avut
Iar marea a lovit in spume
Dar Tu în Tine i-ai ținut.
Și deși azi mai sunt pe cale
În suferinți frați și surori
Dă-le din marea Ta-ndurare
Care  preface noaptea-n zori!
Că doar prin Tine drag Părinte
Vom ‘nainta jos pe Pământ
Până în slavile Preasfinte
Caci Tu  ai ultimul Cuvant!

Emanuel Hasan

Mi-ai răspuns

Mi-ai răspuns atât de clar
Când am apelat la Tine
Consemnez în calendar:
”Totdeauna mă susține.”

Mi-ai răspuns nu cum am vrut
Ci conform cu-a Ta gândire
Iar la urmă am văzut
Partea mea de moștenire.

Mi-ai răspuns cu glas duios
Să primesc mesajul vieții,
Să-nving valul furios,
S-aleg starea frumuseții.

Mi-ai răspuns și-am înțeles
De ce-a fost ”întârziere”:
Spre-a avea deplin acces
Și la har și la-nviere.

Mi-ai răspuns Iubitul meu
Cu atâta-nțelepciune
Căci ești Fiu de Dumnezeu
Azi trimis-ai o minune.

Mi-ai răspuns – oricui am spus
Cum lucrezi, cu ce putere,
Cum balsam a fost adus
Să calmeze o durere.

Mi-ai răspuns, Îți mulțumesc
De favoarea acordată
Da, în ea mă odihnesc
Căci e binecuvântată.

Mi-ai răspuns cu NU sau DA
Și pot spune: totu-i bine
Traiul mi-l vei acorda
Doar cu stările divine.

Mi-ai răspuns, m-ai cercetat
Cu o sfântă cercetare
Și apoi mi-ai arătat
Cerul tot în sărbătoare.

George Cornici

In asteptare…

E-aproape sa vina Isus.
Doar clipe ramas-au din noapte…
Franturi de-amintiri m-au rapus
Si-n neguri se-aud numai soapte.

Cazut-am sub crucea ce-o port
Si-mi pare atat de straina!
As vrea s-o ridic, dar nu pot
Caci soapte-n ureche imi suna….

Si ganduri mereu ma framanta,
Si-n plans mai gasesc alinare,
Si orice speranta mi-e franta….
La cine gasi-voi scapare?

Caci cerul se-arata de-otel
Si marea-si arunca talazul;
Si totusi, mai sper, poate El
Imi ia de pe umeri necazul.

Si sper, si veghez, si astept;
In gand imi rasare cununa…
Si dorul mai arde in piept…
Un semn, si se-opreste furtuna!

Lidia Ilas

Bogat sau sarac

Un batranel mergea spre Adunare
Trecea usor prin lanurile-aurii
Si tot citea cu-n fel de-nfiorare
Scriptura Sfanta, Cartea din Vechimi.

Si cum mergea si se oprea deodata
Tot rasfoind prin Psalmi si prin Profeti
Un om bogat cu minte-n destulata
Il infrunta razand cu ochi sireti,

Batrane vad ca esti un om cu carte
Esti plin de-nvatatura pana-n dinti
Si tot citind, gandesti ca dupa moarte
Te-or aseza ispravnic langa sfinti.

Mai omule zadarnica-ti truda
Cum tu in rai? tu rob din neam in neam?
Nu intra in oare-n slava imparatul
Si cei bogati, un Iov, un Avraam?

Tu daca mori te-or pune pe trei scanduri
Fara slujire, fara lumanari.
Eu, pun alai de preoti, randuri, randuri
Si rugaciuni spre sfintele-ndurari

Ce poti tu da pentru pomeni?
Raspunde, sau pentru parastasul tau, cat dai?
Eu, uite dau oricat, ca am de unde
Si atuncea, tu sau eu ajung in rai?

Stapane sa ma ierti de indrazneala
Dar dumneata cunosti mai mult ca noi
Dar raiul nu-i pe bani, nici pe tocmeala
Si bani-n rai n-or fi decat gunoi,

Si nu s-a dat sub cer decat un nume
Numai o slova si numai un vad
Fara iertarea lui Hristos anume
Nu poti intra sa stii decat in iad.

Mai pui de rob ti-ai intrecut masura!
Te crezi om intelept si carturar
C-ai buchisit si tu pe branci Scriptura
Si te-ai facut duhovnic din plugar?

Ia cugeta batrane, cum vrei adica
Vrei sa ma legi cu prostii-ntr-un manunchi
Eu muntele sa-nvat de la furnica?
Eu leul sa ma tarai pe genunchi?

Priveste-n jur, la rasarit si la apus
La miaza noapte si la miaza zi
Pamant si mare, ale cui sunt?
Spune sunt ale tale sau ale cui or fi?

Stapane, cat privesc in jur departe
Nimica nu-i al meu dar nici n-as vrea
Caci uite mie imi spune aceasta Carte, Biblia
Caci eu am mult mai mult ca dumneata…

A dumneata e valea asta multa,
A dumneata e campul inverzit,
A dumneata e brazda, dar asculta,
Priveste cerul, ceru-ntreg e-al meu!

Amin

Onisim Botezatu

Detasare de efemer

Cand zbuciumul zilei slabeste puterea,
Si-adesea te pierzi in al vietii tumult
In linistea noptii ridica-ti privirea
Spre locul in care comori se ascund.

Spre cerul inalt avanta-ti azi dorul
Si-n inima ta pastreaza un cant
Cu versuri in care s-asterni multumirea
Chiar daca adesea pasesti lacrimand.

Caci lacrima care pe-obraz se prelinge
Uda-va pamantul cel secetos
Si-n vremea rodirii cu totii vom zice:
„In lacrima-aceea lucrat-a Hristos!”

Calfa Diana