O viață

O viață in dar iti este dată,
Cum o trăiești, alegerea ti-e toată.
O sa platesti in final,
Daca ti-ai batut joc de acest dar.

Atunci cand esti mic,
Faci ce-ai tai parinti iti zic.
Tu nu esti cu nimic vinovat,
Daca ce ei au zis, ai ascultat.

Cand cresti un pic mai mare,
Incepi sa faci ce bine ti se pare.
Incepi lucrurile sa le separi,
Binele cu rau sa il compari.

Cand esti adolescent,
Începi sa nu mai fii atent.
De cei din jur esti influentat,
Faci ce de la ei ai invatat.

In viata de adult apoi pornești,
Cu grijuri si nevoi nu te mai opresti.
Ai uitat de unde viata ti-a fost data,
Si sfarsesti cand ea inapoi iti este luata.

Dar Dumnezeu nu uita cate vieti a dat,
La fiecare bate, poate nu e incuiat.
Dar atat de ocupat e omul,
Gandul nu ii mai sta la Domnul.

Insa cei care poarta I -au deschis,
Viata li s-a transformat in paradis.
Biruințe in incercari,
Viată plina de binecuvantari.

Cand esti pe calea lui Isus,
Mereu ridici privirea-n sus.
Neincetat la Dumnezeu te gandesti,
Din a face voia Lui nu poti sa te opresti.

Daca il ai pe Dumnezeu in legamant,
Si viata ti s-a sfârșit pe Pamant,
Pleci in al Domnului Rai,
Pleci pe al sfinților plai.

Asa ca nu-ti bate joc de viață,
Traieste dupa a Domnului povata.
Priveste mereu la Isus,
Si-ai s-ajungi acolo sus.

Si chiar daca uneori va fi greu,
Adu-ti aminte mereu,
Ca si Isus a fost batjocorit,
Dar in final, a fost cu cerul rasplatit.

Muntean Olivia

Reclame

Ce privilegiu!

Ne-am bucurat că am putut privi
Cum ne zâmbește ceru-n zori de zi?
Ieșim prin parc, vedem copii la joacă;
Atâţia alţii nu mai pot s-o facă!

Putem să admirăm atâtea flori
În contopiri divine de culori
Și-n mângâierea vântului de vară
Să ne plimbăm desculţ pe drum de ţară…

Ne-ncearcă-un simţământ răscolitor
Când ascultăm cum cântă un izvor?
Sunt lucruri care par neînsemnate,
Dar Dumnezeu ne-a înzestrat cu toate!

Am reflectat cât suntem de iubiţi
De Bunul Dumnezeu și ocrotiţi,
Că poate fi iertată rătăcirea
Subordonând lui Dumnezeu gândirea?

Ce privilegiu e că ne-am trezit
Și mai avem atâtea de trăit…
Trăim, și asta-i binecuvântare;
Dar CUM trăim? -e marea întrebare!

Laura Minciună 

Nemulţumirea

În pustia cea fierbinte, unde cerul e închis,
Se văd corturi aşezate după un tipar precis.
Soarele de-abia se vede, spre Sinaiul cel stâncos,
Când poporul se trezeşte şi priveşte curios.

Împrejurul lor se vede un nisip alb-lucitor,
Însă unii încep s-adune şi să-l pună în ulcior.
Şi bogatul şi săracul strângea numai un omer,
Căci era egalitatea, sub porunca cea din cer.

Multe zile adunară hrană bună şi curată
Când puterea lui Yehova se arătase minunată.
Dar să tot mănânce mană, Israel s-a săturat,
Aducându-şi el aminte ce mâncase altădat’.

– Ţie-ţi place mana asta? întrebase un bătrân
Pe un tânăr de alături, ce strânsese mai puţin.
– Oh, mi-a devenit o scârbă, toată ziua o mâncăm!
De-am putea întinde arcul, căprioare să vânăm…

– Da! , sări de-alături, iute, o femeie oţărâtă,
– Viaţa noastră de acum este mult mai amărâtă.
Mi-amintesc de ce grătare consumam noi în Egipt:
Cu mâncare fără seamăn, lângă peştele cel fript.

Numai Moise ne-amăgeşte cu o ţară-mbelşugată
Însă eu gândesc că acolo, n-om ajunge niciodată.
Câte legi ne-a pus pe umeri, nu ne-a pus nici faraon…
Numai el le născoceşte, şi cu frate-său Aron.

Dumnezeu văzu din slavă cum cârtea-n pustia Sin
Un popor ce-l izbăvise după planul Său divin.
S-a mâhnit adânc Stăpânul şi atunci carne le a trimis:
Un lung stol de prepeliţe, cum în lege este scris.

Dar apoi necumpătarea i-a cuprins în mreaja ei,
Căci s-a strâns prea multă carne în poporul de evrei.
Când se veseleau mai tare, mestecându-şi carnea-n dinţi,
O urgie îi loveşte pe copii şi pe părinţi.

De s-ar pedepsi asemeni multele nemulţumiri
Ce se-aud în  adunarea cu diverse  denumiri,
Ai vedea căzând grămadă sute de nemulţumiţi
Ce de poftele din lume sunt atât de amăgiţi.

Dar Stăpânul nostru mare ne-a învăţat: – Fiţi mulţumiţi!
Şi de ziua cea de mâine nicidecum nu vă-ngrijiţi.
Pentru tot ce se întâmplă, nu da vina pe păstor,
Nici nu jindui vreodată la păgâni un ajutor!

Hrană ia Cuvântul Vieţii, orişicând şi-n orice loc.
Pentru soarta ta din lume tu să nu cârteşti deloc.
Lasă prazul şi friptura, că sunt lucruri trecătoare
Şi priveşte înspre Domnul, preaiubitul nostru Soare!

Tudor Maier 

Iar plânge Cerul peste țară

Iar plânge Cerul peste țară,
Cu lacrimi mari în stropi de ploaie…
Înfrigurată primăvară,
Că omenia-i floare rară,
Ca un copil pierdut în gară…
Fă Doamne sfinte să răsară,
În noi a dragostei văpaie,
Să curgă harul în șuvoaie!

Sunt multe vijelii în țară,
Şi grindina ravagii face,
Nuiaua Domnului coboară,
Ne mustră iar, a câta oară? ? ?
Că necredința ne împresoară,
Purtăm a răului povară,
În patimi omenirea zace
Puțini vor har, puțini vor pace!

Și cum să nu fim judecați,
De Marele Judecător,
Când suntem zilnic mai stricați,
De tot ce-i sfânt înstrăinați,
La juguri rele înjugați… ?
Fă Doamne să fim luminați,
De Tine să ne fie dor,
Să fim al Tău salvat popor!

Teodor Groza

Așteptarea Mirelui

Atunci când va veni Mirele, Să-și ia mireasa lui, iubită
S-o răpească la Cerul Sfânt, ea, Îl așteaptă pregătită
Profeția se va împlini, așa cum scrie în Cuvântul Sfânt,
Va zbura pe nori de slavă, de pe acest blestemat pământ.

Va sta la dreapta Tatălui Ceresc, în Sfânta Sa, adunare
Pregătită în haine sfinte, pentru marea sărbătoare
Să serbeze nunta curată și Sfântă, la mare ei splendoare
Cerul nemărginit, va străluci atunci, în Sfântă desfătare.

Vom naviga pe marea de smarald, n-am văzuto niciodată
Vom privi în zarea nesfârșită, Tărâmul nou, pentru prima dată
Ne vom scălda ochii în Lumină și slavă, de marea strălucire
Plutind în desfătări Sfinte, cuprinși de Sfânta și marea fericire.

Acolo, nu vor mai fi lacrimi și suferințe, nici chin și nici durere
Acolo, va fi numai slavă și Lumină, veșnicia va dăinui în plăcere
Vom păși pe străzi de aur, printre flori frumoase, nemaivăzute
Cerul tot ne aparține, vom moșteni lucruri Sfinte, nemaiîntâlnite.

Ce frumuseți negrăite, vom vedea acolo, în Cerurile de sus
Atunci când vom fi cu Mirele nostru, Regele regilor, Isus,
Mireasa aleasă, pură, fără pata,și Sfântă, fără urmă de zbârcitură
S-o ducă în palate Sfinte, într-o pace eternă, acolo, nu este ură.

Și Duhul și mireasa zic: Maranata, vino Mirele nostru, Isus,
Răpește-Ți mireasa pe nori de slavă, în Împărăția Ta, de sus
Cui îi este sete, să vină și să bea, apa Sfântă din izvorul vieții
În Cerul nemărginit și Sfânt, în noii zori de lumină a dimineții.

Stelian Ciobanu 

Zbucium…

Mă întreb adesea în zbucium și vâltoare:
Oare îmi vei alina și azi, rana ce doare?
Căci buzele îmi freamătă și nu pot nici un geamăt să rostesc
Simt cum rând pe rând puterile-mi slăbesc
Poate doar ochii înlăcrimați din zori
Vor vindeca cu lacrimi atâtea răni ce dor…
Sau totuși cred că simpla Ta prezență
Îmi conferă în sine dependența
De cer, de dor, de Tine…
Acela ce s-a dat pe Sine
Ca să renască noi puteri în mine
Ca să te ierte și pe tine!
Ca să ridice jugul greu și anevoios
Știind că la Golgota muri chiar, Hristos!
Dar care azi e viu în veci
Nu aștepta să pleci din lume cu ochii reci
Și goi, flămând și pribeag, împovărat și întristat
Adu-ți aminte de tot ce ai adunat
Pe -acest pământ!
Aș vrea să-ți mai împărtășesc un gând:
În cerul sfânt, cu stele mii
Tu ai un Tată Atotputernic, și tu știi…
Te mai așteaptă-n taină
Ca să îmbraci o haină
Albă de iertare
Să știi că pentru împărăția Sa, tu ești cel ce are valoare!
Te mai așteaptă plin de dragoste și bunătate
Vino azi la El, cu sinceritate!
Pune-ți în rânduială  casa!
Invită-L chiar acum la masă!
Și El nu va zăbovi să îți răspundă:
Va poposi numaidecât aproape de inima frântă!
Va șterge tot amarul tău,
Te vei putea în tihnă odihni pe brațul Său!
În cerul sfânt cu stele mii
Te mai așteaptă plin de dragoste și azi, să știi!

Szabo Mihaela Dorina 

Acest pământ ce este doar o umbră !

Trăind pe-acest pământ ce este doar o umbră
A ceea ce-ai creat Divine Creator
Vedem cu ochii noştrii imaginea cea sumbră
A omului ce-i despărţit de-al său mântuitor.

Urmările păcatului se văd in lumea-ntreagă
E foamete, război, e moarte şi durere
Nimic din ce e bun nu pare să mai meargă
Şi omenirea-ntreagă  e-n plină decădere.

Şi tot mai dese şi mai mari, dezastrele apar
Şi tulburări de mase, revolte, duşmănie
Mulţimi de oameni  simt al sărăciei gust amar
Şi prea puţini se mai gândesc acum la veşnicie.

Satan le umple mintea cu tot ce-i mai murdar
Şi face tot ca să-i distragă, spre a nu se mai gândi
La Dumnezeu, iertare, dragoste sau har
Īi minte cu iluzii pentru-ai putea robi.

Aceasta-i lumea în care noi  acum trăim
Dar ochii noştrii-ntrezăresc deja o altă lume
Şi venirea Ta o Doamne, deja noi o simţim
Ca  să ne iei din marea de valuri şi de spume.

Noi avem nădejdea prin Isus Hristos
Ce-a murit pe cruce, chiar pe-acest pământ
Şi oricine vrea s-ajungă-n cerul glorios
Să creadă chiar acum în al Său cuvânt !

Daniel Rozini 

Nimic nu am

Nimic nu am sa-Ți dăruiesc Isuse
Din tot ce-am strâns în pumnii goi,
Am vrut s-adun miresmele din roze,
Și m-am trezit strângând fărâme de noroi.

Am vrut s-aduc în palma Ta oceanul,
Cu infinitul lui, atât de necuprins
Și tot ce-ți pot aduce din mine, e noianul
De lacrimi, într-un ciob de sticlă strâns.

Am vrut o mică rază de stea, să îți aduc,
Și s-o proștern la Tronu-Ți, la picioare
Dar și acest cadou e-așa sărac,
Pe lânga Măiestria Ta învăluită-n soare.

Și murmur de izvor și cânt de păsărele
Am încercat s-adun, să Ți le-aduc în dar
Și să-mi zâmbești privindu-mă cu ele,
Dar n-am nimic, în pumnul meu, murdar.

Dacât dezamăgiri și lacrimi și rușine
Și-aș vrea ca Tu, să le preschimbi în har,
Și să primești viața mea, cea plină de ruine,
Să ma înalți spre cerul de cleștar…

Căci știu că sunt făptura mânii Tale
Și tot ce am e doar din palma Ta,
Și răsărit și-apus și țărm de mare,
Tu le-ai creat, să mă înveți ce-i dragostea.

Nu am nimic să-ți dăruiesc, Isuse,
Primește-mă așa de gol, cum sunt,
Și umple-mă cu norul Tău de vise
S-ajung mireasa Ta, cu strălucit veșmânt…

Magda Morosan

Am doruri și dorințe

Am doruri și dorințe în sufletu-mi flămând,
De-a mă întâlni cu Tine când plec de pe pământ,
Doresc o veșnicie să fiu cu Tine sus,
În Patria măreață, iubitul meu Isus.

Mi-e gândul doar la Tine, la cerul glorios,
La străzile de aur, la Locul sfânt frumos.
La Cetatea eternă, noul Ierusalim,
Unde îngerii cântă un imn măreț, sublim.

Doresc neprihănirea ca să te pot vedea,
Și-o veșnicie întreagă să fiu cu Tine aș vrea.
Vreau să trăiesc frumos să am viața curată,
Și atunci când vei veni, să fiu făr` nici o pată.

O, Doamne vreau în toate să fiu pe placul Tău,
Să pot moșteni cerul, bunule Dumnezeu.
Acesta-mi este dorul, dorința mea fierbinte,
Ajută-mă Isuse să merg tot înainte.

Vreau să fiu plin de Tine, de Duhul Tău cel sfânt,
Exemplu bun în toate cât trăiesc pe pământ.
Iar când ajung Acasă în cerul glorios,
Vreau să primesc cununa, iubitul meu Hristos.

Ica Dragoi

Predarea loială

Atunci Petru a început să-i spună: “lată că noi am lăsat toate si Te-am urmat…”

Marcu 10:28

Domnul nostru îi răspunde, de fapt, lui Petru că această predare loială este de dragul Lui. Nu pentru ceea ce ucenicii vor primi în urma ei. Fereşte-te de o predare totală care are un spirit comercial in ea. De exemplu: “Mă voi dărui lui Dumnezeu pentru că vreau să fiu eliberat de păcat, pentru că vreau să fiu făcut sfânt”. Eliberarea de păcat şi sfinţirea sunt rezultatul unei relaţii bune cu Dumnezeu, dar predarea izvorâtă dintr-o asemenea gândire nu ţine de adevăraţa natură a creştinismului. Predarea totală nu se face pentru ceva. Am ajuns atât de îmbibaţi de comercialism, încât mergem la Dumnezeu numai pentru a primi ceva de la El, nu pentru El însuși.

Este ca şi cum am spune: “Nu, Doamne, nu Te vreau pe Tine. mă vreau numai pe mine; dar vreau ca Tu să mă cureţi şi să mă umpli cu Duhul Sfânt; vreau să fiu pus în «expoziţia» Ta ca să pot spune: «Iată ce-a făcut Dumnezeu pentru mine»”. Dacă noi renunţăm la ceva pentru Dumnezeu numai ca să primim înapoi mai mult, o asemenea predare nu are in ea nimic din Duhul Sfânt, ci este doar un mizerabil egoism comercial. A câştiga cerul, a fi eliberat de păcat, a fi făcuţi folositori pentru Dumnezeu – aceste lucruri nu trebuie niciodată nici măcar luate în considerare într-o predare adevărată, care înseamnă preferinţa prioritară personală pentru Isus Cristos însuşi.

Când ne lovim de barierele ridicate de relaţiile naturale, unde este Isus Cristos? Cei mai mulţi îl părăsesc scuzându-se – . Da, Doamne, am auzit chemarea Ta, dar mă aşteaptă mama, soţia, propriile mele interese şi nu pot merge mai departe”. Atunci – spune Isus – “nu poţi fi ucenicul Meu.” Testul predării totale se află întotdeauna dincolo de devotamentul natural. Trece-l, şi atunci propria dăruire de Sine a lui Dumnezeu îi va cuprinde pe toţi cei pe care a trebuit să-i rănim abandonându-i. Fereşte-te de ceva mai puţin decât o predare totală lui Dumnezeu. Cei mai mulţi dintre noi cunoaştem predarea totală doar în închipuirea noastră.

Oswald CHAMBERS