Din slava cerului înalt

Din slava cerului înalt,
Cum mulți profeți ne-au învățat,
În valea nopții și-a cruzimii,
A coborât la noi Rabunii…
Isus Hristos! Lumina lumii!

Din slava cerului de sus,
Cum toți profeții sfinți au spus,
În valea morții, în durere,
A coborât plin de putere,
Isus a noastră înviere!

Din slava cerului curat,
Cum este scris cu-adevărat,
În valea cea cu neputință,
A coborât în umilință,
Isus, să aducă biruință!

Din slava cerului sfințit,
Cum Tatăl Sfânt a rânduit,
În valea cu necaz și jale,
A coborât cu îndurare,
Isus ca să ne fie Cale!

Din slava cerului sublim,
Cum din Scriptură deslușim,
În valea unde-i grea robie,
A coborât lumii să fie,
Isus salvare și bucurie!

Din slava cerului preaînalt,
Al lumii veșnic Împărat,
În valea celor răzvrătiți,
A coborât spre-a fi găsiți,
Prin, , cruce, , veșnic mântuiți!

Din slava cerului senin,
Cum toți creștinii azi vestim,
În zorii sfinți ai dimineții,
A coborât, , Apa vieții, ,
Să fericească, , toți drumeții! , ,

Teodor Groza

Nașterea Mântuitorului

E zi de sarbatoare,
caci S-a nascut Mantuitorul,
Dar tot mai trist s’arata azi,
si-nstrainat poporul….

E zi de glorii si minuni,
ce a adus speranta ’ntregii lumi;
doar casele sunt imbracate-n sarbatoare,
in rest, bucuria parca moare…. .

E ziua sfanta,
cand cerul s-a deschis,
Ca omul cel pribeag s-ajunga-n Paradis.
Dar noi o invelim pe zi ce trece in traditii,
Si-n fel de fel de superstitii… .

E ziua Mielului,
ce-a stat pe cruce pentru noi,
Ca astazi sa fim veseli si nu goi!
E ziua Imparatului slavit,
Ce-a coborat, caci mult El ne-a iubit!

Si noi? Ce facem in aceasta zi mareata?
Meditam la a vesniciei viata?
Sau transformam Nasterea-n Craciun,
Cu cozonaci si mos pentru Ajun? …
Uitand ca azi, sarbatoritul,
E doar Isus, Mirele Slavitul,
Domnul nostru Sfant si Imparat,
Ce-n veci de veci, merita laudat!

Lory Robu 

Tablou de iarnă

Văzduhul cerne maldăre de nea
Peste pământ, cu cerul vrând să-l lege,
Să-i oblojească crestele betege ….
Şi-mbrăţişate peste timp să stea.

În linişti sacre, de tărâm galactic,
Lin doarme firea sub vegheri astrale,
Slab ticăind la treceri siderale,
Pe culmile-ngheţate de vânt arctic.

Doar casa mea, ca-ntr-un tablou pictată,
Cu galbenă lumină la ferestre
Freamătă-n note calde, vii, terestre,
Şi-ntruchipează fericirea toată.

Olivia Pocol

Țara mea

Țara mea, plai de poveste
Rai ai fost, unde mai este?
Aveai cerul sfânt pe frunte,
Și doar tâmplele cărunte.

Glasuri de copii voioase,
Răsunau în mii de case.
Grâul bun, brodea câmpia
Și știam că-i România!

Focul viu ardea în vatră
Și viața era curată,
Mâinile trudeau mereu
Fără teamă că e greu!

Omul simplu știa rostul,
Liniștii și adăpostul,
Rugăciunea umplea zarea
Să treacă și supărarea.

Fără facebook și whatsapp,
Omul nu era sărac,
Avea timp de-ai lui copii
Și de rugă-n Liturghii.

Zorile croiau cărări
Fără pic de remușcări,
Zilele asudau de muncă
Și mutau din loc și-o stâncă!

Nopțile umpleau cu stele
Toate câmpurile grele,
Carul mare trecea cerul
Dezlegand ușor misterul!

Într-un muc de lumânare
Rugăciune era floare,
Somnul cobora pe gene
Și în vise moșul Ene!

Țara mea, plai de poveste,
Rai ai fost, unde mai este?
Omul trece îngândurat,
Tot mai singur și sărac.

S-a desprins de tot ce-i sfânt
Nu mai crede în Cuvânt!
Trăiește de azi pe mâine,
Fără trupul Tău de pâine!
––––––––––––––
Țara mea îți scriu o rugă,
Domnul Sfânt să te audă
Când îți plânge inima,
Să îți toarne mir pe ea!

Domni destoinici să se nască
Țara noastră să mai crească,
În virtuți și-n fapte bune
Toți românii să se adune!

Cei plecați prin țări străine
Să audă doar de bine,
Dorul casei să doinească,
Exodul să îl oprescă!

Brazi cu frunțile spre cer
Să m-ajute să mai sper
Că-ntr-o zi în țara mea
Frații toți, uniți vor sta!

Camelia Cristea

Din al cerului izvor

Din al cerului izvor
S-a născut în mine-un dor,
Dor cum nu mai e sub soare,
Dor de ţărm şi de hotare,
De hotarele iubirii
Şi de ţărmul veşniciei.

Din al cerului nectar
M-a atins în piept un har,
Har cum nu mai e sub soare,
Har divin fără hotare,
Harul Domnului Isus
Care-n suflet m-a pătruns.

Din a cerului speranţă
M-a atras o dimineaţă,
Dimineaţa fără soare,
Dimineaţa-n sărbătoare,
Sărbătoarea bucuriei,
Sărbătoarea veşniciei!

Mihai Ghidora

E toamnă iar

Adie vânt răzleţ din necuprins,
Ploaia de frunze s-aşterne domol,
Īn jocul de-o clipă, în vals timid
Parc-ar vrea să urce-n copacul gol.

E toamnă iar şi cerul ne răsfaţă
Cu albastrul senin de Voroneţ,
Nori strălucitori ca floarea-n glastră,
Cheamă omul truditor la ospăţ.

Toamna-i bogată, belşug din toate,
Stau sub ochii noştri ca un festin.
Veselia-i mare c-avem roade,
În cămară şi hambare e plin.

Ridică-ţi privirea mai Sus, la cer,
Cu mâini ridicate să-I mulţumeşti,
Stăpånului divin, Emanuel,
Că toate-s binecuvântări cereşti!

Maria Șopț 

Chemarea dragostei divine

Isuse drag, Te rog să mă-nsoțești
La fiecare pas pe calea mea,
Iubire-n suflet Te rog să îmi sădești
Să-i pot pe toți îmbrățișa.

Să-mbrățișez cu-o vorbă bună
Și un gând cald pe cel rănit
Când cerul nopții nu-i cu lună,
Iar cel de zi nu e-nsorit.

Cu minunată-Ți dragoste mă umple
Tu, nesecat izvor al păcii și-al iubirii
Și-oricând mă vei chema și orișiunde
Să pot răspunde DA, chemării.

Un mesager al dragostei aș vrea a fi
Să semăn zilnic pe al Tău ogor
Stropi de iubire în suflete pustii,
Ce se topesc din suferință și de dor.

Iar Tu, cu aripa-Ți caldă să-i acoperi
Pe cei cu trupul ostenit de cale,
Pe cei ce-s în cuptor aș vrea să-I aperi,
Iar celor ce-s bolnavi, dă vindecare.

Isus, Te rog să locuiești deplin în mine
Și-al Tău Cuvânt să-mi fie drag,
Și-n ziua cea mareață, care vine,
Să pot să Te aștept cu bucurie-n prag.

Ramona Subțire 

Povestea puiului de vultur

Sus pe o stâncă, în cuibul stabil,
Puiul de vultur privește subtil,
Zarea e aceeași, dar știe cumva:
„Mama revine în cioc cu ceva”.

Nu înțelege nici zborul măreț,
Cerul e-o taină, ceva fără preț,
Nu poate puiul să știe-n ce fel
Grija de mamă o-ntoarce la el.

Nu-i singur puiul lăsat, părăsit,
Este doar modul, demult stabilit,
Puii să fie crescuți și hrăniți
Pân’ la o vreme, în cuib ocrotiți.

Însă există un timp programat
Când chiar și cuibul va fi deranjat,
Nu să-l respingă îl va scutura,
Ci să-nțeleagă că poate zbura.

Nu-l lasă singur să cadă în gol,
Îl urmărește, și-aproape de sol
Ea îl ridică, cu-n gest natural,
Până când zborul devine normal.

Zboară, o, zboară, mereu tot mai sus!
Cerul ți-e țară și frica s-a dus!
Însă dar, puiule, azi nu uita,
Cuibul a fost cândva chiar casa ta.

Iar dacă ochii acei părintești
N-au să mai poată vedea unde ești,
Tu dar să știi că te poartă mereu
Sfântă privire de sfânt Dumnezeu.

Lucian Cazacu 

Marea vieţii

Mi-s ochii izvoare de lacrimi,
mi-e trupul sleit de puteri.
Nu caut scăpare în juru-mi
că nu-i ajutor nicăieri.

E greu să păşesc prin credinţă,
e greu şi să stau doar în loc.
Un pas înapoi sau în faţă
totuna-i când spor n-am deloc.

E greu şi nu văd orizontul,
nici cerul senin fără nor.
Aştept să m-audă azi Domnul,
să-mi dea izbăvirea din cer.

Curaj n-am să mustru furtuna,
credinţa mi-e mică oricum.
“O, Doamne! Întinde-ţi Tu mâna
şi-opreşte furtuna acum!”

Iar Domnul aude strigarea
şi-opreşte şi val şi furtună.
Nimic nu mă miră, nici marea
ce-ascultă porunca divină.

Poveri las să cadă în urmă,
m-avânt cu ardoare spre cer.
De-acuma avântul nu-l curmă
ispite ascunse-n ungher.

Cristina Magdalena Frâncu

Impărăția

Spre Împărăţia care El a pregătit-o
În anii care vor urma să vină
Eu merg voios, purtând în suflet dorul
De paradis, de ţara cea divină.

Înspre cetatea cea nemuritoare
Spre care toţi creştinii au pornit
Alerg şi eu lăsând în urmă valea
În care atât de mult am suferit.

Am fost batjocorit pentru credinţa
În Dumnezeul cel adevărat
Care a ţinut în mână toată fiinţa
Şi universul acesta minunat.

Dar vine o zi când dincolo de stele
În slava cerului de mult visat
Îl vom vedea pe Împăratul slavei
Pe cel-ce în viaţa aceasta am urmat.

Şi vom trăi cu El o veşnicie
Lăsând în urmă lacrimi şi dureri
Iar chipul lui pe veci o să ne fie
Izvor de nesfârşite mângâieri.