Un Dumnezeu venit de sus!

Un Dumnezeu venit de sus!
În lumea asta atât de rea…
Dar fără El nu se putea?
Să nu mai credem în nimic?

A fost demult în cer un sfat,
Și o-ntrebare clar s-a pus:
Cine îl va răscumpăra pe om?
Nu a răspuns decât: Isus!

Un Dumnezeu pe tronul Său,
În cerul sfânt și plin de slavă,
Pe Diavol l-aruncat în hău,
Că vru acesta să domnească!

Iar după Diavol și alți îngeri,
Ce s-a găsit păcat la ei…
Au fost în cer atâtea frângeri,
De perfecțiuni și de eteri…

În mintea Lui de Dumnezeu
Acesta a făcut un plan!
Ca cerul să se completeze,
Dar cum așa? Cu care neam?

Cu stele, lumi și orizonturi,
Cu alți îngeri imperfecți?
Cu străluciri sau cu afronturi,
Puterilor cerești atleți?

Lăsă aceste toate planuri…
Și Dumnezeu alese omul!
Un chip al Lui cu noi elanuri,
Un suflet viu la fel ca Domnul!

Al nostru Dumnezeu știa,
Că cerul nu putu cuprinse,
Că peste mii și mii de ani,
El pe pământ Se coborâse…

Dar până atunci, într-o grădină,
Adam cu Eva au clacat!
Ei au primit atunci lumină,
Mâncând din el… aveau păcat!

Și de atunci până acum,
Lucrăm din greu acest pământ,
Și toți, cu mare greumânt,
Murim pe al vieții drum…

Satan crezu că dovedise
Lui Dumnezeu că omu-i slab…
El va alege-n scurta viață,
Din ăst motiv, ce-i este drag!

Dar omul a ales credința,
Pentru că sufletu-i tânjea…
Avea din El din Duhul slavei,
Din Dumnezeu avea viața…

Și astfel lupta se dădu,
Până când steaua a lucit!
În Betelemul din Iudeea
Din Cer un Dumnezeu venit!

Și astfel omenirea toată,
De la Adam pân’ la Isus
A mai primit o șansă-n plus,
Să nu aleagă viața moartă…

De ani și ani, de mii de ani,
Prin om, se umple veșnicia…
Iar Dumnezeu o dă cu drag,
Prin har să simtă bucuria!

Și astfel omul pe pământ,
Trăiește scurt și plin de boli,
Puține șanse, sărbători,
Dar tot alege pe Isus!

E Diavolul înfrânt pe veci!
Că planul omenirii sus
L-a împlinit Domnul Isus
Când s-a creat pământul!

El a răspuns cu viața Lui,
Ca omul să primească
O viață scurtă pe pământ,
Cu șansa să aleagă!

S-a pus garantul lumii-ntregi
Cu dor de veșnicie,
Venind în iesle, stând pe lemn,
Trăind în sărăcie…

Și astfel noi avem prin har,
Un mare dar, să știm ce-i viața!
Și să-L alegem pe Isus!
E Dumnezeu venit de sus!

Bulzan Marian Gigel 

Reclame

Din al cerului izvor

Din al cerului izvor
S-a născut în mine-un dor,
Dor cum nu mai e sub soare,
Dor de ţărm şi de hotare,
De hotarele iubirii
Şi de ţărmul veşniciei.

Din al cerului nectar
M-a atins în piept un har,
Har cum nu mai e sub soare,
Har divin fără hotare,
Harul Domnului Isus
Care-n suflet m-a pătruns.

Din a cerului speranţă
M-a atras o dimineaţă,
Dimineaţa fără soare,
Dimineaţa-n sărbătoare,
Sărbătoarea bucuriei,
Sărbătoarea veşniciei.

Mihai Ghidora 

Ape și ape

Cu aripi învolburate marea se ridică,
Gata să zboare până la cerul cu stele,
Dar se prăbușește și malul îl strică,
Sub puhoiul de apă cu aripile grele.

Și susurul blând al zărilor albastre,
Se oglindește în oceanul de lumină.
Aripile le destramă în spuma de astre,
Și spală apa de tină ca pe omul de vină.

La Apele Sfinte tot încearcă s-ajungă,
Și marea și oceanul și omul păcătos.
Ispita tot timpul ascultarea o alungă,
Cu viclenie pângărește tot ce-i frumos.

Păstorul cel Bun coboară pe o rază,
Pune stavilă apelor și păcatele șterge,
Spune un cuvânt și tot timpul e pe fază,
Să vindece suflete cu picătura de sânge.

De sub Tronul iubirii curge râul vieții,
Croind albia spre a nemuririi cărare.
Rupe de pe ochii păcătoși voalul ceții,
Cu flacăra Vie, slăvind eternul Soare.

Ape și ape, diferite, cu gusturi felurite,
Te spală, te hrănesc și chiar te sfințesc.
Fiecare își face rostul pentru ce sunt menite.
Prin ceea ce fac toate se deosebesc.

Apa purificatoare din Sânge sfânt scurs,
Sfințește omul ce e gata să-și vadă starea.
Potolește setea pe al nemuririi parcurs.
Și nu pierde din vedere că Isus e cărarea.

Dan Viorica

O, vino iar

Prin cerul deschis auzi-vom cântarea divină,
Osana, e prezenţa minunată a Lui Isus,
Îngerii cântă şi-aşteaptă momentul să vină
Pe norii cerului să-i ia pe cei ce L-au iubit mult.

Inimi se frâng şi urcă lacrimi din cuptoare,
Secerea-i pusă şi-i pregătit, copt lanul aşteaptă,
Prin sita deasă, cernerea e mare şi-i strâmtoare,
Cu toţii privim la cer că judecata Ta-i dreaptă.

Pe întinsa zare se-aud paşii ce-au străbătut
Şi altădată Calea Iubirii spre acest pământ,
Cum ai promis, acuma Te-ntorci pe drumul cunoscut!
Vino să-Ţi iei mireasa aleasă, rodul cel mai scump!

Pe-ntregul pământ e o rugă necurmată,
Cu mâini împreunate veghem a Ta venire,
O, vino iar, vino Isuse să ne duci Acasă,
Acolo Sus în cer, unde-i sfânta Împărăţie!

Ne vom bucura, dar şi lacrimi vor fi când vom zbura
Spre Patria veşniciei de Sus mult adorată,
Vom plânge durerea celor ce-şi pierd Împărăţia,
Şi pe veci raiul ceresc, mântuirea minunată!

Maria Șopț 

Și totuși poți…

Îți fierbe firea, las să fiarbă
Căci ce poți tu, un fir de iarbă
Sedus de felurite șoapte
În noaptea gata să absoarbă
Mulțimi de suflete-agitate,
Trăind o bucurie oarbă
Căci n-au ieșit încă din noapte… ? !

Da, ce poți tu, ce poți tu oare
Să biruiești ca să ai parte
De Cerul plin de-așa splendoare
Încât nu-i chip c-așa departe
Să-ajungă-a minților visare…
Și cum să treci tu peste moarte
Când a trăi nu ești în stare? !

Viața-i drum anevoios
Cu întorsături neprevăzute,
Un labirint întunecos
Cu adâncimi nemaivăzute
Ce înghit pe cel religios
Și pe-orice suflete încrezute
Ce n-au lumina lui Hristos!

Nu poți… deși nimic nu e prea greu,
Căci falsă-i ținta ce-o ochești…
Degeaba lupți când dai mereu
Cu pumnii făr` să nimerești
În fruntea mândrului tău eu…
Nu-i chip, nu-i chip să reușești
Când nu privești la Dumnezeu!

Și totuși poți când te încrezi
În Cel ce totul, totul poate
Și Domn în inimă-L păstrezi
Pe El mai sus de toate, toate…
Predă-i Lui lupta și-ai să vezi
Cum El învingător te scoate
Când tu decizi să Îl urmezi!

Nu te lăsa condus de eu;
Din `nalte piscuri de trufie
Mâhnire picură mereu!
Dar, o ce har și bucurie
Îți umple-al inimii nucleu
Când te smerești și lași să fie
Stăpân pe toate Dumnezeu!

28/09/2018*Ioan Hapca

Pe munte

De câte ori nu m-am visat
Suind biruitor pe-o culme
De-atâtea ori m-am întristat
Mereu tot biruit de  lume

O lume-n care rău-i tot mai mare
Simt că nu acestui loc îi aparţin
Simt ca am în mine o chemare
Spre ceva mareț, divin. .

Cine sunt, de unde vin?
Aceste gânduri nu mă lasă
Şi sufletul de-un dor mie plin
După un tainic loc numit „acasă”,

Acolo sus printre nori
Unde-i nesfarşit cerul de safir
Vreau să simt cum e sa zbori
Vreau un aer proaspăt sa respir,

Înarmat cu mult curaj
Şi privirea îndreptată înainte
Am ieşit din acel inselător miraj
Şi am pornit timid spre munte,

Îmi ieşeau mereu în cale
Drumuri largi şi-mbietoare
Nevoind ca să mai merg la vale
Am pornit în sus printr-o strâmtoare,

Printre stânci şi penți abrupte
Urc cu grijă pas cu pas
„Nu mergi bine pe acest munte”!
Aud de undeva un glas,

„Vino acum pe calea mea
Unde-s munți întregi de aur plini
Unde poți avea chiar toată lumea
Dacă mie mi te-nchini”.

Îi prea greu şi-s obosit
Privesc înapoi plin de sudoare. .
„Curaj, mai fă un pas spre infinit”
Aud în mine o chemare,

Privesc în sus, privesc în jos
Respir adânc un aer tare
Pornesc înainte mai voios
Mereu în sus spre a mea chemare,

Minuneee, minunee, minune
Ecoul îmi dă înapoi răspuns
Şi mai aud o  voce care-mi spune
Fiule. . ma bucur  c-ai ajuns! !

E chiar un om, sau o nălucă?
Privesc în sus eu gânditor
Dar spre mine El se apleacă
Şi blând îmi întinde mâna, un păstor,

Cine-i acest străin oare?
Îl apuc de mână şi mă trag în sus
Dar când îl las, parcă ceva îl doare
Parcă în palmă a fost străpuns,

„Vino după Mine”îmi spune
Simt că de El trebuie să ascult
Simt că îmi vrea doar bine
Şi parcă m-aştepta demult,

Cine eşti păstorule?
Şi în picioare cine te-a  rănit?
De ce mă numeşti „fiule”?
De ce eşti asa lovit?

Să-L întreb toate aceste
N-am putut, n-am îndrăznit
Dar un gând în minte îmi şopteşte
” Da, şi pentru tine a fost răstignit! !”. . ,

Aveam să aflu mai târziu
Cum şi-a dat viața pentru oi
Astăzi despre El vă scriu
Căci şi-a dat viața pentru voi,

Chemarea ce am auzit
Ce ma trezit din robie
A fost ciocanul ce a pironit
Trupul Lui umil în cuie,

Pe ulița care se cheamă „dreaptă”
Haide şi tu aici sus
Mereu este acolo şi  te-aşteaptă
Un blând păstor numit Isus.

Daniel Borgovan 

Numele Lui

Motto: „În nimeni altul nu este mântuire; căci nu este sub cer nici
un alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.” FA 4:12.
„De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat Numele
care este mai presus de orice nume.” Filipeni 2:9.

Știm din Sfintele Scripturi
Că la început a fost Cuvântul
Mai întâi… Și mai înainte
De-a fi cerul și pământul.

Astfel, din toată zidirea
Este Cel Întâi Născut;
Și mai știm că lucrurile
Toate prin El s-au făcut.

Apoi, Cuvântul S-a întrupat
Când vremile s-au împlinit –
Și plin de adevăr și har
Printre noi a locuit.

Și am privit la slava Lui
Măreață și strălucită,
Ca Singurul Născut din Tatăl –
Odrasla Neprihănită.

El a venit la ai Săi…
Dar ai Săi nu L-au primit
Pe Cel ce Tatăl Îl numește
Fiul Meu cel Preaiubit.

Pentru cei fără credință
Care-s plini de-amară fiere
E o Piatră de poticnire
Și o Stâncă de cădere.

Dar cei care L-au primit
Și-apoi, L-au urmat mereu,
Le-a dat dreptul să se facă
Copiii lui Dumnezeu.

Așa a venit Lumina –
Soarele Neprihănirii,
Cel care este Mesia –
Căpetenia mântuirii.

Pentru noi a răsărit
Luceafărul de dimineața
Cel ce e Lumina lumii –
Calea, Adevărul, Viața.

El a venit să mântuiască
Lumea de păcatul greu…
Despre El Ioan a spus
Că-I Mielul lui Dumnezeu.

El e Răscumpărătorul
Pentru întreaga omenire,
Mielul fără de cusur
Și Jertfa de Ispășire.

El a murit sus pe cruce,
Hainele-I trase la sorți…
E Cel ce-a pătimit în trup,
Cel Întâi Născut din morți.

Tatăl L-a înălțat la ceruri
În Împărăția Nemuririi,
Dar oamenilor le-a lăsat
Evanghelia mântuirii.

Lui I-a dat toată puterea
Și în cer, și pe pământ –
Lui, Neprihănirea noastră,
Cel Adevărat și Sfânt.

Însuși Tatăl Îl numește
Robul Meu, Alesul Meu –
Iar Petru știe că El este
Hristosul lui Dumnezeu.

El e Păstorul cel bun
Și noi Îl urmăm mereu
Că El este Întipărirea
Ființei lui Dumnezeu.

El e veșnic Pâinea vieții
Pentru cei înfometați,
Izvorul de apă vie
Pentru toți cei însetați.

El e Stânca, Temelia,
Martorul cel Credincios,
Și sub toate aceste Nume
Noi dăm slavă lui Hristos.

Că prin El, la Tronul slavei
Avem un Mijlocitor:
Fiul Celui Preaînalt –
Credinciosul Ziditor.

Ioan Vasiu

Cerul din Noi

În liniștea tăcerilor fecunde
Aevea ca prin vis ni se arată
Tărâmul luminărilor profunde
Ce n-am călcat cu pasul niciodată.

Cu umbra de sub norii de pe cer
Se vede în oglinda sa rotundă
Pământu-ntr-o hlamidă de mister
Plutind prin aer pe pârtii de undă.

Magii ne-au căutat trecutu-n stele
Savanții de la Cern în izotopi
Poeții-n vers și-n visele rebele
Și multe-s scrise și-n ceaslov la popi.

Am vrea s-ajungem la-nceput de lume
Să luăm dumnezeirea cu asalt
Dar când ne-apropiem de-un orizont anume
Se-ntrezăreşte țărmul celălalt.

De coborâm în noi ca-ntr-o fântână
I-acolo un izvor cu apă vie
Iar cel ce bea nu are să rămână
Un călător pierdut prin veșnicie.

Marin Mihalache 

În adânc

De ce te-ndoieşti aşa de tare
Cånd lacrima spală a ta faţă iar?
Deasupra norului e o Salvare,
E Dragostea dăruită la Calvar.

Ce adânc te-nvăluie în joc
Sub albastrul cerului de Voroneţ?
În tremurânda undă dacă-nnoţi,
Te îneacă fiorii de îngheţ.

Vrei s-ademeneşti adânc necunoscut
Cu vâlvătaia ta năucitoare,
Dar chemarea ta e rece, e de lut!
Deasupra cântă ceru-n sărbătoare!

Vin îngerii din cer şi coboară,
Îmbrăcaţi în haine albe de Lumină,
Te împletesc în cununa astrală,
A Domnului din grădina divină!

Isus te cheamă-n susur blând, liniştit,
La veşnicia născută-n Iubire!
Alege Golgota, pe El, Cel jertfit,
Izvorul curat spre Împărăţie!

Maria Șopț 

La tronul de har

Aducem temerile noastre la tronul de har
Și revenim cu-n dar (un scump mărgăritar)
Cutezători ne ducem oriunde El ne spune
Să știe cât mai mulți ce-nseamnă o minune.

Aducem pocăința să ia noi energii
Nicicând să nu accepte un sfat spre letargii
Și astfel împlini-vom tot ce ne cere Cartea
Să nu ne-ngrijorăm de tot ce-aduce moartea.

Aducem și credința și vrem o analiză
Căci nu vrem, mai târziu, să fie vreo surpriză
Să fie tare-n lupte, să fie neînvinsă
De duhul de slujire să fie ea cuprinsă.

La tronul de-ndurare venim cu neputința
Și-apoi, în mod plenar, ne dăm toată silința
Că vrem să conectăm vorbirea cu-aplicarea
Să nu fie-n zadar slujirea și chemarea.

Ne-așternem fericirea naintea Celui care
Nu trece cu vederea o rană care doare
Lăsăm acolo plânsul și tot ce ne apasă
Nălțăm recunoștință că Cerului îi pasă.

Aducem ofrandele noastre la tronul de har
Știind că jertfa supremă n-a fost în zadar
Conecția cu Cerul nu vrem să fie distrusă
C-așa menținem viața din împliniri compusă.

George Cornici