Calatorie prin desert

Atunci cand am, nu stiu sa pretuiesc,
Cand pierd, ma pierd in lacrimi nesfarsite,
Si uneori exist doar, nu traiesc,
Apoi regret momente netraite.

O mare mostenire am primit,
Insa, eu tot mai scurm printre gunoaie,
Desi tot cerul mi l-ai daruit,
Inca-mi iubesc coliba mea de paie.

Ma istovesc, ma zbucium, si ma frang
Pentru inferioare idealuri,
Si ma consum, ma intristez, si plang
Nisipul cand mi le ineaca-n valuri.

Isuse, Doamne, fa-ma intelept
S-apreciez ce-mi dai, cu multumire,
Dar mai presus de toate, sa astept
A planurilor Tale implinire.

„Dar au uitat curand lucrarile Lui, si n-au asteptat implinirea planurilor Lui.” Psalm 106:13.

Anca Winter

Cumplitul ceas și Cerul de splendori

A fost cumplitul ceas al omenirii
Când vechiul legământ s-a destrămat
Și Noul Legământ, pecetluit cu sânge
Pe veci de veci cu Tatăl, deplin ne-a împăcat.

Isus Cristos la cină – doar El și ucenicii
În atmosferă intimă, în camera de sus
Din bob de grâu, ca și din rodul viței
I-a invitat pe-ai Săi să ia
acolo jos, ș-apoi doar Sus.

Când Iuda a ieșit afară, era noapte,
Dar Domnul – El, Lumina – rămas-a cu ai Săi
Din Trupul Lui El le-a făcut o parte
Și sângele-Și vărsat-a pentru ei.

Broboane roșii, de sudori și sânge
Tărâna au sfințit-o când Mielul se ruga
El – Cel din care, prin care, pentru care
Au fost create toate, și doar spre slava Sa.

Oare și-adus aminte
De vremile genezei, pământ când plămădea?
Oare-n genunea neagră, ‘nainte de lumină,
Dincol’ de începuturi, gânditu-S-a o clipă:
Aici va fi grădina în care-ngenunchea?

Ești tu al lui Cristos sau ești cu Iuda?
Ești fiu răscumpărat prin Noul Legământ?
Aproape ești de Domnul, la masă, dar… departe… ?
În noapte-afară… sau la cină, cu preaiubiții stând?

Și ție azi Cristos vrea să-ți ofere
Trupu-I și sângele-I drept legământ
Că într-o zi, cu Tatăl, cu mult dincol’ de stele,
Vei sta la masă tu, Cristos și cei din Noul Legământ.

Din dragostea-I imensă, de frați și de surori,
Acolo Sus ai parte, dar și jos pe pământ,
Cristos S-a dat la moarte – Iubirea de pe cruce –
Ca să primești cunună în Cerul de splendori.

Ioan Ciobotă

Asteapta in tacere ajutorul

Pe cerul vietii tale cand apare
Abrupt, fara sa-ti dea de veste, norul
Durerii, si umbrit e al tau soare,
Asteapta-I in tacere ajutorul!

Cand rana din aripa-ti sangereaza,
Nu renunta, nu-ti intrerupe zborul,
Spre miazazi mereu inainteaza,
Si-asteapta-I in tacere ajutorul!

In focul incercarii nu te lasa;
Chiar supraincalzit de-ar fi cuptorul,
El te va scoate, caci de tine-I pasa;
Asteapta-I in tacere ajutorul!

Nadajduieste! Domnul niciodata
Sa lunece nu-ti va lasa piciorul;
Asteapta-L! Providenta Lui de Tata
La timp iti va trimite ajutorul.

„Bine este sa astepti in tacere ajutorul Domnului.” Plangerile lui Ieremia 3:26.

 Anca Winter

Ai curaj

Ai curaj, nu-ți fie teamă
Să-ți afirmi credinţa-n El,
Însă fă-o cu-ndrăzneală
Și să n-o faci fără zel.

Ai curaj să porți cu cinste
Numele ce l-ai primit
Și să nu-ți pătezi nici haina,
Poartă-o ca un strai sfințit.

Ai curaj chiar și când, poate,
Vei ajunge prin pustiu,
Nici un fir de păr nu-ți cade
Fără voia Celui viu.

Ai curaj să lupți cu râvnă,
Domnul merge-n fruntea ta,
Nu-i săgeată arzătoare
Să-ți învingă inima.

Ai curaj, dar fii precoce,
Căci vrăjmașul e viclean,
Nu-i nesocoti puterea,
Dar rămâi un bun oștean.

Ai curaj, când adevărul
Se dorește-acoperit,
Tu valorile divine
Să le aperi neclintit.

Ai curaj și vei străbate
Biruind victorios
Printr-o lume de păcate
Înspre cerul glorios.

Lucian Cazacu

Crin şi corb

Surâde crinul pe fânețe,
În strai domnesc înveșmântat,
Cum nici în lung și nici în lat
Un demnitar cît de bogat
Nu a purtat în tinerețe.

Cu foi pătrunse de noblețe,
Nici nu a tors, nici n-a țesut,
Ba chiar la modul absolut
Pe Solomon l-a întrecut,
Prin negrăita-i frumusețe.

Un corb sătul ce ni se-arată,
Din răsărit, până-n apus,
Direct spre hrană e condus
De simțul fin, în carne pus,
Pe căi de taină minunată.

În albe văi, ca neagră pată,
Lipsit de holde și pomăt,
Nu piere iarna în omăt,
Chiar dacă nu se duce, hăt,
Spre țări cu țarină bogată.

Când cerul pare de aramă
Sau treci îngustul defileu,
Ferit de-a grijilor fileu,
Încrede-te în Dumnezeu
Și viețuiește fără teamă!

Nu poți scăpa de-o mare dramă
În valul mării adâncit,
Căci din înaltul infinit,
Isus revine negreșit
Dar nu cum e pictat în ramă.

Întrega lume crunt va plânge
Când printre scamele de nor
Ca Soare Sfânt, biruitor,
Va arde pleava în cuptor,
Iar grâul în grânar va strânge.

Tudor Maier 

Atunci când vine teama

Referințe

Iosua 1:5

Mă uit la cerul plin de stele
Cu luna ce tronează sus,
Și mă uimesc fiindcă-n ele
Văd mâna Domnului Isus.

Mi-aș fi dorit să-I văd și fața
Dar haru-acesta nu mi-e dat,
N-am merit fiindcă toată viața
Așa de mult L-am întristat.

De-aceea-L simt acum departe,
Dincol’ de cerul ce-l privesc
Dar nu-I. Demult mi-a scris o carte:
„-Copile, nu te părăsesc!”

De-atunci, mereu îmi tot șoptește
De câte ori sunt la necaz:
„-Chiar dacă mama-și părăsește
Copilul ei, Eu nu te las!

În brațul Meu te iau copile,
Să ne ascundem amândoi
În Cel ce este Yahve-Ire –
Ce poartă grija în nevoi.

Copilul Meu, suntem cu tine
Și Eu, și Tatăl, și Puterea
„-De ce ți-e teamă când te ține
Acel ce-I Viața și-nvierea?”…

O, Tată! … iartă-mi necredința
Și îndoiala ce mă roade,
În brațul Tău îmi las ființa
Ca voia Ta să fie-n toate….

Și iar privesc afară cerul
Cu luna ce tronează sus
Dar știu, Cin’ ține universul
La pieptul Său mă ține strâns.

Mâna Lui caldă, iubitoare
Străpunsă-n dealul Golgota
Mă ține astăzi cu ardoare,
Nu am să cad în ziua grea.

Mă vrea cu El în nemurire,
Drept, sfânt și fără de păcat
Și-atunci când trec prin curățire
Mă las în brațu-I adorat.

O să-nțeleg, în cer ajuns,
Că orice încercare grea
A-mpodobit acolo sus
Cununa care-o voi purta.

 Cornelia Sărac  

Faclia mantuirii

Culcat in ieslea rece, in straiele-Ti umile,
Tacut si fara fala in lume ai intrat,
Se oglindea tot cerul in ochii Tai, Copile,
Dar cati au fost aceia care au observat

Pe capul Tau coroana de Print al vesniciei,
De Imparat al slavei, cati Te-au recunoscut?
Putini, caci ambalajul precar al saraciei
I-a-mpiedicat sa vada ca n-aveai inceput.

La fel, cu nepasare multi astazi Te ignora,
Si darul mantuirii e-asa dispretuit,
Caci isi doresc sa vada o scena mai sonora;
Intriga simplitatea cu care ai venit.

Nu suntem noi mai vrednici ca restul omenirii,
Dar multumim, Isuse, ca ochii ne-ai deschis
Ca sa vedem in Tine faclia mantuirii
Ce arde-n vesnicie, asa cum a fost scris.

„Astazi in cetatea lui David, vi s-a nascut un Mantuitor, care este Hristos, Domnul. Iata semnul dupa care-L veti cunoaste: veti gasi un prunc infasat in scutece si culcat intr-o iesle.” Luca 2:11,12.

Anca Winter 

Steaua dimineții

Eu sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă.”Apocalipsa 22/16

Bolta cerului, grădina mea cu stele,
Aici, eu caut comori, albe mărgele,
Pe cer, astăzi, cântă Steaua dimineții:
„-De  mă urmezi, te conduc la Ieslea Vieții.”

Bolta cerului, o  grădină   cu  stele,
Acolo îmi sădesc eu visele mele,
  Îngerii  arată o coroană pe cer:
-„Te slăvesc, al meu Rege, îndurare-Ți cer!”

Steaua  luminoasă cântă pentru    pământ:
” -Vino, păcătos, vino și tu, cel mai sfânt!
Veniți, păstori de pe câmp, și   om luminat,
Veniți la Iesle, Eu, Isus, sunt  Împărat!

Sunt Rege pentru  tine, cel din depărtare,
Iar pentru fugari, sunt Cetatea cea tare,
Pentru cel bolnav, sunt și  Medic, și Balsam,
Nicicând nu- l părăsesc, ca Tată, pe orfan!”

Bolta cerului, o  grădină   cu  stele,
Acolo, îmi ascund eu visele mele,
Steaua merge în față, Cerul, luminos,
Toate stelele se închină lui Cristos!

Arancutean Eliza 

Nu te teme

„Nu te teme!” – glas de taină
Mi-a șoptit în duhul meu,
„Eu sunt veșnicul tău Tată,
Eu sunt Dumnezeul tău!

Vezi tu norii de furtună,
Vezi tu marea-nfuriată,
Câte valuri sunt în spumă,
Eu le pot opri îndată.

Nu te teme niciodată,
De vreun om, de muritor,
La porunca Mea, de-ndată,
Nu întârzii cu-ajutor.

Nu te teme vreodată,
De vreo vorbă, de dispreț,
Spusă-n duh de judecată:
Ai în Mine veșnic preț.

Vezi tu multele popoare?
Câte neamuri, câte nații,
Pentru tine dau pe dată,
Vremuri, timpuri, generații.

Nu te teme! Universul
Mă ascultă la clipire
Împlinindu-Mi tot cuvântul
Fără nicio șovăire!

Nu te teme! Tu credința,
Ai în Cel ce îți vorbește,
Ce-ți acoperă ființa
Și de-a pururi te iubește!

Ai încredere în Mine!
Eu sunt Dumnezeul tău!
Eu rămân mereu cu tine
Și la bine și la greu!

Nu te teme! Toți vrăjmașii
Îți înfrunt cu mână tare,
Oștile cerești ca sprijin
Îți ridic în apărare!

Nu te teme! Veșnicia
Pentru tine pregătesc,
Pentru tine bucuria
Să aduc Eu mă grăbesc!

Nu te teme! Pleacă-ți duhul,
Să asculți Cuvântul Meu.
Eu îți netezesc iar drumul
Și te port pe brațul Meu!

Vezi tu norii din înalt?
Vezi tu soarele pe cer?
Peste-al lor stingher hotar
Va veni Emanuel!

Nu te teme! Spune-n grabă
Celor ce te înconjoară:
Vine Mielul! Vine iară,
Vine pentru-a doua oară!”

„Nu te teme!” – glas de taină
Strigă prin divin Cuvânt,
„Căci fricoșii stau afară,
Neintrând în Legământ.”

„Nu te teme!” – cântă corul
Celor sfinți și credincioși,
Și răspunde-n taină cerul:
„Ei sunt cei victorioși!”

 M. S.  

15 Octombrie

„Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui?” Maleahi 3:2

Prima Lui venire a avut loc fără fast şi desfăşurări de putere. Dar, într-adevăr, au existat puţini oameni care ar fi suportat măreţia ei. Irod şi tot Ierusalimul au fost neliniştiţi auzind de naşterea minunată. Cei despre care se presupunea că îl aşteptau au dovedit falsitatea declaraţiilor lor respingându-L atunci când a venit. Viaţa Sa pe pământ a fost o vânturătoare ciudată, care a cernut grămada de credinţe religioase, şi puţini au putut rezista procesului. Dar cum va fi a doua Sa venire? Ce păcătos poate îndura gândul ei? Va lovi pământul cu toiagul cuvântului Lui, şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rau” (Isaia 11:4).

Când a răspuns soldaţilor, în umilinţă, „Eu sunt acela” (loan 18:5), ei au căzut la pământ. Care va fi groaza duşmanilor Săi când marele „Eu Sunt” se va descoperi pe deplin? Moartea Lui a zguduit pământul şi a întunecat cerul. Care va fi splendoarea zilei în care, ca Mântuitor viu, va aduna viii şi morţii Înaintea Lui? O, fie ca groaza Domnului să-i convingă pe oameni să se lepede de păcat şi să dea „cinste Fiului, ca să nu se mânie” (Psalmi 2:12)! Deşi miel, El este şi „Leul din seminţia lui Iuda” (Apocalipsa 5:5), care sfâşie prada în bucăţi; deşi „trestia frântă n-o va zdrobi” (Isaia 42:3), îşi va zdrobi duşmanii „cu un toiag de fier” şi îi „va sfărâma ca pe vasul unui olar” (Psalmi 2:9). Nici unul din duşmanii Lui nu va putea îndura furtuna mâniei Lui şi se vor ascunde cu toţii din faţa furiei Sale devastatoare.

Totuşi, poporul Său spălat cu sânge va aştepta cu bucurie şi speranţă venirea Sa, şi o va privi fără teamă. Pentru ei, El este şi acum un cuptor de rafinare, şi când îi va încerca, ei vor ieşi „curaţi ca aurul” (Iov 23:10). Să ne cercetăm pe noi înşine în dimineaţa aceasta şi sä ne asigurăm de chemarea şi alegerea noastră, astfel încât venirea Domnului să nu trezească presimţiri întunecate în mintea noastră. O, dacă am avea harul de a alunga toată făţărnicia, sa fim găsiţi sinceri şi fără acuzaţii în ziua venirii Lui!

Meditaţii C. H. Spurgeon