Îmbrăţişează cerul

Din Cuvânt, din raza dulcii bucurii,
Ne-ai dat Iubirea sfåntă ca altoi,
Prin Har duhovnicesc să-mpleteşti în noi
Cumuni de biruinţă în pietre vii.

Primeşte mireasma cerului acum,
La Calvar a plâtit a ta iertare,
Mai este Har pentru fiecare
Şi mai poţi alege drumul drept şi bun!

Clepsidra vremii şi-a-nteţit socoata,
Împarte timpul în claie de fire,
Nu mai e mult şi Mirele vine
Şi-aduce cu El şi judecata!

Fii treaz, veghează să dăm năvală
La moştenirea ce ne-a pus-o în faţă!
Atât de iute s-apropie, s-arată
Ziua Domnului vine-n mare grabă!

Atunci, răpit în slavă al Tău popor
De oriunde ar fi, într-o clipită
Îmbrăťişează cerul prin Uşa deschisă
În adorare prin triumfalul zbor!

Maria Șopț 

Anunțuri

Cântul bușteanului*

Să cânt când în cuptor mă arde focul,
Așa cum cântă bușteanu-n șemineu,
Un cânt învățat când era în locul
Unde sta drept și falnic, ferit de greu.

Un cânt auzit la păsări și la flori,
Un cânt șoptit în nopți de priveghere,
Când adieri de vânt îi trezeau fiori
Și luna lumina orice unghere.

Un cânt venit când încă era senin,
Când sta cerul pironit cu stele,
Când pacea serilor domnea pe deplin,
Când se-mbrățișau frunzele-ntre ele.

Un cânt lin ce stă ascuns în el demult,
Un cânt ce nu mai are niciun nume,
Un cânt ‘năbușit de-al apelor tumult,
Acoperit de viituri și spume. . .

Un cânt ce iese când focul arde greu,
Cântecul acel ce stă pitit în noi,
Și care, Doamne, vreau să Ți-l cânt și eu,
Cu iubire, chiar când lacrimi curg șuvoi.

(*după o relatare de Spurgeon)

Maria Trifan 

Stea nouă

Când cerul cu-nălțimi surâde
Trezindu-și valurile-n stele
Care pulsează tremurânde
Prinse-n avânturile mele

Parcă aș țese-o melodie
Din grămădiri și constelații
Simțindu-mă în veșnicie
Fără de rugi și meditații.

Numai trăiesc și, pur și simplu,
Doar mă preling în astă stare,
Neînsemnat îmi pare timpul
Ce-ncearcă să m-atragă-n zare.

Respir fiindcă se respiră
Neatingând ițe de gânduri
Ce ca și strunele pe liră
Adastă sunete în rânduri.

Mă-nalț căci starea mă înalță
Doar tălpile-mi ating pământul,
Iar eu cu sufletu-n prefață
Timid încerc să văd Cuvântul.

Citind din rază până-n rază
Nu-mi este dat de-al înțelege
Când El întreg mă-mbrățișează
Fără de buchiile-n lege.

Și îl citesc în puls de sânge
Fără obstacole de minte,
Iar fericirea mea îmi plânge
Că tremur ca o stea fierbinte.

Simt înălțarea mea în glorii
Înfășurat în libertate,
Iar mărunțișuri de istorii
Rămân meschine și uitate.

Nici nu m-atinge „cum-se-cade”,
Ființa-mi cântă și nu geme
Ca un Icar care nu cade
Planând ca aripa prin vreme.

Iar steaua mea ce, întristată,
Vedea sfârșitul de putere
Se-nflăcără mai înălțată
Nepricepând nici o cădere.
Victor Bragagiu

Venit-a din slavă

Motto: „”El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă, celor ce erați
departe, și pace celor ce erați aproape. Căci prin El și unii, și alții avem
intrare la Tatăl, într-un Duh. „” Amin! Efeseni 2: 17-18.

Cerul străluce și noaptea-i senină,
Câmpul Betleemului s-a luminat;
Zarea tresaltă. . . Cântarea-i divină,
La iesle, păstorii vin și se închină
Pruncului Sfânt din Duh întrupat.

Din scaunul măririi s-a coborât Iubirea
Cerurile cântă: „Hristos s-a născut! ”
El este Acela ce aduce izbăvirea,
Întâiul Născut din toată zidirea –
Chipul Dumnezeului celui nevăzut.

Răsună văzduhul de corul de îngeri,
Că Domnul vieții-i acum printre noi;
Venit-a din slavă în valea de plângeri
Să dea biruință în loc de înfrângeri,
Să dea mângâiere în necaz și nevoi.

Venit-a din slavă să fie Lumină
Orbilor ce zac în beznă și păcat;
Cu milă să-i spele de tot ce-i întină
Răscumpărându-i din patimi și vină,
Ca omul să fie iarăși curat.

Venit-a ‘ntr-o iesle Pruncul Minunat
S-aducă lumii hotărârea de iertare;
Celor ce L-au primit pricepere le-a dat
Să Îl cunoască pe Cel adevărat,
Domn al păcii și Dumnezeu tare.

Venit-a să ridice păcatul omenirii
Luând asupra Lui povara apăsătoare,
Să o țintuiască pe crucea răstignirii,
S-avem prin El nădejdea mântuirii,
A vieții de acum și-a celei viitoare.

Venit-a la noi din cerească strălucire
Să dea mântuirea celui credincios;
Fiul omului. . . Toiag de cârmuire. . .
El să îmbrace în alb și nemurire
Pe cei făcuți părtași ai lui Hristos.

Ioan Vasiu 

Ştiu o noapte sfântă

Efeseni 2/14

”El este Pacea noastră, care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care îi despărţea. ”

Cerul a îmbrăcat haina sa de noapte,
Aşteaptă să vină  şi cereasca oaste;
Diamante şi perle din visterie.
-Ce noapte frumoasă! zice cu mândrie.

-Noapte albastră, eşti foarte frumoasă!
Dar eu ştiu o noapte şi mai glorioasă,
Este noaptea când ninge cu Pace şi dor;
Şi se naşte Isus, al meu Mântuitor!

Ştiu o noapte când stelele răsar zâmbind,
Din Tara Zorilor, aud îngeri cântând,
Şi pe o rază, un mesaj de iubire;
”Un Fulg de Pace aduce mântuire! ”

Ştiu  o noapte sfântă când stelele vorbesc,
Şi tainele, din ceruri, ele  dezvelesc;
Şi Poarta cerului se deschide usor;
-”Dă-mi un strop de pace, Măreţ Mântuitor! ”

Ştiu o noapte când şi fulgii de nea vorbesc,
Fluturi-mesageri, de la Regele ceresc,
Dansând pe cer, ei cântă un cântec sublim;
-”Am nevoie de Domnul, de Domnul divin! ”

Ştiu o noapte  sfântă când  Ieslea vorbeşte;
In ea, cerul şi pământul locuieste,
Ştiu o noapte când inima strigă de dor;
”-Fii o Iesle pentru al tău Mântuitor! ”

Şi  noaptea cerească, plină de magie,
M-a legat  de Isus pentru veşnicie,
Este noaptea când ninge cu Pace şi dor;
-Ai  milă de mine, Isus  Mântuitor!

Noaptea sfântă, nu ochii, înveseleşte,
Inima zdrobită, ea o cucereşte,
In noapte, pe cerul inimii mele, scriu;
-Eu am pe Mântuitorul, Domnul cel viu!

Fulg de Pace, Isuse, bine ai venit!
Cerul cu pământul, în noapte, le-ai unit,
Ai deschis Tu Poarta din cer cu un Cuvânt;
Să avem noi intrare la Tatăl cel sfânt!

Arancutean Eliza

Stol de îngeri au pornit

Stol de îngeri au pornit
Ca să ducă Vestea buna:
‘Astăzi, un Fiu S-a născut! ‘
Cerul, pământul, răsună
Vestea buna s-o primească
Orice om de pe pământ,
Să-nţeleagă, să cunoască
Totul, despre Domnul Sfânt.
Betleemul L-a primit
Pe Fiul cel Sfânt, Isus
Unde ai Săi au venit
Să împlinească ce s-a spus.
În staul, în sărăcie,
Prinţul Păcii S-a născut.
A Sa glorie să fie!
Toţi de acolo au văzut.
Păstorii de pe câmpie,
Oile şi le-au lăsat
Si-au pornit cu-a lor solie
Să-L vadă pe Împărat.
Mieluşei cu ei au dus
Fiului, să-I dăruiască.
Urări de bine I-au spus
Nu-ncetau să-L preamărească.
Părinţii acol’ erau
Maria-L privea duios,
Îngerii din cer veneau
Să Îl vadă pe Hristos;
Chiar magii din răsărit
După steauă s-au luat,
Spre Betleem au pornit,
Cu daruri s-au încărcat.
Daruri scumpe, minunate,
Pentru Prunc ei au adus
Căci au venit de departe
Ca să-L vadă pe Isus;
Şi toţi trei s-au închinat
Cu respect şi cu iubire
Pruncului cel minunat
Cu toţi I-au adus mărire.
E o noapte minunată,
Pacea, peste tot domneşte.
Îngerii din cer se arată
Pământul se-nveseleşte.
‘S-a născut un Prinţ Ceresc! ‘
(Bucuria este mare. )
Îngerii zburând vestesc
Toţi Îi aduc închinare.

Florența Sărmășan 

Cerul de lumină

Motto: „”Cine are urechi să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ”Celui ce va birui îi voi da
să mănânce din pomul vieții, care este în raiul lui Dumnezeu.”” Amin! Ap. 2:7.

Daca-ai pornit pe drumul de credință
Nu te opri pe margine să stai;
Nimic nu poți obține fără suferință,
De-aceea-i greu urcușul către Rai.

Încrede-te în Cel ce te-a făcut!
Din inimă să crezi! Nădăjduiește!
Nu poți să fii lui Dumnezeu plăcut
Dacă credința vie îți lipsește.

Credința este cea care împarte
În două, viața celui credincios:
Nădejdea mântuirii-i prima parte,
A doua-i veșnicia cu Hristos.

Cei cu-ndoielnică încredințare,
Cu sfinții n-au să se asemuiască.
Că sfinții către ceruri pot să zboare,
Iar ceilalți… Nici să se târască.

Vei birui când inima ți-i plină
De adevăr și dragoste-n Hristos
Să urci spre cerul de lumină,
Scăpând de întunericul de jos.

Să uiți de pământeasca-ți fire
Și să o rupi cu poftele lumești,
Iar sufletu-ți flămând de nemurire
Cu Pâinea din Cuvânt să îl hrănești.

Să îți astâmperi setea cu Apa Vie
Sorbind-o din Cuvânt, pe îndelete,
Și duhul tău strigând cu bucurie:
„Isuse-al meu! De pacea Ta mi-e sete!”

Obosit, ajungi în cerul de lumină
Că drumul de Hristos e netezit,
Dar nemurirea nu-i un loc de-odihnă
Ci, o lucrare fără de sfârșit. Amin!

Ioan Vasiu 

Haideți să semănăm pământul tot cu flori

Haideți să semănăm pământul tot cu flori
Prin univers să zboare miresmele divine
Parfum de trandafiri și crini mirositori
Să crească prin pustiuri pomii roditori
Și mierea să se strângă în stupul de albine.

Haideți să facem cerul nostru mai senin
Să topim săgețile și sabia-n cuptoare
Ca să nu se mai audă plânset și suspin
Și să nu mai curgă lacrimi pline cu venin
Ci doar zâmbet de copii în strălucit de soare.

Haideți să înverzim pământul cu grădini
Să-l îngrijim și să-l însămânțăm cu grâne
Ca să nu mai crească prin ogoare spini
Să înflorească merii și pomii de măslini
Și pe fiecare masă să fie multă pâine.

Haideți să fim puțin mai buni, mai iubitori
Puțin mai blânzi să fie viața mai frumoasă
Ca să mai cânte prin păduri priveghetori
Să mai zboare încă cârdurile de cocori
Și rândunelele în cuib sub streașina de casă.

Haideți să împodobim planeta-n trandafiri
Să fie pe pământ doar numai primăvară
Ca să nu mai fie niciodată despărțiri
Ci doar numai clipe gingașe de amintiri
Și un cer senin cu pace și belșug în țară.

Haideți să fim exemplu bun pentru copii
Ca ei să vadă-n noi mai multe fapte bune
Să vizităm bolnavii, să stăm la căpătâi
Să suferim și noi cu ei în nopțile târzii
Și dacă trebuie… să plângem împreună.

Haideți dar tot Pământul astăzi să venim
Să ne închinăm lui Dumnezeu cu mic și mare
Să îngenunchem în Fața Lui, să-l preamărim
Pentru tot ce El ne-a dăruit să-i mulțumim
Pentru binecuvântări și dimineți cu soare.

Mihail Cebotarev 

Daruieste-ti zambetul!

Tot ce-am zidit si  am creat
In Cerul Meu, e pentru tine
Tărâna cu suflarea Mea,
Zidirea Mea de la-nceput, astazi ruine…

Tot ce am strans, ce-am colorat
In Cerul Meu e pentru voi,
Glasuri ce striga in pustie,
Straini si calatori, saraci si goi…

Tot ce-am avut ti-am dat
Din Cer trimis-am Fiul Meu iubit
Tărâna si zidirea din ruina
Sa o ridice, si sa-nvioreze glasul pustiit…

Noi ce i-am dat? Cununa,
Treizeci de arginti, vreo trei piroane
Si-un varf de sulita, mai stiti?
Si chiar indiferenta ta si-a mea „de milioane”…

Deschizi fereastra catre strada?
In fiecare zi, zambesti?
Dai un suras la fiecare,
Sau tot indiferent, morocanos pe cale esti?

Hai, daruieste-I Lui viata ta,
Cu tot cu zambetul de dimineata!
Cerul te-asteapta… si vecina ta,
Deschide azi fereastra ta, si cheam-o la Viata!

Bodea Florina 

Tu ai ultimul Cuvânt!

Era o seară-ntunecată
Și cerul îmi părea închis…
Iar eu strigam spre Tine:-Tată!
Nu mă lăsa, căci mi-ai promis
Că-n ziua grea de încercare
Nu vei lăsa să fiu zdrobit
Când lacrimile-mi curg amare
Și când in suflet mi-este frig…
Ai spus că-n ziua cea amară
Dacă spre Tine voi striga
Tu nu mă vei lăsa afară
De mine Te vei îndura…
Și am strigat spre Tine Tată
Și-mi amintesc acum, plângând
Că inima mea înfricată
Plângea în mine tremurând…
Toate speranțele frumoase
Toate,pierdute îmi pareau
Iar frica îmi intrase-n oase
Și oamenii mulți îmi spuneau
Că nu mai poate fi speranță
Că totul pare-a fi pierdut
Că nu am nici o siguranță
Că soarele-i apus demult.
Însă in bezna de durere
Ce inima îmi cuprindea
O rază sfântă de putere
Mă lumină.Iar pacea Ta
Ca și o șoaptă minunată
O auzii ca-n foşnet lin
Și-n inima strânsă de tată
Un strop ceresc de sfânt alin.
Apoi când zorii se iviră
Spre Tine iarăși am strigat:
-O,Dumnezeule, ai milă!
Nu mă lăsa, Tată-ndurat!
..Și-au mai trecut clipe ce mie
Atât de greu parcă-mi treceau
Dar Tu de sus din vesnicie
Știai ce bucurii urmau;
Și mi-ai vorbit iubit Parinte
Că nicidecum nu m-ai lăsat
Iar minunatele-Ți cuvinte
Mi-au spus că-s binecuvântat!
Mi-ai spus atunci despre comoara
Ce-ai hotărât să-mi dăruiești
Trimisă din înalt, din țara
De unde  vesnic Tu domnești!
Și-atunci, în loc de întristare
O bucurie m-a cuprins
Si mi-am ‘nălțat ochii in zare
Catre eternul necuprins
Și inundat de-o pace-adâncă
Din inimă Ți-am mulțumit
Că Tu Părinte mi-ai fost stâncă
În valurile ce-au lovit.
#
Iar astăzi Tată n-am cuvinte
Să-Ți mulțumesc, c-ai implinit
Ce mi-ai promis atunci, ‘nainte
Când tot părea că-i prăbușit.
Am înțeles și stiu prea bine
Că ești al Vieții sfânt izvor
Iar astăzi plâng de fericire
Slavindu-Te scump Creator
Că-n brațele Tale preasfinte
Mereu cu milă ne-ai purtat
Si-ti mulțumesc iubit Părinte
Că pân-aici ne-ai ajutat!
O vorbă spui și ia ființă
Tac valurile rând pe rând
Tu dai credință-n umilință
Te lași găsit de omul frânt!
#
Mai sunt atâția care-n lume
Necazuri stiu că au avut
Iar marea a lovit in spume
Dar Tu în Tine i-ai ținut.
Și deși azi mai sunt pe cale
În suferinți frați și surori
Dă-le din marea Ta-ndurare
Care  preface noaptea-n zori!
Că doar prin Tine drag Părinte
Vom ‘nainta jos pe Pământ
Până în slavile Preasfinte
Caci Tu  ai ultimul Cuvant!

Emanuel Hasan