Atunci când vine teama

Referințe

Iosua 1:5

Mă uit la cerul plin de stele
Cu luna ce tronează sus,
Și mă uimesc fiindcă-n ele
Văd mâna Domnului Isus.

Mi-aș fi dorit să-I văd și fața
Dar haru-acesta nu mi-e dat,
N-am merit fiindcă toată viața
Așa de mult L-am întristat.

De-aceea-L simt acum departe,
Dincol’ de cerul ce-l privesc
Dar nu-I. Demult mi-a scris o carte:
„-Copile, nu te părăsesc!”

De-atunci, mereu îmi tot șoptește
De câte ori sunt la necaz:
„-Chiar dacă mama-și părăsește
Copilul ei, Eu nu te las!

În brațul Meu te iau copile,
Să ne ascundem amândoi
În Cel ce este Yahve-Ire –
Ce poartă grija în nevoi.

Copilul Meu, suntem cu tine
Și Eu, și Tatăl, și Puterea
„-De ce ți-e teamă când te ține
Acel ce-I Viața și-nvierea?”…

O, Tată! … iartă-mi necredința
Și îndoiala ce mă roade,
În brațul Tău îmi las ființa
Ca voia Ta să fie-n toate….

Și iar privesc afară cerul
Cu luna ce tronează sus
Dar știu, Cin’ ține universul
La pieptul Său mă ține strâns.

Mâna Lui caldă, iubitoare
Străpunsă-n dealul Golgota
Mă ține astăzi cu ardoare,
Nu am să cad în ziua grea.

Mă vrea cu El în nemurire,
Drept, sfânt și fără de păcat
Și-atunci când trec prin curățire
Mă las în brațu-I adorat.

O să-nțeleg, în cer ajuns,
Că orice încercare grea
A-mpodobit acolo sus
Cununa care-o voi purta.

 Cornelia Sărac  

Faclia mantuirii

Culcat in ieslea rece, in straiele-Ti umile,
Tacut si fara fala in lume ai intrat,
Se oglindea tot cerul in ochii Tai, Copile,
Dar cati au fost aceia care au observat

Pe capul Tau coroana de Print al vesniciei,
De Imparat al slavei, cati Te-au recunoscut?
Putini, caci ambalajul precar al saraciei
I-a-mpiedicat sa vada ca n-aveai inceput.

La fel, cu nepasare multi astazi Te ignora,
Si darul mantuirii e-asa dispretuit,
Caci isi doresc sa vada o scena mai sonora;
Intriga simplitatea cu care ai venit.

Nu suntem noi mai vrednici ca restul omenirii,
Dar multumim, Isuse, ca ochii ne-ai deschis
Ca sa vedem in Tine faclia mantuirii
Ce arde-n vesnicie, asa cum a fost scris.

„Astazi in cetatea lui David, vi s-a nascut un Mantuitor, care este Hristos, Domnul. Iata semnul dupa care-L veti cunoaste: veti gasi un prunc infasat in scutece si culcat intr-o iesle.” Luca 2:11,12.

Anca Winter 

Steaua dimineții

Eu sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă.”Apocalipsa 22/16

Bolta cerului, grădina mea cu stele,
Aici, eu caut comori, albe mărgele,
Pe cer, astăzi, cântă Steaua dimineții:
„-De  mă urmezi, te conduc la Ieslea Vieții.”

Bolta cerului, o  grădină   cu  stele,
Acolo îmi sădesc eu visele mele,
  Îngerii  arată o coroană pe cer:
-„Te slăvesc, al meu Rege, îndurare-Ți cer!”

Steaua  luminoasă cântă pentru    pământ:
” -Vino, păcătos, vino și tu, cel mai sfânt!
Veniți, păstori de pe câmp, și   om luminat,
Veniți la Iesle, Eu, Isus, sunt  Împărat!

Sunt Rege pentru  tine, cel din depărtare,
Iar pentru fugari, sunt Cetatea cea tare,
Pentru cel bolnav, sunt și  Medic, și Balsam,
Nicicând nu- l părăsesc, ca Tată, pe orfan!”

Bolta cerului, o  grădină   cu  stele,
Acolo, îmi ascund eu visele mele,
Steaua merge în față, Cerul, luminos,
Toate stelele se închină lui Cristos!

Arancutean Eliza 

Nu te teme

„Nu te teme!” – glas de taină
Mi-a șoptit în duhul meu,
„Eu sunt veșnicul tău Tată,
Eu sunt Dumnezeul tău!

Vezi tu norii de furtună,
Vezi tu marea-nfuriată,
Câte valuri sunt în spumă,
Eu le pot opri îndată.

Nu te teme niciodată,
De vreun om, de muritor,
La porunca Mea, de-ndată,
Nu întârzii cu-ajutor.

Nu te teme vreodată,
De vreo vorbă, de dispreț,
Spusă-n duh de judecată:
Ai în Mine veșnic preț.

Vezi tu multele popoare?
Câte neamuri, câte nații,
Pentru tine dau pe dată,
Vremuri, timpuri, generații.

Nu te teme! Universul
Mă ascultă la clipire
Împlinindu-Mi tot cuvântul
Fără nicio șovăire!

Nu te teme! Tu credința,
Ai în Cel ce îți vorbește,
Ce-ți acoperă ființa
Și de-a pururi te iubește!

Ai încredere în Mine!
Eu sunt Dumnezeul tău!
Eu rămân mereu cu tine
Și la bine și la greu!

Nu te teme! Toți vrăjmașii
Îți înfrunt cu mână tare,
Oștile cerești ca sprijin
Îți ridic în apărare!

Nu te teme! Veșnicia
Pentru tine pregătesc,
Pentru tine bucuria
Să aduc Eu mă grăbesc!

Nu te teme! Pleacă-ți duhul,
Să asculți Cuvântul Meu.
Eu îți netezesc iar drumul
Și te port pe brațul Meu!

Vezi tu norii din înalt?
Vezi tu soarele pe cer?
Peste-al lor stingher hotar
Va veni Emanuel!

Nu te teme! Spune-n grabă
Celor ce te înconjoară:
Vine Mielul! Vine iară,
Vine pentru-a doua oară!”

„Nu te teme!” – glas de taină
Strigă prin divin Cuvânt,
„Căci fricoșii stau afară,
Neintrând în Legământ.”

„Nu te teme!” – cântă corul
Celor sfinți și credincioși,
Și răspunde-n taină cerul:
„Ei sunt cei victorioși!”

 M. S.  

15 Octombrie

Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui?” Maleahi 3:2

Prima Lui venire a avut loc fără fast şi desfăşurări de putere. Dar, într-adevăr, au existat puţini oameni care ar fi suportat măreţia ei. Irod şi tot Ierusalimul au fost neliniştiţi auzind de naşterea minunată. Cei despre care se presupunea că îl aşteptau au dovedit falsitatea declaraţiilor lor respingându-L atunci când a venit. Viaţa Sa pe pământ a fost o vânturătoare ciudată, care a cernut grămada de credinţe religioase, şi puţini au putut rezista procesului. Dar cum va fi a doua Sa venire? Ce păcătos poate îndura gândul ei? Va lovi pământul cu toiagul cuvântului Lui, şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rau” (Isaia 11:4).

Când a răspuns soldaţilor, în umilinţă, „Eu sunt acela” (loan 18:5), ei au căzut la pământ. Care va fi groaza duşmanilor Săi când marele „Eu Sunt” se va descoperi pe deplin? Moartea Lui a zguduit pământul şi a întunecat cerul. Care va fi splendoarea zilei în care, ca Mântuitor viu, va aduna viii şi morţii Înaintea Lui? O, fie ca groaza Domnului să-i convingă pe oameni să se lepede de păcat şi să dea „cinste Fiului, ca să nu se mânie” (Psalmi 2:12)! Deşi miel, El este şi „Leul din seminţia lui Iuda” (Apocalipsa 5:5), care sfâşie prada în bucăţi; deşi „trestia frântă n-o va zdrobi” (Isaia 42:3), îşi va zdrobi duşmanii „cu un toiag de fier” şi îi „va sfărâma ca pe vasul unui olar” (Psalmi 2:9). Nici unul din duşmanii Lui nu va putea îndura furtuna mâniei Lui şi se vor ascunde cu toţii din faţa furiei Sale devastatoare.

Totuşi, poporul Său spălat cu sânge va aştepta cu bucurie şi speranţă venirea Sa, şi o va privi fără teamă. Pentru ei, El este şi acum un cuptor de rafinare, şi când îi va încerca, ei vor ieşi „curaţi ca aurul” (Iov 23:10). Să ne cercetăm pe noi înşine în dimineaţa aceasta şi sä ne asigurăm de chemarea şi alegerea noastră, astfel încât venirea Domnului să nu trezească presimţiri întunecate în mintea noastră. O, dacă am avea harul de a alunga toată făţărnicia, sa fim găsiţi sinceri şi fără acuzaţii în ziua venirii Lui!

Meditaţii C. H. Spurgeon

19 Septembrie

Rămâneţi dar tari, şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei.” Galateni 5:1

Aceasta libertate ne dă acces liber la cartea cerului — Biblia. Iată un pasaj ales pentru tine, credinciosule: „când vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine” (Isaia 43:2). Ai acces liber la aceasta. Iată altul: „pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine” (Isaia 54:10). Ai acces liber şi la aceasta. Eşti un oaspete binevenit la masa făgăduinţelor. Scriptura este o comoară infinită de depozite ale harului. Ea este banca cerului; poţi să scoţi cât vrei din ea, fără permisiune sau piedici. Vino în credinţă, şi eşti binevenit la toate binecuvântările legământului. Nu există nici o făgăduinţă în Cuvânt care să nu se împlinească. In adâncurile încercărilor, libertatea aceasta te va mângâia. Prin valuri de durere, te va înveseli. In mijlocul necazurilor, te va încuraja. Aceasta este dovada dragostei Tatălui tău. Eşti liber să beneficiezi de ea oricând. Ai acces liber şi la tronul harului.

Este privilegiul credinciosului să aibă acces tot timpul la Tatăl ceresc. Oricare ar fi dorinţele, greutăţile şi nevoile noastre, avem libertatea de a le aduce înaintea Lui. Nu contează cât de mult am păcătuit; putem să cerem şi să aşteptăm iertare. Nu contează cât de bogaţi sau de săraci suntem, putem să cerem împlinirea făgăduinţei şi El se va îngriji de toate nevoile noastre. Avem permisiunea de a ne apropia oricând de tronul Său — în ceasurile întunecate ale nopţii sau în căldura arzătoare a amiezii.

Exercită-ţi drepturile, credinciosule, şi trăieşte conform privilegiilor tale. Ai dreptul la toate comorile lui Isus: înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare. Nu contează cât de multe nevoi ai, fiindcă există destule rezerve în Christos, şi toate sunt pentru tine! O, ce mare este libertatea ta -libertate de la condamnare, libertate pentru făgăduinţe, libertate spre tronul harului, şi, în cele din urmă, libertatea de a intra in cer!

Meditaţii C. H. Spurgeon

13 Septembrie

Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări.” Psalmi 84:6

Această declaraţie ne învaţă că mângâierea obţinută de unii poate fi adesea spre folosul altora, aşa cum izvoarele sunt folosite de urmaşi. Citim o carte plină de mângâieri, care este ca toiagul lui Ionatan, picurând miere. Credem că fratele nostru a fost acolo înaintea noastră şi a săpat acest izvor pentru noi ca şi pentru el. Multe izvoare care au fost săpate de un pelerin pentru el însuşi s-au dovedit folositoare şi pentru altii. Observăm acest lucru îndeosebi în Psalmi, asemeni celor care spuneau: „pentru ce te mâhneşti, suflete?” (Psalmi 42:5, 11; 43:5).

Călătorii sunt încântaţi să vadă urma unui picior de om pe un ţărm pustiu, şi nouă ne place să vedem avanposturile pelerinilor în timp ce trecem prin Valea Plângerii. Pelerinii au săpat izvorul, dar ciudat, el s-a umplut de deasupra în loc să se umple de la fund. Noi folosim mijloacele, dar binecuvântarea nu izvorăşte din mijloace. Săpăm o fântână, dar cerul o umple cu ploaie. „calul este pregătit pentru ziua bătăliei, dar biruinţa este a Domnului” (Proverbe 21:31).

Mijloacele sunt legate de sfârşit, dar nu îl produc prin ele însele. Ploaia umple puţurile, aşa că izvorul devine folositor ca rezervor pentru apă. Munca nu este pierdută, deşi nu întrece ajutorul divin. Harul poate fi comparat cu ploaia pentru puritatea lui, pentru influenţa lui înviorătoare şi întăritoare, pentru că vine de sus, şi pentru suveranitatea cu care este dăruit sau oprit Fie ca cititorii noştri să aibă parte de şuvoaie de binecuvântare, şi fie ca izvoarele pe care le-au săpat Să se umple cu apă! O, ce sunt mijloacele şi legile fără zâmbetul cerului! Sunt ca nişte nori fără ploaie, ca nişte puţuri fără apă. O Doamne al iubirii, deschide ferestrele, cerului şi varsă peste noi belşug de binecuvântare!

Meditaţii C. H. Spurgeon

Mană sub cerul toamnei

Referințe

Galateni 6:7-9

Ni-s frunțile în ropot de sudoare,
Ni-e dorul frânt sub cerul pământiu,
Udând cu lacrimi lanuri în văpaie
Și semănând adesea prin pustiu.

Am semănat poate sclipiri de bine,
În glastra neputințelor de jos,
Am semănat și jale, și iubire,
Pe un pământ al urii, nisipos.

Am strâns în pumni sămânța de jertfire,
Când totul ne părea de ne-nțeles
Și am plantat-o-adânc, cu mulțumire,
Pe-al așteptării-ntins și straniu șes.

„Ce-anevoios se seamănă răbdarea!”
Ne-am spus, pășind timid, pe lâng-un vis.
„Ce greu de încolțit este iertarea,
Când ești străpuns de răni de neînvins!”

„Cu câtă trudă se plantează bobul
Luminii prin înșiruiri de spini
Și cât de însetat este ogorul,
Sub arșița tăcerilor de-argil!”

Ce trist ecou! Să crezi că-ntr-o Sahară
Rodește lanuri bobul auriu…
Pământul firii n-are Primăvară,
Ci numai nopți de secete-n pustiu!

Cu frunțile-ncărcate de sudoare,
Lin, ne-am brăzdat din lacrimă și spini
A frângerii de sine dulce cale,
Pe-un sol profund – făgașe de lumini.

Și tot trudind, aievea, prin pustie,
Udând cu lacrimi seceta cea mare,
Cu Rut am stat și-am așteptat să vie
Boazul veșniciei viitoare.

L-am regăsit pe Răstignit pe cruce
Și-am plâns și noi sub tristul ei decor.
El ne-a pătruns cu Chipu-I cel mai dulce
Și ne-a născut, prin Duhul Său, din nou.

Ni s-a ivit ca zorile senine,
Ca roua tresărind pe jarul verii…
Ne-a pus în suflet flacără, din Sine,
Și-n brazde, -adânc, sămânța învierii.

Și-acum, neobosiți, vom strânge rodul,
Sub cerul larg al toamnelor de jos!
Vom secera și zbuciumul, și dorul,
Crescute-acum pe-un strat de har mănos.

Căci, primăvara, semănând în Duhul,
Netulburați, grăunțele iubirii,
Jos, vom primi din rodul Său belșugul,
Iar sus în cer – răsplata nemuririi.

Alexandra-Ligia Negru 

Să-I mulţumesc, mă simt dator!

Când îmi îndrept puţin privirea
La tot ce am în jurul meu,
Mă simt dator, cu mulţumirea
Să mă întorc spre Dumnezeu.

Că tot ce-am întâlnit în cale
Şi tot ce încă întâlnesc,
E opera iubirii Sale…
Eu pentru asta-I mulţumesc!

Când văd un firişor de iarbă,
O floare simplă când privesc…
Un crin din câmp în haină albă…
Mă simt dator să-I mulţumesc!

Când lanuri văd cu spice pline,
Privind la mlădierea lor,
Văd pâinea zilelor de mâine…
Să-I mulţumesc, mă simt dator!

Iar când în clipe de-nserare
Văd bolta cerului senin,
Cu candelabru-n tremurare…!
Eu vreau să-I mulţumesc deplin.

Şi pentru freamătul pădurii,
Şi pentru murmur de izvor,
Şi pentru tainele naturii,
Îi mulţumesc! Îi sunt dator!

*
Sub semnul de recunoştinţă,
‘Nainte-Ţi, Doamne, mă închin…
Eu vin din suflet cu credinţă,
Pios să-Ţi mulţumesc deplin!

O, şi-ntr-o sfântă dimineaţă,
Când tainic zorii se ivesc,
De tot ce-am întâlnit în viaţă
Şi-atunci eu vin să-Ţi mulţumesc.

Emil Bulgăr 

22 August

Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, dacă găsiţi pe iubitul meu, ce-i veţi spune?… Că sunt bolnavă de dragoste.” Cântarea Cântărilor 5:8

Aceasta este declaraţia credinciosului care tânjeşte după Isus; el este bolnav după Domnul său. Sufletele milostive nu se simt în largul lor decât în tovărăşia lui Christos, fiindcă, dacă se îndepărtează de El, îşi pierd pacea. Cu cât sunt mai aproape de El, cu atât sunt mai aproape de pacea cerului; cu cât sunt mai aproape de El, cu atât mai plină le este inima, nu numai de pace, ci şi de viaţă, putere şi bucurie, fiindcă toate acestea depind de comuniunea constantă cu Isus. Ceea ce este soarele pentru zi, ceea ce este luna pentru noapte, ceea ce este roua pentru flori, aceea este şi Christos pentru noi.

Ceea ce este pâinea pentru cel flămând, îmbrăcămintea pentru cel gol, umbra unei stânci pentru călătorul în deşert, aceea este Isus Christos pentru noi; de aceea, dacă suntem departe de El, nu este de mirare că sufletele noastre vor striga cu vorbele Cântării: „vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, dacă găsiţi pe iubitul meu, ce-i veţi Spune?… Că sunt bolnavă de dragoste”: Această nevoie de Isus are o urmare binecuvântată: „ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire” (Matei 5:6). Extrem de binecuvântaţi, deci, sunt aceia care însetează după Cel Neprihănit. Binecuvântată este foamea, de vreme ce vine de la Dumnezeu.

Dacă nu aş avea binecuvântarea de a fi săturat, aş căuta aceeaşi binecuvântare în toate lucrurile, până aş fi umplut cu Isus. Dacă nu m-aş hrăni cu Isus, aş sta la uşa cerului flămând şi însetat după El. Există o binecuvântare în această foame, de vreme ce ne conduce la fericirtea Domnului. Dar binecuvântarea implică o făgăduinţă. Dacă Christos ne face să tânjim după El, tot El va sătura această foame; şi atunci când va veni la noi, aşa cum doreşte, va fi nespus de frumos!

Meditaţii C. H. Spurgeon