Impart cu Tine

Împart cu Tine bucuria
Dar și necazul îl împart
Îmi luminezi călătoria
De Tine n-o să mă despart.

Prezența Ta este dulceață
E pâine caldă, e parfum
Chiar dacă trecem printr-o ceață
Urcând pe-ntortocheatul drum.

Când, biruit de slăbiciune,
Cad în țărână, obosit
Mă-mbraci cu-o nouă pasiune
Și iar țintesc spre infinit.

Mi-accepți surâsul și suspinul
Nu mă respingi, nu mă alungi
Și-atunci când mă înțeapă spinul
Cu cel mai bun balsam mă ungi.

Chiar frământări de mă apasă
Mă înțelegi, mă liniștești
De soarta vieții mele-Ți pasă
Oricând, O, Rege, m-ocrotești.

Împart cu Tine sărbătoarea
Dar și povara ce o port
M-ajuți să-nving și încercarea
Să nu-mi pun visul la export.

Că îmi asculți destăinuirea
Și-mi pui alin pe leziuni
E că Ți-e veșnică iubirea
Și că ești vrednic de minuni.

George Cornici

Fii mulțumitor

Dacă astăzi ești în viață
Om prin lume călător
Ridică ochii spre ceruri
Și să fii mulțumitor.

Dacă pâinea ta pe masă
Domnul astăzi ți-a mai dat
Dacă n-ai răbdat de foame
Mulțumește-i neîncetat.

Pentru apa cristalină
Și al ei nesecat izvor
Să nu uiți să mulțumești
Veșnicului Creator.

Dacă astăzi dimineață
Te-ai putut trezi din pat
Mulțumește Acelui care
Somnul tău ți la vegheat.

Dacă poți să admiri o floare
Să asculți un susur de izvor
Nu privi cu indiferență
Fii mereu mulțumitor.

Dacă în mâini și în picioare
El putere ți-a mai dat
Mulțumește-i zi și noapte
Căci de tine sa îndurat.

Multumeste-i și de ziua
Când bolnav zăcea-i pe pat
Căci de acolo numai mâna
Domnului te-a ridicat.

Dacă ai un loc de muncă
Și o casă în care stai
Îndreaptă-ți glasul spre cer
Mulțumește-i de tot ce ai.

Pentru jertfa Lui măreață
Care te-a răscumpărat
Pentru sângele iertării
Multumește-i necurmat.

Mulțumește întotdeauna
Celui ce în iubirea Sa
A păzit în orice clipă
Viața mea și viața ta.

Dinu Ciolte

24 Decembrie

El, măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi.” 2 Corinteni 8:9

Domnul Isus Christos a fost din veşnicie bogat, slăvit şi înălţat, dar „s-a făcut sărac pentru voi”. Sfântul bogat nu poate avea părtăşie adevărată cu fraţii lui săraci, dacă nu îşi dă averea ca să le împlinească nevoile. Aceeaşi regulă se aplică şi Capului, şi mădularelor trupului lui Christos. Domnul nostru nu ar fi putut avea părtăşie cu noi, dacă nu şi-ar fi împărţit averea Sa şi nu ar fi devenit sărac ca să ne facă pe noi bogaţi. Dacă rămânea pe tronul Său slăvit, şi noi continuam să trăim în ruinele Căderii fără să primim mântuirea Lui, părtăşia ar fi fost imposibilă de ambele părţi. Poziţia noastră după Cădere, fără legământul de har, ar fi oprit omul căzut de la comunicarea cu Dumnezeu, aşa cum Belial nu se poate înţelege cu Christos.

De aceea, pentru ca părtăşia să fie posibilă, era necesar ca Ruda cea bogată să-şi dea averea rudelor sărace, ca Mântuitorul neprihănit să dea desăvârşirea Sa fraţilor Lui păcătoşi, şi ca noi, săraci şi vinovaţi, să primim din plinătatea Lui „har după har” (loan 1:16). Astfel, dăruind şi primind, Cel ales putea coborî din înălţimi, şi cel sărac putea urca din adâncuri, ca să se îmbrăţişeze unul pe altul în adevărată părtăşie.

Sărăcia trebuia îmbogăţită prin Cel care are bogăţii infinite, înainte de a sta de vorbă şi vina trebuia să se piardă în neprihănire, pentru ca sufletul să poată umbla în părtăşie cu puritatea. Isus trebuia să-şi îmbrace poporul în hainele Sale, ca să-i poată primi în palatul slavei Sale. Trebuia să-i spele în sângele Său, ca să nu se mânjească îmbrăţişându-i. Credinciosule, aceasta este iubirea! De dragul tău, Domnul Isus „s-a făcut sărac”, pentru ca să te poată înălţa în părtăşie cu EL.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Misiunea Fiului pe Terra

Te-ai coborât la noi din Slavă
Să ne aduci ce nu aveam,
Să-ndepărtezi o stare gravă
Să fim în neamul lui Avraam.

Venit-ai să aduci Lumină
Să cucerești o beznă grea
Ca oamenii la har să vină
Să poată împliniri avea.

Te-ai coborât cu umilință
Nevrând palatul cel regesc,
Să pui, Isuse, și credință
În cei ce vorba-Ți o doresc.

Ai acceptat o iesle rece
Ca milioane să Te vrea
Să poată-apoi cu zel culege
Tot ce speranța poate da.

Venit-ai cu-n mesaj de pace
S-alini necaz și frământări
Ca oamenii să se împace,
Să se îmbrace-n sfinte stări.

Ai vrut planeta să accepte
Cadoul Cerului-cu drag
Pe-ngusta cale să se-nedrepte
Spre cel mai pitoresc Meleag.

Venit-ai să ne-nveți iubirea,
S-o înțelegem, s-o trăim,
Să ne armonizăm trăirea
Cu-al Tău Cuvânt curat, sublim.

O, Fiu al dragostei eterne
Al Tău Cadou ne-a transformat!
Căci astăzi noi putem discerne
Ce-i fals și ce-i adevărat.

George Cornici

19 Noiembrie

De întrebările nebune.. fereşte-te.” Tit 3:9

Zilele noastre sunt puţine la număr, şi este preferabil să le petrecem făcând binele, decât certându-ne asupra unor chestiuni care sunt, în cel mai bun caz, de importanţă minoră. În trecut, oamenii au stârnit o lume de răutate prin nesfârşitele lor discuţii asupra unor subiecte fără importanţă practică. Bisericile noastre suferă încă din cauza necontenitelor războaie stârnite de puncte obscure şi întrebări lipsite de importanţă. După ce s-a spus tot ce se putea spune, nici o parte nu este mai înţeleaptă; de aceea, discuţia nu promovează nici cunoaşterea, nici iubirea, şi este o nebunie să semeni într-un asemenea ogor buruienos.

Întrebările despre punctele în care Scriptura păstrează tăcerea, despre tainele care îi aparţin numai lui Dumnezeu, despre profeţiile cu interpretare îndoielnică şi despre modurile de păstrare a ceremoniilor omeneşti sunt întrebări nebune, şi oamenii înţelepţi se feresc de ele. Treaba noastră nu este să punem întrebări nebune sau să răspundem la ele, ci să evităm şi una şi alta. Dacă ţinem preceptul apostolului, căutând „să fim cei dintâi în fapte bune” (Tit 3:8), vom fi prea ocupaţi cu treburi folositoare, ca să ne mai interesăm de disputele nevrednice, mărunte şi lipsite de importanţă. Există, totuşi, unele întrebări care sunt reversul întrebărilor nebune, întrebări pe care nu trebuie să le evităm, ci să le răspundem sincer şi frumos, cum ar fi acestea: cred eu în Domnul Isus? Sunt reînnoit în duhul mintii mele? Umblu pe calea duhului, nu a cărnii? Cresc mereu în har?

Este conversaţia mea împodobită cu învăţăturile Dumnezeului mântuitor? Aştept venirea Domnului ca un slujitor care îşi aşteaptă stăpânul? Ce pot să fac mai mult pentru Isus? Asemenea întrebări necesită un răspuns urgent. Dacă până acum ne-am dedat jocurilor de cuvinte, să ne punem abilităţile critice într-un serviciu mai profitabil. Să fim făcători de pace şi doritori să-i conducem pe alţii, prin preceptele şi exemplul nostru, ca să ne ferim „de întrebările nebune”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

16 Noiembrie

„Domnul este partea mea de moştenire”, zice sufletul meu. Plângeri 3:24

Versetul acesta nu spune: „Domnul este o parte de moştenire”, sau „Domnul face parte din moştenirea mea”, ci că El este suma totală a moştenirii sufletului nostru. În circumferinţa acestui cerc se află tot ce posedăm sau dorim. „Domnul este partea mea de moştenire” – nu doar harul Său, sau iubirea Sa, sau legământul Său, ci Iehova însuşi! El-ne-a ales pentru moştenirea Sa, şi noi L-am ales pentru noi. Este adevărat că Domnul trebuie să ne aleagă întâi
moştenirea, altfel nu vom avea nici o moştenire; dar, dacă suntem într-adevăr chemaţi după scopul acestei iubiri alegătoare, putem cânta

Iubit de Dumnezeu, tot pentru El
Ard de iubire necurmată.
Ales de El, de la început de vremi
Aleg şi eu iubirea Lui adevărată.

Domnul este partea noastră atotsuficientă. Dumnezeu se completează pe Sine; şi, dacă Dumnezeu este atotsuficient în Sine însuşi, trebuie să fie suficient şi pentru noi. Nu este uşor să mulţumeşti dorinţele omului. Când visează că este mulţumit, se trezeşte imediat că mai este ceva în plus, şi lăcomia inimii lui strigă: „Dă-mi! Dă-mi!” Dar tot ce ne dorim poate fi găsit în moştenirea divină, aşa că întrebăm: „Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine” (Psalmi 73:25). Putem să ne desfatăm în Domnul care ne face să ne adăpăm din râurile plăcerilor Sale. Credinţa noastră îşi întinde aripile şi zboară ca un vultur spre cerul iubirii divine, unde este locuinţa ei. „O moştenire plăcută mi-a căzut la sorţ, o frumoasă moşie mi-a fost dată” (Psalmi 16:6). Să ne bucurăm în Domnul întotdeauna. Să arătăm lumii că suntem un popor fericit şi binecuvântat, şi aceasta o va face să exclame: „Vom merge cu tine, fiindcă am auzit că Dumnezeu este cu tine”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

În ceas de deznădejde

În ceas de deznădejde, când frigul mă îngheață
Și când durerea-mi smulge din inimă iubirea,
Cine îmi dă, Stăpâne, atuncea nemurirea,
Când nu mai văd nimica din tot ce-mi este-n față?

Când lacrima neplânsă așteaptă în neștire
Ca zorii dimineții mai repede să vie
Și când aștept mai grabnic speranța să re-nvie,
Adăpostind în suflet apusa mea Iubire…

Atunci un gând mă arde, un dor mă mistuiește:
Aș vrea să faci din mine iubita Ta comoară!
Și tot ce-o să mă-nfrunte, și tot ce-o să mă doară
Vor fi doar punți de slavă ce Raiu-mi dăruiește.

Dar gându-i prea departe și prea-i deșartă lumea,
Iar eu tot singur încă, mă zbat printre suspine
Și-aș vrea să am aripe, ca să mă ʼnalț spre Tine…
Dar cât de jos sunt, Doamne, și cât de sus Ți-e culmea…

Adâncă tulburare! Ce cruntă năzuință!
Căci niciodată, lutul, în înger nu se face!
Și-oricât ar fi dorință, tot în țărână zace…
Dar cum de-ntreci, Tu, Doamne, a mea închipuință?

Uimirea mea profundă mai mult și mult s-arată.
Din lutu-acela jilav, mai jos ca cel mai josul,
Cum reușit-ai, Doamne, din mine, păcătosul,
Să faci un fiu al slavei cu un așa un Tată? !

Mă-nchin cu umilință, și-Ți mulțumesc de toate,
Că-ndurerarea-ceea mi-a fost numai spre bine,
Să văd că nu-s nimica, o, Doamne, fără Tine
Și că doar Tu, Iubite, m-ai izbăvit din noapte!

Buble Estera 

Când ne-a cuprins iubirea Lui…

Când ne-a cuprins iubirea Lui
Am fost îndată transformați
A fost iubirea Fiului
Și binecuvântarea Cerului
Și-am fost pe loc descătușați.

Cuvântul Lui l-am auzit
(Rostit cu glasul Lui duios)
Din letargie ne-am trezit,
Ce-a fost uscat a înverzit
Am fost schimbați spectaculos.

Ne-au inundat divine stări
Ce altădată nu le-aveam
Am fost cuprinși de contemplări
La harul Lui și la lucrări
Ce-n suflet le înțelegeam.

Chemarea Lui ne-a ridicat
Din vidul ce ne-năbușea
Cu drag, de-aceea, L -am urmat
Chiar și atunci când ne-a mustrat
C-a Lui iubire strălucea.

Ca un ocean nemărginit
Așa e dragostea în El
Când, prima dată, L-am privit
Privirea Lui ne-a cucerit
Și-am înțeles un sfânt Apel.

Azi fericirea e în noi
(Nu e străină ca-n trecut)
Iar în necazuri și-n nevoi
N-abandobăm, nu dăm ‘napoi
Și-uităm de tot ce ne-a durut.

Când ne-a cuprins al Lui Cuvânt
Lăsat-am tot și L-am urmat
Și-acum trăim cu-n Legământ
Desprinși de praful din pământ
Și-uniți cu Cel mai scump și sfânt.

George Cornici

Nu vă chinuiți copiii

Nu vă chinuiți copiii și nu vă bateți joc de ei,
Nu le puneți reguli sumbre, fiți părinți, nu farisei!
Nu le îngrădiți voi dreptul la o liberă trăire,
Nu așa-i înveți scriptura, asta nu e mântuire!

Nu le pângăriți voi viața cu tot felul de idei,
Dacă vreți ceva să faceți, rugați-vă pentru ei.
Fiți părinți, nu fiți sălbatici și purtați-vă frumos,
Dați exemplu-n societate că sunteți ai Lui Hristos.

Fiți lumini și pilde vii pentru toată omenirea,
Nu mai aberați tâmpenii, nu asta vă e menirea.
Sfatul vostru fie drept, sincer și după scriptură,
Nu bazat pe aberații și împodobit cu ură.

Prin amenințări și ceartă, nimic nu veți rezolva
Și prin violența crudă, doar îi veți îndepărta.
Unitatea în familie se păstrează prin iubire,
Nu prin reguli fără sens care duc spre rătăcire.

Petru când s-a lepădat, Domnul nu l-a pedepsit,
Ci, din contra, l-a iertat și-n iubirea-I l-a primit.
Tot așa, la fel și voi, fiți părinți, nu fiți barbari,
Dragostea să vă-nsoțească și-ncredință să fiți tari.

Dumnezeu vă dăruiască din înțelepciunea Lui,
Să îi creșteți pe copii, pentru Slava Domnului.
Nu cu ură, nu cu vrajbă, nici cu reguli spre-amăgire,
Ci în sfântă unitate să-i conduceți spre iubire.

Nichifor Nicu