Motive de mulțumire

Motive sunt mulțime
Să-Ți mulțumim nespus
Pentru lucrări sublime
Ce pot ca să exprime
Iubirea Ta, Isus.

Ne-ai scos la bucurie
Din trista stare grea
Ne-ai pus în visterie
Cerească mărturie
Și tot ce Tatăl vrea.

Să fim îngrijorați?
O, nu! Nu sunt motive
Suntem încredințați
Pe sfinte mâini purtați
Să-nvingem ofensive.

În orice încercare
Simțim prezența Ta
Ne scoți din strâmtorare,
Aduci înseninare
Să n-avem cruce grea.

O mie sunt motive
De rugi și mulțumiri
C-avem trăiri active
S-atingem obiective
Cu har și fericiri.

În carul biruinței
Ne porți în drum spre Rai
În starea suferinței
Și-n cea a neputinței
Noi energii ne dai.

Obstacole în viață
Cântând le depășim
Privind la a Ta față,
Și-urmând a Ta povață
Spre apogeu suim.

Motive sunt o mie
Să-Ți mulțumim nespus
C-aduci în visterie
Cerească bucurie,
Că-n haru-Ți ne-ai inclus.

George Cornici

Îmbrățișând iubirea

Îmbrățișând, cu dragoste, Iubirea
Vom ști, oricând, c-avem Mântuitor
Și că ne-așteaptă-n Slavă moștenirea
În cel mai minunat și sfânt Decor.

Îmbrățișând-o când durerea vine,
Când valuri cu putere ne izbesc
Vom ști că Fiul slavei ne susține
Cu felul Lui duios, dumnezeiesc.

S-o-mbrățișăm cu brațele spălate
În sângele ce-a curs pe lemn, cu chin
Când brațele i-au fost crucificate
Spre-a-ndumnezei veșnicul destin.

EA ne-a iubit mai întâi, la predare
Când, fericiți, am primit harul ceresc
Este cu noi și-n ceasul de-ncercare
Și-n ceasul când puterile slăbesc.

Îmrățișând Iubirea e semn de adorare,
E semn că vrem povața-i s-o-mplinim,
Că la altaru-i ne ducem cu-nchinare
Să arătăm ce mult o prețuim.

Venită din Slavă să ne salveze
E-a noastră comoară oriunde, oricând
Ea vrea să îndrume și vrea să vegheze
E caracterul Păstorului blând.

Fără prezența-i ce-am face în viață?
Cum am trăi de n-ar fi cu noi?
S-ar citi, mereu, tristețea pe față
Ignoranți am fi despre viața de-apoi.

Gestul de-a-mbrățișa divina Iubire
Ne leagă de-aici cu mirabilul Plai
De-aceea îi dăm a noastră slujire
Că-i una cu Cerul și cu Adonai.

George Cornici

Rugăciune

Vreau să mă rog,
Când inima-i plină de îndoieli
Când ceața se-ntinde pe zece cărări
Și picurii reci mă stropesc cu păreri
Când grijile-apasă a zilei poveri
Și simt că mă clatin, slăbit de puteri.

Vreau să mă rog,
Credința-mi slăbește, închisă-n durere
Nădejdea-i ofilită, pierdută-n uitare
C-o dragoste mică și fără culoare
Hrănit deseori cu lacrimi amare
Și Ceru-i absent, închis în tăcere.

Vreau să mă rog,
Când slova mă-nvinge, mă ține legat
Și solii dreptății îmi spun apăsat
De tot ce-am greșit, că sunt vinovat
Atâtea acuze în Carte-am aflat
Mă simt copleșit, trudit de păcat.

Nu pot să mă rog,
Când văd nedreptatea, și-aud ce vorbesc
Când patimi aprinse din spate-i zoresc
Când fapte tăcute, prea tare grăiesc
Luminile vieții în noapte pălesc
Copiii credinței pe drum rătăcesc.

Cât să mă rog?
E Cerul atât de departe?
Sunt doar favoriți, aleși, puși deoparte?
Ori harul se dă doar la cei scriși în Carte…
Doar sfinților mari, îndurarea se-împarte?
Întreb și pășesc prin umbre deșarte.

Aș vrea să mă rog,
Să strig, să se rupă tăcerea
Cuvinte durute să umple vederea
Să vină vreun înger să-mi crească puterea
Cuvântul soliei să-întoarcă iubirea
Și jertfa-ndurării s-oprească jelirea.

O Doamne, și Tu te-ai rugat
Cuprins de-o tăcere ciudată
O rugă-n grădină cu sânge udată
Osânda durerii ce trebuia purtată
O lume întreagă prea mult vinovată
Când Tatăl cerea o jertfire curată.

Cum să mă rog?
Așa cum făcut-a Petru pe mare
Strigând ca să scape de-a ei scufundare?
Precum ucenicii la ceas de furtună
Și Domnul la cârmă, la ceas de odihnă?
Sau Saul din Tars, cu ochii de ceară
Când glasuri celeste pe nume-l strigară?

Doamne fii bun…
Când vântu-încercării își cere tribut
Și grâul cu pleavă e luat la cernut
Iar darul credinței aproape-i pierdut.
Ooo, Duhule Sfinte, să mă rog nu știu
Trimite ajutor în sufletu-mi pustiu
Cuvânt de mijlocire, spre Cerul azuriu
Și întoarce bucuria pe chipul pământiu!

Beni Drădici

Rastignirea

Abel Bîtea

Cel mai mare act de indurare

In cea mai neagra zi a vietii mele,
Mai neagra ca o noapte fara stele,
La capat de puteri, de disperare,
Fara resurse, fara aparare,
De orice mangaiere prea departe,
Strangeam la piept un pumn de cioburi sparte.

Nu cutezam nici sa privesc spre Tine,
Dar Tu, Isuse-ai coborat la mine,
Si pan’ la mine Ti-ai croit carare,
In cel mai mare act de indurare;
Tu mana Ti-ai intins, era strapunsa,
Si-ai pus balsam pe rana mea neunsa.

Privirea mea cand Ti-a-intalnit privirea,
A picurat din ochii Tai iubirea,
Si inima-mi de gheata, dintr-o data,
S-a incalzit si-a inceput sa bata;
De-atunci, ea bate numai pentru Tine,
Fiindca, dintre pacatosi, stiu bine,

Sunt cel dintai, dar am primit iertare
Prin cel mai mare act de indurare.
Nu poate spune lacrima, nici versul
Cum mi-ai schimbat, Isuse, universul,
Ai curatat din viata mea toti spinii,
Facand in urma lor sa creasca crinii.

Nu mai exista nici o osandire,
Ba dimpotriva, drept la mostenire
Mi-ai dat cu Tine, si la-Imparatie;
Mantuitorul meu, pe veci, doar Tie
Ti-aduc recunostinta si-adorare;
Fiinta mea se pleaca-n inchinare!

„O, adevarat si cu totul vrednic de primit este cuvantul, care zice: ‘Hristos Isus a venit in lume ca sa mantuiasca pe cei pacatosi’, dintre care cel dintai sunt eu. Dar am capatat indurare, pentru ca Isus Hristos sa-Si arate in mine, cel dintai, toata indelunga Lui rabdare, ca o pilda celor ce ar crede in El, in urma, ca sa capete viata vesnica.” 1 Timotei 1:15,16.

Anca Winter

Cine-ar putea să învrăjbească?

Cine-ar putea să învrăjbească
Iubirea dintre noi Isus
Și ce-ar putea să mă oprească
Să-Ți cânt din zori până-n apus

Cine-ar putea să mă despartă
De Tine-n viață Domnul meu
De Harul ce mereu mă iartă
Și dragostea-Ți de Dumnezeu

Ce m-ar putea ține departe
Aici de bunătatea Ta
Când Tu-ai ales să mergi la moarte
Demult, pentru salvarea mea

Și cine ar putea-nțelege
Ce foc divin îmi arde-n piept
Când eu Te preamăresc ca Rege
Și cu atâta dor Te-aștept

Cine-ar putea să-mi stea-mpotrivă
Când eu alerg spre crucea Ta
Și ce-ar putea ține captivă
Dorința-mi, de-a Te lăuda

Nici foamea poate și nici setea
Nici sabia nici ura grea
Nu va putea rupe pecetea
Ce-ai pus-o pe inima mea

Nimic nu ar putea să stingă
Jarul ce-n suflet mi-ai adus
Și nici vreun rău să mă atingă
Când stau pe brațul Tău Isus.

Puiu Chibici 

Dis de dimineață

Dacă dis de dimineață
M-am trezit la viață iar,
Raza lină de pe față
Îmi vestește și mă-nvață
Că-i o nouă zi de Har.

Iar lumina de la soare
Ce pătrunde peste tot
Nu-io pură întâmplare
Ci-i un Har așa de mare
Încât să-l descriu nu pot.

Iar că ochi-mi pot să vadă
Tot ce este-n jurul meu. .
E-o puternică dovadă
Ființa mea să se încreadă
Tot mai mult în Dumnezeu.

Să aud, să am vorbire
Să mă mișc și să gândesc. .
Nu-i noroc nici nimerire
Ci pătruns de-a Ta uimire
Știu că-i Harul Tău Ceresc.

Chiar din zorii dimineții
Să fiu Doamne, cercetat
Să deschid Cuvântul Vieții
Să-nțeleg ce-au scris profeții
Este-un Har nemeritat.

Să mă-ncred în Tine Tată
Care din iubire-ai dat
Pe-al Tău Fiu fără de pată
Pentru lumea vinovată
S-o salveze din păcat…

Căci la cea mai grea răscruce
La momentul stabilit
Fiul Tău muri pe-o cruce
Iar jertfirea Lui aduce
Viață nouă, gratuit.

Crucea-i locul care-mparte
Orișicui un nou destin
Dă mahrama la o parte
Și spre viața fără moarte
Îi croiește-un drum senin.

Ce izvor de fericire
Curge din al Tău Calvar
De salvare și iubire
Împăcare, mîntuire
Toate ni le-ai dat în dar…

Căci iubirea-l urmărește
Pe-orice suflet apăsat
Ce se-toarce, se căiește
Mântuirea Ta primește
Ca pe-un Har nemeritat.

Bucuria e deplină,
Viața nu e în zadar
Ne-ai scăpat de orice vină
Și spre Țara de lumină
Mergem mântuiți prin Har.

Astfel dis de dimineață
Sufletul mi-e împlinit
Căci Cuvântul Tău mă-nvață
Duhul Tău îmi dă povață
Să fiu bun necontenit.

Ziua mi-o încep cu Tine
Și mă-nchin Tată Ceresc. .
Știu că Harul Tău mă ține
Fiincă Te gândești la mine. .
Tată drag, îți mulțumesc!

Daniel Hozan

Cantare imperfecta

Isuse, eu nu stiu sa cant,
Nu-mi pot atribui talentul,
Dar inima imi da avant,
Si, cat traiesc pe-acest pamant,
Nu vreau sa stavilesc torentul

De bucurie si de dor,
Ci vreau ca sa rasune zarea,
C-am fost un fiu risipitor,
Dar nu mai sunt ratacitor
De cand mi-ai daruit iertarea.

Perfecta nu-i cantarea mea,
Cum nu-s nici eu, insa iubirea
Nu-mi lasa gura ca sa stea
Inchisa, chiar daca ar vrea
Sa ma opreasca marginirea.

Mantuitorul meu iubit,
Nu-s mester eu in melodie,
Dar cant pentru ca-s fericit,
Ca-n suflet Tu mi-ai construit
Cea mai perfecta armonie.

Armonia iubirii Lui da rezonanta cantarii mele imperfecte.

Anca Winter 

Doar harul Tau

Depind de harul Tau in viata mea,
Isuse, pentru fiecare clipa,
Putere sa rezist nu as avea
In ziua buna, nici in ziua rea,
De nu m-ai ocroti cu-a Ta aripa.

Depind de harul Tau pe drumul meu,
De merge drept, sau dau de vreo rascruce,
Cand pasul mi-este sprinten, ori cu greu
Inaintez, ma sprijinesti mereu,
De m-ai lasa, m-as prabusi sub cruce.

Ce mult favoarea Ta o pretuiesc!
Cum as putea sa-Ti rasplatesc iubirea?
Prin har, numai prin harul Tau traiesc,
Si vreau, Isuse, sa Iti daruiesc
Recunostinta mea, si multumirea

Ca harul Tau atat de-mbelsugat
L-ai revarsat s-ajunga pan’ la mine;
Eu astazi sunt un pacatos iertat,
Iubit de Tine si sanctificat,
Si harul Tau, doar harul Tau ma tine.

Doar prin harul Lui traiesc, si numai harul Lui ma tine.

Anca Winter

De vrea ca sa cunoasca…

De vrea ca sa cunoasca cineva
Ce ‘nalt si minunat e-un singur gand
Ce-l poarta Dumnezeu in mintea Sa
Cu fiecare om de pe pamant,
Ce frumuseti aduna-n taina fruntii
Un Tata bun si-a toate iubitor,
Sa stea o clipa, sa priveasca muntii,
Sa-l copleseasca maretia lor…

De vrea ca sa cunoasca cineva
Ce simte Domnul pentru-ai Sai copii,
Cat de intinsa e iubirea Sa
Ce n-o poti pe deplin asemui,
Si ce adanca-i poate fi ardoarea
Si harul Lui in inima ascuns,
Sa stea o clipa, sa priveasca marea,
Oceanul nesfarsit si nepatruns…

Si daca vrea, sa urce chiar in sine,
Pe muntii cugetarii omenesti,
Sa soarba frumusetile divine
Sadite-n mintea lui din slavi ceresti,
Sau sa coboare-adancul de iubiri
Ce naste cant si zamisleste vers,
Caci omul plin de ganduri si trairi
E-un mic, si totusi mare univers…

Si Cel ce a creat si munti si ape
Continua lucrarea-i maiestuoasa
Cand cheama doua lumi asa de-aproape,
Ca sa le-adune-n una, mai frumoasa…
Rasar curate florile pe stanci
Cand gandurile lor se intalnesc
Si valurile de iubiri adanci
Intr-o aceeasi mare se unesc…

Te-ntrebi atunci: cum este vesnicia
Cand cele pieritoare te uimesc,
Si cum va fi acolo bucuria
Cand mari minuni aici te coplesesc?…
Marire, Doamne, inchinare Tie
Pentru intelepciunea-Ti minunata
Care-a zidit in ei spre vesnicie
Un univers de dragoste curata!

Benoni Catana