Frumos e Dumnezeu

E prea frumos Cerul ca Dumnezeu să nu fie în El,
E prea frumos omul să nu fie creat de Dumnezeu,
E prea frumoasă iubirea să nu vină de sus,
De la Domnul iubirii, de la Domnul Isus.

E perfect universul, frumusețea întruchipând,
E frumos și Pământul ce se învârte orișicând,
Este frumos totul, cel „tot”  ce ne-nconjoară
Frumosul e frumos, ce vine dintr-o doară,

E prea frumos gândul, ce duce spre Isus,
Isus în orice lucru, e frumosul nepătruns
E prea frumos omul cu gânduri de iubire,
Frumusețea neuitată ce duce la nemurire.

Sunt prea frumoase mâinile întinse către cer,
E prea frumos atunci când știi ca să oferi,
Căldura brațelor ce știu a mângâia,
E frumsețea pură ce îți oferă viața.

E prea frumos să știi că poți gândi mereu,
La cei ce au necazuri și sunt azi în nevoi,
E prea frumos să poți să îi ajuți cumva,
Cu binecuvântarea ce-o ai în mână ta.

E frumoasă binecuvântarea ce vine de la EL,
E prea frumos Cerul cu Domnul nostru fidel,
E prea frumos plânsul cu lacrimi de iubire,
Ce le varsă Isus și astăzi pentru tine.

Dumnezeu e frumosul, frumosul desăvârșit,
Ce ne oferă iubire, fără să ceară în schimb,
Nimic din ce-i al nostru, căci totul este al Lui
Frumusețea, Iubirea și Dragostea dintâi.

E prea frumoasă credința ce am primit în dar,
E har nemeritat și-i frumusețe iar,
E frumoasă Salvarea ce ne-a dat-o Isus,
E binecuvântarea ce Cerul a permis.

E-atât de frumoasă mântuirea ce gratis am primit,
E darul nemeritat cu care ne-am hrănit,
Atunci când am ales să trăim cu Isus,
Când L-am primit în viața noastră ca Domnitor neînvins.

E prea frumos totul, ca să nu fie frumos,
Frumosul e frumos când totul are-un rost,
Frumos numim ceea ce ne bucură privirea,
Frumosul este în noi în inimă-i Iubirea.

E prea frumos Dumnezeu și Domnul Isus,
E prea frumos Duhul Sfânt ce-n om a fost pus,
Frumos este omul cel bun și milos
Frumos este totul, când este frumos.

Anișoara Sirbu 

Reclame

Învată-mă să-mi număr bine

Învată-mă să-mi număr bine
Toți pașii în umblarea mea,
Să nu mă depărtez de Tine,
Să nu fac chiar tot ce aș vrea.

Să-mi fac o dreaptă judecată
În tot ce-n viață-nfăptuiesc
Căci pentru toate-i o răsplată
La Tine Creator ceresc.

Să-mi pot păstra ființa toată
Curată până vei veni,
De pofta lumii ne-ntinată
Să seamăn cu ai Tăi copii.

Să pot să-mi țin în frâu privirea
Și gândul și vorbirea mea,
S-adun în inimă iubirea
Doar pentru sfântă voia Ta.

Să-mi număr zilele vieții
Și legea Ta s-o împlinesc,
S-ascult ce au vestit profeții,
Spre cer să mă anevoiesc.

Să-mi dai o inimă-nteleaptă
Să pot în toate a mă-nfrâna,
Să merg mereu pe calea dreapta
Oricât aceasta m-ar costa.

Puiu Chibici

Intelepciunea

Înţelepciunea e mult mai valoroasă,
Când poartă în ea iubirea miloasă.
Mult mai de preț decât diamantul,
Când o ceri de la Cel Prea Înaltul.

Nimic de preţ nu are asemănare,
Cu înțelepciunea nemuritoare.
Cristalul păleşte și-și pierde culoarea,
Lumina divină îi mărește valoarea.

Înțelepciunea nu e de cumpărat,
Nu se dă în schimbul aurului curat.
Lumina înţelepciunii nu-i luciul aurului,
Strălucirea ei o dă iubirea Faurului.

Dacă la înţelepciune iei bine aminte,
Dacă de la Domnul o ceri fierbinte.
Şi o cauți cum ai căuta o comoară,
Îți va fi suferința mult mai ușoară.

Vei găsi înţelepciune şi pricepere,
Și vei strânge nemuritoarea avere.
Ferice de tine de primeşti înţelepciune,
Credinţa îi va fi pricepere şi raţiune.

Smerenia va fi comoară în pricepere.
Și vei afla a înțelepciunii cunoaștere.
Atunci vei ști ce-nseamnă frica de Domnul.
Și cât de neputincios este omul.

Celor ce cer, de la Dumnezeu, înţelepciune,
Le dă izbândă în sfinţire, putere în fapte bune.
Cunoştinţa, va fi desfătarea sufletului, știință,
Şi teama de El… va fi pricepere şi chibzuință.

Îndemnul şi mustrarea sunt dătătoare de viaţă,
Toarnă fericire și risipesc a negurii ceaţă.
Duşmanul nu mai are nici o putere,
La lovituri nu mai simţii nici o durere.

În vremuri grele şi pline de-ngrijorare,
Înţelepciunea e mai de preţ de mărgăritare,
Îţi va oferii grabnic soluţia cea mai bună,
Ce bine e să fii cu Domnul împreună!

Smerenia te învaţă să preţuieşti iubirea.
Revarsată din Slăvile Cereşti, Nemurirea.
Înţelepciunea îţi este dată… ca să biruieşti…
Încrerede-te în Domnul, și ai să trăieşti.

Niciodată nu te baza pe a ta înţelepciune…
Trăieşte prin credinţă şi prin fapte bune.
Credinţa prin ascultare urmează voia Lui
Aceasta-i înţelepciunea, dată omului.

Ia înţelepciunea în harul ascultării,
Usucă grabnic lăstarii neascultării,
Să-nflorească bobocii neprihănirii viguros,
Doar înțelepciunea divină îți e de folos.

Dan Viorica 

Veghere

Ce vă zic vouă, zic tuturor: ”Vegheaţi! ” Mc: 13:37.

Să ținem candela aprinsă
În orice timp, în orice ceas,
Iubirea-n jar, mereu aprinsă –
Nu e timp, mult n-a rămas

Și-n Țara veșnică a splendorii,
În străluciri de nedescris,
În ceasul hotărât, când Zorii
Vor ridica pe-aripi de vis

Vom fi, vom fi pe veșnicie
Cu al nostr’ Mântuitor Isus –
Tărâm în cânt și-n bucurie
Și-n melodii, ce grai n-a spus!

Curând, curând se-arată zorii –
Veghere oricând, oricând veghere!
Curând, curând se-arată zorii –
Priveghere, priveghere!

Cu gândul în ceresc Cuvânt,
În haine albe, sclipitoare,
Prin Miel Victorios, Preasfânt
Să fim raze vii de Soare

Ce luminează, luminează
În amurg, în noapte-n zori de zi!
Mie-mi spun și oricui: ”Veghează! ”
Timp nu-i mult, ceasu-i târziu…

Lidia Cojocaru 

Cel ce sfințește

Vreau sa rămân eu veșnic în iubirea
Ce Tu, ai oferito, pentru mine,
Numai în Tine, se topește firea,
Sa pot iubi, pe cei născuți din Tine!

Căci Cel care sfințește e dintr-Unul,
Cu-acela, pe care EL, îl sfințește!
Cel ce sfințește, e Isus, e Domnul
Și cel sfințit, e cel ce il primește!

De sunt eu, în iubirea Ta cereasca,
Nu este greu, pe frați sa ii iubesc,
Pacea în mine-începe sa domneasca!
Căci am în mine duhul Tău ceresc.

De sunt sfințit de Cel din Dumnezeu
Sunt fiul Lui, născut, în jertfa-I Sfânta!
Cuvântul a schimbat destinul meu,
Și m-a scăpat de moarte de osânda!

De sunt sfințit de Cel din Dumnezeu,
Ce S-a întrupat, în Fiul Omului,
Atunci, mi-a schimbat mersul meu,
Sunt mântuit prin harul Domnului.

Sa nu ma lași, sa fiu nepăsător,
De tot ce ai făcut, Tu pentru mine,
Vreau sa fiu Doamne recunoscător!
Căci Tu m-ai izbăvit, din asta lume.

Și-n haina dragostei înfășurat,
As vrea sa fiu cât voi fi pe pământ,
Atunci voi ști, ca dincolo de neant,
Voi fi cu-Acela, care m-a creat.

Lupşea George 

Cautarea adevarului

Adevărul unic este
Domnul sfânt, Isus Hristos.
El din cerurile slavei
A venit în lume jos.

A venit în trup de carne
Ca Om de durere frânt.
Să-Şi răscumpere poporul
Pentru Dumnezeul sfânt.

A venit un om la Domnul
Ca să caute-Adevărul.
Însă el voia prin Lege
Ca să moştenească cerul.

Dar Isus atunci îi cere
Ca să-şi dea averea toată.
Şi-astfel zilnic să-L urmeze
Într-o viaţă-adevărată.

Refuzând atunci porunca
Omul a plecat mâhnit.
Şi-a rămas mereu în viaţă
Singur şi nemântuit.

Alţii au venit în Templu
La Isus ca să-L asculte.
Însă fariseii mândri
Ei I-au adresat insulte.

I-au adus degrab în faţă
Pe o păcătoasă mare
Ce-a fost prinsă-n preacurvie
Şi voiau toţi s-o omoare.

Ei L-au întrebat pe Domnul
Dacă Legea pot s-aplice.
Şi au aşteptat s-audă
Yeshua acum ce zice.

Dar El pe pământ se-apleacă
Parcă spre-a rescrie Legea.
Iar ei aşteptau pedeapsa
Să condamne fărdelegea.

Însă Domnul le răspunde:
„Cine nu are păcate
Să arunce cel dintâi
Şi să facă el dreptate!”

N-a avut nimeni curajul
Să se dea fără păcat.
Şi-au ieşit cu toţi afară.
Conştiinţa i-a mustrat.

Doar femeia păcătoasă,
(Ei îi tremura şi părul)
A rămas acolo-n faţă:
Ea aflase Adevărul.

Adevărul şi Iubirea
Deodată s-au unit
Când Hristos plin de-ndurare
Şi de pace i-a vorbit:

„Unde-s pârâşii, femeie?
Nu-s acolo unde eşti…
Du-te, du-te mai departe.
Să nu mai păcătuieşti!”
*
Când Iubirea se jertfeşte
Şi tu crezi şi o primeşti,
Astfel găseşti Adevărul
Cel din slăvile cereşti.

Corneliu Livanu 

Să fie anul mai bogat…

Să fie anul care vine
Și mai bogat ca cel apus
În tot ce va lucra spre bine
Spre a putea, mereu, obține
Un duh cucernic și supus.

Să fie an cu rezultate
Cum altădată n-am avut
Și orice soră și-orice frate
Cu cea mai sfântă demnitate
Să înmulțească ce-a scăzut.

Că vrem succese în lucrare
E-un ideal ce arde-n noi
Să nu mai fie nepăsare
Ci multă râvnă pe ogoare
Cu mult curaj, ca la eroi.

O zi să nu lăsăm să treacă
Fără de stări cuprinse-n zel
Ce facem – Cerului să-i placă
Iubirea, tot mai mult, să crească
Pân’ la cerescul ei nivel.

Vrem an cu multe revelații?
Îl vom avea – dar de la noi
Se cere rugă, inspirații,
Din Sfânta Carte explicații,
Multă răbdare în nevoi.

Ne stau în față și probleme
Și zilele cu nori și plâns
Dar să privim spre diademe,
Spre strălucirile supreme,
Spre stelele ce nu s-au stins.

Să fie anul fără teamă,
Oriunde-am fi să proclamăm
Că nu vrem faimă, nici reclamă
Ci să răspundem când ne cheamă
Acel la Care ne-nchinăm.

Ce vom decide când lucrarea
Va fi umbrită de grei nori?
Sau când apare încercarea?
Să onorăm și-atunci chemarea,
Să fim și-atunci biruitori!

Să fie spor și hărnicie
Nu doar când cerul e senin
Ci și când vine vreo urgie
Să ne-atașăm de vrednicie
Cu-a ei mireasmă ca de crin.

Duios, tic-tacul ne șoptește:
“Trăiți cum Mirele v-a spus
C-așa dorința voastră crește
Cu Dumnezeu se contopește
Și intră-n viața făr-apus.”

Să fie anul care vine
În împliniri mai abundent
Să-nfăptuim ce se cuvine
(Eșecuri fie mai puține)
Să-nvingem veacul decadent.

George Cornici

Vestea bună

Dar îngerul le-a zis: ”Nu vă temeţi, căci vă aduc o veste bună,
care va fi o mare bucurie pentru tot norodul. ” Luca 2:10.

Bucuria-n inimi cântă,
Măreț îngerul cuvântă:
”Astăzi s-a născut Mesia! ”
O ce dulce-i melodia,

O, ce veste, veste bună –
Munți se pleacă, văi răsună:
S-a coborât jos Îndurarea,
Iubirea, Mila și Salvarea!

S-a coborât, s-a întrupat,
Cel ce-i Rege și-Mpărat,
Al tău și al meu Mântuitor –
Slavă Ție, Salvator!

Slavă Ție, te-adorăm,
Ne-nchinăm, te onorăm!
N-a fost, nu va fi vreodata
Veste atât de minunată,

Ca vestea sfântă când Hristos
A venit în lume jos,
Turnând în inimi bucuria,
Reînnoirea, armonia!

Aleluia, fii lăudat –
Domn și Rege și-Mpărat!
Bucuria-n inimi cântă,
Te lăudă, binecuvântă

Pe Tine, Salvator Divin,
Te-ai smerit, salvând de chin!
Isuse, Scump Mântuitor,
De viață noua dătător,

Te ‘nălțăm în osanale –
Luminează a noastră cale
Până-n Ziua Întâlnirii
Cu Tine, Soarea-al Izbăvirii!

Nu-i mai dulce melodie,
Pace-n inimi, bucurie,
Ca vestea când Hristos Mesia
Turnata-n inimi armonia!

Vestea împăcării cu Hristos
Și astăzi lumii spre folos,
Se mai aude, mai răsună –
Ascult-o, ea e Vestea Bună!

Lidia Cojocaru 

Bumerang

IUBIREA-i bumerangul
ce întoarce doar iubire,
Atunci când înspre alții
așa l-am aruncat,
Și-am dat, iubind, răspunsul
– și atunci când biata fire
Cu ură-nverșunată,
lovind, m-a atacat.

Cum pot uita de felul
în care-am fost primit,
Căci chiar nemeritând, El
pe mine m-a iubit!

IERTAREA-i bumerangul
ce întoarce doar iertare,
Atunci când am decis dar,
să iert în mod voit,
Să dau nemijlocita,
dorita eliberare,
Să-l ușurez de vină
pe cel nenorocit.

Cum ar putea uitarea
să aducă al ei uitat,
Când știu atât de bine:
și eu am fost iertat!

RĂBDAREA-i bumerangul
ce aduce și evlavia,
Și dragostea de frați și
iubire pentru toți;
De n-ai putea răbda tu
disprețul, hula, sabia,
Să ierți sau să iubești, nu!
nicicând n-ai cum să poți!

Uitând de felu-n care
Isus m-a ridicat,
Ignor de fapt răspunsul:
prea mult am fost răbdat!

Și atunci când „bumerangul”
în viață l-am lansat,
Un lucru este sigur:
se întoarce cum l-am dat.

Lucian Cazacu

De ce ?

De ce-am ajuns așa robiți
Când răul parcă se-ntețește?
De ce în lume suntem prinși
Și binele parcă slăbește?

De ce luptăm să fim părtași
Unor păcate fără seamă…
Și așa riscăm să fim lasați
În lumea asta ce ne-omoară?

De ce suntem înconjurați
De oamneni cu nevoi și grijuri…
De oameni triști și frământați…
De oameni ce-s de mult uitați?

De ce-am uitat să-ncurajăm?
Să spunem chiar și-o vorbă dulce?
De cel sărac să întrebăm,
Să-l ajutăm de rău o duce?

De ce-i atâta ură astăzi?
De ce iubirea a-ncetat?
De nu se mai mai iubesc frații
Și zâmbetu-i restricționat?

De ce-am uitat de-orfanii lumii,
De cei ce tatăl le-a plecat… ?
De cei ce încă își strâng pumnii,
Căci lacrima… n-a încetat… ?

De ce-am ajuns să ascultăm
Doar șoapte, șoapte ce ne cheamă,
Păcatul să-l îmbrățișăm…
Și să uităm pe Cel ce-ndeamnă… ?

Pe Cel ce-ndeamnă să iubim,
Să fim părtași la Împărăție,
Ne-ndeamnă viața s-o trăim:
Nu în păcat, ci-n curăție!

Mihăluț Miriam