Veghere

Ce vă zic vouă, zic tuturor: ”Vegheaţi! ” Mc: 13:37.

Să ținem candela aprinsă
În orice timp, în orice ceas,
Iubirea-n jar, mereu aprinsă –
Nu e timp, mult n-a rămas

Și-n Țara veșnică a splendorii,
În străluciri de nedescris,
În ceasul hotărât, când Zorii
Vor ridica pe-aripi de vis

Vom fi, vom fi pe veșnicie
Cu al nostr’ Mântuitor Isus –
Tărâm în cânt și-n bucurie
Și-n melodii, ce grai n-a spus!

Curând, curând se-arată zorii –
Veghere oricând, oricând veghere!
Curând, curând se-arată zorii –
Priveghere, priveghere!

Cu gândul în ceresc Cuvânt,
În haine albe, sclipitoare,
Prin Miel Victorios, Preasfânt
Să fim raze vii de Soare

Ce luminează, luminează
În amurg, în noapte-n zori de zi!
Mie-mi spun și oricui: ”Veghează! ”
Timp nu-i mult, ceasu-i târziu…

Lidia Cojocaru 

Reclame

Cel ce sfințește

Vreau sa rămân eu veșnic în iubirea
Ce Tu, ai oferito, pentru mine,
Numai în Tine, se topește firea,
Sa pot iubi, pe cei născuți din Tine!

Căci Cel care sfințește e dintr-Unul,
Cu-acela, pe care EL, îl sfințește!
Cel ce sfințește, e Isus, e Domnul
Și cel sfințit, e cel ce il primește!

De sunt eu, în iubirea Ta cereasca,
Nu este greu, pe frați sa ii iubesc,
Pacea în mine-începe sa domneasca!
Căci am în mine duhul Tău ceresc.

De sunt sfințit de Cel din Dumnezeu
Sunt fiul Lui, născut, în jertfa-I Sfânta!
Cuvântul a schimbat destinul meu,
Și m-a scăpat de moarte de osânda!

De sunt sfințit de Cel din Dumnezeu,
Ce S-a întrupat, în Fiul Omului,
Atunci, mi-a schimbat mersul meu,
Sunt mântuit prin harul Domnului.

Sa nu ma lași, sa fiu nepăsător,
De tot ce ai făcut, Tu pentru mine,
Vreau sa fiu Doamne recunoscător!
Căci Tu m-ai izbăvit, din asta lume.

Și-n haina dragostei înfășurat,
As vrea sa fiu cât voi fi pe pământ,
Atunci voi ști, ca dincolo de neant,
Voi fi cu-Acela, care m-a creat.

Lupşea George 

Cautarea adevarului

Adevărul unic este
Domnul sfânt, Isus Hristos.
El din cerurile slavei
A venit în lume jos.

A venit în trup de carne
Ca Om de durere frânt.
Să-Şi răscumpere poporul
Pentru Dumnezeul sfânt.

A venit un om la Domnul
Ca să caute-Adevărul.
Însă el voia prin Lege
Ca să moştenească cerul.

Dar Isus atunci îi cere
Ca să-şi dea averea toată.
Şi-astfel zilnic să-L urmeze
Într-o viaţă-adevărată.

Refuzând atunci porunca
Omul a plecat mâhnit.
Şi-a rămas mereu în viaţă
Singur şi nemântuit.

Alţii au venit în Templu
La Isus ca să-L asculte.
Însă fariseii mândri
Ei I-au adresat insulte.

I-au adus degrab în faţă
Pe o păcătoasă mare
Ce-a fost prinsă-n preacurvie
Şi voiau toţi s-o omoare.

Ei L-au întrebat pe Domnul
Dacă Legea pot s-aplice.
Şi au aşteptat s-audă
Yeshua acum ce zice.

Dar El pe pământ se-apleacă
Parcă spre-a rescrie Legea.
Iar ei aşteptau pedeapsa
Să condamne fărdelegea.

Însă Domnul le răspunde:
„Cine nu are păcate
Să arunce cel dintâi
Şi să facă el dreptate!”

N-a avut nimeni curajul
Să se dea fără păcat.
Şi-au ieşit cu toţi afară.
Conştiinţa i-a mustrat.

Doar femeia păcătoasă,
(Ei îi tremura şi părul)
A rămas acolo-n faţă:
Ea aflase Adevărul.

Adevărul şi Iubirea
Deodată s-au unit
Când Hristos plin de-ndurare
Şi de pace i-a vorbit:

„Unde-s pârâşii, femeie?
Nu-s acolo unde eşti…
Du-te, du-te mai departe.
Să nu mai păcătuieşti!”
*
Când Iubirea se jertfeşte
Şi tu crezi şi o primeşti,
Astfel găseşti Adevărul
Cel din slăvile cereşti.

Corneliu Livanu 

Să fie anul mai bogat…

Să fie anul care vine
Și mai bogat ca cel apus
În tot ce va lucra spre bine
Spre a putea, mereu, obține
Un duh cucernic și supus.

Să fie an cu rezultate
Cum altădată n-am avut
Și orice soră și-orice frate
Cu cea mai sfântă demnitate
Să înmulțească ce-a scăzut.

Că vrem succese în lucrare
E-un ideal ce arde-n noi
Să nu mai fie nepăsare
Ci multă râvnă pe ogoare
Cu mult curaj, ca la eroi.

O zi să nu lăsăm să treacă
Fără de stări cuprinse-n zel
Ce facem – Cerului să-i placă
Iubirea, tot mai mult, să crească
Pân’ la cerescul ei nivel.

Vrem an cu multe revelații?
Îl vom avea – dar de la noi
Se cere rugă, inspirații,
Din Sfânta Carte explicații,
Multă răbdare în nevoi.

Ne stau în față și probleme
Și zilele cu nori și plâns
Dar să privim spre diademe,
Spre strălucirile supreme,
Spre stelele ce nu s-au stins.

Să fie anul fără teamă,
Oriunde-am fi să proclamăm
Că nu vrem faimă, nici reclamă
Ci să răspundem când ne cheamă
Acel la Care ne-nchinăm.

Ce vom decide când lucrarea
Va fi umbrită de grei nori?
Sau când apare încercarea?
Să onorăm și-atunci chemarea,
Să fim și-atunci biruitori!

Să fie spor și hărnicie
Nu doar când cerul e senin
Ci și când vine vreo urgie
Să ne-atașăm de vrednicie
Cu-a ei mireasmă ca de crin.

Duios, tic-tacul ne șoptește:
“Trăiți cum Mirele v-a spus
C-așa dorința voastră crește
Cu Dumnezeu se contopește
Și intră-n viața făr-apus.”

Să fie anul care vine
În împliniri mai abundent
Să-nfăptuim ce se cuvine
(Eșecuri fie mai puține)
Să-nvingem veacul decadent.

George Cornici

Vestea bună

Dar îngerul le-a zis: ”Nu vă temeţi, căci vă aduc o veste bună,
care va fi o mare bucurie pentru tot norodul. ” Luca 2:10.

Bucuria-n inimi cântă,
Măreț îngerul cuvântă:
”Astăzi s-a născut Mesia! ”
O ce dulce-i melodia,

O, ce veste, veste bună –
Munți se pleacă, văi răsună:
S-a coborât jos Îndurarea,
Iubirea, Mila și Salvarea!

S-a coborât, s-a întrupat,
Cel ce-i Rege și-Mpărat,
Al tău și al meu Mântuitor –
Slavă Ție, Salvator!

Slavă Ție, te-adorăm,
Ne-nchinăm, te onorăm!
N-a fost, nu va fi vreodata
Veste atât de minunată,

Ca vestea sfântă când Hristos
A venit în lume jos,
Turnând în inimi bucuria,
Reînnoirea, armonia!

Aleluia, fii lăudat –
Domn și Rege și-Mpărat!
Bucuria-n inimi cântă,
Te lăudă, binecuvântă

Pe Tine, Salvator Divin,
Te-ai smerit, salvând de chin!
Isuse, Scump Mântuitor,
De viață noua dătător,

Te ‘nălțăm în osanale –
Luminează a noastră cale
Până-n Ziua Întâlnirii
Cu Tine, Soarea-al Izbăvirii!

Nu-i mai dulce melodie,
Pace-n inimi, bucurie,
Ca vestea când Hristos Mesia
Turnata-n inimi armonia!

Vestea împăcării cu Hristos
Și astăzi lumii spre folos,
Se mai aude, mai răsună –
Ascult-o, ea e Vestea Bună!

Lidia Cojocaru 

Bumerang

IUBIREA-i bumerangul
ce întoarce doar iubire,
Atunci când înspre alții
așa l-am aruncat,
Și-am dat, iubind, răspunsul
– și atunci când biata fire
Cu ură-nverșunată,
lovind, m-a atacat.

Cum pot uita de felul
în care-am fost primit,
Căci chiar nemeritând, El
pe mine m-a iubit!

IERTAREA-i bumerangul
ce întoarce doar iertare,
Atunci când am decis dar,
să iert în mod voit,
Să dau nemijlocita,
dorita eliberare,
Să-l ușurez de vină
pe cel nenorocit.

Cum ar putea uitarea
să aducă al ei uitat,
Când știu atât de bine:
și eu am fost iertat!

RĂBDAREA-i bumerangul
ce aduce și evlavia,
Și dragostea de frați și
iubire pentru toți;
De n-ai putea răbda tu
disprețul, hula, sabia,
Să ierți sau să iubești, nu!
nicicând n-ai cum să poți!

Uitând de felu-n care
Isus m-a ridicat,
Ignor de fapt răspunsul:
prea mult am fost răbdat!

Și atunci când „bumerangul”
în viață l-am lansat,
Un lucru este sigur:
se întoarce cum l-am dat.

Lucian Cazacu

De ce ?

De ce-am ajuns așa robiți
Când răul parcă se-ntețește?
De ce în lume suntem prinși
Și binele parcă slăbește?

De ce luptăm să fim părtași
Unor păcate fără seamă…
Și așa riscăm să fim lasați
În lumea asta ce ne-omoară?

De ce suntem înconjurați
De oamneni cu nevoi și grijuri…
De oameni triști și frământați…
De oameni ce-s de mult uitați?

De ce-am uitat să-ncurajăm?
Să spunem chiar și-o vorbă dulce?
De cel sărac să întrebăm,
Să-l ajutăm de rău o duce?

De ce-i atâta ură astăzi?
De ce iubirea a-ncetat?
De nu se mai mai iubesc frații
Și zâmbetu-i restricționat?

De ce-am uitat de-orfanii lumii,
De cei ce tatăl le-a plecat… ?
De cei ce încă își strâng pumnii,
Căci lacrima… n-a încetat… ?

De ce-am ajuns să ascultăm
Doar șoapte, șoapte ce ne cheamă,
Păcatul să-l îmbrățișăm…
Și să uităm pe Cel ce-ndeamnă… ?

Pe Cel ce-ndeamnă să iubim,
Să fim părtași la Împărăție,
Ne-ndeamnă viața s-o trăim:
Nu în păcat, ci-n curăție!

Mihăluț Miriam

E ingropat trecutul meu

E ingropat trecutul meu,
In rana palmii Tale,
Si vina mea, pacatul greu,
Le-a sters pe veci chiar Dumnezeu,
Cu lacrimile Sale.

Am pironit si eu, hain
Iubirea… la Calvar,
Ti-am dat si eu sa bei pelin,
Dar Tu-ai raspuns din cruntul chin,
Cu Dragoste si Har.

Cuprins pe veci in Harul Tau,
Iti daruiesc azi viata,
Ma pune Doamne pe ilau,
Sa scoti din mine tot ce-i rau,
Sa-mi straluceasca fata.

Sa fiu un vas in casa Ta,
De cinste, pentru Tine,
Iar cei din jur prin viata mea,
Sa vada zilnic, Dragostea,
Sa vada ceru-n mine.

Alexandru Marius

Căutând dragostea

Am mers căutând prin lume, iubirea pe căi deşarte
Toate formau un labirint închis, care duceau la moarte
Am mers pe drumuri pustiite, umblam pe cărări pierdute
Nu întâlneam dragostea adevărată, numai iubiri reci şi căzute.

Am mers mai departe în lume, nu am găsit pacea şi fericirea
Pierdut în soarta crudă, căutam mereu iubirea
Cu capul plecat în pământ, mă întrebam: Mai este oare iubire?
Sau, o iluzie închipuită, căutând iubirea şi frumoasa fericire.

Purtat de freamătul iubirii, mergeam pe un drum necunoscut
Unde aş putea găsi cheia dragostei? Când totul pare pierdut!
Să cauţi iubirea-n lume? O cauţi degeaba, tot nu o găseşti
Degeaba-i orice trudă, alergi după himere, când pe drumuri rătăceşti.

Mergând fără nădejde, deodată, aud la mine, o şoaptă:
Unde pribegeşti străine? În lumea rea şi întunecată?
Ce cauţi în lume? Nu găseşti, tot scormonind mereu
Dragostea este ceva divin, izvorăşte din Dumnezeu.

Şoapta Lui, mi-a încremenit fiinţa, am găsit cheia adevărată
Cheia, este Isus, cel înviat, El, este Calea unică şi dreaptă
Am umblat prin lumea deşartă, dragoste nu am găsit
Dragostea era Isus, în clipa care mi-a vorbit.

Isus, era cu mine, în drumul meu încurcat şi greu
El, a suferit jertfa supremă, murind în locul meu
Atunci, am înţeles, că El, este totul, este veşnica iubire
Este dragostea căutată, El, este adevărata fericire.
Stelian Ciobanu 

Dragostea, este totul

Dragostea, un sacru nume, o îmbrac ca neprețuită haină
Ea, este iubirea care se naște din Cer, într-o aprinsă taină
Umple inimi goale de iubire, pătrunde adânc cu putere
Înfiripează iubirea de oameni, în loc de suferință și durere.

Dragostea, stă ascunsă în taină, în copacii din pădure și în floare
În trilul de ciocârlie, în ape line și reci, și liniștitele izvoare
În natura din Universul infinit, în roua rece de dimineață
În picurii de ploaie târzie, să ude iarba însetată, la o nouă viață.

Dragostea, dă totul, nu ține dușmănie, iartă, ea nu urăște
Te îmbărbătează în viață, este mereu cu tine, răul nu gândește
Te ajută, îți dă povață, te încurajează, stă gata să te adune
Când suferința vrea să te doboare, și nu găsești îndemnuri bune.

Dragostea, este izvorul vieții, este dreaptă, ea nu minte și nu înșeală
Pentru lume este o enigmă, nu o cunoaște, o vorbește cu îndoială
Face bine cu desăvârșire, fără murmur și cârtire, o iubire adevărată
Șterge totul, curăță în adâncime, orice tină, orice urmă de pată.

Dragostea, înfruntă apele în furtună, trece peste falnicii munți
Trece peste pustiuri arzătoare, suferă cununi de spini pe frunți
Ea poruncește mării să tacă, stăvilește valuri de ură însetată
Rămâne veșnic vie, Stânca de granit, ea nu piere niciodată.

Dragostea, este Cerul sfânt, izvorul vieții este Dumnezeu
Ea este puterea divină cerească, în tot Universul Său
Dragostea, este Isus cel înviat, El, ne-a dat în dar, mântuirea
Ea, rămâne în veci, cea mai mare, Isus, este pe veci iubirea.

Stelian Ciobanu