Înălțare…

A personificat Iubirea
Și-i așteptăm din nou venirea
Izbăvitorului pios,
Al vieții Domn, Isus Cristos!
De la-nviere la-nălțare,
Vădindu-Se în lumea mare,
Cutreierând, lăsa dovadă
Și cel mai pesimist-să creadă!
Și sutelor de ucenici
S-a arătat, fiind aici;
Apoi, sub ochii tuturor,
S-a ridicat, cuprins de nor,
Să mijlocească-n cerul sfânt
Pentru acei de pe pământ
Ce pocăindu-se, vor fi
Părtași cu El, în veșnicii!

La cerul Tău nădăjduim
Și-n cânt de dor Te preamărim!
Schimbați în cuget și trăire,
Veghem și Te-așteptăm, Sfânt Mire!

Laura Minciună  

Marea trecere

ReferințeEclesiastul 3:11

Mi se scurg zilele în clepsidra nemiloasă a timpului,
Adie puțin clipele şi apoi, purtate pe aripa vântului,
Plutesc înspre zări depărtate şi fără întoarcere,
Astăzi e ieri şi mine e azi – o tăcută, implacabilă trecere.

Multe s-au dus, mai puține sunt cele rămase
Au zburat iute clipe de vis efemere pe pagini întoarse
Tablouri dragi cu chipuri, cu zâmbet neşters
Trudesc să m-oprească puțin din grabnicul mers.

M-am intrebat: cine sunt, ce am fost, ce voi fi?
La ce bun, o viață aici cineva şi-ar dori?
Doar asta să fie? Un cânt, un fior, un cuvânt?
Un abur ce se-arată puțin, între cer şi pământ?

Credința, Nădejdea, Iubirea, chiar gândul înalt,
La ce-ar folosi să le ai, dacă totu-i în van, e neant?
Totul să fie, doar zbatere-ntre leagăn şi cruce?
Marea mea trecere, spre ce liman mă va duce?

Doresc mai mult decât o viață şi-o plecare senină,
Doresc nemurirea, râvnesc să trăiesc în lumină!
Însetat de Cuvânt, caut izvorul cu apa cea vie,
Fiindcă-n mine Dumnezeu a înscris: „Veşnicie”!

Olivia Pocol

Jos masca!

Referințe
Istoria iată apune,
Pe scenă se trage cortina,
Că-i la final ni se spune
‎Şi-n jur ni se stinge lumina.

‎Vorbim despre viaţă-n şarade,
Cu aer de-actori pricepuţi,
Jucăm cu talent mascarade‎,
Dar suntem şi falşi şi corupţi!

‎De alţii puţin ne mai doare,
Ne-nchidem în noi, ne-nrăim
Şi ce dacă-n jur se mai moare?
Nu-i rău cât noi încă trăim! …

‎Ne-am tot ridicat fortăreţe,
Cu lacăte-n noi ne-am închis,
Suntem orbi şi surzi la poveţe,
Dar tot mai atenţi la dichis.

‎Şi nu înghiţim “hrana tare”,
‎”Posmagii” ni-i vrem înmuiaţi,
‎Să fim ţărmuiţi cu răbdare,
Plăcut la urechi gâdilaţi!

Minciuna ni-i astăzi consoarta,
Cu care la braţ defilăm,
Suntem diplomaţi căci “se poartă”,
Deşi doar pe noi ne-nşelăm!

Iubirea e-o tristă romanţă
Cântată pe-un vechi gramofon,
Ne supără-a ei disonanţă,
Nu merge cu moda în ton.

Suntem şi mari meşteri la vorbă,
‎De visuri isteţi făurari,
Dar luăm şi săgeţile-n tolbă,
Putem fi şi aspri samsari.

Uitarăm şi grija de frate,
Ni-e felul hapsân şi hain,
‎Principii, valori sunt uitate,
La ce-l mai blamăm pe Cain? …

Şi cine păcatu-şi mai plânge?
‎Mai sunt printre noi slujitori?
Noi doar înjosim sfântul sânge
‎Nevrednici, de har profitori!

‎Cât oare mai vrea să ne rabde?
Ne miră c-a vrut să ne-oprim?
Că focul mâniei Lui arde?
Şi-acum ne jelim că murim?

Să fim mai smeriţi, se cuvine
Ca nişte-ntinaţi, răzvrătiţi‎,
Căiţi şi umpluţi de ruşine‎,
Să-I cerem să fim izbăviţi!

Datori s-aruncăm orice mască,
Să fim întâi sinceri cu noi,
Sfidând un infern ce se cască,
Să-ncepem cu “EUL” război!

Olivia Pocol

Biserică scumpă!

Biserică scumpă, născută-n Iubirea
Ce-a fost atârnată-ntre cuie și bici,
Nu-i jertfă mai mare în toată-omenirea
Să poată da celor ce cred, mântuirea
Și Duhul prin care simțim înfrățirea
Cu Tatăl din cer si cu frații de-aici.

Biserică sfântă, sublimă, curată —
Albită la cruce, iertată-n Hristos,
De-ai tăi ești cântată, de alții — scuipată,
Dar nimeni, nicicând nu va stinge vreodată,
Din Golgota până-n a raiului poartă,
Lumina drapelului tău glorios!

Biserică dragă, iubită, aleasă,
Nimic pe pământ nu-i așa necuprins,
Ești taină-ntre taine — de mulți ne-nțeleasă,
Că veacuri ai fost și bătută și arsă
Și-au vrut din istorii pe veci să fii ștearsă,
Dar nici o putere din lume n-a-nvins.

Ce mari bucurii și ce lacrimi senine,
Inundă azi ochii atâtor creștini,
Căci ani au trecut… ani ce nu-ncap în rime…
O, sfântă biserică, Domnul revine!
Tot cerul a fost pregătit pentru tine,
Ca-n veci să te bucuri cântând în lumini.

Biserică scumpă, cu ‘naltă chemare,
Ce-n veacul de-acum pe Isus îl slujești,
Rămâi credincioasă și triumfătoare
Și-n lumea aceasta cu inimi murdare,
Rămâi o lumină din cer spre salvare,
Purtând sus drapelul chemării cerești!

Irina M 

De Tine atașat

Creștin de formă, nesupus,
Împovărarea mi-am depus
La crucea Domnului Isus
Prin care m-ai salvat,
Azi liniștit să pot urma
Calea ce-ai pus-o-n fața mea,
Înspre Împărăția Ta
-Cu suflet transformat!

Prin tot ce-n lume desfășori
Iubirea Ta nu ne-o măsori;
În ea Tu blând mă înfășori
Și-ncredere îmi dai.
Tot Tu mă-ncurajezi la greu
Când piedici sunt în drumul meu,
De Tine atașat mereu,
Să pot ajunge-n rai!

Și pozitive mărturii,
Când voi pleca, m-or însoți,
Statornic de Te voi sluji
În valea de suspin,
Țărână-n pulbere de stea,
Călătorind spre dreapta Ta
Promisa Țară voi vedea
Și veșnicul senin!

Iubit, iertat de-atâtea ori,
Mireasma Ta în lan de flori
Făcându-mi parte de comori
Ferite de rugini,
Iar moliile n-or mânca
Din bogăția ce-mi vei da,
Că zestrea și comoara mea
Vor fi-ntre heruvimi!

Laura Minciună 

Știi tu oare, ce-i iubirea?

Știi tu oare, ce-i iubirea?
Sau știi de unde vine ea?
Știi cât putut-a să iubească,
Să rabde, să se umilească,
Acel ce Dragoste era?

Ai tu răbdare îndeajuns,
Cu cel ce zici că îl iubești,
Sau, gândul rău când te-a pătruns,
Cu vorba îndată ai distrus,
Ceea ce dragoste numești?

Dragostea este răbdatoare
Și plină e de bunătate,
Smerită, blândă, iertătoare,
Ea nu se mânie, nu înșeală,
Ea suferă pentru dreptate.

Pe cruce, în chin și agonie,
El dragostea Şi-a arătat,
Pentru întreaga omenire,
Ce își vărsau a lor mânie,
El i-a iertat și S-a rugat …

De ești creștin tu ești chemat,
Să Îl urmezi pe Domnul tău
El e modelul de urmat
El pentru tine S-a rugat,
Să duci în lume chipul Său.

În beznă, tu, să fii lumină,
În ură, dragoste cu zel,
Să ierți și să te rogi întruna,
Căci te așteaptă-n cer cununa,
Dacă trăiești și tu ca El.
Ana Onofrei.

Ce minunat, Isuse

Ce minunați şi rodnici sunt anii tinereții,
Când Tu trăieşti în noi şi totul Ți-aparține…
Ne-ai dat atâta vlagă şi-atâta frumusețe,
O, cât am vrea, Isuse, în orice timp al vieții,
Să nu ne înspăimînte nici vântul, nici nămeții,
Ci să rămânem, Doamne, statornici, lângă Tine.

Ce nepătrunse clipe se împletesc, Divine,
Când seva tinereții pulsează către soare —
Ne-ai dat atâta cântec şi zâmbet şi suspine
Şi bucurii şi lacrimi şi frământări, Stăpâne…
Dar o, cu-atât mai mult, ce clipe preasenine,
Vor fi o veșnicie cu Tine în splendoare! ! ?

Ce ne-nfricat se pare destinul înainte,
Când tinerii şi-îndreaptă spre orizont busola…
O, cât am vrea, Isuse, doar zile însorite,
Dar Tu ne treci credința prin viscole cumplite,
Cum brazilor pe munții cu coaste-nzăpezite,
Le dai furtuni şi vânturi, fortificând corola.

Ce dulce şi plăcută e tinerețea, Tată,
Când o trăim cu Tine, căutând neprihănirea.
O, cât dorim, Isuse, să o păstrăm curată,
Iar gândul, vorba, fapta şi viața noastră toată,
Ce-au fost sfințite-n Tine la Golgota odată,
Să oglindească-n lume Cuvântul-Ți şi Iubirea!

Irina M 

Sursa foto: Net

Pe marea vietii

Pe marea vieții azi vâslesc
Spre zarea-ndepărtată,
Dorind curând ca să sosesc,
S-ating Limanul cel ceresc
În Țara mult visată!

Căci știu și simt din depărtări
Parfumul veșniciei,
Cum umple zarea de cântări
Și-i poartă înspre desfătări
De har și bucurie,

Pe-acei ce-n viață au căutat
Comori nepieritoare
Și toate-n urmă au lăsat
Pentru Alesul Împărat
Ce șade în splendoare!

Vâslesc prin valuri, mă grăbesc
S-ajung curând acasă,
Talazuri multe năpădesc,
Zadarnic pare că trudesc…
Și nimănui nu-i pasă!

Îmi arde sufletul de dor
Și strig cu disperare,
Aștept o Mână de-ajutor
Să mă ridice, să nu mor
Răpus de întristare.

Se-nalță valul tot mai sus,
Furtuna se-ntețește,
Și simt c-aproape sunt răpus
De ce-o veni, de ce s-a dus,
De ce mă năpădește.

Se-ntunecă ziua-n amiaz
De negura ce vine…
Am vrut să am puțin răgaz
Să scap o clipă de necaz,
Să Te zăresc pe Tine!

Să Te mai văd printre-ncercări,
Să Îți mai simt iubirea
Să știu că-n mijloc de dureri
Tu porți a noastre mari poveri
Și ne dai izbăvirea.

Căci știu că nu pot să răzbat
Prin astfel de-ncercare
De unul singur, niciodat’
Când sunt de vânturi clătinat
Și văd că n-am scăpare.

Însă Te chem cu dor, Isus,
Pe Tine-n a mea barcă,
Să mustri valul de nespus
Ce se ridică tot mai sus,
Să mă scufunde parcă.

Arată-mi că mă poți salva,
Că nu-i zadarnic ruga
Că poți și vântul a-l mustra,
Că poți și marea a certa
Și-Ți ascultă porunca!

Arată-Te ca un Viteaz,
Fă-Ți Numele de slavă
Ia-mi jugul greu de pe grumaz
Să vadă toți că Tu și azi
Răspunzi fără zăbavă!

În Tine mă încred mereu
Și-n Tine-mi pun speranța!
Căci Tu ești Dumnezeul meu
Ce m-a salvat în ceasul greu
Și mi-a ocrotit viața!

M-ai izbăvit de-atâtea ori
Și mi-ai dat biruință,
Dar nu ca să mă lași să mor
Acum, când vin furtuni și nori
Și sunt în neputință.

Iubirea Ta de Salvator
Întrece-orice gândire!
De-acum și-n vecii vecilor
Te-oi lăuda Sfânt Creator
Pentru-a Ta izbăvire!

Valentin Ilisoi 

S-au dus pierind milenii

S-au dus pierind milenii, şi altele-or să vină,
Tu ai rămas Acelaşi … şi-aşa vei fi oricând.
Cântară-Ţi veci de aur din harfe de Lumină
şi alţi veci o să vină cântarea-Ţi reluând.

Te-au preamărit profeţii, vizionari prin ere,
Te-au admirat artiştii creând desăvârşiri,
Te-au adorat eroii trecând prin Înviere
şi Tu rămâi Neapusul eternelor iubiri.

Cândva, prin veşnicie, s-a ridicat prin vină,
un fir de praf pe-o clipă voind să-Ţi stea vrăjmaş,
dar neputinţa-l duse uitării … şi senină
Nemărginirea-Ţi curge pe-al ei etern făgaş.

Ca valurile mării se nasc şi pier popoare,
cresc noi puteri în locul acelor ce-au pierit,
şi toate-s pentru Tine nici cât un praf în soare
mânate în nimicul cu chip acoperit.

Prin toată existenţa ne-ai arătat Iubirea
în mii şi mii de feluri vădind acelaşi Har,
şi n-am putut să-i credem atât Nemărginirea
ca-n clipa cea eternă a Jertfei, pe Calvar!

Iubiri tot mai înalte prin veci tot mai lumină,
de după veşnicie şi după infinit,
în valuri nesfârşite vor trece şi-or să vină
şi Tu vei fi de-a pururi mai nou şi nou numit.

Veni-vor alte graiuri, veni-vor alte ere,
veni-vor alte forme de tot mai preafrumos,
cânta-Ţi-vor Noul Nume etern din sfere-n sfere,
dar pentru clipa noastră rămâi: ISUS HRISTOS!

Traian Dorz

Am întîlnit Iubirea

Motto: „Am chemat pe Fiul meu din Egipt.”
Matei 2:15

Eu am văzut Iubirea
Pe ulițe, în noapte,
Cum a ieșit afară,
Afară din cetate…

La dreapta și la stînga
Mergînd cu pas grăbit,
Duceau pe brațe frînte
Iubirea în Egipt.

–Dar ce ne facem, Doamne,
Rămînem fără Ea,
În jur e-atîta sînge
Și-atîta jale grea,

Ne-am chinuit o viață—
Iubire n-am avut,
Și cînd ne-ai dat Iubirea
Noi nu am cunoscut,

Ne-am săturat de Irod,
De-acești Arhierei,
Pe buze au Scriptura
Dar sunt niște mișei.

Și am strigat din urmă:
–Iubire, nu pleca…!
Întoarce-o, Doamne, astăzi
Măcar în viața mea.

Și pieptul plin de jale
Pe față-a lăcrimat…
Iubirea sfîntă, Doamne,
Noi nu am meritat.

Și-apoi un glas din ceruri
În taină mi-a șoptit:
„Eu voi chema Iubirea
Să vină din Egipt.”

Și s-a întors Iubirea…
Dar vai, în mîna mea,
Erau nu flori mășcate,
Ci o coroană grea.

Cu sulițe în traistă,
Cu vorbe ca de fier,
Am pironit Iubirea
Pe Golgota, pe lemn.

Dar Ea, cu fața blîndă,
Mi-a spus încetișor:
„Eu pentru Tine astăzi
M-am reîntors să mor.

Cînd M-am născut în iesle
Știam ce va urma…
Dar n-a fost altă cale
Pentru iertarea ta.”

De cîte ori și astăzi
Iubirea întîlnesc,
Eu nu pot fără lacrimi
În față s-o privesc.

Mihai Ghidora