Am întîlnit Iubirea

Motto: „Am chemat pe Fiul meu din Egipt.”
Matei 2:15

Eu am văzut Iubirea
Pe ulițe, în noapte,
Cum a ieșit afară,
Afară din cetate…

La dreapta și la stînga
Mergînd cu pas grăbit,
Duceau pe brațe frînte
Iubirea în Egipt.

–Dar ce ne facem, Doamne,
Rămînem fără Ea,
În jur e-atîta sînge
Și-atîta jale grea,

Ne-am chinuit o viață—
Iubire n-am avut,
Și cînd ne-ai dat Iubirea
Noi nu am cunoscut,

Ne-am săturat de Irod,
De-acești Arhierei,
Pe buze au Scriptura
Dar sunt niște mișei.

Și am strigat din urmă:
–Iubire, nu pleca…!
Întoarce-o, Doamne, astăzi
Măcar în viața mea.

Și pieptul plin de jale
Pe față-a lăcrimat…
Iubirea sfîntă, Doamne,
Noi nu am meritat.

Și-apoi un glas din ceruri
În taină mi-a șoptit:
„Eu voi chema Iubirea
Să vină din Egipt.”

Și s-a întors Iubirea…
Dar vai, în mîna mea,
Erau nu flori mășcate,
Ci o coroană grea.

Cu sulițe în traistă,
Cu vorbe ca de fier,
Am pironit Iubirea
Pe Golgota, pe lemn.

Dar Ea, cu fața blîndă,
Mi-a spus încetișor:
„Eu pentru Tine astăzi
M-am reîntors să mor.

Cînd M-am născut în iesle
Știam ce va urma…
Dar n-a fost altă cale
Pentru iertarea ta.”

De cîte ori și astăzi
Iubirea întîlnesc,
Eu nu pot fără lacrimi
În față s-o privesc.

Mihai Ghidora 

Iubirea Lui

Motto: „”Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit
și Eu. Rămâneți în dragostea Mea.”” Amin! Ioan 15:9.

Pășim cu frică și sfială-n adunare
Căci Dumnezeu este prezent aici;
Și sfințenia Lui este atât de mare!
Credincioșia Lui e fără asemănare,
Și noi suntem, o Doamne, atât de mici!

Ne plecăm genunchii frate lângă frate
Rugându-ne ca să ne scape de povară;
Și-n plâns durut, cu frunțile plecate,
Spălând în inimi o urmă de păcate
Simțim iubirea Lui cum ne înfășoară.

Ne lăcrimează sufletul încețoșând privirea,
Iar inima în piept, stă gata să se frângă
Când cuvintele cântării vorbesc de pătimirea,
De jertfa de pe cruce a Celui ce-i Iubirea…
Și rugăciunea-i slobodă să plângă.

Fierbinte-i lacrima când inima-i zdrobită
Și strigă în rugăciune, fără glas…
Însă iubirea lui Hristos nemărginită,
Ne mângâie și șterge lacrima ivită
Ce se prelinge neștiută pe obraz.

În iubirea Lui cea veșnică ne-a ridicat
Din mocirla lumii, plină de păcate…
Și nu e, nicidecum, că am fi meritat –
Ci prin jertfa Sa Hristos ne-a arătat
Esența unei iubiri adevărate.

Să fii iubit de Domnul, e atâta fericire,
Și iubirea Lui ne strânge laolaltă!
Ori, într-o inimă încărcată de iubire
Nu-i loc de înstrăinare, ci loc de înfrățire
Și nimeni nu-i pe-o treaptă mai înaltă.

Viața cu Hristos, în Dumnezeu i-ascunsă;
El ne e Lumină pe căile neprihănirii;
Prin Duhul Său ni-i inima condusă
Și necurmat, nădejdea noastră-i pusă
În Veșnic Dumnezeul Mântuirii.

De tot ce e lumesc să ne desprindă,
Să ne fie pacea Lui în inimă mereu…
Iubirea lui Hristos să ne aprindă –
Și sufletul, pe veci, să ni-l cuprindă
Nețărmurita dragoste de Dumnezeu.

Ioan Vasiu 

”Pace și liniște…”

Când vor zice: „Pace și liniște!”, atunci o
prăpădenie neașteptată va veni… 1 Tes. 5:3. (a).

”Pace și liniște… ”

Ref. 1 Tes. 5:3; Luca 21:35; Is. 13:6-13.

”Pace și liniște! ” când vor zice, să știți:
O prăpădenie neașteptată veni-va…
– ”Cădeți stâncilor și ne acoperiți! ”
Ca un laț acea zi coborâ-va…

Inima se topește, mâni tari slăbesc –
Spaimă, chinuri, dureri, încremenire.
Cerurile se clatină, temelii se clintesc,
Stelele cerurilor și Orionul – făr’ strălucire.

Se-ntunecă soarele, luna-i fără lumină,
Zi de pierzare, mânie aprinsă…
Vai ce urgie… În picioare stă tină?
Zi fără milă… Când mâna-I întinsă,

Când Iubirea mai cheamă, vin’ te grăbește!
Izvorul vieții, te vrea-n Strălucire!
Nu-ntârzia, ziua nu zăbovește,
Vino, azi vino, o mare Jertfire

A fost să te scape de-acea zi cumplită,
A fost să-ți ofere viață în dar,
Suflet drag, tu ești scump, acea zi-i hărăzită,
Dar poți ca să scapi, punând viața pe-altar!

Acceptă-I Iubirea, primește salvare –
Isus mai bate, mai bate, așteaptă…
Vine o zi și ea-i, doar pierzare…
Privire și mers spre cer, azi îndreaptă!

”Pace și liniște! ” când vor zice, să știți:
O prăpădenie neașteptată veni-va.
Izvorul Vietii mai cheamă, grăbiți!
Ca un laț acea zi coborâ-va…

Lidia Cojocaru 

Zâmbetul mamei

Aş putea sa te strâng în braţe, să vezi,
Ca pe-o frunză căzută de toamnă,
Dulcea şi scumpa mea, mamă,
Să te strâng ca pe-o frunză să vezi—
Depărtarea de tine nicicând nu-i uşoară.

Ca un cântec de leagăn mi-i freamătul azi,
Fără el nici nu-ncepe iubirea,
Fără el s-a născut în adânc putrezirea,
De-aceea mi-i freamătul azi
Neoprit, să ajung nemurirea.

Aş putea să te strâng în braţe să crezi
Că-s copilul din leagănul moale,
Iar în păr nefiresc să-ţi atârne o floare
A surâsului meu ca să crezi
Că nu-i nimeni ca tine aşa iubitoare.

Aş putea să rămân ca şi tine, tăcând,
Cu privirea şi grea, şi senină,
Cu fruntea şi goala, şi plină…
Să răspund ca şi tine, tăcând,
Cu un zâmbet ascuns revăzut în lumină.

Mihai Ghidora 

Să te întorci acasă

Acum e timpul potrivit
Să te întorci acasă!
Să dai uitării orice gând,
Iar lacrima s-o laşi căzând,
Să nu se mai oprească.

Acolo-n pragul părintesc,
Unde te-aşteaptă dorul,
Unde se naşte orice vers
Căci se opreşte-n loc de mers
Al meu şi-al tău piciorul;

Acolo să te-ntorci oprind,
Pribeag ce-ai fost în viaţă.
Din pâinea Tatălui mâncând
Ca cel mai trist copil flămând
Să iei mereu din masă.

Să ţi se-aline golul tău
Şi foamea, şi iubirea
Căci eşti un fiu de Dumnezeu
Ce-a rătăcit în valul greu
Când a lovit orbirea.

Şi-n chipul tău să te renaşti
Din lacrimi şi iubire,
Să regăseşti ce-ai căutat
În lumea-ntreagă de păcat—
A vieţii fericire!

Mihai Ghidora 

Modelează-mă

533675_488593657829517_529914549_nMotto: „Copilaşii mei… când va lua Christos chip în voi.” Gal. 4:19

Modelează-mă, Isuse,
Doamne, Dumnezeul meu,
Până ce-o să ia în mine
Formă numai chipul Tău.

Căci sub presiunea vremii
Şi-a păcatului murdar,
Simt că mi s-a şters conturul
Dintre iesle şi calvar,

Simt că ceaţa de milenii
Parcă-a rupt şi parcă-a şters
Tot ce-ai semănat odată
Cel mai bun în univers.

Văd cum s-a închis iubirea
Ca o pagină-n trecut,
Iar iertarea, dăruirea…
Doamne, parcă s-au pierdut,

Parcă-a fost un nor de gheaţă
Rece şi nenorocos
Şi-am rămas sub roata vremii
Numai nume credincios,

Nu mai stă smerită firea
Răstignită pe calvar,
Ci îşi face loc în frunte,
Vrea să mă subjuge chiar…

Doamne, azi nu-ţi cer nimica
Mai plăcut şi mai frumos
Decât să mă lumineze iarăşi
Chipul Tău, Isus Christos,

Să mă bată ca un soare
Cu o rază de cuvânt,
Căci ‘naintea feţei Tale
Tot ţărână oarbă sunt.

Modelează-mă, Isuse,
Doamne, Dumnezeul meu,
Ca să ia în mine astfel
Formă numai chipul Tău!

Mihai Ghidora 

Rugă

O, Doamne, dă-mi puterea
Să pot înlătura
Toți stâlpii neputinței,
Ce-s munți în calea mea.

O, Doamne, dă-mi curajul
Să-nfrunt încrezător
A fricii-ntimidare
Cu iz vătămător.

O, Doamne, dă-mi iubirea
Să acopăr ne-ncetat
Greșeala ce lovește
Cu scop necugetat.

O, Doamne, dă-mi și vorba
Ce leagă decisiv
Atâtea răni deschise
Din suflet depresiv.

O, Doamne, îndurarea
Din mâna Ta mi-o dă,
Mai plin de bunătate,
Mai drept, mai blând mă fă.

O, Doamne, vreau și traiul
Să-mi fie mai intens,
Să nu alerg degeaba
Spre un veșnic, trist non-sens.

O, Doamne, ascultă-mi ruga,
Coboară-Te-n răspuns!
Ce-mi dai, înseamnă totul,
Ce-mi spui, îmi e de ajuns.

Lucian Cazacu 

Aş vrea…

Aş vrea să scriu de bucurie
În orice zi pe drum cu flori
Căci ştiu că sus in veşnicie
Exist-o Tară fără nori,

Aş vrea să scriu de veselie,
De zări albastre, de splendori
Când se înaltă cu furie
Apele ‘nvolburate-n mări.

Aş vrea să scriu… însă furtuna
Se-abate parcă tot mai des
Ca să-mi incerce iar tărâna
Cu lucruri de ne-înțeles.

Aşa năvalnică se-avântă
Orice să-ndoaie-n al ei drum
Şi-adesea parcă mă-nspăimântă
Când se preface totul scrum

Se-nalță valul cu putere,
Se clatină al meu catarg
În noaptea plină de mistere
Atâtea vase când se sparg,

Atâți corăbieri când lasă
Luntrea să cadă-n apă jos,
Cum să vâslesc s-ajung acasă
În Țara Marelui Hristos?

De nu se află El la cârmă,
De nu-L am pe El Căpitan
Dispare barca fără urmă
Scufundată de satan…

Dar vino Tu, Domn al Dreptății
Să mustri valuri şi furtuni
Să potolesti marea vieții
Şi-n jurul Tău să ne aduni,

Să strige astăzi fiecare
Cum altădată s-a strigat:
Ce fel de Om e-Acesta oare?
Căci, iată că L-a ascultat

Furtuna grea, ne-nduplecată
Şi vântul cel infricoşat
Când marea era inspumată,
Dar cu putere le-a certat!

Ce fel de Om e-Acesta oare
De Il ascultă negreşit
Cancerul şi-orice tumoare
Când cu putere-a poruncit?

La El se vindecă leprosul
Şi orbii-şi capătă vederea,
El le dă surzilor auzul,
Iar morților dă învierea!

El este Cel născut în iesle,
Lăstar dintr-un pământ uscat,
El este-a lui Isai Odraslă,
E Cel ce crucea ne-a purtat!

Prin a Lui răni avem iertare
Şi vindecare în dureri,
El este Medic sfânt şi mare,
El poartă a noastre poveri!

El este Calea şi Viața,
E Adevărul întrupat,
Doar El aduce dimineața
Poporului răscumpărat,

Acelora ce dorm sub glie
Tot aşteptând cerescul glas
Să-i transforme ca pe Ilie
Când vine-al întâlnirii ceas!

Atunci, nu va mai fi durere,
Nici plâns, căci toate-au luat sfârsit,
Ci Duhul Sfânt cu-a Sa putere
Va fi cu-acei ce-au biruit!

Atunci şi Unsul, Împăratul
Îşi va lua partea cu cei mari
Şi va domni, căci nimeni altul
Nu are brațe aşa tari

Prin care să salveze-o lume
De iad, de veşnica pierzare
Şi să Îşi facă un renume
Cu o oştire-n sărbătoare!

Aşa va fi când fericirea
Va triumfa in necuprins
Unde domni-va doar iubirea
Acelui ce e neînvins!

Aşa ne spune sfânta carte,
Aşa de mult noi aşteptăm,
Un loc, o Veşnică Cetate
Spre care să ne înăltăm!

Valentin Ilisoi 

Frumos e Dumnezeu

E prea frumos Cerul ca Dumnezeu să nu fie în El,
E prea frumos omul să nu fie creat de Dumnezeu,
E prea frumoasă iubirea să nu vină de sus,
De la Domnul iubirii, de la Domnul Isus.

E perfect universul, frumusețea întruchipând,
E frumos și Pământul ce se învârte orișicând,
Este frumos totul, cel „tot”  ce ne-nconjoară
Frumosul e frumos, ce vine dintr-o doară,

E prea frumos gândul, ce duce spre Isus,
Isus în orice lucru, e frumosul nepătruns
E prea frumos omul cu gânduri de iubire,
Frumusețea neuitată ce duce la nemurire.

Sunt prea frumoase mâinile întinse către cer,
E prea frumos atunci când știi ca să oferi,
Căldura brațelor ce știu a mângâia,
E frumsețea pură ce îți oferă viața.

E prea frumos să știi că poți gândi mereu,
La cei ce au necazuri și sunt azi în nevoi,
E prea frumos să poți să îi ajuți cumva,
Cu binecuvântarea ce-o ai în mână ta.

E frumoasă binecuvântarea ce vine de la EL,
E prea frumos Cerul cu Domnul nostru fidel,
E prea frumos plânsul cu lacrimi de iubire,
Ce le varsă Isus și astăzi pentru tine.

Dumnezeu e frumosul, frumosul desăvârșit,
Ce ne oferă iubire, fără să ceară în schimb,
Nimic din ce-i al nostru, căci totul este al Lui
Frumusețea, Iubirea și Dragostea dintâi.

E prea frumoasă credința ce am primit în dar,
E har nemeritat și-i frumusețe iar,
E frumoasă Salvarea ce ne-a dat-o Isus,
E binecuvântarea ce Cerul a permis.

E-atât de frumoasă mântuirea ce gratis am primit,
E darul nemeritat cu care ne-am hrănit,
Atunci când am ales să trăim cu Isus,
Când L-am primit în viața noastră ca Domnitor neînvins.

E prea frumos totul, ca să nu fie frumos,
Frumosul e frumos când totul are-un rost,
Frumos numim ceea ce ne bucură privirea,
Frumosul este în noi în inimă-i Iubirea.

E prea frumos Dumnezeu și Domnul Isus,
E prea frumos Duhul Sfânt ce-n om a fost pus,
Frumos este omul cel bun și milos
Frumos este totul, când este frumos.

Anișoara Sirbu 

Învată-mă să-mi număr bine

Învată-mă să-mi număr bine
Toți pașii în umblarea mea,
Să nu mă depărtez de Tine,
Să nu fac chiar tot ce aș vrea.

Să-mi fac o dreaptă judecată
În tot ce-n viață-nfăptuiesc
Căci pentru toate-i o răsplată
La Tine Creator ceresc.

Să-mi pot păstra ființa toată
Curată până vei veni,
De pofta lumii ne-ntinată
Să seamăn cu ai Tăi copii.

Să pot să-mi țin în frâu privirea
Și gândul și vorbirea mea,
S-adun în inimă iubirea
Doar pentru sfântă voia Ta.

Să-mi număr zilele vieții
Și legea Ta s-o împlinesc,
S-ascult ce au vestit profeții,
Spre cer să mă anevoiesc.

Să-mi dai o inimă-nteleaptă
Să pot în toate a mă-nfrâna,
Să merg mereu pe calea dreapta
Oricât aceasta m-ar costa.

Puiu Chibici