Poți să știi…

Dacă setea nu te-ajunge când Mă vezi că-s însetat,
Dacă foamea nu te prinde când sunt slab și-nfometat,
Atunci poți să știi că încă nu iubești cu-adevărat
De nu simți că te frământă
Setea vie, foamea sfântă,
Când în duh un frate rabdă iar tu ești îndestulat…

Dacă inima nu-ți arde astăzi, când Eu trec prin foc,
Dacă nu-ți pasă de Mine când sunt țintuit în loc,
Atunci poți să știi că încă vezi Iubirea ca un joc
De nu simți focul fierbinte,
Cuiul gândului în minte,
Când în duh un frate geme iar tu nu te-nduri deloc…

Dar dacă te-apleci cu milă înspre cel ce e căzut,
De-arunci funia Iubirii după cel ce s-a pierdut,
Atunci poți să știi c-acestea pentru Mine le-ai făcut
De lași mila și-ndurarea
Să-și dea binecuvântarea
Când în duh un frate plânge. Tu din Tatăl ești născut!

Mănescu Mihaela

Anunțuri

Pe Crucea Golgotei

Pe Crucea Golgotei stă Harul zdrobit,
răbdand suferința tăcut şi smerit,
păcatele lumii amar apăsau,
prostia şi ura sălbatic loveau.

Seninul deasupra sub nori s-ascundea,
pămîntul sub Cruce de patimi gemea,
tot iadul, alături, lupta ispitind,
dar Harul îndură şi moare, iubind.

Căci Harul priveşte spre Tatăl, mereu
mai tare e Tatăl ca orişice greu!
Mai tare-i iertarea ca vina cea grea,
iubirea-i puterea și El este ea.

Fecioara și Maica de Cruce s-a prins,
tot sufletu-i arde străpuns şi aprins,
că-n orişice jertfă a fiilor sfinți
și-aduc şi-a lor parte zdrobiții părinți.

Stă frant ucenicul iubit, suspinand,
iubirea alături rămane, oricand.
Cat veacul e ură şi lumea e rea,
iubirea-i pe cruce, iubirea-i sub ea.

Dar vine şi Ziua Iubirii, curand,
Hristos va învinge, pe veci rămanand,
pieri-va tot răul de orişice fel,
iubirea va-nvinge, căci ea este El!

Traian Dorz

Nu poţi realiza aceasta prin sforţările proprii

„Adăugaţi la… dragostea frăţească, iubirea.”

2 Petru 1:5,7, Bucureşti 2001

Pentru cei mai mulţi dintre noi dragostea este ceva nedefinit; nu știm ce înseamnă ea. Dragostea înseamnă a prefera o persoană in locul alteia, iar, din punct de vedere spiritual, Isus ne cere să-L preferam pe EI (vezi Luca 14:26). Când dragostea lui Dumnezeu este turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, este uşor ca Isus Cristos să fie pe primul loc, dar apoi trebuie să punem în practică aceste lucruri despre care vorbeşte Petru.Primul lucru pe care-l face Dumnezeu este să arunce afară din viaţa mea falsitatea şi atitudinea pioasă.

Duhul Sfânt îmi arată că Dumnezeu m-a iubit nu pentru că sunt vrednic de iubit, ci deoarece este în natura Lui să facă acest lucru. „.Acum, îmi spune El,arată aceeaşi dragoste altora” – Iubeşte aşa cum te-am iubit Eu”. „Voi aduce in jurul tău oameni pe care nu-i poţi respecta, dar trebuie să le arăţi dragostea Mea, aşa cum ţi-am arătat-o şi Eu ţie”. Nu poţi realiza aceasta prin sforţările proprii. Unii au încercat să facă asta, dar au obosit repede.„Domnul are îndelungă răbdare…” Să privesc înlăuntrul meu ca să văd cum a lucrul El cu mine. Faptul că ştiu că Dumnezeu m-a iubit dincolo de orice limită, în ciuda păcatului, a josniciei, a egoismului şi a răutăţii mele, mă obligă să merg in lume şi să-i iubesc pe alţii in acelaşi fel.

Dragostea lui Dumnezeu faţă de mine este inepuizabilă şi eu trebuie să-i iubesc pe alţii de pe terenul dragostei lui Dumnezeu pentru mine. Creşterea în har se opreşte în momentul când îmi ies din fire. Îmi ies din fire pentru că trebuie să trăiesc alături de o persoană dificilă. Să mă gândesc cât de respingător am fost eu pentru Dumnezeu! Sunt eu gata să mă identific atât de mult cu Domnul Isus, încât viaţa şi bunătatea Lui să se reverse prin mine tot timpul? Nici dragostea naturală şi nici dragostea divină nu rămân dacă nu sunt cultivate. Dragostea este spontană, dar trebuie menţinută prin disciplină.

Oswald Chambers

Iubirea

Te-am întâlnit Iubire
Pe culmi de dor înalte
Când dulcea Ta sclipire
Din zări îndepărtate

Umplea văzduhul sumbred
De raze de lumină
Alungând orice regret
Din neagra nopții tină.

Am tresărit de-odată
Văzând a Ta splendoare
Parcă nemaivisată
Nici văzută sub soare,

Mă încânta sublimul,
Iubirea Ta curată
Ce mi-a adus alinul
Şi dragostea-Ți bogată…

Şi-atunci, în glas de şoapte
Mi-ai spus că fără Tine
Sunt un pribeag în noapte
Trăind printre ruine,

Mi-ai spus că de Fiorul
Tău de iubire sfântă
Nu-mi cercetează dorul
Şi tot ce mă frământă,

Un jar mi-e ‘ntreaga viață,
Doar lacrime amare,
O neagră dimineață
Făr’ răsărit de soare.

Mi-ai spus că în iubire
De n-ar fi-a Ta splendoare
N-aş şti de fericire
Şi inima m-ar doare,

Aş fi doar răni şi sânge,
Doar trist, nemângâiat
Şi inima mi-ar plânge
Sub cerul înnorat!

N-aş şti de zări senine,
De zâmvet în extaz,
Căci vor fi doar suspine
Şi lacrimi pe obraz.

Mi-ai spus că armonia
Mi-ar fi un timp de jale
De n-ar fi bucuria
Prezenței slavei Tale!

Mi-ai spus că biruința
Mi-ar fi doar o visare
De nu mi-ai şti dorința
Când trec prin încercare,

Mi-ai spus că niciodată
N-aş putea sta-n picioare
De nu mi-ai fi Tu Tată
Să-mi dai mereu salvare!

Mi-ai spus că-n noaptea rece
Atâtea pot să vină,
Dar Tu în cer eşti Rege
Şi Tu mă ții de mână!

Mi-ai spus că pretutindeni
Mă poartă a Ta mână
Când spun că n-am pe nimeni
Şi norii se adună,

Când totul mi se pare
Că împotrivă-mi este,
Când strig după salvare
Să pot ca să trec peste…

Eu, am căzut pe gânduri…
O clipă de tăcere…
Apoi, cu drag in versuri,
Cuprins de mângâiere

Ți-am spus că-Mi eşti Iubire
În viața mea pribeagă,
Îmi eşti susur subțire,
Eşti clipa cea mai dragă,

Ți-am spus că Tu-mi eşti totul
Aicea jos în lume,
Tu îmi eşti ajutorul
Când chem al Tău sfânt Nume!

Ți-am spus că doar cu Tine
Eu voi cunoaşte pacea
Şi ma simțesc prea bine
Când eu îți aud vocea.

Ți-am spus dulce Splendoare
Că Tu-mi eşti fericirea
Când inima mă doare,
Ca să simțesc iubirea!

Ți-am spus că fără Tine
Mi-ar fi viața pustie
Şi gândul trist din mine
Mi-ar fi o grea robie.

Ți-am spus că prin iubire
Văd zările senine,
Chiar de ades din fire
Vin doar spini şi ruine…

Ți-am spus că doar prin Tine
Eu pot avea viața
Şi zările senine
Când vine dimineața.

Ți-am spus cu dor în suflet
Ca să nu laşi vreodată
Să fie al meu umblet
Prin lumea desfrânată.

Ți-am spus cu-amare lacrimi
Să îmi inunzi trăirea
Când mă aşteaptă doar spini
Să îmi stingă iubirea.

Ți-am spus că chipu-Ți dulce
Îmi este mângâiere
Şi pace îmi aduce
Pe aripi de putere.

Privirea Ta senină
Scăldată în iubire
Îmi face viața plină
De har şi fericire!

Obrajii Tăi Iubire
Sunt jumătăți de rodii
Şi blânda Ta privire
Mă umple de bucurii.

Aş vrea ca-n curăție
Mereu să Te păstrez
Şi plin de bucurie
Doar Ție să-Ți urmez!

Eu fără Tine-n lume
Nu îmi găsesc alinul
Căci sunt ca un tăciune
Ce-abia-şi înalță fumul.

Căci Tu îmi eşti speranță
Pe drumul plin de stânci,
Doar Tu îmi dai viață
Când trec prin ape-adânci.

Doar Tu mă ‘nalți pe culmea
Iubirii-adevărate
Şi-mi mângâi dornic fruntea
Cu raze preacurate!

Tu mi-ai rămas nădejdea
Iubirii mult visare
Chiar dac-ades tăcerea
Cu zări înnourate

Se lasă pretutindeni
Făcându-mă să cred
Că nu m-ascultă nimeni
Şi în zadar aştept…

Ce sfântă bucurie
Revars-a Ta splendoare
Şi-n dulce melodie
Cu strigăt de serbare

Îți arăți Tu tandrețea…
Ridic a Ta mahramă,
Să îți văd frumusețea
Ce-n lume n-are seamă!

Şi mă uimesc de Tine,
Tresalt de fericire
Dorind ca lângă mine
Să fii în nemurire!

Aş vrea ca niciodată
Sa nu ne fim lipsiți
Iar Dragostea curată
Să ne țină uniți!

Iubirea, forța sfântă
Să ardă-n mine vie
Când inima-mi se-avântă
Spre-a Ta Împărăție!

Doresc, şi-aş vrea fierbinte
Cu Tine să trăiesc
Pe plaiurile sfinte
Să-Ți spun cât Te iubesc!

Şi Te ador în toate,
Îți sorb ades privirea…
Rămâi deci pân’ la moarte
Splendoarea mea, Iubirea!

Valentin Ilisoi

Vreau să fiu ca Tine!

Departe sunt, mult prea departe
De-a fi aşa cum este El
Şi, deşi îmi doresc s-am parte
de viaţă veşnică, nu moarte
Încă nu pot să fiu ca El.

Iubirea Lui e-atât de mare
Nici versurile mele line
Să o descrie nu-s în stare
Cum voi putea, atuncea, oare
S-o dobândesc deplin în mine?

Răbdarea Lui neîntrecută
În mine un foc a aprins
Deşi viaţa-i fu durută
Răbdarea Lui mereu tăcută
Întotdeauna a învins.

Şi mila Lui nemăsurată
Chiar şi de cei ce Îl urau
L-a îndemnat să strige „Tată
Iartă-I!” Şi vina-a fost iertată
Atât de multă mila-avea!

Şi stăruinţa-I neobosită
În rugăciuni cu lacrimi mari
Aduse roada cea dorită
Şi viaţa-I i-a fost împlinită
Căci a adus salvare-n dar

Smerenie şi ascultare
A arătat mereu, mereu
Deşi era El cel mai mare
S-a facut mic plin de răbdare
până L-a ‘nălţat Dumnezeu

Mă simt cuprins de-nfiorare
Când mă gândesc la Domnul meu!
Putea-voi eu vreodată oare
– Un boţ de carne trecătoare-
Să fiu aşa cum este El?

O Doamne bun sădeşte-n mine
Al Tău chip vrednic şi curat
Nu vreau să mai găsesc în mine
Ură, mânie sau iuţime
Vreau să trăiesc neîntinat!

Ajută-mă să fiu smerită
Ca Tine, scumpul meu Isus!
Şi dragostea-mi prin Tin’ sfinţită
Şi mila de la Tin’ primită
Să mă înalţe tot mai sus.

O, vreau să fiu aşa ca Tine!

Larisa Hapca

Suntem siguri…

Suntem siguri că iubirea
Nu se duce de la noi
Chiar de-ar da atac oștirea
Care vrea doar despărțirea
Nu ne lasă în nevoi,
Ne păstrează moștenirea.

Suntem siguri că-n lucrare
Inspirații vin mereu
Printr-un duh de consacrare
Să vestim despre Salvare
Chiar când valul este greu,
Chiar când vine întristare.

Suntem siguri ce produce
Traiul îmbrăcat în har
Ne-am convins că de la cruce
Mântuire ni se-aduce
Să ne ducem la altar,
La Acel ce ne conduce.

Suntem siguri că-ncercarea
Naște-n noi devotament
Și că vine cercetarea
Să atingă întristarea
Cu-n ceresc medicament
Să nu părăsim cărarea.

Suntem siguri ce urmează
Când din Carte ne hrănim:
O credință vie, trează
Care ne înviorează
Cu ardoare să slujim
Din pustiu să facem oază.

Îndoieli de-ar fi să vină
Să răpească ce-am primit
Știm precis că în Lumină
Sunt puteri să ne susțină
Să privim spre Infinit,
Spre o liniște deplină.

George Cornici

Ruga

Doamne, nu sunt nimic in asta lume,
Sau…poate-un fir de praf fara de nume…
Sunt calator strain pe-acest pamant
Sau Doamne…oare, pentru Tine, eu ce sunt?!
Te rog in viata mea sa vii, pe drumul meu
Sa ma conduci, de mana sa ma iei atunci cand totul este greu,
Ajuta-ma ca sa Te reprezint asa cum vrei,
Nu vreau sa fiu de pret doar pentru cei
Ce cauta comori pe-acest pamant strain,
Ci pentru Tine vreau sa fiu asemeni unui crin.
Asa ca eu te rog sa vii in viata mea,
Sa fii o stanca iar eu casa de pe ea…
Sau fii tulpina unei minunate flori
Ca eu sa stralucesc in varful ei de mii de ori…
Fii soarele in lumea-aceasta trecatoare
Si lasa-ma sa fiu o raza ce nu moare…
Sa stralucesc si sa aduc in viata orisicui
Speranta mantuirii, iubirea Domnului…
Ajuta-ma sa fiu un strop de bunatate,
De fericire, de iubire, de seninatate…
Rabdarea daruieste-mi-o de sus,
Ajuta-ma sa iert ca si Isus…
O, Domnul meu, Te rog azi pentru mine
Sa ma ajuti sa luminez ca Tine;
Dar Te mai rog si pentru cei de langa mine,
Oricand, de-i rau sau de le este bine
Ajuta-i sa nu doarma, sau dac-au adormit
Trezeste-i Tu degraba si zi ca I-ai iubit.
Si inca Ii iubesti la fel pe toti, mereu,
Caci pentru ei murit-a un Fiu de Dumnezeu…
Si-asa treji, impreuna, sa fim oricand uniti,
Ca fii si fiice-a Tale sa fim mereu priviti.
Fii Tu Soarele nostru iar noi o raza-a Ta
Ca pentru Tine vesnic sa putem lumina…

Usatencu Andreea

Azi…și-apoi eternitatea

Azi, iar, ‘nălțăm privirea spre zările astrale
Și așteptăm răspunsul știind că va veni
O nouă frumusețe găsim, noi, în petale,
Divine revelații, desigur, s-or stârni.

Azi pregătim ființa să-nfrunte încercarea
Puternică să fie când bate greul val
Să poată să respingă, prin tihnă, tulburarea
Și orice afirmații rostite de Baal.

Azi fredonăm cântarea din Carte inspirată
Să mângâie lăuntrul cuprins de-ngrijorări
Să vină-n noi o stare binecuvântată
Cu multe bucurii și multe-nseninări.

Azi îndreptăm gândirea spre tronul îndurării
Căci vrem conecții sfinte cu tot ce e în Cer
Să nu uităm, nicicând, că-n ceasul întristării
Găsim tărie-n Fiul nu-n stările ce pier.

Azi iar vestim minunea de-a fi în sfânta Turmă
Să știe toți din jur că este-un Paradis,
Că harul revărsat, din Slavă, nu se curmă,
Că se-mplinește-acum exact ce-a fost promis.

Va fi, apoi, un mâine, va fi eternitatea
Iar ”astăzi” va dispare de parcă nu a fost
Dar vom purta cu noi iubirea, demnitatea
Și nu vom părăsi divinul Adăpost.

George Cornici

Primăvara

O, Doamne, cine oare se-aseamănă cu Tine,
Când pui în stropi de rouă sclipiri diamantine,
Și când trezești la viață din scorburi cenușii
Atâția muguri veseli în codru și câmpii?

O, Doamne, cine altul ar mai putea să ceară
Naturii să se-mbrace în strai de primăvară?
Ce arhitect de faimă s-ar duce în zăvoi
Să facă lăcrămioare din salbe de noroi?

Și cine altul, Doamne, ar pune în câmpie
Covor de viorele trezite de sub glie?
Brândușele frumoase să treacă prin polei,
Și prin zăpada rece să treacă ghiocei?

Doar Tu,Tu ai, Isuse, puterea învierii,
S-aduci în locul iernii fiorul primăverii
Iubirea să răsară ca florile de crini,
Din cioturile negre, din inimi de creștini!

Trezește azi poporul cu vânt de primăvară
Iubirea și cântarea, nădejdea să răsară!
Adu mireasma păcii, slăvite Creator
În inimile noastre cu har nemuritor!

Valentin Popovici

Gândeşte-te la ce-Şi aminteşte Dumnezeu

Îmi aduc aminte de atenţia din tinereţea ta.

leremia 2:2, KJV

Sunt eu atent cu Dumnezeu în mod tot atât de spontan cum obişnuiam să fiu înainte sau doar aştept ca Dumnezeu să fie atent cu mine? Sunt eu plin de acele lucruri mărunte care înviorează inima Lui sau mă văicăresc pentru că-mi merge rău? Nu există nici o bucurie în sufletul care a uitat ce anume preţuieşte Dumnezeu. Este un lucru mare să mă gândesc că Isus Cristos are nevoie de mine -,.Dă-Mi să beau”. Câtă atenţie I-am arătat în săptămâna care a trecut? Am fost eu atent la renumele Lui în viaţa mea? Dumnezeu îi spune ponorului Său: „Nu mă mai iubeşti acum, dar mi-aduc aminte de timpul când mă iubeai…”.

El spune: „Mi-aduc aminte… de iubirea ta, când erai logodită”. Sunt cu tot atât de plin de dragoste fierbinte faţă de Isus Cristos cum eram la început, când m-am întors din drumul meu pentru a-mi arăta devotamentul faţă de El? Vede El că-mi amintesc de timpul când nu-mi păsa de nimic altceva decât de El? Sunt tot în starea aceea şi acum sau am devenit „înţelept” în modul de a-L iubi?

Sunt eu atât de îndrăgostit de El, încât nu îmi pasă unde merg sau mă preocupă respectul care mi se cuvine şi cântăresc cât de mult trebuie să lucrez pentru EI? Dacă, atunci când mă gândesc Ia ce-Şi aminteşte Dumnezeu despre mine, descopăr că El nu mai este pentru mine ceea ce era înainte, aceasta ar trebui să producă în mine ruşine şi umilinţă, pentru că acea ruşine va aduce cu ea o întristare după voia lui Dumnezeu, ce duce la pocăinţă.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS