Vine anotimpul iubirii

Nu-ti para rau de daruiesti iubirea
Si nu se-ntoarce-ndata inapoi,
Caci s-ar putea sa treaca ani intregi;
Dar nu vei ramanea cu pumnii goi,
Ci roada ei deplina-ai sa culegi
Cand isi va implini desavarsirea.

Nimic ce-i de valoare nu se-obtine
Fara perseverenta si curaj,
Si fara investitie de timp;
Si al iubirii falnic peisaj
Necesita prielnic anotimp.
Nu te-indoi. Asteapta. Iata-l, vine!

Iubirea daruita este iubirea castigata.

Anca Winter 

Credința nu ne înșeală

Credința sădită în noi
Știm bine: nu ne înșeală
Ne poartă spre viața de-apoi
Învinge necaz și nevoi
Nu-i doborâtă de boală.

Poate străbate-un deșert
Și poate urca un munte
Efectul ei este cert
Convinge total nu vreun sfert
Peste vid face punte.

Ne-aduce bucurii din dureri
Înveselind inima tristă
Îmbrățișând-o ne dă puteri,
Din sânu-i curg adieri,
La focul intens rezistă.

Îi este soră iubirea
Împreună minuni fac
Unde-a fost întâlnirea?
Le-a trimis Nemurirea
Pentru suferinzi este leac.

Prin ochii ei vedem glorii
Ce-s doar în spațiul ceresc
Ne-a dat atâtea victorii!
Cu ea slujesc slujitorii
Și-oricând, oriunde-o vestesc.

Nimic n-o poate învinge
Nu-i clătinată de-un val
Alină pe cel care plânge
Când vin îndoieli le stinge,
Ne-ajută s-ajungem la mal.

Siguranța născută în noi
În Ea își are izvorul
Prin Ea devenim eroi
Și-nvingem în orice război
În Ea ne e viitorul.

În noi credința e vie
(Minunile sunt dovezi)
Ea nu e doar teorie
Ne leagă de-Mpărăție
Învinge și foc și zăpezi.

Avem nevoie de Tine
Credință, ceresc giuvaer!
Suflul Tău ne susține
Să te urmăm se cuvine
Pân’ vom ajunge în Cer.

George Cornici

Însemnele iubirii

Cu har iubirea e divină,
Cu jertfa să măsori iubirea!
Vorbirea goală-ascunde-o vină
Și-n van își flutură-mplinirea.

Un zâmbet ține loc de soare
Când norii razele-i alungă,
Când licărul nădejdii moare,
Un zâmbet poate răni să ungă.

O mână-ntinsă e însemnul
Iubirii căreia îi pasă,
Urmându-i inimii îndemnul,
Pradă nevoii nu te lasă.

Privirea caldă, grijulie,
Topește sloiuri prin unghere,
Înmoaie ger, sau vijelie,
Alină suflete stinghere.

Scriem, în trecere, destine
Și timpul tare se grăbește!
Cel ce rămâne lângă tine,
Acela, negreșit, iubește!

Olivia Pocol 

La sfarsitul calatoriei

8 decembrie

Text: 2 Petru 1:5-11

In adevar, in chipul acesta vi se va da din belsug intrare
in imparatia vesnica.” 2 Petru 1:11

Editorul de ziar, Robert Manry, a pilotat cea mai mica ambar-
catiune care a navigat vreodata in Oceanul Atlantic. Calatoria
la bordul ambarcatiunii Tinkerbelle a fost lunga si dificila. El nu a
indraznit sa doarma in liniile de navigare. Carma s-a rupt de mai
multe ori. El a fost aruncat peste bord deseori, scapand numai cu
ajutorul funiei cu care era legat de ambarcatiunea lui lunga de 13
picioare.

In cele din urma, dupa 78 de zile, Manry s-a apropiat de
Falmouth in Anglia. Nu se gandea la nimic altceva decat sa-si lege
ambarcatiunea la un doc si sa gaseasca o camera la un hotel unde
sa doarma putin. Dar o multime entuziasta a avut o alta idee. O
flota de vreo 300 de barci mici i-au iesit in intampinare si-l salutau
folosind sirenele. Patruzeci de mii de persoane s-au aliniat pe
docuri ca sa-i ureze de bine si sa ovationeze. Ce primire buna!

Cam asa ceva il asteapta pe crestinul credincios care a trecut
prin furtunile vietii si a ramas credincios Mantuitorului. Prin toate
greutatile si incercarile ei au continuat sa se asemene tot mai mult
cu Cristos, unind cu credinta fapta, cu fapta cunostinta, cu cunos-
tinta infranarea, cu infranarea rabdarea, cu rabdarea evlavia, cu
evlavia dragostea de frati; cu dragostea de frati iubirea de oameni
(2 Petru 5:7). Petru spune ca atunci cand acesti credinciosi ajung
in cele din urma la tarmul cerului, li se va face o intrare triumfala
in imparatia vesnica unde vor fi in prezenta lui Cristos insusi.

Haideti sa stam strans legati de El prin toate calamitatile.
Atunci, intr-o buna zi, adevarul, pe care-l gasim in 2 Petru 1:11, va
deveni o realitate minunata.- D.C.E.

Ce minunatii ne asteapta in tara de sus!
Fata-I curata si atingerea mainii lui Isus.
Nu vor fi nici lacrimi, nici plans, suspin, disperare –
Isus ne asteapta acolo pe fiecare.” -Kerr

Ceea ce vom castiga in ceruri

va fi mult mai mult decat o compensare

pentru ceea ce am pierdut pe pamant.”

Painea zilnica

Copilul din iesle

A fost un staul și o iesle, un prunc născut pe paie jos,
El S-a născut să-mi poarte vina, păcatul cel mai rușinos.
El S-a născut în umilință, exemplu astfel să se dea
Ne-a învățat ce e smerenia, ne-a împărțit iubirea Sa.

De-aceea inima-L dorește
Și-L caută în orice zi
Pe-acest Copil născut în iesle
Să-I cânte sfinte melodii.

Noi L-am primit cu bucurie, căci L-am iubit, L-am adorat,
Și vrem să mergem împreună pe-acestă cale ne-ncetat.
Acest Copil născut în iesle e plin de pace-i luminos
Și am aflat că-I Împăratul, Emanuel, Isus Hristos.

Oceanele astăzi tresaltă din pricina iubirii Lui
Natura toată îl adoră pe-acest Copil al Cerului.
Și tot ce astăzi are viața, slăvește acest Împărat
Căci toată slava-I aparține, să fie binecuvântat.

Nichifor Nicu 

Iubirea ne-nsoțește

Iubirea ne-nsoțește
Și în aprins cuptor
Ea nu ne părăsește
Și nu se ofilește
Și naște sfânt fior.

Ea e cu noi întruna
Oriunde-am fi, oricând
Poate-nfrunta furtuna
Ne-aduce-n dar cununa
O auzim cântând.

Pe drumul suferinței
Ne-aduce mângâieri
În starea neputinței
Mai dă avânt voinței
Fără întârzieri.

EA singuri nu ne lasă
Pe drum să pribegim
Ce mult, ce mult îi pasă!
Venind la noi în casă
Cântăm și o cinstim.

Cu noi în părtășie
Se bucură nespus
Cu multă duioșie
Ne spune, ne descrie
Cum e acolo Sus.

Iubirea ne-nsoțește
În ceasul cel mai greu
Când încercarea crește
Ea ne adăpostește,
Ne-aduce un trofeu.

Zadarnic vor dușmanii
Să nu mai fim cu ea
Oricâte-ar fi strădanii
Puterea lor, sau banii
Nu vor putea s-o ia.

O, Dragoste sublimă
În veci cu noi vei fi!
Spre Patria-n Lumină
Cu pacea ei deplină
Cu Tine vom sui.

George Cornici

E toamnă, înspre primăvară, căci iarna grea a fost dintâi

E toamnă, înspre primăvară, căci iarna grea a fost dintâi,
A fost atunci când la Golgota Iubirea ne-a stat căpătâi!
E seară, înspre dimineață, căci peste noapte am sărit,
Căci pentru noi, Lumina jertfei e-un veșnic far și-un răsărit!

Nu mai avem nici grija zilei celei de azi, celei de mâine,
Căci Dumnezeul cel puternic ne e și azi și mâine pâine!
Am început cu secerișul, căci am sărit de semănat,
Am început doar să culegem ce-n Golgota Isus ne-a dat!

Am început cu bucuria, căci am sărit peste necaz
Și chiar dacă mai e vreunul, întoarcem celălalt obraz!
Am început cu veșnicia de-aici de jos, de pe pământ
Că-n noi, comoara-mpărăției, ne-a scris-o-n sfântul legământ

E toamnă, înspre primăvară, nu vom cunoaște iarna noi
Căci rădăcina cea din Domnul nu va lăsa măslinii goi
Și chiar de-ar fi să ne-nconjoare, vreun vânt, vreun crivăț, sau zăpezi
Noi ne vom încălzi la focul din inimă, pe care-l vezi!

Căci ardem azi și ardem mâine de dorul celor ce vom fi
Căci tot ce facem azi, în ceruri la sânul Lui noi vom găsi
Căci tot ce-adun aici, se stinge, este deșert și trecător,
Dar dacă dau, slujind pe alții, pe Domnul, sunt câștigător!

Vom câștiga o primăvară, acolo sus în veșnicii
Căci prin credința noastră-n Isus, suntem numiți ai Lui copii
Îmbracă-ne copacii, Doamne, în toamna asta de acum
Cu rodul sfânt, roduri bogate, și fii cu noi și azi pe drum!

Camelia Stîngaciu 

Ce mai ai?

Îți văd chipul trist și în piept simt o apăsare
Suflete drag cât vei mai sta în astă stare?
Când în Cuvânt de cauți găsești vindecare,
Pentru ce atâta luptă? Mai suspini mult oare?

Poate rana ta fi atât de adâncă?
Crezi că Domnul la ea nu are cum să ajungă?
Când el este medic dintre cei mai buni,
De ce stai cu rana? De ce nu îl chemi?

Te lași frământat de gânduri și poveri
Un pic de bucurie nu ai de nicăieri
Te încrezi în tine și în cei din jurul tău
Dar totul vine și pleacă și iar rămâi
Tu cu focul tău…

De ce nu lași că focul acel să ardă
Să ardă pentru Domnul, să ardă pentru cer?
De ce privești la oameni la lucruri care pier
De ce lași mântuirea mereu într-un stingher?

Gândește-te tu astăzi încă ești în picioare
După atâtea și atâtea fierbinți cuptoare
Focul ce arde încă nu te-a mistuit
Pentru că cel de sus mult te-a prețuit.

Te-a prețuit și te va prețui
Tu până când îl vei ocoli?
Îl vei ocoli mereu când vezi oportunități
Sau vei plânge și îi vei cade la piept?

De cazi la pieptul lui te poți numi învingător
Dar de amâni clipa poți pierde darul, poți pierde cununa
Căci oamenii se nasc și mor.
Nu uita că tu ești doar un CĂLĂTOR.

UNDE DUCE CĂLĂTORIA TA?
SUFLETUL TĂU OARE PACE VA AVEA?
PACE PENTRU SUFLET ȘTII UNDE O GĂSEȘTI.
CAUȚI TU ACEA PACE SAU TRUPUL ȚI-L HRĂNEȘTI?

Nu mai sta pe gânduri, nu te mai chinui
Mâna e întinsă nu vezi semnele lui?
Acele semne acolo au rămas
Semnele iubirii, semnele jertfirii.

Cine mai are răni ca ale lui?
Cine pentru tine și-a dat trupul lui?
Cine pentru tine sânge a plâns și a vărsat?
Cine e acela ce s-a sacrificat?

Cine pentru tine s-a dus către moarte?
Cine pentru tine a fost bătut de alții?
Cine pentru tine și-a dat oare suflarea
Există cineva? Există cineva?

Nu, nu există nimeni să facă așa
El și numai el poate să îți dea
Pentru totdeauna pacea și iubirea.
Prietenul cel mai bun pe drum
Nu îl mai respinge caută-l chiar acum.

Alev Caienar 

Cum pot Doamne să-ți descriu iubirea Ta

Cum pot Doamne să-ți descriu iubirea Ta
Nu cred că voi găsi asemenea cuvinte
Căci mintea mea și limba nu pot explica
Frumusețea dragostei cerești, preasfinte.

Cum pot învăța și eu ca Tine să iubesc
Să înțeleg adâncul dragostei divine
Cum ai putut să lași Tu tronul Tău ceresc
Pe pământ să vii să înduri așa rușine.

Sunt copleșit Isuse, scump de a Ta iubire
Căci Doamne în fața Ta eu n-am cuvinte
Când văd chipul Tău sublim și a Ta privire
Și mâinile ce m-au cuprins așa de sfinte.

Cum să-ți mulțumesc pentru iubirea Ta
Nu găsesc așa cuvinte Doamne să-ți explic
Pe genunchi mă aplec și în rugăciunea mea
Te voi preamări căci fără Tine sunt nimic.

Cum ași putea Isus să fiu smerit ca Tine
Să ridic și eu de jos pe acel îndurerat
Să fiu blând și pentru cei din jur lumină
Și să iubesc la fel cum Tu m-ai învățat.

Iubirea… este jertfa crucii pe Calvar…
Și în cuvinte omenești e greu de explicat
Ea-i dragostea divină cea fără de hotar
E sângele preasfânt pe Golgota vărsat.

 Mihail Cebotarev 

Îmbrățișări

Să-mbrățișăm iubirea
Pe cruce s-a jertfit
Să nu ne-nvingă firea
Nici vântul cel cumplit.

Să-mbrățișăm Cuvântul
Din Slavă revelat
Spre a spori avântul
Spre Plaiul luminat.

Să-mbrățișăm mustrarea
(Să n-o îndepărtăm)
Va lumina cărarea
Să nu ne-mpiedecăm.

Să-mbrățișăm mesajul
De Duhul Sfânt atins
Va vindeca necazul,
Va stinge-un duh aprins.

Să-mbrățișăm povața
Lăsată de profeți
Vom prețui viața
Uita-vom de tristeți.

Să-mbrățișăm iertarea
Căci răni a vindecat
Ne-a dat răscumpărarea
Și ne-a încununat.

Să-mbrățișăm pe Mire
Și să-L urmăm cu zel
Ne duce-n moștenire
În veșnicul Betel.

George Cornici