Modelează-mă

533675_488593657829517_529914549_nMotto: „Copilaşii mei… când va lua Christos chip în voi.” Gal. 4:19

Modelează-mă, Isuse,
Doamne, Dumnezeul meu,
Până ce-o să ia în mine
Formă numai chipul Tău.

Căci sub presiunea vremii
Şi-a păcatului murdar,
Simt că mi s-a şters conturul
Dintre iesle şi calvar,

Simt că ceaţa de milenii
Parcă-a rupt şi parcă-a şters
Tot ce-ai semănat odată
Cel mai bun în univers.

Văd cum s-a închis iubirea
Ca o pagină-n trecut,
Iar iertarea, dăruirea…
Doamne, parcă s-au pierdut,

Parcă-a fost un nor de gheaţă
Rece şi nenorocos
Şi-am rămas sub roata vremii
Numai nume credincios,

Nu mai stă smerită firea
Răstignită pe calvar,
Ci îşi face loc în frunte,
Vrea să mă subjuge chiar…

Doamne, azi nu-ţi cer nimica
Mai plăcut şi mai frumos
Decât să mă lumineze iarăşi
Chipul Tău, Isus Christos,

Să mă bată ca un soare
Cu o rază de cuvânt,
Căci ‘naintea feţei Tale
Tot ţărână oarbă sunt.

Modelează-mă, Isuse,
Doamne, Dumnezeul meu,
Ca să ia în mine astfel
Formă numai chipul Tău!

Mihai Ghidora 

Reclame

Rugă

O, Doamne, dă-mi puterea
Să pot înlătura
Toți stâlpii neputinței,
Ce-s munți în calea mea.

O, Doamne, dă-mi curajul
Să-nfrunt încrezător
A fricii-ntimidare
Cu iz vătămător.

O, Doamne, dă-mi iubirea
Să acopăr ne-ncetat
Greșeala ce lovește
Cu scop necugetat.

O, Doamne, dă-mi și vorba
Ce leagă decisiv
Atâtea răni deschise
Din suflet depresiv.

O, Doamne, îndurarea
Din mâna Ta mi-o dă,
Mai plin de bunătate,
Mai drept, mai blând mă fă.

O, Doamne, vreau și traiul
Să-mi fie mai intens,
Să nu alerg degeaba
Spre un veșnic, trist non-sens.

O, Doamne, ascultă-mi ruga,
Coboară-Te-n răspuns!
Ce-mi dai, înseamnă totul,
Ce-mi spui, îmi e de ajuns.

Lucian Cazacu 

Aş vrea…

Aş vrea să scriu de bucurie
În orice zi pe drum cu flori
Căci ştiu că sus in veşnicie
Exist-o Tară fără nori,

Aş vrea să scriu de veselie,
De zări albastre, de splendori
Când se înaltă cu furie
Apele ‘nvolburate-n mări.

Aş vrea să scriu… însă furtuna
Se-abate parcă tot mai des
Ca să-mi incerce iar tărâna
Cu lucruri de ne-înțeles.

Aşa năvalnică se-avântă
Orice să-ndoaie-n al ei drum
Şi-adesea parcă mă-nspăimântă
Când se preface totul scrum

Se-nalță valul cu putere,
Se clatină al meu catarg
În noaptea plină de mistere
Atâtea vase când se sparg,

Atâți corăbieri când lasă
Luntrea să cadă-n apă jos,
Cum să vâslesc s-ajung acasă
În Țara Marelui Hristos?

De nu se află El la cârmă,
De nu-L am pe El Căpitan
Dispare barca fără urmă
Scufundată de satan…

Dar vino Tu, Domn al Dreptății
Să mustri valuri şi furtuni
Să potolesti marea vieții
Şi-n jurul Tău să ne aduni,

Să strige astăzi fiecare
Cum altădată s-a strigat:
Ce fel de Om e-Acesta oare?
Căci, iată că L-a ascultat

Furtuna grea, ne-nduplecată
Şi vântul cel infricoşat
Când marea era inspumată,
Dar cu putere le-a certat!

Ce fel de Om e-Acesta oare
De Il ascultă negreşit
Cancerul şi-orice tumoare
Când cu putere-a poruncit?

La El se vindecă leprosul
Şi orbii-şi capătă vederea,
El le dă surzilor auzul,
Iar morților dă învierea!

El este Cel născut în iesle,
Lăstar dintr-un pământ uscat,
El este-a lui Isai Odraslă,
E Cel ce crucea ne-a purtat!

Prin a Lui răni avem iertare
Şi vindecare în dureri,
El este Medic sfânt şi mare,
El poartă a noastre poveri!

El este Calea şi Viața,
E Adevărul întrupat,
Doar El aduce dimineața
Poporului răscumpărat,

Acelora ce dorm sub glie
Tot aşteptând cerescul glas
Să-i transforme ca pe Ilie
Când vine-al întâlnirii ceas!

Atunci, nu va mai fi durere,
Nici plâns, căci toate-au luat sfârsit,
Ci Duhul Sfânt cu-a Sa putere
Va fi cu-acei ce-au biruit!

Atunci şi Unsul, Împăratul
Îşi va lua partea cu cei mari
Şi va domni, căci nimeni altul
Nu are brațe aşa tari

Prin care să salveze-o lume
De iad, de veşnica pierzare
Şi să Îşi facă un renume
Cu o oştire-n sărbătoare!

Aşa va fi când fericirea
Va triumfa in necuprins
Unde domni-va doar iubirea
Acelui ce e neînvins!

Aşa ne spune sfânta carte,
Aşa de mult noi aşteptăm,
Un loc, o Veşnică Cetate
Spre care să ne înăltăm!

Valentin Ilisoi 

Frumos e Dumnezeu

E prea frumos Cerul ca Dumnezeu să nu fie în El,
E prea frumos omul să nu fie creat de Dumnezeu,
E prea frumoasă iubirea să nu vină de sus,
De la Domnul iubirii, de la Domnul Isus.

E perfect universul, frumusețea întruchipând,
E frumos și Pământul ce se învârte orișicând,
Este frumos totul, cel „tot”  ce ne-nconjoară
Frumosul e frumos, ce vine dintr-o doară,

E prea frumos gândul, ce duce spre Isus,
Isus în orice lucru, e frumosul nepătruns
E prea frumos omul cu gânduri de iubire,
Frumusețea neuitată ce duce la nemurire.

Sunt prea frumoase mâinile întinse către cer,
E prea frumos atunci când știi ca să oferi,
Căldura brațelor ce știu a mângâia,
E frumsețea pură ce îți oferă viața.

E prea frumos să știi că poți gândi mereu,
La cei ce au necazuri și sunt azi în nevoi,
E prea frumos să poți să îi ajuți cumva,
Cu binecuvântarea ce-o ai în mână ta.

E frumoasă binecuvântarea ce vine de la EL,
E prea frumos Cerul cu Domnul nostru fidel,
E prea frumos plânsul cu lacrimi de iubire,
Ce le varsă Isus și astăzi pentru tine.

Dumnezeu e frumosul, frumosul desăvârșit,
Ce ne oferă iubire, fără să ceară în schimb,
Nimic din ce-i al nostru, căci totul este al Lui
Frumusețea, Iubirea și Dragostea dintâi.

E prea frumoasă credința ce am primit în dar,
E har nemeritat și-i frumusețe iar,
E frumoasă Salvarea ce ne-a dat-o Isus,
E binecuvântarea ce Cerul a permis.

E-atât de frumoasă mântuirea ce gratis am primit,
E darul nemeritat cu care ne-am hrănit,
Atunci când am ales să trăim cu Isus,
Când L-am primit în viața noastră ca Domnitor neînvins.

E prea frumos totul, ca să nu fie frumos,
Frumosul e frumos când totul are-un rost,
Frumos numim ceea ce ne bucură privirea,
Frumosul este în noi în inimă-i Iubirea.

E prea frumos Dumnezeu și Domnul Isus,
E prea frumos Duhul Sfânt ce-n om a fost pus,
Frumos este omul cel bun și milos
Frumos este totul, când este frumos.

Anișoara Sirbu 

Învată-mă să-mi număr bine

Învată-mă să-mi număr bine
Toți pașii în umblarea mea,
Să nu mă depărtez de Tine,
Să nu fac chiar tot ce aș vrea.

Să-mi fac o dreaptă judecată
În tot ce-n viață-nfăptuiesc
Căci pentru toate-i o răsplată
La Tine Creator ceresc.

Să-mi pot păstra ființa toată
Curată până vei veni,
De pofta lumii ne-ntinată
Să seamăn cu ai Tăi copii.

Să pot să-mi țin în frâu privirea
Și gândul și vorbirea mea,
S-adun în inimă iubirea
Doar pentru sfântă voia Ta.

Să-mi număr zilele vieții
Și legea Ta s-o împlinesc,
S-ascult ce au vestit profeții,
Spre cer să mă anevoiesc.

Să-mi dai o inimă-nteleaptă
Să pot în toate a mă-nfrâna,
Să merg mereu pe calea dreapta
Oricât aceasta m-ar costa.

Puiu Chibici

Intelepciunea

Înţelepciunea e mult mai valoroasă,
Când poartă în ea iubirea miloasă.
Mult mai de preț decât diamantul,
Când o ceri de la Cel Prea Înaltul.

Nimic de preţ nu are asemănare,
Cu înțelepciunea nemuritoare.
Cristalul păleşte și-și pierde culoarea,
Lumina divină îi mărește valoarea.

Înțelepciunea nu e de cumpărat,
Nu se dă în schimbul aurului curat.
Lumina înţelepciunii nu-i luciul aurului,
Strălucirea ei o dă iubirea Faurului.

Dacă la înţelepciune iei bine aminte,
Dacă de la Domnul o ceri fierbinte.
Şi o cauți cum ai căuta o comoară,
Îți va fi suferința mult mai ușoară.

Vei găsi înţelepciune şi pricepere,
Și vei strânge nemuritoarea avere.
Ferice de tine de primeşti înţelepciune,
Credinţa îi va fi pricepere şi raţiune.

Smerenia va fi comoară în pricepere.
Și vei afla a înțelepciunii cunoaștere.
Atunci vei ști ce-nseamnă frica de Domnul.
Și cât de neputincios este omul.

Celor ce cer, de la Dumnezeu, înţelepciune,
Le dă izbândă în sfinţire, putere în fapte bune.
Cunoştinţa, va fi desfătarea sufletului, știință,
Şi teama de El… va fi pricepere şi chibzuință.

Îndemnul şi mustrarea sunt dătătoare de viaţă,
Toarnă fericire și risipesc a negurii ceaţă.
Duşmanul nu mai are nici o putere,
La lovituri nu mai simţii nici o durere.

În vremuri grele şi pline de-ngrijorare,
Înţelepciunea e mai de preţ de mărgăritare,
Îţi va oferii grabnic soluţia cea mai bună,
Ce bine e să fii cu Domnul împreună!

Smerenia te învaţă să preţuieşti iubirea.
Revarsată din Slăvile Cereşti, Nemurirea.
Înţelepciunea îţi este dată… ca să biruieşti…
Încrerede-te în Domnul, și ai să trăieşti.

Niciodată nu te baza pe a ta înţelepciune…
Trăieşte prin credinţă şi prin fapte bune.
Credinţa prin ascultare urmează voia Lui
Aceasta-i înţelepciunea, dată omului.

Ia înţelepciunea în harul ascultării,
Usucă grabnic lăstarii neascultării,
Să-nflorească bobocii neprihănirii viguros,
Doar înțelepciunea divină îți e de folos.

Dan Viorica 

Veghere

Ce vă zic vouă, zic tuturor: ”Vegheaţi! ” Mc: 13:37.

Să ținem candela aprinsă
În orice timp, în orice ceas,
Iubirea-n jar, mereu aprinsă –
Nu e timp, mult n-a rămas

Și-n Țara veșnică a splendorii,
În străluciri de nedescris,
În ceasul hotărât, când Zorii
Vor ridica pe-aripi de vis

Vom fi, vom fi pe veșnicie
Cu al nostr’ Mântuitor Isus –
Tărâm în cânt și-n bucurie
Și-n melodii, ce grai n-a spus!

Curând, curând se-arată zorii –
Veghere oricând, oricând veghere!
Curând, curând se-arată zorii –
Priveghere, priveghere!

Cu gândul în ceresc Cuvânt,
În haine albe, sclipitoare,
Prin Miel Victorios, Preasfânt
Să fim raze vii de Soare

Ce luminează, luminează
În amurg, în noapte-n zori de zi!
Mie-mi spun și oricui: ”Veghează! ”
Timp nu-i mult, ceasu-i târziu…

Lidia Cojocaru 

Cel ce sfințește

Vreau sa rămân eu veșnic în iubirea
Ce Tu, ai oferito, pentru mine,
Numai în Tine, se topește firea,
Sa pot iubi, pe cei născuți din Tine!

Căci Cel care sfințește e dintr-Unul,
Cu-acela, pe care EL, îl sfințește!
Cel ce sfințește, e Isus, e Domnul
Și cel sfințit, e cel ce il primește!

De sunt eu, în iubirea Ta cereasca,
Nu este greu, pe frați sa ii iubesc,
Pacea în mine-începe sa domneasca!
Căci am în mine duhul Tău ceresc.

De sunt sfințit de Cel din Dumnezeu
Sunt fiul Lui, născut, în jertfa-I Sfânta!
Cuvântul a schimbat destinul meu,
Și m-a scăpat de moarte de osânda!

De sunt sfințit de Cel din Dumnezeu,
Ce S-a întrupat, în Fiul Omului,
Atunci, mi-a schimbat mersul meu,
Sunt mântuit prin harul Domnului.

Sa nu ma lași, sa fiu nepăsător,
De tot ce ai făcut, Tu pentru mine,
Vreau sa fiu Doamne recunoscător!
Căci Tu m-ai izbăvit, din asta lume.

Și-n haina dragostei înfășurat,
As vrea sa fiu cât voi fi pe pământ,
Atunci voi ști, ca dincolo de neant,
Voi fi cu-Acela, care m-a creat.

Lupşea George 

Cautarea adevarului

Adevărul unic este
Domnul sfânt, Isus Hristos.
El din cerurile slavei
A venit în lume jos.

A venit în trup de carne
Ca Om de durere frânt.
Să-Şi răscumpere poporul
Pentru Dumnezeul sfânt.

A venit un om la Domnul
Ca să caute-Adevărul.
Însă el voia prin Lege
Ca să moştenească cerul.

Dar Isus atunci îi cere
Ca să-şi dea averea toată.
Şi-astfel zilnic să-L urmeze
Într-o viaţă-adevărată.

Refuzând atunci porunca
Omul a plecat mâhnit.
Şi-a rămas mereu în viaţă
Singur şi nemântuit.

Alţii au venit în Templu
La Isus ca să-L asculte.
Însă fariseii mândri
Ei I-au adresat insulte.

I-au adus degrab în faţă
Pe o păcătoasă mare
Ce-a fost prinsă-n preacurvie
Şi voiau toţi s-o omoare.

Ei L-au întrebat pe Domnul
Dacă Legea pot s-aplice.
Şi au aşteptat s-audă
Yeshua acum ce zice.

Dar El pe pământ se-apleacă
Parcă spre-a rescrie Legea.
Iar ei aşteptau pedeapsa
Să condamne fărdelegea.

Însă Domnul le răspunde:
„Cine nu are păcate
Să arunce cel dintâi
Şi să facă el dreptate!”

N-a avut nimeni curajul
Să se dea fără păcat.
Şi-au ieşit cu toţi afară.
Conştiinţa i-a mustrat.

Doar femeia păcătoasă,
(Ei îi tremura şi părul)
A rămas acolo-n faţă:
Ea aflase Adevărul.

Adevărul şi Iubirea
Deodată s-au unit
Când Hristos plin de-ndurare
Şi de pace i-a vorbit:

„Unde-s pârâşii, femeie?
Nu-s acolo unde eşti…
Du-te, du-te mai departe.
Să nu mai păcătuieşti!”
*
Când Iubirea se jertfeşte
Şi tu crezi şi o primeşti,
Astfel găseşti Adevărul
Cel din slăvile cereşti.

Corneliu Livanu 

Să fie anul mai bogat…

Să fie anul care vine
Și mai bogat ca cel apus
În tot ce va lucra spre bine
Spre a putea, mereu, obține
Un duh cucernic și supus.

Să fie an cu rezultate
Cum altădată n-am avut
Și orice soră și-orice frate
Cu cea mai sfântă demnitate
Să înmulțească ce-a scăzut.

Că vrem succese în lucrare
E-un ideal ce arde-n noi
Să nu mai fie nepăsare
Ci multă râvnă pe ogoare
Cu mult curaj, ca la eroi.

O zi să nu lăsăm să treacă
Fără de stări cuprinse-n zel
Ce facem – Cerului să-i placă
Iubirea, tot mai mult, să crească
Pân’ la cerescul ei nivel.

Vrem an cu multe revelații?
Îl vom avea – dar de la noi
Se cere rugă, inspirații,
Din Sfânta Carte explicații,
Multă răbdare în nevoi.

Ne stau în față și probleme
Și zilele cu nori și plâns
Dar să privim spre diademe,
Spre strălucirile supreme,
Spre stelele ce nu s-au stins.

Să fie anul fără teamă,
Oriunde-am fi să proclamăm
Că nu vrem faimă, nici reclamă
Ci să răspundem când ne cheamă
Acel la Care ne-nchinăm.

Ce vom decide când lucrarea
Va fi umbrită de grei nori?
Sau când apare încercarea?
Să onorăm și-atunci chemarea,
Să fim și-atunci biruitori!

Să fie spor și hărnicie
Nu doar când cerul e senin
Ci și când vine vreo urgie
Să ne-atașăm de vrednicie
Cu-a ei mireasmă ca de crin.

Duios, tic-tacul ne șoptește:
“Trăiți cum Mirele v-a spus
C-așa dorința voastră crește
Cu Dumnezeu se contopește
Și intră-n viața făr-apus.”

Să fie anul care vine
În împliniri mai abundent
Să-nfăptuim ce se cuvine
(Eșecuri fie mai puține)
Să-nvingem veacul decadent.

George Cornici