Când ne-a cuprins iubirea Lui…

Când ne-a cuprins iubirea Lui
Am fost îndată transformați
A fost iubirea Fiului
Și binecuvântarea Cerului
Și-am fost pe loc descătușați.

Cuvântul Lui l-am auzit
(Rostit cu glasul Lui duios)
Din letargie ne-am trezit,
Ce-a fost uscat a înverzit
Am fost schimbați spectaculos.

Ne-au inundat divine stări
Ce altădată nu le-aveam
Am fost cuprinși de contemplări
La harul Lui și la lucrări
Ce-n suflet le înțelegeam.

Chemarea Lui ne-a ridicat
Din vidul ce ne-năbușea
Cu drag, de-aceea, L -am urmat
Chiar și atunci când ne-a mustrat
C-a Lui iubire strălucea.

Ca un ocean nemărginit
Așa e dragostea în El
Când, prima dată, L-am privit
Privirea Lui ne-a cucerit
Și-am înțeles un sfânt Apel.

Azi fericirea e în noi
(Nu e străină ca-n trecut)
Iar în necazuri și-n nevoi
N-abandobăm, nu dăm ‘napoi
Și-uităm de tot ce ne-a durut.

Când ne-a cuprins al Lui Cuvânt
Lăsat-am tot și L-am urmat
Și-acum trăim cu-n Legământ
Desprinși de praful din pământ
Și-uniți cu Cel mai scump și sfânt.

George Cornici

Nu vă chinuiți copiii

Nu vă chinuiți copiii și nu vă bateți joc de ei,
Nu le puneți reguli sumbre, fiți părinți, nu farisei!
Nu le îngrădiți voi dreptul la o liberă trăire,
Nu așa-i înveți scriptura, asta nu e mântuire!

Nu le pângăriți voi viața cu tot felul de idei,
Dacă vreți ceva să faceți, rugați-vă pentru ei.
Fiți părinți, nu fiți sălbatici și purtați-vă frumos,
Dați exemplu-n societate că sunteți ai Lui Hristos.

Fiți lumini și pilde vii pentru toată omenirea,
Nu mai aberați tâmpenii, nu asta vă e menirea.
Sfatul vostru fie drept, sincer și după scriptură,
Nu bazat pe aberații și împodobit cu ură.

Prin amenințări și ceartă, nimic nu veți rezolva
Și prin violența crudă, doar îi veți îndepărta.
Unitatea în familie se păstrează prin iubire,
Nu prin reguli fără sens care duc spre rătăcire.

Petru când s-a lepădat, Domnul nu l-a pedepsit,
Ci, din contra, l-a iertat și-n iubirea-I l-a primit.
Tot așa, la fel și voi, fiți părinți, nu fiți barbari,
Dragostea să vă-nsoțească și-ncredință să fiți tari.

Dumnezeu vă dăruiască din înțelepciunea Lui,
Să îi creșteți pe copii, pentru Slava Domnului.
Nu cu ură, nu cu vrajbă, nici cu reguli spre-amăgire,
Ci în sfântă unitate să-i conduceți spre iubire.

Nichifor Nicu

Alegerea ne aparține

Oferta venită din Slavă
Am acceptat-o; n-am fost forțați
N-am mai vrut zgură, nici pleavă
Privit-am spre eterna Dumbravă
Suntem ai Tatălui aliați.

Alegerea ne aparține
Fiul ne-a chemat și-am răspuns
Ființa a vrut să se-nchine
La Cel ce ne poate-ntreține
Și-al cărui Cuvânt ne-a pătruns.

La răscruce pe gânduri n-am stat
Am optat pentru calea îngustă
Și-n harul Lui cu, drag, am intrat,
Și-n Via Lui, cu sârg, am lucrat
Animați de-o credință robustă.

Dând ascultare chemării
De-a-L urma pe Mire cu zel
Razele binecuvântării
Luminând calea Salvării
Ne-arată cerescul Betel.

Respins-am fireasca ofertă
Și-am mers unde Tatăl ne-a spus
Căci calea îngustă e certă,
Povața Lui e expertă
Și-n harul Lui ne-a inclus.

Oricând vom alege iubirea
Ce nu s-a ferit de calvar
C-așa putem birui firea
Și putem aținti privirea
Spre zarea eternului Hotar.

George Cornici

Ocrotire divină

Divina ocrotire vine de sus
În altă parte n-o căutați!
Amintiți-vă ce Tatăl v-a spus
Niciodată El nu v-a exclus
În suflet, mereu, să-L purtați.

În orice zi ajutor ați primit
‘Nălțați glorii cu multă ardoare
Când L-ați chemat nu a glumit
Ci ați cunoscut și ați simțit
C-aduce, oricând, ușurare.

Primejdii vin c-așa e aici
Dar, sub aripa Lui vă păstrează
De vin îngrijorări mari sau mici
Sau sentimente izvorâte din frici
Gusta-veți din părinteasca-i pază.

Priviți în urmă: ce constatați?
Nu v-a dezamăgit niciodată
Faptul acesta să nu-l uitați
În zbucium adânc, voioși, să cântați:
“Ce mare ești Stăpâne, Tată!”

Prin lungi labirinturi trecând iar
Avântul din voi să nu dispară
Veți vedea clar cum stele apar
Să vă ghideze spre cerescul Hotar
Unde-ntotdeauna e primăvară.

Furtuni vor veni să lovească în vas,
Să-l ducă-n adânc, să-l distrugă
Dar El a spus: ”Eu nu vă las
Veghez orice gest și-orice pas
Ascult cu atenție orice rugă.”

Din nou uriași declanșa-vor război
Fiind siguri că vă doboară
Dar și-atunci Stăpânu-i cu voi
Să vă îndrume spre viața de-apoi
Triumfuri din Rai, mereu, se coboară.

Suprema ocrotire e darul ceresc
Își are izvorul în iubirea-i sublimă
Făgăduințele Lui, deplin, se-mplinesc
C-așa, negreșit, speranțele cresc
Și spre Țara promisă v-animă.

George Cornici

O, Țara mea de vis!…

Referințe

Faptele apostolilor 1:11 Evrei 12:2 Coloseni 3:1-2

Cu ochii ațintiți mereu în zare,
Aștept o zi când totul se termină,
Când cerul va deschide o cărare
Și voi zbura-nspre Țara de lumină,

Mai sus de galaxii, mai sus de stele
Cu oameni radiind de bucurie,
Cu trupuri neatinse de durere
Cântându-i Mirelui o veșnicie.

O, Țara mea, ești tare mult visată,
Aș vrea să pot, o clipă, să-ți zăresc
Doar un crâmpei din frumusețea toată,
Ca-n drumul meu, nicicând să nu m-opresc.

Să am mereu privirea ațintită
La frumusețea ta, ce o visez…
O, Țara mea, frumoasă și iubită
Pe țărmul tău, mi-e dor să ancorez!

Îmi este inima plină de tine
Cununa ce-mi vei da, este-al meu țel
Când poarta ta din aur și rubine
Mi-o vei deschide, ca să intru-n cer!

Nu vreau nimic de lume să mă lege
Vreau ochii mei, să-ți vadă strălucirea
Vreau pasul meu pe stăzile-ți s-alerge
La tronul Mirelui să-i cânt iubirea.

Să-i pun ca un sărut pe-a Lui picioare
Un vers al meu, în lacrimi calde scris,
Să-i mulțumesc de fiece-ncercare
La braț cu ea, știu, intru-n Paradis!

Cornelia Sărac 

Nu știm

Nu știm de ce Tu ne-ai creat, Părinte,
Și ce ciudat să Te numim așa,
Dar din prisosul inimii ne vin cuvinte,
Și ea cunoaște c-a țesut-o mâna Ta…

Nu știm de ce Tu ne-ai dorit în lume
Și nici cum lumea ai creat-o pentru noi,
Dar știm că fiecare-atom ne spune
Că Tu-n detaliu știi a lui nevoi…

Nu știm de ce Tu ne mai lași în viață
Și nici cum nu ne-oprești când Ți-am greșit,
Dar știm c-odată Tu Te-ai dat povață
Om Tu ai fost să ne-arăți cum trebuie trăit…

Nu știm atâtea câte-am vrea noi, Tată,
Și nici de ce noi Te numim așa,
Dar dacă-ai vrut Iubirea ca să fie arătată
Îți mulțumesc ca Te-ai gândit la existența mea…

Nu știm, atâtea întrebări avem, Părinte,
Și ce ciudat e totuși că Te știm,
Dar deslușit noi vom lua aminte
Când fără de cuvinte o să Te privim. .

Tabita Oprea 

Cum as putea sa-I descriu iubirea?

Am vrut să Îi descriu iubirea pe hârtie,
Dar, scriind, apoi am realizat,
Că toate cărțile din aceasta lume,
N-ar cuprinde și nici n-ar putea spune
De iubirea-I fara de hotar.

Am vrut să Îi descriu iubirea prin cuvinte,
Și obosit parcă de atât grăit,
Am realizat că nici predici amănunțite,
Nici discursuri frumoase, prelungite,
Nu pot cuprinde dragostea-I din infinit.

Am vrut să Îi descriu iubirea, dar n-am putut,
Ea este de nepătruns și ne-nțeles:
Cum El, Dumnezeu din nevăzut,
A vrut să ni se facă cunoscut,
Nouă, oamenilor răi, ba chiar sa ne dea un preț,

Să-și părăsească slava Sa și sfinții îngeri,
Să vină pe acest Pământ așa umil,
Să Se dea pe cruce ca jertfă de ispășire,
Ca noi să primim mântuire,
Și să scăpăm astfel de un veșnic chin?

De-acum, când iubirea vreau să-I descriu,
Privesc la Golgota, la sfântul Miel,
Și chiar de nu înțeleg toate și toate nu le știu,
Chiar de n-aș putea sa spun sau n-aș putea sa scriu,
Iubirea Lui e-aceeasi: și ieri, și azi și-n veci.

Marius Tarcău  

16 Iunie

Eu dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri.” loan 10:28

Creştinul nu trebuie să gândească sau să vorbească uşuratic despre necredinţă. Este o mare ocară la adresa lui Dumnezeu, şi El este foarte nemulţumit atunci când un copil al Său nu crede în iubirea Sa, în adevărul Său şi în credincioşia Sa. Cum am putea să-L îndurerăm îndoindu-ne de harul Său sprijinitor? Creştine, este contrar fiecărei făgăduinţe din Cuvântul lui Dumnezeu să fii uitat sau lăsat să pieri. Dacă ar fi aşa, cum ar fi putut El spune „poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează, şi să nu aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chair dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu nici un chip” (Isaia 49:15). Ce valoare ar mai avea promisiunea „pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine” (Isaia 54:10)?

Unde ar fi adevărul din cuvintele lui Christos „Eu le dau „oilor mele”, Ioan 10:27) viaţă veşnică; în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi, şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu” (loan 10:28-29). Unde ar fi doctrina harului? S-ar risipi toate dacă un copil al lui Dumnezeu ar pieri. Unde ar fi adevărul lui Dumnezeu, onoarea Sa, puterea Sa, harul Său, legământul Său şi jurământul Său, dacă unul dintre cei pentru care a murit Christos, şi care şi-a pus credinţa în El, ar fi aruncat?

Alungă temerile acestea care îl dezonorează pe Dumnezeu. Scoală-te, scutură-te de praf şi pune-ţi veşmintele de slavă. Aminteşte-ţi că este un păcat să te îndoieşti de Cuvântul Său, mai ales că El ţi-a promis că nu vei pieri niciodată. Lasă viaţa veşnică din tine să se bucure în încredere.

Prin Evanghelie sunt înălţat la cer:
Un Dumnezeu neschimbător, fără sfârşit
Mă-ntemeiază în speranţă pân’ la El,
Prin legământ, făgăduinţe şi sângele stropit.

Meditaţii C. H. Spurgeon

14 Iunie

Învăţătura acestor cuvinte trebuie că li se pare foarte surprinzătoare celor străini de adevărata evlavie, dar, pentru credinciosul sincer, ea este comunicarea unui adevăr recunoscut. Viaţa credinciosului este descrisă aici ca o desfătare în Domnul, şi prin aceasta suntem asiguraţi de faptul că adevărata credinţă ne umple de fericire şi bucurie. Persoanele lipsite de evlavie şi simplii specialişti nu privesc niciodată credinţa ca pe o bucurie; pentru ei este o slujbă, o datorie, o necesitate, niciodată o plăcere sau o încântare. Dacă ajung religioşi până la urmă, acest lucru se întâmplă fie din cauză că au ceva de câştigat, fie pentru că nu îndrăznesc să facă altfel. Gândul desfătării în religie este atât de ciudat, încât pentru majoritatea oamenilor cuvintele sfinţenie şi încântare sunt strict antonime.

Dar credincioşii care Îl cunosc pe Christos au înţeles că desfătarea şi credinţa sunt atât de strâns unite, încât toate forţele iadului nu le pot despărţi. Cei care cunosc dragostea lui Dumnezeu în toată inima lor află că toate „căile [Lui] sunt nişte căi plăcute, şi toate cărările [Lui] sunt nişte cărări paşnice” (Proverbe 3:17). Atâta bucurie, atâtea desfătări, atâta revărsare de binecuvântare găsesc sfinţii în Domnul lor încât, departe de a-L sluji din obişnuinţă, L-ar urma chiar dacă toată lumea s-ar lepăda de EL.

Noi nu ne temem de Dumnezeu din constrângere. Credinţa noastră nu este o piedică; profesiunea noastră nu este cea a robiei. Noi nu suntem târâţi la sfinţenie, nici conduşi la datorie. Nu, pietatea noastră este plăcerea noastră, speranţa noastră este fericirea noastră, şi îndatoririle noastre sunt desfătarea noastră. Desfătarea şi adevărata religie sunt legate ca floarea de rădăcină — la fel de nedespărţite ca adevărul şi siguranţa. Ele sunt, de fapt, două diamante preţioase strălucind pe o montură din aur.

Atunci când gust din iubirea divină
Mă simt cuprins de o nespusă bucurie
Mi-e inima de desfătare plină
Şi cerul se deschide într-o mare de lumină.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Invitatie

Veniti toti descurajatii,
Necajitii si-ntristatii,
Si voi, marginalizatii
La Isus, Divinul Miel,
Este loc pentru oricine,
Si nu-i nimeni sa aline
Si sa mangaie-n suspine
Ca si El.

Veniti toti impovaratii,
Toti truditii si-apasatii,
Pacatosii, vinovatii
La Isus, iubirea Sa
E mai mare decat marea,
Decat muntii, decat zarea,
Si v-asteapta ca iertarea
Sa v-o dea.

Sa-si descopere iubirea,
Sa v-aduca mantuirea,
Pacea si neprihanirea
A venit chiar pentru voi.
Indrazniti, El va primeste,
Harul Lui va-nvredniceste,
Caci din har El plasmuieste
Oameni noi.

„Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afara.” Ioan 6:37b.

Anca Winter