Liniște, frumusețe și Creator

Referințe

Geneza 1:1

În susurul de apă curgătoare,
În vântul cald, al zilelor de mai,
Te laud Tată: mâna -Ți creatoare,
A făurit în jur, un colț de rai…

E liniște… natura mă-nconjoară…
O rază, jucăușă, ca-n povești
Spre mine printre ramuri se strecoară…
Uimită, spun: o, Doamne, mare ești!

E-atâta frumusețe-n jurul meu…
Privirea, nu mi-o satur, pare-un vis…
Extaziată spun: o, Domnul meu,
Cum va fi oare sus în Paradis? ! …

Prin lac, grămezi de pești, se zbenguiesc,
Un copilaș le-aruncă fărâmituri,
El râde… ei se-ndoapă… eu șoptesc:
Mare ești Doamne… și de pești te-nduri! …

De undeva, de sus, un strop de apă,
Căzând, se-oprește brusc, pe ciorna mea,
Tresar din contemplare și… de-odată,
Îmi spun: – Va trebui să plec… of! … va ploua! …

Un clic, doar, imortalizez natura,
Vreau s-o păstrez în sufletu-mi mereu.
Respir adânc, dar când deschid iar gura,
Strig: ce frumos! Ce mare-I Dumnezeu!

Cornelia Sărac

11 Aprilie

Am ajuns ca apa, care se scurge, şi toate oasele mi se despart.” Psalmi 22:14

Au auzit cerurile sau pământul un bocet mai trist? În trup şi suflet, Domnul nostru se simte slab ca apa care se scurge pe pământ. Înălţarea crucii L-a scuturat violent, i-a întins fiecare ligament, i-a îndurerat toţi nervii şi i-a dislocat toate Oasele. împovărat de propria greutate, marele Suferind a simţit încordarea crescând cu fiecare clipă a celor şase ore. Leşinul şi slăbiciunea L-au copleşit, până s-a prefăcut într-un ghem de suferinţă şi durere. Când a văzut vedenia, Daniel şi-a descris altfel senzaţiile „puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit şi am pierdut orice vlagă” (Daniel 10:8). Cu cât mai slăbit trebuie să fi fost Profetul ceresc când a văzut şi a simţit mânia lui Dumnezeu! Pentru noi, senzaţiile pe care le-a îndurat Domnul ar fi insuportabile, şi am fi salvaţi de pierderea Cunoştinţei, dar El a fost rănit şi a simţit sabia. A băut cupa şi a simţit fiecare picătură.

O, Rege al Durerii! (un titlu straniu, dar adevărat
Doar Ţie, din toţi regii, datorat)
O, Rege-al suferinţei! Cât de mult Te plâng
Ştiind că toate ale mele în Tine se răsfrâng!

În timp ce îngenunchem în faţa tronului Mântuitorului, ne amintim calea prin care ne-a pregătit coroanele de slavă. Să bem din paharul Lui, ca să putem fi întăriţi pentru ceasul încercării care vine. Fiecare mădular din trupul Său natural a suferit, şi la fel trebuie să se întâmple şi cu trupul duhovnicesc. Dar din toată durerea şi chinul Său a răsărit slava şi puterea, şi la fel se va întâmpla şi atunci când trupul Său duhovnicesc va intra în cuptorul aprins.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Legendarele ape

Am lăsat fantezia în voie să zboare,
Pe cărări de nimeni știute,
Pe drumuri de om nestrăbătute,
Urcând, tot urcând, sus pe munte.

Căutând după limpezi izvoare,
M-am pierdut într-o lume virgină,
Și-am găsit apa cea cristalină,
Unde vulturii vin să se-adape,
Sorbind cu nesaț legendarele ape.

Căutând, căutând și mereu tot visând,
Am pierdut drumul spre înapoi,
Înspre lumea cea de noroi,
Din care plecasem spre-a nu mai veni,
Căci doream să găsesc fericirea-ntr-o zi.

Dar nu regretam că pierdusem cărarea,
Căci scump mi-era visul și țara mi-e zarea,
Iar luna făclie în noaptea târzie,
Și dorul ardea printre stele să fie.

Urcând, tot mai sus, tot mai aproape de stele,
Uneori mi se părea că sunt tot mai departe de ele,
Dar, Cineva îmi spunea, să nu mă las înfrânt niciodată,
Căci drumul e lung și ‘n-ajung îndată,
Și-ntr-o zi, tot urcând, voi ajunge pe creste,
Ca-ntr-o minunată și dulce poveste…


… Voi primi, într-o zi, aripile mele furate,
De luceferii negri, urzitori de păcate,
Și-ntr-o zi voi zbura, tot mai sus și mai sus,
Spre cetatea divină, cu temelii de lumină,
Unde Domn peste toate e Împăratul Isus!

 Cornel Jigau 

4 Ianuarie

Crescând în har, şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Christos Isus.” 2 Petru 3:18

Crescând în har” – nu doar într-o însuşire a harului, ci în tot harul. Crescând în rădăcina harului, credinţa. Să te încrezi în făgăduinţe mai mult decât înainte. Lasă credinţa să crească în plinătate, statornicie şi simplitate. Crescând în dragoste. Cere ca dragostea ta să fie mai adâncă, mai intensă şi mai practică, şi să-ţi influenţeze orice gând, cuvânt şi faptă. Crescând în umilinţă Caută să te aşezi cât mai jos, şi să afli cât mai multe despre nimicnicia ta. Pe măsură ce cobori în umilinţă, caută să te ridici apropiindu-te de Dumnezeu în rugăciune şi într-o relaţie mai strânsă cu Isus.

Fie ca Dumnezeu Duhul Sfânt să te facă să „creşti… în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului”. Cel care nu creşte în cunoştinţa lui Isus refuză binecuvântarea. Să-L cunoşti pe El este „viaţa veşnică” (Ioan 17:3) şi să te adânceşti în cunoştinţa Lui înseamnă să creşti în fericire. Cel care nu-şi ia timp prea mult să-L cunoască pe Isus nu ştie nimic despre El. Oricine bea din vinul acesta însetează mai tare fiindcă, deşi Christos te hrăneşte, este o hrană de care nu te saturi niciodată. Dacă vei cunoaşte dragostea lui Isus aşa „cum doreşte un cerb izvoarele de apă” (Psalmi 42:1), atunci vei înseta şi tu după adâncimile dragostei Sale. Dacă nu vrei să-L cunoşti mai bine înseamnă că nu-L iubeşti, fiindcă iubirea strigă întotdeauna „mai aproape, mai aproape”, îndepărtarea de Christos înseamnă moarte, dar apropierea Lui aduce cerul mai aproape.

Nu te mulţumi deci cu o cunoaştere mediocră a lui Isus. Caută să cunoşti mai multe despre El în natura Lui divină, în relaţiile Lui cu oamenii, în lucrarea Lui desăvârşită, în moartea Lui, în învierea Lui, în prezenta Lui lucrare de mijlocire şi în viitoarea Lui revenire glorioasă. Apropie-te de cruce, şi caută taina rănilor Sale. Să creşti în dragostea pentru Isus, şi să ai o mai bună înţelegere a dragostei Sale pentru noi, este cea mai bună încercare a creşterii în har.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Cuvântul Meu

Te văd cum plângi
Șı îți cunosc durerea
Adeseori tu cazi învins
Și crucea-ți pare tot mai grea.

Cuvântul Meu e pentru tine
Să-ți spun că și-astăzi te iubesc
În orice ce zi am fost cu tine
Nu m-ai văzut, dar încă te păzesc.

A fost o vreme de-ncercare
Căci Eu, Isus am vrut să-ți văd credința
Am fost dator să te încerc
Să vezi ce-nseamnă pocăința.

Cuvântul Meu e pentru tine
Să știi că încă te veghez
Deși te-ai depărtat de Mine
Eu sunt aici chiar de nu Mă vezi.

M-am purtat cu tine ca un tată
Ce își iubește-ai săi copii
Cuvântul Meu e pentru tine
Și-ți spun ca lângă Mine să rămâi.

Cuvântul Meu e pentru tine
Și-ți spun cu drag să te întorci
Să lași plăcerile de-o clipă
Ce te duc la roșcove și porci.

Să înțelegi căci Eu sunt Domnul
Ce te-am ales al Meu să fii
Să nu ai inima-mpărțită
Să poți să fii dintre-ai Mei fii.

Cuvântul Meu e pentru tine
Cuvântul sfânt și-adevărat
Ce te salvează de la moarte
Și te scoate din păcat.

Adu-ți aminte de cuvântul
Ce ți l-am spus de la-nceput
Că voi fi mereu cu tine,
Te-am păzit căci ai crezut.

Cuvântul Meu e apa vie
Ce te poate ajuta
Să înaintezi pe cale
Să ajungi în țara Sa.

Cuvântul Meu îți dă o șansă
Să te ridici de-unde-ai căzut
Cuvântul Meu îți dă putere
Să biruiești ce n-ai putut.

Cuvântul Meu e pentru tine
Să-ți spun și azi că  te iubesc
Cuvântul Meu îți spune-n taină:
„Vino, căci astăzi te primesc”.

 Cărbunescu Claudiu 

Lectia vulturului de apa

Text: Iov 39:19-30

Oare prin priceperea ta îşi ia uliul zborul, şi îşi întinde aripile spre miazăzi? ” Iov 39:26

Într-o seară minunată de sfarşit de vară, eram cu prietenul meu Steve la pescuit, într-o mică barcă, pe Lacul Piatt, sperand ca vreo ştiucă săritoare sau un biban smucitor să tragă la momelile noastre. Un vultur de apă se rotea în tăcere deasupra capetelor noastre. L-am urmărit cu viu interes, dandu-ne seama vag că şi el făcea exact ceea ce făceam noi – pescuia. Plana deasupra apei şi deodată plonja cu putere în apă, spărgand oglinda apei cu ghiarele sale. Apoi se înălţa maiestuos, ţinand în ghiarele-i ascuţite un peşte mare.
Mai tarziu, cercetand puţin, am descoperit că aceşti vulturi de apă, aşa cum obişnuit sunt numiţi, sunt între 50 şi 60 de centimetri lungime şi au aripile pană la 2 metri. Trăiesc în apropierea apei, se reantorc la acelaşi cuib în an după an, îi alungă pe toţi intruşii, rezervandu-şi lacul sau aria oceanică numai pentru ei înşişi. Aripile lor lungi şi ascuţite le dau puterea să plonjeze în apă şi să-şi controleze plutirea prin aer. Ochii pătrunzători le dă posibilitatea să vadă la caţiva metri sub apă. Apoi ghearele sunt special proiectate să-i ajute să ţină ferm peştele pe care l-au apucat. Ce creatură minunată! Dumnezeu a făcut vulturul de apă perfect pentru mediul în care trăieşte.


Întrebarea lui Dumnezeu pe care a adresat-o lui Iov în textul de azi, a avut drept scop să-l facă pe acesta să vadă minunatul plan şi puterea pe care Dumnezeu le-a investit în creaturile Sale, şi să-i trezească uimirea şi veneraţia. Avem şi noi oare aceleaşi sentimente observand creaţiunea lui Dumnezeu?  – D.C.E.

Cat de măreţ e Dumnezeu!
Văd marea cu talazuri grele,
Mă-nalţ pe munţii de bazalt
Şi-mi zboară gandul printre stele,
Tot mai înalt.” – C. Ioanid

Painea zilnica

Corbi

Corbii îi aduceau pâine și carne dimineața
și pâine și carne seara, și bea apă din pârâu.
                                                                      1 Împărați 17:6
 
Era-ntr-o zi – îmi amintesc prea bine –
Când, la o masă, mi-a vorbit un corb,
Mirându-mă, căci eu credeam că-i… orb:
 – Ce faci tu printre noi, aici, creștine?!
 
Mi-a fost rușine… una cu pământul
M-aș fi făcut de, cumva, se putea…
În timp ce corbul, parcă, mai vorbea
Și-mi biciuia auzul cu cuvântul.
 
M-am ridicat, spunându-mi, cu durere,
Că-n așa loc eu nu mai vreau să fiu…
Că s-a-ntâmplat … dar nu e prea târziu
Să mă întorc acasă din… cădere…
 
De-atunci trecură anii ca o boare,
Dar întrebarea-n minte mi-a rămas,
Deși demult ieșit-am din impas:
Și-un corb e de folos în lume, oare?!
 
Și gândul mi s-a dus înspre Ilie,
Stând, pentru-o vreme-n vale, la Cherit,
Acolo, unde corbii au venit
Să îl hrănească – după cum se scrie.
 
Și iată cum, deși sunt necurate,
Aceste păsări, rămânând tot corbi,
De-or fi prin preajmă, când paharu-l sorbi,
Pot să te-oprească:  – Nu ai voie, frate!
 
Sunt căi multiple, chiar nebănuite,
Prin care Domnul îți vorbește, blând,
Să te întorci acasă mai curând
Din rătăciri mârșave, tăinuite.
… Era-ntr-o zi… – îmi amintesc prea bine –
Din anii tineri, încă ne-ncercați,
Pe care lumea mi-i voia furați…
Și poate fi o zi și pentru tine…
 
Ioan  GIURA

Prea mărunt?

Ești firul de apă pe-al vremii făgaș,
Un val ce se sparge la maluri în spume,
Prea slab lângă stânca-nălțată trufaș,
Dar, chiar și așa, El te știe pe nume!

O floare de câmp la umbră crescută
Și fără culori sau miresme anume,
Un iris de baltă, banala cucută… ,
Dar, chiar și așa, El te știe pe nume!

Un deal vălurit, teșit, din argilă,
Alături de munții semeți cu renume,
Priveliştea ta e îngustă, umilă,
Dar, chiar și așa, El te știe pe nume!

Un slab felinar într-o mică odaie
Și nu un luceafăr să-l vadă o lume,
Cu raza-i s-aprindă pe boltă văpaie,
Dar, chiar și așa, El te știe pe nume!

El, Preaînaltul, măreț în putere,
Stăpân peste-o lume ce n-are hotare,
El te-a creat după buna-I plăcere,
E-n tine-o scânteie din El și-ai valoare!

Autor: Olivia Pocol

Râul Sfânt

De sub pragul Casei Tale curge-un râu cu apă vie
Ca să trec prin acest râu, îmi măsori din mie-n mie
Pân’ la glezne, la genunchi, pân’ la brâu și înotând
Toate astea, Doamne sfinte, funia Ta măsurând!

Pretutindeni pe-unde trece, acest râu toarnă viață
Apele în care curge le vindecă și le dezgheață
Lângă el cresc pomi frumoși ce dau rod pentru mâncare
Frunzele de-un verde-aprins ne sunt pentru vindecare

Și orice făptură care mișcă, va trăi
Pretutindeni unde curge râul sfânt, nu va muri
Dar un lucru nu va face: mlaștina n-o va cruța
Va lăsa-o pradă sării, nicicum n-o va vindeca!

Pentru că ești drept, Isuse, Tu lași omul să aleagă!
Două căi ne stau ‘nainte, omul trebuie să-nțeleagă:
Ori în mlaștină și-n groapă, depărtat de vindecare,
Ori în râu primind viață, fiind hrănit de pomi în floare!

Camelia Stîngaciu