Fii mulțumitor

Dacă astăzi ești în viață
Om prin lume călător
Ridică ochii spre ceruri
Și să fii mulțumitor.

Dacă pâinea ta pe masă
Domnul astăzi ți-a mai dat
Dacă n-ai răbdat de foame
Mulțumește-i neîncetat.

Pentru apa cristalină
Și al ei nesecat izvor
Să nu uiți să mulțumești
Veșnicului Creator.

Dacă astăzi dimineață
Te-ai putut trezi din pat
Mulțumește Acelui care
Somnul tău ți la vegheat.

Dacă poți să admiri o floare
Să asculți un susur de izvor
Nu privi cu indiferență
Fii mereu mulțumitor.

Dacă în mâini și în picioare
El putere ți-a mai dat
Mulțumește-i zi și noapte
Căci de tine sa îndurat.

Multumeste-i și de ziua
Când bolnav zăcea-i pe pat
Căci de acolo numai mâna
Domnului te-a ridicat.

Dacă ai un loc de muncă
Și o casă în care stai
Îndreaptă-ți glasul spre cer
Mulțumește-i de tot ce ai.

Pentru jertfa Lui măreață
Care te-a răscumpărat
Pentru sângele iertării
Multumește-i necurmat.

Mulțumește întotdeauna
Celui ce în iubirea Sa
A păzit în orice clipă
Viața mea și viața ta.

Dinu Ciolte

13 Ianuarie

„Fierul de la secure a plutit pe apă.” 2 împăraţi 6:6

Securea părea pierdută pentru totdeauna. De vreme ce era împrumutată, era în joc onoarea profeţilor şi se părea că numele Dumnezeului lor va fi compromis. Contrar tuturor aşteptărilor, securea a fost făcută să se ridice de pe fundul apei şi să plutească, fiindcă lucrurile imposibile oamenilor sunt posibile pentru Dumnezeu. Acum câţiva ani, am cunoscut un creştin care fusese chemat la o lucrare ce-i depăşea cu mult puterile. Părea atât de greu încât până şi ideea era absurdă. Totuşi fusese chemat s-o facă, şi credinţa lui a crescut cu această ocazie. Dumnezeu i-a onorat credinţa, a fost simţit ajutorul nevăzut şi „fierul a plutit”. Un alt membru al familiei Domnului avea mari greutăţi financiare. Ar fi avut dreptul la toate despăgubirile, şi mult mai mult, dacă ar fi realizat o anumită parte din averea sa, dar fusese copleşit de o neaşteptată constrângere financiară. Ceruse ajutorul prietenilor, dar în zadar; credinţa 1-a condus atunci la Ajutorul sigur; în mod remarcabil, necazul a fost depăşit, paşii iau fost lărgiţi şi „fierul a plutit”.

Un al treilea avea de a face cu un caz dureros de depravare. Învăţase, respinsese, avertizase şi mijlocise, dar totul în zadar. La început, spiritul pământesc al vechiului Adam păruse prea puternic pentru rugăciunile reformatorului; sufletul încăpăţânat al păcătosului nu putea fi clintit. Apoi, după o agonie în rugăciune, sosi un răspuns din cer. Inima de piatră fusese sfărâmată; „fierul a plutit”.

Iubite cititor, care este cauza disperării tale? Ce te frământă în seara aceasta? Recunoaşte totul. Dumnezeul proorocilor este viu, şi gata să-şi ajute sfinţii. El nu va îngădui ca tu să pierzi un lucru bun. Crede în Domnul Oştirilor! Roagă-te în numele lui Isus, apropie-te de El, şi fierul va pluti, iar tu vei vedea mâna Domnului îndeplinind lucrări minunate pentru poporul Său. „Facă-ţi-se după credinţa ta” (Matei 9:29) şi vei vedea că fierul va pluti încă o dată.

C.H. Spurgeon

7 Ianuarie

 „Soro, mireaso.” Cântarea Cântărilor 4:12

Observaţi cuvintele duioase prin care cerescul Solomon se adresează miresei Sale, Biserica, cu intensă afecţiune: Soro — cineva apropiat de Mine prin legături de rudenie, împărtăşind aceleaşi simpatii. Mireaso — cea mai iubita şi mai apropiată, unită cu Mine prin legăturile tandre ale iubirii; dulcea mea tovarăşă, parte din Mine însumi. Soră prin naşterea Mea în Betleem, prin care M-am făcut os din oasele tale şi carne din carnea ta. Mireasă prin alegerea cerului, prin care v-am făcut părtaşi la neprihănire. Sora mea pe care o cunosc din copilărie, pe care am vegheat-o de când s-a născut Mireasa mea aleasă dintre toate fetele, îmbrăţişată cu braţele iubirii şi făgăduită Mie pentru totdeauna”.

Vedeţi dar că Regele nostru ceresc nu se ruşinează cu noi, fiindcă El recunoaşte cu plăcere această dublă legătură. Am folosit de două ori cuvântul „mea” pentru a arăta cât de mare este afecţiunea lui Christos faţă de biserica Sa. El îşi „găseşte plăcerea în fii oamenilor” (Proverbe 8:31), fiindcă acei fii ai oamenilor sunt cei aleşi de El. El, Păstorul, se îngrijeşte de turmă, fiindcă este turma Sa. El a venit „să caute şi să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19:10), fiindcă ceea ce era pierdut îi aparţinea dinainte de a se fi pierdut. Biserica aparţine în totalitate Domnului ei; nimeni altcineva nu poate să pretindă stăpânire asupra ei.

Isuse, biserica Ta doreşte să-ţi aparţină! Fie ca orice suflet însetat să bea apă din izvorul acesta. Suflete, Christos este alături de tine în părtăşie. Christos îţi este aproape prin legătura căsătoriei, şi tu îi eşti scump! Iată, el îţi strânge mâna în palmele sale, spunându-ţi „Soro, mireaso”. Observă că cele două ancore prin care eşti legat de El îţi oferă siguranţa că Domnul nu poate şi nu vrea să-ţi dea drumul. Prea iubiţilor, nu fiţi leneşi în a-I întoarce flacăra iubirii Sale.

C.H. Spurgeon

6 Octombrie

Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete.” loan 4:14

Cel care crede în Isus găseşte destule în Domnul ca să fie mulţumit acum şi totdeauna. Credinciosul nu este om ale cărui zile sunt lipsite de mângâiere şi ale cărui nopţi sunt pline de gânduri negre şi apăsătoare. El găseşte în Christos un asemenea izvor de bucurie, o asemenea fântână de mângâiere, încât este mulţumit şi fericit. Pune-l într-o temniţă, şi va găsi tovărăşie bună. Du-l în sălbăticie, şi va mânca pâine din cer. Îndepărtează-l de prieteni, şi el se va întâlni cu un „prieten mai aproape decât un frate” (Proverbe 18:24). Goleşte-i burdufurile, şi va găsi adăpost la Stânca Veacurilor. Dărâmă temelia speranţelor sale pământeşti, şi inima lui va rămâne liniştită, încrezătoare în Domnul.

Inima este la fel de nesătulă ca mormântul până când intră Isus în ea, şi apoi este ca un pahar plin ochi. Există o asemenea plinătate în Christos, încât El este totul pentru credincios. Adevăratul sfânt este atât de mulţumit cu plinătatea lui Isus încât nu mai însetează niciodată – în afară de setea după Fântâna vie. În acelaşi fel vei înseta şi tu, credinciosule. Nu va fi o sete dureroasă, ci o dorinţă iubitoare; vei afla că este plăcut să tânjeşti după plinătatea iubirii lui Isus. In vremea de demult, Cineva a spus: „Mi-am umplut de multe ori vadra la fântână, dar acum setea mea după Isus a devenit atât de nesăţioasă încât aş vrea să beau direct din fântână”.

Este acesta şi simţământul tău, credinciosule? Simţi că toate dorinţele tale sunt satisfăcute în Isus şi că nu ai nici o altă dorinţă decât să-L cunoşti mai mult şi să ai o părtăşie mai apropiată cu El? Atunci vino mereu la Fântână, şi „ia apa vieţii fără plată” (Apocalipsa 22:17). Isus nu spune niciodată că iei prea mult, ci te va întâmpina întotdeauna spunând: „Bea, da, bea cât vrei, prea iubitule”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

De Ziua Mulțumirii

Referințe

2 Corinteni 9:11-15 Proverbele 15:15 1 Tesaloniceni 5:18

Cu mulțumiri, Părinte bun din slavă
Azi, la altar, poporu-i adunat
Să ne vorbești cu vocea Ta suavă
Atâtea bunătăți ne-ai pus pe tavă
În frigider, cămară, în postavă…
Deși, niciunul nu am meritat.

Tu, pâinea, apa și îmbrăcămintea
Ca unor fii, statornic, ni le-ai dat
Precum evreilor încălțămintea
Dar nu ți-am dat, Stăpâne, toată cinstea
Adesea idolatră ne-a fost mintea
Nimic, o, Doamne! n-am fi meritat.

Puteri ai pus în trupul nost’ de tină
Să alergăm vestind harul bogat
Noi, însă, n-am fost sare nici lumină
Mai adânciți în grijuri… și-n ruină
Privind la masa-n rodul toamnei plină
Știm Doamne că… nimic n-am meritat.

Trecutu-ne-ai prin boli, prin încercare
Să revenim la drumul de-altă dat,
Unii-au ajuns, chiar prin a morții vale
Dar le-ai deschis spre Paradis o cale
Unde-i primești cu brațe iubitoare
Deși… ei știu, că nu au meritat.

Avem confort în case-avem de toate…
Atâția idoli noi, am adoptat
Dar Tu ne-arați iubire, bunătate…
Ni-s mesele mereu îmbelșugate
Vrem în garaje doar „o noutate”
Când alți-s goi… oare am meritat?

Nu, n-avem merit, dar pe-o cruce-amară
Părinte bun, pe Fiul Tău L-ai dat
Prin jertfa Sa, ne scapi de-orice povară
Vorbim cu Tine-n Duhul pentru-ntâia oară
Primind în dar, a cerului comoară
Al Tău Duh Sfânt, măreț, nemeritat.

Ne dai… ne dai cu mâna Ta iubită
O vreme, încă, rodul e bogat
Dar duhu-i gol, candela ni-e sleită
A mântuirii haină-i murdărită,
Cărarea dreaptă, parcă, mai lărgită
Și… vom primi, doar ce am meritat.

Se nalță-n zare vremi de-apocalipsă
Când pribegi-vei poate-nfometat
Nu vor fi roade, vom trăi în lipsă
Când ușă după ușă va fi-nchisă
Tânjind după o rugăciune-aprinsă
O, Doamne! nu ne da ce-am meritat!

Că-n vremi de har, când ne-așteptai la masă
Vrând să vorbești prin Duh, ca altă-dat’
Noi stam, nepăsători, pe o terasă
Pe vârf de munți, la marea zgomotoasă
Părăsind prea ușor această casă
Și… vom avea, doar ce am meritat.

Dar iată că, acum la sărbătoare
O zi de pocăință ne-ai mai dat
Ca toți cei adunați, cu mic, cu mare
S-avem o inimă mulțumitoare
Revenind iar la vechea Ta cărare
Să ne dai Duhul Sfânt, nemeritat.

Întorși la dragostea dintâi, uitată
La focul care-ardea în noi odat
Să te-adorăm pe Tine, scumpe Tată
Viața în Hristos ni-e ancorată
De ne vei trece prin cuptor, prin apă
Mulțumitori vom zice: Da! S-a meritat!

Cornelia Sărac 

Liniște, frumusețe și Creator

Referințe

Geneza 1:1

În susurul de apă curgătoare,
În vântul cald, al zilelor de mai,
Te laud Tată: mâna -Ți creatoare,
A făurit în jur, un colț de rai…

E liniște… natura mă-nconjoară…
O rază, jucăușă, ca-n povești
Spre mine printre ramuri se strecoară…
Uimită, spun: o, Doamne, mare ești!

E-atâta frumusețe-n jurul meu…
Privirea, nu mi-o satur, pare-un vis…
Extaziată spun: o, Domnul meu,
Cum va fi oare sus în Paradis? ! …

Prin lac, grămezi de pești, se zbenguiesc,
Un copilaș le-aruncă fărâmituri,
El râde… ei se-ndoapă… eu șoptesc:
Mare ești Doamne… și de pești te-nduri! …

De undeva, de sus, un strop de apă,
Căzând, se-oprește brusc, pe ciorna mea,
Tresar din contemplare și… de-odată,
Îmi spun: – Va trebui să plec… of! … va ploua! …

Un clic, doar, imortalizez natura,
Vreau s-o păstrez în sufletu-mi mereu.
Respir adânc, dar când deschid iar gura,
Strig: ce frumos! Ce mare-I Dumnezeu!

Cornelia Sărac

11 Aprilie

Am ajuns ca apa, care se scurge, şi toate oasele mi se despart.” Psalmi 22:14

Au auzit cerurile sau pământul un bocet mai trist? În trup şi suflet, Domnul nostru se simte slab ca apa care se scurge pe pământ. Înălţarea crucii L-a scuturat violent, i-a întins fiecare ligament, i-a îndurerat toţi nervii şi i-a dislocat toate Oasele. împovărat de propria greutate, marele Suferind a simţit încordarea crescând cu fiecare clipă a celor şase ore. Leşinul şi slăbiciunea L-au copleşit, până s-a prefăcut într-un ghem de suferinţă şi durere. Când a văzut vedenia, Daniel şi-a descris altfel senzaţiile „puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit şi am pierdut orice vlagă” (Daniel 10:8). Cu cât mai slăbit trebuie să fi fost Profetul ceresc când a văzut şi a simţit mânia lui Dumnezeu! Pentru noi, senzaţiile pe care le-a îndurat Domnul ar fi insuportabile, şi am fi salvaţi de pierderea Cunoştinţei, dar El a fost rănit şi a simţit sabia. A băut cupa şi a simţit fiecare picătură.

O, Rege al Durerii! (un titlu straniu, dar adevărat
Doar Ţie, din toţi regii, datorat)
O, Rege-al suferinţei! Cât de mult Te plâng
Ştiind că toate ale mele în Tine se răsfrâng!

În timp ce îngenunchem în faţa tronului Mântuitorului, ne amintim calea prin care ne-a pregătit coroanele de slavă. Să bem din paharul Lui, ca să putem fi întăriţi pentru ceasul încercării care vine. Fiecare mădular din trupul Său natural a suferit, şi la fel trebuie să se întâmple şi cu trupul duhovnicesc. Dar din toată durerea şi chinul Său a răsărit slava şi puterea, şi la fel se va întâmpla şi atunci când trupul Său duhovnicesc va intra în cuptorul aprins.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Legendarele ape

Am lăsat fantezia în voie să zboare,
Pe cărări de nimeni știute,
Pe drumuri de om nestrăbătute,
Urcând, tot urcând, sus pe munte.

Căutând după limpezi izvoare,
M-am pierdut într-o lume virgină,
Și-am găsit apa cea cristalină,
Unde vulturii vin să se-adape,
Sorbind cu nesaț legendarele ape.

Căutând, căutând și mereu tot visând,
Am pierdut drumul spre înapoi,
Înspre lumea cea de noroi,
Din care plecasem spre-a nu mai veni,
Căci doream să găsesc fericirea-ntr-o zi.

Dar nu regretam că pierdusem cărarea,
Căci scump mi-era visul și țara mi-e zarea,
Iar luna făclie în noaptea târzie,
Și dorul ardea printre stele să fie.

Urcând, tot mai sus, tot mai aproape de stele,
Uneori mi se părea că sunt tot mai departe de ele,
Dar, Cineva îmi spunea, să nu mă las înfrânt niciodată,
Căci drumul e lung și ‘n-ajung îndată,
Și-ntr-o zi, tot urcând, voi ajunge pe creste,
Ca-ntr-o minunată și dulce poveste…


… Voi primi, într-o zi, aripile mele furate,
De luceferii negri, urzitori de păcate,
Și-ntr-o zi voi zbura, tot mai sus și mai sus,
Spre cetatea divină, cu temelii de lumină,
Unde Domn peste toate e Împăratul Isus!

 Cornel Jigau 

4 Ianuarie

Crescând în har, şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Christos Isus.” 2 Petru 3:18

Crescând în har” – nu doar într-o însuşire a harului, ci în tot harul. Crescând în rădăcina harului, credinţa. Să te încrezi în făgăduinţe mai mult decât înainte. Lasă credinţa să crească în plinătate, statornicie şi simplitate. Crescând în dragoste. Cere ca dragostea ta să fie mai adâncă, mai intensă şi mai practică, şi să-ţi influenţeze orice gând, cuvânt şi faptă. Crescând în umilinţă Caută să te aşezi cât mai jos, şi să afli cât mai multe despre nimicnicia ta. Pe măsură ce cobori în umilinţă, caută să te ridici apropiindu-te de Dumnezeu în rugăciune şi într-o relaţie mai strânsă cu Isus.

Fie ca Dumnezeu Duhul Sfânt să te facă să „creşti… în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului”. Cel care nu creşte în cunoştinţa lui Isus refuză binecuvântarea. Să-L cunoşti pe El este „viaţa veşnică” (Ioan 17:3) şi să te adânceşti în cunoştinţa Lui înseamnă să creşti în fericire. Cel care nu-şi ia timp prea mult să-L cunoască pe Isus nu ştie nimic despre El. Oricine bea din vinul acesta însetează mai tare fiindcă, deşi Christos te hrăneşte, este o hrană de care nu te saturi niciodată. Dacă vei cunoaşte dragostea lui Isus aşa „cum doreşte un cerb izvoarele de apă” (Psalmi 42:1), atunci vei înseta şi tu după adâncimile dragostei Sale. Dacă nu vrei să-L cunoşti mai bine înseamnă că nu-L iubeşti, fiindcă iubirea strigă întotdeauna „mai aproape, mai aproape”, îndepărtarea de Christos înseamnă moarte, dar apropierea Lui aduce cerul mai aproape.

Nu te mulţumi deci cu o cunoaştere mediocră a lui Isus. Caută să cunoşti mai multe despre El în natura Lui divină, în relaţiile Lui cu oamenii, în lucrarea Lui desăvârşită, în moartea Lui, în învierea Lui, în prezenta Lui lucrare de mijlocire şi în viitoarea Lui revenire glorioasă. Apropie-te de cruce, şi caută taina rănilor Sale. Să creşti în dragostea pentru Isus, şi să ai o mai bună înţelegere a dragostei Sale pentru noi, este cea mai bună încercare a creşterii în har.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Cuvântul Meu

Te văd cum plângi
Șı îți cunosc durerea
Adeseori tu cazi învins
Și crucea-ți pare tot mai grea.

Cuvântul Meu e pentru tine
Să-ți spun că și-astăzi te iubesc
În orice ce zi am fost cu tine
Nu m-ai văzut, dar încă te păzesc.

A fost o vreme de-ncercare
Căci Eu, Isus am vrut să-ți văd credința
Am fost dator să te încerc
Să vezi ce-nseamnă pocăința.

Cuvântul Meu e pentru tine
Să știi că încă te veghez
Deși te-ai depărtat de Mine
Eu sunt aici chiar de nu Mă vezi.

M-am purtat cu tine ca un tată
Ce își iubește-ai săi copii
Cuvântul Meu e pentru tine
Și-ți spun ca lângă Mine să rămâi.

Cuvântul Meu e pentru tine
Și-ți spun cu drag să te întorci
Să lași plăcerile de-o clipă
Ce te duc la roșcove și porci.

Să înțelegi căci Eu sunt Domnul
Ce te-am ales al Meu să fii
Să nu ai inima-mpărțită
Să poți să fii dintre-ai Mei fii.

Cuvântul Meu e pentru tine
Cuvântul sfânt și-adevărat
Ce te salvează de la moarte
Și te scoate din păcat.

Adu-ți aminte de cuvântul
Ce ți l-am spus de la-nceput
Că voi fi mereu cu tine,
Te-am păzit căci ai crezut.

Cuvântul Meu e apa vie
Ce te poate ajuta
Să înaintezi pe cale
Să ajungi în țara Sa.

Cuvântul Meu îți dă o șansă
Să te ridici de-unde-ai căzut
Cuvântul Meu îți dă putere
Să biruiești ce n-ai putut.

Cuvântul Meu e pentru tine
Să-ți spun și azi că  te iubesc
Cuvântul Meu îți spune-n taină:
„Vino, căci astăzi te primesc”.

 Cărbunescu Claudiu