Cuvântul Meu

Te văd cum plângi
Șı îți cunosc durerea
Adeseori tu cazi învins
Și crucea-ți pare tot mai grea.

Cuvântul Meu e pentru tine
Să-ți spun că și-astăzi te iubesc
În orice ce zi am fost cu tine
Nu m-ai văzut, dar încă te păzesc.

A fost o vreme de-ncercare
Căci Eu, Isus am vrut să-ți văd credința
Am fost dator să te încerc
Să vezi ce-nseamnă pocăința.

Cuvântul Meu e pentru tine
Să știi că încă te veghez
Deși te-ai depărtat de Mine
Eu sunt aici chiar de nu Mă vezi.

M-am purtat cu tine ca un tată
Ce își iubește-ai săi copii
Cuvântul Meu e pentru tine
Și-ți spun ca lângă Mine să rămâi.

Cuvântul Meu e pentru tine
Și-ți spun cu drag să te întorci
Să lași plăcerile de-o clipă
Ce te duc la roșcove și porci.

Să înțelegi căci Eu sunt Domnul
Ce te-am ales al Meu să fii
Să nu ai inima-mpărțită
Să poți să fii dintre-ai Mei fii.

Cuvântul Meu e pentru tine
Cuvântul sfânt și-adevărat
Ce te salvează de la moarte
Și te scoate din păcat.

Adu-ți aminte de cuvântul
Ce ți l-am spus de la-nceput
Că voi fi mereu cu tine,
Te-am păzit căci ai crezut.

Cuvântul Meu e apa vie
Ce te poate ajuta
Să înaintezi pe cale
Să ajungi în țara Sa.

Cuvântul Meu îți dă o șansă
Să te ridici de-unde-ai căzut
Cuvântul Meu îți dă putere
Să biruiești ce n-ai putut.

Cuvântul Meu e pentru tine
Să-ți spun și azi că  te iubesc
Cuvântul Meu îți spune-n taină:
„Vino, căci astăzi te primesc”.

 Cărbunescu Claudiu 

Lectia vulturului de apa

Text: Iov 39:19-30

Oare prin priceperea ta îşi ia uliul zborul, şi îşi întinde aripile spre miazăzi? ” Iov 39:26

Într-o seară minunată de sfarşit de vară, eram cu prietenul meu Steve la pescuit, într-o mică barcă, pe Lacul Piatt, sperand ca vreo ştiucă săritoare sau un biban smucitor să tragă la momelile noastre. Un vultur de apă se rotea în tăcere deasupra capetelor noastre. L-am urmărit cu viu interes, dandu-ne seama vag că şi el făcea exact ceea ce făceam noi – pescuia. Plana deasupra apei şi deodată plonja cu putere în apă, spărgand oglinda apei cu ghiarele sale. Apoi se înălţa maiestuos, ţinand în ghiarele-i ascuţite un peşte mare.
Mai tarziu, cercetand puţin, am descoperit că aceşti vulturi de apă, aşa cum obişnuit sunt numiţi, sunt între 50 şi 60 de centimetri lungime şi au aripile pană la 2 metri. Trăiesc în apropierea apei, se reantorc la acelaşi cuib în an după an, îi alungă pe toţi intruşii, rezervandu-şi lacul sau aria oceanică numai pentru ei înşişi. Aripile lor lungi şi ascuţite le dau puterea să plonjeze în apă şi să-şi controleze plutirea prin aer. Ochii pătrunzători le dă posibilitatea să vadă la caţiva metri sub apă. Apoi ghearele sunt special proiectate să-i ajute să ţină ferm peştele pe care l-au apucat. Ce creatură minunată! Dumnezeu a făcut vulturul de apă perfect pentru mediul în care trăieşte.


Întrebarea lui Dumnezeu pe care a adresat-o lui Iov în textul de azi, a avut drept scop să-l facă pe acesta să vadă minunatul plan şi puterea pe care Dumnezeu le-a investit în creaturile Sale, şi să-i trezească uimirea şi veneraţia. Avem şi noi oare aceleaşi sentimente observand creaţiunea lui Dumnezeu?  – D.C.E.

Cat de măreţ e Dumnezeu!
Văd marea cu talazuri grele,
Mă-nalţ pe munţii de bazalt
Şi-mi zboară gandul printre stele,
Tot mai înalt.” – C. Ioanid

Painea zilnica

Corbi

Corbii îi aduceau pâine și carne dimineața
și pâine și carne seara, și bea apă din pârâu.
                                                                      1 Împărați 17:6
 
Era-ntr-o zi – îmi amintesc prea bine –
Când, la o masă, mi-a vorbit un corb,
Mirându-mă, căci eu credeam că-i… orb:
 – Ce faci tu printre noi, aici, creștine?!
 
Mi-a fost rușine… una cu pământul
M-aș fi făcut de, cumva, se putea…
În timp ce corbul, parcă, mai vorbea
Și-mi biciuia auzul cu cuvântul.
 
M-am ridicat, spunându-mi, cu durere,
Că-n așa loc eu nu mai vreau să fiu…
Că s-a-ntâmplat … dar nu e prea târziu
Să mă întorc acasă din… cădere…
 
De-atunci trecură anii ca o boare,
Dar întrebarea-n minte mi-a rămas,
Deși demult ieșit-am din impas:
Și-un corb e de folos în lume, oare?!
 
Și gândul mi s-a dus înspre Ilie,
Stând, pentru-o vreme-n vale, la Cherit,
Acolo, unde corbii au venit
Să îl hrănească – după cum se scrie.
 
Și iată cum, deși sunt necurate,
Aceste păsări, rămânând tot corbi,
De-or fi prin preajmă, când paharu-l sorbi,
Pot să te-oprească:  – Nu ai voie, frate!
 
Sunt căi multiple, chiar nebănuite,
Prin care Domnul îți vorbește, blând,
Să te întorci acasă mai curând
Din rătăciri mârșave, tăinuite.
… Era-ntr-o zi… – îmi amintesc prea bine –
Din anii tineri, încă ne-ncercați,
Pe care lumea mi-i voia furați…
Și poate fi o zi și pentru tine…
 
Ioan  GIURA

Prea mărunt?

Ești firul de apă pe-al vremii făgaș,
Un val ce se sparge la maluri în spume,
Prea slab lângă stânca-nălțată trufaș,
Dar, chiar și așa, El te știe pe nume!

O floare de câmp la umbră crescută
Și fără culori sau miresme anume,
Un iris de baltă, banala cucută… ,
Dar, chiar și așa, El te știe pe nume!

Un deal vălurit, teșit, din argilă,
Alături de munții semeți cu renume,
Priveliştea ta e îngustă, umilă,
Dar, chiar și așa, El te știe pe nume!

Un slab felinar într-o mică odaie
Și nu un luceafăr să-l vadă o lume,
Cu raza-i s-aprindă pe boltă văpaie,
Dar, chiar și așa, El te știe pe nume!

El, Preaînaltul, măreț în putere,
Stăpân peste-o lume ce n-are hotare,
El te-a creat după buna-I plăcere,
E-n tine-o scânteie din El și-ai valoare!

Autor: Olivia Pocol

Râul Sfânt

De sub pragul Casei Tale curge-un râu cu apă vie
Ca să trec prin acest râu, îmi măsori din mie-n mie
Pân’ la glezne, la genunchi, pân’ la brâu și înotând
Toate astea, Doamne sfinte, funia Ta măsurând!

Pretutindeni pe-unde trece, acest râu toarnă viață
Apele în care curge le vindecă și le dezgheață
Lângă el cresc pomi frumoși ce dau rod pentru mâncare
Frunzele de-un verde-aprins ne sunt pentru vindecare

Și orice făptură care mișcă, va trăi
Pretutindeni unde curge râul sfânt, nu va muri
Dar un lucru nu va face: mlaștina n-o va cruța
Va lăsa-o pradă sării, nicicum n-o va vindeca!

Pentru că ești drept, Isuse, Tu lași omul să aleagă!
Două căi ne stau ‘nainte, omul trebuie să-nțeleagă:
Ori în mlaștină și-n groapă, depărtat de vindecare,
Ori în râu primind viață, fiind hrănit de pomi în floare!

Camelia Stîngaciu 

„Bea-l tot!”

V-aţi gandit vreodată la apele care curg continuu peste stancile cascadei Niagara? Dar la milioanele de flori care împanzesc campurile şi pădurile unde nici un ochi de om nu le-a văzut vreodată? Apa şi florile nu sunt lucruri de prisos; ele ilustrează generozitatea cu care Dumnezeu ne dăruieşte totul din cauza bunătăţii Sale şi a harului Său fără margini. El ne invită să luăm, fără plată, din infinitele Sale resurse pană ce vom fi pe deplin satisfăcuţi.
Un băieţel a avut un accident şi a fost spitalizat. După ce a fost pus în pat cat mai confortabil, o soră medicală i-a adus un pahar mare cu lapte. S-a uitat cu poftă la el, dar nu l-a luat. Venea dintr-o familie săracă unde rare ori îşi potolise foamea în întregime. Dacă a primit un pahar cu lapte, a fost numai în parte umplut, şi chiar şi atunci trebuia să-l împartă cu unul din frăţiorii lui. În sfarşit, s-a uitat la pahar şi la sora medicală, apoi a întrebat: „Cat pot să beau din el?” Sora medicală i-a răspuns: „Bea-l tot! Mai este!”


Tot aşa, nu există limite ale graţiei divine din care putem gusta în mod gratuit. Izvoarele reamprospătării spirituale curg în permanenţă pentru a aproviziona pe cel credincios zi de zi. Suntem binecuvântaţi „cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti în locurile cereşti, în Cristos” (Efeseni 1:3), şi acestea includ şi iertarea (v. 7), cunoştinţa (v. 8), moştenirea vieţii veşnice (v. 11) şi siguranţa CV.13). Avem o bogăţie a graţiei divine asigurată pentru acum şi pentru veşnicie (Efeseni 2:7). Nu trebuie să cerem toată ziua: „Doamne, binecuvantează-măt”, ci mai degrabă să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru harul bogat care deja este al nostru!      – H.G.B.

El ne dă mai mult har cand poverile sporesc,
Trimite putere cu cat munca e mai tenace.
El vine cu mila cand durerile ne cresc,
Şi la mulţimea-ncercărilor răspunde cu pace.” – Flint

Cele mai mari nevoi pe care le avem nu pot întrece bogăţia resurselor lui Dumnezeu

Painea zilnica

Recreerea bine dozata

Text: 1 Samuel 16:14-23

…zi şi noapte cugetă la Legea Domnului! El este ca un pom sădit langă un izvor de apă…” Psalmul 1:2, 3

Fiecare om are nevoie de recreere. O zicală engleză spune că: „Lucrul mult şi fără joc a făcut din Jack băiat posac”, şi este adevărat. Isus a spus ucenicilor care erau obosiţi: „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin” (Marcu 6:31). Dumnezeu ne-a făcut astfel că suntem mai sănătoşi si mai productivi atunci cand ne bucurăm de un ras şi distracţie binefăcătoare, cand ne facem timp să ne refacem fizic, intelectual, psihic, şi spiritual. O inimă veselă este un bun leac atat pentru trup cat şi pentru suflet (Prov. 17:22). Ba mai mult, Domnul ne-a dăruit o varietate de căi acceptabile prin care ne putem reamprospăta,înviora şi restaura atunci cand suntem plictisiţi, epuizaţi şi necăjiţi, În citatul de azi, putem vedea calităţile reannoitoare ale muzicii în viaţa regelui Saul. Lăsand la o parte îndatoririle şi ascultandu-l pe David cantand la harfă, Saul îşi găsea eliberarea din tulburarea stărilor sale psihice.


Vanatul, pescuitul şi sporturile au fost activităţi recreative pentru mii de oameni de-a lungul secolelor. O plimbare prin pădure, un drum cu maşina pe la ţară, o masă la iarbă verde cu familia, o plimbare la grădina zoologică, ne pot reamprospăta atat fizic cat şi psihic.
Totuşi, forma de recreaţie cea mai bună şi mai importantă este comuniunea cu Dumnezeu. Avem nevoie să-I dăm ocazia să ne lumineze spiritele şi să ne ridice inimile. Trebuie să lăsăm la o parte activităţile zilei şi să citim Cuvantul lui Dumnezeu, să medităm la el şi să ne rugăm. Aceasta este cea mai răsplătită formă de recreere. – H.V.L.

Să ne oprim din drumul lung al vieţii
Sub verzi finici ai rugăciunii sfinte-
Să bem din apa izvoarelor cereşti
Primind puteri, să mergem înainte.
„- P.L.

Dacă nu ne vom retrage la o parte să ne odihnim, puţin, vom ajunge să stăm la o parte bolnavi (VanceHavner)

Painea zilnica

Nu te-ntinde prea mult!

Text: Proverbe 16:1-9, 18, 19

…eu spun fiecăruia din voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decat se cuvine, ci să aibă simţiri cumpătate despre sine…” Romani 12:3

Societatea modernă subscrie la filozofia care spune: „Du-te atat de departe cat poţi. Nu fi satisfăcut pană nu ajungi la varf. Tu meriţi ce este mai bun”. Dar Biblia spune să nu avem o părere prea înaltă despre noi înşine. Mandria şi ambiţia noastră, atracţia de-a fi numărul unu, ne pot determina să ne întindem prea mult. Ele ne vor duce la cădere (Proverbele 16:18, 19). William Shakespeare a ilustrat această tendinţă a fiinţei umane în piesa sa: „Richard al III-lea”. Ea ne vorbeşte istoria unui om din înalta nobilime britanică. De fapt, avea bogăţie şi putere mare, din cauză că fratele lui era regele ţării. Cu toate acestea, nu era satisfăcut. Se uita cu ochi invidioşi la tron. Nimic în afara purtării coroanei nu-l mai putea satisface. Astfel că s-a hotărat să pună mana pe ea. Pe măsură ce se desfăşoară piesa, Richard este implicat din fărădelege în fărădelege, ba chiar şi în crimă. Richard îşi atinge ţinta şi se încoronează singur ca rege. Dar oamenii de bine ai Angliei se ridică împotriva lui într-o mare revoltă. Armatele mărşăluesc una împotriva celeilalte şi Richard III este ucis în lupte. Tocmai premiul după care a alergat cu atata patimă l-a distrus. Se ridicase prea sus.


Ai fost şi tu prins cumva în cercul periculos de-a gandi că meriţi mai mult şi mai bine? Toţi trebuie să fugim de pericolul de-a fi nemulţumiţi de locul în care ne-a pus Dumnezeu. Iată de ce este bine să avem proaspete în minte versete ca acelea de azi. Ele ne vor ajuta să nu ne întindem prea mult.        – D.C.E.

Ce suntem noi, Doamne? – umbră şi părere,
Un suspin de-o clipă, iar apoi tăcere!
Ce curand ne creşte şi ne ia pămantul,
Izvoram ca apa şi plecăm ca vantul. ” Traian Dorz

Dacă vrei să faci lucruri mari, trebuie să rămai mic

Painea zilnica

Doar cel…

În spini aroma florilor, nu aștepta, că nu e
Și neghina o pâine caldă nu-ți va da,
Culoarea sinilie a norilor cu tunet – nu e,
Și o apa tulbure, nu-i cristalină-n dar.

O vorbă ce zidește, vindecă, ridică,
Să n-o aștepți din cel lipsit de har,
Doar cin’ are ca bază Stânca, nu-i o piedică,
Cine genunchi își pleacă, și-n inimă-i altar!

Cine-n Isus pășește și-i arde-n El, ființa
Cine din Cer se adapă, Cuvântu-n el fiind viu,
Cine-i spălat prin Sânge, și nu-L calcă-n «credință»,
Acela doar a fost și-Mi va ramane fiu.

Tu mergi dar plin de râvnă, sămânța vie-n tine-i,
În Cine te încrezi, știi bine, nu-i un om,
Lucreaza în ogor, se lasă noaptea, vine,
Și va rezista, doar cel ce-i verde pom.

Lidia Cojocaru