Chemati-L astazi pe Isus

Chemaţi-L astăzi pe Isus
Cu inima de doruri plină
Pe Cel ce-n cerul sfânt S-a dus
Şi locuieşte în lumină.

El, Mielul Golgotei de ieri,
Şi-a răspândit, prin Duh, aroma
Ca noi primind din El puteri
Să-L proclamăm şi azi ca Toma.

E ceasul nostru negreşit
De mărturie şi răsunet
Ca omul ce nu L-a primit
Să nu ne-audă ca pe-un tunet.

Chemaţi-L astăzi pe Isus
Cu inima înflăcărată
Căci ziua noastră-i spre apus
Şi vine Mirele îndată.

Cuvântul Lui e neclintit
Şi-i mult mai tare ca o stâncă.
În El duşmanii au lovit
Şi mai lovesc şi astăzi încă.

Dar fericit e omu-acel
Ce-L crede zilnic şi-L urmează
Căci Mesia Emanuel
Prin Duhul îl îmbărbătează.

Ca şi în Cana din Galil
Cereţi-i astăzi vin şi apă,
Cu duh aprins, cu gând umil,
Ca Nunta Lui în cer să-nceapă.

Sunt multe crize pe pământ.
El dă soluţia cea bună
Precum pe Golgota S-a frânt
Pe vechiul şarpe să-l răpună.

Sunt prea mulţi oameni ameţiţi
De propaganda lumii rele.
Chemaţi pe Isus fericiţi
Că vine El de printre stele.

El este Martor credincios
Cu „Da şi-Amin!” din sfânta Carte.
El ne va ridica de jos
Şi ne va izbăvi de moarte.

Isus ne-a zis: „Eu vin curând!”
La toţi Hristos ne ştie truda.
Se-arată-n slavă Mielul blând
Şi Leul cel născut din Iuda!

Corneliu Livanu 

Bagajul

Este vremea de plecare
Timpul s-a apropiat
De călătoria mare
Ce v-oi face-o neașteptat.

Să-mi gătesc de-acum bagajul
Trebue să mă pregătesc
Să fiu gata-n orice clipă
Spre cer să călătoresc.

Să-mi fac ordine în lucruri
Și curat în viața mea
Ca să fiu în toate gata
Domnul cînd mă va lua.

Să-mi las grijile deșarte
Alergarea cea lumească
Faptele de răutate
Vorba cea necreștinească.

Să mă las de-ngrijorarea
După lucruri trecătoare
Și viața să mi-o gătesc
Pentru traiul cel ceresc.
Să dau roade tot mai bune
Zi de zi ca să citesc
Cum vrea Domnul de la mine
Să-l ascult, să mă sfințesc.

Să nu-mi iau la bagaj firea
Și lucrurile ce le vrea ea
Și să nu-mi opresc privirea
La ce îmi oferă lumea.

Zi de zi imi fac bagajul
Îmi ia timp să ma pregătesc
Ca sa fiu eu oricînd gata
Cu Domnul să mă întîlnesc.

Dar mai important de toate
Îmi trebuie document
Scris cu slovele divine
Pașaport cu testament.

Pașaport plătit cu sînge
De Isus, Domnul ceresc
Ce mi-a dat cetățenia
Cu un preț Dumnezeiesc.

Doar cu bagaj de calitate
Și cu Pașaportul Sfînt
Voi fi gata de răpire
Și să zbor de pe pămint.

Dina Roata

Nădejdea mea rămâne vie!

Oricâte greutăți m-apasă
Am o nădejde în Isus
Când toți se duc, singur mă lasă
Eu îmi îndrept privirea-n sus

Acolo-i Domnul meu cel sfânt
Ce-a suferit în cazne grele
Să pot pleca de pe pământ
Să mă despart de cele rele

Eu știu că Domnul mă iubește
Că-L simt mereu în viața mea
Și-acum, din cer mă ocrotește
Stă ca un scut în calea mea

E o pavăză ocrotitoare
Când cel viclean mă urmărește
Atunci când sufăr și mă doare
Mă mângâie, mă ocrotește,

Căci milă-mi poartă Domnul meu
Mă vede slab și nevoit
Alăturea Îmi stă la greu
Prin toate văd că sunt iubit

Nădejdea mea rămâne vie
Eu cred în Domnul meu, Isus
Doresc a Sa Împărăție
Și vreau s-ajung la ceruri, sus

Doar El iertare-mi poate da
Pentru păcat, căci am greșit
Cunoaște bine viața mea
Și-mi vede sufletul smerit

El, gloriosul meu Isus
Cunoaște bine a mea căință
La ceruri mă va duce, sus
Și voi fi plin de biruință!

Florența Sărmășan 

Adu-ţi aminte, Domnul meu…

Adu-ţi aminte, Domnul meu,
De starea roabei Tale,
Vezi mersul ei slăbit şi greu,
Privind cu dor spre cer mereu,
De-aici de jos din vale.

Adu-ţi aminte, Domn iubit,
De lacrimile mele,
Şi dă-mi al păcii răsărit
În duhu-mi strâns şi încolţit
De gândurile rele.

Adu-ţi aminte, o, Isus,
De ruga mea săracă,
Şi lasă-mi harul Tău de sus
Ca-n toate voia-Ţi mai presus
În mine să se facă.

Adu-ţi aminte, o, Hristos,
De inima-mi zdrobită
Şi dă-i Tu iar un chip frumos
S-arate doar ce-i cu folos,
De Tin’ călăuzită.

Adu-ţi aminte, Doamne iar,
Pe plaiurile sfinte,
Când vei veni cu slăvi şi har,
De-un rob netrebnic şi murdar..
Adu-ţi Te rog aminte…

Paula D 

Raiul copilăriei

Am fost în rai pentru o vreme,
Lipsit de grijuri, teamă sau nevoi.
Raiul copilăriilor eterne
Cu vise, jocuri, soare și zăvoi.

Eram la casa parintească
Copil iubit, plin de speranțe,
Gata mereu să se însuflețească
Oricând, și-n orice circumstanțe.

Era frumos totul în jur,
Toate-aveau gust și împlinire,
Și aerul era mai pur,
Și ceru-avea mai multă strălucire.

Și diminețile erau
Mai pline parcă de lumină,
Iar ploile parcă cădeau
În cântece de mandolină.

Rai minunat cu rouă și iubire,
Cu flori și cu miros de fân,
Cu liniște și stropi de fericire
În vechiul și umilul nost’ cămin.

Odată-n cer pe sfinte plaiuri
Eu cred că te voi reîntâlni,
Dar nu vremelnic, ci o veșnicie
Unde cu toți vom fi pe veci copii…

Puiu Chibici 

Mânia Lui Dumnezeu

Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer, mereu,
Împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu,
Și împotriva oricarei necinstiri a oamenilor,
Care înăbușă adevărul în nelegiuirea lor.
Fiincă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu,
Le este descoperit în ei căci le-a fost arătat de Dumnezeu.
În adevăr a le Lui însușiri nevăzute,
De Dumnezeu în ei le sunt descoperite,
Ele încă de la facerea lumii se văd deslușit,
Când te uiți atent la ele la Cel ce le-a înfăptuit.
Așa că nicidecum nu se pot dezvinovăți,
Ori cât de mult ar încerca și ar voi,
Fiincă măcar că pe Dumnezeu l-au cunoscut,
Nu l-au proslăvit ca Dumnezeu nici nu i-au mulțumit,
Ci prin gândiri deșarte inima lor s-a întunecat,
Lipsită fiind de tot cei drept și adevărat.
S-au fălit că sunt înțelepți și-au înebunit,
Și slava Dumnezeului nemuritor au pervetit.
De aceea Dumnezeu pradă necurăției i-a lăsat,
Ca să urmeze poftele imilor necurmat,
Așa că singuri își necinstesc trupurile,
Trupurile, sufletele și chiar și Gândurile.

Năzuinţă

Mai viu, mai nou cu orice pas,
Eu năzuiesc într-una.
Îmi știe inima un glas
Care-a făcut din cioburi vas
Și mi-a lăsat arvuna.
Iar azi, mă țin pe-acest meleag
De Tine dor, de Tine drag.

Și-n ziua când va fi s-apuc
Uimirea de-a-Ți fi frate,
La pieptul Tău voi sta uituc
Iar la picioare-am să-Ți aduc
Doar cântecele toate
Ce se ivesc acum, pe rând,
La Tine-n cer, la mine-n gând.

Cu roada Duhului în sân,
Adun cu sete mustul;
În spicul grâului rămân,
Căci Te-am gustat, iubit Stăpân,
Și mă cunoaște gustul.
Spre chipul Tău mă-ntorc și vin,
De mine gol, de Tine plin.

În arca-n care m-ai trimis
Să mi se-adune zelul
Mă las robit de-același vis:
Spre taina cerului promis,
Să zbor ca porumbelul.
Și, așteptând, mai fac un geam
Cât timp mai pot, cât timp mai am.

Pe drumul șerpuind ’napoi
Am împlântat ulucii;
Privesc mai sus și mai vioi
Și, fie viscol sau noroi,
Stau tot pe Dealul Crucii –
Rănit de drum și-anevoință,
Biruitor prin năzuinţă.

Viorica Mariniuc 

Credința timpurilor noastre

Credința e credință
Așa ar trebui să fie,
Să-ți treacă prin ființă
De la extaz la agonie.

Credința te trimite
Ca să privești spre cer,
Să vezi cu ochii tăi
Stelele până pier,

Să știi că-s tot acolo,
Ascunse, dar privesc,
Cumva tot universul
Și spre pământ firesc.

Credința îți dă aripi,
Te scoli de dimineață,
Punând genunchii jos,
Mulțumești pentru viață.

Credința este aceea
Când visele îți sunt,
Adesea cu cântări
Ce nu le-ai auzit nicicând.

Credința te deșteaptă
În miezul nopții ades,
Să te rogi făr’ de grabă
La Tatăl cel ceresc,

Să ceri iertare îndată,
Să spui unde-ai greșit,
Să-ți recunoști păcatul,
Celui” Desăvârșit”.

Când crezi că ai credință,
Așa crezi tu, de fel,
Chemă pe Dumnezeu
În ajutor mereu,

Să-ți întărească credința,
Adesea ne-o pierdem,
În faptul că suntem,
Niște pocăiți, rebeli.
… . .

Credința timpurilor noastre,
Parcă nu e la fel,
Pe placul Domnului,
Credinței celei de ieri,

Ne-am modernizat,
Credința ne înconjoară,
După timpul de azi
Cu vremea milenară.
… . .

Credința e aceeași,
E HAR nemeritat,
Ce ne trezim cu ea,
Cu iertarea de păcat,

Când primim pe Hristos,
În inimă- L lăsăm,
Toată viața I-o dedicăm,
Fără să ne plângem,

Credința e aceeași,
De-atunci când ați primit,
Pe „Darul”cel mai mare,
Atunci când v-ați pocăit.

Trăiți creștini „Credința”
Așa cum ți-a fost dat,
Cu flacăra iubirii
Ce în suflet ți-a intrat.

Crede orice ar fi,
În fiul Lui Dumnezeu,
C-a murit pentru tine,
Pentru păcatul tău.

Ține-te legat mereu
De credința lăsată,
În suflet de Dumnezeu
Ca Darul fără plată,

Crede și nu cârti,
Deșteaptă-te odată,
Credința e aceași,
Cum a fost altădată.

Iubește pe Isus,
Cu toată ființa ta,
În dar ai să primești,
Viață veșnică,”Nemurirea”.

Anișoara Sirbu 

Înălţarea Lui şi unirea noastră cu El

„Pe când îi binecuvânta, S-a desparţit de ei și a fost înălțat la cer.”

Luca 24:51

Noi nu avem nici o experienţă in viaţa noastră care să corespunda evenimentelor din viaţa Domnului Isus de după Transfigurarea Lui. Din acel moment viaţa Domnului nostru a fost o viaţă de mijlocire. Până în momentul Transfigurării El a afişat viaţa normală, desăvârşita a unui om; de la Transfigurare încolo – Ghetsimani, Crucea, Învierea – totul este neobişnuit pentru noi.

Crucea Lui este uşa prin care fiecare om poate intra în viaţa lui Dumnezeu: prin învierea Sa El are dreptul să dea viaţa veşnică oricărui om şi, prin înălţarea Sa, Domnul nostru a intrat în cer şi a lăsat uşa deschisă pentru omenire.

Pe Muntele înălţării, Transfigurarea Lui a fost încheiată. Daca Isus S-ar fi înălţat la cer direct de pe Muntele Transfigurării, S-ar fi dus singur. El n-ar fi fost pentru noi altceva decât o Fiinţă glorioasă. Dar El a întors spatele gloriei şi a coborât de pe munte pentru a Se identifica cu omenirea căzută.

Înălţarea este împlinirea Transfigurării. Domnul nostru S-a întors în gloria Lui de la început; dar El nu S-a întors doar ca Fiu al lui Dumnezeu; S-a întors la Dumnezeu atât ca Fiu al Omului, cât şi ca Fiu al lui Dumnezeu. Acum oricine are acces liber direct Ia tronul lui Dumnezeu prin înălţarea Fiului Omului.

Ca Fiu al Omului, Isus Cristos Şi-a limitat în mod deliberat omnipotenţa, omniprezenţa şi omniscienţa, dar acum acestea sunt ale Lui în toată puterea. Ca Fiu al Omului. Isus Cristos are acum toată puterea Ia tronul lui Dumnezeu El este Regele regilor şi Domnul domnilor din ziua înălţării Sale şi până acum.

Oswald Chambers

De n-ai fi Tu

De n- ai fi tu in viata mea Stapan
Cand stoluri de sageti se-arunca-n mine,
A pacii vorbe n-as mai sti sa spun
Si raul nu l- as transforma in bine.

De nu mi-ai intari piciorul slab
Cand temeliile se clatina sub mine,
As oscila asemeni lui Ahab
Si n-as mai sti sa ma indrept spre Tine…

De nu mi-ai limpezi privirea stearsa
Cand neguri ma-npresoara nemilos,
As rataci pe o carare falsa
Si as inainta fara folos…

De nu mi-ai curati auzul care,
Adesea pare surd la Glasul Tau,
As asculta soptiri din departare
Care m-ar rataci de harul Tau…

Cand mana mea se-ntinde inainte
Dorind un sprijin in momentul greu,
De n-ai intinde bratul Tau, Parinte,
M-as prabusi mereu in drumul meu…

De n-ar simti dulceata mangaierii
Inima-mi trista si-apasata chiar,
S-ar sfarama-n singuratatea serii
Traind mereu un viu si crud cosmar…

Dar Tu: Stapan, Prieten, Tata, Domn
In maretia creatiunii Tale,
M-ai intocmit pe mine – carne, om…
Si- ai pus in mine taine ideale…

Si te implici in mersul meu spre cer
In fiecare pas si-naintare,
Facandu-ma sa uit ce- i efemer
Si sa tintesc spre tarmurile Tale…

Cozma Ruth