Credința nu ne înșeală

Credința sădită în noi
Știm bine: nu ne înșeală
Ne poartă spre viața de-apoi
Învinge necaz și nevoi
Nu-i doborâtă de boală.

Poate străbate-un deșert
Și poate urca un munte
Efectul ei este cert
Convinge total nu vreun sfert
Peste vid face punte.

Ne-aduce bucurii din dureri
Înveselind inima tristă
Îmbrățișând-o ne dă puteri,
Din sânu-i curg adieri,
La focul intens rezistă.

Îi este soră iubirea
Împreună minuni fac
Unde-a fost întâlnirea?
Le-a trimis Nemurirea
Pentru suferinzi este leac.

Prin ochii ei vedem glorii
Ce-s doar în spațiul ceresc
Ne-a dat atâtea victorii!
Cu ea slujesc slujitorii
Și-oricând, oriunde-o vestesc.

Nimic n-o poate învinge
Nu-i clătinată de-un val
Alină pe cel care plânge
Când vin îndoieli le stinge,
Ne-ajută s-ajungem la mal.

Siguranța născută în noi
În Ea își are izvorul
Prin Ea devenim eroi
Și-nvingem în orice război
În Ea ne e viitorul.

În noi credința e vie
(Minunile sunt dovezi)
Ea nu e doar teorie
Ne leagă de-Mpărăție
Învinge și foc și zăpezi.

Avem nevoie de Tine
Credință, ceresc giuvaer!
Suflul Tău ne susține
Să te urmăm se cuvine
Pân’ vom ajunge în Cer.

George Cornici

La cumpana anilor

Cu şuierat prelung, scrâşnind din roţi
Se-opreşte o clipă trenul vieţii-n gară,
O clipă doar însă-i de-ajuns să poţi,
Privind traseul, harta, să socoţi
De eşti pe drumul de odinioară.

În gară-i forfotă, turişti puhoi,
Şi-ofertele turistice te-mbie
Cu noi trasee, cu tentaţii noi,
Dar tu priveşte-o clipă înapoi
Şi-apoi în faţă, către veşnicie.

Traseul trebuie să fie drept
Căci din Cuvânt s-a folosit dreptarul,
Tu dovedeşte deci a fi-nţelept,
Tentaţiilor dârz să le ţii piept
Căci ai bilet şi-i achitat cu harul.

Drumul spre cer nu-i nicidecum uşor
Căci nu e defilare-n strai de gală
Şi nici nu străluceşte prin decor,
Însă-l asigură pe călător
De fericire-n staţia finală.

E un drum drept, cum alte drumuri nu-s,
Ducând spre ţintă fără ocolire,
E calea sigură ce duce Sus
Şi prin această Cale, ce-i Isus,
Suntem îndreptăţiţi la moştenire.

În gara dintre ani, priveşte, vezi
Cum linii se-ntretaie, cum e cazul,
Este momentul să analizezi
De eşti pe calea bună, şi de crezi
Că nu-i aşa, mai poţi schimba macazul.

Simion Felix Marţian

Chemat pe nume

Eu știu că nu trăiesc doar să-mi adun
Averi și bani și toate câte cele
Ci ca să pot la cât mai mulți să spun
De Tine, sfinte Tată, că ești Bun
Și despre Salvatorul vieții mele.

Din pulbere, prin har El m-a cules. .
Mi-a arătat pe cruce cum murise
M-a-mbrățișat. . și-atunci am înțeles
Că El de bunăvoie a ales
O moarte. . ce viață-mi dăruise.

M-ai izbăvit de legi ce mă țineau
În iureșul de pofte și păcate
Ce-n suflet răzvrătirea creionau
Iar orice legături ce mă legau
Isus Hristos mi le-a tăiat pe toate.

Pe calea mântuirii am pornit
Trecând perdeaua ruptă pe din două
Cu sufletul de sângele-I stropit
C-o inimă și-un cuget curățit
Cu apa-I sfântă, pe cărarea nouă.

Tu mi-ai promis că fi-vei credincios
Că orice-ar fi Tu-ți ții făgăduința
Iar dacă drumul e anevoios
Să-l pot cândva sfârși victorios
Mă vei păzi și-mi vei mări credința.

De-atuncea Doamne, când am mai căzut
Pe drumul greu de munte sau prin vale,
De fiecare dată m-a durut
Dar am strigat spre Tine și-am văzut
Cum brațul Tău m-a ridicat pe cale.

Cu sufletul deplin încrezător
Și animat de sfânta Ta chemare
De Harul Tău voi spune tuturor. .
Și că-n curând în Țara fără nor
Va-ncepe nesfârșita Sărbătoare.

Iar Harul Tău lucrează felurit
Aievea dar și-n medii virtuale
Cuvântul Tău nu poate fi oprit. .
Cu mii și mii de frați m-a înfrățit
Pășind uniți pe-a mântuirii cale.

De-aceea împreună să veghem
Să ne-ndemnăm mereu la fapte bune
Chiar când parcurgem un climat extrem
Căci nu știm câtă vreme mai avem. .
Trompeta sfântă gata stă să sune.

Isus revine! ce mai zăbovești?
El încă iartă azi vinovăția
Te-ntoarce azi la El ca să-L primești
Dacă-mpreună vrei să moștenești
Viața în etern și-Împărăția.

Iar când Isus pe nori se va ivi
Și noi vom părăsi această lume
Când mântuiții la un loc vor fi
Când numele la toți se va citi
Și eu și tu. . să fim chemați pe nume.

Daniel Hozan

Te-am văzut

Te-am văzut ducând povara
Și slujind printre ruine,
Coborând ades pe scara
Suferinței pentru Mine,

Te-am văzut luptând în taină
Cu uriașii fricii tale,
Îmbrăcat cu-a milei haină
Și urmând o dreaptă Cale,

Te-am văzut cântând cântare
De curaj și de speranță,
Înfruntând și valul care
Aducea nesiguranță,

Te-am văzut țintind minciuna
Și lovind-o fără milă,
Te-am văzut vorbind într-una
De vrăjmașii Mei, cu silă,

Te-am văzut cu hărnicie
Că lucrezi, cu dăruire,
Răbdător chiar în pustie
Și lovind în propria-ți fire,

Te-am văzut mereu și totuși…
E ceva ce n-am văzut:
O iubire ce întrece
Tot ce faci sau ce-ai făcut!…

Când erai mai plin de Mine
Și mai gol de tot ce ești,
Îți doreai atât, ca-n tine
Să Mă văd prin cum iubești.

Căci făcând fără iubire
Fapte multe ca să zbori,
Poți rămâne amintire,
Dar nu urci, ci te cobori.

De aceea, te ridică
Și te-ntoarce, să rămâi
Doar în fapte ce implică
Acea dragoste dintâi.

Când trăiai murind, iar viața
Nu-ți era decât un gând,
Se topea din juru-ți gheața
De păcate, rând pe rând.

Cu a dragostei pasiune,
Focul primului veșmânt,
Azi, iubind, poți fi minune
Și în cer și pe pământ!


„Știu faptele tale […] Dar ce am împotriva ta este că ți-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ți, dar, aminte de unde ai căzut; pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi….” (Apocalipsa 2:2,4,5) „DRAGOSTEA NU VA PIERI NICIODATĂ.” (1 Corinteni 13:8)

Lucian Cazacu 

Scrisoare din Cer

Stați mai mult în rugăciune
De ea nu vă-ndepărtați
Ascultați și vă voi spune
Să slujiți cu pasiune
Gând spre Slavă să ‘nălțați.

Nu lăsați îngrijorarea
Să stingă cerescul dor
Ci în voi încredințarea
Va aduce-ncurajarea
Și-un dumnezeiesc fior.

Vă trimit noi revelații
Să-ntăreasc-al vostru-avânt
Spre a repara relații,
Și-alte grele situații
Întâlnite pe pământ.

Mergeți doar la stări curate
Nu la nopți cu putregai
Mergeți la integritate
Cu a voastră cruce-n spate
Însoțind un sfânt alai.

Dorul vostru să vă poarte
Prin incintele cerești
Nu prin entități deșarte
Ce-ar putea să vă-ndeparte
De trăiri dumnezeiești.

Apăsat vă scriu scrisoare
S-o parcurgeți, s-o trăiți
Să munciți cu consacrare
Iar când vine vreo-ncercare
Spre răbdare să suiți.

Fii ai Slavei vă numesc
Și mireasă pentru Mire
Zilnic vreau să v-adâncesc
În ce-i sfânt și pitoresc
Să fiți gata de-Ntâlnire.

Cu cultura vreunei țări
Nu amestecați destinul
Iar când vin amenințări
Apelați la-ncredințări
De-unde voi vă faceți plinul.

Nu vă temeți ce va fi
Peste-un an, peste o lună
Viruși, boli iar vor veni,
Oamenii s-or înrăi
Dar voi stați lângă arvună.

Fiți deschiși pentru virtuți
Într-o lume sfidătoare
În iubiri fiți ne-ntrecuți
Doar în harul Meu crescuți
S-aveți în Eden intrare.

George Cornici

Al cerului dulce miros

Cândva se va ști despre mine c-am fost trecător pe pământ
Și tot ce-am făcut rău sau bine, rămâne în urmă un cânt.
Cândva voi pleca-n veșnicie și tot ce-am făcut aici jos
Va fi doar un cânt de-armonie, sau un zgomot adânc, rușinos.

Cândva, peste timp când viața, va fi la sfârșit de hotar
Rămâne în urmă speranța sau gustul puternic, amar.
Și-atunci nimic, niciodată nu voi mai putea corecta
Căci tot ce-am făcut eu odată, în bine sau rău va schimba.

Apare un semn de-ntrebare, trăiesc eu sau nu în Hristos,
Sunt eu oare mâini și picioare și ochii acelui de jos?
Sunt gata de jertfa oricând, sunt gata să-mbrac eu orfanul,
Sau sunt eu legat de pământ și domn îmi este doar banul?

Un singur lucru-mi doresc și lupt pentru el orice-ar fi
Ca orice-ar veni, cât trăiesc, să fiu un exemplu-ntre vii.
Să las la al vieții apus, al cerului dulce miros,
Și-apoi să mă-ndrept spre Isus cântând plin de har, bucuros.

Așa să-mi ajute Hristosul, dorința să se-nfăptuiască
S-arăt prin trăire frumosul și dragostea-n suflet să-mi crească
Să stau în picioare când valul e gata să-mi rupă catargul,
Și-atunci când aproape e malul, ochii-mi să vadă stindardul.

Nichifor Nicu 

În cer…

În cer… în cer nu va mai fi durere,
Nu vor mai fi nici lacrimi niciodat’;
Acol’ găsi-vom sfântă mângâiere,
La pieptul Celui ce e veșnic Împărat!

În cer… în cer uita-vom suferința,
Uita-vom luptele care cândva le-am dus;
Ne vom vedea-mplinită, dar, dorința
Când vom vedea pe Mirele Isus!

În cer… în cer va dispărea pe veci suspinul
Și dorul ce-l purtăm în vasele de lut;
Acol’ primi-vom în suflete alinul
Ce l-am căutat, ce nu l-am cunoscut!

În cer… în cer uita-vom pe vecii pământul
Pe care atâția ani am pribegit;
Va dispărea durerea și necazul
Ce-n inimă mereu au locuit!

În cer… în cer va fi doar bucurie
Și pace, neprihănire-n Duhul Sfânt;
Acol’ va fi o sfântă armonie
Ce nu se va sfârși nicicând!

În cer… în cer vom fi cu Împăratul
Pe care L-am dorit și mult L-am așteptat;
Ca El nu va mai fi nicicând vreun altul
Așa frumos, iubit și minunat!

Da… în cer e-a noastră moștenire
Și-acolo vrem să ne-ntâlnim;
Spre plaiurile cele sfinte
Dorim cu toții să ne zorim!

O, adă, Doamne, ziua-ceea
S-ajungem mai curând Acas’;
Să ne-ntâlnim cu Tine și cu-aceia
Ce au plecat așa devreme, iar noi am rămas!

Andreia Ungureanu 

Liber sa canti!

Text: Exodul 15:1-13                           

Voi canta Domnului… El m-a scăpat.” Exodul 15:1,2

Intr-o zi, cand mergea spre biserica pe care o păstorea în Boston, AJ. Gordon, a văzut un copil ducand o colivie cu cateva păsări. „De unde ai păsările acelea?” l-a întrebat Gordon. „Le-am prins pe camp” a răspuns copilul. „Şi ce vrei să faci cu ele?” l-a întrebat din nou Gordon. „O, am să mă joc cu ele pentru o vreme şi apoi am să le dau pisicii noastre de acasă”, a spus copilul. Sunt doar păsări de camp şi nu pot canta bine”. Pastorul i-a spus: „îţi dau doi dolari pentru colivie şi păsări”. „S-a făcut! a răspuns băiatul. N-aţi făcut o afacere prea bună? Gordon a luat colivia cu păsările, a dus-o în spatele bisericii şi a dat drumul păsărilor, care şi-au luat zborul – cantand în libertate. Următoarea duminică, Gordon avea colivia goală pe amvonul bisericii şi a povestit întamplarea. „Cand le-am eliberat, a spus el adunării, au zburat spre înălţimi şi cantecul lor părea că spune: „Răscumpărat, răscumpărat!”


Cei care nu-L cunosc pe Isus ca Mantuitor personal sunt ca acele păsări înainte de-a fi eliberate. Ei „nu pot canta bine” pentru că sunt prinşi în colivia păcatului. Dar nu trebuie să fie aşa. Isus a spus: „Dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi” (Ioan 8:36). El ne dă libertatea care pune o cantare nouă în inima noastră. Cand israeliţii au fost eliberaţi din robia egipteană, au proclamat: „Vom canta Domnului… El ne-a scăpat”. Fuseseră eliberaţi şi puteau canta. Dar tu? – P.R.V.

Isus este Salvatorul meu,
Căci mi-a şters păcatul greu.
Şi-am să-I cant cu dor mereu, mereu,
Pin’ajung în cerul Său.”  – Hallan

A avea un suflet mantuit înseamnă să ai o cantare în inimă

Painea zilnica

Bogatiile si credinta

Text: 1 Timotei 6:17-19

Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se ingamfe si să nu-si pună nădejdea in nişte bogăţii nestatornice, ci in Dumnezeu…” 1 Timotei 6:17

O zi de luni din octombrie 1987, a fost numită „Lunea cea neagră” pentru că bursa americană a căzut într-o singură zi cu 500 de puncte, lovindu-i cumplit pe cei ce făceau investiţii. Căderea a făcut ca mulţi oameni să-şi reajusteze relaţia faţă de bani. Celor înţelepţi, ziua aceasta le-a reamintit că banul este un dumnezeu trecător şi plin de dezamăgiri.
Iacov a spus că bogatul se veştejeşte ca iarba de căldura soarelui (1:11). Fără îndoială că s-a referit la vantul puternic, fierbinte şi uscat care străbătea Palestina. Acest vant usca şi veştejea holdele date în floare în cateva ore. Tot la fel, viaţa unui om bogat nu este decat un scurt moment în timp. Viaţa şi bogăţiile sale vor trece curand – şi o dată cu ele, o credinţă fără temelie.


Nu are importanţă cat trăieşte cineva sau cat de bogat poate să fie, banii nu-i pot aduce fericirea. În cartea sa „La bine şi la rău”, Walter Maier a inclus următoarea povestire: „Un bogat s-a sinucis, iar în buzunarele lui s-au găsit două obiecte: un teanc de 30 de mii de dolari şi o scrisoare. Scrisoarea spunea printre altele: ‘Am descoperit, pe parcursul vieţii, că teancurile de bani nu aduc fericirea, Îmi iau viaţa pentru că nu mai pot răbda singurătatea şi plictiseala vieţii. Cand eram un simplu muncitor în New York, am fost fericit. Azi am milioane, sunt infinit de trist şi prefer moartea” .
Să învăţăm această lecţie din Scripturi. Să rezistăm ispitei de-a ne pune încrederea în averile noastre. Să ne încredem în cele eterne, în Dumnezeul cel veşnic. – D.C.E.

Nu dorim mărirea lumii, nici nimic al ei nu vrem,
Toată-averea noastră-i, Doamne, prietenia Ta s-avem.
Dulcea noastră fericire este să-Ţi-nălţăm mereu
Toată slava numai Ţie, veşnicule Dumnezeu. „– Traian Dorz

Agaţă-te puţin de lucrurile de pe pămant dar tine-te tare de lucrurile din cer

Painea zilnica

Când nu-s departe zorii …

O lume la apus se zbate
Urgia la hotar s-o țină,
Nădejdile-s pe rând curmate
Și nu e licăr de lumină.

La orizont sinistre umbre
Au împânzit, tăcut, văzduhul,
Sunt ceasuri de-ntuneric, sumbre
Și-n cei aleși se stinge duhul.

O „lume nouă” se clădește,
Dar pe-o surpată temelie
Căci adevăru-l îngrădește,
Dar noi păstrăm nădejdea vie.

Se-aud pe drum secerătorii,
Iar holdele de-acum sunt coapte,
Nu se-ntrevăd prin beznă zorii,
Dar mult n-a mai rămas din noapte.

Cu vuiet de năvalnic tunet
Prin nori și-un cer deschis ce cântă,
Curând al trâmbiței răsunet
Va anunța că-ncepe-o Nuntă!

Olivia Pocol