Al cerului dulce miros

Cândva se va ști despre mine c-am fost trecător pe pământ
Și tot ce-am făcut rău sau bine, rămâne în urmă un cânt.
Cândva voi pleca-n veșnicie și tot ce-am făcut aici jos
Va fi doar un cânt de-armonie, sau un zgomot adânc, rușinos.

Cândva, peste timp când viața, va fi la sfârșit de hotar
Rămâne în urmă speranța sau gustul puternic, amar.
Și-atunci nimic, niciodată nu voi mai putea corecta
Căci tot ce-am făcut eu odată, în bine sau rău va schimba.

Apare un semn de-ntrebare, trăiesc eu sau nu în Hristos,
Sunt eu oare mâini și picioare și ochii acelui de jos?
Sunt gata de jertfa oricând, sunt gata să-mbrac eu orfanul,
Sau sunt eu legat de pământ și domn îmi este doar banul?

Un singur lucru-mi doresc și lupt pentru el orice-ar fi
Ca orice-ar veni, cât trăiesc, să fiu un exemplu-ntre vii.
Să las la al vieții apus, al cerului dulce miros,
Și-apoi să mă-ndrept spre Isus cântând plin de har, bucuros.

Așa să-mi ajute Hristosul, dorința să se-nfăptuiască
S-arăt prin trăire frumosul și dragostea-n suflet să-mi crească
Să stau în picioare când valul e gata să-mi rupă catargul,
Și-atunci când aproape e malul, ochii-mi să vadă stindardul.

Nichifor Nicu 

În cer…

În cer… în cer nu va mai fi durere,
Nu vor mai fi nici lacrimi niciodat’;
Acol’ găsi-vom sfântă mângâiere,
La pieptul Celui ce e veșnic Împărat!

În cer… în cer uita-vom suferința,
Uita-vom luptele care cândva le-am dus;
Ne vom vedea-mplinită, dar, dorința
Când vom vedea pe Mirele Isus!

În cer… în cer va dispărea pe veci suspinul
Și dorul ce-l purtăm în vasele de lut;
Acol’ primi-vom în suflete alinul
Ce l-am căutat, ce nu l-am cunoscut!

În cer… în cer uita-vom pe vecii pământul
Pe care atâția ani am pribegit;
Va dispărea durerea și necazul
Ce-n inimă mereu au locuit!

În cer… în cer va fi doar bucurie
Și pace, neprihănire-n Duhul Sfânt;
Acol’ va fi o sfântă armonie
Ce nu se va sfârși nicicând!

În cer… în cer vom fi cu Împăratul
Pe care L-am dorit și mult L-am așteptat;
Ca El nu va mai fi nicicând vreun altul
Așa frumos, iubit și minunat!

Da… în cer e-a noastră moștenire
Și-acolo vrem să ne-ntâlnim;
Spre plaiurile cele sfinte
Dorim cu toții să ne zorim!

O, adă, Doamne, ziua-ceea
S-ajungem mai curând Acas’;
Să ne-ntâlnim cu Tine și cu-aceia
Ce au plecat așa devreme, iar noi am rămas!

Andreia Ungureanu 

Liber sa canti!

Text: Exodul 15:1-13                           

Voi canta Domnului… El m-a scăpat.” Exodul 15:1,2

Intr-o zi, cand mergea spre biserica pe care o păstorea în Boston, AJ. Gordon, a văzut un copil ducand o colivie cu cateva păsări. „De unde ai păsările acelea?” l-a întrebat Gordon. „Le-am prins pe camp” a răspuns copilul. „Şi ce vrei să faci cu ele?” l-a întrebat din nou Gordon. „O, am să mă joc cu ele pentru o vreme şi apoi am să le dau pisicii noastre de acasă”, a spus copilul. Sunt doar păsări de camp şi nu pot canta bine”. Pastorul i-a spus: „îţi dau doi dolari pentru colivie şi păsări”. „S-a făcut! a răspuns băiatul. N-aţi făcut o afacere prea bună? Gordon a luat colivia cu păsările, a dus-o în spatele bisericii şi a dat drumul păsărilor, care şi-au luat zborul – cantand în libertate. Următoarea duminică, Gordon avea colivia goală pe amvonul bisericii şi a povestit întamplarea. „Cand le-am eliberat, a spus el adunării, au zburat spre înălţimi şi cantecul lor părea că spune: „Răscumpărat, răscumpărat!”


Cei care nu-L cunosc pe Isus ca Mantuitor personal sunt ca acele păsări înainte de-a fi eliberate. Ei „nu pot canta bine” pentru că sunt prinşi în colivia păcatului. Dar nu trebuie să fie aşa. Isus a spus: „Dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi” (Ioan 8:36). El ne dă libertatea care pune o cantare nouă în inima noastră. Cand israeliţii au fost eliberaţi din robia egipteană, au proclamat: „Vom canta Domnului… El ne-a scăpat”. Fuseseră eliberaţi şi puteau canta. Dar tu? – P.R.V.

Isus este Salvatorul meu,
Căci mi-a şters păcatul greu.
Şi-am să-I cant cu dor mereu, mereu,
Pin’ajung în cerul Său.”  – Hallan

A avea un suflet mantuit înseamnă să ai o cantare în inimă

Painea zilnica

Bogatiile si credinta

Text: 1 Timotei 6:17-19

Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se ingamfe si să nu-si pună nădejdea in nişte bogăţii nestatornice, ci in Dumnezeu…” 1 Timotei 6:17

O zi de luni din octombrie 1987, a fost numită „Lunea cea neagră” pentru că bursa americană a căzut într-o singură zi cu 500 de puncte, lovindu-i cumplit pe cei ce făceau investiţii. Căderea a făcut ca mulţi oameni să-şi reajusteze relaţia faţă de bani. Celor înţelepţi, ziua aceasta le-a reamintit că banul este un dumnezeu trecător şi plin de dezamăgiri.
Iacov a spus că bogatul se veştejeşte ca iarba de căldura soarelui (1:11). Fără îndoială că s-a referit la vantul puternic, fierbinte şi uscat care străbătea Palestina. Acest vant usca şi veştejea holdele date în floare în cateva ore. Tot la fel, viaţa unui om bogat nu este decat un scurt moment în timp. Viaţa şi bogăţiile sale vor trece curand – şi o dată cu ele, o credinţă fără temelie.


Nu are importanţă cat trăieşte cineva sau cat de bogat poate să fie, banii nu-i pot aduce fericirea. În cartea sa „La bine şi la rău”, Walter Maier a inclus următoarea povestire: „Un bogat s-a sinucis, iar în buzunarele lui s-au găsit două obiecte: un teanc de 30 de mii de dolari şi o scrisoare. Scrisoarea spunea printre altele: ‘Am descoperit, pe parcursul vieţii, că teancurile de bani nu aduc fericirea, Îmi iau viaţa pentru că nu mai pot răbda singurătatea şi plictiseala vieţii. Cand eram un simplu muncitor în New York, am fost fericit. Azi am milioane, sunt infinit de trist şi prefer moartea” .
Să învăţăm această lecţie din Scripturi. Să rezistăm ispitei de-a ne pune încrederea în averile noastre. Să ne încredem în cele eterne, în Dumnezeul cel veşnic. – D.C.E.

Nu dorim mărirea lumii, nici nimic al ei nu vrem,
Toată-averea noastră-i, Doamne, prietenia Ta s-avem.
Dulcea noastră fericire este să-Ţi-nălţăm mereu
Toată slava numai Ţie, veşnicule Dumnezeu. „– Traian Dorz

Agaţă-te puţin de lucrurile de pe pămant dar tine-te tare de lucrurile din cer

Painea zilnica

Când nu-s departe zorii …

O lume la apus se zbate
Urgia la hotar s-o țină,
Nădejdile-s pe rând curmate
Și nu e licăr de lumină.

La orizont sinistre umbre
Au împânzit, tăcut, văzduhul,
Sunt ceasuri de-ntuneric, sumbre
Și-n cei aleși se stinge duhul.

O „lume nouă” se clădește,
Dar pe-o surpată temelie
Căci adevăru-l îngrădește,
Dar noi păstrăm nădejdea vie.

Se-aud pe drum secerătorii,
Iar holdele de-acum sunt coapte,
Nu se-ntrevăd prin beznă zorii,
Dar mult n-a mai rămas din noapte.

Cu vuiet de năvalnic tunet
Prin nori și-un cer deschis ce cântă,
Curând al trâmbiței răsunet
Va anunța că-ncepe-o Nuntă!

Olivia Pocol 

De ce nu se intorc

Text: 2 Corinteni 5:1-8                      

…pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere.” 2 Corinteni 5:7

Am dorit uneori ca Dumnezeu să lase măcar pe unul dintre creştini să vină înapoi de dincolo, să-mi spună ce mă aşteaptă după moarte. Dar o povestire pe care am putea s-o numim parabola gandacilor de apă, ne va ajuta să înţelegem, cel puţin în parte, de ce Dumnezeu nu ne împlineşte această dorinţă. O colonie de gandaci mici de apă ce trăia într-un eleşteu, a observat că din cand în cand unul dintre ei care se urca pe lujerul unei frunze de nufăr se făcea nevăzut. Au fost cu toţii de acord că dacă acest lucru se va mai repeta cu unul din ei, se va întoarce să le spună celorlalţi despre călătoria aceea. Într-o zi, unul dintre gandaci s-a trezit urcand lujerul unui nufăr şi s-a căţărat pe frunza ce plutea pe apa. Adormise la căldura binefăcătoare a soarelui; cand s-a trezit şi s-a întins s-a speriat de trosnetul coajei care-i fusese veşmantul pană în clipa aceea şi care tocmai îi cădea. I s-a părut că este mai mare acum, mai curat, şi mai liber decat oricand pană atunci. Desfăşurandu-şi aripile, şi-a luat zborul său de minunată libelulă verde. Deodată şi-a adus aminte de promisiunea făcută. Dar şi-a dat seama de ce nici unul din ceilalţi semeni de-ai săi nu s-au mai întors niciodată. Nu se mai putea întoarce să spună prietenilor săi la ce să se aştepte deoarece acum nu mai făcea parte din lumea lor. Apoi, într-o zi, şi ei vor experimenta această libertate minunată de care el se bucura acum.


În mod natural, ezităm să ne gandim la misterul morţii. Dar nu trebuie să ne fie frică. Si nici nu avem nevoie de vreun mesaj din partea celor dragi plecaţi dintre noi. Dumnezeu ne-a spus tot ce avem nevoie ca să ştim. Aşadar, haideţi să „umblăm prin credinţă” şi să aşteptăm cu speranţă.  – H.V.L.

De ce te temi de moarte şi-o tot alungi din gand,
Cand ea-i despovărarea de tot 
ce porţi în gand?
De ai trăi virtutea în tot ce datorai,
Ea-i uşa strălucită şi grabnică spre rai. „– Traian Dorz

Credinţa vede dincolo de întunericul pămantesc strălucirea locurilor cereşti

Painea zilnica

Mulțumește-i Domnului

Mulțumește-i Domnului
Necurmat și zi și noapte.
Când cuvinte n-ai să-I spui,
Mulțumește-I, soră, frate!

* Mulțumește-I pentru cruce,
Pentru-acei care ți-o fac,
Căci în cer nu poți ajunge
Fără cruce, frate drag. *

Lasă-l pe Șimei să arunce
Cu țărână cåt va vrea.
Nu tăia deloc din cruce,
Poart-o chiar dacă e grea.

Când vorbit ești pe nedrept,
Stai cu fruntea aplecată.
Taci și rabdă înțelept,
Să nu pui mâna pe piatră.

Nu-arunca și tu ca ei,
Săgeți care străpung și dor.
Când te blastămă Șimei,
Să-ți pui inimii zăvor.

Poate-i pus de Dumnezeu,
Să-ți tocească răbdarea.
Răsplătește-i, dragul meu,
Cu tăcere, cu iertarea.

Îngrămădind cărbuni aprinși,
Ți-l faci prieten din dușman.
Nu cunoaștem îndeajuns,
Ce-are Dumnezeu în plan.

Poartă-ți crucea în tăcere,
Și sărut-o strâns, la piept.
Ea e singura avere
Chiar de mergi spre cer încet.

*Mulțumește-I, rabdă spinii,
Toate au în viață un rost.
Nu poți fi plăcut ca și crinii,
Fără să plătești un cost. *

Sfinte Tată, Îți mulțumim
Pentru-acei ce cruci ne fac,
Ne ajută să-i iubim,
Ca să-Ți fim mereu pe plac.

Dă-ne atât cât putem duce,
Nu ne da peste puteri,
Ca să nu cădem sub cruce,
Vrem s-ajungem toți în cer.

Iar atunci când nu-nțelegem,
Și povara greu apasă,
Voia Ta vrem să alegem,
Că-i plăcută și frumoasă!

Iany Laurenciuc  

Focul de la rusalii

O imagine alb negru, a ceea ce e-n veșnicii
O prezentare a ce-i Sus, un simplu decor,
Puterea de la rusalii, a-mbrăcat ucenicii
Cu-o forță Divină, de Sfânt Protector.

Limbi de foc, Putere mare din cer
S-a pogorât în odaie, a venit peste toți,
Cuvântul Sfânt, a venit din etern
Ca să îmbrace mulțimea, cu haine de preoți.

Cerul a fost pe pămînt în acea clipă
O sclipire puternică, de acasă de Sus,
Pământul cu Cerul, în tot se-nfiripă
Și dă acea Forță, ce se numește Isus.

Și-n clipa aceea, natura a înviat
Cei mulți dintre ei, au simțit Văpaia Divină,
Trezirea mult așteptată, s-a revărsat
Și s-au văzut limbi de foc și multă lumină.

Cu ochii spre cer, cu pace de sus
Cu fericire deplină, de Duhul spălați,
Se roagă la Tatăl, slăvesc Bunul Nume
Acuma sunt Sfinți, de Duh, transformați.

Acum, tot ce părea un vis, e realitate
Acea imagine pală, a veșniciei eterne,
Prinde culoarea cea vie, de eternitate
Iar puterea deplină din cer, se așterne.

Acesta e cerul, aceasta e singura viață
Să locuiești în Casă, să fii parte din rai,
Să simți dragostea si iubirea măreață
O veșnicie în Cer cu Domnul să stai.

Bandi Sebastian Alexandru 

Nu astepta pana nu mai este

Text: Proverbele 23:15-24                       

„… părinţii sint slava copiilor lor”. Proverbele 17:6

Iată o scrisoare scrisă de un om care a simţit că trebuie să dea glas dragostei pentru tatăl lui, chiar dacă acesta era mort de 30 de ani:
Dragă tată:
Simt că trebuie să spun unele lucruri pe care am neglijat să le spun atunci cînd eram copil. Numai după ce am trecut prin şcoala lungă şi grea a vieţii, înţeleg ceea ce am simţit atunci. Eu trebuie să fi fost o încercare amară pentru tine. Am crezut în ideile mele superficiale, dar numai acum îmi dau seama cat de ridicole erau faţă de profunzimea înţelepciunii tale mature. Vreau să-mi mărturisesc una din cele mai grave greşeli – că am crezut că într-un fel tu nu înţelegi. Mă cunoşteai mai bine decat mă cunoşteam eu însumi. Înţelepciunea ta mă înconjura aşa cum apele oceanului înconjoară o insulă. Cat de multă răbdare ai avut cu mine! Ce îndelungă răbdarel Aş vrea să pot să-ţi spun azi cat de mult te iubesc şi cat de mult te preţuiesc.


Nu va trece mult şi voi fi şi eu acolo şi cred că tu vei fi cel dintai să-mi iei mana şi să mă conduci în slavă. Atunci vei realiza că nici un dor, nici o suferinţă investită în mine n-a fost zadarnică. Îmi pare atat de rău pentru nechibzuinţa mea şi pentru lipsa de dragoste, dar slavă Domnului, te voi întalni curand pe străzile de aur, deoarece m-ai iubit, rugandu-te neancetat pentru fiul tău neascultător! Cu dragoste, fiul tău recunoscător. Dacă tatăl tău mai trăieşte încă, exprimă-ţi dragostea şi aprecierea pentru el chiar azi. Nu aştepta pană cînd nu mai este! -H.G.B.

Mulţumindu-Ţi, Doamne, pentru taţii
Ce ne-arată-n faptă şi cuvant
Ascultarea sfantă-a voii Tale
Şi iubirea de Cuvantul sfant.” – Johnson

Mulţumim lui Dumnezeu pentru taţii care nu numai că ne-au adus la viaţă, dar ne-au învăţat si cum să trăim

Painea zilnica

Mare Păstor și Rege

O Tată, ce în Cer ai locuința
Domnind pe Tron purtat de heruvimi
A Ta-i puterea, slava, iscusința
Și-Împărăția veșnicei Lumini.

Tu ne-ai iubit c-o dragoste fierbinte
În univers cum nu s-a pomenit
Încât pe singurul Tău Fiu, Părinte
De dragul nostru ni L-ai dăruit.

Noi rătăceam cu toții, fiecare
Inoculați de-al șarpelui venin
Și-aveam destin comun numit. . pierzare
O veșnicie de regret și chin.

Păcatul lumii-ntregi, atâtea rele
La care orice om luase parte
Noi nu puteam plăti să ni se spele. .
Isus plăti pe Golgota prin moarte.

Trompete să răsune-n imnuri sfinte
Prin jertfa Lui ne-a curățit de tot
Cerescul Tată I-a-ntocmit veșminte
Isus e veșnic Marele Preot.

Căci Tatăl Te-a ales fără-ndoială
Pentru vecie ca să Te delege
După-a lui Melhisedec rânduială
Să fi Preot și deopotrivă Rege.

Fiindcă umil și fără șovăire
Disprețuit-Ai orișice rușine
Ca Miel de jertfă pentru ispășire
Tu Doamne însuți Te-ai adus pe Tine.

Ca Miel jertfit Tu ești Ispășitorul
Justificând tot neamul omensc
Ca Mare Preot ești Mijlocitorul
La Tatăl, pentru cei ce se căiesc.

Tu ne-ai urzit o nouă-Împărăție
Unde Cuvântul Tău e Har și Lege
Ne înfrățește dragostea cea vie
Și pentru totdeauna Tu ești Rege.

Curând veni-va ziua glorioasă
Și orice ochi atunci Te va vedea
Ce scumpă zi, dorită și frumoasă
Cănd toată-mpărăția-Ți vei lua.

Orice genunchi se va pleca deodată
Și orice limbă va mărturisi
Slăvind întruna Preamăritul Tată:
”Isus Hristos e Domnul pe vecii!”

Dar până’n ziua cea mai de pe urmă
Pe drumul ce-l străbat în astă viață
Tu ‘mi-ești Păstor, eu doar o oiae-n turmă
Tu-Învățător iar eu cel care-nvață.

Cuvântul Tău mi-e candelă pe cale
Iar Duhul Tău ‘mi-ajută-al înțelege
Cu Tine voi străbate această vale
Tu ‘mi-ești și Marele Păstor și Rege.

Daniel Hozan