Un crampei de cer

Text: Iacov 1:19-27

Religiunea curată şi neantinată… este să cercetăm, pe orfani şi pe văduve în necazurile lor.” Iacov 1:27

Poţi fi în cer chiar dacă stai cu picioarele ferm pe pămant. Nu, nu vorbesc despre răpiri misterioase. Am în minte o călătorie pe care o putem efectua ori de cate ori facem ceva cu amabilitate, fără egoism, în numele lui Isus.
Un om de afaceri creştin l-a auzit pe pastorul său relatand despre o văduvă care fusese evacuată din apartamentul pe care-l ocupa, deoarece nu-şi putuse plăti chiria. Mobila îi stătea afară pe iarba din faţa casei. Nu ştia unde să plece şi nici ce să facă. Pastorul a spus că dacă s-ar găsi cineva s-o ajute, acea persoană ar putea „vedea un crampei din cer”. Omul de afaceri s-a dus să vadă ce putea face pentru biata femeie. S-a întors la biserică în seara aceleiaşi zile şi a spus: „Am fost în cer. M-am dus la văduva aceea, am plătit chiria pentru ea, am ajutat-o să-şi mute din nou lucrurile în locuinţă şi i-am umplut frigiderul cu mancare. Am avut o bucurie cum n-am mai experimentat de mulţi ani”.


Ai vrea să fii în cer pentru o vreme, fără ca să părăseşti totuşi pămantul? Fă ceva cu amabilitate şi lipsit de egoism pentru cineva aflat în nevoie. Bucuria şi mulţumirea pe care o vei vedea pe feţele oamenilor pe care-i ajuţi, te vor face să te simţi bine şi te vei întreba dacă în cer poate fi mai bine decat aşa. Unul dintre motivele pentru care încercăm să ne înfigem rădăcinile atat de adanc în pămant este tocmai egoismul nostru. Cu cat devenim mai altruişti, cu atat mai multă bucurie cerească vom simţi. Urmaţi exemplul acestui om de afaceri din povestirea noastră de azi şi veţi vedea un crampei din cer.   – H.V.L.

Priveşte la nevoia semenului tău
Şi pune umărul să-l scoţi din greu.
Spune-i că-l iubeşti, dar nu uita
Fapta dovedeşte dragostea.  ”         – Anonim

Un test al adevăratei iubiri creştine: Ii ajuţi pe cei care nu-ţi pot întoarce ajutorul?

Painea zilnica

O nouă zi, un nou cadou

O nouă zi, un nou cadou,
O nouă-ncredințare
Din Cer sosit-a un ecou
Să dea înviorare.

O nouă zi să o trăim
Cu-adâncă mulțumire
Pe Suveran să Îl slujim
Total desprinși de fire.

Azi ce vom face? Cum vom fi
În lumea cu tentații?
Primi-vom noi când vor sosi
Din Slavă revelații?

S-a consumat ziua de ieri
Și-am fost păziți în toate
Și-acele sfinte privigheri
Ne-au dat seninătate.

În zorii dimineții iar
Spre Cer nălțăm privirea
Dincol’ de veșnicul hotar
Vedea-vom Nemurirea.

E înc-o zi într-un șirag
De zile destinate
Când vine seara se retrag
În spații alocate.

Și iarăși vin cu bunătăți
Direct de la-nălțime
Iar când se-arată greutăți
Ne-arată stări sublime.

O nouă zi s-a arătat
Și iar vedem lumină
Și sufletul s-a bucurat
Și-acum, din nou, se-nchină.

George Cornici

De-ai ști…

De-ai ști cât Tatăl te iubește
‘Naintea Lui te-ai apleca
Și ai afla că El domnește,
Că harul lui nu se oprește
Te poate-n lucru implica.

De-ai ști că îngeri El trimite
Să te păzească în furtuni
Că-L vei sluji tu vei promite
Dorințele-ți vor fi-mplinite,
S-or îndulci amărăciuni.

De-ai ști ce plan e pentru tine
De-a fi un păcătos iertat
Ai alerga spre stări divine
Și revelații ai obține
Din Plaiul cel mai minunat.

O, dac-ai ști câtă putere
Poți să primești din rugăciuni
Ai practica îngenunchere
Ți-ar merge gându-n ‘nalte sfere
Unde nu sunt amărăciuni.

De-ai înțelege, azi, că harul
Și pentru tine e activ
Ți-ai repara degrab’ hambarul
Să poți păstra Mărgăritarul,
Să fii-n eternul obiectiv.

Și dac-ai ști ce n-ai știut
(De sfânta jertfă de la cruce)
Ai renunța la ce-ai crezut
La tot ce-n fire ai făcut
Căci doar Stăpânul te-ar conduce.

Când fi-va clar și pentru tine
Că pentru Cer ești destinat
Va vrea ființa să se-nchine
Trăi-vei stările divine,
N-o să regreți că te-ai predat.

George Cornici

Al rugăciunii ceas sublim

Al rugăciunii ceas sublim
Cu tine viața-i cer senin,
Nu-i timp mai dulce, mai frumos,
Ca în prezența Lui Hristos.

Nu-s ceasuri mai înălțătoare
Din anii ce-i petreci sub soare,
Ca al rugăciunii sfânt popas,
Când se preling lacrimi pe-obraz.

Simți tot cerul lângă tine
Trecând prin valea de suspine,
Și-n loc de lacrimi, de-ntristări
Pe buze-ți izvorăsc cântări.

În odăița ta, cu ușa încuiată,
Coboară cerul deodată,
Se odihnește-n vas de lut,
Prin Duhul, Acel făr’ de-nceput.

Ce minunat e acest popas…
O, Doamne. . în vremea ce a rămas
Mai pune-n noi dorință, zel,
Trimite foc ca pe Carmel.

Altarele la mulți s-au stins
Căci nepăsarea ne-a învins,
Și ceasul scump al rugăciunii
L-am dat pe roșcovele lumii. .

Trezește-n noi din nou dorința
Ce-o aveam la dragostea dintâi,
Când rugăciunea era torța
Și lucrul cel de căpătâi.

Vrem să zidim din nou altarul
Și jertfele să ardă-ntruna,
Aprinde, Doamne, -n noi, Tu jarul,
Căci vrem să dobândim cununa.

Iany Laurenciuc 

Ancorează-ne de cer

Doamne, ai milă de noi, iartă-ne, Te-am întristat,
Prin umblarea noastră-n lume sufletul l-am ruinat.
Suntem slabi, avem nevoie pe deplin de-a Ta iubire,
Căci cel rău ne-a stors de vlagă și ne-a dus în rătăcire.

Mai întinde-Ți astăzi mâna și revarsă-nviorare,
Cercetează adunarea de la mic, până la mare.
Umple-ne cu râvnă Sfântă și revarsă harul Tău,
Și îndreaptă-ne iar pașii, către Tine, Domnul meu.

Mișcă-ne ființa-ntreagă să stăm treji, în așteptare,
Să nu ne găsești dormind ca pe cele cinci fecioare.
Spulberă-ne, Doamne, firea și sporește-ne credința,
S-alergăm înspre Sfințire, să obținem biruința.

Ancorează-ne de cer, să-nțelegem veșnicia,
Și îndură-te, Isuse, căci ne-a spulberat mândria.
Dă-ne bucuria Sfântă și a Ta călăuzire,
Să rămână peste noi, până la a Ta venire.

Rupe orice legătură dintre noi și-amăgitorul,
Și revarsă părtășia peste tot întreg poporul.
Leagă-ne-n iubirea Sfântă și revarsă Duhul Sfânt,
Să fim gata de răpire când revi pe-acest pământ.

Nichifor Nicu

O minune de Crăciun !

S-a-ntunecat pe-afară în linişte şi pace!
Doar câinii-ncet mai latră prin curţi pe apucat’!
O stea pe cer se-arată printre sclipiri stângace,
Spre-a lumina cărarea pe timp de înnoptat!

În Grota cea umilă se-aprinde-un foc agale!
Sunt doi Drumeţi de vază, pierduţi şi obosiţi
Ce-şi caută sălaşul prin staul de-animale
Născând pe Pruncul Vieţii, ca oamenii smeriţi,

Doar încropind în pripă un loc de adăstare
Întru odihna Celei ce-A fost ursită-n vis
Să fie Maica Lumii şi sfântă alinare
Spre omul de credinţă şi sufletul deschis!

Se-aude lin un zgomot, visarea ca s-o strice
Şi uşa grea din lemne se-mpinge nevăzut!
În Peşteră se-arată vreo Trei Păstori ferice
Cerând încuviinţare să vadă-un Nou Născut,

Intrând cu grea ferire şi-ngenunchiind cu milă
În faţa unui leagăn ce poartă-n sânul lui
Pe Salvatorul Lumii şi Fiinţa cea Umilă
Ce azi e-o călăuză prin drumul orişicui!

Îşi scot păstorii cuşma şi-n sfântă bucurie
Cel mai bătrân întinde cununa din suman,
Rostind cu voce gravă ca toţi din jur să ştie:
„-Ni s-a vestit de-un Înger pe când eram în lan”

„Că-n seara asta, iată, ni s-A născut în pace”
„Acela ce din Ceruri de mult ne-a fost ursit”!
„Venit-am toţi cu gândul, din flori şi ram a face”
„Coroană minunată spre Cel ce ni-e Menit”,

„Înlocuind doar vorba ce-o ştim de altădată”
„Că oile-s o turmă, iar noi păstorii lor”,
„Cu gândul şi credinţa în Pruncul fără pată”,
„Aflând că-I suntem turma, iar El ne e păstor”!

Crăciun fericit!

Horia Costina 

În miez de noapte când Te strig

În miez de noapte când Te strig
Și când spre cer, Isus mă rog,
În grabă mare, negreșit
Tu vii să îmi dai ajutor!

În miez de noapte când Te strig
În ceasul greu de încercare,
O, Dumnezeul meu slăvit
Din suflet izvorăsc izvoare!

Tu vii în grabă să m-adăpi,
Să mă ridici din praf și tină,
Să pot zbura, îmi dai aripi,
Să pot zbura către lumină!

În miez de noapte când te strig
Cu inima-mi zdrobită,
O, Doamne, Tu vii negreșit
Să mă ajuți, să-mi dai odihnă.

În miez de noapte scrie Cartea,
Pe-aleșii tăi i-ai izbăvit,
Pe Israel, pe Sila, Petru;
În ajutor Tu le-ai venit!

O, binecuvântat fii Doamne,
Stăpânul meu cel preaînalt,
Tu ești comoara mult căutată,
Când Te-am strigat, m-ai ascultat!

În veci fii binecuvântat, Părinte
Căci Tu nicicând nu m-ai uitat
Chiar și în miez de noapte, Doamne,
Când Te-am chemat, m-ai ajutat!

Andreia Ungureanu  

Mulțumirea

Când privesc întinse plaiuri,
Cer și mare și pământ,
Munți înalți, câmpii și dealuri,
Toate au un singur cânt!

Toate sunt ca-ntr-o orchestră
Fiecare pe-al ei ton,
De pe planeta terestră
Înspre al Dreptății Tron,

Își înalță toate cântul
Să-L slăvească pe-Mpărat,
Pe Cel Veșnic, pe Preasfântul,
Pe Acel ce le-a creat!

Nu e loc răgaz s-aștepte,
Niciodată, nicidecum!
Ar sta timpul pe-a lui trepte
S-ar opri din al său drum,

S-ar preface tot întinsul
Într-un loc mort și pustiu,
Dac-o clipă universul
N-ar slăvi pe Cel ce-I Viu!

Toate își cunosc menirea,
Toate știu să nalțe-n zbor
Lauda și mulțumirea
Spre Slăvitul Creator!

Îl înalță cu-ndrăzneală,
Fiindcă merită slăvit!
Nu e loc de oboseală,
Nu e loc de târguit!

Într-un glas și-ntr-o dorință,
Cum e greu de-nchipuit,
Toate câte au ființă
Îl slăvesc necontenit!

Dar tu, om cu rațiune,
Om, creat de Dumnezeu,
Plămădit ca prin minune
De-un Stăpân din Empireu,

Om cu simțuri și cu minte,
Om, cu suflet și cu duh!
Om, cu rădăcini preasfinte,
Care tinzi înspre văzduh,

Care poți rosti-n cuvinte
Numele Celui de sus,
Poți să-nveți și să ții minte
Lucruri mari și greu de spus,

Unde-ți sunt laudele tale?
De ce nu Îl preamărești
Ca-ntr-o zi de sărbătoare
Pe Acel din slăvi cerești?

Unde-ți este mulțumirea
Și recunoștința ta?
De ce taci, când fericirea
Este în a-L înălța?

Tu om… tu, cel mai datornic
Tu nu-I dai lauda ta
Celui ce așteaptă dornic
Mulțumiri spre slava Sa!

El ți-a dat înțelepciune
Să judeci și să gândești,
Să alegi pe cele bune
Dintre cele ce-s lumești.

Să veghezi întotdeauna
Ca trairea ta de jos
Să lucească precum luna
Spre mărirea lui Hristos!

Căci și-aceasta-i o-nchinare
De un bun miros plăcut,
Lauzi prin a ta purtare
Pe Acel ce te-a făcut!

De aceea, cu-ndrăzneală
‘Nalță-ți glasul tău spre Cer,
Să nu cazi de oboseală
Ca acei ce-n lume pier.

Întru totul va depinde
De-asta, mântuirea ta…
Dă năvală și vei prinde
Loc la masă-n Slava Sa!

Asta, să-ți scalde gândirea
Ne-ncetat pe-acest pământ:
Nu uita, că mulțumirea
E-așteptarea Celui Sfânt!

Valentin Ilisoi 

Al cerului dulce miros

Cândva se va ști despre mine c-am fost trecător pe pământ
Și tot ce-am făcut rău sau bine, rămâne în urmă un cânt.
Cândva voi pleca-n veșnicie și tot ce-am făcut aici jos
Va fi doar un cânt de-armonie, sau un zgomot adânc, rușinos.

Cândva, peste timp când viața, va fi la sfârșit de hotar
Rămâne în urmă speranța sau gustul puternic, amar.
Și-atunci nimic, niciodată nu voi mai putea corecta
Căci tot ce-am făcut eu odată, în bine sau rău va schimba.

Apare un semn de-ntrebare, trăiesc eu sau nu în Hristos,
Sunt eu oare mâini și picioare și ochii acelui de jos?
Sunt gata de jertfa oricând, sunt gata să-mbrac eu orfanul,
Sau sunt eu legat de pământ și domn îmi este doar banul?

Un singur lucru-mi doresc și lupt pentru el orice-ar fi
Ca orice-ar veni, cât trăiesc, să fiu un exemplu-ntre vii.
Să las la al vieții apus, al cerului dulce miros,
Și-apoi să mă-ndrept spre Isus cântând plin de har, bucuros.

Așa să-mi ajute Hristosul, dorința să se-nfăptuiască
S-arăt prin trăire frumosul și dragostea-n suflet să-mi crească
Să stau în picioare când valul e gata să-mi rupă catargul,
Și-atunci când aproape e malul, ochii-mi să vadă stindardul.

 Nichifor Nicu