Duhul Sfânt de la Rusalii

„Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic… . Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt.”
Faptele apostolilor 2

Floarea își întoarce capul după soare,
Cerbul însetat atras e de  izvoare,
Sufletu – mi  ridică ochii spre înălțimi:
-Doamne, trimite -mi ploaie vie și sprijin!

Păsări călătoare, pe aripi de vânt,
Caută semințe, pe holde, și pe câmp,
Sufletul meu  tot așteaptă mana din cer:
-Îndură – te, Dumnezeul lui Israel!

Barca cu pânzele albe, ridicate,
Tăcută, așteaptă ca vântul  s – o poarte,
Sufletul meu așteaptă al cerului vânt:
-La cârma vieții să vii, Duhule  Sfânt!

Inima  întunecată, de boli și de nori,
Așteaptă limbi de foc să – i aducă noi zori:
-Duh Sfânt de la  Rusalii, adu balsam de sus,
Să pot să strig lumii,”M- a vindecat Isus!”

Duh Sfânt de la  Rusalii, de la Dumnezeu,
Adu – mi iar Cântarea ce o știm doar Tu și eu!
Ochii sufletului se tot uită la cer,
Îndură – te, Dumnezeul lui Israel!

Duhul Sfânt  pornește ca o vijelie,
Glasul Său devine dulce melodie,
În inimă, sădește un crin alb și sfânt;
-Aduc ploaie târzie, din cer, un Cuvânt;

„-Sunați cu trâmbița pe Muntele Meu Sfânt,
Răspândiți în lume al Domnului Cuvânt,
Întoarce-te la Domnul, vino iar la El!
E vremea din urmă, ascultă, Israel!”

-Vino, Duh Sfânt, Tu, al Nordului  Vânt  de foc,
Fala și mândria gonește-le pe loc!
Și fă să crească  crinul cel alb și frumos,
Însetat de ploaie cerească și Cristos!

Arancutean Eliza 

Comoară în cer

Motto: 1 Timotei 6/17-19 „”Îndeamnă-i pe bogații veacului acestuia
să nu se îngâmfe și să nu își pună nădejdea în niște bogății nestatornice,
ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belșug ca să ne bucurăm
de ele.
Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogați în fapte bune, să fie darnici, gata
să simtă împreună cu alții, așa ca să-și strângă pentru vremea viitoare
drept comoară o bună temelie pentru ca să apuce adevărata viață.””
Amin!

Omul strânge pentru vremuri grele –
Și Domnul nu urăște îmbogățirea,
Că din belșug ne dă din toate cele
Dar, nu cumva să ne-alipim de ele
Și astfel, să ne pierdem mântuirea.

Noi nu putem umbla pe două drumuri
Și nici nu putem sluji la doi stăpâni,
Că orișicine-ar face aceste lucruri
Părtaș al lui Hristos nu va fi pururi,
Ci va rămâne păgân între păgâni.

Să ne amintim de tânărul bogat
Care era convins că-i credincios…
Cum a plecat de trist când a aflat
Ce lucru-i mai lipsește neapărat,
Să poată să-L urmeze pe Hristos.

Pentru avere avea o mare slăbiciune
Și auzind acel neașteptat răspuns
Sufletul i s-a umplut de-amărăciune…
Iar în Scriptură nu ni se mai spune
Ce s-a petrecut cu el și ce-a ajuns.

Dar cunoaștem ce-a zis atunci Isus –
Și în cele spuse era vădită mila,
Că este greu s-ajungă-n ceruri sus…
Ca ucenicii să priceapă El le-a spus
Acea parabola cu acul și cămila.

Oricâte bogății avea-vom adunate
În ele este pământescul semn…
Și de-am avea averi nenumărate
Vine ziua când le-am da pe toate
Pentru un strop de untdelemn.

Atunci când noi sfârși-vom alergarea
Și înaintea Lui vom sta la judecată
Vom pricepe cum ne-a fost umblarea
Și vom cunoaște care este starea
Comorii în cer, de suflet adunată.

Avem comoară în ceruri, la sfârșit?
Sau vom realiza-n cumplitul ceas
Căci în zadar, în viață ne-am trudit
Și tot ce-am strâns și am agonisit,
Pierdut în lumea asta a rămas?

Domnul a făcut o lume trecătoare
Și orice lucru pământesc e efemer…
Dar va trăi în veci de veci acela care
Ostenește pentru Domnul în lucrare
Căci el, se-îmbogățește pentru cer.

Dacă pentru Domnul ne-îmbogățim
El ne va îmbrăca cu haina mântuirii…
Și în ziua Judecății cu toții o să fim
Așezați în dreapta Lui ca să primim
Făgăduita cunună a neprihănirii.

Și pentru totdeauna noi ne vom afla –
Deși, ne tragem obârșia din țărână,
În slăvita Lui Împărăție și vom sta
Lângă cei biruitori – și vom cânta
Cu alăutele lui Dumnezeu în mână.

Ioan Vasiu 

Viața omului în univers e doar moment

Viața omului în univers e doar moment
Iar anii noștri ca o lovitură de ciocan
Este ca ecoul ce apare și se pierde lent
E ca un strop de apă dispărut în ocean.

Viața noastră e ca și roua dimineții
Ce se topește peste zi când soarele răsare
Și simțim de multe ori durerile tristeții
Că viața noastră este așa de trecătoare.

E scurtă viața omului, ea iute trece
Este ca o lumânare ce în vânt se stinge
Când sună dangătul de clopot greu și rece
Ne este frică iar sufletul adesea plânge.

Viața noastră este ca un abur trecător
E ca negura ce piere în razele de soare
Iar anii iute trec ca și un fulger sclipitor
Ce se pierde în noapte și repede dispare.

Aici nimic nu-i veșnic, n-au preț și toate pier
De a Ta iubire, de dorul Tău, Isus tânjim
Căci scopul vieții noastre e calea către cer
Să fim cu Tine și numele să-ți preamărim.

Viața noasrtă este darul cel mai prețios
Comoara veșniciei, destin ceresc, preasfânt
Ne este dăruită ca noi să o trăim frumos
Doar pentru Dumnezeu aici pe acest pământ.

Mihail Cebotarev 

Tu ai ultimul cuvânt

O, Doamne, ce urgie nedorită
S-a răspândit deodată pe pământ:
E omenirea-ntreagă uluită
Și totuși, Tu ai ultimul cuvânt.

Un virus mic a căpătat putere
Ca să coboare oameni în mormânt.
Între savanți și doctori e tăcere
Și totuși, Tu ai ultimul cuvânt.

Se sting oameni de rând, se sting și lideri
Căci viața noastră-i doar o frunză-n vânt.
Ne credem sănătoși, puternici, liberi
Și totuși, Tu ai ultimul cuvânt.

Au zis prea mulți, prea multe pân-acuma
Și-au ignorat Cuvântul Tău cel Sfânt,
Azi, gura tuturor le-a ‘nchis-o ciuma
Căci Doamne, Tu ai ultimul cuvânt.

Ne-ai spus să ne oprim, să luăm aminte
Căci Tu ești Domn în Cer și pe pământ,
Să punem preț pe lucrurile sfinte,
Să știm că Tu, ai ultimul cuvânt.

Acum sunt teatre, stadioane goale,
Spectacole, distracții nu mai sunt;
Înghesuiți stau numai în spitale
Și totuși, Tu ai ultimul cuvânt.

Și-acum, în timpu-acesta de-ncercare,
M-aplec în fața Tronului Tău Sfânt,
Cerându-Ți a Ta milă și-ndurare,
Căci Doamne, Tu ai ultimul cuvânt.

Oprește Tată bun, Te rog, urgia
Ce-a coborât atâția în mormânt,
Deși planeta-Ți merită mânia
Dar Doamne, Tu ai ultimul cuvânt.

Pe Golgota-n dureri usturătoare,
Muri pe-o cruce Mesia cel Sfânt.
Prin jertfa Lui și-acum avem salvare,
Căci Doamne, Tu ai ultimul cuvânt.

Te rog în numele jerfirii Sfinte:
Oprește pandemia pe pământ!
Noi n-avem nici un merit drag Părinte
Dar Doamne, Tu ai ultimul cuvânt.

Ajută-ne pe toți câți ne vei ține,
Să ne-înnoim al nostru legământ,
Nicicând să nu ne depărtăm de Tine;
O, Doamne-n veci ai ultimul cuvânt!

Daniel Hozan 

Eu sunt cu voi

Eu sunt cu voi in dimineti cu soare,
Eu sunt cu voi cand noptile-s tarzii,
Eu sunt cu voi prin lungi, tomnatici ploi,
Eu sunt cu voi cand valurile-n mare
Inalta neimblanzite simfonii,
Eu sunt cu voi.

Eu sunt cu voi sub cer de primavara,
Eu sunt cu voi cand libertate nu-i,
Eu sunt cu voi in lipsa si nevoi,
Eu sunt cu voi cand jalea va doboara
Si nici macar sa spuneti n-aveti cui,
Eu sunt cu voi.

Eu sunt cu voi in ziua de-ncercare,
Eu sunt cu voi pe neumblate cai,
Eu sunt cu voi cand focul e in toi,
Eu sunt cu voi in clipele amare
Ce va coboara-n adancimi de vai,
Eu sunt cu voi.

Eu sunt cu voi caci v-am platit cu sange,
Eu sunt cu voi si nu va voi lasa,
Eu sunt cu voi cand lacrimi curg suvoi,
Eu sunt cu voi, si inima Mea plange
Cand plangeti voi, sunteti comoara Mea,
Eu sunt cu voi.

Eu sunt cu voi, e sacru legamantul,
Eu sunt cu voi pana voi reveni
Si Eu fac toate lucrurile noi,
Eu sunt cu voi, Imi onorez cuvantul,
Eu sunt cu voi in fiecare zi,
Eu sunt cu voi, Eu sunt mereu cu voi.

„Si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului. Amin.” Matei 28:20b.

Anca Winter

Pace in Mine

E-atata tulburare pe pamant,
O veste proasta dupa alta vine,
Nu dainuieste nici un legamant
Ce-a fost bazat pe omenesc cuvant;
Dar, in noianu-acesta de framant,
Ajunge pan’ la noi un freamat sfant:
„Adevarata pace e in Mine!”

V-am invatat sa nu va-ngrijorati,
Ca-n lumea-aceasta, dupa cum stiti bine,
De incercare nu veti fi crutati,
Dar inima sa nu v-o tulburati;
Peste prapastii de veti fi purtati,
Sunteti deplin in Mine ancorati,
Si mana Mea puternica va tine.

V-am spus acestea ca sa indrazniti,
Stiind ca lumea Eu am biruit-o;
La fel si voi, prin Mine biruiti,
Oricate ati avea sa suferiti.
De tainica Mea pace insotiti
Sunt pasii vostri catre cer porniti,
Spre locuinta ce v-am pregatit-o.

„Va las pacea, va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o da lumea. Sa nu vi se tulbure inima, nici sa nu se inspaimante.” Ioan 14:27. „V-am spus aceste lucruri ca sa aveti pace in Mine. In lume veti avea necazuri; dar indrazniti, Eu am biruit lumea.” Ioan 16:33.

Anca Winter 

Carul de foc

Mă gândesc așa, o, Doamne, dacă aș fi fost Ilie
Aș urca-ntr-un car de foc ca să mă desprind de glie?
Mă oprește numai faptul c-acel car era de foc
Și mă-nfricoșez la gândul: „Oare n-aș fi ars pe loc?”

Oare ce primește focul dacă nu tot foc în el?
Căci orice e diferit, l-ar fi mistuit de fel
Mă gândesc că și Ilie tot un foc în el avea
De-a putut să urce-n carul care sus în cer ducea.

Toți știau că Domnul ‘nalță pe Ilie sus la cer
Poate se-așteptau să urce într-un car făcut din fier
Ce măsură de credință a avut în el Ilie
Te rog, Tată scump din ceruri, să îmi dai puțin și mie!

Fă-mi ca inima sa ardă pentru Tine necurmat
Ca să pot să trec prin Focu-Ți, ca să ies tot mai curat
Orice vas e curățit și e întărit prin foc
Fără încercarea asta nu e bun, nu-i bun deloc!

Vei descoperi prin foc tot ce facem și clădim
De e aur, pietre scumpe, sau e fân tot ce zidim
Dacă ai aduce carul ca să urc în el și eu
Oare n-aș arde ca fânul? Cred că, Doamne, n-ar fi greu…

Dă-ne vremi de pocăință ca s-ajungem în grânare
Și ferește-ne de pleava aruncată spre pierzare
Și când carul Tău de slavă pogorât-ai să ne-aduni
Dă-ne inimi ca să ardă, pentru ceruri fă-ne buni!

Camelia Stîngaciu  

Ierusalimul Nou

Curând pe nori din Cer are să vină
Gătită chiar de Marele-Împărat
Cetatea de splendoare și lumină
Ierusalimul nou și minunat.

Oraș ceresc, de dincolo de stele
Zidit din nestemate și cleștar
O, scump oraș al visurilor mele
Ce porți în tine Sfântul Tron de Har.

În tine totdeauna-i sărbătoare
Cu-atâția îngeri, serafimi și sfinți
Scăldat e totu-n cântec și-nchinare
Sărbătorind slăvite biruinți.

Aleile cu aur sunt pavate
Clădiri de nedescris din diamant
Fenomenal, superb amenajate
Ș-atâta de plăcut și ambiant.

Ce raze dulci, ce glorie divină
Ce stări, ce melodii duhovnicești
Nu-i soare, dar e-o veșnică Lumină
Nu poți ca să te saturi să privești.

Pe Sfântul Tron cu slavă și putere
Domnește Dumnezeu Cel Glorios
E-un har și-o bucurie și-o plăcere
Iar lângă El la dreapta stă Hristos.

Coroană de-Împărat are pe frunte
Și-a Lui veșmânt e-așa strălucitor
Că-I singurul ce-a reușit să-nfrunte
Pe Diavolul. . și-a fost Biruitor.

De-aceea I s-a dat ca să domnească
Și Lui, puterea toată I s-a dat
Ca să salveze și să mântuiască
Căci s-a jertfit iar Tatăl L-a-înviat.

Mulțimi de oameni vin cu adorare
Purtați de Sfântul Duh în jurul Lui
Orașul clocotește de splendoare
Sărbătorind în cinstea Mielului.

Iar de sub Tron, tâșnește prin piață
Un râu așa frumos și cristalin
Un râu ce-nveselește și dă viață
Ce răcorește sufletul deplin.

Tot lângă Râu se află Pomul Vieții
Rodind lunar un fruct spectaculos
Împodobind decorul frumuseții
Fiind medicament miraculous.

Ierusalim, cetate minunată
Oraș sublim, superb meșteșugit
Ce stări divine voi trăi odată
Când îți voi trece pragul mult dorit.

Doresc să cânt și eu cântarea nouă
Să-mbrac acel strălucitor veșmânt
Ținând întinse mâinile-amândouă
Să mă aplec la Tronul Tău cel Sfânt.

Să fiu și eu în mijlocul mulțimii
Să mă-ntâlnesc cu miile de sfinți
Cu-arhanghelii viteji, cu serafimii
Cu prieteni și cu neamuri și părinți.

Cu toți ai mei din casă împreună
Pe-acele străzi mergând, cântând frumos
Purtând pe cap o veșnică cunună
Primită chiar din mâna lui Hristos.

Dar pân’ atunci prin valea de suspine
Trăiec mereu gândind la-acel oraș
Și-aș vrea cât mai curând s-ajung în tine
Ierusalime Sfânt, ceresc locaș.

Daniel Hozan

Credința nu ne înșeală

Credința sădită în noi
Știm bine: nu ne înșeală
Ne poartă spre viața de-apoi
Învinge necaz și nevoi
Nu-i doborâtă de boală.

Poate străbate-un deșert
Și poate urca un munte
Efectul ei este cert
Convinge total nu vreun sfert
Peste vid face punte.

Ne-aduce bucurii din dureri
Înveselind inima tristă
Îmbrățișând-o ne dă puteri,
Din sânu-i curg adieri,
La focul intens rezistă.

Îi este soră iubirea
Împreună minuni fac
Unde-a fost întâlnirea?
Le-a trimis Nemurirea
Pentru suferinzi este leac.

Prin ochii ei vedem glorii
Ce-s doar în spațiul ceresc
Ne-a dat atâtea victorii!
Cu ea slujesc slujitorii
Și-oricând, oriunde-o vestesc.

Nimic n-o poate învinge
Nu-i clătinată de-un val
Alină pe cel care plânge
Când vin îndoieli le stinge,
Ne-ajută s-ajungem la mal.

Siguranța născută în noi
În Ea își are izvorul
Prin Ea devenim eroi
Și-nvingem în orice război
În Ea ne e viitorul.

În noi credința e vie
(Minunile sunt dovezi)
Ea nu e doar teorie
Ne leagă de-Mpărăție
Învinge și foc și zăpezi.

Avem nevoie de Tine
Credință, ceresc giuvaer!
Suflul Tău ne susține
Să te urmăm se cuvine
Pân’ vom ajunge în Cer.

George Cornici

La cumpana anilor

Cu şuierat prelung, scrâşnind din roţi
Se-opreşte o clipă trenul vieţii-n gară,
O clipă doar însă-i de-ajuns să poţi,
Privind traseul, harta, să socoţi
De eşti pe drumul de odinioară.

În gară-i forfotă, turişti puhoi,
Şi-ofertele turistice te-mbie
Cu noi trasee, cu tentaţii noi,
Dar tu priveşte-o clipă înapoi
Şi-apoi în faţă, către veşnicie.

Traseul trebuie să fie drept
Căci din Cuvânt s-a folosit dreptarul,
Tu dovedeşte deci a fi-nţelept,
Tentaţiilor dârz să le ţii piept
Căci ai bilet şi-i achitat cu harul.

Drumul spre cer nu-i nicidecum uşor
Căci nu e defilare-n strai de gală
Şi nici nu străluceşte prin decor,
Însă-l asigură pe călător
De fericire-n staţia finală.

E un drum drept, cum alte drumuri nu-s,
Ducând spre ţintă fără ocolire,
E calea sigură ce duce Sus
Şi prin această Cale, ce-i Isus,
Suntem îndreptăţiţi la moştenire.

În gara dintre ani, priveşte, vezi
Cum linii se-ntretaie, cum e cazul,
Este momentul să analizezi
De eşti pe calea bună, şi de crezi
Că nu-i aşa, mai poţi schimba macazul.

Simion Felix Marţian