Oriunde intră Isus

Motto: Matei 21/10-11 „”Când a intrat în Ierusalim, toată
cetatea s-a pus în mișcare și fiecare zicea: ‘Cine este acesta? ‘
‘Este Isus, Prorocul, din Nazaretul Galileii’, răspundeau noroadele.

La vestea că vine la Templu Isus
Toată cetatea-n mișcare s-a pus…
Preoții și cărturarii întrebau cu mirare:
‘Cine-i Acesta? ‘ Și câtă frământare
Auzind răspunsul noroadelor Iudeii:
‘E Isus, Prorocul, din Nazaretul Galileii’!

Noroadele-L urmează, mereu Îl însoțesc,
Însă Îl cunosc pe Isus în felul lor lumesc…
Sunt noroadele acelea cărora le-a spus
Isus la Capernaum când după El s-au dus:
‘Voi nu Mă căutați pentru că ați văzut
Acele semne și minuni ce s-au făcut,
Ci pentru că ați primit și ați mâncat
Din pâinile acelea și toți v-ați săturat. ‘

Că ele au văzut minunile de El înfăptuite,
Niște minuni nemaivăzute și nemaiauzite
Cu feluriți bolnavi ce-au fost tămăduiți,
Duhuri rele scoase din oameni îndrăciți…
Cu surzi care aud și muți care vorbesc
Și slăbănogi și ciungi ce se-însănătoșesc…
Cu orbii care văd, cu leproșii vindecați,
Cu șchiopii care umblă sau morții înviați.

‘Vine Isus! Vine Isus! ‘ E vestea cea mare
Și întreaga cetate se pune-n mișcare,
Că unde intră Isus, în prezența Lui sfântă
Lucrurile se mișcă și toate se frământă…
Isus intră în Templu și-i scoate pe rând
Afară pe aceia ce cumpără și vând;
Cu biciul de ștreanguri îi scoate pe toți
Care intraseră-n Templu să facă negoț…
Răstoarnă mesele schimbătorilor de lei
Și scaunele celor ce vând porumbei
Zicându-le: ‘Voi ați făcut cu îngâmfare
O peșteră de tâlhari din Casa de închinare,
Din Casa de rugăciune a Tatălui Meu –
Din Templul cel sfânt a lui Dumnezeu’

Ori în Casa de rugăciune, și-n orice adunare
Rânduielile care-s lumești aduc tulburare,
Că nu-i casa de negoț a unor negustori
Ci, locul de închinare pentru închinători
Adevărați, care se închină mereu și mereu
În duh și adevăr slăvind pe Dumnezeu.

Aici nu este locul de lucruri străine
Ci totul se supune rânduielii divine,
Fără ‘mese și scaune’ din lume aduse
Fixate-n niște datini și dogme impuse…
Fără ‘porumbeii’ aduși din altă parte
De fățarnici care vând iluzii deșarte…
Că orice rânduire care nu vine de sus
De la Dumnezeu Tatăl prin Domnul Isus,
Vine de la vrăjmașul acela care mereu
Caută să strice lucrarea lui Dumnezeu,
Tulburând cu niște lucruri ce par de folos
Pe cei ce sunt chemați să fie-ai lui Hristos;
Și reușind adesea pe mulți să-i ispitească
Cu felurite obiceiuri de sorginte lumească
Plecându-le inima spre lucruri ce pier –
În loc să își strângă o comoară în cer.

Dar unde intră Isus, cu puterea Lui divină,
Toate lucrurile ascunse le scoate la lumină,
Că numai în lumina Lui se vede totdeauna
Ce-i bine și ce-i rău, adevărul și minciuna,
Răsturnând acele dogme și datini obișnuite
Cât ar fi ele de vechi, cât ar fi de întărite…

Și atunci când într-o inimă intră Hristos
Vechiul este răsturnat și afară e scos
Cu toată rânduiala de natură lumească,
Căci El este Sfânt și vrea să locuiască
Într-o inimă curată, și de aceea va face
Toate lucrurile noi, în lumină și pace,
Ca prin aceste lucruri noi să trăim
Și Isus nu ne cere decât să-i dăruim
O inimă curată și cu credință deplină,
O inimă neprihănită care să fie plină
De dragoste și îndurare, de multă bucurie,
De smerenie și blândețe și de credincioșie…
Să fie mereu însoțite de un duh credincios –
Să aibă ca pecete mireasma lui Hristos.

Ioan Vasiu

Obiceiuri sfinte

Mă deprind s-alerg întruna către cer, neobosit!
Mă deprind să-L văd pe Isus în cel slab și părăsit
Mă deprind să fiu în lipsuri și în bogății la fel
Mă deprind ca să port crucea, să am chipul ca și El.

Mă deprind să gust bucate tot mai tari din mâna Sa
Ca să am puteri destule și în vânt și-n noaptea grea
Căci un prunc aș fi atunci când doar lapte-aș folosi
Nu aș crește în statură de cu el m-aș tot hrăni.

Mă deprind să joc la oaste după sfinte rânduieli
Să trăiesc tot adevărul neatins, fără tocmeli
Mă deprind ca să Te laud de acum, din neam în neam,
Pentru ce mi-ai dat, Isuse, dar și pentru ce nu am!

Imi deprind și mintea, Doamne, ca să vadă calea Ta
Să deosebească-ntruna binele de calea rea
Îmi deprind deci azi gândirea prin dese-ntrebuințări
Să-nțeleg tot ce e bine, întărit de-ncredințări.

Mă deprind să îmi formez obiceiuri sănătoase
Trupul să mi-l țin în frâu și să-i dau hrană mănoasă
Mă deprind ca să ajung cel dintâi în fapte bune
Doamne, sfinte obiceiuri în a mea inimă pune!

Căci nu pot să duc războiul fără sfântă disciplină
De aceea, dragă Tată, te rog, dă-mi puteri, lumină!
N-aș putea să fac acestea fără ajutorul Tău,
Căci Tu îmi deprinzi în luptă mâinile, sufletul meu!

Fă-mă, Doamne, o lumină, sfânt, mereu disciplinat
Cugetul să-mi fie-ntruna curățit și transformat
Dă-mi puteri sa port în gându-mi gândul care-a fost în Tin’
Lupta mea, pe a Ta cale, după rânduieli s-o țin!

Filipeni 4:11-13
„Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă.
Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.”

Camelia Stîngaciu 

Busola noastră

Ne-orientează spre veșnicie
Să nu ne-ndreptăm spre neant
Să stăm în har și-n vrednicie.

E-un Volum atât de captivant!
Ne-arată unde-i moștenirea
Și cum să ne-nchinăm constant.

De-aceea ne-ațintim privirea
Dincolo de veșnicul Hotar
De unde ne-a venit Iubirea.

Că nu ne-abatem de la har
E că ne dă direcții bune
Sprea-al nostru Mire și Tâmplar.

E Îndreptar- se poate spune
Să stăm pe Cale neclintiți
Să nu vrem glie sau tăciune.

Dacă suntem adăpostiți
E c-are legi fundamentale
Nicicând să nu fim rătăciți.

Pe munte mergem și prin vale
Urmând direcția spre Cer
Cu melodii și osanale.

E traiul fericit, prosper
Când împlinim ce Cartea zice
Spre a forma sfânt caracter.

Dorim busola să se-aplice
Pe vreme bună sau cu ploi
Căci oricând poate să indice…

Calea spre viața de-apoi.

George Cornici

Marathon spre cer

Cu cata ravna ai pornit
Pe drumul sfant,
Cu ce curaj nebiruit
Si cu ce dor nestavilit,
Dar drumul lung te-a obosit
Si pasul ai incetinit
Privirea cand ti-ai pironit
Inspre pamant.

Ai fost asa inflacarat
Pentru Isus,
De dragul Lui ai alergat,
Cu nici un pas nu ai cedat,
Dar ai ajuns descurajat
Seninul cand ti s-a-nnorat,
Si pacea ta s-a tulburat;
Te simti rapus.

Nu te opri, mai ai putin
De alergat.
(Caci norii trec, si altii vin;
Asa-i pe-acest pamant strain,
Plin de durere si suspin.)
In cerul Lui e-al tau destin,
Si-atunci, vei zice: Da! Amin!
S-a meritat!

„…Sa alergam cu staruinta in alergarea care ne sta inainte. Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, adica la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea, si sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” Evrei 12:1,2.

Anca Winter 

Legați de Cer

Belșug de har și bucurii vor fi în cer, acasă,
Nici lacrimi, dar nici suferinți atunci nu vor mai fi.
Atunci când nunta vom serba cu Mirele la masă.
Ce sărbătoare, ce iubire noi vom trăi.

Ce minunat e Dumnezeu, ce mult El ne-a iubit.
Ne-a dat în dar pe Fiul Său, să moară răstignit.
Cu cerul El ne-a împăcat și azi suntem salvați,
Prin ascultarea de Cuvânt suntem eliberați.

Cu sufletul și inima, de cer suntem legați,
Și așteptăm măreața zi când ne vom înălța.
Noi știm că nu mai este mult, de-aici vom fi chemați
Cântarea cerului sublim atunci noi vom cânta.

 Nichifor Nicu

9 August

Cetatea nu are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze.” Apocalipsa 21:23

Într-o lume mai bună, locuitorii sunt independenţi de necesităţile creaturilor. Ei nu au nevoie de haine. Veşmintele lor albe nu se învechesc niciodată, şi nici nu se murdăresc. Ei nu au nevoie de medicamente ca să-şi vindece bolile, fiindcă locuitorii nu vor spune niciodată „sunt bolnav”. Ei nu au nevoie pe somn ca să-şi odihnească trupurile. Nu se odihnesc nici ziua, nici noaptea, ci îl laudă pe Domnul în templul Său, fără să obosească. Nu au nevoie de relaţii sociale care să-i facă să se simtă bine. Fericirea care derivă din părtăşia cu fraţii lor sfinţi nu este esenţială bunăstării lor, fiindcă prezenţa Domnului le împlineşte orice dorinţă. Nu au nevoie de învăţători.

Fără îndoială, ei vorbesc unii cu alţii despre lucrurile lui Dumnezeu, dar nu au nevoie să fie instruiţi, fiindcă vor fi „ucenici ai Domnului” (Isaia 54:13). Ale noastre sunt pomenile de la porţile regelui, dar ei se vor ospăta chiar la masa Lui. Aici ne sprijinim de braţul unui prieten, dar acolo ei se sprijinesc numai pe Cel Preaiubit. Aici suntem ajutaţi de tovarăşii noştri, dar acolo ei găsesc totul în Christos Isus. Aici privim carnea care piere şi hainele care sunt mâncate de molii, dar acolo ei vor găsi totul în Dumnezeu. Noi folosim un ulcior ca să bem apă din izvor, dar ei beau din Fântâna Vie, şi îşi pun buzele pe apele veşnice.

Aici îngerii ne aduc binecuvântări, dar acolo nu vom mai avea nevoie pe mesageri din cer. Ei nu au nevoie de Gavril, ca să le aducă iubirea lui Dumnezeu, fiindcă ei îl văd faţă în faţă. O, ce timp binecuvântat va fi ziua în care ne vom odihni în braţele lui Dumnezeu! Ce oră glorioasă, când Dumnezeu şi nu creaturile Lui, Domnul şi nu lucrările Lui, va fi bucuria noastră zilnică! Sufletele noastre vor primi atunci desăvârşirea binecuvântării.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Iubire cu miros de cer frumos!

Iubire cu miros de cer frumos,
O, câte lucruri a mai scris în tin’ Hristos!
Câte descopăr când pășesc poteca ta
Și câte revărsări de har găsesc în ea!

Iubire cu miros de-altar curat
Câte porniri în mine-ai transformat!
De nu era în cale jertfa Ta
Pierdut aș fi, uitat pe calea mea!

Iubire, dar din darul lui Hristos
Tu ne înveți ca să trăim frumos
Căci fără tine câte sarcini am purta
Câte nimicuri după noi am tot lua!

Ce grea e ura! Tu ce ușurare duci
Pe brațe când ne porți și ne conduci!
Și când te am, iubesc ce n-am putut
Căci Tu închizi și rana ce-a durut!

Căci de avem în noi o torță de iubire
Ne îndreptăm ușor spre nemurire
Și zările cerești întrezărim
Când lepădam natura noastră, când iubim!

Mai tare ești, iubire, decât boldul morții greu
Te ‘nalți și te cobori din empireu
Ai locuința-n slava lui Hristos
Iau chipul tău și-l schimb pe-al meu lutos!
O, tu, iubire, dar din darul Lui frumos!

Camelia Stîngaciu  

Duhul Sfânt de la Rusalii

„Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic… . Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt.”
Faptele apostolilor 2

Floarea își întoarce capul după soare,
Cerbul însetat atras e de  izvoare,
Sufletu – mi  ridică ochii spre înălțimi:
-Doamne, trimite -mi ploaie vie și sprijin!

Păsări călătoare, pe aripi de vânt,
Caută semințe, pe holde, și pe câmp,
Sufletul meu  tot așteaptă mana din cer:
-Îndură – te, Dumnezeul lui Israel!

Barca cu pânzele albe, ridicate,
Tăcută, așteaptă ca vântul  s – o poarte,
Sufletul meu așteaptă al cerului vânt:
-La cârma vieții să vii, Duhule  Sfânt!

Inima  întunecată, de boli și de nori,
Așteaptă limbi de foc să – i aducă noi zori:
-Duh Sfânt de la  Rusalii, adu balsam de sus,
Să pot să strig lumii,”M- a vindecat Isus!”

Duh Sfânt de la  Rusalii, de la Dumnezeu,
Adu – mi iar Cântarea ce o știm doar Tu și eu!
Ochii sufletului se tot uită la cer,
Îndură – te, Dumnezeul lui Israel!

Duhul Sfânt  pornește ca o vijelie,
Glasul Său devine dulce melodie,
În inimă, sădește un crin alb și sfânt;
-Aduc ploaie târzie, din cer, un Cuvânt;

„-Sunați cu trâmbița pe Muntele Meu Sfânt,
Răspândiți în lume al Domnului Cuvânt,
Întoarce-te la Domnul, vino iar la El!
E vremea din urmă, ascultă, Israel!”

-Vino, Duh Sfânt, Tu, al Nordului  Vânt  de foc,
Fala și mândria gonește-le pe loc!
Și fă să crească  crinul cel alb și frumos,
Însetat de ploaie cerească și Cristos!

Arancutean Eliza 

Comoară în cer

Motto: 1 Timotei 6/17-19 „”Îndeamnă-i pe bogații veacului acestuia
să nu se îngâmfe și să nu își pună nădejdea în niște bogății nestatornice,
ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belșug ca să ne bucurăm
de ele.
Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogați în fapte bune, să fie darnici, gata
să simtă împreună cu alții, așa ca să-și strângă pentru vremea viitoare
drept comoară o bună temelie pentru ca să apuce adevărata viață.””
Amin!

Omul strânge pentru vremuri grele –
Și Domnul nu urăște îmbogățirea,
Că din belșug ne dă din toate cele
Dar, nu cumva să ne-alipim de ele
Și astfel, să ne pierdem mântuirea.

Noi nu putem umbla pe două drumuri
Și nici nu putem sluji la doi stăpâni,
Că orișicine-ar face aceste lucruri
Părtaș al lui Hristos nu va fi pururi,
Ci va rămâne păgân între păgâni.

Să ne amintim de tânărul bogat
Care era convins că-i credincios…
Cum a plecat de trist când a aflat
Ce lucru-i mai lipsește neapărat,
Să poată să-L urmeze pe Hristos.

Pentru avere avea o mare slăbiciune
Și auzind acel neașteptat răspuns
Sufletul i s-a umplut de-amărăciune…
Iar în Scriptură nu ni se mai spune
Ce s-a petrecut cu el și ce-a ajuns.

Dar cunoaștem ce-a zis atunci Isus –
Și în cele spuse era vădită mila,
Că este greu s-ajungă-n ceruri sus…
Ca ucenicii să priceapă El le-a spus
Acea parabola cu acul și cămila.

Oricâte bogății avea-vom adunate
În ele este pământescul semn…
Și de-am avea averi nenumărate
Vine ziua când le-am da pe toate
Pentru un strop de untdelemn.

Atunci când noi sfârși-vom alergarea
Și înaintea Lui vom sta la judecată
Vom pricepe cum ne-a fost umblarea
Și vom cunoaște care este starea
Comorii în cer, de suflet adunată.

Avem comoară în ceruri, la sfârșit?
Sau vom realiza-n cumplitul ceas
Căci în zadar, în viață ne-am trudit
Și tot ce-am strâns și am agonisit,
Pierdut în lumea asta a rămas?

Domnul a făcut o lume trecătoare
Și orice lucru pământesc e efemer…
Dar va trăi în veci de veci acela care
Ostenește pentru Domnul în lucrare
Căci el, se-îmbogățește pentru cer.

Dacă pentru Domnul ne-îmbogățim
El ne va îmbrăca cu haina mântuirii…
Și în ziua Judecății cu toții o să fim
Așezați în dreapta Lui ca să primim
Făgăduita cunună a neprihănirii.

Și pentru totdeauna noi ne vom afla –
Deși, ne tragem obârșia din țărână,
În slăvita Lui Împărăție și vom sta
Lângă cei biruitori – și vom cânta
Cu alăutele lui Dumnezeu în mână.

Ioan Vasiu 

Viața omului în univers e doar moment

Viața omului în univers e doar moment
Iar anii noștri ca o lovitură de ciocan
Este ca ecoul ce apare și se pierde lent
E ca un strop de apă dispărut în ocean.

Viața noastră e ca și roua dimineții
Ce se topește peste zi când soarele răsare
Și simțim de multe ori durerile tristeții
Că viața noastră este așa de trecătoare.

E scurtă viața omului, ea iute trece
Este ca o lumânare ce în vânt se stinge
Când sună dangătul de clopot greu și rece
Ne este frică iar sufletul adesea plânge.

Viața noastră este ca un abur trecător
E ca negura ce piere în razele de soare
Iar anii iute trec ca și un fulger sclipitor
Ce se pierde în noapte și repede dispare.

Aici nimic nu-i veșnic, n-au preț și toate pier
De a Ta iubire, de dorul Tău, Isus tânjim
Căci scopul vieții noastre e calea către cer
Să fim cu Tine și numele să-ți preamărim.

Viața noasrtă este darul cel mai prețios
Comoara veșniciei, destin ceresc, preasfânt
Ne este dăruită ca noi să o trăim frumos
Doar pentru Dumnezeu aici pe acest pământ.

Mihail Cebotarev