Mânia Lui Dumnezeu

Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer, mereu,
Împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu,
Și împotriva oricarei necinstiri a oamenilor,
Care înăbușă adevărul în nelegiuirea lor.
Fiincă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu,
Le este descoperit în ei căci le-a fost arătat de Dumnezeu.
În adevăr a le Lui însușiri nevăzute,
De Dumnezeu în ei le sunt descoperite,
Ele încă de la facerea lumii se văd deslușit,
Când te uiți atent la ele la Cel ce le-a înfăptuit.
Așa că nicidecum nu se pot dezvinovăți,
Ori cât de mult ar încerca și ar voi,
Fiincă măcar că pe Dumnezeu l-au cunoscut,
Nu l-au proslăvit ca Dumnezeu nici nu i-au mulțumit,
Ci prin gândiri deșarte inima lor s-a întunecat,
Lipsită fiind de tot cei drept și adevărat.
S-au fălit că sunt înțelepți și-au înebunit,
Și slava Dumnezeului nemuritor au pervetit.
De aceea Dumnezeu pradă necurăției i-a lăsat,
Ca să urmeze poftele imilor necurmat,
Așa că singuri își necinstesc trupurile,
Trupurile, sufletele și chiar și Gândurile.
Reclame

Năzuinţă

Mai viu, mai nou cu orice pas,
Eu năzuiesc într-una.
Îmi știe inima un glas
Care-a făcut din cioburi vas
Și mi-a lăsat arvuna.
Iar azi, mă țin pe-acest meleag
De Tine dor, de Tine drag.

Și-n ziua când va fi s-apuc
Uimirea de-a-Ți fi frate,
La pieptul Tău voi sta uituc
Iar la picioare-am să-Ți aduc
Doar cântecele toate
Ce se ivesc acum, pe rând,
La Tine-n cer, la mine-n gând.

Cu roada Duhului în sân,
Adun cu sete mustul;
În spicul grâului rămân,
Căci Te-am gustat, iubit Stăpân,
Și mă cunoaște gustul.
Spre chipul Tău mă-ntorc și vin,
De mine gol, de Tine plin.

În arca-n care m-ai trimis
Să mi se-adune zelul
Mă las robit de-același vis:
Spre taina cerului promis,
Să zbor ca porumbelul.
Și, așteptând, mai fac un geam
Cât timp mai pot, cât timp mai am.

Pe drumul șerpuind ’napoi
Am împlântat ulucii;
Privesc mai sus și mai vioi
Și, fie viscol sau noroi,
Stau tot pe Dealul Crucii –
Rănit de drum și-anevoință,
Biruitor prin năzuinţă.

Viorica Mariniuc 

Credința timpurilor noastre

Credința e credință
Așa ar trebui să fie,
Să-ți treacă prin ființă
De la extaz la agonie.

Credința te trimite
Ca să privești spre cer,
Să vezi cu ochii tăi
Stelele până pier,

Să știi că-s tot acolo,
Ascunse, dar privesc,
Cumva tot universul
Și spre pământ firesc.

Credința îți dă aripi,
Te scoli de dimineață,
Punând genunchii jos,
Mulțumești pentru viață.

Credința este aceea
Când visele îți sunt,
Adesea cu cântări
Ce nu le-ai auzit nicicând.

Credința te deșteaptă
În miezul nopții ades,
Să te rogi făr’ de grabă
La Tatăl cel ceresc,

Să ceri iertare îndată,
Să spui unde-ai greșit,
Să-ți recunoști păcatul,
Celui” Desăvârșit”.

Când crezi că ai credință,
Așa crezi tu, de fel,
Chemă pe Dumnezeu
În ajutor mereu,

Să-ți întărească credința,
Adesea ne-o pierdem,
În faptul că suntem,
Niște pocăiți, rebeli.
… . .

Credința timpurilor noastre,
Parcă nu e la fel,
Pe placul Domnului,
Credinței celei de ieri,

Ne-am modernizat,
Credința ne înconjoară,
După timpul de azi
Cu vremea milenară.
… . .

Credința e aceeași,
E HAR nemeritat,
Ce ne trezim cu ea,
Cu iertarea de păcat,

Când primim pe Hristos,
În inimă- L lăsăm,
Toată viața I-o dedicăm,
Fără să ne plângem,

Credința e aceeași,
De-atunci când ați primit,
Pe „Darul”cel mai mare,
Atunci când v-ați pocăit.

Trăiți creștini „Credința”
Așa cum ți-a fost dat,
Cu flacăra iubirii
Ce în suflet ți-a intrat.

Crede orice ar fi,
În fiul Lui Dumnezeu,
C-a murit pentru tine,
Pentru păcatul tău.

Ține-te legat mereu
De credința lăsată,
În suflet de Dumnezeu
Ca Darul fără plată,

Crede și nu cârti,
Deșteaptă-te odată,
Credința e aceași,
Cum a fost altădată.

Iubește pe Isus,
Cu toată ființa ta,
În dar ai să primești,
Viață veșnică,”Nemurirea”.

Anișoara Sirbu 

Înălţarea Lui şi unirea noastră cu El

„Pe când îi binecuvânta, S-a desparţit de ei și a fost înălțat la cer.”

Luca 24:51

Noi nu avem nici o experienţă in viaţa noastră care să corespunda evenimentelor din viaţa Domnului Isus de după Transfigurarea Lui. Din acel moment viaţa Domnului nostru a fost o viaţă de mijlocire. Până în momentul Transfigurării El a afişat viaţa normală, desăvârşita a unui om; de la Transfigurare încolo – Ghetsimani, Crucea, Învierea – totul este neobişnuit pentru noi.

Crucea Lui este uşa prin care fiecare om poate intra în viaţa lui Dumnezeu: prin învierea Sa El are dreptul să dea viaţa veşnică oricărui om şi, prin înălţarea Sa, Domnul nostru a intrat în cer şi a lăsat uşa deschisă pentru omenire.

Pe Muntele înălţării, Transfigurarea Lui a fost încheiată. Daca Isus S-ar fi înălţat la cer direct de pe Muntele Transfigurării, S-ar fi dus singur. El n-ar fi fost pentru noi altceva decât o Fiinţă glorioasă. Dar El a întors spatele gloriei şi a coborât de pe munte pentru a Se identifica cu omenirea căzută.

Înălţarea este împlinirea Transfigurării. Domnul nostru S-a întors în gloria Lui de la început; dar El nu S-a întors doar ca Fiu al lui Dumnezeu; S-a întors la Dumnezeu atât ca Fiu al Omului, cât şi ca Fiu al lui Dumnezeu. Acum oricine are acces liber direct Ia tronul lui Dumnezeu prin înălţarea Fiului Omului.

Ca Fiu al Omului, Isus Cristos Şi-a limitat în mod deliberat omnipotenţa, omniprezenţa şi omniscienţa, dar acum acestea sunt ale Lui în toată puterea. Ca Fiu al Omului. Isus Cristos are acum toată puterea Ia tronul lui Dumnezeu El este Regele regilor şi Domnul domnilor din ziua înălţării Sale şi până acum.

Oswald Chambers

De n-ai fi Tu

De n- ai fi tu in viata mea Stapan
Cand stoluri de sageti se-arunca-n mine,
A pacii vorbe n-as mai sti sa spun
Si raul nu l- as transforma in bine.

De nu mi-ai intari piciorul slab
Cand temeliile se clatina sub mine,
As oscila asemeni lui Ahab
Si n-as mai sti sa ma indrept spre Tine…

De nu mi-ai limpezi privirea stearsa
Cand neguri ma-npresoara nemilos,
As rataci pe o carare falsa
Si as inainta fara folos…

De nu mi-ai curati auzul care,
Adesea pare surd la Glasul Tau,
As asculta soptiri din departare
Care m-ar rataci de harul Tau…

Cand mana mea se-ntinde inainte
Dorind un sprijin in momentul greu,
De n-ai intinde bratul Tau, Parinte,
M-as prabusi mereu in drumul meu…

De n-ar simti dulceata mangaierii
Inima-mi trista si-apasata chiar,
S-ar sfarama-n singuratatea serii
Traind mereu un viu si crud cosmar…

Dar Tu: Stapan, Prieten, Tata, Domn
In maretia creatiunii Tale,
M-ai intocmit pe mine – carne, om…
Si- ai pus in mine taine ideale…

Si te implici in mersul meu spre cer
In fiecare pas si-naintare,
Facandu-ma sa uit ce- i efemer
Si sa tintesc spre tarmurile Tale…

Cozma Ruth

Roagă-te atunci când ieși din casă

Roagă-te atunci când ieși din casă
Când vrei să te pornești în drumul tău
Roagă-te și atunci când te așezi la masă
Și nu uita să-i mulțumești lui Dumnezeu.

Rugăciunea e strigătul la cer
Căci sufletul respiră în rugăciune
Când pe genunchi în locul tăinuit, stingher
Lui Dumnezeu tu toate îi poți spune.

Roagă-te când te întorci acasă
Roagă-te neîncetat oriunde ești
Și pentru pâinea caldă ce o ai pe masă
Tu nu uita pe Dumnezeu să-l mulțumești.

Rugăciunea e dorul veșniciei
Căci sufletul după Paradis suspină
Și simți căldura și taina bucuriei
Când ești atras la piept de mâna Lui divină.

Spre cer ridică-ți ochii tăi mereu
Când ești trist și când îți merge bine
Roagă-te în orice timp, la bine și la greu
Când bat furtuni și în zilele senine.

Rugăciunea este un dar ceresc
Când simți iubirea cea nemăsurată
Când în taină cerul cu pământul se unesc
Cu cât mai sinceră cu atât e mai curată.

Mihail Cebotarev

Mai roaga-te odata

Dacă târziu tu te trezești, stai prea puțin în rugă,
Nici nu ai timp să studiezi, mereu mănânci în fugă,
Când de la masă te ridici e ora-ntârziată,
Chiar înainte ca să pleci… . mai roaga-te o dată!

Când dimineaț-aștepți prea mult tramvaiul ca să vină
Sau cu mașina ai făcut o pană de benzină,
Când stai destul la semafor sau la calea ferată,
Închide ochii și în gând… mai roagă te o dată!

Când întuneric e pe drum sau ai pierdut cărarea
Sau peste tot în jurul tău e agitată marea,
Când vântul e-împotriva ta cu ura lui turbată,
Ridică-ți ochii către cer… mai roagă-te o dată!

Când se revarsă ape mari sau vine uraganul
Iar un cutremur de pământ ți-a prăbușit tavanul,
Când fără casă tu rămâi și pierzi averea toată,
În loc să murmuri și să plangi… mai roagă-te o dată!

Când vrei să pui în gura ta un frâu pentru vorbire,
Să nu răspunzi la provocări, te lupți cu vechea fire,
Când îți apare-n calea ta ispita deghizată,
De vrei să fii biruitor… mai roagă -te o dată!

Când vezi oriunde-n jurul tău că se păcătuiește
Și că din ce in ce mai mult iubirea se răcește
Iar adunarea unde mergi e apostaziată,
Ca și Isus în Ghetsemani… mai roagă-te o dată!

Când ai aflat din profeții că vremea se-mplinește
Și toate-n jurul tău vestesc că totul se sfârșește,
Te uiți spre ceruri și nu vezi că Domnul se arată,
Ca și Ilie, pe genunchi… mai roagă-te o dată!

Anonim

Recunoștinţă

Îndrept cu gratitudine privirea
Spre cer, să mulţumesc pentru ce am
Și pentru că Ţi-am cunoscut iubirea
Când fără să Te știu, Te căutam…

Cuprinde-mi al meu suflet în căușul
Nemărginitei Tale îndurări
Și-ajută-mi să nu-mi pară greu urcușul
Spre patria de dincolo de zări!

Atât de-aproape-mi pare veșnicia,
Când m-ai făcut cu sufletul s-ating
Cuvântul Tău; apoi mi-ai dat tăria
Să lupt cu mine și să mă înving!

Am pace fiindcă mi-e iertată vina
Și-atunci când timpul mi se va sfârși,
Iar peste viaţă va cădea cortina,
Doresc în cer cu Dumnezeu a fi!

Laura Minciună 

Când o ușă se închide

În fața unei uși închise
Ai stat atâta și ai bătut,
Însă nimeni nu deschise
Căci dragostea din ei murise,
Și plânsul tău nu i-a durut!

Ridică-te și nu mai bate
Căci dacă-o ușă-închide El,
Deschide 10-n altă parte
Iar Domnul-i singurul ce poate,
Deschide uși chiar și spre cer.

De-atâtea ziduri te-ai lovit
Încercând să le zdrobești,
Dar ai căzut istovit
Căci sufletul ce-i împietrit,
Nu pricepe că-l iubești!

Inimile ce-s de piatră
Zidurile sufletești,
Doar Dumnezeu o să poată
Să le sfărâme odată,
Tu continuă să iubești.

Atât de mult ai așteptat
Să vezi că ruga ți-a rodit,
Cu lacrimi solul l-ai udat
Însă ce ai semănat,
Nici până azi n-a înflorit!

Dar te rog, nu dispera
Cândva o să înflorească,
Chiar Pavel de-ar semăna
Apollo de ar uda,
Dumnezeu face să crească!

De-ar fi să pierzi ce-ai adunat
Și să nu mai fii o stea,
Să știi că tot ai triumfat
Și încă ești foarte bogat,
Dacă nu-ți pierzi dragostea.

Dragostea-i nemuritoare
Și Ea va dăinui mereu,
Va suporta orice vâltoare
Nu va fi nimeni s-o doboare,
Căci dragostea e Dumnezeu!

Mirela Olteanu 

Se lasă noaptea peste Ro…mânia!

Se lasă noaptea peste Ro… mânia,
Căci Dumnezeu nu a participat la vot!
A stat pe tron, în cer, să urmărească,
Cum luptă toți și dacă toți mai pot!

Se lasă noaptea, o noapte de păcat,
Pentru că ne-am obișnuit cu răul…
Mânia va veni și peste RO îndat
Că am iubit mai mult din noi, doar eul.

Și ce mă doare cel mai mult acum,
E că românii au crezut politic!
Nu au citit nici legi, nici spirit critic,
Ci s-au lăsat mânați de toți la drum…

Se vede noaptea peste Ro… mânia,
Nu v-a-ntârzia să vină, ba la timp,
Sosi-va ceasul, însă nostalgia,
După un vot: dar el va fi un gând…

Vom plânge cu amar după Octombrie
A zilelor în care am votat,
Ca viața noastră în pace să ne fie,
Dar vom avea: un suflet tulburat…

Așa e, când dormim și când ne credem
Creștini din pix, creștini cu titlul și atât…
Ne mână toți, roșcove ca să culegem,
Ca pe o turmă, cu un belciug în rât…

Puteam ca viața să ne-o dăm martiri,
Puteam ca să murim pentru credință!
Dar să votăm ne-a fost atât de greu,
Să îndoim, o mică hârtiuță…

Acum suntem minoritate, în Ro… mânia,
Însă chiar peste orice om ea va veni!
Românii ce și-au dat acordul NU,
Pentru orice păcat și rău ei vor plăti!

Dar Dumnezeu va ține El, familia!
Va binecuvânta românul drept, creștin
Care trăiește Biblia și nu titulatura,
Va duce pacea în suflet de român!

Bulzan Marian Gigel