Volanul

În lumea noastră e ceva normal
Sunt peste tot, întregă lumea-i plină
Interesant ar fi sau chiar banal
Să nu ști ce e aia o mașină.

Mașina e obiectul necesar
Transportului modern, eficient
Conduci corect, mașina e un har
Conduci greșit, sfârșești în accident.

Unei mașini îi trebuie motor
Iar fără el să pleci din loc nu poți
Transmisia îi vine-n ajutor
Puterea lui s-o ducă pân’ la roți.

Apoi sunt frâne ca să te oprești
Să nu sfârșești lovind vre-un bolovan
Dar foarte important, s-o cărmuiești
Îți trebuie neapărat volan.

Deși diferă în dimensiuni
Sau combustibilul ce-i folosit
De stil, model și-atâtea opțiuni
Volanu-i important și nelipsit.

Oriunde mergi, din clipa când pornești
Pe orice drumuri, cât ar fi de lungi
Spre punctul destinat să cârmuiești
Volanul te ajută să ajungi.

Ca o mașină-n trafic rutier
Așa e crediciosul pe pământ
Pe drumul ce sfârșește sus în cer
Motorizat de Har și de Cuvânt.

Iar Duhul Sfânt, cerescul combustibil
Dezvoltă în motor putere mare
Și tot prin Sfântul Duh este posibil
S-acționăm sistemul de –nfrânare.

Volanul însă ține de voință
Direcția cu el e dirijată
Voința izvorâtă din credință
E cârmuirea cea mai adecvată.

Cunoașterea traseului ajută
Iar GPS ne e Cuvântul dat
Când Voia Lui devine absolută
Traseul pas cu pas e respectat.

Când GPS –ul spune: -înainte!
Ca să ajungi la Casa de-nchinare
Tu n-asculta de șoapte sau cuvinte
Că alt traseu te duce la pierzare.

Când știi că Domnul vrea s-o iei la drepta
Sau să oprești pentr-o ajutorare
Numai virând la timp vei face fapta
Ce El ți-a pregătit pentru lucrare.

Când Domnul e cu tine în mașină
Când mintea ta prin Duh rămâne trează
Tu vei avea pe drum mereu lumină
Și-n Voia Lui și voia ta virează.

O Doamne, dă-ne Tu discernământul
Să nu plecăm de nu ești Tu prezent
Și-astfel pe-ai Tăi copii pe-ntreg pămâtul
Să îi ferești mereu de accident.

Vionța noastră doar să se supună
Direcților venite de la Tine
Să nu se-abată sau să se opună
Călătoria s-o sfârșim cu bine.

Căci toate le primim din a Ta mână
Cuvântul și credința și elanul
Și-n mâna Ta în veci vreau să rămână
Voința noastră-ntreagă. . sau volanul.

Daniel Hozan

Al cerului dulce miros

Cândva se va ști despre mine c-am fost trecător pe pământ
Și tot ce-am făcut rău sau bine, rămâne în urmă un cânt.
Cândva voi pleca-n veșnicie și tot ce-am făcut aici jos
Va fi doar un cânt de-armonie, sau un zgomot adânc, rușinos.

Cândva, peste timp când viața, va fi la sfârșit de hotar
Rămâne în urmă speranța sau gustul puternic, amar.
Și-atunci nimic, niciodată nu voi mai putea corecta
Căci tot ce-am făcut eu odată, în bine sau rău va schimba.

Apare un semn de-ntrebare, trăiesc eu sau nu în Hristos,
Sunt eu oare mâini și picioare și ochii acelui de jos?
Sunt gata de jertfa oricând, sunt gata să-mbrac eu orfanul,
Sau sunt eu legat de pământ și domn îmi este doar banul?

Un singur lucru-mi doresc și lupt pentru el orice-ar fi
Ca orice-ar veni, cât trăiesc, să fiu un exemplu-ntre vii.
Să las la al vieții apus, al cerului dulce miros,
Și-apoi să mă-ndrept spre Isus cântând plin de har, bucuros.

Așa să-mi ajute Hristosul, dorința să se-nfăptuiască
S-arăt prin trăire frumosul și dragostea-n suflet să-mi crească
Să stau în picioare când valul e gata să-mi rupă catargul,
Și-atunci când aproape e malul, ochii-mi să vadă stindardul.

 Nichifor Nicu

Isuse, în prezența Ta…

Isuse în prezența Ta
Cântarea este mai plăcută
Mereu ‘naintea Ta voi sta
Făr’ Tine nu pot exista
Clarifici starea de derută.

Zilnic mă ajuți să sui
Spre spațiul vieții de splendoare
Cuvânt de-ncurajare-mi spui
Ca Tine nimeni altul nu-i
În faptă și în afirmare.

Prezența Ta înseamnă har
Cum nu găsești în altă parte
Să pot respinge-un adversar,
Să pot să umplu un hambar,
De Cer să nu mă pot desparte.

Cu Tine nu mă rătăcesc
Prin ipotetice unghere
Sunt fericit să Te slujesc
Și voia Ta s-o împlinesc
Să trec dincol’ de Înviere.

Ca aeru-i prezența Ta
Îmi întreține existența
Și alte daruri îmi vei da
Mesajul tău îl voi purta
Să se întindă influența.

Îți mulțumesc că ești prezent
În orice loc și-n orice vreme
Ești Scutul meu, ești permanent
Vorbirea-Ți e medicament
Pentru tot felul de probleme.

Stau lângă Tine și cu Tine
Prezența Ta m-a cucerit
În bucurie și- n suspine
Mă-nviorează, mă susține
Și-mi face traiul fericit.

George Cornici

Dumnezeu domnește

Dumnezeu în Cer domnește
Plin de Har și Grație
Slava Lui se oglindește
Zilnic în Creație.

De la iarba din câmpie
Până-n vârful munților
De la cuc și ciocârlie
Pân’ la peștii mărilor.

De la gâza zburătoare
Pan’ la lei și vipere
De la cea mai mică floare
La gigantul arbore.

Toate sunt sub ocrotirea
Brațelor puternice
Doamne Tu ne-arăți iubirea
Bunătății veșnice.

Căci natura Te slăvește
Cu-a ei adorație
Omu-n schimb Te părăsește
Fără motivație.

Oamenii în loc să fie
Plini de recunoaștere. .
Cea mai scumpă ființă vie
Relelor dă naștere.

Chiar primind atâta bine
Dovedesc opunere
Te nesocotesc pe Tine
Plini de nesupunere.

Căci în loc să Te slăvească
Strălucind ca stelele
Au ajuns să se urască
Făcând toate relele.

Sumedenii de păcate,
Caractere josnice
Îmbibate-n răutate
De putere dornice.

Amăgiti de faima lumii
Trecatoarea grație
Chiar știind că rostul humii
Este putrefacție.

Pentru-a lumii artificii
Slabe și vremelnice
Trecătoare beneficii
Să pierzi haruri veșnice?

Slava lumii-i trecătoare
Trece ca și sunetul
Cu ce poți să cumperi oare
De ți-ai pierde sufletul?

Dar în lumea agitată
Ce mereu se năruie
Cu iubire Sfântul Tată
Harul Său ni-l dăruie.

Căci iubirea-I jertfitoare
E așa puternică
Ne salvează din pierzare
La o viață veșnică.

Cin’ se lasă de păcate
Deși răul bântuie
Jerfa lui Isus mai poate
Încă să îl mântuie.

Dacă ieși din mersul lumii
Domnului rugându-te
Alegând în locul humii
Viața, pocăindu-te.

Zilnic Domnul ne privește
Cu considerație
Și prin har ne dăruiește
Sfântă satisfacție.

Căci în noi, la noua ființă
Dumnezeu dă naștere
Ce trăiește prin credință
Crescând în cunoaștere.

Milă și înțelepciune
El ni le atribuie
Iar când facem fapte bune
E că El contribuie.

Nu că fapta cea făcută
E de Slavă vrednică
Dar făcând-o El ne-ajută
Spre Viața Veșnică.

Prin a umbrei morții vale
Unde lumea tremură
Noi înaintăm pe cale
Pașii noștri-I numără.

Iar când Ziua Minunată
Își arată zorile
Când cu drag al nostru Tată
Își va strânge florile,

Spre Cereasca Sărbătoare
Noi din valea plângerii
Spre Isus, al nostru Soare
Vom zbura cu îngerii.

Domnul nostru stăpânește
Chiar și-n vremi potrivnice
Și în Rai ne pregătește
Locurile veșnice.

Daniel Hozan

O, de-ar ținti căile mele…

O, de-ar ținti căile mele
La lucrurile ce nu pier,
La țara dincolo de stele,
La Tine, Doamne, și la cer.

O, de-aș putea, a mea umblare
S-o ‘ndrept după al Tău cuvânt,
Aș fi o binecuvântare
Și o lumină pe pământ.

Și de-aș păzi a Ta poruncă
Și ale Tale orânduiri,
Aș avea casa, sus, pe stâncă,
Scutit de-orice nenorociri.

O, de-aș putea primi mustrarea
Când mă abat pe alte căi,
Mi-ar fi plină de har cântarea
Și-aș fi ferit de oameni răi.

Nici nu aș fi dat de rușine
La judecată-n fața Ta,
Căci eu nădăjduiesc în Tine,
O, Domnul meu, de-a pururea…

 Leonte Chibici 

Altfel parc-a fost atunci

Altfel parc-a fost atunci
Când fredonam cântări prin lunci.

Azi e muzică mai tare
Cu o altă exprimare.

Ce s-antâmplat? Ce s-a-ntâmplat?
Și cine oare ne-a-nșelat?

Scriptura de toți era citită
Și-apoi aplicată și trăită.

Frații mergeau de voie bunā
Unde creștinii se adună.

Ce să zic de părtășie?
Cu har, cu multă duioșie.

Mai rari păstori cu seminar
Dar Duhul era-n sanctuar.

Nu se uitau la ceas; n-aveau
Dar mesajul îl sorbeau.

Când se-adunau la rugăciune
Se și gândeau la vreo minune.

(Azi rugâciunea se omite
Sā fie predici prelungite

Ne întrebăm ce s-a-ntâmplat
C-așa de tare s-a schimbat)

Altfel parc- a fost atunci
Când învâțam din Psalmi pe prunci.

(Azi nu-i nevoie: Internetul
Vrea să fie ca profetul)

Au fost prigoane și bătăi
Dar nu erau mai multe căi.

După munca de pe-ogoare
Făceau timp pentru-adunare.

(Azi o mică oboseală
E o mare, mare boală.)

Să vedem cum a mai fost:
Știau Psalmii pe de rost.

Altfel parc-a fost atunci
Când mergeau cântând la munci.

Cu nostalgie ne-amintim
Câte-am știut și câte știm.

N-aveam devoționale
Dar ‘nălțam multe-osanale.

Veneam acasă-nviorați
De iubirea ce era-ntre frați.

Altfel parc-a fost atunci
La umbra sfintelor porunci…

Un crez puternic, neclintit
Pentru Păstorul preaiubit.

Așa a fost atunci, dar azi
Se varsă lacrimi pe obraz?

Cuprinși suntem de întristări
Dar, oare, vrem înviorări?

George Cornici

În iubire

În iubire nu e frică
De căderi sau prăbușiri,
Căci iubirea te ridică
Și-ți aduce împliniri.

Dragostea alungă teama
Când iubești cu adevărat,
Dacă-n calea ta iei seama
Și ești sincer și curat.

În iubire nu-i schimbare,
Jurământul ei e sfânt;
Nu e umbră de mutare,
Nici în cer, nici pe pământ.

Să iubești e o onoare,
E un sentiment frumos,
E un har nespus de mare,
E iubirea Lui Hristos.

Nu e loc de răzbunare
Chiar de ești vorbit de rău,
Când iubești și noaptea-i soare
Căci iubirea-I, Dumnezeu.

În iubire e iertare,
Este dragoste, e dor,
Este milă, acceptare,
Și-n nevoi, e ajutor.

 Puiu Chibici  

Totul e-n zadar fārā Tine

Totul e-n zadar fārā Tine
Totul se nāruie în lut
Ai pus în noi tot ce-i bine
E har cā Te-am cunoscut.

Ești Suveran peste toate
Te recunoaștem; ești bun
Ne ești și prieten și frate
Oștirile Ți se supun.

Ce-am face fārā Lumina
Trimisā zilnic de Sus?
Ne-ar teroriza vina
Ar fi totul distrus.

Ne-ar cuceri nepāsarea
De n-ar fi dorul ceresc
Ar birui încercarea,
Am trāi ceva grotesc.

O, ce sublimā e starea
În care în duh ne-nchinām
Dar de-i uscatā lucrarea
Doar pleavā noi adunām.

Cum de-am putut câteodatā
Sā stām departe de-altar?
Atunci am vāzut cum se-aratā
Cel mai nemernic coșmar.

Fārā divina prezențā
Ne ducem în jos, în neant
De aceea vrem existențā
Cu zel pentru ce-i important.

Nu ne lāsa fārā Tine
Cel ce din noapte ne- ai scos
Cā-n cele mai grele suspine
Simțit-am suflu-Ți duios.

George Cornici

Astăzi, Domnul îndurării

Astăzi, Domnul îndurării
Trece iarăși prin Cetate
Și prin mijlocu-adunării
Unde-s suflete întristate. . .

E rănit adânc în suflet
Și cu ochii înlăcrimați. . .
Nu aprobă-al nostru umblet,
Totuși, ne numește frați

Și cu-o vorbă prietenoasă
Se-apropie de fiecare,
Vorbă bună și duioasă
Încărcată de îndurare,

De îndurarea cea Divină
Care mângâie duios,
Cu un har plin de lumină,
Pe cel slab și păcătos.

Pentru cei ce nu-L primesc
Mai suspină cu durere. . .
Căci în trupul omenesc
Făr` de El, sufletul piere!

Și pieirea presupune
„Despărțirea” ce-o să fie
Chin cum nu se poate spune
Pentru întreaga veșnicie.

Iar pe-acest pământ nu este
Fericire pentru suflet,
Aici moartea urmărește
Neîncetat al nostru umblet!

Iată; Mâna îndurării
Stă întinsă mai departe. . .
Cunoști vremea cercetării,
Ori pasiv, urmezi spre moarte?

Dacă-aduni în astă viață
Bogăția lumii, toată
Are ea vreo importanță
Când viața ți se gată? !

Sau plăcerile lumești
Care-ți amăgesc privirea
Poți tu să le folosești
Ca să-ți afli izbăvirea. . . ?

Ce poate să mai rețină
Departe de Sfântul Miel
Și îndurarea Lui divină,
Prețuitu-ți suflețel? !

O, nu sta nepăsător
Față de îndurarea Lui
Că-ai să-L vezi Judecător
La sfârșitul veacului,

Când nu va mai fi îndurare
Ci doar Judecată dreaptă!
Nu trata cu nepăsare
Veșnicia ce te-așteaptă!

Azi e vremea cercetării,
Vremea Mântuirii-n dar,
Dar din cauza nepăsării
Toate-ți pot fi în zadar!

Ioan Hapca

Vara din noi

Referințe1 Petru 1:22

De ce n-ar fi lesne ca vara din noi
Să fie stăpână pe-al vremii noroi,
Să fim mai senini, mai calde lumini
Şi tot mai frumos să-nflorim în grădini …

De ce n-am gusta din cerescul nectar,
Să dregem spărturi cu iubire şi har,
‎Mai des să zâmbim, mai calzi, mai vioi,
‎De ce n-am aduce o vară-ntre noi‎ …

De ce nu râvnim la un zbor mai înalt,
Luceferi aprinşi în al nopţii cobalt
Să fim de mireasma vieţii mai plini
Şi fără prihană în văi să fim crini ‎…

De ce-ar trebui ca vara să plece
Din lumea amară, străină şi rece,
De ce n-o oprim, doar ştim că-i mai bine
Ca vara din noi să nu se termine …

Să nu ne despoaie o toamnă de rod,
Pe repezi şuvoaie să facem un pod
Şi-n timp ce cocorii pleca-vor pe rând
Tot vară să fie în inimi şi-n gând‎! …

Olivia Pocol