9 Noembrie

Astfel dar, după cum aţi primit pe Christos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El.” Coloseni 2:6

Daca L-am primit pe Christos înlăuntrul inimilor noastre, viaţa nouă va manifesta cunoaşterea Sa intimă prin umblarea în credinţă cu El. Umblarea implică acţiune. Religia noastră nu se limitează la timpul de rugăciune personală. Trebuie să punem în practică ceea ce credem. Dacă cineva umblă în Christos, acţionează aşa cum a acţionat Christos. Fiindcă Christos este în el, speranţa, dragostea, bucuria şi viaţa lui, el este o reflectare a imaginii lui Isus. Oamenii spun despre el: „este ca învăţătorul lui; trăieşte cu Isus Christos”. Umblarea înseamnă progres. „așa să și umblaţi în El”. Păşiţi din har în har.

Alergaţi înainte până când ajungeţi la cel mai înalt grad de cunoaştere pe care o poate atinge cineva în Prea Iubitul. Umblarea implică continuitate. Trebuie să rămânem permanent în Isus. Cât de mulţi creştini cred că trebuie să înceapă şi să termine ziua în tovărăşia lui Isus, dar pe timpul zilei îşi dau inima lumii! Aceasta nu este umblare. Trebuie să fim întotdeauna cu El, călcând pe urmele Sale şi făcând voia Sa. Umblarea implică şi obişnuinţă. Atunci când vorbim despre umblarea şi conversaţia unui om, înţelegem prin aceasta obiceiurile şi caracterul constant al vieţii sale. Dacă ne bucurăm uneori în Christos, şi apoi ÎI uităm, dacă ÎI chemăm uneori, şi apoi Îl părăsim, nu înseamnă că suntem obişnuiţi cu El.

Nu umblam în El. Trebuie să ne ţinem strâns de El, să ne prindem de El, şi să nu-L lăsăm să plece niciodată; trebuie să trăim în şi prin EL „După cum aţi primit pe Christos Isus Domnul, așa să și umblaţi în El”, Perseverează în acelaşi fel în care ai început. Dacă la început Isus Christos a fost temelia credinţei, izvorul vieţii, principiul acţiunilor tale şi bucuria sufletului tău, lasă-L să fie la fel până la sfârşitul vieţii – acelaşi când umbli prin valea umbrei morţii, dar și Când vei intra în bucuria pregătită pentru poporul lui Dumnezeu, Duh prea Sfânt, ajută-ne să ascultăm acest precept ceresc.

Meditaţii C. H. Spurgeon

28 Octombrie

Eu v-am ales din mijlocul lumii.” Ioan 15:19

În acest text se vorbeşte despre un har deosebit şi o privire discriminatorie, fiindcă unele persoane sunt obiectul afecţiunii divine. Nu vă temeţi să zăboviţi asupra înaltei doctrine a alegerii. Când eşti deprimat şi disperat, găseşti în aeastă asigurare un leac alinător. Cei care se îndoiesc de doctrina harului sau o lasă în umbră, riscă să piardă cei mai aleşi struguri din Eşcol; ei pierd vinurile rafinate şi delicatesele bogate. Nu există nici un balsam în Galaad care să se compare cu ea. Dacă mierea din pădure i-a luminat ochii lui Ionatan, mierea acestei doctrine îţi va lumina inima, ca să iubeşti şi să înveţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu. Mănâncă, şi nu te teme că te vei sătura prea tare. Trăieşte numai din această hrană aleasă, şi nu te teme că este o dietă prea severă. Hrana de la masa Regelui nu poate face rău curtenilor. Încearcă să-ţi cultivi mintea, ca să poţi înţelege tot mai mult din dragostea eternă, Atotcuprinzătoare şi discriminatorie a lui Dumnezeu. După ce ai urcat pe culmea acestei alegeri, zăboveşte pe muntele vecin, cel al legământului de har. Poruncile legământului sunt stâncile care ne apără; poruncile şi Isus Christos, Garantul, sunt locul de adăpost al sufletelor.

Sângele Lui, poruncile şi legământul
Mă vor păzi în mijloc de furtună
Când toţi cei tari îşi părăsesc cuvântul
Eu mă întemeiez pe legea cea divină.

Dacă Isus s-a angajat să mă ducă în slavă, şi dacă Tatăl a promis că mă dă Fiului ca parte din răsplata lucrării sufletului atunci, suflete, eşti în siguranţă, fiindcă Dumnezeu este credincios şi Isus este însuşi Adevărul. Atunci când a jucat înaintea chivotului, David i-a spus Micalei că alegerea 1-a înedemnat să joace. Vino, suflete, şi bucură-te în faţa Dumnezeului harului; joacă pentru bucuria din sufletul tău.

Meditaţii C. H. Spurgeon

22 Septembrie

Să se bucure Israel de Cel ce l-a făcut.” Psalmi 149:2

Bucură-te din inimă, credinciosule, dar ai grijă ca bucuria ta să vină de la Domnul. Ai multe motive de bucurie în Dumnezeul tău, fiindcă poţi cânta împreună cu David: „Dumnezeu… bucuria şi veselia mea” (Psalmi 43:4). Bucură-te că Domnul domneşte, că Iehova este Rege! Bucură-te că El tronează şi conduce toate lucrurile! Fiecare atribut al lui Dumnezeu trebuie să devină o rază în soarele bucuriei noastre. Faptul că El este înţelept ne bucură atunci când ne privim nebunia. Faptul că El este puternic ne înveseleşte, fiindcă noi tremurăm de slăbiciune. Faptul că El este veşnic va fi întotdeauna o temă de bucurie, pentru că noi suntem trecători ca iarba. Faptul că El este neschimbător ne face să izbucnim în cântare, fiindcă noi ne schimbăm în fiecare oră.

Ştim că El este plin de har, că harul izvorăşte din El, şi că acest har al legământului ne-a fost dat nouă; este al nostru, ca să ne curăţească, să ne păzească, să ne sfinţească, să ne desăvârşească, să ne ducă în slavă — toate aceste lucruri ar trebui să ne facă să ne bucurăm în El. Bucuria aceasta în Dumnezeu este ca un râu adânc. Noi i-am atins doar suprafaţa. ştim puţine despre undele lui limpezi şi cereşti, dar în faţă adâncimea este mai mare, şi curentul mai năvalnic în bucuria lui. Creştinul simte că se poate bucura nu numai în ceea ce este Dumnezeu, dar şi în ceea ce Dumnezeu a făcut pentru el în trecut.

Psalmii ne arată că poporul lui Dumnezeu din vechime era înclinat să se gândească mai mult la acţiunile Domnului, şi aveau cântări despre fiecare din ele. Fie ca poporul lui Dumnezeu să numere din nou faptele Domnului! Să spună faptele lui măreţe şi să declare: „voi cânta Domnului, căci Şi-a arătat slava” (Exod 15:1). Să nu se oprească niciodată din cântat, fiindcă bucuria în faptele iubitoare ale Domnului, în providenţă şi în har se arată prin mulţumiri continue, zi de zi, din îndurare în îndurare. Bucuraţi-vă, copii ai Sionului, şi veseliţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru.

Meditaţii C. H. Spurgeon

16 Septembrie

Părtaşi firii dumnezeieşti.” 2 Petru 1:4

Să fii părtaş firii dumnezeieşti nu înseamnă, desigur, să devii Dumnezeu. Acest lucru nu se poate întâmpla. Esenţa dumnezeirii nu poate fi împărtăşită de fiinţele create. Între creatură şi Creator trebuie să existe o prăpastie fixată în respectul esenţei. Dar, aşa cum primul om Adam a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi noi, prin reînnoirea Duhului Sfânt, suntem făcuţi după chipul Celui Prea înalt într-un sens divin, şi suntem părtaşi firii dumnezeieşti. Suntem prin har, făcuţi ca Dumnezeu. „Dumnezeu este iubire” (1 loan 4:16). Noi devenim iubire: „oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu” (vers. 7). Dumnezeu este adevăr; noi devenim adevăr, şi iubim ceea ce este adevărat. Dumnezeu este bun, şi ne face buni prin harul Său, ca să devenim „cei cu inima curată”, care „îl vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5:8).

Mai mult, devenim „părtaşi firii dumnezeieşti” într-un sens mai înalt — de fapt, într-un sens cât se poate de înalt, devenim absolut divini. Nu devenim noi mădulare ale trupului lui Christos? Da, acelaşi sânge care curge în cap curge şi în mână, şi aceeaşi viaţă care îl impulsionează pe Christos impulsionează şi poporul Său, fiindcă „voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Christos în Dumnezeu” (Coloseni 3:3). De parcă nu ar fi destul, suntem şi căsătoriţi cu Christos. El s-a legat de noi prin legământul dreptăţii şi credincioşiei, şi cel care se uneşte cu Domnul devine un singur trup cu El.

O, minunat mister! Noi îl privim, dar cine l-ar putea înţelege? Una cu Isus – mai aproape de El decât mlădiţa de butuc, suntem o parte a Domnului, a Mântuitorului şi Răscumpărătorului nostru! În timp ce ne bucurăm de acest lucru, să ne amintim că cei care sunt făcuţi „părtaşi firii dumnezeieşti” vor manifesta relaţia lor înaltă şi sfânta în părtăşia cu ceilalţi. Din umblarea lor zilnică şi vorbirea lor, va fi evident că ei au „fugit de stricăciunea care este în lume, prin pofte ” 02 [ Petru 1:4). O, dă-ne mai multă sfinţenie divină!

Meditaţii C. H. Spurgeon

21 August

Cel ce udă pe alţii va fi udat şi el.” Proverbe 11:25

Aici suntem învăţaţi marea lecţie că, pentru a primi, trebuie să dai, ca să aduni, trebuie să risipeşti, ca să fii fericit, trebuie să-i faci pe alţii fericiţi şi, ca să devii viguros spiritual, trebuie să cauţi binele spiritual al celorlalţi. Udându-i pe alţii, suntem şi noi udaţi. Cum? Eforturile noastre de a fi folositori ne măresc puterile de a fi folositori. Avem talente, latente şi facultăţi adormite, care sunt aduse la lumină prin sacrificiu. Puterea noastră de muncă este ascunsă înăuntrul nostru, până ne aventurăm să luptăm în bătăliile Domnului sau să urcăm muntele încercărilor. Noi nu ştim câtă simţire posedăm împreună, până nu suntem încercaţi să alinăm durerea văduvei sau lacrimile orfanului. Atunci când îi învăţăm pe alţii, căpătăm noi înşine învăţătură.

O, ce lecţii minunate am învăţat la căpătâiul bolnavilor! Am mers să învăţăm din Scripturi, şi ne-am întors ruşinaţi de puţina noastră ştiinţă. În conversaţiile noastre cu sărmanii sfinţi, suntem învăţaţi despre calea lui Dumnezeu pentru noi, şi primim o cunoaştere mai adâncă a adevărului Său. Aşa că, udându-i pe alţii, devenim mai umili. Descoperim cât de mult har este acolo unde nu bănuiam, şi cât de mult ne pot ajuta cei sărmani în dobândirea cunoştinţelor. Şi mângâierea noastră este mai mare atunci când muncim pentru alţii. Noi vrem să-i înveselim pe ei, şi mângâierea ne bucură inimile.

Asemeni celor doi oameni prinşi în zăpadă, unul trebuie să frece mâinile şi picioarele celuilalt ca să nu-l lase să moară, şi făcând aşa îşi pune sângele în mişcare şi îşi salvează viaţa. Sărmana văduvă din Sarepta şi-a oferit puţinele provizii pentru hrana proorocului, şi din ziua aceea nu a mai ştiut niciodată ce înseamnă să rabzi de foame. „Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra” (Luca 6:38).

Meditaţii C. H. Spurgeon

Din nou chemați la Cină

Din nou suntem chemați la Cină
Primind nemeritatul Har. .
Pe masa plină de lumină
Din nou e-o pâine și-un pahar.

Din nou în cugete cernite
Simțim atâtea apăsări
Vorbiri și stări nepotrivite
Împotriviri și acuzări.

După un timp de încercare
Cu lupte și cu provocări
Avem veșmintele murdare
Și-avem atâtea remușcări.

În coșurile pentru roade
Aducem iar așa puțin. .
Și din cascade în cascade
Mustrări în cugete ne vin. .

Am fost trimiși argați în vie
Ne-a dat talanți, doar să lucrăm. .
Și-acum, când Domnul ne îmbie,
Noi ce-am adus? Ce merităm?

Privind la pâinea ce-i ‘nainte
La vinul în pahar turnat
Ne stăruie mereu în minte
Acel ce-a fost crucificat.

Și rând pe rând în adunare
În fața Lui ne cercetăm
Și-n duh, atins e fiecare
De-un Har ce nu îl merităm.

Ce-adânc ne conștientizează
De jertfa Fiului Divin
Ce încă spală și salvează,
Ce are meritul deplin.

Iubirea Lui nemăsurată
Ne cheamă iarăși să venim
La masa binecuvântată
Ca împreună s-o servim.

Din nou primim a Lui iertare
Prin Har noi suntem ce suntem
Iubirea Lui aseamăn n-are. .
Noi nici un merit nu avem.

Căci numai Harul Lui ne ține. .
Nimic ce noi am fi adus
Tot meritul ii aparține
Doar jertfei Domnului Isus.

Cu inima deschisă, bună,
Adânc in duhul cercetați
Se-aude vocea ce răsună:
“Iubiții mei, luați, mâncați!

Din Pâinea care dă Viață,
Din trupul lui Emanuel,
Și-apoi din vinul pus în față
Luați acum, beți toți din el!”

Cu ființa-întreagă tremurândă,
Din sângele și trupul Sfânt
Luăm cu inima plăpândă
Reînnoind un legământ

Un legământ semnat cu sânge
Pentru acei răscumpărați
Ce-n jurul Tatălui îi strânge
Justificați și împăcați. .

Iar Duhul Sfânt ca mărturie,
În sufletul deplin predat,
Printr-un fior de bucurie
A Lui amprentă și-a lăsat.

Cu Sfânta Cină-împărtășită
Umpluți de Harul Lui deplin
Plecăm cu inima-înnoită
Și binecuvântați. . Amin!

Daniel Hozan

Cine suntem?

Suntem creați după a Lui asemănare
Suntem pe planetă nu la întâmplare
Al nostru Stăpân a pus în noi voință
Să Îl slujim prin har și prin credință.

În noi a fost plantat gândul veșniciei
Și de aceea iubim starea vredniciei
Am fost eliberați din grota ignoranței
Și-am fost înzestrați cu aripile speranței.

Ne-au spus că provenim din cimpanzeu,
Că-i fantezie să crezi în Dumnezeu
O, ignoranți cu universitate
Doar El să vă transforme gândul poate!

Suntem neam salvat prin sângele jertfei,
Cunoaștem că-n dumnezeire sunt trei
Nu, pocăința nu e complicată
Am acceptat chemarea binecuvântată.

Precare ipoteze nu ne atrag
Cuvântul Sfintei revelații ne e drag
Dumnezeiești cerințe ne fac traiul activ
Programul ceresc transmis e instructiv.

Nu suntem pe drumul spre niciunde
Și nici duși de dogme ce-apar să ne inunde
Spre glorii eterne traseul ne-ndreaptă
Suntem pelerini urcând din treaptă-n treaptă.

Cine suntem? Se pune întrebarea
Urmași ai Celui ce ne-a dat iertarea
Comorile noastre nu sunt pământene
Spre Paradis ‘nălțăm brațe și antene.

N-avem nici un merit pentru ce suntem
Tot meritul e al Stăpânului suprem
Tot ce de la El vine e bun și perfect
I se cuvine închinare și respect.

N-am fost destinați pentru pierzare
Ci, iar, facem cuvenita precizare:
Suntem creați pentru splendori divine
Cu-acei care în Duh doresc să se închine.

George Cornici

Calea, Adevărul și Viața

Isus este Calea noastră, drum sigur pe-acest pământ,
Binecuvântat cu sânge și sfințit prin Duhul Sfânt.
Calea-i duce către ceruri, Har și Pace-n ea găsești.
Nu mai sta în îndoială, doar pe El să-L urmărești !

Isus este Adevărul, decantat, clar, Absolut .
Fără paznici și zăvoare, gratis tuturor vândut…
Cere să-l lași sa lucreze, fericire pentru tine,
Deci deschide-I și-L primește, doar pe El, Supremul Bine !

Isus este Viața vie, bând din El ești săturat,
Te-a iubit deplin la cruce, mântuit, răscumpărat.
Totul scump dar, fără plată, doar să-I fim însoțitori,
Să-L primim cu drag în casă, să-I fim recunoscători !

Cale, Adevăr și Viață, am găsit numai prin El,
El ne caută pe nume , Sfântul Domn Emanuel !
De aceea cu iubire, ce vine din tronu-I Sfânt ,
Să-L mărturisim de-a pururi, tuturor pe-acest pământ !

Si viata vesnica este aceasta, sa te cunoasca pe Tine , singurul Dumnezeu Adevarat si pe Isus Hristos pe care l-ai trimes Tu! Isus este esenta existentei noastre pamantesti, fara El nu avem nici un sens…

Cristinel Agape  

Dacă-L ai pe Isus

Dacă-L ai pe Isus
Te-nveselești nespus
De tot ce El a spus.

Vei merge pe cale
Cu cânt și-osanale
Spre spații astrale.

Prezența Lui e far,
E Lumină și har
Cu miros de nectar.

Cine-L are pe El
A răspuns la apel
Și nu mai este rebel.

Trăirea-i cerească
Nu vrea să lovească
Ci doar să iubească.

Cine pe El Îl are
Ușor dă iertare,
Și-acceptă mustrare.

Pe brațe te poartă
Când forța e moartă
Greșești și te iartă.

Când la El apelezi
Multe minuni vezi
(Uscături devin verzi)

E cu tine-n dureri,
Ajută să porți poveri
Dând îndoite puteri.

Ți-e Păstorul iubit
Care la tine-a venit
Să trăiești s-a jertfit.

Dacă-L ai pe Isus
Și tu vei fi inclus
În viață fără apus.

George Cornici

Muntele cel Sfânt

Ai ridicat un steag, Isuse,
Ai fluierat peste pământ
Au alergat la Tine gloate,
Urcând pe Muntele cel Sfânt.

Căci Muntele se ‘nalță falnic
Printre ceilalți și printre văi
El e scăparea celor care
Ades se pierd pe multe căi.

Frumoasă înălțime este,
El bucură întreg pământ
Și este plin, plin de lumină
Căci e scăldat în Soare sfânt.

E-un Munte îmbrăcat cu slavă
Ce șade-n veșnici înălțimi
E o Cetate de scăpare
Pentru popor, pentru mulțimi.

Toți cei crescuți să poarte arma,
Cei antrenați ca ucigași
Din săbii își vor face pluguri
Arându-și câmpul blând, gingaș.

Nu vor mai învăța războiul
Nu vor mai purta sabia
Căci toți acei ce o vor scoate
Prădați și-uciși vor fi de ea.

Flămândul care locuiește
Pe Muntele Domnului sfânt
Belșug de hrană-acol’ găsește
Prin Duhul Sfânt și prin Cuvânt.

Toți orbii-și capătă vederea
Și șchiopii ‘ncep a alerga
Și-o flacără încins-ajunge
Chiar mucul ce-abia fumega.

Pe Muntele acesta mare
O Piatră șade căpătâi
Și pentru toți locuitorii
Odihnă, Doamne-n veci rămâi!

Ți-am auzit șuierătura
Cum ai suflat peste pământ
Ce har măreț, ce bucurie
Să urc pe Muntele cel Sfânt!

Camelia Stîngaciu