Măreția Lui

Când trece umbra Ta pe luciul apei,
Se sparg în valuri boabe de cleştar,
Când adierea mâinii Tale-atinge-o floare
Prin stropii de rouă-s miresme de har…

Când slava Ta se odihneşte în văzduh,
Coboară pacea-n râuri peste noi,
Când calcă pasul Tău în praful de pe uliţi
Se schimbă-n câmp de crini, chiar mlaştini de noroi.

Iar când privirea-Ţi blândă ne-nvăluie fiinţa,
Plutim cu Tine pe-un crâmpei de Cer,
Prin străluciri de stele şi-nseninată zare,
Ne-arăţi abia zărite splendori ce-n veci nu pier.

Ce fericiţi străini suntem în lume,
Călătorind cu Tine spre ţărmuri de vecii,
Ştiind că-n Ţara păcii Tale sfinte
Noi nu suntem străini, ci suntem fii.

Iar când, cu drag ne vei chema pe nume
Şi luminate porţi se vor deschide larg,
Pe noi, străinii lumii, intrând în veşnicie,
Chiar Tatăl sfânt ne va primi în prag…

Şi-apoi, când ne va şterge privirile de lacrimi,
Uimiţi păşim în cetele de îngeri şi de sfinţi,
Purtând veşminte albe şi-un nume nou pe frunte,
Sărbătorim, prin har, trecute biruinţi!

Sara Dehelean 

Reclame

Când crezi

Când crezi cu-adevărat,
Nu-i munte să-ţi reziste,
Nu-i tunet să-nspăimânte
Inima-ţi de creştin.
Când ştii să-ţi foloseşti
Credinţa-n orice vreme,
Tu poţi trăi la maxim
Cu Dumnezeu. Amin!

Când crezi cu-adevărat,
Nu-i cine să te-oprească
Să-ţi duci până la capăt
Trăirea cu Isus:
Nu-i boală, nici ispită,
Nici luptă, încercare,
Să te oblige poate
Să mai priveşti în sus.

Când crezi cu-adevărat
Cuvântul plin de viaţă,
Tu ştii, creştine, oricând
Cu tine-i Dumnezeu,
Şi-atunci când singur eşti
În noaptea disperării,
Nu poţi uita de Domnul
Ce poartă greul tău.

Când crezi cu-adevărat,
Și viaţa ta-i reală,
Slujirea-ţi nu-i o farsă,
Nimic nu e-n zadar,
Căci numai prin credinţă
Tu ştii că ai în Domnul
Putere, îndrăzneală,
Nădejde, scop şi har!

Lucian Cazacu

Un Dumnezeu venit de sus!

Un Dumnezeu venit de sus!
În lumea asta atât de rea…
Dar fără El nu se putea?
Să nu mai credem în nimic?

A fost demult în cer un sfat,
Și o-ntrebare clar s-a pus:
Cine îl va răscumpăra pe om?
Nu a răspuns decât: Isus!

Un Dumnezeu pe tronul Său,
În cerul sfânt și plin de slavă,
Pe Diavol l-aruncat în hău,
Că vru acesta să domnească!

Iar după Diavol și alți îngeri,
Ce s-a găsit păcat la ei…
Au fost în cer atâtea frângeri,
De perfecțiuni și de eteri…

În mintea Lui de Dumnezeu
Acesta a făcut un plan!
Ca cerul să se completeze,
Dar cum așa? Cu care neam?

Cu stele, lumi și orizonturi,
Cu alți îngeri imperfecți?
Cu străluciri sau cu afronturi,
Puterilor cerești atleți?

Lăsă aceste toate planuri…
Și Dumnezeu alese omul!
Un chip al Lui cu noi elanuri,
Un suflet viu la fel ca Domnul!

Al nostru Dumnezeu știa,
Că cerul nu putu cuprinse,
Că peste mii și mii de ani,
El pe pământ Se coborâse…

Dar până atunci, într-o grădină,
Adam cu Eva au clacat!
Ei au primit atunci lumină,
Mâncând din el… aveau păcat!

Și de atunci până acum,
Lucrăm din greu acest pământ,
Și toți, cu mare greumânt,
Murim pe al vieții drum…

Satan crezu că dovedise
Lui Dumnezeu că omu-i slab…
El va alege-n scurta viață,
Din ăst motiv, ce-i este drag!

Dar omul a ales credința,
Pentru că sufletu-i tânjea…
Avea din El din Duhul slavei,
Din Dumnezeu avea viața…

Și astfel lupta se dădu,
Până când steaua a lucit!
În Betelemul din Iudeea
Din Cer un Dumnezeu venit!

Și astfel omenirea toată,
De la Adam pân’ la Isus
A mai primit o șansă-n plus,
Să nu aleagă viața moartă…

De ani și ani, de mii de ani,
Prin om, se umple veșnicia…
Iar Dumnezeu o dă cu drag,
Prin har să simtă bucuria!

Și astfel omul pe pământ,
Trăiește scurt și plin de boli,
Puține șanse, sărbători,
Dar tot alege pe Isus!

E Diavolul înfrânt pe veci!
Că planul omenirii sus
L-a împlinit Domnul Isus
Când s-a creat pământul!

El a răspuns cu viața Lui,
Ca omul să primească
O viață scurtă pe pământ,
Cu șansa să aleagă!

S-a pus garantul lumii-ntregi
Cu dor de veșnicie,
Venind în iesle, stând pe lemn,
Trăind în sărăcie…

Și astfel noi avem prin har,
Un mare dar, să știm ce-i viața!
Și să-L alegem pe Isus!
E Dumnezeu venit de sus!

Bulzan Marian Gigel 

Comoara mea

Iubit Isus, comoara mea
Aș vrea spre Tine a zbura
Să trec de norii întunecați
Să fiu pe veci cu ai mei frați!

Tu care îmi cunoști viața
Și pașii mei când se opresc
În locul unde frații-n taină
Cu glasul lor Te preamăresc!

Tu care meriți toată lauda
Cunoști și inima zdrobită
Si sufletul care așteaptă
Înviorarea mult dorită…

Sunt mulți ce stau în așteptare
Și te cheamă pe Tin’ Isus
Să îi ridici din a lor stare
Să-i  urci pe stânca, tot mai sus!

Întinde-Ți mâna bun Părinte
Privește spre acel sărman
Ce trece azi prin suferință
Dă-i mângâierea Ta, ca dar!

E mare har când Tu Isuse
Cobori din ceruri între noi
Prezenta Ta cea glorioasă
Ne duce sus, dincol de nori…

Acolo unde-i fericire
Si bucurie-n Duhul Sfânt
Unde cu toți se închină
În fața Celui Veșnic Sfânt!

Îți multumim căci tu esti Tată
Și mângâiere la orfani
În mila Ta ne porți pe brațe
Până în  Noul Canaan!

Osana! Glorie! Mărire!
Răsună azi de pe pământ
Și mii de glasuri se înalță
Până la tronul Celui Sfânt!

Ți-aducem cinste si onoare!
Și îți mulțumim Isus iubit
Că-n dragostea Ta cea măreață
Un loc în cer ne-ai pregătit!

Pop Beniamin 

Ce mare har

De-ai învăţat s-admiri corola vieţii,
Să-i simţi în nări parfumu-i prea frumos,
Să-ţi faci o punte-n anii tinereţii
Spre cerul larg, spre Steaua dimineţii-
Ce mare har ţi-a dăruit Christos!

De-ai învăţat să urci cu crucea-n spate,
Să nu cârteşti pe drumul cel spinos,
Iar celui asuprit să-i faci dreptate
‘Ntorcând măcar vreun suflet de la moarte-
Ce mare har ţi-a dăruit Christos!

Ce mare har să vezi ce nu se vede,
Să-nveţi din tot ce alţii au uitat
Şi să păstrezi în suflet ce se pierde
Din taina-n care altul nu mai crede-
E harul lui Christos, nemeritat!

E-un har s-aduni fărâmituri de pâine
‘Nvăţând mereu din tot ce e frumos,
Să faci pe ape-un pod ce va rămâne,
Ca legătură între Dumnezeu şi tine,
Un har născut din harul lui Christos.

Mihai Ghidora 

Cât mai e har

Cât mai e har putem ierta
Pe-oricine și pentru orice
Când harul se va termina
Oricât am vrea n-om mai putea.

Cât mai e har putem iubi
Nu doar pe cei ce ne iubesc
Când harul e Dumnezeiesc
Iubești pe cei ce îți greșesc.

Cât mai e har în rugăciune
Cu Domnul poți să mai vorbești
Păcatul tău ai cui il spune
Și în genunchi să te căiești.

Cât mai e har în adunare
Mai poți simți fiorul sfânt
Te cercetază prin cântare
Și prin al Domnului cuvânt.

Când harul de la noi s-a lua
Si untdelmen n-ai adunat
Să ai în candelă și-n vas
Amar atunci vei regreta.

E ultim ceas trâmbița sună
Să te trezești din somnul tău
Să-ti curățești haina căci vine
Cu slavă mare Dumnezeu.

Nicolae Zamfir

Credinţa-n Dumnezeu

Credinţa mea în Dumnezeu
M-apropie mai mult de ceruri,
Mă ţine lângă sfântul har
Şi mă-ntăreşte-n grele vremuri.

Credinţa mea în Dumnezeu
E-un tainic dor mai sfânt, mai mare
Decât al zărilor hotar,
Crescut spre lumea viitoare.

Credinţa mea în Dumnezeu
E-un dar nemeritat în mine,
E-un legământ înscris pe veci
În dragostea ce-n piept rămâne,

E un izvor curat şi viu
În astă lume vinovată
Şi-n numele Iubirii Lui
Îmi curăţeşte viaţa toată.

Numai credinţa-n Dumnezeu
Mă ţine neschimbat pe cale
Şi mă-ntăreşte ne-ncetat
În dragostea Măririi Sale.

Mihai Ghidora 

Mi-e dor!

Mi-e dor de Tine, cât de dor!
Mi-e dor de-al vieții scump Izvor!
Mi-e dor de atingerea de sus,
Mi-e dor de vorba Ta, Isus!

Mi-e dor de țara din înalt,
Mi-e dor de malul celălalt,
Mi-e dor să stau cu Tin’ mai mult,
Tu să-mi vorbești, eu să Te-ascult.

Mi-e dor de tot ce faci, mi-e dor!
Mi-e dor de-al îngerilor cor!
Mi-e de modul cum ades
Mi-ai spus că și eu sunt ales.

Mi-e dor de umplerea cu har,
Mi-e dor de-al Duhului Tău jar,
Mi-e dor să cânt cum n-am cântat
Demult un cântec inspirat.

Mi-e dor, mi-e dor, știi bine acum!
Mi-e dor să fim pe același drum,
Mi-e dor și n-am alt dor decât
Pe Tine să te am și-atât.

Lucian Cazacu 

O ce har

O ce har… o ce har
Să pot să cânt în miez de noapte
Să pot cu Tine să vorbesc
Nu pe ascuns, vorbind în şoapte
Sau lăcrimând, fiind biciuit pe spate
O ce har, . . o ce har
Să pot să-Ti spun că Te iubesc,

O ce har… o ce har
Când orice vrei ți-e-ngăduit
Şi poți la masă ca să stai cu sfinții
Nu prigonit, bătut şi umilit
Sau pe o cruce-n cuie răstignit
O ce har… o ce har
Să poţi să te-ntâlneşti cu fraţii,

O ce har. . o ce har
Aceste vremuri de trăieşti
Sunt de la Dumnezeu, un dar. .
Tu poţi să râzi, să cânţi, şi să iubeşti
Tu poţi zâmbi, în loc să pătimeşti
O ce har… o ce har
De şti pe acestea să le preţuieşti.

Daniel Borgovan

A venit toamna!

A venit toamna cu pletele-n ceață
Zâmbindu-ne-n prag din razele reci,
Pe umeri ducând belșug de dulceață,
Lăsându-și veșmântul și salba-n poteci.

A venit toamna cu miros de gutuie
Gonind norii vineți în vârfuri de brazi,
Hăulind prin livezi, prin coloane din vie,
Bucurând pe săraci, strâmtorând pe nomazi.

A venit toamna în munți și câmpii
Cu poalele pline de roade și ploi,
Săturând, deopotrivă, maturi și copii,
Râzând și plângând printre flori și noroi.

A venit toamna-n chemări de cocor
Pășind diafan peste zarea divină,
Șoptindu-ne dulce-n al frunzelor zbor:
-Faceți provizii de har și lumină,
și roade cerești, din “Sfânta Grădină!”

Gelu Ciobanu