Nu poţi realiza aceasta prin sforţările proprii

„Adăugaţi la… dragostea frăţească, iubirea.”

2 Petru 1:5,7, Bucureşti 2001

Pentru cei mai mulţi dintre noi dragostea este ceva nedefinit; nu știm ce înseamnă ea. Dragostea înseamnă a prefera o persoană in locul alteia, iar, din punct de vedere spiritual, Isus ne cere să-L preferam pe EI (vezi Luca 14:26). Când dragostea lui Dumnezeu este turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, este uşor ca Isus Cristos să fie pe primul loc, dar apoi trebuie să punem în practică aceste lucruri despre care vorbeşte Petru.Primul lucru pe care-l face Dumnezeu este să arunce afară din viaţa mea falsitatea şi atitudinea pioasă.

Duhul Sfânt îmi arată că Dumnezeu m-a iubit nu pentru că sunt vrednic de iubit, ci deoarece este în natura Lui să facă acest lucru. „.Acum, îmi spune El,arată aceeaşi dragoste altora” – Iubeşte aşa cum te-am iubit Eu”. „Voi aduce in jurul tău oameni pe care nu-i poţi respecta, dar trebuie să le arăţi dragostea Mea, aşa cum ţi-am arătat-o şi Eu ţie”. Nu poţi realiza aceasta prin sforţările proprii. Unii au încercat să facă asta, dar au obosit repede.„Domnul are îndelungă răbdare…” Să privesc înlăuntrul meu ca să văd cum a lucrul El cu mine. Faptul că ştiu că Dumnezeu m-a iubit dincolo de orice limită, în ciuda păcatului, a josniciei, a egoismului şi a răutăţii mele, mă obligă să merg in lume şi să-i iubesc pe alţii in acelaşi fel.

Dragostea lui Dumnezeu faţă de mine este inepuizabilă şi eu trebuie să-i iubesc pe alţii de pe terenul dragostei lui Dumnezeu pentru mine. Creşterea în har se opreşte în momentul când îmi ies din fire. Îmi ies din fire pentru că trebuie să trăiesc alături de o persoană dificilă. Să mă gândesc cât de respingător am fost eu pentru Dumnezeu! Sunt eu gata să mă identific atât de mult cu Domnul Isus, încât viaţa şi bunătatea Lui să se reverse prin mine tot timpul? Nici dragostea naturală şi nici dragostea divină nu rămân dacă nu sunt cultivate. Dragostea este spontană, dar trebuie menţinută prin disciplină.

Oswald Chambers

Reclame

Esti salvat?

Daca tu crezi ca l-antamplare piciorul tau aicea te-a adus
Sau poate ai venit la adunare mai mult din obicei decat cu gand de sus.
Azi Domnul a ales sa iti vorbeasca tocmati tie, El a ales popas locasul tau
O inima nici rece, nici pustie dar fara dor in ea de Dumnezeu.

Isus nu-ti va trimite predici lungi sau neintelese. Teologii, folozofie sau oameni invatati
Ci cu cuvinte simple din dragoste alese. Trimise prin copii, suroti sau frati
El vrea sa-ti spuna doar doua cuvinte, El nu te va-ntreba de ce-ai gresit
De ce-ai plecat cand altii au avut nevoie, ca esti crestin, sau ca esti pocait.

Cu glasul Lui ce-l bland, cu ochi-n lacrimi. El mana Lui pe umeri ti-o va aseza
Cu dragostea-I de Tata, iti va sopti: copilul meu te-am asteptat
De-atat timp, de vremuri luni si zile. Dar n-ai venit
Acum te-ntreb, dar vreau raspunul sigur, garantat, copilul meu o spune-mi, esti salvat?

Daca nu-ti da fiori aceasta intrebare, iar sufletul de pace-ti este plin
Genunghiul tau ti-l pleaca-n inchinare, si mijloceste pentru fratele vecin.
Odata cand Isus pe nori de slava, te va privi si numele iti va striga
Rob credincios, tu astazi vii acasa, esti vrednic de imparatia mea!

N-ai vrea sa fii atunci tu robul cela, ce Tatal cu iubire-l va chema?
Atunci in via Lui lucreaza cu izbanda, si rasplatire insutita vei avea.
Dar daca te-a ingreunat necazul, nu il lasa atata sa astepte
Si fata-I sfanta nu o intrista, ca lacrimi multe i-au brazdat obrazul
Vazandu-ti toata nepasarea ta, INTOARCE-TE LA EL SI SPUNE-I DA!

Anna Puiu

Hristos a inviat!

In ciripit de pasari si tril de ciocarlie
Va spunem azi din inimi: Cristos a inviat!
Si vrem ca si-n a voastre dar si-n a noastre inimi
Sa invieze astazi Cristos cu adevarat.

Fiorul bucurie dorim sa se strecoare,
In fiecare suflet, amploare ca sa ia.
Si lasa sora, frate ca inima sa-ti cante,
Si sa-ti inunde viata de sarbatoarea Sa.

In dreptul tau a scris cu sangele Sau: VIATA!
De aceea azi traieste, dar nu cum tu ai vrea.
Traieste pentru El, slujeste-L cu iubire.
Ofera-I primul loc, Fa-L sarbatoarea ta.

Si fiindca azi e Paste, iar Pastele inseamna
Salvare, mantuire, ceva cu adevarat.
Noi mesagerii Lui, strigam de bucurie!
OSANA! ALELUIA! CRISTOS A INVIAT!

Anna Puiu 

A murit! A inviat! Un adevar atat de minunat!

Referințe

*
Împărăţia întunericului cu încrâncenare,
Lovea în cel Prea Sfânt, cu înverşunare.
La moarte condamnase lumina vieţii,
Dorea să zdruncine temelia eternităţii.

Lumina fără teamă păşea spre cruce,
Ea ştia că moartea spre care se duce,
E doar un sfârşit spre un nou început,
Va da omului, ceea ce-n păcat a pierdut.

Crucea era preţul salvării din păcat,
De robia păcatului omul să fie eliberat.
La cruce cu sânge semna actul împăcării,
Lumina revărsa harul minunat al iertării.

Satan, cel viclean, se credea învingător,
Dar la cruce înţelese că deja-i pierzător,
Cu dezlănţuită ură încercă o ultimă mişcare,
S-oprească planul mântuirii cu o strigare:

– De eşti Tu, Cel care pe alţii mântuieşti,
Coboară de pe cruce şi chinul să-ți oprești.
Isus în ascultare de Tatăl, dându-se la moarte,
La împlinirea planului mântuirii lua parte.

Atotputernicul Tată privea cu mare durere,
Cum Fiul se frângea sub păcatele mele grele.
Tatăl își întoarse fața, nu putea să privească
Păcatele noastre ce-începură să-l strivească,

Isus în cel mai greu moment s-a simțit părăsit,
– ”Eloi, Eloi, Eloi, lama sabactani?” striga rănit.
În clipa în care știa deja, că totul s-a sfârșit,
Dinainte să-și dea duhul, a zis: – ”S-a isprăvit”

A treia zi, după cum ucenicilor mai înainte a spus,
A înviat din morți, să-i întărească, la ei s-a dus.
Eliberarea omului de sub păcat era începută,
Întunericul pricepea că lupta e deja pierdută.

Lumina este Adevărul, călăuză spre veșnicie,
Isus este Ușa, prin care intri în Sa Împărăție.
De sub puterea morții, prin viața ce și-a dat,
Și-apoi prin învierea Sa, ne-a răscumpărat.

Satan și azi se luptă, să oprească dacă poate,
Din planul de mântuire pe oameni a scoate.
Pune piedici, ispite, căci știe mult prea bine,
Cine află Adevărul, mănâncă a vieții pâine,

Bea din apa vieții, nu piere, este mântuit.
De aceea nu vrea Adevărul să fie descoperit.
Viclean pune la îndoială lumina adevărului,
Ba chiar pune la îndoială și existența răului.

El știe că vremea lui e aproape de sfârșit,
Încearcă să apuce, pe cei ce spre cer au pornit.
Răcnește ca un leu, prada să-și paralizeze,
Să-i tulbure pe străjerii ce stau pe metereze.

Vă cheamă poate ultima oară, Cel Veșnic Viu,
Grăbiți la El, până mai e har și nu va fi târziu.
Veniți la Calvar să găsiți iertarea mult dorită,
Mântuirea cu iubire divină, v-a fost pregătită.

A murit! A înviat! Un adevăr atât de minunat!
Nu refuza iubirea, ce viața pentru tine și-a dat.
Și-n puterea învierii ți-a pregătit o viață veșnică.
Să ai parte de ea, predă-ți azi inima fără frică.

O iubire atât de mare, te condamnă de-o ignori,
Las-o-n inimă să-ți pătrundă cu a veșniciei zori.
Isus Hristos e viu! Cu moartea pe moarte a călcat.
Mântuirea și-învierea noastră la Golgota s-a semnat.

Parabola secolului

Când va veni Christosul
În preafrumoasa zi,
În mine şi în tine credinţă va găsi?
Că ne-am încreştinat prea bine,
Păzind atâtea legi
Şi-atâta dărnicie, şi jertfe şi poveţi…
Dar când veni-va Domnul
În preafrumoasa zi,
În mine şi în tine credinţă va găsi?
Avem doctrine drepte,
Învăţători avem,
Cărările-s înguste şi jugul bun purtăm,
Avem bunei şi mame,
Părinţi eroi avem…
Dar eu şi tu credinţa cea vie o păstrăm?
În ceasul cel din urmă
Creştini vor fi de-ajuns,
Dar prea puţini s-aştepte venirea lui Isus!
Ce credem astăzi, oare,
Despre iubirea Lui
Când valul de ispită ne bate câte-un cui?
Când crucea suferinţei apasă peste noi,
Putem învinge toate să nu dăm înapoi… ?
Când semne de-ntrebare
Apar şi-n gol dispar,
Când vine îndoiala să ruineze doar…
O, câtă necredinţă,
Ce mare formalism,
Ce vitregi ritualuri lovesc în creştinism… ?
Împarte, Doamne, milă
Şi har din harul Tău!
Ca la-mplinirea vremii şi eu, şi fraţii mei,
Să fim chemaţi pe nume
Cu credincioşii Tăi!

Mihai Ghidora 

Să-mi fie versul Doamne, închinare

Să-mi fie versul Doamne, închinare,
În zi de bucurie sau zile cu suspine,
Cu tot ce sunt, cu întreaga mea suflare,
Mărturisesc iubirea-Ți jertfitoare…
Și-ndemn pe orice om să Ți se-nchine!

Să-mi fie versul Doamne, mângâiere,
La cei bolnavi, săraci și necăjiți,
Cuvântul care dă încurajare,
Acelor ce-s cuprinși de întristare,
Să fie toți de-a pururi fericiți!

Să-mi fie versul Doamne, o lumină,
Ce luminează suflete în noapte…
O candelă cu Duhul Sfânt mai plină,
Indicator spre calea cea divină,
Făclia Ta prin văi întunecate!

Să-mi fie versul Doamne, o speranță,
În lumea celor triști și deznădăjduiți,
Să facă azi cu adevărul alianță,
Eliberați de teamă, minciună, ignoranță,
Să cânte toți cântarea acelor izbăviți!

Să-mi fie versul Doamne, spre zidirea
Acelor care luptă, voia să-Ți împlinească,
Să crească-n fiecare încrederea, iubirea,
Să nu-i învingă lumea, nici diavolul, nici firea,
În ziua judecății răsplata să primească!

Să-mi fie versul Doamne, mărturie,
Despre a Ta iubire și milă și putere,
Cum m-ai salvat de moarte, de patimi și robie,
Cum ai făcut din mine a harului solie,
Un mesager ce spune de cruce și-nviere!

Să-mi fie versul Doamne, vindecare,
Celor ce poartă răni trupești sau sufletești,
Să le aducă pace, alin, îmbărbătare,
Credința din Scripturi mântuitoare,
Și-alese bucurii duhovnicești!

Să-mi fie versul Doamne, învățătură,
Izvor curat de apă spre oameni însetați,
Firimituri desprinse din Scriptură,
Răspunsul înțelept și cu măsură,
Spre toți câți vor să fie creștini adevărați!

Să-mi fie versul Doamne, o chemare
Spre lumea care zace în păcate,
Chemare la credința salvatoare,
Căință și-ascultare slujitoare,
Un strigăt de trezire-n miez de noapte!

Teodor Groza

Pe urmele Tale

Pe urmele Tale, sunt spini care rănesc
O frunte ce se dă pe sine.
Pe urmele Tale, sunt cuiele ce bat
În mâini, întinse de iubire.
Pe urmele Tale, piroane țintuiesc
Picioarele pe mijlocul Cărării Vieții.
Pe urmele Tale tresare biciuirea în jertfă
Întrebărilor fără răspuns.
Pe urmele Tale este disprețul
Pentru un om ce e în ele-ascuns.
Pe urmele Tale o suliță pătrunde-adânc
Smulgând tresărirea de moarte nonsensului.
Însă mai mult de-atât, pe urmele Tale
E veșnicia ce începe
Acolo unde urmele nu mai sunt.
Ci ești chiar Tu…
Față în față cu mine…
Și îmi zâmbești
Din spini
Din cuie
Și din răni
Din întrebări.
Din dragoste ce arde
Dureri, tristeți și necuprinsuri.
Cenusa…le-o împrăștii în suflul blând
Al Duhului Sfânt,
Ce odihnește-n noi
De-acum și mereu:
Prin zâmbetul Crucii.

Gabriela L.

Am să găsesc loc

Am să găsesc loc pentru sufletul meu,
Acolo să mă-nchin Lui Dumnezeu,
Să mă hrănesc din plin cu sfåntul Cuvânt
Şi-n veşnicia de Sus s-ajung curând.

Tăria mea e-n Golgota aprinsă,
Sunt salvat de-a Fiului biruinţă,
Sub braţul Lui puternic sunt ocrotit,
E locul unde n-am teamă de nimic.

Furtuna vremii mi-ar răpi credinţa
Şi m-ar îngropa-n talazuri de-ar putea,
Îzvorul cald din inima curată,
L-ar îngheţa, l-ar nimici de-ndată.

Îmi plânge sufletul, tare mă doare,
Cuvåntul Domnului e alinare!
Dar cei mai mulţi Îl răstălmăcesc cum vor,
Fără frică de sfântul Mântuitor!

O, Tată sfânt mare-i a Ta Iubire!
Pe marea de cristal mă chemi Stăpâne,
Şi-o dulce pace, divină, regală,
Întreaga mea fiinţă o-nfăşoară!

Maria Șopț 

Pune stropul de Iubire

Tu… pune Doamne,-n inimă,
Marea „Dragoste” ce-o ceri.
Fă adânc să prindă rădăcină
Căci mâna Ta… mai dă averi.

Mai pune stropul de „Iubire”
Ce L-ai lăsat Tu, la Calvar.
Pe ce nu-i bun, pune stăpânire
Ca lupta… să nu fie-n zadar!

Revarsă din înaltul cerului
Isuse, focul Dragostei dintâi.
Tu poţi…Tu, Fiul Domnului,
În Duhul Sfânt, în noi să fii.

Pune stropul Dragostei Divine
Pe cărări ce duc spre-Altar.
Flăcări vină-n limbile ce-s vorbite
Tu, să le-aduni pe-al Tău cântar!

Setea ”Dragostei” să ne cuprindă
Şi ochiul Tău… să vadă ne’ncetat.
Durerea, trupul, şi arşiţa aridă
Şi glasul frânt… ce Te-a strigat.

„Calvarul”: Acesta-I locul Iubirii
Acolo unde Doamne, m-ai iertat.
Şi mi-ai semnat actul înfierii
Pe Tatăl… când L-ai implorat!

„Iartă Tată,Te rog, mai iartă”
Cu lacrimi de sânge L-ai rugat.
„Iartă Doamne… mai iartă,
Căci nu ştiu răul pe care-l fac.”

Doina Ketterer 

Iubire

Iubire,
Tu ești pentru mine
Primul cuvânt înțeles.
Căci în țara durerii,
Cu migală obrajii de lacrimi
Mi-ai șters.

Iubire,
Pe meleagul acesta,
Unde eram neînsemnat, străin,
Ai certat zarea;
Dându-mi sub aripa Ta
Un cer senin.

Iubire,
Mi-a rămas gândul meu
Tot la dragostea Ta.
Și număr zile veștejite
Cu-același sacru dor,
De-a Te vedea.

Iubire,
Pe malul visului de ieri,
Aștept arca lui Noe salvatoare.
Aș vrea să fiu un porumbel,
S-aduc o ramură; însă de-această dată
Din pomul vieții Tale.

Iubire,
Din toate zilele vieții
Aș dori să mai trăiesc doar una:
Aceea când găsindu-mă plângând,
Tu Te-ai plecat cu drag,
Mi-ai șters lacrima.

Iubire,
Nu va putea de-acum să-mi despartă
Nimeni viața de dragostea Ta.
Și prins de făgăduința
Că vei veni curând:
Cu drag voi aștepta.

Iacob Coman