Cat de mult ma iubeste Dumnezeu

Stau, si privesc la ce El a creat. .
La natură, ape, mări, la cerul înstelat. .
Și un gând in minte imi răsună mereu. .
Oh. . Cat de mult ma iubeste Dumnezeu!

Stau acum, si la mine eu privesc. .
Si-mi dau seama ca am chip dumnezeiesc. .
Și nu pot opri gândul ce răsună mereu. .
Cat de mult ma iubeste Dumnezeu!

Stau si privesc la cate calauziri. .
În rătăcire sumbra de la El primi
Si un gând răsună, răsună mereu. .
Cat de mult ma iubeste Dumnezeu!

Dar, mai presus de toate astea, de parcă n-ar fi fost deajuns
Dumnezeu L-a trimis să moară pe Fiul Său Isus,
Pe dealul Golgota, pe-o cruce-nsganerata,
Adevarata Lui iubire a fost arătată. .

Si ce-am facut eu sa merit asa ceva? …
Prin moartea Sa eu am primit viața. .
Dragostea Lui în inima mea a fost turnată,
Prin Duhul Sfânt, eu am viața schimbată. .

Dar oare ce facut-am eu sa primesc eu atât? . .
Prin sângele Lui sa fiu considerat un sfânt? . .
Eu n-am facut nimic, nu e deloc meritul meu,
Ci în toate, s-a văzut că mă iubește Dumnezeu.

Si, ca un răspuns la ale mele cugetări,
Apar in inimia mea gânduri cu mari însemnări,
Si, gândurile aceste sunt de la Dumnezeu
Si El spune: „Uite cat de mult te iubesc Eu!”

 Marius Tarcău

Să ningă

Să ningă, Doamne cu iubire în inimile înghețate
Să troieneze-n nemurire
Făclii de dragoste încărcate.

Atingă Susurul Tău blând
Străfundul inimilor grele
Întinsul lor de greu crescând
De lacrimi plin și de durere.

Așterne iar lumină sfântă
În casa inimilor gri
Fă din speranța lor plăpândă
Un curcubeu spre veșnicii.

Așa mă rog, să pui Tu Mână de Preaînalt Făuritor
Să fie mila Ta cea bună
Noian de binecuvântări.

 Gabriela Bucur 

A vieții mele Primăvară

Fii binecuvântat, Isuse,
A vieții mele Primăvară
Tu ești mireasma de iubire
Ce inima îmi înfășoară.

Cu Tine-i pururi primăvară
Cu-Acel ce Viața Însuși ești
Cu Tin’ chiar când e rece afară
Tu sufletul ne încălzești.

Tu ești Acela ce-înfloreşte
În noi în fiecare zi
Prin orice har care sporește
Spre a-ne purta spre veșnicii.

Tu ești Lumină și Putere
Ești farmecul pentru a trăi
Acela ce trezește -n inimi
Dorința pentru a birui.

Cu Tin’ în luptă simt putere
Căci sunt deja biruitor
La Tin’ privesc Căpetenia
Credinței, la Învingător.

Cu Tine -i veșnic primăvară
Cu Tin’ umblăm încrezători
Chiar de dureri ne înconjoară
Și uneori trăim fiori.

Tu Ești Acela ce din moarte
Viu Te-ai făcut și ne-ai adus
O dulce vie Primăvară
Ești Domnul meu iubit Isus.

Ești Primăvara ce de veacuri
În orice inimă răsari
În inimile celor care
Au renunțat să fie tari.

Ești Primăvară pentru mine
Ești Primăvară pentru toți
Ești Supremă Căpetenie
Ce-mplineşte tot în toți.

Ești dulce, divină Mireasmă
Ce ne trezești și azi la viață
Al Tău parfum să-l răspândim
Să mergem din viață spre viață.

Căci Tu Isuse Sfânt și dulce
Ne bucuri cu- a Tale nădejdi
Ne înconjori cu bunătate
Și ce promiți Tu împlinești.

Tu Dumnezeu Atotputernic
Nu ești ca omul ca să minți
Cuvântul Tău în întuneric
Răzbate și sfărâmă munți.

Fii binecuvântat, Isuse
A vieții mele Primăvară
Te iubesc și vreau ca iubirea
De Tine să îmi dea pe-afară.

O, fă ca Primăvara care
Trăiește -n Tine neîncetat
Să se reverse-n mine vie
În ape ce țâșnesc bogat.

Gabriela Bucur 

Pe calea Ta

Isuse-Doamne, care-ai dus
Cuvântul Sfânt la-ndeplinire,
Te laud fiindcă m-ai condus
Pe calea Ta, doar prin iubire.

Chiar dacă vor veni furtuni
Să tulbure a mea trăire,
Putere eu te rog să-mi dai
Să fac o punte din iubire.

În jurul meu când dau lăstari
De-amar și de nefericire,
Când trec prin ei, ajută-mă
Să îi dobor doar prin iubire.

Acei ce s-au intersectat
Cu efemera-mi viețuire
Exemplu-ajută-mi să le fiu
De politețe și iubire.

Iar pentru cei dezamăgiți
Călăuzește-mă-n vorbire
Și dă-mi cuvinte să-i alin
Cu bunătate și iubire.

Când o zi nouă mi-a zâmbit
Și soarele îmi dă de știre
Că bunătatea-Ți s-a-nnoit,
Îți mulțumesc pentru iubire!

Iar când vei reveni pe nori
Înveșmântat în strălucire,
Să fiu printre copiii Tăi
Ce-au cunoscut a Ta iubire!

Laura Minciună  

11 Iunie

Noi îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.” 1 loan 4:19

Planeta noastră nu are nici o altă lumină în afară de soare, iar inima nu are altă dragoste pentru Isus, în afară de dragostea care vine chiar de la El. Toată dragostea noastră pentru Dumnezeu trebuie să izvorască din fântâna iubirii infinite a lui Dumnezeu. Acesta trebuie să fie un adevăr măreţ şi sigur: Îl iubim pentru singurul motiv că El ne-a iubit întâi. Dragostea noastră pentru El este rezultatul iubirii Sale pentru noi. Oricine poate admira de departe lucrările lui Dumnezeu, dar căldura iubirii nu poate fiu simţită de inimă decât prin lucrarea Duhului Sfânt. Ce minunat este faptul că am ajuns să-L iubim pe Christos, noi, aşa răi cum suntem! Cât de uimitoare este lucrarea lui Dumnezeu care ne-a adus înapoi, atunci când ne-am răzvrătit împotriva Lui! Nu, noi n-am fi avut nici un grăunte de iubire pentru Dumnezeu, dacă El însuşi n-ar fi semănat iubirea în sufletele noastre!

Dragostea, deci, s-a născut din dragostea Lui Dumnezeu în inimile noastre; din cauza originii ei divine, trebuie să aibă parte de hrană divină. Dragostea este o plantă exotică. Nu creşte în mod natural în pământul sufletului uman; trebuie să fie plantată. Dragostea pentru Isus este o floare delicată şi, dacă primeşte numai hrana produsă de stâncile inimilor noastre, se va ofili curând. Fiindcă vine din ceruri, trebuie să se hrănească cu pâine cerească. Nu poate trăi în Sălbăticie, dacă nu este hrănită cu mană. Dragostea trebuie hrănită cu dragoste. Sufletul şi viaţa iubirii noastre pentru Dumnezeu este iubirea Lui pentru noi.

Te iubesc, Doamne, dar nu cu o iubire omenească
Căci eu nu am iubire, nici măcar de dăruit;
Te iubesc, Doamne, cu o dragoste cerească
Căci prin iubirea Ta trăiesc la nesfârşit.
Sunt un nimic, gunoi şi pleavă aruncată-n vânt
Dar ştiu că pot fi ridicat pe dată prin al Tău cuvânt.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Taina evlaviei

Evlavie-cuvant frumos,
Venit din Paradis,
Desprins din nimbul lui Cristos,
Margaritar de vis…

« Eusebeia » i s-a zis-
-Parca mai mult sa placa,
Asa-l citim in manuscris,
In limba veche, greaca.

Cu ce ramanem in suflet
Din vorba asta faina?
Pavel ne spune, intelept:
Evlavia e-o taina.

Despre Cel in slavi Inaltat,
In trup vazut, Isus pe Nume,
In Duh- de ingeri contemplat,
Domn Viu, crezut in lume. .

Evlavia e iubire,
Si-ntelepciune de sus,
Perfecta calauzire
Pe urmele lui Isus.

E teama de Domnul Sfant,
Inceput de desteptare,
Respect fata de Cuvant:
Evlavia… e-nchinare.

Miezul trairii crestine,
Cu centrul-Isus Cristos,
Parfumul Vietii divine,
Pentru vii, de bun miros.

Cum se poate testa omul
Ca are credinta vie?
Prin roade se-arata pomul,
Crestinul-prin evlavie!

1 Timotei 3:16 – „Şi, fără îndoială, mare este taina evlaviei… „Cel ce a fost arătat în trup a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.””.Ideea mi-a venit dupa un studiu biblic tematic.

Marinau Daniela 

Sunt fericit, Isuse

Sunt fericit, Isuse, ca-n Seara Rugăciunii,
când pleacă Vânzătorul şi-Ţi mai rămân cei dragi,
– ce bine-i între-aceia ce n-au trădat nici unii,
cu ei primeşti putere spre tot ce-aştepţi să tragi.

Mai sunt puţine ceasuri – şi Crucea o să-nceapă
tot iadul se frământă spre lupta-n clipa ei,
oştirile vrăjmaşe vin multe, ca o apă,
şi Mielul merge Singur cu unsprezece miei.

O, ceasurile sfinte trăite între-aceia
ce Ţi-au rămas alături în tot frumosul drum,
Ţi s-a-mpletit viaţa cu-a lor – din Galileia
şi dragostea lor dulce Ţi-e-alăturea şi-acum.

Curata lor iubire statornică şi sfântă
Ţi-e ca o oază dulce într-un pustiu amar
şi ca o-mbrăţişare când duhul se frământă,
– cu tot ce-Ţi iei de-acolo poţi merge spre Calvar.

Slăvit să fii Tu, Tatăl, ce-ai grijă totdeauna,
când dragostea-şi aşteaptă calvarul pregătit,
să-şi capete puterea de-a birui furtuna,
plecând spre ea cu sânul udat de-un plâns iubit.

Nainte de sărutul vânzării vinovate,
Te-a fericit sărutul iubirii pus pe Sân
şi gândul sfânt că-n schimbul unui tâlhar de frate
ai unsprezece îngeri ce-alăturea-Ţi rămân.

Traian Dorz 

Gândind la înviere…

De înviere: câtă trebuință
Cu-atâta moarte-n noi și nerodire!
Și ce folos s-avem dreapta credință
Cât timp cu fapta nu e în unire?

De înviere și de-nflăcărare
Atâta lipsă-n jurul nostru este!
Cui folosește o credință mare
De nu urcăm ale iubirii creste?

De înviere și de înnoire
Nevoie-i cât cuprinde largul zării,
Ce tristă-i viața fără de iubire!
Cât întinează zgura neiertării!

De duhul învierii-i trebuință
Când drumul nostru trece pe la cruce,
Nu-i cale-ngustă fără sârguință;
Dacă-i ușoară nu la ceruri duce!

De înviere și de viața nouă
Au parte cei care-au trăit credința,
Ei lasă-n urmă a iubirii rouă
Și-a lor mireasmă sfântă-i pocăința!

 Olivia Pocol  

Cristos a înviat!

Ce freamăt umple zarea și atinge orizontul?
Ce sunet ca de clopot răsună răspicat?
E vântul? E părere? E zgomotul de ape?
O, nu! E vestea bună: „Cristos a înviat!”

Pământul iar clipește nedumerit, când moartea
A încercat să-L țină pe cruce atârnat,
Dar recele mormânt, pecețile romane,
Sunt martorii istoriei căci El a înviat!

Au vrut să curme glasul ce dă speranță vie,
Au vrut să stingă focul iubirii prin păcat,
Dar, iată, se ridică, zdrobește îndoiala,
E víu pe totdeauna! Cristos a înviat!

Credința nu e formă, nu-i mit sau slăbiciune,
Căci știm, nu doar că Isus cândva a existat,
Noi credem cu tărie și ținem sus stindardul,
Acesta-i adevărul: Cristos a înviat!

 Lucian Cazacu

9 Aprilie

În urma lui Isus mergea o mare mulţime de norod si femei, care se boceau, îsi băteau pieptul, si se tânguiau pentru El.” Luca 23:27

În mulţimea care îl urma pe Mântuitorul spre mormânt, existau câteva suflete care deplângeau sincer şi amarnic. chinurile Lui. Vaiurile şi bocetele lor erau acompaniamentul potrivit pentru marşul durerii. Când îl văd pe Isus ducându-şi crucea spre Calvar, mă alătur femeilor îndurerate şi bocesc cu ele fiindcă, într-adevăr, este o cauză de durere adevărată, o cauză mai profundă decât îşi imaginau ele. Ele boceau nevinovăţia chinuită, bunătatea persecutată, iubirea rănită, blândeţea muribundă; însă inima mea are un motiv mai adânc şi mai amar. Păcatele mele au fost biciul care I-au sfâşiat umerii şi au încununat cu spini fruntea Lui sângerândă. Păcatele mele au strigat „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” şi au aşezat crucea pe umerii Săi zdrobiţi.

Moartea Sa este destul de îngrozitoare pentru ca întreaga veşnicie să se cutremure, dar faptul că Eu L-am ucis este mult mai dureros, dincolo de lacrimi şi regrete. Nu e greu de ghicit motivul bocetelor femeilor, dar nici una dintre ele nu putea avea mai multe motive să-L iubească decât are inima mea. Văduva din Nain şi-a văzut fiul înviat, dar eu am fost înviat singur la o viaţă nouă. Soacra lui Petru a fost vindecată de friguri, dar eu am fost vindecat de boala păcatului, care este mult mai gravă. Din Maria Magdalena au fost scoşi şapte draci, dar din sufletul meu a fost izgonită o legiune. Maria şi Marta au fost favorizate de vizitele Lui, dar eu locuiesc în permanenţă cu El. Mama Sa i-a născut trupul, dar El a format în mine speranţa slavei. Fiindcă le întrec în datorii pe aceste femei sfinte, lăsaţi-mă să nu rămân în urma lor în exprimarea durerii.

Cu sufletul plin de iubire şi chin
Îi scald picioarele în lacrimi —
Şi plâng mereu în suflet Mirele divin
Căci m-a salvat prin grele patimi.

Meditaţii C. H. Spurgeon