Dacă nu Tu, atunci cine?

Dacă nu Tu, atunci cine
Să-mi poarte de grijă când dorul e mare,
Când raza-i puțină și-i multă-nserare,
Speranța se duce, necazul mă ține? …
Dar scumpa-Ți chemare
Îmi scutură zgura și mătură vasul,
Veghează lucrarea și-apropie ceasul
Spre soare-răsare.

Dacă nu Tu, atunci cine
Să sprijine capul când trupul se frânge,
Săracul când n-are, bolnavul când plânge,
Cu drag să ne-nvețe ce-i rău și ce-i bine
Și-n jertfă de sânge
S-arunce departe urâtul păcat? !
Căci jertfa cu care Stăpânul s-a dat
La ceruri ne strânge.

Dacă nu Tu, atunci cine
Să vină-ncontinuu cu-aceeași menire
Spre inimi de piatră, să dea izbăvire,
În timpuri trecute și-n timpul ce vine
Și-n dulce-nsoțire,
În duh și-n putere să-Și crească Mireasa,
Cu mână cerească să-i termine Casa,
Cu-atâta iubire? !

Te roagă azi tot poporul,
Venit din lume să Ți se-nchine,
Cu mâini întinse, cu inimi pline:
Ne spune iarăși că ești Păstorul
Și iar ne-adu
Lângă Tine!
Dacă nu Tu,
Atunci cine? …

Viorica Mariniuc

Reclame

…adăpostul divin!

Faur octombrie în liniştea toamnei,
Amprenta ruginei în galben împlântă,
Şi-un sâmbur de jale-n ecoul poemei,
Suspină atins de o frunza uscată…

În liniştea toamnei triumfă mişcarea,
Cu cerul se leagă în tainice puncte,
Natura smerită îşi schimbă culoarea,
Din galben de miere în rani ruginite,

Cu frunza mai rară ce vântul o bate,
Din visul de-o vară, pădurea trezită,
Dezbracă veşmântul din ramuri boltite
Şi-aşteaptă să poarte cununa albită…

E lecţia vieţii de ceruri trimisă,
Parfum de sfârşit cu ultimă boare,
Căderea mai lină e parcă surprinsă
De somnul cel dulce numit resemnare.

Mi-e dragă şi iarna şi vara şi toamna,
Mi-au fost deseori adăpostul de dor,
În ele mi-e caldul şi dulcea fântână,
Ce apa tot vie o ţine în tainic izvor!

Din toate mi-adun bucuria-n secunde,
În sufletul plin condeiul iubirii alege,
Mă-nvaţă şi-n tabla scăderii a crede,
O pagina scrie când alta-i premerge.

Prin toamne şi ierni, în vară trecând,
De când am păşit pe pământ umil peregrin,
În toate cuvânt ziditor m-am găsit căutând
Şi-aşa am aflat la Acel ce întâi m-a iubit,
…adăpostul divin!

A. Urma

Astăzi inima Îți dau

Îți cer Doamne, timp la toate,
Ca să pot să mă gândesc…
Dar Tu-mi spui că nu se poate,
Astazi, să mă pocăiesc.
Astăzi inima să-Ti dau,
Și toată iubirea mea
Pe gânduri să nu mai stau,
Să pornesc pe calea Ta.
Tu-mi spui că timpul e scurt,
Și numai puțin mai este,
Vremea iute a trecut
Sunt speriat de această veste
Și, îmi dau mult de gândit
Prorociile ce sunt…
Nu mai stau, sunt hotărât,
Nu mai pot să mă ascund…
Nu mai pot să mă sustrag
De la datoria mea.
Numai Tu, Părinte drag,
Poți să-mi alini inima
Și e drept ca să aștepți
Doar iubire de la mine.
Tu ești bun și mă îndrepți,
Mă îndemni ca să fac bine,
Mă înveți să dau iubire
Și iertare orișicui,
Să fiu plin de fericire,
Să nu fac rău, nimănui,
Cumpăna să-mi fie dreaptă,
Așa cum Îți place Ție
Căci în Ceruri mă așteaptă
Marea Ta Împărăție.

Florenta Sarmasan

A Cuvântului Sfânt școală

Referințe
Ref. 2. Împ. 4,8-41

A Cuvântului Sfânt școală
Ne învață ce-i de făcut
Când ajunge „moartea-n oală”
Și amaru-i neplăcut
Tot sufletul ni-l răscoală.

Poate că-un neștiutor,
Zvârle-n „oala” vieții tale
Un „bostan” otrăvitor,
„Ciorbele”-ți devin mortale…
Ce faci, le dai tuturor? !

O, nu face asta frate,
Pune-ți un capac pe „oală”
Și ridică mâini curate,
Cum ai învățat la „Școală”
Către Cel ce totul poate…

Nu privi cu ciudă omul
Ce-a adus tot ce-a cules…
Știi cine-A făcut atomul?
Du-te drept la cel ales
Și împuternicit de Domnul,

Spune-i ce-i în „oala” ta
Căci o binecuvântare
Va veni când s-a ruga
Și-orice otrăvi vătămătoare
Domnul le va alunga…

Și-atunci „oala” ta devine
Obiectul saturării
Cu bucatele divine
Pentru toți membrii-adunării
Și-a străinului ce vine…

Mulți nu fac deosebire
Între ce-i rău și ce-i bine,
Astfel nu-i nici o uimire
Că-s atâtea inimi pline
De otravă și murire…

Dar noi, haide-ți să veghem
Unii-asupra altora
Și cu drag să ne îndemnăm
În Hristos a ne ancora,
Fără să ne condamnăm…

Să nu „dăm cu pumnii în vânt”
Ci-n evlavie, cu iubire,
Să cinstim pe orice sfânt
Pus să-aducă o izbăvire
În oala noastră de pământ!

Să veghem asupra „oalei”
Fiecare-n dreptul lui,
Să nu dăm vreun prilej boalei
Nici speranță somnului,
Ci să dăm glas osanalei

Toți, în cinstea Domnului,
Toți în cinstea Domnului!

03/10/2018*Ioan Hapca

Poetul toamnei

Ma scald, intr-un vartej de frunze ratacite,
Si ma afund, incet in valuri de arama,
Sperantele-mi intr-un ungher se-ascund chircite,
Prin nouri desi, azi, tesatura de lumina se destrama.

Ma las purtat de pasari, pribegind prin cârduri,
Si zbor spre orizonturi plumburii si prafuite,
Iar aripile-mi rupte imi atarna … falduri, falduri
Ingrijorarile imi curg in ganduri negre, ravasite.

Sunt inghitit, de un pustiu de lacrimi insetat,
Si razele credintei in intuneric se topesc incet,
Sunt singur, trist si parasit… infometat,
Al toamnei melancolic, deprimat… poet.
…………………………………………………………………..

Dansez cu frunzele uniti in hora bucuriei,
Si ma inalt spre tarmuri de visare,
Sperante vii ard flacara aprins’ a marturiei,
Si dezbracat de umbra ma indrept spre soare.

Purtat de pasari able spre ‘naltimi necunoscute,
Murind cate putin inaintez spre Viata,
Cu aripile larg deschise… renascute,
Plutesc fara de grija spre Eterna Dimineata.

Pe strazi au inflorit iar ploi de fericire,
Si din credinta mi-am zidit un trainic parapet,
Se nasc in mine noi izvoare de iubire,
Azi sunt al toamnei cel mai fericit… poet.

Alexandru Marius 

Cu legănatul ei ușor

Cu legănatul ei ușor
Desprinsă-ncet de pe un ram
Se unduia în al ei zbor
O frunză galbenă la geam

Parea un dans fermecător
Plutirea ei, seara spre-apus
Ca și un firicel de nor
Ca un bilet, numai cu „dus”

Ca frunzele zburăm și noi
Prin viață clipă după clipă
Bătuți de vânt, de frig, de ploi
Făcând de har mereu risipă

Un zbucium și o alergare
E tot ce-n brațe adunăm
Trudă, tristeți, îngrijorare
Și-adesea chiar de noi uităm

În goana aceasta necurmată
Ne trecem, fără s-observăm
Că am ajuns ca frunza cea uscată
Îmbătrâniți fără să vrem

Privim în urmă cu tristețe
La tot ce strâns-am cu durere
Jertfind a noastră tinerețe
Pe-altarul unui domn; avere.

Cât mai ești tânăr și-n putere
Învață dar să prețuiești
Clipele dragi și efemere
Și bucură-te că trăiești

Fii fericit că vezi o floare
Că poți vorbi și auzi
Că poți să umbli pe picioare
Și poți începe o nouă zi

Că ai și pâine, ai și apă
Ai unde sta, ce îmbrăca
Și spune; mulțumesc Sfânt Tată
Te laud pentru iubirea Ta.

Fă-ți uneori și ție-un bine
Și-oprește-te din drumul tău
Ai grijă amice și de tine
Și nu-ți fi singur tu… călău.

Puiu Chibici 

E dulcea Iubire

Inima valsează-fericire,
Sunt încredinţat, Tu eşti cu mine,
Tu eşti scutul, pacea, pavăza mea,
Oaza de linişte, apa ce-oi bea!

Prin scumpa Jertfă salvatoare,
Mi-ai făcut din viaţă sărbătoare.
Un val mi-a prins inima fierbinte,
E dulcea Ta Iubire Părinte!

Mă-nchin în faţa măreţiei Tale!
O, ce sfånt, sfânt eşti şi cåt de mare!
Cum aş putea eu să nu Te slăvesc
Când din mâna Ta, toate le primesc?

Şi-mi cântă inima de dor plină,
La Tine aş vrea s-ajung Lumină,
În straiul curat, alb ca de nea,
Să preamăresc Isuse slavaTa!

Maria Șopț 

Calea sfântă…

Multe căi se par că -s bune, și se văd că urcă-n sus
Dar nu văd că merg alături, numai umblă cu Isus
Mulți o văd că este dreaptă, dar aleargă spre păcat,
Viața lor nu e schimbată, și se-ndreaptă către iad

Nu e largă calea aceasta și puțini se duc pe ea
Ei se încred în Domnul slavei,
Chiar de spinii-s mulți pe ea
Sânt și piedici, suferințe, lacrimi multe uneori
Dar noi credem pe Mesia care a urcat spre nori

Calea bună este sfântă, şi îngustă, este una
Și pe ea umblat-a  Domnul, unde a purtat cununa,
A pornit Avram și Iacov, și Isac, neprihănit
Au rămas pe calea sfântă, și au fost de neclintit

Și Ioan a mers cu Domnul, Pavel, Iacov, Samuel
Ținta lor a fost iubirea, mare pentru Dumnezeu
Filip, a urmat pe Domnul, Toma și cu Ezechiel
Au lăsat în urmă totul, și-au pornit pe drum, cu El

Mulți pornit-au din iubire, dar pe drum s-au rătăcit
S-au amestecat cu lumea și pe drumuri s-au oprit
Este greu pe calea îngustă, dacă tot privești ‘napoi,
Dar tu ține-te de Domnul, care e mereu cu noi

Calea sfântă e trasată cu versete din scripturi,
Ce-s lăsate pentru oameni să primească sus cununi
Este plină de suspine de urmași ce s-au jertfit
Au rămas pe ea cu Domnul,
și în suflet l-au primit

Nu l-au părăsit ca Dima, care lumea l-a atras
Nici ca Iuda ce-L vânduse și cu punga a rămas,
Ci s-au dus în lumea mare ca spună despre El
Despre jertfa Lui supremă, despre sfânt Emanuel.

Floarea Ferghete 

Dragostea

Chiar de-aș vorbi în limbi o mie
Și plin de-nțelepciune-aș fi
Dacă pe drum spre Veșnicie
În mine Dragostea nu-i vie
Și-n întunerec nu-s făclie
Atunci la ce mi-ar folosi?

Chiar dacă tainele Scripturii
Le înteleg și le descos
De neglijez microbul urii
Și-ajung produsul conjucturii
Cînd Dragostea-i opusul urii
Atunci la ce mi-e de folos?

Chiar dacă pâinea mi-aș împarte
Și la săraci le-aș dărui
Voi bântui pe căi deșarte
Dacă nu-i Dragostea ce-mparte
Sunt fapte, dar sfârșesc in moarte
Și-atunci la ce mi-ar folosi?

Chiar trupul, fără ezitare
De-aș da să-mi fie mistuit
Dar fără Dragostea Lui mare
Sunt o aramă sunătoare
N-am sorți nici parte de salvare
Și la nimic n-ar folosi.

Dar unde Dragostea domnește
E-un colț de Rai de pace plin
Cuvântul Sfânt înțelepțește
Prin Jertfa Ta îi curățește
Iar Duhul Sfânt călăuzește
Pe-aceia ce la Tine vin

O Doamne, vin cu mulțumire
Și mă închin ‘naintea Ta
Căci m-ai chemat la mântuire
Mi-ai dat credință și iubire
Mi-ai transformat a mea gândire
Și-ai pus și-n mine Dragostea.

Daniel Hozan 

Deplin încredințat

Doamne, simt a Ta putere
Inima cum mi-o-nfășoară,
Simt o Sfântă mângâiere,
Ce mă-nviorează iară.

Sufletu-mi Te simte-aproape
Și tresaltă de iubire,
Că acum, în miez de noapte
Tu, i-ai dat din nou trezire.

Mai învață-mă, Stăpâne
Despre bunătatea Ta
Vreau să fac doar ce e bine,
Să nu merg pe calea rea.

Te rog să mă-nveți, Isuse
Când să tac, când să vorbesc,
Să nu trec peste cele scrise
Și mereu să mă smeresc.

Mai învață-mă, Părinte,
Definiția Dragostei
Și te rog, te rog fierbinte,
Scoate-mă dintre cei răi.

Te mai rog plin de credință,
Ține-mă pe-a Ta cărare,
Și când sunt în suferință,
Îmbracă-mă cu răbdare.

Mai am o ultimă cerință,
Și te rog o, scump Isus,
Să-mi mărești a mea credință
Soare scump, fără apus.

Vreau să-Ți mulțumesc frumos
Că urechea Ți-ai plecat
Și din slava Ta, Hristos
Ruga mea, ai ascultat.

Sunt deplin încredințat
Că Tu, vei lucra sublim
Să fii-n veci glorificat
Și slăvit de toți, Amin.

Nichifor Nicu