De ce trebuie sa mergem?

Text: 2 Corinteni 5:14-21

Pentru că atat de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Lui Fiu…” loan 3:16

In cuvantarea ţinută la Congresul Naţional Canadian al Misionarilor, care a avut loc în oraşul Toronto, purtătorul de cuvant al acestei organizaţii, Robert E. Speer, a făcut următoarea observaţie: „Ultima poruncă a lui Cristos, pe care noi o numim Marea Trimitere, nu este temelia obligaţiei misionare. Chiar dacă acele cuvinte n-ar fi fost niciodată rostite de Domnul, obligaţia misionară a Bisericii nu ar fi fost deloc afectată de acest lucru”.
Comentand afirmaţia aceasta, Robert D. Wood a spus că Speer s-a bazat pe faptul că „obligaţia misionară” este fundamentată pe trei argumente: caracterul lui Dumnezeu, universalitatea Evangheliei şi nevoia întregii umanităţi. Speer scrisese: „Marea Trimitere nu a creat ci a stabilit această obligaţie. Cuvintele lui Cristos nu ne-au trasat datoria, ci mai degrabă au enunţat-o.” Wood a subliniat că acest lucru este contrar cu ceea ce au înţeles cei mai mulţi creştini. El a spus: „Noi nu ne angajăm în lucrarea misionară aşa de mult pentru că Isus ne-a poruncit să mergem, cat din pricină că Dumnezeu iubeşte atat de mult lumea păcătoasă încat a pregătit un mijloc de mantuire a ei.

Noi mergem să spunem acest lucru deoarece planul mantuirii… este într-adevăr Vestea cea Bună. Iubirea lui Dumnezeu, turnată în inimile noastre, ne obligă sa împărtăşim iubirea convertitoare cu cei care, asemenea nouă, înainte de-a fi fost mantuiţi, sunt „pierduţi în păcat şi în întunericul lumii acesteia”.
Fie ca dragostea lui Dumnezeu pentru lume să ne mişte să mergem cu dragostea Sa în lume. Aceasta este cea mai puternică motivaţie. – R.W.D.

„Avem un mesaj s-aducem în lume –
Că Dumnezeu stăpîneşte zidirea.
El Şi-a trimis Fiul să ne salveze,
Să ne-arate: Dumnezeu e iubirea.
„- Nichol.

Să mergem la lumea aflată în nevoie, ducand Cuvantul de care are nevoie

Painea zilnica

În drama de la cruce

În drama de la cruce
Ce putem vedea?
Stăpânul cum conduce
Soarta ta și-a mea.

Vedem iubire sfântă
Cum nu s-a mai văzut
Iubire ce ne-ncântă
Acum ca la-nceput.

Vedem nu doar o dramă
Ci și un plan divin
Să nu ne fie teamă
De valuri care vin.

Vedem o împlinire
A unui dor nestins
Și-a noastră moștenire
Dincol’ de Necuprins.

Pe lemnul de ocară
‘Nălțat să fie-n chin
Fiul ne-mbrățișară
S-avem cu El destin.

Întinse brațe-nseamnă
“Veniți la Mine-acum
Durerea mea vă-ndeamnă
Să fiți pe-ngustul drum.”

O, ce lucrare sfântă
Ce rezultat sublim!
Răscumpărații cântă:
“E viu, e viu, o știm”

Demult s-a întâmplat
Pe cruce drama- n care
Acei prinși de păcat
Află descătușare.

George Cornici

Ai nume scris!

Ai nume scris în Țara de Sfânt Soare,
Ai nume scris, în cartea veșniciei,
În Mâna-mi de Iubire, ești splendoare –
Un Râu Divin, în Imnul armoniei,

Te adapă și te ține, îți dă tărie,
Iar Glasul Său, ce-I Adevăr și Viață,
Conduce clipă-pas, spre glorii, bucurie,
Pân’ zorii s-or ivi, și o Dimineață,

Cu a ei petale sfinte, în slavă ridica-va,
Răscumpărații Mielului, ce-n Sânge au fost spălați,
O clipă, o clipeală transforma-va,
Ce-i abur în etern, și adăpați,

În gloria divinei Lui iubiri –
Veți străluci, ca stelele pe cer!
Ai nume scris, pe rânduri-nemuriri
Prin Jertfa cea divină, ce nu pier!

– Ai nume scris!

Lidia Cojocaru 

Ce mare Har!

Ce mare Har, să fii copil al Cerului,
Ce mare Har să fii iubit de Acel,
Ce zi și noapte se-ngrijește cu iubire,
Purtând în ocrotirea-I, Credincios, Fidel!

În Adevăr umblând, să știi, e mare Har,
A răspândi iubire-i o virtute,
E mare Har, și o viață-n trai pe altar,
E mare Har, să ți se spună: du-te,

De fii o stea prin milioane-stele,
Ce luminează-n întunericul cel dens,
Iubirea lui Isus, fiind printre ele –
Redau valori vieții și bun sens.

Ce mare Har, ce mare Har să știi,
Ca-n tine, Cel crucificat traiește,
Și printre zecile și miile de mii,
Măritul se adoră, se slăvește!

Căci n-ar fi Viața și Lumina fără El,
Și nici Iubirea în parfumul ei frumos,
Un abur trecător am fi făr’ Miel,
Cu pas înspre abis, vertijinos!

Dar se îndură de noi, El, Adevărul,
Venind în lume, lăsând tron Regesc,
Și-n El, ce-I Har, și-I Răscumpărătorul,
Iubirea, viața, fericirea se odihnesc!

Ce mare Har, ce mare Har să știi,
Iubit ești de Acel, ce totul știe
Și zi de zi, în zbor spre veșnicii,
Îți este Călăuză, Apă Vie!

Lidia Cojocaru

Ai Tăi copii am devenit…

Ai Tăi copii am devenit
Din clipa cănd noi ne-am predat
Spre altă țintă am pornit,
Spre luminosul infinit
Și Tu ne-ai binecuvântat.

Ai îngropat negrul trecut
Și ne-ai vorbit de-un viitor
În care Tu ne vei fi scut
Ce bine-i că Te-am cunoscut
Isuse, Bun și Blând Păstor!

Sfinte dorințe ai plantat
Demni de Paradis să fim
Cum să trăim ne-ai învățat,
Cum să iertăm ne-ai arătat,
Cum pe dușmani să îi iubim.

Am devenit ai Tăi urmași
Oriunde mergi mergem și noi
Să rătăcim Tu nu ne lași
Orientezi ai noștrii pași
Spre dulcea viață de apoi.

Cu noi la jugul greu Tu tragi,
Ne ușurezi grele poveri
Spre-a Ta iubire ne atragi
Când vin furtuni nu Te retragi
Trimiți din Slavă adieri.

Ce transformare și ce har!
Ce revelații am primit!
Comori culegem în hambar
Al nostru obiectiv e clar:
E trai de patimi dezrobit.

Copii de Rege azi suntem
Și-n veci așa va fi, o știm
Suntem sub har, nu sub blestem
Splendori în sfântul Plai vedem
Pe scara Cerului suim.

Ai Tăi copii am devenit
Din clipa când ai apărut
Și cu iubire ne-ai privit
Și-atât de dulce ne-ai vorbit
Și-ai vindecat ce ne-a durut.

George Cornici

Cruce

Nu-i dragoste-așa jertfitoare
Și-aceasta-i suprema dovadă,
Când Domnul se duce și moare
În mâna păcatului pradă.

Și răni și batjocuri cumplite…
Iar noi să găsim mântuire,
Când sufletele noastre menite
Erau pentru iad și pieire.

Și El, din iubire, alege
Pe cruce să scrie o cale
Și-a omului grea făr’delege
S-o șteargă cu rănile sale.

Iubire din ceruri venită,
Iubire ce răbdă și iartă
Pe toți ce-s cuprinși de ispită,
Pe toți cu o inima moartă.

Și-oricine, c-un bob de credință,
Venit dintr-o lume de geruri,
De-și leagă întreaga ființă
De Domnul: ajunge în ceruri.

Un Miel fără vină, de Paște,
Alege noblețea jertfirii
Și astfel izbânda se naște,
O șansă se dă omenirii.

S-a dus de la sine la moarte
Din dragoste pentru o lume
Pe brațe de Har să ne poarte
Și-n ceruri s-avem toți un nume

Și eu și oricine-o să creadă
În Harul ce-acum ne conduce
Suntem, pretutindeni, dovadă
Că viața ni-e scrisă pe cruce.

Pedeapsa ne era meritată,
Dar Fiul din cer, prin zdrobire,
A șters-o cu sângele, toată
Și blând ne-a șoptit “Fiți iubire!”

Singeorzan Dorin

A sosit Imparatul

Text: Luca 19:28-44

Binecuvîntat este împăratul care vine in Numele Domnului!” Luca 19:38

Un filozof american a fost  întrebat odată: „Dacă Isus şi Platon s-ar reantoarce pe pămant şi ar ţine conferinţe în aceeaşi universitate, în acelaşi timp, pe care m-aş duce să-l ascult?” Cugetand puţin la întrebare, a răspuns: „Cine s-ar duce să-l asculte chiar pe marele Platon vorbind DESPRE adevăr, cand ar putea asculta pe Cel care ESTE Adevărul?”
Mulţimea gălăgioasă care-L înconjura pe Isus în Duminica Floriilor a răspuns foarte asemănător cu filozoful. Nimeni nu L-a egalat pe Isus.

El era Adevărul, Mesia Cel promis mai dinainte prin Zaharia (Zaharia 9:9). Minunile L-au revelat a fi Unsul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, era ceva care nu se potrivea la El. Călărea un măgăruş. Un cal puternic de lupte s-ar fi potrivit mult mai bine ocaziei. Apoi, niciodată El nu a incitat mulţimea să strige: „Jos cu romanii!” Pur şi simplu călărea măgăruşul, calm spre Ierusalim, a vizitat Templul şi s-a reantors în Betania (Marcu 11:11). Mulţimea aşteptase mult mai mult. Evreii căutau eliberarea de sub romani, dar El venise să-i elibereze de sub domnia lui Satan. Recunoşteau că Isus a venit de la Dumnezeu, dar nu înţelegeau deloc misiunea Sa spirituală.
Îi slujim noi oare lui Isus pentru a primi răsplătiri materiale sau pentru cine este El? Supunandu-ne Lui înseamnă să-i iubim pe cei ce nu merită, să întoarcem bine pentru rău şi să murim faţă de natura noastră păcătoasă. Ca şi filozoful şi mulţimea, să-L vedem ca Adevărul, Mesia venit din Cer. Dar să ne fie clar, împăratul a venit să domnească peste inimile noastre. – D.J.D.

E Domnul Domnilor! Mărirel
E împărat peste-mpăraţi!
A-nfrant duşmanul prin iubire,
E-ntaiul frate între fraţi! ‘ C. Ioanid.

A fi creştin înseamnă a fi supus credincios Regelui regilor

Painea zilnica

Cum sa-i ajuti pe cei in suferinta

Text: Ioan 11:17-44

Isus i-a zis: „Fratele tău va invia.” Isus plangea.‘” Ioan 11:23, 35

Cand eram tanăr, mă temeam să-i vizitez pe cei care pierduseră pe cineva drag. Mă întrebam ce aş putea să le spun. De-alungul anilor, am descoperit că nu trebuie să avem o astfel de frică. Cred că o persoană care este instruită din Cuvantul lui Dumnezeu, care se lasă călăuzită de Duhul Sfînt, şi este sensibilă la nevoile altora, va face şi va spune ceea ce trebuie. Pentru a aduce mangaiere, uneori se cere să spui cuvinte de încurajare, deşi altă dată este suficientă numai prezenţa ta acolo.


Putem învăţa de la Isus, de la felul cum s-a ocupat de Maria şi Marta, atunci cand fratele lor Lazăr a murit. Atunci cand Isus a întalnit-o pe Marta, cea care gandea atat de logic şi practic, El a vorbit cu ea despre siguranţa învierii. Dar cînd a întalnit-o pe Maria, fiinţă mult mai emoţională, a vorbit puţin, dar a plans cu ea.
Unul dintre cele mai greşite lucruri este să încercăm să mangaiem pe cineva prin discursuri pline de clişee religioase. N-am să uit niciodată cum stăteam în spatele unui prieten la o înmormantare şi ce deranjat m-am simţit cand l-am ascultat ţinand o predicuţă de 3 minute unei tinere văduve cu inima zdrobită. Dorise să facă binele, dar n-a fost sensibil la durerea ei. Ar fi trebuit să ştie că nu era în stare să asculte ceva. Tot ce ar fi avut nevoie ea, ar fi fost să ştie că el era preocupat de durerea ei.
Nu sta departe de cei care suferă. Ei au nevoie de ajutorul unor credincioşi sensibili. Îi poţi mangaia chiar şi atunci cand nu spui nimic. Prezenţa ta acolo poate să spună că-ţi pasă de suferinţele lor.  – H.V.L.

Cei ce suferă au nevoie de iubire,
Vor să ştie că ne pasă şi suntem acei
Ce cu vorba bună, mangaierea tandră
în necazuri suntem alăturea de ei. ” – D.J.D.

Antrenează-ţi inima să ofere simpatie si mainile s-ajute cu bucurie

Painea zilnica

Așa când toți…

Un lan de flori ne fie gândul, doar pacea fie încălțată,
Slăvească-se în noi Preasfântul, Iubirea-I, veșnic lăudată,

Așa, când toți, cei ce-L slăvim, ne-om bucura în unitate,
Răspândind în jur sublim, iubind sincer pe al nost’ frate,

Se va vedea în noi Mesia, harul, fiind turnat din plin,
Va răspândi-n jur armonia, salvării vieții de la chin.

Eu și tu, și mic și mare, să-L lăudăm pe Creator,
Raza cea sfântă de Soare, lucească-n văzul tuturor!

Înainte, spre un nou maine, înainte, învingători!
Lăudat să fii, Stăpâne, de a Tale fiice și feciori!

Lăudat să fii de-a pururi, Veșnic, Veșnic Împărat,
Legăm inimă și doruri, de Tine, Viață, neîncetat!

Lidia Cojocaru

O rugaciune plina de putere

Text: Luca 6:27-33

„… binecuvantaţi pe cei ce vă blastămă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi. ” Luca 6:28

In anul 1973, pastorul Kefa Sempangi predica în biserica sa din Uganda. Afară, ascunşi în umbră, stăteau cinci agenţi ai poliţiei secrete a lui Idi Amin, cu puştile mitraliere rezemate de şolduri. In biserică erau văduvele multora dintre cei ucişi în mod bestial de către poliţie. După ce Kefa şi-a terminat predica, cei cinci l-au urmat la biroul său. „Am venit să te ucidem” a spus conducătorul lor. „Ai ceva de spus?” Pastorul îşi aminteşte că genunchii îi tremurau, şi cu vocea sugrumată de frică a spus: „Aş vrea să mă rog pentru voi, ca Dumnezeu să nu vă judece pentru ceea ce veţi face” Liderul criminalilor 1-a întrerupt: „Ce-i cu oamenii aceştia – de ce arată aşa de fericiţi? Chiar văduvele păreau să aibă pace.” Pastorul i-a explicat că viaţa pe care o dă Isus nu poate fi luată de nimeni, nici măcar de moarte. Oamenii ascultau, muşchii feţei li se relaxaseră. Şeful a spus că niciodată n-a cunoscut dragostea şi 1-a rugat pe pastor să se roage pentru el. Apoi s-au întors şi au plecat. Peste cateva luni, liderul acela a ajuns să-L cunoască pe Cristos.


Rugăciunea pentru cei care ne persecută nu aduce întotdeauna eliberarea sau sfarşitul suferinţelor. Ştefan a murit cu cuvintele iertării pe buze (Faptele 7:60). Dar rugăciunea sa a gravat o amintire de neşters adanc în inima lui Saul, care mai tarziu a devenit apostolul Pavel.
Poate nu vom muri de mana unui duşman. Dar, uneori membrii familiei sau colegii de lucru ne pot dispreţui şi cuvintele lor taie adanc. Cere-I lui Dumnezeu să-şi arate dragostea faţă de ei prin tine. Aceasta este o rugăciune plină de putere. -D.J.D.

Nu-ţi urî duşmanii nici în gand măcar,
Nu-ntrista iubirea cu nimic amar.
Numai rugăciunea arma ta s-o faci
Şi blandeţea, punte cînd răspunzi sau taci.”   Traian Dorz.

Acolo unde se concentrează rugăciunea, coboară puterea lui Dumnezeu

Painea zilnica