De Ziua Mulțumirii

Referințe

2 Corinteni 9:11-15 Proverbele 15:15 1 Tesaloniceni 5:18

Cu mulțumiri, Părinte bun din slavă
Azi, la altar, poporu-i adunat
Să ne vorbești cu vocea Ta suavă
Atâtea bunătăți ne-ai pus pe tavă
În frigider, cămară, în postavă…
Deși, niciunul nu am meritat.

Tu, pâinea, apa și îmbrăcămintea
Ca unor fii, statornic, ni le-ai dat
Precum evreilor încălțămintea
Dar nu ți-am dat, Stăpâne, toată cinstea
Adesea idolatră ne-a fost mintea
Nimic, o, Doamne! n-am fi meritat.

Puteri ai pus în trupul nost’ de tină
Să alergăm vestind harul bogat
Noi, însă, n-am fost sare nici lumină
Mai adânciți în grijuri… și-n ruină
Privind la masa-n rodul toamnei plină
Știm Doamne că… nimic n-am meritat.

Trecutu-ne-ai prin boli, prin încercare
Să revenim la drumul de-altă dat,
Unii-au ajuns, chiar prin a morții vale
Dar le-ai deschis spre Paradis o cale
Unde-i primești cu brațe iubitoare
Deși… ei știu, că nu au meritat.

Avem confort în case-avem de toate…
Atâția idoli noi, am adoptat
Dar Tu ne-arați iubire, bunătate…
Ni-s mesele mereu îmbelșugate
Vrem în garaje doar „o noutate”
Când alți-s goi… oare am meritat?

Nu, n-avem merit, dar pe-o cruce-amară
Părinte bun, pe Fiul Tău L-ai dat
Prin jertfa Sa, ne scapi de-orice povară
Vorbim cu Tine-n Duhul pentru-ntâia oară
Primind în dar, a cerului comoară
Al Tău Duh Sfânt, măreț, nemeritat.

Ne dai… ne dai cu mâna Ta iubită
O vreme, încă, rodul e bogat
Dar duhu-i gol, candela ni-e sleită
A mântuirii haină-i murdărită,
Cărarea dreaptă, parcă, mai lărgită
Și… vom primi, doar ce am meritat.

Se nalță-n zare vremi de-apocalipsă
Când pribegi-vei poate-nfometat
Nu vor fi roade, vom trăi în lipsă
Când ușă după ușă va fi-nchisă
Tânjind după o rugăciune-aprinsă
O, Doamne! nu ne da ce-am meritat!

Că-n vremi de har, când ne-așteptai la masă
Vrând să vorbești prin Duh, ca altă-dat’
Noi stam, nepăsători, pe o terasă
Pe vârf de munți, la marea zgomotoasă
Părăsind prea ușor această casă
Și… vom avea, doar ce am meritat.

Dar iată că, acum la sărbătoare
O zi de pocăință ne-ai mai dat
Ca toți cei adunați, cu mic, cu mare
S-avem o inimă mulțumitoare
Revenind iar la vechea Ta cărare
Să ne dai Duhul Sfânt, nemeritat.

Întorși la dragostea dintâi, uitată
La focul care-ardea în noi odat
Să te-adorăm pe Tine, scumpe Tată
Viața în Hristos ni-e ancorată
De ne vei trece prin cuptor, prin apă
Mulțumitori vom zice: Da! S-a meritat!

Cornelia Sărac 

30 Septembrie

Cântaţi slavă numelui Său; măriţi slava Lui prin laudele voastre.” Psalmi 66:2

Nu stă în alegerea noastră dacă II lăudăm pe Dumnezeu sau nu. Lauda lui Dumnezeu este cea mai îndreptăţită datorie; fiecare creştin, ca primitor al harului Său, trebuie să II laude pe Dumnezeu zi de zi. Este adevărat că nu avem o regulă autoritară pentru laudă zilnică; nu avem nici o poruncă care să ne prescrie anumite ore de cântare şi mulţumire. Dar legea scrisă în inimă ne învaţă că este drept să-L lăudăm pe Dumnezeu, şi mandatul nescris are la fel de multă putere ca tablele de piatră de pe muntele Sinai. Da, este datoria creştinului să-L laude pe Dumnezeu.

Nu este numai un exerciţiu plăcut, ci o obligaţie absolută a vieţii sale. Nu te gândi că tu, care te vaiţi mereu, eşti nevinovat în privinţa aceasta, şi nu-ţi imagina că îţi poţi împlini datoria faţă de Dumnezeu fără cântări de laudă. Eşti legat cu legăturile iubirii Lui să-I binecuvântezi numele cât trăieşti, şi lauda Sa să fie „întotdeauna în gura” ta (Psalmi 34:1), fiindcă eşti binecuvântat ca să-L poţi binecuvânta pe El. „Poporul pe care Mi l-am alcătuit, ca să vestească laudele Mele” (Isaia 43:219.

Dacă nu II lauzi pe Dumnezeu, nu aduci fructul pe care El, ca Soţ Divin, are dreptul să-l aştepte din mâinile tale. Nu-ţi lăsa harpa în sălcii, dă-o jos şi străduieşte-te, cu inima recunoscătoare, să cânţi cât mai tare. Ridică-te şi cântă lauda Lui. In fiecare zori de zi, înalţă-ţi vocea în recunoştinţă, şi nu lăsa nici un apus fără cântec. Acoperă pământul cu laudele tale. Inconjoară-l cu o atmosferă de melodie, şi Dumnezeu însuşi va auzi din ceruri şi îţi va primi muzica.

Tu, Doamne, eşti iubirea mea dintâi
O dulce melodie de recunoştinţă
Mereu Mi-ai stat la căpătâi
Cu pace, cu iubire şi credinţă.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Când inima ți-e plină de iubire

Când inima ți-e plină de iubire,
Iubești pe orice muritor,
Așa cum te-a iubit Domnul pe tine,
Și te-a făcut biruitor!

Când inima ți-e plină de iubire,
Vezi doar ce-i bun în ai tăi frați,
Și-ai îndura pentru ei și ocara,
Așa cum Domnul pentru tine a-ndurat!

Când inima ți-e plină de iubire,
Ești milos și iertător,
Cum Domnul milă a avut de tine,
Și de întregul Său popor!

Când inima ți-e plină de iubire,
Îl ridici pe cel căzut în drum,
Pe rană-i pui sfântă alifie,
Și spre Domnul slavei îl îndrumi!

Când inima ți-e de iubire plină,
Îți pasă de cei rătăciți,
Și îi conduci cu dragoste deplină,
Spre calea celor mântuiți!

Când inima ți-e de iubire plină,
Tu ‘naintezi pe drum cântând,
Și nu te oprește nici dispreț, nici ură,
Ești fericit, în El crezând!

Când inima ți-e de iubire plină,
Adu-ți aminte de Hristos,
Că așa a simțit El dragoste și milă,
Pentru omul slab și păcătos!

Când inima ți-e plină de iubire,
Nu uita că iubirea este El,
Și dacă poți păși cu dragoste ‘nainte,
Mulțumește lui Emanuel!

Margit Biro 

Alăturea de Tine

Psalmul 139:5
„Tu mă înconjori pe dinapoi și pe dinainte și-Ţi pui mâna peste mine… „

Înconjurați de harul Tău,
De veșnica lumină,
Ce bine, Doamne, ne simțim
Alăturea de Tine!

Înconjurați de slava Ta,
De gloria eternă,
Purtăm în chipul efemer
Iubirea pururi demnă…

Cu ea frumosul e mai bun,
Și viața e mai vie.
Înconjurați de slava Ta,
Purtăm în noi iubire.

Iar dac-avem vre-un adăpost
Sub frunza ruginie,
Acesta, Doamne, -i harul Tău—
Lumina lui cea vie

Și nu ne temem de mormânt,
De noaptea care vine…
Ce bine, Doamne, ne simțim
Alăturea de Tine!

Mihai Ghidora 

17 Septembrie

Aduceţi-l la Mine.” Marcu 9:19

Disperat şi dezamăgit, sărmanul tată s-a întors de la ucenici la învăţător. Fiul său era în cea mai rea stare, şi nu mai exista nici un mijloc. Dar sărmanul copil a fost curând eliberat de rău atunci cânt tatăl, prin credinţă, a ascultat cuvântul Domnului Isus: „aduceţi-l la Mine”. Copiii sunt un dar preţios de la Dumnezeu, dar ei ne aduc multe griji. Ei pot să fie o mare bucurie, sau o mare amărăciune pentru părinţii lor. Pot să fie fjlini de Duhul lui Dumnezeu sau posedaţi de duhul răului. în orice caz, Cuvântul lui Dumnezeu ne dă o reţetă pentru vindecarea bolilor lor. „Aduceţi-l la Mine”.

O, dacă ne-am ruga mai mult pentru ei atunci când se nasc! Păcatul este acolo, aşa că rugăciunea noastră începe să-l atace. Strigătele noastre pentru îndurare ar trebui să preceadă strigătele care le anunţă venirea într-o lume a păcatului. În zilele copilăriei lor, vom vedea semnele triste ale duhului care nu se roagă niciodată, şi nu ascultă vocea lui Dumnezeu. Totuşi, Isus porunceşte: „aduceţi-l la Mine”. Când cresc, se cufundă în păcat şi se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu. Atunci, când inimile noastre sunt zdrobite, să ne amintim cuvintele Marelui Medic: „aduceţi-l la Mine”. Trebuie să ne rugăm cât timp au viaţă. Nu trebuie să disperăm atâta timp cât Isus trăieşte.

Domnul îngăduie uneori ca poporul Său să ajungă într-o fundătură, care să le arate nevoia lor de El. Copiii lumeşti ne arată neputinţa noastră faţă de stricăciunea inimilor lor, şi ne fac să cerem putere Celui Puternic, iar aceasta este o mare binecuvântare pentru noi. Oricare ar fi nevoile acestei dimineţi, fie ca ea să ne conducă, ca un curent puternic, în oceanul iubirii divine. Isus ne poate îndepărta durerea. El găseşte plăcere în mângâierea noastră. Să ne grăbim la El, cât timp ne mai aşteaptă.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Isuse, putere divină

Isuse, ce mare putere revarsă al Tău Sfânt cuvânt,
Ne umple de-o sfântă iubire, să știm să iubim orișicând.
Ne duce pe calea credinței când lumea ne-atrage în jos,
Ne-mbracă cu înțelepciune, ne-atrege mereu spre Hristos.

Isuse, puternic e harul ce nouă Tu, ni l-ai lăsat,
Ne-aprinde și suflet și viață când cel rău ne-a înconjurat.
Ne poartă spre țara iubirii și-n suflet ne umple cu dor,
Ne-aduce în dar bucuria și-n suflet simțim un fior.

Isuse, puternică-i mila, magnifică-i Dragostea Ta,
Ne sfarmă-n bucăți toată ura, ne-aduce în schimb liniștea.
Transformă a noastră viață și leagă răni care mai dor
Ne-aduce în suflet speranță, ne-adapă din Sfântul izvor.
Ne poartă-n din har în putere, spre țara slăvitului Miel,
Ne-ajută în clipele grele s-avem ochii doar înspre cer.

Nichifor Nicu 

17 August

Bunătatea lui Dumnezeu.” Psalmi 52:8

Meditează puţin la această bunătate a lui Dumnezeu. Este o bunătate blândă. Cu atingeri blânde şi iubitoare, El vindecă pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile. El este la fel de blând în a-şi arăta în mod practic bunătatea, ca şi în mod teoretic. Este o mare bunătate. Nu există nici un lucru mic în Dumnezeu. Bunătatea Sa este ca şi El: infinită. Nimeni nu o poate măsura. Bunătatea Lui este atât de mare încât iartă păcatele grozave ale marilor păcătoşi, după mult timp, şi apoi le dă mari favoruri şi privilegii, şi îi înalţă la bucurii depline în ceruri, alături de marele Dumnezeu. Este o bunătate nemeritată, aşa cum este orice bunătate adevărată, fiindcă bunătatea meritată nu este altceva decât dreptate. Păcătosul nu are nici un drept la bunătatea Celui Prea Înalt. Dacă răzvrătitul ar fi aruncat pe loc în focul veşnic, ar merita cu adevărat sentinţa. Dar, dacă a fost eliberat de rău, este numai din cauza iubirii divine, fiindcă în păcătos nu există nici un strop de bunătate.

Este o bunătate bogată. Unele lucruri sunt mari, dar au puţină eficienţă, dar bunătatea Lui este o încurajare pentru sufletele căzute, un balsam pentru rănile însângerate, un bandaj ceresc pentru oasele rupte, o caleașcă regală pentru picioarele obosite, şi o îmbrăţişare de iubire pentru inimile tulburate. Este o bunătate multiplă. Aşa cum spunea Bunyan, „toate florile din grădina lui Dumnezeu sunt perechi”. Nu există bunătăţi singure. Poţi să crezi că ai o singură bunătate, dar vei vedea curând că ai o grămadă de bunătăţi. Este bunătate îmbelşugată.

Milioane de oameni au primit-o, şi totuşi, departe de a fi gata, este la fel de proaspătă, îmbelşugată şi gratuită ca întotdeauna. Este o bunătate statornică. Nu te va părăsi niciodată. Dacă bunătatea este prietena ta, bunătatea te va însoţi în ispite şi nu te va lăsa să cazi, bunătatea va fi cu tine în necazuri şi nu te va lăsa să te afunzi, bunătatea va fi cu tine în viaţă, ca o lumină încurajatoare, şi bunătatea va fi cu tine în moarte, bucuria sufletului tău atunci când mângâierile pământeşti ajung la capăt.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Iubire cu miros de cer frumos!

Iubire cu miros de cer frumos,
O, câte lucruri a mai scris în tin’ Hristos!
Câte descopăr când pășesc poteca ta
Și câte revărsări de har găsesc în ea!

Iubire cu miros de-altar curat
Câte porniri în mine-ai transformat!
De nu era în cale jertfa Ta
Pierdut aș fi, uitat pe calea mea!

Iubire, dar din darul lui Hristos
Tu ne înveți ca să trăim frumos
Căci fără tine câte sarcini am purta
Câte nimicuri după noi am tot lua!

Ce grea e ura! Tu ce ușurare duci
Pe brațe când ne porți și ne conduci!
Și când te am, iubesc ce n-am putut
Căci Tu închizi și rana ce-a durut!

Căci de avem în noi o torță de iubire
Ne îndreptăm ușor spre nemurire
Și zările cerești întrezărim
Când lepădam natura noastră, când iubim!

Mai tare ești, iubire, decât boldul morții greu
Te ‘nalți și te cobori din empireu
Ai locuința-n slava lui Hristos
Iau chipul tău și-l schimb pe-al meu lutos!
O, tu, iubire, dar din darul Lui frumos!

Camelia Stîngaciu  

Nu-mi trebuie statuie

Nu-mi trebuie statuie pe-acest străin pământ,
Nu vreau nici moștenire, că-i goană după vânt,
Nu vreau nici recompensă de fapta care-o fac
Și nici recunoștință când, din iubire, tac.

Nu vreau să fiu celebru pe scara socială,
Nici să primesc vreun premiu într-a vieții școală,
Dar vreau, cu siguranță, să fiu ca și Isus,
Să intru, prin credință, în Patria de Sus.

Nu mă interesează nici fală, nici onor,
Nu-mi pasă, ca lui Pavel, dacă trăiesc sau mor,
Nu-mi fac un scop în viață din lucruri care pier
Și de la lumea asta nu am ce să mai sper.

Nu vreau să-mi sprijin viața pe oameni care pier
Cu sufletul de piatră și chipul lor de fier,
Care oricând te-aruncă, la fel ca pe o zdreanță,
Cu suflet fără chip și fără de substanță.

Nu-mi trebuie prieteni care lovesc și fug,
Cu care nicio clipă nu pot să trag în jug,
Nu vreau să-mi umplu ființa cu lucruri pentru foc,
Nu-mi trebuie o lume în care mă sufoc.

Eu vreau să capăt cerul drept preț cu viața mea,
Să moștenesc albastrul, un cer de catifea,
Să stau lângă Acela pe care Îl slujesc
Și – dezlipit de lume – în cer să mă opresc.

Dorel Puchea 

Pretuire

Cand m-ai pus in cantarul iubirii,
Ai decis ca nevrednicul eu
Pretuiesc mult mai mult pentru Tine
Decat toata splendoarea maririi,
Si-ai venit, Tu, etern Dumnezeu,
Sa traiesti si sa mori pentru mine.

In cantarul iubirilor mele,
Vreau Isuse sa-nclini cel mai greu,
Sa renunt la gunoaiele firii,
La desarta placere din ele,
Sa-mi domnesti Tu pe tron, si nu eu,
Rege-al vietii si al nemuririi.

„Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” Ioan 3:16.

Anca Winter