25 Ianuarie

„Deci, prin credinţă desfiinţăm noi legea? Nicidecum, Dimpotrivă, prin credinţă întărim legea.” Romani 3:31

Odată ce credinciosul este adoptat în familia Domnului, relaţia lui cu legea şi vechiul Adam încetează; el este sub o nouă stăpânire şi sub un nou legământ. Credinciosule, tu eşti copilul lui Dumnezeu. Prima ta datorie e să asculţi de Tatăl ceresc. Nu trebuie să faci nimic din obligaţie; eşti copil, nu sclav. Şi acum, de vreme ce eşti copil preaiubit, eşti legat să asculţi cea mai mică dorinţă a Tatălui, cea mai neînsemnată vrere a Sa. Te îndeamnă El să îndeplineşti un legământ sfânt? Eşti în pericol dacă îl neglijezi, fiindcă nu îţi asculţi Tatăl. Îţi spune El să cauţi chipul lui Isus? Nu este bucuria ta să faci aşa? Iţi spune Isus ,fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit” (Matei 5:48)?

Nu din cauză că îţi porunceşte legea, ci pentru că Mântuitorul tău îţi spune, vei face tot posibilul să fii desăvârşit în sfinţenie. Îşi îndeamnă El sfinţii să se iubească unul pe altul? Da, şi nu din cauză că legea spune „iubeşte-ţi aproapele39 (Leviticul 19:18), ci fiindcă Isus spune „dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele” (loan 14:15). Aceasta este porunca pe care El v-a dat-o „iubiţi-vă unii pe alţii” (loan 13:34). Ţi s-a spus să dai săracului? Fă-o, nu fiindcă mila este o povară de care nu îndrăzneşti să te scuturi, ci pentru că Isus te învaţă „daţi-i fiecărui om ce vă cere” (Luca 6:30).

Cuvântul Domnului îţi spune „iubeşte-l pe Dumnezeu cu toată inima ta”? (vezi Deuteronom 6:5). Uită-te la poruncă şi răspunde „Poruncă, Christos te-a împlinit deja. De aceea nu am nevoie să te împlinesc ca să fiu mântuit, ci mă bucur să te ascult fiindcă Dumnezeu este acum Tatăl meu, şi El are drepturi indiscutabile asupra mea”. Fie ca Duhul Sfânt să-ţi facă inima să asculte de puterea constrângătoare a iubirii lui Christos, astfel încât rugăciunea ta să fie „ajută-mă să păşesc pe calea poruncilor Tale, caci în ele îmi aflu desfătarea” (Psalmi 119:35). Harul este mama şi doica sfinţeniei, şi nu scuza păcatului.

C.H. Spurgeon

Ce-i viața ta?

Ce-i viața ta? E-o întrebare,
La care toți dorim răspuns!
Și-l căutăm aici sub soare,
De la început pân la apus.

Ce-i viața ta? E-o zi cu soare,
În care fericit zâmbești și crezi.
E opera iubiri Sale,
Mireasmă în crinii cei aleși.

Ce-i viața ta? Când întristarea,
Adună norii cei mai grei!
Și totul parcă se destramă
Dezamăgit suspini și gemi.

Ce-i viața ta? E-un nor de ceață,
Ce se coboară din văzduh!
Și ce dispare dintr-o dată,
Ne lăsând urme pe drum… .

Ce-i viță ta? E-o picătură,
Ce se desprinde din etern!
Ce strălucește și exprimă
Iubirea Mirelui suprem.

Ce-i viața ta? Te-ntrebi în taină,
Și parcă tot mai sec auzi…
-E darul cel venit din Tatăl
Ce te-a iubit atât de mult!

E opera iubiri Sale,
Ce a creat-o din pământ.
E suflul veșniciei sfinte
În chipul trecător de lut.

Deci te întoarce cu iubire
La cel viața ta ți-a dat!
Mulțumitor o veșnicie,
Pentru răscumpărarea ta.

Ciprian Damian 

7 Ianuarie

 „Soro, mireaso.” Cântarea Cântărilor 4:12

Observaţi cuvintele duioase prin care cerescul Solomon se adresează miresei Sale, Biserica, cu intensă afecţiune: Soro — cineva apropiat de Mine prin legături de rudenie, împărtăşind aceleaşi simpatii. Mireaso — cea mai iubita şi mai apropiată, unită cu Mine prin legăturile tandre ale iubirii; dulcea mea tovarăşă, parte din Mine însumi. Soră prin naşterea Mea în Betleem, prin care M-am făcut os din oasele tale şi carne din carnea ta. Mireasă prin alegerea cerului, prin care v-am făcut părtaşi la neprihănire. Sora mea pe care o cunosc din copilărie, pe care am vegheat-o de când s-a născut Mireasa mea aleasă dintre toate fetele, îmbrăţişată cu braţele iubirii şi făgăduită Mie pentru totdeauna”.

Vedeţi dar că Regele nostru ceresc nu se ruşinează cu noi, fiindcă El recunoaşte cu plăcere această dublă legătură. Am folosit de două ori cuvântul „mea” pentru a arăta cât de mare este afecţiunea lui Christos faţă de biserica Sa. El îşi „găseşte plăcerea în fii oamenilor” (Proverbe 8:31), fiindcă acei fii ai oamenilor sunt cei aleşi de El. El, Păstorul, se îngrijeşte de turmă, fiindcă este turma Sa. El a venit „să caute şi să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19:10), fiindcă ceea ce era pierdut îi aparţinea dinainte de a se fi pierdut. Biserica aparţine în totalitate Domnului ei; nimeni altcineva nu poate să pretindă stăpânire asupra ei.

Isuse, biserica Ta doreşte să-ţi aparţină! Fie ca orice suflet însetat să bea apă din izvorul acesta. Suflete, Christos este alături de tine în părtăşie. Christos îţi este aproape prin legătura căsătoriei, şi tu îi eşti scump! Iată, el îţi strânge mâna în palmele sale, spunându-ţi „Soro, mireaso”. Observă că cele două ancore prin care eşti legat de El îţi oferă siguranţa că Domnul nu poate şi nu vrea să-ţi dea drumul. Prea iubiţilor, nu fiţi leneşi în a-I întoarce flacăra iubirii Sale.

C.H. Spurgeon

A mai trecut un an

A mai trecut un an prin calendare
Dar şi prin viaţa noastră a trecut
Cu clipe dulci şi uneori…amare,
Dar nu ne-ngrijorează anul care
Vine cu vălul de necunoscut,
*

Căci Dumnezeu a fost dintotdeauna
La cârma bărcii şi va fi mereu,
Chiar dacă valurile bat întruna.
Cum să mă sperie ,atunci, furtuna
Când Cel ce e la cârmă-i Tatăl meu?

*

Nu ştim ce-aduce anul care vine
Dar optimismul mi-e- mpletit în crez
Căci Domnul este stâncă şi tărie,
De-aceea-n mâna Lui, cu bucurie,
Iubindu-vă, acum vă-ncredinţez.

*

La El cămările sunt veşnic pline
Din care toarnă binecuvântări,
La El găsim alin pentru suspine,
Şi-n zbuciumul care adesea vine,
Răspuns la nerostite întrebări.

*

La El e pace şi iubire sfântă,
La El e vindecare în dureri,
La El e bucuria care cântă,
Şi tot ce Dumnezeu binecuvântă
Va odrasli spre ceruri mângâieri.

*

Sunt multe, multe, sunt nenumărate…
Cerul e plin de binecuvântări
Şi pentru voi eu le doresc pe toate,
Din mâna Celui care vrea şi poate,
Într-un an nou pavat cu îndurări.

George Dirnu

Ce sărbătorim azi?

E bucurie la cel mai înalt nivel
Serbăm pe Cel întrupat, Emanuel
Medităm la ce-a conceput Trinitatea
Să ne scoată din neant, dând libertatea.

Ne gândim la Pruncul în iesle născut
C-a venit cu planul în Rai conceput
Să planteze în om sfinte dorințe,
Să-i dea alin când vin suferințe.

Sărbătorim un eveniment cum nu a mai fost
Căci Fiul a venit să ne dea un rost
Să nu mai fim sufocați de nepăsare
Să-i fim urmași, să fim lumină și sare.

Cu inimi deschise celebrăm întruparea
Fericiți fiind c-am primit chemarea
Decorații și lumini nu ne atrag
Ci Cel ce-i Lumina lumii ne este drag.

Mulțumiri se-nalță din suflet și minte
Spre Cel întrupat avem simțăminte
Ne unim cu cei ce pe Tată-l slujesc
C-așa ochii noștrii spre Slavă privesc.

Colinzi peste tot se aud; e Crăciun
Pe-altar omagii, cu drag, se depun
E-un farmec ceresc în inimi predate
Căci sunt de harul divin inundate.

E bucurie la cel mai înalt nivel
Oricând vom răspunde la cerescul Apel
C-am fost chemați să primim moștenirea,
Să ne strângă la pieptul ei IUBIREA.

George Cornici

O cântare nouă

Pe haina nopții, sclipesc stele argintii,
Cu ochii umezi, vorbesc, sunt  ființe vii:
-„Frigul din lume a pătruns și în suflet,
Dar vine Mesia, ascultă al Său umblet!”

Cu capul plecat, și cu sufletul rănit,
Mai adun vreascuri, de  pe câmpul pustiit,
O lacrimă cade în focul ce mocnește,
Și o  voce blândă din ceruri  vorbește:

-„Suflete, cu duhul sărac și mâhnit,
Nimeni   în lumea aceasta nu te – a iubit,
Dar s – a născut în lume un Mântuitor,
Îți pune raze – n suflet, cântece și dor.

Aleargă la Iesle, aleargă la Isus,
Untdelemn de bucurie vei primi de Sus!
Și o cântare nouă, adusă de El,
Și multă iubire, o, vino, Israel!

Roua cerului, pe visele tale,
În gura ta, pune o nouă cântare,
Cântări de izbăvire, trimise de Sus,
Aleargă, aleargă, la Mesia Isus!”

Pășesc pe calea ce duce la Unsul Său,
Să capăt untdelemn pentru sufletul meu,
Un balsam de vindecare, pe trupul meu,
Și o cântare nouă de la Dumnezeu.

Pe bolta inimii, o stea argintie,
În Ieslea inimii, multă bucurie,
Cete de îngeri cântă de izbăvire:
-„Noi Pruncului Isus Îi cântam Mărire!”

Psalmul 96
Cântați Domnului o cântare nouă!

 Arancutean Eliza 

20 Decembrie

Te iubesc cu o iubire veşnică.” Ieremia 31:3

Uneori, Domnul Isus dezvăluie bisericii gândurile Sale iubitoare. R. Erskine spunea: „El nu crede că este destul să vorbească în spatele ei, aşa că vorbeşte în prezenţa ei. El spunea: „eşti frumoasă de tot, iubito” (Cânt. 4:7). Este adevărat că aceasta nu este metoda Lui obişnuită. El este un iubit înţelept şi ştie când să păstreze iubirea în intimitate şi când s-o dezvăluie, dar sunt ocazii în care nu face nici o taină din ea – ocazii în care pune sufletul poporului Său mai presus de orice”. Duhul Sfânt este adesea mulţumit, într-un fel foarte binecuvântat, să mărturisească sufletelor noastre dragostea lui Isus. El ia lucrurile lui Christos şi ni le descoperă nouă (vezi loan 16:13-15).

Nici o voce nu se aude din nori, nici o viziune nu ni se descoperă în noapte, dar avem o mărturie mai sigură decât acestea. Dacă un înger ar zbura din ceruri şi ar informa personal sfinţii de iubirea Mântuitorului pentru ei, dovada aceasta nu ar mai fi satisfăcătoare decât cea care este născută în inimă prin Duhul Sfânt. Întreabă-i pe cei care au trăit aproape de porţile cerului, şi îţi vor spune că au avut momente în care dragostea lui Christos pentru ei a fost un fapt atât de clar şi sigur, încât nu se îndoiau de ea cum nu se îndoiau de propria lor existenţă.

Da, iubite credincios, tu şi cu mine am avut timpuri de înviorare în prezenţa Domnului, şi atunci credinţa noastră a urcat pe culmile siguranţei. Am avut încrederea să ne sprijinim frunţile pe pieptul Domnului. Nu ne îndoiam de dragostea învăţătorului, aşa cum nu s-a îndoit Ioan când a fost în aceeaşi poziţie. Nu, nu am avut nici un motiv să punem întrebarea întunecată: „Doamne, eu sunt cel care Te va vinde?” Gândul acesta era departe de noi. El ne-a sărutat cu sărutările gurii Lui şi ne-a ucis îndoielile prin apropierea îmbrăţişării Sale. Iubirea Lui a fost mai dulce decât vinul pentru sufletele noastre.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Căci un Copil ni s-a născut

Căci un Copil ni s-a născut, din cer un Fiu sfânt ni s-a dat
Acel fără de început, jos printre oameni S-a întrupat.
N-avea sclipiri și strălucire, nimic din ce izbea privirea
Nici frumusețe spre uimire, dar El era Nemărginirea.

O, din ce tainică iubire, în ieslea rece ai coborât
S-aduci la muritori trăire, din sfârșit veșnic început.
Ce-adânc vorbește crucea sfântă, ce măreție-n ea cuprinde
Desface-n inimi pace adâncă și foc de cer în ele aprinde.

E graiul ce-nțeleg și surzii, lumina ce şi orbii-o văd
E limba ce-o vorbesc și muții, puterea ce şi slabii o pot.
E prea adâncă adâncimea iubirii ce din fir de stele
Veni să-mbrace umilința în cea mai măreață putere.

Ce bunătate necuprinsă de gând de om din lut creat
O dragoste de om neatinsă cu mintea-i, Tatăl ne-a arătat!
Să ne numim copii și suntem, nu prin puterea omenească
Ci prin Isus ce viu e astăzi, prin a Lui dragoste măiastră.

Ce vom fi nu am văzut încă dar știm c-atunci ca El vom fi
Rămânem neclintiți pe Stâncă, ea dainuieşte de vecii.
Noi Îl iubim pentru că El până la capăt ne-a iubit
A înviat și nouă viață din viața Lui ne-a dăruit.

A împăcat lumea cu Sine făcând prin Sângele Lui pace
Prințul Păcii în inimi vine și altar din ele-n cruce face
Iată, Cel Atotputernic un Salvator ne-a ridicat
Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Dumnezeu Preaînalt.

Gabriela Bucur 

Vor trece încercările…

Doamne, ai vrut s-avem parte cu Tine,
Venim în rugăciuni cu mulțumiri,
Că ne zidești mereu zile senine
Pe temelia unei mari iubiri.

Vor trece încercările ca vântul,
Vom izbândi prin Cel ce e cu noi
Și ne va îndruma mereu Cuvântul
Să nu privim nicicând spre înapoi.

În veacu-acesta plin de silnicie,
Când rânduieli divine se desfac,
În pregătirea pentru veșnicie
Să ne ferim de-al răului atac!

Să-i ținem influența la distanță,
Să apelăm la Domnu-n rugăciuni,
La El găsim iubire și speranță,
Protecție, vigoare-n slăbiciuni.

Doar Dumnezeu e Cel ce ne susține,
Să nu ne pierdem timpul prețios,
Când Cel care-a tămăduit destine
E Domnul veșnic viu, Isus Hristos!

Și Domnul dacă e la cârma navei,
Prin cât de grele valuri navigăm,
Hristos este în noi nădejdea slavei,
Cu El vâslim, răzbim și ancorăm!

Laura Minciună

În urmă privind…

În urmă privind constatăm
Că n-am fost lăsați în pierzare
Și ruga spre Rai o-ndreptăm
Și doar la Stăpân apelăm
Și Lui Îi dăm adorare
Și numai Lui ne-nchinăm.

Ne-a condus spre biruințe
Pe-un traseu întortocheat
Depășit-am suferințe
Iar în grele neputințe
Numai El ne-a ridicat
Și-a plantat în noi voințe.

Piedici multe pe cărare
N-au putut opri un mers
Spre eternele hotare
Ne-a fost Turnul de scăpare
(Singurul în Univers)
Tatăl plin de îndurare.

Fiecare pas spre Slavă
L-acondus și l-a păzit
Iar când starea a fost gravă
(Fiind parcă-ntr-o epavă)
Spre Țel ne-a călăuzit,
Către veșnica Dumbravă.

Fost-au ezitări pe cale
Dar Cel Sfânt le-a-ndepărtat
Așternutul n-a fost moale
Dar ‘nălțat-am osanale
Veșnicului Împărat
Care-alină dor și jale.

Curse au întins vrăjmașii
Să ne-atragă-n lațul lor,
Să ne devieze pașii
Dar noi am rămas urmașii
Sfântului Mântuitor
C-așa biruiesc ostașii.

Tot trecutul ne arată
C-al nostru etern destin
E păzit de-al nostru Tată
Care intervine-ndată
Când apar nevoi și chin
Din năpastă să ne scoată.

Ce Părinte! Ce iubire!
Doar cu El trăim un rost
De nespusă fericire
Și ‘nălțăm azi mulțumire
Către Cel ce e și-a fost
Îmbrăcat în strălucire.

George Cornici