Mama

După cum știți fiecare
Mama, suflet mare are
Și pe-al ei suflet apasă
Tot ce e în întreaga casă.

Și sufletul ei cuprinde
Orice foc care se-aprinde
În inima celorlați,
Când la masă, adunați,
Spun de ce sunt apăsați.

Mama-i o nemărginire
De speranță și iubire
Care-aduce cu-a ei mână
În căminul ei lumină

Ea găsește oricând putere
Să mai poarte o durere
Într-a pruncului favoare
Ca-n furtuni să-i fie soare
Cu dulci raze protectoare.

Ea poartă-n inima ei
Tot ce sunt copii săi
Și din orice depărtări
Șterge lacrimi și întristări

Și așterne flori pe cale
Pentru odraslele sale
Simțind ca pe-o datorie
Să le facă bucurie.

În caldul ei sufletesc
Roade dulci, bogate cresc,
Roade de care au parte
Pruncii și când sunt departe.

Tu ești opera ce-o scrie
Mama ta cu bucurie
Și dorință luminoasă
Să fii veșnic valoroasă.

Tu ești rodul mamei care
Trece des prin încercare
Și prin valea de suspine,
Toate, toate pentru tine
Ca să-ți fie în viață bine.

Mama-i o nemărginire
De speranță și iubire;
Nu se lasă biruită
Nici în ultima clipită,
Luptă, luptă pentru tine
Să-ajungi OM, să-ți fie bine!

08/03/2020*Ioan Hapca

Deși e lumea întinată

Deși e lumea întinată,
De mult prea multă răutate,
Eu nu vreau a trădării plată,
Ci cu iubire mai curată,
Să fiu o slugă devotată,
Semănător de bunătate!

Deși e lumea înrobită,
De mult prea multele-i păcate,
Eu nu vreau viață nesfințită,
Ci o credință împlinită,
Să fiu în valea cu ispită,
Semănător de libertate!

Deși e lumea derutată,
De-a veacului babilonie,
Eu nu vreau calea necurată,
Ci separare luminată,
Să fiu în valea întunecată,
Semănător de bucurie!

Deși e lumea greu legată,
De-a patimilor neputință,
Eu nu vreau viață subjugată,
Ci izbăvire adevărată,
Să trag în holdă brazdă dreaptă,
Semănător de biruință!

Deși e lumea învrăjbită,
De mult prea multă nedreptate,
Eu nu vreau turmă necăjită,
Ci dragoste desăvârșită,
Să fiu în lumea risipită,
Semănător de unitate!

Deși e lumea azi cuprinsă,
De foc străin, de necredință,
Eu vreau din cer să fie ninsă,
În harul Domnului cuprinsă,
Să fiu în ea lumină aprinsă,
Semănător de pocăință!

Deși e lumea adormită,
De duhul veacului fălos,
Eu vreau să fie-acum trezită,
Din somnul morții izbăvită,
De judecată pregătită,
Un rod al jertfei lui Hristos!

Teodor Groza

Cu Dumnezeu mai ai speranta, România!

Românie, daca te-ai increde
În Domnul, Facatorul tau
Daca te-ai bizui numai pe El,
Renuntând la ce-i stricat si rau…

Românie, daca te-ai smeri
În fata Celui care te-a creat
Daca ti-ai pleca genunchiul
Recunoscand al tau cumplit pacat…

Românie, daca ti-ai întoarce fata
Spre Cel care te-a zidit
Daca ai lasa in urm-orgoliu
Caindu-te de raul ce te-a stapânit…

Românie, daca azi ai asculta
De Cel ce înca iti vorbeste
Dac-ai lepada a ta întelepciune
Bazandu-te pe ce Cuvântul Sau rosteste…

Românie, daca te-ai trezi
Din somnul care-aduce moarte
Daca ai striga spre Cel ce da viata
Cerând mila de la cel ce poate…

Românie, daca ai lasa pacatul
Ce te-nfasoara asa usor,
Daca te-ai cai cu-adevarat
Chemându-L pe Isus ca Salvator…

Românie, Domnul te-ar primi!
Si-ar întinde bratul cu iubire,
Te-ar ridica din starea disperata,
Ti-ar da o haina noua de neprihanire…

Domnul te asteapta si te cheama
Cu El ti se sfârseste agonia
Ridica-te, paseste prin credinta
Cu Dumnezeu mai ai speranta, România!

Crina Tif 

Prin timp

Prin timp, căutărilor le-am găsit rost;
M-adun optimist din ruine,
Renasc din cenușa celui care-am fost,
Trecut nu există în mine.

Sunt suflet iertat, înnoit de Isus,
Zidit pe credința-mpăcării,
În perle de lacrimi trecutu-am depus
Căit, la tronul îndurării.

Ce lupte m-așteaptă, eu nu vreau să știu
Și nici tulburări ce-au să vină.
Mai mult decât toate, e Domnul meu viu
Și dragostea Lui mă animă.

Îi spun inimii să se schimbe total,
Din ea să vorbească prinosul,
În faptă și-n gând să fiu blând și loial,
Precum poruncit-a Cristosul!

Versete de aur ce setea îmi sting
Citesc zi de zi-n sfânta Carte,
Prin promisiuni ce mereu mă surprind
Curaj am să merg mai departe.

O pavăză tare în Domnu-am găsit,
Mă-nchin și privesc doar în față,
‘Naintea iubirii, la cruce-am venit,
La puntea ce duce spre viață!

Laura Minciună 

Aș vrea să locuiesc

Aș vrea pe veci să locuiesc
În corturile Tale,
Să fiu cu cei ce Te iubesc
În zi de sărbătoare,

Să stăm ca un mănunchi legat
În tainică unire,
Să curgă untdelemn curat
Peste-ntreaga zidire!

Acolo, Duhul cel Preasfânt
Coboară din mărire
Și umple vasul de pământ
Spre a Sa proslăvire!

Sunt clipe dragi de nedescris,
Sunt clipe de iubire
Și-atuncea cerul stă deschis
Și cheamă spre sfințire

Pe orice om, oricine-ar fi
Oricum, și-n orice stare
Căci Cel Prea-Nalt, din veșnicii
Și astăzi dă iertare!

Și azi mai strânge snopi din lan,
Și azi mai curățește,
Căci încă e al milei an
Și încă mântuiește.

Încă mai stă cu braț întins
Și încă mai așteaptă,
De-un foc de dor adânc cuprins
Să vii pe calea dreaptă.

Nu sunt valori aicea jos
Care să depășească
Pe cele ce vin din Hristos
Din slava Sa cerească!

Deși, se luptă cu avânt
Cel rău să nimicească
Ce-i sfânt aicea pe pământ,
Prin jertfa lui firească,

Totuși, Acel ce-I din vecii
Își apără lucrarea
Și lasă har și bucurii
Să umple adunarea!

Căci zilele ce le trăim
Sunt vremuri foarte grele
Când trebuie sa ne sfințim
Și să cerem Putere!

Să cerem Untdelemn curat,
Să fie plin paharul
Când vine timpul de plecat,
Sau când vine tâlharul

Să nu lipseasc-al nost Ulei,
S-avem de prisosință,
Să nu cădem răpuși de lei,
Și nici din pocăință. .

Căci astăzi câți tâlhari nu dau
Ocol cetații sfinte?
Ei vin ca hoții și ne iau
Curatele veșminte,

Și ne aduc în loc, un trai
Ușor, dar nu-n sfințire,
Nu unul care duce-n rai,
Ci înspre nimicire,

Și-atâția sunt care primesc
Și strigă aleluia,
Crezând că e un dar ceresc…
Și-asa, pierd Cărăruia

Ce duce spre Limanul Sfânt,
Spre veșnica Cetate
De unde-auzi îngeri cântând
Și nu mai este moarte!

Acolo, Dumnezeu cel Drept
Tronează din vecie,
Iar Păstorul cel înțelept
Revarsă Apă vie

Și dă oricui cere și vrea,
Căci har încă mai este,
El ne vrea pentru slava Sa
Pe munți înalți, pe creste!

Apa ce curge din vecii,
Cuvântul ce dă viață,
Ascunde multe bogății
În slava Sa măreață,

Arată lumii de sub cer
Care e calea vieții,
Îi scapă pe acei ce pier
Răpuși de ghiara morții.

Îi luminează-n bezna grea
Pe cei ce-s la răscruce,
Mustră furtuna cea mai grea
Și liniștea aduce!

Cu-acest Cuvant tu poți opri
Năvala cea străină,
Poți planuri rele-a ‘nărui,
Ascunse-n neagră tină.

Cu-acest Cuvânt deosebești
Otrava de făină,
Poti taine-adanci sa născocești,
Îți poate da lumină!

Acest Cuvânt biruitor
De veacuri, peste toate,
E glasul Marelui Păstor
Ce ne-ndrumă prin noapte!

Dar câți cunosc azi sfântu-I glas?
Azi, câți Îl mai ascultă?
Câti n-au ajuns azi în impas
Cu viața lor pierdută?

Fiindcă n-au păzit ce-i scris
Și n-au sfințit pe Domnul
S-au lepădat, s-au compromis
Cu lumea și cu omul

Ce a căutat doar slava lui
Spre a lui înălțare,
Nu fața blând-a Mielului
Ce îi mai dă suflare.

De-aceea, azi cu toți, uniți,
În sfântă părtășie
Să Îi cerem cu stăruinți
Să toarne Apă vie!

Să ne-adăpăm din sfânt Izvor,
De viață și iubire
Să-nvioreze ‘ntreg popor
Să-l ducă spre sfințire!

Să lupte pentru ce-a fost dat
Odata pe vecie:
Credința, harul minunat
Ca veșnică Făclie!

Și-acela ce va birui
În lupta-nverșunată,
Cu Domnul el va străluci
În slava mult visată!

Valentin Ilisoi 

Magistrala si poteca

Un cuplu de referinţă din Scripturi e ca poteca
Căsniciei fericite pe care a mers Rebeca.
Soţul ei a aşteptat-o nu-n palat, ci într-un cort.
Nu cu mult alai de nuntă, cu bomboane sau cu tort.

Mirele e-ales de Domnul şi toţi îngerii îl plac.
Fiul lui Avraam el este şi îl cheamă Isaac.
N-a umblat pe-o cale largă ca toţi tinerii de-atunci
Care îşi aleg soţia cu-ale firii lor porunci.

N-a umblat pe magistrala multelor plăceri lumeşti,
Ci-a-ndrăgit-o pe Rebeca, fata zărilor cereşti.
Ea venise de departe tot numai de dragul lui
Ca să-ntemeieze casa ce-i plăcută Domnului.

Când era Isaac mai tânăr jertfă tatăl l-a adus
Sus pe Moria, pe munte, precum Dumnezeu i-a spus.
Însă Îngerul salvării chiar din ceruri l-a oprit:
Proba încercării sfinte ajunsese la sfârşit.

Sara-şi învăţase fiul temerea de Dumnezeu
Şi valoarea unei jertfe ce-o aduci în ceasul greu.
Tatăl l-a iubit, ştim bine, fapt şi-n ceruri consemnat
De aceea şi Iehova de moarte l-a apărat.

Mielul căutat de ochii lui Isaac prin Avraam,
E Isus de pe Golgota din acelaşi sacru neam.
Şi atunci se-ngemănară două inimi pe Calvar:
Avraam ca şi părinte şi Cel Sfânt prea plin de har.

Două inimi cu iubire pentru veci unite-au fost
De Părintele din ceruri, scut suprem şi adăpost.
Prin Rebeca cea frumoasă, cu Isaac cel gânditor
Domnul Şi-a zidit o casă şi-un nepreţuit popor.

Azi la modă-i magistrala, doar la ţară e poteca
Însă Domnu-i preţuieşte pe Isaac şi pe Rebeca.
Multe doruri se uniră, multe au rămas nespuse
Când la masa lor veniră îngerii din vremi apuse.

Ascultând cu bucurie farmecul poveştii lor
Vrem ca să-L vedem pe Mire sus pe-al slavei Sale nor.
Noi, mireasa căutată şi născută pe Calvar
I-am produs multe necazuri Mirelui şi mult amar.

Am iubit întâi păcatul şi lumea cu-al ei tumult
Şi L-am neglijat pe Mire ca pe-un visător adult.
Lumea Îl hulea în stradă dar noi nu L-am apărat.
În final murind pe-o cruce viaţa Sa Isus Şi-a dat.

Orice mire şi mireasă fac un sacru legământ
Ce-i valabil toată viaţa până intră în mormânt.
Dumnezeu prin Jertfa sfântă S-a legat pe veci de noi
Ca din calea rătăcirii să ne-aducă înapoi.

El, Hristos, e-al nostru Mire, noi suntem mireasa Lui.
Într-o lume de necazuri nimenea ca Domnul nu-i.
El ne iartă, ne primeşte când ne-abatem şi greşim
Şi-apelăm la al Său sânge şi-n lacrimi ne pocăim.

Asta-i căsnicia sfântă: să-i urmăm smeriţi poteca
Cum au fost doi soţi pe lume, el Isaac şi ea Rebeca.
Dar mai sus de plaiul firii, cu iubire şi cu dor,
E Isus, al nostru Mire, şi al Domnului popor.

Corneliu Livanu

Înaintea Ta

Înaintea Ta iubit Părinte
Mă aplec din nou în rugăciune
Însă parcă nu găsesc cuvinte
Focul meu lăuntric a Ți-l spune.

Când străbatem valea umbrei morții
Și-ntâlnim nuiaua și toiagul
Suntem duși ades in fața porții
Neființei, doar să-i trecem pragul.

Tăvălugul bolilor apasă
Nemilos, strivind cu-nverșunare
Ființe dragi, din neamul meu, din casă,
Frați, surori, copii din adunare.

Nedoritul cancer, metastază
Greu cuptor pe calea de credință
Parcă tot mai mulți îngenunchează
Iar tot mai puțini au biruință.

Te rog precum Elihu altă dată
Pentru acei ce trec prin încercare
Îndură-Te iubitul nostru Tată
Găsește-un preț pentru răscumpărare.

Mai mult decât un înger, sus pe cruce
Chiar preiubitul Fiu ce seamăn n-are
Isus, prin Sfânta-i jertfă ne aduce
Iertare, mântuire, vindecare.

De-aceea-n numele jertfirii Sale
Căci ne-a iubit și-a suferit din plin
Eu bat la poarta îndurării Tale
Cerându-Ți vindecare și alin.

Pe-acei ce rătăcesc pe căi deșarte
Întoarce-i iar spre Locurile Sfinte!
Celor bolnavi chiar dacă sunt pe moarte
Redă-le sănătatea drag Părinte!

Eu cred că poți și știu că iei aminte
Și vei lucra în milă și iubire
Chiar dacă astăzi focul e fierbinte
Curând va fi un timp de mulțumire.

Daniel Hozan

Toamnă, ce-ai să faci cu noi?

Lasă-ne Toamnă inima să fie caldă, neschimbată
Și chiar dacă afară plouă, în ea să plouă niciodată.
Lasă-ne Toamnă sufletul de rugină neatins
Nu ne schimba zâmbetul într-un rânjet flas și stins.

Lasă-ne Toamnă dragostea să fie mereu în floare
Și dacă păsările pleacă, lasă-ne visele să zboare.
Lasă-ne Toamnă bucuria să rodească-n continuare,
Nu vezi bine cum furia vrea să ne-o ardă în cuptoare! ?

Lasă-ne Toamnă prietenia, că tu nu ai nici-un câștig
Dacă distanța dintre noi o umpli cu atâta frig.
Lasă-ne Toamna în copac, măcar o frunză de iertare
Căci fără ea ca și creștini, suntem niște forme goale.

Toamna mă privi curioasă și apoi m-a întrebat:
Am eu vină că voi vara, dragoste n-ați semănat?
Am eu vină că duc frunza care se cheamă iertare
Dacă voi vă înfuriați și când vin brize ușoare?
Și apoi această frunză, o, și asta uită mulți,
Va rămâne în copac dacă ierți și apoi uiți.

Am eu vină că-ntre voi ați zâmbit să păreți bine?
Ați fost falși de-atâtea ori și-acum dați vina pe mine?
Am eu vină că-aduc norul și ascund soarele-n el?
Dacă voi nu aveți soare pe al sufletului cer?

Iar pentru visele stinse, iar cautați vinovați?
Voi nu ați avut curaj când zburau să le urmați!

Am lasat capul plecat, ce-aș putea să îi mai zic?
Nu e vinovata Toamna, întradevăr, cu nimic.
Am lăsat prin suflete judecăți aspre să crească
Și-o sută de primăveri n-o să ne mai înflorească.

Însă dragostea mai poate să ne schimbe povestirea
De aceea Doamne Tu, revasră-Ți în noi iubirea!
Iar dacă te-avem pe Tine, nădejdea cum să ne piară?
Nu-i așa că știi un loc, unde-i veșnic primăvară!

Mirela Olteanu

Steag ‘nălțat spre slava Lui!

Ai dat celor ce se tem de Tine un steag, ca
să-l înalţe spre biruinţa adevărului. Ps. 60:4.

Steag ‘nălțat spre slava Lui!

Ref. : Ps. 60:4; 20:5.

Celor, ce se tem de Tine
Le ești steag de biruință,
Mâna Ta mereu îi ține
Și-i păzește prin credință!

Mâna Ta e Mână Tare,
Mâna Ta e Milă, Har!
Mâna Ta e Îndurare,
Credincioșie, Viață-n dar!

Vom flutura un steag ‘nălțat
Spre slava Celui, ce-I Iubire,
Numele-I glorificat
Va fi în inimi și-n gândire!

Lăudați, lăudați pe Dumnezeu,
Înălțați-I vrednicia!
Preamăriți oricând, mereu –
Darul Vieții, armonia,

Ce-I Isus, Mielul Divin –
Venit pentru răscumpărare!
Har, tărie, cer senin
E-n El – Domn Sfânt, Etern și Mare!

Lăudați, lăudați, cântați onoare,
În Hristos e biruința!
Înălțați steag, e Nume Mare!
Înainte prin credință!

Să te întorci acasă

Acum e timpul potrivit
Să te întorci acasă!
Să dai uitării orice gând,
Iar lacrima s-o laşi căzând,
Să nu se mai oprească.

Acolo-n pragul părintesc,
Unde te-aşteaptă dorul,
Unde se naşte orice vers
Căci se opreşte-n loc de mers
Al meu şi-al tău piciorul;

Acolo să te-ntorci oprind,
Pribeag ce-ai fost în viaţă.
Din pâinea Tatălui mâncând
Ca cel mai trist copil flămând
Să iei mereu din masă.

Să ţi se-aline golul tău
Şi foamea, şi iubirea
Căci eşti un fiu de Dumnezeu
Ce-a rătăcit în valul greu
Când a lovit orbirea.

Şi-n chipul tău să te renaşti
Din lacrimi şi iubire,
Să regăseşti ce-ai căutat
În lumea-ntreagă de păcat—
A vieţii fericire!

Mihai Ghidora