Uimit sunt de iubire

Rugul Aprins Worship

Anunțuri

Mântuirea e un dar…

Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu ca să se înmulţească harul? Nicidecum!
Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? Rom. 6:1-2

Mântuirea e un dar,
Prin iubire dăruit!
Fără merit! E prin har,
Dar e oare prețuit?!?

Ce aducem la picioare,
Celui, ce ne-a dat viața?
Când prin El este suflare,
Ce în noi bucură fața?

Mântuirea e un dar,
Darul Vieții ce dă viață!
Dar depunem pe altar,
Ce Scriptura ne învață?

Cerul azi mai chiamă inimi!
Pământu’ acceptă sau refuză
Și continuă cu patimi,
Aducând mereu o scuză…

Mântuirea azi mai cheamă!
Suntem liberi a alege…
Un trai în fire fără teamă,
Ca un fiu fărădelege,

Sau o viață în Hristos,
Cu viitor în nemurire!
Vas de cinste și folos,
Cu veșmântul în sfințire.

Darul Vieții, Măntuirea
Fie-n preț la fiică, fiu
Azi, mai cheamă Izbăvirea!
Mâine, poate fi târziu…

Mântuirea e un dar!
Alegi tu, aleg și eu…
Mântuirea e un dar…
Suntem fii din Dumnezeu?!?

Lidia Cojocaru 

Nicicând nu m-ai dezamăgit, Iubire…

Nicicând nu m-ai dezamăgit
Iubire dulce, jertfitoare
Lăuntrul când mi-a fost zdrobit
Tu mi-ai adus o sărbătoare.

Nicicând Tu nu m-ai refuzat
Când ți-am cerut vreo bucurie
Mereu, mereu m-ai ajutat
S-adun comori în visterie.

Pe răni ai pus al Tău balsam
(Nu cel propus de medicină)
Alinul Tău când eu plângeam
Umplut-a viața cu lumină.

Oriunde-am mers m-ai însoțit
Pe drumuri pline cu noroaie
De Tine nu m-am despărțit
Ai mers cu mine prin puhoaie.

Nicicând n-ai obosit, Iubire
Ci-ai stat cu mine la necaz
M-ai învățat ce e slujire
Ai șters și plânsul de pe-obraz.

Primejdii fost-au nu puține
Cu Tin’ pe toate le-am învins
Mi-ai dat elan să pot obține
Sclipiri din tot ce fost-a stins.

Înalț mereu recunoștință
Că-mi eși exemplu-n tot ce fac
Îmi dai ce e de trebuință
De când Te am nu sunt sărac.

Nicicând nu m-ai dezamăgit
Iubire dulce, răbdătoare
Fiița-mi mi-ai însuflețit
Să vreau cerești mărgăritare.

George Cornici

Prin Tine vrednic

Nevrednic sunt, Isuse
De Dragostea cea mare
Prin care pe o cruce
In chinuri mi-ai plătit
Prețul intrării-n ceruri
La marea sărbătoare..
Nevrednic sunt, Isuse,
Dar totusi, m-ai iubit!
Cu haina mea pătată
Ce imi dădea sentința
Care asupra-ai luat-o
As fi ajuns in chin!
Dar marea Ta iubire
A scris prin sfantu-Ți sânge
Iertare si salvare
Si-un loc pe înălțimi!…
Ca floarea care crește
Si se intoarce-n tină
Ca iarba de pe câmpuri
Ce piere negresit,
Așa-aș fi fost Isuse
Dacă Tu din Lumină
In bezna de păcate
Jos nu ai fi venit!
Nevrednic sunt Isuse
De casa cea din ceruri
De pomul vieții care
Aduce rod bogat,
De râul ce se varsă
Printre cete si coruri
Ce-Ți laudă prin cântare
Al Tău Nume Înalt!
Nevrednic sunt Isuse
Însă prin Tine vrednic
Sunt si voi fi de-a pururi
Si doar prin Harul Tău!
Acasă-n veșnicie
La masa Ta cea sfântă
Îți voi canta cu sfinții
De-a pururi Domnul meu!

Emanuel Hasan 

Suflet ceresc în trup de lut

Cine poate da viață?
Numai Domnul Dumnezeu
El, eterna dimineață
Ce-a creat sufletul meu.
El e Ziditorul lumii
Creatorul minunat
Care din tăria humii
Și pe mine m-a luat!
Trup și suflet cu iubire
Amîndouă le-a-mpletit
Prin cereasca dăruire
Tatăl meu nemărginit!
Este cineva mai mare
Sus în cer sau pe pământ
Decât Tatăl ce-n splendoare
Stă pe tronul Său cel sfânt?
Nicidecum, El e izvorul
Infinit de bucurii
El e Tatăl, Creatorul
Ce m-asteaptă-n vesnicii!
M-a creat să fiu în ceruri
Intr-o zi să cânt și eu
Cu milioanele ce-n coruri
Îl slăvesc pe El mereu!
Lut și suflet împletite
Pentru slava Celui Sfânt
Sunt de mult Lui dăruite
In viața-mi pe pământ.
Iar comoara mea cerească
Sufletul nemuritor
Stă in casa pămîntească,
Într-un vas folositor.
Din tăriile iubirii
A venit sufletul meu
Din izvorul fericirii
Care este Dumnezeu!
#
Vine ziua când comoara
Va lăsa vasul de lut
Ridicandu-se spre țara
Celui fără de-nceput!
Că din El a luat ființă
Si se-ntoarce iar in El
Prin eterna biruință
Cea dintre pământ și cer.
Dar până atunci, iubire
Daruirea lui Isus
Pân’ la marea revenire
A sufletului meu sus!

Emanuel Hasan 

Mâine nu mai este timp

Mâine nu mai este timp, mâine nu se știe,
Astăzi a ales Isus să-ți vorbească ție,
Azi te cheamă, chiar acum, lasă-L să-ți vorbească
Și nu asculta din nou firea pământească.

Astăzi Domnul te-a ales dintre mii ca tine
Vrea să te întorci la El, nu lăsa pe mâine,
Nu privi în jurul tău, la prieteni, casă,
Nu te rușina de ei, tot în urmă lasă.

Ai o viață pe pământ și-i o viață scurtă,
Cât e timpul potrivit, glasul Său ascultă.
Te întoarce la Isus, sufletul ți-l scapă,
Te întoarce, nu mai sta în a lumii groapă.

N-ai nimic ce-ți poate da veșnică-mplinire,
Doar Isus Hristos e-Acel, prin a Sa iubire,
El cu sângele cel sfânt poate să te spele
Și să-ți dea din cerul Său har și mângâiere.

Viața n-are niciun rost El de nu-i la cârmă,
De decizia ce-o iei viitoru-atârnă,
Poți să fii salvat acum sau pierdut, căci cine
Poate ști de va vedea ziua cea de mâine.

Domnul te așteaptă azi să te-ntorci acasă,
Cât Îi ești de drag și scump, cât de mult Îi pasă.
Și-a jertfit de dragul tău Fiul pe o cruce
Ca să poți primi și tu pacea Sa cea dulce.

Lumea pace nu îți dă, numai spini și ură
Și în sufletu-ți flămând doar tăciuni și zgură.
De aceea El te vrea ca șă-ți dea lumină
Și să-ți ungă ochii triști cu cereasca tină.

Nu-l sluji pe cel viclean căci în el e plânsul,
Domnul vrea ca pe pământ să-L servești pe Dânsul
El în lume te-a creat, are drept la tine,
Dar întoarce-te acum, nu lăsa pe mâine.

Muntean Eugenia

Poartă a vieții

Să mori când totul e pe moarte
E doar banalul ce te-așteaptă.
Nădăjduiești să nu ai parte?
Ridicol gând, căci ea nu iartă
Te vrea acum și nu-i departe.

Nu vezi în jur că-i doar durere
Nădejdea este în zadar
Și-orice făptură vie piere,
Norocu-i fața unui zar
Iar moartea umblă la vedere.

Călca Hristos pe capul morții?
A fost odată, de demult.
Tu să accepți solia sorții
Să uiți în lumea de tumult
Că Trupul lui e poartă-a Vieții.

Greșit e-acum s-aștepți miracol
Căci veacul este rațional.
Să lupți acum cu-orice obstacol
Adânc te-ntorci spre material
Și te ferești să fii ridicol.

Răsare-n minte o cântare
Hristos e Domnul, Aleluia
E Cel ce-aduce vindecare,
Dar în acord cu teoria
Să ne oprim doar la iertare.

E mai comod să mergi pe cale
Cu predici, cânturi, poezii,
S-alegi cărările din vale
Decât poteci în nopți târzii
Cu rugă, post și agonii.

Iubirea jertfă vrea să fie
Prin tulburi vremi și-adânc în noapte
Biserica e poartă vie
Împotrivind demonici șoapte
Și-aduce viață-n loc de moarte.

Grigore Hurdubae 

E minunat și te iubește…

Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău
pe tot pământul! Slava Ta se înalţă mai presus de ceruri. Ps. 8:1.
____________________________________________________

În alergare – călător, ascultă un tril de păsărele!
Privește un soare lucitor și-o armonie dintre stele!

Privește o floare-n frumusețe, ascultă un susur de izvor,
Un fluturaș ce-ți dă binețe, în tandrețea fină un fulgușor…

Codrul tainic, minunat, câmpiile mănoase-n zare,
Oceanu’ învolburat, muntele tenace, tare,

Un nouraș, ce iute fuge și-un curcubeu frumos pe cer,
Ploaia ce rod bogat aduce, vântul ce pare un mister,

Admiră un apus de soare, roua-n sclipiri mărgăritare,
Universul în splendoare, zile, nopți în îngânare,

Opera măreață – omul, sculptura Mânii Grandioase,
Toate-ți spun: nu vezi pe Domnul? El dă creației radioase:

Suflare, mers, succesiune  în Cuvânt Divin și Creator!
Necuprins de rațiune, Strălucitor Făuritor –

Te vrea între îngeri mii și mii, în străluciri mărețe, sfinte!
O cât mai stai? Hai vino! Vii? – Chemarea vieții ia aminte!

Superbă-i Mâna Ziditoare, Magnifică, Divină, Sfântă!
Tot ce vezi mai ține-n floare și vorbește, te încântă:

Cu a Lui răbdare și iubire, cu a Lui milă, șanse – mii!!!
Acceptă-l Domn! Fii în sfințire, și-i fi mai sus de galaxii!

Azi, El mai e Mântuitor, Salvator și Grațiere,
Mâine – Drept Judecător… Respingi? Renunți? – Îți vrea înfiere!

Azi mai poți! Mâine nu știi… Azi mai ești! Mâine cum stai?
Iubirea nu-i nesocoti! Când viața nu-i decât un pai…

O floare în bătăi de vânt, un abur ce apare-n zare,
Cosit ca iarba ești în câmp… Vino-n Brațul de Salvare!

Lidia Cojocaru 

Mai stai

Rămâi, divină Umbră, pe mâna mea cea dreaptă
Şi să păşesc prin Tine, uşor ca un levit
Ce-a-mbrățişat altarul, apoi s-a mistuit
În sfintele arome de vin şi turtă coaptă.

Inspiră-mi rugăciunea cu care Te-am zărit
În cer de nemurire şi, treaptă după treaptă,
Să capăt dor de Tine şi-o inimă-nțeleaptă,
Eu, cel salvat de moarte, pierdut şi regăsit.

Mai stai şi-mi frânge teama de-a deveni nebun,
Uitând de-a Ta iubire, mergând prin țări străine,
La dumnezei de piatră și lut să mă supun.

La rând cu Universul, venit să Ți se-nchine,
Aştept să- ntrebi de mine, iar eu, flămând, să-Ți spun:
Mai stai de mă sfințește; şi-apoi… rămâi cu mine!

Viorica Mariniuc