30 Decembrie

„Nu ştii că la sfârşit va fi amar?”

2 Samuel 2:26 Dacă eşti un mărturisitor al credinţei dar nu un împlinitor al ei, şi nu ai credinţa în Christos Isus, rândurile de mai sus sunt o descriere a sfârşitului tău. Mergi în fiecare duminică la locul de închinare, dar mergi fiindcă merg şi alţii, nu fiindcă inima ta îi aparţine lui Dumnezeu. Acesta este începutul. Bănuiesc că, vei fi cruţat de această caznă de a profesa religia prin mijloace exterioare, dar cu inima departe. Calcă încet, fiindcă trebuie să-ţi arăt sfârşitul unuia ca tine. Să-1 privim cu blândeţe. Fruntea îi este scăldată de sudoare, şi el se trezeşte strigând: „O, Doamne, e greu să mori. Aţi trimis după pastor?”. „Da, vine”. Pastorul soseşte. „Domnule, mi-e frică să mor!” „Nu ai nici o speranţă?” „Nu pot spune că am. Mă tem să stau înaintea lui Dumnezeu; o, roagă-te pentru mine!”

Rugăciunea se înalţă pentru el cu dragoste sinceră, şi calea mântuirii este aşezată de mii de ori înaintea lui, dar, înainte să apuce frânghia, îl văd scufundându-se. Pot să-i închid pleoapele reci, fiindcă nu va mai vedea niciodată nimic. Dar unde este omul, şi unde sunt adevăraţii ochi ai omului? Este scris: „Pe când era în locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus”(Luca 16:23). O, de ce nu şi-a ridicat ochii înainte? Fiindcă s-a obişnuit să audă Evanghelia, şi sufletul lui a adormit.

Vai! Dacă nu îţi ridici ochii acum, amar va fi sfârşitul tău. Chiar cuvintele Mântuitorului descoperă vaietul tău: „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine, şi trimite pe Lazăr să-şi moaie vârful degetului în apă, şi să-mi răcorească limba; căci sunt grozav de chinuit în văpaia aceasta” (vers. 24). Există un înţeles înfricoşător în cuvintele acestea. Fie să nu trebuiască să înţelegi adevărul lor la lumina mâniei lui Iehova!

C.H. Spurgeon

28 Decembrie

 „N-am venit să aduc pacea, ci sabia.” Matei 10:34

Creştinul îşi va face singur duşmani. Scopul său este să nu-şi facă nici unul, dar dacă, făcând binele şi crezând adevărul, îşi pierde prietenii pământeşti, o va considera o pierdere neînsemnată, fiindcă marele său Prieten din ceruri va fi mai bun cu ei şi li se va descoperi cu mai mult har. Dacă ai luat crucea Lui, ştii ce îţi va spune Stăpânul? „Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mamă-sa… şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui” (Matei 10:35-36). Christos este Marele împăciuitor; dar, înainte de pace, El aduce războiul. Când vine lumina, întunericul trebuie să se retragă. Când vine adevărul, minciuna trebuie să fugă; dacă rămâne, va fi o luptă grea, fiindcă adevărul nu poate şi nu vrea să-şi coboare standardele, iar minciuna trebuie călcată în picioare.

Dacă II urmezi pe Christos, toţi câinii lumii vor fi pe urmele tale. Dacă vrei să trăieşti în aşa fel încât să poţi sta în Judecata de Apoi, obişnuieşte-te cu gândul acesta: lumea nu te va vorbi de bine. Cel care are prietenia lumii este în vrăjmăşie cu Dumnezeu; dar, dacă eşti credincios Celui Prea înalt, oamenii vor urî credincioşia ta, fiindcă este o mărturie împotriva nelegiuirilor lor. Fără să te temi de consecinţe, trebuie să faci binele. Vei avea nevoie de o inimă de leu ca să poţi urma o calecare îţi schimbă cel mai bun prieten în cel mai mare duşman; dar, pentru dragostea lui Isus, trebuie să fii curajos.

Să-ţi rişti reputaţia şi prietenii de dragul adevărului este o faptă care are nevoie de principii morale, pe care numai Duhul Sfânt le poate înfăptui. Nu da înapoi ca un laş, acţionează ca un om. Urmează paşii învăţătorului, fiindcă El a păşit pe drumul acesta înaintea ta. Mai bine un război scurt şi odihnă veşnică, decât o pace înşelătoare şi un chin veşnic.

C.H. Spurgeon, Meditatii zilnice

Nu-mi pare rău pentru adevăr

Pentru adevărul spus, să-mi pară rău, ar fi stupid
N-am să mă tem în astă lume vreodată de vreun individ.
Mai bine să spun adevărul decât să-mpachetez frumos
Minciuna grosolan-a lumii și-apoi să-L pierd pe-al meu Hristos.

Mai bine singur, fără prieteni, aici pe-acest pământ străin
Decât fără Hristos, Slăvitul, care mi-a dat harul divin.
Să leg o prietenie falsă cu oameni falși și dubioși,
Ar însemna că sunt de partea acelor ce sunt mincinoși.

Nu vreau astfel de prietenii, mă afectează, mă doboară,
Prefer să urc pe calea vieții, nu să cobor pe a ei scară.
Prefer să fiu văzut naiv, sau prost, fără de rațiune,
Decât să fiu un om văzut și important aici în lume.

Ce etichetă-mi pune lumea, e fix problema ei, nu-mi pasă!
Eu știu că Îl slujesc pe Domnul ce-n viață, singur, nu mă lasă.
Ce spune Domnul, chiar contează, e mai de preț părerea Lui,
De-aceea mă încred în El și-ascult doar sfatul Domnului!

Nu-mi pare rău de adevărul pe care-l spun, chiar de-i tăios,
Prefer să fiu un om curat, nu vreau să fiu un mincinos.
Cunosc minciuna, vin de-acolo, știu gustul ei, e foarte-amar,
Când te împotmolești în ea, cu greu scapi din al ei hotar.

Prefer să merg prin adevăr, să calc pe drumul lui frumos,
Nu vreau să spună cei din jur: „Uite-l pe ăla mincinos”
Și de voi fi persecutat pentru adevăruri spuse,
Eu vin la cruce și mă-nchin, mă-ncred în Jertfa Ta, Isuse!

Nimic și nimeni n-o să poată să-mi schimbe calea ce-o urmez,
Căci dacă merg cu Tine, Doamne, în fața lumii nu cedez!
Eu merg purtat de mâna Sfântă, Acelui ce a fost pe-o cruce,
Și știu, sunt sigur, cert convins că mâna Lui, spre Rai mă duce.

Atât a fost ce-am vrut să spun, mai mult, nu cred că-i necesar,
Aleg să spun doar adevărul, nu vreau minciuni fără hotar.
Știu că sunt om, nu-s ipocrit, sunt cert convins că pot greși,
Dar mă străduiesc să fiu cu-acei ce merg spre veșnicii.

Satan e șmecher, e viclean, sunt conștient, dar nu mă las!
Căci știu că Dumnezeu din cer va fi cu mine-n orice ceas.
Mă va păzi de-orice minciună, de orice rău, de-orice-i murdar
Și sângele Lui Sfânt mă spală, mă-mbracă-n dragoste și har!

Slăvit să fie-n veci Hristos, căci lucrează minunat!
Și mâna Lui străpunsă-n cuie cu Dumnezeu m-a împăcat!
De-aceea azi aleg credință, aleg nădejdea și iubirea,
Să fiu în cer cu Dumnezeu care-mi oferă mântuirea!

Nichifor Nicu

28 Noiembrie

„A fost o mare bucurie pentru mine, când au venit fraţii şi au mărturisit că eşti credincios adevărului şi umbli în adevăr.” 3 loan 3

Adevărul era în Gaius, şi Gaius umbla în adevăr. Dacă nu ar fi existat prima condiţie, cea de a doua nu putea să apară; dacă nu s-ar fi spus al doilea lucru despre el, primul ar fi fost o simplă pretenţie. Adevărul trebuie să intre în suflet, să-1 pătrundă şi să-1 sature, altfel nu are nici o valoare. Învăţăturile ţinute ca principii de credinţă sunt ca pâinea ţinută în mână, care nu satură pe nimeni. Dar învăţăturile primite de inimă sunt ca o hrană digerată, care, prin asimilare, susţine şi întăreşte trupul. Adevărul trebuie să fie ca o forţă vie în noi, ca o energie activă, ca o realitate interioară, o parte din esenţa fiinţei noastre. Dacă el este în noi, nu putem să ne despărtim de el.

Un om îşi poate pierde hainele sau papucii, dar părţile sale interne sunt vitale, şi nu pot fi scoase fără riscul pierderii vieţii. Creştinul poate muri, dar nu poate nega adevărul. Este o regulă a naturii că cééa ce este înăuntru afectează ceea ce este în afară, după cum lumina străluceşte din centrul lămpii prin sticlă. De aceea, atunci când adevărul este aprins înăuntru, strălucirea sa va lumina în curând viaţa exterioară şi vorbirea. Se spune că mâncarea unor anumiţi viermi colorează coconul de mătase în care cresc.

In acelaşi fel, hrana din care trăieşte un om în interior oferă o anumită culoare fiecărui cuvânt şi fiecărei fapte din exterior. Să umbli în adevăr înseamnă o viaţă de integritate, sfinţenie, credincioşie şi simplitate – produsul natural al principiilor adevărului, pe care Evanghelia le învaţă şi Duhul lui Dumnezeu le pregăteşte. Putem să judecăm tainele sufletului după manifestarea lor în vorbirea omului. Fii cu noi astăzi, Duh prea Sfânt, să ne conduci şi să ne guvernezi prin autoritatea Ta divină, astfel încât nimic fals sau păcătos să nu domnească în inimile noastre, ca să nu îşi extindă influenţa rea asupra umblării noastre zilnice între oameni.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Nu te teme

Nu te teme, Domnu-ți spune,
Luptă până la sfârșit.
Nu te lasă, e cu tine,
Tu ești fiul Său iubit.

Chiar de treci prin valuri grele,
Biruință vei avea,
De te-ncrezi deplin în Isus,
El va fi salvarea ta.

Când te afli-n strâmtoare,
Isus vine-n ajutor,
El ți-aduce mângâiere,
El e scut ocrotitor.

E cu tine-orice vreme,
În necaz sau bucurii,
În zile grele sau senine,
Viteaz războinic tu să fii.

Te-a-mbrăcat cu armătură,
Te-a încins cu adevăr,
Ești a Domnului făptură,
Fii plin de râvnă, fii cu zel.

Ține sus privirea-ntruna,
Și veghează ne-ncetat,
Doar așa primești cununa,
Pe vecii, tu ești salvat.

Ia mereu scutul credinței,
Sabia Duhului Sfânt,
Îmbracă haina umilinței,
Cât trăiești pe-acest pământ.

Pe cap coiful mântuirii,
Dat de Domnul minunat,
Cu platoșa neprihănirii,
Vei învinge ne-ncetat.

Lăudat să fii Isuse,
Cel ce ești al nostru dor,
Prin Tine suntem întruna,
Mai mult decât biruitori.

Roxana Mititelu

Oriunde intră Isus

Motto: Matei 21/10-11 „”Când a intrat în Ierusalim, toată
cetatea s-a pus în mișcare și fiecare zicea: ‘Cine este acesta? ‘
‘Este Isus, Prorocul, din Nazaretul Galileii’, răspundeau noroadele.

La vestea că vine la Templu Isus
Toată cetatea-n mișcare s-a pus…
Preoții și cărturarii întrebau cu mirare:
‘Cine-i Acesta? ‘ Și câtă frământare
Auzind răspunsul noroadelor Iudeii:
‘E Isus, Prorocul, din Nazaretul Galileii’!

Noroadele-L urmează, mereu Îl însoțesc,
Însă Îl cunosc pe Isus în felul lor lumesc…
Sunt noroadele acelea cărora le-a spus
Isus la Capernaum când după El s-au dus:
‘Voi nu Mă căutați pentru că ați văzut
Acele semne și minuni ce s-au făcut,
Ci pentru că ați primit și ați mâncat
Din pâinile acelea și toți v-ați săturat. ‘

Că ele au văzut minunile de El înfăptuite,
Niște minuni nemaivăzute și nemaiauzite
Cu feluriți bolnavi ce-au fost tămăduiți,
Duhuri rele scoase din oameni îndrăciți…
Cu surzi care aud și muți care vorbesc
Și slăbănogi și ciungi ce se-însănătoșesc…
Cu orbii care văd, cu leproșii vindecați,
Cu șchiopii care umblă sau morții înviați.

‘Vine Isus! Vine Isus! ‘ E vestea cea mare
Și întreaga cetate se pune-n mișcare,
Că unde intră Isus, în prezența Lui sfântă
Lucrurile se mișcă și toate se frământă…
Isus intră în Templu și-i scoate pe rând
Afară pe aceia ce cumpără și vând;
Cu biciul de ștreanguri îi scoate pe toți
Care intraseră-n Templu să facă negoț…
Răstoarnă mesele schimbătorilor de lei
Și scaunele celor ce vând porumbei
Zicându-le: ‘Voi ați făcut cu îngâmfare
O peșteră de tâlhari din Casa de închinare,
Din Casa de rugăciune a Tatălui Meu –
Din Templul cel sfânt a lui Dumnezeu’

Ori în Casa de rugăciune, și-n orice adunare
Rânduielile care-s lumești aduc tulburare,
Că nu-i casa de negoț a unor negustori
Ci, locul de închinare pentru închinători
Adevărați, care se închină mereu și mereu
În duh și adevăr slăvind pe Dumnezeu.

Aici nu este locul de lucruri străine
Ci totul se supune rânduielii divine,
Fără ‘mese și scaune’ din lume aduse
Fixate-n niște datini și dogme impuse…
Fără ‘porumbeii’ aduși din altă parte
De fățarnici care vând iluzii deșarte…
Că orice rânduire care nu vine de sus
De la Dumnezeu Tatăl prin Domnul Isus,
Vine de la vrăjmașul acela care mereu
Caută să strice lucrarea lui Dumnezeu,
Tulburând cu niște lucruri ce par de folos
Pe cei ce sunt chemați să fie-ai lui Hristos;
Și reușind adesea pe mulți să-i ispitească
Cu felurite obiceiuri de sorginte lumească
Plecându-le inima spre lucruri ce pier –
În loc să își strângă o comoară în cer.

Dar unde intră Isus, cu puterea Lui divină,
Toate lucrurile ascunse le scoate la lumină,
Că numai în lumina Lui se vede totdeauna
Ce-i bine și ce-i rău, adevărul și minciuna,
Răsturnând acele dogme și datini obișnuite
Cât ar fi ele de vechi, cât ar fi de întărite…

Și atunci când într-o inimă intră Hristos
Vechiul este răsturnat și afară e scos
Cu toată rânduiala de natură lumească,
Căci El este Sfânt și vrea să locuiască
Într-o inimă curată, și de aceea va face
Toate lucrurile noi, în lumină și pace,
Ca prin aceste lucruri noi să trăim
Și Isus nu ne cere decât să-i dăruim
O inimă curată și cu credință deplină,
O inimă neprihănită care să fie plină
De dragoste și îndurare, de multă bucurie,
De smerenie și blândețe și de credincioșie…
Să fie mereu însoțite de un duh credincios –
Să aibă ca pecete mireasma lui Hristos.

Ioan Vasiu

Ori cu Domnul, ori cu lumea

Când te-ascunzi de adevăr și când negi realitatea,
Semnele sunt foarte clare, te înghite falsitatea.
Nu poți fi părtaș cu lumea, dar să vrei cu Dumnezeu,
Prietene, nu poți sluji Domnului și celui rău.

Ori cu lumea, ori cu Domnul, amândouă-i imposibil,
Nu poți să combini ce-i cu dulce cu amar, este penibil.
Robinetul îți oferă doar un singur fel de apă,
Ori e dulce, ori amară, ori sărată, ori e acră.

Nu poți ține într-o mână două linguri sau mai multe,
N-o să poți să te hrănești, fii sigur, n-o să-ajute!
Nu poți să te-așezi la masă pe mai multe scaune,
O să cazi, te vei lovi și rămâi cu traume.

Uită-te atent la corp, vei vedea, vei înțelege,
Căci piciorul stâng și dreptul nu se ceartă cum s-alerge.
Au aceași destinație, niciodată separat,
Dreptul nu l-a-mpins pe stângul, stângul nu l-a sabotat.

Tot așa să fii și tu, ori cu Domnul, ori în lume,
Ori alegi faptele rele, ori alegi pe cele bune.
Dar nu poți azi să ucizi și-apoi vrei să legi o rană,
Asta nu a realiate, este horror dar și dramă.

Când primești pe Duhul Sfânt să-ți conducă viața ta,
Ceru-ntreg te va-nsoți, cei din jur vor observa.
Nu uita, orice albină, face mierea din frumos,
Tot așa, să-ți lași parfumul dăruit de El, Hristos.

Oamenii vor observa și vor vrea și ei schimbare,
Și prin asta, prietene, va fi-n cer o sărbătoare.
Căci așa lucrează Domnul și așa ne vrea pe toți
Să fim lucrători cu Cerul, nu sălbatici și nici hoți.

Când lucrăm pentru Hristos, lumea nu ne mai atrage,
Ceru-i destinația noastră și-asta-i ceea ce ne place.
Căci Hristos ne-a căutat și întâi El, ne-a iubit,
Iar apoi noi L-am văzut și în suflet L-am primit.

Așadar, nimic și nimeni să nu-ți fure mântuirea,
Lumea asta-i trecătoare, dar Hristos, e nemurirea.
Dacă Îl urmezi pe Domnul, tu vei fi nemuritor
Și în cer când vei ajunge vei fi un biruitor!

Prietene, te-ntreb acum: Ce câștig mai prețios
Îți oferă lumea asta decât ce ai în Hristos?
Cu ce poți tu compară bogăția ce-o primești,
Când ajungi în veșnicie, sus, în slăvile cerești?

Toat-averea pământească, nu te va scăpa de iad,
Vei ajunge-n suferință unde sufletele ard.
Chin, durere, întristare și doar lacrime vor fi,
Asta vrei tu pentru tine, lumea când vei părăsi?

Azi mai ai o șansă mare, înc-o zi să te gândești,
Să te-apleci cu umilință, pe Hristos să Îl primești.
Fă o sărbătoare-n cer începând chiar de la tine,
Scapă de tot ce-i murdar și de tot ce-a fost rușine!

Cere-n viața ta schimbare și belșug de har ceresc,
Și-apoi cântă o cântare cu mesaj Dumnezeiesc!
Iadu-ntreg să înțeleagă și știe că de-acum,
Ești un Fiu de Dumnezeu și-ai pornit pe un nou drum.

Nichifor Nicu 

2 Noiembrie

„Eu sunt Domnul, Eu nu mă schimb.” Maleahi 3:6

Este bine pentru noi să ştim că, între toate schimbările vieţii, există Cineva care nu poate fi afectat de schimbare, Cineva cu o inimă mereu tânără, Cineva care nu face riduri odată cu vârsta. Orice altceva se schimbă sau este în schimbare. Soarele însuşi îşi pierde din putere odată cu trecerea timpului. Lumea îmbătrâneşte. Împăturirea hainelor purtate a început. Cerurile şi pământul vor trece în curând, vor pieri şi se vor învechi ca o haină. Dar există Cineva nemuritor, care are ani nesfârşiţi, în care nu există nici o umbră de schimbare, încântarea pe care o simte marinarul păşind pe uscat după multe zile de plutire se aseamănă cu satisfacţia creştinului care, prin toate schimbările vieţii sale tumultuoase, păşeşte cu picioarele credinţei pe acest adevăr: „Eu sunt Domnul, Eu nu mă schimb”.

Stabilitatea pe care o oferă ancora vasului când găseşte ceva de care să se prindă se aseamănă cu stabilitatea creştinului, care îşi prinde speranţa de acest adevăr glorios. Cu Dumnezeu „nu este schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17). Oricare ar fi fost atributele Lui în vechime, sunt neschimbate şi acum. Puterea Lui, înţelepciunea Lui, dreptatea Sa şi adevărul Său sunt neschimbate. El a fost întotdeauna adăpostul poporului Său, „un loc de scăpare în ziua necazului” (Naum 1:7), şi El este încă Ajutorul lor. El este neschimbat în dragostea Sa. Şi-a iubit poporul cu „o iubire veşnică” (Ieremia 31:3). Îi iubeşte şi acum ca întotdeauna, şi, când toate lucrurile pământeşti vor pieri ca o umbră în ultima bătălie, dragostea Lui va fi încă „ca din sânul norilor” (Psalmi 110:3). Preţioasă este asigurarea că El nu se schimbă! Roata providenţei se învârte, dar axul ei este dragostea veşnică.

Moarte şi schimbare ne lovesc mereu
Omul se trece, şi secolele-apun
Dar îndurarea veşnicului Dumnezeu
Spre cer croieşte al iubirii drum.

Meditaţii C. H. Spurgeon

23 Septembrie

„Spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Prea Iubitul Lui.” Efeseni 1:6

Ce privilegiu! El include îndreptăţirea noastră în faţa lui Dumnezeu, dar termenul „dat” înseamnă mult mai mult în limba greacă. El semnifică faptul că suntem obiectele plăcerii divine, sau chiar şi mai mult, a desfătării divine. Cât de minunat este faptul că noi — viermi, muritori, păcătoşi – suntem obiectul dragostei divine! Dar aceasta se întâmplă numai „în Prea Iubitul Lui”. Unii creştini par să fie acceptaţi prin experienţa lor; cel puţin, aceasta este părerea lor.

Când sufletele lor sunt vii şi speranţele strălucitoare, ei cred că Dumnezeu îi acceptă, fiindcă se simt atât de sus, atât de aproape de cer, atât de sus faţă de pământ! Dar atunci când sufletele lor se târăsc în praf, sunt victimele temerii că nu vor fi niciodată acceptaţi. Dacă ar putea, ar vedea că toate bucuriile lor nu îi înalţă, şi că toate vremurile de disperare nu îi coboară în vederea Tatălui lor; dimpotrivă; Sunt acceptaţi prin Cel care nu se schimbă niciodată, Cel care este întotdeauna iubit de Dumnezeu, întotdeauna desăvârşit, întotdeauna fără pată sau zbârcitură. Cât de fericiţi ar fi, şi cât de mult L-ar slăvi pe Mântuitorul, dacă ar realiza acest adevăr! Bucură-te, deci, credinciosule! Eşti primit „în Prea Iubitul Lui”. Priveşti înăuntrul tău şi spui: „Nu există nimic demn de a fi primit aici!” Dar uită-te la Christos, şi vezi dacă nu este ceva demn de primit acolo. Păcatele tale te necăjesc, dar Dumnezeu a aruncat la spate păcatele tale, şi eşti primit în Cel Neprihănit.

Trebuie să te lupţi cu stricăciunea şi să rezişti ispitelor, dar eşti deja primit în Cel care a biruit puterile iadului. Diavolul te ispiteşte, dar bucură-te. El nu te poate distruge, fiindcă eşti primit în Cel care a zdrobit capul Satanei. Eşti deplin asigurat de poziţia ta slăvită. Nici sufletele glorificate nu sunt mai primite decât tine. Ei sunt primiţi în cer „în Prea Iubitul” şi tu eşti primit acum în Christos în acelaşi fel.

Meditaţii C. H. Spurgeon

16 Septembrie

„Părtaşi firii dumnezeieşti.” 2 Petru 1:4

Să fii părtaş firii dumnezeieşti nu înseamnă, desigur, să devii Dumnezeu. Acest lucru nu se poate întâmpla. Esenţa dumnezeirii nu poate fi împărtăşită de fiinţele create. Între creatură şi Creator trebuie să existe o prăpastie fixată în respectul esenţei. Dar, aşa cum primul om Adam a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi noi, prin reînnoirea Duhului Sfânt, suntem făcuţi după chipul Celui Prea înalt într-un sens divin, şi suntem părtaşi firii dumnezeieşti. Suntem prin har, făcuţi ca Dumnezeu. „Dumnezeu este iubire” (1 loan 4:16). Noi devenim iubire: „oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu” (vers. 7). Dumnezeu este adevăr; noi devenim adevăr, şi iubim ceea ce este adevărat. Dumnezeu este bun, şi ne face buni prin harul Său, ca să devenim „cei cu inima curată”, care „îl vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5:8).

Mai mult, devenim „părtaşi firii dumnezeieşti” într-un sens mai înalt — de fapt, într-un sens cât se poate de înalt, devenim absolut divini. Nu devenim noi mădulare ale trupului lui Christos? Da, acelaşi sânge care curge în cap curge şi în mână, şi aceeaşi viaţă care îl impulsionează pe Christos impulsionează şi poporul Său, fiindcă „voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Christos în Dumnezeu” (Coloseni 3:3). De parcă nu ar fi destul, suntem şi căsătoriţi cu Christos. El s-a legat de noi prin legământul dreptăţii şi credincioşiei, şi cel care se uneşte cu Domnul devine un singur trup cu El.

O, minunat mister! Noi îl privim, dar cine l-ar putea înţelege? Una cu Isus – mai aproape de El decât mlădiţa de butuc, suntem o parte a Domnului, a Mântuitorului şi Răscumpărătorului nostru! În timp ce ne bucurăm de acest lucru, să ne amintim că cei care sunt făcuţi „părtaşi firii dumnezeieşti” vor manifesta relaţia lor înaltă şi sfânta în părtăşia cu ceilalţi. Din umblarea lor zilnică şi vorbirea lor, va fi evident că ei au „fugit de stricăciunea care este în lume, prin pofte ” 02 [ Petru 1:4). O, dă-ne mai multă sfinţenie divină!

Meditaţii C. H. Spurgeon