Scrisoare

Drag Isuse, vreau să știi,
Eu sunt unul dintre vii!
O scrisoare vreau să-ți scriu,
Să-ți comunic tot ce știu.
Să enumăr, așadar,
Ce mi-ai adus Tu în dar.
De asemenea, voi scrie
Ce Ți-am dat eu, ca dar, Ție.

Păi, Tu mi-ai adus lumină,
Eu, Te-am pus în beznă plină
Și-adevărul, mi-ai adus,
Eu minciuni, în loc, am pus.
Tu, mi-ai dat mulțimi de har,
Eu nu le-am primit, măcar.
Tu, în grajd ai fost născut,
Eu, în puf am fost făcut.
Tu ai fost sărac, în lume,
Eu în schimb, avut-am nume.
Tu ai fost ascultător,
Iar eu, împotrivitor.
Tu, de mine-ai avut milă,
Eu de Tine-avut-am silă.
Ai venit, căci m-ai iubit,
Eu, cu ură Te-am primit.
Ai vrut să mă iei în mâini,
Iar eu, Te-am primit în pumni.
Pe cât de mult m-ai iubit,
Pe-atât Te-am batjocorit.
Ai venit ca să-ți faci treaba,
Eu ți-am smuls, cu ură, barba.
Mi-ai dat strai făr` cusătură,
Eu, Ți-am dat în schimb, ruptură.
O coroană mi-ai adus,
Eu, pe cap, doar spini Ți-am pus.
Mi-ai adus o-împărăție
Și, nici nu mi-a păsat, mie.
Mi-ai adus pe Dumnezeu,
Eu, prin viață, pe cel rău.
Dumnezeu era în Tine
Și-eu credeam că ești ca mine.
Mi-ai adus, din cer, un nimb,
Eu Ți-am dat bice, la schimb.
Ai venit să-mi iei păcate,
Eu, Ți-am pus crucea în spate.
Când Tu liber m-ai făcut,
Eu, pe-o cruce Te-am bătut.
Tu, din mine-ai scos frisoane,
Eu, în Tine-am pus piroane.
Ai venit să-mi dai alin,
Eu, Ți-am dat Ție, suspin.
Mi-ai dat în cer o avere,
Pe pământ, eu Ți-am dat fiere.
De mila mea, însetat,
Eu, să bei, oțet Ți-am dat.
Când omorai moartea mea,
Eu ți-am înfipt sulița.
Când spre cer Mi-ai dat avânt,
Eu Ți-am dat Ție mormânt.
Ușa morții-ai descuiat-o,
Eu, cu-o piatră-am astupat-o.
Când Tu, viața-n schimb Ți-ai dat,
Eu, din morți am înviat.
Ai dat tot ce-aveai să dai,
Să mă ai cu Tine-n rai.
Și de-ar mai fi trebuit,
Sigur nu Te-ai fi oprit.

Ar mai fi multe de spus
Dar, eu mă opresc, Isus,
Căci de mine, mi-e rușine
Să mă mai compar cu Tine.
Totuși, doar mai vreau să-ți spun
Că-acum, sunt pe drumul bun;
Pentru mine, nu degeaba,
Tu, Isus, sfârșit-ai treaba.
Mai jos, scrisoarea-am semnat:

Un mort care a-înviat!

Dumitru Gheorghiu

Privilegiu si responsabilitate

Cui i s-a dat mult, i se va cere mult; si cui i s-a incredintat
mult, i se va cere mai mult.  Luca 12:48

Privilegiul si responsabilitatea sunt inseparabil legate si tesute
impreuna in aproape tot ce facem. In cartea Genesei citim ca
Dumnezeu a dat lui Adam si Evei stapanirea peste toata gradina
Edenului. Au avut mari privilegii. Dar Domnul i-a chemat si la mari
responsabilitati: sa lucreze si sa pazeasca” gradina si sa se in-
cadreze in limitele impuse de El (2:15-17).

Principiul privilegiu-responsabilitate este in special vizibil in
relatiile fata de mediul nostru inconjurator. Recent, am auzit pe
cineva plangandu-se impotriva regulamentului de vanatoare. Se
pare ca ar fi dorit sa mearga in paduri, sa traga in tot ce-i place si
sa ia cat voieste. Dumnezeu ne-a lasat animalele salbatice si ne-a
dat permisiunea sa le mancam carnea (Gen. 9:1-3). Vanatoarea nu
este rea, si legile tarii permit vanatoarea. Dar legea recunoaste si
responsabilitatea noastra de-a mentine echilibrul in natura pentru
generatiile viitoare.

Acest adevar este valabil si cu privire la folosirea resurselor
naturale in folosul nostru. Putem extrage carbuni, gaz natural si
petrol din pamant, sa taiem copacii pentru cherestea. Dar trebuie
sa ne aducem aminte ca toate aceste privilegii poarta cu ele si
responsabilitati Ia fel de mari, atat fata de Dumnezu cat si fata de
semenii nostri. Pentru ca celor ce li se incredinteaza mult, multe
li se cer.

Multumirea fata de Dumnezeu si gospodarirea cu chibzuinta a
tot ceea ce ne-a dat Dumnezeu sunt esentiale daca vrem sa ne
bucuram de privilegiile acordate si sa ne implinim responsabi-
litatile. – H.V.L.

„Natura creata de Dumnezeul Cel sfant

Nu trebuie folosita la-ntamplare.

Suntem ispravnicii averii Sale

Si-avem o responsabilitate mare.” – D.J.D.

„Privilegiul si responsabilitatea
sunt doua fatete ale aceleiasi monede.„

Painea zilnica

Noi, nu murim…

Noi nu murim, că viața se termină. . .
Ci noi murim, că a greșit Adam;
Am fi trăit cu Domnul in grădină,
De n-ar fi fost un șarpe, sus pe ram. . .

Ne-a înșelat cel rău și-o face și acum;
De veacuri ascultăm aceleași șoapte,
Neadevăruri cu ecou amar, postum,
Cufundă omenirea-n neagră noapte!

Un Dumnezeu etern ce ne-a creat,
Să fim cu El de-a pururi în lumină-
Și un dușman, din ceruri alungat,
Ce-atacă planul sfânt intr-o grădină,

E scena de-nceput a omenirii…
Când moartea a intrat in rolul celui rău
Dar Dumnezeu, Luceafărul iubirii,
Plătit-a prețul, dând pe Fiul Său!

Păcatul ne-alungase din grădină
Și din prezenta Domnului cel Sfânt;
Cristos plăti cu sânge-a noastră vină
Și moartea, nu mai are ultimul cuvânt!

Da, vom trăi! Și nu e doar poveste. . .
E-un adevăr ce trebuie să-l știi!
Respinge șarpele care te amăgește,
Crede-n Isus Cristos și sigur vei trăi!

Steluta ✍️

Doamne, Tată…

Doamne, Tată, întinde-ți mâna, vindecă acest pământ,
Toarnă Doamne îndurare din tronul Tău curat curat și sfânt,

Iartă-l Doamne, e tărână, Tu ești tot, Tu ești Eternul,
Cu binecuvântata-ți mână, scapă-l Sfinte de infernul

Ce îl prevestește zarea, șoptind: priviți bine ascultați,
De ce nu apare întrebarea: încotro pământeni-frați?

Deschide ochi, urechi și inimi, schimbă direcții, Tu, Salvare,
Jertfita-I Unicul Tău Fiu, pentru a lui eliberare!

Toarnă Doarme îndurare, binecuvantă-l, Tu, Stăpâne,
Scapă-l din foc și din pierzare, cum ieri și azi, la fel și mâîne,

Înălțată-ți fie vrednicia, Cale, Adevăr și Viață,
Până-n Zorii veșniciei și-n veșnic noua Dimineață!

Lidia Cojocaru 

Mandria merge inaintea caderii

Text: Luca 18:9-14                       

„Mandria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înaintea căderii.” Proverbele 16:18

Eram în canoe împreună cu prietena mea de 14 ani, Kim, vaslind pe raul Pine, din Michigan. Trebuia să vorbesc în faţa adolescenţilor unei tabere de vară creştine, şi fusesem repartizaţi în aceeaşi canoe. Raul era umflat, şi plin de stanci, buşteni si copaci căzuţi de la ultima furtună. Trebuia să vaslim din greu prin curenţii puternici şi prin vartejuri înşelătoare, să evităm buştenii şi proeminenţele stancilor. După ce am parcurs cu bine vreo 50 sau 100 de metri, am spus: „Hei, ne pricepem destul de bine!” La care, Kim a replicat: „Mandria merge înaintea căderii!” Şi a avut dreptate, Imediat am lovit malul, ne-am frecat de o stancă, ne-am aplecat pe sub nişte crengi ce atarnau prea jos. Am ajuns în apele reci ca gheaţa ale raului şi nu numai o dată.

Se întamplă astfel de fiecare dată. De îndată ce începem să credem că suntem buni la ceva sau că am avut mari realizări – de îndată ce lăsăm mandria să ne cuprindă – Domnul ne trimite ceva umilitor în viaţă pentru a ne readuce „cu picioarele pe pămant”. Cu cat avem mai multă mandrie în noi înşine şi cu cat considerăm realizările noastre mai mari, cu atat mai convingător va fi lucrul care ne va reaminti că nu avem decat „picioare de lut”.
Acest adevăr este pe deplin ilustrat de textul biblic de azi. Cel ce se laudă va fi înjosit. Cel ce se slăveşte pe sine va fi umilit. Dacă ai început să te lauzi, ai grijă! Mandria duce la pieire, şi trufia te va face să cazi. – D.C.E.

„Nu mă lăsa. Doamne, să mă mandresc vreodat
Cu toate talentele ce Tu mi le-ai dat.
Ştiu că din roadă succesului n-as gusta,
De n-ar fi tot, prin mila şi-ndurarea Ta. „– D.J.D.

„Cel ce stă la înălţime in propriile aprecieri este foarte departe de varf„

Painea zilnica

O pereche minunata

Text: Exodul 12:1-13                                 

„Ceea ce face farmecul unui om, este bunătatea lui; si mai mult preţuieşte un sărac decat un mincinos.” Proverbele 19:22

Aduceţi cinstea şi amabilitatea laolaltă şi veţi avea o minunată combinaţie. Rick Graham a fost cinstit atunci cand a condus maşina mai mult de o oră pe străzile oraşului San Francisco, pentru a o găsi pe doamna care şi-a uitat în taxiu, portmoneul cu 1792 de dolari. Apoi a fost amabil, deoarece acţiunea sa era menită s-o scutească pe femeie de o serie de neplăceri. Îmi place atît de mult ce a spus el atunci cand ceilalţi şoferi de taxiuri au ras de el pentru câ nu a băgat banii în buzunar. „Sunt un membru activ al credinţei creştine şi la ce ar folosi să mergi la biserică dacă nu practici ceea ce predici?”

In Exodul 23, principiile cinstei şi ale amabilităţii sunt puse împreună în legile pe care Dumnezeu le-a dat lui Israel. Trebuia ca ei să fie suficient de cinstiţi pentru a aduce înapoi un animal rătăcit la stăpanul lui, chiar dacă persoana aceea le era un duşman (v. 4). Trebuia să fie amabili faţă de un duşman ajutandu-l să-şi pună măgarul încăpăţanat din nou în picioare (v. 5). Trebuia să fie atat de preocupaţi ca săracii să fie trataţi în mod cinstit, încat li se impunea să-i ajute pe aceştia chiar şi atunci cand ajutorarea lor ar fi fost foarte costisitoare (v. 6-9). Proprietarii de pămant trebuia să-şi lase ogoarele nelucrate, să se odihnească la fiecare şapte ani şi să lase la îndemana tuturor cele ce creşteau în mod natural (v. 10, 11).
Oamenii care sunt cinstiţi, sunt uneori cruzi. Cei care sunt amabili ei pot fi maleabili şi nu atat de mult preocupaţi de adevăr şi dreptate. Dar atunci cand cinstea şi amabilitatea stau împreună, avem o pereche minunată care-I face cinste lui Dumnezeu, aducand binecuvantări altora. – H.V.L.

„Cand lumea va privi la mine,
Te rog cu sufletul curat,
Calea lor s-o-ndrept spre Tine
Făcand ce-i bun şi-adevărat.”– Branon

„Dacă cinstea nu este amabilă, atunci nu este cinstită„

Painea zilnica

Adevărul Tău deplin

Adevărul Tău deplin
Ne sfințește în chip divin
El ne îndreaptă și ne arată
Calea cea adevărată.

Ca să mergem toți pe ea
În Împărăția Ta
Să cântăm cu bucurie
Căci Biserica Ta-i vie

Duhul Sfânt în noi l-ai pus
Și ne-ai ridicat în sus
În inimă avem izvoare
Ce aduc viața viitoare.

Ele curg spre orșicine
Care prin credință vine
La Domnul Isus Hristos
Care iartă pe păcătos.

El mult a suferit
Pentru noi căci ne-a iubit
Ne-a adus la toți vestirea
Căci El este Mântuirea.

El e calea adevărată
Și Lumina ce ne arată
Adevărul cel divin
Și-n el ne sfințește, amin!

Constantin Sferciuc 

Cum sa-ti iubesti aproapele

Text: Leviticul 19:13-18

„Sâ iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuti. Eu sunt Domnul.” Leviticul 19:18

Intr-o dimineaţă, cand ne-am sculat, am găsit pe uşa de la intrare o notă pe care ne-o lăsase unul din vecini. Scria cam aşa: „Plecăm şi ne întoarcem abia maine seară. Vă rugăm să aveţi grijă de Cleo (cainele familiei). Dacă latră şi vrea să intre în casă, am lăsat o cheie de rezervă într-un cui langă uşa garajului. Mulţumim”. M-am bucurat să pot citi asemenea randuri, deoarece ele demonstrau legăturile puternice de încredere care se stabiliseră între noi în cei doi ani de cand se mutaseră în vecinătatea respectivă.
In textul de azi, israeliţii au primit porunca să nu fure nimic de la aproapele lor (Lev. 19:18), să judece cu dreptate faţă de ei (v. 15), să nu facă nimic prin care să pună în pericol viaţa lor (v. 16), să-i iubească şi să-i ierte (v. 18). În felul acesta ei depuneau mărturie popoarelor învecinate că Iehova este singurul Dumnezeu adevărat, şi că cei care I se închină sunt oameni iubitori, cinstiţi şi corecţi în relaţiile lor personale şi în afacerile lor.

Ceea ce a fost adevărat pentru Israel este adevărat şi pentru creştini. Si noi trebuie să ne iubim aproapele şi aceasta înseamnă mai mult decat a-i iubi pe cei din vecini. Isus l-a definit pe aproapele nostru ca pe toţi cei aflaţi în nevoi (Luca 10:29-37). Să fim deci gata să investim timpul necesar pentru a dezvolta prietenii adevărate. Să fim gata să întindem la timp o mană de ajutor. Desigur, va trebui să ne deranjăm. Poate însemna să alergăm de urgenţă la spital, sau să dăm ultimul litru de lapte din casă cand nici noi n-o ducem prea strălucit. Dar o astfel de dragoste pentru aproapele ne cere Dumnezeu. In felul acesta putem chiar să caştigăm pe unii pentru Cristos.             – D.C.E.

„De-am şti să ne temem de Cristos
Şi Cuvantul Său să-L respectăm frumos,
Adevărul acesta fi-va demonstrat,
Cand aproapele-ţi iubeşti cu-adevărat. ” – D.J.D.

„Una din dovezile noastre că-l iubim pe Dumnezeu este dragostea pentru aproapele nostru„

Painea zilnica

Fapte sau sentimente?

Text: 1 Ioan 3:16-24

„…ne vom linişti inimile înaintea Lui, ori în ce ne osandeşte inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decat inima noastră, şi cunoaşte toate lucrurile.” 1 Ioan 3:19, 20

Cat de lipsită de culoare ar fi viaţa fără sentimente! Gandiţi-vă numai la o petrecere fără rasul spontan, la o înmormantare fără vărsare de lacrimi. Muzica lui Bach, Beethoven şi Handel ar suna în urechile unor stoici. O execuţie magnifică a unei orchestre simfonice nu ar starni aplauze. Emoţiile sunt parte a ţesăturii vieţii şi în ele însele sunt bune, dar nu te poţi bizui pe ele atunci cand este vorba de morală şi adevăr. De aceea, trebuie întotdeauna să depindem de Cuvantul lui Dumnezeu. Un cantec popular spune: „Nu poate fi greşit cand pare atat de bun”. Acest lucru e periculos! Dacă ne încredem în Cristos ca Mantuitor, unele adevăruri rămîn constante indiferent de fluctuaţia sentimentelor noastre.
Sentimentul spune: „Sunt păcătos, pierdut, condamnat”. Adevărul răspunde: „Suntem justificaţi prin credinţă”(Rom. 5:1). Sentimentul spune: „Nu pot face faţă responsabilităţilor”. Adevărul răspunde: „Pot totul în Cristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4:13). Sentimentul spune: „Mă simt singur şi mi-e frică”. Adevărul răspunde: „Niciodată n-am să te părăsesc” (Evrei 13:5).

Apostolul Ioan recunoaşte că sentimentele pot să reprezinte în mod greşit adevărul. El spune că numai cand iubim cu fapta şi cu adevărul, vom şti că suntem ai lui Cristos (1 Ioan 3:18-20). Cuvantul ne spune că astfel „ne vom linişti inimile înaintea Lui, ori în ce ne osandeşte inima noastră”, ori cand ne simţim pierduţi. Dumnezeu ne-a dat o gamă bogată de emoţii. Dar atunci cand sentimentele noastre sunt contrare adevărului – adevărul Cuvantului lui Dumnezeu – nu trebuie să ne încredem în ele.     – D.J.D.

„Pe Stancă stau şi tremur cate-odată –
Genunchi-s slabi şi inima s-a-ngrijora,
Dar Stanca cea de veacuri neclintită
Sub mine niciodată nu va tremura.  ”       – Anonim

„Sentimentele nu sunt înlocuitorii adevărului si ai credinţei„

Painea zilnica

Sinonimele pacatelor

Text: 1 Ioan 1:5-2:2                                 

„Orice nelegiuire este păcat.” 1 Ioan 5:17

Cu caţiva ani în urmă, un post de radio din Finlanda a organizat un concurs pentru a vedea cate sinonime pot găsi oamenii. (Un sinonim este un cuvant care are aproape sau acelaşi înţeles cu alt cuvant din aceeaşi limbă.) Premiul întîi l-a caştigat cineva care a venit cu 747 de sinonime pentru beţie. Un om aflat la închisoare a primit premiul doi pentru că a găsit 678 de cuvinte pentru acelaşi lucru. Tot aceeaşi persoană a primit un alt premiu pentru că a găsit 170 de sinonime pentru furt. Cineva a fost premiat pentru că a găsit 203 sinonime pentru minciună. A fost într-adevăr un concurs interesant.

Nu vreau să spun că folosirea sinonimelor este ceva greşit. Scriitorii au dicţionare de sinonime pe care le folosesc tot timpul. Dar dăm de o problemă ori de cate ori încercăm să ne referim la un păcat prin cuvinte mai politicoase. Unii fac acest lucru punandu-i eticheta de greşeală, gafă, slăbiciune, rezultatul unor împrejurări sau condiţii, sau chiar o boală. Totuşi, călcarea Legii sfinte a lui Dumnezeu este păcat – n-are importanţă cum o vom numi – şi păcatul distruge umblarea noastră cu Dumnezeu. Păcatul ne face „să umblăm în întuneric” în loc să umblăm „în lumină” (1 Ioan 1:6,7).
Numai atunci cand recunoaştem ce este cu exactitate păcatul – nelegiuire – vom apela la curăţirea şi iertarea asigurată de Dumnezeu. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). In calitate de creştini, trebuie să încetăm a mai folosi sinonime pentru păcat şi să-l numim aşa cum îl numeşte Dumnezeu. Cand facem aşa, părtăşia noastră cu El va fi restabilită.      – P.R.V.

„Un sinonim pentr-un păcat hidos
Alină poate-un suflet vinovat.
Spunandu-I adevărul lui Cristos,
Sangele Lui te spală de păcat.” – D.J.D.

„Omul numeşte păcatul infirmitate, Dumnezeu îl numeşte nelegiuire„

Painea zilnica