10 Mai

„Singurul născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.” Ioan 1:14

Credinciosule, poţi să mărturiseşti şi tu că Christos este „singurul născut din Tatăl”, dar şi „cel întâi născut din morţi” (Apocalipsa 1:5). Poţi să spui „pentru mine, El este divin, chiar dacă pentru restul lumii este uman. El a făcut pentru mine lucruri pe care numai Dumnezeu le poate face. El mi-a supus voinţa încăpăţânată, mi-a înduioşat inima de piatră, a sfărâmat „porţi de aramă, şi a rupt zăvoare de fier” (Psalmi 107:16). El mi-a transformat jalea în bucurie şi suspinele în veselie. El a luat robia roabă şi mi-a făcut inima să se bucure „cu o bucurie negrăită şi strălucită” (1 Petru 1:8). Pot să creadă ceilalţi ce vor, pentru mine El trebuie să fie „singurul născut din Tatăl”. Binecuvântat să-I fie numele! Şi El este plin de îndurare.

O, dacă nu ar fi fost El, nu aş fi fost niciodată salvat. El nu m-a lăsat atunci când mă luptam să scap de harul Său, şi când, în sfârşit, am venit la tronul milei, tremurând ca un criminal condamnat, El a spus: „păcatele tale, care sunt multe, sunt iertate: fii tare”. Şi El este adevăr. Promisiunile Sale sunt toate adevărate; nici una nu a rămas neîmplinită. Mărturisesc că nici un slujitor nu a avut un stăpân ca al meu. Nici un frate nu a avut o rudă ca El. Nici o soţie nu a avut un soţ asemeni lui Christos. Nici un păcătos nu a avut un Mântuitor mai -bun; nici un bocitor nu a avut un Mângâietor mai blând.

Nu am nevoie de nimeni altcineva. In viaţă, El este viaţa mea; în moarte, El va fi moartea morţii. In sărăcie, Christos este bogăţia mea; în boală, El este leac alinător. In întuneric, El este steaua mea; în miezul zilei, El este soarele meu. El este mana din pustie, şi El va fi întâiul rod al Canaanului. Isus este numai har, fără nici o răutate; numai adevăr, fără urmă de minciună. El este plin de har şi adevăr, într-o măsură infinită. Suflete, în noaptea aceasta, binecuvântează din toată inima pe „singurul născut”.

C.H. Spurgeon

20 Aprilie

„Şi să porţi războaiele Domnului.” 1 Samuel 18:17

Oastea sfântă a celor aleşi se luptă încă pe pământ, şi Isus Christos este Comandantul mântuirii lor. El a spus: „iată, eu sunt cu voi până la sfârşitul veacului” (Matei 28:20). Ascultaţi strigătele de luptă! Să se aşeze poporul lui Dumnezeu în rânduri şi să nu-şi piardă cumpătul! Este adevărat că acum (1870, nota trad.) în Anglia, bătălia s-a întors împotriva noastră, şi dacă Domnul Isus nu ridică sabia, nu se ştie ce se va întâmpla cu biserica lui Dumnezeu din această ţară. Dar noi trebuie să acţionăm ca nişte bărbaţi şi să nu ne pierdem curajul. Nu a mai fost nici un timp în care protestantismul să pară mai slab decât acum, când se fac eforturi atât de mari pentru reînscăunarea antihristului. Avem nevoie de o voce puternică şi curajoasă care să predice Evanghelia pentru care au murit martirii.

Prin Duhul Său, Mântuitorul este încă pe pământ; adevărul acesta ar trebui să ne încurajeze. El se află întotdeauna în mijlocul luptei; de aceea, rezultatul bătăliei nu poate fi pus la îndoială. Când în jur urlă furtuna, este o mare mulţumire să ştii că Domnul Isus, în calitate de Mijlocitor, pledează în favoarea poporului Său! O, privitorule înspăimântat, nu te uita mereu la bătălia din faţa ta, fiindcă o să fii orbit de fum şi înspăimântat de sângele vărsat. Ridică-ţi ochii spre Mântuitorul care mijloceşte pentru tine, şi încredinţează-te că eşti în siguranţă în mâinile lui Dumnezeu.

Să luptăm ca şi cum totul ar depinde de noi, încredinţaţi însă că totul depinde de Dumnezeu. Acum, în numele crinilor purităţii, în numele trandafirilor jertfei şi „pe căprioarele si cerboaicele de pe câmp” (Cânt 2:7), vă conjurăm, luptători ai lui Isus, să faceţi totul pentru războiul sfânt, pentru adevăr şi neprihănire, pentru împărăţie şi cunună, şi pentru învăţătorul vostru. înainte! „Căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu” (2 Cronici 20:15)

C.H. Spurgeon

14 Aprilie

 „Bine de cel neprihănit! Lui îi va merge bine.” Isaia 3:10

Celor neprihăniţi le merge întotdeauna bine! Dacă proorocul ar fi spus „spuneţi neprihăniţilor că le va merge bine în timpuri de belşug” am fi fost mulţumitori pentru o asemenea binecuvântare, fiindcă belşugul aduce şi multe pericole. Este un dar din cer să fii asigurat contra ispitelor bogăţiei. Dacă ar fi scris „celui neprihănit îi merge bine în timpuri de prigoană”, am fi fost mulţumiţi că primim o asemenea făgăduinţă, fiindcă prigonirea este greu de îndurat. Dar când nu este menţionat timpul, înseamnă că este inclusă orice vreme. „Binele” lui Dumnezeu trebuie înţeles întotdeauna în sensul cel mai larg. De la începutul anului şi până la sfârşit, de la primele umbre ale serii până la ivirea zorilor, în toate condiţiile şi în toate împrejurările, celui neprihănit îi va merge bine.

Ii merge atât de bine, încât nu există nimic mai bun, fiindcă este bine hrănit; se hrăneşte cu trupul şi sângele lui Isus. Este bine îmbrăcat; poartă haina neprihănirii lui Christos. Este bine adăpostit; locuieşte în Dumnezeu. Este bine căsătorit; sufletul lui este unit prin legăturile căsătoriei cu Christos. Este bine păzit; Domnul este Păstorul lui. Este bine asigurat; cerul este moştenirea sa. Este bine aşezat – ocrotit de dreptatea lui Dumnezeu. Dumnezeu îi vorbeşte cu bunătate. Prea iubiţilor, dacă Dumnezeu spune că vă merge bine, pot să vină zece mii de diavoli să spună contrariul, şi le vom râde în faţă.

Binecuvântat să fie Dumnezeul care ne ajută să credem în El când totul se întoarce contra noastră! Neprihănitule, întotdeauna îţi merge bine, fiindcă aşa spune Cuvântul. Orice ai vedea, încrede-te în Dumnezeu. Da, încrede-te în autoritatea divină, şi nu lua în seamă ce vezi sau simţi. Cel pe care îl binecuvântează Dumnezeu este cu adevărat binecuvântat, fiindcă El este adevăr şi dreptate şi siguranţă.

C.H. Spurgeon

16 Februarie

 „Duhul Tău cel bun Neemia.” 9:20

Des întâlnit, prea des întâlnit, este păcatul uitării Duhului Sfânt Această faptă înseamnă nebunie şi nerecunoştinţa. El merită tot ce este mai bun, fiindcă este bun, extraordinar de bun. Ca Dumnezeu, este bun în mod esenţial. El împărtăşeşte întreitul atribut „sfânt, sfânt, sfânt” (Isaia 6:3; Apocalipsa 4:8), care se ridică spre Sfânta Treime. El este puritate, adevăr şi har. Este bun, ne iartă rătăcirile şi se luptă cu dorinţele noastre rebele. Nu ne lasă să pierim în păcat, şi ne îndrumă spre cer ca o mamă iubitoare. Cât de milostiv, iertător şi bun este răbdătorul Duh Sfânt! El are o bunătate activă. Toate lucrările Sale sunt desăvârşite în bunătate. El sugerează gândurile bune, grăbeşte acţiunile bune, descoperă adevărurile bune, împlineşte făgăduinţele bune, ne sprijină în realizările bune şi ne conduce la rezultate bune.

Nu este nici un bun spiritual în toată lumea al cărui autor şi susţinător să nu fie El; cerul însuşi îi va datora Lui caracterele bune ale locuitorilor săi. El este bun în mod oficial. Fie că este Mângâietor, învăţător, Călăuzitor, Desăvârşitor, îndrumător sau Mijlocitor, El îşi împlineşte în mod desăvârşit îndatoririle, şi fiecare faptă a Sa are ca scop binele bisericii lui Dumnezeu. Cei care îi ascultă sfaturile devin buni, cei care îi cer călăuzirea lucrează bine şi cei care trăiesc sub stăpânirea Lui primesc numai binecuvântări.

Să fim deci recunoscători unei persoane atât de bune. Să-L slăvim şi să-L venerăm pe Cel „care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci” (Romani 9:5). Să-i recunoaştem puterea şi să ne recunoaştem nevoia de El chemându-1 în toate acţiunile noastre. Să-I căutăm ajutorul şi să nu-L îndurerăm niciodată. Şi să-L slăvim oricând ni se oferă ocazia. Biserica nu va prospera niciodată dacă nu se va încrede mai mult în Duhul Sfânt. El este atât de bun şi blând încât se întristează şi se îndurerează când îl uităm şi îl neglijăm.

C.H. Spurgeon

30 Decembrie

„Nu ştii că la sfârşit va fi amar?”

2 Samuel 2:26 Dacă eşti un mărturisitor al credinţei dar nu un împlinitor al ei, şi nu ai credinţa în Christos Isus, rândurile de mai sus sunt o descriere a sfârşitului tău. Mergi în fiecare duminică la locul de închinare, dar mergi fiindcă merg şi alţii, nu fiindcă inima ta îi aparţine lui Dumnezeu. Acesta este începutul. Bănuiesc că, vei fi cruţat de această caznă de a profesa religia prin mijloace exterioare, dar cu inima departe. Calcă încet, fiindcă trebuie să-ţi arăt sfârşitul unuia ca tine. Să-1 privim cu blândeţe. Fruntea îi este scăldată de sudoare, şi el se trezeşte strigând: „O, Doamne, e greu să mori. Aţi trimis după pastor?”. „Da, vine”. Pastorul soseşte. „Domnule, mi-e frică să mor!” „Nu ai nici o speranţă?” „Nu pot spune că am. Mă tem să stau înaintea lui Dumnezeu; o, roagă-te pentru mine!”

Rugăciunea se înalţă pentru el cu dragoste sinceră, şi calea mântuirii este aşezată de mii de ori înaintea lui, dar, înainte să apuce frânghia, îl văd scufundându-se. Pot să-i închid pleoapele reci, fiindcă nu va mai vedea niciodată nimic. Dar unde este omul, şi unde sunt adevăraţii ochi ai omului? Este scris: „Pe când era în locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus”(Luca 16:23). O, de ce nu şi-a ridicat ochii înainte? Fiindcă s-a obişnuit să audă Evanghelia, şi sufletul lui a adormit.

Vai! Dacă nu îţi ridici ochii acum, amar va fi sfârşitul tău. Chiar cuvintele Mântuitorului descoperă vaietul tău: „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine, şi trimite pe Lazăr să-şi moaie vârful degetului în apă, şi să-mi răcorească limba; căci sunt grozav de chinuit în văpaia aceasta” (vers. 24). Există un înţeles înfricoşător în cuvintele acestea. Fie să nu trebuiască să înţelegi adevărul lor la lumina mâniei lui Iehova!

C.H. Spurgeon

28 Decembrie

 „N-am venit să aduc pacea, ci sabia.” Matei 10:34

Creştinul îşi va face singur duşmani. Scopul său este să nu-şi facă nici unul, dar dacă, făcând binele şi crezând adevărul, îşi pierde prietenii pământeşti, o va considera o pierdere neînsemnată, fiindcă marele său Prieten din ceruri va fi mai bun cu ei şi li se va descoperi cu mai mult har. Dacă ai luat crucea Lui, ştii ce îţi va spune Stăpânul? „Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mamă-sa… şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui” (Matei 10:35-36). Christos este Marele împăciuitor; dar, înainte de pace, El aduce războiul. Când vine lumina, întunericul trebuie să se retragă. Când vine adevărul, minciuna trebuie să fugă; dacă rămâne, va fi o luptă grea, fiindcă adevărul nu poate şi nu vrea să-şi coboare standardele, iar minciuna trebuie călcată în picioare.

Dacă II urmezi pe Christos, toţi câinii lumii vor fi pe urmele tale. Dacă vrei să trăieşti în aşa fel încât să poţi sta în Judecata de Apoi, obişnuieşte-te cu gândul acesta: lumea nu te va vorbi de bine. Cel care are prietenia lumii este în vrăjmăşie cu Dumnezeu; dar, dacă eşti credincios Celui Prea înalt, oamenii vor urî credincioşia ta, fiindcă este o mărturie împotriva nelegiuirilor lor. Fără să te temi de consecinţe, trebuie să faci binele. Vei avea nevoie de o inimă de leu ca să poţi urma o calecare îţi schimbă cel mai bun prieten în cel mai mare duşman; dar, pentru dragostea lui Isus, trebuie să fii curajos.

Să-ţi rişti reputaţia şi prietenii de dragul adevărului este o faptă care are nevoie de principii morale, pe care numai Duhul Sfânt le poate înfăptui. Nu da înapoi ca un laş, acţionează ca un om. Urmează paşii învăţătorului, fiindcă El a păşit pe drumul acesta înaintea ta. Mai bine un război scurt şi odihnă veşnică, decât o pace înşelătoare şi un chin veşnic.

C.H. Spurgeon, Meditatii zilnice

Nu-mi pare rău pentru adevăr

Pentru adevărul spus, să-mi pară rău, ar fi stupid
N-am să mă tem în astă lume vreodată de vreun individ.
Mai bine să spun adevărul decât să-mpachetez frumos
Minciuna grosolan-a lumii și-apoi să-L pierd pe-al meu Hristos.

Mai bine singur, fără prieteni, aici pe-acest pământ străin
Decât fără Hristos, Slăvitul, care mi-a dat harul divin.
Să leg o prietenie falsă cu oameni falși și dubioși,
Ar însemna că sunt de partea acelor ce sunt mincinoși.

Nu vreau astfel de prietenii, mă afectează, mă doboară,
Prefer să urc pe calea vieții, nu să cobor pe a ei scară.
Prefer să fiu văzut naiv, sau prost, fără de rațiune,
Decât să fiu un om văzut și important aici în lume.

Ce etichetă-mi pune lumea, e fix problema ei, nu-mi pasă!
Eu știu că Îl slujesc pe Domnul ce-n viață, singur, nu mă lasă.
Ce spune Domnul, chiar contează, e mai de preț părerea Lui,
De-aceea mă încred în El și-ascult doar sfatul Domnului!

Nu-mi pare rău de adevărul pe care-l spun, chiar de-i tăios,
Prefer să fiu un om curat, nu vreau să fiu un mincinos.
Cunosc minciuna, vin de-acolo, știu gustul ei, e foarte-amar,
Când te împotmolești în ea, cu greu scapi din al ei hotar.

Prefer să merg prin adevăr, să calc pe drumul lui frumos,
Nu vreau să spună cei din jur: „Uite-l pe ăla mincinos”
Și de voi fi persecutat pentru adevăruri spuse,
Eu vin la cruce și mă-nchin, mă-ncred în Jertfa Ta, Isuse!

Nimic și nimeni n-o să poată să-mi schimbe calea ce-o urmez,
Căci dacă merg cu Tine, Doamne, în fața lumii nu cedez!
Eu merg purtat de mâna Sfântă, Acelui ce a fost pe-o cruce,
Și știu, sunt sigur, cert convins că mâna Lui, spre Rai mă duce.

Atât a fost ce-am vrut să spun, mai mult, nu cred că-i necesar,
Aleg să spun doar adevărul, nu vreau minciuni fără hotar.
Știu că sunt om, nu-s ipocrit, sunt cert convins că pot greși,
Dar mă străduiesc să fiu cu-acei ce merg spre veșnicii.

Satan e șmecher, e viclean, sunt conștient, dar nu mă las!
Căci știu că Dumnezeu din cer va fi cu mine-n orice ceas.
Mă va păzi de-orice minciună, de orice rău, de-orice-i murdar
Și sângele Lui Sfânt mă spală, mă-mbracă-n dragoste și har!

Slăvit să fie-n veci Hristos, căci lucrează minunat!
Și mâna Lui străpunsă-n cuie cu Dumnezeu m-a împăcat!
De-aceea azi aleg credință, aleg nădejdea și iubirea,
Să fiu în cer cu Dumnezeu care-mi oferă mântuirea!

Nichifor Nicu

28 Noiembrie

„A fost o mare bucurie pentru mine, când au venit fraţii şi au mărturisit că eşti credincios adevărului şi umbli în adevăr.” 3 loan 3

Adevărul era în Gaius, şi Gaius umbla în adevăr. Dacă nu ar fi existat prima condiţie, cea de a doua nu putea să apară; dacă nu s-ar fi spus al doilea lucru despre el, primul ar fi fost o simplă pretenţie. Adevărul trebuie să intre în suflet, să-1 pătrundă şi să-1 sature, altfel nu are nici o valoare. Învăţăturile ţinute ca principii de credinţă sunt ca pâinea ţinută în mână, care nu satură pe nimeni. Dar învăţăturile primite de inimă sunt ca o hrană digerată, care, prin asimilare, susţine şi întăreşte trupul. Adevărul trebuie să fie ca o forţă vie în noi, ca o energie activă, ca o realitate interioară, o parte din esenţa fiinţei noastre. Dacă el este în noi, nu putem să ne despărtim de el.

Un om îşi poate pierde hainele sau papucii, dar părţile sale interne sunt vitale, şi nu pot fi scoase fără riscul pierderii vieţii. Creştinul poate muri, dar nu poate nega adevărul. Este o regulă a naturii că cééa ce este înăuntru afectează ceea ce este în afară, după cum lumina străluceşte din centrul lămpii prin sticlă. De aceea, atunci când adevărul este aprins înăuntru, strălucirea sa va lumina în curând viaţa exterioară şi vorbirea. Se spune că mâncarea unor anumiţi viermi colorează coconul de mătase în care cresc.

In acelaşi fel, hrana din care trăieşte un om în interior oferă o anumită culoare fiecărui cuvânt şi fiecărei fapte din exterior. Să umbli în adevăr înseamnă o viaţă de integritate, sfinţenie, credincioşie şi simplitate – produsul natural al principiilor adevărului, pe care Evanghelia le învaţă şi Duhul lui Dumnezeu le pregăteşte. Putem să judecăm tainele sufletului după manifestarea lor în vorbirea omului. Fii cu noi astăzi, Duh prea Sfânt, să ne conduci şi să ne guvernezi prin autoritatea Ta divină, astfel încât nimic fals sau păcătos să nu domnească în inimile noastre, ca să nu îşi extindă influenţa rea asupra umblării noastre zilnice între oameni.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Nu te teme

Nu te teme, Domnu-ți spune,
Luptă până la sfârșit.
Nu te lasă, e cu tine,
Tu ești fiul Său iubit.

Chiar de treci prin valuri grele,
Biruință vei avea,
De te-ncrezi deplin în Isus,
El va fi salvarea ta.

Când te afli-n strâmtoare,
Isus vine-n ajutor,
El ți-aduce mângâiere,
El e scut ocrotitor.

E cu tine-orice vreme,
În necaz sau bucurii,
În zile grele sau senine,
Viteaz războinic tu să fii.

Te-a-mbrăcat cu armătură,
Te-a încins cu adevăr,
Ești a Domnului făptură,
Fii plin de râvnă, fii cu zel.

Ține sus privirea-ntruna,
Și veghează ne-ncetat,
Doar așa primești cununa,
Pe vecii, tu ești salvat.

Ia mereu scutul credinței,
Sabia Duhului Sfânt,
Îmbracă haina umilinței,
Cât trăiești pe-acest pământ.

Pe cap coiful mântuirii,
Dat de Domnul minunat,
Cu platoșa neprihănirii,
Vei învinge ne-ncetat.

Lăudat să fii Isuse,
Cel ce ești al nostru dor,
Prin Tine suntem întruna,
Mai mult decât biruitori.

Roxana Mititelu

Oriunde intră Isus

Motto: Matei 21/10-11 „”Când a intrat în Ierusalim, toată
cetatea s-a pus în mișcare și fiecare zicea: ‘Cine este acesta? ‘
‘Este Isus, Prorocul, din Nazaretul Galileii’, răspundeau noroadele.

La vestea că vine la Templu Isus
Toată cetatea-n mișcare s-a pus…
Preoții și cărturarii întrebau cu mirare:
‘Cine-i Acesta? ‘ Și câtă frământare
Auzind răspunsul noroadelor Iudeii:
‘E Isus, Prorocul, din Nazaretul Galileii’!

Noroadele-L urmează, mereu Îl însoțesc,
Însă Îl cunosc pe Isus în felul lor lumesc…
Sunt noroadele acelea cărora le-a spus
Isus la Capernaum când după El s-au dus:
‘Voi nu Mă căutați pentru că ați văzut
Acele semne și minuni ce s-au făcut,
Ci pentru că ați primit și ați mâncat
Din pâinile acelea și toți v-ați săturat. ‘

Că ele au văzut minunile de El înfăptuite,
Niște minuni nemaivăzute și nemaiauzite
Cu feluriți bolnavi ce-au fost tămăduiți,
Duhuri rele scoase din oameni îndrăciți…
Cu surzi care aud și muți care vorbesc
Și slăbănogi și ciungi ce se-însănătoșesc…
Cu orbii care văd, cu leproșii vindecați,
Cu șchiopii care umblă sau morții înviați.

‘Vine Isus! Vine Isus! ‘ E vestea cea mare
Și întreaga cetate se pune-n mișcare,
Că unde intră Isus, în prezența Lui sfântă
Lucrurile se mișcă și toate se frământă…
Isus intră în Templu și-i scoate pe rând
Afară pe aceia ce cumpără și vând;
Cu biciul de ștreanguri îi scoate pe toți
Care intraseră-n Templu să facă negoț…
Răstoarnă mesele schimbătorilor de lei
Și scaunele celor ce vând porumbei
Zicându-le: ‘Voi ați făcut cu îngâmfare
O peșteră de tâlhari din Casa de închinare,
Din Casa de rugăciune a Tatălui Meu –
Din Templul cel sfânt a lui Dumnezeu’

Ori în Casa de rugăciune, și-n orice adunare
Rânduielile care-s lumești aduc tulburare,
Că nu-i casa de negoț a unor negustori
Ci, locul de închinare pentru închinători
Adevărați, care se închină mereu și mereu
În duh și adevăr slăvind pe Dumnezeu.

Aici nu este locul de lucruri străine
Ci totul se supune rânduielii divine,
Fără ‘mese și scaune’ din lume aduse
Fixate-n niște datini și dogme impuse…
Fără ‘porumbeii’ aduși din altă parte
De fățarnici care vând iluzii deșarte…
Că orice rânduire care nu vine de sus
De la Dumnezeu Tatăl prin Domnul Isus,
Vine de la vrăjmașul acela care mereu
Caută să strice lucrarea lui Dumnezeu,
Tulburând cu niște lucruri ce par de folos
Pe cei ce sunt chemați să fie-ai lui Hristos;
Și reușind adesea pe mulți să-i ispitească
Cu felurite obiceiuri de sorginte lumească
Plecându-le inima spre lucruri ce pier –
În loc să își strângă o comoară în cer.

Dar unde intră Isus, cu puterea Lui divină,
Toate lucrurile ascunse le scoate la lumină,
Că numai în lumina Lui se vede totdeauna
Ce-i bine și ce-i rău, adevărul și minciuna,
Răsturnând acele dogme și datini obișnuite
Cât ar fi ele de vechi, cât ar fi de întărite…

Și atunci când într-o inimă intră Hristos
Vechiul este răsturnat și afară e scos
Cu toată rânduiala de natură lumească,
Căci El este Sfânt și vrea să locuiască
Într-o inimă curată, și de aceea va face
Toate lucrurile noi, în lumină și pace,
Ca prin aceste lucruri noi să trăim
Și Isus nu ne cere decât să-i dăruim
O inimă curată și cu credință deplină,
O inimă neprihănită care să fie plină
De dragoste și îndurare, de multă bucurie,
De smerenie și blândețe și de credincioșie…
Să fie mereu însoțite de un duh credincios –
Să aibă ca pecete mireasma lui Hristos.

Ioan Vasiu