23 Septembrie

Spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Prea Iubitul Lui.” Efeseni 1:6

Ce privilegiu! El include îndreptăţirea noastră în faţa lui Dumnezeu, dar termenul „dat” înseamnă mult mai mult în limba greacă. El semnifică faptul că suntem obiectele plăcerii divine, sau chiar şi mai mult, a desfătării divine. Cât de minunat este faptul că noi — viermi, muritori, păcătoşi – suntem obiectul dragostei divine! Dar aceasta se întâmplă numai „în Prea Iubitul Lui”. Unii creştini par să fie acceptaţi prin experienţa lor; cel puţin, aceasta este părerea lor.

Când sufletele lor sunt vii şi speranţele strălucitoare, ei cred că Dumnezeu îi acceptă, fiindcă se simt atât de sus, atât de aproape de cer, atât de sus faţă de pământ! Dar atunci când sufletele lor se târăsc în praf, sunt victimele temerii că nu vor fi niciodată acceptaţi. Dacă ar putea, ar vedea că toate bucuriile lor nu îi înalţă, şi că toate vremurile de disperare nu îi coboară în vederea Tatălui lor; dimpotrivă; Sunt acceptaţi prin Cel care nu se schimbă niciodată, Cel care este întotdeauna iubit de Dumnezeu, întotdeauna desăvârşit, întotdeauna fără pată sau zbârcitură. Cât de fericiţi ar fi, şi cât de mult L-ar slăvi pe Mântuitorul, dacă ar realiza acest adevăr! Bucură-te, deci, credinciosule! Eşti primit „în Prea Iubitul Lui”. Priveşti înăuntrul tău şi spui: „Nu există nimic demn de a fi primit aici!” Dar uită-te la Christos, şi vezi dacă nu este ceva demn de primit acolo. Păcatele tale te necăjesc, dar Dumnezeu a aruncat la spate păcatele tale, şi eşti primit în Cel Neprihănit.

Trebuie să te lupţi cu stricăciunea şi să rezişti ispitelor, dar eşti deja primit în Cel care a biruit puterile iadului. Diavolul te ispiteşte, dar bucură-te. El nu te poate distruge, fiindcă eşti primit în Cel care a zdrobit capul Satanei. Eşti deplin asigurat de poziţia ta slăvită. Nici sufletele glorificate nu sunt mai primite decât tine. Ei sunt primiţi în cer „în Prea Iubitul” şi tu eşti primit acum în Christos în acelaşi fel.

Meditaţii C. H. Spurgeon

16 Septembrie

Părtaşi firii dumnezeieşti.” 2 Petru 1:4

Să fii părtaş firii dumnezeieşti nu înseamnă, desigur, să devii Dumnezeu. Acest lucru nu se poate întâmpla. Esenţa dumnezeirii nu poate fi împărtăşită de fiinţele create. Între creatură şi Creator trebuie să existe o prăpastie fixată în respectul esenţei. Dar, aşa cum primul om Adam a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi noi, prin reînnoirea Duhului Sfânt, suntem făcuţi după chipul Celui Prea înalt într-un sens divin, şi suntem părtaşi firii dumnezeieşti. Suntem prin har, făcuţi ca Dumnezeu. „Dumnezeu este iubire” (1 loan 4:16). Noi devenim iubire: „oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu” (vers. 7). Dumnezeu este adevăr; noi devenim adevăr, şi iubim ceea ce este adevărat. Dumnezeu este bun, şi ne face buni prin harul Său, ca să devenim „cei cu inima curată”, care „îl vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5:8).

Mai mult, devenim „părtaşi firii dumnezeieşti” într-un sens mai înalt — de fapt, într-un sens cât se poate de înalt, devenim absolut divini. Nu devenim noi mădulare ale trupului lui Christos? Da, acelaşi sânge care curge în cap curge şi în mână, şi aceeaşi viaţă care îl impulsionează pe Christos impulsionează şi poporul Său, fiindcă „voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Christos în Dumnezeu” (Coloseni 3:3). De parcă nu ar fi destul, suntem şi căsătoriţi cu Christos. El s-a legat de noi prin legământul dreptăţii şi credincioşiei, şi cel care se uneşte cu Domnul devine un singur trup cu El.

O, minunat mister! Noi îl privim, dar cine l-ar putea înţelege? Una cu Isus – mai aproape de El decât mlădiţa de butuc, suntem o parte a Domnului, a Mântuitorului şi Răscumpărătorului nostru! În timp ce ne bucurăm de acest lucru, să ne amintim că cei care sunt făcuţi „părtaşi firii dumnezeieşti” vor manifesta relaţia lor înaltă şi sfânta în părtăşia cu ceilalţi. Din umblarea lor zilnică şi vorbirea lor, va fi evident că ei au „fugit de stricăciunea care este în lume, prin pofte ” 02 [ Petru 1:4). O, dă-ne mai multă sfinţenie divină!

Meditaţii C. H. Spurgeon

8 August

Ţes pânze de păianjen.” Isaia 59:5

Priveşte pânza păianjenului, şi vezi în ea cel mai sugestiv tablou al religiei făţarnicului. Pânza este menită să prindă prada: păianjenul se îngraşă cu muşte, şi fariseii îşi aşteaptă răsplata. Persoanele nesocotite sunt uşor de prins în laudele pretendenţilor, şi chiar şi cel chibzuit nu scapă întotdeauna. Filip i-a botezat pe Simon Magul, a cărui prefăcută declaraţie de credinţă a fost curând nimicită de reproşul aspru al lui Petru. Obiceiurile, reputaţia, lauda, succesul şi alte muşte sunt momeala pregătită de ipocriţi în cuiburile lor. Pânza unui păianjen este o minune de îndemânare; priveşte-o şi admiră meșteşugul vânătorului.

Religia înşelătorilor nu este la fel de minunată? Cum pot să transforme minciuna în adevăr? Cum pot să prefacă zorzoanele în aur? Pânza păianjenului vine din Interiorul lui. Albina îşi adună ceara de pe flori; păianjenul nu culege florile, dar poate să ţese o pânză oricât de mare. În acelaşi fel, făţarnicul găseşte adevărul şi speranţa înăuntrul lui; ancora lui este făurită de propria nicovală, şi cablul este îndoit de propriile-i mâini. El îşi pune propria temelie şi o aşează pe stâlpii propriei case, dispreţuind datoria faţă de harul lui Dumnezeu. Dar pânza păianjenului este foarte fragilă. Este o lucrare minunată, dar nu şi rezistentă. Nu rezistă în faţa măturii Servitorilor sau în faţa toiagului călătorului. Făţarnicul nu are nevoie de pompe hidraulice care să-i spulbere speranţa; o adiere de vânt este de ajuns.

Păienjenişul făţarnicilor va fi spulberat atunci când mătura distrugerii va începe lucrarea ei de curăţire. Aceasta ne mai aminteşte ceva: asemenea pânze de păianjen nu vor fi tolerate în casa Domnului. El va avea grijă ca pânzele și cei care le ţes să fie distruşi pentru totdeauna. O, suflete, odihneşte-te pe ceva mai bun decât o pânză de păianjen, Fă din Domnul Isus locul tău de adăpost.

Meditaţii C. H. Spurgeon

4 Iulie

Sfinţeşte-i prin adevărul Tău.” Ioan 17:17

Sfinţirea începe prin regenerare. Duhul lui Dumnezeu insuflă în om acel nou principiu prin care el devine „o făptură nouă” (2 Corinteni 5:17) în Christos Isus. Lucrarea aceasta, care începe la naşterea din nou, este îndeplinită în două moduri: prin moarte, atunci când poftele cărnii sunt supuse şi stăpânite, şi prin înviere, prin care viaţa pusă de Dumnezeu în noi este făcută „un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică” (loan 4:14). Această operaţiune se repetă în fiecare zi, prin ceea ce numim perseverenţă, iar creştinul este păstrat încontinuu într-o Stare de har şi este făcut să „prisosească în orice faptă bună” (2 Corinteni 9:8) spre lauda şi slava lui Dumnezeu, şi culminează Sau ajunge la desăvârşire în slavă, atunci când sufletul, purificat prin ea, este adus să locuiască cu sfinţii la dreapta lui Dumnezeu, în înălţime.

Dar, în timp ce Duhul lui Dumnezeu este Autorul Sfinţirii, mai există un agent vizibil care nu trebuie uitat. Isus spune: „sfinţeşte-i prin adevărul Tău: cuvântul Tău este adevărul” (loan 17:17). Pasajele din Scriptură care dovedesc că instrumentul Sfinţirii noastre este Cuvântul lui Dumnezeu sunt multe. Duhul lui Dumnezeu ne aduce în minte preceptele şi învăţăturile adevărului şi le aplică cu putere. Acestea sunt auzite de urechi şi, fiind primite în inimă, vor lucra în noi „şi voinţa, şi înfăptuirea, după plăcerea Lui” (Filipeni 2:13). Adevărul este sfinţitor şi, dacă nu vom auzi sau citi adevărul, nu vom creşte în sfinţire.

Progresăm în trăirea sănătoasă doar atunci când progresăm în înţelegerea sănătoasă. „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea” (Psalmi 119:105). Nu spune despre
o greşeală „este doar o problemă de opinie”. Un om care îngăduie greşelile de judecată nu va întârzia să tolereze greşelile în practică. Ţine-te bine de adevăr, fiindcă, prin adevăr, vei fi sfinţit de Duhul lui Dumnezeu.

Meditaţii C. H. Spurgeon

28 Mai

Pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.” Romani 8:30

Iată un adevăr preţios pentru tine, credinciosule. Se poate să fii sărac, în dureri sau necunoscut, dar, ca să te, încurajezi, aminteşte-ţi de chemarea ta şi de consecinţele care decurg din ea, în special de binecuvântarea despre care vorbeşte textul din dimineaţa aceasta. La fel de sigur ca faptul că eşti copilul lui Dumnezeu astăzi, este şi faptul că în curând toate încercările tale se vor sfârşi, şi fruntea ta obosită va fi încununată cu slavă, iar mâinile trudite vor flutura ramuri de măslin. Nu te plânge de necazurile tale, bucură-te, fiindcă în curând vei fi acolo unde „nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere” (Apocalipsa 21:4).

Carele de foc se află la uşa ta, şi într-o clipă, veţi ajunge în slavă. Cântarea de slavă este pe buzele tale. Porţile cerului se deschid să te primească. Nu te gândi că nu vei reuşi să intri. Dacă El te-a chemat, nimic nu vă va putea despărţi de dragostea Lui. Suferinţa nu poate rupe legătura de iubire; focul persecuţiei nu poate arde verigile, ciocanul iadului nu poate sfărâma lanţul. Vocea care te-a chemat la început te va chema din nou de la pământ spre cer, de la întunericul morţii la slava nemărginită a veşniciei.

Stai liniştit, inima Celui care te-a răscumpărat bate pentru tine cu o iubire nesfârşită. În curând vei avea parte de slava care ţi-a fost pregătită; te mai afli aici doar pentru a te pregăti în vederea moştenirii; odată pregătit, aripile îngerilor te vor purta pe muntele păcii, bucuriei şi binecuvântărilor, unde Departe de o lume de durere şi păcat cu Dumnezeu alături, pretutindeni, neîncetat vei rămâne pentru totdeauna.

Meditaţii C. H. Spurgeon

21 Mai

Dacă aţi gustat într-adevăr că bun este Domnul.” 1 Petru 2:3

„Dacă” – atunci această favoare nu este garantată oricărui membru al rasei umane. „Dacă” – deci există posibilitatea şi probabilitatea ca unii să nu fi gustat încă bunătatea Domnului. „Dacă” – deci nu este o binecuvântare generală, ci una specială, şi este necesar să ne testăm ca să vedem dacă am cunoscut harul Domnului. Nu există nici o favoare spirituală care să nu fie acordată adevăratului căutător. Dar, dacă aceasta este o chestiune care necesită rugăciune sinceră, nimeni nu ar trebui să fie mulţumit atâta timp cât există un „dacă” în privinţa experienţei sale de a „gusta într-adevăr că bun e Domnul”. Întrebarea aceasta se poate naşte chiar în inima unui adevărat credincios, din cauza neîncrederii în sine, dar continuarea unei asemeni îndoieli este un mare rău.

Noi trebuie să luptăm să ne prindem de mâna Mântuitorului cu braţele credinţei, şi să spunem: „ştiu în cine am crezut, şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea” (2 Timotei 1:12). Nu te lăsa bătut, credinciosule, până când nu te asiguri de interesul tău faţă de Isus. Nu lăsa nimic să te mulţumească până în momentul în care, prin lucrarea Duhului Sfânt în inima ta, ai siguranţa că eşti un „copil al lui Dumnezeu” (Romani 8:16). O, nu te poticni aici; nu lăsa un „dacă”, sau un „poate”, sau un „posibil” să-ţi mulţumească sufletul.

Clădeşte pe adevărurile veşnice, şi clădeşte cu ele. Adună „îndurările Mele faţă de David” (Isaia 55:3), şi strânge-le bine. Aruncă-ţi ancora în ape adânci, şi asigură-te că sufletul tău este bine legat de ancoră. Treci de aceşti dacă. Nu mai sta în valea îndoielilor şi temerilor. Treci Iordanul neîncrederii, şi intră în Canaanul păcii unde mai locuiesc canaaniţii, dar unde pe pământ curge într-una „lapte şi miere” (Levitic 20:24).

Meditaţii C. H. Spurgeon

Scrisoare

Drag Isuse, vreau să știi,
Eu sunt unul dintre vii!
O scrisoare vreau să-ți scriu,
Să-ți comunic tot ce știu.
Să enumăr, așadar,
Ce mi-ai adus Tu în dar.
De asemenea, voi scrie
Ce Ți-am dat eu, ca dar, Ție.

Păi, Tu mi-ai adus lumină,
Eu, Te-am pus în beznă plină
Și-adevărul, mi-ai adus,
Eu minciuni, în loc, am pus.
Tu, mi-ai dat mulțimi de har,
Eu nu le-am primit, măcar.
Tu, în grajd ai fost născut,
Eu, în puf am fost făcut.
Tu ai fost sărac, în lume,
Eu în schimb, avut-am nume.
Tu ai fost ascultător,
Iar eu, împotrivitor.
Tu, de mine-ai avut milă,
Eu de Tine-avut-am silă.
Ai venit, căci m-ai iubit,
Eu, cu ură Te-am primit.
Ai vrut să mă iei în mâini,
Iar eu, Te-am primit în pumni.
Pe cât de mult m-ai iubit,
Pe-atât Te-am batjocorit.
Ai venit ca să-ți faci treaba,
Eu ți-am smuls, cu ură, barba.
Mi-ai dat strai făr` cusătură,
Eu, Ți-am dat în schimb, ruptură.
O coroană mi-ai adus,
Eu, pe cap, doar spini Ți-am pus.
Mi-ai adus o-împărăție
Și, nici nu mi-a păsat, mie.
Mi-ai adus pe Dumnezeu,
Eu, prin viață, pe cel rău.
Dumnezeu era în Tine
Și-eu credeam că ești ca mine.
Mi-ai adus, din cer, un nimb,
Eu Ți-am dat bice, la schimb.
Ai venit să-mi iei păcate,
Eu, Ți-am pus crucea în spate.
Când Tu liber m-ai făcut,
Eu, pe-o cruce Te-am bătut.
Tu, din mine-ai scos frisoane,
Eu, în Tine-am pus piroane.
Ai venit să-mi dai alin,
Eu, Ți-am dat Ție, suspin.
Mi-ai dat în cer o avere,
Pe pământ, eu Ți-am dat fiere.
De mila mea, însetat,
Eu, să bei, oțet Ți-am dat.
Când omorai moartea mea,
Eu ți-am înfipt sulița.
Când spre cer Mi-ai dat avânt,
Eu Ți-am dat Ție mormânt.
Ușa morții-ai descuiat-o,
Eu, cu-o piatră-am astupat-o.
Când Tu, viața-n schimb Ți-ai dat,
Eu, din morți am înviat.
Ai dat tot ce-aveai să dai,
Să mă ai cu Tine-n rai.
Și de-ar mai fi trebuit,
Sigur nu Te-ai fi oprit.

Ar mai fi multe de spus
Dar, eu mă opresc, Isus,
Căci de mine, mi-e rușine
Să mă mai compar cu Tine.
Totuși, doar mai vreau să-ți spun
Că-acum, sunt pe drumul bun;
Pentru mine, nu degeaba,
Tu, Isus, sfârșit-ai treaba.
Mai jos, scrisoarea-am semnat:

Un mort care a-înviat!

Dumitru Gheorghiu

Privilegiu si responsabilitate

Cui i s-a dat mult, i se va cere mult; si cui i s-a incredintat
mult, i 
se va cere mai mult.  Luca 12:48

Privilegiul si responsabilitatea sunt inseparabil legate si tesute
impreuna in aproape tot ce facem. In cartea Genesei citim ca
Dumnezeu a dat lui Adam si Evei stapanirea peste toata gradina
Edenului. Au avut mari privilegii. Dar Domnul i-a chemat si la mari
responsabilitati: sa lucreze si sa pazeasca” gradina si sa se in-
cadreze in limitele impuse de El (2:15-17).

Principiul privilegiu-responsabilitate este in special vizibil in
relatiile fata de mediul nostru inconjurator. Recent, am auzit pe
cineva plangandu-se impotriva regulamentului de vanatoare. Se
pare ca ar fi dorit sa mearga in paduri, sa traga in tot ce-i place si
sa ia cat voieste. Dumnezeu ne-a lasat animalele salbatice si ne-a
dat permisiunea sa le mancam carnea (Gen. 9:1-3). Vanatoarea nu
este rea, si legile tarii permit vanatoarea. Dar legea recunoaste si
responsabilitatea noastra de-a mentine echilibrul in natura pentru
generatiile viitoare.

Acest adevar este valabil si cu privire la folosirea resurselor
naturale in folosul nostru. Putem extrage carbuni, gaz natural si
petrol din pamant, sa taiem copacii pentru cherestea. Dar trebuie
sa ne aducem aminte ca toate aceste privilegii poarta cu ele si
responsabilitati Ia fel de mari, atat fata de Dumnezu cat si fata de
semenii nostri. Pentru ca celor ce li se incredinteaza mult, multe
li se cer.

Multumirea fata de Dumnezeu si gospodarirea cu chibzuinta a
tot ceea ce ne-a dat Dumnezeu sunt esentiale daca vrem sa ne
bucuram de privilegiile acordate si sa ne implinim responsabi-
litatile. – H.V.L.

Natura creata de Dumnezeul Cel sfant

Nu trebuie folosita la-ntamplare.

Suntem ispravnicii averii Sale

Si-avem o responsabilitate mare.” – D.J.D.

Privilegiul si responsabilitatea
sunt doua fatete ale aceleiasi monede.

Painea zilnica

Noi, nu murim…

Noi nu murim, că viața se termină. . .
Ci noi murim, că a greșit Adam;
Am fi trăit cu Domnul in grădină,
De n-ar fi fost un șarpe, sus pe ram. . .

Ne-a înșelat cel rău și-o face și acum;
De veacuri ascultăm aceleași șoapte,
Neadevăruri cu ecou amar, postum,
Cufundă omenirea-n neagră noapte!

Un Dumnezeu etern ce ne-a creat,
Să fim cu El de-a pururi în lumină-
Și un dușman, din ceruri alungat,
Ce-atacă planul sfânt intr-o grădină,

E scena de-nceput a omenirii…
Când moartea a intrat in rolul celui rău
Dar Dumnezeu, Luceafărul iubirii,
Plătit-a prețul, dând pe Fiul Său!

Păcatul ne-alungase din grădină
Și din prezenta Domnului cel Sfânt;
Cristos plăti cu sânge-a noastră vină
Și moartea, nu mai are ultimul cuvânt!

Da, vom trăi! Și nu e doar poveste. . .
E-un adevăr ce trebuie să-l știi!
Respinge șarpele care te amăgește,
Crede-n Isus Cristos și sigur vei trăi!

Steluta ✍️

Doamne, Tată…

Doamne, Tată, întinde-ți mâna, vindecă acest pământ,
Toarnă Doamne îndurare din tronul Tău curat curat și sfânt,

Iartă-l Doamne, e tărână, Tu ești tot, Tu ești Eternul,
Cu binecuvântata-ți mână, scapă-l Sfinte de infernul

Ce îl prevestește zarea, șoptind: priviți bine ascultați,
De ce nu apare întrebarea: încotro pământeni-frați?

Deschide ochi, urechi și inimi, schimbă direcții, Tu, Salvare,
Jertfita-I Unicul Tău Fiu, pentru a lui eliberare!

Toarnă Doarme îndurare, binecuvantă-l, Tu, Stăpâne,
Scapă-l din foc și din pierzare, cum ieri și azi, la fel și mâîne,

Înălțată-ți fie vrednicia, Cale, Adevăr și Viață,
Până-n Zorii veșniciei și-n veșnic noua Dimineață!

Lidia Cojocaru