Găsim adăpost la umbra aripilor Tale

Găsim adăpost la umbra aripilor Tale
De parcă ne-am afla în așternutul moale
Niciunde nu simțim așa securitate
Știm că ne-ocrotește divina Trinitate.

În cursele lor, viclenii, au vrut să ne-atragă
Să nu mai slujim așa cum Cerul ne-a spus
Dar ființele noastre, neîncetat, se roagă
S-ajungă-n acel Adăpost ce-i fără apus.

De-atâtea ori furia lor se declanșează
Demoni prin aproprierea noastră se-așează
Dar refugiul e-al nostru în fiecare clipă
Suntem în siguranță sub protectoarea-Ți aripă.

Găsim adăpost când valu-și arată furia
Și credem atunci că vom fi luați în neant
Dar ce să vezi? Se-arată, din nou, bucuria
Cu zâmbetu-i larg și farmecul ei captivant.

Sublima-Ți veghere peste tot ne-nsoțește
De-aceea încrederea-n Tine necurmat crește
Nu ne desprindem din dulcea-Ți îmbrățișare
Numai cu Tine învingem o grea încercare.

La umbra aripilor Tale găsim adăpost
Cum de-a lungul anilor au găsit milioane
Tot ce acolo ne spui învățăm pe de rost
S-avem merinde când veni-vor prigoane.

George Cornici

Anunțuri

Când în viață

Când în viață dai de greu
Caută-l pe Dumnezeu,
Când vrăjmașul te lovește
În Isus te-adăpostește.

Când ești singur părăsit
Vin la El că ești primit,
Când n-ai sprijin pe pământ
Reazămă-te pe Cel Sfânt.

Când furtunile apar
Domnul Isus este far,
Tu în El te ancorează
Viața El ți-o luminează.

Când ești trist și apăsat
În Isus ești ușurat,
Bucurie îți va da
Și povara-ți va lua.

Când speranța ți-e luată
În Isus e-asigurată,
El nădejde îți va da
Pentru a înainta.

Când păcatul te-amăgește
Domnul astăzi îți vorbește,
Vin’ la El cu vina ta
Vei primi iertarea Sa.

Când necazurile vin
La Isus găsești alin,
Tu pe El îl cheamă azi,
Vei scăpa de-al tău necaz.

Când ți-e frică și disperi
Nu uita că toate pier,
În Isus tu vei găsi
Siguranță-n orice zi.

Când în viață-ți merge bine
Nu uita că se cuvine,
Să dai slavă ne-ncetat
Celui care te-a creat.

Când de boală ești răpus
Vin’ degrabă la Isus,
Vindecare îți va da
Și El rana-ți va lega.

Când viața-o vei lăsa
Și de-aici tu vei pleca,
Numai de-ai fost mântuit
De Isus vei fi primit.

Sebastian Petru Bolba

Disciplina necazului

„În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” Ioan 16:33

În general, viaţa creştină este considerată ca însemnând eliberare de necazuri. Ea înseamnă eliberare în mijloculnecazurilor, ceea ce este cu totul altceva. “Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt… nici o nenorocire nu te va ajunge” – nici o urgie nu se poate apropia de locul unde tu eşti una cu Dumnezeu.Dacă eşti un copil al Lui Dumnezeu, cu siguranţă vei întâmpina necazuri, dar Isus spune să nu fii surprins când acestea vin.

“In lume veţi avea necazuri: dar îndrăzniţi. Eu am învins lumea; nu aveţi de ce să vă temeţi.” Oamenii care, înainte de a fi fost mântuiţi, dispreţuiau discuţiile despre necazuri, adeseori ajung inerţi, lipsiţi de motivaţie după ce sunt născuţi din nou, pentru că au o idee greşită despre ce înseamnă să trăieşti o viaţă de sfânt.Dumnezeu nu ne dă o viaţă învingătoare; El ne dă viaţă pe măsură ce învingem. Lupta vieţii este cea care ne căleşte puterea. Dacă nu există luptă, nu există putere. Îi ceri tu Lui Dumnezeu sa-ţi dea viaţă, libertate şi bucurie? El nu poate face aceasta dacă tu nu accepţi lupta. Imediat ce accepţi lupta, primeşti puterea.

Invinge-ţi timiditalea şi păşeşte înainte, iar Dumnezeu îţi va da să mănânci din pomul vieţii şi vei prinde puteri. Dacă munceşti prea mult fizic, te vei epuiza; dar dacă munceşti mult spiritual, vei primi şi mai multă putere Dumnezeu nu dă niciodată putere pentru mâine sau pentru ceasul următor, ci numai pentru lupta de acum. Suntem tentaţi să privim necazurile din perspectiva judecăţii omeneşti. Dar cel sfânt se bucură atunci când zdrobit de greutăţi, deoarece victoria, in acea situaţie, este cu totul imposibilă pentru oricine în afară de Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Psalmul 30-6

„Cand imi mergea bine,ziceam: nu ma voi clatina niciodata !”

Sunt trist si nu mai am nici o speranta,
Vad totul negru-acum in jurul meu.
Nimic nu-mi mai ofera siguranta,
M-au coplesit parerile de rau.

Crezut-am ca mereu pe-aceasta cale
Voi sta cu Tine-alaturi, neinvins,
Mereu la umbra aripilor tale,
Ferit de rele, chiar, de neatins.

Cata putere, cata siguranta,
Pareau sa-ncununeze viata mea !
La fiecare pas, plin de speranta,
Sfidam orice-ncercare, oricat de grea.

Mi se parea ca pot sa fiu ca Tine,
Ca pot sa sufar, sa-nviez, sa zbor,
Ca nici o legatura nu ma tine
Departe de al meu Mantuitor.

Dar am privit la valurile marii
Si-am inceput , incet, sa ma afund,
Luptam din greu, in pragul disperarii
Tot incercand durerea sa-mi ascund.

Curand, nu mai aveam nicio putere
Si valuri mari asupra mea veneau.
Strigam la Tine dar primeam tacere
Iar lacrimile nu mai conteneau.

Dar cand nu mai speram in vreo minune
Cand am epuizat tot ce-am avut
Si mi-a ramas umila rugaciune,
O, Doamne langa mine-ai aparut!!!

Calcat-ai peste valuri in furtuna
Ce aprig se lupta-mpotriva mea.
Plin de-ndurare Tu mi-ai intins mana
Si m-ai adapostit in barca Ta.

A fost un vis, afost o-nchipuire?
Dar nu, caci inca ranile-mi vorbesc!
Ramas-a doar o trista amintire
Pe care-mi este greu sa-o povestesc.

As vrea de-acum, privirea mea sa fie
De-a pururi atintita-asupra Ta
Si viata mea intreaga Ti-o dau Tie,
Ca Tu sa faci orice doresti cu ea.

Marius Cheres 

Acum sau niciodată

Azi se face o strigare,
În popor se-aude-un glas,
Lung răsună o chemare,
Ce te-ndeamnă: „Fă un pas!”

De eşti tânăr, nu contează,
Sau bătrân tu chiar de eşti,
Vocea blândă nu-ncetează
Să te cheme cât trăieşti…

Om bogat de-ai fi, cu nume,
De te ştie-nalt orcin’,
De îţi merge faima-n lume
Ca un soare-n cer senin,

Sau de-ai fi un om în zdrenţe,
Fără cinste-n jurul tău,
Făr’ cuvintele măreţe,
Şi mereu, de-ţi merge rău,

Orişiunde-ai fi, oricine,
Nu contează chiar nimic…
Căci atunci când moartea vine,
Tot  părea-va-ți mult prea mic…

Vine-o zi când viaţa care
O trăieşti pe-acest pământ,
Viaţa ta ce poate-ţi pare
Că-i mai lungă ca un vânt,

Se sfârşi-va-n clipe-amare,
Dispărea-va ca un nor,
Şi-ai să laşi în urmă-n zare,
Tot ce-ai strâns cu-atâta zor…

Şi  apoi, o veşnicie,
Vei sta trist, mereu plângând,
Vei zăcea în neagra glie,
Cu păreri de rău în gând;

Sau vei sta în veci în faţa
Lui Isus dacă-L primeşti,
Răsplătit-a-ţi fi speranţa,
Dacă astăzi Îl iubeşti.

N-amâna. Poate la noapte,
Vei pleca de pe Pământ,
Îndepartă orice şoapte,
Vin’ acum, la Domnul Sfânt.

Poţi să ai tu siguranţa
Că trăi-vei înc-un ceas?
Oh, amice,  scapă-ţi viaţa!
Fă acuma primul pas!

Azi ai şansa mântuirii,
Azi tu poţi să fii iertat.
Ieşi din groapa răzvrătirii,
De Isus eşti aşteptat!

Prieten drag, nu rătăci…
Adu-ţi povara toată
La Isus. Te va primi;
Acum, sau niciodată!

Emanuel Adrian Vlaicu 

Siguranţa izbăvirii personale

“Eu sunt cu tine ca să te scap, – zice Domnul.” Ieremia 1:8

Dumnezeu i-a promis lui Ieremia că El personal îl va scăpa. “îţi voi da ca pradă de război viaţa ta.” Aceasta este tot ceea ce promite Dumnezeu copiilor Lui. Oriunde ne trimite, Dumnezeu ne va păzi viaţa. Averea şi posesiunile noastre sunt neimportante; noi nu trebuie să fim legaţi de ele, altfel vom avea parte de nelinişte, durere şi suferinţă. Aceasta este semnificaţia lăuntrică a siguranţei izbăvirii personale. Predica de pe Munte arată că, atunci când suntem în slujba lui Isus Cristos, n-avem timp să ne ocupăm de noi înşine.

De fapt, Isus ne spune: “Să nu vă pese dacă alţii se poartă drept cu voi sau nu”. A căuta dreptatea este un semn că am deviat de la devotamentul faţă de El. Nu căuta niciodată dreptate în lumea aceasta, dar nu înceta niciodată să faci dreptate. Dacă vom căuta dreptatea, vom începe să cârtim şi să ne complăcem în nemulţumirea autocompătimirii – “De ce să fiu tratat aşa?” Dacă suntem devotaţi lui Isus Cristos, n-avem nimic de-a face cu ceea ce ne iese în cale, fie că e vorba de ceva drept sau nedrept. Isus ne spune: “Tu continuă să faci ceea ce ţi-am spus să faci, iar Eu îţi voi păzi viaţa.

Dacă încerci să ţi-o păzeşti singur, te depărtezi de izbăvirea Mea.” Chiar şi cei mai devotaţi dintre noi devenim atei în această privinţă; nu-L credem pe Dumnezeu. Noi punem pe tron judecata noastră naturală şi apoi lipim pe ea numele lui Dumnezeu. Ne încredem în înţelepciunea noastră, în loc să ne încredem în Dumnezeu din toată inima.

Oswald CHAMBERS

Mâine nu poți ști

Vezi cum în zbor se duce timpul, comoara ce-am primit-o-n dar ?
Și noi vom trece toți ca gândul fără-a lăsa urme măcar.
În zbor se duc cum trec cocorii an după an spre veșnicii
Și în curând se-arată zorii, a judecății mare zi.

Mâine nu poți ști de va mai fi o zi
În care să-L slujești pe Dumnezeu.
Nu risipi-n zadar un timp primit în dar
Căci ceasul care vine, nu-i al tău.

Necaz e doar aici sub soare;
În lume totu-i trecător
Doar în a cerului splendoare
Poți fi pe veci nemuritor.

Doar în Isus ai siguranța
Vieții fără de sfârșit
Ți-ai pus în El deplin speranța,
Sau nici măcar nu te-ai gândit ?

Ilie Belciu

O credință-naripată

O credință-naripată depășește constelații
Nu se-ncurcă-n labirintul generat de speculații
Trece dincolo de spațiul dominat de curcubeie
Chiar acum se delectează pe edenica alee.

Credința ce are aripi spre tenebre nu privește
O imensă-mpotrivire constatăm că n-o oprește
Ci, instantaneu, cuprinde orice inimă predată
Iar povara care-a fost e-n pustie alungată.

Când lăsată-i să lucreze vom primi o confirmare
Că ne-așteaptă o răsplată cu-o sublimă-ncoronare
Ea privește spre-o minune și e sigură că vine
Să-ntărească înc-odat’ pe creștini și pe creștine.

Ea luptă cu uriașii; și ce credeți? Îi învinge
Suflul ei din Dumnezeu, niciodată, nu se stinge
Dacă-i scade-nflăcărarea numai noi suntem de vină
Nu am apelat la ea, n-am cerut să intervină.

Un răspuns la rugăciune nu mai vine; cum se face?
Cu Duhul lui Dumnezeu nu-i lăsată să se-ncarce
Și-atunci pune stăpânire, peste noi, o nepăsare
Constatăm că-nviorarea, care-a fost, nu mai răsare.

O credință fără aripi e ca trupul fără vlagă
Nu e-n stare să reziste când va bântui o plagă
E-o fântână fără apă, setea n-o mai potolește
Nu mai dă încredințări, nu mai speră, nu muncește.

E-mbrăcată în Lumina cu izvor în strălucire
Ea ne scaldă într-u râu de supremă fericire
Da, depinde doar de noi s-o avem în visterie
Nu se poate activa cu-n pahar de șmecherie.

Numai când credința-i vie e posibil un miracol
Astfel, vom îndepărta piatra marelui obstacol
Vom învinge, negreșit, ‘naltul val de ignoranță
Și vom merge spre Canaan îmbrăcați în siguranță.

O, de-am înțelege azi ce ne spune proorocia
Pe credința-naripată ne clădim ucenicia
O trimitem să ne-aducă rezultatele din Slavă
Să-i privim, neîncetat, starea-i limpede, suavă.

O credință-naripată depășește constelații
Nu se-ncurcă-n labirintul generat de speculații
Trece dincolo de spațiul dominat de curcubeie
Chiar acum se delectează pe edenica alee.

George Cornici

 

Disciplina perseverenţei spirituale

“Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu.” Psalmul 46:10

Perseverenţa înseamnă mai mult decât răbdare. Ea înseamnă răbdare combinată cu siguranţa absolută că lucrurile pe care le aşteptăm urmează să se întâmple. Perseverenţa înseamnă mai mult decât să ne agăţăm de ceva, pentru că aceasta ar putea fi doar slăbiciunea provocată de teama de a nu cădea. Perseverenţa este efortul suprem al unui om care refuză să creadă că eroul lui va fi înfrânt.

Cea mai mare teamă pe care o are un ucenic nu este teama că el va fi desconsiderat, ci aceea că Isus Cristos va fi înfrânt, că lucrurile pe care El le-a simbolizat – dragostea, dreptatea, iertarea şi bunătatea între oameni – nu vor învinge în final, că ele vor rămâne un miraj pentru noi. Atunci vine chemarea la perseverenţă spirituală: nu să stăm agăţaţi de Dumnezeu nefăcând nimic, ci să lucrăm deliberat cu siguranţa că Dumnezeu nu va fi învins.

Dacă suntem dezamăgiţi acum în speranţele noastre. Înseamnă că ele sunt în proces de purificare. Orice lucru nobil pe care l-a sperat sau visat vreodată mintea umană se va împlini. Una dintre cele mai mari tensiuni în viaţă este aceea de a aştepta ca Dumnezeu să lucreze. “Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele.” Continuă să fii perseverent din punct de vedere spiritual.

Oswald CHAMBERS

Te tin in palma mea

Ce-i viata-aceasta plans si chin?
Furtuna sau un vant naprasnic?
Un bocet frant sau un suspin?
Sau e un tipat ce-i zadarnic?

Sau poate e doar bucurie ?
E zambet cald pe buze dulci
Ce iti trezeste mult dorinta
De-a te trezi cand iar te culci?

Oare-s in viata doar probleme
Si grijuri fara de hotar?
Sau poate clipe fericite
Pace si dragoste si har?

De multe, multe ori in viata
Noi ne simtim purtati de val
Fara un strop de siguranta
Ca vom ajunge-ntregi la mal

Si-n mintea noastra multe ganduri
Se inroiesc neancetat
Si multe lucruri poate-ncearca
Ca sa ne tina-ncovoiati

Poate ca Petru altadata
Mergand pe mare a crezut
Fiindca-avea-n fata pe Fiul
Ce sa-l ajute a putut

Asa si noi ca acel Petru
Stam des pe mare-ngrijorati
Purtand in inima povara
Cu frica de-a fi innecati

Cand valu-i mare si furtuna
Ne sta-mpotriva pas cu pas
Atunci cu toata indrazneala
Strigam la Tatal intr-un glas

Caci Tatal sfant e cel ce spune
„Am sa te port in palma Mea
Si niciodata -asta lume
Eu singur nu te voi lasa

In orice clipa-a vietii tale
Oricat de rau tu te-ai simti
Sa stii ca barca vietii tale
La malul sfant va poposi

In palma Mea vei sta in pace
Si-n suflet liniste va fi
Caci Eu am sa te strang de mana
Cand sus in ceruri vei sosi”

Gratii Sergiu