12 Martie

„Al cui eşti?” 1 Samuel 30:13

În creştinism nu există neutralitate. Ori suntem înrolaţi sub steagul Prinţului Emanuel ca să luptăm în bătăliile Sale, ori suntem slujitorii Prinţului Negru, Satana. „Al cui eşti?”. Cititorule, permite-mă se te ajut să răspunzi. Ai fost născut din nou? Dacă da, eşti al lui Christos, dar dacă nu te-ai născut din nou, nu poţi fi al Lui. In cine îţi pui încrederea? Cei care cred în Isus sunt fii ai lui Dumnezeu. Ale cui lucrări le faci? Cu siguranţă că îţi slujeşti stăpânul, fiindcă cel căruia îi slujeşti este stăpânul tău. A cui tovărăşie o cauţi? Dacă îi aparţii lui Isus, te vei împrieteni cu cei care poartă semnul Crucii. Aşa cum spune proverbul, cei care se aseamănă se adună.

Care este subiectul tău de discuţie? Este ceresc, sau pământesc? Ce ai învăţat de la Stăpânul tău? Slujitorii învaţă multe de la cel pe care îl slujesc. Dacă îţi petreci timpul cu Isus, se va spune despre tine, aşa cum s-a spus despre Petru şi Ioan, că „au priceput că fuseseră cu Isus” (Fapte 4:13). Te mai întreb încă o dată, „al cui esti”? Răspunde cinstit înainte să adormi. Dacă nu eşti al lui Christos, ai intrat într-o slujbă grea. Fugi de sângerosul tău stăpân! Intră în slujba Domnului iubirii, şi te vei bucura de binecuvântare.

Dacă eşti al lui Christos, lasă-mă să-ţi dau patru sfaturi. Ii aparţii lui Isus; de aceea, ascultă-L Fă din Cuvântul Său legea ta; fă din voia sa dorinţa inimii tale. De vreme ce îi aparţii Celui Iubit, iubeşte-L. Lasă-ţi inima să se alipească de El; lasă-ţi sufletul să se desfete în El. Fiindcă îi aparţii Fiului lui Dumnezeu, încrede-te în El. Nu căuta odihnă în altă parte. Ii aparţii Regelui Regilor, aşa că fii hotărât pentru El. Nu te clătina în toate părţile. Deşi nu porţi nici un semn distinctiv, trăieşte viaţa în aşa fel încât să se vadă clar cui îi aparţii.

C.H. Spurgeon

23 Februarie

 „Ia-ți crucea și urmează-mă.” Marcu 10:21

Nu trebuie să-ţi construieşti singur crucea, deşi necredinţa este un tâmplar foarte bun. Nici nu ţi se permite să-ţi alegi singur crucea, deşi egoismul ar fi bucuros să fie domn şi stăpân. Crucea este pregătită şi adusă de dragostea divină, şi tu trebuie s-o accepţi bucuros. Trebuie să-ţi iei crucea şi s-o porţi ca pe o povară care ţi se cuvine, nu să stai şi să te plângi. In noaptea aceasta Isus te invită să-ţi pleci umărul sub jugul Său uşor. Nu să te uiţi la El bosumflat, nici să baţi din picioare de nervi, nici să cazi disperat şi nici să o iei la fugă de frică. Poartă-l ca un adevărat urmaş al lui Isus. Isus a fost un purtător al crucii; El ne conduce pe calea durerii.

Cu siguranţă că nu ţi-ai putea dori o călăuză mai bună. Şi dacă El a purtat o cruce, ce povară mai nobilă ţi-ai putea dori? Via Crucii este drumul siguranţei; nu te teme să calci pe cărările sale spinoase. Prea iubitule, crucea nu este făcută din puf şi nu este învelita în catifea. Este grea şi împovărează umerii, dar nu este o cruce de fier, deşi temerile ţi-au pictat-o în culorile fierului. Este o cruce de lemn, şi omul o poate duce, fiindcă Omul Durerii a purtat-o cel dintâi.

Ia-ţi crucea şi, prin puterea Duhului Sfânt, o vei iubi atât de mult în curând încât, asemeni lui Moise, nu vei schimba „ocara lui Christos” pentru „toate comorile Egiptului” (Evrei 11:26). Aminteşte-ţi că Isus a dus-o, şi ţi se va părea mai uşoară; aminteşte-ţi că va fi urmată de o coroană, şi gândul gloriei viitoare va lumina greutăţile prezente. Fie ca Domnul să te ajute să te pleci în faţa poruncilor divine înainte de a adormi, şi astfel mâine dimineaţă îţi vei putea purta crucea cu deplina supunere pe care trebuie s-o arate urmaşii Celui răstignit.

C.H. Spurgeon

7 Februarie

 „Şi au auzit din cer un glas tare care le zicea „Suiti-vă aici”. Apocalipsa 11:12

Fără să considerăm aceste cuvinte în sens profetic, să le privim ca pe o invitaţie din partea înainte-mergătorului nostru către poporul Său sfinţit. La timpul potrivit, toţi credincioşii vor auzi „un glas tare din cer” spunându-le „suiţi-vă aici”. Pentru sfinţi, acesta trebuie să fie un subiect de voioasă aşteptare. In loc să ne temem de timpul când vom părăsi lumea ca să mergem la Tatăl, ar trebuie să-1 aşteptăm cu nerăbdare. Cântecul nostru să fie: Inima mea e lângă El, la tronul sfânt, Şi răul nu o va putea atinge; Iar orele trec iute, să-mi spună aşteptând „Ridică-te, căci prin Mine poţi învinge”. Nu suntem chemaţi din mormânt, ci din cer.

Spiritele noastre cereşti doresc să respire din nou aerul lor firesc, totuşi aşteaptă în linişte chemarea cerească. Dumnezeul nostru ştie cel mai bine când să ne spună „suiţi-vâ aici”. Nu trebuie să dorim să grăbim momentul plecării. Ştiu că iubirea ne face să strigăm: O, Doamne al oştirilor, desparte marea Şi călăuzeşte-ne pe toţi spre cerul Tău. Dar răbdarea trebuie să-şi facă şi ea lucrarea. Dumnezeu, în înţelepciunea Sa, a rânduit un timp potrivit. Cu siguranţă, dacă ar exista regrete în ceruri, atunci sfinţii ar regreta că nu au trăit aici mai mult ca să facă mai mult bine.

O, mai multe boabe pentru grânarul ceresc — mai multe stele pentru coroana Domnului! Cum aş putea s-o fac, dacă nu trăind mai mult? E adevărat că într-o viaţă scurtă sunt mai puţine păcate; dar o, când îl slujim pe Dumnezeu şi El ne dă seminţe pe care să le semănăm şi grâne pe care să le secerăm, spunem că este mai bine pentru noi să rămânem unde suntem. Fie că Stăpânul nostru ne spune „mergeţi”, fie că ne spune „staţi”, să fim mulţumiţi atâta timp cât continuă să ne binecuvânteze cu prezenţa Sa.

C.H. Spurgeon

Atunci cand norii grele-i vieti, ti-aduce suferinta

Atunci cand norii grele-i vieti,
ti-aduce suferinta,
gandeste-te ca toate trec,
priveste prin credinta!

Atunci cand valuri se inalta, amenintand al tau popor,
priveste dincolo de groaza,
priveste l-al tau Salvator!

Atunci cand drumul se blocheaza,
cu-a lumii pofte si pacate,
priveste plin de siguranta,
Cu el vei trece peste toate!

Atunci cand pofta si pacatul,
vor incerca sa te robeasca,
priveste doar in Cartea vietii,
cuvantul ei sa biruiasca!

Atunci cand esti in suferinta,
si cei din jur te parasesc,
priveste cald plin de credinta,
la scopul sfant dumnezeiesc!

Atunci cand lumea te huleste,
pentru a ta credinta sfanta,
priveste plin de bucurie,
esti invitat si tu la nunta!

Mitroi Marin Aurelian

4 Februarie

„Un loc de scăpare împotriva răzbunătorului sângelui.” Iosua 20:34

Se spune că în ţara Canaanului cetăţile de scăpare erau aşezate în aşa fel încât orice om să poată ajunge la adăpost în cel mult jumătate de zi. In mod asemănător, cuvântul salvării este astăzi aproape de noi. Isus este Adăpostul de astăzi, şi distanţa până la El este scurtă. Trebuie doar să renunţăm la meritele noastre şi să-L înălţăm pe Isus să fie totul în toate. In ceea ce priveşte drumurile spre cetăţile de scăpare, se spune că erau întreţinute cu grijă. Se construiau punţi peste râuri şi se îndepărta orice obstacol, pentru ca omul care fugea să poată înainta cu uşurinţă. Odată pe an, bătrânii cetăţii mergeau de-a lungul drumului şi îl controlau, veghind ca nimic să nu împiedice sau să întârzie fuga celui care pentru care orice minut în plus însemna moartea.

Cât de grijuliu îndepărtează făgăduinţele Evangheliei pietrele din drumul nostru! Oricând ajungem la răscruce sau la o fundătură, vedem în faţa noastră indicatorul pe care scrie „Spre cetatea de scăpare!” Aceasta este o imagine a drumului spre Isus Christos. Nu este drumul întortocheat al legii. Nu îţi cere să asculţi de reguli nesfârşite; este un drum pe care scrie „crede şi vei trăi” (vezi Ioan 20:31). Este un drum atât de greu, încât nici un om care se îndreptăţeşte pe sine însuşi nu poate ajunge la capăt, dar atât de uşor, încât orice păcătos care îşi recunoaşte păcatul ajunge în ceruri.

In trecut, ucigaşul era în siguranţă când ajungea în împrejurimile cetăţii. Nu era necesar să treacă zidul, fiindcă suburbiile ofereau suficientă protecţie. învaţă din asta că e de ajuns să te atingi de veşmântul lui Christos şi vei scăpa nevătămat; dacă te vei prinde de El cu o „credinţă cât un grăunte de muştar” (Matei 17:20) vei fi în siguranţă. O picătură de har este de-ajuns să nimicească tot ce e păcat. Nu pierde timpul. Nu zăbovi pe drum, fiindcă „răzbunătorul sângelui” este iute de picior; se poate să fie pe urmele tale chiar acum, în pacea înserării.

C.H. Spurgeon

28 Ianuarie

„Şi păstorii s-au întors, slăvind si lăudând pe Dumnezeu pentru toate cele ce văzuseră şi auziseră, si care erau întocmai cum li se spusese.” Luca 2:20

Care era subiectul laudei păstorilor? II lăudau pe Dumnezeu pentru ceea ce „auziseră”, pentru „marea bucurie” (Luca 2:10) că li se născuse un Mântuitor. Să le urmăm exemplul. Să înălţăm şi noi o cântare de mulţumire pentru ceea ce am auzit despre Isus şi mântuirea Sa. Mai mult, îl lăudau pe Dumnezeu pentru ceea ce „văzuseră”. Aceasta este cea mai dulce muzică — ce am experimentat, ce am simţit, ce am făcut noi înşine: „lucrarea mea de laudă este pentru împăratul” (Psalmi 45:1). Nu este destul să auzi despre Christos; auzirea poate să acordeze harpa, dar degetele credinţei creează muzica.

Dacă L-ai văzut pe Isus prin credinţă, nu mai lenevi lângă harpă. Trezeşte-te şi laudă-I harul prin cântare. Un motiv pentru care II lăudau pe Dumnezeu era acordul între ceea ce auziseră şi ceea ce văzuseră. Observă ultima parte a frazei „şi care era întocmai cum li se spusese”. Nu ai simţit în viaţa ta că Evanghelia este dreaptă şi adevărată? Isus a spus că îţi va da odihnă — nu ai aflat cea mai dulce pace în El? El a spus că vei avea bucurie, mângâiere şi viaţă prin credinţa în El — nu ai primit toate acestea? Nu sunt căile Sale „căi plăcute” (Proverbe 3:17) şi nu sunt cărările Sale „cărări ale păcii”?

Cu siguranţă, poţi să zici alături de regina din Seba „nici pe jumătate nu mi s-a spus” (1 împăraţi 10:7). Am descoperit că Christos este mai bun decât mi se spusese. Am privit portretul pe care mi l-au zugrăvit slujitorii Săi, dar nu era nimic în comparaţie cu El; fiindcă Regele, în toată frumuseţea Lui, depăşeşte orice imaginaţie. Cu siguranţă, ceea ce am auzit nu numai că egalează, ci depăşeşte tot ce am auzit. Să-L slăvim atunci şi să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru un Mântuitor atât de minunat.

C.H. Spurgeon

15 Ianuarie

„Fiindcă începea să se afunde, a strigat: Doamne, scapă-mă!” Matei 14:30

Timpurile de scufundare sunt timpuri de rugăciune pentru slujitorii Domnului. Petru a neglijat să se roage când şi-a început periculoasa călătorie, dar când a început să se scufunde, pericolul 1-a făcut să implore, şi strigătul său, deşi târziu, nu a fost prea târziu. In orele noastre de durere şi tulburare, ne trezim conduşi spre rugăciune la fel de natural ca o corabie condusă de valuri spre mal. Vulpile intră în vizuini ca să se protejeze; păsările zboară spre pădure la adăpost; asemeni lor, credinciosul încercat se grăbeşte spre tronul milei ca să fie în siguranţă.

Marele port al cerului este „Refugiul rugăciunii”; mii de corăbii prinse de furtună au găsit un liman acolo, şi în momentul în care vine furtuna, este înţelept să ne îndreptăm întracolo cu toate pânzele sus. Rugăciunile scurte sunt îndestulătoare. Nu au fost decât două cuvinte în implorarea lui Petru, dar au fost suficiente pentru scopul său. Nu lungimea ci puterea este de dorit. Nevoia te învaţă mai bine exprimarea concisă. Dacă rugăciunile noastre ar avea cozi mai puţin împodobite de mândrie şi aripi mai lungi, ar fi mult mai bune. Vorbăria în rugăciune este ca pleava în grâu. Lucrurile de preţ ocupă spaţii mici, şi tot ce se spune în rugăciunile lungi şi încurcate ar încăpea foarte bine într-o cerere scurtă ca a lui Petru.

Limitele noastre sunt ocaziile lui Dumnezeu. Imediat ce spaima ne face să strigăm, Isus ne aude şi, pentru El, auzul şi inima merg împreună, şi mâna nu trebuie să zăbovească. Uneori II chemăm în ultimul moment, dar mâna Lui uşoară corectează întârzierea noastră prin acţiune imediată. Suntem aproape înecaţi de apele tulburi ale nefericirii? Să ne ridicăm sufletele spre Salvatorul nostru, şi putem fi siguri că El nu ne va lăsa să pierim. Când noi nu putem face nimic, Isus poate totul; să ne înrolam în armata Sa, şi totul va fi bine.

C.H. Spurgeon

21 Decembrie

„El a făcut cu mine un legământ veşnic.” 2 Samuel 23:5

Legământul acesta are origini divine. „El a făcut cu mine un legământ veşnic”. O, ce mare este cuvântul „El” Opreşte-te, suflete. Dumnezeu, Tatăl veşnic, a făcut un legământ cu tine – da, Dumnezeul care a făcut lumea printr-un cuvânt! El, coborându-se din maiestatea Lui, îţi ia mâna şi face un legământ cu tine. Nu este bunătatea acestei fapte îndestulătoare ca să-ţi trezească inima şi s-o poţi înţelege? „El a făcut cu mine un legământ veşnic”. Nu un rege a făcut un legământ cu mine – deşi şi acest lucru ar fi ceva; ci Prinţul regilor de pe pământ, Şadai, Domnul Atotputernic, Iehova din veac, veşnicul Elohim, „El a făcut cu mine un legământ veşnic”.

Dar ia aminte, este particular ca aplicaţie. „El făcut cu mine un legământ veşnic”. În faptul acesta există multă bucurie pentru orice credincios. Pentru mine nu ar însemna nimic dacă El ar fi făcut pace cu lumea; vreau să ştiu dacă a făcut pace cu mine! Nu e mare lucru că a făcut un legământ; vreau să ştiu dacă a făcut un legământ cu mine. Binecuvântat este faptul că El a făcut un legământ cu mine! Dacă Dumnezeu Duhul Sfânt îmi oferă siguranţă, atunci mântuirea este a mea, inima Lui este a mea, El însuşi este al meu – El este Dumnezeul meu.

Legământul acesta are durată veşnică. Un legământ veşnic înseamnă un legământ care nu are început şi nici sfârşit. Cât de plăcut este să ştii printre toate nesiguranţele vieţii, că „temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită” (2 Timotei 2:19), şi să ai promisiunea lui Dumnezeu – „nu-Mi voi călca legământul, şi nu voi schimba ce a ieşit de pe buzele Mele” (Psalmi 89:34). Când voi fi pe patul morţii, voi cânta această făgăduinţă împreună cu David, chiar dacă afacerile mele şi membrii familiei nu vor fi în locul pe care-1 doreşte inima mea înaintea lui Dumnezeu.

Meditaţii C. H. Spurgeon

11 Decembrie

„Cel ce v-a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta.” 1 Tesaloniceni 5:24

Cerul este un loc în care nu vom mai păcătui niciodată, şi unde vom înceta să ne supraveghem permanent duşmanul neobosit, fiindcă acolo nu vor mai exista ispite care să ne prindă în laţ. Acolo, cei necăjiţi nu se vor mai zbuciuma, şi cei obosiţi se vor odihni. Cerul este „o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată” (1 Petru 1:4). Este ţinutul sfinţeniei desăvârşite şi, deci, a siguranţei desăvârşite. Dar oare sfinţii de pe pământ nu se bucură uneori de binecuvântarea siguranţei? Învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu este că toţi cei ce sunt uniţi cu Mielul sunt în siguranţă; că toţi cei neprihăniţi îşi vor ţine cărarea, şi că cei care şi-au încredinţat sufletele lui Christos află în El un Ajutor credincios şi neclintit.

Susţinuţi de o asemenea doctrină, putem să ne bucurăm de siguranţă şi pe pământ – nu de siguranţa glorioasă care ne eliberează de orice grijă, ci de siguranţa sfântă izvorâtă din făgăduinţa lui Isus, care spune că nici unul din cei care cred în El nu va pieri, ci vor fi acolo unde este El. Credinciosule, să medităm cu bucurie la învăţătura perseverenţei sfinţilor, şi să onorăm credincioşia lui Dumnezeu printr-o încredere sfântă în El. Fie ca Dumnezeul nostru să ne aducă acasă în siguranţă prin Isus Christos! Fie ca El să te asigure că numele tău este gravat pe palmele Sale, şi că El îţi şopteşte la ureche făgăduinţa: „nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine” (Isaia 43:5).

Priveşte spre El, marele Garant al legământului, credincios şi adevărat, şi leagă-te să te prezinţi şi tu, cel mai slab din familia lui Dumnezeu, cu tot neamul ales, înaintea tronului lui Dumnezeu. Într-o asemenea contemplare, vei bea din mustul de rodii înmiresmate al Domnului şi vei gusta din roadele minunate ale paradisului. Vei gusta toate bucuriile care încântă sufletul sfinţilor de sus, dacă poţi crede cu tărie că „Cel ce v-a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

22 Noiembrie

„Israel a slujit pentru o femeie, şi pentru o femeie a păzit turmele.” Osea 12:12

În timp ce muncea pentru Laban, Iacov şi-a descris truda în în felul următor: „iată, am stat la tine douăzeci de ani… Nu ţi-am adus acasă vite sfâşiate de fiare; eu însumi te-am despăgubit pentru ele; îmi cereai înapoi ce mi se furat ziua, sau ce mi se fura noaptea. Ziua mă topeam de căldură, iar noaptea mă prăpădeam de frig, şi-mi fugea somnul de pe ochi” (Genesa 31:38-39). Chiar mai chinuitoare decât aceasta a fost viaţa Mântuitorului. El şi-a vegheat turma până la ultima suflare – „n-am pierdut pe nici unul din aceia pe care Mi i-ai dat” (loan 18:9). Părul îi era ud de rouă, şi peste capul lui cădea roua nopţii. Somnul fugea de El, fiindcă se ruga toată noaptea, mijlocind pentru poporul Său. Intr-o noapte trebuia să se roage pentru Petru; în altă noapte trebuia să mijlocească în lacrimi. Nici un păstor care stă sub cerul rece, privind la stele, nu ar putea să se plângă de asprimea muncii lui aşa cum s-ar putea plânge Isus Christos, dacă ar alege să facă asta, din cauza dificultăţilor pe care Le-a avut ca să-şi câştige soţia.

Munţii de negură şi aerul de gheaţă
Sunt martori la durerea rugii Sale;
Pustia i-a adus ispita în faţă,
Dar şi victoria în crunta încercare.

Este bine să zăbovim asupra faptului că Laban a cerut toate oile din mâna lui Iacov. Dacă erau atacate sau sfâşiate de fiare, Iacov trebuia să le facă bune; dacă unele mureau, el trebuia să le ferească de boală pe celelalte. Nu a fost truda lui Isus pentru biserica Sa truda unui Păstor care trebuia sa aducă fiecare oaie în siguranţă, în mâinile Celui care i-a încredinţat-o? Priveşte-1 pe Iacov cel chinuit, şi vei vedea în el o reprezentare a Celui despre care citim „El îşi va paşte turma ca un păstor” (Isaia 40:11).

Meditaţii C. H. Spurgeon