22 Noiembrie

Israel a slujit pentru o femeie, şi pentru o femeie a păzit turmele.” Osea 12:12

În timp ce muncea pentru Laban, Iacov şi-a descris truda în în felul următor: „iată, am stat la tine douăzeci de ani… Nu ţi-am adus acasă vite sfâşiate de fiare; eu însumi te-am despăgubit pentru ele; îmi cereai înapoi ce mi se furat ziua, sau ce mi se fura noaptea. Ziua mă topeam de căldură, iar noaptea mă prăpădeam de frig, şi-mi fugea somnul de pe ochi” (Genesa 31:38-39). Chiar mai chinuitoare decât aceasta a fost viaţa Mântuitorului. El şi-a vegheat turma până la ultima suflare – „n-am pierdut pe nici unul din aceia pe care Mi i-ai dat” (loan 18:9). Părul îi era ud de rouă, şi peste capul lui cădea roua nopţii. Somnul fugea de El, fiindcă se ruga toată noaptea, mijlocind pentru poporul Său. Intr-o noapte trebuia să se roage pentru Petru; în altă noapte trebuia să mijlocească în lacrimi. Nici un păstor care stă sub cerul rece, privind la stele, nu ar putea să se plângă de asprimea muncii lui aşa cum s-ar putea plânge Isus Christos, dacă ar alege să facă asta, din cauza dificultăţilor pe care Le-a avut ca să-şi câştige soţia.

Munţii de negură şi aerul de gheaţă
Sunt martori la durerea rugii Sale;
Pustia i-a adus ispita în faţă,
Dar şi victoria în crunta încercare.

Este bine să zăbovim asupra faptului că Laban a cerut toate oile din mâna lui Iacov. Dacă erau atacate sau sfâşiate de fiare, Iacov trebuia să le facă bune; dacă unele mureau, el trebuia să le ferească de boală pe celelalte. Nu a fost truda lui Isus pentru biserica Sa truda unui Păstor care trebuia sa aducă fiecare oaie în siguranţă, în mâinile Celui care i-a încredinţat-o? Priveşte-1 pe Iacov cel chinuit, şi vei vedea în el o reprezentare a Celui despre care citim „El îşi va paşte turma ca un păstor” (Isaia 40:11).

Meditaţii C. H. Spurgeon

12 Noiembrie

Incercarea credinţei voastre.” 1 Petru 1:7

Credinţa neîncercată poate fi adevărată, dar este cu siguranţă puţină, şi va rămâne în acelaşi stadiu dacă nu va trece prin trei încercări. Credinţa nu prosperă niciodată mai bine decât atunci când totul este împotriva ei. Furtunile sunt învăţătorii ei, și fulgerele iluminatorul ei. Atunci când calmul domneşte pe mare, conduci corabia cum vrei, dar nu o poţi duce în port; pe un ocean adormit, dorm şi pânzele. Dar ia să se pornească vânturile, şi să se înalţe valurile. Chiar dacă corabia trosneşte, puntea e spălată de valuri şi catargul scârţâie sub greutatea pânzelor întinse, atunci se îndreaptă spre limanul dorit.

Nici o Boare nu este atât de azurie ca cea care înfloreşte la poalele gheţarului. Nici o stea nu străluceşte mai puternic decât cele Care scânteiază pe cerul polar. Nici o apă nu are gust mai bun decât cea care izvorăşte din nisipul deşertului, şi nici o credinţă nu este mai preţioasă decât cea care trăieşte şi triumfă în necazuri. Credinţa încercată aduce experienţă. Poate că nu ţi-ai fi văzut slăbiciunea dacă nu ar fi trebuit să treci prin râuri, şi poate că nu ai fi cunoscut niciodată puterea lui Dumnezeu dacă nu te-ar fi susţinut în mijlocul valurilor. Credinţa creşte în trăinicie, siguranţă şi intensitate atunci când este lovită de necazuri. Credinţa este preţioasă, şi încercarea este la fel de preţioasă.

Să nu-i descurajăm, totuşi, pe cei tineri în credinţă. Veţi avea destule încercări, fără să le căutaţi; partea întreagă vă va fi măsurată la timpul cuvenit. Între timp, dacă nu puteţi avea rezultatele unei lungi experienţe, mulţumiţi lui Dumnezeu pentru harul pe care îl aveţi. Lăudaţi-L pentru gradul de încredere sfântă la care aţi ajuns deja. Umblaţi conform acestei reguli, şi veţi avea tot mai multe binecuvântări de la Dumnezeu, până când credinţa voastră va urca munţii şi va cuceri imposibilităţile.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Psalm 46

Cand se clatina pamantul,
Furios cand urla vantul,
Ce linistitor, ce bine
Sa ne-adapostim in Tine.

Neamurile se framanta,
Imparatii se-nspaimanta,
Glasul Tau maret vuieste,
Si pamantul se-ngrozeste.

Tu, Atotstapanitorul
Dumnezeu, Ocrotitorul,
Turnul nostru de scapare,
Nelipsit in stramtorare,

Esti cu noi, si nu ni-e frica
Valuri mari de se ridica,
Ne dai pace si speranta,
Si deplina siguranta.

Anca Winter 

20 Octombrie

Să creştem în toate privinţele.” Efeseni 4:15

Mulţi creştini rămân încremeniţi şi închirciţi în lucrurile spirituale, aşa că prezintă aceeaşi înfăţişarea an după an. Nu manifestă simţăminte mai avansate şi mai pure. Ei există dar nu cresc „în toate privinţele”. Să ne mulţumim oare să fim frunze verzi, când putem înainta până la spic şi chiar până la boabe coapte în spic? Să ne mulţumim să credem în Christos, şi s-ă spunem „sunt în siguranţă” fără să dorim să cunoaştem din experienţă mai mult despre plinătatea care se poate găsi în El? Nu ar trebui să fie aşa. Ar trebui, ca nişte negustori buni în piaţa cerului, să ne dorim să ne îmbogăţim în cunoaşterea lui Isus.

Este foarte bine să ţinem viile altor oameni, dar nu trebuie să neglijăm creşterea noastră spirituală. De ce să fie întotdeauna iarnă în sufletele noastre? Trebuie să avem un timp pentru semănat, dar, o, trebuie să avem şi primăvară – şi o vară care promite o recoltă timpurie! Dacă vrem să secerăm în har, trebuie să trăim lângă Isus – în prezenţa Sa – şi să ne coacem la lumina zâmbetului Său. Trebuie să păstrăm părtăşia cu El. trebuie să renunţăm la vederea din depărtare şi să venim aproape, aşa cum a făcut Ioan, cu capul sprijinit de pieptul Său. Atunci vom vedea că avansăm în sfinţenie, în dragoste, în credinţă, în speranţă — da, în orice dar preţios.

Aşa cum soarele răsare de pe vârful munţilor şi îi încununează cu lumină, înfăţişând o privelişte de neuitat călătorului, şi noi trebuie să privim lumea prin lumina Duhului turnată pe capul unui sfânt, care a crescut în statura spirituală, ca Saul, printre semenii săi. Ca şi Alpii veşnic încununaţi de zăpadă, el reflectă razele soarelui Neprihănirii printre cei aleşi. Apoi el poartă cununa de glorie ca să o vadă toţi, şi să aducă slavă Tatălui său din ceruri.

Meditaţii C. H. Spurgeon

9 Octombrie

Care poate să vă păzească de orice cădere.” Iuda 24

Într-un anume sens, cărarea spre cer este foarte sigură, dar în alte privinţe, nu există drum mai primejdios. Ea este înconjurată de greutăţi. Un pas greşit – şi cât este de uşor să-l faci dacă harul lipseşte — şi ne ducem la vale. Ce cărare alunecoasă trebuie să înfrunte unii dintre noi! De câte ori am exclamat împreună cu psalmistul: „Era să mi se îndoaie piciorul, şi erau să-mi alunece paşii” (Psalmi 73:2). Dacă am fi munteni puternici şi cu pasul sigur, nu ar conta atât de mult; dar cât de slabi suntem prin noi înşine! Ne poticnim curând pe cele mai sigure drumuri; alunecăm de pe cele mai drepte cărări. Picioarele noastre slabe nu pot îndura greutatea şi se clatină. Un pai ne face să ne împiedicăm, şi o pietricică ne răneşte.

Suntem ca nişte copii care fac primii paşi pe drumul credinţei. Tatăl nostru ceresc ne ţine de mână, altfel am cădea. O, dacă suntem păziţi de cădere, cât este de binecuvântată răbdătoarea putere care veghează zi şi noapte asupra noastră! Gândeşte-te cât de înclinaţi să păcătuim, cât de pregătiţi să alegem pericolul, cât de puternică este tendinţa noastră de a ne arunca la pământ, şi aceste gânduri ne fac să cântăm mai duios ca niciodată: „Slavă Celui care poate să ne păzească de orice cădere”. Avem mulţi duşmani care încearcă să ne împingă jos. Drumul este greu, şi noi suntem slabi. In plus, duşmanii ne pregătesc ambuscade care ne ies în cale când ne aşteptăm mai puţin. Ei încearcă să ne înşele sau să ne trântească jos cât mai repede.

Numai un braţ atotputernic ne poate păzi de duşmanii nevăzuţi care încearcă să ne distrugă. Un asemenea braţ este angajat în apărarea noastră. El este credincios făgăduinţelor Sale. El este capabil să ne păzească de cădere, aşa că ne încredem cu tărie în desăvârşita noastră siguranţă, cu un adânc sentiment al slăbiciunii noastre. Putem să spunem, cu încredere voioasă:

Şi cerul şi pământul luptă contra mea
Dar eu rezist prin ajutor divin
Isus este al Meu, şi-a mea e slava Sa!

Meditaţii C. H. Spurgeon

1 Septembrie

Mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.” Psalmi 73:24

Psalmistul simte nevoia de călăuzire divină. Tocmai a descoperit nebunia propriei sale inimi şi, ca să nu fie târât de ea, hotărăşte să se lase călăuzit de sfatul lui Dumnezeu de acum înainte. Sentimentul nebuniei noastre este un mare pas către înţelepciune, atunci când acest sentiment ne face să ne încredem în înţelepciunea Domnului. Omul orb se lasă condus de braţul prietenului său şi ajunge acasă în siguranţă. Ca şi el, noi trebuie să ne predăm călăuzirii divine, fără nici o îndoială, siguri că, deşi nu putem vedea, este spre binele nostru să ne încredem în Dumnezeul atotvăzător. „Mă vei” este o expresie de binecuvântată încredere. El era sigur că Domnul nu va refuza această misiune.

Acesta este un cuvânt care ţi se adresează ţie, credinciosule; odihneşte-te în el. Fii sigur că Dumnezeu va fi sfătuitorul şi prietenul tău. El te va călăuzi şi îţi va arăta orice drum. In Cuvântul Său scris ai asigurarea aceasta în parte împlinită, fiindcă Sfânta Scriptură este sfatul Său pentru tine. Suntem fericiţi să avem călăuzirea Cuvântului lui Dumnezeu! Ce ar fi marinarul fără busolă? Şi ce ar fi creştinul fără Biblie? Aceasta este graficul de control, harta în care este descris fiecare banc de nisip, şi pe care toate canalele, de la nisipurile mişcătoare ale distrugerii spre limanul salvării, sunt marcate şi însemnate de Cel care cunoaşte tot drumul.

Binecuvântat să fii, o Doamne, fiindcă putem crede că ne călăuzeşti acum, şi că ne vei călăuzi până la capăt! După această călăuzire prin viaţă, psalmistul anticipează o primire divină la sfârşit — „apoi mă vei primi în slavă”. Ce gând pentru tine, credinciosule! Dumnezeu însuşi te va primi în glorie — pe tine! Deşi eşti rătăcitor, pribeag şi străin, El te va aduce acasă în siguranţă! Aceasta este partea ta. Trăieşte cu ea astăzi, şi dacă îndoielile te înconjoară, du-te, prin puterea acestui text, drept la tron.

Meditaţii C. H. Spurgeon

24 August

Cel ce va face spărtura se va sui înaintea lor.” Mica 2:13

Fiindcă Isus a mers înaintea noastră, lucrurile nu sunt aşa cum ar fi fost dacă El nu ar fi trecut niciodată pe acolo. El a cucerit fiecare duşman care bloca drumul. Inviorează-te, războinic slăbit. Nu doar că Christos a mers înainte pe drum, El ţi-a şi ucis duşmanii. Te temi de păcat? El l-a ţintuit pe cruce. Te temi de moarte? El a omorât moartea. Te temi de iad? El l-a închis înaintea oricărui copil al Său; ei nu vor vedea niciodată prăpastia pierzării. Oricâţi duşmani ar avea creştinul, sunt toţi învinşi. Sunt lei, dar dinţii le sunt rupţi; sunt şerpi, dar veninul le este scos; sunt râuri, dar sunt zăgăzuite şi au poduri; sunt flăcări, dar noi purtăm veşminte impermeabile, care ne fac invulnerabili în faţa focului.

Sabia care a fost forjată împotriva noastră este deja tocită. Instrumentele de război pregătite de duşman şi-au pierdut deja puterea. Dumnezeu a învins în persoana lui Christos toate puterile care ne-ar putea răni. Armata poate să înainteze în siguranţă, şi tu îţi poţi continua bucuros călătoria, fiindcă toţi duşmanii tăi au fost învinşi dinainte. Ce poţi să faci, decât să mărşăluieşti şi să iei prada? Sunt bătuţi; sunt învinşi. Tot ce trebuie să faci este să împărţi prada.

Vei fi adesea angajat în luptă, este adevărat; dar lupta se va da cu un duşman învins. Capul lui este zdrobit. Poate să încerce să te rănească, dar puterea nu îi este îndestulătoare pentru a-şi împlini planul. Victoria îţi va fi uşoară, şi comoara ta va creşte peste aşteptări. Proclamă numele Mântuitorului Care-a făcut spărtura înaintea ta; O, dulce nume-al Răscumpărătorului Care-a învins pământ, păcat, iadul şi nedreptatea.

Meditaţii C. H. Spurgeon

23 August

Nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor.” Isaia 65:19

Cei slăviţi nu mai plâng, fiindcă toate cauzele durerii au dispărut. Nu există prietenii sfărâmate sau planuri năruite în ceruri. Sărăcia, foametea, primejdiile şi bârfa vor fi necunoscute acolo. Nici o durere nu îi va necăji; nici un gând de moarte sau pierdere nu îi va întrista. Ei nu mai plâng, fiindcă sunt sfinţiţi pe deplin. Nici o „inimă rea şi necredincioasă” (Evrei RI2) nu îi va face să se îndepărteze de viul Dumnezeu. Ei sunt fără greşeală în faţa tronului Său şi se conformează deplin imaginii Sale. Cei care au încetat să păcătuiască încetează să jelească. Nu mai plâng, fiindcă teama de schimbare a trecut. Ei ştiu că sunt în deplină siguranţă. Păcatul este izgonit afară, şi ei sunt înăuntru. Ei trăiesc într-o cetate care nu cunoaşte furtuna. Ei se bucură de un soare care nu apune niciodată. Ei se adapă dintr-un râu care nu seacă niciodată, şi mănâncă fructele unui pom care nu se usucă niciodată.

Pot să treacă milenii după milenii, veşnicia nu se va termina; şi cât va tine veşnicia, nemurirea şi binecuvântarea lor nu se vor sfârşi. Ei vor fi întotdeauna cu Domnul. Nu vor mai plânge, fiindcă dorinţa li s-a îndeplinit Nu-şi pot dori ceva ce au deja. Ochi şi ureche, Inimă şi mână, judecată, imaginaţie, speranţă, dorinţă, voinţă şi orice facultate este pe deplin satisfăcută. Aşa imperfecte cum sunt acum ideile noastre despre ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru cei care ÎI iubesc, Duhul Sfânt ne-a descoperit destul ca să ştim că sfinţii vor primi o binecuvântare supremă.

Bucuria lui Christos, care este plină de infinite bunătăţi, este în ei. Ei se vor scălda în marea nesfârşită şi nemărginită a fericirii. Aceeaşi odihnă rămâne şi pentru noi. Nu poate fi prea departe. Peste puţin timp, salcia plângătoare va fi înlocuită de ramura victorioasă de palmier, şi picăturile de durere vor fi transformate în perle de binecuvântare veşnică. „Mângâiaţi-vă unul pe altul cu aceste cuvinte”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

21 Iulie

Fata Ierusalimului dă din cap după tine.” Isaia 37:22

Liniştiţi de Cuvântul Domnului, sărmanii cetăţeni ai Sionului au început să se mândrească şi să clatine din cap la ameninţările lăudăroase ale lui Sanherib. Credinţa puternică face pe slujitorii lui Dumnezeu capabili să privească cu calm ameninţarea celui mai tare duşman. Noi ştim că vrăjmaşii noştri încearcă imposibilul. Ei caută să distrugă viaţa veşnică, care nu poate muri atâta timp cât Christos trăieşte; să dărâme cetăţuia care este mai presus de porţile iadului. Ei „aruncă înapoi cu piciorul într-un ţepuş” (Fapte 9:5) ca să se rănească singuri, şi ridică mâna împotriva scutului lui Iehova, ca să-şi facă rău tot lor. Noi le ştim slăbiciunea. Ce sunt ei decât oameni? Şi ce este omul, decât un vierme? Ei urlă şi tălăzuiesc ca valurile mării, înspumându-şi propria ruşine.

Atunci când Domnul se ridică, ei zboară ca scânteia în faţa vântului şi sunt consumaţi ca mărăcinii în foc. Neputinţa lor de a opri cauza lui Dumnezeu şi adevărul Său îl fac pe cel mai slab soldat al Sionului să râdă şi să-i batjocorească. Mai întâi, ştim că Cel Prea înalt este cu noi, şi atunci când El iese la război, ce pot să facă duşmanii Săi? Dacă El coboară din înălţimi, „cioburile pământului” (Isaia 45:9) nu se pot întrece cu Făcătorul lor. „Toiagul” Său „de fier” îi va „sfărâma ca pe vasul unui olar” (Psalmi 2:9) şi le va pieri până şi „pomenirea de pe pământ” ( Iov 18:17). Fugiţi, deci, temerilor! Împărăţia este în siguranţă în mâinile împăratului. Să strigăm de bucurie, fiindcă Domnul împărăţeşte, şi duşmanii lui vor fi ca paiele din tocătoare.

Pe cât de-adevărat e Dumnezeu şi-al Său Cuvânt
E drept că nici o sabie din iad, sau din pământ
În veci nu ne va-nvinge.
Un singur gest să facă, şi vor fi zdrobiţi
Isus este cu noi, şi suntem neclintiţi
Nimic nu ne va atinge.

Meditaţii C. H. Spurgeon

6 Iulie

Dar cel ce mă ascultă va locui fără grijă, va trăi liniştit si fără să se teamă de vreun rău.” Proverbe 1:33

Dragostea divină este izbitoare atunci când străluceşte în mijlocul judecăţilor. Frumoasă este steaua singuratică care străluceşte printre norii de furtună. Dătătoare de viaţă este oaza
care înfloreşte în pustietatea deşertului. La fel de frumoasă şi strălucitoare este şi dragostea în mijlocul pedepselor. Când izraeliţii L-au provocat pe Cel Prea înalt prin continua lor idolatrie, El i-a pedepsit lipsindu-i de rouă şi ploaie, astfel încât ţara a fost bântuită de foamete. Dar, în timpul acesta, El a avut grijă de siguranţa aleşilor Săi. Dacă toate celelalte pâraie secaseră, unul curgea încă pentru Ilie, şi când acesta a secat, Dumnezeu i-a găsit un alt loc de adăpost.

Nu, nu a fost doar unul, fiindcă Dumnezeu avea mai mulţi „Ilie”, o rămăşiţă aleasă prin har, cincizeci de oameni ascunşi într-o peşteră; deşi toată ţara era bântuita de foamete, cei cincizeci din peşteră erau hrăniţi de la masa lui Ahab, prin credincioşia lui Obadia, sprijinitorul temător de Dumnezeu. Să tragem deci concluzia: orice s-ar întâmpla, poporul lui Dumnezeu este în siguranţă. Poate să se cutremure pământul, pot să se despice cerurile, credinciosul va fi în siguranţa printre epavele lumii, liniştit ca în vremurile de pace. Dacă Dumnezeu nu-Şi salvează poporul sub cer, îl va salva în cer.

Dacă lumea devine prea fierbinte pentru ei, cerul va fi locul lor de primire şi asigurarea lor. Fii liniştit, deci, când vei „auzi de războaie ţi vești de războaie” (Matei 24:6). Nu te lăsa distras, fii liniştit şi nu te teme de rău. Orice ar veni pe pământ, tu vei fi în siguranţă sub aripile lui Iehova. Rămâi în făgăduinţele Sale, şi odihneşte-te în credincioşia Sa. Înfruntă cel mai negru viitor, fiindcă nu-ţi va aduce nimic teribil. Singura ta grijă ar trebui să fie să arăţi lumii binecuvântările care vin asupra celor ce ascultă de vocea înţelepciunii.

Meditaţii C. H. Spurgeon