La Golgota

La Golgota, afară din cetate,
Între tâlhari e Domnul răstignit,
A luat asupra-i vină şi păcate,
Dreptatea Legii-n El s-a împlinit.

La Golgota pe-o cruce atârnat,
În chinuri grele Domnul a murit,
Nu era-n El nimic de condamnat,
Dar astfel mântuirea-a făurit.

La Golgota, când trupul I s-a frânt,
A ridicat blestemu-adus de Lege,
Ne-a aşezat în Noul Legământ
Spălând cu sânge-a noastră fărdelege.

La Golgota El a răbdat ocara,
Dar n-a răspuns batjocurii cu ură,
Mie şi ţie ne-a luat povara
‎Fără să pună dragostei măsură.

La Golgota-n deplină ascultare
El a-mplinit ce-a fost făgăduit:
Oricine crede-n El s-aibă iertare,
Prin rănile-I El ne-a tămăduit!

La Golgota privim cu mulţumire
C-am fost aleşi pe când I-am fost vrăjmaşi,
Iar dup-a Lui cumplită pătimire
La slava Lui şi noi vom fi părtaşi.

Olivia Pocol

Mai petrec o toamnă

Încă o toamnă trecută în amintire,
Și-a scuturat frunzele din pom,
Dar bucuroasă că-i bogată în rodire,
De fiecare dată îl bucură pe om.
Toamnă… eu te las în urmă. .
Nu în frunze: ci anii mei în uitare…
Fiecare anotimp o filă ștearsă,
În mers, pe față, în gândire,
Bucuroasă Doamne, că ai fost cu mine,
Nu încetez a – Ți da mulțumire.

Mă agăț de poala hainei Tale,
Chiar dacă rup din ea falduri,
Nu mă las de Tine Doamne!
Mai ales azi, în apusul toamnei.
Mi-am pus în brațul Tău din primăveri,
Clipita vieții, a anilor de ieri,
Vremi cu grele încercări au lovit,
Cu Tine Doamne tot am biruit. ,
N-am rămas jos, frunză la pământ.

Nu mă lăsa ca vântul să mă aplece,
Credința mea să mi-o înghețe,
Pune-mi pe cap semnul prețuirii,
Coiful credinței, – semnul protejării.
Îmbracă-mă cu – Platoșa neprihănirii,
Ocrotește-mă de loviturile încercării.
Un Templu am zidit din ascultare,
Culeg a, anotimpurilor miresme,
Slabul meu vas cu rugă tămâiat,
Rezistă – Semnul credinței mi-ai dat.

Cum toamna își dă rodul pe pământ,
Așa în mine adun eu – Rodul Sfânt.
În urmă las vremi, anotimp, ani, în trecut…
Pavat cu petale, din al Tău cuvânt,
Curaj mi-a fost – Mângâietorul dat,
Duhul Sfânt în mine mereu a înflăcărat,
Cortină a fost, între mine și păcat,
Cu har rădăcina credinței mi-ai udat,
M-ai făcut, cinstit, binele să-l văd,
În mână – Sabia adevărului, stindard.

Credință Ți-am jurat în anotimpul timpuriu,
Și astăzi Te urmez, în anotimpul arămiu,
Ești Domnul meu, nu am pe nimeni pe pământ,
Cântând prin greutăți, urc spre Cerul Sfânt,
În urmă las petale și frunze -n ruginiu,
Tâmplele ninse, de flori în argintiu.
Gândul, un mosor ce mereu se derulează,
Urmele trecutului, mi le pune în față,
Pe oglinda priviri, vad ziua importantă,
Când Ți-am jurat credință, cu inima toată.

De atunci drumul vieții l-am petrecut amândoi,
M-ai ținut de mână, m-ai luat în brațe prin ploi,
Mi-ai vegheat, și luminat pașii în zi și nopți,
Nu m-ai lăsat să lunec, și să mă pierd prin văi,
Chiar dacă anii mi-au fost grei cu mari furtuni,
Cu drag m-ai ridicat m-ai așezat pe Sfinții umeri,
M-ai iubit cu o dragoste nemărginită,
Chiar când, nu am ascultat ca oaia rătăcită,
Mă plec la poala cruci Tale, cu reverență,
Pe taler îți pun cel mai frumos dar, – a mea viață.
Fructul iubirii, crescut pe ramul inimii,
Râvna și dorința mea, să ajung în veșnicii.
Roadele dragoste-i mele să Ți le dărui.
Și să Te laud în cântări de mulțumiri.

Toma Coca  

Învăţătorul misionarului

“Voi Mă numiţi învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi, căci sunt.”

Ioan 13:13

A avea un învăţător şi a fi sub stăpânirea cuiva nu este unul şi acelaşi lucru. A avea un învăţător înseamnă că există cineva care mă cunoaşte mai bine decât mă cunosc eu însumi, cineva care-mi este mai apropiat decât un prieten, cineva care înţelege străfundurile inimii mele şi le satisface pe deplin, cineva care mi-a adus acel sentiment de siguranţa că El a împlinit şi a rezolvat orice nedumerire şi problemă din mintea mea. Aceasta, şi nu altceva înseamnă a avea un învăţător – “Unul singur este învăţătorul vostru: Cristos” (Matei 23:8).Domnul nostru nu ne obligă niciodată la ascultare; nu ia măsuri să mă determine să fac ceea ce vrea EL.

Uneori aş vrea ca Dumnezeu sa stăpânească asupra mea şi să mă determine să fac anumite lucruri, dar El nu va face aceasta; altă dată aş vrea ca El să mă lase în pace, dar nu mă lasă.”Voi Mă numiţi învăţătorul şi Domnul” – dar este El aşa? Cuvintele învăţător, Stăpân şi Domn au doar puţin spaţiu în vocabularul nostru. Noi preferăm cuvintele Mântuitor, Sfinţitor, Vindecător.Singurul cuvânt care descrie relaţia practică a unui învăţător cu elevii săi este dragostea, şi noi ştim foarte puţin despre dragoste aşa cum o revelează Dumnezeu. Acest lucru este dovedit de felul cum folosim cuvântul ascultare.

În Biblie ascultarea se bazează pe relaţia dintre două persoane egale, cum ar fi aceea dintre fiu şi tatăl său. Domnul nostru n-a fost slujitorul lui Dumnezeu, El a fost Fiul Său. “.Măcar că era Fiu, El a învăţat ascultarea”. “Dacă concepţia noastră este că suntem robii unui stăpân care ne dă porunci, aceasta este o dovadă că nu avem nici un stăpân. Dacă aceasta este atitudinea noastră faţă de Isus, suntem departe de relaţia pe care o doreşte El. Isus ne vrea într-o relaţie în care El este cu uşurinţa învăţătorul şi Domnul nostru, fară ca noi să ştim aceasta în mod conştient. El ne vrea într-o relaţie în care tot ceea ce ştim este că suntem ai Lui pentru a asculta de El.

Oswald CHAMBERS

Argumente sau ascultare?

“Simplitatea care este în Cristos” 2Corinteni 11:3

Simplitatea este secretul clarviziunii. Cel sfânt nu gândeşte clar decât după multă vreme, dar el ar trebui să vadă clar fără nici o dificultate. Intr-o încurcătură spirituală nu poţi rezolva lucrurile prin raţionamente, dar poţi să fii ascultător. În problemele intelectuale poţi gândi, înţelege şi rezolva lucrurile, dar în problemele spirituale gândirea te va încurca ducându-te la mai multe întrebări şi la o mai mare confuzie.

Dacă Dumnezeu pune degetul pe vreun lucru, ascultă de El, fă-ţi gândirea roabă ascultării de Cristos în privinţa respectivă şi totul îţi va deveni clar ca lumina zilei. Capacitatea de a înţelege vine după aceea, dar noi nu vedem prin raţiune; noi vedem ca şi copiii, iar atunci când încercăm să fim înţelepţi, nu vedem nimic (Matei 11:25).

Chiar şi cel mai mic lucru din viaţa noastră căruia îi permitem să iasă de sub controlul Duhului Sfânt este suficient pentru a ne duce într-o încurcătură spirituală şi, oricât ne-am gândi la acel lucru, nu-l vom clarifica niciodată. Confuzia spirituală se clarifică numai prin ascultare. Imediat ce ascultăm, înţelegem. Acest lucru este umilitor, pentru că ştim că, atunci când suntem încurcaţi, motivul se află în starea noastră sufletească. Dar când puterea naturală de a vedea este consacrată Duhului Sfânt, ea devine puterea de a înţelege voia lui Dumnezeu; atunci întreaga noastră viaţă este menţinută în simplitate.

Oswald CHAMBERS

Ce urmează?

“..Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi.” loan 13:17

Hotărăşte-te să cunoşti mai mult decât ceilalţi. Dacă nu-ţi tai ancorele tu însuţi, Dumnezeu va trebui să ţi le rupă printr-o furtună pentru a te trimite în larg. Aruncă totul în seama lui Dumnezeu, lasă-te dus în larg de mareea puternică a planului Său şi ţi se vor deschide ochii. Dacă, crezi în Isus,nu trebuie să-ţi petreci tot timpul doar în “apele liniştite ale portului”, plăcute, dar întotdeauna pline de “aluviunile” care se adună lângă ţărm. Trebuie să ieşi din rada portului îndreptându-te spre marile adâncimi ale Lui Dumnezeu şi să începi tu însuţi să cunoşti lucrurile, să începi să ai discernământ spiritual. Când ştii că ar trebui să faci un lucru şi îl faci, imediat vei şti mai mult.

Vezi unde te-ai “împotmolit” din punct de vedere spiritual şi vei descoperi că starea aceasta vine de la un moment din trecut când a existat un lucru pe care ştiai că trebuie să-l faci, dar nu l-ai făcut, întrucât nu părea a fi o chemare urgentă; acum nu mai ai discernământ, nu mai înţelegi; în momentul de criză intri în panică, în loc să fii stăpân pe tine. Este un lucru periculos să refuzi să cunoşti mai mult. Falsa ascultare este o stare a minţii prin care tu îţi creezi ocazii de a te sacrifica; ardoarea este greşit considerată discernământ. Este mai uşor să te sacrifici decât să-ţi împlineşti destinul spiritual enunţat în Romani 12:1-2.

Este cu mult mai bine să împlineşti scopul lui Dumnezeu în viaţa ta cunoscând voia Lui, decât să faci acte măreţe de sacrificiu personal. “Ascultarea este mai bună decât jertfele” (1 Samuel 15:22). Fereşte-te să te întorci înapoi acolo unde erai pe vremuri, atunci când Dumnezeu vrea să fii ceva ce nu ai mai fost niciodată. “Dacă vrea cineva să facă…. va ajunge să cunoască…” (loan 7:17).

Oswald CHAMBERS

Iniţiativa împotriva deprimării

Ridică-te şi mănâncă.”

1 Împăraţi 19:5

Îngerul nu i-a dat lui llie o viziune, nici nu i-a explicat Scriptura, nici n-a făcut altceva remarcabil; i-a spus lui llie să facă cel mai obişnuit lucru: să se scoale şi să mănânce.

Dacă n-am fi niciodată deprimaţi, nici n-am fi vii. Doar lucrurile materiale, prin natura lor, nu pot fi deprimate. Dacă o fiinţă umană n-ar putea fi deprimată, ea n-ar fi capabilă nici de bucurie şi exaltare.

Există lucruri în viaţă care sunt făcute să deprime, lucruri care au aceeaşi natură cu moartea; atunci când te cercetezi, ia întotdeauna în calcul şi capacitatea de a fi deprimat.

Când vine Duhul lui Dumnezeu, El nu ne dă viziuni, ci ne spune să facem lucrurile cele mai obişnuite la care ne-am putea gândi. Deprimările tind să ne îndepărteze de lucrurile obişnuite ale creaţiei lui Dumnezeu. Dar atunci când vine Dumnezeu, suntem inspiraţi să facem cele mai naturale şi mai simple lucruri – lucruri în care nu ne-am imaginat niciodată că se găseşte Dumnezeu, dar, pe măsură ce le facem, descoperim că El este acolo.

Inspiraţia care ne vine în acest fel este antidotul deprimării; trebuie apoi ca şi următorul lucru pe care-l avem de făcut să-l facem sub inspiraţia lui Dumnezeu. Dacă facem un lucru cu scopul de a învinge deprimarea, adâncim această deprimare. Dar, când Duhul lui Dumnezeu ne face să simţim în mod intuitiv că trebuie să facem acel lucru, în momentul în care îI facem, deprimarea a dispărut. De îndată ce ne ridicăm şi ascultăm, ne înălţăm pe un plan superior al vieţii.

Oswald Chambers

Legea şi Evanghelia

Căci cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singura poruncă se face vinovat de toate. lacov 2:10

Legea morală nu ia în considerare nicidecum slăbiciunea noastră ca fiinţe umane, nu ia în seamă ereditatea şi infirmităţile noastre: ea ne cere să fim cu totul morali. Legea morală nu se schimbă niciodată, nici pentru cei mai nobili, nici pentru cei slabi, ci este veşnic aceeaşi. Legea morală dată de Dumnezeu nu devine mai îngăduitoare faţă de cei slabi, nu ne scuză defectele, ci rămâne absolută pentru toate vremurile şi pentru toată veşnicia. Dacă nu ne dăm seama de aceasta, este din cauză că nu suntem cu adevărat conştienţi de legea lui Dumnezeu: imediat ce suntem conştienţi de aceasta, viaţa noastră devine o mare tragedie.

Odinioară, fiindcă eram fără lege, trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat şi eu am murit.” Când înţelegem aceasta, Duhul lui Dumnezeu ne convinge că suntem păcătoşi. Până când omul nu ajunge în starea de a vedea că nu mai are nicio speranţă. Crucea lui Isus Cristos este ceva absurd pentru el. Convingerea de păcat aduce întotdeauna sentimentul înspăimântător şi înrobitor al legii, îl lase pe om fără speranţă, „vândut rob păcatului”. Eu, un păcătos vinovat, nu pot ajunge niciodată să fiu drept înaintea lui Dumnezeu, îmi este imposibil. Există un singur mod prin care pot fi drept înaintea lui Dumnezeu, si anume prin moartea lui Isus Cristos. Trebuie să scap de gândul ascuns că pot fi drept înaintea lui Dumnezeu prin ascultare de El. Care dintre noi poate fi absolut perfect în ascultarea de El? Ne dăm seama de puterea legii morale numai atunci când este însoţită de un „dacă”.

Dar Dumnezeu nu ne constrânge niciodată. Uneori am vrea ca El să ne forţeze să-L ascultăm, dar altă dată am vrea să ne lase în pace. Când suntem conduşi de voia lui Dumnezeu, dispare orice urma de constrângere. Când alegem de bună voie să-L ascultăm, atunci, cu puterea Sa nemărginită, El va face ca şi cea mai îndepărtată stea, şi cel mai mic grăunte de nisip să vină în ajutorul nostru.

Oswald CHAMBERS

Ce vremi cumplite

Ce vremi cumplite vor veni, ce oameni se vor naşte,
că pe Hristos Îl vor urî, nevrând a-L mai cunoaşte.
Când li se va vorbi de El, vor spumega de ură
şi vor striga, şi vor huli cu-nverşunată gură.

Chiar frați pe frați îi vor preda la chinuri şi la moarte
şi toți ca nişte ucigași cu alții-or să se poarte.
Pentru iubirea lui Hristos şi pentru-al Lui Sfânt Nume,
ai Săi vor fi batjocoriți şi omorâți în lume.

Dar cel ce va rabda tăcut pan’la sfârşit durerea,
acesta fi-va mântuit şi va vedea-nvierea.
Căci mântuirea nu se dă la început credinței,
ci se dă numai la sfârşit, în clipa biruinței.

Voi, care veți fi-atunci trimişi să duceți Vestea Bună,
la multe chinuri şi dureri cei răi au să vă pună,
dar nu uitați că şi Iisus a fost întins pe cruce
privind la El, veți fi-ntăriți şi voi să v-o ştiți duce.

Isus cel scump ne-a spus că El cu noi e-n încercare
şi-o să ne scape ne-apărat pe toți şi pe oricare,
iar când necazul cel cumplit va fi să fie-aproape,
El mai nainte va veni, pe toți ai Lui să-i scape.

Voi, toți ai lui Isus, luptați şi-ncredeți-vă tare,
cu-al Lui Cuvânt vă-mbărbătați şi dați-I ascultare.
Să nu vă îndoiți deloc în nici o suferință,
a Marelui Biruitor e marea biruință.

Traian Dorz

Binecuvântarea ascultării

„Pe Mine Însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta…. te voi binecuvânta foarte mult.”Genesa 22:16-17

Avraam a ajuns în punctul în care a luat contact cu însăşi natura lui Dumnezeu, unde a înţeles realitatea lui Dumnezeu.

„Ţelul meu este Însuşi Dumnezeu…

Cu orice preţ. Doamne iubit, pe orice cale”

„Cu orice preţ pe orice cale” înseamnă nimic din alegerea noastră pe calea pe care Dumnezeu ne duce la ţintă.Când Dumnezeu vorbeşte naturii Sale din mine, îmi este imposibil să mă îndoiesc; singurul lucru pe care pot să-l fac este să ascult imediat. Când Isus spune: „Vino”, eu vin; când spune: „Părăseşte lucrul acesta”, îl părăsesc; când spune: „Încrede-te în Dumnezeu în problema aceasta”, mă încred. Această umblare în ascultare este dovada prezenţei naturii lui Dumnezeu în mine.Ca Dumnezeu să mi Se descopere, acest lucru e determinai de caracterul meu, nu de caracterul Lui.„Pentru că sunt meschin. Căile Tale îmi par adesea meschine.”Prin disciplina ascultării ajung în locul unde a fost Avraam şi descopăr cine este Dumnezeu.

Dumnezeu nu va fi niciodată real pentru mine până când nu mă întâlnesc cu El în Isus Cristos. Atunci voi cunoaşte adevărul cuvintelor „Dumnezeule, nu este nici un alt Dumnezeu sub soare, nu este nimeni ca Tine”.Promisiunile lui Dumnezeu n-au nici o valoare pentru noi până când nu ajungem să înţelegem natura lui Dumnezeu prin ascultare. Putem citi unele lucruri din Biblie de 365 de ori pe an şi ele să nu aibă nici un înţeles pentru noi; apoi, dintr-o dată înţelegem ce-a vrut să spună Dumnezeu, deoarece am ascultat de El într-o anumită situaţie şi pe loc ni s-a revelat natura Lui. Toate promisiunile lui Dumnezeu sunt,.Da” şi „Amin”. Acest „Da” trebuie să izvorască din ascultare: când, prin ascultare, spunem „Amin” la o promisiune, acea promisiune ajunge să fie a noastră.

Oswald CHAMBERS

Înţelesuri

Când umbrele înnoptării în Gheţimani s-au strâns,
La ceasul când tenebre văzduhu-ncet îl frâng,
Luptând în agonie, Isuse-acolo-ai plâns
Ca, azi, fără nădejde, cu-amar să nu mai plâng‎.

Când la Caiafa-n curte, haini Te-au iscodit,
Că-n minţile obtuze nu Te-au recunoscut,
Răstălmăcindu-Ţi spusa, mârşav Te-au osândit,
Nedreapta-Ţi pedepsire mi-e-al împăcării scut.

Pe via Dolorosa, de-arşiţa zilei stins,
Cu crucea grea în spate, când drumul îl urcai,
Ispita renunţării la jertfă ai învins,
Ai mers până la capăt, m-ai vrut cu Tine-n rai.

Când la Calvar, pe cruce, între tâlhari mureai,
Între pământ şi ceruri ai atârnat smerit,
În dragostea Ta mare tot prețul Îl plăteai,
‎Ştiai ce iad e iadul, m-ai vrut de el ferit.

Acum, cu slavă mare, de toate mai presus,
Eşti înălţat de-a pururi c-ai fost biruitor,
Doresc în ascultare să Te urmez supus!
Doresc să-Ţi calc pe urme, Slăvit Mântuitor!

Olivia Pocol