O imagine a ascultarii

Text: Faptele 8:26-40

Duhul a zis lui Filip: „Du-te, si ajunge carul acesta!” Filip a alergat…„Faptele 8:29, 30.

Poate că nici un animal nu dă dovadă de atîta ascultare ca şi cîinele ciobănesc australian. Cînd vine vremea ca turma să fie mutată dintr-o păşune în alta, cîinii aceştia dresaţi, lucrează în perfectă armonie cu ciobanii, pentru a le face pe aceste animale şovăielnice să se ducă la locul dorit. Ciobanul umblă călare, iar cîinii aleargă voioşi alături de el. Apoi el da o comandă şi cîinii încep să pună în mişcare turma de oi. Comenzile pentru cîini se dau prin fluieratul ferm din fluier şi prin porunci scurte, la care cîinii răspund cu o perfectă ascultare. Ciobanul, supraveghind întreaga turmă, vede oile care rămîn în urmă sau care o iau razna. Comenzile sale scurte, clare, transmit voia sa cîinilor şi ei le aduc înapoi în turmă cu o ascultare fără întîrziere.


Cristos, stăpînul nostru, Cel care ne conduce, este cel ce dă comenzile. Si nu trebuie să ne întrebăm ce doreşte El să facem. Dumnezeu Si-a revelat voia Sa prin Biblie. Din moment ce învăţăm principiile şi poruncile ei specifice, pe care ni le face de cunoscut Duhul Sfînt, nu avem decît să le ascultăm, întocmai şi fără comentarii. Si cînd facem astfel, lucrarea Sa în mijlocul poporului Său este dusă la îndeplinire. Reacţia lui Filip la porunca Duhului Sfînt a fost imediată. El n-a aşteptat o nouă poruncă sau un avertisment.
A fugit după carul famenului etiopian şi l-a găsit citind Scripturile. Dacă Filip ar fi ezitat, poate că ar fi pierdut ocazia să-l conducă la Cristos.
Să fim gata întotdeauna să-L ascultăm pe Dumnezeu!    – D.C.E.

„Ce-nseamnă să fiu al Tău, mă-nvaţă.
Iubire, credincioşie, lepădare de sine,
Slujire sfîntă, predare pe viaţă,
Ascultare fără rezerve de Tine.”

Cel mai potrivit răspuns la binecuvântarea nemeritată este ascultarea necondiţionată

Painea zilnica

Când lumea se frământă

Trăim momente sumbre şi clipe neuitate
O lumea se frământă şi caută un răspuns
Am vrea să ştim cu toții, a vieții realitate
Şi să cunoaştem taine şi gândul nepătruns.

Căci toată-ngrijorarea, ce a cuprins o lume
Şi macină pământul, în modul cel mai lent
A spulberat viața, îngenunchind destine
Lăsând în urmă moarte, pe orice continent.

Sunt întrebări destule, ce vor clarificare
La tot ce se întâmplă şi pare ireal
Să fie oare glumă, s-au „marea resetare”?
Când, dirijorii lumii s-au ridicat pe val.

Ai vrea să ştii secretul, ca să cunoşti misterul
Să afli taina vremii şi tot ce e ascuns
Ridică azi privirea, să poată prinde cerul
Căci Tronul îndurării îți poate da răspuns.

Acolo e Stăpânul, ce a creat pământul
E Tatăl veşniciei, un Dumnezeu Slăvit
Creația a luat ființă, când a rostit cuvântul
Şi ne-a adus la viață, Părintele Iubit.

Cu brațul Lui puternic a făurit minunea,
Lucrării neînțelese de ochii muritori
Înțelepciunea-i mare ce a uimit o lume
Când a creat frumoase şi veşnice comori.

El ştie orice lucru, cunoaşte taina vremii
Şi tot ce se întâmplă, e doar prin voia Lui
Iar, astăzi ne îndeamnă să mergem înainte
Încredințați cu toții în voia Domnului.

Sub ocrotirea-i sfântă, rămân în ascultare
Păzind porunca-n care, a zis: să nu mă tem
Şi chiar dacă voi trece, şi prin a morții vale
Prin orice încercare pe Tine eu te chem.

Rămâi a mea iubire, comoară nesecată
Stăpânul veşniciei şi Domn din infinit
Cu Tine am viață şi nu mă tem de moarte
Căci viața mea întreagă pe veci ți-am dăruit.

Ion Popescu 

Fiului risipitor

Rostesc această binecuvântare
Din partea Ta o Domnul meu iubit
Te rog dă rugii mele ascultare
Și-nviorează-mi sufletul mâhnit.

Atâtea lucruri Doamne mă apasă
Tu le cunoști chiar dacă nu le spun
Când marea vieți-i tot mai furtunoasă
Eu binecuvântarea Ta o pun.

Ne-ai spus să ne rugăm iubit Părinte
S-aducem pe cei dragi ‘naintea Ta
Căci negreșit Tu vei lua aminte
Și binecuvîntare le vei da.

Pun binecuvântarea Ta să fie
Ca un balsam, din zori în asfințit
A Ta-îndurare și credincioșie
Să-nvioreze sufletul trudit.

Atâția viruși bântuie prin lume
Și parcă-ntreg pămâtu-i infectat
Dar virusul cel mai grozav anume
E-acel ce poartă numele: păcat.

Covidu-a dus pe mulți în prag de moarte
Unii s-au stins iar alți-au dus-o greu
Păcatul însă-i crunt că te desparte
De Creatorul tău, de Dumnezeu.

La început ești doar asimptomatic
Deși ajungi îngrijitor la porci
Păcatul te distruge sistematic
Atâta timp cât nu vrei să te-ntorci.

Păcatul e călcare de poruncă
Ce încă zice: ”Să te pocăiești!”
În hău adânc păcatul te aruncă
Și-n necredință tu te adâncești.

Păcatul e o boală terminală
Dar Dumnezeu mai poate vindeca
Lumina Lui dă totul la iveală
De te întorci la El tu vei scăpa.

Păcatu-atât de lesne ne-nfășoară
Iar pofta lumii-i plină de plăceri
E-un drum promițător dar el coboară
Spre moarte, cu regrete și dureri.

Așa am fost și eu cândva odată
Dădusem Aurul ceresc pe-un scrum
Dar când m-ai cercetat iubite Tată
Eu m-am oprit și m-am întors din drum.

Tu-l știi pe cel ce umblă-n căi deșarte
Ce-a devenit Cuvântului imun
Dar Doamne cât ar fi el de departe
A Ta chemare peste el o pun.

Așa cum ne promite Testamentul
Balsam vindecător e-n jertfa Ta
La cruce-a curs din răni medicamentul
Ce lumea-ntreagă nu îl poate da.

De-aceea-n numele jertfirii Sfinte
Pe-acel pierdut, pe-acela rătăcit
Adu-l ‘napoi iubitule Părinte
Salvează-l ca să fie mântuit.

Te rog să-l cercetezi iubite Tată
Să-i dai un dor de Tine și de Rai
Zidește-n el o inimă curată
Și-un Duh statornic Doamne Tu să-i dai.

O, adă Doamne ziua glorioasă
Pe care-atâți o așteptăm cu drag
La poarta milei de la Sfânta Casă
Risipitorul fiu s-apară-n prag.

Daniel Hozan

La Golgota

La Golgota, afară din cetate,
Între tâlhari e Domnul răstignit,
A luat asupra-i vină şi păcate,
Dreptatea Legii-n El s-a împlinit.

La Golgota pe-o cruce atârnat,
În chinuri grele Domnul a murit,
Nu era-n El nimic de condamnat,
Dar astfel mântuirea-a făurit.

La Golgota, când trupul I s-a frânt,
A ridicat blestemu-adus de Lege,
Ne-a aşezat în Noul Legământ
Spălând cu sânge-a noastră fărdelege.

La Golgota El a răbdat ocara,
Dar n-a răspuns batjocurii cu ură,
Mie şi ţie ne-a luat povara
‎Fără să pună dragostei măsură.

La Golgota-n deplină ascultare
El a-mplinit ce-a fost făgăduit:
Oricine crede-n El s-aibă iertare,
Prin rănile-I El ne-a tămăduit!

La Golgota privim cu mulţumire
C-am fost aleşi pe când I-am fost vrăjmaşi,
Iar dup-a Lui cumplită pătimire
La slava Lui şi noi vom fi părtaşi.

Olivia Pocol

Mai petrec o toamnă

Încă o toamnă trecută în amintire,
Și-a scuturat frunzele din pom,
Dar bucuroasă că-i bogată în rodire,
De fiecare dată îl bucură pe om.
Toamnă… eu te las în urmă. .
Nu în frunze: ci anii mei în uitare…
Fiecare anotimp o filă ștearsă,
În mers, pe față, în gândire,
Bucuroasă Doamne, că ai fost cu mine,
Nu încetez a – Ți da mulțumire.

Mă agăț de poala hainei Tale,
Chiar dacă rup din ea falduri,
Nu mă las de Tine Doamne!
Mai ales azi, în apusul toamnei.
Mi-am pus în brațul Tău din primăveri,
Clipita vieții, a anilor de ieri,
Vremi cu grele încercări au lovit,
Cu Tine Doamne tot am biruit. ,
N-am rămas jos, frunză la pământ.

Nu mă lăsa ca vântul să mă aplece,
Credința mea să mi-o înghețe,
Pune-mi pe cap semnul prețuirii,
Coiful credinței, – semnul protejării.
Îmbracă-mă cu – Platoșa neprihănirii,
Ocrotește-mă de loviturile încercării.
Un Templu am zidit din ascultare,
Culeg a, anotimpurilor miresme,
Slabul meu vas cu rugă tămâiat,
Rezistă – Semnul credinței mi-ai dat.

Cum toamna își dă rodul pe pământ,
Așa în mine adun eu – Rodul Sfânt.
În urmă las vremi, anotimp, ani, în trecut…
Pavat cu petale, din al Tău cuvânt,
Curaj mi-a fost – Mângâietorul dat,
Duhul Sfânt în mine mereu a înflăcărat,
Cortină a fost, între mine și păcat,
Cu har rădăcina credinței mi-ai udat,
M-ai făcut, cinstit, binele să-l văd,
În mână – Sabia adevărului, stindard.

Credință Ți-am jurat în anotimpul timpuriu,
Și astăzi Te urmez, în anotimpul arămiu,
Ești Domnul meu, nu am pe nimeni pe pământ,
Cântând prin greutăți, urc spre Cerul Sfânt,
În urmă las petale și frunze -n ruginiu,
Tâmplele ninse, de flori în argintiu.
Gândul, un mosor ce mereu se derulează,
Urmele trecutului, mi le pune în față,
Pe oglinda priviri, vad ziua importantă,
Când Ți-am jurat credință, cu inima toată.

De atunci drumul vieții l-am petrecut amândoi,
M-ai ținut de mână, m-ai luat în brațe prin ploi,
Mi-ai vegheat, și luminat pașii în zi și nopți,
Nu m-ai lăsat să lunec, și să mă pierd prin văi,
Chiar dacă anii mi-au fost grei cu mari furtuni,
Cu drag m-ai ridicat m-ai așezat pe Sfinții umeri,
M-ai iubit cu o dragoste nemărginită,
Chiar când, nu am ascultat ca oaia rătăcită,
Mă plec la poala cruci Tale, cu reverență,
Pe taler îți pun cel mai frumos dar, – a mea viață.
Fructul iubirii, crescut pe ramul inimii,
Râvna și dorința mea, să ajung în veșnicii.
Roadele dragoste-i mele să Ți le dărui.
Și să Te laud în cântări de mulțumiri.

Toma Coca  

Învăţătorul misionarului

“Voi Mă numiţi învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi, căci sunt.”

Ioan 13:13

A avea un învăţător şi a fi sub stăpânirea cuiva nu este unul şi acelaşi lucru. A avea un învăţător înseamnă că există cineva care mă cunoaşte mai bine decât mă cunosc eu însumi, cineva care-mi este mai apropiat decât un prieten, cineva care înţelege străfundurile inimii mele şi le satisface pe deplin, cineva care mi-a adus acel sentiment de siguranţa că El a împlinit şi a rezolvat orice nedumerire şi problemă din mintea mea. Aceasta, şi nu altceva înseamnă a avea un învăţător – “Unul singur este învăţătorul vostru: Cristos” (Matei 23:8).Domnul nostru nu ne obligă niciodată la ascultare; nu ia măsuri să mă determine să fac ceea ce vrea EL.

Uneori aş vrea ca Dumnezeu sa stăpânească asupra mea şi să mă determine să fac anumite lucruri, dar El nu va face aceasta; altă dată aş vrea ca El să mă lase în pace, dar nu mă lasă.”Voi Mă numiţi învăţătorul şi Domnul” – dar este El aşa? Cuvintele învăţător, Stăpân şi Domn au doar puţin spaţiu în vocabularul nostru. Noi preferăm cuvintele Mântuitor, Sfinţitor, Vindecător.Singurul cuvânt care descrie relaţia practică a unui învăţător cu elevii săi este dragostea, şi noi ştim foarte puţin despre dragoste aşa cum o revelează Dumnezeu. Acest lucru este dovedit de felul cum folosim cuvântul ascultare.

În Biblie ascultarea se bazează pe relaţia dintre două persoane egale, cum ar fi aceea dintre fiu şi tatăl său. Domnul nostru n-a fost slujitorul lui Dumnezeu, El a fost Fiul Său. “.Măcar că era Fiu, El a învăţat ascultarea”. “Dacă concepţia noastră este că suntem robii unui stăpân care ne dă porunci, aceasta este o dovadă că nu avem nici un stăpân. Dacă aceasta este atitudinea noastră faţă de Isus, suntem departe de relaţia pe care o doreşte El. Isus ne vrea într-o relaţie în care El este cu uşurinţa învăţătorul şi Domnul nostru, fară ca noi să ştim aceasta în mod conştient. El ne vrea într-o relaţie în care tot ceea ce ştim este că suntem ai Lui pentru a asculta de El.

Oswald CHAMBERS

Argumente sau ascultare?

“Simplitatea care este în Cristos” 2Corinteni 11:3

Simplitatea este secretul clarviziunii. Cel sfânt nu gândeşte clar decât după multă vreme, dar el ar trebui să vadă clar fără nici o dificultate. Intr-o încurcătură spirituală nu poţi rezolva lucrurile prin raţionamente, dar poţi să fii ascultător. În problemele intelectuale poţi gândi, înţelege şi rezolva lucrurile, dar în problemele spirituale gândirea te va încurca ducându-te la mai multe întrebări şi la o mai mare confuzie.

Dacă Dumnezeu pune degetul pe vreun lucru, ascultă de El, fă-ţi gândirea roabă ascultării de Cristos în privinţa respectivă şi totul îţi va deveni clar ca lumina zilei. Capacitatea de a înţelege vine după aceea, dar noi nu vedem prin raţiune; noi vedem ca şi copiii, iar atunci când încercăm să fim înţelepţi, nu vedem nimic (Matei 11:25).

Chiar şi cel mai mic lucru din viaţa noastră căruia îi permitem să iasă de sub controlul Duhului Sfânt este suficient pentru a ne duce într-o încurcătură spirituală şi, oricât ne-am gândi la acel lucru, nu-l vom clarifica niciodată. Confuzia spirituală se clarifică numai prin ascultare. Imediat ce ascultăm, înţelegem. Acest lucru este umilitor, pentru că ştim că, atunci când suntem încurcaţi, motivul se află în starea noastră sufletească. Dar când puterea naturală de a vedea este consacrată Duhului Sfânt, ea devine puterea de a înţelege voia lui Dumnezeu; atunci întreaga noastră viaţă este menţinută în simplitate.

Oswald CHAMBERS

Ce urmează?

“..Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi.” loan 13:17

Hotărăşte-te să cunoşti mai mult decât ceilalţi. Dacă nu-ţi tai ancorele tu însuţi, Dumnezeu va trebui să ţi le rupă printr-o furtună pentru a te trimite în larg. Aruncă totul în seama lui Dumnezeu, lasă-te dus în larg de mareea puternică a planului Său şi ţi se vor deschide ochii. Dacă, crezi în Isus,nu trebuie să-ţi petreci tot timpul doar în “apele liniştite ale portului”, plăcute, dar întotdeauna pline de “aluviunile” care se adună lângă ţărm. Trebuie să ieşi din rada portului îndreptându-te spre marile adâncimi ale Lui Dumnezeu şi să începi tu însuţi să cunoşti lucrurile, să începi să ai discernământ spiritual. Când ştii că ar trebui să faci un lucru şi îl faci, imediat vei şti mai mult.

Vezi unde te-ai “împotmolit” din punct de vedere spiritual şi vei descoperi că starea aceasta vine de la un moment din trecut când a existat un lucru pe care ştiai că trebuie să-l faci, dar nu l-ai făcut, întrucât nu părea a fi o chemare urgentă; acum nu mai ai discernământ, nu mai înţelegi; în momentul de criză intri în panică, în loc să fii stăpân pe tine. Este un lucru periculos să refuzi să cunoşti mai mult. Falsa ascultare este o stare a minţii prin care tu îţi creezi ocazii de a te sacrifica; ardoarea este greşit considerată discernământ. Este mai uşor să te sacrifici decât să-ţi împlineşti destinul spiritual enunţat în Romani 12:1-2.

Este cu mult mai bine să împlineşti scopul lui Dumnezeu în viaţa ta cunoscând voia Lui, decât să faci acte măreţe de sacrificiu personal. “Ascultarea este mai bună decât jertfele” (1 Samuel 15:22). Fereşte-te să te întorci înapoi acolo unde erai pe vremuri, atunci când Dumnezeu vrea să fii ceva ce nu ai mai fost niciodată. “Dacă vrea cineva să facă…. va ajunge să cunoască…” (loan 7:17).

Oswald CHAMBERS

Iniţiativa împotriva deprimării

Ridică-te şi mănâncă.”

1 Împăraţi 19:5

Îngerul nu i-a dat lui llie o viziune, nici nu i-a explicat Scriptura, nici n-a făcut altceva remarcabil; i-a spus lui llie să facă cel mai obişnuit lucru: să se scoale şi să mănânce.

Dacă n-am fi niciodată deprimaţi, nici n-am fi vii. Doar lucrurile materiale, prin natura lor, nu pot fi deprimate. Dacă o fiinţă umană n-ar putea fi deprimată, ea n-ar fi capabilă nici de bucurie şi exaltare.

Există lucruri în viaţă care sunt făcute să deprime, lucruri care au aceeaşi natură cu moartea; atunci când te cercetezi, ia întotdeauna în calcul şi capacitatea de a fi deprimat.

Când vine Duhul lui Dumnezeu, El nu ne dă viziuni, ci ne spune să facem lucrurile cele mai obişnuite la care ne-am putea gândi. Deprimările tind să ne îndepărteze de lucrurile obişnuite ale creaţiei lui Dumnezeu. Dar atunci când vine Dumnezeu, suntem inspiraţi să facem cele mai naturale şi mai simple lucruri – lucruri în care nu ne-am imaginat niciodată că se găseşte Dumnezeu, dar, pe măsură ce le facem, descoperim că El este acolo.

Inspiraţia care ne vine în acest fel este antidotul deprimării; trebuie apoi ca şi următorul lucru pe care-l avem de făcut să-l facem sub inspiraţia lui Dumnezeu. Dacă facem un lucru cu scopul de a învinge deprimarea, adâncim această deprimare. Dar, când Duhul lui Dumnezeu ne face să simţim în mod intuitiv că trebuie să facem acel lucru, în momentul în care îI facem, deprimarea a dispărut. De îndată ce ne ridicăm şi ascultăm, ne înălţăm pe un plan superior al vieţii.

Oswald Chambers

Legea şi Evanghelia

Căci cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singura poruncă se face vinovat de toate. lacov 2:10

Legea morală nu ia în considerare nicidecum slăbiciunea noastră ca fiinţe umane, nu ia în seamă ereditatea şi infirmităţile noastre: ea ne cere să fim cu totul morali. Legea morală nu se schimbă niciodată, nici pentru cei mai nobili, nici pentru cei slabi, ci este veşnic aceeaşi. Legea morală dată de Dumnezeu nu devine mai îngăduitoare faţă de cei slabi, nu ne scuză defectele, ci rămâne absolută pentru toate vremurile şi pentru toată veşnicia. Dacă nu ne dăm seama de aceasta, este din cauză că nu suntem cu adevărat conştienţi de legea lui Dumnezeu: imediat ce suntem conştienţi de aceasta, viaţa noastră devine o mare tragedie.

Odinioară, fiindcă eram fără lege, trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat şi eu am murit.” Când înţelegem aceasta, Duhul lui Dumnezeu ne convinge că suntem păcătoşi. Până când omul nu ajunge în starea de a vedea că nu mai are nicio speranţă. Crucea lui Isus Cristos este ceva absurd pentru el. Convingerea de păcat aduce întotdeauna sentimentul înspăimântător şi înrobitor al legii, îl lase pe om fără speranţă, „vândut rob păcatului”. Eu, un păcătos vinovat, nu pot ajunge niciodată să fiu drept înaintea lui Dumnezeu, îmi este imposibil. Există un singur mod prin care pot fi drept înaintea lui Dumnezeu, si anume prin moartea lui Isus Cristos. Trebuie să scap de gândul ascuns că pot fi drept înaintea lui Dumnezeu prin ascultare de El. Care dintre noi poate fi absolut perfect în ascultarea de El? Ne dăm seama de puterea legii morale numai atunci când este însoţită de un „dacă”.

Dar Dumnezeu nu ne constrânge niciodată. Uneori am vrea ca El să ne forţeze să-L ascultăm, dar altă dată am vrea să ne lase în pace. Când suntem conduşi de voia lui Dumnezeu, dispare orice urma de constrângere. Când alegem de bună voie să-L ascultăm, atunci, cu puterea Sa nemărginită, El va face ca şi cea mai îndepărtată stea, şi cel mai mic grăunte de nisip să vină în ajutorul nostru.

Oswald CHAMBERS