Și ne iartă nouă…

Iartă-ne, Părinte, greșul și zăbava
La-mplinirea voii bune și curate,
Greu ne-nvățăm locul, mai știrbim din slava
Ce Ți se cuvine, Sfinte Împărate!

Și ne iartă nouă teama și-ndoiala,
N-avem îndrăzneala să pășim pe ape,
Ne-am tocmit cu tihna, ritul și spoiala,
Deși ești același și atât de-aproape!

Iartă-ne și vina osândirii crude,
Iuți cu pedepsirea, nu ne mai smerim,
Noi uităm că n-avem slujba unui jude,
Că suntem țărână, că-ntr-o zi murim.

Iartă găunoasa, șubreda gândire
De-a căuta comoara care-aici rămâne,
Ni-i mlădița stearpă, nu e-n noi rodire,
De-asta n-avem grijă, iartă-ne, Stăpâne!

Te-am ținut departe, am fugit de Tine,
Cât ne merge bine cu greu Te căutăm,
Însă, când furtuna-n calea noastră vine,
Cum știm că ești Domnul, cum Te mai chemăm! …

Iartă-ne și pentru-atât potop de bine
Ce l-am știut face dar nu l-am făcut,
Am jertfit pe-altare cu focuri străine
Pe când ascultarea-i tot ce ai fi vrut!

Și ne iartă nouă multele păcate
Cu sau fără voie, zilnic, săvârșite,
Ele-au fost în Tine pe Calvar urcate
Și prin jertfa sfântă au fost ispășite!

„El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi” (I Ioan 2:2)

 Olivia Pocol 

Psalmul 138

Te laud iar, din inima mea toată
Și laudele Tale eu le cânt
În fața dumnezeilor de piatră
Și mă închin în Templul Tău cel Sfânt.

Pentru-a Ta bunătate dovedită
Eu laud Numele Tău necontenit
Ești credincios și faima ți-e mărită. .
Căci tot ce ai promis ai împlinit.

În ziua când, de-acolo jos din vale,
Pe Tine cu suspine Te-am chemat
M-ai ascultat, m-ai întărit pe cale
Și sufletul mi l-ai îmbărbătat.

Toți împărații lumii, fiecare
Te vor lăuda și Te vor preamări
Când gurii Tale da-vor ascultare
Cuvintele când Îți vor auzi.

Ei vor lăuda atunci cu bucurie
Pe Cel Preaînalt slăvind Căile Lui
Oriunde, pretutindeni să se știe
Căci mare este Slava Domnului.

Pe oamenii smeriți privește-aparte
Acel ce este pururea-Înălțat
De-asemenea cunoaște de departe
Pe orișicine este îngâmfat.

Când umblu-n strâmtorarea cea aprinsă
Mă-înviorezi căci ochiul Tău privește
Vrăjmașii-s mânioși când văd întinsă
Slăvita-Ți mână ce mă mântuiește.

Ce început-a Domnul pentru mine
Știu negreșit că El va și sfârși
Căci bunătatea Ta -n vecie ține. .
A Tale dragi lucrări nu părăsi!

Daniel Hozan

18 Aprilie

Ea a legat funia cărămizie la fereastră.” Iosua 2:21

Rahav depindea de împlinirea făgăduinţei făcute de iscoadele pe care le considera reprezentanţi ai Dumnezeului lui Israel. Credinţa ei era simplă şi neclintită, dar foarte ascultătoare. Să legi o funie cărămizie la fereastră era un act foarte neînsemnat, dar ea nu a îndrăznit să îl neglijeze. Suflete, nu este aceasta o lecţie pentru tine? Ai ascultat în totul de Domnul tău, chiar dacă unele porunci ţi s-au părut neimportarite? Ai păstrat cum ţi-a cerut El regulile botezului şi ale Cinei? Neglijarea acestor puncte sacre arată că în inima ta există multă neascultare. De acum înainte, în toate lucrurile, fii fără pată; leagă o funie Ia fereastră, dacă asta ţi se cere. Fapta aceasta a lui Rahav ne dă o lecţie mult mai solemnă.

M-am încrezut eu necondiţionat în sângele lui Isus? Am legat funia cărămizie la fereastra mea cu un nod gordian, pentru ca nimeni să nu-mi poată slăbi credinţa? Pot să privesc spre Marea Moartă a păcatelor mele, şi spre Ierusalimul speranţelor, prin puterea binecuvântată a sângelui vărsat? Dacă funia atârnă la fereastra mea, trecătorii pot vedea o pată de culoare care sare în ochi; este bine ca viaţa mea să sară în ochii tuturor privitorilor. De ce să mă ruşinez? Dacă oamenii sau diavolii vor să se uite, n-au decât; sângele Său este lauda şi cântecul meu.

Suflete, există Cineva care va vedea funia, chiar şi atunci când tu slăbeşti în credinţă şi nu o mai vezi; Iehova, Răzbunătorul, o va vedea şi va trece pe lângă tine. Zidurile Ierihonului au căzut. Casa lui Rahav era chiar lângă zid, şi totuşi a rămas în picioare. Firea mea este construită alături de zidul omenirii, dar când rasa va fi distrusă la sfârşit, eu voi fi în siguranţă. Suflete, leagă funia cărămizie din nou la fereastră, şi odihneşte-te în pace.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Comori in suferinta

Comori asa de tainice se-ascund
In suferinta si in asteptare,
Ne modeleaza chipul mai profund
Dupa Hristos, si-a Lui asemanare.

Si El a fost facut desavarsit
Prin suferinta, si prin ascultare,
Asa cu cale Tatal a gasit
Cand intocmit-a planul de salvare.

Si suferinta noastra are-un plan,
Si asteptarea fi-va rasplatita
Cand vom pasi in sfantul Canaan,
In slava viitoare, pregatita,

Pentru noi toti, ce fost-am randuiti
La mantuire, si la libertate,
La partasia cu Hristos, uniti
Sa fim cu El pentru eternitate.

Nu intelegem greul de acum,
Dar sigur stim ca pasii ni-i indreapta
Mai hotarati, mergand pe sfantul drum
Spre marea slava care ne asteapta.

„Eu socotesc ca suferintele din vremea de acum nu sunt vrednice sa fie puse alaturi cu slava viitoare, care are sa fie descoperita fata de noi.” Romani 8:18.

Anca Winter 

26 Ianuarie

Tatăl vostru ceresc.” Matei 6:26

Cei din poporul lui Dumnezeu sunt de două ori copiii Săi: prin creaţie şi prin adopţie. De aceea au privilegiul de a-L numi „Tatăl nostru, care eşti în ceruri” (Luca 11:2). Tată — o, ce cuvânt preţios! In el se află autoritatea „dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine?” (Maleahi 1:6). In el se află însă şi dragostea. Felul acesta de autoritate nu provoacă răzvrătire. Dacă eşti copil, unde îţi este ascultarea? Această ascultare cerută este cea mai uşoară de oferit: nu ai putea să nu oferi nici dacă ai vrea. Ascultarea pe care copiii lui Dumnezeu o datorează Tatălui lor trebuie să fie o ascultare iubitoare.

Nu vă îndepliniţi slujba ca nişte sclavi care slujesc unui stăpân aspru, ci urmaţi-I poruncile fiindcă aşa vă cere Tatăl vostru. Aduceţi-vă trupurile „ca pe nişte unelte ale neprihănirii” (Romani 6:13), fiindcă neprihănirea este voia Tatălui vostru, şi voia Sa trebuie să fie şi voia copiilor Săi. Tată! — atributul acesta regesc este însoţit de atâta dragoste încât coroana Regelui este uitată în faţa Sa, şi sceptrul Său nu mai este o nuia de fier, ci un instrument al milei; într-adevăr, sceptrul pare să fie uitat în mâna iubitoare care îl ţine. Tată — în cuvântul acesta se află slava şi dragostea. Cât de mare este dragostea unui tată pentru copiii săi!

Ceea ce nu poate face prietenia şi bunăvoinţa reuşeşte inima şi mâna unui tată. Copiii sunt sămânţa sa, şi el trebuie să-i binecuvânteze; sunt sânge din sângele său şi trebuie să-i apere cu toata puterea. Dacă un tată pământesc îşi îngrijeşte copiii cu dragoste şi răbdare, cu cât mai mult face Tatăl ceresc! „Ava, Tată!” Cel care poate spune asta, produce o muzică mai plăcută decât cântarea heruvimilor şi a serafimilor. In
adâncul acestui cuvânt se află cerul! În el este tot ce pot cere, orice necesitate şi orice dorinţă. Am totul acum şi în veşnicie când pot rosti cuvântul „Tată”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Autodisplina

29 noiembrie

Text: 1 Corintem 9:19-27

Ci ma port aspru cu trupul meu, si-l tin in stapanire…

 1 Corinteni 9:27

O femeie obeza, nemultumita de ceea ce-i arata oglinda, s-a
rugat: „Doamne, de ce nu-mi iei pofta de mancare?” Dar a
auzit in inima sa urmatorul raspuns: „Atunci ce ti-ar mai ramane
tie de facut?”

Femeia a invatat ca Dumnezeu nu a facut ca sa le fie usor copiilor
Sai sa-si dezvolte caracterul si sa-si biruiasca slabiciunile. El a
construit astfel lumea aceasta, ca noi trebuie sa ne disciplinam in
orice domeniu al vietii. Daca vrem sa slabim, trebuie sa ne supu-
nem la disciplina in domeniul regimului alimentar si al exercitiilor.
Daca scopul nostru este sa atingem maturitatea spirituala, trebuie
sa ne cultivam viata spirituala prin citirea zilnica a Bibliei, prin
ascultare, rugaciune, frecventarea bisericii, prin conversatii si prin
activitati constructive.

Un baiat, pe nume Bobby, mi-a cerut sa ma rog pentru el,
deoarece avea obiceiul sa lase deoparte temele de casa si mereu
ramaneau nefacute. Mi-a spus ca isi pierdea timpul in fiecare seara
mancand si uitandu-se la televizor. Am refuzat sa ma rog cu Bobby,
deoarece rugaciunea nu rezolva singura problema lui. El avea
nevoie de autodisciplina. I-am sugerat: „Cere-I Domnului sa te
ajute si apoi incepe sa te disciplinezi singur”. Numai in felul acesta
putea deveni treptat ceea ce Dumnezeu voia ca sa fie.

Pavel compara viata crestina cu aceea a unui atlet care se antre-
neaza pentru a catiga premiul. Antrenamentul nostru nu va fi
complet niciodata decat cand vom ajunge in cer. Aceasta inseamna
ca vom depinde de Dumnezeu si ajutorul Lui, dar trebuie sa ne
facem si noi partea noastra – partea dificila a autodisciplinei.

H.V.L.
Minte sanatoasa-ntr-un trup sanatos
Este un scop pentru crestin si nu e rau.
Dar e mai important si mai de folos
Sa faci exercitii pentru sufletul tau.” – H.G.B.

Autodisciplina produce ucenici mai buni.

Painea zilnica

Ce mare ești, Doamne!

Ai măsurat greutatea vântului
și-ai pus temelii nevăzute pământului!
Îl ții spânzurat pe nimic…
Toate acestea… mă mira un pic!

Ții adunate în nori apele,
când plouă, îți aud prin tunet șoaptele,
ai dat legi norilor
poruncești dimineții și zorilor!

Legi apele-n norii Tăi
și-ntinzi miazănoaptea în golul dintre văi!
Pentru că la-nceput ai zis o dată „Să fie!”,
de atunci toate Te-ascultă fără trufie!

Chemi ziua să vină,
când ai poruncit nopții, cine poate s-o țină?
Ai zis mării până unde să stea
și pământului câtă pâine să dea!

Te-ai gândit ce mănâncă leii
și cum să păzești, Doamne, mieii!
Și fulgerele îți zic „iată-ne!”,
dar toate aceste lucrări le-am văzut doar din margine

La noi au ajuns numai petale,
numai adierea ușoară a căilor Tale
Căci cine-ar putea înțelege
sunetul puternic al lucrărilor Lui de Rege?

Ai arătat zorilor locul lor,
ai sădit în mame o fărâmă de dor
Dai de veste că ești de față prin toate aceste minuni ascunse,
prin lucruri mari și nepătrunse!

Căci cine poate vedea toate minunile Tale?
Până și ochiul are căi occipitale!
Și toată-nțelepciunea vine
atunci când, Doamne, mă tem de Tine!

Cât de mare ești și Atotputernic
Iar eu, cât de ticălos și cât de nemernic
Sunt atunci când cred că mie mi se cuvine
Să-mi dau mie cinstea… Mi-e rușine!

Dacă lucrurile toate îți sunt atât de supuse
Cum am îndrăznit eu să pășesc pe căi opuse?
Te rog, Doamne, pune-n mine o fărâmă de ascultare
Iar căilor mele rele, dă-le uitare…

Camelia Stîngaciu

O imagine a ascultarii

Text: Faptele 8:26-40

Duhul a zis lui Filip: „Du-te, si ajunge carul acesta!” Filip a alergat…„Faptele 8:29, 30.

Poate că nici un animal nu dă dovadă de atîta ascultare ca şi cîinele ciobănesc australian. Cînd vine vremea ca turma să fie mutată dintr-o păşune în alta, cîinii aceştia dresaţi, lucrează în perfectă armonie cu ciobanii, pentru a le face pe aceste animale şovăielnice să se ducă la locul dorit. Ciobanul umblă călare, iar cîinii aleargă voioşi alături de el. Apoi el da o comandă şi cîinii încep să pună în mişcare turma de oi. Comenzile pentru cîini se dau prin fluieratul ferm din fluier şi prin porunci scurte, la care cîinii răspund cu o perfectă ascultare. Ciobanul, supraveghind întreaga turmă, vede oile care rămîn în urmă sau care o iau razna. Comenzile sale scurte, clare, transmit voia sa cîinilor şi ei le aduc înapoi în turmă cu o ascultare fără întîrziere.


Cristos, stăpînul nostru, Cel care ne conduce, este cel ce dă comenzile. Si nu trebuie să ne întrebăm ce doreşte El să facem. Dumnezeu Si-a revelat voia Sa prin Biblie. Din moment ce învăţăm principiile şi poruncile ei specifice, pe care ni le face de cunoscut Duhul Sfînt, nu avem decît să le ascultăm, întocmai şi fără comentarii. Si cînd facem astfel, lucrarea Sa în mijlocul poporului Său este dusă la îndeplinire. Reacţia lui Filip la porunca Duhului Sfînt a fost imediată. El n-a aşteptat o nouă poruncă sau un avertisment.
A fugit după carul famenului etiopian şi l-a găsit citind Scripturile. Dacă Filip ar fi ezitat, poate că ar fi pierdut ocazia să-l conducă la Cristos.
Să fim gata întotdeauna să-L ascultăm pe Dumnezeu!    – D.C.E.

„Ce-nseamnă să fiu al Tău, mă-nvaţă.
Iubire, credincioşie, lepădare de sine,
Slujire sfîntă, predare pe viaţă,
Ascultare fără rezerve de Tine.”

Cel mai potrivit răspuns la binecuvântarea nemeritată este ascultarea necondiţionată

Painea zilnica

Când lumea se frământă

Trăim momente sumbre şi clipe neuitate
O lumea se frământă şi caută un răspuns
Am vrea să ştim cu toții, a vieții realitate
Şi să cunoaştem taine şi gândul nepătruns.

Căci toată-ngrijorarea, ce a cuprins o lume
Şi macină pământul, în modul cel mai lent
A spulberat viața, îngenunchind destine
Lăsând în urmă moarte, pe orice continent.

Sunt întrebări destule, ce vor clarificare
La tot ce se întâmplă şi pare ireal
Să fie oare glumă, s-au „marea resetare”?
Când, dirijorii lumii s-au ridicat pe val.

Ai vrea să ştii secretul, ca să cunoşti misterul
Să afli taina vremii şi tot ce e ascuns
Ridică azi privirea, să poată prinde cerul
Căci Tronul îndurării îți poate da răspuns.

Acolo e Stăpânul, ce a creat pământul
E Tatăl veşniciei, un Dumnezeu Slăvit
Creația a luat ființă, când a rostit cuvântul
Şi ne-a adus la viață, Părintele Iubit.

Cu brațul Lui puternic a făurit minunea,
Lucrării neînțelese de ochii muritori
Înțelepciunea-i mare ce a uimit o lume
Când a creat frumoase şi veşnice comori.

El ştie orice lucru, cunoaşte taina vremii
Şi tot ce se întâmplă, e doar prin voia Lui
Iar, astăzi ne îndeamnă să mergem înainte
Încredințați cu toții în voia Domnului.

Sub ocrotirea-i sfântă, rămân în ascultare
Păzind porunca-n care, a zis: să nu mă tem
Şi chiar dacă voi trece, şi prin a morții vale
Prin orice încercare pe Tine eu te chem.

Rămâi a mea iubire, comoară nesecată
Stăpânul veşniciei şi Domn din infinit
Cu Tine am viață şi nu mă tem de moarte
Căci viața mea întreagă pe veci ți-am dăruit.

Ion Popescu 

Fiului risipitor

Rostesc această binecuvântare
Din partea Ta o Domnul meu iubit
Te rog dă rugii mele ascultare
Și-nviorează-mi sufletul mâhnit.

Atâtea lucruri Doamne mă apasă
Tu le cunoști chiar dacă nu le spun
Când marea vieți-i tot mai furtunoasă
Eu binecuvântarea Ta o pun.

Ne-ai spus să ne rugăm iubit Părinte
S-aducem pe cei dragi ‘naintea Ta
Căci negreșit Tu vei lua aminte
Și binecuvîntare le vei da.

Pun binecuvântarea Ta să fie
Ca un balsam, din zori în asfințit
A Ta-îndurare și credincioșie
Să-nvioreze sufletul trudit.

Atâția viruși bântuie prin lume
Și parcă-ntreg pămâtu-i infectat
Dar virusul cel mai grozav anume
E-acel ce poartă numele: păcat.

Covidu-a dus pe mulți în prag de moarte
Unii s-au stins iar alți-au dus-o greu
Păcatul însă-i crunt că te desparte
De Creatorul tău, de Dumnezeu.

La început ești doar asimptomatic
Deși ajungi îngrijitor la porci
Păcatul te distruge sistematic
Atâta timp cât nu vrei să te-ntorci.

Păcatul e călcare de poruncă
Ce încă zice: ”Să te pocăiești!”
În hău adânc păcatul te aruncă
Și-n necredință tu te adâncești.

Păcatul e o boală terminală
Dar Dumnezeu mai poate vindeca
Lumina Lui dă totul la iveală
De te întorci la El tu vei scăpa.

Păcatu-atât de lesne ne-nfășoară
Iar pofta lumii-i plină de plăceri
E-un drum promițător dar el coboară
Spre moarte, cu regrete și dureri.

Așa am fost și eu cândva odată
Dădusem Aurul ceresc pe-un scrum
Dar când m-ai cercetat iubite Tată
Eu m-am oprit și m-am întors din drum.

Tu-l știi pe cel ce umblă-n căi deșarte
Ce-a devenit Cuvântului imun
Dar Doamne cât ar fi el de departe
A Ta chemare peste el o pun.

Așa cum ne promite Testamentul
Balsam vindecător e-n jertfa Ta
La cruce-a curs din răni medicamentul
Ce lumea-ntreagă nu îl poate da.

De-aceea-n numele jertfirii Sfinte
Pe-acel pierdut, pe-acela rătăcit
Adu-l ‘napoi iubitule Părinte
Salvează-l ca să fie mântuit.

Te rog să-l cercetezi iubite Tată
Să-i dai un dor de Tine și de Rai
Zidește-n el o inimă curată
Și-un Duh statornic Doamne Tu să-i dai.

O, adă Doamne ziua glorioasă
Pe care-atâți o așteptăm cu drag
La poarta milei de la Sfânta Casă
Risipitorul fiu s-apară-n prag.

Daniel Hozan