Legea şi Evanghelia

Căci cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singura poruncă se face vinovat de toate. lacov 2:10

Legea morală nu ia în considerare nicidecum slăbiciunea noastră ca fiinţe umane, nu ia în seamă ereditatea şi infirmităţile noastre: ea ne cere să fim cu totul morali. Legea morală nu se schimbă niciodată, nici pentru cei mai nobili, nici pentru cei slabi, ci este veşnic aceeaşi. Legea morală dată de Dumnezeu nu devine mai îngăduitoare faţă de cei slabi, nu ne scuză defectele, ci rămâne absolută pentru toate vremurile şi pentru toată veşnicia. Dacă nu ne dăm seama de aceasta, este din cauză că nu suntem cu adevărat conştienţi de legea lui Dumnezeu: imediat ce suntem conştienţi de aceasta, viaţa noastră devine o mare tragedie.

Odinioară, fiindcă eram fără lege, trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat şi eu am murit.” Când înţelegem aceasta, Duhul lui Dumnezeu ne convinge că suntem păcătoşi. Până când omul nu ajunge în starea de a vedea că nu mai are nicio speranţă. Crucea lui Isus Cristos este ceva absurd pentru el. Convingerea de păcat aduce întotdeauna sentimentul înspăimântător şi înrobitor al legii, îl lase pe om fără speranţă, „vândut rob păcatului”. Eu, un păcătos vinovat, nu pot ajunge niciodată să fiu drept înaintea lui Dumnezeu, îmi este imposibil. Există un singur mod prin care pot fi drept înaintea lui Dumnezeu, si anume prin moartea lui Isus Cristos. Trebuie să scap de gândul ascuns că pot fi drept înaintea lui Dumnezeu prin ascultare de El. Care dintre noi poate fi absolut perfect în ascultarea de El? Ne dăm seama de puterea legii morale numai atunci când este însoţită de un „dacă”.

Dar Dumnezeu nu ne constrânge niciodată. Uneori am vrea ca El să ne forţeze să-L ascultăm, dar altă dată am vrea să ne lase în pace. Când suntem conduşi de voia lui Dumnezeu, dispare orice urma de constrângere. Când alegem de bună voie să-L ascultăm, atunci, cu puterea Sa nemărginită, El va face ca şi cea mai îndepărtată stea, şi cel mai mic grăunte de nisip să vină în ajutorul nostru.

Oswald CHAMBERS

Reclame

Binecuvântarea ascultării

„Pe Mine Însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta…. te voi binecuvânta foarte mult.”Genesa 22:16-17

Avraam a ajuns în punctul în care a luat contact cu însăşi natura lui Dumnezeu, unde a înţeles realitatea lui Dumnezeu.

„Ţelul meu este Însuşi Dumnezeu…

Cu orice preţ. Doamne iubit, pe orice cale”

„Cu orice preţ pe orice cale” înseamnă nimic din alegerea noastră pe calea pe care Dumnezeu ne duce la ţintă.Când Dumnezeu vorbeşte naturii Sale din mine, îmi este imposibil să mă îndoiesc; singurul lucru pe care pot să-l fac este să ascult imediat. Când Isus spune: „Vino”, eu vin; când spune: „Părăseşte lucrul acesta”, îl părăsesc; când spune: „Încrede-te în Dumnezeu în problema aceasta”, mă încred. Această umblare în ascultare este dovada prezenţei naturii lui Dumnezeu în mine.Ca Dumnezeu să mi Se descopere, acest lucru e determinai de caracterul meu, nu de caracterul Lui.„Pentru că sunt meschin. Căile Tale îmi par adesea meschine.”Prin disciplina ascultării ajung în locul unde a fost Avraam şi descopăr cine este Dumnezeu.

Dumnezeu nu va fi niciodată real pentru mine până când nu mă întâlnesc cu El în Isus Cristos. Atunci voi cunoaşte adevărul cuvintelor „Dumnezeule, nu este nici un alt Dumnezeu sub soare, nu este nimeni ca Tine”.Promisiunile lui Dumnezeu n-au nici o valoare pentru noi până când nu ajungem să înţelegem natura lui Dumnezeu prin ascultare. Putem citi unele lucruri din Biblie de 365 de ori pe an şi ele să nu aibă nici un înţeles pentru noi; apoi, dintr-o dată înţelegem ce-a vrut să spună Dumnezeu, deoarece am ascultat de El într-o anumită situaţie şi pe loc ni s-a revelat natura Lui. Toate promisiunile lui Dumnezeu sunt,.Da” şi „Amin”. Acest „Da” trebuie să izvorască din ascultare: când, prin ascultare, spunem „Amin” la o promisiune, acea promisiune ajunge să fie a noastră.

Oswald CHAMBERS

Autoritate şi independenţă

“Dacă Mă iubiţi veţi păzi poruncile Mele.” Ioan 14:15

Domnul nostru nu insistă niciodată să-L ascultăm. El ne spune foarte clar ce ar trebui să facem, dar nu ia niciodată măsuri ca să ne oblige să-L ascultăm. Ascultarea noastră trebuie să pornească din unitatea în duh cu El. De aceea, când Domnul a vorbit despre ucenicie a început cu un “dacă” – nu trebuie să fii ucenic dacă nu vrei. “Dacă vrea cineva să fie ucenicul Meu să se lepede de sine”; să renunţe la drepturile lui, pentru Mine. Domnul nu vorbeşte despre poziţia noastră în veşnicie, ci despre a fi de preţ pentru El în această lume. De aceea a vorbit El atât de categoric (conform textului din Luca 14:26). Nu încerca niciodată să interpretezi cuvintele acestea separându-le de Cel care le-a spus.

Domnul nu-mi dă reguli, dar îmi arată foarte clar standardul Său şi dacă legătura mea cu El este cea a dragostei voi face ce-mi spune, fără nici o ezitare. Dacă ezit aceasta înseamnă că iubesc pe altcineva care îi face concurenţă, adică pe mine însumi. Isus Cristos nu mă va ajuta să-L ascult, eu trebuie să o fac; când Îl ascult, îmi împlinesc destinul spiritual. Viaţa mea personală poate fi plină de tot felul de mici incidente lipsite de importanţă, dar dacă-L ascult pe Isus Cristos în orice împrejurări, acestea devin ferestre prin care văd faţa lui Dumnezeu. Iar când voi sta faţă în faţă cu Dumnezeu, voi descoperi că mii de oameni au fost binecuvântaţi prin ascultarea mea.

Când Răscumpărarea lui Dumnezeu ajunge în punctul ascultării în sufletul unui om, ea aduce roade. Dacă-L ascult pe Isus Cristos. Răscumpărarea lui Dumnezeu va curge prin mine spre alte vieţi, deoarece în spatele actului ascultării se află realitatea unui Dumnezeu Atotputernic.

Oswald CHAMBERS

Este voia lui Dumnezeu voia mea?

„Voia lui Dumnezeu este sfintirea voastră. „1 Tesaloniceni 4:3

Întrebarea nu este dacă Dumnezeu vrea să mă sfinţească, ci daca este aceasta şi voia mea? Vreau să-L las pe Dumnezeu să facă în mine tot ce a devenit posibil prin Ispăşire? Vreau sâ-L las pe Isus să fie făcut sfinţire pentru mine şi să las ca viaţa Lui să se manifeste în trupul meu muritor? Fereşte-te să spui: “O, doresc să fiu sfinţit!” Nu doreşti; încetează să tânjeşti doar după aceasta şi fă din ea o problemă de acţiune. “Vin cu mâinile goale”. Acceptă ca Isus Cristos să fie facut sfinţire pentru tine prin credinţă implicită şi atunci, marea minune a Ispăşirii va deveni reală în tine.

Tot ce a devenit posibil prin Isus devine al meu prin darul din dragoste al lui Dumnezeu, pe baza a ceea ce a făcut EI pe cruce. Atitudinea mea ca suflet mântuit şi sfinţit este aceea a unei sfinţenii profunde şi umile (nu există sfinţenie mândră); această sfinţenie se bazează pe pocăinţa plină de durere şi pe sentimentul de ruşine şi degradare de nedescris şi de asemenea pe înţelegerea uimitoare a faptului că dragostea lui Dumnezeu mi s-a arătat prin aceea că, pe când mie nu-mi păsa de El, El a împlinit totul pentru mântuirea şi sfinţirea mea. Nu e de mirare că Pavel spune că nimic nu poate să ne “despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru”.

Sfinţirea mă face una cu Isus Cristos şi, în El, una cu Dumnezeu, ea este realizată numai prin minunata Ispăşire al lui Cristos. Nu lua niciodată efectul drept cauză. Efectul în mine este ascultarea, slujirea şi rugăciunea; şi ţoate acestea sunt rezultatul mulţumirii şi adorării de nespus pentru minunata sfinţire lucrată în mine datorită Ispăşirii.

Oswald CHAMBERS

O atitudine fără vină

“Dacă… îți aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta…”

Matei 5:23

Dacă, atunci când vii la altar, îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta – nu dacă cercetezi şi găseşti ceva printr-o sensibilitate bolnăvicioasă, ci “dacă îţi aduci aminte”, adică dacă Duhul Lui Dumnezeu aduce acest lucru în conştiinţa ta -, du-te întâi de “împacă-te cu fratele tău, apoi vino de adu-ţi darul”. Nu protesta niciodată împotriva sensibilităţii puternice a Duhului Lui Dumnezeu din ţine atunci când El te educă până în cele mai mici amănunte.

“Întâi împacă-te cu fratele tău…” Porunca Domnului nostru e simplă: “Intâi împacă-te”. Întoarce-te pe calea pe care ai venit, du-te pe drumul pe care ţi-l arată convingerea pe care ai primit-o la altar; atitudinea minţii şi a sufletului tău faţă de cel care are ceva împotriva ta să fie astfel, încât împăcarea să devină la fel de naturală ca şi respiraţia. Isus nu menţionează cealaltă persoană, El îţi spune: “du-te (tu)”. Drepturile tale nu sunt aduse în discuţie. Semnul caracteristic al unui sfânt este că el poate trece peste drepturile sale ca să asculte de Domnul Isus.

“Apoi vino şi adu-ţi darul.” Procesul este marcat cu claritate. Mai întâi spiritul eroic al sacrificiului de sine, apoi verificarea făcută de Duhul Sfânt şi oprirea în punctul unde suntem dovediţi vinovaţi. Urmează calea ascultării de cuvântul Lui Dumnezeu, care zideşte în noi o atitudine mentală şi o comportare fără vină faţă de cel cu care ne-am purtat greşit. Şi apoi vine aducerea darului nostru înaintea lui Dumnezeu cu bucurie, simplitate şi fără nici o piedică.

Oswald CHAMBERS

Învăţătorul misionarului

“Voi Mă numiţi învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi, căci sunt.”

Ioan 13:13

A avea un învăţător şi a fi sub stăpânirea cuiva nu este unul şi acelaşi lucru. A avea un învăţător înseamnă că există cineva care mă cunoaşte mai bine decât mă cunosc eu însumi, cineva care-mi este mai apropiat decât un prieten, cineva care înţelege străfundurile inimii mele şi le satisface pe deplin, cineva care mi-a adus acel sentiment de siguranţa că El a împlinit şi a rezolvat orice nedumerire şi problemă din mintea mea. Aceasta, şi nu altceva înseamnă a avea un învăţător – “Unul singur este învăţătorul vostru: Cristos” (Matei 23:8).Domnul nostru nu ne obligă niciodată la ascultare; nu ia măsuri să mă determine să fac ceea ce vrea EL.

Uneori aş vrea ca Dumnezeu sa stăpânească asupra mea şi să mă determine să fac anumite lucruri, dar El nu va face aceasta; altă dată aş vrea ca El să mă lase în pace, dar nu mă lasă.”Voi Mă numiţi învăţătorul şi Domnul” – dar este El aşa? Cuvintele învăţător, Stăpân şi Domn au doar puţin spaţiu în vocabularul nostru. Noi preferăm cuvintele Mântuitor, Sfinţitor, Vindecător.Singurul cuvânt care descrie relaţia practică a unui învăţător cu elevii săi este dragostea, şi noi ştim foarte puţin despre dragoste aşa cum o revelează Dumnezeu. Acest lucru este dovedit de felul cum folosim cuvântul ascultare.

 În Biblie ascultarea se bazează pe relaţia dintre două persoane egale, cum ar fi aceea dintre fiu şi tatăl său. Domnul nostru n-a fost slujitorul lui Dumnezeu, El a fost Fiul Său. “.Măcar că era Fiu, El a învăţat ascultarea”. “Dacă concepţia noastră este că suntem robii unui stăpân care ne dă porunci, aceasta este o dovadă că nu avem nici un stăpân. Dacă aceasta este atitudinea noastră faţă de Isus, suntem departe de relaţia pe care o doreşte El. Isus ne vrea într-o relaţie în care El este cu uşurinţa învăţătorul şi Domnul nostru, fară ca noi să ştim aceasta în mod conştient. El ne vrea într-o relaţie în care tot ceea ce ştim este că suntem ai Lui pentru a asculta de El.

Oswald CHAMBERS

Argumente sau ascultare?

“Simplitatea care este în Cristos” 2Corinteni 11:3

Simplitatea este secretul clarviziunii. Cel sfânt nu gândeşte clar decât după multă vreme, dar el ar trebui să vadă clar fără nici o dificultate. Intr-o încurcătură spirituală nu poţi rezolva lucrurile prin raţionamente, dar poţi să fii ascultător. În problemele intelectuale poţi gândi, înţelege şi rezolva lucrurile, dar în problemele spirituale gândirea te va încurca ducându-te la mai multe întrebări şi la o mai mare confuzie.

Dacă Dumnezeu pune degetul pe vreun lucru, ascultă de El, fă-ţi gândirea roabă ascultării de Cristos în privinţa respectivă şi totul îţi va deveni clar ca lumina zilei. Capacitatea de a înţelege vine după aceea, dar noi nu vedem prin raţiune; noi vedem ca şi copiii, iar atunci când încercăm să fim înţelepţi, nu vedem nimic (Matei 11:25).

Chiar şi cel mai mic lucru din viaţa noastră căruia îi permitem să iasă de sub controlul Duhului Sfânt este suficient pentru a ne duce într-o încurcătură spirituală şi, oricât ne-am gândi la acel lucru, nu-l vom clarifica niciodată. Confuzia spirituală se clarifică numai prin ascultare. Imediat ce ascultăm, înţelegem. Acest lucru este umilitor, pentru că ştim că, atunci când suntem încurcaţi, motivul se află în starea noastră sufletească. Dar când puterea naturală de a vedea este consacrată Duhului Sfânt, ea devine puterea de a înţelege voia lui Dumnezeu; atunci întreaga noastră viaţă este menţinută în simplitate.

Oswald CHAMBERS

Îmi doresc…

                      Îmi doresc…
(Gal.2,20; Fil.1,21)

Îmi doresc să mor odată însă pentru totdeauna
Din firea mea cea spurcată care învie întotdeauna
Și-mi doresc cu orice preț să evit cumplita moarte
Ce survine acolo unde nu-i spălare de păcate.

Îmi doresc să-mi leapăd tronul, pentru punere pe cruce,
Ia să-mi fie tron și țelul care zilnic mă conduce
Și-n micuțul meu regat să domnească pacea care
Vine de la Domnu Isus ca răspuns la ascultare.

Îmi doresc o înălțare în țărâna mea de jos
Care cert să dovedească că trăiesc nu eu, Hristos!
Că-am murit cu El odată și cu El am înviat
La o viață ce reflectă Legământul încheiat.

Îmi doresc să vadă oricine că-n perimetralul meu
Nu există o altă fire decât cea din Dumnezeu
Și-un mare câștig mi-e moartea țărânei mele de jos
Fiindcă traiul meu și viața este Veșnicul Hristos!

Îmi doresc să știe oricine și să înțeleagă bine
Că viață nu există unde nu-i moarte de sine!
Dumnezeu Îi Sfânt și bun, nu-ți știrbește demnitatea,
Tu alegi cui te supui, tu alegi viața ori moartea!

Îmi doresc ca toți să-și țină inima în empireu
Da într-acela unde-I Domn, Hristosul lui Dumnezeu!
Fiindcă mulți păzesc religia și-au un domn imaginar
Căruia-i pretind de toate după gustu lor amar…

Îmi doresc ca toți să poarte dragostea nepieritoare
Într-al inimii cuprins, ca pe-o apă curgătoare
Căci e dezgustată lumea de izvoare înșelătoare
Și prea sătulă-i să audă chimvale zângănitoare.

Îmi doresc discursuri clare, sumând lucruri importante
Nu zumzetul predicării pline de povești picante
Nici zângăneala cântării ce-are scopu înveselirii…
Scop ce pierde din esență melodia nemuririi!

Îmi doresc să văd cum calcă-n urma lui Hristos popor
Care până-acum urmase urma imaginației lor,
Precizată de religii, după-o „gâdilare a firii”,
Ce nu are-n evidență Calea, nici Ținta sfințirii!

Dar nevoie-i pentru aceasta de-o trezire printre sfinți
Și-o sinceră pocăință-n cei ce-și zic că-s pocăiți
Și-i nevoie de-o umplere a vaselor de pământ
Cu lumină din Lumină, cu al Domnului Duh Sfânt!

O, întărește-ne credința Dumnezeule iubit
Și puterea de ne-aduce pe-Altar darul neștirbit…
O, întărește-ne în omul care chipul Tău îl poartă
Și umple-ne de Puterea Care schimbă-a lumii soartă!

O, îndură-Te și-aprinde Doamne-n noi dorința vie
De a fi lumini ce-arată Calea către veșnicie,
Nu prin vorbe interesante, filozofic plăsmuite
Ci cu trupul pe Altar, prin trăiri deplin sfințite!

Ioan Hapca

Autoritate peste cel credincios

” Voi Mă numiţi Învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi, căci sunt.”

Ioan 13:13

Domnul nostru nu insistă niciodată asupra autorităţii Sale; El nu spune niciodată “Trebuie să faci…!” Ne lasă cu totul liberi să alegem atât de liberi, încât Îl putem scuipa în faţă, aşa cum au făcut unii; atât de liberi, încât Îl putem trimite la moarte, aşa cum au făcut unii; şi El nu va scoate nici un cuvânt. Dar când viaţa Lui se naşte în mine prin puterea Răscumpărării Lui imediat Îi recunosc dreptul de a avea autoritate absolută asupra mea. Este o stăpânire morală –”Tu eşti vrednic...”.

Numai nevrednicia din mine refuză să se plece în faţa celui ce e vrednic. Dacă, atunci când întâlnesc un om care e mai sfânt decât mine, nu recunosc vrednicia lui şi nu ascult de el, aceasta este o dovadă a nevredniciei din mine. Dumnezeu ne educă prin intermediul oamenilor care sunt puţin mai buni decât noi, nu din punct de vedere intelectual, ci în ceea ce priveşte sfinţenia, până când vom ajunge sub stăpânirea Domnului însuşi. Atunci intreaga atitudine a vieţii noastre va fi una de ascultare de El. Dacă Domnul nostru ar insista asupra ascultării noastre. El ar deveni un stăpân care se impune cu forţa şi ar înceta să mai aibă autoritate. El nu insistă niciodată asupra ascultării, dar atunci când într-adevăr Îl vedem, ascultăm de El imediat.

El devine cu uşurinţă Domnul vieţii noastre, iar noi trăim adorându-L de dimineaţa până seara. Creşterea noastră în har se arată în modul în care privim uitarea. Trebuie să redăm cuvântului ascultare înţelesul lui real. Ascultarea este posibilă numai între egali. Este vorba de o relaţie între tată şi fiu, nu între stăpân şi servitor. “Eu şi Tatăl una suntem.” “Măcar că era Fiu, a învăţat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit.” Fiul a fost ascultător ca Răscumpărător, pentru că era Fiu, şi nu pentru a deveni Fiu.

Oswald CHAMBERS

Taina credinţei

“Cine eşti. Doamne?” a răspuns el. Fapte 9:5

Prin minunea Răscumpărării, Saul din Tars a fost schimbat într-o secundă dintr-un fariseu zelos, cu o voinţă puternică, într-un rob umil şi devotat al Domnului Isus. Nu este nimic miraculos în lucrurile pe care le putem explica. Noi suntem stăpâni peste ceea ce putem explica, de aceea este natural să încercăm să explicăm totul. Nu este natural să asculţi de cineva, şi nu este neapărat un păcat dacă nu asculţi. Nu este nici o virtute morală în ascultare dacă nu recunoaştem o autoritate mai mare în cel care porunceşte.

Este posibil ca, neascultând, cineva să dea dovadă că e liber. Dacă un om îi spune altuia: “Trebuie să faci asta!” sau “Fă asta!”, distruge duhul omului respectiv, făcându-l nepotrivit pentru Dumnezeu. Un om este doar sclavul ascultării dacă în spatele ascultării lui nu se află recunoaşterea unui Dumnezeu sfânt. Mulţi oameni încep să vină la Dumnezeu atunci când renunţă să fie religioşi, deoarece există un singur Stăpân al inimii umane, şi acela nu este religia, ci Isus Cristos.

Dar vai mie dacă, după ce Îl văd pe El.spun: “Nu voi face…”. El nu va insista niciodată să ascult, dar, prin atitudinea mea, am început deja să semnez certificatul de deces al Fiului lui Dumnezeu în sufletul meu. Când stau faţă în faţă cu Isus Cristos şi spun “Nu voi face….”. El nu insistă; dar, procedând astfel, eu mă îndepărtez de puterea înnoitoare a Răscumpărării Sale. Harul lui Dumnezeu nu ţine cont de cât de dezgustător sunt atunci când vin la lumină; dar vai mie dacă refuz lumina (vezi loan 3: 19-21).

Oswald CHAMBERS