Păzește-te curat!

I-o sublimă bucurie ca să ai încredințarea!
Că ai haina nepătată și curată ți-e cărarea.
C-ai umblat în ascultare de Cuvântul Sfânt,
Și-ai vegheat smerit tot timpul… pe pământ.

Având cereasca înțelepciune în inima ta,
Cunoștința voii sfinte luminându-ți calea.
Chibzuința să te-ajute, să te lumineze,
Iar îndemnul și mustrarea să te modeleze.

Apa din fântâna ta e binecuvântată,
E izvorul tău, să știi e cea mai curată.
De ce să bei din râuri care curg pe străzi,
Pline de mizerii, și-s amare… ai să vezi.

Bucură-te totdeauna de nevasta ta!
Dragostea vă strângă ca și o manta.
Pieptul ei te-mbete, cerboaică iubită,
Ca o căprioară, ea-i cea mai plăcută.

Roagă-te mereu, fii și chibzuit
Și vei birui ispita, tu vei fi păzit:
De cuvinte-ademenite ce te ispitesc,
De picioarele ce-aleargă-n mod firesc,

De buze ce strecoară miere, mincinoasă,
Pe când gura-i ca pelinul și-i alunecoasă.
Să nu mori din lipsă de-nfrânare… înainte,
Să nu rătăcești nebun, ci să fii cuminte.

Nu privi femei străine, nu le da binețe!
Nu fi atras de ochii lor, nici de frumusețe!
Nimeni n-a umblat cu foc în sân… viteaz,
Nici desculț peste cărbuni aprinși făr’ să fie ars.

Păstrați distanța, făr’ atingeri… cuviincios,
Nu treziți voi firea, este prea periculos!
Este-un timp, și este-o vreme-a lor, deplin,
Toate acestea își au locul… în cămin.

Doamne, dă-ne-nțelepciune și putere,
Să trăim în curăție sfântă și veghere,
Să-Ți slujim neîntinați, cu bucurie,
Dorind curând să vie a Ta împărăție.

Augustin Tecar  

Ori în ură, ori în har

Nu cântarea are har, omul care-o cântă-l are,
Asta numai dacă stă în veghere și-ascultare.
Dacă nu, poate să cânte ca privighetoarea-n codru,
Nu-l ajută cu nimic, este rece, cum e mortu ‘

Căci un munte nu se-aruncă-n mare dacă n-ai credință,
Dar de crezi și ai nădejde, vei privi spre biruință.
Tot la fel e și cu focul, dacă nu-L ai pe Hristos,
Nu poți doar să treci prin el, nu-ți e de nici un folos.

Sigur, poți să faci ce vrei, ești om liber și alegi,
Dar să nu uiți că în viață, tot ce semeni și culegi.
De vei semăna prin har, tot prin har tu ai să strângi,
Altfel, va fi în zadar și amarnic ai să plângi.

Dar să nu mai ai pretenții ca mergând în pas cu ura
Să mai ai parte de har dacă tu urăști Scriptura.
Nu se poate-așa ceva, ori în ură, ori în har,
Te gândește foarte bine, timpul-i scurt, e la hotar.

Tot ce faci, să faci prin har și prin sfântă ascultare,
Să nu faci de capul tău, să aștepți o aprobare.
Un răspuns ai să primești de la Sfântul Dumnezeu,
Asta dacă ești umil și smerit, fratele meu!

Domnu-mparte harul Lui doar cu cei ascultători,
Nu oferă diamante pe la hoți sau vânzători.
Căci Hristos așa lucrează și nu-I pare rău când dă,
De aceea, stai în har, pe Hristos Îl caută!

Cam atât e tot ce vreau să te sfătuiesc acum
Restul, ține doar de tine, ce alegi, pe care drum
Vei păși de-acum-nainte. Care va fi țelul tău?
Vei trăi în har, cu Domnul, sau în ură cu cel rău?

Un răspuns, doar tu-ți poți da, nimeni altul n-o va face,
Ori duci un război cu tine, ori trăiești din nou în pace.
Amândouă-i imposibil, nu ai cum, nu încerca!
Vei ajunge-n faliment, aspru vei mai regreta!

Să te lumineze Domnul și pe tine și pe mine,
Să-nțelegem clar Scriptura, să n-ajungem prin ruine.
Să ne ancorăm puternic în Hristos și-n Harul Său,
Să ne întâlnim în cer, amândoi, și tu și eu.

Să ne bucurăm în har și aici și-acolo sus,
Să fim amândoi prezenți la-ntâlnirea cu Isus.
Și de-o fi să plec-nainte către zborul cel divin
Dragul meu, am să te-aștept, la porțile lui Beniamin.

Nichifor Nicu 

9 februarie

 „Şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.” Luca 11:4

Ar trebui să urmărim şi în fapte ceea ce căutăm şi cerem în rugăciune. Ar trebui să evităm ispitele, umblând mereu pe calea ascultării, astfel încât să nu-i oferim diavolului prilejul să ne ispitească. Nu trebuie să intrăm în desiş în căutarea leului. S-ar putea să ne plătim scump curiozitatea. Un leu s-ar putea să ne taie drumul sau să ne urmărească, şi noi nu avem nici o armă. Cel care întâlneşte leul, chiar dacă învinge, are de dus o bătălie grea. Este mai bine să ne rugăm să fim feriţi de ispititor. Mântuitorul nostru, care ştie ce înseamnă ispita, a spus ucenicilor Săi: „Rugaţi-vă să nu cădeţi în ispită” (Luca 22:40).

Dar, indiferent ce facem, avem parte de ispite; de aceea să ne rugăm: „lzbăveşte-ne de cel rău”. Dumnezeu a avut un Fiu fară păcat, dar nu a avut niciodată un Fiu care să nu fi fost ispitit. Omul „se naşte ca să sufere, după cum scânteia se naşte ca să zboare” (Iov 5:7), şi creştinul se naşte ca să fie ispitit.Trebuie să veghem întotdeauna fiindcă Satana dă târcoale ca un hoţ.

Credincioşii care au experimentat viclenia lui Satana ştiu că sunt anumite timpuri când el atacă de obicei, aşa cum în natură există anumite perioade ploioase. Atunci creştinul pune pază dublă, şi cel rău nu se mai apropie. Prevenirea este mai bună decât tratamentul; este mai bine să te înarmezi astfel încât diavolul sa nu te atace decât să înduri primejdiile luptei, chiar dacă învingi. Roagă-te în seara aceasta să nu fii ispitit, iar dacă totuşi ispita vine, să fii izbăvit de cel rău.

C.H. Spurgeon

9 Ianuarie

 „Slujiţi Domnului cu bucurie.” Psalmi 100:2

Desfatarea în serviciul divin este o dovadă a acceptării. Cei care II slujesc pe Dumnezeu cu o înfăţişare tristă, de parcă ar face ceva neplăcut, nu II slujesc deloc; ei se închină de formă, dar viaţa lipseşte. Dumnezeul nostru nu are nevoie de sclavi care să se prosterne în faţa tronului Său. El este Stăpânul unui imperiu al iubirii, şi îşi îmbracă slujitorii în uniforma bucuriei. Îngerii îi slujesc lui Dumnezeu cu cântări, nu cu vaiete. Un murmur sau un oftat ar însemna o răzvrătire. Ascultarea care nu este voluntară este neascultare, fiindcă Dumnezeu se uită la inimă, şi dacă vede că II slujim forţat, şi nu fiindcă II iubim, ne va respinge slujirea.

Slujirea îmbinata cu o inimă veselă este o slujire din inimă şi, de aceea, singura adevărată. Luaţi-i creştinului plăcerea voioasă, şi i-aţi distrus testul sincerităţii. Dacă un om este târât la bătălie, nu este patriot; dar cel care merge la luptă cu ochii strălucitori şi faţa luminoasă, cântând „Dulce e să mori pentru patrie” dovedeşte că patriotismul său este sincer. Voioşia este temelia puterii noastre; atunci când ne bucurăm în Domnul suntem puternici. Bucuria înlătură toate dificultăţile. Pentru slujirea noastră, are aceeaşi însemnătate pe care o are uleiul pentru roţile maşinii. Fără ulei, osiile s-ar înfierbânta repede şi ar urma un accident; tot aşa, dacă roţile noastre nu ar fi unse cu uleiul bucuriei, sufletele noastre s-ar înfunda cu plictiseală.

Omul care se bucură în slujba Domnului dovedeşte că ascultarea sa este adevărată; el poate cânta: Ajută-mă să păşesc pe calea poruncilor Tale Căci drumul acesta e bucuria mea. Cititorule, îngăduie-mi să te întreb: II „slujeşti pe Domnul cu bucurie”? Haideţi să arătăm lumii întregi, care crede că religia noastră este sclavie, că pentru noi ea înseamnă desfătare şi bucurie! Lăsaţi ca bucuria noastră să proclame că slujim unui Stăpân bun.

C.H. Spurgeon

Se aude de departe o chemare

Se aude de departe o chemare
Un gând curat de sus din Empireu
Veniți voi fiii mei acum la mine
Și toți să știți că Eu sunt Dumnezeu.

Veniti, lăsați azi lumea de păcate
Tot ce-i vremelnic, tot ce-i efemer
Vă cheamă Dumnezeu și vă asteaptă
Pe calea mântuirii către cer.

Nu amânați, e așa de scurtă vremea
Curând am sa m-ăntorc ca să îmi iau
Pe acei ce hainele în sfantu-mi sânge
Și le-au spălat și in veghere stau.

Pe acei care-n iubire și ascultare
Fiind de focul Duhului cuprinși
În încercări și-un lupte niciodată
Nu au cedat, nu s-au lăsat învinși.

Pe acei ce în lucrarea mea cea bună
N-au renunțat și nici n-au obosit
Ii voi lua cu mine sus in glorii
În locul sfânt ce vi l-am pregătit.

Mai e puțin, mai sunt câteva clipe
Și s-a sfârși tot zbuciumul de jos
Iar sus în cer pe plaiul veșniciei
Vom fi cu toți, de-a pururi cu Cristos.

Dinu Ciolte

Și ne iartă nouă…

Iartă-ne, Părinte, greșul și zăbava
La-mplinirea voii bune și curate,
Greu ne-nvățăm locul, mai știrbim din slava
Ce Ți se cuvine, Sfinte Împărate!

Și ne iartă nouă teama și-ndoiala,
N-avem îndrăzneala să pășim pe ape,
Ne-am tocmit cu tihna, ritul și spoiala,
Deși ești același și atât de-aproape!

Iartă-ne și vina osândirii crude,
Iuți cu pedepsirea, nu ne mai smerim,
Noi uităm că n-avem slujba unui jude,
Că suntem țărână, că-ntr-o zi murim.

Iartă găunoasa, șubreda gândire
De-a căuta comoara care-aici rămâne,
Ni-i mlădița stearpă, nu e-n noi rodire,
De-asta n-avem grijă, iartă-ne, Stăpâne!

Te-am ținut departe, am fugit de Tine,
Cât ne merge bine cu greu Te căutăm,
Însă, când furtuna-n calea noastră vine,
Cum știm că ești Domnul, cum Te mai chemăm! …

Iartă-ne și pentru-atât potop de bine
Ce l-am știut face dar nu l-am făcut,
Am jertfit pe-altare cu focuri străine
Pe când ascultarea-i tot ce ai fi vrut!

Și ne iartă nouă multele păcate
Cu sau fără voie, zilnic, săvârșite,
Ele-au fost în Tine pe Calvar urcate
Și prin jertfa sfântă au fost ispășite!

„El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi” (I Ioan 2:2)

 Olivia Pocol 

Psalmul 138

Te laud iar, din inima mea toată
Și laudele Tale eu le cânt
În fața dumnezeilor de piatră
Și mă închin în Templul Tău cel Sfânt.

Pentru-a Ta bunătate dovedită
Eu laud Numele Tău necontenit
Ești credincios și faima ți-e mărită. .
Căci tot ce ai promis ai împlinit.

În ziua când, de-acolo jos din vale,
Pe Tine cu suspine Te-am chemat
M-ai ascultat, m-ai întărit pe cale
Și sufletul mi l-ai îmbărbătat.

Toți împărații lumii, fiecare
Te vor lăuda și Te vor preamări
Când gurii Tale da-vor ascultare
Cuvintele când Îți vor auzi.

Ei vor lăuda atunci cu bucurie
Pe Cel Preaînalt slăvind Căile Lui
Oriunde, pretutindeni să se știe
Căci mare este Slava Domnului.

Pe oamenii smeriți privește-aparte
Acel ce este pururea-Înălțat
De-asemenea cunoaște de departe
Pe orișicine este îngâmfat.

Când umblu-n strâmtorarea cea aprinsă
Mă-înviorezi căci ochiul Tău privește
Vrăjmașii-s mânioși când văd întinsă
Slăvita-Ți mână ce mă mântuiește.

Ce început-a Domnul pentru mine
Știu negreșit că El va și sfârși
Căci bunătatea Ta -n vecie ține. .
A Tale dragi lucrări nu părăsi!

Daniel Hozan

18 Aprilie

„Ea a legat funia cărămizie la fereastră.” Iosua 2:21

Rahav depindea de împlinirea făgăduinţei făcute de iscoadele pe care le considera reprezentanţi ai Dumnezeului lui Israel. Credinţa ei era simplă şi neclintită, dar foarte ascultătoare. Să legi o funie cărămizie la fereastră era un act foarte neînsemnat, dar ea nu a îndrăznit să îl neglijeze. Suflete, nu este aceasta o lecţie pentru tine? Ai ascultat în totul de Domnul tău, chiar dacă unele porunci ţi s-au părut neimportarite? Ai păstrat cum ţi-a cerut El regulile botezului şi ale Cinei? Neglijarea acestor puncte sacre arată că în inima ta există multă neascultare. De acum înainte, în toate lucrurile, fii fără pată; leagă o funie Ia fereastră, dacă asta ţi se cere. Fapta aceasta a lui Rahav ne dă o lecţie mult mai solemnă.

M-am încrezut eu necondiţionat în sângele lui Isus? Am legat funia cărămizie la fereastra mea cu un nod gordian, pentru ca nimeni să nu-mi poată slăbi credinţa? Pot să privesc spre Marea Moartă a păcatelor mele, şi spre Ierusalimul speranţelor, prin puterea binecuvântată a sângelui vărsat? Dacă funia atârnă la fereastra mea, trecătorii pot vedea o pată de culoare care sare în ochi; este bine ca viaţa mea să sară în ochii tuturor privitorilor. De ce să mă ruşinez? Dacă oamenii sau diavolii vor să se uite, n-au decât; sângele Său este lauda şi cântecul meu.

Suflete, există Cineva care va vedea funia, chiar şi atunci când tu slăbeşti în credinţă şi nu o mai vezi; Iehova, Răzbunătorul, o va vedea şi va trece pe lângă tine. Zidurile Ierihonului au căzut. Casa lui Rahav era chiar lângă zid, şi totuşi a rămas în picioare. Firea mea este construită alături de zidul omenirii, dar când rasa va fi distrusă la sfârşit, eu voi fi în siguranţă. Suflete, leagă funia cărămizie din nou la fereastră, şi odihneşte-te în pace.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Comori in suferinta

Comori asa de tainice se-ascund
In suferinta si in asteptare,
Ne modeleaza chipul mai profund
Dupa Hristos, si-a Lui asemanare.

Si El a fost facut desavarsit
Prin suferinta, si prin ascultare,
Asa cu cale Tatal a gasit
Cand intocmit-a planul de salvare.

Si suferinta noastra are-un plan,
Si asteptarea fi-va rasplatita
Cand vom pasi in sfantul Canaan,
In slava viitoare, pregatita,

Pentru noi toti, ce fost-am randuiti
La mantuire, si la libertate,
La partasia cu Hristos, uniti
Sa fim cu El pentru eternitate.

Nu intelegem greul de acum,
Dar sigur stim ca pasii ni-i indreapta
Mai hotarati, mergand pe sfantul drum
Spre marea slava care ne asteapta.

„Eu socotesc ca suferintele din vremea de acum nu sunt vrednice sa fie puse alaturi cu slava viitoare, care are sa fie descoperita fata de noi.” Romani 8:18.

Anca Winter 

26 Ianuarie

„Tatăl vostru ceresc.” Matei 6:26

Cei din poporul lui Dumnezeu sunt de două ori copiii Săi: prin creaţie şi prin adopţie. De aceea au privilegiul de a-L numi „Tatăl nostru, care eşti în ceruri” (Luca 11:2). Tată — o, ce cuvânt preţios! In el se află autoritatea „dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine?” (Maleahi 1:6). In el se află însă şi dragostea. Felul acesta de autoritate nu provoacă răzvrătire. Dacă eşti copil, unde îţi este ascultarea? Această ascultare cerută este cea mai uşoară de oferit: nu ai putea să nu oferi nici dacă ai vrea. Ascultarea pe care copiii lui Dumnezeu o datorează Tatălui lor trebuie să fie o ascultare iubitoare.

Nu vă îndepliniţi slujba ca nişte sclavi care slujesc unui stăpân aspru, ci urmaţi-I poruncile fiindcă aşa vă cere Tatăl vostru. Aduceţi-vă trupurile „ca pe nişte unelte ale neprihănirii” (Romani 6:13), fiindcă neprihănirea este voia Tatălui vostru, şi voia Sa trebuie să fie şi voia copiilor Săi. Tată! — atributul acesta regesc este însoţit de atâta dragoste încât coroana Regelui este uitată în faţa Sa, şi sceptrul Său nu mai este o nuia de fier, ci un instrument al milei; într-adevăr, sceptrul pare să fie uitat în mâna iubitoare care îl ţine. Tată — în cuvântul acesta se află slava şi dragostea. Cât de mare este dragostea unui tată pentru copiii săi!

Ceea ce nu poate face prietenia şi bunăvoinţa reuşeşte inima şi mâna unui tată. Copiii sunt sămânţa sa, şi el trebuie să-i binecuvânteze; sunt sânge din sângele său şi trebuie să-i apere cu toata puterea. Dacă un tată pământesc îşi îngrijeşte copiii cu dragoste şi răbdare, cu cât mai mult face Tatăl ceresc! „Ava, Tată!” Cel care poate spune asta, produce o muzică mai plăcută decât cântarea heruvimilor şi a serafimilor. In
adâncul acestui cuvânt se află cerul! În el este tot ce pot cere, orice necesitate şi orice dorinţă. Am totul acum şi în veşnicie când pot rosti cuvântul „Tată”.

Meditaţii C. H. Spurgeon