Calea spre cunoastere

“Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască… învăţătura.” loan 7:17

Regula de aur a cunoaşterii spirituale nu este căutarea intelectuală, ci ascultarea. Dacă un om caută cunoştinţe ştiinţifice, călăuza lui este curiozitatea intelectuală: dar dacă vrea să înţeleagă învăţăturile lui Isus, el poate ajunge la aceasta numai prin ascultare. Dacă lucrurile sunt întunecate pentru mine, atunci pot fi sigur că există ceva ce nu vreau să fac. Întunericul intelectual este rezultatul ignoranţei: întunericul spiritual este rezultatul neascultării mele de a face un anumit lucru.

Nici un om nu primeşte un cuvânt de la Dumnezeu fără să nu fie în acelaşi timp încercat în privinţa lui. Noi suntem neascultători şi apoi ne mirăm de ce nu propăşim spiritual. Dacă, atunci când vii la altar – a spus Isus -, îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta.. nu-Mi mai spune nimic, ci du-te mai întâi şi rezolvă-ţi situaţia aceea. Învăţătura lui Isus ne atinge exact unde trebuie.

Nu putem să-L înşelăm nici o clipă. El ne educă în cele mai mici amănunte. Duhul lui Dumnezeu scoate la iveală duhul de autoapărare şi ne face sensibili la lucruri la care nu ne-am gândit niciodată înainte. Când Isus te învaţă un lucru prin Cuvântul Său, nu te sustrage de la aceasta. Dacă o faci, vei deveni un înşelător religios. Fii atent la lucrurile faţă de care dai din umăr cu nepăsare şi vei descoperi de ce nu creşti din punct de vedere spiritual. întâi du-te – cu riscul de a fi sideral fanatic, trebuie să asculţi de ceea ce-ţi spune Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Reclame

Autoritate peste cel credincios

” Voi Mă numiţi Învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi, căci sunt.”

Ioan 13:13

Domnul nostru nu insistă niciodată asupra autorităţii Sale; El nu spune niciodată “Trebuie să faci…!” Ne lasă cu totul liberi să alegem atât de liberi, încât Îl putem scuipa în faţă, aşa cum au făcut unii; atât de liberi, încât Îl putem trimite la moarte, aşa cum au făcut unii; şi El nu va scoate nici un cuvânt. Dar când viaţa Lui se naşte în mine prin puterea Răscumpărării Lui imediat Îi recunosc dreptul de a avea autoritate absolută asupra mea. Este o stăpânire morală –”Tu eşti vrednic...”.

Numai nevrednicia din mine refuză să se plece în faţa celui ce e vrednic. Dacă, atunci când întâlnesc un om care e mai sfânt decât mine, nu recunosc vrednicia lui şi nu ascult de el, aceasta este o dovadă a nevredniciei din mine. Dumnezeu ne educă prin intermediul oamenilor care sunt puţin mai buni decât noi, nu din punct de vedere intelectual, ci în ceea ce priveşte sfinţenia, până când vom ajunge sub stăpânirea Domnului însuşi. Atunci intreaga atitudine a vieţii noastre va fi una de ascultare de El. Dacă Domnul nostru ar insista asupra ascultării noastre. El ar deveni un stăpân care se impune cu forţa şi ar înceta să mai aibă autoritate. El nu insistă niciodată asupra ascultării, dar atunci când într-adevăr Îl vedem, ascultăm de El imediat.

El devine cu uşurinţă Domnul vieţii noastre, iar noi trăim adorându-L de dimineaţa până seara. Creşterea noastră în har se arată în modul în care privim uitarea. Trebuie să redăm cuvântului ascultare înţelesul lui real. Ascultarea este posibilă numai între egali. Este vorba de o relaţie între tată şi fiu, nu între stăpân şi servitor. “Eu şi Tatăl una suntem.” “Măcar că era Fiu, a învăţat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit.” Fiul a fost ascultător ca Răscumpărător, pentru că era Fiu, şi nu pentru a deveni Fiu.

Oswald CHAMBERS

Taina credinţei

“Cine eşti. Doamne?” a răspuns el. Fapte 9:5

Prin minunea Răscumpărării, Saul din Tars a fost schimbat într-o secundă dintr-un fariseu zelos, cu o voinţă puternică, într-un rob umil şi devotat al Domnului Isus. Nu este nimic miraculos în lucrurile pe care le putem explica. Noi suntem stăpâni peste ceea ce putem explica, de aceea este natural să încercăm să explicăm totul. Nu este natural să asculţi de cineva, şi nu este neapărat un păcat dacă nu asculţi. Nu este nici o virtute morală în ascultare dacă nu recunoaştem o autoritate mai mare în cel care porunceşte.

Este posibil ca, neascultând, cineva să dea dovadă că e liber. Dacă un om îi spune altuia: “Trebuie să faci asta!” sau “Fă asta!”, distruge duhul omului respectiv, făcându-l nepotrivit pentru Dumnezeu. Un om este doar sclavul ascultării dacă în spatele ascultării lui nu se află recunoaşterea unui Dumnezeu sfânt. Mulţi oameni încep să vină la Dumnezeu atunci când renunţă să fie religioşi, deoarece există un singur Stăpân al inimii umane, şi acela nu este religia, ci Isus Cristos.

Dar vai mie dacă, după ce Îl văd pe El.spun: “Nu voi face…”. El nu va insista niciodată să ascult, dar, prin atitudinea mea, am început deja să semnez certificatul de deces al Fiului lui Dumnezeu în sufletul meu. Când stau faţă în faţă cu Isus Cristos şi spun “Nu voi face….”. El nu insistă; dar, procedând astfel, eu mă îndepărtez de puterea înnoitoare a Răscumpărării Sale. Harul lui Dumnezeu nu ţine cont de cât de dezgustător sunt atunci când vin la lumină; dar vai mie dacă refuz lumina (vezi loan 3: 19-21).

Oswald CHAMBERS

Fă un pas înainte in privinţa muncii de rând

“Şi pe lângă aceasta adăugaţi” 2 Petru 1:5, KJV

Voi aţi moştenit natura divină, spune Petru în acest pasaj (v. 4), acum concentraţi-vă atenţia şi formaţi-vă obiceiuri, daţi-vă silinţa, folosiţi-vă mintea. “A adăuga” implică tot ce înseamnă caracter. Nici un om nu se naşte, fie în mod natural, fie în mod supranatural, cu caracter: el trebuie să-şi formeze caracterul. Nu ne naştem nici cu obiceiuri; trebuie să ne formăm obiceiuri pe baza noii vieţi pe care Dumnezeu a pus-o în noi. Nu suntem meniţi a fi nişte exemplare luminate, ci oameni obişnuiţi din viaţa obişnuită, care arată minunea harului lui Dumnezeu în ei.

Munca de rând este piatra de încercare a caracterului. Marea piedică din viaţa noastră spirituală este aceea că noi căutăm să facem lucruri mari. Însă “Isus a luat un ştergar… şi a început să spele picioarele ucenicilor” Sunt perioade când nu există nici iluminare şi nici un entuziasm deosebit, ci doar rutina zilnică, obligaţiile obişnuite. Rutina este modul lui Dumnezeu de a lucra în viaţa noastră între momentele noastre de mare inspiraţie. Nu aştepta ca Dumnezeu să-ţi facă întotdeauna parte de momente palpitante, ci învaţă să trăieşti în domeniul muncii de rând prin puterea lui Dumnezeu.

“A adăuga” este dificil. Noi spunem că nu ne aşteptăm ca Dumnezeu să ne ducă în cer pe petale de flori, şi totuşi acţionăm ca şi cum aceasta am aştepta! Cel mai mic detaliu în care ascult de El are în spatele lui toată puterea harului lui Dumnezeu. Dacă-mi fac datoria nu de dragul datoriei, ci deoarece cred că Dumnezeu e Cel care îmi rânduieşte împrejurările vieţii, atunci, chiar în momentul ascultării mele, am parte, prin Ispăşirea lui Cristos pe cruce, de întregul har minunat al lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Increde-te mai întâi in Dumnezeu

„Isus nu Se încredea în ei…. pentru că ştia ce era în om.”

Ioan 2:24-25

Pune încrederea în Dumnezeu pe primul loc. Domnul nostru nu S-a încrezut în nici un om, însă El n-a fost niciodată suspicios, niciodată plin de amărăciune, niciodată disperat cu privire la vreun om, pentru că S-a încrezut mai întâi în Dumnezeu, S-a încrezut în mod absolut în ceea ce harul Lui Dumnezeu poate face pentru orice om. Dacă îmi pun încrederea mai întâi în fiinţele umane, voi ajunge dezamăgit de toţi; voi ajunge plin de amărăciune, pentru că am insistat ca omul să fie ceea ce nici un om n-a putut fi niciodată – absolut drept.

Pune nevoile Lui Dumnezeu pe primul loc. „Iată, vin să fac voia Ta. Dumnezeule” (Evrei 10:9). Ascultarea omului este faţă de ceea ce crede el că este o nevoie; ascultarea Domnului nostru a fost faţă de voia Tatălui Său. Strigătul de astăzi este: „Trebuie să facem ceva: păgânii mor fără Dumnezeu; trebuie să mergem şi să le spunem despre El.” Dar mai întâi trebuie să avem grijă ca nevoile lui Dumnezeu să se împlinească în noi înşine. Aşteptaţi până când. ” Scopul acestui Colegiu este să ne ajute să ne raportam corect la nevoile lui Dumnezeu. Când nevoile lui Dumnezeu în noi s-au împlinit, El ne va deschide calea pentru a împlini nevoile Lui în altă parte.

Pune-L pe Fiul Lui Dumnezeu pe primul loc. „Şi oricine va primi un copilaş ca acesta în Numele Meu, Mă primeşte pe Mine.’ (Matei 18:5).Dumnezeu mi Se încredinţează mie, dăruindu-mi-Se sub formă de copilaş. El aşteaptă ca viaţa mea personală să fie un „Betleem”. Las eu ca viaţa mea naturală să fie transformată treptat de către viaţa Fiului lui Dumnezeu care locuieşte în mine? Scopul ultim al lui Dumnczeu este ­ca Fiul Său să Se poată manifesta în trupul meu muritor.

Oswald Chambers

Iertarea

Nu e loc de răzbunare
Pe cărarea pocăinței,
Este loc doar de iertare,
Și de dus jugul credinței.

Așa spune Sfânta Carte,
Vocea Tatălui de sus:
De iertare vrei s-ai parte?
Iartă cum ierta Isus!

El, care-i Judecatorul
Și Stăpân peste pământ,
Nu vrea ca ispititorul
Să te biruie, urând.

Căci mânia nu lucrează
Nicicând spre sfințirea ta,
De aceea, azi veghează
Să nu cazi în cursa sa.

Când dorești să-ntorci cu rele
Celui ce ți-a făcut rău,
Nu uita, mai sus de stele
E un Veșnic Dumnezeu

Care-ți știe chiar și gândul,
Și pornirea ta murdara…
Și ce faci, când El, Preasfântul
Te va izgoni afară?

Cum să aștepți vreo răsplată
De la Tatăl tău Ceresc,
Cand iubești ca lumea toată:
-Doar pe cei ce te iubesc?

Dacă vrei vreo răsplătire
De la Dumnezeul tău,
Să iubești fără cârtire:
Pe cel bun și pe cel rău!

Și pe cel ce-ți este frate,
Și pe cruntul tău dușman,
Doar așa poți să ai parte
De Cerescul Canaan!

Nu mai este altă cale
Înspre locul mult visat:
Calea e doar ascultare
Ce Cuvântul ce s-a dat.

Mulți caută ocolișuri,
Variante, scurtături,
Însă grelele suișuri
Ce le urci și le înduri

Vor avea o răsplătire,
Chiar din mâna Mielului
Căci ai trăit în sfințire
Spre onoarea Domnului!

Dar de-ți faci viața ușoară
Încălcând Cuvântul scris
Să nu-ți fie o povară,
Vei fi un creștin învins!

Doar acel ce biruiește
Va ședea pe tronul Său…
Doar acel ce își sfârșește
Trăirea în Dumnezeu.

Deci, trăiește în iubire,
Luptă pentru-al Său Cuvânt,
Împlinește-l cu sfințire,
Căci El vine în curând!

Valentin Ilisoi 

Necredinţa îngrijorării

Nu vă ingrjorați de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru. gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca.”Matei 6:25

Isus caracterizează îngrijorarea din viaţa unui ucenic drept necredinţă. Dacă am primii Duhul lui Dumnezeu, El va „pune degetul pe rană” întrebând: „Unde este locul lui Dumnezeu în relaţia aceasta, în planurile acestei vacanţe, în aceste cărţi pe care vrei să le citeşti?” El insistă întotdeauna în această direcţie până când învăţăm să-L punem pe El pe primul loc.

Ori de câte ori punem pe primul loc alte lucruri, apare confuzia.„Nu vă îngrijoraţi…” Nu lua asupra ta presiunea gândurilor cu privire la viilor. A te îngrijora nu numai că este ceva rău, ci este şi necredinţă, deoarece, dacă te îngrijorezi, înseamnă că nu crezi că Dumnezeu poate avea grijă de detaliile practice ale vieţii tale, tocmai aceste detalii ne îngrijorează.

Ai remarcat vreodată, din spusele lui Isus. ce anume va înăbuşi cuvântul pe care El îl pune in noi? Diavolul? Nu, ci grijile lumii acesteia. Este vorba întotdeauna de micile griji. Nu voi crede acolo unde nu pot să văd. Singurul tratament împotriva necredinţei este ascultarea de Duhul. Marele cuvânt spus de Isus ucenicilor Lui este predarea deplină.

Oswald Chambers

Nu cumva este la mijloc vreo neînţelegere?

Haide să ne întoarcem în Iudea.” „Invăţătorule, i-au zis ucenicii, acum de curând căutau iudeii să Te ucidă, si Te întorci în Iudea?”

Ioan 11:7-8

Poate că nu înţeleg ce spune lsus Cristos, dar este periculos ca, din acelasi motiv, să afirm că El a greşit în ceea ce a spus. Nu este niciodată drept să cred că ascultarea mea de un cuvânt al lui Dumnezeu îl va dezonora pe lsus. Singurul lucru care Îl va dezonora este neascultarea de El.

A pune părerea mea despre onoarea Lui în locul lucrului pe care El mă îndeamnă să-l fac nu este niciodată bine, chiar dacă aceasta poate izvorî din dorinţa reală de a nu-L face de ruşine. Ştiu când un îndemn vine de la Dumnezeu datorită persis­tenţei lui calme. Dar când trebuie să cântăresc lucrurile pro şi con­tra şi când apar îndoieli şi discuţii, eu vin cu un element care nu este de la Dumnezeu şi ajung la concluzia că sugestia nu a fost bună.

Mulţi dintre noi suntem credincioşi ideii noastre despre lsus Cristos, dar câţi dintre noi Îi suntem credincioşi Lui Însuşi? Credincioşia faţă de lsus înseamnă a merge înainte chiar dacă nu văd nimic (con­form Matei 14:29); credincioşia faţă de ideile mele înseamnă a „curăţa terenul” mai întâi, cu inteligenţa mea. Insă credinţa nu este o înţelegere intelectuală, ci este o predare deliberată în mâna unei Persoane, chiar şi atunci când nu mai văd nici o cale.Te întrebi dacă să faci un pas prin credinţă în lsus sau să aştepţi să vezi cum poţi face singur acel lucru? Ascultă de El cu o bucurie cutezătoare. Când El îţi spune ceva şi tu începi să argumentezi, aceasta este din cauză că ai o concepţie despre onoarea Lui care nu este, de fapt, onoarea Lui. Îi eşti tu loial lui lsus sau ideii pe care o ai despre EI? Eşti tu loial cuvintelor Lui sau încerci să faci un com­promis cu idei care nu au venit niciodată de la El? „Să faceţi tot ce vă va spune.”

Oswald Chambers

Cea mai delicată misiune de pe pământ

“… prietenul Mirelui” Ioan 3:29

Bunătatea şi puritatea nu trebuie niciodată să fie trăsături care să atragă atenţia spre ele însele, ci trebuie să fie doar nişte magneţi care să atragă la lsus Cristos. Dacă sfinţenia mea nu-i atrage pe oameni la El, ea nu este genul bun de sfinţenie, ci o influenţă care va trezi afecţiuni necumpătate şi va duce sufletele în rătăcire. Un sfânt minunat poate fi o piedică dacă nu-L prezintă pe lsus Cristos, ci numai ceea ce a făcut Cristos pentru el; acel om va lăsa impresia că are un caracter foarte frumos – dar aceasta nu înseamnă a fi un adevărat prieten al Mirelui; esunt cel care cresc tot timpul, nu El.

Pentru a menţine această prietenie şi credincioşie faţă de Mire, trebuie să fim mai atenţi la relaţia noastră morală şi vitală cu El decât la orice altceva, mai atenţi chiar decât la ascultare. Uneori nu avem nimic de ascultat şi singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să menţinem o legătură vitală cu lsus Cristos, având grijă ca nimic să nu intervină pentru a o rupe.

Numai ocazional ni se cere o ascultare concretă. Când apare o criză, trebuie să descoperim care este voia lui Dumnezeu, dar cea mai mare parte a vieţii nu ne-o petrecem într-o ascultare conştientă, ci în menţinerea acestei relaţii de prieten al Mirelui. Lucrarea creştină poate fi un mijloc prin care sufletul încetează de a mai fi preocupat cu lsus Cristos. In loc să fim prieteni ai Mirelui, devenim nişte providenţe amatoare şi putem lucra împotriva Lui, deşi folosim armele Lui.

Oswald CHAMBERS

Să mă ridic atât de sus?

Să ne ducem sfinţirea până la capăt în frică de Dumnezeu.

2 Corinteni 7:1

Având deci aceste promisiuni…. Eu revendic împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu în viaţa mea, şi pe drept, dar aceasta este numai perspectiva umană; perspectiva divină este ca, prin promisiunile Sale, să recunosc drepturile lui Dumnezeu asupra mea. De exemplu, înţeleg eu că trupul meu este templul Duhului Sfânt sau am vreun obicei trupesc care în mod clar nu poate sta în lumina lui Dumnezeu? Prin sfinţire. Fiul lui Dumnezeu ia chip în mine, apoi cu trebuie să-mi transform viaţa naturală într-o viaţă spirituală prin ascultarea de EL. Dumnezeu ne învaţă până în cele mai mici amănunte.

Când El începe să te cerceteze, nu te sfătui cu carnea şi sângele, ci curăţeşte-te imediat. Păstrează-te curat în umblarea ta zilnică! Trebuie să mă curăţ de toată întinăciunea cărnii şi a duhului, până când ambele sunt în armonie cu natura lui Dumnezeu. Este gândirea mea spirituală în acord perfect cu viaţa Fiului lui Dumnezeu din mine sau sunt rebel în mintea mea? Îmi formez eu gândul lui Cristos? El n-a vorbit niciodată de pe poziţia drepturilor Lui, ci a vegheat mereu ca duhul Lui să fie permanent supus Tatălui Său.

Eu am responsabilitatea de a-mi păstra duhul în armonie cu Duhul Lui şi atunci, treptat, Isus mă va ridica la înălţimea la care a trăit El – în consacrare perfectă faţă de voia Tatălui Său, neacordând atenţie nici unui alt lucru. Îmi duc eu până la capăt această sfinţenie în frică de Dumnezeu? Este Dumnezeu liber să lucreze în mine şi încep ceilalţi să-L vadă din ce în ce mai mult pe El în viaţa mea? Fii serios în dedicarea ta faţă de Dumnezeu şi lasă cu bucurie deoparte toate celelalte lucruri. Pune-L literalmente pe Dumnezeu pe primul loc în viaţa ta.

Oswald CHAMBERS