12 Martie

„Al cui eşti?” 1 Samuel 30:13

În creştinism nu există neutralitate. Ori suntem înrolaţi sub steagul Prinţului Emanuel ca să luptăm în bătăliile Sale, ori suntem slujitorii Prinţului Negru, Satana. „Al cui eşti?”. Cititorule, permite-mă se te ajut să răspunzi. Ai fost născut din nou? Dacă da, eşti al lui Christos, dar dacă nu te-ai născut din nou, nu poţi fi al Lui. In cine îţi pui încrederea? Cei care cred în Isus sunt fii ai lui Dumnezeu. Ale cui lucrări le faci? Cu siguranţă că îţi slujeşti stăpânul, fiindcă cel căruia îi slujeşti este stăpânul tău. A cui tovărăşie o cauţi? Dacă îi aparţii lui Isus, te vei împrieteni cu cei care poartă semnul Crucii. Aşa cum spune proverbul, cei care se aseamănă se adună.

Care este subiectul tău de discuţie? Este ceresc, sau pământesc? Ce ai învăţat de la Stăpânul tău? Slujitorii învaţă multe de la cel pe care îl slujesc. Dacă îţi petreci timpul cu Isus, se va spune despre tine, aşa cum s-a spus despre Petru şi Ioan, că „au priceput că fuseseră cu Isus” (Fapte 4:13). Te mai întreb încă o dată, „al cui esti”? Răspunde cinstit înainte să adormi. Dacă nu eşti al lui Christos, ai intrat într-o slujbă grea. Fugi de sângerosul tău stăpân! Intră în slujba Domnului iubirii, şi te vei bucura de binecuvântare.

Dacă eşti al lui Christos, lasă-mă să-ţi dau patru sfaturi. Ii aparţii lui Isus; de aceea, ascultă-L Fă din Cuvântul Său legea ta; fă din voia sa dorinţa inimii tale. De vreme ce îi aparţii Celui Iubit, iubeşte-L. Lasă-ţi inima să se alipească de El; lasă-ţi sufletul să se desfete în El. Fiindcă îi aparţii Fiului lui Dumnezeu, încrede-te în El. Nu căuta odihnă în altă parte. Ii aparţii Regelui Regilor, aşa că fii hotărât pentru El. Nu te clătina în toate părţile. Deşi nu porţi nici un semn distinctiv, trăieşte viaţa în aşa fel încât să se vadă clar cui îi aparţii.

C.H. Spurgeon

Dacă spui că ești în viață

Dacă spui că ești în viață
Și ai duh de la Isus
Nu te lăuda la oameni
Nu te crede mai presus.

Fii smerit și caută-ntr-una
Să îi placi lui Dumnezeu
Că vor fi și zile-n care
Îți va fi pe cale greu.

Dacă vrei să-ți fie bine
Când pe cale-naintezi
Ține mijlocul cărării
De-acolo poți să veghezi.

Stând pe marginea cărării
Vei fi lipsit de speranță
Și riscul e foarte mare
Să n-ai pic de siguranță.

Dacă vrei să ai credință
Nu privi la slăbiciuni
Domnul este biruință
Crede că face minuni.

Orice boală ai avea
Și durerea-oricât de mare
Dumnezeu are putere
Să te scape de-ncercare.

Dacă cauți doar confort
Și-ai vrea totul ca-n palate
Nu te înșela amice
Nu te înșela tu frate.

Pe cale nu e doar soare
Pe ea sunt și spini și nori
Nu-i doar zi de sărbătoare
Nu vor fi numai culori.

Dacă spui că ești în viață
Și trăiești pentru Isus
Nu-ți dori comoditatea
Nu-ți va da nimic în plus.

Caută să fii smerit
Și în vorbe și-n purtare
Și Dumnezeu îți va da
Har și binecuvântare.

 Samuel Ghiran 

8 Martie

 „Ea i-a pus numele Ben-Oni (Fiul durerii mele), dar tatăl său i-a pus numele Beniamin (Fiul dreptei).” Genesa 35:18

Fiecare lucru are o parte întunecată şi una strălucitoare. Rahela a fost copleşită de durerea naşterii, care a adus-o în pragul morţii; Iacov, deşi plângea moartea soţiei sale, a văzut că naşterea copilului era o binecuvântare. Ar fi bine pentru noi ca, în timp ce carnea jeleşte încercările, să triumfăm în credinţă prin statornicie divină. Leul lui Samson s-a transformat în miere, şi la fel se va întâmpla şi cu necazurile noastre dacă le privim cum se cuvine. Marea furtunoasă hrăneşte o mulţime de peşti; pădurea sălbatică ascunde frumuseţea multor flori; vântul vijelios duce departe mirosurile pestilenţiale şi îngheţul amarnic afânează solul. Norii întunecaţi picură stropi de lumină, şi pământul negru dă viaţă florilor viu colorate.

In fiecare mină a răului se află un filon al binelui. Inimile triste au o neobişnuită abilitate de a descoperi cele mai neplăcute faţete ale unei încercări. Dacă ar fi o singură groapă în toată lumea, ei şi-ar frânge gâtul în ea; dacă ar fi un singur leu în deşert, ei i-ar auzi răgetul. Cu totii avem tendinţa să acţionăm în felul acesta. Suntem gata uneori să strigăm ca Iacov: „Toate acestea pe mine mă lovesc!” (Genesa 42:36). Cel credincios îi încredinţează Domnului toate grijile lui şi apoi aşteaptă cele mai bune rezultate în urma celor mai rele calamităţi. Ca şi oamenii lui Ghedeon, cei credincioşi nu se uită la ulciorul spart, ci se bucură că lumina străluceşte mai tare fără el.

Din scoicile aspre ale greutăţilor, credinţa extrage perlele onoarei; din adâncimile oceanului nefericirii, ea ridică barierele de coral ale experienţei. Când se retrage valul bunăstării, credinţa găseşte comori ascunse în nisip; când apune soarele desfătărilor, credinţa îşi întoarce telescopul spre stelele făgăduinţelor cereşti. Când însăşi moartea îşi face apariţia, credinţa arată spre lumina învierii de dincolo de mormânt, şi îl transformă pe muribundul Ben-Oni în veşnic viul Beniamin.

C.H. Spurgeon

7 Februarie

 „Şi au auzit din cer un glas tare care le zicea „Suiti-vă aici”. Apocalipsa 11:12

Fără să considerăm aceste cuvinte în sens profetic, să le privim ca pe o invitaţie din partea înainte-mergătorului nostru către poporul Său sfinţit. La timpul potrivit, toţi credincioşii vor auzi „un glas tare din cer” spunându-le „suiţi-vă aici”. Pentru sfinţi, acesta trebuie să fie un subiect de voioasă aşteptare. In loc să ne temem de timpul când vom părăsi lumea ca să mergem la Tatăl, ar trebuie să-1 aşteptăm cu nerăbdare. Cântecul nostru să fie: Inima mea e lângă El, la tronul sfânt, Şi răul nu o va putea atinge; Iar orele trec iute, să-mi spună aşteptând „Ridică-te, căci prin Mine poţi învinge”. Nu suntem chemaţi din mormânt, ci din cer.

Spiritele noastre cereşti doresc să respire din nou aerul lor firesc, totuşi aşteaptă în linişte chemarea cerească. Dumnezeul nostru ştie cel mai bine când să ne spună „suiţi-vâ aici”. Nu trebuie să dorim să grăbim momentul plecării. Ştiu că iubirea ne face să strigăm: O, Doamne al oştirilor, desparte marea Şi călăuzeşte-ne pe toţi spre cerul Tău. Dar răbdarea trebuie să-şi facă şi ea lucrarea. Dumnezeu, în înţelepciunea Sa, a rânduit un timp potrivit. Cu siguranţă, dacă ar exista regrete în ceruri, atunci sfinţii ar regreta că nu au trăit aici mai mult ca să facă mai mult bine.

O, mai multe boabe pentru grânarul ceresc — mai multe stele pentru coroana Domnului! Cum aş putea s-o fac, dacă nu trăind mai mult? E adevărat că într-o viaţă scurtă sunt mai puţine păcate; dar o, când îl slujim pe Dumnezeu şi El ne dă seminţe pe care să le semănăm şi grâne pe care să le secerăm, spunem că este mai bine pentru noi să rămânem unde suntem. Fie că Stăpânul nostru ne spune „mergeţi”, fie că ne spune „staţi”, să fim mulţumiţi atâta timp cât continuă să ne binecuvânteze cu prezenţa Sa.

C.H. Spurgeon

30 Ianuarie

 „In El am fost făcuţi şi moştenitori.” Efeseni 1:11

Când şi-a dat viaţa pentru noi, Isus a renunţat la toate drepturile şi privilegiile Sale. Deşi, ca Dumnezeu etern, are drepturi esenţiale pe care nici un muritor nu le poate reclama, ca Isus, Mijlocitor, Căpetenia legământului harului, El nu are nici o moştenire în afară de noi. Urmarea faptului că a fost ascultător până la moarte este că toţi cei pentru care a împlinit voinţa divină sunt ai Săi. El intră în slavă, dar nu pentru el, fiindcă este scris „Isus a intrat pentru noi ca înainte mergător” (Evrei 6:20, sublinierea autorului). Stă în prezenţa lui Dumnezeu? El apare „în prezenţa lui Dumnezeu pentru noi” (Evrei 9:24, sublinierea autorului).

Gândeşte-te la aceasta, credinciosule: nu ai nici un drept asupra cerului prin tine însuţi; drepturile tale se află în Christos. Dacă eşti iertat, este prin sângele Său. Dacă eşti îndreptăţit, este prin dreptatea Sa. Dacă eşti sfinţit, este fiindcă eşti în Isus „pe care Dumnezeu l-a făcut sfinţire pentru voi” (1 Corinteni 1:30). Dacă nu cazi, este fiindcă eşti păzit în Christos Isus; şi dacă eşti făcut desăvârşit în cele din urmă, este fiindcă „ai totul deplin în El” (Coloseni 2:10). De aceea este slăvit Isus, fiindcă totul este în El şi prin El.

Moştenirea noastră este sigură, fiindcă este obţinută în El, şi fiecare binecuvântare este mai dulce — chiar şi cerul este mai strălucitor — fiindcă am obţinut totul prin Isus Domnul nostru. Cine poate cântări moştenirea noastră divină? Numără bogăţiile lui Christos şi tezaurul Său, apoi încearcă să numeri bogăţiile care aparţin sfinţilor. Atinge fundul mării de bucurie a lui Christos, apoi încearcă să înţelegi fericirea „pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2:9). Îngrădeşte hotarele bunurilor lui Christos, apoi încearcă să zăgăzuieşti moştenirea celor aleşi. „Toate lucrurile sunt ale voastre… şi voi sunteţi ai lui Christos iar Christos al lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3:21, 23).

C.H. Spurgeon

10 Decembrie

„Astfel vom fi întotdeauna cu Domnul.” 1 Tesaloniceni 4:17

Cele mai plăcute vizite ale lui Christos sunt scurte şi trecătoare. Ochii noştri II văd o clipă, şi ne bucurăm „cu O bucurie negrăită si strălucită” (1 Petru 1:8); dar peste puţin timp nu II mai vedem, fiindcă Prea Iubitul nostru pleacă de la noi. Ca un cerb sau o căprioară, El trece peste munţi. Pleacă spre câmpurile de mirodenii şi nu se mai hrăneşte printre crini.

Dacă primim azi binecuvântare
Şi pacea celui de păcat iertat
Ziua de mâine este însă schimbătoare
Şi poate aduce groaza celui vinovat.

O, cât de plăcut va fi timpul când nu II vom mai privi de la distanţă, ci faţă în faţă! Când nu va mai fi ca un călător care rămâne peste noapte, ci ca un prieten care ne primeşte pe vecie în inima gloriei Sale! Nu II vom vedea pentru un timp, ci

În veşnicii de veşnicii nemăsurate
Privi-vom frumuseţea slavei Sale
Ne vom iubi Mântuitorul pe dreptate
Uimiţi de-atâta bunătate şi răbdare,

În cer nu vor fi întreruperi cauzate de păcat. Ochii noştri nu vor mai plânge, şi nici o problemă pământească nu ne va împiedica gândurile fericite. Nu va exista nimic care să ne oprească din contemplarea Soarelui Neprihănirii. O, dacă este atât de bine să-L vedem câte puţin, cât de minunat va fi să privim faţa Sa binecuvântată în veac de veac, fără nici un nor care să ne întunece, fără nici un vaiet de oboseală sau durere! Binecuvântată zi, când vei răsări! Vino, Soare al Neprihănirii! Bucuriile lumii tangibile ne pot părăsi oricând, fiindcă au nevoie de îmbunătăţiri. Dacă a muri înseamnă a intra într-o neîntreruptă tovărăşie cu Isus, atunci moartea este un câştig, şi picătura ei moartă este înghiţită de marea victoriei.

Meditaţii C. H. Spurgeon

21 Noiembrie

„Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.” Efeseni 4:30

Tot ce are credinciosul vine de la Christos, numai prin canalul Duhului de har. Mai mult, fiindcă toate binecuvântările ajung la tine prin intermediul Duhului Sfânt, nici un lucru bun nu poate veni fără un gând sfinţit, o închinare sinceră şi fapte de har, numai prin lucrarea sfinţitoare a aceluiaşi Duh. Chiar dacă sămânţa cea bună a fost semănată în sufletul tău, va rămâne în amorţire pâna când El va lucra „în voi… după plăcerea lui, şi voinţa, şi înfăptuirea” (Filipeni 2:13). Vrei să vorbeşti cu Isus – cum poţi s-o faci dacă Duhul Sfânt nu-ţi atinge limba? Vrei să te rogi? Vai, ce grea e munca dacă nu cumva „însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite” (Romani 8:26)! Vrei să învingi păcatul? Vrei să fii sfânt? Vrei să-ţi urmezi învăţătorul? Vrei să te înalţi pe culmile spiritualităţii? Vrei să fii făcut ca îngerii lui Dumnezeu, plin de zel şi ardoare pentru cauza Stăpânului?

Nu poţi fără Duhul Sfânt — „căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic” (loan 15:5). Mlădiţă din vie, nu poţi rodi fără butuc! Copil al lui Dumnezeu, nu ai altă viaţă în afară de viaţa pe care ţi-o dă Dumnezeu prin Duhul Sfânt! Să nu-L îndurerăm deci, şi să nu-L întărâtăm la mânie prin păcatele noastre. Să nu-L înăbuşim de la primele mişcări slabe în sufletul nostru. Să folosim orice sugestie şi să fim gata să ascultăm de îndată. Dacă Duhul Sfânt este într-adevăr atât de puternic, să nu începem nimic fără El.

Să nu facem nici un proiect, să nu plănuim nici o acţiune, şi să nu încheiem nici o tranzacţie fără să implorăm binecuvântarea Sa. Să îi dăruim omagiul cuvenit, şi să ne recunoaştem toată slăbiciunea în faţa Lui, şi apoi, întemeindu-ne numai pe El, să ne rugăm astfel: „deschide-mi inima pentru venirea Ta. Ridică-mă cu Duhul Tău sfânt, ca să-L primesc în toată fiinţa mea lăuntrică”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

22 Octombrie

„Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevărat!” Osea 14:4

Aceasta propoziţie este o fărâmă de divinitate în miniatură. Cel care îi înţelege sensul este un teolog, şi cel care se poate E cufunda în plinătatea ei este un învăţător al lui Israel. Este o condensare a mesajului glorios al mântuirii, care ne-a fost adusă prin Christos Isus, Răscumpărătorul nostru. Înţelesul se leagă de cuvintele „cu adevărat”. Acesta este modul glorios, potrivit, divin prin care coboară dragostea din cer pe pământ, o dragoste nemijlocită revărsată peste cei care o doresc, o caută şi o cer. Este, într-adevăr, singura cale pentru ca Dumnezeu să ne iubească aşa cum suntem. Textul dă o lovitură de moarte oricărei potriviri: „îi voi iubi cu adevărat”.

Dacă ar fi nevoie de o potrivire din partea noastră, Dumnezeu nu ne-ar putea iubi cu adevărat; iubirea Lui s-ar micşora din cauza neputinţei noastre. Dar El spune: „îi voi iubi cu adevărat”. Noi ne plângem: „Doamne, inima mea este atât de împietrită”. El răspunde: „te voi iubi cu adevărat”. Noi spunem: „Dar nu îmi simt nevoia aşa cum ar trebui. Nu simt dorinţă sufletească, aşa cum aş vrea”. Şi El răspunde: „nu te iubesc fiindcă simţi sau doreşti. Te iubesc cu adevărat”. Aminteşte-ţi, dorinţa sufletului nu este o condiţie, fiindcă nu există condiţii. Legământul harului nu are condiţionări. Fără nici un merit al nostru, ne putem întemeia pe făgăduinţa lui Dumnezeu făcută prin Christos Isus, care a spus: „oricine crede în El, nu este judecat” (loan 3:18).

Este o binecuvântare să ştii că harul lui Dumnezeu este cu adevărat al nostru, oricând, fără pregătire, fără potrivire, fără bani, fără preţ! „Îi voi iubi cu adevărat”. Aceste cuvinte alungă îndoielile; într-adevăr, textul a fost scris special pentru cei neascultători: „le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor; îi voi iubi cu adevărat” Neascultătorule, cu siguranţă că generozitatea făgăduinţei îţi frânge inima, aşa că întoarce-te şi caută faţa Tatălui tău.

Meditaţii C. H. Spurgeon

24 Septembrie

 „Îmi era ruşine să cer împăratului o oaste de însoţire şi călăreţi, ca să ne ocrotească împotriva vrăjmaşului pe drum, căci spusesem împăratului: Mâna Dumnezeului nostru este, spre binele lor, peste toţi cei ce-L. caută, dar puterea şi mânia Lui sunt peste toţi cei care-L, părăsesc”. Ezra 8:22

Din multe motive, un convoi ar fi fost preferabil unei cete de pelerini, dar o ruşine sfântă nu i-a permis lui Ezra să îl ceară. El se temea că regele va considera declaraţia lui de credinţă ipocrizie, sau îşi va imagina că Dumnezeul lui Israel nu este în Stare să-Şi păzească proprii închinători. El nu putea să se sprijine pe un braţ de carne într-o chestiune care ţinea de Domnul; de aceea, caravana a pornit fără protecţie vizibilă, păzită de Cel care este sabia şi scutul poporului Său. Mă tem că puţini credincioşi simt această gelozie sfântă pentru Domnul. Chiar şi cei care, într-o anumită măsură, păşesc prin credinţă, sunt tulburaţi Ocazional de pofte şi cer ajutor de la oameni.

Este o mare binecuvântare să nu ai stâlpi şi proptele, şi să te sprijini pe Stânca Veacurilor, întemeiată pe Domnul însuşi. Oare vom căuta ajutorul statului pentru biserică, ştiind că Domnul este dezonorat atunci când cerem ajutorul Cezarului? De parcă Domnul nu ar putea susţine nevoile propriei Sale cauze! O să alergăm la prieteni şi la rude după ajutor, dacă ne amintim că Domnul este slăvit atunci când ne sprijinim numai pe braţul Său? Suflete, aşteaptă-L pe Dumnezeu. „Dar”, va spune cineva, „nu există mijloace?” Cu siguranţă că sunt; dar greşeala noastră constă uneori în neglijarea lor.

Mult mai adesea, izvorăşte din faptul că ne punem încrederea în ele în loc să ne încredem în Dumnezeu. Puţini sunt cei care neglijează braţul creat, dar mulţi păcătuiesc încrezându-se prea mult în el. Învaţă, dragă cititorule, să-L slăveşti pe Domnul, lăsând deoparte alte mijloace, atunci când folosirea lor dezonorează numele Domnului.

Spurgeon- Meditatii zilnice

23 August

„Nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor.” Isaia 65:19

Cei slăviţi nu mai plâng, fiindcă toate cauzele durerii au dispărut. Nu există prietenii sfărâmate sau planuri năruite în ceruri. Sărăcia, foametea, primejdiile şi bârfa vor fi necunoscute acolo. Nici o durere nu îi va necăji; nici un gând de moarte sau pierdere nu îi va întrista. Ei nu mai plâng, fiindcă sunt sfinţiţi pe deplin. Nici o „inimă rea şi necredincioasă” (Evrei RI2) nu îi va face să se îndepărteze de viul Dumnezeu. Ei sunt fără greşeală în faţa tronului Său şi se conformează deplin imaginii Sale. Cei care au încetat să păcătuiască încetează să jelească. Nu mai plâng, fiindcă teama de schimbare a trecut. Ei ştiu că sunt în deplină siguranţă. Păcatul este izgonit afară, şi ei sunt înăuntru. Ei trăiesc într-o cetate care nu cunoaşte furtuna. Ei se bucură de un soare care nu apune niciodată. Ei se adapă dintr-un râu care nu seacă niciodată, şi mănâncă fructele unui pom care nu se usucă niciodată.

Pot să treacă milenii după milenii, veşnicia nu se va termina; şi cât va tine veşnicia, nemurirea şi binecuvântarea lor nu se vor sfârşi. Ei vor fi întotdeauna cu Domnul. Nu vor mai plânge, fiindcă dorinţa li s-a îndeplinit Nu-şi pot dori ceva ce au deja. Ochi şi ureche, Inimă şi mână, judecată, imaginaţie, speranţă, dorinţă, voinţă şi orice facultate este pe deplin satisfăcută. Aşa imperfecte cum sunt acum ideile noastre despre ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru cei care ÎI iubesc, Duhul Sfânt ne-a descoperit destul ca să ştim că sfinţii vor primi o binecuvântare supremă.

Bucuria lui Christos, care este plină de infinite bunătăţi, este în ei. Ei se vor scălda în marea nesfârşită şi nemărginită a fericirii. Aceeaşi odihnă rămâne şi pentru noi. Nu poate fi prea departe. Peste puţin timp, salcia plângătoare va fi înlocuită de ramura victorioasă de palmier, şi picăturile de durere vor fi transformate în perle de binecuvântare veşnică. „Mângâiaţi-vă unul pe altul cu aceste cuvinte”.

Meditaţii C. H. Spurgeon