21 Noiembrie

Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.” Efeseni 4:30

Tot ce are credinciosul vine de la Christos, numai prin canalul Duhului de har. Mai mult, fiindcă toate binecuvântările ajung la tine prin intermediul Duhului Sfânt, nici un lucru bun nu poate veni fără un gând sfinţit, o închinare sinceră şi fapte de har, numai prin lucrarea sfinţitoare a aceluiaşi Duh. Chiar dacă sămânţa cea bună a fost semănată în sufletul tău, va rămâne în amorţire pâna când El va lucra „în voi… după plăcerea lui, şi voinţa, şi înfăptuirea” (Filipeni 2:13). Vrei să vorbeşti cu Isus – cum poţi s-o faci dacă Duhul Sfânt nu-ţi atinge limba? Vrei să te rogi? Vai, ce grea e munca dacă nu cumva „însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite” (Romani 8:26)! Vrei să învingi păcatul? Vrei să fii sfânt? Vrei să-ţi urmezi învăţătorul? Vrei să te înalţi pe culmile spiritualităţii? Vrei să fii făcut ca îngerii lui Dumnezeu, plin de zel şi ardoare pentru cauza Stăpânului?

Nu poţi fără Duhul Sfânt — „căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic” (loan 15:5). Mlădiţă din vie, nu poţi rodi fără butuc! Copil al lui Dumnezeu, nu ai altă viaţă în afară de viaţa pe care ţi-o dă Dumnezeu prin Duhul Sfânt! Să nu-L îndurerăm deci, şi să nu-L întărâtăm la mânie prin păcatele noastre. Să nu-L înăbuşim de la primele mişcări slabe în sufletul nostru. Să folosim orice sugestie şi să fim gata să ascultăm de îndată. Dacă Duhul Sfânt este într-adevăr atât de puternic, să nu începem nimic fără El.

Să nu facem nici un proiect, să nu plănuim nici o acţiune, şi să nu încheiem nici o tranzacţie fără să implorăm binecuvântarea Sa. Să îi dăruim omagiul cuvenit, şi să ne recunoaştem toată slăbiciunea în faţa Lui, şi apoi, întemeindu-ne numai pe El, să ne rugăm astfel: „deschide-mi inima pentru venirea Ta. Ridică-mă cu Duhul Tău sfânt, ca să-L primesc în toată fiinţa mea lăuntrică”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

22 Octombrie

Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevărat!” Osea 14:4

Aceasta propoziţie este o fărâmă de divinitate în miniatură. Cel care îi înţelege sensul este un teolog, şi cel care se poate E cufunda în plinătatea ei este un învăţător al lui Israel. Este o condensare a mesajului glorios al mântuirii, care ne-a fost adusă prin Christos Isus, Răscumpărătorul nostru. Înţelesul se leagă de cuvintele „cu adevărat”. Acesta este modul glorios, potrivit, divin prin care coboară dragostea din cer pe pământ, o dragoste nemijlocită revărsată peste cei care o doresc, o caută şi o cer. Este, într-adevăr, singura cale pentru ca Dumnezeu să ne iubească aşa cum suntem. Textul dă o lovitură de moarte oricărei potriviri: „îi voi iubi cu adevărat”.

Dacă ar fi nevoie de o potrivire din partea noastră, Dumnezeu nu ne-ar putea iubi cu adevărat; iubirea Lui s-ar micşora din cauza neputinţei noastre. Dar El spune: „îi voi iubi cu adevărat”. Noi ne plângem: „Doamne, inima mea este atât de împietrită”. El răspunde: „te voi iubi cu adevărat”. Noi spunem: „Dar nu îmi simt nevoia aşa cum ar trebui. Nu simt dorinţă sufletească, aşa cum aş vrea”. Şi El răspunde: „nu te iubesc fiindcă simţi sau doreşti. Te iubesc cu adevărat”. Aminteşte-ţi, dorinţa sufletului nu este o condiţie, fiindcă nu există condiţii. Legământul harului nu are condiţionări. Fără nici un merit al nostru, ne putem întemeia pe făgăduinţa lui Dumnezeu făcută prin Christos Isus, care a spus: „oricine crede în El, nu este judecat” (loan 3:18).

Este o binecuvântare să ştii că harul lui Dumnezeu este cu adevărat al nostru, oricând, fără pregătire, fără potrivire, fără bani, fără preţ! „Îi voi iubi cu adevărat”. Aceste cuvinte alungă îndoielile; într-adevăr, textul a fost scris special pentru cei neascultători: „le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor; îi voi iubi cu adevărat” Neascultătorule, cu siguranţă că generozitatea făgăduinţei îţi frânge inima, aşa că întoarce-te şi caută faţa Tatălui tău.

Meditaţii C. H. Spurgeon

24 Septembrie

 „Îmi era ruşine să cer împăratului o oaste de însoţire şi călăreţi, ca să ne ocrotească împotriva vrăjmaşului pe drum, căci spusesem împăratului: Mâna Dumnezeului nostru este, spre binele lor, peste toţi cei ce-L. caută, dar puterea şi mânia Lui sunt peste toţi cei care-L, părăsesc”. Ezra 8:22

Din multe motive, un convoi ar fi fost preferabil unei cete de pelerini, dar o ruşine sfântă nu i-a permis lui Ezra să îl ceară. El se temea că regele va considera declaraţia lui de credinţă ipocrizie, sau îşi va imagina că Dumnezeul lui Israel nu este în Stare să-Şi păzească proprii închinători. El nu putea să se sprijine pe un braţ de carne într-o chestiune care ţinea de Domnul; de aceea, caravana a pornit fără protecţie vizibilă, păzită de Cel care este sabia şi scutul poporului Său. Mă tem că puţini credincioşi simt această gelozie sfântă pentru Domnul. Chiar şi cei care, într-o anumită măsură, păşesc prin credinţă, sunt tulburaţi Ocazional de pofte şi cer ajutor de la oameni.

Este o mare binecuvântare să nu ai stâlpi şi proptele, şi să te sprijini pe Stânca Veacurilor, întemeiată pe Domnul însuşi. Oare vom căuta ajutorul statului pentru biserică, ştiind că Domnul este dezonorat atunci când cerem ajutorul Cezarului? De parcă Domnul nu ar putea susţine nevoile propriei Sale cauze! O să alergăm la prieteni şi la rude după ajutor, dacă ne amintim că Domnul este slăvit atunci când ne sprijinim numai pe braţul Său? Suflete, aşteaptă-L pe Dumnezeu. „Dar”, va spune cineva, „nu există mijloace?” Cu siguranţă că sunt; dar greşeala noastră constă uneori în neglijarea lor.

Mult mai adesea, izvorăşte din faptul că ne punem încrederea în ele în loc să ne încredem în Dumnezeu. Puţini sunt cei care neglijează braţul creat, dar mulţi păcătuiesc încrezându-se prea mult în el. Învaţă, dragă cititorule, să-L slăveşti pe Domnul, lăsând deoparte alte mijloace, atunci când folosirea lor dezonorează numele Domnului.

Spurgeon- Meditatii zilnice

23 August

Nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor.” Isaia 65:19

Cei slăviţi nu mai plâng, fiindcă toate cauzele durerii au dispărut. Nu există prietenii sfărâmate sau planuri năruite în ceruri. Sărăcia, foametea, primejdiile şi bârfa vor fi necunoscute acolo. Nici o durere nu îi va necăji; nici un gând de moarte sau pierdere nu îi va întrista. Ei nu mai plâng, fiindcă sunt sfinţiţi pe deplin. Nici o „inimă rea şi necredincioasă” (Evrei RI2) nu îi va face să se îndepărteze de viul Dumnezeu. Ei sunt fără greşeală în faţa tronului Său şi se conformează deplin imaginii Sale. Cei care au încetat să păcătuiască încetează să jelească. Nu mai plâng, fiindcă teama de schimbare a trecut. Ei ştiu că sunt în deplină siguranţă. Păcatul este izgonit afară, şi ei sunt înăuntru. Ei trăiesc într-o cetate care nu cunoaşte furtuna. Ei se bucură de un soare care nu apune niciodată. Ei se adapă dintr-un râu care nu seacă niciodată, şi mănâncă fructele unui pom care nu se usucă niciodată.

Pot să treacă milenii după milenii, veşnicia nu se va termina; şi cât va tine veşnicia, nemurirea şi binecuvântarea lor nu se vor sfârşi. Ei vor fi întotdeauna cu Domnul. Nu vor mai plânge, fiindcă dorinţa li s-a îndeplinit Nu-şi pot dori ceva ce au deja. Ochi şi ureche, Inimă şi mână, judecată, imaginaţie, speranţă, dorinţă, voinţă şi orice facultate este pe deplin satisfăcută. Aşa imperfecte cum sunt acum ideile noastre despre ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru cei care ÎI iubesc, Duhul Sfânt ne-a descoperit destul ca să ştim că sfinţii vor primi o binecuvântare supremă.

Bucuria lui Christos, care este plină de infinite bunătăţi, este în ei. Ei se vor scălda în marea nesfârşită şi nemărginită a fericirii. Aceeaşi odihnă rămâne şi pentru noi. Nu poate fi prea departe. Peste puţin timp, salcia plângătoare va fi înlocuită de ramura victorioasă de palmier, şi picăturile de durere vor fi transformate în perle de binecuvântare veşnică. „Mângâiaţi-vă unul pe altul cu aceste cuvinte”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Prietenia-i un tezaur

Prietenia e-o comoară, e-un adevărat tezaur,
Dacă știi s-o prețuiești, n-ai nevoie nici de aur.
Cine are un prieten sincer cu adevărat,
Dumnezeu l-a fericit și e cel mai câștigat.

Prietenia sinceră, fără scop și viclenie,
Este de neprețuit, este o bijuterie.
Dacă vrei să ai prieteni, trebuie să fii cinstit,
Nu să umbli cu vrăjeli și să minți necontenit.

Dacă minți, nu-i prietenie, este doar un scop ascuns,
Unde nu-i sinceritate, fățărnicia a pătruns.
Un prieten nu-l câștigi pentru a-l batjocori,
Nu, nu asta-i prietenia, nu așa fac prietenii.

De-asta-i rară prietenia, fiindcă nu-i sinceritate,
Numai adevărul leagă oamenii în unitate.
Când persistă-n prietenie o minciună cât de mică,
Te cuprinde și invidia dar și o sinistră frică.

De-asta-i bine și frumos prietenul să-l prețuiești,
Nu să-l cauți doar cu scopuri și apoi să-l părăsești.
Prietenul adevărat nu stropește cu venin,
Ci rămâne lângă tine și de-s ploi și de-i senin.

Asta-nseamnă prietenie, restul este doar gargară,
Prietenia e-un câștig, nicidecum nu-i o povară.
Cine are un prieten, astăzi când e tot mai greu,
Este binecuvântat și-mplinit de Dumnezeu!

Nichifor Nicu 

28 Iulie

Eram prost si fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta.” Psalmi 73:22

Aminteşte-ţi că aceasta este mărturia unui om după inima lui Dumnezeu; scriind despre viaţa lui dinainte, David spunea „eram prost si fără judecată”. Cuvântul „prost” înseamnă mai mult decât semnifică el în limbajul de zi cu zi. David, în al treilea verset al acestui psalm, scria: „căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, când vedeam fericirea celor răi”, ceea ce ne arată că prostia celor nesocotiţi este păcătoasă. El însuşi se socoate „prost”, şi adaugă un plus de intensitate la această caracterizare – „şi fără judecată”. Cât de prost era, nu se poate spune. Era un prost păcătos, un prost care nu putea fi scuzat ci, din contră, trebuia condamnat din cauza perversităţii şi ignoranţei voite; motivul era că fusese invidios pe prosperitatea prezentă a celor răi, uitând sfârşitul îngrozitor care îi aştepta.

Suntem mai buni decât David, şi ne putem considera înţelepţi? Putem spune că am ajuns la desăvârşire, sau că am fost atât de pedepsiţi încât nuiaua nu mai are nimic rău de alungat? Ah, aceasta este mândrie! Dacă David era prost, cât de proşti ne-am socoti şi noi dacă ne-am putea vedea! Priveşte în urmă, credinciosule. Gândeşte-te că te-ai îndoit de Dumnezeu atunci când El îţi era credincios.
Gândeşte-te că, în prostia ta, ai strigat „nu aşa, Tată”, atunci când El şi-a încrucişat mâinile îndurerate ca să-ţi ofere o binecuvântare mai mare. Gândeşte-te la multele ocazii în care ai citit despre providenţele Sale în întuneric, când ai uitat să interpretezi voia cerului, şi ai murmurat „toate lucrurile sunt împotriva mea”, atunci când toate lucrau pentru tine!

Gândeşte-te de câte ori ai ales păcatul din cauza plăcerii sale, atunci când plăcerea aceea era o adevărată rădăcină a amărăciunii! Cu siguranţă că, dacă ne-am cunoaşte propriile inimi, am pleda vinovaţi în faţa sentinţei de prostie păcătoasă. Conştienţi de această „prostie”, trebuie să transformăm concluzia lui David în hotărârea noastră „mă vei călăuzi cu sfatul Tău” (Psalmi 73:24).

Meditaţii C. H. Spurgeon

10 Mai

Dar acum, Hristos a înviat din morţi.” 1 Corinteni 15:20

Întregul sistem al creştinismului se bazează pe faptul că Christos a înviat din morţi, fiindcă „dacă n-a înviat Christos, propovăduirea noastră este zadarnica, şi zadămica este şi credinţa voastră… voi sunteţi în păcatele voastre” (1 Corinteni 15:14, 17). Divinitatea lui Christos exe dovedită prin învierea Sa, de vreme ce El a fost „dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, în ce priveşte duhul sfinţeniei, prin învierea morţilor” Romani 1:4). Dacă El nu ar fi înviat, am fi avut dreptul să ne îndoim de dumnezeirea Sa. Mai mult încă, chiar şi suveranitatea lui Christos depinde de învierea Sa „căci Christos pentru aceasta a murit şi a înviat, ca să aibă stăpânire şi peste cei morţi şi peste cei vii” (Romani 14:9).

Din nou, îndreptăţirea noastră, această binecuvântare a legământului, este legată de victoria triumfătoare a lui Christos asupra morţii şi a mormântului, fiindcă El „a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihănit” (Romani 4:25). Mai mult, nașterea noastră din nou este legată de învierea Sa, fiindcă noi ne-am născut din nou, prin învierea lui Isus Christos din morţi, la o nădejde vie” (1 Petru 1:3). Şi cu siguranţă că învierea noastră din morţi este legată de învierea Sa, fiindcă „dacă duhul Celui ce a înviat pe Isus Christos dintre cei morşi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Isus Christos din morţi, va învia şi în trupurile voastre muritoare, din pricina duhului Său, care locuieşte în voi” Romani 8:11).

Dacă Christos nu a înviat, nici noi nu vom învia; dar dacă El a înviat, atunci cei care au adormit în Christos nu vor pieri, ci vor vedea pe Dumnezeul lor. De aceea, panglica argintie a învierii străbate binecuvântările credinţei, de la naşterea din nou la slava veşnică, şi le leagă pe toate la un loc. Cât de important este, deci, acest fapt, şi cât de mult se va bucura creştinul ştiind că, fără îndoială,

„Cristos a înviat din morţi”.
Făgăduinţele s-au împlinit,
Lucrarea de răscumpărare s-a încheiat,
Dreptatea şi îndurarea s-au unit,
Căci Dumnezeu pe Fiul Său a înviat.

Meditaţii C. H. Spurgeon

20 Aprilie

Pentru că, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii.” Evrei 2:14

Copii ai lui Dumnezeu, moartea şi-a pierdut tăişul, fiindcă puterea diavolului a fost nimicită. Deci nu vă mai temeţi de moarte. Cereţi harul Duhului Sfânt să vă întărească pentru ceasul acela prin cunoaştere şi credinţă în Mântuitorul. Dacă veţi trăi lângă crucea de pe calvar vă veţi gândi la moarte cu plăcere și o veţi întâmpina cu bucurie. Este plăcut să mori în Domnul; somnul în Isus este o binecuvântare. Moartea nu mai este o pedeapsă; este o întoarcere din exil, o călătorie spre locaşurile în care se află deja cei dragi.

Distanţa dintre sufletele din cer şi sfinţii de pe pământ pare mare, dar nu este aşa. Nu suntem departe de casă — într-o clipă vom ajunge acolo. Pânzele sunt Rdicate; sufletul este lansat. Cât de lungă va fi călătoria? Câte vânturi vor trebui să sufle în pânzele obosite până vom ajunge în portul păcii? Cât vom pluti prin furtuni înainte de a ajunge în marea odihnei? Iată răspunsul: „să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul” (2 Corinteni 5:8). De abia plecată, corabia ajunge imediat în port. îşi întinde pânzele, şi ancorează. Ca şi corabia de pe Marea Galileei, este înconjurată de furtună, dar Isus merge pe mare şi spune: „Eu sunt; nu vă temeţi” (Ioan 6:20), ȘI O călăuzeşte spre uscat.

Nu vă gândiţi că va trece mult între clipa morţii şi veşnicia slavei. Când închizi ochii pe pământ, îi deschizi în ceruri. Caii de foc nu zăbovesc nici o clipă pe drum. Atunci, copil al lui Dumnezeu, de ce te temi de moarte, ştiind că prin moartea Domnului tău, blestemul ei a fost distrus? Acum moartea este ca scara lui Iacov, cu prima treaptă în mormânt şi ultima în slava veşnică.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Isaia 53

Cine-a crezut in ce ni se vestise,
Sau bratul Domnului a cunoscut?
Chiar de la inceput, de cand venise,
Ca o odrasla slaba a crescut.

Ca un Lastar ce creste in pustie,
Prin frumusete nu ne atragea,
Nu stralucea decat in modestie,
Placut la-nfatisare nu era.

Om al durerii si al suferintei
A fost de toata lumea parasit,
Invesmantat in haina umilintei
L-am ignorat si L-am dispretuit.

Si totusi, suferinta ce-a purtat-o
A fost a noastra; fiindca ne-a iubit
Durerea noastra-asupra Lui a luat-o,
Nu pentru vina Lui a fost lovit.

Ci pentru noi a fost strapuns pe cruce,
Vinovatia noastra a purtat,
Pedeapsa, care pace ne aduce,
El a primit-o, si ne-a vindecat.

Mergeam pe drumul nostru in nestire,
Cu totii rataceam ca niste oi,
Insa, a noastra grea nelegiuire
Pe El a pus-o Domnul, nu pe noi.

Ca mielul dus inspre macelarie,
Si ca o oaie muta, n-a rostit
Nici macar un cuvant de vrajmasie
Cand a fost chinuit si asuprit.

Prin judecata si prin apasare
El a fost luat, dar cine a crezut
Ca moartea Lui a fost ispasitoare
Pentru poporul care L-a vandut?

De cel bogat I-a fost sapat mormantul,
Si groapa I-a fost pusa intre rai,
Macar ca nu I-a fost viclean cuvantul
Si n-a mers pe-a nelegiuirii cai.

Domnul a hotarat ca sa-L zdrobeasca
Prin suferinta… Dar prin jertfa Sa,
Samanta de urmasi ce-o sa-odrasleasca
O va vedea, si se va bucura.

Si va simti atunci inviorarea
Prin rodul muncii sufletului Lui
Cand multi primi-vor binecuvantarea,
O stare dupa voia Domnului.

De-aceea cu cei mari Ii voi da parte,
La loc cu cei puternici si-naltati,
Caci pentru pacatosi S-a dat la moarte
Si S-a rugat pentru cei vinovati.

Anca Winter 

19 Februarie

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată în ce privinţă Mă voi lăsa înduplecat de casa lui Israel, şi iată ce voi face pentru ei.” Ezechiel 36:37

Rugăciunea este vestitorul îndurării. Intoarce-te la istoria sfântă, şi vei vedea că nici o mare îndurare nu a venit peste lume fără să fie vestită de rugăciune. Ai experimentat acest adevăr şi în viaţa ta. Dumnezeu ţi-a acordat multe favoruri nesolicitate, dar marile rugăciuni au fost întotdeauna preludiul marilor îndurări. Când ai găsit pentru prima dată pacea prin sângele de la Cruce, te-ai rugat mult şi ai cerut stăruitor ca Dumnezeu să-ţi îndepărteze îndoielile şi să te elibereze de suferinţă. Asigurarea ta a fost rezultatul rugăciunii. Când ai avut bucurii mari ai fost obligat să le priveşti ca pe nişte răspunsuri la fugăciune.

Când ai primit izbăvire în necazuri şi ajutor în primejdii, ai putut spune: „Eu am căutat pe Domnul, şi mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile, mele” (Psalmi 34:4). Rugăciunea este întotdeauna prefaţa binecuvântării. Merge înaintea binecuvântării ca o umbră. Când soarele îndurării lui Dumnezeu răsare peste nevoile noastre, aruncă umbra rugăciunii departe pe câmp. Când Dumnezeu ridica un munte de binecuvântări, Străluceşte El însuşi în spatele lui şi ne cufundă sufletele în umbra rugăciunii, ca să ne simţim în siguranţă. Dacă ne rugăm mult, cererile noastre devin umbre ale îndurării.

Rugăciunea este legată de binecuvântare şi ne arată valoarea ei. Dacă avem binecuvântări fără să cerem, ne gândim la ele ca la nişte lucruri Comune; rugăciunea însă transformă îndurările în diamante. Lucrurile pe care le cerem sunt preţioase pentru noi, dar nu le realizăm valoarea până când nu le căutăm din toată inima.

Rugăciunea împrăştie norii de furtună
Şi urcă pe treptele scării din Betel;
Ne dă iubire şi speranţă într-o lume mai bună
Aduce binecuvântări din cer.

Meditaţii C. H. Spurgeon