Harul pierdut

Pierdurăm dragostea dintâi,
În lumea poftelor alese
Precum a celor din Efes
Ce voia Domnului au înțeles,
Ce au răbdat și suferit diverse.

Pierdurăm râvna Evangheliei păcii,
Ce la început ne cotropea,
Răspândind a Sa lumină
Și trăind o sfânta disciplină,
Oh, Doamne, cât de ușor totul părea.

Pierdurăm ținta alergării noastre,
Îngrijorați de ce vom mai mânca
Oare ‘om culege roada din semestre?
În loc de a Te glorifica…
Oh, Doamne, dar dacă vor seca?

Pierdurăm bucuria Mântuirii,
Și rugăciunea, clocotind în adunări
Pierdurăm glasul ce răsuna-n cântări,
Pierdurăm cercetarea răsăririi,
Și-al Duhului Cel Sfânt fiori.

Pierdurăm Sfânta Sa înțelepciune,
Ce-o dată-n noi s-a coborât
Pierdurăm și a noast’ promisiune,
Când Să-L urmăm am hotărât,
Oh, Doamne, multe sunt, ce azi ne-au doborât.

Am mai pierdut nădejdea vie,
Ce prelucra desăvârșit răbdarea
Trecând ușor peste ‘ncercarea,
Ce avea să aducă bucurie,
Lucrând în noi o mărturie.

Am mai pierdut fierbinta rugăciune,
Când Duhul Sfânt se cobora
Ce ‘ntreaga adunare, bucura
Și fiecare suflet, umplut de compasiune,
Oh, Doamne noi oare, când vom mai zbura?

Iar astăzi, pierdem cu toții harul,
Zăbovind, pe-al vieții noastre drum,
Vedem, cum toate se transformă-n scrum
Precum ne-a spus mereu Olarul,
Uitându-se la noi, plângând…

În chinuri și dureri, strigăm cu toții,
În lacrimi și-n suferinți mereu,
Așteptând făgăduința vieții
Căci a te păstra curat, deveni-ta tot mai greu.

 Cristian Radu

Coroana creatiunii

Text: Psalmul 8

L-ai făcut (pe om) cu puţin mai pe jos decat Dumnezeu şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste.” Psalmul 8:5

Oare omul nu este altceva decat o formă foarte evoluată a unui animal? Aceasta este deducţia logică a evoluţioniştilor atei şi ceea ce susţin umaniştii atei. Ei subliniază că oamenii sunt într-o competiţie pe tăramul puterii şi al înfăţişării fizice. Ei vin în sprijinul acestui punct de vedere afirmand că o persoană cu un temperament agresiv, cu trup atrăgător, puternic din punct de vedere fizic şi cu capacităţi superioare, tinde să-i domine pe ceilalţi. Ei afirmă, de asemenea, că unele calităţi umane, cum ar fi protejarea din instinct a celui slab, pot fi găsite şi la animale. Delfinul brun, de exemplu, a putut fi observat ajutandu-şi un tovarăş rănit. Totuşi, aceasta nu este întreaga istorie. C.S. Lewis a afirmat că putem prezenta mărturii solide ale faptului că ne distingem de animale. Omul adesea decide să acţioneze împotriva instinctului.


Putem asculta porunca lui Isus: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc” (Matei 5:44). Animalele nu fac aşa ceva! Da, comportarea noastră poate fi uneori brutală, iar animalele apar uneori foarte umane. Aceasta nu dovedeşte că ne tragem din ele,ci pur şi simplu comfirmâ învăţătura din Biblie care arată câ fiinţele umane au o natură păcătoasă, decăzută, şi au nevoie de iertarea şi transformarea lui Dumnezeu. Şi cand ne încredem în Isus Cristos, suntem schimbaţi. Prin puterea vieţii noi şi prin prezenţa Duhului Sfînt, putem trăi deasupra instinctelor noastre decăzute.
Să încercăm să punem azi în practică dragostea şi neprihănirea. Nu este oare aceasta intenţia lui Dumnezeu pentru coroana creaţiunii Sale?– H.V.L.

Deşi păcatul a stricat coroana creaţiunii,
Dumnezeu ne zice: Omule, nu dispera,
L-am trimis pe Fiul, păcatele să-ţi curăţească,
Iar avea-vei chipul şi asemănarea Mea. ” – D-J.D

Omul dovedeşte că este mai mult decat un animal prin faptul că doreşte să fie tot mai mult ca Dumnezeu

Painea zilnica

Resturi pentru Domnul?

Text: Marcu 12:41-44

…nu voi aduce Domnului, Dumnezeului meu, arderi de tot care să nu mă coste nimic. „2 Samuel 24:24

Dragostea noastră pentru Cristos se va dovedi în lucrarea noastră de slujire pentru El. Dacă părtăşia noastră cu El este corectă, vom pune deoparte cel mai bun timp pentru părtăşia cu El, şi-I vom da cele dintai roade ale muncii noastre. Isus va fi pe primul loc.
Cu toate acestea, îi dăm de multe ori ceea ce rămane din darurile pe care tot El ni le dă pentru a ne bucura de ele. Suntem ca şi copilul acela care a venit fugind într-o zi la tatăl său, să-i arate cateva monede pe care le primise de ziua lui. „Uite tăticule, ce am primit!
Ştii ce-o să fac cu ei? Îmi voi cumpăra un camion jucărie, ştii, unul din acelea mari, iar restul am să-i dau Domnului.”

Isus a observat sacrificiul văduvei sărace. Ea, din sărăcia ei, a dat tot ce avea. Bănuţii ei au însemnat mai mult decît sumele mari date de către ceilalţi din abundenţa lor. Principiul pe care îl subliniază aici Domnul Isus este că dragostea este darnică. Ea nu se gîndeşte cat poate păstra, ci cat poate dărui. Dragostea ce se dăruieşte va plăti cu bucurie orice preţ, oricat ar fi de mare. David a spus: …nu voi aduce Domnului, Dumnezeului meu, arderi de tot care să nu mă coste nimic” (2 Samuel 24:42).
Ce I-ai putea da Domnului, ceva care să te coste? Un cuvant plin de îmbărbătare în climatul de deprimare din camera unui invalid? Un dar pentru o organizaţie misionară care să te priveze de unele articole de lux? Sacrificiile noastre Ii fac plăcere Celui ce-a sacrificat totul pentru noi. El merită mult mai mult decat resturile noastre. – D.J.D.

De-acum nu mai suntem ai noştri;
Ne-ai dobandit pe veşnicie.
Ne dâruim şi fără de reţineri
Iţi vom sluji Isuse Ţie.   ” – Murray

Măsura dragostei noastre este măsura sacrificiilor noastre

Painea zilnica

Așa începe veșnicia

La Tine vin când sunt ameninţat,
La Tine vin când sunt vorbit de bine,
Tu, Dorul meu, de versuri căutat
Din existenţa cerului înalt,
Aşa cum sunt primeşte-mă la Tine.

Şi nu aştept decât un împrumut
Să-mi laşi, Isus, din slăvile divine.
Tu, Dragoste în adevăr ce eşti,
Un strop de ea în piept să-mi dăruieşti
Aşa încât să mă asemăn Ţie.

Căci poate fi-voi ridicat în nori
Sau poate răstignit aşa ca Tine,
Sunt drumuri care nu le înconjori
Crescute-n spini, crescute-n flori,
Dar duc acolo-n slăvile divine.

Iar pân’ la ceasul, ultimul, dorit
Nu-mi cer pe cap cunună făurită,
Ci-un singur ciob să-mi scarpine grăbit
Voinţa mea cu dor necontenit,
Să-mbrace haina dragostei smerită.

Să-nvăţ cu drag ce sunt dator să-nvăţ
Povestea vieţii noastre, destrămată…
Că poate-un singur adevăr ne-nvins
Ce a rămas de-atunci în Paradis—
Că dragostea nu moare niciodată,

Ci urcă-n nesfârşitele lumini,
Din jertfa ei se naşte nemurirea.
Şi-n flori, şi-n arşiţă, şi-n spini
Cu-aceeaşi ochi rămaşi senini,
Iubind, aşa începe veşnicia.

Mihai Ghidora  

Să iubești nelimitat

Când te umilește omul, te ridică Dumnezeu,
Să nu-ți fie deloc teamă, te va-mbărbăta mereu.
Oamenii prin răutate, vor să-ți spulbere credința
Dar tu mergi tot înainte, înainte-i biruința.

Dragostea este răspunsul pe care poți să-l dai mereu
Chiar de ești batjocorit, chiar de ești în ceasul greu.
Căci porunca cea mai mare-i să iubești nelimitat,
Dacă poți să faci aceasta, ești un om eliberat.

Inima să-ți fie plină de iubirea Lui Hristos,
Și mereu să stai de veghe ca să poți fii de folos.
Celui ce te-a umilit, tu să-i fii de ajutor
Dacă poți să faci și asta, ești un om împlinitor.

Mângâie prin vorba ta, să zidești, să nu dărâmi,
Căci ce spui, te definește și aceea ai s-aduni.
Dacă spui o vorbă goală, nu are nici un efect,
De-aceea, fii o pildă, caută să fii corect.

Căci prin ceea ce vei face, te vei caracteriza
Vor cunoaște-acei din jur, cine e de partea ta.
De aceea, cel mai bine-i, să te lași mereu ghidat,
De Hristosul ce prin cruce la Golgota a triumfat.

Nichifor Nicu 

E vreme rea

E vreme rea și parcă, vai,
Viața este tot mai grea
Și nu e grea fiindcă n-ai
Atât de multe câte-ai vrea
Ci fiindcă-n colțul tău de rai
Prea des se stinge liniștea.

E vreme rea și parcă, vai,
Controversată-i liniștea
Și însăși pacea care-o ai
Trezește-n duh neliniștea
Că-n colțișorul tău de rai
Se împietrește miriștea…

E vreme grea și parcă, vai,
Atât de multe-ar fi de spus,
Nu despre câte ai sau n-ai
Ci despre pacea lui Isus
Și colțișorul tău de rai
În care-o altă pace-ai pus…

E-o vreme grea și parcă, vai,
Trăiești mai rău ca în trecut
Și nu fiindcă ai sau n-ai…
Ci doar fiindcă-ai întrecut
Măsura colțului de rai
Și pacea nu te-a petrecut.

E vreme grea și totuși, parcă,
Nu înțelegi de ce e greu!
Nu simți cum duhul se descarcă
De dragostea lui Dumnezeu
Și colțul tău de rai încarcă
Cu sine întregu-și empireu? !

Ioan Hapca

Trezește Doamne România

Trezește Doamne România,
Acum când în dureri se zbate,
Să lepede deplin robia,
Păcatelor ce duc la moarte.

Ridică Doamne România,
Din văile întunecate…
Redă-i speranța, bucuria,
Dor de-adevăr și de dreptate.

Salvează Doamne România,
De căile deșertăciunii,
Ca să primească vrednicia,
Pe calea sfântă a Luminii.

Unește Doamne România,
Întru Hristos cu-nflăcărare
Și risipește dușmănia,
Celor cu duh de dezbinare.

Păzește Doamne România,
De toți câți îi doresc pierzarea…
Să nu își piardă omenia,
Credința, dragostea, onoarea.

Învață Doamne România,
Și dă-i a Ta înțelepciune,
Ca să-Ți primească azi solia,
S-ajungă la limanuri bune.

Mângâie Doamne România,
Ce-și plânge morți-n disperare,
Doar Tu îi înțelegi urgia
Și ai un leac de vindecare.

Eliberează Doamne România,
De orice jug ce-i pus cu nedreptate,
În mâna Ta să-i ții vremelnicia,
Trăind pe veci în sfântă libertate!

Teodor Groza

La mulți ani România!
La mulți ani dragi români oriunde va-ți afla!
Dumnezeu să binecuvânteze România!

1 Corinteni 13

Referințe1 Corinteni 13

Chiar de-ai vorbi în limbi o mie și pământești și îngerești,
Și de-ai cunoaște multe taine, așa încât să prorocești.
Chiar de-ai descoperi știința, toată credința de-ai avea,
Să știi nu valorezi nimica de îți lipsește dragostea.

De ți-ai fi împărțit averea și pe săraci i-ai îmbrăca,
Dacă minuni mereu vei face, chiar trupul jertfă de-l vei da,
Tămăduirii, ajutorare, cârmuitor chiar de-ai să fii,
Nu-ti folosește la nimica, dacă n-ai dragoste întâi.

Căci dragostea este răbdare, e bunătate, adevăr,
Nu pizmuiește, nu se mânie, ci se gândește doare la cer.
Nu caută folosul său, nici nu se laudă vreodată,
Nu se mândrește cu nimik, ci iartă totul de îndată.

Ea crede totul pe cuvânt, nădăjduiește fără teamă,
Și chiar de e badjocorită, ea suferă fără de seamă.
Ea nu se bucură de rău și nici de vreo nelegiuire,
Acoperă în întregime și este-o bună mărturie.

Acum rămân aceste trei, nădejdea, dragostea, credința,
Noi să privim la Cel ce-I viu, prin El avem noi biruința.
Să cerem daruri, să umblăm, să-le râvnim ca pe-un trofeu
Dar cel mai mare dintre ele, să știți e DRAGOSTEA mereu!

Anna Puiu 

Doar dragostea

Simţind în duh vibrarea apropierii Tale
Când spre calvarul jertfei tot gândul mi se duce,
Tu îmi vorbeşti, Isuse, că pentru-a mea iertare
Nu cuiele, ci dragostea Te-a pironit pe cruce.

A fost destulă jertfă pe-altarul de la templu…
Dar Mielul sfânt de paşte altfel se pregătise!
Ar fi putut paharul să treacă pe alături,
Dar dragostea de oameni, pe Sine Se jertfise.

Căci nu Te-a prins mulţimea silindu-Te la moarte
Să Îţi brăzdeze trupul de-nsângerări nestinse,
Că n-a fost gloata ceea atât de-ntărâtată,
Ci dragostea de oameni, în Ghetsimani Te prinse.

Astfel veni Mesia să-Și facă rodul veşnic,
Prin jertfa de la cruce, iubind, s-avem viaţă.
Căci dragostea de este, ea biruieşte răul,
Şi de se cere jertfă, doar dragostea se-nalţă.

Mihai Ghidora 

Armura

Trăim vremi tulburi, vremi de apăsare
Schimbarea pe planetă e masivă
Evenimente, care mai de care
Având ca țintă omul, fiecare
Participant în masa colectivă.

Dezlănțuiri de viruși, pandemie
Blocaje, măști, autoizolare
Pe-alocuri sunt răscoale și-i urgie
Incendii izvorâte din mânie
Lăsând în urmă frică și teroare.

Trăim vremi tulburi, dar să nu ne mire
Și nu scăpăm c-o mască și-o mănușă
Apocalipsa nu-i o povestire
Se-apropie a lui Isus venire
Iar pașii Lui i se aud la ușă.

Suntem înconjurați din orice parte
Săgeți aprinse înspre noi roiesc
Așa precum găsim în Sfânta Carte
O luptă are fiecare-n parte
Și doar acei ce luptă biruiesc.

Încolo fratilor, așa le scrie
Bătrânul Pavel celor din Efes
Să vă-ntăriți în Domnul pe vecie
Și în a Lui putere și tărie
Căci doar prin EL puteți avea succes.

Luați echipamentul, armătura
Ce numai Dumnezeu vi-o poate da
Căci numai echipat cu toată-armura
În clipa când Cel Rău dă lovitura
Puteți în toiul luptei rezista.

Căci lupta noastră nu e bunăoară
Cu carne, sânge, trupuri pământești
Ci cu domnii, căpetenii ce zboară,
Stăpânitori ce lumea o-nconjoară,
Și duhuri ce-s în sferele cerești.

De-aceea Adevăru-i cap de listă
Cu el se cere mijlocul încins
Minciuna năvălește și persistă
Dar Adevăru-nvinge și rezistă
Iar fără el din start ajungi învins.

Urmează Platoșa Neprihănirii
A ne-mbrăca cu ea e necesar
Săgețile ținesc în trupul firii
Dar platoșa-i garantul mântuirii
Iar lupta fără ea e în zadar.

Apoi încălțămintea oferită
E râvna Evangheliei de Pace
Terenul e minat cu dinamită
Cu ceartă, bârfe, ură și ispită
Iar fără-ncălțăminte ce vei face?

Să fie mai complect echipamentul
îți trebuie și scutul de Credință
Ca să te aperi când va fi momentul
De sabia -ndoielii spre exemplu
Sau sulițe-otrăvite-n necredință.

Protecția de mare importanță
E pentru cap și-i Coiful Mântuirii
Lovit de-aproape sau de la distanță
Numai avându-l ești în siguranță
Și ești ferit de rănile lovirii.

Iar pentru-acest război avem o armă
Ce-i sabia Cuvântului Divin
Ea taie-n viu și fără să adoarmă
Teologii și orice gând îl sfarmă
Făcându-l ascultării rob deplin.

Fiind echipați cu-a Dragostei armură
Orice-ar veni de-acuma fi-vom gata
Chiar dacă viața uneori e dură
Noi știm că ne iubești fără măsură
Și-Ți spunem: – Vino Doamne! Maranata!

Dar până-n ziua revenirii Tale
Deși mai sunt ispite, lupte, chin
Oricât de mare-i lupta jos în vale
Ajută-ne să-naintăm pe cale
Să Te slujim pân’ la sfârșit. Amin!

Daniel Hozan