31 Martie

 „Riţpa, fata lui Aiia, a luat un sac şi 1-a întins sub ea sub stâncă, de la începutul seceratului până a căzut peste ei ploaie din cer, si a oprit păsările cerului să se apropie de ei în timpul zilei, şi fiarele câmpului în timpul nopţii.” 2 Samuel 21:10

Dacă dragostea unei mame a făcut-o să-şi jelească fii ucişi atâta timp, cum am putea noi să încetăm să jelim suferinţele binecuvântatului nostru Domn? Riţpa a alungat păsările de pradă; noi nu vom putea alunga gândurile lumeşti şi păcătoase care ne mânjesc mintea şi ne îndepărtează de cele sfinte? Plecaţi, păsări ale răului! Lăsaţi jertfa în pace! Singură şi fără adăpost, Riţpa a îndurat căldura verii, roua nopţii, şi ploaia. Somnul a fugit de ochii ei plânşi; inima îi era prea grea ca să doarmă. Cât de mult şi-a iubit copiii! O să urmăm exemplul Riţpei, sau o să ne plângem la prima încercare? Suntem atât de laşi încât nu putem îndura suferinţele Domnului? Demonstrând un curaj neobişnuit, a alungat fiarele. Nu vom fi în stare să înfruntăm orice vrăjmaş de dragul lui Isus? Copiii ei au :fost ucişi de alţii, dar ea i-a plâns şi a vegheat.

Ce ar trebui să facem noi, ştiind că păcatele noastre L-au crucificat pe Domnul? Obligaţiile noastre sunt nemăsurate; dragostea noastră ar trebui să fie înflăcărată, şi căinţa noastră adâncă. Treaba noastră ar trebui să fie vegherea, ocupaţia noastră protejarea Numelui Său, misiunea noastră înălţarea crucii Lui. Corpurile acelea descărnate s-ar putea s-o fi înfricoşat pe Riţpa, mai ales în timpul nopţii, dar în jertfa Domnului nostru pe cruce nu există nimic respingător sau înfricoşător. Nicicând n-a existat mai multă frumuseţe decât cea oglindită de Domnul la Calvar. Isuse, în noaptea aceasta vom veghea cu Tine. Descoperăni-Te. Atunci nu vom mai sta în pânză de sac, ci în haine regale.

C.H. Spurgeon

20 Martie

„Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele, cum a iubit şi Christos biserica.” Efeseni 5:25

Ce exemplu minunat le-a lăsat Christos ucenicilor! Puţini învăţători s-ar aventura să spună: „dacă vreţi să-mi urmaţi învăţăturile, trăiţi ca şi mine”. Dar deoarece viaţa lui Isus a fost transcrierea virtuţii perfecte, El poate arăta spre El însuşi ca spre un model de sfinţenie, aşa cum ne învaţă. Creştinul nu trebuie să uite nimic din modelul lui Christos. În nici o împrejurare, nu trebuie să fim mulţumiţi până nu reflectăm tot harul care a fost în EL. Soţul creştin trebuie să se uite la portretul lui Isus Christos şi să se poarte cu soţia sa aşa cum s-a purtat El cu biserica.

Dragostea unui soţ este specială. Domnul Isus îşi iubeşte biserica cu o dragoste rezervată numai ei: „pentru ei mă rog nu mă rog pentru lume” (Ioan 17:9). Biserica este favorita cerului şi comoara lui Christos, coroana de pe fruntea Sa, brăţara de pe braţul Său, pieptarul inimii Sale, centrul şi miezul dragostei Sale. Un soţ trebuie să-şi iubească soţia cu o dragoste constantă, fiindcă aşa îşi iubeşte Christos biserica. El nu este schimbător. Poate să-şi schimbe modul de a o demonstra, dar afecţiunea rămâne aceeaşi. Un soţ trebuie să-şi iubească soţia cu o dragoste de durată, fiindcă nimic „nu va fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Christos, Domnul nostru” (Romani 8:39).

Un soţ adevărat îşi iubeşte soţia cu o dragoste din ce în ce mai puternică şi mai fierbinte. Nu este o promisiune deşartă. Iubite cititor, ce ar mai fi putut face Isus ca să-ţi demonstreze dragostea Lui? Isus îşi iubeşte soţia cu o dragoste divină. El îi arată afecţiune şi o priveşte cu multă mulţumire. Credinciosule, eşti uimit de dragostea lui Isus? O admiri, dar o imiţi? Este dragostea ta din relaţiile domestice aşa „cum a iubit şi Christos biserica”?

C.H. Spurgeon

Cine-ar putea să învrăjbească?

Cine-ar putea să învrăjbească
Iubirea dintre noi Isus
Și ce-ar putea să mă oprească
Să-Ți cânt din zori până-n apus

Cine-ar putea să mă despartă
De Tine-n viață Domnul meu
De Harul ce mereu mă iartă
Și dragostea-Ți de Dumnezeu

Ce m-ar putea ține departe
Aici de bunătatea Ta
Când Tu-ai ales să mergi la moarte
Demult, pentru salvarea mea

Și cine ar putea-nțelege
Ce foc divin îmi arde-n piept
Când eu Te preamăresc ca Rege
Și cu atâta dor Te-aștept

Cine-ar putea să-mi stea-mpotrivă
Când eu alerg spre crucea Ta
Și ce-ar putea ține captivă
Dorința-mi, de-a Te lăuda

Nici foamea poate și nici setea
Nici sabia nici ura grea
Nu va putea rupe pecetea
Ce-ai pus-o pe inima mea

Nimic nu ar putea să stingă
Jarul ce-n suflet mi-ai adus
Și nici vreun rău să mă atingă
Când stau pe brațul Tău Isus.

Puiu Chibici 

10 Martie

„Omul… are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.” Iov 14:1

Înainte de a adormi, ne-ar face foarte bine să ne amintim adevărul textului din seara aceasta; ne-ar putea ajuta să ne eliberăm de lucrurile pământeşti. Nu este nimic plăcut în a-ţi aminti că nu eşti imun în faţa necazurilor, dar acest gând ne poate umili şi ne poate ajuta să nu spunem ca psalmistul în textul de dimineaţă „Când îmi mergea bine, ziceam: Nu mă voi clătina niciodată” (Psalmi 30:6). Ne-ar putea împiedica să ne înfigem rădăcinile prea adânc în pământul acesta, fiindcă vom fi transplantaţi curând în grădinile cerului. Să ne amintim cât sunt de fragile binecuvântările pământeşti. Dacă ne amintim că toţi arborii pământului sunt însemnaţi pentru securea tăietorului, nu vom mai fi atât de doritori să ne clădim cuiburile în ei.

Am iubi cu dragostea care aşteaptă moartea şi numără despărţirile. Cei dragi ai noştri ne sunt împrumutaţi, şi s-ar putea ca în clipa următoare să fim nevoiţi să-i înapoiem Dătătorului. Acelaşi adevăr este valabil şi pentru bunurile noastre. Bogăţiile îşi întind aripile şi zboară. Sănătatea noastră este la fel de precară. Asemeni florilor din câmp, nu trebuie să credem că vom înflori întotdeauna. Există o vreme pregătită pentru slăbiciune şi boală când va trebui săL lăudăm pe Dumnezeu prin suferinţă, nu prin activitate.

Nu există nici o cale de scăpare din faţa săgeţilor necazului; dintre puţinele noastre zile, nici una nu este ferită de durere. Viaţa omului este ca un pahar cu vin amar; cel care caută bucurie în el ar face mai bine să caute miere într-un ocean de apă sărată. Iubite cititor, gândeşte-te „la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ” (Coloseni 3:2). Aci moliile rod totul, şi „hoţii le sapă si le fură” (Matei 6:19), dar dincolo bucuriile sunt eterne şi veşnice. Cărarea necazului este drumul spre casă. Doamne, fă din gândul acesta o pernă pentru toate frunţile obosite!

C.H. Spurgeon

23 Februarie

 „Ia-ți crucea și urmează-mă.” Marcu 10:21

Nu trebuie să-ţi construieşti singur crucea, deşi necredinţa este un tâmplar foarte bun. Nici nu ţi se permite să-ţi alegi singur crucea, deşi egoismul ar fi bucuros să fie domn şi stăpân. Crucea este pregătită şi adusă de dragostea divină, şi tu trebuie s-o accepţi bucuros. Trebuie să-ţi iei crucea şi s-o porţi ca pe o povară care ţi se cuvine, nu să stai şi să te plângi. In noaptea aceasta Isus te invită să-ţi pleci umărul sub jugul Său uşor. Nu să te uiţi la El bosumflat, nici să baţi din picioare de nervi, nici să cazi disperat şi nici să o iei la fugă de frică. Poartă-l ca un adevărat urmaş al lui Isus. Isus a fost un purtător al crucii; El ne conduce pe calea durerii.

Cu siguranţă că nu ţi-ai putea dori o călăuză mai bună. Şi dacă El a purtat o cruce, ce povară mai nobilă ţi-ai putea dori? Via Crucii este drumul siguranţei; nu te teme să calci pe cărările sale spinoase. Prea iubitule, crucea nu este făcută din puf şi nu este învelita în catifea. Este grea şi împovărează umerii, dar nu este o cruce de fier, deşi temerile ţi-au pictat-o în culorile fierului. Este o cruce de lemn, şi omul o poate duce, fiindcă Omul Durerii a purtat-o cel dintâi.

Ia-ţi crucea şi, prin puterea Duhului Sfânt, o vei iubi atât de mult în curând încât, asemeni lui Moise, nu vei schimba „ocara lui Christos” pentru „toate comorile Egiptului” (Evrei 11:26). Aminteşte-ţi că Isus a dus-o, şi ţi se va părea mai uşoară; aminteşte-ţi că va fi urmată de o coroană, şi gândul gloriei viitoare va lumina greutăţile prezente. Fie ca Domnul să te ajute să te pleci în faţa poruncilor divine înainte de a adormi, şi astfel mâine dimineaţă îţi vei putea purta crucea cu deplina supunere pe care trebuie s-o arate urmaşii Celui răstignit.

C.H. Spurgeon

15 Februarie

„Te înveselesc instrumentele cu coarde.” Psalmi 45:8

Cine sunt fericiţii care îl înveselesc pe Mântuitor? Biserica Sa — poporul Său. Dar este posibil? El ne înveseleşte pe noi, dar cum am putea oare noi să-1 înveselim pe El? Prin dragostea noastră. Credem că dragostea noastră este rece şi slabă; într-adevăr, trebuie să mărturisim că aşa este, dar pentru Christos ea este de mare preţ. Ascultaţi cum laudă El această dragoste în preţioasa Cântare a lui Solomon: „Ce lipici în dezmierdările tale, soro, mireaso! dezmierdările tale preţuiesc mai mult decât vinul!” (Cânt. 4:10).

Iată, inimă iubitoare, cum se desfată El în tine. Când îţi sprijini capul de pieptul Său, primeşti şi oferi bucurie. Când îi priveşti cu dragoste chipul slăvit, obţii alinare şi împarţi încântare. Şi rugăciunile noastre îl bucură — nu numai cântul buzelor, ci şi melodia recunoştinţei din inimă. Şi darurile noastre îi sunt plăcute. Ii place să ne vadă cum ne aşezăm timpul, talentele şi averea pe altar, nu pentru valoarea pe care o dăm, ci pentru motivele care ne fac să dăruim. Pentru EI, darurile neînsemnate ale sfinţilor Săi sunt mai preţioase decât grămezi de aur şi argint. Sfinţenia este ca tămâia şi smirna pentru El. Iartă-ţi duşmanul, şi îl vei bucura pe Christos.

Imparte-ţi bunurile cu cel sărac şi El se va înveseli. Fii un salvator de suflete, şi îi vei oferi ocazia să-ţi arate roadele muncii Sale. Vesteşte Evanghelia Sa, şi vei fi o jertfă de bun miros pentru El. Du-te la cei neştiutori şi ridică Crucea, şi II vei onora. Stă în puterea ta acum să spargi vasul de alabastru şi să torni uleiul bucuriei pe capul Său, aşa cum a făcut femeia despre care se vorbeşte ori de câte ori se citeşte Evanghelia. Vei da înapoi? Nu îţi vei înmiresma Domnul cu smirna, aloia şi casia inimii tale? Palate de fildeş, veţi auzi în curând cântarea sfinţilor!

C.H. Spurgeon

11 Februarie

„Ţi-ai părăsit dragostea dintâi.” Apocalipsa 2:4

Ne vom aminti întotdeauna clipa minunată şi strălucitoare în care L-am văzut prima dată pe Domnul. Am lăsat povara, am primit făgăduinţe, ne-am bucurat că suntem mântuiţi şi am plecat în pace. A fost primăvară în sufletul nostru. Iarna a trecut. Tunetele de pe Sinai încetaseră, şi lumina fulgerelor nu se mai zărea. Dumnezeu se împăcase cu omul, legea nu mai ameninţa cu răzbunarea şi dreptatea nu mai cerea pedeapsă. Apoi au apărut florile în inima noastră. Speranţă, iubire, pace şi răbdare au răsărit din pământul dezgheţat. Zambilele căinţei, ghioceii sfinţeniei, brânduşele credinţei, narcisele dragostei dintâi — toate au înflorit în grădina sufletului.

Sosise „vremea cântării” (Cânt 2:12), şi ne bucuram recunoscători. Slăveam numele Dumnezeului iertării, şi hotărârea noastră era: „Doamne, sunt al Tău, cu totul al Tău. Mă încredinţez Ţie cu tot ce am şi tot ce sunt. M-ai cumpărat cu sânge; lasă-mă să mă răscumpăr slujindu-Ţi. In viaţă şi în moarte, vreau să fiu al Tău”. Cum ne-am ţinut hotărârea? Prima noastră dragoste a ars ca o flacără în slujba lui Isus; la fel este şi acum? Oare Isus nu poate să ne spună: „Ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi” (Apocalipsa 2:4)? Vai, nu am făcut decât prea puţine pentru slava Stăpânului!

Iarna noastră a ţinut prea mult. Suntem reci ca gheaţa şi o adiere de primăvară, fie ea şi încărcată de mireasma florilor, nu ne foloseşte la nimic. Ii dăm lui Dumnezeu bănuţi de aramă, şi El merită tot aurul din lume. Ba nu, merită inimile noastre, consacrate în slujba adevărului şi bisericii Sale. O să continuăm la fel? Doamne, oare vom putea rămâne nepăsători şi indiferenţi faţă de Tine, după ce am primit atâtea binecuvântări? Grăbeşte-ne să ne întoarcem la dragostea şi roadele dintâi! Soare al Dreptăţii, trimite-ne o primăvară însorită.

C.H. Spurgeon

2 Februarie

„Aceste lucruri sunt vechi.” 1 Cronici 4:22

Aceste lucruri nu sunt atât de vechi ca cele care ne încântă sufletul. Să le rechemăm un moment, numărându-le aşa cum îşi numără un sărac bănuţii. Hotărârea suverană a lui Dumnezeu, prin care ne-a ales pentru viaţă veşnică, înainte „de a fi pământul” (Proverbe 8:23), este o chestiune foarte veche, dintr-un timp pe care oamenii nu îl pot concepe. Am fost aleşi „înainte de întemeierea lumii” (Efeseni 1:4). Dragostea veşnică a făcut alegerea, care nu a fost doar un act al voinţei divine, ci şi unul al afecţiunii divine. Tatăl ne-a iubit din şi de la început. Aceasta este o temă de meditaţie zilnică.

Scopul veşnic de a ne răscumpăra de la ruină, de a ne curăţa şi sfinţi, şi de a ne slăvi la sfârşit datează dintr-un timp imemorial; merge mână în mână cu dragostea neclintita şi cu suveranitatea absolută. Legământul este descris întotdeauna ca veşnic şi Isus, a doua parte din el, a fost implicat în mod activ încă de la început. El şi-a întins mâinile cu sfântă siguranţă cu mult înainte ca prima stea să strălucească, şi prin El cei aleşi au fost hirotonisiţi spre viaţă veşnică. Prin îndurarea divină, un legământ mult mai binecuvântat a fost stabilit între Fiul lui Dumnezeu şi poporul Său ales, un legământ care va rămâne în picioare până la încheierea timpului.

Nu-i aşa că este bine să vorbeşti despre lucrurile vechi? Nu este o ruşine că sunt neglijate şi chiar respinse de majoritatea credincioşilor? Dacă ar şti mai mult despre păcatul lor, nu ar fi mai pregătiţi să-i slăvească harul uimitor? Să-L lăudăm şi să-L slăvim în seara aceasta, cântând. Un legământ de har Un păcătos adus lângă altar! Şuvoaiele iubirii izvorând Din Dumnezeul nostru sfânt; In harul Său eu văd mereu Iubire pentru ceea ce sunt eu.

C.H. Spurgeon

1 Februarie

„Dragostea ta pentru mine era minunată.” 2 Samuel 1:26

Vino, cititorule, şi haidem să vorbim despre dragostea minunată, nu a lui Ionatan, ci a lui Isus. Nu vom spune ceva ce nu s-a mai spus, ci lucruri pe care le-am simţit şi gustat. Dragostea Ta pentru mine, Isuse, a fost minunată atunci când rătăceam departe, purtat de dorinţele trupului şi minţii. Dragostea Ta m-a ajutat atunci să nu comit „păcatul de moarte” (Romani 6:16) şi să mă opresc înainte de a mă distruge cu totul. Dragostea Ta a oprit securea Dreptăţii care spunea: „Taie-1! de ce să mai facă umbră pământului degeaba?” Dragostea Ta m-a călăuzit în pustie, m-a dezbrăcat şi m-a făcut să simt vinovăţia păcatului şi povara remuşcărilor.

Dragostea Ta mi-a vorbit blând când am căzut de oboseală — „ Veniţi la Mine… si vă voi da odihnă” (Matei 11:28). O, cât de nepătată a fost dragostea Ta, să-mi poată spăla sufletul murdar, pătat de sângele naşterii şi înnegrit de cenuşa păcatului, şi să-1 facă alb ca zăpada şi pur ca lâna mieilor. Ţi-ai arătat dragostea când mi-ai şoptit: „Sunt al tău şi tu eşti al Meu”. Cuvintele Tale au fost atât de blânde când mi-ai spus: „Căci Tatăl însuşi vă iubeşte” (Ioan 16:27).

Şi cât de dulci au fost momentele când mi-ai declarat „dragostea Duhului” (Romani 15:30). Sufletul meu nu va uita niciodată vremurile în care mi te-ai arătat A avut Moise adăpostul lui în stâncă în momentul în care a văzut spatele Dumnezeului Său? Am avut şi noi adăposturile noastre atunci când am văzut slava lui Dumnezeu în persoana lui Isus. Şi-a amintit David de urmele caprei sălbatice, de ţinutul Iordanului şi de înălţimile Hermonului? Putem să ne amintim şi noi locurile dragi, la fel de binecuvântate ca acestea. Doamne Isuse, dăruieşte-ne o dovadă nouă a dragostei Tale, ca să începem luna cu bine. Amin.

C.H. Spurgeon

Un gând de sus din slăvile divine

Un gând de sus din slâvile divine
S-a coborât in inimă la mine
Si m-a mustrat de felul cum gândesc
Că nu mai sunt așa cum mă dorești.

Că inima mi-e rece și intărită
Că nu o mai simt pe cea ce e rănită
Că stau deoparte, nu mai implinesc
Ceea ce Tu dorești să indeplinesc.

Că sunt mulți frați de-ai mei in incercare
Și pentru ei, inima mea nu doare
Că sunt în duh cam căldicică
Așa mi-ai spus Isus, si imi este frică.

Te rog să-mi dai iar dragostea dintâi
Să mă ridici și in inimă să-mi pui
Dorința de a te sluji cu râvnă
Că-i timpul cel mai de pe urmă.

Iți mulțumesc Isus de cercetare
Și că imi dai timp de îndreptare
Mă inchin si-ti mulțumesc frumos
In via Ta vreau să fiu de folos.

Te rog să-mi spui unde să mă implic
La cine mă trimiți să îl ridic?
Să-mi spui te rog ce trebuie să fac
Doar Ție Domnul meu să-Ti fiu pe plac.

Ajută-mă să fiu așa cum mă dorești
Să iți fac cinste de felul cum trăiesc
Pe tin Isus te vreau în viața mea mereu
Si să îmlinesc Cuvântul Tău.

De Tine Doamne vreau să nu mă las
In viața mea să merg cu Tine pas la pas
Eu te iubesc și vreau ca viața mea să fie
Aicea jos cu Tine și sus o veșnicie.

cornelia moldoveanu