6 Iulie

Dar cel ce mă ascultă va locui fără grijă, va trăi liniştit si fără să se teamă de vreun rău.” Proverbe 1:33

Dragostea divină este izbitoare atunci când străluceşte în mijlocul judecăţilor. Frumoasă este steaua singuratică care străluceşte printre norii de furtună. Dătătoare de viaţă este oaza
care înfloreşte în pustietatea deşertului. La fel de frumoasă şi strălucitoare este şi dragostea în mijlocul pedepselor. Când izraeliţii L-au provocat pe Cel Prea înalt prin continua lor idolatrie, El i-a pedepsit lipsindu-i de rouă şi ploaie, astfel încât ţara a fost bântuită de foamete. Dar, în timpul acesta, El a avut grijă de siguranţa aleşilor Săi. Dacă toate celelalte pâraie secaseră, unul curgea încă pentru Ilie, şi când acesta a secat, Dumnezeu i-a găsit un alt loc de adăpost.

Nu, nu a fost doar unul, fiindcă Dumnezeu avea mai mulţi „Ilie”, o rămăşiţă aleasă prin har, cincizeci de oameni ascunşi într-o peşteră; deşi toată ţara era bântuita de foamete, cei cincizeci din peşteră erau hrăniţi de la masa lui Ahab, prin credincioşia lui Obadia, sprijinitorul temător de Dumnezeu. Să tragem deci concluzia: orice s-ar întâmpla, poporul lui Dumnezeu este în siguranţă. Poate să se cutremure pământul, pot să se despice cerurile, credinciosul va fi în siguranţa printre epavele lumii, liniştit ca în vremurile de pace. Dacă Dumnezeu nu-Şi salvează poporul sub cer, îl va salva în cer.

Dacă lumea devine prea fierbinte pentru ei, cerul va fi locul lor de primire şi asigurarea lor. Fii liniştit, deci, când vei „auzi de războaie ţi vești de războaie” (Matei 24:6). Nu te lăsa distras, fii liniştit şi nu te teme de rău. Orice ar veni pe pământ, tu vei fi în siguranţă sub aripile lui Iehova. Rămâi în făgăduinţele Sale, şi odihneşte-te în credincioşia Sa. Înfruntă cel mai negru viitor, fiindcă nu-ţi va aduce nimic teribil. Singura ta grijă ar trebui să fie să arăţi lumii binecuvântările care vin asupra celor ce ascultă de vocea înţelepciunii.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Dragostea

Chiar de-as cunoaste limbile-omenesti,
Chiar de-as vorbi in graiuri ingeresti,
Si daca dragoste nu as avea,
Ca o arama goala as suna.

De-as fi-inzestrat cu dar de-a prooroci,
Si toate tainele daca le-as sti,
Chiar prin credinta muntii de-as muta,
Si daca dragoste nu as avea,

Nu sunt nimic. Chiar de mi-as imparti
Averea toata la saraci, si-ar fi
Chiar trupul meu jertfit ca un prinos,
De nu iubesc, nu am nici un folos.

Ce-i dragostea? … Ea rabda indelung,
Si stropii bunatatii ei ajung
Sa-inece ura; nu-i mandrie-n ea,
Si nu ii place a se lauda.

Nici nu se poarta necuviincios,
Si nici nu urmareste-al ei folos;
Manie, rautate nu gasesti
In ochii ei curati daca privesti.

Nelegiuire nu vezi un crampei,
Ci adevaru-i bucuria ei;
Totul acopere, nadajduind,
Totul crezand, si totul suferind.

Odata, cunostinta va-nceta,
Si darurile se vor termina,
Dar dragostea ramane-n infinit,
Ea n-are inceput si nici sfarsit.

O, Domnul meu, atat de mult doresc
Cu dragostea aceasta sa iubesc,
Caci numai daca voi iubi asa,
Cu chipul Tau ma voi asemana.

Anca Winter 

Dragostea Tatălui

Motto: „”Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat
prin faptul că a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să
trăim prin El.”” Amin! 1 Ioan 4/9.

Dumnezeu e Cel care ne-a dat
O viață îndelungată,
Și noi, niciunul nu am meritat,
Dar El mereu ne-a înconjurat
Cu dragoste de Tată.

Și dacă de la Domnul am primit
În dar o nouă viață,
Este harul Său nemărginit
Pentru care noi nu am plătit –
Dar Tatăl ne răsfață.

Avem un Tată-n ceruri, iubitor,
Întruna ni-i aproape!
Și chiar de-om trece prin cuptor
El ne va fi și sprijin, și-ajutor –
Și poate să ne scape.

Iar cel zdrobit în încercare
Ce suferă și plânge,
Găsește mângâiere și-alinare,
Căci Domnul este Acela care
La sânul Lui ne strânge.

Pe calea mântuirii mergem înainte
Fără a privi înapoi!
Necontenit, în inimă și-n minte,
Simțim prezența ocrotirii sfinte –
Că Domnul e cu noi.

Din veșnicii, cu dragoste de Tată,
El a găsit cu cale
Din rânduiala lumii să ne scoată,
Ca să fim sfinți și fără pată
‘Naintea slavei Sale.

Din morți în pământeasca fire –
Ca orice păcătos,
Am fost aleși de El spre mântuire,
Prin credință căpătând neprihănire
Și înfierea prin Hristos.

Suntem aleșii Lui, răscumpărații
Prin Jertfa lui Isus…
Și slăvim Numele Lui, toți frații,
Că suntem cetățenii sfintei nații
A căror patrie e-n ceruri sus.

Ioan Vasiu 

12 Iunie

Ai fost cântărit în cumpănă, şi ai fost găsit uşor.” Daniel 5:27

Este bine să ne cântărim pe cântarul cuvântului lui Dumnezeu. Poţi să o faci citind psalmii lui David şi, în timp ce meditezi la fiecare verset, să te întrebi: „pot să spun şi eu la fel? Simt eu ce a simţit David? Este inima mea la fel de zdrobită din cauza păcatului? Este sufletul meu la fel de încrezător în clipa încercării, şi pot să cânt despre îndurările Domnului aşa cum a cântat David în peştera Adulam sau în locurile întărite din En-Ghedi? Am cerut paharul mântuirii în numele Domnului?” Apoi întoarce paginile la viaţa lui Christos şi, în timp ce citeşti, întreabă cât de mult ai ajuns să I te asemeni.

Tânjeşte după blândeţea, umilinţa şi dragostea pe care El le-a învăţat şi arătat. Ia apoi epistolele, şi vezi dacă îl poţi însoţi pe apostol în experienţele sale. Ai strigat vreodată ca el „o, nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi din acest trup de moarte”? (Romani 7:24). Ai simţit vreodată aceeaşi apăsare? Ţi-ai
spus vreodată că eşti cel mai mare păcătos, şi mai prejos de cel din urmă sfânt? Ştii ceva despre consacrarea lui? Poţi să i te alături şi să spui „pentru mine, a trăi este Christos, şi a muri este un câştig” (Filipeni 1:21)?

Dacă citim cuvântul lui Dumnezeu ca pe un test aI condiţiei noastre spirituale, vom avea motive să ne oprim de multe ori şi să spunem „Doamne, simt că nu am fost niciodată aici. O, adu-mă aici! Dăruieşte-mi adevărata căinţă, cum le-ai dăruit-o şi lor. Dăruieşte-mi adevărata credinţă; dăruieşte-mi mai mult zel; aprinde-mi inima cu dragoste; acordă-mi darul blândeţii; ajută-mă să mă asemăn mai mult cu Isus. Nu mă mai lăsa să fiu ,găsit uşor” atunci când sunt cântărit pe cântarul sanctuarului, nici să fiu ,găsit uşor” în cumpăna judecăţii. „Nu Judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

4 Iunie

Bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, si dragostea Lui faţă de oameni.” Tit 3:4

Cât de minunat este să-L vezi pe Mântuitorul în comuniune cu poporul Său iubit! Nimic nu poate fi mai uimitor decât acest fapt, care ţi se arată sub conducerea Duhului Sfânt Lasă-ţi mintea să mediteze o clipă asupra istoriei iubirii Mântuitorului, şi o mie de fapte de afecţiune ţi se vor descoperi singure — toate cele ce au fost făcute din inima lui Christos, şi au fost primite cu gânduri şi emoţii puternice în inimile reînnoite ale credincioşilor. Atunci când medităm la această dragoste minunată şi privim cum slăvita Căpetenie a bisericii o acoperă cu toate bogăţiile Lui, sufletele noastre vor fi copleşite de bucurie. Cine ar putea îndura o asemenea revărsare de iubire? Atunci când Duhul Sfânt ne descoperă o părticică a acestei Iubiri, sufletul nostru este mult prea copleşit pentru a mai îndura; cât de uimitoare trebuie să fie vederea ei completă!

Atunci când sufletul va avea înţelegerea de a discerne toate darurile Mântuitorului, înţelepciunea de a le preţui şi timpul de a medita la ele, aşa cum se va întâmpla în lumea ce va să vie, vom Comunica cu Isus într-un mod mult mai apropiat. Dar cine îşi poate imagina dulceaţa unei asemenea comuniuni? Trebuie să fie unul din lucrurile care la inima omului nu s-au suit, pregătite de Dumnezeu pentru cei care îl iubesc. O, să deschizi uşa grânarului lui Iosif, şi să vezi ce a pregătit El pentru noi! Descoperirea aceasta ne va copleşi cu iubire.

Prin credinţă vedem „ca într-o oglindă, în chip întunecos” (1 Corinteni 13:12) imginea reflectată a bogăţiilor Sale, dar când vom vedea cu ochii noştri lucrurile cereşti, ne vom cufunda într-un torent de părtăşie! Până atunci, cântarea noastră de laudă va fi rezervată Binefäcätorului nostru, Isus Christos, al cărui dragoste este Minunată, mult mai presus de dragostea umană.

Meditaţii C. H. Spurgeon

2 Iunie

Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, si Duhul împotriva firii pământeşti.” Galateni 5:17

În inima fiecărui credincios se dă o luptă constantă între firea veche şi cea nouă. Firea veche este foarte activă, şi nu pierde nici o ocazie de a-şi îndrepta toate armele mortale împotriva harului nou născut; pe de altă parte, firea cea nouă este întotdeauna gata să reziste şi să-şi distrugă duşmanul. Harul va folosi întotdeauna rugăciunea, credinţa, speranţa şi dragostea ca să alunge răul. El ia „toată armătura lui Dumnezeu” (Efeseni 6:11) și se luptă din răsputeri. Aceste două firi opuse nu vor înceta niciodată să se lupte, cât timp ne vom fi pe acest pământ.

Pelerinul lui Bunyan, Christian, s-a luptat cu Apollyon trei ore, dar bătălia cu el însuşi a durat până a trecut prin poarta îngustă spre râul Iordan. Duşmanul este atât de legat de noi, încât nu putem scăpa niciodată de el atâta timp cât purtăm trupurile acestea. Deşi suntem tulburaţi, şi adesea în luptă crâncenă, avem întotdeauna un Ajutor atotputernic, pe Isus, Căpetenia mântuirii noastre. El este întotdeauna cu noi şi ne asigură că vom fi „mai mult decât biruitori” (Romani 8:37) prin El. Cu o asemenea insistenţă, firea nou născută este mai mult decât egală cu duşmanii ei. Lupţi cu duşmanul astăzi? Sunt Satana, lumea şi firea împotriva ta? Nu te descuraja şi nu dispera. Luptă înainte, fiindcă Dumnezeu însuşi este de partea ta!

Iehova-Nisi este steagul tău, şi Iehova-Rafa este vindecătorul rănilor tale. Nu te teme, fiindcă vei birui. Cine poate lupta contra Atotputerniciei? Luptă înainte, uitându-te „ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre” (Evrei 12:2). Deşi lupta este lungă şi aspră, biruinţa va fi dulce, şi răsplata promisă glorioasă.

Mergeţi din biruinţă-n biruinţă
Luptând, în rugăciune şi Duh Sfânt
Ca să învingeţi firea prin credinţă
Şi să ajungeţi la răsplată, pe un nou pământ.

Meditaţii C. H. Spurgeon

27 Mai

Mefiboşet locuia la Ierusalim, căci mânca întotdeauna la masa împăratului. El era olog de amândouă picioarele.” 2 Samuel 9:13

Mefiboşet nu era o podoabă pentru masa regelui, totuşi avea un loc rezervat la dreapta lui David, fiindcă regele vedea pe faţa lui trăsăturile iubitului său Ionatan. Ca şi Mefiboşet, şi noi putem striga către împăratul Slavei: „cine este robul tău, ca să te uiţi la un câine mort ca mine?” (2 Samuel 9:8). Dar Domnul ne primeşte în părtăşie cu El, fiindcă vede pe feţele voastre o asemănare cu scumpul Său Isus. Poporul Domnului este valoros prin Altcineva. Atât de mare este dragostea Tatălui pentru singurul Său Fiu încât, de dragul Lui, a ridicat pe fraţii Săi de jos, din sărăcie şi blestem, spre părtăşie sfântă, ranguri nobile şi domenii împărăteşti. Diformităţile nu-i lipsesc de privilegii. Ologeala nu este o barieră pentru calitatea de fiu; slăbănogul este la fel de preţuit ca şi Asael, care era „iute de picioare ca o caprioară de câmp” (2 Samuel 2:18).

Dreptul nostru nu şchioapătă, deşi ar putea. Masa unui rege este o ascunzătoare nobilă pentru picioarele ologilor, şi la ospăţul Evangheliei învăţăm să ne ludăm cu infirmităţile noastre, fiindcă puterea lui Christos ne întăreşte. Totuşi, dizabilităţile pot deteriora persoanele sfinţilor prea iubiţi. Cel care prânzea la masa lui David era atât de olog încât nu a putut fugi cu regele când acesta a plecat din oraş, şi de aceea a fost vorbit de rău şi acuzat de slujitorul său, Ţiba.

Sfinţii care au o credinţă slabă şi cunoştinţe reduse vor pierde multe lucruri; ei sunt expuşi vrăjmaşului şi nu-L pot urma pe rege. Boala aceasta duce adesea la cădere. Educaţia greşită din copilărie îi face adesea pe credincioşi să cadă într-o deznădejde din care nu mai pot ieşi, iar păcatul cauzează oase rupte. Doamne, ajută-l pe olog să alerge ca o căprioară şi satură-ţi poporul cu pâine de la masa Ta!

Meditaţii C. H. Spurgeon

Apele harului și a tămăduirii

Apele harului de sus și a tămăduirii
Se nasc și cresc din izvoarele iubirii
Ele curg lin și curate în orișice ființă
Prin dragostea Tatălui și prin credință.

Apele harului de sus și a tămăduirii
Le-a adus Isus Domnul Mântuirii
Pe Golgota a plătit prețul cel mare
Urmând prin credință a Sa chemare

Aceste ape curate aduc o viață sfântă
Și prospețime multă ce ne încântă
Vindecă pe oricine vine prin credință
Și aduc harul sfânt prin pocăință

Solul cel credincios plin de iubire
Aduce prin Cuvânt viață și tămăduire
Credința în Domnul Isus pe toți să ne țină
El ne-a dat mereu o tămăduire deplină.

Doamne Dumnezeule acum îți mulțumim
De apele ce curg de sus și noi le folosim
Le-ai dat drumul peste noi să nu obosim
Și prin credință ca să ne tămăduim.

Constantin Sferciuc  

15 Aprilie

Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit?” Psalmi 22:1

Priviţi-L pe Mântuitorul în adâncurile durerii. Nici un alt loc nu este mai plin de durere decât Calvarul, şi nici un alt moment atât de sfâşietor ca cel în care Christos strigă „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit?” In momentul acesta, slăbiciunea fizică se uneşte cu tortura mentală a ruşinii şi infamiei la care era supus. Agonia spirituală cauzată de lipsa prezenţei Tatălui întrecea orice limită, şi durerea devenise insuportabilă. Era cel mai întunecat ceas al groazei. Coborâse acum în fundul abisului suferinţei. Nici un om nu poate înţelege pe deplin aceste cuvinte.

Unii dintre ei cred că avem dreptul să strigăm uneori „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit?” întradevăr, sunt vremuri în care zâmbetul Tatălui este eclipsat de nori şi întuneric, dar atunci trebuie să ne amintim că Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată. In cazul nostru, este o părăsire iluzorie; în cazul lui Christos a fost o părăsire reală. Noi suferim când simţim că dragostea Tatălui ne este retrasă pentru puţin timp; dar cine poate spune cât de adâncă a fost agonia Fiului, în momentul în care Tatăl şi-a întors faţa de la El? In cazul nostru, strigătul este cauzat adesea de necredinţă.


In cazul Său, era urmarea unui fapt îngrozitor, fiindcă Dumnezeu îşi întorsese într-adevăr faţa de la El. O, suflet sărman care ai trăit odinioară în prezenţa Domnului, dar acum te-ai cufundat în întuneric, aminteşte-ţi că El nu te-a părăsit cu adevărat. Dumnezeul care se ascunde în nor este tot Dumnezeul nostru, şi ne iubeşte la fel de mult şi atunci când se învăluie în toată strălucirea harului. Dar de vreme ce gândul că Dumnezeu ne-a părăsit ne cufundă într-o asemenea suferinţă, cum credeţi că a fost sufletul Mântuitorului când a strigat „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit?”

Meditaţii C. H. Spurgeon

1 Aprilie

Să mă sărute cu sărutările gurii lui.” Cântarea Cântărilor 1:2

Timp de câteva zile am zăbovit asupra patimilor Domnului, şi vom continua tot cu ele. Astăzi, la începutul lunii, suntem chemaţi să avem sentimentele miresei lui Solomon. Observaţi cum aleargă spre El, fără nici un cuvânt introductiv, fără ca măcar să-i menţioneze numele; ea intră în subiect imediat, fiindcă vorbeşte despre Cel care este singurul El din lumea ei. Cât de îndrăzneaţă este dragostea ei! Bunătatea care i-a permis păcătoasei pocăite să-I spele picioarele cu mir de nard a fost foarte mare. Iubirea care a îngăduit ca Maria să stea la picioarele Lui şi să înveţe a fost deplină. Dar aici, dragostea, puternică, înflăcărată, aspiră la mai mult şi vrea o părtăşie completă.

Estera tremura în prezenţa lui Ahaşveroş, dar mireasa care este liberă în iubire desăvârşită nu cunoaşte teama; Dacă am priprimit acelaşi spirit liber, am cere acelaşi lucru. Prin „sărutări” înţelegem variatele manifestări de afecţiune care îl asigură pe credincios de dragostea lui Isus. Sărutul împăcării pe care l-am experimentat la convertire a fost mai dulce decât mierea. Sărutul acceptării ne arde încă fruntea, fiindcă ştim că El ne-a acceptat persoana şi lucrarea prin har divin. Tânjim ca sărutul părtăşiei zilnice, prezente, să fie schimbat în sărutul de bun venit, care îndepărtează sufletul de pământ, şi apoi în sărutul desăvârşirii, care ne va umple de bucuria cerului.

Credinţa este drumul nostru, dar părtăşia pe care o simţim este odihna. Credinţa este calea, dar comuniunea cu Isus este izvorul din care îşi astâmpără setea peregrinii. O Doamne al sufletelor noastre, nu te purta ca un străin cu noi; îngăduie ca buzele binecuvântării Tale să atingă buzele cererilor noastre. Îngăduie ca buzele plinătăţii Tale să atingă buzele nevoii noastre, şi vom simţi imediat efectul vindecător al sărutării Tale.

Meditaţii C. H. Spurgeon