15 Noiembrie

Partea Domnul este poporul Lui.” Deuteronom 32:9

Cum sunt ai Lui? Prin alegerea Sa suverană. El i-a ales şi le-a dăruit dragostea Sa. El a făcut acest lucru fără să vadă nimic bun în ei atunci, şi fără să aştepte nimic bun în schimb. El s-a îndurat de cei care a trebuit să se îndure, şi i-a rânduit pentru viaţa veşnică; de aceea, ei sunt ai Lui prin alegere liberă. Ei nu sunt ai Săi numai prin alegere, ci şi prin cumpărare. El i-a cumpărat şi a plătit pentru ei până la ultimul bănuţ, de aceea nimeni nu-I poate disputa titlul. Partea Domnului a fost plătită din plin „nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur…ci cu sângele scump al lui Christos” (1 Petru 1:18-19). Nu există nici un chezaş fals în averea Sa; reclamanţii nu pot ridica nici o plângere. Preţul a fost plătit înaintea curţii, şi biserica este proprietatea Domnului pentru totdeauna.

Priveşte urmele de sânge de pe cei aleşi, invizibile pentru ochii omeneşti, dar cunoscute de Christos, fiindcă „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui” (2 Timotei 2:19). El nu uită nici unul din cei pe care i-a răscumpărat dintre oameni. El numără oile pentru care Şi-a dat viaţa, şi ţine minte biserica pentru care s-a dat pe Sine. Ei sunt ai Lui prin cucerire. Ce bătălie a dus în noi înainte de a ne cuceri! Cât timp a asediat inimile noastre! Cât de des ne-a pus termeni de capitulare, dar noi ne-am închis porţile şi ne-am întărit zidurile în faţa Lui.

Nu ne amintim momentul în care ne-a cucerit inimile prin furtună? Când şi-a sprijinit crucea de ziduri şi a urcat pe întărituri, punând pe fortăreaţa noastră steagul însângerat al îndurării Sale atotputernice? Da, suntem, într-adevăr, prizonierii cuceriţi de iubirea Sa atotputernică. Fiind aleşi, cumpăraţi şi supuşi, drepturile Posesorului nostru divin. Ne bucurăm că nu suntem ai noştri, şi dorim ca, zi de zi, să facem voia Sa şi să arătăm slava Sa.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Dă-mi Dragostea !

Când toate rând pe rând au să se strice,
Căci vremuri tot mai rele-s pe pământ,
Pe noi, pe credincioși să nu ne-nfrice
Având speranța dată prin Cuvânt.

Când sfintele valori sunt demontate
Cuvântul va rămâne neschimbat
Lumina Lui, prin toate va străbate
Și-a Lui valori nu vor pieri vreodat’

Credința și Nădejdea vor rămâne
Și Dragostea la fel va rămânea
Pe-acest pământ nicicând nu vor apune
Dar cea mai mare este Dragostea.

O Dragoste, din Cer, Dumnezeiască,
Sublim fior venit din veșnicii
Ce inima o face ca să crească
Cu-atâta dor, mereu te-aștept să vii.

O, Doamne, dă-mi o dragoste mărită
Să pot și eu pe alții să-i iubesc
Și-atunci când nu mi-e calea însorită
Și-atunci când multe piedici întâlnesc,

O, Tată, dă-mi o dragoste-înțeleaptă
Discernământul sfânt să-l dobândesc
Să pot să-ndrept pe mulți pe calea dreaptă
Să pot mereu s-ajut… și să iubesc.

O dragoste atentă, iscusită
Să-mi dai în viața asta de pripas
Celor căzuți, loviți de vreo ispită
Chemarea împăcării să le-o las,

Te rog să-mi dai o dragoste agilă
Pentru acei ce sunt descurajați,
Căci sunt atâția ce-Ți imploră milă…
Să simt cu ei… să fie ascultați,

S-am dragostea ce chiar dacă-i ascunsă
De-acei orbiți, de-a lumii înțelepți,
Intrând pe-acea cărare nepătrunsă
Înspre Lumină, Doamne să-i îndrepți.

Aș vrea să am o dragoste vădită
Să-mi țină-aprins al sufletului dor
Ca-n ziua cea măreață, fericită
Cu-a ei aripi spre Tine ca să zbor,

Și-n palma Ta să stau o veșnicie
Să strălucesc mereu ca și o stea
Mulțumitor că Tu mi-ai dat și mie
Prin harul Tău Isuse, Dragostea.

Iar pentru Har, Nădejde și Credință
Și Dragostea primită de la Tine
Voi ridica un steag de biruință
Pentru minunea ce-ai făcut din mine.

Daniel Hozan

14 Octombrie

Privesc toate aceste lucruri ca o pierdere faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Christos Isus, Domnul meu.” Filipeni 3:8

Cunoaşterea spirituală a lui Christos este o cunoaştere personală. Nu pot să-L cunosc pe Isus prin întâlnirea unei alte persoane cu El. Nu, trebuie să II cunosc eu însumi, trebuie să îl cunosc pe răspunderea mea. Ea este o cunoaştere inteligentă. Trebuie să îl cunosc pe El, nu din vise şi viziuni, ci aşa cum îl descoperă Cuvântul Său. Trebuie să cunosc natura Lui, Divină şi umană. Trebuie să cunosc îndatoririle Lui, atributele Lui, lucrările Lui, ruşinea Lui şi slava Lui. Trebuie să meditez la El până când ajung să pricep „împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea, lungimea, înălţimea şi adâncimea” şi să cunosc „dragostea lui Christos, care întrece orice cunoştinţă” (Efeseni 3:18-19).

Trebuie să fie o cunoaştere afectivă. într-adevăr, dacă îl voi cunoaşte cât de puţin, îl voi iubi. O uncie de cunoaştere din inimă este mai preţioasă decât o tonă de învăţare cu mintea. Cunoaşterea noastră despre El trebuie să fie o cunoaştere mulţumitoare. Când îl cunosc pe Mântuitorul, mintea mea se umple până sus. Simt că am căpătat lucrul după care tânjeam. Isus spunea: „Eu sunt pâinea vieţii; cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată” (loan 6:35). În acelaşi timp, trebuie să fie o cunoaştere captivantă. Cu cât cunosc mai mult despre Prea Iubitul, cu atât vreau să aflu mai mult. Cu cât urc mai sus, cu atât mai înalte vor fi culmile care îmi cheamă paşii. Vreau să iau tot ce pot să iau.

Ca şi comoara zgârcitului, aurul mă va face mai lacom. În concluzie, această cunoaştere a lui Christos Isus va fi cea mai fericită cunoaştere. De fapt, va fi atât de înălţătoare, încât mă va purta deasupra încercărilor, îndoielilor şi durerilor. Cât timp mă voi bucura de ea, voi fi mai mult decât „omul născut din femeie”, care „are viaţa scurtă, dar plină de necazuri” (Iov 14:1). Mă va înfăşură în nemurirea Mântuitorului veşnic viu, şi mă va încununa cu coroana de aur a bucuriei Sale. Vino, suflete, aşează-te la picioarele lui Isus şi învaţă de la El astăzi.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Când ne-a cuprins iubirea Lui…

Când ne-a cuprins iubirea Lui
Am fost îndată transformați
A fost iubirea Fiului
Și binecuvântarea Cerului
Și-am fost pe loc descătușați.

Cuvântul Lui l-am auzit
(Rostit cu glasul Lui duios)
Din letargie ne-am trezit,
Ce-a fost uscat a înverzit
Am fost schimbați spectaculos.

Ne-au inundat divine stări
Ce altădată nu le-aveam
Am fost cuprinși de contemplări
La harul Lui și la lucrări
Ce-n suflet le înțelegeam.

Chemarea Lui ne-a ridicat
Din vidul ce ne-năbușea
Cu drag, de-aceea, L -am urmat
Chiar și atunci când ne-a mustrat
C-a Lui iubire strălucea.

Ca un ocean nemărginit
Așa e dragostea în El
Când, prima dată, L-am privit
Privirea Lui ne-a cucerit
Și-am înțeles un sfânt Apel.

Azi fericirea e în noi
(Nu e străină ca-n trecut)
Iar în necazuri și-n nevoi
N-abandobăm, nu dăm ‘napoi
Și-uităm de tot ce ne-a durut.

Când ne-a cuprins al Lui Cuvânt
Lăsat-am tot și L-am urmat
Și-acum trăim cu-n Legământ
Desprinși de praful din pământ
Și-uniți cu Cel mai scump și sfânt.

George Cornici

1 Octombrie

Roade bune, noi şi vechi, pe care, pentru tine, iubitule, le-am păstrat.” Cântarea Cântărilor 7:13

Soţia doreşte să-i dăruiască lui Isus tot ce produce. Inimile noastre au „tot felul de roade” (Cânt 7:13), „noi şi vechi”, pregătite pentru Prea Iubitul nostru. In toamna aceasta bogată în roade, să ne păzim recoltele. Avem roade „noi”. Dorim să simţim viaţă nouă, bucurie nouă, recunoştinţă nouă. Dorim să luăm noi hotărâri şi să îndeplinim lucrări noi. Inimile noastre înmuguresc de rugăciuni noi, şi sufletele noastre se angajează în eforturi noi. Dar avem şi roade „vechi”.

Una este dragostea dintâi. Ce fruct ales! Isus se desfată în el. Apoi este prima noastră credinţă. Este credinţa simplă prin care, neavând nimic, am ajuns să avem totul. Este bucuria momentului în care L-am cunoscut pe Domnul; să o readucem la viaţă. Avem apoi amintirile făgăduinţelor. Cât de credincios a fost Dumnezeu! Pe timp de boală, El ne-a vegheat la căpătâi cu blândeţe! Când am trecut prin ape adânci, El ne-a ridicat deasupra! Din cuptorul de foc, El ne-a scos cu îndurare. Roade vechi, într-adevăr! Avem multe roade vechi, fiindcă îndurările Lui au fost mai multe decât perii capului nostru. Trebuie să regretăm vechile păcate, dar am avut vremuri de căinţă date de El, vremuri în care am plâns la piciorul crucii şi am învăţat meritele sângelui Său.

Avem roade în dimineaţa aceasta, roade vechi şi roade noi; dar principalul este că ele sunt pregătite pentru Isus. Într-adevăr, aceasta este cea mai bună şi mai primită slujbă, în care Isus este sprijinul sufletului, iar slava Sa este sfârşitul tuturor eforturilor noastre. Să ne pregătim roadele numai pentru Isus. Să le scoatem la iveală atunci când El este cu noi, şi să nu le lăsăm Ia vederea oamenilor. Isuse, vom răsuci cheia de la poarta grădinii noastre, şi nimeni nu va intra să fure roadele bune care au crescut pe pământul udat de sângele Tău. Tot ce este al nostru va fi al Tău şi numai al Tău, Isuse, Prea Iubitul nostru.

Meditaţii C. H. Spurgeon

19 Septembrie

Rămâneţi dar tari, şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei.” Galateni 5:1

Aceasta libertate ne dă acces liber la cartea cerului — Biblia. Iată un pasaj ales pentru tine, credinciosule: „când vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine” (Isaia 43:2). Ai acces liber la aceasta. Iată altul: „pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine” (Isaia 54:10). Ai acces liber şi la aceasta. Eşti un oaspete binevenit la masa făgăduinţelor. Scriptura este o comoară infinită de depozite ale harului. Ea este banca cerului; poţi să scoţi cât vrei din ea, fără permisiune sau piedici. Vino în credinţă, şi eşti binevenit la toate binecuvântările legământului. Nu există nici o făgăduinţă în Cuvânt care să nu se împlinească. In adâncurile încercărilor, libertatea aceasta te va mângâia. Prin valuri de durere, te va înveseli. In mijlocul necazurilor, te va încuraja. Aceasta este dovada dragostei Tatălui tău. Eşti liber să beneficiezi de ea oricând. Ai acces liber şi la tronul harului.

Este privilegiul credinciosului să aibă acces tot timpul la Tatăl ceresc. Oricare ar fi dorinţele, greutăţile şi nevoile noastre, avem libertatea de a le aduce înaintea Lui. Nu contează cât de mult am păcătuit; putem să cerem şi să aşteptăm iertare. Nu contează cât de bogaţi sau de săraci suntem, putem să cerem împlinirea făgăduinţei şi El se va îngriji de toate nevoile noastre. Avem permisiunea de a ne apropia oricând de tronul Său — în ceasurile întunecate ale nopţii sau în căldura arzătoare a amiezii.

Exercită-ţi drepturile, credinciosule, şi trăieşte conform privilegiilor tale. Ai dreptul la toate comorile lui Isus: înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare. Nu contează cât de multe nevoi ai, fiindcă există destule rezerve în Christos, şi toate sunt pentru tine! O, ce mare este libertatea ta -libertate de la condamnare, libertate pentru făgăduinţe, libertate spre tronul harului, şi, în cele din urmă, libertatea de a intra in cer!

Meditaţii C. H. Spurgeon

12 Septembrie

Domnul este un Dumnezeu gelos.” Naum 1:2

Domnul nostru este foarte gelos pe dragostea ta, credinciosule. Te-a ales El? Atunci nu poate îndura ca tu să alegi pe altcineva. Te-a cumpărat El cu sângele Său? Atunci nu poate îndura ca tu să gândeşti că îţi aparţii ţie sau acestei lumi. Te-a iubit cu o dragoste atât de mare, încât nu a vrut să fie în ceruri fară tine; a ales să moară El, ca să nu te vadă pe tine murind. El nu poate îndura nici un obstacol între dragostea inimii tale şi El însuşi. Este foarte gelos pe încrederea ta. Nu îţi va permite să te încrezi într-un braţ de came. Nu poate îndura ca tu să sapi puţuri crăpate, atunci când izvorul de apă vie este întotdeauna la dispoziţia ta. Când ne sprijinim pe El, El este bucuros; dar când ne transferăm dependenţa supra altuia, când ne sprijinim pe înţelepciunea noastră sau pe un prieten — şi, cel mai rău, când ne încredem într-o lucrare a mâinilor noastre —El este nemulţumit şi ne va pedepsi ca să ne întoarcă la Sine.

El este foarte gelos şi pe tovărăşiile noastre. Nu trebuie să existe nici o persoană cu care să vorbim mai mult decât vorbim cu Isus. Să rămâi numai în El este adevărata iubire; dar să comunici cu lumea, să găseşti mângâiere în plăcerile fireşti, sau chiar să preferi societatea iubiţilor tăi creştini timpului petrecut cu El, toate aceste lucruri sunt dureroase pentru Dumnezeul nostru gelos. El este fericit să rămânem în El şi să ne bucurăm de tovărăşia Lui constantă. Multe din încercările pe care El le trimite asupra noastră au drept scop îndepărtarea inimilor noastre de la lucrurile create şi apropierea de Creator.

Fie ca această gelozie, care ne tine întotdeauna aproape de Christos, să fie o mângâiere pentru noi; fiindcă, dacă El ne iubeşte atât de mult încât îi pasă de dragostea noastră, putem fi siguri că nu va îngădui să ni se întâmple nimic rău, şi că ne va proteja de toţi duşmanii. O, dacă am avea destul har ca să ne păstrăm inimile pentru Christos astăzi, şi să închidem ochii cu gelozie sfântă la toate fascinaţiile lumii!

Meditaţii C. H. Spurgeon

4 Septembrie

Da, voiesc; fii curăţit.” Marcu 1:41

Întunericul primitiv aude porunca Atotputernicului „să fie lumină” (Genesa 1:3) și imediat „ a fost lumină” (vers. 3). Cuvântul Domnului Isus este la fel de maiestuos ca şi acest vechi cuvânt al puterii. Răscumpărarea, ca şi creaţiunea, are cuvântul său tare. Isus vorbeşte, şi se face. Lepra nu avea nici un leac omenesc, dar a fugit de îndată ce Domnul a spus „voiesc”. Boala nu arăta nici un semn de speranţă sau de însănătoşire. Natura nu a contribuit cu nimic la propria ei vindecare, cuvântul neajutat a făcut toată munca pe loc şi pentru totdeauna. Păcătosul este un bolnav mai nefericit decât leprosul. Să urmeze deci exemplul leprosului şi să meargă la Isus rugându-L şi aruncându-se „în genunchi înaintea Lui” (Marcu 1:40).

Să-şi exercite puţina credinţă, chiar dacă nu ar putea merge mai departe de „Doamne, dacă vrei poţi să mă curăţesti” (vers. 40). Nu trebuie să ne îndoim de rezultatul acestei aplicaţii. Isus îi vindecă pe toţi cei care vin la El şi nu alungă pe nimeni. Citind povestirea din care face parte textul nostru, faptul că Isus l-a atins pe lepros este vrednic de luat în seamă. Această persoană necurată încălcase legile ceremoniale intrând în casă, dar Isus, departe de a-l mustra, calcă şi El legea ca să-l întâlnească. Isus face un schimb cu leprosul, pentru că, în timp ce îl curăţeşte, îl atinge şi este pângărit conform legii levitice.

Isus Christos s-a făcut păcat pentru noi, deşi El nu cunoştea păcatul, pentru ca noi să putem ajunge la neprihănirea lui Dumnezeu prin El. O, dacă sărmanii păcătoşi ar merge la Isus, crezând în puterea lucrării Sale de substituire, ar afla curând cât de mare este puterea atingerii Sale îndurătoare. Mâna care a înmulţit pâinile, mâna care l-a salvat pe Petru de la înec, care îi susţine pe sfinţii în necaz, cate îi încununează pe credincioşi, aceeaşi mână va atinge fiecare păcătos şi îl va curaţi într-o clipă. Dragostea lui Isus este izvorul mântuirii. El ne iubeşte, ne priveşte şi ne atinge, şi noi trăim.

Meditaţii C. H. Spurgeon

3 Septembrie

Tu, pe care te iubeşte sufletul meu.” Cântarea Cântărilor 1:7

Este minunat să fii în stare, fără „dacă” sau „dar”, să spui despre Domnul Isus — „Tu, pe care te iubeşte sufletul meu”. Mulţi pot spune despre Isus doar că speră să-L iubească; ei cred că ÎI iubesc, dar numai o experienţă săracă şi superficială va fi multumită să stea aici. Nu ar trebui să îngăduim odihnă sufletelor noastre până nu suntem siguri în această chestiune importantă. Nu trebuie să ne mulţumim cu speranţa superficială că Isus ne iubeşte sau cu părerea că noi ÎI iubim. Sfinţii din vechime nu au vorbit cu dar, dacă, sper şi poate, ci au vorbit clar şi răspicat. „ştiu în Cine am crezut” (2 Timotei 1:12), spunea Pavel. „ştiu că Răscumpărătorul meu este viu” (Iov 19:25), spunea Iov.

Adună cunoştinţe despre dragostea ta pentru Isus, şi nu te mulţumi până când nu poţi vorbi despre interesul tău în El ca despre o realitate, de care ai fost asigurat prin mărturia Duhului Sfânt şi prin sigilarea sufletului tău în credinţă. Adevărata dragoste pentru Christos este lucrarea Duhului Sfânt, şi trebuie să fie împlinită în inimă prin El. El este Agentul, dar motivul logic pentru care ÎI iubim pe Isus se află în El însuşi. De ce îl iubim pe Isus? „Fiindcă El ne-a iubit mai întâi” (1 loan 4:19). Am căpătat viaţă prin moartea Sa; avem pace prin sângele Său. „El, măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi” (2 Corinteni 8:9). De ce îl iubim pe Isus? Din cauza plinătăţii persoanei Sale.

Suntem plini de simţământul frumuseţii Lui, de admiraţie pentru calităţile Lui, şi de conştiinţa infinitei Sale perfecţiuni! Măreţia, bunătatea şi frumuseţea Sa se unesc într-o singură rază, şi încântă sufletul atât de tare încât exclamă: „toată fiinţa îmi este plină de farmec” (Cânt. 5:16). Aceasta este o dragoste binecuvântată, o dragoste care leagă inima cu lanţuri mai fine decât mătasea, şi mai tari decât piatra!

Meditaţii C. H. Spurgeon

4 August

Dar aceia din popor, care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor, vor rămânea tari.” Daniel 11:32

Fiecare credincios înţelege că a-L cunoaşte pe Dumnezeu este cea mai înaltă şi mai bună formă de cunoaştere. Această cunoaştere spirituală este o sursă de putere pentru creştin. Ea îi întăreşte credinţa. Credincioşii sunt descrişi mereu în Scriptură ca fiind persoane luminate şi învăţate de Domnul; se spune despre ei că au „primit unirea din partea Celui Sfânt” (1 loan 2:20), şi că Duhul are misiunea specială de a-i conduce în tot adevărul, în vederea creşterii şi dezvoltării credinţei lor. Cunoştinţa întăreşte dragostea, la fel de bine ca şi credinţa. Cunoştinţa deschide uşa, şi apoi, prin uşa aceasta, ÎI vedem pe Mântuitorul.

Ca să folosim o altă metaforă, cunoştinţa pictează portretul lui Isus, şi, când vedem portretul, II iubim mai mult. Nu putem iubi un Christos pe care nu ÎI cunoaştem, cel puţin, nu prea mult. Dacă ştim puţine despre virtuţile lui Isus, despre ceea ce a făcut pentru noi, şi despre ceea ce face acum, nu ÎI putem iubi prea mult; dar, cu cât ÎI cunoaştem mai mult, cu atât Îl iubim mai mult. Cunoaşterea întăreşte şi speranţa. Cum putem spera un lucru dacă nu îi cunoaştem existenţa? Speranţa poate fi telescopul, dar, până când nu primim instrucţiuni, ignoranţa noastră stă în faţa lentilei, şi nu putem vedea nimic. Cunoaşterea îndepărtează obiectele care se interpun, şi când privim prin sticla strălucitoare, vedem gloria care ni se descoperă şi o aşteptăm cu încredere voioasă. Cunoaşterea ne îmbunătăţeşte resursele dc răbdare.

Cum să avem răbdare dacă nu ştim nimic despre simpatia lui Christos şi nu înţelegem binele care vine din corecţia pe care ne-o trimite Tatăl? Nu există nici un har al creştinului care să nu fie dezvoltat şi adus la desăvârşire prin cunoaştere sfântă, sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Cât de important este, deci, să nu creştem numai „în har” ci şi „în cunoştinţa Domnului și Mântuitorului nostru Isus Christos” (2 Petru 3:18).

Meditaţii C. H. Spurgeon