Confuzie spirituală

“Nu ştiţi ce cereţi.” Matei 20:22

Există momente în viaţa spirituală când suntem în confuzie şi nu rezolvăm nimic spunând că n-ar trebui să existe confuzie. Nu este vorba de ceva legat de bine sau rău, ci de faptul că Dumnezeu te duce pe o cale pe care, deocamdată, nu o înţelegi; şi numai trecând prin această confuzie vei ajunge să înţelegi ce vrea Dumnezeu cu tine.

Ascunderea prieteniei Sale. Luca 11:5-8. Isus a dat aici ilustraţia cu omul căruia părea că nu-i pasă de prietenul lui. El a spus că aşa îţi va părea uneori Tatăl ceresc. Vei crede că El este un prieten lipsit de bunătate, dar aminteşte-ţi că nu e aşa; va veni timpul când vei înţelege totul. Apar nori peste prietenia din mimă şi adesea însămi dragostea trebuie să aştepte în durere şi lacrimi binecuvântarea părtăşiei depline. Când Dumnezeu pare să fie cu totul acoperit, vei rămâne mai departe încrezător în El?

Umbrirea feţei Tatălui. Luca 11:11-13. Isus spune că sunt momente când Tatăl tău îţi va părea un tată denaturat, îţi va părea aspru și indiferent, dar aminteşte-ţi că nu este aşa; El ne-a spus: ..Oricine cere capătă”. Dacă faţa Tatălui este umbrită acum, aşteaptă ca El să ţi se reveleze clar şi să-ţi explice tot ce a permis să vină în viaţa ta.

Caracterul de neînţeles al credincioşiei Sale. Luca 18:1-8. “Când va veni Fiul Omului, va găsi El credinţă pe pământ?” Va găsi în tine acea credinţă care se sprijină pe El, în ciuda confuziei? Rămâi statornic în credinţă, crezând că tot ce a spus Isus este adevărat, chiar dacă acum nu înţelegi ce face Dumnezeu El are în joc lucruri mai mari decât acelea pe care I le ceri tu acum.

Oswald CHAMBERS

Reclame

Cu Isus pe marea vieții

Cu Isus pe marea vieții
Îmi doresc ca să pășesc,
Niciodată să fiu singur
Valuri de mă năpădesc.

Să mă cuprinzi o drag Isus,
În brațul Tău de Tată
Și dragosteaȚi de sus
S-o simt încă o dată.

Cu mine vreau să fii
În barca vieții mele
De valuri grele vor veni
Să-mi fii Tu mângâiere.

De mână să mă ții
Când vântul suflă tare
Să nu mă clatin orice ar fi
Să pot păși pe mare.

Căci fi-vor și zile cu vânt
Și valuri se vor ridica
Dar mă bazez pe-al Tău Cuvânt
Pe ape ai spus ca pot umbla.

Iar, necredința de-a veni
Și pasul se va afunda,
Spre mine Tu iarăși să vii
Și să-ntărești credința mea.

Să-Ți întinzi mâna Ta de Tat’
Să mă înveti să merg pe ape
Ca și pe Petru altădat’
Când Tu i-ai spus ca POATE.

Să izbutesc s-ajung la mal
Unde e pacea Ta deplină
Să-nfrunt mereu val după val
Până în Țara de Lumină!

Ramona Subtire 

Rodnicia prieteniei

“V-am numit prieteni.” Ioan 15:15

Nu vom cunoaşte niciodată bucuria sacrificiului de sine până când nu ne predam lui Dumnezeu în fiecare domeniu al vieţii noastre. Lucrul cel mai dificil este să ne predăm pe noi înşine. “Mă voi preda dacă…!” sau: “O, da, cred c-ar trebui să-mi predau viaţa lui Dumnezeu”. Nu există nimic din bucuria sacrificiului de sine în nici unul dintre aceste cazuri.

De îndată ce ne predăm cu adevărat lui Dumnezeu, Duhul Sfânt ne dă bucuria lui Isus. Scopul final al sacrificiului de sine este să ne dăm viaţa pentru Prietenul nostru. Când vine în noi Duhul Sfânt, cea mai mare dorinţă pe care o avem este să ne dăm viaţa pentru Isus. Însă gândul că ne sacrificăm nu ne trece niciodată prin minte, pentru că sacrificiul este expresia dragostei Duhului Sfânt.

Domnul nostru este exemplul unei vieţi de sacrificiu de sine. “Mă desfătez în a face voia Ta, Dumnezeule.” El a mers până la jertfă cu mare bucurie. M-am predat eu vreodată în ascultare deplină de Isus Cristos? Dacă Isus Cristos nu e steaua mea călăuzitoare, nu există nici un folos în sacrificiul meu. Dar când sacrificiul este făcut cu ochii ţintă la El, influenţa Sa modelatoare începe să lucreze în viaţa mea încet, dar sigur.

Fereşte-te să laşi ca afinităţile naturale să-ţi împiedice umblarea in dragoste. Unul dintre cele mai crude moduri de a ucide dragostea naturală este dispreţul clădit pe afinităţi naturale. Afinitatea sfântului este faţă de Domnul Isus Cristos. Dragostea pentru Dumnezeu nu este sentimentală; a iubi aşa cum iubeşte Dumnezeu este cel mai practic lucru pentru un sfânt.

“V-am numit prieteni.” Prietenia bazată pe viaţa nouă din noi este cea care nu are nici o afinitate cu viaţa noastră veche, ci numai cu viaţa lui Dumnezeu. Este o viaţă nespus de umilă, curată şi absolut devotată lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Ai fost vreodată mut de întristare?

„Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat de tot. Căci era foarte bogat.” Luca 18:23

Tânărul bogat a mers acasă mut de întristare; nu a putut scoate nici un cuvânt. Nu avea nici o îndoială cu privire la ceca ce spusese Isus, nici un comentariu despre semnificaţia spuselor Lui, care au produs în el o tristeţe de nedescris. Ai fost vreodată în starea aceasta? Ţi-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu cerându-ţi să renunţi la vreun domeniu din viaţa ta în care eşti foarte bogat – temperament, preferinţe personale, dorinţe, legături ale inimii sau ale minţii? Dacă da, atunci ai fost mut de întristare.

Domnul nu va veni după tine, nu te va ruga, dar de fiecare dată când te va întâlni în acel loc, El îţi va repeta pur şi Simplu: ..Dacă eşti sincer în ceea ce spui, acestea sunt condiţiile”.”Vinde tot ce ai” – dezbracă-te înaintea lui Dumnezeu de tot ce poate fi bogăţie, până când nu mai eşti altceva decât o fiinţă umană conştientă, apoi dă-I lui Dumnezeu şi aceasta. Aici se dă lupta – în domeniul voinţei tale înaintea lui Dumnezeu. Eşti mai devotat ideii tale despre ceea ce doreşte Isus decât Lui însuşi? Dacă da, atunci s-ar putea să auzi unul dintre cuvintele Lui aspre, care te va întrista.

Ceea ce spune Isus este aspru: este uşor numai când e auzit de cei care au în ei atitudinea Lui. Ai grijă să nu îngădui vreunui lucru să atenueze asprimea vreunui cuvânt al lui Isus Cristos. Pot fi atât de bogat în sărăcie, atât de bogat în conştientizarea faptului că nu sunt nimic, încât nu voi fi niciodată un ucenic al lui Isus; şi pot fi atât de bogat în conştieniizarea faptului că sunt cineva, încât nu voi fi niciodată un ucenic. Sunt eu gata să fiu golit de sentimentul că sunt lipsit? Aici apare descurajarea. Descurajarea este dragostea de sine înşelată; dragostea de sine poate fi dragostea faţă de devotamentul meu pentru Isus.

Oswald CHAMBERS

Dragostea

Durerea-i cel mai aprig scriitor,
Penița ei aluneca ușor,
Cerneala lacrimilor lasă urme-adânci
Ce își imprima scrisul chiar și-n stânci.

Sa ii oprească cursul azi nu pot,
Va trece mări de lacrimi prin înot
Ca să învețe lecția ce-a-nvățat, in scris
Acelora ce ușa i-au deschis.

Cuvinte mari și promisiuni fierbinți
Raman săgeți in tolba unui luptător învins-
Durerea inimii nu o va alunga
Nici o armata, oricât ar încerca…

Și mari întregi s-o spele de ar vrea,
Și foc s-o ardă de ar încerca,
Durerea sufletului nu va dispărea
Decât când dragostea locu-i va lua.
*
Dar când, când oare vom afla?
Caci e adevarata taina dragostea…
Si nimeni pe pământ pana acum
Nu a cuprins-o măcar într-un gand.

Am auzit că luptă și că iartă, că jertfește,
Dar câți din noi vor azi sa o încerce?
Să lupte lângă ea și de-ar putea
Să-nfrâng-odata lumea și puterea sa…
*
A fost doar Unul care-a dovedit
Că taina dragostei adevărate-a stăpânit
Și nu prin trandafiri și vorbe dulci
Ci printr-o cruce grea și cuie lungi.

Știi ca durerea lasă urme-adânci
Pe inima ce pe altar o frangi,
Dar Dragostea-i balsam vindecător
Și va lega rănile tuturor.

Iubeste pan’ la capat, iarta, lupta
Caci vei avea într-un final izbânda!
Iar cel care durerea azi a întâlnit,
Mâine, cu toată dragostea va fi-ntarit!

Agheorghiesei Maria 

Mă ridic din ruine

„Cine ne va despărţi de dragostea lui Cristos?”

Romani 8:35

Dumnezeu nu-l scuteşte pe om de necazuri; EI promite: „Voi fi cu el în strâmtorare“. Nu contează ce fel de necazuri şi ce forme cumplite pot lua acestea în viaţa unui om, nici unul dintre ele nu pot să-l scoată din relaţia lui cu Dumnezeu. Noi suntem „mai mult decât învingători” în toate aceste lucruri.

Pavel nu se referă la lucruri imaginare, ci la lucruri care sunt cumplit de reale; şi el spune că suntem mai mult decât învingători in mijlocul lor, nu prin ingeniozitatea noastră sau prin curajul nostru sau prin orice altceva, ci numai prin faptul că nici unul dintre ele nu afectează relaţia noastră cu Dumnezeu în Isus Cristos. Pe drept sau pe nedrept, suntem acolo unde suntem, exact în situaţia în care ne aflăm. Îmi pare rău pentru creştinul în ale cărui împrejurări nu se află nimic din ceea ce el nu ar dori.„Necazul…?”  Necazul nu este niciodată un lucru nobil; dar oricum ar fi necazul – istovitor, iritant sau extenuant, el nu este în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu.

Nu lăsa niciodată ca grijile sau necazurile să te despartă de dragostea lui Dumnezeu.„Strâmtorarea…?”Poate dragostea lui Dumnezeu să dăinuiască atunci când totul spune că dragostea Lui este o minciună şi că nu există dreptate?„Foametea…?” Putem nu numai să credem în dragostea lui Dumnezeu, ci să fim mai mult decât învingători, chiar şi atunci când suferim de foame? Sau Isus Cristos este un înşelător şi Pavel este un înşelat, sau se întâmplă ceva extraordinar cu un om care se ţine de dragostea lui Dumnezeu chiar şi atunci când totul vorbeşte împotriva caracterului lui Dumnezeu. Logica este redusă la tăcere în faţa fiecăruia dintre aceste lucruri. Numai un singur lucru poate răspunde la toate acestea: dragostea lui Dumnezeu în Cristos Isus. „Mă ridic din ruine” de fiecare dată.

Oswald Chambers

Cântare de dragoste

Motto: „”Acum, dar, rămân acestea trei: credința, nădejdea și
dragostea; dar cea mai mare dintre ele rămâne dragostea.””
Amin! 1 Cor. 13:13.

Ea-i mai mare și plăcută
Lui Dumnezeu Savaot,
Ca orice fel de jertfă adusă –
Ca orice ardere de tot.

Dragostea-i virtute înaltă –
Darul celui credincios
Ce ne strânge laolaltă
În Numele lui Hristos.

Că Domnul binecuvântează
Și dă veșnică răsplată
Credinței care lucrează
Printr-o dragoste curată.

Dragostea ne înflăcărează;
Din dragoste tânjim mereu
Și sufletul ne însetează
După viul Dumnezeu.

Dragostea-I mântuitoare
Dă pace și bucurie…
Este îndelung răbdătoare
Și nu se umflă de mândrie.

Dragostea nu pizmuiește
N-are nimic necuviincios,
Ci credința ne-o zidește
În Cel Sfânt și Credincios.

Din dragostea-i înălțătoare
Niciodată să nu ieși,
Că dragostea e steagul care
Flutură peste aleși.

În dragoste nu este frică;
Dragostea-i cu noi mereu
Și ne înalță, ne ridică…
DRAGOSTE e Dumnezeu!

Ioan Vasiu 

Nu poţi realiza aceasta prin sforţările proprii

„Adăugaţi la… dragostea frăţească, iubirea.”

2 Petru 1:5,7, Bucureşti 2001

Pentru cei mai mulţi dintre noi dragostea este ceva nedefinit; nu știm ce înseamnă ea. Dragostea înseamnă a prefera o persoană in locul alteia, iar, din punct de vedere spiritual, Isus ne cere să-L preferam pe EI (vezi Luca 14:26). Când dragostea lui Dumnezeu este turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, este uşor ca Isus Cristos să fie pe primul loc, dar apoi trebuie să punem în practică aceste lucruri despre care vorbeşte Petru.Primul lucru pe care-l face Dumnezeu este să arunce afară din viaţa mea falsitatea şi atitudinea pioasă.

Duhul Sfânt îmi arată că Dumnezeu m-a iubit nu pentru că sunt vrednic de iubit, ci deoarece este în natura Lui să facă acest lucru. „.Acum, îmi spune El,arată aceeaşi dragoste altora” – Iubeşte aşa cum te-am iubit Eu”. „Voi aduce in jurul tău oameni pe care nu-i poţi respecta, dar trebuie să le arăţi dragostea Mea, aşa cum ţi-am arătat-o şi Eu ţie”. Nu poţi realiza aceasta prin sforţările proprii. Unii au încercat să facă asta, dar au obosit repede.„Domnul are îndelungă răbdare…” Să privesc înlăuntrul meu ca să văd cum a lucrul El cu mine. Faptul că ştiu că Dumnezeu m-a iubit dincolo de orice limită, în ciuda păcatului, a josniciei, a egoismului şi a răutăţii mele, mă obligă să merg in lume şi să-i iubesc pe alţii in acelaşi fel.

Dragostea lui Dumnezeu faţă de mine este inepuizabilă şi eu trebuie să-i iubesc pe alţii de pe terenul dragostei lui Dumnezeu pentru mine. Creşterea în har se opreşte în momentul când îmi ies din fire. Îmi ies din fire pentru că trebuie să trăiesc alături de o persoană dificilă. Să mă gândesc cât de respingător am fost eu pentru Dumnezeu! Sunt eu gata să mă identific atât de mult cu Domnul Isus, încât viaţa şi bunătatea Lui să se reverse prin mine tot timpul? Nici dragostea naturală şi nici dragostea divină nu rămân dacă nu sunt cultivate. Dragostea este spontană, dar trebuie menţinută prin disciplină.

Oswald Chambers

Dragostea Cerească

Dragostea, un sacru nume, o îmbrac ca o neprețuită haină
Este iubirea care se naște din Cerul Sfânt, în aprinsă taină
Umple inimi goale de iubire, pătrunde adânc cu putere
Înfiripează iubirea de oameni, în loc de suferință și durere.

Dragostea, stă ascunsă-n taină, în copacii din pădure și-n floare
În trilul de ciocârlie, în ape line și reci, în liniștitele izvoare
Toată natura, din Universul infinit, în roua curată de dimineață
În picuri de ploaie timpurie, să ude iarba însetată, la o nouă viață.

Dragostea, dă totul, nu ține dușmănie, iartă totul, ea, nu urăște
Te îmbărbătează-n viață, este mereu cu tine, la rău, nu se gândește
Te ajută, îți dă povață, te încurajează, de iubire mereu îți spune
Când greul vrea să te doboare, sau nu găsești îndemnuri bune.

Dragostea, este izvorul vieții, este dreaptă, nu minte, nu înșeală
Pentru lume este o enigmă, nu o cunoaște, o iubește cu îndoială
Face bine la toți oamenii, fără murmur și cârtire, o iubire adevărată
Șterge totul, iartă totul, curăță în adâncime, orice tină, orice pată.

Dragostea, înfruntă apele-n furtună, trece peste falnicii munți
Trece peste pustiuri arzătoare, suferă cununi de spini pe frunți
Dragostea, poruncește mării să tacă, stăvilește valuri de ură însetată
Dragostea, rămâne veșnic vie, Stânca de granit, nu piere niciodată.

Dragostea, este din Cer lăsată, Dragostea este însăși Dumnezeu
E dragostea…  agape…  îl scoate pe om din beznă, îi șterge eul său
Numai cei născuți din nou, vor avea Dragostea lui Isus, cea adevărată
Dragostea, te duce în Ceruri sus, curați, fără tină, fără pătă.

Stelian Ciobanu 

Nimic nu am

Nimic nu am sa-Ți dăruiesc Isuse
Din tot ce-am strâns în pumnii goi,
Am vrut s-adun miresmele din roze,
Și m-am trezit strângând fărâme de noroi.

Am vrut s-aduc în palma Ta oceanul,
Cu infinitul lui, atât de necuprins
Și tot ce-ți pot aduce din mine, e noianul
De lacrimi, într-un ciob de sticlă strâns.

Am vrut o mică rază de stea, să îți aduc,
Și s-o proștern la Tronu-Ți, la picioare
Dar și acest cadou e-așa sărac,
Pe lânga Măiestria Ta învăluită-n soare.

Și murmur de izvor și cânt de păsărele
Am încercat s-adun, să Ți le-aduc în dar
Și să-mi zâmbești privindu-mă cu ele,
Dar n-am nimic, în pumnul meu, murdar.

Dacât dezamăgiri și lacrimi și rușine
Și-aș vrea ca Tu, să le preschimbi în har,
Și să primești viața mea, cea plină de ruine,
Să ma înalți spre cerul de cleștar…

Căci știu că sunt făptura mânii Tale
Și tot ce am e doar din palma Ta,
Și răsărit și-apus și țărm de mare,
Tu le-ai creat, să mă înveți ce-i dragostea.

Nu am nimic să-ți dăruiesc, Isuse,
Primește-mă așa de gol, cum sunt,
Și umple-mă cu norul Tău de vise
S-ajung mireasa Ta, cu strălucit veșmânt…

Magda Morosan