E Stapanul Dumnezeu

Priveste azi catre soare
Si pune-ti o intrebare,
Cine oare l-a creat
Cu lumina imbracat?

Cine-a pus in el caldura,
S-o imprastie in natura,
Zi de zi sa nu se stingă
Si cu raze sa ne-atinga?

Iti raspund acuma eu,
Este Tatal Dumnezeu!
El e Creatorul mare
Ce ridica-al nostru soare.
***
Sau priveste catre lună
Stele-n jurul ei adună,
Si intreab-o dar, pe ea
Cine a creat-o-asa?

Cine-i spune sa se-arate
Ca o regina in noapte,
Cu lumina si splendoare
Parca e al noptii soare.

Iti raspund acuma eu,
E Stapanul Dumnezeu
Ce-a creat tot universul
Si le da la toate sensul.

Iurescu Iulian 

Reclame

În fiecare zi îmi dai

În fiecare zi îmi dai
Din tot ce ai, ce-i mai frumos
Și-mi faci viața colț de rai
Cu cer senin și luminos

Mi-aduci în suflet bucurii
Și frumuseți de nedescris
Așa cum Doamne doar Tu ști
Să faci din toate, paradis

Mereu mă binecuvintezi
Cu tot ce ai aici mai bun
Și ceas cu ceas mă-nviorezi
Că mulțumesc să pot să-Ți spun

Tu nu dorești nimic în schimb
Decât a mea recunoștință
Să fiu corect, să nu calc strâmb
Și să ramân în umilință

E minunat să știu că am
Așa un Tată bun și mare
De aceea fericit exclam
Ca Tine, nimeni nu-i sub soare!

Puiu Chibici 

Floarea

A fost odată o floare,
Nu avea pic de splendoare,
Era mică și pricăjită,
Călcată-n picioare și ofilită.

Vântul când des bătea,
Floarea din rădăcini o scutura.
De multe ori se temea,
Groaza întunericului o cuprindea.

Dar într-o zi cu soare,
În fața ei un Om apare,
O privește cu milă și îndurare,
Vrea s-o ia în mână să-i dea vindecare.

S-a aplecat spre zdrobita floare,
A atins-o cu mâna Lui iubitoare,
Dar floarea la început s-a speriat,
Și pe Grădinarul ceresc l-a-nțepat.

Dar El nu a renunțat,
Din nou spre floare s-a aplecat,
A ridicat-o și a îngrijit-o,
Până la capăt El a iubit-o.

Din mâna Lui curgea vindecare,
Pe zi ce trece avea tot mai mult culoare,
Floarea din nou a-nflorit,
O mireasmă nouă și viață a primit.

A fost odată o floare,
Nu avea pic de splendoare…
Acea floare am fost tu și eu,
Iar Grădinarul ceresc e Isus – Dumnezeu.

Militaru Bogdan 

Mi-e miere ruga…

În glas de mierle, păsări ciripind,
Cu dor de dincolo de nori,
Doar Ție  Doamne mă închin
Și-n sfântă părtășie mă cobor.

C-am adunat în mine doruri,
Înmănuncheate de frumos,
Cu cei ce Te slăvesc în coruri,
Dorind să-ți fie credincioși.

Mi-e miere ruga la altar
Și gându-mi către Tine se înalță,
Când în smerenie cobor,
Să gust a Ta dulceață.

Ating  iubirea-Ți iertătoare,
Mă-ntorc cu sufletul curat,
Trecând pe lângă nori și soare,
‘N mireasma fericirii îmbrăcat.

Jos… e-nflorire sau zăpadă…
Furtuni sau cer senin
Dar orice vreme-ar fi  în vale,
Cu Tine vreau Isuse să rămân!

aprilie  2018 Wisconsin
Alexandrina Sanda Tulics

Aripi, aripi călătoare

S-au oprit norii din fugă
Prinși de razele de Soare
Nedorind ca să ajungă
Cu-alergarea peste zare.

Tot privesc ca într-o carte
În a râului oglindă
Și doar păsări mai departe
Depărtarea vor s-o prindă.

Și se duc oftând aripe
Lăsând nașterea în urmă
Înspre veacuri de la clipe,
Înspre ceruri de la humă.

Parcă-ar plânge voci de îngeri
În cântările mocnite
Împăcații în înfrângeri,
Rătăciții prin ursite.

Zborurile-și poartă-avântul
Spre lumină de la rece,
Cu durerea și cu vântul,
Și cu ochii le petrecem.

Nu le știu nici rău, nici bine,
Dar spre munții cei albaștri
Parcă-au rupt un dor din mine
Să îl ducă-n necunoașteri.

Să-i arate viața largă
Ce în trai n-a cunoscut-o,
Să-l  învețe cum să meargă
Printr-o lume neștiută.

Victor Bragagiu

Mergi înainte, dragul meu!

Mergi înainte, dragul meu
Lucrând mereu cu spor
Chiar dacă uneori e greu
Pe-al Domnului ogor.

Adună spice, precum Rut,
Cât încă este zi,
Căci noaptea, de tot ce-ai făcut
Tu te vei odihni!

Un singur spic e prea puțin,
Dar tu cu sârg adună
Mai multe spice-ntr-un snop plin
Pentru-o răsplată bună.

Cât soarele stă sus pe cer
Privind ogorul mare
Lucrează numai pentru El,
Cu lacrimi și sudoare!

De toate te vei odihni
Acolo sus, în tihnă
Dar, de aici jos, n-ai munci
La ce să ai odihnă?

Mergi înainte, nu privi
Că palmele-ți sunt arse
De lucrul greu și de la spini
Ce urme au să-ți lase.

Căci sus în ceruri vei vedea
Urme în sfinte palme
Care pe dealul Golgota
Ți-au oferit salvare!

Vedea-vei urme de piron,
Dovada de iubire
A Celui ce șade pe tron
La Tatăl, în mărire!

Mergi înainte, dragul meu,
Cât încă este soare
Lucrează chiar dacă e greu
Cu lacrimi și sudoare.

Când noaptea jos se va lăsa
Sus, răsări-vor zorii
Și veșnic te vei repauza
În patria splendorii!

Și pentru toată munca ta
Care o faci acuma
În ceruri sus la dreapta Sa
Tu vei primi cununa!

Mergi înainte, dragul meu
Lucrează, nu te-opri
Căci te așteaptă ce-i al tău
Acasă-n veșnicii!

Emanuel Hasan

Ce bine-i dincolo de soare!

Dar acum s-a arătat o neprihănire (dreptate) pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii. Romani 3:1

Pe drept declară înţeleptul: nimic nu este nou sub soare!
Însă rămâne o-ntrebare: dar dincolo de el, ce-i oare?
E Dumnezeu, ce ţine toate, e Dumnezeu ce totul poate!
înconjurat de îngeri care îi cântă veşnic osanale!

Am fost adus din nefiinţă de Cel ce-i din eternitate
şi sunt lăsat un timp sub soare să mă decid pentru DREPTATE!
Dar nu aici e Adevărul, acel ce este cu A mare
A fost şi El aici o vreme; acum e dincolo de soare!

A fost născut ca OM sub soare, a suferit şi-a fost plecat
şi ispitit ca fiecare; dar n-a comis niciun păcat.
El a venit pentru Dreptate şi-a fost pe cruce răstignit,
Abandonându-se în totul, doar Tatălui, căci L-a iubit!

E planul dragostei eterne ce-i întocmit din veşnicie,
şi n-aş fi fost în cunoştinţă că mi se pregătise mie.
Dar? … totu-i Har, fără-ndoială, să nu mai am nicio-ntrebare,

Voi fi cu El în fericire în Ţara dincolo de soare!

Petru Ion

În țara de lumină

In țara de lumină când voi sfârși cărarea,
Ca un izvor în mare când m-oi vedea ajuns,
Îmi voi pleca genunchii pentru întâia oară
La poarta veșniciei când m-a-ntâlni Isus.

Îmi voi pleca genunchii pe treptele iubirii
Ca cerbul spre lumina izvorului, setos,
Ca vulturul cu aripi îmbrățișând pământul
Mă voi pleca în fața măririi lui Christos.

Și-atuncea-mi s-or deschide și ochii de lumină
Și inima, și gândul, și zâmbetul stingher…
Și-oi fi ca o minune în mâinile iubirii
Îmbrățișând albastrul a celorlalte zări.

Eu nu știu care strune îmi vor spori cântarea,
Eu nu știu care înger m-ar face fericit
De n-oi ajunge țara luminilor stelare
Ce-o port de-acuma, Doamne, în suflet și în gând.

Eu nu știu dacă viața-mi va da vreo alinare,
Eu nu știu dacă ochii m-or face să privesc
Minunea învierii în orice primăvară
Și-n orice fir de iarbă un suflu Părintesc…

Spre țara de lumină mai am puteri în suflet
Cât gândul mi se ține de Soarele frumos,
Cât mai vibrează-n sânge lumina veșniciei,
Cât mă mai ține brațul iubirii lui Christos.

De-aceea mi se-ndreaptă cărarea către Tine
Ca un izvor în mare, ca soarele spre-apus
Și cred că-n veșnicie, la poarta de lumină
Mă va-ntâlni atuncea iubirea Ta, Isus!

Mihai Ghidora 

Mărțișorul Mântuirii

E  o iarnă rece, e un ger cumplit
E plin de  flori de gheață, de omăt troienit,
Dar plină de speranță privesc mereu afară
Căci Domnul după iarnă, aduce PRIMĂVARĂ!

Tresar de bucurie, ce minunat tablou
Va fi când Dumnezeu face totul nou,
Dar în această seară te întreb ceva:
N-ai vrea PRIMĂVARĂ să faci în viața ta?

După iarnă-i primăvară, nici-un dubiu nu există
Și atunci prieten drag, fața ta de ce e tristă?
Nu cumva vreo neiertare în iarnă te ține-închis?
SAU pierduta-i prin troiene, cheia către paradis?

Poate că-n această seară sufletul ți-e înghețat
Și-l cutreeră stingher  gerul vreunui păcat,
Poate de  multă durere, inima acum ți-e gheață
Dar Isus Hristos din ceruri, poate azi să îi dea viață!

Cât timp lacrimile tale curg și nu sunt înghețate
Vino astăzi la Isus, fiindcă numai Domnul poate
Mărăcinii să-i transforme în copaci ce-s înfloriți,
Iar din oamenii de gheață, poate face mântuiți.

Ești obosit, parcă simți c-așa frig nu ți-a mai fost
Dar te cheamă azi Isus să intri la adăpost!
Te așteaptă, ce vei face? În iarnă te întorci iară?
S-au accepți să mergi cu  El unde-i veșnic primăvară?

La fel cum un ghiocel poate lumina s-o vadă
Și iese biruitor de sub  tone de zăpadă,
Știu că în această seara oricine poate să vină
Din al iernii întuneric spre o veșnică lumină!

Primăvară sufletească lasă Doamne-n adunare
Topește orice durere sub al mântuirii soare,
Fă în inimi să avem  o ninsoare a iubirii
Și fă să purtăm în piept mărțișorul mântuirii!

Mirela Olteanu 

Chiar mii de jertfe-ar fi puține

Chiar mii de jertfe-ar fi puține să-Ți aduc zilnic la altar,
Ce-ar fi aceasta pentru Tine la cât de mare e-al Tău har?

Chiar munți de aur și rubine de Ți-aș aduce acum în dar,
N-ar egala atâta bine cât mi-ai făcut Tu la Calvar.

Chiar de mi-aș înfrâna tot trupul, și chiar de-ar fi să-mi fie ars,
Nu aș putea plăti cu lutul tot ce-a-nsemnat păcatu-mi șters.

Chiar ani la rând dacă aș plânge, și-o viață de m-aș tângui,
N-aș stinge lacrima de sânge ce-a curs pentru a mă mântui.

Sub inspirația-Ți divină, ocean de psalmi aș vrea să-Ți scriu,
Să vadă toți a Ta lumină și-n cor să strige că ești viu.

Să cânt cântări din cer trimise cu har să sfarme orice zid,
De Duhul Sfânt să fie aprinse cum mai de mult cânta David.

Să se arate aurora, să se topească negrii nori,
Să cânte iarăși ca Debora, mulțimea de biruitori.

Ce minunat ești Tu, Isuse, ce măreții te înconjoară,
Ce bucurii ne-aduci aicea când slava cerului coboară.

Ce mângâieri ne lași în suflet când treci, o, Doamne printre noi,
Cum ne îndrumi al nostru umblet și cât de bun ești Tu cu noi.

Ce alinare, ce iubire, e Rege sfânt privirea Ta,
Ce dar, ce mare mântuire ai scris cu sânge-n Golgota.

Ce sfântă binecuvântare ești pentru noi că ne primești,
Că dăruiești oricui iertare și de la moarte izbăvești.

Nimic n-ar fi frumos făr` Tine, nimica farmec n-ar avea,
Nici flori, nici păsări, nici destine, nici noi, poate, n-am exista.

Te laud Domn presfânt și mare, iar pentru toate Te slăvesc,
Mă-nchin în fața Ta, scump Soare, și umilit îți mulțumesc.

Puiu Chibici