Dă-ne Doamne apă rece … !

Dă-ne Doamne apă rece
Când ne bate-un Soare-aprins!
Dă-ne-un vânt de nota zece
Când căldura-i de nestins,

Dă-ne Har şi Liniştire
Când mai suntem supăraţi!
Dă-ne Pace şi Iubire
Când nu ştim să mai fim fraţi,

Şi mai fă căldură-n toamne,
Când vreun frig ne-a potopit,
Ca să-Ţi mulţumim, o Doamne-n
Rugăciuni de neoprit!

Horia Costina 

Cetatea de furnici

ReferințeLuca 19:1-10

A fost odată-ntr-o cetate,
dar nu de oameni,
de furnici,
o mare gloată agitată
că-n valea lor avea să treacă
un licurici.

Din rang înalt era străinul
Și mii de gaze îl știau;
Și coropișnițele îl știau pe nume,
Dar frații săi nu îl iubeau…

Dar el trecea din loc în loc
Și, deși aripi el avea,
Iubea să calce printre râme
Și-ades cu ele el vorbea.

Avea un zumzet uimitor
Chiar dacă mantia-i lucea în soare,
Se așeza în rândul tuturor,
Dorind să guste viața unui oarecare.

Și-n agitația prezenței sale,
Înaltul vameș la furnici
Aflase că în vale,
În umbra de urzici,
Cu mantia-i lucindă
Pășește-un licurici.

Nu, nu se gândea să-i ceară socoteală
Că a pătruns în lumea sa,
Voia numai să-l vadă-n îmbulzeală,
Însă statura nu îl ajuta.

Și se urcă furnica-vameș
Pe-un fir de iarbă crudă,
Uimindu-se că-n iureș
Se-aude lin o odă…

Și, ascultați, ce uimitor,
Căci licuriciul ridică privirea înspre nori.

Dar, pân’ la nori,
Se-opri la firul cel de iarbă;
Cu el se-opri întreaga lume,
Iar lucruriciul îi zice vameșului pe nume:

-Eu trebuie să intru-n casa ta.
-Dar, vai, eu stau în scorburi,
Și nu sunt niciun cleric,
Și, că să știi, în casa mea e numai întuneric.

-O, tu, mai mare vameș la furnici,
Coboară-n vale, vină!
Căci eu cu strălucirea mea de licurici
Aduc în casa ta lumină.

Precum furnica și Zacheu,
Dorind ca pe Isus să-L vadă,
Urcatu-s-a într-un copac
Să fie mai presus de gloată.

Dar Cel ce vede-n miez de-atomi,
Cel ce veghează galaxii
Își aținti privirea înspre pomi
Și spre Zacheu Își ridică El ochii.

„Zachee, dă-te jos degrabă,
Căci trebuie să intru-n casa ta”

„Doamne, să-mi faci Tu bucuria asta?
Stăpânul cerului ca oaspete,
Iar eu, gazda Sa?”

Și-n mijlocul averii sale,
Zacheu fu cercetat pe loc,
Și a promis cu bucurie,
Primind pe Isus, c-o să lase tot.

Și-atunci Isus, plin de iubire,
A binecuvântat a vameșului locuință,
Căci celor pierduți le dă-n dar mântuire
Și toate astea numai prin credință….

Acum, și tu te urci în dud,
Ai auzit de Isus, de puterea Sa,
Tu printre ramuri de copac
Încerci să Îi vezi Fața,

Dar, înțelege, că-n atâta lume
El Și-a-ndreptat privirea înspre viața ta:
Isus te cheamă azi pe nume
Și trebuie să intre-n casa ta!

 Tabita Oprea

Pom bun-roada buna

Text: Matei 12:33-45

Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui…” Matei 12:35

Naşterea din nou produce o viaţă transformată. Prin credinţa în Cristos, putem deveni oameni buni, astfel că faptele bune devin o roadă naturală a ceea ce facem noi. Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos lucrează din interior extinzandu-se spre exterior. Ea schimbă inima persoanei înainte ca să se vadă ceva în afară.
Cu mulţi ani în urmă, am văzut cum Domnul a transformat viaţa unui beţiv notoriu din oraşul unde eram pastor. Prima dată cand l-am întalnit pe acest om, a fost foarte grosolan cu mine. Era şi deosebit de crud prin felul în care îi caracteriza pe creştinii din comunitatea sa. Dar a început să frecventeze biserica şi, nu mult după aceasta, L-a primit pe Cristos. Ca rezultat al convertirii sale, a fost în mod miraculos vindecat de patima beţiei. Mi-aduc aminte că am întîlnit pe cineva la un magazin, care m-a întrebat: „Ce i-aţi făcut lui George? S-a schimbat, ceva de necrezut”. Mulţi alţii m-au sunat şi mi-au dat numele unor persoane de care erau îngrijoraţi. Deşi George era doar un copilaş în Cristos, devenise „un om bun”. Din viaţa sa ieşeau „lucruri bune”. El era un exemplu viu al faptului că dacă devii un pom bun, vei produce roade bune.


Dacă eşti interesat să ştii dacă ai sau nu o credinţă adevărată, atunci uită-te la viaţa ta. Aduce ea roade bune? Te-a făcut credinţa pe care o ai o persoană mai bună decat ai fost înainte de-a fi convertit? Dacă nu s-a întamplat astfel, recunoaşte-ţi nevoia spirituală, mărturiseşte-ţi păcatul, primeşte-L pe Isus Cristos ca Mantuitor. Lasă-L să te facă „un pom bun”, capabil să producă „roade bune.” – H.V.L.

Ca raza cea dulce de soare
Ce viaţă în flori dăruieşte,
Lumina-i la fel şi iubirea
Lui Cristos, ce-n mine trăieşte. „- Whittle

Omul are nevoie de  mai mult decat doar de un început nou, are nevoie de o inimă nouă

Painea zilnica

Calea cea nouă

” avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin** perdeaua dinăuntru,”Evrei10/20

Cerul își șterge ochii   cei înlăcrimați,
Norii grei, ca un vis urât, sunt scuturați
Soarele iese din odaia de nuntă:
„-Mărire, slavă, Doamne!”îngerii cântă.

Soarele se urcă în carul glorios,
Înfloresc copacii, a înviat Cristos,
El împarte o rază la bătrâni și copii:
„-S-a deschis o Ușă până în veșnicii!

Bucură-te, pământ, ce te-ai cutremurat,
Căci, azi, Isus Cristos din morți a înviat!
Bucurați -vă, neamuri, pustiu, și  mare,
Crucea lui Cristos putere mare are!

Închină- te, perdea, ruptă de sus în jos,
Tu ești drumul nou, pe aici, trece Cristos,
Tu ai fost cândva un zid de despărțire,
Acum, pot trece neamuri  cântând „Mărire!”

Bucură-te, perdea, ce te-ai rupt în două,
Un Preot Sfânt   intră spunând „Pace vouă!”
Tu ești  calea nouă, ce duce sus, spre Cer,
Tu ești stropită toată cu sânge de Miel!

Bucurați-vă, neamuri, intrați după El,
În Sfânta Sfintelor, urmați-L cu mult zel,
Liberă-i intrarea la Preotul de Sus,
Face ispășire sângele lui Isus!

Ștergeți lacrima, văduvă, și tu, orfan,
Cristos  înviat  luptă cu al tău dușman,
Bucură-te, bătrân, fără  apărare,
La Domnul tău Isus găsești alinare!

Nu plânge, Maria, Mormântul e pustiu,
Isus e Învierea, Isus este viu!
Ascultă-I glasul, când te strigă în zori,
Recunoaște- L ca Domn, și nu Învățător!”

Cerul  privește cu ochi albaștri, senini,
Prin perdea, e calea nouă, spre înălțimi,
Soarele iese din odaia de mire:
-„Domnului Isus să Îi cântăm „Mărire!”

Arancutean Eliza 

Așa când toți…

Un lan de flori ne fie gândul, doar pacea fie încălțată,
Slăvească-se în noi Preasfântul, Iubirea-I, veșnic lăudată,

Așa, când toți, cei ce-L slăvim, ne-om bucura în unitate,
Răspândind în jur sublim, iubind sincer pe al nost’ frate,

Se va vedea în noi Mesia, harul, fiind turnat din plin,
Va răspândi-n jur armonia, salvării vieții de la chin.

Eu și tu, și mic și mare, să-L lăudăm pe Creator,
Raza cea sfântă de Soare, lucească-n văzul tuturor!

Înainte, spre un nou maine, înainte, învingători!
Lăudat să fii, Stăpâne, de a Tale fiice și feciori!

Lăudat să fii de-a pururi, Veșnic, Veșnic Împărat,
Legăm inimă și doruri, de Tine, Viață, neîncetat!

Lidia Cojocaru

E primăvară-n calendar…

Acolo nu va mai fi noapte. Și nu vor mai avea trebuință nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. (Apocalipsa 22:5)

E primăvară-n calendar,
Domol zefiru-adie
Și-un soare-aprins de chihlimbar
Pândeşte la chindie.

Tresaltă firea-n ciripit
De triluri îndrăznețe,
Dar gheața-n noi nu s-a topit
Și-n suflete-i tristețe…

Narcise galbene-şi deschid
Petale graţioase,
În noi mai stăruie perfid
Firide-ntunecoase… .

Răzbate soarele din nori,
Surâde cu blândețe,
Dar nu mai trec prin noi fiori
De dor … să ne dezghețe.

Mai bâzâie câte-un bondar
Prin luncă, pe răzoare,
E primăvară-n calendar,
În noi când va fi oare?

Tânjim după un alt Senin,
Ni-e sete de lumină,
Scrutăm văzduhul opalin
Și-L aşteptăm să vină.

Olivia Pocol 

Ca iarba

Ca iarba de pe câmp ne este viața,
O floare cu mirosu-i parfumat
Răsare și-nflorește dimineața
De-i ruptă, până seara s-a uscat.

Putem ca să trăim o zi sau două
Sau chiar și peste noăzeci de ani
Lungimea vieții nu ni-i dată nouă
Și nu se poate cumpăra cu bani.

Venim fără să vrem în astă lume
Și-n timp ne construim un ideal
Dar viața-i un ocean cu valu-n spume
Și n-ajung toți precum doresc la mal.

Căci viața noastră-i doar un fir de ață
Mai lung, sau scurt, dar stă înfășurat
Pe degetul Acelui ce dă viață
Care pe om din tină l-a creat.

Căci Dumnezeu, a toate Creatorul
Ne dăruiește viața pe pământ
Ne personalizează viitorul
Și ni se revelează prin Cuvânt.

De la-nceput cerut-a ascultare
Dar primul cuplu care-a fost creat
Nesocotind porunca salvatoare
La toți adus-au moartea prin păcat.

Așa se face-acum că fiecare
Păcatul lui Adam îl moștenim
Din prima clipă ce-o trăim sub soare
Un singur lucru-i sigur: că murim!

Da, viața noastră-i scurtă, efemeră
Prin lume suntem numai călători
Oricâte viața-aceasta îți oferă
Și-oricine-ai fi odată ai să mori.

Viața pe pământ e-o pregătire
Cu lupte, pierderi și câștig puțin
Ce vor rămâne doar o amintire
Acelora ce-n urma noastră vin.

Dar viața nicidecum nu se termină
Într-un mormânt, sub niște lespezi reci
Ci dincolo de humă și de tină
Transcede-n existență pentru veci.

Căci Sfântul Fiu veni din cer să moară
Plătind pe cruce vina lumii-ntregi
Ca orișicine crede să nu piară
Ci să primească viața pentru veci.

Plătind tot prețul de răscumpărare
Păcatul lui Adam l-a achitat
Iar moartea-n fața Lui putere n-are
C-a biruit, Hristos a înviat!

Deci moartea nu mai e pe veci stăpână
Chiar dacă pentr-un timp ne va lua
Și trupul se întoarce în țărână
Dar într-o zi și noi vom învia.

Căci Dumnezeu în marea Lui iubire
Pe sigurul Său Fiu ni l-a trimis
Prin El să ne aducă mântuire
Și viața în etern în Paradis.

Suntem un vas de lut, luat din tină
În care duh de viață El a pus
Amestecat cu Har și cu Lumină
De-un meșter ziditor, numit Isus.

De-aceea să luăm cu toți aminte
Și s-ascultăm de sfântul Lui Cuvânt
Să punem preț pe lucrurile sfinte
În pribegia noastră pe pământ.

Oricât ne-om bucura și-oricât vom plânge
Viața pe pământ se va sfârși
Dar fiind răscumpărați prin Sfântul Sânge
Trăi-vom cu Isus în veșnicii.

Daniel Hozan

Dorul meu de primăvară!

Flori de aur parfumate
Primăvara va aduce
De Tine sunt Doamne date
Se simte al lor miros dulce

Iarna a plecat, s-a dus
Și totul este schimbat
Gerul este la apus
Iar cerul, e minunat

Duh de viață stăpânește
Totul este înverzit
Căci natura se trezește
Ca să spună bun venit

Primăverii cea frumoasă
Pe care toți o dorim
Căci s-a dus iarna furioasă
Și după soare tânjim

Duh de viață se trezește
În făpturile înghețate
Domnul totul rânduiește
Ne dă zile minunate

Sloiul rece s-a topit
Inima se înveselește
Prin toate am biruit
Cu Acel ce ne iubește

Adă Doamne zi senină
Și căldură minunată
Iarna din inimi alină
Să renaștem încă o dată

Credința să ne conducă
Și dorul de mântuire
Pe căi drepte să ne ducă
Să fim plini de fericire

Cu Acel ce-i iubitor
Și binele ne dorește
Cel de viață dătător
Care ne călăuzește

Au trecut vremi și vor trece
Primăveri pline de soare
Cu Isus ne vom petrece
În a Cerului splendoare!

Florența Sărmășan 

El a știut

ReferințeIoan 18:1-9

Pentru c-a știut să-Și zică „NU” voinței Lui mereu,
A avut din plin în Sine puterea lui Dumnezeu,
Împreună cu lumina și dragostea de a face
Tot ce-I poruncește Tatăl, tot ce Tatălui Îi place.

Armatei care venise cu săbii și cu ciomege,
Cu cătușe și cu funii ca să-L ia prins și să-L lege,
I-a spus doar „Eu sunt” și-ndată, au căzut toți ca trăsniți
Zăcând jos ca bolovanii fără viață-nțepeniți.

Și, din nou, când a zis Tatăl, Fiule, Mi-ar place-acum
Să Te lași legat de-aceștia care i-ai culcat în drum,
Pentru c-a știut să-Și zică „NU” voinței Lui mereu,
A putut și-acum să facă ce-I plăcea lui Dumnezeu.
Deci tot El îi scoală-acuma, și le dă puterea Lui
Ca să-L lege după voia și plăcerea Tatălui,
Să Îl ducă-apoi să fie bătut, scuipat, schingiuit
Iar la urmă să sfârșească sus pe cruce răstignit.
Și repet: știind să-Și zică „NU” voinței Lui mereu,
A putut și-acum să facă, ce-I plăcea lui Dumnezeu.

* * *
Haideți să vă spun acuma ce am eu de-aici de luat.
Când mulțime de necazuri peste mine se abat
Să m-arunce-n disperare și să mă paralizeze,
Să mă culce în țărână, să mă imobilizeze,
Dacă-nvăț să-mi zic „NU” mie, pot îndată, cu-n cuvânt,
Să-mi trântesc împotrivirea și zbuciumul la pământ.

Și-apoi, dacă Domnul zice că ar vrea să fiu legat
Prin dureri, pierderi și lucruri, care-s greu de suportat,
Dacă-nvăț să-mi zic „NU” mie, chiar dacă-n afară doare,
În inimă am plină pace, e lumină, viață, soare.

Valdi Herman

Vindecarea unui vesnic nemultumit

Text: Psalmul 55:16-23

Incredinţează-ţi soarta in mîna Domnului si El te va sprijini. ” Psalmul 55:22

In loc să-şi arunce asupra Domnului toate îngrijorările lor, mulţi oameni umblă recitîndu-şi necazurile altora pînă ce repetarea lor neîncetată le face mult mai greu de purtat, obosindu-i pe cei ce-i ascultă cu plîngerile lor. Mary Bachelor a fost o nemulţumită cronică. Era fiica unui slujitor al Evangheliei, gospodină şi ajuta în acelaşi timp pe un alt frate care era şi el lucrător creştin. Zi de zi îşi descărca necazurile asupra lui. Într-o seară, pe cînd discutau, ea şi-a dat seama dintr-o dată ce efect producea asupra lui. Intorcîndu-se cu faţa spre fereastră, cu remuşcări în suflet, a văzut cum plopii din grădină acopereau cu crengile lor apusul de soare, aşternînd umbre lungi pe pajiştea grădinii. Sînt ca aceşti plopi pentru fratele meu, s-a gîndit ea. Întotdeauna fac umbre. De ce să nu scap eu de îngrijorările mele, lăsîndu-le pe seama lui Isus?

S-a dus în camera ei şi şi-a găsit uşurarea în lacrimile rugăciunii, după care a scris aceste versuri:
„Du-te, îngroapă-ţi necazul de care ai parte în viaţă,
Du-te îngroapă-l adînc, cu grijă ascunde-l sub glie,
Cugetă în taină cînd vălul nopţii se lasă,
 Spune-I lui Isus şi totul va fi bucurie.”
Mai tîrziu, după ce-a devenit o creştină mai fericită, i-a arătat versurile fratelui ei, care le-a publicat într-un ziar local. Cînd compozitorul bine cunoscut, Philip P. Bliss, le-a văzut, le-a pus pe muzică.
Mary Bachelor, odată o veşnic nemulţumită, şi-a găsit vindecarea depresiunii sale aruncînd îngrijorările ei asupra Domnului şi lăsîndu-le acolo. Şi tu poţi face aceasta! – H.G.B.

Du-te şi spune-I lui Isus, El durerea ţi-o ştie
Spune-I lui Isus şi-ţi va da bucurie.
Adună raze de soare şi-al Lui curcubeu,
El îţi ridică povoara. Te roagă mereu!”           – Bachelor

Dumnezeu spune să-L împovărăm pe El cu lucrurile care ne împovărează.

Painea zilnica