Crâmpeie autumnale

Au înflorit scaieții în Răpciune,
Atârnă rozalii în vie struguri,
N-a dat în grâu, nici în porumb tăciune,
Războiul de țesut e pus pe druguri.

Încă nu-și lasă cuibul rândunica,
Fânu-i suit, ticsit în pod, în șură,
Atârnă-n grindă la uscat arnica,
Pe șpargă-i un suman din lână sură.

Luluța toarce-n tindă toropită,
Într-un frăgar fac larmă guguștiucii,
Dulceața fierbe la foc mic pe plită,
De Ziua Crucii bat sătenii nucii.

Mușcatele-s mutate în pridvoare
La loc ferit de-ngheț, de promoroacă,
Pe lângă poame, râd din geam la soare,
Iar la vecernie se bate-o toacă.

Își află toamna și-n ogradă rostul,
Se-aude iarăși huruitul morii,
Ni-s hărăzite hrana și-adăpostul,
Mă-nchin și scriu în ceas târziu memorii.

Olivia Pocol 

Adevărul mântuirii

Ce amar a fost secretul
Când din colbul cel de tină,
Îngerul cu aripi negre
Se-nmascase în lumină.

Și cu vorba lui șireată,
Sub albastrul pur de soare,
Puse-o literă semeață
Adevărul să doboare. . .

Doamne, ce-au mai plâns atuncea
Bieții oameni la plecare,
‘Ncât și astăzi multe lacrimi
Ne mănâncă de picioare,

Că și astăzi ne mai fură
Cu o vorbă, c-o privire
Raiul mântuirii Tale,
Diavolu-ntr-o ispitire.

Însă stând cu ochi-n patru
Și privind spre înălțime,
Unde-ntre pământ și soare
Stă o cruce de iubire,

Ni se luminează ochii,
Ne umplem de bucurie
C-auzim cum iar pe nume
Ne mai chemi la părtășie.

Și-adevărul pus în groapă,
‘Nlănțuit între zăvoare,
Se înalță ca un astru
Din iubirea iertătoare!

Mihai Ghidora  

Ce sunt eu aici sub soare ?

Ce sunt eu aici sub soare?
-Un ecou în univers.
Pe-acei pierduți ce-mi ies în cale
Să-i întorc de la pierzare,
La Isus prin al meu vers.

Ce sunt eu prin lumea mare?
-O făclie care arde,
Un drumeț ca voi, oricare,
Care luminează-n noapte
Pe vârf de munte o cetate.

Ce sunt eu trecând pustia
Unde atâția oameni mor?
-Sunt o apă, un izvor,
Care aduce bucuria
Sufletului călător.

Ce sunt eu aici în vale?
-Sunt o harpă care cântă,
Care aduce înviorare.
Coardele pun o-ntrebare:
Vă mai pregătiți de nuntă?

Dacă aici în vremuri grele
Sunt un soare mititel,
O steluță între stele,
Credincios și-n zile rele,
Sus în cer voi fi ca El.

Ce sunt eu, ce vreau să fiu
Cât voi mai avea viață?
Un ecou, dar nu-n pustiu,
Să-L proclam pe-Acel ce-i Viu,
Lumii fără de speranță.

Iany Laurenciuc 

Potop de har

Pe nesimțite viața ni se scurge
Participând cu toții în galop
La colectiva cursă ce decurge. .
Traseu ce orice om îl va parcurge
Dar neavând cu toți același scop.

Trăim în lumea asta minunată
Cu-atâtea frumuseți de nedescris
De ai și o familie-așezată
Dacă mai ai o mamă și un tată
E har, în dreptul tău acuma scris.

De ai puterea să le faci pe toate
Din zori de zi și până pe-nserat
De te-ai trezit din somn cu sănătate
De-ai hrană să mănânci pe săturate
Ai parte de un har considerat.

Noi n-am adus nimic aici în lume
La fel vom și pleca. . fără nimic
Averi și case, firme și renume
În fața morții nu-s măcar nici glume
Atunci descoperi cât poți fi de mic.

Dacă alergi în lumea asta mare
Să te îmbogățești, să fii în top. .
Mândria și dorința de-nălțare
Au dus atâția oameni la pierzare
Căci au ales greșit al vieții scop.

Să știi că n-ai venit la întâmplare,
Că goana după faimă e-n zadar,
Că Dumnezeul Veșinic, Bun și Mare
Te-a rânduit să fii aici sub soare.
Să contemplezi aceasta-i mare har.

Să realizezi că viața se termină
Că nu trăiești mai mult decât ți-e scris
Dar dincolo de bolta cea senină
E-o veșnică Cetate de Lumină
Și viața cea de veci în Paradis.

Da, lumea cu-al ei iureș ne consumă
Iar mulți de cele sfinte n-au habar
Nu știu că noi nu suntem numai humă
C-am fost creați și ființa noastră-însumă
Și-a Lui suflare, ce-i al veții dar.

E-un dar din Cer, să poți să ai suflare
E-un har ca să trăiești când alții mor
Iar prin credință ființa muritoare
Să poată trece-n viața viitoare
Refigurată de Mântuitor.

Cu-n suflet murdărit cu câte toate
Nu poți intra în Veșicul Palat
Isus Hristos e-Acela care poate
Să spele și să ierte de păcate
Prin sângele Lui Sfânt ce l-a vărsat.

Chiar dacă-atâtea planuri eșuează
Destinul vieții tale nu-i ratat
Deși atâtea voci dezinformează
Un singur lucru-i sigur și contează
Potop de har Isus Hristos ți-a dat.

Ne confruntăm cu multe situații
Și negre știri din ce în ce apar
Incendii, pandemie, inundații
Bacterii, molimi, viruși, malformații
Întreaga lume parcă-i un focar.

Politica nedreaptă ne insultă
Iar sodomiții se răscoală iar
Copiii noștrii nu ne prea ascultă
Și-avem nevoie de răbdare multă
O Doamne bun, trimite-ne-al Tău har.

Pe nesimțite viața se prelinge
Iar într-o zi aici se va sfârși
Cu-atâtea lucruri lumea ne încinge
Dar fericit e-acel care învinge
Crescînd din har în har în orice zi.

Când vom intra pe porțile Cetății
Pășind pe străzi de aur și cleștar
Simțind deplin prezența Trinității
Profund recunoscând Divinității
Că n-am răbdat atâtea în zadar.

Dar până-n ziua-ceea minunată
Pe care-o așteptăm cu-atâta dor
Prin lumea asta deteriorată
Te rog, din Cerul Sfânt, iubite Tată
Ne dă potop de har și ajutor.

Daniel Hozan

Cetatea de furnici

ReferințeLuca 19:1-10

A fost odată-ntr-o cetate,
dar nu de oameni,
de furnici,
o mare gloată agitată
că-n valea lor avea să treacă
un licurici.

Din rang înalt era străinul
Și mii de gaze îl știau;
Și coropișnițele îl știau pe nume,
Dar frații săi nu îl iubeau…

Dar el trecea din loc în loc
Și, deși aripi el avea,
Iubea să calce printre râme
Și-ades cu ele el vorbea.

Avea un zumzet uimitor
Chiar dacă mantia-i lucea în soare,
Se așeza în rândul tuturor,
Dorind să guste viața unui oarecare.

Și-n agitația prezenței sale,
Înaltul vameș la furnici
Aflase că în vale,
În umbra de urzici,
Cu mantia-i lucindă
Pășește-un licurici.

Nu, nu se gândea să-i ceară socoteală
Că a pătruns în lumea sa,
Voia numai să-l vadă-n îmbulzeală,
Însă statura nu îl ajuta.

Și se urcă furnica-vameș
Pe-un fir de iarbă crudă,
Uimindu-se că-n iureș
Se-aude lin o odă…

Și, ascultați, ce uimitor,
Căci licuriciul ridică privirea înspre nori.

Dar, pân’ la nori,
Se-opri la firul cel de iarbă;
Cu el se-opri întreaga lume,
Iar lucruriciul îi zice vameșului pe nume:

-Eu trebuie să intru-n casa ta.
-Dar, vai, eu stau în scorburi,
Și nu sunt niciun cleric,
Și, că să știi, în casa mea e numai întuneric.

-O, tu, mai mare vameș la furnici,
Coboară-n vale, vină!
Căci eu cu strălucirea mea de licurici
Aduc în casa ta lumină.

Precum furnica și Zacheu,
Dorind ca pe Isus să-L vadă,
Urcatu-s-a într-un copac
Să fie mai presus de gloată.

Dar Cel ce vede-n miez de-atomi,
Cel ce veghează galaxii
Își aținti privirea înspre pomi
Și spre Zacheu Își ridică El ochii.

„Zachee, dă-te jos degrabă,
Căci trebuie să intru-n casa ta”

„Doamne, să-mi faci Tu bucuria asta?
Stăpânul cerului ca oaspete,
Iar eu, gazda Sa?”

Și-n mijlocul averii sale,
Zacheu fu cercetat pe loc,
Și a promis cu bucurie,
Primind pe Isus, c-o să lase tot.

Și-atunci Isus, plin de iubire,
A binecuvântat a vameșului locuință,
Căci celor pierduți le dă-n dar mântuire
Și toate astea numai prin credință….

Acum, și tu te urci în dud,
Ai auzit de Isus, de puterea Sa,
Tu printre ramuri de copac
Încerci să Îi vezi Fața,

Dar, înțelege, că-n atâta lume
El Și-a-ndreptat privirea înspre viața ta:
Isus te cheamă azi pe nume
Și trebuie să intre-n casa ta!

 Tabita Oprea

Pom bun-roada buna

Text: Matei 12:33-45

Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui…” Matei 12:35

Naşterea din nou produce o viaţă transformată. Prin credinţa în Cristos, putem deveni oameni buni, astfel că faptele bune devin o roadă naturală a ceea ce facem noi. Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos lucrează din interior extinzandu-se spre exterior. Ea schimbă inima persoanei înainte ca să se vadă ceva în afară.
Cu mulţi ani în urmă, am văzut cum Domnul a transformat viaţa unui beţiv notoriu din oraşul unde eram pastor. Prima dată cand l-am întalnit pe acest om, a fost foarte grosolan cu mine. Era şi deosebit de crud prin felul în care îi caracteriza pe creştinii din comunitatea sa. Dar a început să frecventeze biserica şi, nu mult după aceasta, L-a primit pe Cristos. Ca rezultat al convertirii sale, a fost în mod miraculos vindecat de patima beţiei. Mi-aduc aminte că am întîlnit pe cineva la un magazin, care m-a întrebat: „Ce i-aţi făcut lui George? S-a schimbat, ceva de necrezut”. Mulţi alţii m-au sunat şi mi-au dat numele unor persoane de care erau îngrijoraţi. Deşi George era doar un copilaş în Cristos, devenise „un om bun”. Din viaţa sa ieşeau „lucruri bune”. El era un exemplu viu al faptului că dacă devii un pom bun, vei produce roade bune.


Dacă eşti interesat să ştii dacă ai sau nu o credinţă adevărată, atunci uită-te la viaţa ta. Aduce ea roade bune? Te-a făcut credinţa pe care o ai o persoană mai bună decat ai fost înainte de-a fi convertit? Dacă nu s-a întamplat astfel, recunoaşte-ţi nevoia spirituală, mărturiseşte-ţi păcatul, primeşte-L pe Isus Cristos ca Mantuitor. Lasă-L să te facă „un pom bun”, capabil să producă „roade bune.” – H.V.L.

Ca raza cea dulce de soare
Ce viaţă în flori dăruieşte,
Lumina-i la fel şi iubirea
Lui Cristos, ce-n mine trăieşte. „- Whittle

Omul are nevoie de  mai mult decat doar de un început nou, are nevoie de o inimă nouă

Painea zilnica

Calea cea nouă

” avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin** perdeaua dinăuntru,”Evrei10/20

Cerul își șterge ochii   cei înlăcrimați,
Norii grei, ca un vis urât, sunt scuturați
Soarele iese din odaia de nuntă:
„-Mărire, slavă, Doamne!”îngerii cântă.

Soarele se urcă în carul glorios,
Înfloresc copacii, a înviat Cristos,
El împarte o rază la bătrâni și copii:
„-S-a deschis o Ușă până în veșnicii!

Bucură-te, pământ, ce te-ai cutremurat,
Căci, azi, Isus Cristos din morți a înviat!
Bucurați -vă, neamuri, pustiu, și  mare,
Crucea lui Cristos putere mare are!

Închină- te, perdea, ruptă de sus în jos,
Tu ești drumul nou, pe aici, trece Cristos,
Tu ai fost cândva un zid de despărțire,
Acum, pot trece neamuri  cântând „Mărire!”

Bucură-te, perdea, ce te-ai rupt în două,
Un Preot Sfânt   intră spunând „Pace vouă!”
Tu ești  calea nouă, ce duce sus, spre Cer,
Tu ești stropită toată cu sânge de Miel!

Bucurați-vă, neamuri, intrați după El,
În Sfânta Sfintelor, urmați-L cu mult zel,
Liberă-i intrarea la Preotul de Sus,
Face ispășire sângele lui Isus!

Ștergeți lacrima, văduvă, și tu, orfan,
Cristos  înviat  luptă cu al tău dușman,
Bucură-te, bătrân, fără  apărare,
La Domnul tău Isus găsești alinare!

Nu plânge, Maria, Mormântul e pustiu,
Isus e Învierea, Isus este viu!
Ascultă-I glasul, când te strigă în zori,
Recunoaște- L ca Domn, și nu Învățător!”

Cerul  privește cu ochi albaștri, senini,
Prin perdea, e calea nouă, spre înălțimi,
Soarele iese din odaia de mire:
-„Domnului Isus să Îi cântăm „Mărire!”

Arancutean Eliza 

Așa când toți…

Un lan de flori ne fie gândul, doar pacea fie încălțată,
Slăvească-se în noi Preasfântul, Iubirea-I, veșnic lăudată,

Așa, când toți, cei ce-L slăvim, ne-om bucura în unitate,
Răspândind în jur sublim, iubind sincer pe al nost’ frate,

Se va vedea în noi Mesia, harul, fiind turnat din plin,
Va răspândi-n jur armonia, salvării vieții de la chin.

Eu și tu, și mic și mare, să-L lăudăm pe Creator,
Raza cea sfântă de Soare, lucească-n văzul tuturor!

Înainte, spre un nou maine, înainte, învingători!
Lăudat să fii, Stăpâne, de a Tale fiice și feciori!

Lăudat să fii de-a pururi, Veșnic, Veșnic Împărat,
Legăm inimă și doruri, de Tine, Viață, neîncetat!

Lidia Cojocaru

E primăvară-n calendar…

Acolo nu va mai fi noapte. Și nu vor mai avea trebuință nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. (Apocalipsa 22:5)

E primăvară-n calendar,
Domol zefiru-adie
Și-un soare-aprins de chihlimbar
Pândeşte la chindie.

Tresaltă firea-n ciripit
De triluri îndrăznețe,
Dar gheața-n noi nu s-a topit
Și-n suflete-i tristețe…

Narcise galbene-şi deschid
Petale graţioase,
În noi mai stăruie perfid
Firide-ntunecoase… .

Răzbate soarele din nori,
Surâde cu blândețe,
Dar nu mai trec prin noi fiori
De dor … să ne dezghețe.

Mai bâzâie câte-un bondar
Prin luncă, pe răzoare,
E primăvară-n calendar,
În noi când va fi oare?

Tânjim după un alt Senin,
Ni-e sete de lumină,
Scrutăm văzduhul opalin
Și-L aşteptăm să vină.

Olivia Pocol