Însemnele iubirii

Cu har iubirea e divină,
Cu jertfa să măsori iubirea!
Vorbirea goală-ascunde-o vină
Și-n van își flutură-mplinirea.

Un zâmbet ține loc de soare
Când norii razele-i alungă,
Când licărul nădejdii moare,
Un zâmbet poate răni să ungă.

O mână-ntinsă e însemnul
Iubirii căreia îi pasă,
Urmându-i inimii îndemnul,
Pradă nevoii nu te lasă.

Privirea caldă, grijulie,
Topește sloiuri prin unghere,
Înmoaie ger, sau vijelie,
Alină suflete stinghere.

Scriem, în trecere, destine
Și timpul tare se grăbește!
Cel ce rămâne lângă tine,
Acela, negreșit, iubește!

Olivia Pocol 

La poarta timpului

La poarta timpului a bătut
Un ceas necunoscut defel.
Sǎ cǎutǎm pentru început
Cu pace sǎ intrǎm în el.

Sǎ dǎm mândria la o parte
Şi nepǎsarea, gândul rǎu,
Cǎ dincolo de-acestea toate
Rǎmânem singuri doar cu… ‚eu’ .

Sǎ facem bine tuturora;
Nicicând rǎsplatǎ s-aşteptǎm
Iar când se-arată aurora
Spre cer în stoluri sǎ zburǎm.

Sǎ nu ne ţinǎ lanţuri grele
De-acest pǎmânt ce-i trecǎtor,
Cǎ nu aici, ci printre stele
Avem locaş moştenitor.

Dar pân-atuncea fiecare
Cu fapte bune, rugǎciuni,
Cu ochii aţintiţi spre Soare,
Sǎ cǎutǎm sǎ fim mai buni.

Şi sǎ stǎm veghetori la posturi
Cu untdelemn scump cumpǎrat,
Sǎ fim strǎjerii de pe ziduri
Care-l aşteaptǎ pe-mpǎrat.

Sǎ ne-nrolǎm în oastea sfântǎ
Şi pentru Domnul sǎ lucrǎm.
Sǎ fie lupta cât de cruntǎ –
’Napoi nicicând sǎ nu ne dǎm.

Pe cap cu coiful mântuirii,
Cuvântul sabie s-avem
Iar platoşa neprihǎnirii
Sǎ ne-nsoţeascǎ când luptǎm.

Sǎ nu uitǎm de-ncǎlţǎminte,
De râvna Evangheliei
Ce-aduce pace şi dreptate
Printre acei ce-s ai Sǎi miei.

Sǎ ne încingem cu-adevǎrul,
Scutul credinţei sǎ avem.
Sǎ ridicǎm mai sus drapelul
Şi-aşa în vânt sǎ îl ţinem…

Aşa sǎ-ntâmpinǎm pe Domnul
Când reveni-va pe Pǎmânt
C-atunci ni se va stinge dorul
Cǎci am lucrat pentru Cel Sfânt.

Şi vom serba pentru vecie
Serbarea celor mântuiţi,
Şi vom cânta cântări o mie
Cu-acei ce n-au fost biruiţi.

, Cristina Magdalena Francu

Crăciunul nost’

În noaptea rece, de crăciun
Pe paie înghețate.
Noi am primit ce-avea mai bun.
Pământ și ceruri toate.

Iar moș Crăciun, în haine moi
Și mantie roșcată.
N-a stat în ieslea de la oi!
O știe lumea toată.

Aur, smirnă și tămâie
Cine primește-n dar?
Micuțul prunc din Nazaret
Sau moșul ce bizar?

Era și-un brad împodobit
În grajdiul de-altădată?
Sau boii doar suflând ritmat
Căldură ca să-i facă.

Iar luminițele aprinse,
Din noaptea minunată.
Sunt stelele ce luminau,
Pe bolta înstelată.

Păstorii ce primiră-n dar
Vestea minunată,
Se-nchinară în zadar
Pruncului de altă dată?

V-aș întreba, ce-a mai rămas
Din Sfânta sărbătoare
Când Domnul Isus s-a intrupat.
În lumea de sub soare.

Dar astăzi alergăm grăbiți:
La mall și magazine
Așteptând înmărmuriți;
Acas’ că moșul vine…

Iar Pruncul Sfânt din Nazaret
Așteaptă în tăcere…
Căci totul azi s-a preschimbat
În tainice himere.

Pe pervazul înghețat
Cafeaua-i aburindă
Și-un bătrânel însingurat
Așteaptă, o colindă…

Nistoran Gheorghe  

Ne-ai pus pe boltă…

Ne-ai pus pe bolta mărginirii stele
Ca să ne smulgi privirile spre SUS…
Și nu ne-ai pus vreo taxă pentru ele
Și tot nu Te vedem într-un apus…

Ne-ai pus în munți atâtea zăcăminte
Că nu am timp să le înșir complet
Noi le-am luat și Ți-am rostit cuvinte
Dar mintea ne-a fost numai la buget.

Și-ai mai ascuns în vremuri curcubeul
Cupola harului ce ne e dat sub soare
Prin el parcă unești tot neamul
În vii culori de sfântă sărbătoare.

Și oare câți ne-am ridicat privirea,
Cu ea și inima din pieptul de țărână
Să-ți dăm și noi cu toată dăruirea
Iubirea toată viața nu o săptămână… ?

Ne-ai pus pe cer un soare cu lumină
Profetic să vedem ce beznă e in noi
Când nu ne iei prin slăvi de mână
Ca să parcurgem zarea amândoi…

Dar de sub bolta asta a mărginirii
Noi Te rugăm acum sfios și dependenți
Ne du pe toți sub umbra răstignirii
Și fă-ne doar la cer de-acum atenți!

Ionel Nica  

Epistola ta

Blând și smerit cu inima
Și să te porți cu-nțelepciune
Așa e scris, ca pașii tăi
Să nu aducă-n urma lor amărăciune!

Și să alegi aceasta-n fiecare zi
Viața ta epistolă să fie
Scrisă, citită de toți oamenii
Și-apoi în viața veacului ce va să vie!

Căci e o vorbă din străbuni
Ca să te porți precum ți-e vorba ta
Dar și vorbirea, cum ți-e portul
Nu să zâmbești și pumnul strâns pe sub manta!

Și toarnă-n vasul tău ulei de preț
Și-n fiecare zi strânge mărgăritare
Și-apoi împrăștie în jurul tău
Cu vorba și cu portul cât trăiești sub soare!

Și să te porți ca fiu de Dumnezeu
Și răzbunarea să îți fie rugăciune
În fiecare zi blând și smerit
Tu să te porți cu-nțelepciune!

Smerenia să fie slava ta
Blândețea-înțelepciunii o cunună
Și pacea-n Duhul Celui înviat
Să ne adune împreună!

Ca cei ce vor citi epistolele noastre
Să-L vadă pe Isus în toate
Pe Dumnezeu și mântuirea Lui
În fiecare zi, frate și soră, că se poate!

Bodea Florina

Dincoace de nori

Norii doldora de ploi
Cern mărunt peste zăvoi,
Se foiesc în vânt castanii,
Înălțând spre cer litanii.

Fremătând își varsă-amarul
Că i-a despuiat Brumarul,
Vântul ploii-i cântă-n strună,
Norii pământii se-adună.

Volburile îndârjite
Smulg frunzele-ngălbenite,
Dar n-apucă mult să zboare –
Biete stele căzătoare!

Norii de cenușă arsă
Par c-ar face cale-ntoarsă,
Dar cu sârg zorile-nhață
Și țes dimineți în ceață.

Norii vremii, grei de vină,
Sting a cerului lumină
Și-al tristeților puhoi
Umple lumea de nevoi.

Dar negura-i trecătoare…
Dincolo de nori e soare;
Doamne, -asupră-ne veghează,
Cerul iar ni-l luminează!


Mulţi zic: „Cine ne va arăta fericirea?” Eu însă zic: „Fă să răsară peste noi lumina Feţei Tale, Doamne!” (Psalmul 4:6)

Olivia Pocol  

Toamna

E toamnă în sufletul tău pribeag?
S-a mai dus o vară și tot ce îți este drag?
Nu suspina, nu plânge căci a mai rămas
Isus e lângă tine cheamă-l tu indat’.

Nu rătăci în noaptea întunecată.
Căci e un soare ce încă încălzește
Chiar dacă norul îți umbrește ființa
Nu știu care îți este dorința.

Dar știu că este unul care îți poate lua
Povara, tristețea și problema ta.
Rămâi lângă el și valul se va potoli
Iar tu vei sta pe stâncă și nu te vei clinti.

Rămâi în picioare rămâi și te luptă
Căci ai un scut puternic care te ajută
Rămâi la adăpost sub aripa sfântă
Nu te lăsa învins, mai roagă-te, mai strigă.

Genunchii zdrobiți și glasul ce e stins
De atâta plâns ochii îți sunt fierbinți
Inima tânjește după sfântul dor
După Isus acel Mângâietor.

După orice vară caldă
Vine ANOTIMPUL ce e numit TOAMNĂ
Vine iarna rece ce totul îngheață
Dar cei ce rezistă vede
Cum primăvara și soarele sosește.

Dar mai presus de toate
Să nu uităm că sus in cer
Toate astea pier
Lacrimi durere suspine și chin
Caută să îți păstrezi un loc
In cerul divin.

Alev Caienar

Crâmpeie autumnale

Au înflorit scaieții în Răpciune,
Atârnă rozalii în vie struguri,
N-a dat în grâu, nici în porumb tăciune,
Războiul de țesut e pus pe druguri.

Încă nu-și lasă cuibul rândunica,
Fânu-i suit, ticsit în pod, în șură,
Atârnă-n grindă la uscat arnica,
Pe șpargă-i un suman din lână sură.

Luluța toarce-n tindă toropită,
Într-un frăgar fac larmă guguștiucii,
Dulceața fierbe la foc mic pe plită,
De Ziua Crucii bat sătenii nucii.

Mușcatele-s mutate în pridvoare
La loc ferit de-ngheț, de promoroacă,
Pe lângă poame, râd din geam la soare,
Iar la vecernie se bate-o toacă.

Își află toamna și-n ogradă rostul,
Se-aude iarăși huruitul morii,
Ni-s hărăzite hrana și-adăpostul,
Mă-nchin și scriu în ceas târziu memorii.

Olivia Pocol 

Adevărul mântuirii

Ce amar a fost secretul
Când din colbul cel de tină,
Îngerul cu aripi negre
Se-nmascase în lumină.

Și cu vorba lui șireată,
Sub albastrul pur de soare,
Puse-o literă semeață
Adevărul să doboare. . .

Doamne, ce-au mai plâns atuncea
Bieții oameni la plecare,
‘Ncât și astăzi multe lacrimi
Ne mănâncă de picioare,

Că și astăzi ne mai fură
Cu o vorbă, c-o privire
Raiul mântuirii Tale,
Diavolu-ntr-o ispitire.

Însă stând cu ochi-n patru
Și privind spre înălțime,
Unde-ntre pământ și soare
Stă o cruce de iubire,

Ni se luminează ochii,
Ne umplem de bucurie
C-auzim cum iar pe nume
Ne mai chemi la părtășie.

Și-adevărul pus în groapă,
‘Nlănțuit între zăvoare,
Se înalță ca un astru
Din iubirea iertătoare!

Mihai Ghidora  

Ce sunt eu aici sub soare ?

Ce sunt eu aici sub soare?
-Un ecou în univers.
Pe-acei pierduți ce-mi ies în cale
Să-i întorc de la pierzare,
La Isus prin al meu vers.

Ce sunt eu prin lumea mare?
-O făclie care arde,
Un drumeț ca voi, oricare,
Care luminează-n noapte
Pe vârf de munte o cetate.

Ce sunt eu trecând pustia
Unde atâția oameni mor?
-Sunt o apă, un izvor,
Care aduce bucuria
Sufletului călător.

Ce sunt eu aici în vale?
-Sunt o harpă care cântă,
Care aduce înviorare.
Coardele pun o-ntrebare:
Vă mai pregătiți de nuntă?

Dacă aici în vremuri grele
Sunt un soare mititel,
O steluță între stele,
Credincios și-n zile rele,
Sus în cer voi fi ca El.

Ce sunt eu, ce vreau să fiu
Cât voi mai avea viață?
Un ecou, dar nu-n pustiu,
Să-L proclam pe-Acel ce-i Viu,
Lumii fără de speranță.

Iany Laurenciuc