Mahnit, sufletul meu

O, suflete, pentru ce oare
Te chinui inlauntrul meu?
De ce cu-atata intristare
Si lacrimi te hranesti mereu?

Chiar cand vrajmasul ma apasa,
Sa nu ma crezi abandonat
De Dumnezeu, caci nu ma lasa
Nici parasit, si nici uitat.

Lumina si credinciosie
Imi va trimite in curand,
Cu arfa, si cu bucurie,
Voi merge la altar cantand.

O, suflete, nadajduieste
In Domnul, mantuirea mea,
Ce pricina mi-o-ndreptateste,
Caci iarasi Il voi lauda.

„Pentru ce te mahnesti, suflete, si gemi inlauntrul meu? Nadajduieste in Dumnezeu, caci iarasi Il voi lauda: El este mantuirea mea si Dumnezeul meu.” Psalm 43:5.

Anca Winter

9 Ianuarie

Eu… voi fi Dumnezeul lor.” Ieremia 31:33

Creştine, iată singura promisiune de care ai nevoie. Ca să fii fericit, ai nevoie de ceva care să te satisfacă; nu este destul? Dacă poţi să-ţi torni această promisiune în pahar, nu vei spune cu David „paharul meu este plin de dă peste el” (Psalmi 23:5), ce mi-aş putea dori mai mult? Când Dumnezeu îşi îndeplineşte promisiunea în viaţa ta, nu eşti posesorul tuturor lucrurilor?


Dorinţa este mai tare decât moartea, dar Cel care „împlineşte totul în toţi”, poate să o învingă. Cine poate măsura capacitatea dorinţelor noastre? Dar bogăţia incomensurabilă a lui Dumnezeu o întrece. Te întreb dacă nu te simţi împlinit când ştii că Dumnezeu este al tău? Mai ai nevoie de altceva în afară de Dumnezeu? Plinătatea Lui nu îţi ajunge, chiar dacă toate celelalte te părăsesc? Dar ai nevoie de ceva care să întreacă această satisfacţie tăcută; ai nevoie de o bucurie nemărginită. Vino, suflete, iată o muzică cerească pentru tine, fiindcă Dumnezeu este Făcătorul cerului. Nici o melodie, fie ea chiar cântată de harpe şi viori, nu poate întrece dulcea promisiune „Eu… voi fi Dumnezeul lor”. In ea se află o mare adâncă de binecuvântări, un ocean nesfârşit de bucurii. Vino şi scaldă-ţi sufletul. Scufundă-te un secol, şi nu vei mai găsi ţărmul; caută o veşnicie, şi nu vei da de fund. „Eu… voi fi Dumnezeul lor”. Dacă aceste cuvinte nu-ţi fac ochii să strălucească şi inima să bată mai repede, atunci înseamnă că sufletul tău nu este sănătos.

Dar ai nevoie de mai mult decât de bucurii prezente — ai disperată nevoie de ceva pe care să-ţi întemeiezi speranţa. Ce poţi spera mai mult decât împlinirea acestei făgăduinţe „Eu… voi fi Dumnezeul lor”? Aceasta este capodopera tuturor făgăduinţelor. Bucuriile ei au creat un cer dedesubt şi vor mai crea un cer deasupra noastră. Umblă în lumina Domnului, şi lasă-ţi sufletul să fie întotdeauna fermecat de dragostea Sa. Hrăneşte-te cu toate „bucatele grase și mieroase” (Psalmi 63:5) pe care El ţi le oferă. Trăieşte-ţi privilegiile, şi bucură-te de această fericire de negrăit.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Bilanț spiritual

A mai trecut un an şi altul vine
Pe-ale genezei tainice cărări;
Timpul n-are lungime sau lăţime,
Valoarea clipei e cuprinsă-n sine
Şi se măsoară în realizări.

La pragul dintre ani, cei prinşi de glie
Îşi fac bilanţul strict material,
Dar cei ce-şi strâng comori în veşnicie
Şi se silesc pentru Împărăţie,
Recurg la un bilanţ spiritual.

Nu-i importantă noua ta maşină
Ce-ai cumpărat-o-n anul încheiat,
Ci cât de mult ai răspândit lumină,
Cât ai iubit cu dragoste deplină,
Cât ai zidit şi cât ai mângâiat.

Valoarea noii case cumpărate
Nu stă în ea, ci doar cât uşa ta
A fost deschisă celui care bate
Şi, dând dovadă de-ospitalitate,
Ţi-ai mai adăugat în cer ceva.

Grădina ta, ce parcă râde-n soare,
Nu-i un motiv de a te lăuda,
Şi n-o considera realizare
Prin rodul ei, decât în cazu-n care
Din acest rod n-ai încetat a da.

Şi pentru că-i bilanţ, adu-ţi aminte
De juruinţele ce le-ai făcut
Acum un an, cu un elan fierbinte,
Şi, cântărindu-le bine în minte,
Vezi câte din vedere le-ai pierdut.

A mai trecut un an şi altul vine,
Dar ce-a trecut, e dus definitiv;
Haideţi să ne silim a face bine
Şi clipelor să dăm valori sublime
Ca-n cer s-avem bilanţul pozitiv.

Simion Felix Marţian

5 Ianuarie

Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric.” Genesa 1:4

Lumina nu avea cum să nu fie bună, de vreme ce a răsărit la porunca bunătăţii „să fie lumină” (Genesa 1:3). Noi, cei care ne bucurăm de ea, am fi mai recunoscători dacă am vedea mai mult din Dumnezeu în ea şi prin ea. În mod fizic, Solomon spune că lumina este dulce, dar lumina Evangheliei este infinit mai preţioasă, fiindcă descoperă lucrurile veşnice şi slujeşte firii noastre duhovniceşti. Când Duhul Sfânt ne dă lumină spirituală şi ne deschide ochii să vedem „slava lui Dumnezeu pe chipul lui Isus Christos” (2 Corinteni 4:6), vedem şi noi păcatul sub adevărata lui faţă şi ne vedem şi propria poziţie. îl vedem pe Cel Prea Sfânt aşa cum ni se descoperă, planul milei aşa cum ni-l oferă, şi lumea care va veni aşa cum este descrisă în Scriptură.

Lumina spirituală are multe faţete şi culori prismatice, dar fie că înseamnă cunoaştere, bucurie, sfinţenie sau viaţă, toate sunt bunuri divine. Dacă prin lumină primim aceste lucruri bune, cât de esenţială este ea şi cât de glorios este locul în care El ni se descoperă! Când un lucru bun apare în lume, este nevoie imediat de o despărţire. Lumina şi întunericul nu au de-a face una cu alta. Dumnezeu le-a despărţit; să nu ne înşelăm. Fiii luminii nu trebuie să se întovărăşească cu fapte, învăţături sau înşelări ale întunericului.

Fiii zilei trebuie să fie cumpătaţi, cinstiţi şi harnici în lucrul Domnului, lăsând lucrările întunericului pe seama celor care locuiesc în întuneric. Bisericile noastre trebuie să despartă lumina de întuneric prin disciplină, şi astfel vom putea fi despărţiţi de lume. În judecăţile noastre, în acţiuni, relaţii, învăţături şi ascultare trebuie să discernem între bine şi rău, şi să păstrăm marea distincţie pe care Dumnezeu a făcut-o din prima zi a lumii. O Doamne Isuse, fii Lumina noastră în toată această zi, fiindcă lumina Ta este lumina oamenilor.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Un Nou Rasarit

Ca firul de abur suntem pe pamant,
Un strop in oceane, o frunza in vant,
O umbra timida ce iute se trece,
Pe-a vietii poteca spre lespedea rece.

Un fulg ratacit in padurea argintie,
Un bob de nisip in imensa pustie,
O lacrima, o soapta, un zambet si-apoi…
Ne-ntoarcem in glie saraci, tristi si goi.

Dar ce va ramane cand noi vom pleca?
Si trecerea noastra ma-ntreb va conta?
Lasa-vom in urma o dara-n Lumina,
O jertfa-a Iubirii, mireasma Divina?

Lasa-vom cu grija urmasilor in dar,
Tamaia ‘nchinarii arzand pe altar?
Lasa-vom credinta in inima lor?
Frumusetea iertarii si-al cerului dor?

M-ajuta Parinte, fa-mi traiul atent,
Dragostea sfanta sa las testament,
Sa vada tot omul ce sta langa mine,	
Ca viata-i frumoasa traita cu Tine.

Iar cand fumul negru se pierde-n amurg,
Cand clipe din urma-n clepsidra se scurg,
Cand a mea umblare va fi la sfarsit,
Ma naste-n Lumina, Un Nou Rasarit!

Marius Alexandru

Profeția Odraslei (Isaia 9)

Totuși, . . așa începe profeția
Ce Dumnezeu avea să o-mplinească
Despre-ntunericul ce-și răspândea urgia…
Mult nu va mai avea să stăpânească.

Unde acum necazul se găsește
Pe-a lui Neftali, Zabulon hotare
Acol’ unde ocara stăpânește
Pe-acel ținut întins de lângă mare.

Poporul ce umbla în întuneric
Dincolo de Iordan, în Galileea
În tot acel ținut pustiu, feeric
Da, neamurile ce-s în țara-aceea,

Vedea-vor o Lumină foarte mare
Acest popor din valea umbrei morții
Lumina Lumii peste ei răsare
Slăvitul Dumnezeu le schimbă sorții.

Căci iată: un Copil ni S-a născut
Și-un Fiu venit din Ceruri ni S-a dat
Domnia pe-a Lui umeri stă tribut
Căci Pruncul e al Slavei Împărat.

Și-L vor numi și Minunat și Sfetnic
Și Tare Dumnezeu Îl vor numi
Și-al veșniciilor Părinte vrednic
Și-al păcii Domn, cum altul nu va fi.

Domnia Lui, El face-va să crească
Și-o pace fără de sfârșit va da
Căci pretutindeni o să-mpărățească
Pe scaunul lui David când va sta.

Prin judecată-Și va-ntări domnia
La fel și prin neprihănirea Lui
De-acum și cât va ține veșnicia
Așa va face râvna Domnului.

Daniel Hozan

Când ai luat, Isuse, chip uman

Prin fecioara Maria ai luat chip uman
Părăsind glorii, părăsind pitorescul Liman
Ai luat decizia fără vreo ezitare
Dorind să scoți planeta din nepăsare.

A găsit de trebuință divina Trinitate
S-arate pământenilor ce-nseamnă puritate
Și-un plan s-a conceput cum altul n-a mai fost
Să beneficieze Terra fără nici un cost.

Și-ai acceptat, Isuse, să Te cobori din Slavă
La o planetă foarte, foarte bolnavă
Și-ai venit la noi cu cerescu-Ți tratament
Să vindeci orice ignoranță și-orice faliment.

Nicicând în Univers așa ceva nu s-a-ntâmplat
Dumnezeirea să vină în iesle, din Palat
Din pitoresc meleag să vină la paie și la lut?
Așa ceva pământul, nicicând, n-a mai văzut.

Știai ce Te așteaptă în lumea de himere
Cum unii-Ți vor da ură, nu dragoste și miere
Și cum te vor respinge fruntașii națiunii
Și cum vor neglija efectele minunii.

Pe toate le știai dar dragostea-Ți divină
A vrut să răspândească mirabila Lumină
Să scoată omenirea din vidul neputinței
S-o-nvețe să îmbrace veșmântul umilinței.

Ai acceptat să vii în lumea cu țărână
Să aibă cetățenii o Lege la-ndemână
Să știe să trăiască nu sub imboldul firii
Ci în conformitate cu starea Nemuririi.

La cei ce Te-au primit le-ai transformat gândirea
Să-și poat-aduce la altar iubirea
Și ai plantat în ei nu pământești tendințe
Ci sfinte aspirații și sfinte preferințe.

Și azi irozii ar vrea să Te ucidă
Poarta spre Tine ar vrea să o închidă
Dar astăzi ești la dreapta Părintelui, în slavă
Iar ei călătoresc spre veșnica epavă.

Ne duce gândul, iar, la ieslea săracă
Și ființa noastră recunoștință-mbracă
Și ‘nălțăm, supuși, melodia adorării
Îmbrățișând Iubirea și faptul Întrupării.

George Cornici

Misiunea Prințului păcii

Venit-a Prințul Păcii să împlinească planul
Să ne-ndumnezeiască prin Duhul vieții noi
Să nu ne mai înșele nemernicul(dușmanul),
Să ne deschidă ființa spre lumea de apoi.

N-a vrut splendoarea palatelor regale
Și nici maternitatea orașului vestit
Și nici comoditatea din așternutul moale
Ci-n sfântă umilință la glie a venit.

O sacră împletire de taină și minune
Și azi ne cercetează prin farmecu-i divin
C-așa putem pătrunde cereasca misiune
Ce-a dat semnificații eternului destin.

Că s-a născut în ieslea modestă din Iudea
A fost ca să ofere la orice ființă scut,
Oricine să posede cu-ncredințare cheia
Spre a avea acces la Cel ce s-a născut.

Ce-au scris, cu pasiune, profeții din vechime
S-a împlinit la timpul în Slavă stabilit
Și au urmat lucrări și vindecări sublime
Și înverzirea stării ce-n vid s-a ofilit.

A coborât din glorii Speranța s-o dezlege
(C-a fost ținută-n lanțuri în sumbre închisori)
A răspândit, oriunde, neprihănita Lege
Să poată pământenii să aibă sărbători.

Primit-au ușurare acei sub greutate
Și L-au urmat convinși pe-al lor Mântuitor
Nu i-a lăsat să piară în dificultate
Pe cei ce au căzut muncind al lor ogor.

Unde-a domnit o noapte adâncă și pustie
A răsărit Lumina ce-nvinge orice vid
Ca omenirea-ntreagă să vadă și să știe
Că vine-o adiere când valul e torid.

A fost împotrivire, au fost și opoziții
Căci mulți voiau himere, nu prețiosul dar
Dar cei ce-au vrut să facă eterne investiții
Primit-au de la El ceresc mărgăritar.

Și astăzi înțelepții Îl caută pe Rege
Știind că doar în El găsesc un clar răspuns
Să poată din Cuvânt, necontenit, culege
Comorile la care, prin har, ei au ajuns.

George Cornici

Lumina lumii

In tara umbrei mortii, rasare o lumina,
Este sfarsitul noptii, si-ncepe-o zi senina,
Se-aprinde o faclie de-o stralucire mare,
Ca-n veci sa nu mai fie intunecat sub soare.

Sa-nlature ocara de peste omenire,
Sa readuca slava din cea dintai zidire,
Sa nu mai bajbaiasca prin negura poporul,
La implinirea vremii, se naste Salvatorul.

Un Prunc culcat in iesle, in cea mai joasa stare,
Ne-a fost trimis de Tatal sa dobandim iertare,
Fiul Iubirii Sfinte imbraca haina firii
Sa ne indrepte pasii pe calea mantuirii.

Strigati de bucurie, slaviti minunatia,
Ca-n lumea de durere s-a coborat Mesia,
Numit Dumnezeu tare si Sfetnic minunat,
Parinte-al vesniciei, si-al pacii Imparat.

Neprihanire, pace si judecata-mparte,
El este Domn al vietii, e Domn si peste moarte,
Si, implinind Scriptura, Isus Mantuitorul,
Impaca omenirea cu Tatal Creatorul.

Inspirata din Isaia 9:1,2,6,7.

Anca Winter

Ne-ai pus pe boltă…

Ne-ai pus pe bolta mărginirii stele
Ca să ne smulgi privirile spre SUS…
Și nu ne-ai pus vreo taxă pentru ele
Și tot nu Te vedem într-un apus…

Ne-ai pus în munți atâtea zăcăminte
Că nu am timp să le înșir complet
Noi le-am luat și Ți-am rostit cuvinte
Dar mintea ne-a fost numai la buget.

Și-ai mai ascuns în vremuri curcubeul
Cupola harului ce ne e dat sub soare
Prin el parcă unești tot neamul
În vii culori de sfântă sărbătoare.

Și oare câți ne-am ridicat privirea,
Cu ea și inima din pieptul de țărână
Să-ți dăm și noi cu toată dăruirea
Iubirea toată viața nu o săptămână… ?

Ne-ai pus pe cer un soare cu lumină
Profetic să vedem ce beznă e in noi
Când nu ne iei prin slăvi de mână
Ca să parcurgem zarea amândoi…

Dar de sub bolta asta a mărginirii
Noi Te rugăm acum sfios și dependenți
Ne du pe toți sub umbra răstignirii
Și fă-ne doar la cer de-acum atenți!

Ionel Nica