Te rog să nu uiți niciodată

Te rog să nu uiți niciodată,
Că ești creat de Dumnezeu,
În lumea rea și întinată,
Păstreaza-ți inima curată,
Urmează binele mereu.

Te rog să nu uiți niciodată,
Că ai un trup și suflet ai,
Că toți vom sta la judecată,
Ca să primim dreapta răsplată,
Un loc în iad sau loc în Rai.

Te rog să nu iuți niciodată,
Că ești iubit și prețios,
Că ai o mamă și un tată,
Care nu-ți cer altă răsplată,
Decât să fii om credincios.

Te rog să nu uiți niciodată,
Că ai avut parte de har,
Harul de-a fi viața toată,
O mărturie minunată,
Vezi să nu fie în zadar.

Te rog să nu uiți niciodată,
Că ai un scop pe-acest pământ,
Să fii lumină înmiresmată,
Cu toată fința ta predată,
Lui Dumnezeu prin legământ.

Te rog să nu uiți niciodată,
Că nu-i tot una cum trăiești,
Pe două căi nu poți deodată,
Să mergi și să primești răsplată,
Nu poți la doi domni să slujești.

Te rog să nu uiți niciodată,
Cui ești dator cu închinarea,
Cine ți-e Salvator și Tată,
Cine te-ajută și te iartă,
Cui ești dator cu ascultarea.

Te rog să nu uiți niciodată,
Cum chiar din cer veni Mesia,
Ca lumea asta, întunecată,
De rău să fie dezlegată,
Să aibă veșnic bucuria!

de Teodor Groza

Anunțuri

Noaptea n-a încetat să crească

Noaptea n-a încetat să crească
Și nu-i pace sufletească
Dar noi am văzut și-avem
Lumina ce-n Betleem
A venit cum a promis
Domnul în Cuvântul scris
Și-avem parte neîncetat
De Hristos Cel înviat,
Care la cer S-a înălțat,
Să-avem un Mijlocitor
Și-un veșnic Mântuitor!

Orice noapte-ar fi să vină
Și întunerec să survină,
Tot voi crede în lumină,
Ba mai mult, mărturisesc
Că lumină-i ce trăiesc
Și-n inima mea nu poate
Fi întuneric și nici moarte.
Unde e lumină-i viață,
Unde-i viață-i și speranță
Și nădejdea mea-i deplină
În Viață și Lumină.

Domnul vine negreșit!
Dar la timpul potrivit.
Nu întârzie pe drum
Și nu uită oarecum. . .
Poate veni chiar acum
Dar Își amână venirea
Să acorde mântuirea,
Cu un har și mai puternic
Celor ce-s în întuneric,
Fiindcă El vrea să primească
Toți Lumina Lui cerească!

Ioan Hapca 

Noaptea înaltă

Psalmii 150/6

”Tot ce are suflare să laude pe Domnul!
Lăudaţi pe Domnul! ”

Noapte înaltă şi tăcere solemnă,
Brazi cu haine albe, în ţinută demnă,
Întâmpină pe al cerului  Împărat;
Numele lui Isus să fie lăudat!

Fulgi albi de lumină, şi  de mărgăritar,
Se închină la Cel sfânt, fără hotar,
Doi măslini verzi, falnici, întruna şuşotesc;
Şi Naşterea lui Isus Cristos o vestesc.

Puii din cuiburi în Numele Tău cerşesc,
Porumbei albi, deasupra Ieslei, se rotesc,
Ploi luminoase de stele căzătoare;
Vestesc a Ta naştere printre popoare.

Marea e supusă, doar un câmp de smarald,
Pregăteşte o coroană din coral alb,
Acum, vântul nu  mai loveşte duşmănoş;
Mângâie şi şopteste numele ”Cristos”! .

Inima mea n-a văzut ploaia de stele,
Nu zboară cu porumbei peste poiene,
Ea a primit  mărgele de Pace de sus;
Şi un nume ce domneşte în ea; Isus!

Arancutean Eliza

Sărbătoare

Cu multe zile-nainte
Oamenii se pregătesc;
Fac curat în ale lor case
Și frumos le-mpodobesc.

Hainele, încălțămintea,
Cu drag și le îngrijesc:
Noi, curate sau călcate
Ori frumos le lustruiesc.

Cadouri, cum își permite
Fiecare, dar le au.
Știm că-ar vrea mai mult, mai scumpe,
Dar intenția că dau,

Că au ceva să ofere,
Că pot da cu bucurie.
Ține legătura păcii
Și-e prilej de veselie.

Și în sufletele noastre
Mai adânc ne cercetăm,
Vrem să fie cald, lumină
Și începem să cântăm.

Noi care suntem aici,
L-am ales și L-am primit
Pe Domnul Isus Hristos;
Atâtea i-am pregătit!

Coruri, grupuri și chiar solo,
Îl lăudăm, Îi recităm,
Cu-ale noastre inimi toate
`Naintea Lui ne-nchinăm!

Instrumentele, orchestra,
Îl slăvesc pe Dumnezeu
Că L-a lăsat să se nască
Printre noi pe Fiul Său.

Doamne, câtă bucurie
Ne oferi printr-un Copil!
Umple casa, -i sărbătoare!
Și-a venit așa umil. . .

O dragoste sinceră
Ne-nveți, nesofisticată,
Iubire cu modestie,
Nu scumpă, nu amânată. . .

Ai avut atâta slavă,
Bogăție. . . de nespus!
Tu ai vrut să-arăți că jertfa
Decât banu-i mai presus.

Poți să ai galbeni, avere
De nu știi s-o socotești.
Dar simți că inima-ți cere
Mai multe lacrimi să verși.

Nu vezi în jur mulțumire
Oricât ai agonisi.
Și oricâte daruri scumpe
La toți de le-ai oferi.

Satisfacția e mare
Atunci când ai depistat
Că-i slujești cu bucurie
Celui ce Fiul ți-a dat.

Nu-i mai mare bucurie
A celor din jurul tău
Să vadă că tu te dai
În totul lui Dumnezeu.

Atunci tu te faci un dar
Pentru cei ce-ți sunt mai dragi.
Mulțumire au și ei, ai și tu
Și spre cer tragi.

Acolo unde te-așteaptă:
Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt,
Unde fi-va sărbătoare
Cum nu este pe pământ.

Acolo bucate-alese!
Acolo daruri, răsplată!
O să-ți vezi roadele toate!
O, Țară Prea-Minunată!

Lidia Gheorghe

Domnul vine și nu tace…

”Şi, iată, Eu vin curând! Ferice de cel ce păzeşte
cuvintele prorociei din cartea aceasta! ” Apoc. 22: 7

Domnul vine și nu tace. . .
Suflete, ești gata? – Spune!
Ce vei face? Ce vei face,
De nu stai în rugăciune?

Ce vei face, de-n veghere
Nu mai ești, ai ațipit. . .
Vin acum la priveghere!
Stai mereu neadormit!

Fii o trâmbiță-n pustie!
Fii un vas curat, frumos!
Fii o flacără, ce îmbie
Și îndeamnă la Hristos!

Fii lumină-n întuneric!
Fii o rază-n strălucire!
Fii în noaptea dură – sfeșnic,
Anunță! Cheamă la trezire!

Oricui spune: ”Vine Domnul,
Ești tu, gata de plecare?
Lasă firea, lasă somnul! ”
Preaiubită adunare –

Veghează! Stai în așteptare!
– Vine mirele pe nori!
Azi – anunță deșteptare!
Azi. . . fii gata ca să zbori!

Știm noi ziua? Și. . . știm ceasul?
El ne spune: ”Da, Eu vin! ”
Ferice-i cine-ascultă Glasul,
Și-l urmează-n pas senin. . .

Lidia Cojocaru 

Atunci cand simti…

Atunci când simți că suferința
În suflet și- n duh te-a răpus
Îndreaptă-te înspre Golgota
Și stai de vorba cu Isus.

Atunci când simți ca in durere
Sufletul îți suspină greu
Îndreaptă-ti ochii înspre Golgota,
Privește doar la Dumnezeu!

Atunci când vezi că ceața vremii
Ochii ți i-a întunecat
Apleacă-te in rugăciune
Și spune-i Celui ce te-a creat.

Arunci când nu mai ai lumină
Și parcă ești tot mai confuz
Tu cere dar călăuzire
Căci calea sfânta e Isus.

Atunci când simți că disperarea
Sufletul ți-a împovărat,
Tu cere atunci izbăvirea,
Căci Isus povara ți-a purtat.

Roagă-te, luptă și fii tare!
Orice ar fi, nu fi un învins,
Și-n cea mai mare încercare,
Isus te-a izbăvi din chin.

Mai luptă, mai așteaptă și mai speră,
Căci Cel ce vine nu va zăbovi,
Încrede-te în El și stai in rugăciune,
Așteaptă-L căci curând
pe nori va reveni!

Tripon Beniamin 

De câte ori mă tem

De câte ori mă tem când sunt la strâmtorare
Şi nu e nicio mână să-mi vină-n ajutor,
Când parcă mai turbată e furtuna pe mare,
Învăluită-n ceață şi într-un negru nor;

De câte ori sunt slab, şi-i grea înaintarea
Răpus de oboseală îmi îndrept al meu gând
Spre Tine scump Isus şi-Ţi cer să-mi dai salvarea!
Din cerul Tău prea’nalt, trimite-o mai curând!

De câte ori m-afund în neagră disperare,
Tânjind de dorul Tău, privesc în depărtări,
Se ‘nalţă valuri grele şi urlă cu turbare,
Dar eu Te-aştept pe Tine în sfinte privegheri!

De câte ori sunt dus de-a mărilor şuvoaie,
Mă lupt din răsputeri, şi caut adăpost,
Dar sunt parcă prea mari căci caută să-ndoaie
Tot ce mai stă-n picioare, tot ce mai are rost.

De câte ori mi-e frig şi sunt singur în noapte
De dorul Tău suspin, şi înlăuntru gem,
Mă prind fiorii reci, dar mai privesc departe
Şi din adâncul suflet cu dor încă Te chem!

De câte ori n-am pace şi inima-mi suspină
Aştept o mângâiere, s-aline al meu dor
Nu am nicio speranţă că voi vedea lumină,
Dar sufletu-mi se-avântă spre Tine Creator!

De câte ori ajung în beznă şi-ntuneric
Nu mai zăresc cărarea, nu ştiu un’ să mă duc. . .
Atuncea ştiu că-n ceruri, Isus Tu eşti puternic
Şi-Ţi cer o licărire să stiu unde s-apuc.

Te chem, căci pretutindeni se lasă înserarea
Tâlharii dau târcoale să prade ce-a rămas,
Dar fără Tine Tată nu vom avea scăparea,
Nu vine izbăvirea, nici clipa  de răgaz.

Nu vom putea răzbate prin furtuni pân’ la maluri,
Nu vom putea învinge armata celui rău,
Căci Tu ne ţii de mână, şi ne treci peste valuri
Să biruim prin Tine, slăvite Dumnezeu!

Doar Tu eşti ocrotirea când oştile haine
Pline de-a lor mânie, cu groază se avânt. . .
Eu chem a Ta prezenţă, şi mă încred în Tine
Căci Scut şi Călăuză îmi e al Tău Cuvânt!

M-avânt cu-nflăcărare spre Tine bun Părinte,
Să-Ţi las orice-ntristare, orice amărăciuni
Şi-n mila ta cea mare, te rog, adu-Ţi aminte
Că nu-s decât ţărână, lovită de furtuni.

Un pumn de praf ce zboară prin arsiţele vremii,
O simplă adiere de vânt către apus,
Dar Tu eşti viu de-a pururi,
peste ani şi milenii
Eşti Totul, totdeauna Slăvite Domn Isus!

Eu, Te iubesc pe Tine, Tu eşti a mea speranţă,
Spre Tine-n orice vreme privirea îmi îndrept
Şi-oricâtă de departe e acea dimineaţă
De dorul Tău eu tremur. . . pentru că Te aştept!

Valentin Ilisoi 

Noapte iarăși se așterne

Noapte iarăși se așterne
Peste hăul sufletesc
Și-n adâncuri de caverne
Stelele se prăbușesc.

Inima țintește-n taină
Spre o stea din centrul bolții
Dar lumina-i diafană
Nu-i mai luminează sorții.

Se deșiră câte-o rază
Peste valea tulburată
Dar se-ascunde să nu-i vază
Lumea ei îndurerată.

Da-n curând o să revină
În splendoare sfântă zorii
Și păli-vor la lumină
Toate, rămânând istorii. . .

Căci străluce, iată, în zare,
Taina sfintei dimineți
Și din Adevăr răsare
Strălucirea noii vieți!

22/11/2017*Ioan Hapca

Mi-am coborat durerea

Mi-am coborât durerea in adâncuri
Și lacrimile-amare au devenit
Când stau plecata in a mele gânduri
Și viața pare tristă de trăit

Când simt ca n-are rostul fericirea
Când dragostea nu este foc nestins
Când graiu mi e prea stins sa cant iubirea
Atunci Isus mi e sufletu-n abis

În vale jos e vaiet și suspine
În lacrimi nu-i nici licăr de lumina
Dar jos acolo Te-am găsit pe Tine
Iubirea Ta ce sufletu-alină

Acolo ti-am văzut a Ta durere
Si-am plâns văzând că rana mea
E mai degrabă că si o părere
Pe lângă rana ce-o purtai in palma Ta

De-atuncea Doamne-Ți cer iertare
Și rog Isuse Scump a mă ierta
C-am pus durerea Ta atât de mare
Pe-acelasi loc cu rana mic-a mea.

Oana Ramona-Elida 

,,Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!”

Referințe
Cred, privind la Dumnezeu
Căci inima-mi se aprinde
De Lumina ce-i în El…
Dar privirea ades mă vinde
Căci se-ndreaptă către ,,eu’’!
Nu mai pot atunci a crede,
Devin ca un fariseu;
Arăt doar spre ce se vede
Nu ce-i în sufletul meu!

Cred, privind la Dumnezeu
Dar eu, n-am nici o putere…
O, depind de harul Tău
Doamne, și de-a Ta-ndurare!
Cred! Însă Te rog mereu
Ajută necredinței mele!
De cred, nu-i meritul meu,
E doar iubirea Ta, Stăpâne!

Când credeam că sânt mai tare
Și capabil, și-am să-nving
S-a mai rupt ceva în mine
Și-am căzut din nou înfrânt…
Nici puterea de-nfrânare,
Nci de-a mă preda smerit
N-am găsit…Și-o disperare
M-a zdrobit, m-a umilit…
Mi-a făcut zilele amare!

Tu, întotdeauna, Doamne
Ai venit, m-ai sprijinit
Și mi-ai dat încredințare…
Doamne, cred! Dar e la Tine
Puterea și-nfăptuirea!
O, îndură-Te de mine,
Dă-mi credința și sfințirea…
Și în mâna Ta mă ține,
Să-mi pot duce mântuirea
Credincios și cu iubire!

Tu ești Doamne, fericirea
Și mă-nchin cu mulțumire.
Tu ești Doamne împlinirea
Și pe veci, a mea tărie!
Dă-mi puteri să-mi leapăd firea,
M-ai îndură-Te de mine
Și-ntărește-mi bucuria
Și credința, pe vecie! Amin!

Ioan Hapca