Însuși Domnul te ridică

Motto: „Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viață,
prin ea mai am și eu suflare, căci Tu mă faci sănătos și îmi dai
iar viața.
Iată, chiar suferințele mele erau spre mântuirea mea; Tu ai
găsit plăcere să-mi scoți sufletul din groapa putrezirii. Căci ai
aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!” Amin! Isaia 38:16-17.

Poți să știi câți ani petreci
Pribegind aici, hoinar?
Mulți se-opresc la șaptezeci –
Iar cei tari, de optzeci sar.

Când ajungi la senectute
Înțelegi, privind înapoi,
Că anii zboară așa de iute
Și zburăm cu ei și noi.

Și cu ce te mândrești oare,
Odată ajuns fără putere?
Când anii tăi – fără curmare –
Au fost trudă și durere?

Zi și noapte, fără odihnă
Ca un rob poate-ai trudit,
Dar te bucuri tu în tihnă
De tot ce-ai agonisit?

Poate îți întunecă obrazul
Și te-apasă boala, chinul…
Căci suferința și necazul
Sunt ca otrava și pelinul.

Poate un duh de neputință
Te cufundă în durere,
Dar când parte ai de suferință,
Ai și de-alin și mângâiere.

Că Însuși Domnul te sprijină
Ți-alină chinul, mângâind –
El, întotdeauna dă lumină
Celui slab și suferind.

Când ești doborât de boală
Și te-apropii de mormânt,
Unul singur te mai scoală:
Dumnezeu cel viu și sfânt.

Ești doborât de întristare?
Sau poate de-un duh de frică?
Cu dreapta Lui izbăvitoare
Însuși Domnul te ridică.

Și cu câtă bunătate
Îți întărește pașii-n umblet!
El dă viață, sănătate,
Celor amărâți la suflet.

Ființa noastră este slabă
Și de nu ne-ar da putere
Am fi nimiciți degrabă
Ca un abur care piere.

Este greu când te lovește
Un necaz, o boală cruntă,
Dar Domnul nu te părăsește
La bătrânețea ta căruntă.

Și poate boala te cuprinde
Precum un cuptor încins,
Dar și cuptorul se va stinge
Dacă nu te lași învins.

Deci, ai credință, luptă frate
Și nu te îndoi deloc,
Că Dumnezeu ne poate scoate
Din orice cuptor de foc!

Și de-ar fi să nu ne scoată,
E că ne vrea curățați
De orice zgură, de orice pată
Când vom fi la El luați.

Acolo, tânguiri și lacrimi nu-s –
Nici durere, nici nevoi,
Că toate cele vechi s-au dus
Și toate sunt făcute noi.

Așadar, în a noastră alergare
Către cerurile sfinte,
Poate treci prin încercare
Dar un lucru ține minte:

Toate lucrurile acestea
Lucrează împreună mereu
Spre binele acelor care
Îl iubesc pe Dumnezeu.

Ioan Vasiu 

Reclame

Cum voi cunoaşte?

” Te laud. Tată,… pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi si priceputi si le-ai descoperit pruncilor.”

Matei 11:23

În relaţiile spirituale nu creştem pas cu pas. ci ori avem acea relaţie, ori nu. Dumnezeu nu ne curăţă tot mai mult de păcat, dar când suntem în lumină, umblând în lumină, noi suntem curăţiţi de orice păcat. Este nevoie de ascultare şi imediat ce ascultăm, relaţia este făcută desăvârşită. Ajunge să te depărtezi doar o clipă de la ascultare că întunericul şi moartea sunt îndată la lucru.

Toate revelaţiile lui Dumnezeu sunt pecetluite până când ne sunt dezvăluite prin ascultare. Nu vei avea parte niciodată de ele prin filozofie sau meditaţie. Imediat ce asculţi de El. urmează o explozie de lumină. Lasă ca adevărul lui Dumnezeu să lucreze în tine afundăndu-te în el, nu frământându-te cu el. Singurul mod în care poţi ajunge să cunoşti adevărul lui Dumnezeu este să pui capăt încercării de a-l descoperi singur şi să te naşti din nou. Ascultă de Dumnezeu în primul lucru pe care ţi-L arată şi imediat El îţi descoperă lucrul următor.

Am putea citi tomuri întregi despre lucrarea Duhului Sfânt, dar cinci minute de ascultare deplină ar face lucruri Ia la fel de clare ca o rază de soare. “Presupun că voi înţelege aceste lucruri într-o zi!” Le poţi înţelege acum. Nu studiul te face să le înţelegi, ci ascultarea. Chiar şi cel mai mic act de ascultare este suficient ca cerul să se deschidă şi adevărurile profunde ale lui Dumnezeu să ajungă imediat la tine. Dumnezeu nu-ţi va descoperi niciodată mai multe adevăruri despre El până când nu L-ai ascultat în ceea ce ştii deja. Fereşte-te să devii “înţelept şi priceput”.

Oswald CHAMBERS

Călătorim alături

Călătorim alături de fraţi şi de surori,
dar ce străini ne suntem prea mulţi adeseori!
Luăm aceeaşi masă, dormim pe-acelaşi pat,
şi totuşi mii de mile – de unii – ne despart!

Nu-i nicăieri lumină decât în ochii cui
sa-ndrăgostit de Soare şi stă-n lumina Lui;
c-un astfel de luceafăr eşti înfrăţit mereu,
prin ochii lui, de-oriunde, priveşti spre Dumnezeu.

Mereu vin alte inimi, dar spun de-acelaşi Dor,
mereu vezi alte feţe, cu-acelaşi sfânt fior,
la cei născuţi din Duhul, te-ai duce iar şi iar,
– laşi fraţii cei de sânge
şi mergi la cei de har…

Stăm ani şi ani alături de fraţi şi fii, şi soţi,
dar dacă nu-s din Duhul – eşti un străin la toţi;
când trupul încetează – în Veacul netrecut,
vom fi străini de-olaltă cum nici ne-am fi ştiut.

O, fii şi fraţi, şi mame ce-aveţi cu voi un sfânt,
primiţi a lui credinţă cât sunteţi pe pământ,
căci dacă mântuirea azi nu vreţi s-o căutaţi,
veţi plânge-n veşnicie pierduţi şi-ndepărtaţi! …

Traian Dorz 

Tu nu auzi a Lui chemare?

Auzi, copile?
Auzi susurul blând?
Susurul blând ce mângâie a ta întristare?
Susurul blând ce-ti mângâie dorul nespus de mare?

Auzi glasul Celui Preaînalt,
Ce te striga din lumea de păcat?
Auzi glasul Domnului
Ce vrea să te scape din robia răului?

Auzi lina apă curgătoare,
Din izvorul nesecat?
Auzi vântul blând care bate,
Si te îndrumă spre drumul curat?

Dar n-auzi!
N-auzi glasul cel duios
Ce plânge cu lacrimi amare.
N-auzi vocea Domnului ce te strigă
Din îndepărtare!

N-auzi și nu vezi copil îndurerat!
Simți că nu-i nimeni să facă parte cu tine
La al tău strigăt îndurerat!

Simți, că nu-i nimeni să-ți șteargă lacrima,
Și să-ți aducă un zambet pe trista față.
Simți, că ești singur într-o lume atât de fericită, cu zâmbete pe față.

Simți că nu mai poți, așa-i?
Că parcă pământul fuge de sub picioare,
Și al tău strigăt îndurerat
Nu-l aude nimeni.
Dar ți se pare!

Când totul în jurul tău e trist și apăsător,
Privește in sus la al tău CREATOR!
Cel care pentru tine s-a jertfit
Cel care te iubește până la infinit!

Cel care te-a ridicat în dureri!
Și te-a încurajat când erai fără puteri!
Cel care speranța ți-o dă!
Și vrea să fie părtaș la a ta suferință!

El este cel care orbilor lumină a dat!
Cel care pe  săraci i-a îmbrăcat!
Pe bolnavi i-a vindecat!
Iar pentru tine…
Pentru tine scump copil
Are tot ce ai nevoie!
Îți știe gândul și cuvântul din a ta gură
Și vrea doar dragostea ta fără margini și măsură!

Tu doar hai pe calea Lui!
Unde veșnicia și viața sunt daruri din partea Lui!
Unde liniștea și pace îți sunt date necondiționat,
Iar dragoste și slujire e tot ce trebuie sa-I dai!

FloreaAlexandra2003 

Zâmbetul mamei

Aş putea sa te strâng în braţe, să vezi,
Ca pe-o frunză căzută de toamnă,
Dulcea şi scumpa mea, mamă,
Să te strâng ca pe-o frunză să vezi—
Depărtarea de tine nicicând nu-i uşoară.

Ca un cântec de leagăn mi-i freamătul azi,
Fără el nici nu-ncepe iubirea,
Fără el s-a născut în adânc putrezirea,
De-aceea mi-i freamătul azi
Neoprit, să ajung nemurirea.

Aş putea să te strâng în braţe să crezi
Că-s copilul din leagănul moale,
Iar în păr nefiresc să-ţi atârne o floare
A surâsului meu ca să crezi
Că nu-i nimeni ca tine aşa iubitoare.

Aş putea să rămân ca şi tine, tăcând,
Cu privirea şi grea, şi senină,
Cu fruntea şi goala, şi plină…
Să răspund ca şi tine, tăcând,
Cu un zâmbet ascuns revăzut în lumină.

Mihai Ghidora 

Frunze aurii

Câtă splendoare e-n voi, frunze aurii !
Răbdând căldura verii și a toamnei ceață,
Ați supraviețuit prin furtuni, așteptând
Soarele Dreptății în sfânta dimineață.

Câtă frumusețe e-n voi, frunze aurii !
Vibrând în lumină, în sunet de lire,
Cântecul Mielului l-ați învățat,
În Duh împliniți pentru Marea Întâlnire.

Cândva erați verzi, agățate pe pomi,
Pregăteați hrana ca floarea să crească,
Roada bogată și dulce să fie.

Acum, iată, în deplină frumusețe,
Așteptând vântul răpirii spre cer,
Pe aripi de porumbel spre veșnicie.

Nostalgia toamnei ne apropie de Domnul.

Se merită

Se merită astăzi să fii ne-mplinit,
Să te simţi ca şi cum nu acasă,
Să te mângâie spinii în vale plângând,
Se merită astăzi să fii ne-mplinit
Simţind că un dor te apasă…

Se merită astăzi de soare să-nduri,
În pulberea vremii să dăinui,
Iar firea să fie brăzdată-n arsuri—
Se merită astăzi de soare să-nduri
Cu inima-ntinsă spre ceruri.

Se merită astăzi să plângi, să oftezi
Croindu-ţi un drum spre lumină,
Iar doru-n oglinda speranţei să-l vezi,
Se merită astăzi să plângi, să oftezi
Spre ţinta salvării deplină.

Chiar dacă ţi-i bobu-n pământ aruncat
Şi-l uzi doar cu lacrimi în sine—
Se merită, frate, să fii resemnat,
Ca bobul cel bun în pământ aruncat
Şi-odată să ieşi la lumină!

Mihai Ghidora 

Chemarea la pregătire

“Aşa că, dacă îți aduci darul la altar şi acolo în aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ți darul.”

Matei 5:23-24

Este uşor să ne imaginăm că vom ajunge cândva să fim desăvârşiţi şi pregătiţi, dar pregătirea nu se face deodată, ea este un proces susţinut. E periculos să rămâi la nivelul experienţei actuale. Viaţa creştina cere pregătire şi iarăşi pregătire. Tânărul creştin este repede atras de sentimentul sacrificiului. Omeneşte vorbind, ceea ce ne mână spre Isus Cristos este sentimentul eroismului din noi; dar cercetarea atentă făcută de cuvintele Domnului nostru pune deodată la încercare acest val de entuziasm.

“Du-te întâi de împacă-te cu fratele tău.” Acest du-te, pe care-l cere pregătirea, înseamnă să ne lăsăm cercetaţi de Cuvântul lui Dumnezeu. Sentimentul sacrificiului eroic nu este suficient. Lucrul pe care-l detectează Duhul Sfânt în tine este înclinaţia ta naturală care nu poate fi niciodată de folos în slujba Sa. Numai Dumnezeu poate detecta această înclinaţie din tine. Ai ceva de ascuns faţă de Dumnezeu? Dacă ai, lasă-L pe Dumnezeu să te cerceteze cu lumina Sa. Dacă e vorba de păcat, mărturiseşte-l, nu admite doar existenţa lui. Eşti gata să-L asculţi pe Domnul şi Stăpânul tău, oricâtă umilinţă ar aduce aceasta dreptului asupra propriei tale persoane?

Nu lepăda niciodată judecata Duhului Sfânt asupra unui lucru. Dacă ea este destul de importantă pentru Duhul lui Dumnezeu ca să ţi-o aducă în minte, înseamnă că acela este lucrul pe care l-a detectat El. Tu căutai să renunţi la un lucru mare. Dumnezeu îţi vorbeşte de un lucru mic, dar în spatele căruia se înalţă marea citadelă a îndărătniciei. “Nu voi renunţa la dreptul asupra propriei mele persoane!” -exact la ceea ce Dumnezeu vrea să renunţi dacă vrei să fii un ucenic al Lui Isus Cristos.

Oswald CHAMBERS

Regula divină a vieţii

” Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” Matei 5:48

Domnul nostru ne îndeamnă, în versetele 38-48, să fim generoşi în comportarea noastră faţă de toţi oamenii. În viaţa spirituală, fereşte-te să umbli conform afinităţilor tale naturale. Orice om are afinităţi naturale; există oameni de care ne place şi oameni de care nu ne place. Dar nu trebuie să lăsăm niciodată aceste sentimente să domnească în viaţa noastră creştină.

“Dacă umblăm în lumină, după cum Dumnezeu este în lumină”. El ne va da părtăşie chiar şi cu oamenii pentru care nu avem nici o afinitate naturală.Exemplul pe care ni-l dă Domnul nostru nu este acela al unui om bun, nici măcar al unui bun creştin, ci al lui Dumnezeu însuşi. “Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” Cu alte cuvinte, arată-i celuilalt ceea ce Dumnezeu ţi-a arătat ţie, iar Dumnezeu îţi va da în această viaţă nenumărate ocazii de a dovedi dacă eşti desăvârşit, aşa cum este Tatăl nostru din ceruri. A fi ucenici înseamnă a ne identifica în mod deliberat cu grija lui Dumnezeu faţă de ceilalţi oameni. “Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu…”Adevărata expresie a caracterului creştin nu este facerea de bine, ci asemănarea cu Dumnezeu. Dacă Duhul lui Dumnezeu te-a transformat în interior, în viaţa ta vei arăta trăsături divine, nu trăsături umane bune.

Viaţa lui Dumnezeu din noi se exprimă ca viaţă a Iui Dumnezeu, nu ca o viaţă umană care încearcă să fie evlavioasă. Secretul vieţii creştinului este că supranaturalul devine natural în el prin harul lui Dumnezeu, iar experimentarea acestui lucru se realizează în detaliile practice ale vieţii, nu în timpul de comuniune cu Dumnezeu. Când venim în contact cu lucruri care deranjează, descoperim, spre uimirea noastră, că avem puterea să rămânem liniştiţi şi echilibraţi în mijlocul lor.

Oswald CHAMBERS

Fii călăuză

Fii o lumină,
În zorii dimineții.
Fii o lumină, în bezna greutății.
Fii călăuză pentru cei ce te-nconjoară.
Spre-a cerului Lumină
De viață dătătoare.

Fii stâncă tare,
Când ziua este bună.
Fii stâncă tare și-n ziua cu furtună.
Fii călăuză pentru cei ce te-nconjoară.
Spre Stânca mântuirii
De viață dătătoare.

Fii strop de apă,
Cu-a cerului putere.
Ce-aduce vindecare, balsam de mângâiere.
Fii călăuză pentru cei ce te-nconjoară
Spre-a cerului izvoare
De viață dătătoare.

Fii spic de grâu
Ce în lumină crește.
Fii spic cu rod, ce foamea potolește.
Fii călăuză pentru cei ce te-nconjoară.
Spre Pâinea cerului
De viață dătătoare.

Moraru Rodica