Suntem vinovaţi

Suntem vinovaţi de tăcere,
De rugi ce-am uitat să-nălţăm,
De prea mult huzur şi plăcere,
La care cu greu renunţăm.

Suntem vinovaţi de-o lumină
Ce moare încet, sub obroc,
Uleiul în vas se termină
Şi n-avem ce pune în loc.

Suntem vinovaţi de mândrie,
Emitem pretenţii de „zei”,
Dar, fără divina tărie,
În duhul rămânem pigmei.

Suntem vinovaţi şi de lene,
Că nu-şi mai dă nimeni silinţa,
Cu scuze abile, viclene
Mereu ne-adormim conştiinţa.

Suntem vinovaţi de-ncălcare
A celor mai sfinte precepte,
Acum preferăm răzbunarea,
Iertarea şi mila… s-aştepte!

Suntem vinovaţi de-mpietrire
Şi singuri pe noi ne-osândim,
Uitat-am de mult de smerire,
Cu false valori ne-amăgim.

Suntem vinovaţi de credinţa
Ce-i moartă în noi, în prea mulţi,
Apatici privim suferinţa
Atâtor flămânzi şi desculţi…

Suntem vinovaţi fiindcă somnul
În mreaja tihnirii ne-a prins,
Aproape la uşă-i chiar Domnul,
Iar focul în candelă-i stins…

Suntem vinovaţi, ştim prea bine,
E vremea căinței, o știm!
Prea mult harul nu va mai ţine,
O clipă să nu şovăim!

Olivia Pocol 

27 Septembrie

Ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, un popor mântuit de Domnul! „Deuteronom 33:29

Cel care afirmă că creştinismul îi face pe oameni nefericiţi este străin de această problemă. Ar fi ciudat, într-adevăr, să ne facă nefericiţij atunci când ne ridică într-o poziţie atât de Înaltă! El ne face copii ai lui Dumnezeu. Crezi că Dumnezeu ar oferi toată fericirea duşmanilor Săi şi ar păstra jalea pentru familia Lui? Că vrăjmaşii Lui vor fi încununaţi cu lauri, iar copiii Săi vor moşteni bocete şi durere? Va fi păcătosul, care nu are parte de Christos, chemat la bucurie, iar noi vom merge plângând alături ca nişte cerşetori? Nu, ne vom bucura „întotdeauna în Domnul” (Filipeni 4:4) şi vom slăvi moştenirea noastră, fiindcă „nu aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: Ava, adică Tatăl” (Romani 8:15).

Nuiaua pedepsei trebuie să se abată cu măsură peste noi, fiindcă lucrează roadele neprihănirii; de. aceea, cu ajutorul Mângâietorului divin, noi, poporul salvat de Domnul, ne vom bucura în Dumnezeul mântuirii noastre. Suntem Căsătoriţi cu Christos. Va permite Mirele ca mireasa Lui să fie cufundată într-o veşnică durere? Inimile noastre sunt legate de El. Noi suntem mădularele Lui, şi deşi suferim o vreme aşa cum a suferit şi capul, suntem binecuvântaţi chiar şi acum cu binecuvântări cereşti în El. Avem garanţia moştenirii noastre în mângâierile Duhului, care nu sunt rare nici puţine.

Moştenitori ai bucuriei veşnice, ne gustăm deja partea. Câteva raze din lumina bucuriei vestesc răsăritul soarelui veşnic. Bogăţiile noastre se află dincolo de mare. Cetatea noastră cu temelii tari se vede de partea cealaltă a răului. Raze de slavă din lumea de dincolo ne înveselesc inimile şi ne îndeamnă înainte. Cu adevărat se spune despre noi: „ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, un popor mântuit de Domnul!”

Meditaţii C. H. Spurgeon

Alăturea de Tine

Psalmul 139:5
„Tu mă înconjori pe dinapoi și pe dinainte și-Ţi pui mâna peste mine… „

Înconjurați de harul Tău,
De veșnica lumină,
Ce bine, Doamne, ne simțim
Alăturea de Tine!

Înconjurați de slava Ta,
De gloria eternă,
Purtăm în chipul efemer
Iubirea pururi demnă…

Cu ea frumosul e mai bun,
Și viața e mai vie.
Înconjurați de slava Ta,
Purtăm în noi iubire.

Iar dac-avem vre-un adăpost
Sub frunza ruginie,
Acesta, Doamne, -i harul Tău—
Lumina lui cea vie

Și nu ne temem de mormânt,
De noaptea care vine…
Ce bine, Doamne, ne simțim
Alăturea de Tine!

Mihai Ghidora 

Mai mult decât biruitori

Nu-s numai flori prin viața asta scurtă
Pe drumul înspre Țara fără nori,
Unde ne-așteaptă veșnice comori. .
Aici de fapt e-un zbucium și e-o luptă
Iar noi, c-o implicare neîntreruptă,
Suntem chemați să fim biruitori.

Noi n-avem de luptat, cunoaștem bine,
Cu carne și cu sânge nicidecum
Oricâte lupte s-ar ivi pe drum. .
Ci cu domnii și stăpâniri străine
Căpetenii și uneltiri meschine
Cu duhuri rele ce ne-atacă-n drum.

Iar confruntarea parcă nu-i cinstită
Cu mari puteri noi n-am fost înzestrați
Ci mai degrabă suntem limitați. .
Puterea necesară și dorită
Stă numai în armura oferită
Când integral noi suntem echipați.

Pornind din creștet până jos la glezne,
De nu te-ai protejat în prealabil
Vei fi rănit de-a dreptul lamentabil. .
Și-oricând poți fi lovit atât de lesne
De-aceste duhuri năvălind din bezne
Exact în locul cel mai vulnerabil.

Să fii biruitor nu-i cu putință
Doar răsfoind discursuri și citate
Sau înșirând versete memorate. .
Ci-i necesar să lupți spre biruință
Cu dragoste, răbdare și credință
Coordonat de Adevăr în toate.

Oriunde viața pașii ți-i trimite
Te afli-n luptă pe-un teren minat
Și trebuie să lupți neapărat. .
Prin încercări, necazuri și ispite
Tot mai ciudate și nebănuite
Și-atunci când nu te-aștepți ești atacat.

De urci la munte sau cobori la vale
Să fii mereu atent la datorie
De vrei în Cer ca să primești simbrie. .
Nu-s variante sau vreo altă cale
S-o schimbi după principiile tale
Și-apoi să lupți precum îți place ție.

Căci lupta-i dusă la nivelul minții
Iar adversaru-i foarte antrenat
Și cu Mântuitorul a-nîncercat. .
Vicleanul va-ncerca pe rând toți sfinții
Cu faimă cu plăceri și cu arginții
Iar unii au căzut că n-au vegheat.

Ispititoru-ar vrea prin orice-ai face
Să nu ții cont de spusele Scripturii
Nesocotind valoarea-învățăturii. .
Îndemnele-i nocive și rapace
Scot în valoare doar ce ție-ți place. .
Încât nu simți momentul loviturii.

Sunt cărți, programe, studii garantate,
Căutate de cei lesne crezători
Considerând că au găsit comori, . .
Spre-a depăși condițiile date
Și-a fi mai bun, mai de succes în toate
Crezând c-or fi cândva biruitori.

Nu ești biruitor că-ți merge bine
Că ai de toate și ești fericit
Sunt mulți bogați c-un suflet ofilit. .
Dar când de sus, din slăvile Divine
Privește însuși Dumnezeu la tine
Vede-un biruitor sau biruit?

Ale Satanei slugi sunt disperate
Sunt puse ca să lupte neîncetat
Și sufletul tău scump este vizat. .
Când tu te lupți cu-adicții și păcate
Te lupți de fapt cu duhuri înfocate
Și trebuie să-nvingi neapărat.

A fi biruitor e cu putință
Fiincă Isus Hristos a biruit
Când pentru păcătoși a pătimit. .
El s-a jerfit pe lemn prin suferință
Ca doar prin Har urmat de pocăință
Să fie-oricine crede mântuit.

Isus Hristos ‘nainte mergătorul
Ce-a coborât de dincolo de nori
Lăsând la Tatăl slavă și splendori. .
Pe cruce-a fost a tot Biruitorul
De-aceea-n veci El merită onorul
Căci doar prin El suntem biruitori.

Deci mergem prin credință înainte
Și echipați de El vom îndrăzni
Iar dacă pe-a Lui urme vom păși
Avînd aceiași dragoste fierbinte
Călăuziți prin Duh în fapte sfinte
Luptând pân’ la sfârșit vom birui.

O Doamne, dă-ne sfântă-nțelepciune
Să nu uităm că suntem călători
Spre Țara de Lumină și splendori. .
Să nu uităm și altora a spune
Iar când trompeta-n Ceruri o să sune
Vom fi mai mult decât biruitori.

Daniel Hozan

Toamna istoriei 

Deşi elegia există
În lacrima toamnei,în ploi
Udând ruginia batistă,
O toamnă în sine nu-i tristă,
O toamnă nu-nseamnă noroi.

E drept că şi ziua-i mai mică
Iar vânturi ce bat,tot mai reci,
Frunzişul îl smulg,îl ridică
În stol pastelat,ce-apoi pică
Să moară strivit pe poteci.

Dar frunza e doar o cortină,
Şi-atunci când e smulsă de vânt
Apare tot rodu-n lumină
Şi dă mulţumire deplină
Acelui ce-a pus în pământ.

O toamnă e rază de soare
Ivită pe cerul cernit,
Zâmbind spre convoiul de care
Ce duce recolta-n hambare,
Surâs de stăpân mulţumit.

O toamnă e stolul ce zboară
Departe de ploi şi de ger,
Având pregătită o ţară
Cu soare etern şi cu vară
Ce n-are statut pasager.
***
În toamna istoriei bate
Un vânt de-ncercări,profeţit,
Menit ca să smulgă,să poarte
Frunzişul din ramuri spre moarte,
Dar rodul va fi ocrotit.

E toamna finală,e rece,
E sumbru sfârşitul de veac,
Dar tot ce în jur se petrece
Îi sperie doar pe acei ce
Stăpânului nu-I fac pe plac.

În toamna sfârşitului,doare
Ţesutul în lacrimi decor,
Dar e bucurie,e soare
La cei care merg spre hambare,
La cei ce sunt gata de zbor.

Simion Felix Martian

6 Septembrie

In mijlocul unui neam ticălos si stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume.” Filipeni 2:15

Noi folosim lumina ca să vedem mai bine. Creştinul trebuie să fie atât de strălucitor în viaţa sa, încât o persoană care trăieşte cu el o singură săptămână să cunoască Evanghelia. Conversaţia sa trebuie să fie de aşa natură, încât toţi cei care îl aud să ştie clar cine este el şi pe cine slujeşte. Oamenii trebuie să vadă imaginea lui Isus reflectată în acţiunile lui zilnice. Luminile sunt folositoare în călăuzire. Noi trebuie să-i ajutăm pe cei din jurul nostru care se află în întuneric. Trebuie să le spunem cu putere Cuvântul vieţii.

Trebuie să îndreptăm atenţia păcătoşilor spre Mântuitorul, şi pe cei obosiţi spre un loc de odihnă. Omenii citesc adesea Biblia fără să o înţeleagă. Noi ar trebui să fim gata, asemenea lui Filip, să-i instruim pe cei care cercetează în Cuvântul lui Dumnezeu, pe calea mântuirii, şi în viaţa bunătăţii. Lumina este folosită şi pentru avertizare. Pe stâncile şi limanurile noastre trebuie să fie înălţate faruri. Creştinii trebuie să ştie că există multe lumini false care strălucesc pretutindeni îh lume, şi că, de aceea, este nevoie de lumini adevărate. Slujitorii lui Satana sunt întotdeauna la lucru, ispitindu-i pe cei lumeşti la păcat, sub numele plăcerii. Ei aprind lumini false.

Este responsabilitatea noastră să ridicăm lumina adevărată pe fiecare stâncă primejdioasă, să arătăm fiecare păcat, şi să spunem ce conduce la el, ca să fim curaţi de sângele oamenilor, strălucind ca nişte lumini în lume. Lumina are şi o influenţă spre bucurie, şi aceasta este şi menirea creştinului. Creştinul trebuie să fie un mângâietor, cu vorbe bune pe buze şi bunătate în inimă; el trebuie să poarte o rază de soare oriunde merge şi să împrăştie fericire în jurul lui.

O, Duh prea Sfânt, rămâi cu mine;
Să pot fi bun, şi milostiv, şi drept
Prin vorbe ce mângâie şi alină
Să mă trezeşti la viaţa ce-o aştept,
Cu fapte de curaj şi umilinţă.

Meditaţii C. H. Spurgeon

4 Septembrie

Da, voiesc; fii curăţit.” Marcu 1:41

Întunericul primitiv aude porunca Atotputernicului „să fie lumină” (Genesa 1:3) și imediat „ a fost lumină” (vers. 3). Cuvântul Domnului Isus este la fel de maiestuos ca şi acest vechi cuvânt al puterii. Răscumpărarea, ca şi creaţiunea, are cuvântul său tare. Isus vorbeşte, şi se face. Lepra nu avea nici un leac omenesc, dar a fugit de îndată ce Domnul a spus „voiesc”. Boala nu arăta nici un semn de speranţă sau de însănătoşire. Natura nu a contribuit cu nimic la propria ei vindecare, cuvântul neajutat a făcut toată munca pe loc şi pentru totdeauna. Păcătosul este un bolnav mai nefericit decât leprosul. Să urmeze deci exemplul leprosului şi să meargă la Isus rugându-L şi aruncându-se „în genunchi înaintea Lui” (Marcu 1:40).

Să-şi exercite puţina credinţă, chiar dacă nu ar putea merge mai departe de „Doamne, dacă vrei poţi să mă curăţesti” (vers. 40). Nu trebuie să ne îndoim de rezultatul acestei aplicaţii. Isus îi vindecă pe toţi cei care vin la El şi nu alungă pe nimeni. Citind povestirea din care face parte textul nostru, faptul că Isus l-a atins pe lepros este vrednic de luat în seamă. Această persoană necurată încălcase legile ceremoniale intrând în casă, dar Isus, departe de a-l mustra, calcă şi El legea ca să-l întâlnească. Isus face un schimb cu leprosul, pentru că, în timp ce îl curăţeşte, îl atinge şi este pângărit conform legii levitice.

Isus Christos s-a făcut păcat pentru noi, deşi El nu cunoştea păcatul, pentru ca noi să putem ajunge la neprihănirea lui Dumnezeu prin El. O, dacă sărmanii păcătoşi ar merge la Isus, crezând în puterea lucrării Sale de substituire, ar afla curând cât de mare este puterea atingerii Sale îndurătoare. Mâna care a înmulţit pâinile, mâna care l-a salvat pe Petru de la înec, care îi susţine pe sfinţii în necaz, cate îi încununează pe credincioşi, aceeaşi mână va atinge fiecare păcătos şi îl va curaţi într-o clipă. Dragostea lui Isus este izvorul mântuirii. El ne iubeşte, ne priveşte şi ne atinge, şi noi trăim.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Se scurge din clepsidră

Se scurge din clepsidră cu fiecare ceas
Trec anii ca și-un sunet rămas fără de glas
Viața-i un lat de palmă, azi castel, mâine ruine
Și omu-i ca o suflare, oricât de bine s-ar ține.

Se tot frământă omul să strângă la comori
Dar i se scurg ca apa, ca roua de pe flori
E tot deșertăciune și fugă după vânt
Și se trudește omul, dar tot gol rămânând.

De strângi fără Isus, mai mult vei risipi
Și viața îți va cere să spui cui vei sluji
La doi stăpâni nu poți, oricât ai încerca
Pe Dumnezeu nimeni n-ar putea înșela.

Ai să te-nșeli tu singur și ai să culegi furtună
Căci ce seamănă omul, e roadă rea sau bună
Îți trece viața iute și tu îmbătrânești
Iar urmele făcute nu vei putea să ștergi.

De milenii Dumnezeu a trimis pe Fiul Său
Să moară pentru păcate, în locul meu și al tău
El primește pe oricine, cât de păcătos ar fi
Ca din viața ta-n ruine să-ți dea viață-n veșnicii.

La moarte, ori lumină și viață-n nemurire
Ori crâncena ta vină culegi plin de uimire
Căci viața nu te-așteptă, o aduni sau o pierzi
Vino și te deșteaptă și în Domnul să crezi.

Un Rege încoronat pe tronul de lumină
Va sta atunci odat’ să cearnă a ta vină
Dar vai! Târziu va fi, sentința îți va fi dată
Vino azi la Isus și primește-L îndată.

Omul e ca umbră, azi e, mâine a fost
Trăiește viața ta cu minte și cu rost
Fii înțelept și azi alege să trăiești
Ca fiu de Împărat, de El iertat pe veci.

 Gabriela Bucur 

„Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână și viața mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ține.
Psalmul 39:5.
” Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta și despre care a dat tuturor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morți.”
Faptele Apostolilor 17:30,31

Nu pe pământ ni-i plaiul nostru

Ah, cât de iute trece viața
Se duce timpul, și zburăm și noi
Plecăm in zare, precum ceața,
Și nu ne mai întoarcem înapoi.

Dar ce lăsăm Trăind in lume,
Ce amintiri vor rămânea in jur,
Că am avut in falnic nume
Sau că am fost lumină împrejur?

Trăim aici să fim lumină
Să fim de fapte bune-adunători,
Căci totu-n lume e rugină
Și n-are rost să adunăm comori.

Nu pe pământ ni-i plaiul nostru
Suntem aici doar niște călători,
Râvnim spre un imens albastru
Să fim a cerului moștenitori.

Silvia Verhovețchi  

Nu știm câte clipe vom mai fi pe pământ… de aceea trebuie să trăim sfânt și curat așteptând întâlnirea cu Domnul!

28 August

Undelemn pentru sfeşnic.” Exod 25:6

Suflete, câtă nevoie ai de acest undelemn, fiindcă lampa ta nu poate lumina fără el. Fitilul tău va începe să fumege şi va deveni o ocară dacă nu are lumină, şi nu vei avea lumină fără undelemn. Din natura ta omenească nu izvorăşte undelemn; de aceea, trebuie să mergi la Cel care vinde şi să cumperi untdelemn, altfel vei striga ca fecioarele neînţelepte: „ni se sting candelele” (Matei 25:8). Nici lămpile consacrate nu ar putea lumina fără undelemn. Deşi strălucesc în templu, au nevoie să fie alimentate. Chiar dacă nici un vânt nu suflă asupra lor, au nevoie să fie curăţite, şi nevoia ta este la fel de mare. In cele mai fericite împrejurări, nu poţi să luminezi încă o oră dacă nu eşti umplut cu undelemn proaspăt.

Nu orice undelemn poate fi folosit în slujba Domnului. Nici petrolul care iese din pământ, nici uleiul de peşte şi nici cel din nuci nu va fi acceptat. Doar cel mai bun ulei de măsline era selectat. Harul pretinde bunătate naturală, sau harul imaginar din mâinile preoţilor sau din ceremoniile exterioare nu va sluji niciodată adevăraţilor sfinţi. Ei ştiu că Domnul nu este mulţumit cu un asemenea undelemn. Ei merg la teascul din Ghetsemani şi îşi iau rezerve din Cel care a fost strâns acolo. Undelemnul harului evanghelic este liber de impurităţi; de aceea, lumina lui este clară şi strălucitoare.

Bisericile noastre sunt sfeşnicele de aur ale Mântuitorului, şi, dacă vor să lumineze în lumea aceasta, trebuie să aibă undelemn sfinţit. Să ne rugăm pentru noi înşine, pentru pastori şi pentru biserică, ca să nu suferim niciodată din lipsă de undelemn. Adevărul, sfinţenia, bucuria, cunoştinţa şi dragostea sunt raze ale luminii sfinţite, dar nu le putem arăta în vieţile noastre dacă nu primim undelemn de la Dumnezeu Duhul Sfânt în particular.

Meditaţii C. H. Spurgeon