Vino, Porumbel de Pace !

Psalmi  94/22

„Dar Domnul este turnul meu de scăpare,
Dumnezeul meu este stânca mea de adăpost”.

În portul lumii, se leagănă o barcă;
Soare pe cer, ușa-i deschisă la Arcă.
Scrisul cel  vechi, pe ușă, a dăinuit:
„-Întoarce-te la Mine, vei fi mântuit!”

Se leagănă barca pe a vieții mare,
Pe cer, norii plâng, lacrimi fără hotare,
Vântul este  vioara ce nu mai tace:
-Zboară spre mine, Tu, Porumbel de Pace!

Sunt în barcă ca și Noe cu ai săi fii,
Aștept vânt de Îndurare din veșnicii;
-Vino, Porumbel, zborul  Tău să fie lin,
Întinde Curcubeul Tatălui divin!

Mă uit în sus, norul cenușiu mai plânge,
Razele timide de soare le frânge;
-Porumbel alb și Sfânt Mângâietor  duios,
Adu-mi lumină din Făclia lui Cristos!

Un porumbel alb vine din depărtare,
L-a trimis Isus, ca sol de alinare,
El aduce ramură verde de măslin;
-„Pentru  voi, cei din Arca Fiului divin!”

Un punct de lumină tot crește în zare,
Aripile albe se întind pe mare,
Aud din cer glasul Păstorului duios:
-„Oprește-te barcă, pe Stânca lui Cristos!”

Corabia se oprește pe  o Stâncă,
Nu mai e nici val, și nici mare adâncă,
Doar un Porumbel alb și glasul său duios:
-„Turn de scăpare, al tău Domn Isus Cristos!”

Îmi voi zidi o casă pe Stânca lui Cristos,
Aici nu ajunge nici  valul furios;
În pomul din grădină, fac un cuib frumos;
„-Nu goniți Porumbelul alb al lui Cristos!”

În ochii minții se leagănă o barcă,
Ușa-i închisă, Mireasa e  în Arcă,
Duhul și Mireasa cheamă cu glas duios:
-Vino, Mire iubit și sfânt, al meu Cristos!

Arancutean Eliza 

Reclame

Alba Floare de Lumină

Psalmi 81
6.”I-am descărcat povara de pe umăr, şi mâinile lui nu mai ţin coşul. ”

Noaptea  e adâncă, plină de mistere,
Cărări înguste şi de mormânt  tăcere,
Dar la miezul nopţii, se aude un Pas,
Ce zguduie pământul şi orice sălaş.

Din depărtare, sfântul sophar vesteşte;
-”Ridică coşul, noaptea nu stăpâneşte!
Ridică Piatra, timpul nopţii s-a scurs!
Să iasă Floarea, Lumina Lumii  de sus! ”

Coşul cu durere şi a Lumii vină,
Se ridică  spre zarea sfântă, divină,
Se ridică cu  Piatra  grea de pe Mormânt;
Rămâne doar Lumină şi Sfântul Cuvânt!

În noaptea adâncă, plină de mistere,
O Floare Albă creşte, până la stele,
Şi luminează pământul, văi şi câmpii,
Ce învinge negura, mormânt şi stihii.

E Floarea de Lumină, din Mormânt creşte,
S-a născut din durere, totuşi iubeşte,
Oferă Lumină, cu iubire şi dor,
Numele Său este Isus Mântuitor!

Veniţi şi culegeţi raza albă, lină!
A înviat din moarte şi e divină,
Candelă va fi pe a voastră cărare,
Şi voi veţi fi lumini pe munte şi mare!

Mormântul lui Isus este gol şi pustiu,
Inima mea! În tine, Isus este viu?
În zori, al cerului sfânt  sophar vesteşte;
-A înviat Isus, Lumina soseşte!

Arancutean Eliza 

Intelepciunea

Înţelepciunea e mult mai valoroasă,
Când poartă în ea iubirea miloasă.
Mult mai de preț decât diamantul,
Când o ceri de la Cel Prea Înaltul.

Nimic de preţ nu are asemănare,
Cu înțelepciunea nemuritoare.
Cristalul păleşte și-și pierde culoarea,
Lumina divină îi mărește valoarea.

Înțelepciunea nu e de cumpărat,
Nu se dă în schimbul aurului curat.
Lumina înţelepciunii nu-i luciul aurului,
Strălucirea ei o dă iubirea Faurului.

Dacă la înţelepciune iei bine aminte,
Dacă de la Domnul o ceri fierbinte.
Şi o cauți cum ai căuta o comoară,
Îți va fi suferința mult mai ușoară.

Vei găsi înţelepciune şi pricepere,
Și vei strânge nemuritoarea avere.
Ferice de tine de primeşti înţelepciune,
Credinţa îi va fi pricepere şi raţiune.

Smerenia va fi comoară în pricepere.
Și vei afla a înțelepciunii cunoaștere.
Atunci vei ști ce-nseamnă frica de Domnul.
Și cât de neputincios este omul.

Celor ce cer, de la Dumnezeu, înţelepciune,
Le dă izbândă în sfinţire, putere în fapte bune.
Cunoştinţa, va fi desfătarea sufletului, știință,
Şi teama de El… va fi pricepere şi chibzuință.

Îndemnul şi mustrarea sunt dătătoare de viaţă,
Toarnă fericire și risipesc a negurii ceaţă.
Duşmanul nu mai are nici o putere,
La lovituri nu mai simţii nici o durere.

În vremuri grele şi pline de-ngrijorare,
Înţelepciunea e mai de preţ de mărgăritare,
Îţi va oferii grabnic soluţia cea mai bună,
Ce bine e să fii cu Domnul împreună!

Smerenia te învaţă să preţuieşti iubirea.
Revarsată din Slăvile Cereşti, Nemurirea.
Înţelepciunea îţi este dată… ca să biruieşti…
Încrerede-te în Domnul, și ai să trăieşti.

Niciodată nu te baza pe a ta înţelepciune…
Trăieşte prin credinţă şi prin fapte bune.
Credinţa prin ascultare urmează voia Lui
Aceasta-i înţelepciunea, dată omului.

Ia înţelepciunea în harul ascultării,
Usucă grabnic lăstarii neascultării,
Să-nflorească bobocii neprihănirii viguros,
Doar înțelepciunea divină îți e de folos.

Dan Viorica 

Noul paşte

De întuneric lumea-i plină,
Dar văd în bezna seculară
Câte un licăr de lumină
Ce inima mi-o însenină
La fel ca soarele de vară.

Mai e puţin şi dimineaţa
O voi privi cu bucurie.
Chiar şi-n pelin găsesc dulceaţa
Şi-mi dă putere toată viaţa
O azimă de curăţie.

Paharul plin, ce-mi udă hrana,
Nu e menit să mă îmbete.
Ci vinul nou, ca cel din Cana,
E sângele ţâşnit din rana
Acelui ce-a strigat: ”Mi-e sete!”.

N-am tăiat miel de astă dată,
Aşa cum Paştele ar cere,
Căci jertfa Lui, întruchipată,
A fost o dată arătată
Pe lemnul crucii de durere.

Când gust din Cină, în picioare,
Spre o nouă ţară parcă plec,
Cu cetele biruitoare,
Întâmpinate cu onoare
De-un rege ca Melhisedec.

Tudor Maier 

În umbra hazardului

De unde venim şi-ncotro ne-ndreptăm,
Cei cu chipul divin, din lut şi din Altoi?
Ecoul din Stâncă răsună cu putere,
Să te-ntorci azi, de pe drumurile rele!

Bat tobele de luptă, înfiorător…
Soarele străpuns mai tare străluce-n nor
Şi raze calde se răsfrâng în univers,
Tainic miraj a Iubirii Celui Ales!

La masa păcii se perpelesc într-una!
O, Doamne, Tu ştii cât le geme minciuna,
Fără putere cât de multe mâini se strâng,
E un haos, nu-i deloc pace pe pământ!

O faţă râde, alta plânge cu amar
În umbra hazardului lăsat de Adam!
Omule, după chipul Lui te-a făcut,
Şi ţi-a dat Duh de viaţă în chip de lut!

Două căi sunt şi nu sunt alăturate,
Una-i bună, cealaltă duce la moarte!
Isus, Fiul cerului, El Calea ţi-a dat,
Şi Harul care are timpul limitat!

Luaţi astăzi Lumina Celui veşnic viu,
Şi veniţi la Golgota până nu-i târziu!
Doar cu o trăire aleasă, curată,
Doar aşa vei vedea a Tatălui Faţă!

Maria Şopţ.

Lumina care se stinge

Iar noi toţi, privind… cu faţa descoperită, gloria Domnului.

2 Corinteni 3:18

Un slujitor al Domnului trebuie să stea atât de mult singur, încât să nu observe niciodată că este singur. In primele faze ale vieţii de creştin apar adesea descurajări; oamenii care erau lumină se sting şi cei care obişnuiau să stea alături de noi mor. Trebuie să ne obişnuim atât de mult cu aceasta, încât nici să nu mai observăm că suntem singuri. Pavel a spus: “Toţi mau părăsit… dar Domnul a fost cu mine” (2 Timotei 4:16-17). Trebuie să ne zidim credinţa nu pe lumina care se stinge, ci pe lumina care nu se stinge niciodată. Când oamenii “mari” se duc, ne întristăm, până când vedem că ei trebuie să plece; singurul lucru care rămâne este să privim noi înşine la faţa lui Dumnezeu.

Nu permite ca vreun lucru să te împiedice să-L priveşti pe Dumnezeu drept în faţă căutând răspunsul Lui cu privire la tine însuţi şi la doctrina ta; de fiecare dată când predici, ai grijă să priveşti mai întâi la Dumnezeu în legătură cu mesajul lău şi atunci gloria Lui va rămâne peste tine tot timpul. Un lucrător creştin este un om care priveşte mereu la faţa lui Dumnezeu şi apoi merge să le vorbească oamenilor. Caracteristica lucrării lui Cristos este faptul că o însoţeşte permanent o glorie de care lucrătorul nu, este deloc conştient. “Moise nu ştia că pielea feţei lui strălucea pentru că vorbise cu Domnul”.

Niciodată nu suntem chemaţi să ne arătăm deschis îndoielile sau să ne exprimăm bucuriile ascunse ale vieţii noastre cu Dumnezeu. Secretul vieţii lucrătorului este acela că el se află tot timpul în armonie cu Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Sfinţenia morală

Dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.

Romani 6:5

Învierea împreună cu El. Dovada că am fost răstignii împreună cu Isus este aceea că am o asemănare clară cu El. Venirea Duhului lui Îsus în mine schimbă viaţa mea personală înaintea lui Dumnezeu, învierea lui Îsus I-a dat autoritatea de a-mi dărui viaţa lui Dumnezeu; viaţa mea practică trebuie să fie zidită pe temelia vieţii Lui. Pot avea acum viaţa de înviere a lui Isus, viaţă care se va arăta prin sfinţenie.

Ideea care străbate toate scrierile apostolului Pavel este aceea că, după ce am luat decizia să mă identific cu îsus în moartea Lui, viaţa de înviere a lui Îsus pătrunde în fiecare părticică a naturii mele umane. Este nevoie de atotputernicie pentru a trăi viaţa Fiului lui Dumnezeu în trupul muritor. Duhul Sfânt nu poate fi primit ca un musafir în casă. El invadează totul. După ce am decis că “omul meu vechi” (adică ereditatea păcatului) trebuie să fie identificat cu moartea lui Isus, Duhul Sfânt mă invadează.

El preia controlul asupra tuturor lucrurilor. Partea mea este să umblu în lumină si să ascult de tot ce-mi descoperă El. După ce am luat decizia morală cu privire la păcat, este uşor să mă socotesc în realitate ca fiind mort faţă dc păcat, deoarece găsesc toi timpul în mine viaţa lui Isus. Aşa cum există un singur gen de umanitate, la fel există un singur gen de sfinţenie, sfinţenia lui Isus, şi tocmai această sfinţenie mi s-a dat mie. Dumnezeu pune sfinţenia Fiului Său în mine şi acum aparţin unui nou ordin din punct de vedere spiritual.

Oswald CHAMBERS

Când lipsește în oameni credința

2 Timotei 3:1-5, Romani 1:16-32

Când lipsește în oameni credința,
În Tatăl, în Fiul și în Duhul Sfânt,
Când nu au lumina și nu au dorința,
De a ști ce e scris în sfântul Cuvânt,
Robiți fiind de patimi își neagă ființa,
Scopul pentru care s-au născut pe pământ,
Dar vor să-și impună cumva necredința,
Cu multă îndrăzneală numesc răul bine,
De aceea vor reguli ce rănesc conștiința,
Acelor ce încă mai țin legi divine.

Vai cât întuneric, răceală și ceață,
Ce luptă cumplită în lume e dată,
Păcatu-i la modă, se vinde la piață,
Sfințenia-i pusă la colț, lepădată,
Cei, , morți, , astăzi calcă cu desfrâul pe Viață,
Dar învinge Adevărul și Calea curată!
O Doamne ajută-i să-și vadă toți vina,
Cât rău au făcut trăind în păcate,
Căindu-se azi să primească odihna,
Salvarea din neguri, robie și moarte.

Ajută-i Părinte pe toți să înțeleagă,
Că pot a fi liberi, pe deplin fericiți,
Toți câți se întorc cu inima întreagă,
Din lumea de patimi ca fii rătăciți,
Cu sufletul frânt, smeriți și în grabă,
Chiar dacă se-ntrebă de-or mai fi primiți,
Plângându-și trecutul și multa zăbavă,
Toți anii pierduți și neîmpliniți,
Să-Ți fie din nou copii de ispravă,
Iertați, transformați și în veci mântuiți!

Teodor Groza

Prietenia cu Dumnezeu

“Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?” Geneza 18:17

 

Plăcerile prieteniei cu El. Acest capitol arată plăcerea adevăratei prietenii cu Dumnezeu în comparaţie cu simţirea ocazională a prezenţei Lui in rugăciune. A fi intr-o legătură atât de strânsă cu Dumnezeu, incât să n-ai niciodată nevoie să-I ceri să-ţi arate voia Sa înseamnă a te apropia de stadiul final al educării tale în viaţa de credinţă. Când eşti într-o legătură bună cu Dumnezeu, trăieşti o viată de libertate şi bucurie; tu eşti voia lui Dumnezeu şi toate deciziile tale obişnuite sunt voia Lui pentru tine, până când El nu-ţi vorbeşte altfel. Iei decizii în lumina prieteniei desăvârşite şi plăcute cu Dumnezeu, ştiind că dacă deciziile tale sunt greşite El te va avertiza întotdeauna: opreşte-te imediat atunci când El Se opune unei hotărâri pe care ai luat-o.

Dificultăţile prieteniei cu El. De ce a încetat Avraam să-L mai roage pe Dumnezeu? Deoarece ajunsese la o cunoaştere suficient de mare a lui Dumnezeu pentru a nu mai continua să ceară cu îndrăzneală până când El i-ar fi dat ceea ce dorea.

Nu suntem într-o relaţie atât de strânsă cu Dumnezeu aşa cum a fost Domnul Isus, şi aşa cum vrea El să fim: “Ca ei să fie una, cum Noi suntem una”. Gândeşte-te la ultimul lucru despre care te-ai rugat – l-ai fost devotat lui Dumnezeu sau propriei tale dorinţe? Ai dorit să primeşti pentru tine vreun dar al Duhului Sfânt sau să ajungi la Dumnezeu? “Căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să-i cereţi voi.” Esenţa cererii este ca să-L cunoaştem mai bine pe Dumnezeu. “Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.” Continuă să te rogi pentru a ajunge să-L înţelegi perfect pe Dumnezeu însuşi.

Oswald CHAMBERS

Ca roua dimineții…

În glas curat, ca roua dimineții
Să înălțăm cântare Celui Sfânt
Știind, că El conduce pasul vieții
Crezând, că are-n grija Sa ”pământ”.

În glas curat, ca roua dimineții
Să se ridice imn frumos spre Soare,
În pas curat, ca roua dimineții
Să fim ca cele sfinte, vii fecioare!

În glas curat, ca roua dimineții
Să-L laude viața noastră zi de zi!
Străbată imnul sfânt al frumuseții
Cea beznă a nopții, a ceasului târziu.

În glas curat, ca roua dimineții
În unitatea sfântă, prețioasă
Ca vas ales, în pasul frumuseții
Slăvind mereu cea Jertfă Glorioasă

Pășim cu imn victorios pe cale –
Ea e trasată de Cel Triumfător!
Nu ne înfrică munți, a morții vale –
Isus, Isus e Cel Biruitor! ! !

În glas curat, ca roua dimineții
Slăvim, slăvim mereu pe Cel Preasfânt!
Un pas curat – e imn al frumuseții,
O dulce rază din Izvorul Sfânt.

Cu rădăcini în Apele Vieții,
Se-aude un splendid cânt, a mii de mii…
De unde vii tu, imn al frumuseții?
– Din vasele de lut, răscumpărați copii.

Un imn curat, ca roua dimineții
Pe aripi de Lumină către Soare,
Întâmpină frumoșii Zori ai Dimineții –
Isus, conduce turma la izvoare…

Lidia Cojocaru