Suntem chemați…

Am fost chemați să fim Lumină
Și sare cu bun gust să fim
La cei săraci să le dăm cină
Iar pe acei care suspină
Cu sfat ceresc să-i lecuim.

Am fost chemați la revelații
Ce-n altă parte nu aflăm,
Să-nvingem grele situații
Să n-avem două destinații
Ci doar pe Mire să-L urmăm.

Am fost chemați la pocăință,
La tot ce dă eternul Domn
Să exprimăm recunoștință
Și când ne-atinge-o suferință
Și când nu-i dulce-al nostru somn.

Am fost chemați să dăm dulceață
(Nu ce e acru sau amar)
Iar când vedem lacrimi pe față
Să dăm a cerului povață
C-aceasta e mărgăritar.

Am fost chemați să dăm de știre
Ce din Cuvânt s-a revelat
Că mai presus de lut și fire
E o eternă fericire
Cu Cel ce-a fost crucificat.

Am fost chemați la biruințe
Doar cu al nostru Blând Păstor
Să împlinim cerești cerințe
Slujind cu sfinte străduințe
Mergând spre veșnicul Decor.

Chemați la sfânta Lui lucrare
Suntem datori s-o-nfăptuim
Iar rezultatu-i
transformare
Și-or merge mulți nu spre pierzare
Ci spre-un Meleag etern, sublim.

George Cornici

23 Ianuarie

 „Vom lăuda desmierdările tale mai mult decât vinul.” Cântarea Cântărilor 1:4

Isus nu îşi va lăsa poporul să-I uite dragostea. Dacă uită, El îi vizitează cu dragoste nouă. „Ai uitat crucea Mea?” întreabă El. „O să te ajut să-ţi aminteşti, fiindcă mă voi arăta din nou la Cina Mea. Ai uitat ce fac pentru tine în camera de judecată din cer? O să-ţi amintesc, fiindcă vei avea nevoie de un mijlocitor şi Mă vei găsi gata să-ţi răspund.” Mamele nu-şi Iasă copiii să le uite. Dacă un băiat pleacă în Australia şi nu scrie acasă, mama îi va scrie „oare John şi-a uitat mama?” In curând, va primi un răspuns iubitor care demonstrează că mustrarea aceasta blândă nu a fost zadarnică.

La fel se întâmplă şi cu Isus. El ne spune „aminteşte-ţi de Mine” şi răspunsul nostru trebuie să fie „vom lăuda desmierdările Tale”. Iţi vom lăuda dragostea nesfârşită. Ea este la fel de veche ca şi „slava pe care o aveam… înainte de a fi lumea” (Ioan 17:5). O, Isuse, ne amintim de dragostea Ta veşnică când devii Garantul nostru şi ne iei în căsătorie ca pe o logodnică. Ne amintim de dragostea prin care Te-ai jertfit, dragostea care va rămâne până la împlinirea timpului. Aşteptăm cu nerăbdare ceasul despre care scrie în Carte „iată, Eu vin” (Evrei 10:7). Ne amintim de dragostea Ta, Isuse, care s-a arătat în viaţa Ta pe pământ, de la ieslea din Betleem la grădina Ghetsemani. Te urmărim de la leagăn la mormânt — fiindcă fiecare cuvânt şi faptă a Ta a fost dragoste — şi ne bucurăm în dragostea Ta, în care nu există moarte nici istovire, dragoste care s-a arătat cu strălucire în învierea Ta.

Ne amintim de focul dragostei care nu se va potoli până când toţi cei aleşi nu vor ajunge în siguranţă acasă, până când Sionul nu va fi glorificat şi Ierusalimul aşezat pe temeliile veşnice de lumină şi făcut să doreşti lucrurile veşnice care ţi se vor dezvălui în curând. Când vei simţi că îi poţi sluji bucuros lui Dumnezeu fără să aştepţi nici un beneficiu în viaţa aceasta, te vei bucura de răsplata neasemuită a viitorului.

C.H. Spurgeon

19 Ianuarie

„Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile.” Luca 24:45

Isus, pe care L-am văzut aseară deschizând Scriptura, deschide astăzi mintea celor doi ucenici în drum spre Emaus. În prima lucrare, aceea de a deschide Scriptura, are mulţi tovarăşi, dar în cea de-a doua este singur. Mulţi pot să deschidă Scriptura, dar numai Domnul poate deschide mintea ca să o primească. Domnul nostru Isus Christos este diferit de orice alt învăţător. Învăţătorii ating auzul, dar El atinge inima; ei ne cultivă inteligenţa, dar El ne deschide gustul pentru adevăr, prin care percepem tot ce este spiritual. Cei mai needucaţi oameni devin elevi în şcoala harului atunci când Isus Christos le dezvăluie prin Duhul Sfânt tainele împărăţiei şi le deschide ochii să vadă măreţia celor nevăzute.

Cât suntem de binecuvântaţi, să avem înţelegerea luminată şi întărită de Marele învăţător! Cât de mulţi învăţaţi ai lumii nu cunosc lucrurile veşnice! Ei cunosc litera descoperirii, dar nu îi înţeleg spiritul. Au inima acoperită de un văl peste care ochii înţelepciunii fireşti nu pot trece. Astfel am fost şi noi odinioară. Noi, cei care acum vedem, am fost orbi. Pentru noi, adevărul era asemeni frumuseţii ascunsă în întuneric, nevăzută şi necunoscută. Dacă nu ar fi fost dragostea lui Isus, am fi rămas şi acum neştiutori, fiindcă fără descoperirea harului Său, am fi încercat zadarnic să ajungem la cunoaştere, aşa cum zadarnic încearcă un copil să ajungă în vârful piramidelor, şi ne-am fi chinuit în van, aşa cum se chinuieşte un fluture să ajungă la stele.

Şcoala lui Isus este singura în care se învaţă adevărul lui Dumnezeu; alte şcoli ne pot învăţa ce să credem, dar numai şcoala lui Christos ne învaţă cum să credem. Să ne lăsăm păcatele la picioarele lui Isus şi, în rugăciune fierbinte, să-L implorăm să ne vină în ajutor, pentru ca privirea noastră înceţoşată să devină strălucitoare şi înţelegerea noastră limitată să primească lumina cerului.

C.H. Spurgeon

Zborul vieții

Referințe

Psalmii 55:1-6

O, Doamne, zborul vieții obosește
Și aripile ce mi-ai dat nu duc prea mult,
Cum porumbelul la ferestre se-odihnește,
Te rog, mă lasă și pe mine cu al meu tumult

Lângă fereastra cu vedere înspre Tine
Și din-năuntru să mă-ncânte simfonii,
Să m-odihnesc, iar îngerii să cânte,
Apoi porni-voi iarăși înspre bătălii

Căci mă pot plânge ca nu-i just tot zborul,
Că e prea mult pentru un simplu pumn de tină,
Dar când subit de Tine mă ia dorul,
Chiar și prin tunete și ploi răzbesc înspre Lumină.

Tabita Oprea

12 Ianuarie

„Mai am încă de vorbit pentru.” Iov 36:2

Noi nu trebuie să ne lăudăm propriile virtuţi, nici să ne evidenţiem zelul; dar, în acelaşi timp, este păcat să căutăm întotdeauna să ascundem ceea ce Dumnezeu a aşezat în noi pentru binele celorlalţi. Un creştin nu trebuie să fie un sat din vale, ci „o cetate asezată pe un munte” (Matei 5:14). El sau ea nu trebuie să fie o lumină „sub obroc” (vers. 15), ci o lumină aşezată într-un opaiţ, care luminează totul. Singurătatea poate fi bună la timpul ei, şi să-ţi ascunzi meritele este fără îndoială o dovadă de modestie, dar ascunderea lui Christos în noi nu poate fi justificată niciodată, şi păstrarea adevărului doar pentru noi este un păcat împotriva celorlalţi, şi o ofensă la adresa lui Dumnezeu.

Dacă ai un temperament nervos cu predispoziţie la singurătate, ai grijă să nu-ţi încurajezi prea mult pornirile, ca să nu ajungi nefolositor pentru biserică. Caută, în numele Celui care nu s-a ruşinat de tine, să faci tot ce poţi ca să spui şi altora ceea ce ţi-a spus Christos ţie. Dacă nu poţi să vorbeşti cu glas de trâmbiţă, foloseşte un ton mai potolit. Dacă amvonul nu poate fi tribuna ta, dacă presa nu-ţi poartă cuvintele pe aripile ei, spune alături de Petru şi Ioan „aur şi argint nu am, dar ce am îţi dau” (Faptele Apostolilor 3:6). Vorbeşte-i femeii samaritene de la fântâna din Sihar, dacă nu poţi să predici de pe munte.

Inalţă-ţi rugăciunile către Isus într-un grup mai restrâns, dacă nu îndrăzneşti s-o faci în adunare; pe câmp, dacă nu într-o intersecţie aglomerată; în mijlocul familiei tale, dacă nu poţi să-I vorbeşti în mijlocul marii familii omeneşti. Din izvoarele dinăuntru, lasă ca râurile mărturiei să ajungă până departe şi să astâmpere setea oricărui trecător. Nu-ţi ascunde talanţii. Negustoreşte cu ei, şi vei aduce un câştig bun Domnului şi Stăpânului tău. A vorbi despre Dumnezeu înseamnă o înviorare pentru noi, o bucurie pentru sfinţi, un folos pentru păcătoşi şi o onoare pentru Dumnezeu. Doamne, dezleagă limbile tuturor copiilor tăi.

C.H. Spurgeon

5 Ianuarie

 „Dumnezeu a văzut lumina.” Genesa 1:4

În dimineaţa aceasta am cunoscut bunătatea luminii, şi felul în care Dumnezeu a despărţit-o de întuneric. Acum vom studia interesul special al Domnului pentru lumină: „Dumnezeu a văzut lumina”. El a privit-o cu mulţumire, a contemplat-o cu plăcere, şi a văzut că „era bună”. Dacă Domnul ţi-a dat lumină, iubite cititor, înseamnă că El priveşte lumina aceasta cu interes special, nu numai din cauză că o iubeşte ca pe lucrarea Sa, dar şi fiindcă este la fel cu El însuşi, căci „Dumnezeu este lumină” (1 Ioan 1:5).

Este plăcut pentru credincios să ştie că ochiul lui Dumnezeu priveghează cu iubire lucrarea pe care a început-o în el. El nu pierde niciodată din vedere comoara pe care a aşezat-o în vasele noastre de lut. Uneori nu putem vedea lumina, dar Dumnezeu o vede întotdeauna, şi aşa este cel mai bine. Este mai bine să-mi vadă judecătorul nevinovăţia decât să mă gândesc s-o văd eu. Este foarte confortabil pentru mine să ştiu că fac parte din poporul lui Dumnezeu; dar fie că ştiu eu sau nu, dacă Domnul o ştie, sunt în siguranţă. Aceasta este temelia. „Domnul îi cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui” (2 TimOtei 2:19). S-ar putea să oftezi şi să murmuri din cauza păcatelor şi să jeleşti întunericul, dar Dumnezeu vede totuşi lumina din inima ta, fiindcă El a pus-o acolo.

Toţi norii şi întunecimea din sufletul tău nu pot să ascundă lumina de privirea Lui iubitoare. Poate că ai căzut în descurajare şi chiar disperare, dar dacă sufletul tău se întoarce spre Christos, şi dacă îţi cauţi odihna în lucrarea Sa, Dumnezeu vede lumina. El nu doar că o vede, dar o şi păstrează în tine. „Eu Domnul o păzesc” (Isaia 27:3). Acesta este un gând preţios pentru cei care, după o supraveghere atentă a lor înşişi, îşi simt propria neputinţă. Lumina aceasta, păstrată prin dragostea lui Dumnezeu, se va preface într-o zi în splendoarea amiezii şi în plinătatea gloriei. Lumina dinăuntru este răsăritul zilei veşnice.

C.H. Spurgeon

Oglindească-se Hristos

Oamenii-și dau cu părerea despre roadele-altora,
Despre pocăința lor n-au de spus nici un cuvânt.
Ei se văd mereu perfecți, n-au nimic a-și reproșa
Sparg destine, sfarmă vise folosind cuvântul Sfânt.

Sunt categorii de oameni care nu se văd pe ei,
Dar atenția lor se-ndreaptă către cei ce se-ostenesc.
Dacă văd că faci ceva, ești ca prada între lei,
Și-apoi caută să te-atace, din lovit nu se opresc.

Propășirea lor nu-i harul, este doar în falsitate,
Scopul lor e unul singur, să dărâme ce-i frumos.
Reguli sumbre și doctrine și versete-ntortochiate,
Dar trăirea lor e rece și e fără de Hristos.

Ce crezi tu, ce ai văzut, ce-ai trăit doar prin credință,
Pentru ei, n-are valoare, și-i lipsit de Dumnezeu.
Dacă nu faci cum spun ei, ești un om în neputință,
Și te zbați în întuneric și-n păcatul cel mai greu.

De nu faci dup-al lor plac, ești catalogat pierdut,
Ești un om ce-aleargă-n viață doar în pofte și-n plăceri.
Ești firesc, nelegiuit, păcătos, ești un rebut,
Care n-are destinație, se-ndreaptă spre nicăieri.

Pentru ei, firma contează, dacă nu-i urmezi pe ei,
Clar ești împotriva lor și ești om periculos.
Au privirea sfidătoare și-atitudine de zei,
Și îi simți că-s reci și goi și străini de El, Hristos.

Vorba ta nu-i necesară, însă vorba lor e cheia
Care-oferă-nțelepciune și te poartă spre liman.
După asta se ghidează și trăiesc oamenii-aceia,
Care n-au nimic ceresc, uneori nici chiar uman.

Însă ce să vezi, surpriză, biblia spune altceva,
Că acei ce cred în Domnul și în Sfânt Numele Lui,
Dacă L-au primit în inimi și credința vor urma,
Vor primi drept să se facă toți, copii ai Domnului.

Nu prin voia firii lor, nici din sânge omenesc,
Nici prin voia vreunui om, ci născuți din Dumnezeu.
Astfel, toți aceia care în Hristos se-adăpostesc,
Au o siguranță-n suflet și-s purtați pe brațul Său.

Garanția oferită de Hristos și de scriptură,
Este cea mai importantă, nu se poate anula!
Toți acei ce-s plini de bârfă, de invidie și de ură,
Partea lor e doar osânda, cerul nu îl vor vedea.

Ce a spus Hristos în biblie, clar, e mult mai important
Ce spun oamenii din jur, treaba lor, mie nu-mi pasă!
Știu, invidia și cu bârfa sunt un cancer galopant
Care macină în suflet și tristețe-n urmă lasă.

Mă încred deplin în Domnul și așa să faci și tu,
Dacă împlinești aceasta, ferice va fi de tine.
Oamenii-și dau cu părerea dar tu spune-le un „Nu”
Și trăiește prin credință nu prin ura care vine.

Căci de ură-i plină lumea, însă dragostea lipsește,
Dac-o ai, păstreaz-o în suflet, răspândește-o-n jurul tău,
Căci așa face un om care zilnic se-ostenește
Să trăiască pentru cer, pentru Sfântul Dumnezeu!

Un creștin adevărat, nu dărâmă, ci zidește,
Nu aruncă vorbe goale, ci-l ridică pe-un căzut
Astfel, în credința lui, zilnic, zilnic propășește,
Și lucrează cu Hristos, pentru omul cel pierdut.

Să ne-ajute Dumnezeu să fim sare și lumină,
Să dăm gust, să dăm valoare, oferind tot ce-i frumos,
Să fim grâu la seceriș, nu cumva să fim neghină,
Și în noi în orice vreme, oglindească-se Hristos!

Nichifor Nicu 

An de îndurare

Iti mulțumesc iubitul meu Părinte
Că ne-ai purtat și-n acest an cu milă,
Ți-ai reînnoit nemărginita bunătate
Din răsărit până-n apus de ziuă.

Ne-ai dăruit după cum și promisa-I
Prin Sfântul Tău Cuvânt dumnezeiesc,
Pâinea de fiecare zi ce satură ființa,
Dar și din Pâinea vieții, belșug de har ceresc.

Ai pus balsam divin când rana sângera,
În noaptea plânsului și a durerii.
Ne-ai fost Apărător, când vântul șuiera,
Nu ne-ai lăsat ca pradă întristării.

Ai ascultat strigarea, dar și suspinu-n rugă,
Te-ai aplecat cu inimă de Tată,
Și lacrimi de mâhnire au încetat să curgă,
Când Ți-am simțit iubirea neclintită.

Ți-am revăzut puterea fără margini
Când munții neputinței I-ai sfărâmat,
Când de pe umerii sleiți şi singuri
Povara suferințelor ai ridicat.

În clipa când răpus de sulița-ndoielii
Nu mai știam ce cale să apuc,
Lumina Feței Tale mi-a readus lumină
Să pot și altora speranța să aduc.

Ne aplecăm smeriți la crucea Ta, Isus
Recunoscând că Tu ești Suveran
Îți mulțumim de harul, cel revărsat de sus
Acum, aici, l-acest sfârșit de an.

Un an de îndurare, ce merite-am avea?
-nimic! . . , noi lutul prelucrat de Tine.
De-aceea, Te rugăm în Har a ne păstra
Și-n anul nepătruns și tainic care vine!

Alexandra C. S.

30 Decembrie

„Nu ştii că la sfârşit va fi amar?”

2 Samuel 2:26 Dacă eşti un mărturisitor al credinţei dar nu un împlinitor al ei, şi nu ai credinţa în Christos Isus, rândurile de mai sus sunt o descriere a sfârşitului tău. Mergi în fiecare duminică la locul de închinare, dar mergi fiindcă merg şi alţii, nu fiindcă inima ta îi aparţine lui Dumnezeu. Acesta este începutul. Bănuiesc că, vei fi cruţat de această caznă de a profesa religia prin mijloace exterioare, dar cu inima departe. Calcă încet, fiindcă trebuie să-ţi arăt sfârşitul unuia ca tine. Să-1 privim cu blândeţe. Fruntea îi este scăldată de sudoare, şi el se trezeşte strigând: „O, Doamne, e greu să mori. Aţi trimis după pastor?”. „Da, vine”. Pastorul soseşte. „Domnule, mi-e frică să mor!” „Nu ai nici o speranţă?” „Nu pot spune că am. Mă tem să stau înaintea lui Dumnezeu; o, roagă-te pentru mine!”

Rugăciunea se înalţă pentru el cu dragoste sinceră, şi calea mântuirii este aşezată de mii de ori înaintea lui, dar, înainte să apuce frânghia, îl văd scufundându-se. Pot să-i închid pleoapele reci, fiindcă nu va mai vedea niciodată nimic. Dar unde este omul, şi unde sunt adevăraţii ochi ai omului? Este scris: „Pe când era în locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus”(Luca 16:23). O, de ce nu şi-a ridicat ochii înainte? Fiindcă s-a obişnuit să audă Evanghelia, şi sufletul lui a adormit.

Vai! Dacă nu îţi ridici ochii acum, amar va fi sfârşitul tău. Chiar cuvintele Mântuitorului descoperă vaietul tău: „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine, şi trimite pe Lazăr să-şi moaie vârful degetului în apă, şi să-mi răcorească limba; căci sunt grozav de chinuit în văpaia aceasta” (vers. 24). Există un înţeles înfricoşător în cuvintele acestea. Fie să nu trebuiască să înţelegi adevărul lor la lumina mâniei lui Iehova!

C.H. Spurgeon

Darul cel mai potrivit

Motto: Isaia 9/6 „”Căci un Copil ni s-a născut, Un Fiu ni s-a dat și
domnia va fi pe umerii Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu
tare, Părintele veșniciilor și Domn al păcii.”” Amin.

Este o datină de veacuri
Și oamenii sunt învățați
De sărbători să facă daruri
Celor dragi și apropiați.

Să primim daruri ne place –
Și-i cât se poate de firesc,
Dar nimenea daruri nu face
Decât celor ce-i iubesc.

Sunt oferte cu toptanul
Pentru orice buzunar –
Nu cumva să treacă anul
Și noi n-am ales un dar.

Uneori ni-i greu s-alegem
Darul pentru cel iubit
Și ne străduim să-i facem
Darul cel mai potrivit.

Oferta cea mai minunată –
Darul cel mai valoros, ,
Cel mai scump și fără plată
E viața veșnică-n Hristos.

Ca Fiul Sfânt Hristos Isus,
Dar ca El, mai mare nu-i;
Că Dumnezeu în El a pus
Toată plinătatea Lui.

Că atâta înțelepciune
Și pricepere i-a dat,
Că-n Cuvântul Său îi spune
Și-L numește MINUNAT.

El dă sfântă învățătură
Păcătosului nevrednic –
Sfaturile-i din Scriptură
Adeveresc că este SFETNIC.

Lui i-a dat puterea toată
Și în cer și pe pământ,
Iar Sciptura ni-L arată
DUMNEZEU TARE și Sfânt.

Toată zidirea se închină
Puterii Lui desăvârșite –
Izvor de pace și lumină,
De îndurări nemărginite.

Dacă teama îți strică somnul
Și prin mare zbucium treci,
Nu uita că Hristos Domnul
Este DOMNUL PĂCII-n veci.

De ești un suflet credincios
Să urmărești pacea mereu,
Ca să ai pace în Hristos
Și prin El cu Dumnezeu.

Iată un dar pentru tot omul –
Un dar sfânt nespus de mare,
De și-a pus nădejdea-n Domnul
Pentru viața viitoare. Amin.

Ioan Vasiu