Pelerini printre versuri

Ne deplasăm printre versuri spre infinit
Foarte fericiți că inspirația a venit
Lumina Scripturii ne ghidează la orice pas
Din când în când, normal, mai facem vre-un popas
Ne însoțesc cântâri compuse cu pasiune
Și-așa-ntâmpinăm vreun necaz, vreo minune
Apar încercări să ne oprească progresul
Dar știm Cine ne-ajută, Cine-i Alesul
Printre Psalmi și pasaje ce-ndeamnă la rugă
Pe cei mai aprigi dușmani îi facem să fugă
Cuvinte, expresii atinse de slavă divină
Pot consacrarea, în noi, s-o mențină
Încurajări lansate de vreun dedicat poet
Înlătură orice urmă de plâns și regret
Și-așa adunăm cu entuziasm comori
Și privim, încântați, spre cerești splendori.
Creații descriu felul de trai prin sfințire
Cum să eliminăm tot ce se naște din fire,
Cum să respingem săgeți trimise din gheenă,
Cum să-nălțăm spre tronul de har antenă.
Rânduri parcurse când, lin, seara coboară
S-ar putea să aline un chin, o povară
Versuri parcurse la umbră deasă-n livadă
Ne duc cu gândirea la celesta Fațadă
Unii pe alții ne stimulăm să-nvingem rutina
Să facem loc liber să ne inunde Lumina.

*****
Suntem pelerini printre versuri spre Țara promisă
Știm c-ajungând acolo ușa va fi deschisă
Vom compune și-acolo melodii și poeme?
Întrebați pe Cel ce rezolvă orice probleme.

George Cornici

De vorbă cu Cerul

Pe genunchi se deschid căile necuprinse,
Ce toarnă prin pleoape lumina de stele,
Și aripi îmi cresc, de inima prinse,
Să urce pe culme poverile mele.

Acolo, la crucea cu nume de Fiu
Ce-atrage și gândul, și pasul, și dorul,
Îmi luptă ființa cu ochi pământiu,
Să scape, să-și sape în Duhul izvorul.

De mână cu Fiul, în Tine ascuns,
Măsor viețuirea cu altă măsură,
Uitând de nimicul în mine pătruns,
Mă scutur de-a lumii strânsură.

Pe genunchi se deschide urechea, și-aud
Ce Glasul de susur și tunet îmi spune,
Iar taine de ceruri în suflet pătrund,
Trasandu-i contururi-minune.

Gabriela L.

Cu Tine prin toamne…

Ne bate toamna-n geam cu ploi și soare,
Cu vânturi și cu frunze în convoi,
Cu cifre de bilanț și constatare
La tot ce mâna Ta preaiubitoare,
Ne-a dat din Cer ca binecuvântare
Și ne-a purtat pe brațe la nevoi.

Îți mulțumim cu-adâncă reverență
Nu doar de rodul ce-a crescut în glie,
Dar și de-a Ta răbdare, indulgență,
Mustrare, mângâiere, insistență,
Cu care ne-ai ținut în existență
Pe drumul care duce-n Veșnicie!

S-or așeza și alte toamne iară
În calendarele cu pagini noi,
Dar numărul de toamne nu măsoară
Doar pâinea care-am strâns-o în cămară
Sau în rezerva cea financiară,
Cât roadele și dragostea din noi…

Se-aude clar a timpului cadență —
E toamnă iar, preabunule Părinte
Și toate semnele prin convergență
Indică a Răpirii iminență.
Cu fiecare an în ascendență,
Ne-apropiem de poarta Țării Sfinte.

Ne bate toamna-n geam cu vigilență…
Pământu-i înfricat de viitor,
Dar noi, simțind a Ta omniprezență,
Știind că Cerul NU-i o aparență,
Trăim aici prin sfânta-Ți providență,
Pășind ca printr-un terminal de zbor.

Căci în curând din 4 zări străbune,
În zbor măreț, spre-a Cerului Lumină,
Strigarea Ta-ntr-o clipă o s-adune
Toți sfinții Tăi din orice națiune —
Răscumpărați cu-al Jertfei preț, din lume…
Și vei desparte “grâul” de “neghină”!

O, vrem s-avem cu spice brațe pline
În clipa glorioasei Reveniri!
Și să primim urarea Ta de bine
Și dreptul de-a trai în veci cu Tine
În Cerurile Tale preasenine —
În Raiul Nesfârșitei Fericiri!

Irina M 

Gând ceresc

Nu ne frământă gândul structurilor terestre
Și nu deschidem spre adumbriri ferestre
Al nostru interes nu poartă marca gliei
(Deși iubim nespus un tril al ciocârliei)
Ne ridicăm deasupra nivelelor de ceară
Să ne adie-un vânt cu iz de primăvară
Și ne-am desprins de praful nevrutelor probleme
Știind c-al nostru Domn dorit-a să ne cheme.
Că vrem armonizări cu sferele divine
E că-L urmăm pe El prin văi și pe coline.
Că nu ne zboară gândul spre spații cu himere,
Că nu ne-am pus nădejdea în rosturi efemere
E c-am ieșit din starea ce cauzează moarte
Și-am acceptat Lumina, nu stările deșarte…
C-așa la întrebări primim răspunsuri clare
Și-așa, mereu, culegem și har și perle rare.
Nu-s două destinații, ci una, numai una
De-aceea nu pătăm cu lamentări cununa.
Știind că vom ajunge dincol’ de constelații
Primim fără rezerve lumini și revelații.

George Cornici

Universul nostru

Trăim într-o altă sferă
Fără ură și venin
Biblia-i pe noptieră
Cerul cadouri oferă
Ne-nchinăm, zicem Amin.

Lumea vrea să ne atragă
În tumultul ei nebun
Dar Lumina ne e dragă
Taine multe ea dezleagă
Jertfe la altar se pun.

Revelații sunt transmise
Prin profeți direct din Rai
Sufletele sunt deschise
Pentru darul ce-l promise
Domnul slavei- Adonai.

E a noastră-mpărăție
Nu vrem să ieșim din ea
Ne oferă bogăție
S-avem har în drumeție
Și tărie-n vreme grea.

Vin săgeți să ne doboare
(Cu otravă și venin)
Din concepte seculare
Dar mesaje sfinte, clare
În credință ne mențin.

Ne-a pătruns asigurarea
(Foarte tare ne-a pătruns)
Că ne-a-nvrednicit chemarea
S-acceptăm răscumpărarea,
Să dăm Cerului răspuns.

N-acceptăm percepte care
Aparțin altor structuri
Doar prin Duhul vrem umblare
În deplină consacrare
Conform sfintelor măsuri.

Legile ce guvernează
Tot poporul de predați
Armonie promovează
Discordie nu dictează
Ci pun dragoste-ntre frați.

Nu voim membralitate
Unde nu au loc minuni
Vrem acea comunitate
Unde e integritate
Și dor pentru misiuni.

Temelia-i așezatâ
Îl slujim pe Proiectant
Ne conduce spre răsplată
În Patria mult visată
Din Tărâmul captivant.

George Cornici

Te-am Zarit

Te-am zarit
Undeva pe-o colina
M-ai uimit
Cum veneai prin Lumina

Am dorit
Ca sa vii… Tu esti oare?
Te-am simtit
In mirosul de floare

M-ai atins
Lacrimand parca norul
Inadins
Sa-mi aprinzi mai mult dorul

Si dorind
Sa-mi dai sfaturi pe cale
Sopotind
Asculta-i apa-n vale

Si mi-ai spus
Despre jertfa cea mare
Ce-a adus
Pentru mine iertare

Mi-ai vorbit
Ca vei fi langa mine
Negresit
Si la rau si la bine

Mi-ai mai spus
Ca-mi cunosti viitorul
Si de sus
Imi vei da ajutorul

Te-am privit
Prin nuante obtuze
Si-am sorbit
Sfatul Tau de pe buze

Si-acum vin
C-o deplina iubire
Ma inchin
Si-Ti aduc multumire

Vreau sa-Ti zic
Dorul meu cel fierbinte
Dar nimic
Nu pot spune-n cuvinte

Stiu ca esti
Creator si Iubire
Si domnesti
Peste-ntreaga-Ti zidire

Esti bogat
Si puternic si mare
Imparat
Imbracat in splendoare

Tu-ti faci drum
Printre spatii divine
Oare cum
Te cobori pan’ la mine?

Dumnezeu
Vesnic Sfant, vesnic mare
Ce sunt eu
Sa-mi vorbesti printr-o floare?

Sa m-atingi
Cu-ale Tale cuvinte
Si sa stingi
Dorul meu cel fierbinte

Viata mea
Eu o am de la Tine
Ce-as avea
Daca n-ai fi cu mine?

Dar Tu ai
O sublima dorinta
Ca sa-mi dai
Tot mai multa credinta.

Te vad iar
Prin natura oriunde
Si-al Tau har
Tot mai mult ma patrunde…

 Daniel Hozan 

Jugul patimilor

Când jugu-i greu pe umeri
Durerea să-mi aline
Sub pleoape lacrimi sfinte
Din adâncimi irup
Lumina încet se stinge
În grotele din mine
Pe care corbii nopții
Mi le-au săpat în trup.

Legat ca de păianjeni
De patimile oarbe
Mă zbat să ies o clipă
Afară la lumină
Și-un îngere pe-aripă
În ceruri mă ridică
Și simt că mă desprind
Ușor din rădăcină.

Plutesc în noapte-adâncă
De parc-aș ști anume
C-am să te văd pe Tine
În ceruri la zenit
Dar, Doamne, de ce încă
Mă simt legat de lume
Și Fiul Tău pe cruce
De ce l-ai părăsit?

Fiindcă mi-e greu păcatul
Și jugul meu de patimi
Mai poate să-l dezlege
Doar jertfa din iubire
A Celui ce pe cruce
A fost nevinovatul
Ce răstignit de lume
El i-a rămas tot Mire.

Marin Mihalache

Educația noastră

Tată nostru care ești din cerurile sfinte
Ajutorul Tău ne sprijinește drag părinte
El ne ține veghetori mereu și fără vină
Să umblăm prin har cu Domnul în lumină.

Ajutorul Tău în vremuri grele care au fost
Pentru noi cei credincioși este un adăpost
Tu ne-ai sprijinit prin harul Tău cel nesecat
Și prin învățăturile Tale drepte ne-ai educat.

Ne-ai dat harul sfânt care duce la pocăință
Să te căutăm Doamne din inimă prin credință
Și apoi ne-ai dat harul care ne mântuiește
Mântuirea este Darul Tău care ne înoiește.

Ne-ai dat Doamne harul Tău în lucrare Ta
Acel har educativ spre a învăța și a ajuta
Primind educație să fim darnici și iubitori
Ca să fim în societate și-n familie folositori

Ne-ai educat să nu fim mândri ci smeriți
Ca să nu fim ca lumea ci să fim diferiți
Educația noastră am primit-o prin Cuvânt
Fie la Biserică fie prin Duhul Tău Cel Sfânt

Ne-ai mai educat să ne încredem în Tine
În lucrurile pământești când sunt prea puține
Și în lucrurile duhovnicești suntem educați
Să ne încredem în Tine surori și frați.

O altă bună educație ce o primim mereu
Este rugăciunea înălțată către Dumnezeu
Doamne învață-ne să ne rugăm mai bine
Pentru binecuvântarea ta sfântă creștine.

Suntem educați direct de Dumnezeu
Pentru a crede ce spune Scriptura tu și eu
Suntem îndrumați odihna să ne găsim
Educați și mereu Lui Dumnezeu să-i mulțumim.

Constantin Sferciuc 

Agape

„Să fie lumină” Dumnezeu a zis,
Iar pământul întreg de ea a fost cuprins.
Ce e pe pământ, dar și ce e în cer,
Tot ce îți văd ochii, a fost creat de El.

În iubirea-I mare l-a creat pe om,
I-a dat și suflare și l-a pus pe tron.
S-a uitat la lume, totul bun era,
Dar omul departe, la rău se gândea.

Șarpele vine, îl cheamă, îl îndeamnă,
Ființa umană vrea mai multa slavă.
Și gustă din rodul păcatului amar,
Aducând în lume al vieții greu coșmar.

Căci ceea ce-nainte era bun și curat
Acum este murdar, acum este stricat.
Din acest punct `nainte păcatul a continuat:
Iodolatrii, războaie și moarte-au triumfat.

Iar Diavolul în adâncuri zâmbește încântat.
Omul de-a lui greșeală, nu poate fi salvat.
Domnul e-ntristat și plânge al omului destin,
Căci El n-a vrut pierirea și trecerea prin chin.

Dar îndurarea Lui la capăt n-a ajuns,
În lume a găsit și oameni ce-au străpuns
Lumeștile-ncercări și-al vieții greu păcat,
Deși curați n-au fost, Lui I s-au dedicat.

Aici iubirea sfântă și harul Său nespus
Au dat promisiunea că într-o zi de sus
Veni-va al-nost Mesia, ce crucea va purta,
Iar haina cea pătată, deplin va curăța.

Nu-i basm, nu e poveste, ce Biblia ne spune;
Fecioara va naște-un Fiu, și-I va pune-un nume
Care va pune capăt acestui greu război.
El e Emanuel, Dumnezeu este cu noi!

Un timp trecu. În lume, păcatul se-adâncește.
Poporul Său se duce-n pustiu, nu-I mai slujește.
Se duce după idoli și străluciri deșarte,
Se pierde printre neamuri, se duce prea departe…

Dar într-o zi anume, umil, în loc sărac,
A omului speranță, în lume a intrat.
Isus Mesia, Fiul, al nost’ Mântuitor,
Din cer s-a coborât, privind spre viitor.

Căci omul singur nu mai poate înainta,
Prea mult s-a abătut de sfântă calea Sa.
Păcatul osândește întreaga omenire,
Pentru a omului vină, se cere pedepsire.

Pe-un deal se pregătește altarul pentru jertfă.
O cruce, niște cuie, și ură se observă.
Cununa cea de spini, păcatul v-a purta.
Dar cine va veni? Se va sacrifica?

Un Om fără de vină, fără de vreun păcat,
Din marea de-ntuneric ușor s-a ridicat.
Paharul de osândă, e negru, clocotind,
Așteptă să se verse, de greu păcat mustind.

El ia paharul plin, se uită cu-ezitare,
Al lumii mult păcat, nu sufer-amânare.
Îl bea pe tot de-odată, pe cruce răstignit.
„O, Tata-al Meu din ceruri, de ce M-ai părăsit?”

Dar răutatea lumii, n-are cale de întors.
Singur, între tâlhari, muri Isus Hristos.
O liniște în lume atuncea s-a lăsat
Perdeaua cea din Templu, deplin s-a sfâșiat,
Căci zidul dintre oameni și Tatăl cel de sus,
Pe veci El dărâma-ta. La Domnul ne-a condus!

Luiza Cotea  

Așa se cade…

Așa se cade: să împlinim Cuvântul
S-avem un trai de Tatăl aprobat
Să vadă cei din loc, să vadă tot pământul
Că ținem cu răbdare Legământul
Care cu Paradisul ne-a unificat.

Așa se cade: să-L adorăm pe Mire
Să Îl slujim, să-I dăm onor
Cu-n duh curat, cu duh de mulțumire
C-așa putea-vom confrunta o fire
Ce-ar vrea să ne despartă de Izvor.

Așa se cade: să răspândim Lumina
Ce ne-a pătruns când fost-am dezrobiți
Ca mulți pierduți să vină în Grădina
Unde pot servi cu Fiul Cina,
Unde de Duhul fi-vor însoțiți.

Așa se cade: să dăm priviri senine
În orice-mprejurare și oricând
La cei descurajați…la orișicine
C-așa credința vie se menține
Și dragostea pentru Păstorul Blând.

Așa se cade: să acordăm iertare
La cei care, voit, ne-au păgubit
Căci știm că vine binecuvântare
Și multă energie-n încercare
Când stăm lângă Stăpânul preaiubit.

Știind menirea noastră-n pribegie
Urcăm, mereu, spre Patria de Sus
Ferindu-ne de orice erezie
Cântând un cânt, citind o poezie
C-așa dăm noi iubire lui Isus.

George Cornici