Poartă a vieții

Să mori când totul e pe moarte
E doar banalul ce te-așteaptă.
Nădăjduiești să nu ai parte?
Ridicol gând, căci ea nu iartă
Te vrea acum și nu-i departe.

Nu vezi în jur că-i doar durere
Nădejdea este în zadar
Și-orice făptură vie piere,
Norocu-i fața unui zar
Iar moartea umblă la vedere.

Călca Hristos pe capul morții?
A fost odată, de demult.
Tu să accepți solia sorții
Să uiți în lumea de tumult
Că Trupul lui e poartă-a Vieții.

Greșit e-acum s-aștepți miracol
Căci veacul este rațional.
Să lupți acum cu-orice obstacol
Adânc te-ntorci spre material
Și te ferești să fii ridicol.

Răsare-n minte o cântare
Hristos e Domnul, Aleluia
E Cel ce-aduce vindecare,
Dar în acord cu teoria
Să ne oprim doar la iertare.

E mai comod să mergi pe cale
Cu predici, cânturi, poezii,
S-alegi cărările din vale
Decât poteci în nopți târzii
Cu rugă, post și agonii.

Iubirea jertfă vrea să fie
Prin tulburi vremi și-adânc în noapte
Biserica e poartă vie
Împotrivind demonici șoapte
Și-aduce viață-n loc de moarte.

Grigore Hurdubae 

Anunțuri

E ziua revărsării Tale

Motto: „”Și aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel: ‘În zilele din urmă, zice  Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voștri și fetele voastre  vor proroci, tinerii voștri vor avea vedenii și bătrânii voștri vor visa visuri. Amin!  F.Ap. 2:16-17.

E ziua Cincizecimii, sfântă sărbătoare!
E ziua revărsării Tale, Sfinte Duh!
A limbilor de foc venite prin văzduh
Și răspândite peste apostoli și acei
Aproape o sută douăzeci de-nvățăcei,
Tot una câte una peste fiecare.

Așa le-ai dat la ucenici putere mare
Ca să vorbească mulțimii adunate
În limbi care de Tine le-au fost date,
Uimind pe cei din zecile de neamuri
Cu vorbirea lor în felurite graiuri,
Dar auzite-n limba lor de orișicare.

L-ai întărit pe Petru de a putut vorbi
Și a răspuns acelora cu văz îngust
Că nu sunt beți, nici plini de must,
Ci se-mplinește Cuvântul din Scriptură
Că Duhul va fi dat la orișice făptură
Când zilele din urmă vor veni.

Și a vorbit cu îndrăzneală și credință
Despre Isus – adeverit de Dumnezeu –
Și de minunile ce le-a făcut mereu;
De răstignirea Lui, de moarte, de înviere,
De înălțare, de Duhul Sfânt plin de putere,
Astăzi turnat după făgăduință.

„Pocăiți-vă, zicea Petru, și vă mântuiți
Din mijlocul neamului acesta ticălos
Și-n Numele Sfânt a lui Isus Hristos
Botezați-vă spre iertarea de orișice păcat,
Și darul Duhului ce azi a fost turnat
După credința voastră-o să-l primiți.”

O, Sfinte Duh! Dumnezeiască Ți-i lucrarea!
Inimile acelora, reci și înghețate,
Prin puterea Ta au fost înflăcărate;
Străpunși în inimă, în urma cuvântării,
Trei mii de oameni au răspuns chemării
Și Dumnezeu primitu-le-a închinarea.

Așa s-a împlinit a Domnului făgăduință
Că nu ne va lăsa orfani nicicând,
Și până se va întoarce El curând,
Ne va trimite-un alt Mângâietor
Ca să ne fie, în veci de veci, apărător
Și ajutor pe calea de credință.

Și-n ziua Cincizecimii, Duhule Preasfinte,
Duh al adevărului, de lume nevăzut
– Că cei din lume nu Te-au cunoscut –
Cu foc din cer Te-ai revărsat ca un șuvoi
Ca să rămâi cu noi și să rămâi în noi,
Lumină și putere-n inimă și-n minte.

În așteptarea clipei când vine izbăvirea,
Dumnezeul nădejdii să ne umple ființa
Cu bucuria și pacea care-o dă credința;
Și prin puterea Ta, cea care ne aduce
Tăria în nădejde, noi să ne putem duce
Până la capăt mântuirea.

În așteptarea trâmbiței care răsună
Rămâi cu noi… O, Duhule Preasfânt!
Că-n pribegia noastră pe acest pământ
Purtăm mereu în inimă un singur dor:
Să Îl vedem pe El venind pe nor
Și să ne duc-acasă, împreună! Amin!

Ioan Vasiu

Când se lasă liniștea de seară

Când se lasă liniștea de seară
Iar tăcerea cuprinde pământul…
Gândul în taină îmi zboară
Spre-Acel ce-mi pătrunde și gândul.

Spre-Acel ce-a creat universul,
Spre-Acel ce-i Stăpân peste toate.
În El se cuprinde cuprinsul,
Suveranul, Stăpân, dar și Tată.

Tăcerea-mi pătrunde ființa senină,
Căci vorba rostul nu-și are.
Când simți că te-atinge mâna Divină,
Iar sufletu-ncepe să zboare …

În sacra tăcere de seară
Când ruga zboară spre cer,
Simți cum îți cade povara,
Un gingaș fior împletit cu mister.

Simți mâna de Tată ce-alină durerea,
Simți șoapta duioasă ce mângâie lin,
Cuvântul Lui sfânt ce umple tăcerea
Cu pace, speranță, nădejde, destin …

Ana Onofrei

La ce privesc eu?

Priviți la Mine si fiți mântuiți. Isaia 45:22, KJV

Aşteptăm ca Dumnezeu să vină la noi cu binecuvântările Lui şi să ne mântuiască? El spune: Priviţi la Mine şi fiți mântuiţi”. Cea mai mare dificultate spirituală este să ne concentrăm atenţia asupra lui Dumnezeu, şi ceea ce face acest lucru atât de dificil sunt binecuvântările Lui. Necazurile ne fac aproape întotdeauna să privim la Dumnezeu; binecuvântările Lui ne pot face să privim în altă parte, învăţătura Predicii de pe munte este, în esenţă, următoarea: restrânge-ţi toate interesele până când atitudinea minţii, a inimii şi a trupului tău este una de concentrare asupra lui Isus Cristos.

Mulţi dintre noi avem o imagine teoretică despre ceea ce ar trebui să fie un creştin, iar privirea la vieţile sfinţilor devine o piedică în calea concentrării atenţiei noastre asupra lui Dumnezeu. Nu în felul acesta se ajunge la mântuire, această modalitate nu este suficient de simplă. „Priviţi la Mine” şi – nu „veţi fi mântuiţi”, ci sunteţi mântuiţi”. Dacă ne concentrăm atenţia asupra Lui, vom găsi exact lucrul pe care îl căutăm.

Noi suntem preocupaţi cu alte lucruri, ajungem să fim supăraţi pe Dumnezeu, în timp ce El nu încetează să ne spună: „Priviţi la Mine şi fiţi mântuiţi”. Dificultăţile şi problemele, încercările şi grijile zilei de mâine, toate dispar atunci când privim la Dumnezeu.Ridică-te şi priveşte la Dumnezeu! Pune-ţi nădejdea în El! Nu contează câte probleme par să te preseze, îndepărtează-le cu hotărâre pe toate şi priveşte la El! „Priviţi la Mine…” Tu eşti mântuit chiar în momentul în care priveşti.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

Să-I predăm Lui întreaga noastră fiinţă

Dorința şi nădejdea mea înflăcărate suni să nu mă simt ruşinat niciodată, ci acum, ca întotdeauna, să îi pot aduce cinste lui Cristos în persoana mea, printr-un curaj neînfricat.Filipeni 1:20.

Totul pentru glona Lui. „Dorinţa şi nădejdea mea înflăcărate sunt să nu mă simt ruşinat niciodată.” Ne vom simţi cu toţii foarte ruşinaţi dacă nu ne supunem lui Isus în punctul in care El ne-a cerut s-o facem. Pavel spune: „Hotărârea mea este de a face totul pentru gloria Lui”. A ajunge la această stare este o problemă de voinţă; nu de dezbateri şi raţionamente, ci de o predare a voinţei, o predare absolută şi irevocabilă a acesteia. Ceea ce ne opreşte să luăm această decizie este consideraţia prea mare pe care o avem faţă de noi înşine, chiar dacă o ascundem sub pretenţia că dăm importanţă altora. Dacă ne gândim cât de mult îi va costa pe alţii ascultarea noastră de chemarea lui Isus, prin aceasta îi spunem lui Dumnezeu că El nu ştie ce înseamnă ascultarea noastră.

Fii liniştit: El ştie. Alungă orice altă idee şi rămâi înaintea lui Dumnezeu doar cu acest gând: „Totul pentru gloria Lui”. Sunt hotărât să fiu absolut cu totul al Lui şi numai al Lui.Hotărârea mea neclintită de a urmări sfinţenia Lui, „fie că aceas­ta înseamnă viaţă sau moarte, nu are importanţă!” (v. 21, Moffat). Pavel era hotărât să nu se lase împiedicat de nimic şi să facă exact ce voia Dumnezeu.

Dumnezeu trebuie să aducă o criză în viaţa noastră, pentru că nu luăm în seamă metodele mai blânde folosite faţă de noi. El ne aduce până în punctul în care ne cere să ne predăm Lui întru totul, şi noi începem să comentam; atunci El produce în viaţa noastră o criză în care trebuie să luăm o hotărâre – pro sau contra. Acel moment devine „marea răscruce” a vieţii noastre.Dacă, în vreun fel, criza a venit şi în viaţa ta, predă-ţi Lui voinţa în mod absolut şi irevocabil.

Oswald Chambers

Până unde ajunge harul atotputernic

“Totuşi numărul copiilor lui Israel va fi ca nisipul mării care nu se poate nici măsura, nici număra; şi de unde li se zicea: “Nu sunteţi poporul Meu”, li se va zice: “Copiii Dumnezeului celui viu!”Osea 1.10″ (Numai harul lui Dumnezeu poate să facă din nişte străini, fii; şi Domnul îşi descoperă aici planul Său, de a lucra astfel cu sufletele răzvrătite, ca să le facă să cunoască mărimea Sa. Prea iubiţi cititori, aceasta a făcut-o Domnul şi cu mine: şi El este acelaşi şi pentru voi. De aceea să ne împreunăm mâinile şi inimile pentru a lăuda măreţul Său Nume.)

Unii dintre noi eram aşa de departe de Dumnezeu, încât ni s-ar fi potrivit foarte bine Cuvântul Său care spune: “Voi nu sunteţi poporul Meu”. În adunare, ca şi acasă, când citeam Biblia, glasul Duhului Sfânt vorbea cugetului nostru: “Voi nu sunteţi poporul Meu”! aducând astfel asupra noastră o osândă tristă dar dreaptă. Dar acum, în aceleaşi locuri, acelaşi Duh şi aceeaşi Biblie ne spune: “Voi sunteţi copiii Dumnezeului celui viu”. Cum am putea să-I mulţumim îndeajuns? Nu-i aşa că este minunat? Aceasta ne dă nădejde şi pentru alţii, căci cine rămâne neatins de acest har atotputernic? Şi cum am putea să deznădăjduim pentru cineva când Domnul a lucrat în noi înşine o schimbare aşa de minunată?

Acela care a împlinit în noi această mare făgăduinţă, le va împlini şi pe celelalte. Înainte deci, cu încredere şi dragoste fierbinte pentru El.

Charles Spurgeon

Ascultă simfonia frunzelor ce cad…

Ascultă simfonia frunzelor ce cad…
Ce joacă legănate în vânt agale
Şi se aşază îngălbenite la al tău prag
Sub foşnetul de paşi ca un covor bogat
Îţi reamintesc din nou… că viaţa-i trecătoare.

O frunză ruginită în palma ta ai prins
Ce azi s-a rupt desprinsă din grădină
Şi parcă o tristeţe-n suflet te-a cuprins
Căci înţelegi că anii vieţii ţi s-au stins
Şi-ţi vei culege roada şi grâul din neghină.

…Priveşti prin geam la cârdurile de cocori
Şi o lacrimă… ţi s-a oprit în gene…
Să nu descurajezi… căci dincolo de nori
Este un Soare Veşnic şi strălucitor
Şi un Cer plin de lumini şi bucurii eterne.

Cad frunzele… de vânt şi ploi purtate
Dar… iarăşi va veni o primăvară…
Căci în ramuri este viaţă… nu-s uscate
Va învia natura în flori înmiresmate
Şi va străluci din nou un răsărit de Soare.

Zilele se duc… dar este o nădejde…
În Dumnezeu viaţă avem… şi-n El trăim
Şi dacă amurgul vieţii noastre trece
Acolo-n veşnicie… noi vom înţelege…
De ce aici ca frunzele din pomi îmbătrânim.

E toamnă-n viaţa ta… şi anii tăi de dor
Se strâng încet la pragul casei tale…
…Dar tu priveşti umil spre veacul viitor
Şi-n tihnă meditezi la al tău Mântuitor…
Căci viaţa şi destinul tău e în mâna voii Sale.

…Vor mai veni… şi viscole în viaţa ta
Furtuni… de multe feluri şi ispite…
Iar frunzele… desigur… se vor scutura…
Noi… însă vom trăi!… tu nu te întrista!
Căci ne vom vedea cu El în slăvi nemărginite.

Mihail Cebotarev

N-ai de ce să te ruşinezi

“Nu te teme, căci nu vei rămâne de ruşine.” (Isaia 54.4)

Nouă nu ne este deloc ruşine de credinţa noastră. Oamenii neîncrezători şi clevetitori pot să atace Scriptura pe care ne întemeiem credinţa, dar Domnul va arăta într-un fel sau altul, din ce în ce mai izbitor, că în această carte nu este nici greşeală, nici exagerare, nici vreo scăpare. Nu este nici o ruşine să fii un simplu credincios: credinţa care merge drept la Isus este o cunună de cinste aşezată pe capul nostru şi preţuieşte mult mai mult decât o decoraţie pe pieptul nostru.

Nu vom fi deloc daţi de ruşine în nădejdea noastră. Ea se va împlini pentru noi întocmai după făgăduinţa Domnului. Vom fi hrăniţi, călăuziţi, binecuvântaţi şi învioraţi. Mântuitorul nostru va veni din nou şi zilele întristării noastre se vor sfârşi. Atunci vom da slavă Celui care ne-a dat o nădejde vie şi vom lua în primire ceea ce am nădăjduit.

Nu vom fi daţi de ruşine în dragostea noastră. Isus este fiinţa cea mai vrednică să fie iubită de noi şi niciodată nu ne vom ruşina că I-am dat Lui inima noastră. Dragostea noastră arzătoare pentru El este îndreptăţită prin faptul că vom vedea în slavă pe Prea Iubitul nostru. Nimeni nu va vorbi de rău pe martiri că au murit pentru El. În timp ce vrăjmaşii lui Cristos vor avea parte de o ruşine veşnică, cei care L-au iubit pe Domnul Isus vor fi cinstiţi de toţi sfinţii, pentru că ei “au ales mai degrabă ocara lui Cristos decât comorile Egiptului”.

Charles Spurgeon

Aminteşte-i lui Dumnezeu făgăduinţa pe care el a făcut-o

“Şi Tu ai zis: “Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine…”” (Geneza 32.12)

Dumnezeul nostru este credincios, şi nu-Şi va retrage făgăduinţa, nici nu-Şi va lăsa neîmplinite cuvintele, dar Lui îi place ca ai Săi să-L roage şi să-I amintească făgăduinţele Lui. Acest fapt este pentru a le reînsufleţi nădejdea şi a le mări credinţa. Cuvântul Sau l-a dat pentru noi şi nu pentru El. Planul Său este hotărât şi nu are nevoie să I se aducă aminte ca să facă bine poporului Său. Făgăduinţa de faţă este pentru a ne îmbărbăta, a ne hotărî, a ne sprijini pe ea şi a-I spune: “Tu ai zis”.

“Desigur că-ţi voi face bine”, este miezul harului Domnului. El ne va face un bine real, trainic, nimic decât bine, şi tot felul de bine, chiar acela de a ne face sfinţi; aşa că ne va trata ca pe nişte sfinţi atâta timp cât suntem pe pământ. În curând ne va lua să fim cu Domnul Isus şi cu toţi aleşii Săi; nu este acesta supremul bine? Cu această făgăduinţă în inimile noastre, să nu ne fie frică de mânia lui Esau sau de a oricui altuia. Dacă Domnul ne face bine, cine va putea să ne facă rău?

Charles Spurgeon

Biruinţă pentru cel căzut

“Nu te bucura de mine, vrăjmaşă, căci chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăşi, chiar dacă stau în întuneric, totuşi Domnul este lumina mea.” (Mica 7.8)

Aşa vorbeşte o persoană apăsata de necaz. Vrăjmaşul nostru ne poate stinge lumina pentru un timp; dar pentru noi este o nădejde sigură, lângă Domnul; şi dacă ne încredem în El, timpul nostru de apăsare şi întuneric va fi de scurtă durată. Insultele vrăjmaşului nostru nu sunt decât pentru un moment. Domnul va schimba în curând batjocurile şi râsul lui în plâns, iar suspinele noastre în cântări.

Şi daca pentru un timp, marele vrăjmaş al sufletului nostru este biruitor, cum a fost cu oameni mai buni decât noi, să ne îmbărbătăm totuşi, căci în curând vom birui. Ne vom ridica din abaterea noastră, căci Domnul ne va ridica. Nu vom rămâne în întuneric, cu toate că am avut de trecut pe acolo; căci Dumnezeul nostru este izvorul luminii şi El nu va întârzia să facă să strălucească peste noi o zi strălucitoare. Să nu ne pierdem nădejdea şi să nu ne îndoim. Încă o jumătate de învârtitură de roată pe acest pământ, şi vom atinge vârful izbăvirii. Vai de aceia care râd acum, căci ei vor plânge când lăudăroşia lor va fi schimbată într-o ruşine veşnică. Dar ferice de cei ce plâng şi sunt batjocoriţi pentru sfinţenia vieţii, căci ei vor primi o mângâiere dumnezeiască.

Charles Spurgeon