Toamnă, ce-ai să faci cu noi?

Lasă-ne Toamnă inima să fie caldă, neschimbată
Și chiar dacă afară plouă, în ea să plouă niciodată.
Lasă-ne Toamnă sufletul de rugină neatins
Nu ne schimba zâmbetul într-un rânjet flas și stins.

Lasă-ne Toamnă dragostea să fie mereu în floare
Și dacă păsările pleacă, lasă-ne visele să zboare.
Lasă-ne Toamnă bucuria să rodească-n continuare,
Nu vezi bine cum furia vrea să ne-o ardă în cuptoare! ?

Lasă-ne Toamnă prietenia, că tu nu ai nici-un câștig
Dacă distanța dintre noi o umpli cu atâta frig.
Lasă-ne Toamna în copac, măcar o frunză de iertare
Căci fără ea ca și creștini, suntem niște forme goale.

Toamna mă privi curioasă și apoi m-a întrebat:
Am eu vină că voi vara, dragoste n-ați semănat?
Am eu vină că duc frunza care se cheamă iertare
Dacă voi vă înfuriați și când vin brize ușoare?
Și apoi această frunză, o, și asta uită mulți,
Va rămâne în copac dacă ierți și apoi uiți.

Am eu vină că-ntre voi ați zâmbit să păreți bine?
Ați fost falși de-atâtea ori și-acum dați vina pe mine?
Am eu vină că-aduc norul și ascund soarele-n el?
Dacă voi nu aveți soare pe al sufletului cer?

Iar pentru visele stinse, iar cautați vinovați?
Voi nu ați avut curaj când zburau să le urmați!

Am lasat capul plecat, ce-aș putea să îi mai zic?
Nu e vinovata Toamna, întradevăr, cu nimic.
Am lăsat prin suflete judecăți aspre să crească
Și-o sută de primăveri n-o să ne mai înflorească.

Însă dragostea mai poate să ne schimbe povestirea
De aceea Doamne Tu, revasră-Ți în noi iubirea!
Iar dacă te-avem pe Tine, nădejdea cum să ne piară?
Nu-i așa că știi un loc, unde-i veșnic primăvară!

Mirela Olteanu

Să nu ai un spirit critic

“Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.” Matei 7:1

În privinţa judecării altora, Isus spune: “Nu faceţi asta”. Creştinul obişnuit este cel mai sever critic. Critica face parte din facultăţile obişnuite ale omului, dar în domeniul spiritual nu se câştigă nimic prin spirit critic. Efectul criticii este slăbirea puterilor celui care este criticat. Duhul Sfânt este singurul în măsură să critice, El este singurul în măsură să arate ce este rău, fără să producă dureri sau să rănească. Este imposibil să fii în părtăşie cu Dumnezeu când ai un spirit critic care te face dur, răzbunător şi crud şi te lasă cu ideea măgulitoare că eşti o persoană superioară.

Isus îţi spune că tu, ca ucenic, trebuie să cultivi o atitudine necritică. Aceasta nu se poate face o dată pentru totdeauna. Fereşte-te de orice te pune în poziţia de a te crede o persoană superioara. Nu pot scăpa de privirea pătrunzătoare a lui Isus. Dacă văd aşchia în ochiul tău, înseamnă că eu am o bârnă în al meu. Dumnezeu observă în mine orice lucru rău pe care-l văd eu în tine. De fiecare dată când judec, mă condamn pe mine însumi (vezi Romani 2:17-20). Încetează să mai măsori oamenii după măsura ta. Există întotdeauna încă un lucru în situaţia celuilalt pe care tu nu-l ştii.

Primul lucru pe care-l face Dumnezeu este să ne cureţe spiritual; după aceea, nu mai rămâne în om nici o posibilitate de mândrie. După ce am înţeles ce zace în mine fără harul lui Dumnezeu, nu mai pot să-mi pierd nădejdea cu privire la nici un om.

Oswald CHAMBERS

E-aproape-a Domnului venire

Mai e puțin din noapte,
Veni-va dimineața.
De-auzi a Duhului Sfânt șoapte
Îți cercetezi viața.

Să vezi putea-vei oare
Să-ntâmpini pe Mesia
Când s-auzi strigare
Și când va fi venirea.

Că trebuie s-ajungem
S-avem o siguranță,
Să știm, să ne cunoaștem
Propria viață.

Și de mai avem multe
De îndreptat pe cale,
Să n-ațipim o clipă
În somn de nepăsare.

Mai e puțin din greul
Ce trebuie să-nduri,
Veni-va-n curând Domnul
Să-și ia de-aici pe-ai Lui.

Veni-va cu răsplata,
S-o dea la cei smeriți.
Veni-va cu cununa
S-o dea l-ai Săi iubiți.

Veni-va cu dreptatea
Să judece pământul
Și vai va fi atuncea,
De-ți calci azi legământul.

Nu-s veșnici norii care
Întunecă orizontul,
Că mai presus de toate
Atotstăpân e Domnul.

Nu veșnică-i durerea
Și geamăt pe pământ,
Veni-va-mpărăția
Domnului cel sfânt.

E-aproape să răsară
Soarele Slăvit.
N-aș vrea să fiu afară
Ci-aș vrea să fiu primit

Împreună cu-aleasa
Și scumpa Lui mireasă
Când El va-ncepe nunta
În slava glorioasă.

Da, pentru această mare
Și eternă fericire
Mă lupt aici cu mine
Mă lupt cu bucurie.

E mare uriașul
Ce trebuie să-nving,
Dar Domnu-mi dă prin Duhul
Putere să-l resping.

Că nu am nici o luptă
Venită dinafară
Mai mare decât lupta
Cu-a firii mele fiară.

Da-mi pun nădejdea-n Domnul
Și-L rog să mă ajute,
Să pot învinge totul
Ce îmi mai stă-nainte.

Tecar Augustin 

Este nădejdea ta în Dumnezeu slabă și pe moarte?

 „Tu îl ţii într-o pace desăvârşită pe cel a cărui gândire este îndreptată spre Tine”. (Isaia 26:3. RV. marg.)

Este, gândirea ta îndreptată spre Dumnezeu sau este săracă? Sărăcia gândirii este una dintre cele mai importante surse de epuizare şi de secătuire a vieţii unui lucrător. Dacă nu ţi-ai folosit niciodată gândirea pentru a te aduce pe tine însuţi înaintea lui Dumnezeu, începe să faci acest lucru acum. Nu are nici un rost să aştepţi ca Dumnezeu să vină la tine; trebuie să-ţi îndepărtezi gândurile de la faţa idolilor şi să priveşti la El pentru a fi mântuit.

Gândirea este darul cel mai mare pe care ni l-a dat Dumnezeu şi ar trebui să-i fie cu totul dedicată Lui. Dacă îţi faci orice gând rob ascultării lui Cristos, aceasta va fi una dintre cele mai mari comori ale credinţei tale atunci când va veni timpul încercării, deoarece credinţa ta şi Duhul lui Dumnezeu vor lucra împreună. Învaţă să asociezi idei vrednice de Dumnezeu cu tot ce se întâmplă în natură – răsăriturile și apusurile de soare, strălucirea lunii şi a stelelor, anotimpurile în schimbare – şi atunci gândirea ta nu va mai fi niciodată la voia impulsurilor tale, ci va fi folosită întotdeauna în slujba lui Dumnezeu.

„Noi am păcătuit, împreună cu părinţii noştri… şi am uitat” (Psalmul 106:6-7). Atunci introdu un pumnal în locul unde ai adormit, ca să te trezeşti. „Chiar acum Dumnezeu nu-mi vorbeşte” dar El trebuie să-ţi vorbească! Aminteşte-ţi al Cui eşti şi pe Cine slujeşti.      Încurajează-te amintindu-ţi aceasta şi dragostea ta pentru Dumnezeu va creşte înzecit. Gândirea ta nu va mai fi săracă, ci va fi vie şi înflăcărată, iar speranţa ta va fi nespus de luminoasă.

Oswald Chambers

Disciplina descurajării

„Noi trăgeam nădejde… dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi…” (Luca 24:21)

Fiecare fapt pe care l-au prezentat ucenicii era adevărat, dar concluziile pe care le-au tras din aceste fapte erau greşite. Orice lucru care are o tentă de descurajare spirituală este întotdeauna rău. Dacă sunt apăsat sau deprimat, eu sunt vinovatul, nu Dumnezeu şi nici altcineva. Descurajarea izvorăşte din una dintre aceste două surse: ori mi-am satisfăcut o poftă, ori nu mi-am satisfâcut-o.

Pofta înseamnă: „Trebuie să am acest lucru imediat”. Pofta spirituală mă face să cer un răspuns de la Dumnezeu, în loc să-L caut pe Dumnezeul care dă răspunsul. Ce am sperat că va face Dumnezeu? Astăzi este a treia zi şi El n-a făcut ceea ce am aşteptat; de aceea, îmi imaginez că am dreptate să fiu descurajat şi să-L acuz pe Dumnezeu. Ori de câte ori insistăm ca Dumnezeu să ne răspundă la rugăciuni, ne-am pierdut direcţia. Scopul rugăciunii este să-L apucăm pe Dumnezeu, nu răspunsul. Este imposibil să fii într-o stare fizică bună şi să fii descurajat. Descurajarea este un semn de boală şi lucrul acesta este adevărat şi pe plan spiritual. Descurajarea pe plan spiritual este un lucru rău şi întotdeauna noi suntem vinovaţi pentru ea.

Noi aşteptăm vedenii din ceruri, cutremure şi trăsnete care să arate puterea lui Dumnezeu (faptul că suntem descurajaţi dovedeşte că aceasta aşteptăm) şi nici nu visăm că, în tot acest timp, Dumnezeu este de găsit în lucrurile obişnuite şi în oamenii obişnuiţi din jurul nostru. Dacă ne vom îndeplini datoria ce ne stă în faţă, îl vom vedea pe El. Una dintre revelaţiile cele mai uimitoare ale lui Dumnezeu este atunci când învăţăm că divinitatea Iui Isus Cristos se manifestă tocmai în lucrurile obişnuite.

Oswald Chambers

Dumnezeule al nădejdii

Motto: „”Căci El ( Domnul ) nu disprețuiește, nici nu urăște necazurile
celui nenorocit și nu-Și ascunde Fața de el, ci îl ascultă când strigă
către El.”” Amin! Psalmul 22:24.

Azi venim, Ceresc Părinte,
Cu ale noastre rugăciuni,
Rugându-Te să iei aminte
Și să ne-asculți prin minuni.

Că-i prea multă suferință
Și durere pe pământ…
Dar Tu ești Mântuirea noastră –
Dumnezeul nostru Sfânt.

Dumnezeule al nădejdii
Și-al oricărei mângâieri,
Tu ridici pe cel căzut
Și dai celui slab puteri.

Tu îl ridici din țărână
Pe cel sărac și nevoiaș,
Tu-l înalți pe cel smerit
Și-l smerești pe cel trufaș.

Tu ești turnul de scăpare
În ziua nenorocirii,
Tu ești Stânca mântuirii –
Dumnezeul izbăvirii.

Și în loc de întristare
Tu ne umpli toată ființa
Cu bucuria și cu pacea
Pe care o dă credința.

Pacea Ta ne-adună-n inimi
Toate gândurile bune
Înălțându-le spre Tine
Într-o sfântă rugăciune,

Cu o dorință necurmată
În smerita închinare,
De a cere pentru toți
Milă, Doamne, și îndurare;

Pentru aceia care-s singuri,
Și pentru văduvele care
Astăzi nu mai au pe nimeni –
Cerem milă și îndurare.

Fii-le, Doamne, mângâiere
Și întărește-i în credință,
Vindecă-i de orice boală
Și de orice neputință.

Peste toți cei suferinzi
Care strigă către Tine,
Lasă, Doamne, bucuria
Unei vindecări depline.

Îndură-Te de cei sărmani
Ce trăiesc de azi pe mâine
Și n-au, în sărăcia lor,
Pe masă destulă pâine.

Nu-i lăsa, Doamne, să piară
Rătăcind înfometați,
Fă-i să afle Pâinea vieții
Și să fie săturați.

Îndură-Te de copilașii
Care nu mai au părinți,
Ocrotește-i, fă-i s-ajungă
În alaiul celor sfinți.

Îndură-Te de cei ce plâng
Sub povara de păcate,
Pentru cei fără nădejdea
De-a scăpa de greutate.

Milă pentru-aceia care
Rătăcesc în necredință –
Doamne îndreaptă-le Tu pașii
Să vină la pocăință.

Nu-i lăsa, Doamne, să piară
Precum cei nelegiuiți
Ci, căindu-se de rele
Toți să fie mântuiți.

Lucrează, Doamne, în aceia
Care-n păcat se afundă,
S-audă cuvântul Tău
Și în inimi să-i pătrundă;

Să le împrăștie neștiința
Din inimile întunecate,
Să strălucească-n ele focul
Luminii adevărate.

Să nu mai alerge întruna
După lucruri care pier,
Ci, comori nepieritoare
Să își strângă pentru cer.

Fă-i ca să cunoască, Doamne,
Pacea care-o dă credința,
Și că-n Tine avem viața,
Și mișcarea, și ființa.

Ioan Vasiu 

Când crezi

Când crezi cu-adevărat,
Nu-i munte să-ţi reziste,
Nu-i tunet să-nspăimânte
Inima-ţi de creştin.
Când ştii să-ţi foloseşti
Credinţa-n orice vreme,
Tu poţi trăi la maxim
Cu Dumnezeu. Amin!

Când crezi cu-adevărat,
Nu-i cine să te-oprească
Să-ţi duci până la capăt
Trăirea cu Isus:
Nu-i boală, nici ispită,
Nici luptă, încercare,
Să te oblige poate
Să mai priveşti în sus.

Când crezi cu-adevărat
Cuvântul plin de viaţă,
Tu ştii, creştine, oricând
Cu tine-i Dumnezeu,
Şi-atunci când singur eşti
În noaptea disperării,
Nu poţi uita de Domnul
Ce poartă greul tău.

Când crezi cu-adevărat,
Și viaţa ta-i reală,
Slujirea-ţi nu-i o farsă,
Nimic nu e-n zadar,
Căci numai prin credinţă
Tu ştii că ai în Domnul
Putere, îndrăzneală,
Nădejde, scop şi har!

Lucian Cazacu

Nădejde-n Dumnezeu

Când timpul pare să gonească
Atât de mult, încât n-ai cum
Să faci din vis o realizare,
Tu să rămâi constant pe drum.

Să nu te clatini când săgeata
Se-aruncă-n scopul nemilos
De-ați frânge ruga și credința
Și dragostea pentru Cristos.

Să nu cârtești când întrebarea
Ce-ai pus-o n-a primit răspuns
Și să nu porți cu tine rodul
Dezamăgirilor ascuns.

Rămâi dar vertical, statornic,
Cu gândul ațintit mereu
Spre orizontul lumii-eterne
Și cu nădejde-n Dumnezeu.

Lucian Cazacu 

Tot ce spun e prea puțin

Din nevoită-nsingurare
Cuvinte curg liniștitor
Și dintr-al Bibliei izvor
Îmi sorb taín de-nviorare.

Având nădejdea, merg ‘nainte
Acei cu sufletu-nsetat
Și Domnul fie lăudat
Pentru-ale Sale daruri sfinte!

Cu unduiri armonioase
Și păsările-n trilul lor
Îl laudă pe Creator
Purtând spre cer cântări duioase.

Flori de salcâm și flori de soc
Își dispersează-amețitoare
Aroma lor încântătoare…
Și timpul parcă stă pe loc…

Cu scânteieri de alb perlat
Imaculatele petale
Se scutură, șoptind pe cale
Un cânt de slavă minunat!

Te văd în freamătul de plop
Și-n tremurul plăpând al ierbii,
‘N-oglinda apei, unde cerbii
Vin să se-adape la un loc…

Te văd în zbuciumul naturii,
Fulger ce-mparte zarea-n două
Și-n soarele din bob de rouă,
Și-n haina verde a pădurii…

Și-n amalgamul de emoții
Ce sufletul mi-a copleșit,
Cu dragoste Ți-am mulțumit
Că nu ne lași în voia sorții!

Dar tot ce spun, e prea puțin;
Avem valori nemăsurate,
Iar Dumnezeu ne stă aproape
Și ieri, și azi, și-n veci: AMIN!

Laura Minciună 

Tara de vis

Tara de vis eu te doresc
In mine inima suspina
Tara de vis eu te iubesc
Si-astept sa vad a ta lumina.
Tara de vis eu te privesc
Prin tainele ce-s nepatraunse
De ochii care sunt firesti
Si n-au privirea inspre cruce.

Tara de vis o Paradis
Tu esti cetatea mult dorita
De cei alesi, rascumparati
Ce-asteapta clipa mult iubita.

Tara de vis eu te astept
Sa-ti vad atunci a ta splendoare
De cel ce este imparat
De cel ce ne-a adus salvare
Acolo vom gasii pe cei
Ce au plecat mult prea devreme
Acolo vom fi mangaiati
Si vom scapa de-orice durere.

Tara de vis o, paradis
Tu esti nadejdea noastra vie
Al nost` Isus  ni te-a promis
Vom sta in tine-o vesnicie.
Ne vom vedea, ne-om saluta
In tine patrie aleasa
Frati si surori, mostenitori
Vom fi pe veci in sfanta casa.

Daniel Hartie