7 Martie

„Mai bine este să cauţi un adăpost în Domnul, decât să te încrezi în om.” Psalmi 118:8

Fără îndoială, cititorul a fost ispitit de multe ori să-şi pună nădejdea în lucrurile care se văd, în loc să se încreadă în Dumnezeul invizibil. Creştinii caută adesea sfat şi ajutor la oameni şi distrug nobila simplitate a relaţiei lor cu Dumnezeu. Oare rugăciunea aceasta de seară este citită de un copil al lui Dumnezeu chinuit de griji pământeşti? Dacă da, voi discuta puţin cu el. Spui că te încrezi în Isus, şi numai în Isus, pentru mântuire. Atunci de ce eşti tulburat? „Fiindcă am multe griji”, vei răspunde tu. Nu este scris „încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului” (Psalmi 55:22)? Nu spune Scriptura „nu vă îngrijoraţi de nimic ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni si cereri, cu mulţumiri” (Filipeni 4:6)?

Nu poţi să te încrezi în Dumnezeu pentru nevoile tale materiale? „O, aş vrea să pot”, îmi spui tu. Dacă nu poţi să te încrezi în Dumnezeu pentru nevoile pământeşti, cum îndrăzneşti să te încrezi în El pentru cele spirituale? Poţi să crezi că îţi va mântui sufletul şi nu poţi crede că îţi va da câteva binecuvântări? Nu este Dumnezeu îndestulător pentru nevoile tale, sau capacităţile Sale sunt prea limitate? Ai nevoie de alt ochi în afară de Cel care vede orice? Este inima Lui slăbită? A obosit braţul Său? Dacă este aşa, caută-ţi alt Dumnezeu; dar dacă El este infinit, atotputernic, credincios, adevărat şi înţelept, de ce-ţi pierzi timpul căutând un altul?

De ce străbaţi pământul în căutarea unei alte temelii, când Dumnezeu este destul de puternic ca să tină orice greutate pe care ai putea-o tu clădi? Creştine, cum nu se amestecă vinul cu apa, aşa nu se amestecă aurul credinţei cu arama încrederii omeneşti. Aşteaptă-L pe Dumnezeu, şi pune-ţi nădejdea în El. Nu dori curcubetele lui Iona, încrede-te în Dumnezeul lui Iona. Lasă-i pe nebuni să aleagă temelia nisipoasă a încrederii în oameni, iar tu clădeşte pe Stânca Veacurilor, ca unul care vede furtuna.

C.H. Spurgeon

Tu m-ai scos dintre ape

Sunny Tranca

22 Ianuarie

„Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu?” Iov 1:9

Aceasta a fost vicleana întrebare a Satanei la adresa lui Iov, bătrânul înţelept din vechime. Din nefericire, astăzi sunt mulţi oameni cărora li se potriveşte această întrebare, fiindcă ei îl iubesc pe Dumnezeu atunci când El le oferă prosperitatea. Dar dacă le merge rău, renunţă la tot ce înseamnă credinţă şi nădejde. Dacă observă că le merge bine din momentul presupusei lor convertiri, II iubesc pe Dumnezeu în felul lor nedemn; dar, dacă înfruntă greutăţi, se răzvrătesc împotriva Domnului. Dragostea lor este dragostea pentru masă, nu pentru gazdă; pentru pahar, nu pentru Stăpânul casei.

Un adevărat creştin aşteaptă să fie răsplătit în viaţa viitoare pentru greutăţile pe care le îndură aici. Făgăduinţa vechiului legământ este împotrivirea. Să ne amintim cuvintele lui Christos „pe orice mlădiţă care este în Mine şi nu aduce roadă, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce roadă. . ” (Ioan 15:2). Ce se întâmplă cu o mlădiţă care aduce roadă? „0 curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă”. Dacă aduci roadă, va trebui să înfrunţi greutăţi. „Vai”, vei spune, „dar e o perspectivă teribilă!” Dar greutăţile acestea au asemenea rezultate încât creştinul care suferă trebuie să se bucure în necazuri fiindcă, cu cât sunt mai multe necazurile, cu atât este mai mare mângâierea sa în Christos Isus.

Fii sigur că, dacă eşti copilul lui Dumnezeu, nu vei rămâne străin de nefericire. Mai devreme sau mai târziu fiecare lingou de aur trebuie să treacă prin foc. Nu te înspăimânta, ci bucură-te că te aşteaptă vremea roadelor, fiindcă prin intermediul ei vei uita de pământ şi te vei pregăti pentru cer. Vei fi eliberat de constrângerea prezentului şi făcut să doreşti lucrurile veşnice care ţi se vor dezvălui în curând. Când vei simţi că îi poţi sluji bucuros lui Dumnezeu fără să aştepţi nici un beneficiu în viaţa aceasta, te vei bucura de răsplata neasemuită a viitorului.

C.H. Spurgeon

Vii pentru Dumnezeu (2)

Motto: Romani 6/11 „”Tot așa și voi înșivă socotiți-vă morți față
de păcat și vii pentru Dumnezeu, în sus Hristos, Domnul nostru,””Amin.

A fost odinioară întunecime mare
În lumea care are alte rânduieli
Și toți trăiam în pofte înșelătoare,
Dar eram morți în păcat și greșeli.

Ca niște păgâni cu mintea întunecată,
Robiți de plăceri, păcătuiam mereu…
Eram copiii mâniei lipsiți de judecată –
Fără nădejde și fără Dumnezeu.

Și eu eram odată, ca orice păcătos:
Un muribund în acea groap-adîncă…
Acolo m-a găsit Isus care m-a scos
La viață, așezându-mă pe stâncă.

Nici nu puteam fi altfel, căci trăiam
Ca un rob supus al pământeștii firi
Și toate poftele ce-i le împlineam
Stârneau dureri, iscau nenorociri.

Nu aș putea spune că îmi era trăirea
Față de alții, mai dreaptă și mai bună…
Ci, aveam nădejdea falsă și amăgirea
Că unde ni-i dat vom merge împreună.

În mintea mea, voiam să mă ascund
În spatele unei religii neadevărate,
Dar nu făceam decât să mă scufund
În străfundul mocirlei de păcate.

Că era bazată pe lumeștile temeiuri
Acea religie pe care-am moștenit-o
Cu fel de fel de rânduieli și obiceiuri…
Dar fericirea mult visată n-am găsit-o.

Rătăceam în lume de rele împovărat,
Pierdut în beznă mă simțeam distrus…
Dar, dintr-odată, totul s-a schimbat
Din clipa întâlnirii mele cu Isus.

Eu, cel mort în păcat și fărădelege,
De către Domnul vieții am fost găsit…
Mintea mi-a deschis-o să pot înțelege
Că numai lângă Isus pot fi fericit.

El a purtat o cruce grea în spate…
Hulit cu vorbe de ocară și rușine…
Scuipat, bătut, și chinurile toate
Isus le-a îndurat și pentru mine.

El Însuși S-a lăsat să fie omorât –
Mielul ce Sfânt a lui Dumnezeu,
Cel a cărui vină nu a fost decât
Că purta asupra Lui păcatul meu.

El Însuși a murit și moartea mea –
Și în acest fel, și eu am murit,
Omul pământesc acolo se sfârșea
În lutul din care fusese întocmit.

Hristos Isus din morți S-a ridicat
Ca El să nu mai moară niciodată…
Și împreună cu El, și eu am înviat –
El m-a adus la viață adevărată.

El m-a făcut părtaș la binecuvântări –
Și prin harul Său ceresc m-a întărit…
A luat asupra Lui a mele frământări
Și prin credința -n El m-a mântuit.

M-a făcut o zidire nouă plămădită
Și curățită prin sângele stropirii,
Iar inima mea e pe deplin fericită –
Plină de pace și bucuria mântuirii.

El m-a înfiat și m-a numit copilul Lui
Făcându-mi parte de o moștenire a mea,
Neîngăduindu-se vreodată nimănui
Să se poată atinge în vreun fel de ea.

Acum știu unde merg, Isus mi-a spus
Căci sus în ceruri am locul pregătit,
Acolo unde voi fi pentru vecie cu Isus
În cereasca Împărăție fără de sfârșit.

Și Dumnezeu mi-a dat tot ce-i necesar
Să ajung la ținta care-mi stă în față –
Păcatul nu mai e stăpân, eu sunt sub har
Și Duhul lui Hristos mă îndrumă-n viață.

Sunt binecuvântat cu atâția frați –
Părtașii mei în rugăciune și închinare
Și sprijinit de închinători adevărați
Gata să-mi stea alăturea în alergare.

Așa Mântuitorul meu m-a ridicat
Pe când mă afundasem în noroi…
Și pe fiecare în parte ne-a salvat
Că morți am fost oricare dintre noi.

El ne-a înviat în chip duhovnicesc
Ca să ne socotim noi înșine mereu
Morți față de păcat și față de lumesc
Dar vii și plini de râvnă pentru Dumnezeu.

 Ioan Vasiu  

Dă-mi Dragostea !

Când toate rând pe rând au să se strice,
Căci vremuri tot mai rele-s pe pământ,
Pe noi, pe credincioși să nu ne-nfrice
Având speranța dată prin Cuvânt.

Când sfintele valori sunt demontate
Cuvântul va rămâne neschimbat
Lumina Lui, prin toate va străbate
Și-a Lui valori nu vor pieri vreodat’

Credința și Nădejdea vor rămâne
Și Dragostea la fel va rămânea
Pe-acest pământ nicicând nu vor apune
Dar cea mai mare este Dragostea.

O Dragoste, din Cer, Dumnezeiască,
Sublim fior venit din veșnicii
Ce inima o face ca să crească
Cu-atâta dor, mereu te-aștept să vii.

O, Doamne, dă-mi o dragoste mărită
Să pot și eu pe alții să-i iubesc
Și-atunci când nu mi-e calea însorită
Și-atunci când multe piedici întâlnesc,

O, Tată, dă-mi o dragoste-înțeleaptă
Discernământul sfânt să-l dobândesc
Să pot să-ndrept pe mulți pe calea dreaptă
Să pot mereu s-ajut… și să iubesc.

O dragoste atentă, iscusită
Să-mi dai în viața asta de pripas
Celor căzuți, loviți de vreo ispită
Chemarea împăcării să le-o las,

Te rog să-mi dai o dragoste agilă
Pentru acei ce sunt descurajați,
Căci sunt atâția ce-Ți imploră milă…
Să simt cu ei… să fie ascultați,

S-am dragostea ce chiar dacă-i ascunsă
De-acei orbiți, de-a lumii înțelepți,
Intrând pe-acea cărare nepătrunsă
Înspre Lumină, Doamne să-i îndrepți.

Aș vrea să am o dragoste vădită
Să-mi țină-aprins al sufletului dor
Ca-n ziua cea măreață, fericită
Cu-a ei aripi spre Tine ca să zbor,

Și-n palma Ta să stau o veșnicie
Să strălucesc mereu ca și o stea
Mulțumitor că Tu mi-ai dat și mie
Prin harul Tău Isuse, Dragostea.

Iar pentru Har, Nădejde și Credință
Și Dragostea primită de la Tine
Voi ridica un steag de biruință
Pentru minunea ce-ai făcut din mine.

Daniel Hozan

2 Octombrie

„Din pricina nădejdii care vă aşteaptă în ceruri.” Coloseni 1:5

Nădejdea noastră în Christos pentru viitor este izvorul şi sprijinul bucuriei noastre pe pământ. Ea ne va îndemna inimile să se gândească mai des la cer, fiindcă tot ce putem dori este făgăduit acolo. Aici suntem obosiţi şi trudiţi, dar dincolo este tărâmul odihnei, unde truditorul nu va mai asuda şi oboseala va fi alungată pentru totdeauna. Pentru cei obosiţi şi istoviţi, cuvântul odihnă înseamnă cer. Noi suntem întotdeauna pe câmpul de luptă. Suntem atât de ispitiţi dinăuntru, şi atât de chinuiţi de vrăjmaşi în afară, încât nu avem decât puţină pace, sau chiar deloc. Dar în cer ne vom bucura de victorie când steagul va fi înălţat în triumf, sabia va fi pusă în teacă, şi ÎI vom auzi pe Căpitanul nostru spunând: „bine, rob bun şi credincios” Matei 25:21).

Am suferit pierdere după pierdere, dar ne îndreptăm spre ţara nemuririi, unde nu sunt cunoscute mormintele. Aici păcatul ne îndurerează mereu, dar acolo va fi o desăvârşită sfinţenie. Ceea ce mânjeşte nu va intra în cer prin nici un mijloc. Cucuta nu poate răsări în brazdele câmpurilor cereşti. O, nu este o mare bucurie că nu vei fi izgonit pentru totdeauna, că nu vei locui în pustie pentru totdeauna, ci vei moşteni în curând Canaanul? Totuşi, nu îngăduiţi să se spună despre noi că visăm la viitor şi uităm prezentul. Lăsaţi ca viitorul să sfinţească prezentul pentru cea mai bună folosire.

Prin Duhul lui Dumnezeu, speranţa cerului este cea mai puternică forţă pentru producerea virtuţii. Este o fântână de eforturi voioase; este piatra unghiulară a sfinţeniei. Omul care are această speranţă îşi împlineşte lucrul cu putere, fiindcă bucuria Domnului îl întăreşte. El luptă împotriva ispitelor cu ardoare, fiindcă speranţa lumii viitoare înfrânge hoarda duşmanilor. El poate munci fără răsplată prezentă, fiindcă aşteaptă o răsplată în lumea care va veni.

Meditaţii C. H. Spurgeon

31 August

„Se vor încrede în braţul Meu.” Isaia 51:5

În timpurile de severă încercare, creştinul nu se poate încrede în nimic de pe pământ; de aceea, el este sfătuit să se încredinţeze în mâinile lui Dumnezeu. Atunci când barca lui este la capătul puterilor, şi nu poate fi vorba de nici o salvare omenească, trebuie să se încreadă cu totul în providenţa şi grija lui Dumnezeu. Ferice de furtuna care aduce omul pe o asemenea stâncă! Binecuvântat este uraganul care conduce sufletul la Dumnezeu! Uneori nu putem comunica cu Dumnezeu din cauza mulţimii prietenilor. Dar atunci când omul este sărac, lipsit de prieteni, neajutorat şi fără nici o nădejde, aleargă în braţele Tatălui şi este îmbrăţişat cu binecuvântări! Atunci când omul este împovărat cu necazuri atât de urgente şi unice încât nu se pot spune decât lui Dumnezeu, trebuie să fie mulţumitor pentru ele. Va învăţa mai mult despre Domnul atunci decât în orice altă vreme.

O, credinciosule tulburat, necazul care te conduce la Tatăl este unul fericit! Acum că ai un Dumnezeu în care să te încrezi, pune-ţi toată încrederea în El. Nu-ţi dezonora Domnul şi Stăpânul prin temeri şi îndoieli nevrednice; fii tare în credinţă, şi dă slavă lui Dumnezeu. Arată lumii că Dumnezeul tău este mai valoros decât zece mii de lumi. Arată-le bogaţilor că eşti bogat în sărăcia ta atunci când Domnul Isus este Ajutorul tău. Arată-le celor puternici că eşti puternic în slăbiciune atunci când eşti sprijinit de „braţul veşnic” (Deuteronom 33:27). Acum este timpul credinţei şi curajului.

Fii tare şi viteaz, şi este sigur că, aşa cum Domnul a întemeiat cerurile şi pământul, tot El se va slăvi în slăbiciunea ta şi îşi va preamări Numele în necazurile tale. Grandoarea bolţii cereşti ar trebui nimicită dacă cerurile s-ar sprijini pe o coloană vizibilă, şi credinţa ta şi-ar pierde slava dacă s-ar sprijini pe ceva vizibil prin ochii fireşti. Fie ca Duhul Sfânt să te ajute să te odihneşti în Isus In această ultimă zi a lunii.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Psalmul 146

Lăudați cu toți pe Domnul totdeauna!
La El cu laudă suflete să vi!
Cât voi trăi Îl voi lăuda întruna
Pe Dumnezeul meu cât timp voi fi.

Nu căutați la cei mai mari scăpare
Și nu vă-ncredeți într-un muritor
Nu veți găsi la oameni rezolvare
Și nici la fiii lor vre-un ajutor.

Suflarea lor atât de iute trece
Și în pământ se-ntorc fără elanuri
Cu ei odată în mormântul rece,
Le pier aceeași zi mărețe planuri.

Ferice-acel ce ajutor în lume
Îl are pe-a lui Iacov Dumnezeu
Și-ntreaga lui nădejde el și-o pune
În Domnul Dumnezeul său mereu.

El a făcut și ceruri și pământul
Și tot ce e ascuns de ape reci
El a făcut și mările și vântul
A Lui credincioșie ține-n veci.

El, celor asupriți, dreptate face
Și pâine dă celor flămânzi și goi
El izbăvește, lanțul îl desface
Eliberează prinșii de război.

Deschide ochii mâna Lui cea dreaptă
Celor ce de vedere sunt lipsiți
Pe cei încovoiați El îi îndreaptă
Domnu-i iubește pe neprihăniți.

Și pe străini tot Domnu-i ocrotește
El știe cum să liniștească jalea
Pe văduvă și-orfan îi sprijinește
Dar celor răi El le răstoarnă calea.

Da, Domnul pentru veci împărățește
Sioane, Dumnezeu e-a ta tărie
Din veac în veac rămâne și domnește
Veniți, Lăudați pe Domnul pe vecie!

Daniel Hozan

10 Mai

„Dar acum, Hristos a înviat din morţi.” 1 Corinteni 15:20

Întregul sistem al creştinismului se bazează pe faptul că Christos a înviat din morţi, fiindcă „dacă n-a înviat Christos, propovăduirea noastră este zadarnica, şi zadămica este şi credinţa voastră… voi sunteţi în păcatele voastre” (1 Corinteni 15:14, 17). Divinitatea lui Christos exe dovedită prin învierea Sa, de vreme ce El a fost „dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, în ce priveşte duhul sfinţeniei, prin învierea morţilor” Romani 1:4). Dacă El nu ar fi înviat, am fi avut dreptul să ne îndoim de dumnezeirea Sa. Mai mult încă, chiar şi suveranitatea lui Christos depinde de învierea Sa „căci Christos pentru aceasta a murit şi a înviat, ca să aibă stăpânire şi peste cei morţi şi peste cei vii” (Romani 14:9).

Din nou, îndreptăţirea noastră, această binecuvântare a legământului, este legată de victoria triumfătoare a lui Christos asupra morţii şi a mormântului, fiindcă El „a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihănit” (Romani 4:25). Mai mult, nașterea noastră din nou este legată de învierea Sa, fiindcă noi ne-am născut din nou, prin învierea lui Isus Christos din morţi, la o nădejde vie” (1 Petru 1:3). Şi cu siguranţă că învierea noastră din morţi este legată de învierea Sa, fiindcă „dacă duhul Celui ce a înviat pe Isus Christos dintre cei morşi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Isus Christos din morţi, va învia şi în trupurile voastre muritoare, din pricina duhului Său, care locuieşte în voi” Romani 8:11).

Dacă Christos nu a înviat, nici noi nu vom învia; dar dacă El a înviat, atunci cei care au adormit în Christos nu vor pieri, ci vor vedea pe Dumnezeul lor. De aceea, panglica argintie a învierii străbate binecuvântările credinţei, de la naşterea din nou la slava veşnică, şi le leagă pe toate la un loc. Cât de important este, deci, acest fapt, şi cât de mult se va bucura creştinul ştiind că, fără îndoială,

„Cristos a înviat din morţi”.
Făgăduinţele s-au împlinit,
Lucrarea de răscumpărare s-a încheiat,
Dreptatea şi îndurarea s-au unit,
Căci Dumnezeu pe Fiul Său a înviat.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Români de peste tot

Români de peste tot
(Cu-al vostru crez divin)
Nu dați al vostru vot
Străinului destin!

De false teorii
Nicicând nu v-atașați
C-atunci se va-ntări
Nădejdea-n care stați.

Pe-oriunde-ai voștrii pași
Vă vor purta, voi știți
Că-nvingeți uriași
Pe Fiu dacă-L slujiți.

Trăim un timp precar
Cum Cartea vieții -a spus
Când mersul la altar
Vai! Parcă s-a redus.

Prin rugi vă conectați
Cu sfinți din alte zări
Genunchii aplecați
Creează sfinte stări.

Străin vă este locul
Dar singuri nu sunteți
Să nu se stingă focul
Pentru cerești frum’seți!

În orice țară-ați fi
Și-n orice continent
Din Slavă veți primi
Cerescul tratament.

Exemple fiți oricând
În lumea de nevoi
Chiar în necaz cântând
Și chiar în grele ploi.

Războaie iar vor fi
Și valuri de-ncercări
Dar îngeri vor sosi
Cu binecuvântări.

Ați părăsit o țară
Dar nu un crez și-un dor
De a urca pe-o scară
La veșnicul Decor.

Români de peste tot
(Cu-al vostru crez divin)
Predați al vostru vot
La Cel ce-i “Da” și-“Amin”.

George Cornici