Seceta sufletului

Întoarce-mă la inima închinării,
Cum o făceam cumva nu de-demult,
Întoarce-mă Părinte al îndurării,
Seceta sufletului să o-nfrunt,

Căci sufletul îmi e uscat,
Azi nu mai curge Apă Vie,
Îs atât de trit, și-atât de gol,
Mă mir pământul cum de mă mai ține.

M-am lăsat pradă celui rău,
Nimic parcă nu-mi convine,
Trăiesc monotonia zi de zi
Și apoi, Îți cer, iar socoteală Ție.

Când, unde m-am lăsat pierdut,
Când ușa n-am închis-o bine,
Când închinare n-am făcut,
Când Doamne m-am îndepărtat de Tine.

Am uitat să fac plecăciune,
Să vin mereu cu închinăciune,
Pe stradă, în casă, în orice loc,
Să mă-nchin Ție, bun Stăpâne.

Să fac închinăciune în orice zi,
Să aduc lumii un zâmbet de se poate,
Cum m-am pierdut în mărunțișuri,
Și parcă am uitat de toate.

O viață searbădă în zadar,
Iar seceta sufletului tânjește,
Să poată să fie udată iar,
De Apa Vie, ce din Tin’ țâșnește.

Ajută- mă Isuse, să fac închinăciune,
Oricui și-oriunde să pot spune,
Că seceta sufletului mi-ai luat
Și Apă Vie, doar Tu mi-ai dat.

Ajută- mă Isuse să pot da,
Din Apa Vie, ce vine din mână Ta,
Acelor ce cu credința au primit,
Pe Tine ca Mântuitor te-au cunoscut.

Anișoara Sirbu 

Reclame

În Mâna Lui!

Mâna Domnului era cu ei… Fapte 11:21 (a).

Cum în vremuri vechi trăite
Noe corabia își făcea
Și când Domnul ușa a închis
A avut în ce a sta,

Cum în vremuri vechi trăite
Lot sufletul își chinuia
Neuitând de Ziditor,
Neprihănit spre Cer privea,

Cum în vremuri vechi trăite
Daniel persevera,
Și Mâna tare a Celui Veșnic
Orișicând cu El era,

Cum în vremuri vechi trăite
Iosua cel cucernic,
Calea Domnului urmând
A stat tare, ca fiu vrednic,

Cum în vremuri vechi trăite
Iosif n-a pierdut credința,
Și Domnul a fost cu el oricând
Dându-i har și iscusință,

Cum în vremuri vechi trăite
David viața încredința
Celui Sfânt, Atotputernic
Și Cel din Glorii îl veghea,

Cum în vremuri vechi trăite
Pavel, plin de râvnă sfântă
Își iubea Atotstăpânul,
Și azi Domnul ne cuvântă:

Știți în Cine vă încredeți,
La umbra cui, vă odihniți!
În Mâna Lui vă este pasul –
Orice ar fi – în El izbutiți!

El, a imimii bătaie
Respirație și cânt,
Vă iubește și vă poartă
Zi de zi în har cu avânt!

Până când o ușă-n glorii
Va primi pe călători –
Pân’ atunci, Atotstăpânul
Ține-n Braț: fiice, feciori.

Lidia Cojocaru 

Obiceiul de a avea o conştiinţă bună

…o conştiință fără vină față de Dumnezeu şi față de oameni.

Fapte 24:16

Poruncile lui Dumnezeu suni date vieţii Fiului Său din noi; prin urmare, pentru natura umană în care a luat chip Fiul Său, poruncile Sale sunt dificile, dar, îndată ce ascultăm, ele devin extrem de uşoare.Conştiinţa este acea facultate din mine care se raportează la cel mai înalt standard pe care-l cunosc şi-mi spune ce anume trebuie să fac potrivit acelui standard. Ea este ochiul sufletului, privind ori la Dumnezeu, ori la ceea ce ea consideră a fi standardul cel mai înalt. De aceea, conştiinţa vorbeşte diferit în diferiţi oameni. Dacă eu am obiceiul să stau mereu în faţa lui Dumnezeu, conştiinţa îmi va prezenta întotdeauna legea perfectă a lui Dumnezeu şi-mi va arăta ce trebuie să fac. Întrebarea este: voi asculta eu? Trebuie să fac un efort ca să-mi păstrez conştiinţa atât de sensibilă, încât să umblu fără să greşesc. Ar trebui să trăiesc într-o armonie perfectă cu Fiul lui Dumnezeu, astfel încât, în orice împrejurare, duhul minţii mele să fie reînnoit şi să descopăr imediat „care este voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută şi desăvârşită”.

Dumnezeu ne educă întotdeauna până în cele mai mici detalii. Este urechea mea atât de sensibilă, încât să audă şi cea mai înceată şoaptă a Duhului ca să ştiu ce trebuie să fac? „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.” El nu vine cu o voce ca a tunetului; vocea Lui este atât de blândă, încât poate trece uşor neobservată. Singurul lucru care ne păstrează conştiinţa sensibilă la glasul Lui este deprinderea de a fi mereu deschişi înlăuntrul nostru faţă de Dumnezeu. Atunci când apare vreo dispută, curm-o rezolvi? . Nu te întreba: „De ce să nu fac asta?” Ai pornit într-o direcţie greşită. Nu este posibilă nici o discuţie în contradictoriu atunci când vorbeşte conştiinţa. Dacă laşi ca vreun lucru să întunece comuniunea ta interioară cu Dumnezeu, faci asta spre pierzarea ta. Renunţă la acel lucru, oricare ar fi el, şi ai grijă să-ţi păstrezi vederea lăuntrică clară.

Oswald Chambers

Pași spre Înviere

De vrei să calci pe urmele ninsorii
Chiar și-n Aprilie, când din copaci a nins,
Să mergi tăcut, cu sufletul aprins
Căci e omătul cald al Sărbătorii!

E Paștele… ca un sărut divin
Căzut pe fruntea dimineții tale,
Când roua ni se sparge în cristale,
De iarba crudă, câtuși de puțin.

Respiră adânc și crinii noi – născuţi
De dincolo de ziduri și ferestre,
Când nopțile ne scapă din căpestre,
Ca niște murgi, prea tineri și micuți.

Măsor pe umeri un potop de flori
Ce s-au ascuns timide și năuce,
De-un Trandafir, Ce-a sângerat sub cruce,
Sub cerul înțesat cu nori.

Ne-a mai rămas un boț de ziuă albă
Ce pâlpâie în florile de nalbă! …
Iar din altoiul vremii și-al tăcerii,
Au înfrunzit și pașii Învierii!

Viorel Balcan Valentin

Grija faţă de alţii sau ipocrizia din noi înşine

„Dacă vede cineva pe fratele său săvârşind un păcat care nu duce la moarte, să se roage; şi Dumnezeu îi va da viaţă, pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte.”

1 loan 5:l6

Dacă nu suntem atenţi la felul cum lucrează Duhul lui Dumnezeu în noi, vom deveni nişte ipocriţi spirituali. Vedem cum cad alţi oameni și ne transformăm discernământul într-o critică ironică, în loc să-1 transformăm în mijlocire pentru ei. Revelaţia ne este dată nu prin ascuţimea minţii noastre, ci prin înţelegerea directă pe care ne-o dă Duhul lui Dumnezeu şi. dacă nu suntem atenţi la sursa revelaţiei, vom deveni critici cu privire la alţii, uitând ce spune Dumnezeu: „…să se roage şi Dumnezeu îi va da viaţa, pentru cei care n-au săvârşit un păcat care duce la moarte“.

Ai grijă să nu ajungi un ipocrit petrecându-ţi tot timpul încercând să-i îndrepţi pe alţii înainte ca tu însuţi să te închini lui Dumnezeu.Una dintre cele mai subtile poveri pe care Dumnezeu le pune asupra noastră ca sfinţi este această povară a discernământului cu privire la alte suflete. El ne revelează anumite lucruri cu scopul ca noi să aducem povara acestor suflete înaintea Lui şi să ne formăm gândul lui Cristos în legătură cu ele: dacă mijlocim în acest mod.

Dumnezeu spune că ne va da „viaţa pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte”. Aceasta nu înseamnă că Î1 determinăm pe Dumnezeu să accepte gândul nostru, ci înseamnă că noi ne ridicăm până la nivelul la care Dumnezeu ne poate arăta care este gândul Lui cu privire la cel pentru care mijlocim.Vede Isus Cristos munca sufletului Lui în noi? Nu o poate vedea dacă noi nu ne identificăm atât de mult cu El, încât să ajungem să avem perspectiva Lui cu privire la oamenii pentru care ne rugăm. Să învăţăm să mijlocim din toată inima pentru ca Isus Cristos să fie pe deplin mulţumit cu noi ca mijlocitori.

Oswald CHAMBERS

Am să găsesc loc

Am să găsesc loc pentru sufletul meu,
Acolo să mă-nchin Lui Dumnezeu,
Să mă hrănesc din plin cu sfåntul Cuvânt
Şi-n veşnicia de Sus s-ajung curând.

Tăria mea e-n Golgota aprinsă,
Sunt salvat de-a Fiului biruinţă,
Sub braţul Lui puternic sunt ocrotit,
E locul unde n-am teamă de nimic.

Furtuna vremii mi-ar răpi credinţa
Şi m-ar îngropa-n talazuri de-ar putea,
Îzvorul cald din inima curată,
L-ar îngheţa, l-ar nimici de-ndată.

Îmi plânge sufletul, tare mă doare,
Cuvåntul Domnului e alinare!
Dar cei mai mulţi Îl răstălmăcesc cum vor,
Fără frică de sfântul Mântuitor!

O, Tată sfânt mare-i a Ta Iubire!
Pe marea de cristal mă chemi Stăpâne,
Şi-o dulce pace, divină, regală,
Întreaga mea fiinţă o-nfăşoară!

Maria Șopț 

Am doruri și dorințe

Am doruri și dorințe în sufletu-mi flămând,
De-a mă întâlni cu Tine când plec de pe pământ,
Doresc o veșnicie să fiu cu Tine sus,
În Patria măreață, iubitul meu Isus.

Mi-e gândul doar la Tine, la cerul glorios,
La străzile de aur, la Locul sfânt frumos.
La Cetatea eternă, noul Ierusalim,
Unde îngerii cântă un imn măreț, sublim.

Doresc neprihănirea ca să te pot vedea,
Și-o veșnicie întreagă să fiu cu Tine aș vrea.
Vreau să trăiesc frumos să am viața curată,
Și atunci când vei veni, să fiu făr` nici o pată.

O, Doamne vreau în toate să fiu pe placul Tău,
Să pot moșteni cerul, bunule Dumnezeu.
Acesta-mi este dorul, dorința mea fierbinte,
Ajută-mă Isuse să merg tot înainte.

Vreau să fiu plin de Tine, de Duhul Tău cel sfânt,
Exemplu bun în toate cât trăiesc pe pământ.
Iar când ajung Acasă în cerul glorios,
Vreau să primesc cununa, iubitul meu Hristos.

Ica Dragoi

Bucurie neclintită

Dar în toate acestea suntem mai mult decât învingători prin Acela care ne-a iubit.

Romani 8:37

Pavel vorbeşte aici despre lucrurile care par a fi în stare să-l despartă pe cel sfânt de dragostea lui Dumnezeu; dar lucrul remarcabil este că nimic nu poate interveni între dragostea lui Dumnezeu şi cel sfânt. Lucrurile menţionate de Pavel pot interveni şi chiar intervin pentru a strica partăşia sufletului nostru cu Dumnezeu şi a ne îndepărta de El; dar nici unul dintre ele nu se poate interpune între dragostea lui Dumnezeu şi sufletul celui sfânt.

Fundamentul credinţei noastre creştine este minunea dc nepătruns şi nementală a dragostei pe care Dumnezeu ne a arătat-o pe crucea de la Calvar, o dragoste pe care n-o merităm şi nu o vom putea merita vreodată. Pavel spune că acesta este motivul pentru care noi suntem mai mult decât învingători in toate aceste lucruri. extraordinar de victorioşi, cu o bucurie pe care nu am putea-o avea dacă nu ar exista chiar lucrurile care par gata să ne copleşească.Valunle uriaşe, care-l înspăimântă pe înotătorul obişnuit, produc în schiorul nautic bucuria extraordinară de a trece învingător prin ele. Să aplicăm aceasta la propria noastră situaţie. Necazurile, întristările, persecuţiile sunt exact lucrurile care produc în noi o bucurie nemaipomenită; nu trebuie să luptăm împotriva lor. Noi suntem mai mult decât învingători prin El în toate aceste lucruri; nu în ciuda lor, ci în mijlocul lor.

Cel sfant nu cunoaşte niciodată bucuria Domnului în ciuda suferinţelor, ci datorită lor…„Mă bucur în toate aceste suferinţe”, spune Pavel.Bucuria neclintită nu se întemeiază pe ceva trecător, ci pe dragostea Iui Dumnezeu pe care nimic n-o poate schimba. Experienţele vieţii, fie că sunt evenimente teribile sau obişnuite, nu sunt capabile să atingă dragostea lui Dumnezeu care este in Isus Cristos, Domnul nostru.

Oswald CHAMBERS

Copacul toamnei

Mă gândesc, copacul toamna, cât are de suferit
Rămâne o siluetă cu sufletul dezgolit,
Frunzele nici nu-l întreabă dacă ar mai vrea să stea
Și privind copacul nostru, parcă văd povestea mea.

Am avut atâtea toamne când am rămas ca și el:
Fără prietenele frunze, doar eu și vântul stingher
Dar atunci când rămâi singur și când toată lumea pleacă
Poți să-l vezi pe Dumnezeu, mai bine ca niciodată!

N-aveam frunze și nici rod când m-a găsit Dumnezeu
Însă Lui nu i-a păsat, s-a oprit în dreptul meu
Și mi-a spus să cred în El, c-o să-aducă primăvară
Și toții se vor minuna că un ciot rodește iară.

Chiar așa s-a întâmplat cu copacul cel stingher
Primăvara următoare n-a fost unul ca și el!
Toamna prietenii-i spuneam că e bun doar pentru foc,
Însă Dumnezeu i-a spus: am să-te-înfloresc la loc!

Frații mei să știți că viața uneori o toamnă este
Frunzele ne vor pleca fără să ne dea de veste,
Dar de-l ai pe Dumnezeu, nădejdea să nu îți piară
Te va duce într-un loc unde-i veșnic primăvară.

Mirela Olteanu