Secretul devotamentului misionarului

„Căci au plecat pentru dragostea Numelui Lui.” 3 Ioan 7

Domnul nostru ne-a spus cum trebuie să se manifeste dragostea faţă de El. “Mă iubeşti?” “Hrăneşte oile Mele” – identifică-te cu interesul Meu faţă de alţi oameni, nu – identifică-Mă pe Mine cu interesu tău faţă de alţi oameni. I Corinteni 13:4-8 prezintă caracteristicile acestei iubiri – găsim aici modul în care se manifestă dragostea lui Dumnezeu. Dovada dragostei mele pentru Isus este ceea ce se vede în practică, restul sunt doar vorbe sentimentale.

Credincioşia faţă de Isus Cristos este lucrarea supranaturală a Răscumpărării, lucrare realizată în mine de Duhul Sfânt care toarnă în inima mea dragostea lui Dumnezeu; această dragoste lucrează cu eficacitate prin mine oricând vin în contact cu cineva. Eu rămân credincios Numelui Său, chiar dacă orice fapt privit prin prisma gândirii umane ÎI face pe El mincinos şi declară că El nu are mai multă putere decât ceaţa dimineţii.

Secretul devotamentului misionarului constă în a nu se ataşa de nimeni şi de nimic decât de Domnul însuşi, şi nu în a se detaşa de lucruri într-un mod exterior. Domnul nostru a fost în mod uimitor implicat în lucrurile obişnuite ale vieţii; dar a fost detaşat de ele înlăuntrul Său, fiind ataşat doar de Dumnezeu. Detaşarea exterioara este adesea indiciul unei ataşări secrete şi vitale de lucrurile pe care în afară le ţinem la distanţă.

Datoria unui misionar este de a-şi ţine mereu sufletul larg deschis la natura Domnului Isus Cristos. Oamenii pe care-i trimite Domnul nostru în lucrarea Sa sunt oameni obişnuiţi, dar cu un puternic devotament faţă de El, dezvoltat în ei prin lucrarea Duhului Sfânt.

Oswald CHAMBERS

Reclame

Din văi adânci

Din văi adânci de dor nespus
Se-nalță către Tine
Privirea mea, dulce Isus
Iar sufletu-mi spre nepătruns
Se-avântă cu suspine,

Căci, oare cât vei zăbovi
Să vii pe nori de slavă…?
Te-așteaptă azi ai Tăi copii
O clipă mai curând să vii
Fără nicio zăbavă!

Tânjim să-Ți vedem fața Ta
Să stăm doar lângă Tine,
C-aici în lumea asta rea
Nu ne găsim fericirea
Ci doar în Cel ce vine!

Lumea ne dă ce e mai rău
Ocară și rușine,
Dar vrem ca Sfânt Numele Tău
Să umple sufletul mereu
Trăind deplin în Tine!

O, câte lacrimi încă curg
De dor, de așteptare
Căci soarele e în amurg
Dar clipele prea-ncet se scurg
Și luna-abia răsare,

Și vine noaptea de dureri,
Tâlharii dau târcoale…
Iar noi, din sfinte privegheri
Strigăm să ne dai mângâieri
Și-o rază pe cărare

Să vedem lațuri ce se-ntind
Și-obstacolele multe
Care pe-atât de mulți îi prind
Fiindc-aleargă neveghind
Și nu vor să Te-asculte.

Dar cei ce vin cu viața lor
La poala crucii Tale,
Le da o, Doamne, ajutor
Și fii-le Far strălucitor
În nopțile de jale.

Cu lacrimi Te chemăm, cu dor
Prin vers și prin cântare,
Grăbește-Te să vii pe nor
Ca noi, plutind spre Tine-n zbor
Să-Ți cântăm Osanale!

Valentin Ilisoi 

 

Seceta sufletului

Întoarce-mă la inima închinării,
Cum o făceam cumva nu de-demult,
Întoarce-mă Părinte al îndurării,
Seceta sufletului să o-nfrunt,

Căci sufletul îmi e uscat,
Azi nu mai curge Apă Vie,
Îs atât de trit, și-atât de gol,
Mă mir pământul cum de mă mai ține.

M-am lăsat pradă celui rău,
Nimic parcă nu-mi convine,
Trăiesc monotonia zi de zi
Și apoi, Îți cer, iar socoteală Ție.

Când, unde m-am lăsat pierdut,
Când ușa n-am închis-o bine,
Când închinare n-am făcut,
Când Doamne m-am îndepărtat de Tine.

Am uitat să fac plecăciune,
Să vin mereu cu închinăciune,
Pe stradă, în casă, în orice loc,
Să mă-nchin Ție, bun Stăpâne.

Să fac închinăciune în orice zi,
Să aduc lumii un zâmbet de se poate,
Cum m-am pierdut în mărunțișuri,
Și parcă am uitat de toate.

O viață searbădă în zadar,
Iar seceta sufletului tânjește,
Să poată să fie udată iar,
De Apa Vie, ce din Tin’ țâșnește.

Ajută- mă Isuse, să fac închinăciune,
Oricui și-oriunde să pot spune,
Că seceta sufletului mi-ai luat
Și Apă Vie, doar Tu mi-ai dat.

Ajută- mă Isuse să pot da,
Din Apa Vie, ce vine din mână Ta,
Acelor ce cu credința au primit,
Pe Tine ca Mântuitor te-au cunoscut.

Anișoara Sirbu 

În Mâna Lui!

Mâna Domnului era cu ei… Fapte 11:21 (a).

Cum în vremuri vechi trăite
Noe corabia își făcea
Și când Domnul ușa a închis
A avut în ce a sta,

Cum în vremuri vechi trăite
Lot sufletul își chinuia
Neuitând de Ziditor,
Neprihănit spre Cer privea,

Cum în vremuri vechi trăite
Daniel persevera,
Și Mâna tare a Celui Veșnic
Orișicând cu El era,

Cum în vremuri vechi trăite
Iosua cel cucernic,
Calea Domnului urmând
A stat tare, ca fiu vrednic,

Cum în vremuri vechi trăite
Iosif n-a pierdut credința,
Și Domnul a fost cu el oricând
Dându-i har și iscusință,

Cum în vremuri vechi trăite
David viața încredința
Celui Sfânt, Atotputernic
Și Cel din Glorii îl veghea,

Cum în vremuri vechi trăite
Pavel, plin de râvnă sfântă
Își iubea Atotstăpânul,
Și azi Domnul ne cuvântă:

Știți în Cine vă încredeți,
La umbra cui, vă odihniți!
În Mâna Lui vă este pasul –
Orice ar fi – în El izbutiți!

El, a imimii bătaie
Respirație și cânt,
Vă iubește și vă poartă
Zi de zi în har cu avânt!

Până când o ușă-n glorii
Va primi pe călători –
Pân’ atunci, Atotstăpânul
Ține-n Braț: fiice, feciori.

Lidia Cojocaru 

Obiceiul de a avea o conştiinţă bună

…o conştiință fără vină față de Dumnezeu şi față de oameni.

Fapte 24:16

Poruncile lui Dumnezeu suni date vieţii Fiului Său din noi; prin urmare, pentru natura umană în care a luat chip Fiul Său, poruncile Sale sunt dificile, dar, îndată ce ascultăm, ele devin extrem de uşoare.Conştiinţa este acea facultate din mine care se raportează la cel mai înalt standard pe care-l cunosc şi-mi spune ce anume trebuie să fac potrivit acelui standard. Ea este ochiul sufletului, privind ori la Dumnezeu, ori la ceea ce ea consideră a fi standardul cel mai înalt. De aceea, conştiinţa vorbeşte diferit în diferiţi oameni. Dacă eu am obiceiul să stau mereu în faţa lui Dumnezeu, conştiinţa îmi va prezenta întotdeauna legea perfectă a lui Dumnezeu şi-mi va arăta ce trebuie să fac. Întrebarea este: voi asculta eu? Trebuie să fac un efort ca să-mi păstrez conştiinţa atât de sensibilă, încât să umblu fără să greşesc. Ar trebui să trăiesc într-o armonie perfectă cu Fiul lui Dumnezeu, astfel încât, în orice împrejurare, duhul minţii mele să fie reînnoit şi să descopăr imediat „care este voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută şi desăvârşită”.

Dumnezeu ne educă întotdeauna până în cele mai mici detalii. Este urechea mea atât de sensibilă, încât să audă şi cea mai înceată şoaptă a Duhului ca să ştiu ce trebuie să fac? „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.” El nu vine cu o voce ca a tunetului; vocea Lui este atât de blândă, încât poate trece uşor neobservată. Singurul lucru care ne păstrează conştiinţa sensibilă la glasul Lui este deprinderea de a fi mereu deschişi înlăuntrul nostru faţă de Dumnezeu. Atunci când apare vreo dispută, curm-o rezolvi? . Nu te întreba: „De ce să nu fac asta?” Ai pornit într-o direcţie greşită. Nu este posibilă nici o discuţie în contradictoriu atunci când vorbeşte conştiinţa. Dacă laşi ca vreun lucru să întunece comuniunea ta interioară cu Dumnezeu, faci asta spre pierzarea ta. Renunţă la acel lucru, oricare ar fi el, şi ai grijă să-ţi păstrezi vederea lăuntrică clară.

Oswald Chambers

Pași spre Înviere

De vrei să calci pe urmele ninsorii
Chiar și-n Aprilie, când din copaci a nins,
Să mergi tăcut, cu sufletul aprins
Căci e omătul cald al Sărbătorii!

E Paștele… ca un sărut divin
Căzut pe fruntea dimineții tale,
Când roua ni se sparge în cristale,
De iarba crudă, câtuși de puțin.

Respiră adânc și crinii noi – născuţi
De dincolo de ziduri și ferestre,
Când nopțile ne scapă din căpestre,
Ca niște murgi, prea tineri și micuți.

Măsor pe umeri un potop de flori
Ce s-au ascuns timide și năuce,
De-un Trandafir, Ce-a sângerat sub cruce,
Sub cerul înțesat cu nori.

Ne-a mai rămas un boț de ziuă albă
Ce pâlpâie în florile de nalbă! …
Iar din altoiul vremii și-al tăcerii,
Au înfrunzit și pașii Învierii!

Viorel Balcan Valentin

Grija faţă de alţii sau ipocrizia din noi înşine

„Dacă vede cineva pe fratele său săvârşind un păcat care nu duce la moarte, să se roage; şi Dumnezeu îi va da viaţă, pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte.”

1 loan 5:l6

Dacă nu suntem atenţi la felul cum lucrează Duhul lui Dumnezeu în noi, vom deveni nişte ipocriţi spirituali. Vedem cum cad alţi oameni și ne transformăm discernământul într-o critică ironică, în loc să-1 transformăm în mijlocire pentru ei. Revelaţia ne este dată nu prin ascuţimea minţii noastre, ci prin înţelegerea directă pe care ne-o dă Duhul lui Dumnezeu şi. dacă nu suntem atenţi la sursa revelaţiei, vom deveni critici cu privire la alţii, uitând ce spune Dumnezeu: „…să se roage şi Dumnezeu îi va da viaţa, pentru cei care n-au săvârşit un păcat care duce la moarte“.

Ai grijă să nu ajungi un ipocrit petrecându-ţi tot timpul încercând să-i îndrepţi pe alţii înainte ca tu însuţi să te închini lui Dumnezeu.Una dintre cele mai subtile poveri pe care Dumnezeu le pune asupra noastră ca sfinţi este această povară a discernământului cu privire la alte suflete. El ne revelează anumite lucruri cu scopul ca noi să aducem povara acestor suflete înaintea Lui şi să ne formăm gândul lui Cristos în legătură cu ele: dacă mijlocim în acest mod.

Dumnezeu spune că ne va da „viaţa pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte”. Aceasta nu înseamnă că Î1 determinăm pe Dumnezeu să accepte gândul nostru, ci înseamnă că noi ne ridicăm până la nivelul la care Dumnezeu ne poate arăta care este gândul Lui cu privire la cel pentru care mijlocim.Vede Isus Cristos munca sufletului Lui în noi? Nu o poate vedea dacă noi nu ne identificăm atât de mult cu El, încât să ajungem să avem perspectiva Lui cu privire la oamenii pentru care ne rugăm. Să învăţăm să mijlocim din toată inima pentru ca Isus Cristos să fie pe deplin mulţumit cu noi ca mijlocitori.

Oswald CHAMBERS

Am să găsesc loc

Am să găsesc loc pentru sufletul meu,
Acolo să mă-nchin Lui Dumnezeu,
Să mă hrănesc din plin cu sfåntul Cuvânt
Şi-n veşnicia de Sus s-ajung curând.

Tăria mea e-n Golgota aprinsă,
Sunt salvat de-a Fiului biruinţă,
Sub braţul Lui puternic sunt ocrotit,
E locul unde n-am teamă de nimic.

Furtuna vremii mi-ar răpi credinţa
Şi m-ar îngropa-n talazuri de-ar putea,
Îzvorul cald din inima curată,
L-ar îngheţa, l-ar nimici de-ndată.

Îmi plânge sufletul, tare mă doare,
Cuvåntul Domnului e alinare!
Dar cei mai mulţi Îl răstălmăcesc cum vor,
Fără frică de sfântul Mântuitor!

O, Tată sfânt mare-i a Ta Iubire!
Pe marea de cristal mă chemi Stăpâne,
Şi-o dulce pace, divină, regală,
Întreaga mea fiinţă o-nfăşoară!

Maria Șopț 

Am doruri și dorințe

Am doruri și dorințe în sufletu-mi flămând,
De-a mă întâlni cu Tine când plec de pe pământ,
Doresc o veșnicie să fiu cu Tine sus,
În Patria măreață, iubitul meu Isus.

Mi-e gândul doar la Tine, la cerul glorios,
La străzile de aur, la Locul sfânt frumos.
La Cetatea eternă, noul Ierusalim,
Unde îngerii cântă un imn măreț, sublim.

Doresc neprihănirea ca să te pot vedea,
Și-o veșnicie întreagă să fiu cu Tine aș vrea.
Vreau să trăiesc frumos să am viața curată,
Și atunci când vei veni, să fiu făr` nici o pată.

O, Doamne vreau în toate să fiu pe placul Tău,
Să pot moșteni cerul, bunule Dumnezeu.
Acesta-mi este dorul, dorința mea fierbinte,
Ajută-mă Isuse să merg tot înainte.

Vreau să fiu plin de Tine, de Duhul Tău cel sfânt,
Exemplu bun în toate cât trăiesc pe pământ.
Iar când ajung Acasă în cerul glorios,
Vreau să primesc cununa, iubitul meu Hristos.

Ica Dragoi