3 Septembrie

Tu, pe care te iubeşte sufletul meu.” Cântarea Cântărilor 1:7

Este minunat să fii în stare, fără „dacă” sau „dar”, să spui despre Domnul Isus — „Tu, pe care te iubeşte sufletul meu”. Mulţi pot spune despre Isus doar că speră să-L iubească; ei cred că ÎI iubesc, dar numai o experienţă săracă şi superficială va fi multumită să stea aici. Nu ar trebui să îngăduim odihnă sufletelor noastre până nu suntem siguri în această chestiune importantă. Nu trebuie să ne mulţumim cu speranţa superficială că Isus ne iubeşte sau cu părerea că noi ÎI iubim. Sfinţii din vechime nu au vorbit cu dar, dacă, sper şi poate, ci au vorbit clar şi răspicat. „ştiu în Cine am crezut” (2 Timotei 1:12), spunea Pavel. „ştiu că Răscumpărătorul meu este viu” (Iov 19:25), spunea Iov.

Adună cunoştinţe despre dragostea ta pentru Isus, şi nu te mulţumi până când nu poţi vorbi despre interesul tău în El ca despre o realitate, de care ai fost asigurat prin mărturia Duhului Sfânt şi prin sigilarea sufletului tău în credinţă. Adevărata dragoste pentru Christos este lucrarea Duhului Sfânt, şi trebuie să fie împlinită în inimă prin El. El este Agentul, dar motivul logic pentru care ÎI iubim pe Isus se află în El însuşi. De ce îl iubim pe Isus? „Fiindcă El ne-a iubit mai întâi” (1 loan 4:19). Am căpătat viaţă prin moartea Sa; avem pace prin sângele Său. „El, măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi” (2 Corinteni 8:9). De ce îl iubim pe Isus? Din cauza plinătăţii persoanei Sale.

Suntem plini de simţământul frumuseţii Lui, de admiraţie pentru calităţile Lui, şi de conştiinţa infinitei Sale perfecţiuni! Măreţia, bunătatea şi frumuseţea Sa se unesc într-o singură rază, şi încântă sufletul atât de tare încât exclamă: „toată fiinţa îmi este plină de farmec” (Cânt. 5:16). Aceasta este o dragoste binecuvântată, o dragoste care leagă inima cu lanţuri mai fine decât mătasea, şi mai tari decât piatra!

Meditaţii C. H. Spurgeon

23 Iulie

Şi tu erai atunci ca unul din ei. ” Obadia 1:11

Edom era obligat să trateze Israelul cu bunătate frăţească în timp de nevoie, dar oamenii lui Esau şi-au unit forţele cu Esau vrăjmaşii lui Israel. Accentul special se pune în propoziţie pe cuvântul „tu”, ca atunci când Cezar i-a strigat lui Brutus „şi tu Brutus”. O acţiune rea poate să devină şi mai rea din cauza persoanei care a comis-o. Atunci când noi, aleşii favoriţi ai cerului, păcătuim, aducem o ofensă strigătoare, fiindcă suntem atât de favorizaţi. Dacă un înger ar pune mâna pe noi când facem răul, nu ar avea nevoie de altă mustrare decât să ne întrebe „cum, tu? Ce faci tu aici?” Mult iertaţi, mult izbăviţi, mult instruiţi, mult îmbogăţiţi, mult binecuvântaţi – vom îndrăzni noi să întindem mâna spre rău? Doamne fereşte! câteva minute de mărturisire ar fi benefice pentru tine în dimineaţa aceasta, dragă cititorule.

Nu ai fost niciodată atât de rău? La o petrecere de seară unii râdeau la auzul unor glume deşănţate, şi lucrul acesta nu era supărător pentru urechile tale; erai atunci ca unul din ei”. Când se spuneau lucruri grele despre calea Domnului ai păstrat tăcerea; pentru privitori, ai fost şi tu ca unul din ei. Când negustorii lumii vindeau în piaţă şi încheiau afaceri profitabile, nu erai şi tu ca unul din ei? Când urmăreau deşertăciunea, nu erai şi tu la fel de ahtiat de câştig ca şi ei? Există vreo diferenţă între tine şi ei? Vezi vreo diferenţă? iată că adevărul îţi bate la uşă.

Fii cinstit cu sufletul tău, şi asigură-te că eşti „o făptură nouă” (2 Corinteni 5:17) în Christos Isus. Chiar dacă credinţa ta este adevărată, fii atent la umblarea ta creştină, ca să nu se poată spune despre tine: „tu erai atunci ca unul din ei”. Nu vrei să împărtăşeşti pedeapsa lor finală, de ce să fii ca ei? Nu te alătura practicilor lor, ca să nu ai parte de ruina lor. Stai alături de poporul încercat al lui Dumnezeu, şi nu de lume.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Fără Hristos, aș fi sărac

Când știu ce bun a fost Hristos
Și cât de mult m-a ajutat
Când știu cât a fost de milos
Și de unde m-a salvat,
Ar fi prea trist să nu Îl vreau,
Ar fi ceva de condamnat.
De-aceea fără El nu stau,
Și-n inima L-am acceptat.

Nu vreau o viață fără El,
Nu vreau să fiu un lepădat.
Eu vreau să fiu răpit la cer
La Nuntă să fiu invitat.
Degeaba aș avea averi,
Fără de El, aș fi sărac
Aș rătăci pe nicăieri
Și aș ajunge-un depravat.

Nimic nu-mi poate oferi
O bucurie și-o-mplinire.
Căci fără de Hristos ar fi
Numai o tristă amăgire.
Pe lumea aceasta nu există
Trăire fără de Hristos.
Trăirea fără El, e tristă,
Iar sufletul e gol, hidos.

Cum trupul meu cere mâncare
Să poată funcționa corect,
Și sufletul nevoie are
De Creatorul Sfânt și drept.
Altfel, chiar de în trup am viață
Dar sufletul meu ar muri
Aș fi un trist, fără speranță,
Și cu iluzii m-aș hrăni.

Dacă prezența Lui Hristos
Nu e cu mine-ntotdeauna,
Nimic nu mi-ar fi de folos,
Căci m-ar birui furtuna.
De-aceea Îl iubesc pe El,
Căci e cu mine-n orice vreme,
Și prin Cuvânt, Cerescul Miel
Și azi îmi spune: „Nu te teme”

Mă-ncred în El și Îl doresc
Cu sufletul și cu ființa,
Căci doar prin El, eu azi trăiesc
Și doar prin El am biruința.
Îl voi sluji și-L voi urma
Necontenit și fără teamă,
De mâna Lui m-oi ancora,
Căci El mi-a fost Tată și Mamă.

 Nichifor Nicu

26 Iunie

Şi tu ai ajuns ca noi” Isaia 14:10

Cât de mare va fi prăbuşirea celui apostat când îşi va prezenta sufletul în faţa lui Dumnezeu! Cum va putea îndura vocea care îi va spune: „depărtează-te de mine, blestematule; M-ai respins, şi acum te resping şi eu. Te-ai purtat ca o femeie desfrânată, şi te-ai îndepărtat de Mine. Aşa că te izgonesc şi Eu pe veci din prezenţa Mea, şi nu voi avea milă de tine”! Cât de mare va fi ruşinea acestui blestemat în Ziua Judecăţii când, în faţa unei mari mulţimi, îşi va vedea apostazia demascată? Ateii, şi păcătoşii care nu au profesat niciodată religia, se vor ridica de pe paturile lor de foc ca să se uite la el. „Ia te uită la el”, va spune unul. „Va predica Evanghelia în iad?” „Iată-l”, va spune altul. „Îmi spunea că sunt un nelegiuit şi, când colo, el însuşi era un ipocrit!” „Aha!” va spune altul. „Vine un credincios care cântă psalmii — unul care a fost prezent întotdeauna la adunare; unul care se lăuda că are viaţa veşnică, şi uite-l unde a ajuns!”

Nu va fi în oastea satanică o altă zi de bucurie mai mare ca aceea în care demonii vor târî la pierzare sufletul ipocritului. Bunyan a pictat această scenă cu grandoare şi teribilă poezie, zugrăvind drumul înapoi spre iad. Şapte demoni legau nenorocitul cu nouă funii şi’îl târau de pe drumul spre cer, pe care mergea înainte, înapoi pe drumul spre iad. Gândiţi-vă la drumul care duce înapoi spre iad, ipocriţilor care mărturisiţi o credinţă falsă! „Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă” (2 Corinteni 13:5). Priviţi-vă bine starea; vedeţi dacă sunteţi în Christos sau nu.

Este foarte uşor să dai un verdict îngăduitor când este vorba de a te judeca pe tine însuţi; dar, o, fii drept şi caută adevărul. Fii drept cu toţi, dar riguros cu tine însuţi. Aminteşte-ţi, dacă nu eşti pe stâncă, când îţi va cădea casa, „prăbuşirea” îi va fi „mare” (Matei 7:27). Fie ca Domnul să-ţi dea sinceritate, perseverenţă şi-tărie, şi să nu fii întors niciodată din drumul spre Cer.

Meditaţii C. H. Spurgeon

1 Iunie

Astfel, afost o seară si apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi.” Genesa 1:5

A existat această egalitate de la început? Lumina şi întunericul au împărţit tărâmul timpului încă din prima zi? Atunci nu e de mirare că şi eu pot să trec cu atâta uşurinţă de la strălucirea bunăstării la întunericul nenorocirii. Nu voi găsi întotdeauna lumina amiezii nici în ce priveşte sufletul meu, trebuie să mă aştept la anotimpuri de jale în care să plâng după bucuriile de dinainte şi să-L caut pe Cel iubit prin noapte. Nu sunt singur în asta nici pe departe, pentru că toţi aleşii lui Dumnezeu au cântat la un moment dat despre judecată şi milă, despre durere şi izbăvire, despre jale şi bucurie. Aşa a fost aranjat de către Divinitate ca ziua şi noaptea să ististe mereu în creaţia spirituală şi naturală până când vom ajunge în Ţara despre care stă scris: „…în ea nu va mai fi noapte…” (Apocalipsa 21:25).

Poruncile Tatălui nostru sunt bune şi înţelepte. Şi atunci ce e mai bine pentru tine să faci, suflete al meu? Învaţă mai întâi să fii împăcat cu această stare a lucrurilor şi fii gata, asemenea lui Iov, să primeşti de la Domnul şi bune şi rele. Apoi Studiază, ca să te bucuri de toate darurile zilei şi ale nopţii. Laudă-L pe Domnul pentru soarele fericirii atunci când răsare şi pentru îtunericul nopţii atunci când se lasă. Există frumuseţe şi în răsărit, și în apus, cântă despre ea şi preamăreşte-L pe Domnul. Asemenea privighetorii, lasă glasul tău să curgă la orice oră. Crede că noaptea e la fel de folositoare ca şi ziua. Roua harului divin cade din ceruri în timpul nopţii durerii. Stelele promisiunii strălucesc nestingherite în întunericul necazului.

Indiferent ce s-ar întâmpla, continuă să-L slujeşti pe Domnul. Dacă în timpul zilei cuvântul de ordine este munca”, atunci noaptea înlocuieşte-l cu „paza”. Fiecare oră îşi are folosinţa ei, tu continuă să-L slujeşti pe Domnul până când El îţi va apărea în toată gloria Lui. Suflete al meu, noaptea ta de bătrâneţe şi de moarte se apropie, nu te teme de ea, pentru că e parte din zi. Şi Domnul a spus că „…îl va ocroti totdeauna” (Deuteronom 33:12).

Meditaţii C. H. Spurgeon

Daca ai fi fost aici

Daca-ai fi fost aici, n-ar fi murit
Acel pe care il iubeai;
Era bolnav, de ce ai zabovit,
De ce-ai ales ca sa mai stai?

Oare nu stii ce mult Te-am asteptat?
Doar vorba Ti-am trimis sa vii;
Pe-atatia alti bolnavi i-ai vindecat,
Lui viata n-ai putut sa-i tii?

Acuma ai venit, dar e tarziu,
De patru zile e-n mormant,
Si fara el e-atata de pustiu,
Imi este sufletul infrant.

Ai intrebat unde l-am pus, si plangi
Vazandu-ma ca plang si eu,
Si lacrimile-n ochii Tai le frangi,
Si Te-nfiori in duhul Tau.

Apoi,”dati piatra la o parte” zici,
„Doamne, miroase greu”, spun eu,
Privindu-ma, incepi sa imi explici
Ca esti al vietii Dumnezeu.

Si-al invierii. Nu Te-am cunoscut,
Credeam ca esti invatator,
Ca multe lucruri bune ai facut
Si vindecari printre popor.

Ca si Stapan insa ai poruncit
Sa iasa Lazar din mormant,
Si-nfasurat in panze a iesit
Afara, la al Tau cuvant.

O, Doamne, cum, chiar nu e prea tarziu?
Tu ma privesti adanc, si taci.
Mantuitorul meu, acuma stiu
Ce lucruri minunate faci.

Ai zabovit in mod intentionat
Ca slava sa Ti-o pot vedea;
Eu doar l-am vrut pe Lazar vindecat,
Tu insa-ai vrut a-l invia.

Si nu e niciodata prea tarziu
In planul Tau desavarsit,
Caci cine crede-n Tine este viu
Si chiar daca ar fi murit.

Inspirata din Ioan 11:1-45.

Anca Winter 

Haina sufletului

Toți cei care cred că fericirea
Stă ascunsă în avere și în faimă,
Merg pe-o cale de durere,
Care las-o clipă de plăcere,
Dar răpește-a sufletului haină.

Mulți pe lume-au fost și-au căutat
Să tot strângă cum strânge furnica.
Dar apoi, în ziua despărțirii
Au simțit un gust amar al neîmplinirii
Și-au plecat simțind în suflet frica.

Au fost pe lumea asta mari cuceritori
Ce vrut-au lumea-n a lor stăpânire
Dar când ajuns-au la final de viață,
Au fost așa slăbiți, fără speranță
Și au plecat de pe pământ plini de mâhnire.

Și sunt și-acum și sigur vor mai fi,
Oameni cu visuri și gânduri nebune
Dar ei nu știu și nu au înțeles,
Căci în viața-aceasta totul are-un sens
Doar de trăiești după Cuvânt, nu după lume.

Aș vrea să te întreb acum ceva:
Tu pentru ce trăiești această viață?
De o trăiești cu gândul la Hristos
Și pentru cei din jur ești de folos,
Există pentru lume o speranță.

Dar de-o trăiești doar să aduni avere
Și cauți să-ți strângi multă faimă,
Atunci degeaba ai trăit pe lume
Și orice-ar fi și faimă, bani sau nume,
Te vor lăsa fără a sufletului haină.

Căci haina sufletului e toată esența,
De nu o ai, poți declara că ești pierdut.
Aceasta haină e-o mare bogăție
Și fără ea, n-ajungi în veșnicie,
Oricât ai fi de bun și priceput.

Deci, îmbracă-ți sufletul cu haina
Care oferă dreapta siguranță.
Și-atunci când vei pleca în veșnicie,
Această haină s-o ai mărturie,
Că pentru lume tu ai oferit speranță.

Nichifor Nicu

Nu te teme!

Ce-ar putea sa-ți facă omul,
Când de partea ta e Domnul?
Cel ce a facut pământul,
Cerul, stelele și vântul!

Nu te teme turmă mica,
Căci Păstorul te ridică
De-ai slăbit, El te-ntărește
De păcat, te mântuiește.

Ce-ar putea sa-ți facă lutul?
Doar de-ați aminti trecutul,
Care Isus l-a iertat,
Cu-al Său sânge l-a spălat.

Ce-ar putea sa-ți facă omul,
Câtă vreme ești cu Domnul?
Cu tot sufletul iubești
Și-n Cristos te odihnești!

Nu te teme turmă mică,
Chiar de valul se ridică,
Chiar de urlă furios
El, te scapă glorios.

El te duce-n carul Său
Și la bine, și la rău
El te paște-ntr-o pășune,
Unde curg izvoare bune.

Unde iarba e mustoasă,
Cu mireazma sa aleasă,
Cu balsam vindecător,
Plin de dragostre și dor.

I-ar de vine o furtună
Plouă, fulgeră și tună,
Mâna Lui te ocrotește
Și din foc te izbăvește.

Nu te teme turmă mică,
Chiar de groaza te infrică,
I-ar săgeata iute zboară. .
Ești în veci a Lui, comoară!

Alexandru Raneta 

7 Martie

Aveţi credinţă în Dumnezeu.” Marcu 11:22

Credinţa este piciorul cu care sufletul păşeşte pe calea poruncilor. Dragostea poate să facă mersul mai uşor, dar credinţa este cea care poartă sufletul. Credinţa este uleiul care unge roţile devoţiunii şi pune în mişcare sfinţenia. Fără credinţă, roţile se înţepenesc şi tragem din greu. Prin credinţă pot face totul; fără credinţă nu am nici dorinţa nici puterea de a face ceva în slujba Domnului. Dacă vrei să-i găseşti pe cei care îl slujesc cel mai bine pe Dumnezeu, trebuie să-i cauţi printre cei Care au multă credinţă. Credinţa puţină poate să salveze omul, dar nu poate să facă lucruri măreţe pentru Dumnezeu.

Puţin Credinciosul lui Bunyan nu a putut lupta cu Apolion; a fost nevoie de ajutorul Creştinului ca să reuşească. Sărmanul Puţin Credincios nu l-a putut ucide pe Uriaşul Disperare; a fost nevoie de brasul Inimosului ca să învingă monstrul. Puţin Credinciosul Va merge în ceruri, dar adesea este nevoit să se ascundă într-o coajă de nucă, şi adesea pierde tot ce are. Puţin Credinciosul spune „este un drum greu, presărat cu pietre ascuţite şi plin de primejdii; mă tem să merg”, în vreme ce Mult Credinciosul îşi aminteşte făgăduinţa „zăvoarele tale să fie de fier şi de aramă, și puterea ta să ţină cât zilele tale” (Deuteronom 33:25), şi se avântă Curajos.

Disperat, Puţin Credinciosul îşi amestecă lacrimile cu valul, în vreme ce Mult Credinciosul cântă „dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine, şi râurile nu te vor îneca” (Isaia 43:2) şi trece pârâul fără să şovăie. Vreţi să fiţi fericiţi şi mulţumiţi? Vă place credinţa? Vreţi să aveţi credinţa celor veseli şi nu a celor întunecaţi? Dacă da, atunci „aveţi credinţă în Dumnezeu”. Dacă iubeşti întunericul şi îţi place să trăieşti în nefericire, te vei mulţumi să ai puţină credinţă; dar dacă iubeşti lumina soarelui şi vrei să cânţi cântări de biruinţă, cere cu înflăcărare cel mai bun dar: o credinţă mare.

Meditaţii C. H. Spurgeon

17 Ianuarie

Apoi m-am uitat, si iată că Mielul stătea pe muntele Sionului.” Apocalipsa 14:1

Apostolul Ioan a avut privilegiul să privească dincolo de porţile cerului, şi îşi începe descrierea cu „apoi m-am uitat, şi iată că Mielul”. Aceasta arată că obiectivul principal al contemplării sale cereşti era „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). Nimic altceva nu atrage atât de mult atenţia apostolului ca persoana Fiinţei divine, care ne-a răscumpărat cu sângele Său. El este tema imnurilor cântate de sfinţi şi de corurile îngereşti.

Creştini, aceasta este şi bucuria voastră; v-aţi uitat, şi aţi văzut Mielul. Printre lacrimi, ochii voştri au văzut cum Mielul v-a şters păcatele. Bucuraţi-vă, aşadar. Peste puţin, când lacrimile vă vor fi şterse, II veţi vedea pe Mielul lui Dumnezeu pe tronul măririi. Bucuria inimilor voastre se află în tovărăşia zilnică cu Isus. Veţi avea parte de o şi mai mare bucurie în ceruri. Vă veţi bucura de prezenţa Sa. Veţi locui cu El pentru totdeauna. „Apoi m-am uitat, şi iată că Mielul”. Mielul acesta este întreg cerul, fiindcă, aşa cum spunea Rutherford, „Mielul şi Christos sunt unul şi acelaşi lucru”.

Să fii cu Christos înseamnă să fii în cer, şi să fii în cer înseamnă să fii cu Christos. Un prizonier al Domnului a scris într-una din minunatele sale scrisori „O, Domnul meu Isus Christos, dacă aş fi în cer fără tine, m-aş simţi ca în iad; şi dacă aş fi în iad, şi Te-aş avea cu mine, aş crede că sunt în cer, fiindcă Tu eşti tot cerul de care am nevoie. ” Este adevărat, nu-i aşa? Creştini, sufletul vostru nu spune acelaşi lucru?

Nici harpele şi nici cântarea
Nu pot aduce cerul jos,
Fără lumina şi-arătarea
Divinului Isus Christos.

Tot ce ne trebuie ca să fim binecuvântaţi pe deplin este „să fim cu Christos” (Filipeni 1:23).

Meditaţii C. H. Spurgeon