14 Ianuarie

„Dar eu alerg la rugăciune.” Psalmi 109:4

Gurile mincinoase erau gata să sfâşie reputaţia lui David, dar el nu s-a apărat; a prezentat cazul în faţa unei curţi mai înalte şi a pledat în faţa Marelui Rege. Rugăciunea este cea mai sigură metodă de a răspunde cuvintelor de ură. Psalmistul nu s-a rugat cu răceală; el s-a dăruit cu totul rugăciunii — şi-a sfâşiat sufletul şi inima — încordându-şi fiecare nerv şi muşchi, aşa cum a făcut Iacov în lupta cu îngerul. In felul acesta, şi numai în felul acesta, putem ajunge la tronul harului. Aşa cum o umbră nu are putere fiindcă este lipsită de substanţă, rugăciunea unui om care nu îşi descoperă sufletul în agonie şi dorinţă este zadarnică, fiindcă este lipsită de ceea ce îi oferă forţă.

„Rugăciunea fierbinte”, spunea un bătrân om al bisericii, „este ca un tun aşezat în faţa porţilor cerului, obligându-le să se deschidă”. Greşeala cea mai des întâlnită este graba cu care ne lăsăm distraşi. Gândurile noastre hoinăresc încoace şi încolo, şi facem puţine progrese. Ca şi mercurul, mintea noastră nu se poate ţine la un loc, ci se împrăştie în toate părţile. Ce rău mare este acesta! Ne înjoseşte şi, ceea ce este mai grav, îl dezonorează pe Dumnezeul nostru. Ce am crede despre un solicitant dacă, în timp ce se află într-o audienţă la prinţ, se joacă cu penele de la pălărie sau încearcă să prindă o muscă?

Continuitatea şi perseverenţa sunt prezente amândouă în expresia textului nostru. David nu strigă o dată şi apoi se cufundă în tăcere; implorarea lui sfântă continuă până când primeşte binecuvântarea. Rugăciunea nu trebuie să fie un accident, ci o obişnuinţă, o lucrare zilnică, o vocaţie. Aşa cum artiştii se dedică modelelor şi poeţii vocaţiei, noi trebuie să ne consacram rugăciunii. Trebuie să ne scufundăm în rugăciune ca în elementul nostru, şi astfel să ne rugăm „neîncetat”(2 Tesaloniceni 5:17). Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, ca să putem fi din ce în ce mai stăruitori în cerere.

C.H. Spurgeon

23 Decembrie

Prietene, mută-te mai sus.” Luca 14:10

Atunci când harul îşi începe viaţa în suflet, vrem să fim aproape de Dumnezeu, dar cu frică şi cutremur. Sufletul, conştient de vina lui şi umil, tremură din cauza solemnităţii în care se află. Este aruncat la pământ de simţământul măreţiei lui Iehova, în a cărui prezenţă locuieşte. Cu ruşine şi sfială, ocupă cea mai umilă încăpere. Dar mai târziu, după ce creştinul creşte în har, deşi nu uită niciodată solemnitatea poziţiei lui şi nu pierde respectul care trebuie să cuprindă un om credincios în prezenţa lui Dumnezeu care poate crea sau distruge, teama îl părăseşte. Devine veneraţie sfântă, şi nu frică copleşitoare. El este chemat mai sus spre Dumnezeu prin Isus Christos.

Atunci omul lui Dumnezeu, păşind în splendoarea dumnezeirii, îşi acoperă faţa. ca heruvimii cu cele două aripi — sângele şi neprihănirea lui Isus Christos – se apropie de tron cu respect şi se închină în duh. Văzând un Dumnezeu al iubirii, bunătăţii şi îndurării, înţelege legământul caracterului lui Dumnezeu mai bine decât dumnezeirea Sa absolută. El vede în Dumnezeu mai mult bunătate şi mai puţin măreţie, mai mult iubire şi mai puţin maiestate. Plecându-se la fel de umil ca înainte, sufletul se bucură atunci de o mai mare libertate de mijlocire. In timp ce se prosternează în faţa gloriei Dumnezeului Infinit, este susţinut de conştiinţa că se află în prezenţa milei şi iubirii infinite, şi prin aceasta realizează primirea „în Prea Iubitul” (Efeseni 1:6). De aceea, credinciosul este invitat să se mute mai sus şi să-şi exercite privilegiul de se bucura în Dumnezeu şi a se apropia de El cu încredere sfântă, spunând „Ava, Tată” (Romani 8:15).

Vom merge din putere în putere
Crescând în har în fiecare zi
Pân-om ajunge sfânta înviere
Şi Te-om vedea în faţă, ca nişte copii.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Așa că , capul sus!

Nu renunța când viața-i grea
Și simți că sufletul te doare
Căci Dumnezeu cu mâna Sa
Îți dă alin și vindecare.

De câte ori ai fost căzut
Trântit, lovit de valul mării
Dar Dumnezeu nu te-a lăsat
Să fii dat pradă încercării.

Mai ai speranță chiar de ceața
Acoperă in juru-ți tot
Ridică-te și spală-ți fața
Și spune întristării “Stop!”

Mai ai credință, chiar de greul
Lovește-n inimă sau gând
Ridica-ți ochii înspre ceruri
Și luptă-te ca să fii sfânt.

Nu te opri din drumul tău
Pentru o clipă de-ncercare
Căci în curând se va opri
Și vei uita durerea mare.

Ochii sa-ți fi ațintiți
Spre Tatal tău ceresc și sfânt
Amintindu-ți că și El
A suferit pe-acest pământ.

Așa am fost creați
Și asta ne este menirea
Căci doar prin suferință vom
Putea gusta Dumnezeirea.

Dar chiar și-acolo-n suferință
Când parcă toți ne părăsesc
Domnul, El este biruință
Și cu El toate izbutesc.

Așa că, capul sus
Privirea drept în față
Și nu lăsa nici-o problemă
Să îți stingă-a ta speranță.

Acea speranță este Isus
Așa că luptă pentru El
Știind că în ceruri sus
Vei fi cu El, cu Dumnezeu.

Sorin Florica  

20 Noiembrie

Doamne, Tu ai apărat pricina sufletului meu, mi-ai răscumpărat viaţa!” Plângeri 3:58

Observă cât de pozitiv vorbeşte proorocul. El nu spune: „sper, cred, mă gândesc uneori că Dumnezeu apără pricina sufletului meu”. Nu, el vorbeşte despre acest lucru ca despre o chestiune indiscutabilă. „Tu ai apărat pricina sufletului meu”. Să ne scuturăm, deci, prin ajutorul Mângâietorului, de aceste îndoieli şi temeri care ne alungă pacea. Aceasta să fie rugăciunea noastră: vocea aspră şi croncănitoare a bănuielilor şi suspiciunii să fie în stare să vorbească clar, melodios şi plină de siguranţă. Observă cât de recunoscător vorbeşte proorocul, aducând toată slava lui Dumnezeu! Nu este nici un cuvânt care să se refere la el însuşi sau la apărarea sa. El nu atribuie eliberarea sa niciunui om, şi cu atât mai puţin meritelor sale; el spune „Doamne, Tu ai apărat pricina sufletului meu, mi-ai răscumpărat viaţa”.

Creştinul trebuie să cultive un spirit recunoscător; după fiecare eliberare, trebuie să pregătim un cântec pentru Dumnezeul nostru. Pământul trebuie să fie ca un templu, plin de cântările sfinţilor recunoscători, şi fiecare zi trebuie să fie ca o căţuie plină de tămâia înmiresmată a recunoştinţei. Cât de bucuros este Ieremia, arnintindu-şi de bunătatea Domnului! Cât de triumfător îşi înalţă glasul! A fost închis într-o temniţă subterană, şi este considerat un prooroc care plânge; dar, chiar în cartea numită Plângeri, clar ca cântarea Mariei de pe Tabor, triumfător ca imnul Deborei care 1-a întâmpinat pe Barac cu Strigătul victoriei, auzim vocea lui Ieremia înălţându-se spre cer – „Tu ai aparat pricina sufletului meu, mi-ai răscumpărat viaţa”.

Copiii ai lui Dumnezeu, căutaţi o experienţă vitală cu bunătatea Domnului. Când o aveţi, vorbiţi pozitiv despre ea, cântaţi cu recunoştinţă, şi strigaţi biruitor.

Meditaţii C. H. Spurgeon

3 Septembrie

Tu, pe care te iubeşte sufletul meu.” Cântarea Cântărilor 1:7

Este minunat să fii în stare, fără „dacă” sau „dar”, să spui despre Domnul Isus — „Tu, pe care te iubeşte sufletul meu”. Mulţi pot spune despre Isus doar că speră să-L iubească; ei cred că ÎI iubesc, dar numai o experienţă săracă şi superficială va fi multumită să stea aici. Nu ar trebui să îngăduim odihnă sufletelor noastre până nu suntem siguri în această chestiune importantă. Nu trebuie să ne mulţumim cu speranţa superficială că Isus ne iubeşte sau cu părerea că noi ÎI iubim. Sfinţii din vechime nu au vorbit cu dar, dacă, sper şi poate, ci au vorbit clar şi răspicat. „ştiu în Cine am crezut” (2 Timotei 1:12), spunea Pavel. „ştiu că Răscumpărătorul meu este viu” (Iov 19:25), spunea Iov.

Adună cunoştinţe despre dragostea ta pentru Isus, şi nu te mulţumi până când nu poţi vorbi despre interesul tău în El ca despre o realitate, de care ai fost asigurat prin mărturia Duhului Sfânt şi prin sigilarea sufletului tău în credinţă. Adevărata dragoste pentru Christos este lucrarea Duhului Sfânt, şi trebuie să fie împlinită în inimă prin El. El este Agentul, dar motivul logic pentru care ÎI iubim pe Isus se află în El însuşi. De ce îl iubim pe Isus? „Fiindcă El ne-a iubit mai întâi” (1 loan 4:19). Am căpătat viaţă prin moartea Sa; avem pace prin sângele Său. „El, măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi” (2 Corinteni 8:9). De ce îl iubim pe Isus? Din cauza plinătăţii persoanei Sale.

Suntem plini de simţământul frumuseţii Lui, de admiraţie pentru calităţile Lui, şi de conştiinţa infinitei Sale perfecţiuni! Măreţia, bunătatea şi frumuseţea Sa se unesc într-o singură rază, şi încântă sufletul atât de tare încât exclamă: „toată fiinţa îmi este plină de farmec” (Cânt. 5:16). Aceasta este o dragoste binecuvântată, o dragoste care leagă inima cu lanţuri mai fine decât mătasea, şi mai tari decât piatra!

Meditaţii C. H. Spurgeon

23 Iulie

Şi tu erai atunci ca unul din ei. ” Obadia 1:11

Edom era obligat să trateze Israelul cu bunătate frăţească în timp de nevoie, dar oamenii lui Esau şi-au unit forţele cu Esau vrăjmaşii lui Israel. Accentul special se pune în propoziţie pe cuvântul „tu”, ca atunci când Cezar i-a strigat lui Brutus „şi tu Brutus”. O acţiune rea poate să devină şi mai rea din cauza persoanei care a comis-o. Atunci când noi, aleşii favoriţi ai cerului, păcătuim, aducem o ofensă strigătoare, fiindcă suntem atât de favorizaţi. Dacă un înger ar pune mâna pe noi când facem răul, nu ar avea nevoie de altă mustrare decât să ne întrebe „cum, tu? Ce faci tu aici?” Mult iertaţi, mult izbăviţi, mult instruiţi, mult îmbogăţiţi, mult binecuvântaţi – vom îndrăzni noi să întindem mâna spre rău? Doamne fereşte! câteva minute de mărturisire ar fi benefice pentru tine în dimineaţa aceasta, dragă cititorule.

Nu ai fost niciodată atât de rău? La o petrecere de seară unii râdeau la auzul unor glume deşănţate, şi lucrul acesta nu era supărător pentru urechile tale; erai atunci ca unul din ei”. Când se spuneau lucruri grele despre calea Domnului ai păstrat tăcerea; pentru privitori, ai fost şi tu ca unul din ei. Când negustorii lumii vindeau în piaţă şi încheiau afaceri profitabile, nu erai şi tu ca unul din ei? Când urmăreau deşertăciunea, nu erai şi tu la fel de ahtiat de câştig ca şi ei? Există vreo diferenţă între tine şi ei? Vezi vreo diferenţă? iată că adevărul îţi bate la uşă.

Fii cinstit cu sufletul tău, şi asigură-te că eşti „o făptură nouă” (2 Corinteni 5:17) în Christos Isus. Chiar dacă credinţa ta este adevărată, fii atent la umblarea ta creştină, ca să nu se poată spune despre tine: „tu erai atunci ca unul din ei”. Nu vrei să împărtăşeşti pedeapsa lor finală, de ce să fii ca ei? Nu te alătura practicilor lor, ca să nu ai parte de ruina lor. Stai alături de poporul încercat al lui Dumnezeu, şi nu de lume.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Fără Hristos, aș fi sărac

Când știu ce bun a fost Hristos
Și cât de mult m-a ajutat
Când știu cât a fost de milos
Și de unde m-a salvat,
Ar fi prea trist să nu Îl vreau,
Ar fi ceva de condamnat.
De-aceea fără El nu stau,
Și-n inima L-am acceptat.

Nu vreau o viață fără El,
Nu vreau să fiu un lepădat.
Eu vreau să fiu răpit la cer
La Nuntă să fiu invitat.
Degeaba aș avea averi,
Fără de El, aș fi sărac
Aș rătăci pe nicăieri
Și aș ajunge-un depravat.

Nimic nu-mi poate oferi
O bucurie și-o-mplinire.
Căci fără de Hristos ar fi
Numai o tristă amăgire.
Pe lumea aceasta nu există
Trăire fără de Hristos.
Trăirea fără El, e tristă,
Iar sufletul e gol, hidos.

Cum trupul meu cere mâncare
Să poată funcționa corect,
Și sufletul nevoie are
De Creatorul Sfânt și drept.
Altfel, chiar de în trup am viață
Dar sufletul meu ar muri
Aș fi un trist, fără speranță,
Și cu iluzii m-aș hrăni.

Dacă prezența Lui Hristos
Nu e cu mine-ntotdeauna,
Nimic nu mi-ar fi de folos,
Căci m-ar birui furtuna.
De-aceea Îl iubesc pe El,
Căci e cu mine-n orice vreme,
Și prin Cuvânt, Cerescul Miel
Și azi îmi spune: „Nu te teme”

Mă-ncred în El și Îl doresc
Cu sufletul și cu ființa,
Căci doar prin El, eu azi trăiesc
Și doar prin El am biruința.
Îl voi sluji și-L voi urma
Necontenit și fără teamă,
De mâna Lui m-oi ancora,
Căci El mi-a fost Tată și Mamă.

 Nichifor Nicu

26 Iunie

Şi tu ai ajuns ca noi” Isaia 14:10

Cât de mare va fi prăbuşirea celui apostat când îşi va prezenta sufletul în faţa lui Dumnezeu! Cum va putea îndura vocea care îi va spune: „depărtează-te de mine, blestematule; M-ai respins, şi acum te resping şi eu. Te-ai purtat ca o femeie desfrânată, şi te-ai îndepărtat de Mine. Aşa că te izgonesc şi Eu pe veci din prezenţa Mea, şi nu voi avea milă de tine”! Cât de mare va fi ruşinea acestui blestemat în Ziua Judecăţii când, în faţa unei mari mulţimi, îşi va vedea apostazia demascată? Ateii, şi păcătoşii care nu au profesat niciodată religia, se vor ridica de pe paturile lor de foc ca să se uite la el. „Ia te uită la el”, va spune unul. „Va predica Evanghelia în iad?” „Iată-l”, va spune altul. „Îmi spunea că sunt un nelegiuit şi, când colo, el însuşi era un ipocrit!” „Aha!” va spune altul. „Vine un credincios care cântă psalmii — unul care a fost prezent întotdeauna la adunare; unul care se lăuda că are viaţa veşnică, şi uite-l unde a ajuns!”

Nu va fi în oastea satanică o altă zi de bucurie mai mare ca aceea în care demonii vor târî la pierzare sufletul ipocritului. Bunyan a pictat această scenă cu grandoare şi teribilă poezie, zugrăvind drumul înapoi spre iad. Şapte demoni legau nenorocitul cu nouă funii şi’îl târau de pe drumul spre cer, pe care mergea înainte, înapoi pe drumul spre iad. Gândiţi-vă la drumul care duce înapoi spre iad, ipocriţilor care mărturisiţi o credinţă falsă! „Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă” (2 Corinteni 13:5). Priviţi-vă bine starea; vedeţi dacă sunteţi în Christos sau nu.

Este foarte uşor să dai un verdict îngăduitor când este vorba de a te judeca pe tine însuţi; dar, o, fii drept şi caută adevărul. Fii drept cu toţi, dar riguros cu tine însuţi. Aminteşte-ţi, dacă nu eşti pe stâncă, când îţi va cădea casa, „prăbuşirea” îi va fi „mare” (Matei 7:27). Fie ca Domnul să-ţi dea sinceritate, perseverenţă şi-tărie, şi să nu fii întors niciodată din drumul spre Cer.

Meditaţii C. H. Spurgeon

1 Iunie

Astfel, afost o seară si apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi.” Genesa 1:5

A existat această egalitate de la început? Lumina şi întunericul au împărţit tărâmul timpului încă din prima zi? Atunci nu e de mirare că şi eu pot să trec cu atâta uşurinţă de la strălucirea bunăstării la întunericul nenorocirii. Nu voi găsi întotdeauna lumina amiezii nici în ce priveşte sufletul meu, trebuie să mă aştept la anotimpuri de jale în care să plâng după bucuriile de dinainte şi să-L caut pe Cel iubit prin noapte. Nu sunt singur în asta nici pe departe, pentru că toţi aleşii lui Dumnezeu au cântat la un moment dat despre judecată şi milă, despre durere şi izbăvire, despre jale şi bucurie. Aşa a fost aranjat de către Divinitate ca ziua şi noaptea să ististe mereu în creaţia spirituală şi naturală până când vom ajunge în Ţara despre care stă scris: „…în ea nu va mai fi noapte…” (Apocalipsa 21:25).

Poruncile Tatălui nostru sunt bune şi înţelepte. Şi atunci ce e mai bine pentru tine să faci, suflete al meu? Învaţă mai întâi să fii împăcat cu această stare a lucrurilor şi fii gata, asemenea lui Iov, să primeşti de la Domnul şi bune şi rele. Apoi Studiază, ca să te bucuri de toate darurile zilei şi ale nopţii. Laudă-L pe Domnul pentru soarele fericirii atunci când răsare şi pentru îtunericul nopţii atunci când se lasă. Există frumuseţe şi în răsărit, și în apus, cântă despre ea şi preamăreşte-L pe Domnul. Asemenea privighetorii, lasă glasul tău să curgă la orice oră. Crede că noaptea e la fel de folositoare ca şi ziua. Roua harului divin cade din ceruri în timpul nopţii durerii. Stelele promisiunii strălucesc nestingherite în întunericul necazului.

Indiferent ce s-ar întâmpla, continuă să-L slujeşti pe Domnul. Dacă în timpul zilei cuvântul de ordine este munca”, atunci noaptea înlocuieşte-l cu „paza”. Fiecare oră îşi are folosinţa ei, tu continuă să-L slujeşti pe Domnul până când El îţi va apărea în toată gloria Lui. Suflete al meu, noaptea ta de bătrâneţe şi de moarte se apropie, nu te teme de ea, pentru că e parte din zi. Şi Domnul a spus că „…îl va ocroti totdeauna” (Deuteronom 33:12).

Meditaţii C. H. Spurgeon

Daca ai fi fost aici

Daca-ai fi fost aici, n-ar fi murit
Acel pe care il iubeai;
Era bolnav, de ce ai zabovit,
De ce-ai ales ca sa mai stai?

Oare nu stii ce mult Te-am asteptat?
Doar vorba Ti-am trimis sa vii;
Pe-atatia alti bolnavi i-ai vindecat,
Lui viata n-ai putut sa-i tii?

Acuma ai venit, dar e tarziu,
De patru zile e-n mormant,
Si fara el e-atata de pustiu,
Imi este sufletul infrant.

Ai intrebat unde l-am pus, si plangi
Vazandu-ma ca plang si eu,
Si lacrimile-n ochii Tai le frangi,
Si Te-nfiori in duhul Tau.

Apoi,”dati piatra la o parte” zici,
„Doamne, miroase greu”, spun eu,
Privindu-ma, incepi sa imi explici
Ca esti al vietii Dumnezeu.

Si-al invierii. Nu Te-am cunoscut,
Credeam ca esti invatator,
Ca multe lucruri bune ai facut
Si vindecari printre popor.

Ca si Stapan insa ai poruncit
Sa iasa Lazar din mormant,
Si-nfasurat in panze a iesit
Afara, la al Tau cuvant.

O, Doamne, cum, chiar nu e prea tarziu?
Tu ma privesti adanc, si taci.
Mantuitorul meu, acuma stiu
Ce lucruri minunate faci.

Ai zabovit in mod intentionat
Ca slava sa Ti-o pot vedea;
Eu doar l-am vrut pe Lazar vindecat,
Tu insa-ai vrut a-l invia.

Si nu e niciodata prea tarziu
In planul Tau desavarsit,
Caci cine crede-n Tine este viu
Si chiar daca ar fi murit.

Inspirata din Ioan 11:1-45.

Anca Winter