Doar Tu

Sunny Trancă

29 Martie

„L-am strigat, dar nu mi-a răspuns.” Cântarea Cântărilor 5:6

Uneori, rugăciunea aşteaptă la poartă ca un solicitant până când deschide Regele să-i umple inima cu binecuvântările pe care le caută. Când ne dă credinţă, Domnul ne încearcă prin întârzieri. El îngăduie ca vocea slujitorilor Săi să răsune ca un ecou. Ei bat la poarta de aur, dar ea rămâne nemişcată, înţepenită în balamale. Ca şi Ieremia, ei strigă: „Te-ai învăluit cu un nor, ca să nu străbată la Tine rugăciunea noastră” (Plângeri 3:44). Totuşi, adevăraţii sfinţi au aşteptat mult timp un răspuns la rugăciune. Nu din cauză că rugăciunile lor nu ar fi avut putere, sau nu ar fi fost primite; din cauză că Dumnezeu este un suveran care acordă daruri după bunul Său plac.

Dacă vrea ca răbdarea noastră să fie încercată, va face cum doreşte! Cerşetorii nu trebuie să facă pretenţii în ceea ce priveşte timpul, locul sau forma răspunsului. Trebuie însă să nu considerăm întârzierile refuzuri. Notele de plată ale lui Dumnezeu vor fi achitate întotdeauna. Nu trebuie să-i permitem Satanei să ne clatine credinţa arătându-ne rugăciunile fără răspuns. Rugăciunile fără răspuns nu sunt neascultate. Dumnezeu ţine seama de ele; nu sunt foi zburate de vânt, sunt comori în arhivele Regelui. La curtea cerului există un registru în care este înregistrată fiecare rugăciune.

Incercatule credincios, Domnul tău are un căuş în care strânge toate lacrimile de durere şi o carte în care toate suspinele tale sunt numărate. La timpul cuvenit, cererea ta va primi răspuns. Nu poţi să aştepţi puţin? Nu este timpul Domnului mai bun decât timpul tău? In curând El va reveni, spre bucuria sufletului tău, şi vei arunca sacul şi cenuşa îndelungii aşteptări. Te va îmbrăca în purpura şi inul subţire al dorinţelor tale.

C.H. Spurgeon

Creștin înafară, nu între ziduri

Nu cred în creștinsmul închis între ziduri
Și nici nu-mi doresc să fiu prieten cu el.
Prefer să împart cu oameni doar gânduri
Ce-n sufletul lor, zidesc un Betel.

Doar stând pe o bancă, într-o adunare
Zăcând peste mine-o nepăsare morbidă,
Nu-i de folos și-i fără valoare,
E ca în deșert într-o zi mai toridă.

Prefer să alerg, să vestesc din scriptură
Să spun tuturor cât de bun e Hristos.
De-ajut pe un om să scape de ură,
Înseamnă-un câștig și sunt bucuros.

Căci asta ne cere Hristos prin scriptură,
Să mergem în lume predicându-I puterea.
Și cine-L acceptă, Îl spală de zgură
Și-n suflet Îi simte mereu mângâierea.

Aceasta e slujba la care ne cheamă
Și asta-i misiunea oricărui creștin.
Să mergem la luptă-n război, fără teamă,
Să spunem la toți de harul divin.

Nu-i rău nici să mergi să ai părtășie
Cu frații să cânți, să-L înalți pe Hristos.
Însă e trist când ajungi pe stradă-n pustie,
Și-ascunzi creștinismul, devenind rușinos.

De astfel de oameni e plin tot pământul
Avem printre noi destui molipsiți.
De-aceea chiar astăzi e vremea, e timpul,
Din somn mă trezesc, din somn vă treziți.

Să ne împotrivim puternic satanei
Smulgându-i din mână orice suflet furat
Căci Domnul ne-oferă speranța coroanei,
De naștem și noi pentru cer rod bogat.

Căci nu un păstor naște-ntr-o turmă
Ci oile nasc, așa e normal.
Să ne grăbim, să nu rămânem în urmă,
Căci asta cu timpul, devine fatal.

Așa să ne-ajute Hristos pe cărare
S-aducem un rod bogat și frumos.
Ca-n ziua răpirii, atunci, la plecare
S-ajungem în Rai cu al nostru Hristos.

 Nichifor Nicu 

5 Martie

„Zi sufletului meu: „Eu sunt mântuirea ta!”” Psalmi 35:3

Ce mă învaţă aceasta rugăciune preţioasă? Va fi cererea mea din fiecare seară, dar mai întâi îmi va servi drept subiect de meditaţie. Textul mă informează că David avea îndoielile lui; altfel, de ce s-ar fi rugat „zi sufletului meu, «Eu sunt mântuirea Ta»”, dacă nu ar fi avut uneori îndoieli şi temeri? Dacă este aşa, mă simt încurajat că nu sunt singurul sfânt care se plânge de slăbirea credinţei. Dacă David s-a îndoit, nu trebuie să mai concluzionez că nu sunt creştin fiindcă mă îndoiesc. Textul îmi aminteşte că David nu era mulţumit cu îndoielile şi temerile lui. De aceea, s-a îndreptat imediat spre tronul milei ca să se roage pentru asigurarea care valora mai mult decât aurul cel mai preţios.

Şi eu trebuie să caut acceptarea de la Cel iubit. Nu trebuie să mă bucur când dragostea Lui nu este în sufletul meu. Când Mirele este plecat de la mine, sufletul meu trebuie să jelească. învăţ de la David şi faptul că el ştia unde să caute asigurare. A mers la Dumnezeu în rugăciune, strigând „zi sufletului meu, «Eu sunt mântuirea ta»”. Trebuie să petrec timp singur cu Dumnezeu, dacă vreau să am un simţământ clar al iubirii lui Isus. Dacă rugăciunile mele încetează, ochii credinţei se vor închide. Rugăciunea înseamnă cerul; lipsa ei înseamnă lipsa progresului.

Observ că David nu este liniştit fără o asigurare divină „zi sufletului meu”. Doamne, te rog vorbeşte-mi! Nimic altceva nu-1 va mulţumi pe creştin, în afara mărturiei divine. Mai mult, David nu putea să se odihnească dacă asigurarea nu era întemeiată pe prezenţa unei persoane — „Eu sunt mântuirea ta”. Doamne, dacă Tu ai spus asta tuturor sfinţilor şi mie nu mi-o spui, nu înseamnă nimic. Doamne, am păcătuit; nu merit zâmbetul Tău. De abia îndrăznesc să cer, dar o, spune-i sufletului meu, chiar sufletului meu „Eu sunt mântuirea ta”. Ajută-mă să simt în mod prezent, personal, întemeiat şi indiscutabil că eu sunt al Tău şi Tu eşti al meu.

C.H. Spurgeon

Mi-e sufletul de pace plin

Mi-e sufletul de pace plin
Se bucură și-n încercare
Căci e cuprins de-un nou destin
Și de-o iubire jertfitoare.

Era legat în lanțuri grele
Când depărtat a fost de Cer
Dar azi privește către stele
Nu spre un pământesc ungher.

E plin de sfântă fericire
C-a fost din temniță salvat
Și nu mai vrea altă slujire
Ci doar un trai pentru-Mpărat.

Dorește s-aibă părtășie
Cu toți ce merg spre Rai cântând
Și să arate gingășie
Văzând pe călători plângând.

Mi-e sufletul cuprins de-avântul
Ce-mi dă aripi spre Paradis
Să pot să nu-mi calc Legământul
Ci să-mplinesc tot ce e scris.

Cu cea mai sfântă mulțumire
Oricând, Isuse, Te urmez
Mi-ai pus în suflet împlinire
Ca dragostea-Ți s-o promovez.

George Cornici

3 Februarie

 „Spune-mi… unde îţi paști oile, unde te odihneşti la amiază? ”

Cântarea Cântărilor 1:7 Aceste cuvinte exprimă dorinţa credinciosului de a-L urma pe Christos şi dorul său de părtăşie cu EL. Unde-ți paşti oile? In casa Ta? Merg şi eu, dacă te găsesc acolo. In rugăciune personală? Mă voi ruga neîncetat. In Cuvântul Tău? Le voi păzi cu scumpătate. Spune-mi unde le hrăneşti, fiindcă oriunde merge Păstorul, oile II urmează; nimeni altcineva nu le poate împlini nevoile. Eu nu pot fi mulţumit cu nimic altceva. Sufletul meu flămânzeşte şi însetează după prezenţa Ta înviorătoare.

„Unde te odihneşti la amiază?” Fie că este dimineaţă sau amiază, singurul loc de odihnă este alături de Tine şi iubita Ta turmă. Odihna sufletului meu trebuie să fie o odihnă binecuvântată, şi numai la Tine o pot afla. Unde se află umbra stâncii? De ce să nu mă odihnesc acolo? „Căci de ce să umblu ca o rătăcită pe la turmele tovarăşilor tăi?” (Cânt. 1:7). Tu ai tovarăşi — de ce să nu fiu şi eu unul dintre ei? Satana îmi spune că sunt nevrednic, dar întotdeauna am fost aşa. Totuşi, Tu mă iubeşti de mult; de aceea, nu cred că nevrednicia mea poate fi o barieră în calea tovărăşiei noastre.

E adevărat că sunt slab în credinţă şi gata să cad, dar chiar slăbiciunea mea mă îndeamnă să fiu întotdeatitta acolo unde îţi hrăneşti turma, ca să fiu întărit şi păzit lângă izvoarele de apă. De ce să plec de lângă Tine? Nu am nici un motiv să plec, am mii de motive să rămân, fiindcă Isus mă cheamă să vin. Dacă mă lasă o clipă, este numai ca să mă facă să-I doresc prezenţa. Când mă va vedea că sufăr fiindcă sunt singur, mă va duce din nou la staul, acolo unde mieii turmei Sale sunt feriţi de arşiţa soarelui.

C.H. Spurgeon

1 Februarie

„Dragostea ta pentru mine era minunată.” 2 Samuel 1:26

Vino, cititorule, şi haidem să vorbim despre dragostea minunată, nu a lui Ionatan, ci a lui Isus. Nu vom spune ceva ce nu s-a mai spus, ci lucruri pe care le-am simţit şi gustat. Dragostea Ta pentru mine, Isuse, a fost minunată atunci când rătăceam departe, purtat de dorinţele trupului şi minţii. Dragostea Ta m-a ajutat atunci să nu comit „păcatul de moarte” (Romani 6:16) şi să mă opresc înainte de a mă distruge cu totul. Dragostea Ta a oprit securea Dreptăţii care spunea: „Taie-1! de ce să mai facă umbră pământului degeaba?” Dragostea Ta m-a călăuzit în pustie, m-a dezbrăcat şi m-a făcut să simt vinovăţia păcatului şi povara remuşcărilor.

Dragostea Ta mi-a vorbit blând când am căzut de oboseală — „ Veniţi la Mine… si vă voi da odihnă” (Matei 11:28). O, cât de nepătată a fost dragostea Ta, să-mi poată spăla sufletul murdar, pătat de sângele naşterii şi înnegrit de cenuşa păcatului, şi să-1 facă alb ca zăpada şi pur ca lâna mieilor. Ţi-ai arătat dragostea când mi-ai şoptit: „Sunt al tău şi tu eşti al Meu”. Cuvintele Tale au fost atât de blânde când mi-ai spus: „Căci Tatăl însuşi vă iubeşte” (Ioan 16:27).

Şi cât de dulci au fost momentele când mi-ai declarat „dragostea Duhului” (Romani 15:30). Sufletul meu nu va uita niciodată vremurile în care mi te-ai arătat A avut Moise adăpostul lui în stâncă în momentul în care a văzut spatele Dumnezeului Său? Am avut şi noi adăposturile noastre atunci când am văzut slava lui Dumnezeu în persoana lui Isus. Şi-a amintit David de urmele caprei sălbatice, de ţinutul Iordanului şi de înălţimile Hermonului? Putem să ne amintim şi noi locurile dragi, la fel de binecuvântate ca acestea. Doamne Isuse, dăruieşte-ne o dovadă nouă a dragostei Tale, ca să începem luna cu bine. Amin.

C.H. Spurgeon

14 Ianuarie

„Dar eu alerg la rugăciune.” Psalmi 109:4

Gurile mincinoase erau gata să sfâşie reputaţia lui David, dar el nu s-a apărat; a prezentat cazul în faţa unei curţi mai înalte şi a pledat în faţa Marelui Rege. Rugăciunea este cea mai sigură metodă de a răspunde cuvintelor de ură. Psalmistul nu s-a rugat cu răceală; el s-a dăruit cu totul rugăciunii — şi-a sfâşiat sufletul şi inima — încordându-şi fiecare nerv şi muşchi, aşa cum a făcut Iacov în lupta cu îngerul. In felul acesta, şi numai în felul acesta, putem ajunge la tronul harului. Aşa cum o umbră nu are putere fiindcă este lipsită de substanţă, rugăciunea unui om care nu îşi descoperă sufletul în agonie şi dorinţă este zadarnică, fiindcă este lipsită de ceea ce îi oferă forţă.

„Rugăciunea fierbinte”, spunea un bătrân om al bisericii, „este ca un tun aşezat în faţa porţilor cerului, obligându-le să se deschidă”. Greşeala cea mai des întâlnită este graba cu care ne lăsăm distraşi. Gândurile noastre hoinăresc încoace şi încolo, şi facem puţine progrese. Ca şi mercurul, mintea noastră nu se poate ţine la un loc, ci se împrăştie în toate părţile. Ce rău mare este acesta! Ne înjoseşte şi, ceea ce este mai grav, îl dezonorează pe Dumnezeul nostru. Ce am crede despre un solicitant dacă, în timp ce se află într-o audienţă la prinţ, se joacă cu penele de la pălărie sau încearcă să prindă o muscă?

Continuitatea şi perseverenţa sunt prezente amândouă în expresia textului nostru. David nu strigă o dată şi apoi se cufundă în tăcere; implorarea lui sfântă continuă până când primeşte binecuvântarea. Rugăciunea nu trebuie să fie un accident, ci o obişnuinţă, o lucrare zilnică, o vocaţie. Aşa cum artiştii se dedică modelelor şi poeţii vocaţiei, noi trebuie să ne consacram rugăciunii. Trebuie să ne scufundăm în rugăciune ca în elementul nostru, şi astfel să ne rugăm „neîncetat”(2 Tesaloniceni 5:17). Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, ca să putem fi din ce în ce mai stăruitori în cerere.

C.H. Spurgeon

23 Decembrie

„Prietene, mută-te mai sus.” Luca 14:10

Atunci când harul îşi începe viaţa în suflet, vrem să fim aproape de Dumnezeu, dar cu frică şi cutremur. Sufletul, conştient de vina lui şi umil, tremură din cauza solemnităţii în care se află. Este aruncat la pământ de simţământul măreţiei lui Iehova, în a cărui prezenţă locuieşte. Cu ruşine şi sfială, ocupă cea mai umilă încăpere. Dar mai târziu, după ce creştinul creşte în har, deşi nu uită niciodată solemnitatea poziţiei lui şi nu pierde respectul care trebuie să cuprindă un om credincios în prezenţa lui Dumnezeu care poate crea sau distruge, teama îl părăseşte. Devine veneraţie sfântă, şi nu frică copleşitoare. El este chemat mai sus spre Dumnezeu prin Isus Christos.

Atunci omul lui Dumnezeu, păşind în splendoarea dumnezeirii, îşi acoperă faţa. ca heruvimii cu cele două aripi — sângele şi neprihănirea lui Isus Christos – se apropie de tron cu respect şi se închină în duh. Văzând un Dumnezeu al iubirii, bunătăţii şi îndurării, înţelege legământul caracterului lui Dumnezeu mai bine decât dumnezeirea Sa absolută. El vede în Dumnezeu mai mult bunătate şi mai puţin măreţie, mai mult iubire şi mai puţin maiestate. Plecându-se la fel de umil ca înainte, sufletul se bucură atunci de o mai mare libertate de mijlocire. In timp ce se prosternează în faţa gloriei Dumnezeului Infinit, este susţinut de conştiinţa că se află în prezenţa milei şi iubirii infinite, şi prin aceasta realizează primirea „în Prea Iubitul” (Efeseni 1:6). De aceea, credinciosul este invitat să se mute mai sus şi să-şi exercite privilegiul de se bucura în Dumnezeu şi a se apropia de El cu încredere sfântă, spunând „Ava, Tată” (Romani 8:15).

Vom merge din putere în putere
Crescând în har în fiecare zi
Pân-om ajunge sfânta înviere
Şi Te-om vedea în faţă, ca nişte copii.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Așa că , capul sus!

Nu renunța când viața-i grea
Și simți că sufletul te doare
Căci Dumnezeu cu mâna Sa
Îți dă alin și vindecare.

De câte ori ai fost căzut
Trântit, lovit de valul mării
Dar Dumnezeu nu te-a lăsat
Să fii dat pradă încercării.

Mai ai speranță chiar de ceața
Acoperă in juru-ți tot
Ridică-te și spală-ți fața
Și spune întristării “Stop!”

Mai ai credință, chiar de greul
Lovește-n inimă sau gând
Ridica-ți ochii înspre ceruri
Și luptă-te ca să fii sfânt.

Nu te opri din drumul tău
Pentru o clipă de-ncercare
Căci în curând se va opri
Și vei uita durerea mare.

Ochii sa-ți fi ațintiți
Spre Tatal tău ceresc și sfânt
Amintindu-ți că și El
A suferit pe-acest pământ.

Așa am fost creați
Și asta ne este menirea
Căci doar prin suferință vom
Putea gusta Dumnezeirea.

Dar chiar și-acolo-n suferință
Când parcă toți ne părăsesc
Domnul, El este biruință
Și cu El toate izbutesc.

Așa că, capul sus
Privirea drept în față
Și nu lăsa nici-o problemă
Să îți stingă-a ta speranță.

Acea speranță este Isus
Așa că luptă pentru El
Știind că în ceruri sus
Vei fi cu El, cu Dumnezeu.

Sorin Florica