Când greul te apasă

Când greul te apasă, și parcă nu- poți spune
Atunci ca niciodată, spune-i Lui în rugăciune.
Isus te înțelege, cum nimeni n-ar putea
Nici tată, mamă, prieten, oricât de mult ar vrea.

El vede suferința, El vede și durerea
La vremea potrivită, ți -aduce mângăierea
Așteaptă în tăcere, așteptă, ai răbdare,
Căci doar așa primi-vei biruință-n încercare.

Nu te uita la valuri și nici la zidul tare
Ce parcă-n minte-adesea ridică o ‘ntrebare:
„O până când Isuse, va trebui să- ‘ndur
Ocară și rușine, chiar de la cei din jur?”

„O, da, o nu te teme, încă puțin de așteptat.
Mai plângi, mai rabdă-o clipă, căci de tine n-am uitat.
Eu cântăresc durerea și lacrimi îți adun,
Dar tu mereu veghează, ca un străjer pe turn.”

Așa îți spune Domnul, acel ce te-a ‘ntocmit:
„Voi fi cu tine-n vale, în locul cel umbrit
De-aceea nu ai teamă și nu te- ‘ngrijora
Căci vine izbăvirea și -atunci vei spune așa:

„Slăvit să fii Isuse, că -n ceasul cel mai greu
Ai stat mereu cu mine, deși nimic sunt eu.
Dar prin jertfa din Calvar, și prin sângele -ți divin
Recunosc că tot ce am și tot ce sunt e doar prin Tin’.”

O clipă mai degrabă, aș vrea să te slăvesc
Căci îmi vei da putere deplin să biruiesc
Și voi cânta o laudă, Dumnezeului Prea’ nalt
Că în toate cu iubire, mâna Lui m-a ‘nconjurat.

Birjac Ovidiu 

Plecați în rugăciune Doamne

Plecați în rugăciune Doamne
Cu mâinile spre cer întinse
Te asteaptă iar ai tăi copii
Cu inimile in piept aprinse.

Se apropie incet a zilei zori
Puțin, puțin a mai rămas
O Doamne dă-ne azi putere
Să biruim cu toți al nopții ceas.

Mulți dintre noi au ațipit pe cale
Sătui parcă de atâta așteptat
Iar candele se sting pe rând
Și lumea-i cufundată în păcat.

Dorim trezire petru noi o Tată
Atinge-ne cu sfântul tău cuvânt
Ne-am saturat de amorțeală
Ridică-ne din nou prin Duhul Sfânt.

Aprinde-ne Doamne din nou făclia
Și pune iar in noi ceresc avânt
Să ducem evanghelia mai departe
Să o vestim cu drag pe-ntreg pământ.

Iar când pe nori cu slavă și mărire
La noi din nou tu Doamne ai să vii
Cu toții vrem ca să zburăm spre casa
Ce Tu ne-ai pregatit-o in veșnicii.

Dinu Ciolte

26 Noiembrie

Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta.” Eclesiastul 9:10

„Tot ce găseşte mâna ta să facă” se referă Ia lucruri posibile. Sunt multe lucruri pe care le-am putea face, şi nu le facem niciodată. Ar fi bine dacă aceste lucruri ar rămâne numai în mintea noastră, dar, dacă vrem să fim folositori, nu trebuie să ne mulţumim să facem planuri şi să vorbim despre ele. Trebuie să îndeplinim în mod practic tot ce pot să facă mâinile noastre. O faptă bună este mai valoroasă decât o mie de teorii geniale. Să nu aşteptăm ocazii mai bune, sau lucrări deosebite, ci să facem lucrurile pe care le avem de făcut în fiecare zi.

Nu avem alt timp de trăit Trecutul s-a dus; viitorul nu a venit încă. Nu vom avea niciodată alt timp în afară de prezent. Nu aştepta ca experienţa ta să ajungă la maturitate, şi apoi să-L slujeşti pe Dumnezeu. Doreşte-ţi să rodeşti acum. Slujeşte-L pe Dumnezeu acum, dar ai grijă de felul în care îţi îndeplineşti munca: ,fă cu toată puterea ta”. Fă-o imediat Nu-ţi irosi viaţa gândindu-te la ceea ce plănuieşti să faci mâine, de parcă aşa ţi-ai putea ascunde lenea de azi. Nici un om nu-L slujeşte pe Dumnezeu făcând lucrurile mâine. Dacă II onorăm pe Christos şi suntem binecuvântaţi, acest lucru se întâmplă prin ceea ce facem azi.

Orice ai face pentru Christos, pune-ţi tot sufletul. Nu-I oferi o treabă de mântuială, făcute când şi când. Când II slujeşti, slujeşte-L cu tot sufletul tău, cu toată inima ta şi cu toată puterea ta. Unde se află puterea creştinului? Nu în el însuşi, fiindcă el este slab. Puterea Lui se află în Domnul oştirilor. Să căutăm deci ajutorul Domnului; să-1 căutăm cu rugăciune şi credinţă, şi, după ce am făcut „tot ce găseşte mâna”, să aşteptăm binecuvântarea Domnului. Astfel, ceea ce am făcut va fi bun şi îşi va îndeplini scopul.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Oriunde intră Isus

Motto: Matei 21/10-11 „”Când a intrat în Ierusalim, toată
cetatea s-a pus în mișcare și fiecare zicea: ‘Cine este acesta? ‘
‘Este Isus, Prorocul, din Nazaretul Galileii’, răspundeau noroadele.

La vestea că vine la Templu Isus
Toată cetatea-n mișcare s-a pus…
Preoții și cărturarii întrebau cu mirare:
‘Cine-i Acesta? ‘ Și câtă frământare
Auzind răspunsul noroadelor Iudeii:
‘E Isus, Prorocul, din Nazaretul Galileii’!

Noroadele-L urmează, mereu Îl însoțesc,
Însă Îl cunosc pe Isus în felul lor lumesc…
Sunt noroadele acelea cărora le-a spus
Isus la Capernaum când după El s-au dus:
‘Voi nu Mă căutați pentru că ați văzut
Acele semne și minuni ce s-au făcut,
Ci pentru că ați primit și ați mâncat
Din pâinile acelea și toți v-ați săturat. ‘

Că ele au văzut minunile de El înfăptuite,
Niște minuni nemaivăzute și nemaiauzite
Cu feluriți bolnavi ce-au fost tămăduiți,
Duhuri rele scoase din oameni îndrăciți…
Cu surzi care aud și muți care vorbesc
Și slăbănogi și ciungi ce se-însănătoșesc…
Cu orbii care văd, cu leproșii vindecați,
Cu șchiopii care umblă sau morții înviați.

‘Vine Isus! Vine Isus! ‘ E vestea cea mare
Și întreaga cetate se pune-n mișcare,
Că unde intră Isus, în prezența Lui sfântă
Lucrurile se mișcă și toate se frământă…
Isus intră în Templu și-i scoate pe rând
Afară pe aceia ce cumpără și vând;
Cu biciul de ștreanguri îi scoate pe toți
Care intraseră-n Templu să facă negoț…
Răstoarnă mesele schimbătorilor de lei
Și scaunele celor ce vând porumbei
Zicându-le: ‘Voi ați făcut cu îngâmfare
O peșteră de tâlhari din Casa de închinare,
Din Casa de rugăciune a Tatălui Meu –
Din Templul cel sfânt a lui Dumnezeu’

Ori în Casa de rugăciune, și-n orice adunare
Rânduielile care-s lumești aduc tulburare,
Că nu-i casa de negoț a unor negustori
Ci, locul de închinare pentru închinători
Adevărați, care se închină mereu și mereu
În duh și adevăr slăvind pe Dumnezeu.

Aici nu este locul de lucruri străine
Ci totul se supune rânduielii divine,
Fără ‘mese și scaune’ din lume aduse
Fixate-n niște datini și dogme impuse…
Fără ‘porumbeii’ aduși din altă parte
De fățarnici care vând iluzii deșarte…
Că orice rânduire care nu vine de sus
De la Dumnezeu Tatăl prin Domnul Isus,
Vine de la vrăjmașul acela care mereu
Caută să strice lucrarea lui Dumnezeu,
Tulburând cu niște lucruri ce par de folos
Pe cei ce sunt chemați să fie-ai lui Hristos;
Și reușind adesea pe mulți să-i ispitească
Cu felurite obiceiuri de sorginte lumească
Plecându-le inima spre lucruri ce pier –
În loc să își strângă o comoară în cer.

Dar unde intră Isus, cu puterea Lui divină,
Toate lucrurile ascunse le scoate la lumină,
Că numai în lumina Lui se vede totdeauna
Ce-i bine și ce-i rău, adevărul și minciuna,
Răsturnând acele dogme și datini obișnuite
Cât ar fi ele de vechi, cât ar fi de întărite…

Și atunci când într-o inimă intră Hristos
Vechiul este răsturnat și afară e scos
Cu toată rânduiala de natură lumească,
Căci El este Sfânt și vrea să locuiască
Într-o inimă curată, și de aceea va face
Toate lucrurile noi, în lumină și pace,
Ca prin aceste lucruri noi să trăim
Și Isus nu ne cere decât să-i dăruim
O inimă curată și cu credință deplină,
O inimă neprihănită care să fie plină
De dragoste și îndurare, de multă bucurie,
De smerenie și blândețe și de credincioșie…
Să fie mereu însoțite de un duh credincios –
Să aibă ca pecete mireasma lui Hristos.

Ioan Vasiu

Cine sunt eu de mă iubești

Când dimineața ochii îmi deschid,
Ii mulțumesc lui Dumnezeu,
Că am putut din pat să mă ridic,
Să văd un tandru răsărit,
Și sufletu mi-l duc în apogeu …

In apogeu, imi inchid ochii inapoi,
Si-L vad pe Bunul Dumnezeu
Cum ma atinge, am fiori,
Cine sunt eu ca sa-mi oferi
O dragoste de Dumneze, cine sunt eu ?

Cine sunt eu sa Te gandesti la mine?
Cine sunt eu sa ma iubesti?
Cine sunt eu, ca pentru mine
Ai dat sa moara in suspine,
Un Fiu din slavile Ceresti?

Si-asa in linistea divina,
In zorii acestei dimineti,
Eu ma aplec in rugaciune,
Iar sufletul meu in suspune,
Placat pe veci el va ramane,
Dragostei Dumnezeiesti.

Ana Onofrei 

1 Noiembrie

Biserica din casa ta.” Filimon 2

Există o biserică în casa ta? Sunt părinţii, copiii şi prietenii membrii ei, sau mai sunt unii neconvertiţi? Să ne oprim aici şi să ne întrebăm fiecare: sunt eu membru al bisericii din casa aceasta? Cum saltă de bucurie inima tatălui şi cum se umplu de lacrimi ochii mamei ştiind că toţi cei mici sunt mântuiţi! Să ne rugăm pentru această îndurare până când o primim de la Domnul. Probabil că cel mai drag obiect al dorinţelor lui Filimon era să fie mântuită toată casa, dar nu i-a fost garantată la începu pe deplin. Avea un sclav răzvrătit, Onisim, care, după ce 1-a supărat, a fugit din slujba lui. Rugăciunile stăpânului l-au urmat, totuşi, şi, în cele din urmă, fiindcă Dumnezeu a rânduit, Onisim a fost condus să-1 audă pe Pavel predicând. Inima lui a fost atinsă, şi el s-a întors la Filimon, nu doar ca rob credincios, ci ca frate iubit, adăugând un alt membru la biserica din casa lui Filimon.

Există vreun membru neconvertit care lipseşte în dimineaţa aceasta? Înălţaţi rugăciuni speciale pentru ca, la întoarcere, să bucure toate inimile cu vestea bună a lucrării harului! Există vreo persoană neconvertită prezentă? Să ia parte la rugăciunea aceasta fierbinte. Dacă există o asemenea biserică în casa ta, rânduieşte-o bine, şi învaţ-o să se poarte ca sub privirea lui Dumnezeu. Acţionează în lucrurile obişnuite ale pietii cu sfinţenie, răbdare, bunătate şi integritate. De la o biserică se aşteaptă mai mult decât de la o familie obişnuită, închinarea familiei trebuie să fie, într-un asemenea caz, mai sinceră şi mai devotată.

Dragostea dinăuntru trebuie să fie caldă şi neclintită, şi purtarea din afară mai sfinţită şi mai creştinească. Nu trebuie să ne temem că numărul mic al membrilor ne va îndepărta de pe lista bisericilor, fiindcă Duhul Sfânt a înregistrat o farnilie-biserică în cartea de aducere aminte. Ca biserică, să ne apropiem de Capul bisericii universale, şi să-I cerem să ne dea darul de a străluci în faţa oamenilor spre slava numelui Său.

Meditaţii C. H. Spurgeon

30 Octombrie

Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea.” Psalmi 9:1

Lauda trebuie să urmeze întotdeauna după răspunsul la rugăciune, aşa cum se ridică ceaţa de pe pământ după ce răsare soarele. A fost Domnul bun cu tine? Şi-a aplecat urechea să-ţi asculte cererile? Atunci laudă-L cât trăieşti. Lasă fructul copt să cadă pe pământul din care îşi trage viaţa. Nu opri cântarea Celui care ţi-a răspuns la rugăciune şi ţi-a împlinit dorinţa inimii. Să păstrezi tăcerea asupra îndurărilor Domnului înseamnă să fii nerecunoscător, înseamnă să acţionezi ca cei nouă leproşi care, după ce au fost vindecaţi de boala lor îngrozitoare, nu s-au întors să-I mulţumească Domnului vindecător. Să uiţi să-L lauzi pe Dumnezeu înseamnă să refuzi beneficiile care ţi se cuvin.

Lauda, ca şi rugăciunea, este un mare mijloc de promovare a creşterii spirituale. Lauda ne ajută să ne îndepărtăm poverile, să ne întărim speranţele, să ne mărim credinţa. Este un exerciţiu sănătos şi înviorător care grăbeşte pulsul credinciosului şi îl întăreşte pentru noi fapte în slujba Domnului. Să-L binecuvântezi pe Dumnezeu pentru îndurările primite este calea prin care putem fi de folos semenilor noştri: „să asculte cei nenorociţi, si să se bucure” (Psalmi 34:2). Cei care au trecut prin împrejurări asemănătoare vor fi mângâiaţi dacă ne vor auzi spunând: „înălţaţi pe Domnul împreună cu mine. Să lăudăm cu toţii numele Lui!… Când strigă un nenorocit, Domnul aude” (vers. 3, 6). Inimile slăbite vor fi întărite, şi sfinţii căzuţi vor fi învioraţi când vor auzi spunând „cântări de izbăvire” (Psalmi 32:7).

Îndoielile şi temerile lor vor fi alungate, în timp ce ne îndemnăm unul pe altul „cu psalmi, cu cântări de laudă si cu cântări duhovniceşti” (Coloseni 3:16). Ei vor „lăuda căile Domnului” (Psalmi 138:5), când ne vor auzi pe noi slăvindu-I numele sfânt Lauda este cea mai cerească îndatorire a creştinului, îngerii nu se roagă, dar nu încetează să laude pe Domnul zi şi noapte; iar cei răscumpăraţi, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de palmier în mâini, nu vor obosi niciodată să cânte cântarea nouă „ Vrednic este Mielul” (Apocalipsa 5:12).

Meditaţii C. H. Spurgeon

29 Octombrie

lată dar cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri” Matei 6:9

Aceasta rugăciune începe aşa cum trebuie să înceapă orice rugăciune adevărată, în spiritul adopţiei: „Tatăl nostru”. Nu există rugăciune primită care să nu înceapă cu gândul: „mă voi scula şi mă voi duce la tatăl meu” (Luca 15:18). Acest spirit copilăresc ajunge până la măreţia Tatălui „în ceruri”, şi conduce la devotată adoraţie: „sfinţească-se numele Tău” (Matei 6:9). Şoapta copilului – „Ava, Tată”, se amestecă cu strigătele heruvimilor: „Sfânt, sfânt, sfânt”. Este un singur pas de la închinarea adevărată la un spirit misionar fierbinte, izvorât din dragoste filială şi adoraţie respectuoasă.

„ Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ” (vers. 10). Urmează apoi expresia inimii, dependenţa de Dumnezeu: „pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi” (vers. 11). Fiind iluminat de Duhul, cel care se roagă descoperă că nu este numai dependent, ci şi păcătos, şi de aceea cere îndurare: „şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (vers. 12). Omul iertat cu adevărat se păzeşte să nu greşească din nou; îndreptăţirea conduce la dorinţa de sfinţire. „Şi ne iartă nouă greşelile noastre” (vers. 12) este îndreptăţirea. „Şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău” (vers. 13) este sfinţirea în forma ei negativă şi pozitivă.

Fiind iertat, având îndreptăţirea lui Christos şi cunoscând primirea lui Dumnezeu, cel care se roagă mijloceşte cu umilinţă pentru perseverenţă. „Şi nu ne duce în ispită” (vers. 13). Ca rezultat al acestor cereri, urmează o expresie de laudă triumfătoare: „căci a Ta este împărăţia, şi puterea, şi slava în veci. Amin” (vers. 13). Ne bucurăm că Regele nostru domneşte în providenţă şi va domni în har de la o margine a pământului la alta, şi că domnia Sa nu va avea sfârşit. De aceea, acest scurt model de rugăciune conduce sufletul de la simţământul adopţiei la părtăşia cu Domnul nostru care domneşte. Doamne, învaţă-ne să ne rugăm.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Printre lovituri de piatră

Printre lovituri de piatră
Printre uri de nedescris
Ce-a făcut Ștefan odată
Va rămâne pururi scris

I-a iertat pe toți aceia
Ce cu sete l-au ucis
A-nălțat o rugăciune
Și-a pornit spre Paradis

Oare astăzi despre mine,
Despre tine, ce s-a scris?
Am rămas ca un tăciune?
Sau iertând noi ne-am aprins

Căci în cer nu se primește
Omul care-aici e stins
Nici cel care e călduț sau rece
Ci doar cel ce e aprins

E aprins ca să iubească
E-o lumină pe pământ
Viața lui să o jertfească
Ca o torță luminând

Căci și Domnul din iubire
Ducând crucea sus pe deal
A fost pilda care-I vie
Dându-și viața pe Calvar

Vrem ca să primim iertarea
Totdeauna când greșim
Vom primi în dar iertarea
Cum și noi o dăruim!

Albert M

12 Octombrie

Mă gândesc adânc la poruncile Tale.” Psalmi 119:15

Există momente în care singurătatea este mai bună decât societatea, şi tăcerea mai bună decât cuvintele. Am fi creştini, mai buni dacă am petrece mai mult timp singuri, aşteptându-L pe Dumnezeu şi adunând, prin meditaţie asupra Cuvântului Său, putere spirituală pentru a lucra în slujba Sa. Trebuie să medităm la lucrurile lui Dumnezeu, fiindcă în ele aflăm hrană adevărată. Adevărul este uneori ca un ciorchine de struguri. Dacă vrem să facem vin din el, trebuie să îl zdrobim; trebuie să îl tescuim şi să îl strecurăm de multe ori. Picioarele vierului trebuie să zdrobească cu veselie boabele; altfel, mustul nu curge. Trebuie să stoarcă bine strugurii, ca să nu risipească preţiosul lichid.

Şi noi trebuie să zdrobim ciorchinii adevărului prin meditaţie, dacă vrem să scoatem din ei mustul mângâierii, Trupurile noastre nu sunt păstrate în viaţă numai prin introducerea mâncării în gură. Procesul care susţine muşchii, încheieturile, nervii şi oasele este procesul digestiei. Prin intermediul digestiei, mâncarea exterioară este asimilată vieţii interioare. Sufletele noastre nu se hrănesc numai ascultând asta, şi cealaltă, şi apoi o altă parte a adevărului divin. Ascultarea, citirea, însemnarea şi învăţarea cer digestie internă pentru utilitate completă, şi digestia internă a adevărului rezidă în meditaţie asupra lui.

De ce oare unii creştini avansează cu încetinitorul în viaţa divină, deşi ascultă multe predici? Fiindcă neglijează timpul de rugăciune şi nu meditează la Cuvântul lui Dumnezeu. Le place făina, dar nu o macină. Vor porumb, dar nu merg pe câmp să-l adune. Fructele atârnă în pom, dar ei nu le culeg; apa curge la picioarele lor, dar ei nu se apleacă să bea. Doamne, scapă-ne de o asemenea nebunie, şi fie ca hotărârea noastră din dimineaţa aceasta să fie: „Mă gândesc adânc la poruncile Tale”.

Meditaţii C. H. Spurgeon