Locul slujirii

„Acest soi de draci nu poate ieşi decât prin rugăciune şi post.”

Marcu 9:29

„Noi de ce n-am putut să scoatem duhul acesta?” Răspunsul se află în relaţia personală cu Isus Cristos. Acest fel de demoni nu poate ieşi decât prin concentrare şi iarăşi concentrare asupra Lui. Putem rămâne pentru totdeauna fară putere, cum au rămas ucenicii în acea situaţie, încercând să facem lucrarea lui Dumnezeu fără să ne concentrăm asupra puterii Sale, ci urmând ideile izvorâte din propria noastră natură. Il defăimăm pe Dumnezeu tocmai prin dorinţa de a lucra pentru El fară să-L cunoaştem pe El.

Când ajungi faţă în faţă cu un caz dificil, deşi în exterior nu se întâmplă nimic, totuşi tu ştii că eliberarea va veni, deoarece tu te concentrezi asupra lui Isus Cristos. Aceasta este direcţia slujirii tale – să veghezi ca să nu se interpună nimic între Isus şi tine. Există ceva între tine şi Isus acum? Dacă există, trebuie să treci de acel lucru, nu ignorându-l iritat sau sărind peste el, ci înfruntându-l şi trecând, prin el, în prezenţa lui Isus Cristos. Atunci tocmai acel lucru, şi toate situaţiile prin care ai trecut în legătură cu el, Il vor glorifica pe Isus Cristos într-un mod pe care nu-l vei cunoaşte niciodată până nu-L vei vedea pe El faţă în faţă.

Trebuie să ne putem înălţa ca pe aripi de vultur; dar trebuie, de asemenea, să ştim cum să coborâm. Puterea unui sfânt stă în coborâre şi în viaţa trăită jos în vale. „Pot totul în Cristos care mă întăreşte”, a spus Pavel, şi lucrurile la care s-a referit el erau, în general, lucruri umilitoare. Stă în puterea noastră să refuzăm să fim umiliţi şi să spunem: „Nu, mulţumesc, eu prefer să stau pe vârful muntelui cu Dumnezeu”. Pot eu înfrunta lucrurile, aşa cum sunt ele, în lumina realităţii lui Isus Cristos, sau lucrurile, aşa cum sunt ele, distrug credinţa mea în El şi mă fac să intru în panică?

Oswald CHAMBERS

Altfel parc-a fost atunci

Altfel parc-a fost atunci
Când fredonam cântări prin lunci.

Azi e muzică mai tare
Cu o altă exprimare.

Ce s-antâmplat? Ce s-a-ntâmplat?
Și cine oare ne-a-nșelat?

Scriptura de toți era citită
Și-apoi aplicată și trăită.

Frații mergeau de voie bunā
Unde creștinii se adună.

Ce să zic de părtășie?
Cu har, cu multă duioșie.

Mai rari păstori cu seminar
Dar Duhul era-n sanctuar.

Nu se uitau la ceas; n-aveau
Dar mesajul îl sorbeau.

Când se-adunau la rugăciune
Se și gândeau la vreo minune.

(Azi rugâciunea se omite
Sā fie predici prelungite

Ne întrebăm ce s-a-ntâmplat
C-așa de tare s-a schimbat)

Altfel parc- a fost atunci
Când învâțam din Psalmi pe prunci.

(Azi nu-i nevoie: Internetul
Vrea să fie ca profetul)

Au fost prigoane și bătăi
Dar nu erau mai multe căi.

După munca de pe-ogoare
Făceau timp pentru-adunare.

(Azi o mică oboseală
E o mare, mare boală.)

Să vedem cum a mai fost:
Știau Psalmii pe de rost.

Altfel parc-a fost atunci
Când mergeau cântând la munci.

Cu nostalgie ne-amintim
Câte-am știut și câte știm.

N-aveam devoționale
Dar ‘nălțam multe-osanale.

Veneam acasă-nviorați
De iubirea ce era-ntre frați.

Altfel parc-a fost atunci
La umbra sfintelor porunci…

Un crez puternic, neclintit
Pentru Păstorul preaiubit.

Așa a fost atunci, dar azi
Se varsă lacrimi pe obraz?

Cuprinși suntem de întristări
Dar, oare, vrem înviorări?

George Cornici

Dacă voi uita

Dacă-n ziua dăruită
Cu-ndurare, chiar de Tine,
Aș cârti, nemulțumită,
Că nu-mi merge foarte bine,
Te rog, cercetează-mi eul
Și adu-mi, Doamne, aminte
Că din mâna Ta vin toate;
Și-ncercări, și daruri sfinte.

Dacă în vreo dimineață,
Absorbită de rutină,
Voi uita de rugăciune
Și-ndrumarea Ta divină,
Iartă-mă de neglijență
Și-n a Ta îngăduință,
Dă-mi dorința să Te laud,
Întărită în credință!

De m-aș depărta vreodată
De Biserică, de frați,
Rogu-Te, mărite Tată,
Din acel drum să m-abați
Și să-mi amintești Cuvântul
Ce cu-nțelepciune scrie,
De căderea ce urmează
După vremea de mândrie!

Dacă-nșiruind mecanic
Zilele, ca pe metanii,
Aș uita de părtășie
Și de Cel ce îmi dă anii,
Nu mă pedepsi cum merit,
Ci invinge-mi, Te rog, firea,
Să îmi amintesc de ziua
Când Ți-am perceput Iubirea!

Laura Minciună

Şi nu ştim dacă vom trăi

Trăim vremuri grele, Isuse,
pedeapsa acum suportăm
că am uitat a trăi cele spuse,
din toate-ale Tale să-Ţi dăm! …

Trăim vremuri grele, o, Doamne,
de Tine demult hotărâte;
şi-atuncea ştiut-ai, şi-acuma Tu ştii
tot ce vom face, tot ce vom fi! …

Prin ochii Tăi se plimbă toate;
şi duhul greu de înşelare
tot pe la Tine a trecut
să cear-avânt şi aprobare.
(Şi a făcut prăpăd în lume,
încât chiar şi din cei aleşi
au căzut în înşelare;
şi au căzut… dar ei, spre ridicare,
căci partea lor nu vrei s-o laşi! … )

Dar, Doamne, Îngerul ce se ridică
şi-a scos sabia din teacă
şi loveşte moarte, frică,
pe Pământul deja încercat,
care-i-n sânge, de vremi blestemat! ? …

Din care colţ s-a ridicat, Părinte,
glasul ce l-ai ascultat?
Cu ce grele-adânci cuvinte,
pedapsa spre noi-a-vântat? ! …

E greu… şi nu ştim dacă vom trăi…
Şi nici iertare nu strigăm,
căci vina este-a noastră… ne văităm…
Se stinge şi glasul, se-opreşte-a grăi,
fugi-vom în munţi, spre-a ne-adăposti! …

Doamne, tăcere se cuvine
grăiască a mea gură…
dar îndrăznesc umil a cere,
vorbind spre cer de-aici, din zgură! …

Dac-un glas adus-a pieirea,
scoate, Tu, un altul… s-aducă salvarea! …

Mai scoate un preot, ca-n vremea lui Ilie,
şi ruga lui la toţi, salvare să ne fie!
Mai scoate un Aaron, hotar ca să se puie,
s-oprească şi urgia şi greaua Ta mânie!
Mai lasă mila Ta, salvare să ne fie! …

Doamne, plângea-n dureri şi Ezechia,
plângea şi David, se rugau;
şi nici atunci, Stăpâne-al Vieţii,
nu morţii Numele Ţi-L lăudau! …

Vom cere viaţa – de la Domnul Vieţii,
mântuire, de la Domnul Dimineţii… –
Cerem ispăşire cu Sângele vărsat,
cerem iar iertare, salvare din păcat! …

Da, Doamne, plângem… dar nu de frica morţii,
ci c-am trăit atât făr’ să-Ţi slujim ca sfinţii…
Şi dacă, totuşi, pentru noi ai hotărât plecarea,
ne iartă şi sfinţeşte… şi fie voia Ta! …

Şi-un ultim gând, dorinţă mai rămâne,
tăcut, la fel ca David, mă plec în rugăciune…
Ai milă, Doamne, nu lăsa
pe mâna unor oameni
să cadă soarta mea! …

Pascariu Cristina Mădălina

Să ne unim!

Să ne unim cu toți în rugăciune
Și să strigăm cu voce de Arhanghel
Să Îl strigăm cu glas smerit, pe Domnul:
El e Izbăvitorul! Salvatorul!

Să ne unim în duh și închinare,
Să ne unim în dragoste ca frații,
Să ne deschidem inima cu pace
Și să lăsăm ca dragostea, să curgă.

Să ne rugăm și trâmbița să sune,
Să sune cu putere, să răsune,
Să cheme inima la rugăciune
Și sufletele să se unească! Unul!

O, de-am striga c-un glas spre Domnul!
O, de-ar striga întreaga țară, România!
O, de-am privi în sus, cu ochii umezi,
Nu ne-ar lasă orfani, Mântuitorul, Sfântul.

Unde sunt ai noștri înțelepți? Bătrânii!
Unde e Wurmbrand, acel ce-a suferit?
Unde sunt cei ce-au fost bătuți, uciși?
Unde sunt cei ce n-au fugit de luptă?

Unde sunt martirii plini de Duh?
Să ne îndemne la El să ne smerim?
Să ne învețe că în luptă, prin El, vom birui?
Unde sunt frații? Să ne unească-n Duhul?

O, România, popor ce ai luptat,
Ești părăsit, uitat, bătut, disprețuit;
Ești ca un orfan! Scuipat și jefuit,
Trist, pe drumuri! Fugărit!

O, cheamă pe Acel ce te-a chemat!
Strigă pe Acel ce te-a creat!
Caută pe Acel ce te-a găsit!
Urmează pe Acel ce te-a zidit!

Maria Rank 

O Rugăciune Simplă

Am constatat că uneori în viaţă,
În Faţa Ta, nu ştiu să mă adun!
Ideile-mi sunt duse ca prin ceaţă,
Iar mintea dintr-odată nu mă-nvaţă
Vreo Rugă către Ceruri să mai spun!

Nu pot să-ncheg nici două-trei cuvinte
Spre-a fi-n Icoana Ta preaoglindit!
De-aceea Te-aş ruga, Duios Părinte,
Să nu Te superi că de-acum-nainte
Voi sta, când sunt aşa, ca om smerit,

Tăcut şi visător precum o boare
Ce-adie câteodată-n zbor Ceresc,
Păşind spre Fiinţa Ta cea Iertătoare
Cu linişte în gând şi alinare,
Spunându-Ţi doar atât:

CĂ TE IUBESC!

Horia Costina 

Luptă înaintea lui Dumnezeu

„Luaţi toată armura lui Dumnezeu…rugându-vă în orice timp… „Efeseni 6:13, 18

Trebuie să înveţi să lupţi împotriva lucrurilor care te opresc să ajungi la Dumnezeu şi să lupţi în rugăciune pentru alte suflete; dar nu spune niciodată că te lupţi cu Dumnezeu în rugăciune, acest lucru nu este adevărat din perspectiva Scripturii. Dacă lupţi, într-adevăr, cu Dumnezeu, vei fi „olog” pentru tot restul vieţii tale. Dacă, atunci când Dumnezeu vine aşa cum nu vrei, te prinzi de El, ca şi Iacov, şi te lupţi cu El, prin aceasta Îl obligi să te luxeze. Nu umbla şchiop pe căile lui Dumnezeu, ci fii un om care luptă înaintea lui Dumnezeu împotriva lucrurilor acestei lumi, devenind „mai mult decât învingător prin El”. Lupta înaintea lui Dumnezeu este un lucru care are impact în împărăţia Sa. Dacă-mi ceri să mă rog pentru tine şi eu nu sunt pe deplin în Cristos, mă pot ruga, dar rugăciunea mea nu va avea nici un rezultat; dar dacă sunt pe deplin în Cristos, rugăciunea mea va avea întotdeauna rezultate. Rugăciunea are efect numai atunci când suntem cu totul pregătiţi – „… luaţi toată armura lui Dumnezeu”.

Fă întotdeauna diferenţă între ceea ce Dumnezeu a rânduit şi voia Lui permisivă, adică scopul Lui providenţial pe care-l are cu noi. Ceea ce Dumnezeu a rânduit nu se poate schimba; voia Lui permisivă reprezintă lucrurile cu care trebuie să luptăm înaintea Lui. Reacţia pe care o avem faţă de voia permisivă a lui Dumnezeu este cea prin care putem ajunge la ceea ce a rânduit El. „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce îl iubesc pe Dumnezeu”, al celor care rămân credincioşi rânduielii lui Dumnezeu, chemării Lui în Cristos Isus. Voia permisivă a lui Dumnezeu este mijlocul prin care se vor arăta fiii şi fiicele Sale. Nu trebuie să fim fără coloană vertebrală, spunând: „Este voia lui Dumnezeu”.

Nu trebuie să punem la cale o luptă înaintea lui Dumnezeu, nici să luptăm cu Dumnezeu, ci să luptăm înaintea Lui cu lucrurile care ne stau în faţă. Fereşte-te ca, din lene, să stai jos înaintea lui Dumnezeu, în loc să te ridici la o luptă glorioasă ca să apuci puterea Lui.

Oswald CHAMBERS

Puterea imparţială a lui Dumnezeu

„Căci printr-o singură jertfa El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţi.” Evrei 10:14

Noi călcăm în picioare sângele Fiului lui Dumnezeu dacă ne închipuim că suntem iertaţi deoarece ne pare rău că am păcătuit. Singura explicaţie a faptului ca Dumnezeu ne-a iertat păcatele şi a promisiunii Sale hotărâte de a nu-Şi mai aduce aminte de păcatele noastre este moartea lui Isus Cristos. Pocăinţa noastră este doar rezultatul faptului că am înţeles Ispăşirea pe care a făcut-o El pentru noi. „Cristos Isus a fost făcut pentru noi înţelepciune, dreptate, sfinţire şi răscumpărare” Când înţelegem că El a fost făcut toate acestea pentru noi, suntem cuprinşi de bucuria nemărginită a lui Dumnezeu; oriunde nu este prezentă bucuria lui Dumnezeu, sentinţa morţii este la lucru.Indiferent cine sau ce suntem, Dumnezeu ne aduce într-o relaţie bună cu El numai prin moartea lui Isus Cristos, şi nu prin altceva; nu pentru că Isus Se roagă pentru noi, ci pentru că El a murit. Nu este un lucru pe care-l câştigăm, ci pe care-l acceptăm.

Orice rugăciune pentru mântuire care refuză în mod deliberat să recunoască Crucea este inutilă, este ca şi cum am bate la o altă uşă decât la cea pe care a deschis-o deja Isus. „Nu vreau să vin pe calea aceasta, este prea umililor să fiu primit ca păcătos „”Nu este nici un alt Nume.” (Fapte 4:12). Ceea ce pare să fie lipsa de inimă din partea lui Dumnezeu este, de fapt, expresia reală a inimii Sale. Avem intrare din plin pe calea deschisă de El: „Prin sângele Lui avem iertarea păcatelor” (Efesem 1:7).

Identificarea cu moartea lui Isus Cristos înseamnă identificarea cu El până la moartea a tot ceea ce e străin de El în noi.Faptul că Dumnezeu mântuieşte oameni răi îşi găseşte justificarea numai în aceea că El îi face buni. Domnul nu pretinde că suntem buni, când de fapt suntem răi. Ispăşirea este un act prin care Dumnezeu, prin moartea lui Isus, face un sfânt din omul nesfânt.

Oswald CHAMBERS

Cand valurile vin

Cand valurile vin sa-mi ameninte familia
Ajuta-ma, Doamne, sa imi construiesc
Un zid de-aparare prin a mea rugaciune
Ce-o inalt catre Tine, Parinte ceresc.

Cand fiara durerii racneste puternic
Si vrea sa ne sfasie pan’ la mormant
Ajuta-ma sa-mbrac armura credintei,
Plecat pe genunchi, prin Duhul tau Sfant.

Cand negura noptii ne-ntuneca calea
Si vrea sa ne-ntoarca din drum inapoi
Ajuta-ma, Doamne, sa fiu o lumina
Pentru toti acei care sunt in nevoi.

Cand vine tristetea sa ne ia bucuria
Si vrea sa ne puna pe toti la pamant
Planteaza in noi mai adanc vesnicia
Sa fim fericiti toti prin al tau Cuvant.

Si-n clipa in care suntem la rascruce
Si nu stim pe ce drum sa inaintam
Ne fii calauza pe drum inainte,
Condu-ne pe calea ta, noi te rugam.

Cand valurile vin sa ne amentinte
Azjuta-ne Doamne sa ne construim
Un zid de-aparare prin a noastra rugaciune
Ce-o inaltam catre Tine, Parinte sublim.

Ghiran Samuel 

Ce multe frământări

2 Timotei 3:1-17

Ce multe frământări sunt chiar acum în lume,
Nelegiuirea urcă sălbatică pe culme,
Cu valuri de păcate tot mai nestăvilite,
Cu nopți fără lumină și suflete rănite…
Dureri de nedescris, mulți ochi înlăcrimați,
Cu oameni tot mai reci și tot mai dezbinați…
Dar peste veacuri sună al profeției glas:
Se-apropie sfârșitul și-al judecății ceas!
Cei ce vedeți dezastrul și cautați scăpare,
Vă pocăiți degrabă de orice nepăsare,
Prin rugăciune cereți iertare, prin credință,
La Domnul care dă și har și biruință!

Se răspândesc în grabă vești ce-s tot mai rele,
Rătăciri cumplite, patimi tot mai grele,
Lumea-i în derivă într-o grea robie,
Într-o falsă pace, falsă bucurie…
Rezidind cu râvnă un nou Babilon,
Unde vechiul șarpe stă ascuns pe tron,
Unde din mândrie răul se impune,
Goană după vânt și deșertăciune…
Cei ce nu mai cred sfânta învățătură,
Nu mai au repere, nici dreapta măsură,
Stres și tulburare, minți întunecate,
Progresism ateu ce duce la moarte.

Iată cum Scriptura azi se împlinește,
Tot ce-i scris în ea se adeverește,
Trăim zile sumbre, zilele din urmă,
Când ispititorul viața-n mulți o curmă…
Inimi fără milă ce seamănă jale,
Cad bătrâni și tineri în a morții vale…
Greu să mai găsești oaze de lumină,
Oameni credincioși ce dureri alină…
De aceea strig, chem fără-ncetare:
Veniți prieteni dragi toți la închinare!
Ce e scris în Carte credeți, împliniți,
Ca să fiți salvați și-n veci fericiți! , ,

Teodor Groza