5 Martie

„Zi sufletului meu: „Eu sunt mântuirea ta!”” Psalmi 35:3

Ce mă învaţă aceasta rugăciune preţioasă? Va fi cererea mea din fiecare seară, dar mai întâi îmi va servi drept subiect de meditaţie. Textul mă informează că David avea îndoielile lui; altfel, de ce s-ar fi rugat „zi sufletului meu, «Eu sunt mântuirea Ta»”, dacă nu ar fi avut uneori îndoieli şi temeri? Dacă este aşa, mă simt încurajat că nu sunt singurul sfânt care se plânge de slăbirea credinţei. Dacă David s-a îndoit, nu trebuie să mai concluzionez că nu sunt creştin fiindcă mă îndoiesc. Textul îmi aminteşte că David nu era mulţumit cu îndoielile şi temerile lui. De aceea, s-a îndreptat imediat spre tronul milei ca să se roage pentru asigurarea care valora mai mult decât aurul cel mai preţios.

Şi eu trebuie să caut acceptarea de la Cel iubit. Nu trebuie să mă bucur când dragostea Lui nu este în sufletul meu. Când Mirele este plecat de la mine, sufletul meu trebuie să jelească. învăţ de la David şi faptul că el ştia unde să caute asigurare. A mers la Dumnezeu în rugăciune, strigând „zi sufletului meu, «Eu sunt mântuirea ta»”. Trebuie să petrec timp singur cu Dumnezeu, dacă vreau să am un simţământ clar al iubirii lui Isus. Dacă rugăciunile mele încetează, ochii credinţei se vor închide. Rugăciunea înseamnă cerul; lipsa ei înseamnă lipsa progresului.

Observ că David nu este liniştit fără o asigurare divină „zi sufletului meu”. Doamne, te rog vorbeşte-mi! Nimic altceva nu-1 va mulţumi pe creştin, în afara mărturiei divine. Mai mult, David nu putea să se odihnească dacă asigurarea nu era întemeiată pe prezenţa unei persoane — „Eu sunt mântuirea ta”. Doamne, dacă Tu ai spus asta tuturor sfinţilor şi mie nu mi-o spui, nu înseamnă nimic. Doamne, am păcătuit; nu merit zâmbetul Tău. De abia îndrăznesc să cer, dar o, spune-i sufletului meu, chiar sufletului meu „Eu sunt mântuirea ta”. Ajută-mă să simt în mod prezent, personal, întemeiat şi indiscutabil că eu sunt al Tău şi Tu eşti al meu.

C.H. Spurgeon

21 Februarie

 „Înţelegi tu ce citeşti?” Faptele Apostolilor 8:30

Dacă vrem să avem o înţelegere mai clară a Cuvântului lui Dumnezeu, ar fi mai bine să-i învăţăm pe alţii decât să ne lăsăm purtaţi de „orice vânt de învăţătură” (Efeseni 4:14). Doar Duhul Sfânt, autorul Scripturilor, poate să ne lumineze mintea ca să înţelegem; de aceea, trebuie să cerem mereu învăţarea şi călăuzirea Lui în tot adevărul. Ce a făcut Daniel când a trebuit să interpreteze visul lui Nebucadneţar? S-a rugat lui Dumnezeu să-i lumineze mintea. Apostolul Ioan, în viziunea de pe Patmos, a văzut o carte sigilată cu şapte sigilii pe care nu le putea deschide nimeni. Cartea a fost deschisă mai târziu de Leul din seminţia lui Iuda, care a reuşit s-o deschidă; dar mai întâi Ioan spune că „am plâns mult.

Lacrimile lui Ioan au fost rugăciuni lichide. In ceea ce îl priveşte, au fost cheile sacre cu care a deschis cartea. Dacă, pentru folosul tău şi al altora, vrei să fii umplut de „cunoştinţa voii Lui, în orice înţelepciune şi pricepere duhovnicească” (Coloseni 1:9), aminteşte-ţi că rugăciunea este cea mai bună eale. Ca şi Daniel, vei înţelege visul şi interpretarea numai căutându-1 pe Dumnezeu. Ca şi Ioan, vei vedea cele şapte peceţi rupte doar după ce vei plânge mult. Pietrele nu se pot sparge fără ciocan. Cei care doresc să sfarme pietrele trebuie să meargă pe genunchi. Foloseşte ciocanul sârguinţei, şi antrenează-ţi genunchii prin rugăciune.

Nu există nici o piatră doctrinară care să nu se sfarme în bucăţi când te apropii de Scriptură prin rugăciune şi credinţă. Poţi să-ţi croieşti drum prin orice cu barosul rugăciunii. Gândurile şi argumentele sunt ca nişte pene de lemn înfipte în adevăr, dar rugăciunea este levierul care deschide taina sfinţeniei pentru ca noi să ajungem la comoara închisă înăuntru.

C.H. Spurgeon

9 februarie

 „Şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.” Luca 11:4

Ar trebui să urmărim şi în fapte ceea ce căutăm şi cerem în rugăciune. Ar trebui să evităm ispitele, umblând mereu pe calea ascultării, astfel încât să nu-i oferim diavolului prilejul să ne ispitească. Nu trebuie să intrăm în desiş în căutarea leului. S-ar putea să ne plătim scump curiozitatea. Un leu s-ar putea să ne taie drumul sau să ne urmărească, şi noi nu avem nici o armă. Cel care întâlneşte leul, chiar dacă învinge, are de dus o bătălie grea. Este mai bine să ne rugăm să fim feriţi de ispititor. Mântuitorul nostru, care ştie ce înseamnă ispita, a spus ucenicilor Săi: „Rugaţi-vă să nu cădeţi în ispită” (Luca 22:40).

Dar, indiferent ce facem, avem parte de ispite; de aceea să ne rugăm: „lzbăveşte-ne de cel rău”. Dumnezeu a avut un Fiu fară păcat, dar nu a avut niciodată un Fiu care să nu fi fost ispitit. Omul „se naşte ca să sufere, după cum scânteia se naşte ca să zboare” (Iov 5:7), şi creştinul se naşte ca să fie ispitit.Trebuie să veghem întotdeauna fiindcă Satana dă târcoale ca un hoţ.

Credincioşii care au experimentat viclenia lui Satana ştiu că sunt anumite timpuri când el atacă de obicei, aşa cum în natură există anumite perioade ploioase. Atunci creştinul pune pază dublă, şi cel rău nu se mai apropie. Prevenirea este mai bună decât tratamentul; este mai bine să te înarmezi astfel încât diavolul sa nu te atace decât să înduri primejdiile luptei, chiar dacă învingi. Roagă-te în seara aceasta să nu fii ispitit, iar dacă totuşi ispita vine, să fii izbăvit de cel rău.

C.H. Spurgeon

6 Februarie

 „Rugaţi-vă unul pentru altul.” Iacov 5:16

Ca o încurajare pentru rugăciunile de mijlocire din toată inima, amintiţi-vă că aceste rugăciuni sunt cele mai plăcute lui Dumnezeu, fiindcă rugăciunile lui Christos au acelaşi caracter. In toată tămâia pe care Marele Preot o aşează pe altarul tămâierii, nu este nici un grăunte pentru El însuşi. Mijlocirea Sa este cea mai primită — şi cu cât mai asemănătoare este rugăciunea noastră, cu atât este mai plăcută. In vreme ce cererile pentru noi sunt acceptate, mijlocirile în favoarea altora au mai mult din roadele Duhului Sfânt — mai multă dragoste, mai multă credinţă, mai multă bunătate frăţească — sunt grăsimea jertfei noastre, cel mai bun dar oferit lui Dumnezeu prin meritele lui Isus Christos.

Aminteşte-ţi, de asemenea, că rugăciunea de mijlocire este foarte răspândită. Câte minuni a produs! Cuvântul lui Dumnezeu o dovedeşte din plin. Credinciosule, ai o armă puternică în mâini; foloseşte-o bine, şi foloseşte-o constant. Foloseşte-o cu credinţă, şi vei fi un binefăcător pentru fraţii tăi. Când eşti ascultat de Rege, vorbeşte-I despre mădularele suferinde ale trupului Său. Când eşti în faţa tronului Său, şi Regele îţi spune „orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu, vă va da” (Ioan 16:23), nu cere numai pentru tine, ci pentru toţi cei care au nevoie de ajutor.

Dacă ai har şi nu mijloceşti, harul tău este ca un grăunte de muştar. Ai har doar cât să-ţi scoţi sufletul din puţ, dar nu poţi ajunge la adâncime. Altfel, ai purta în barca ta toate nevoile celorlalţi, şi te-ai întoarce de la Domnul încărcat de binecuvântări pe care ei nu le pot obţine. Să-mi uite braţele puterea Şi limba pentru veci să amuţească, Să se oprească inima şi vrerea De voi uita-ndurarea Ta cerească!

C.H. Spurgeon

3 Februarie

 „Spune-mi… unde îţi paști oile, unde te odihneşti la amiază? ”

Cântarea Cântărilor 1:7 Aceste cuvinte exprimă dorinţa credinciosului de a-L urma pe Christos şi dorul său de părtăşie cu EL. Unde-ți paşti oile? In casa Ta? Merg şi eu, dacă te găsesc acolo. In rugăciune personală? Mă voi ruga neîncetat. In Cuvântul Tău? Le voi păzi cu scumpătate. Spune-mi unde le hrăneşti, fiindcă oriunde merge Păstorul, oile II urmează; nimeni altcineva nu le poate împlini nevoile. Eu nu pot fi mulţumit cu nimic altceva. Sufletul meu flămânzeşte şi însetează după prezenţa Ta înviorătoare.

„Unde te odihneşti la amiază?” Fie că este dimineaţă sau amiază, singurul loc de odihnă este alături de Tine şi iubita Ta turmă. Odihna sufletului meu trebuie să fie o odihnă binecuvântată, şi numai la Tine o pot afla. Unde se află umbra stâncii? De ce să nu mă odihnesc acolo? „Căci de ce să umblu ca o rătăcită pe la turmele tovarăşilor tăi?” (Cânt. 1:7). Tu ai tovarăşi — de ce să nu fiu şi eu unul dintre ei? Satana îmi spune că sunt nevrednic, dar întotdeauna am fost aşa. Totuşi, Tu mă iubeşti de mult; de aceea, nu cred că nevrednicia mea poate fi o barieră în calea tovărăşiei noastre.

E adevărat că sunt slab în credinţă şi gata să cad, dar chiar slăbiciunea mea mă îndeamnă să fiu întotdeatitta acolo unde îţi hrăneşti turma, ca să fiu întărit şi păzit lângă izvoarele de apă. De ce să plec de lângă Tine? Nu am nici un motiv să plec, am mii de motive să rămân, fiindcă Isus mă cheamă să vin. Dacă mă lasă o clipă, este numai ca să mă facă să-I doresc prezenţa. Când mă va vedea că sufăr fiindcă sunt singur, mă va duce din nou la staul, acolo unde mieii turmei Sale sunt feriţi de arşiţa soarelui.

C.H. Spurgeon

25 Ianuarie

„Deci, prin credinţă desfiinţăm noi legea? Nicidecum, Dimpotrivă, prin credinţă întărim legea.” Romani 3:31

Odată ce credinciosul este adoptat în familia Domnului, relaţia lui cu legea şi vechiul Adam încetează; el este sub o nouă stăpânire şi sub un nou legământ. Credinciosule, tu eşti copilul lui Dumnezeu. Prima ta datorie e să asculţi de Tatăl ceresc. Nu trebuie să faci nimic din obligaţie; eşti copil, nu sclav. Şi acum, de vreme ce eşti copil preaiubit, eşti legat să asculţi cea mai mică dorinţă a Tatălui, cea mai neînsemnată vrere a Sa. Te îndeamnă El să îndeplineşti un legământ sfânt? Eşti în pericol dacă îl neglijezi, fiindcă nu îţi asculţi Tatăl. Îţi spune El să cauţi chipul lui Isus? Nu este bucuria ta să faci aşa? Iţi spune Isus ,fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit” (Matei 5:48)?

Nu din cauză că îţi porunceşte legea, ci pentru că Mântuitorul tău îţi spune, vei face tot posibilul să fii desăvârşit în sfinţenie. Îşi îndeamnă El sfinţii să se iubească unul pe altul? Da, şi nu din cauză că legea spune „iubeşte-ţi aproapele39 (Leviticul 19:18), ci fiindcă Isus spune „dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele” (loan 14:15). Aceasta este porunca pe care El v-a dat-o „iubiţi-vă unii pe alţii” (loan 13:34). Ţi s-a spus să dai săracului? Fă-o, nu fiindcă mila este o povară de care nu îndrăzneşti să te scuturi, ci pentru că Isus te învaţă „daţi-i fiecărui om ce vă cere” (Luca 6:30).

Cuvântul Domnului îţi spune „iubeşte-l pe Dumnezeu cu toată inima ta”? (vezi Deuteronom 6:5). Uită-te la poruncă şi răspunde „Poruncă, Christos te-a împlinit deja. De aceea nu am nevoie să te împlinesc ca să fiu mântuit, ci mă bucur să te ascult fiindcă Dumnezeu este acum Tatăl meu, şi El are drepturi indiscutabile asupra mea”. Fie ca Duhul Sfânt să-ţi facă inima să asculte de puterea constrângătoare a iubirii lui Christos, astfel încât rugăciunea ta să fie „ajută-mă să păşesc pe calea poruncilor Tale, caci în ele îmi aflu desfătarea” (Psalmi 119:35). Harul este mama şi doica sfinţeniei, şi nu scuza păcatului.

C.H. Spurgeon

Sfânta Rugăciune

Nu spre cinstirea-acelor ce caută înălțare
Nici pentru-a lumii lauri pe frunte a ne pune
Nu spre slăvirea humii mustind de îngâmfare
Nici pentru-a noastre-ambiții nu-i Sfânta Rugăciune.

Ci Sfânta Rugăciune care ne-a fost lăsată
Model ceresc și tainic, chiar de Mântuitorul
Ne-arată tuturora că Dumnezeu e Tată
Ce merită-nchinarea, cinstirea și onorul.

Doar Numele Lui mare, sfințit în veci să fie
Doar voia Lui cu cinste în toate să se facă
Și-a Lui Împărăție ce o dorim să vie
Doar ea în veci rămâne când toate au să treacă.

Nu, Sfânta Rugăciune, de loc nu e menită
Spre-a cere daruri multe și cele mai alese
Nici viață cât mai lungă sau cât mai fericită
Doar pâinea necesară în orice zi pe mese.

Isus Mântuitorul, Acel ce ne iubește
Cunoaște-orice nevoie, necontenit îi pasă
Acelui care-L caută cu drag îi dăruiește
Pecetea mântuirii și-a Lui belșug în casă.

Căci El e Pâinea Vieții, atotsuficientă
Ce-a coborât din Ceruri și ne-a adus salvare
Prin sfînta Lui jertfire, activă și prezentă
S-avem prin ea cu Tatăl de-a pururea-mpăcare.

Căci lumii scufundate în marea de păcate
I-a frânt pe veci zapisul la Golgota pe cruce
Iubirea Lui eternă iertându-le pe toate
Isus Hristos e Calea care la Tatăl duce.

Prin Sfânta Rugăciune-nțelegem fiecare
C –am fost iertați de vina păcatelor șuvoi
Cum vom putea de-acuma să mai primim iertare
Dacă pe-ai noștri semeni nu-i vom ierta și noi?

O, Sfântă Rugăciune, în scurtele-ți cuvinte
Ne faci ca să-nțelegem ce trebuie să știm
Atâtea adevăruri și-atîtea-nvățăminte. .
Ce fiecare-n parte putem să le trăim.

Nu urmărind succese și numai sănătate,
Să nu cunoaștem grijuri, doar zile fericite
Ci-n Sfânta Rugăciune cerând Celui ce poate
Să ne ferească pașii de cruntele ispite.

Căci firea pământească-n lăuntrul nostru zace
Iar sfânta pocăință nu are cum să-i placă
Și-atunci când dau năvală ispitele rapace
Nu voia firii noastre, ci-a Lui ca să se facă.

Tu vezi din înălțime, a noastră străduință
Că singuri n-avem șanse luptând cu cel viclean
Ne dă putere Doamne s-avem și biruință
În orice zi din viață și-n fiacare an.

Că-a Ta-i Împărăția ce-i plină de Lumină
Toată Puterea, Slava, aici și-n Cer de-a pururi
Mă-nchin cerându-Ți milă, iertare și lumină
O, Doamne, Tatăl Nostru, ce locuiești în Ceruri.

Daniel Hozan

19 Ianuarie

„Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile.” Luca 24:45

Isus, pe care L-am văzut aseară deschizând Scriptura, deschide astăzi mintea celor doi ucenici în drum spre Emaus. În prima lucrare, aceea de a deschide Scriptura, are mulţi tovarăşi, dar în cea de-a doua este singur. Mulţi pot să deschidă Scriptura, dar numai Domnul poate deschide mintea ca să o primească. Domnul nostru Isus Christos este diferit de orice alt învăţător. Învăţătorii ating auzul, dar El atinge inima; ei ne cultivă inteligenţa, dar El ne deschide gustul pentru adevăr, prin care percepem tot ce este spiritual. Cei mai needucaţi oameni devin elevi în şcoala harului atunci când Isus Christos le dezvăluie prin Duhul Sfânt tainele împărăţiei şi le deschide ochii să vadă măreţia celor nevăzute.

Cât suntem de binecuvântaţi, să avem înţelegerea luminată şi întărită de Marele învăţător! Cât de mulţi învăţaţi ai lumii nu cunosc lucrurile veşnice! Ei cunosc litera descoperirii, dar nu îi înţeleg spiritul. Au inima acoperită de un văl peste care ochii înţelepciunii fireşti nu pot trece. Astfel am fost şi noi odinioară. Noi, cei care acum vedem, am fost orbi. Pentru noi, adevărul era asemeni frumuseţii ascunsă în întuneric, nevăzută şi necunoscută. Dacă nu ar fi fost dragostea lui Isus, am fi rămas şi acum neştiutori, fiindcă fără descoperirea harului Său, am fi încercat zadarnic să ajungem la cunoaştere, aşa cum zadarnic încearcă un copil să ajungă în vârful piramidelor, şi ne-am fi chinuit în van, aşa cum se chinuieşte un fluture să ajungă la stele.

Şcoala lui Isus este singura în care se învaţă adevărul lui Dumnezeu; alte şcoli ne pot învăţa ce să credem, dar numai şcoala lui Christos ne învaţă cum să credem. Să ne lăsăm păcatele la picioarele lui Isus şi, în rugăciune fierbinte, să-L implorăm să ne vină în ajutor, pentru ca privirea noastră înceţoşată să devină strălucitoare şi înţelegerea noastră limitată să primească lumina cerului.

C.H. Spurgeon

15 Ianuarie

„Fiindcă începea să se afunde, a strigat: Doamne, scapă-mă!” Matei 14:30

Timpurile de scufundare sunt timpuri de rugăciune pentru slujitorii Domnului. Petru a neglijat să se roage când şi-a început periculoasa călătorie, dar când a început să se scufunde, pericolul 1-a făcut să implore, şi strigătul său, deşi târziu, nu a fost prea târziu. In orele noastre de durere şi tulburare, ne trezim conduşi spre rugăciune la fel de natural ca o corabie condusă de valuri spre mal. Vulpile intră în vizuini ca să se protejeze; păsările zboară spre pădure la adăpost; asemeni lor, credinciosul încercat se grăbeşte spre tronul milei ca să fie în siguranţă.

Marele port al cerului este „Refugiul rugăciunii”; mii de corăbii prinse de furtună au găsit un liman acolo, şi în momentul în care vine furtuna, este înţelept să ne îndreptăm întracolo cu toate pânzele sus. Rugăciunile scurte sunt îndestulătoare. Nu au fost decât două cuvinte în implorarea lui Petru, dar au fost suficiente pentru scopul său. Nu lungimea ci puterea este de dorit. Nevoia te învaţă mai bine exprimarea concisă. Dacă rugăciunile noastre ar avea cozi mai puţin împodobite de mândrie şi aripi mai lungi, ar fi mult mai bune. Vorbăria în rugăciune este ca pleava în grâu. Lucrurile de preţ ocupă spaţii mici, şi tot ce se spune în rugăciunile lungi şi încurcate ar încăpea foarte bine într-o cerere scurtă ca a lui Petru.

Limitele noastre sunt ocaziile lui Dumnezeu. Imediat ce spaima ne face să strigăm, Isus ne aude şi, pentru El, auzul şi inima merg împreună, şi mâna nu trebuie să zăbovească. Uneori II chemăm în ultimul moment, dar mâna Lui uşoară corectează întârzierea noastră prin acţiune imediată. Suntem aproape înecaţi de apele tulburi ale nefericirii? Să ne ridicăm sufletele spre Salvatorul nostru, şi putem fi siguri că El nu ne va lăsa să pierim. Când noi nu putem face nimic, Isus poate totul; să ne înrolam în armata Sa, şi totul va fi bine.

C.H. Spurgeon

14 Ianuarie

„Dar eu alerg la rugăciune.” Psalmi 109:4

Gurile mincinoase erau gata să sfâşie reputaţia lui David, dar el nu s-a apărat; a prezentat cazul în faţa unei curţi mai înalte şi a pledat în faţa Marelui Rege. Rugăciunea este cea mai sigură metodă de a răspunde cuvintelor de ură. Psalmistul nu s-a rugat cu răceală; el s-a dăruit cu totul rugăciunii — şi-a sfâşiat sufletul şi inima — încordându-şi fiecare nerv şi muşchi, aşa cum a făcut Iacov în lupta cu îngerul. In felul acesta, şi numai în felul acesta, putem ajunge la tronul harului. Aşa cum o umbră nu are putere fiindcă este lipsită de substanţă, rugăciunea unui om care nu îşi descoperă sufletul în agonie şi dorinţă este zadarnică, fiindcă este lipsită de ceea ce îi oferă forţă.

„Rugăciunea fierbinte”, spunea un bătrân om al bisericii, „este ca un tun aşezat în faţa porţilor cerului, obligându-le să se deschidă”. Greşeala cea mai des întâlnită este graba cu care ne lăsăm distraşi. Gândurile noastre hoinăresc încoace şi încolo, şi facem puţine progrese. Ca şi mercurul, mintea noastră nu se poate ţine la un loc, ci se împrăştie în toate părţile. Ce rău mare este acesta! Ne înjoseşte şi, ceea ce este mai grav, îl dezonorează pe Dumnezeul nostru. Ce am crede despre un solicitant dacă, în timp ce se află într-o audienţă la prinţ, se joacă cu penele de la pălărie sau încearcă să prindă o muscă?

Continuitatea şi perseverenţa sunt prezente amândouă în expresia textului nostru. David nu strigă o dată şi apoi se cufundă în tăcere; implorarea lui sfântă continuă până când primeşte binecuvântarea. Rugăciunea nu trebuie să fie un accident, ci o obişnuinţă, o lucrare zilnică, o vocaţie. Aşa cum artiştii se dedică modelelor şi poeţii vocaţiei, noi trebuie să ne consacram rugăciunii. Trebuie să ne scufundăm în rugăciune ca în elementul nostru, şi astfel să ne rugăm „neîncetat”(2 Tesaloniceni 5:17). Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, ca să putem fi din ce în ce mai stăruitori în cerere.

C.H. Spurgeon