Cât știi că mai trăiești?

Privești mereu spre cei ce cad în viață
Și crezi ca tu vei fi scutit de plâns,
Că tu nu poți să fii lovit în față,
Că n-ai să pierzi de-odată ce ai strâns…

Mereu auzi durerile găsite:
Atâți loviți în jur se prăpădesc.
Dar nu gândești că-n multele morminte
Poți fi și tu, cu cei care sfârșesc?

Mai pot fi ani, dar pot fi numai zile
Și poți fi dus la tron Împărătesc:
Isus, citind ce-ai scris pe-a vieții file,
Va cere rost păcatului trupesc!

Va cere, El, să-I spui despre iubire:
De ce-ai uitat în piept să o păstrezi?
De ce-ai trăit deșart cu pătimire?
De ce n-ai vrut în viață să-L urmezi?

De ce-ai ținut Cuvântul Lui departe,
Spunând că porți credința din strămoși?
De ce L-ai scos din cuget și din fapte,
Și-ades mușcai ca șerpii veninoși?

De ai acum răspunsul tău la toate,
Atunci vei sta doar mut în fața Lui.
Isus, atunci, va judeca-n dreptate.
În viață doar iertare dă oricui!

Nu lua ușor cereasca îndurare,
Crezând c-atunci, în fața Lui Isus,
Mai poți primi, prin mila Lui, iertare.
Va fi târziu, căci timpul tău s-a scurs!

E timpul azi, gândește-te, învie!
Mai vrei să riști pierdut de Dumnezeu,
Să-ncepi oricând, să fii o veșnicie?
Tu nici nu ști ce-nseamnă chin mereu…

Dar, oh, de-ai ști nu frica de pedeapsă,
De-ai ști ce bun și dulce e Hristos!
De-ai ști că poți, pe calea Lui aleasă,
Pe-aripi cerești să mergi în sus și-n jos!

Căci crucea Lui atât e de ușoară,
Când vrei s-o porți și nu îți pare rău.
Pe drum nicicând nu poate fi doar vară,
Dar El va fi căldură-n pieptul tău!

Emanuel Adrian Vlaicu 

Anunțuri

Nu există atei pe patul de moarte…

Nu există atei pe patul de moarte…
Când singuratic stai în prag de veșnicie
Și ca un ciob strivit cu filozofii deșarte
Tu te frămânți în bezna negurii din noapte
Fără speranță… înfrânt de propria-ți mândrie.

Nu există atei pe patul de moarte…
Când ești doborât… iar focul vieții tale-i stins
Tu cu regret privești la planurile ruinate
Că totul s-a sfârșit și le vei lăsa pe toate
Și înțelegi că-i prea târziu… și ești învins.

Nu există atei pe patul de moarte…
Când tu ești cântărit în cumpăna divină
Și simți cum inima tot mai încet îți bate
Când nu mai ai de spus nimic căci e realitate
Și te prefaci în scrum și într-un pumn de tină.

Nu există atei pe patul de moarte…
Când descurajat privești cu teamă-n jurul tău
Căci ești dator să dai răspuns corect la toate
La examenul vieții pentru ale tale fapte
Judecătorului Suprem… lui Dumnezeu.

Nu există atei pe patul de moarte…
Când sufletul tău plânge-n pragul disperării
Căci dorul după cer pe veci îl va desparte
De Acel ce l-a creat… pentru eternitate
Nu amâna… de ce te împotrivești chemării?

Nu există atei pe patul de moarte…
Când vezi că mâna Lui îți scrie azi sentința
Privește la Isus… căci e plin de bunătate
Păcatele la Golgota ți le-a iertat pe toate
Dar să știi: că El nu-ți iartă… necredința.

Mihail Cebotarev 

Prin Tine vrednic

Nevrednic sunt, Isuse
De Dragostea cea mare
Prin care pe o cruce
In chinuri mi-ai plătit
Prețul intrării-n ceruri
La marea sărbătoare..
Nevrednic sunt, Isuse,
Dar totusi, m-ai iubit!
Cu haina mea pătată
Ce imi dădea sentința
Care asupra-ai luat-o
As fi ajuns in chin!
Dar marea Ta iubire
A scris prin sfantu-Ți sânge
Iertare si salvare
Si-un loc pe înălțimi!…
Ca floarea care crește
Si se intoarce-n tină
Ca iarba de pe câmpuri
Ce piere negresit,
Așa-aș fi fost Isuse
Dacă Tu din Lumină
In bezna de păcate
Jos nu ai fi venit!
Nevrednic sunt Isuse
De casa cea din ceruri
De pomul vieții care
Aduce rod bogat,
De râul ce se varsă
Printre cete si coruri
Ce-Ți laudă prin cântare
Al Tău Nume Înalt!
Nevrednic sunt Isuse
Însă prin Tine vrednic
Sunt si voi fi de-a pururi
Si doar prin Harul Tău!
Acasă-n veșnicie
La masa Ta cea sfântă
Îți voi canta cu sfinții
De-a pururi Domnul meu!

Emanuel Hasan 

Deschide-Ți brațele, Isus…

Deschide-Ți brațele, Isus, să mă primești
Căci vin acum spre slăvile cerești
S-a stins lumina mea pe-acest pământ
Dar s-a aprins in veșnicie-n cerul sfânt!
Când inainte căutam un drum deschis
Tu și pe dinapoi mi l-ai închis;
În jos să mă îndrept știu că nu pot
În dreapta si la stanga e-nchis tot!
O singură scăpare am: să zbor!
Să scap de toate care-aici in lume dor!
Să uit că fost-am jos pe-acest pământ
Și-n cerul Tău să intru eu pe porți cântând!
Mi-ai arătat că nu mai este nici un drum
Că bezna s-a lăsat aici, acum
Că dacă vreau lumină sfântă si alin
Le pot găsi numai in ceruri, sus la Tin’!
Smerit m-aplec în fața Ta și-Ți mulțumesc
Că mi-ai dat Har din Harul Tau Dumnezeiesc!
Că dintr-un fiu pribeag ce-n lume-a rătăcit
Tu ai făcut un prinț în cerul strălucit!
Și bine știu și văd eu soarta mea
Iar sensul meu nu-l voi mai întreba
E totul limpede și-un soare s-a aprins
Ce-l văd doar eu după văzduhul ce s-a stins!
Atât de greu mi-a fost, Isuse să-nțeleg
Până-n momentu-n care nu am mai avut ce să aleg
Iar după ce de orişiunde totul mi s-a-nchis
Am înțeles că drum spre ceruri mi-ai deschis!
Deschide-Ți brațele și pieptul Tău, Isus
Să intru-n fericirea fără de apus!

Emanuel Hasan 

Ma prinde un dor

Ma prinde-un dor de Tara Sfanta
De Tara Sfant-a lui Isus
Desi nu am vazut-o inca
Nadajduiesc s-o vad curand.

Cu dor nespus eu astept ziua si strigatul de biruinta
Abia astept sa cant cantarea, cand vom scapa de suferinta
Sa-Ti cant o vesnicie Doamne, sa fiu mereu la dreapta Ta
Aceasta mi-e dorinta Doamne, sa fiu pe veci la nunta Ta.

Caci tare greu e-n asta lume
Iti aud glasul tot mai greu
Caci Diavolul a prins putere
Si inaitam tot mai greu.

Azi uraciunea pustiirii
Se vede tot mai clar si des
Se stinge flacara iubirii
Si dragostea de Dumnezeu.

O vino Isus caci fecioara
E azi cuprinsa de-oboseala
O vino caci asteapta clipa
Si izbavirea mai degraba.

Șchiop Dragoș

Am învățat cândva …

Am învățat cândva să scriu
„curat….”
Și-apoi, cu timpul, am aflat
Că-așa ar trebui să fiu
Și-am încercat…
Dar singur nu pot să deviu
Curat cu adevărat!

Am învățat cândva să scriu…
„Dreptate…”
(Un ideal ce-i prea departe)
Dar am aflat într-un târziu
Că fără nici un „doar și poate”
Dreptate, eu trebuie să fiu
Aici, acuma și în toate!

Am învățat cândva să scriu
„iubire…”
Și-am căutat-o în neștire
În orice loc, fără să știu
Că ea-i de fapt Dumnezeire
În suflet, să-l păstreze viu,
Deținător de nemurire.

Am învățat cândva să scriu
„adevărat…”
Și în minciună îngropat,
Mă tot zbăteam fără să știu
Că moartea m-a acaparat…
Dar Domnul, prin Slăvitu-I Fiu,
Din groapa morții m-a salvat!

Am învățat cândva să scriu
„credință…”
Și eu trăiam în necredință,
Închis în ea ca într-un sicriu…
Dar din divina Providență,
Prin jertfa propriului Său Fiu
Mi-a dat Divinul, biruință.

Am învățat cândva să scriu
„mai sus…”
Și-apoi, pe brațe de Isus,
De Împăratul veșnic viu
La Tronul Lui am fost adus
Și investit ca să deviu
Un fiu al Celui nepătruns.

Am învățat cândva să scriu
Și „veșnicie…”
Și nu știam dacă-o să vie
Vreun mâine în care viu să fiu.
Dar azi slăvesc cu bucurie
Pe Isus Hristos fiindcă știu
Că sunt în El, viu, pe vecie!

Am învățat cândva să scriu
„neprihănit…”
Cu timpul însă-am devenit
Mai rău de cum credeam să fiu.
Dar, fiindcă Domnul m-a iubit,
S-a îngrijit ca să deviu
Un sfânt; – Ce nici n-am bănuit!

Ioan Hapca

Am dorit să-Ți fiu…

Am dorit să-Ți fiu, Isuse, o lumină dulce,
însă, parcă Ți-am fost numai un sărut pe Cruce,
și-am dorit să-Ți fiu o mînă moale și ușoară,
însă, parcă Ți-am fost numai cantec și povară…

Am dorit să-Ți fiu un zîmbet într-un ceas de jale,
însă, parcă Ți-am fost numai plans și dor pe cale,
am dorit să-Ți fiu o umbră într-o grea dogoare,
însă, parcă Ți-am fost numai dragoste ce doare…

Am dorit să ai, Isuse, un alin în mine,
dar atît de prea departe dragostea mea vine
şi-a Ta sete-ndepărtată nu se mai alină
– orişicît Ți-ar fi de dulce, apa mea-i puțină…

Doamne, cand va fi, odată, să nu-Ți fiu departe,
tot ce n-am putut fi-n viată să-Ți pot fi în moarte,
și-apoi, după Înviere, pană-n Veşnicie,
ce n-a fost nici Ieri, nici Astăzi,
măcar Maine fie.

Traian Dorz

Zidind pentru veşnicie

„Căci cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-și facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârşească?”

Luca 14:28

Domnul nostru nu se referă aici la un preţ pe care trebuie să-l calculăm noi. ci la un preţ pe care l-a calculat El. Preţul a fost dat de acei treizeci de ani din Nazaret, acei trei ani de popularitate, scandal şi ură. agonia adâncă, de nepătruns, din Ghetsimani şi atacul de la Calvar – pivotul în jurul căruia se învârte timpul şi eternitatea. Isus Cristos a calculat preţul. Oamenii nu vor râde de tine la urmă. spunând: „Omul acesta a început să zidească şi n-a fost în stare să termine”.

Condiţiile uceniciei fixate de Domnul nostru în versetele 26, 27 şi 33 vor să spună că bărbaţii şi femeile pe care îi va folosi El în lucrarea Lui mare de zidire sunt cei în care El a făcut totul. „Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său. pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu.” Domnul nostru vrea să spună că singurii oameni pe care-i va folosi în lucrarea Lui de zidire sunt cei care-L iubesc pe El personal, cu pasiune şi devotament, mai presus de oricare dintre cele mai apropiate legături de pe pământ. Condiţiile sunt aspre, dar glorioase.

Tot ce zidim va fi controlat de Dumnezeu . Va descoperi Dumnezu prin focul Lui pătrunzător, că am zidit pe temelia lui lsus unele lucrări de-ale noastre? Trăim vremuri de lucrări deosebite, vremuri când încercăm să lucrăm pentru Dumnezeu, şi tocmai aici se află capcana. La drept vorbind, noi nu putem niciodată lucra pentru Dumnezeu. Isus ne ia in lucrarea Lui. planurile de zidire sunt în întregime ale Lui şi nimeni nu are dreptul să hotărască unde să fie pus la lucru.

OSWALD CHAMBERS

Trec anii!

Trec anii ,parcă zboară !
Noi ,ne uităm la tot ce ne-nconjoară:
Ne gândim, la viața ce a trecut ;
Şi ne întrebăm :Pentru Domnul , ce-am făcut ?

Trec anii !Parcă ieri ,eram copii,
Când ne jucam ,cu jucării ,
Când alergam ,pe câmp şi nu ştiam,
Că este un Dumnezeu, nu-l cunoşteam !

Credeam că viața este doar o bucurie
Nu ne gândeam , nicicum la veşnicie
Era de ajuns ,Un zâmbet de părinte
Şi-un glas ce ne spunea : Să fii cuminte!

Era de ajuns, ca noi, să înțelegem;
Când trebuia  ,să ne oprim, s-au să alergăm
Noi ascultam, fără să întrebăm ;
De ce să ne oprim când alergam ?

Credeam părinții ,pe cuvânt
Ştiam căci ei iubire au oricând
De noi îi ascultam, sau nu ;
Ei ne iubeau , ei nu spuneau doar, nu !

Atunci, când noi ceream ceva ,
Ce după placul Domnului era,
Ei ne dădeau ,iar noi ne bucuram
Deşi, pe Domnul, încă, nu îl cunoşteam.

Sădeau în inima noastră de copii
Acea sămânță de un Dumnezeu ce-i veşnic  viu
Un Dumnezeu, care de sus, din cer, priveşte ;
Inspre orice pământean ,care îl proslăveşte .

Crescut-am iute ,timpul a trecut
Nu mai suntem copii ,a fost odată ; în trecut …..!
Ce am făcut, rămâne doar o amintire ;
Din frageda copilărie .

Dar azi, când timpul trece , parcă zboară
Noi ne mai întrebăm, a doua oară :
Ce pentru Domnul  am făcut?

Noi ştim, căci când vom merge acolo sus :
Vom găsi :Doar ce am făcut, pentru Isus
Nu vor fi case, nici maşini
Va fi doar ce am făcut pentru vecii .

De noi , am ascultat cuvântul Sfânt
Şi am avut o pregătire , aici jos pe pământ ;
Vom merge sus, în veşnicie
Unde va fi doar bucurie .

Popa Ovidiu