Când palpăm cu conștiență
Minunata Ta prezență,
O mireasmă de căință
Ne vibrează în ființă
Și-un imbold de biruință
Unduiește-n conștiință
Ca un vast de eminență
Din a Ta Omniprezență,
Ce transformă orice stare
Și aprinde în suflare
Veșnicie, dor de Cer
Și puteri nepieritoare
Care pace ne ofer
În ori și ce încercare.
Și ce bucurie adâncă
Sufletul ne înviorează
Când realizăm că încă
Duhul Tău ne cercetează
Așezându-ne pe Stâncă
Unde-n veci ne luminează,
Doamne, Fața Ta Preasfântă!
Ioan Hapca
Veniți voi fii de Dumnezeu, dați cinste
Numelui Lui i se cuvine Slavă
Veniți cu a-nchinării-mbrăcăminte
Sfințenia luati-o ca podoabă.
Căci glasul Lui pe ape mari răsună
Un glas măreț, puternic, suveran
Când Domnul Slavei cu asprime tună
Sfărâmă cedrii falnici din Liban.
Cu glasul Lui, să sară face Domnul
Ca niște pui de bivol sau viței
Atât Libanul cât și Sirionul
Din glasul Lui ies fulgere, scântei.
Când glasul Lui pustia Cades taie
Ea tremură la vocea Lui Cerească
Căci glasul Lui pădurile despoaie
Și face pe cerboaice ca să nască.
Căci Domnul stă pe tron din veșnicie
Și glasul Lui țâșnește ca o lavă
Iar în Locașu-I plin de măreție
Acolo totul strigă-ntruna: – Slavă!
Căci Domnul sta pe tronul de Lumină
Și când potopul revărsa urgie
Va-mpărăți și-n veacuri ce-o să vină
Căci veșnic e-al Său scaun de domnie.
La-al Său popor, să biruie furtuna
Le dă tărie și cu drag o face
Căci Domnul binecuvântează-ntruna
Pe-al Său popor cu liniște și pace.
Daniel Hozan
ReferințeEclesiastul 3:11
Mi se scurg zilele în clepsidra nemiloasă a timpului,
Adie puțin clipele şi apoi, purtate pe aripa vântului,
Plutesc înspre zări depărtate şi fără întoarcere,
Astăzi e ieri şi mine e azi – o tăcută, implacabilă trecere.
Multe s-au dus, mai puține sunt cele rămase
Au zburat iute clipe de vis efemere pe pagini întoarse
Tablouri dragi cu chipuri, cu zâmbet neşters
Trudesc să m-oprească puțin din grabnicul mers.
M-am intrebat: cine sunt, ce am fost, ce voi fi?
La ce bun, o viață aici cineva şi-ar dori?
Doar asta să fie? Un cânt, un fior, un cuvânt?
Un abur ce se-arată puțin, între cer şi pământ?
Credința, Nădejdea, Iubirea, chiar gândul înalt,
La ce-ar folosi să le ai, dacă totu-i în van, e neant?
Totul să fie, doar zbatere-ntre leagăn şi cruce?
Marea mea trecere, spre ce liman mă va duce?
Doresc mai mult decât o viață şi-o plecare senină,
Doresc nemurirea, râvnesc să trăiesc în lumină!
Însetat de Cuvânt, caut izvorul cu apa cea vie,
Fiindcă-n mine Dumnezeu a înscris: „Veşnicie”!
Olivia Pocol
Cântă sufletul meu de Domnul iubit,
Raze de soare mă cheamă-n răsărit
Către desăvârşita armonie,
Urcând mai sus, urcând spre-Mpărăţie!
M-ai săpat în palma bătută-n cuie,
M-ai legat de cer pentru veşnicie,
M-ai câştigat prin Jertfa din Golgota,
Şi sunt al Tău orişice s-ar întâmpla!
S-afundă pasul adânc şi mai stăpân,
Pe Calea de aur mă încred deplin,
Iubirea m-a ridicat spre cer să zbor
La Cel ce este al meu Mântuitor!
Cine-i ca Tine aşa sfânt, minunat?
Eşti Unic Doamne, puternic Împărat!
Universu-ntreg saltă-n bucurie,
Eşti Dumnezeu şi-a noastră mântuire!
Ne-amintim cu bucurie
De momentele trăite
Împreună, în armonie
Și de cele înfăptuite
Prin Duhul spre veșnicie
Și de celelalte toate
Petrecute-n Adunare,
Că-au fost clipe minunate
Și momente înălțătoare
Ce și-n Cer sunt consemnate,
Ne-amintim de toate cele
Ce împreună am petrecut;
Multe bune, multe rele,
Scăzăminte ce-am avut
Și încă suferim de ele
Și cu-adâncul duhului
Ne îndreptăm acum spre Domnul
Căci am vrea, prin ochii Lui
Să vedem cum ne e omul
Ascuns, al sufletului.
Am trăit clipe frumoase
Însă și altfel de stări
Ne-au mai sfredelit în oase
C-am optat pentru Adunări
Cu „slujbe”cât mai pompoase
Și-am investit și-n „lucrări”
(Oarecum alunecoase
Și cu semne de întrebări),
Ce-n contururi religioase
Își găseau justificări,
Însă Domnu-aștepta stări
Sufletești, evlavioase,
Și dorea manifestări
Spirituale sănătoase,
Prorocie și cântări
Din Duh, nu din fire scoase.
Nu disprețuim lucrarea,
Și păstrăm ce este bun.
A fost bună Adunarea
Și închinarea în comun.
Vai de cel rămas cu starea
La toate-acestea, imun!
Amintesc doar că, înșelarea,
N-a lipsit, și-atât mai spun:
Doamne, mare-Ți e îndurarea
Că-ai răbdat până acum,
Văzându-ne nepăsarea!
Ne-am croit drum „cu toporul”
Făcând ce credeam că-i bine,
Ne-am jucat pe placuri rolul
Prin activități creștine,
Dar am neglijat Izvorul…
Am fost răi și nestatornici
În lucrul încredințat,
Și-am lăsat multe duminici
Pe Hristos neonorat…
Ambigui și îndoielnici
Pe Domnul L-am supărat.
Azi, ne strângem la închinare
Fiecare-n casa lui,
Fără fastul din cântare,
Nici cel al proorocului,
Nici acel din predicare,
Nici fastul discursului
De la unul, fiecare…
Doar Cuvântului Domnului
Și sfânta Lui cercetare
În adâncul sufletului.
Puterea Adevărului
Ne aduce iluminare
Asupra păcatului,
Și-n lacrimi, cerem iertare,
Că în vremea harului,
N-am fost vrednici de chemare!
Toți voiau să-și satisfacă
Egoist, prioritatea
Și începuse să ne placă
Tot mai mult comoditatea
Ce șoptea – „alții să facă… ”
Dar a venit și iluminarea,
Numai n-a venit oricum
Ci împreună cu mustrarea
Ce comodă nu-i nicicum,
Dar ne schimbă grabnic starea!
Căci, la ce e bună sarea
Dacă-ți faci friptura scrum?
Sau își leapădă mâncarea
Cei ce sare-n ea nu pun?
Ori își stinge lumânarea
Cel fără lumină-n drum?
Q, nu-i lipsă de înțelepciune
Nici pricepere precară
Doar lumească uscăciune
Și ne face de ocară
Transformându-ne-n tăciune!
Dar acum cu mâna-I tare
Dumnezeu din veșnicie
Ne-a îngrozit pe fiecare
Cu divina Lui mânie
Și ne pune la încercare!
Copleșiți de ce trăim,
Din adâncul ființei noastre
Ne-aplecăm și ne smerim
Și sub cerurile albastre
Plângem și ne pocăim.
Într-un duh toată Adunarea
Ne căim, cerem iertare
Și nu vom opri strigarea
De la Tronul de îndurare
Până nu primim iertarea,
Puterea și încredințarea
De robi buni și credincioși
Care-și împlinesc chemarea
Și-n credință sănătoși
Încep evanghelizarea
Celor mulți și păcătoși.
Doamne ascultă-ne de sus
Și ajută-ne să fim
Una cu Domnul Isus,
Ca și El să ne iubim
Și întocmai cum Ți-ai propus
Să trăim și să-Ți slujim! Amin
Ioan Hapca
Se spune că o împărăteasă
avea un vis neîmplinit.
Dorea să constuiască o casă
pentru acei năpăstuiți.
Cutreierase-mpărăția
și-și frânse inima de dor,
ardea profund în ea iubirea
fiindcă avea Mântuitor.
Ea nu era doar o regină
din lumea-aceasta trecătoare;
în trupul ei plăpând, de tină,
trăia-o-a Cerului moștenitoare.
Se proșternu în rugăciune
și-apoi un plan înfăptui.
Soțului ei în taină-i spune:
„Aș vrea-un refugiu-a construi
pentru orfanii acestei lumi,
pentru pierduți și părăsiți.”
„Un nobil gând, dar nu văd cum
atâția bani ar fi găsiți.”
„Stai fără griji, pot rezolva!”,
răspunse ea încrezătoare.
Își scoase de pe cap coroana
arătând diamantul cel mai mare:
„Acesta poate-acoperi
întreaga sumă necesară.”
Soțul, privind-o, înlemni:
„Vinzi diadema regală?”
„Nu, dragul meu, doar diamantul.”
„Dar este cel mai prețios,
simbol unic în tot Regatul… ”
„O, merită pentru Hristos!”
Convins, l-a vândut pentru ea.
N-a durat mult și a aflat
că toată lumea o numea:
-regina fără diamant-
Dar casa-ncet s-a construit
și-n ziua de inaugurare
familia regală a sosit
ca să asiste la serbare.
Privea regina mamele
cândva lipsite de speranță,
ștergându-și astăzi lacrimile
de bucurie, în siguranță.
Și multe glasuri de copii
cântau cum doar ei pot să cânte-
cerești și sfinte armonii
spre slava Eternului Părinte.
Spre soțul ei se aplecă
și-n șoaptă spuse fericită:
„Ei ne vor fi în cer cunună,
da, pentru Hristos merită!”
***
Așa va fi o veșnicie:
vom regăsi mărgăritare-
întreaga noastră avuție
strânsă-n a cerului hambare.
Vorbele bune, ce-au zidit
pe cei din jurul nostru, poate
cum nici nu ne-am închipuit…
le vom afla atunci pe toate.
Tot ce jertfim, tot ce răbdăm,
-oricât de mic sau cât de mare-
pentru că Isus ne e Domn,
spre slava Numelui Său mare,
se scrie sus și se adună,
iar Dumnezeu ne-a răsplăti:
eternitatea împreună,
dar și cununi va împărți!
S-au dus pierind milenii, şi altele-or să vină,
Tu ai rămas Acelaşi … şi-aşa vei fi oricând.
Cântară-Ţi veci de aur din harfe de Lumină
şi alţi veci o să vină cântarea-Ţi reluând.
Te-au preamărit profeţii, vizionari prin ere,
Te-au admirat artiştii creând desăvârşiri,
Te-au adorat eroii trecând prin Înviere
şi Tu rămâi Neapusul eternelor iubiri.
Cândva, prin veşnicie, s-a ridicat prin vină,
un fir de praf pe-o clipă voind să-Ţi stea vrăjmaş,
dar neputinţa-l duse uitării … şi senină
Nemărginirea-Ţi curge pe-al ei etern făgaş.
Ca valurile mării se nasc şi pier popoare,
cresc noi puteri în locul acelor ce-au pierit,
şi toate-s pentru Tine nici cât un praf în soare
mânate în nimicul cu chip acoperit.
Prin toată existenţa ne-ai arătat Iubirea
în mii şi mii de feluri vădind acelaşi Har,
şi n-am putut să-i credem atât Nemărginirea
ca-n clipa cea eternă a Jertfei, pe Calvar!
Iubiri tot mai înalte prin veci tot mai lumină,
de după veşnicie şi după infinit,
în valuri nesfârşite vor trece şi-or să vină
şi Tu vei fi de-a pururi mai nou şi nou numit.
Veni-vor alte graiuri, veni-vor alte ere,
veni-vor alte forme de tot mai preafrumos,
cânta-Ţi-vor Noul Nume etern din sfere-n sfere,
dar pentru clipa noastră rămâi: ISUS HRISTOS!
Traian Dorz
Din al cerului izvor
S-a născut în mine-un dor,
Dor cum nu mai e sub soare,
Dor de ţărm şi de hotare,
De hotarele iubirii
Şi de ţărmul veşniciei.
Din al cerului nectar
M-a atins în piept un har,
Har cum nu mai e sub soare,
Har divin fără hotare,
Harul Domnului Isus
Care-n suflet m-a pătruns.
Din a cerului speranţă
M-a atras o dimineaţă,
Dimineaţa fără soare,
Dimineaţa-n sărbătoare,
Sărbătoarea bucuriei,
Sărbătoarea veşniciei!
Și mi-ai prefăcut tânguirile în veselie, mi-ai dezlegat
sacul de jale și m-ai încins cu bucurie, pentru ca inima
mea să-Ţi cânte și să nu stea mută. Doamne Dumnezeule,
eu pururea Te voi lăuda! Ps. 30:11-12.
Pururi te vom lăuda!
Ref. : Ps. 30:11-12.
Tu încinzi cu bucurie,
Dumnezeule slăvit!
Schimbi tânguiri în veselie –
Onorat fii, proslăvit!
Pururi te vom lăuda,
Inimi vor cânta mereu
Înălțând mărirea ta –
Sfânt și Mare Dumnezeu!
Ce măreț, ce bun Părinte –
Mereu fii glorificat!
Vom cânta, purtând aminte
Măreția-Ți de Împărat!
Tot în fața Ta se pleacă,
Pas cu pas conduci pe fii,
Iubirea Ta, spre noi se-apleacă –
Purtând pe-aripi spre veșnicii!
Cum vom răsplăti o, Tată,
Veșnica-ți Credincioșie?
Posibil e a fi vreodată?
-Nu, nici odat’! Mărire Ție!
Ne închinăm în plecăciune,
Pe cărarea vieții în zbor –
Iubirea-Ți: Veșnică-Minune,
Fie slăvită, Creator! ! !
Câtă frumusețe e-n voi, frunze aurii !
Vibrând în lumină, în sunet de lire,
Cântecul Mielului l-ați învățat,
În Duh împliniți pentru Marea Întâlnire.
Cândva erați verzi, agățate pe pomi,
Pregăteați hrana ca floarea să crească,
Roada bogată și dulce să fie.
Acum, iată, în deplină frumusețe,
Așteptând vântul răpirii spre cer,
Pe aripi de porumbel spre veșnicie.
