Psalmul 90

Doamne, Tu din totdeauna
Ne eşti stânca de-adăpost,
Ḯnainte de-a fi lumea
Doamne, numai Tu ai fost.

Mai nainte de când totul
De la Tine-a luat fiinţă
Tu erai şi-aveai de toate
Dinainte cunoştinţă.

Tu din neam în neam ai fost
Dumnezeul nostru sfânt,
Domnul munţilor şi-al mării
Şi la toate câte sânt.

Tu spui omului la vreme
Să se-ntoarcă în ţărână
Şi de vrei îl chemi cu Tine
Pe vecie să rămână.

Şi la Tine timpu-i altul
Un an este cât o mie,
Ziua este cât o viaţă
Noaptea cât o veşnicie.

Tu eşti ca potop de ape
Peste lumea trecătoare,
De Te mânii Tu poţi lesne
Să calci totul în picioare.

Omul nu-i decât ca iarba
Ca o floare care trece
De-i iei sufletul se-ntoarce
Ḯn pustiul morţii rece.

Înfloreşte dimineaţa
Seara se usucă-n vânt,
Trupul lui e ca o umbră
Rătăcită pe pământ.

Anii sânt precum un sunet
Zilele ni-s numărate
Cu lumina Feței Tale
Ne ştergi grelele păcate.

Căci mândria vieţii noastre
E doar trudă şi durere
Cin’ se naşte se întoarce
Tot în pulberi şi tăcere.

Ne-nvaţă a număra
Zilele rele și bune
Inimi noi să căpătam
Pline de înțelepciune.

Doamne nu mai zăbovi
Iar ne veselește firea
Câte zile ne-ai smerit
Dă-ne, Doamne, fericirea.

Satură-ne dimineaţa
Cu-a Ta sfântă bunătate
În lucrarea mâinii Tale
Slava Ta să se arate.

Se cuvine cu smerire
Să-Ţi aducem slavă Ţie
Că Tu eşti izvor de haruri
Şi de sfântă bucurie.

Varsă-Ţi, Doamne, mila sfântă
Şi la robul Tău pe rană
Căci nu-i nimeni fără vină,
Nici un om fără prihană.

Marin Mihalache

Anunțuri

În ce îţi este trăinicia?

Ce limpezi ochii mei privesc
Lumina ce-n gând s-a arătat!
Spre cer luminând mă pornesc,
Să aflu pe-al vieţii Împărat.

La poarta veşniciei Sale
Nu mă aplec ca un călător
Străin şi istovit de cale,
Ci strig arzând şuierător:

Tu, Doamne, al vieţii Împărat,
În ce Îţi este trăinicia?
În ce puterea Ţi-ai aflat,
Şi-n ce-i zidită veşnicia?

Se pleacă ochii-Ţi agitaţi
Că un gând trist au întâlnit?
Ori se aprind, ca-n ceilalţi
Uimirea să se fi stârnit,

Că nu-n cuvinte de încântare
Viaţa Ta ascunsă a stat,
Ci-n inima ce-n adorare
Totu-a zidit şi a creat?

Mi-ascunzi în ochii-Ţi veşnicia?
Eu i-am văzut neîncetat
Când în lacrimi a curs simbria
Pe care-n viaţă ‘Ţi o-am dat.

Mă sperie acuma un gând?
Nici chiar un suflu n-am suflat
Ca să atest în vreun cuvânt
Că adevăru-am aşteptat

Şi la dreptate m-am gândit.
Sunt ele ţinta mea în viaţă
Şi un alt gând n-am zămislit
Pe care să Ţi-l spun în faţă.

Dar poarta veşniciei Tale
Nu s-a deschis în dreptul meu
Şi m-am trezit umblând pe cale
Singură, fără Dumnezeu,

Dar aşteptând necontenit
Doar adevărul şi dreptatea,
Căci altceva ce-aş fi dorit
Să-şi afle în viaţă însemnătatea?

Sunt ele obligaţia Ta!
Scuze n-ai ca să fi gândit
Că-n faţa Ta drept nu va sta
Chiar şi-un călător obosit,

Căci trebuie să le împlineşti!
Pe mulţi spre ceruri i-au purtat,
Dar singur responsabil eşti
Valoarea să le fi arătat.

Mihaela Maria Dindelegan 

Alături de tine

Sunt Tatăl tău ce te iubește
Cununa vreau să-ți dăruiesc
O clipă stai și te oprește
Ce mult aștept să îți vorbesc.

Iubirea curge înspre tine
Ai fost și ești de preț mereu
Nu asculta șoapte străine
Ce te despart de Dumnezeu.

N-aștept să faci fapte mărețe
Lucrări cu care te supun
Ci să Mă recunoști în toate
Să-ți fiu alături pe-al tău drum.

Nu vreau strădanii chinuite
În legea morții să te zbați
Ci vreau să ai zidiri rodite
Prin legea vieții să străbați.

Nădejdea vin să-ți dăruiesc
Credința pentru veșnicie
Făptura-ți nouă să zidesc
Cu pace și în bucurie.

Grigore Hurdubae

Cât știi că mai trăiești?

Privești mereu spre cei ce cad în viață
Și crezi ca tu vei fi scutit de plâns,
Că tu nu poți să fii lovit în față,
Că n-ai să pierzi de-odată ce ai strâns…

Mereu auzi durerile găsite:
Atâți loviți în jur se prăpădesc.
Dar nu gândești că-n multele morminte
Poți fi și tu, cu cei care sfârșesc?

Mai pot fi ani, dar pot fi numai zile
Și poți fi dus la tron Împărătesc:
Isus, citind ce-ai scris pe-a vieții file,
Va cere rost păcatului trupesc!

Va cere, El, să-I spui despre iubire:
De ce-ai uitat în piept să o păstrezi?
De ce-ai trăit deșart cu pătimire?
De ce n-ai vrut în viață să-L urmezi?

De ce-ai ținut Cuvântul Lui departe,
Spunând că porți credința din strămoși?
De ce L-ai scos din cuget și din fapte,
Și-ades mușcai ca șerpii veninoși?

De ai acum răspunsul tău la toate,
Atunci vei sta doar mut în fața Lui.
Isus, atunci, va judeca-n dreptate.
În viață doar iertare dă oricui!

Nu lua ușor cereasca îndurare,
Crezând c-atunci, în fața Lui Isus,
Mai poți primi, prin mila Lui, iertare.
Va fi târziu, căci timpul tău s-a scurs!

E timpul azi, gândește-te, învie!
Mai vrei să riști pierdut de Dumnezeu,
Să-ncepi oricând, să fii o veșnicie?
Tu nici nu ști ce-nseamnă chin mereu…

Dar, oh, de-ai ști nu frica de pedeapsă,
De-ai ști ce bun și dulce e Hristos!
De-ai ști că poți, pe calea Lui aleasă,
Pe-aripi cerești să mergi în sus și-n jos!

Căci crucea Lui atât e de ușoară,
Când vrei s-o porți și nu îți pare rău.
Pe drum nicicând nu poate fi doar vară,
Dar El va fi căldură-n pieptul tău!

Emanuel Adrian Vlaicu 

Nu există atei pe patul de moarte…

Nu există atei pe patul de moarte…
Când singuratic stai în prag de veșnicie
Și ca un ciob strivit cu filozofii deșarte
Tu te frămânți în bezna negurii din noapte
Fără speranță… înfrânt de propria-ți mândrie.

Nu există atei pe patul de moarte…
Când ești doborât… iar focul vieții tale-i stins
Tu cu regret privești la planurile ruinate
Că totul s-a sfârșit și le vei lăsa pe toate
Și înțelegi că-i prea târziu… și ești învins.

Nu există atei pe patul de moarte…
Când tu ești cântărit în cumpăna divină
Și simți cum inima tot mai încet îți bate
Când nu mai ai de spus nimic căci e realitate
Și te prefaci în scrum și într-un pumn de tină.

Nu există atei pe patul de moarte…
Când descurajat privești cu teamă-n jurul tău
Căci ești dator să dai răspuns corect la toate
La examenul vieții pentru ale tale fapte
Judecătorului Suprem… lui Dumnezeu.

Nu există atei pe patul de moarte…
Când sufletul tău plânge-n pragul disperării
Căci dorul după cer pe veci îl va desparte
De Acel ce l-a creat… pentru eternitate
Nu amâna… de ce te împotrivești chemării?

Nu există atei pe patul de moarte…
Când vezi că mâna Lui îți scrie azi sentința
Privește la Isus… căci e plin de bunătate
Păcatele la Golgota ți le-a iertat pe toate
Dar să știi: că El nu-ți iartă… necredința.

Mihail Cebotarev 

Prin Tine vrednic

Nevrednic sunt, Isuse
De Dragostea cea mare
Prin care pe o cruce
In chinuri mi-ai plătit
Prețul intrării-n ceruri
La marea sărbătoare..
Nevrednic sunt, Isuse,
Dar totusi, m-ai iubit!
Cu haina mea pătată
Ce imi dădea sentința
Care asupra-ai luat-o
As fi ajuns in chin!
Dar marea Ta iubire
A scris prin sfantu-Ți sânge
Iertare si salvare
Si-un loc pe înălțimi!…
Ca floarea care crește
Si se intoarce-n tină
Ca iarba de pe câmpuri
Ce piere negresit,
Așa-aș fi fost Isuse
Dacă Tu din Lumină
In bezna de păcate
Jos nu ai fi venit!
Nevrednic sunt Isuse
De casa cea din ceruri
De pomul vieții care
Aduce rod bogat,
De râul ce se varsă
Printre cete si coruri
Ce-Ți laudă prin cântare
Al Tău Nume Înalt!
Nevrednic sunt Isuse
Însă prin Tine vrednic
Sunt si voi fi de-a pururi
Si doar prin Harul Tău!
Acasă-n veșnicie
La masa Ta cea sfântă
Îți voi canta cu sfinții
De-a pururi Domnul meu!

Emanuel Hasan 

Deschide-Ți brațele, Isus…

Deschide-Ți brațele, Isus, să mă primești
Căci vin acum spre slăvile cerești
S-a stins lumina mea pe-acest pământ
Dar s-a aprins in veșnicie-n cerul sfânt!
Când inainte căutam un drum deschis
Tu și pe dinapoi mi l-ai închis;
În jos să mă îndrept știu că nu pot
În dreapta si la stanga e-nchis tot!
O singură scăpare am: să zbor!
Să scap de toate care-aici in lume dor!
Să uit că fost-am jos pe-acest pământ
Și-n cerul Tău să intru eu pe porți cântând!
Mi-ai arătat că nu mai este nici un drum
Că bezna s-a lăsat aici, acum
Că dacă vreau lumină sfântă si alin
Le pot găsi numai in ceruri, sus la Tin’!
Smerit m-aplec în fața Ta și-Ți mulțumesc
Că mi-ai dat Har din Harul Tau Dumnezeiesc!
Că dintr-un fiu pribeag ce-n lume-a rătăcit
Tu ai făcut un prinț în cerul strălucit!
Și bine știu și văd eu soarta mea
Iar sensul meu nu-l voi mai întreba
E totul limpede și-un soare s-a aprins
Ce-l văd doar eu după văzduhul ce s-a stins!
Atât de greu mi-a fost, Isuse să-nțeleg
Până-n momentu-n care nu am mai avut ce să aleg
Iar după ce de orişiunde totul mi s-a-nchis
Am înțeles că drum spre ceruri mi-ai deschis!
Deschide-Ți brațele și pieptul Tău, Isus
Să intru-n fericirea fără de apus!

Emanuel Hasan 

Ma prinde un dor

Ma prinde-un dor de Tara Sfanta
De Tara Sfant-a lui Isus
Desi nu am vazut-o inca
Nadajduiesc s-o vad curand.

Cu dor nespus eu astept ziua si strigatul de biruinta
Abia astept sa cant cantarea, cand vom scapa de suferinta
Sa-Ti cant o vesnicie Doamne, sa fiu mereu la dreapta Ta
Aceasta mi-e dorinta Doamne, sa fiu pe veci la nunta Ta.

Caci tare greu e-n asta lume
Iti aud glasul tot mai greu
Caci Diavolul a prins putere
Si inaitam tot mai greu.

Azi uraciunea pustiirii
Se vede tot mai clar si des
Se stinge flacara iubirii
Si dragostea de Dumnezeu.

O vino Isus caci fecioara
E azi cuprinsa de-oboseala
O vino caci asteapta clipa
Si izbavirea mai degraba.

Șchiop Dragoș

Am învățat cândva …

Am învățat cândva să scriu
„curat….”
Și-apoi, cu timpul, am aflat
Că-așa ar trebui să fiu
Și-am încercat…
Dar singur nu pot să deviu
Curat cu adevărat!

Am învățat cândva să scriu…
„Dreptate…”
(Un ideal ce-i prea departe)
Dar am aflat într-un târziu
Că fără nici un „doar și poate”
Dreptate, eu trebuie să fiu
Aici, acuma și în toate!

Am învățat cândva să scriu
„iubire…”
Și-am căutat-o în neștire
În orice loc, fără să știu
Că ea-i de fapt Dumnezeire
În suflet, să-l păstreze viu,
Deținător de nemurire.

Am învățat cândva să scriu
„adevărat…”
Și în minciună îngropat,
Mă tot zbăteam fără să știu
Că moartea m-a acaparat…
Dar Domnul, prin Slăvitu-I Fiu,
Din groapa morții m-a salvat!

Am învățat cândva să scriu
„credință…”
Și eu trăiam în necredință,
Închis în ea ca într-un sicriu…
Dar din divina Providență,
Prin jertfa propriului Său Fiu
Mi-a dat Divinul, biruință.

Am învățat cândva să scriu
„mai sus…”
Și-apoi, pe brațe de Isus,
De Împăratul veșnic viu
La Tronul Lui am fost adus
Și investit ca să deviu
Un fiu al Celui nepătruns.

Am învățat cândva să scriu
Și „veșnicie…”
Și nu știam dacă-o să vie
Vreun mâine în care viu să fiu.
Dar azi slăvesc cu bucurie
Pe Isus Hristos fiindcă știu
Că sunt în El, viu, pe vecie!

Am învățat cândva să scriu
„neprihănit…”
Cu timpul însă-am devenit
Mai rău de cum credeam să fiu.
Dar, fiindcă Domnul m-a iubit,
S-a îngrijit ca să deviu
Un sfânt; – Ce nici n-am bănuit!

Ioan Hapca