Dragostea

Chiar de-aș vorbi în limbi o mie
Și plin de-nțelepciune-aș fi
Dacă pe drum spre Veșnicie
În mine Dragostea nu-i vie
Și-n întunerec nu-s făclie
Atunci la ce mi-ar folosi?

Chiar dacă tainele Scripturii
Le înteleg și le descos
De neglijez microbul urii
Și-ajung produsul conjucturii
Cînd Dragostea-i opusul urii
Atunci la ce mi-e de folos?

Chiar dacă pâinea mi-aș împarte
Și la săraci le-aș dărui
Voi bântui pe căi deșarte
Dacă nu-i Dragostea ce-mparte
Sunt fapte, dar sfârșesc in moarte
Și-atunci la ce mi-ar folosi?

Chiar trupul, fără ezitare
De-aș da să-mi fie mistuit
Dar fără Dragostea Lui mare
Sunt o aramă sunătoare
N-am sorți nici parte de salvare
Și la nimic n-ar folosi.

Dar unde Dragostea domnește
E-un colț de Rai de pace plin
Cuvântul Sfânt înțelepțește
Prin Jertfa Ta îi curățește
Iar Duhul Sfânt călăuzește
Pe-aceia ce la Tine vin

O Doamne, vin cu mulțumire
Și mă închin ‘naintea Ta
Căci m-ai chemat la mântuire
Mi-ai dat credință și iubire
Mi-ai transformat a mea gândire
Și-ai pus și-n mine Dragostea.

Daniel Hozan 

Reclame

Cerul din Noi

În liniștea tăcerilor fecunde
Aevea ca prin vis ni se arată
Tărâmul luminărilor profunde
Ce n-am călcat cu pasul niciodată.

Cu umbra de sub norii de pe cer
Se vede în oglinda sa rotundă
Pământu-ntr-o hlamidă de mister
Plutind prin aer pe pârtii de undă.

Magii ne-au căutat trecutu-n stele
Savanții de la Cern în izotopi
Poeții-n vers și-n visele rebele
Și multe-s scrise și-n ceaslov la popi.

Am vrea s-ajungem la-nceput de lume
Să luăm dumnezeirea cu asalt
Dar când ne-apropiem de-un orizont anume
Se-ntrezăreşte țărmul celălalt.

De coborâm în noi ca-ntr-o fântână
I-acolo un izvor cu apă vie
Iar cel ce bea nu are să rămână
Un călător pierdut prin veșnicie.

Marin Mihalache 

Tara de vis

Tara de vis eu te doresc
In mine inima suspina
Tara de vis eu te iubesc
Si-astept sa vad a ta lumina.
Tara de vis eu te privesc
Prin tainele ce-s nepatraunse
De ochii care sunt firesti
Si n-au privirea inspre cruce.

Tara de vis o Paradis
Tu esti cetatea mult dorita
De cei alesi, rascumparati
Ce-asteapta clipa mult iubita.

Tara de vis eu te astept
Sa-ti vad atunci a ta splendoare
De cel ce este imparat
De cel ce ne-a adus salvare
Acolo vom gasii pe cei
Ce au plecat mult prea devreme
Acolo vom fi mangaiati
Si vom scapa de-orice durere.

Tara de vis o, paradis
Tu esti nadejdea noastra vie
Al nost` Isus  ni te-a promis
Vom sta in tine-o vesnicie.
Ne vom vedea, ne-om saluta
In tine patrie aleasa
Frati si surori, mostenitori
Vom fi pe veci in sfanta casa.

Daniel Hartie 

Drumeț pribeag

Drumeț pribeag în astă lume,
Tot te grăbești pe drumul tău,
Nu vezi cum soarele apune
Și nu vei fi cu Dumnezeu.

Nu vezi cum toate-s trecătoare
Și viața trece ca un vis,
Ce-a fost mai ieri frumos sub soare,
Azi nu mai e, s-a dus, s-a stins.

O omule, de-ai crede-odată,
Că vine ziua veșniciei
Și-n Cer te așteaptă ai tau Tată,
Să-ți dea a Sa Împărăție.

O suflete grăbit, oprește,
Din fuga către acel loc,
Unde iubirea nu trăiește,
Speranța, pacea nu au loc.

Unde se strigă doar un vai,
Ce crește în intensitate,
Cu gândul rupt, ce duce-n Rai,
Omul pierdut, mereu se zbate.

O suflete, o clipă așteaptă,
Ascultă glasul Lui Cristos,
Nu asculta vicleana șoaptă,
Ce te coboară tot mai jos.

Isus te cheamă chiar acum,
Astăzi e Ziua Mântuirii!
Întoarce-te din al tău drum,
Treci pe tărâmul nemuririi!

Vino la El, la Tatăl tău,
El mâinile-a întins spre tine
Pe Fiul și pe Duhul Său. .
El te-a iubit cum nimeni,

Cum nimeni nu te-a mai iubit,
În astă lume falsă,
Cum nimeni nu a mai jertfit,
Domnu-ți mai dă o șansă.

E înc-o șansă pentru tine,
Doar pentru tine suflet drag,
Întoarce-te si nu rămîne,
Pe al tău drum, drumeț pribeag.

E poate ultima chemare
În acest loc, în astă zi,
Deschide inima, mai tare
Și Isus te va mântui.

Nu e mai mare bucurie
Și veste mai frumoasă,
Decăt să fii o veșnicie,
În Cerul Sfânt! Acasă!
Amin.

Alexandru Raneta 

Ce bine-i dincolo de soare!

Dar acum s-a arătat o neprihănire (dreptate) pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii. Romani 3:1

Pe drept declară înţeleptul: nimic nu este nou sub soare!
Însă rămâne o-ntrebare: dar dincolo de el, ce-i oare?
E Dumnezeu, ce ţine toate, e Dumnezeu ce totul poate!
înconjurat de îngeri care îi cântă veşnic osanale!

Am fost adus din nefiinţă de Cel ce-i din eternitate
şi sunt lăsat un timp sub soare să mă decid pentru DREPTATE!
Dar nu aici e Adevărul, acel ce este cu A mare
A fost şi El aici o vreme; acum e dincolo de soare!

A fost născut ca OM sub soare, a suferit şi-a fost plecat
şi ispitit ca fiecare; dar n-a comis niciun păcat.
El a venit pentru Dreptate şi-a fost pe cruce răstignit,
Abandonându-se în totul, doar Tatălui, căci L-a iubit!

E planul dragostei eterne ce-i întocmit din veşnicie,
şi n-aş fi fost în cunoştinţă că mi se pregătise mie.
Dar? … totu-i Har, fără-ndoială, să nu mai am nicio-ntrebare,

Voi fi cu El în fericire în Ţara dincolo de soare!

Petru Ion

Clepsidre și clipe

Din clepsidra vieții noastre
Se mai scurge înc-o zi,
Ce-am făcut nu se întoarce
Ci s-a dus spre veșnicii.

Din mănunchiul de cuvinte
Ce le-am presărat pe zile,
Câte oare prins-au aripi
Pentru cei săraci și singuri?

Din a noastre fapte multe
Ce s-au strecurat în clipe,
Câte oare au fost bune
Și-au dat pace și iubire?

Timpul vieții-i pus pe fugă
Nimeni n-o sa-l mai ajungă,
Cu a noastre clipe scumpe
Ne-ndreptăm spre veșnicie.

Am tot strâns, plătind secunde
În a noastre vieți prea scurte,
Poate-un sac de perle scumpe
Ori, doar clipe de păcate și regrete.

Viața noastră care-i scurtă
Se va scurge într-o clipă,
S-avem grijă cum ne ducem
S-avem grijă cui ne vindem.

Simion Ioanăș

În țara de lumină

In țara de lumină când voi sfârși cărarea,
Ca un izvor în mare când m-oi vedea ajuns,
Îmi voi pleca genunchii pentru întâia oară
La poarta veșniciei când m-a-ntâlni Isus.

Îmi voi pleca genunchii pe treptele iubirii
Ca cerbul spre lumina izvorului, setos,
Ca vulturul cu aripi îmbrățișând pământul
Mă voi pleca în fața măririi lui Christos.

Și-atuncea-mi s-or deschide și ochii de lumină
Și inima, și gândul, și zâmbetul stingher…
Și-oi fi ca o minune în mâinile iubirii
Îmbrățișând albastrul a celorlalte zări.

Eu nu știu care strune îmi vor spori cântarea,
Eu nu știu care înger m-ar face fericit
De n-oi ajunge țara luminilor stelare
Ce-o port de-acuma, Doamne, în suflet și în gând.

Eu nu știu dacă viața-mi va da vreo alinare,
Eu nu știu dacă ochii m-or face să privesc
Minunea învierii în orice primăvară
Și-n orice fir de iarbă un suflu Părintesc…

Spre țara de lumină mai am puteri în suflet
Cât gândul mi se ține de Soarele frumos,
Cât mai vibrează-n sânge lumina veșniciei,
Cât mă mai ține brațul iubirii lui Christos.

De-aceea mi se-ndreaptă cărarea către Tine
Ca un izvor în mare, ca soarele spre-apus
Și cred că-n veșnicie, la poarta de lumină
Mă va-ntâlni atuncea iubirea Ta, Isus!

Mihai Ghidora 

El, condiția mântuirii !

Să scrii cuvinte. . . nu-i de-ajuns,
Pe-o foaie de hârtie;
De-n inimă nu ți-e Isus
Salvare și izbăvire!

Să cânți cu glasul tău cântări
În casa de-adunare
Nu te va-nălța spre zări
De nu e Dumnezeu, al tău
Și tu al Lui pe veșnicie!

Să alergi la rugăciune ne-încetat
Nu e garanția pentru Ceruri.
El, e-un Dumnezeu prea sfânt și minunat,
Vino la El să-ți stampere dorul.

Să te ridici în fața unui popor,
Să-nalți rugăciuni desăvârșite,
Nu-i nimic din ce nu poate face-n vrăjitor,
Ca-n vechime, cu Moise și al lui Dumnezeu popor
Dar ce face diferența
E-un slujitor cu Duhul Sfânt, cu doru’n inimă de Împărăție!

Să ai zile de jertfă neîncetat
Nu-i nimic, de nu-i acolo Dumnezeul întrupat,
De-n inima nu ți-e-mparat,
De strângi gunoaie necurmat,
De tot la fel ești. . . neschimbat. . .

De-L ai pe El în viața ta,
Să strige lumea cât va vrea,
Tu ești un Fiu, soldat în oastea Sa,
Plătit cu Sânge Sfânt, răscumpărat!

Nu mai ești un sclav pe pământuri străine
Ci ești un rob ascuns în dragostea lui Hristos,
El te-a reabilitat din ruine
Și de-acum Lui să îi rămâi veșnic credincios.

Să fac-oricine câte slujbe vrea,
Fără Isus în ele, e deșertăciune
Și-ntreagă viața sa va dispărea
În neant, fără salvarea Sa,
De-l ai pe El rămâi însă scris în Cartea Sa
Iar la sfasit, pe porți de aur când tu vei intra
Te vei bucura în Cer o Veșnicie!

Simona Niculai 

„Îl vom vedea așa cum este.”

Motto: „”Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu.
Și casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârșit încrederea ne-
zguduită și nădejdea cu care ne lăudăm. „” Evrei 3: 6.

Se clatină ale lumii împărății,
Popoarele îngrijate se frământă;
Sunt vremile vestite-n profeții
Care cutremură și înspăimântă.

Sunt vești cumplite de războaie –
Din zi în zi sunt tot mai rele,
De împărății ce-s gata de bătaie
Și neamuri ce se luptă între ele.

Vedem în lume ce scrie Cuvântul
De ce va fi în vremile din urmă:
Cutremure ce zdruncină pământul,
Și pe alocuri, foamete și ciumă.

Adevărații închinători proscriși,
Urâți de lumea celui păcătos. . .
Fără judecată, frații sunt uciși
Pentru credința sfântă în Hristos.

Prorocii mincinoși lucrând cu iscusință
Și strecurând învățături nimicitoare,
Iar cei slabi cred și cad de la credință
Și se-alipesc de duhurile înșelătoare.

Vedem că fărădelegea se înmulțește,
Și dragostea atâtora, azi s-a răcit. . .
Dar mântuit va fi acel ce izbutește
Să rabde cu tărie până la sfârșit.

Atunci răbdarea fi-va răsplătită,
Dacă până la sfârșit o să păstrăm
Încrederea-n Hristos nezguduită
Și nădejdea cu care noi ne lăudăm.

Dumnezeu ne cere credință și răbdare,
În pocăință, noi să urmărim mereu
Pacea cu toți, și sfințirea, fără  de care
Nimeni nu va vedea pe Dumnezeu.

Hristos, prin Duhul ne va da putere
Să biruim în lupta bună a credinței,
Iar cei biruitori vedea-vom învierea
Și mântuirea în urma biruinței.

Nu știm noi sorocul zilei de apoi,
Dar știm că Domnul vine fără veste;
Când se va arăta vom fi ca El și noi
Pentru că Îl vom vedea așa cum este.

Ca pământeni, purtăm chip pământesc
Și trup de carne supus la putrezire;
În ceruri, noi vom purta chipul ceresc
Al Celui ce ne îmbracă în nemurire.

Aici, lumina de la soare ne este dată
Să fie zile luminoase pe pământ;
Dar Împărăția cerurilor este luminată
De slava Dumnezeului cel Sfânt.

Aici, lupta cu păcatul nu mai contenește
Și mulți sunt cei ce cad în bătălie;
Dar cei biruitori ajung unde domnește
Pacea Domnului Isus, o veșnicie.

Ioan Vasiu

Psalmul 90

Doamne, Tu din totdeauna
Ne eşti stânca de-adăpost,
Ḯnainte de-a fi lumea
Doamne, numai Tu ai fost.

Mai nainte de când totul
De la Tine-a luat fiinţă
Tu erai şi-aveai de toate
Dinainte cunoştinţă.

Tu din neam în neam ai fost
Dumnezeul nostru sfânt,
Domnul munţilor şi-al mării
Şi la toate câte sânt.

Tu spui omului la vreme
Să se-ntoarcă în ţărână
Şi de vrei îl chemi cu Tine
Pe vecie să rămână.

Şi la Tine timpu-i altul
Un an este cât o mie,
Ziua este cât o viaţă
Noaptea cât o veşnicie.

Tu eşti ca potop de ape
Peste lumea trecătoare,
De Te mânii Tu poţi lesne
Să calci totul în picioare.

Omul nu-i decât ca iarba
Ca o floare care trece
De-i iei sufletul se-ntoarce
Ḯn pustiul morţii rece.

Înfloreşte dimineaţa
Seara se usucă-n vânt,
Trupul lui e ca o umbră
Rătăcită pe pământ.

Anii sânt precum un sunet
Zilele ni-s numărate
Cu lumina Feței Tale
Ne ştergi grelele păcate.

Căci mândria vieţii noastre
E doar trudă şi durere
Cin’ se naşte se întoarce
Tot în pulberi şi tăcere.

Ne-nvaţă a număra
Zilele rele și bune
Inimi noi să căpătam
Pline de înțelepciune.

Doamne nu mai zăbovi
Iar ne veselește firea
Câte zile ne-ai smerit
Dă-ne, Doamne, fericirea.

Satură-ne dimineaţa
Cu-a Ta sfântă bunătate
În lucrarea mâinii Tale
Slava Ta să se arate.

Se cuvine cu smerire
Să-Ţi aducem slavă Ţie
Că Tu eşti izvor de haruri
Şi de sfântă bucurie.

Varsă-Ţi, Doamne, mila sfântă
Şi la robul Tău pe rană
Căci nu-i nimeni fără vină,
Nici un om fără prihană.

Marin Mihalache