Ruga mamei

Copilul meu, din frageda-ți pruncie,
Când primii pași încrezător făceai,
Ți-am povestit despre credința vie,
De Creator și despre veșnicie,
De două căi ce duc la iad, sau rai.

Am semănat în mintea ta firavă
Sămânța vie-a sfântului Cuvânt
Și m-am rugat cu sârg, fără zăbavă,
Să cadă ploile de har din slavă,
Să-nmoaie-al inimii-mpietrit pământ.

Ți-am fost aproape-n ceasul șovăielii,
N-am contenit să stărui și să sper
C-avem un Dumnezeu al rânduielii,
Că smulge El neghina îndoielii
Și vei aduce roadă pentru Cer.

Te-am îndrumat cum am știut mai bine
Și ți-am croit cărarea dinadins,
Știind că și cel rău pe urmă-ți vine
Să te-amagească, pe cărări străine
N-am vrut să rătăcești în noapte prins…

Ajuns acum la-a drumului răscruce,
La-a Sa chemare astăzi dai răspuns,
Nu știi de-o fi vreun mâine, ori ce-aduce,
Te-ai hotărât să te oprești la cruce,
În moartea Lui să fii și tu ascuns.

Cât voi trăi, așa cum m-oi pricepe,
Voi mijloci, voi fi străjeru-n post
Să văd în duh ce mintea nu concepe,
Că lupta pentru tine-acum începe
Și de la tine se va cere-un cost!

Dar nu te teme, Domnul nu te lasă,
El ține ce-a promis, așa să crezi!
De vrei s-ajungi în țara glorioasă,
La nunta Mielului să stai la masă,
Oricât de greu e drumul, să-L urmezi!

Olivia Pocol  

Busola noastră

Ne-orientează spre veșnicie
Să nu ne-ndreptăm spre neant
Să stăm în har și-n vrednicie.

E-un Volum atât de captivant!
Ne-arată unde-i moștenirea
Și cum să ne-nchinăm constant.

De-aceea ne-ațintim privirea
Dincolo de veșnicul Hotar
De unde ne-a venit Iubirea.

Că nu ne-abatem de la har
E că ne dă direcții bune
Sprea-al nostru Mire și Tâmplar.

E Îndreptar- se poate spune
Să stăm pe Cale neclintiți
Să nu vrem glie sau tăciune.

Dacă suntem adăpostiți
E c-are legi fundamentale
Nicicând să nu fim rătăciți.

Pe munte mergem și prin vale
Urmând direcția spre Cer
Cu melodii și osanale.

E traiul fericit, prosper
Când împlinim ce Cartea zice
Spre a forma sfânt caracter.

Dorim busola să se-aplice
Pe vreme bună sau cu ploi
Căci oricând poate să indice…

Calea spre viața de-apoi.

George Cornici

Plecăm… și ce rămâne după noi?

Plecăm… și ce rămâne după noi?
Grămezi de pietre goale și noroi,
O viață petrecută în păcat,
Al firii noastre pământești aluat.

Plecăm… și ce rămâne după noi?
Doar o mulțime de străini și goi,
De oameni fără niciun Dumnezeu
Stând rânduri-rânduri împrejurul tău.

Plecăm… și ce rămâne după noi?
Mulțimile de „grindini” și de „ploi”
Din viața ta de patimi pe pământ
Până-ai să pleci din viață spre mormânt…

Plecăm… și ce rămâne după noi?
Ispite și necazuri vin puhoi
Căci omul viețuiește în păcat
Și pleacă-n veșnicie neiertat…

Plecăm… și ce rămâne după noi?
Se-adună-n viață anii ca un roi,
Acum ești tânăr, mâine ești bătrân…
Tu pleci și toate-n urma ta rămân…

Plecăm… și ce putem lua cu noi
Când toate-n viața asta sunt gunoi?
Nimic din tot ce-ai strâns pe-acest pământ
Nu poți să iei cu tine-n cerul sfânt.

Plecăm… și ce putem lua cu noi?
Credința, bucuria vieții noi
Pe care Dumnezeu ne-o dă de sus
Îndată ce ne-ntoarcem la Isus.

Te-ndemn, de-aceea, suflet scump și bun,
Să-L iei cu tine pe Isus la drum,
Să nu dai drumul mâinii lui Isus
Oprindu-te în Patria de Sus.

 Dorel Puchea  

28 Mai

Pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.” Romani 8:30

Iată un adevăr preţios pentru tine, credinciosule. Se poate să fii sărac, în dureri sau necunoscut, dar, ca să te, încurajezi, aminteşte-ţi de chemarea ta şi de consecinţele care decurg din ea, în special de binecuvântarea despre care vorbeşte textul din dimineaţa aceasta. La fel de sigur ca faptul că eşti copilul lui Dumnezeu astăzi, este şi faptul că în curând toate încercările tale se vor sfârşi, şi fruntea ta obosită va fi încununată cu slavă, iar mâinile trudite vor flutura ramuri de măslin. Nu te plânge de necazurile tale, bucură-te, fiindcă în curând vei fi acolo unde „nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere” (Apocalipsa 21:4).

Carele de foc se află la uşa ta, şi într-o clipă, veţi ajunge în slavă. Cântarea de slavă este pe buzele tale. Porţile cerului se deschid să te primească. Nu te gândi că nu vei reuşi să intri. Dacă El te-a chemat, nimic nu vă va putea despărţi de dragostea Lui. Suferinţa nu poate rupe legătura de iubire; focul persecuţiei nu poate arde verigile, ciocanul iadului nu poate sfărâma lanţul. Vocea care te-a chemat la început te va chema din nou de la pământ spre cer, de la întunericul morţii la slava nemărginită a veşniciei.

Stai liniştit, inima Celui care te-a răscumpărat bate pentru tine cu o iubire nesfârşită. În curând vei avea parte de slava care ţi-a fost pregătită; te mai afli aici doar pentru a te pregăti în vederea moştenirii; odată pregătit, aripile îngerilor te vor purta pe muntele păcii, bucuriei şi binecuvântărilor, unde Departe de o lume de durere şi păcat cu Dumnezeu alături, pretutindeni, neîncetat vei rămâne pentru totdeauna.

Meditaţii C. H. Spurgeon

11 Mai

Iată, Eu sunt cu voi întotdeauna.” Matei 28:20

E bine să ştii că există Cineva care este întotdeauna acelaşi, Cineva care este întotdeauna cu noi. Este bine să ştii că, în mijlocul valurilor agitate ale vieţii, există o stâncă neclintită. O, suflete, nu-ţi lega inima de bogăţiile ruginite, mâncate de molii, pieritoare, ci aşează-ţi inima pe Cel care îţi rămâne mereu Credincios. Nu-ţi clădi casa pe nisipurile înşelătoare ale lumii; clădeşte-ţi speranţele pe Stâncă, fiindcă ea va rămâne sigură în valuri şi vânt. Suflete, ascunde-ţi comorile în vistieria sigură; aşează-ţi nestematele într-un loc în care nu ţi le va găsi nimeni. Pune-le pe toate în Christos. Pune-ţi toată afecţiunea în persoana Sa, toate speranţele în meritele Sale, toată încrederea în eficacitatea sângelui Său şi toată bucuria în prezenţa sa, ca să poţi râde în faţa nimicirii.

Aminteşte-ţi că toate florile din grădina lumii se vor ofili, şi că va va veni ziua când totul se va transforma în pustiu. Suflul negru al morţii îţi va stinge în curând candela. O, ce bine este să te bucuri de lumina soarelui după ce se stinge candela! Valul întunericului va urla curând între tine şi tot ce ai. Încredinţează-ţi inima Celui care nu te va părăsi niciodată. Increde-te în Cel care va merge cu tine în întunericul morţii, şi te va duce în siguranţă pe plaiurile veşniciei, ca să fii cu El pentru totdeauna.

Ridică-te, fiu al durerii, şi spune-ţi tainele Prietenului care „ţine la tine mai mult decât un frate” (Provetbe 18:24). încredinţează-ţi toate grijile Celui care nu-ţi va fi luat niciodată, care nu te va părăsi niciodată, şi care nu te va lăsa să pleci nicăieri, fiindcă „Isus Christos este acelaşi ieri, azi şi în veci” (Evrei 13:8). „Iată, Eu sunt cu voi întotdeauna” este o făgăduinţă îndestulătoare sufletului meu, şi prin ea pot învinge orice.

Meditaţii C. H. Spurgeon

20 Aprilie

Pentru că, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii.” Evrei 2:14

Copii ai lui Dumnezeu, moartea şi-a pierdut tăişul, fiindcă puterea diavolului a fost nimicită. Deci nu vă mai temeţi de moarte. Cereţi harul Duhului Sfânt să vă întărească pentru ceasul acela prin cunoaştere şi credinţă în Mântuitorul. Dacă veţi trăi lângă crucea de pe calvar vă veţi gândi la moarte cu plăcere și o veţi întâmpina cu bucurie. Este plăcut să mori în Domnul; somnul în Isus este o binecuvântare. Moartea nu mai este o pedeapsă; este o întoarcere din exil, o călătorie spre locaşurile în care se află deja cei dragi.

Distanţa dintre sufletele din cer şi sfinţii de pe pământ pare mare, dar nu este aşa. Nu suntem departe de casă — într-o clipă vom ajunge acolo. Pânzele sunt Rdicate; sufletul este lansat. Cât de lungă va fi călătoria? Câte vânturi vor trebui să sufle în pânzele obosite până vom ajunge în portul păcii? Cât vom pluti prin furtuni înainte de a ajunge în marea odihnei? Iată răspunsul: „să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul” (2 Corinteni 5:8). De abia plecată, corabia ajunge imediat în port. îşi întinde pânzele, şi ancorează. Ca şi corabia de pe Marea Galileei, este înconjurată de furtună, dar Isus merge pe mare şi spune: „Eu sunt; nu vă temeţi” (Ioan 6:20), ȘI O călăuzeşte spre uscat.

Nu vă gândiţi că va trece mult între clipa morţii şi veşnicia slavei. Când închizi ochii pe pământ, îi deschizi în ceruri. Caii de foc nu zăbovesc nici o clipă pe drum. Atunci, copil al lui Dumnezeu, de ce te temi de moarte, ştiind că prin moartea Domnului tău, blestemul ei a fost distrus? Acum moartea este ca scara lui Iacov, cu prima treaptă în mormânt şi ultima în slava veşnică.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Haina sufletului

Toți cei care cred că fericirea
Stă ascunsă în avere și în faimă,
Merg pe-o cale de durere,
Care las-o clipă de plăcere,
Dar răpește-a sufletului haină.

Mulți pe lume-au fost și-au căutat
Să tot strângă cum strânge furnica.
Dar apoi, în ziua despărțirii
Au simțit un gust amar al neîmplinirii
Și-au plecat simțind în suflet frica.

Au fost pe lumea asta mari cuceritori
Ce vrut-au lumea-n a lor stăpânire
Dar când ajuns-au la final de viață,
Au fost așa slăbiți, fără speranță
Și au plecat de pe pământ plini de mâhnire.

Și sunt și-acum și sigur vor mai fi,
Oameni cu visuri și gânduri nebune
Dar ei nu știu și nu au înțeles,
Căci în viața-aceasta totul are-un sens
Doar de trăiești după Cuvânt, nu după lume.

Aș vrea să te întreb acum ceva:
Tu pentru ce trăiești această viață?
De o trăiești cu gândul la Hristos
Și pentru cei din jur ești de folos,
Există pentru lume o speranță.

Dar de-o trăiești doar să aduni avere
Și cauți să-ți strângi multă faimă,
Atunci degeaba ai trăit pe lume
Și orice-ar fi și faimă, bani sau nume,
Te vor lăsa fără a sufletului haină.

Căci haina sufletului e toată esența,
De nu o ai, poți declara că ești pierdut.
Aceasta haină e-o mare bogăție
Și fără ea, n-ajungi în veșnicie,
Oricât ai fi de bun și priceput.

Deci, îmbracă-ți sufletul cu haina
Care oferă dreapta siguranță.
Și-atunci când vei pleca în veșnicie,
Această haină s-o ai mărturie,
Că pentru lume tu ai oferit speranță.

Nichifor Nicu

31 Martie

Prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” Isaia 53:5

Pilat L-a dat pe Domnul nostru soldaţilor romani să-L biciuiască. Biciul roman era un instrument de tortură îngrozitor. Era făcut din tendoane de bou. Printre ele erau intercalate oase ascuţite, astfel că, de fiecare dată când lovea, tăia adânc şi sfâşia carnea până la os. Mântuitorul a fost, fără îndoială, legat de un stâlp şi apoi biciuit. A mai fost bătut şi înainte, dar probabil că această biciuire a fost cea mai crudă pedeapsă. Suflete, priveşte-L şi jeleşte-I sărmanul trup chinuit. Credinciosule, poţi să-L priveşti fără lacrimi, în timp ce stă în faţa ta ca o imagine a dragostei torturate? El, care era odată alb ca un crin nevinovat, este acum purpuriu, scăldat în propriul Său sânge. Simţind vindecarea pe care au îndeplinit-o rănile Sale în noi, nu ni se înmoaie inimile de dragoste şi durere? Dacă L-am iubit vreodată pe Domnul Isus, acum trebuie să simţim că dragostea noastră creşte.

Vedeţi cum Domnul a pătimit
Pe cruce pentru omul întinat!
In timp ce păcătoşii L-au lovit
Şi l-au batjocorit, şi l-au scuipat.
Din trupul Său zdrobit şi chinuit
A curs izvor de sânge-n veşnicie
Legat a fost şi biciuit, şi inima i-a plâns,
Ca să avem noi bucurie.

Ar trebui să ne închidem în casă şi să plângem; dar (fiindcă afacerile ne cheamă, ne vom ruga ca Mântuitorul să sape imaginea rănilor în inima noastră pentru toată ziua. La căderea
nopţii, ne vom întoarce să stăm de vorbă cu El, şi să ne plângem păcatele care L-au costat atât de mult.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Colecție de comori

Am strâns în visterie atâtea perle rare
Urmându-L pe Mesia oriunde m-a condus
În tot ce îmi aduce există o valoare
Și tot ce-nfăptuiește e fără de apus.

Din Cartea vieții strâns-am sfinte mărgăritare
Și-am fost umplut cu tihna ce prinde rădăcini
Să pot gusta frum’sețea ascunsă într-o floare,
Să spun despre salvare la prieteni și vecini.

M-a cucerit Lumina cea tainică și blândă
Să pot să deslușesc povețe și minuni
Mi-e dragă-nseninarea, mi-e dragă o izbândă
Îmi dau imbold în munca sublimei misiuni.

A fost un timp nerodnic când am cules himere
Când spre tenebre-adânci țărâna m-atrăgea,
Când am respins chemarea ascunsă-n Înviere
Și când splendori cerești nu le puteam vedea…

Dar Dragostea supremă m-a scos din letargie
Și-a insuflat în mine un dor de Paradis
Și-am început să strâng comori din veșnicie
Și spre albastra zare fereastră am deschis.

O, câte satisfacții produce-ncredințarea
Ce-n toată ființa, duios, s-a așezat!
Nu mă doboară valul ce naște frământarea
Căci Sfântul Duh tărie, să-nving, a furnizat.

Deschis sunt ca să intre divine revelații
C-așa pot încercarea, mereu, s-o cuceresc
Nu mai doresc descrieri cu iz de imitații
Ci numai meditații de soi dumnezeiesc.

Am strâns în visterie atâtea perle rare
Și le păstrez să-mi fie merinde pentru drum
M-a învățat Iubitul ce-nseamnă renunțare
Și care e ofranda ornată cu parfum.

Comori nepieritoare trimise sunt în Slavă
Le vom găsi acolo, vom fi moștenitori
Căci vom lăsa pământul cu zgură și cu pleavă
Să stăm cu sfinți în Plaiul eternelor splendori.

George Cornici

Orice lucru isi are vremea lui

El face orice lucru frumos la vremea lui;
A pus in noi chiar gandul vesniciei,
Macar ca nu pricepem lucrarea Domnului;
Cuprinsa-n ea e taina maretiei.

Caci toate au o vreme sub soare, si un timp,
Si Dumnezeu le-a masurat durata;
Ce-a fost va mai fi iarasi la anumit rastimp,
Cand ceasul isi intoarce iarasi roata.

E-o vreme cand ne nastem, si-o vreme cand murim,
Uciderii-i urmeaza vindecarea,
Sadim, dar vine vremea cand smuls e ce sadim,
Dupa zidire, vine daramarea.

Bocitul si-are vremea dand plansului ecou,
Dar vine iarasi rasul si jucatul,
De aruncam cu pietre, le adunam din nou,
Dupa absenta, scump e-mbratisatul.

Cautam cu staruinta, dar pierdem ce gasim,
Si lepadam ce am pastrat odata,
E-un timp pentru tacere, un timp cand iar vorbim,
Si partea rupta iarasi e-mbinata.

E-o vreme de iubire, si-o vreme cand uram,
E-o vreme de razboi, si-apoi de pace,
Cu balansoarul vietii urcam si coboram,
Dar nu-ntelegem tot ce Domnul face.

De planul care vesnic ramane neschimbat,
Lui Dumnezeu nu-i cere nimeni seama,
Scazut nimic nu este, si nici adaugat,
El face-asa ca lumea sa se teama.

Din toata-nvatatura, esenta o desprind:
Cat pribegim prin lumea cea sihastra,
De Domnul sa ne temem, Cuvantu-I implinind,
Aceasta este datoria noastra.

Inspirata din Eclesiastul 3:1-8,11,14,15; 12:13.

Anca Winter