S-au dus pierind milenii

S-au dus pierind milenii, şi altele-or să vină,
Tu ai rămas Acelaşi … şi-aşa vei fi oricând.
Cântară-Ţi veci de aur din harfe de Lumină
şi alţi veci o să vină cântarea-Ţi reluând.

Te-au preamărit profeţii, vizionari prin ere,
Te-au admirat artiştii creând desăvârşiri,
Te-au adorat eroii trecând prin Înviere
şi Tu rămâi Neapusul eternelor iubiri.

Cândva, prin veşnicie, s-a ridicat prin vină,
un fir de praf pe-o clipă voind să-Ţi stea vrăjmaş,
dar neputinţa-l duse uitării … şi senină
Nemărginirea-Ţi curge pe-al ei etern făgaş.

Ca valurile mării se nasc şi pier popoare,
cresc noi puteri în locul acelor ce-au pierit,
şi toate-s pentru Tine nici cât un praf în soare
mânate în nimicul cu chip acoperit.

Prin toată existenţa ne-ai arătat Iubirea
în mii şi mii de feluri vădind acelaşi Har,
şi n-am putut să-i credem atât Nemărginirea
ca-n clipa cea eternă a Jertfei, pe Calvar!

Iubiri tot mai înalte prin veci tot mai lumină,
de după veşnicie şi după infinit,
în valuri nesfârşite vor trece şi-or să vină
şi Tu vei fi de-a pururi mai nou şi nou numit.

Veni-vor alte graiuri, veni-vor alte ere,
veni-vor alte forme de tot mai preafrumos,
cânta-Ţi-vor Noul Nume etern din sfere-n sfere,
dar pentru clipa noastră rămâi: ISUS HRISTOS!

Traian Dorz

Din al cerului izvor

Din al cerului izvor
S-a născut în mine-un dor,
Dor cum nu mai e sub soare,
Dor de ţărm şi de hotare,
De hotarele iubirii
Şi de ţărmul veşniciei.

Din al cerului nectar
M-a atins în piept un har,
Har cum nu mai e sub soare,
Har divin fără hotare,
Harul Domnului Isus
Care-n suflet m-a pătruns.

Din a cerului speranţă
M-a atras o dimineaţă,
Dimineaţa fără soare,
Dimineaţa-n sărbătoare,
Sărbătoarea bucuriei,
Sărbătoarea veşniciei!

Mihai Ghidora

Pururi te vom lăuda!

Și mi-ai prefăcut tânguirile în veselie, mi-ai dezlegat
sacul de jale și m-ai încins cu bucurie, pentru ca inima
mea să-Ţi cânte și să nu stea mută. Doamne Dumnezeule,
eu pururea Te voi lăuda! Ps. 30:11-12.

Pururi te vom lăuda!

Ref. : Ps. 30:11-12.

Tu încinzi cu bucurie,
Dumnezeule slăvit!
Schimbi tânguiri în veselie –
Onorat fii, proslăvit!

Pururi te vom lăuda,
Inimi vor cânta mereu
Înălțând mărirea ta –
Sfânt și Mare Dumnezeu!

Ce măreț, ce bun Părinte –
Mereu fii glorificat!
Vom cânta, purtând aminte
Măreția-Ți de Împărat!

Tot în fața Ta se pleacă,
Pas cu pas conduci pe fii,
Iubirea Ta, spre noi se-apleacă –
Purtând pe-aripi spre veșnicii!

Cum vom răsplăti o, Tată,
Veșnica-ți Credincioșie?
Posibil e a fi vreodată?
-Nu, nici odat’! Mărire Ție!

Ne închinăm în plecăciune,
Pe cărarea vieții în zbor –
Iubirea-Ți: Veșnică-Minune,
Fie slăvită, Creator! ! !

Lidia Cojocaru 

Frunze aurii

Câtă splendoare e-n voi, frunze aurii !
Răbdând căldura verii și a toamnei ceață,
Ați supraviețuit prin furtuni, așteptând
Soarele Dreptății în sfânta dimineață.

Câtă frumusețe e-n voi, frunze aurii !
Vibrând în lumină, în sunet de lire,
Cântecul Mielului l-ați învățat,
În Duh împliniți pentru Marea Întâlnire.

Cândva erați verzi, agățate pe pomi,
Pregăteați hrana ca floarea să crească,
Roada bogată și dulce să fie.

Acum, iată, în deplină frumusețe,
Așteptând vântul răpirii spre cer,
Pe aripi de porumbel spre veșnicie.

Nostalgia toamnei ne apropie de Domnul.

Te-aștept să vii Isuse…

Te-aștept să vii Isuse
Dar așteptarea-i grea
Nu pot să stau de veghe
Fără prezența Ta.

O, vino langa mine
Și-ajută-mă mereu
Să stau mereu în rugă,
Să stau la pieptul Tău.

Mai vreau o mangaiere
Mai vreau balsamul Tău
Să nu mă simt stingheră
În ceasul cel mai greu.

Nu mă lăsa Isuse
Să cad de oboseală
Căci vreau o veșnicie
Să stau cu Tine-n slavă!

Îndura-te o, Doamne
Și dă-mi iubirea Ta
Să nu cad niciodată
Uitat sub crucea mea.

Alină-mi Tu durerea
Când jugul este greu
Mai mângâie-mă, Doamne
Mântuitorul meu.

Tu-mi dai în Duh putere
Să pot a Te lăuda
Să nu mă pierd Isuse
Chiar de e crucea grea.

(Aș vrea să fiu ca Iov
Să pot a te lăuda
Chiar și în încercare
Să am răbdarea Ta.

Aș vrea să fiu ca Noe
Ascultător mereu
Să stau în ascultare
Doar de cuvântul tău.)

Îți simt mereu prezenta
Când merg în casa Ta
Cuvântul Tău Isuse
E alinarea mea.

Nu-ți cer în a mea rugă
Să-mi dai mari bogații
Aș vrea să am credință
Că tu-mi dai bucurii.

Necunoscut 

Nimeni nu-i ca Domnul

Nimeni nu-i ca Dumnezeu:
Sfânt din veșnicie,
Râu de Apă Vie,
Prin a Sa tărie
A Sa-Împărăție
Dăinuie mereu!

Dealuri și izvoare,
Lunci și-ntinse văi,
Spuneți celor răi
Căci Domnul pe-ai Săi
Îi poartă pe căi
De înviorare,

Drumuri către glorii
Către infinit,
Plutind prin zenit
Spre Cerul Slăvit…
Iar tot ce-am trudit
Va trece ca norii!

Căci Acel ce vine
Cel Viu și Cel Sfânt
Vine pe pământ
Și cu El, zburând
Într-un cor cântând
Ne va lua la Sine.

Nu-i nimic mai vrednic,
Nimic mai frumos,
Nici mai glorios
Decât El, Hristos,
Cel victorios
Și Atotputernic!

El ne-a fost și Soare,
Pavăză și Scut…
Căci El ne-a ținut
Prin tot ce-am trecut
‘N-al lumii tumult
Să stăm în picioare!

Căci oricât de mare
A fost vijelia,
El, Isus Mesia
A oprit urgia
Nimicind trufia
Printr-o răsuflare!

Nimeni nu-i ca Domnul
Să poată păzi
Veșnic, zi de zi
Prin grele pustii
Pe ai Săi copii,
Căci El nu-I ca omul;

El e Împăratul,
Peste univers,
Cât e el de dens…
El e-al vieții sens!
Însă al meu vers
Nu cuprinde-naltul,

Nici măcar lungimea
‘Nțelepciunii Sale
El e Cel mai mare,
Domn peste popoare!
Tot ce-are suflare
Îi cunosc Mărimea!

Nimeni nu-i ca Domnul
Și nici nu va fi… !
Când noi nu vom ști
El va reveni… !
El ne-a mântuii,
Caci iubeste omul!

Valentin Ilisoi 

Impărăția

Spre Împărăţia care El a pregătit-o
În anii care vor urma să vină
Eu merg voios, purtând în suflet dorul
De paradis, de ţara cea divină.

Înspre cetatea cea nemuritoare
Spre care toţi creştinii au pornit
Alerg şi eu lăsând în urmă valea
În care atât de mult am suferit.

Am fost batjocorit pentru credinţa
În Dumnezeul cel adevărat
Care a ţinut în mână toată fiinţa
Şi universul acesta minunat.

Dar vine o zi când dincolo de stele
În slava cerului de mult visat
Îl vom vedea pe Împăratul slavei
Pe cel-ce în viaţa aceasta am urmat.

Şi vom trăi cu El o veşnicie
Lăsând în urmă lacrimi şi dureri
Iar chipul lui pe veci o să ne fie
Izvor de nesfârşite mângâieri.

Aş vrea…

Aş vrea să scriu de bucurie
În orice zi pe drum cu flori
Căci ştiu că sus in veşnicie
Exist-o Tară fără nori,

Aş vrea să scriu de veselie,
De zări albastre, de splendori
Când se înaltă cu furie
Apele ‘nvolburate-n mări.

Aş vrea să scriu… însă furtuna
Se-abate parcă tot mai des
Ca să-mi incerce iar tărâna
Cu lucruri de ne-înțeles.

Aşa năvalnică se-avântă
Orice să-ndoaie-n al ei drum
Şi-adesea parcă mă-nspăimântă
Când se preface totul scrum

Se-nalță valul cu putere,
Se clatină al meu catarg
În noaptea plină de mistere
Atâtea vase când se sparg,

Atâți corăbieri când lasă
Luntrea să cadă-n apă jos,
Cum să vâslesc s-ajung acasă
În Țara Marelui Hristos?

De nu se află El la cârmă,
De nu-L am pe El Căpitan
Dispare barca fără urmă
Scufundată de satan…

Dar vino Tu, Domn al Dreptății
Să mustri valuri şi furtuni
Să potolesti marea vieții
Şi-n jurul Tău să ne aduni,

Să strige astăzi fiecare
Cum altădată s-a strigat:
Ce fel de Om e-Acesta oare?
Căci, iată că L-a ascultat

Furtuna grea, ne-nduplecată
Şi vântul cel infricoşat
Când marea era inspumată,
Dar cu putere le-a certat!

Ce fel de Om e-Acesta oare
De Il ascultă negreşit
Cancerul şi-orice tumoare
Când cu putere-a poruncit?

La El se vindecă leprosul
Şi orbii-şi capătă vederea,
El le dă surzilor auzul,
Iar morților dă învierea!

El este Cel născut în iesle,
Lăstar dintr-un pământ uscat,
El este-a lui Isai Odraslă,
E Cel ce crucea ne-a purtat!

Prin a Lui răni avem iertare
Şi vindecare în dureri,
El este Medic sfânt şi mare,
El poartă a noastre poveri!

El este Calea şi Viața,
E Adevărul întrupat,
Doar El aduce dimineața
Poporului răscumpărat,

Acelora ce dorm sub glie
Tot aşteptând cerescul glas
Să-i transforme ca pe Ilie
Când vine-al întâlnirii ceas!

Atunci, nu va mai fi durere,
Nici plâns, căci toate-au luat sfârsit,
Ci Duhul Sfânt cu-a Sa putere
Va fi cu-acei ce-au biruit!

Atunci şi Unsul, Împăratul
Îşi va lua partea cu cei mari
Şi va domni, căci nimeni altul
Nu are brațe aşa tari

Prin care să salveze-o lume
De iad, de veşnica pierzare
Şi să Îşi facă un renume
Cu o oştire-n sărbătoare!

Aşa va fi când fericirea
Va triumfa in necuprins
Unde domni-va doar iubirea
Acelui ce e neînvins!

Aşa ne spune sfânta carte,
Aşa de mult noi aşteptăm,
Un loc, o Veşnică Cetate
Spre care să ne înăltăm!

Valentin Ilisoi 

ISUS, Prinţul mântuirii

Din adâncul veșniciei, peste timpuri stăpânește
Domnul, Prințul Mântuirii – Ce păcatele plătește…
Drept întâi peste zidirea, ce noi doar o bâjbâim,
Miliardele de stele, le privim și ne uimim !!!

Prin cuvânt dădu ființă, la tot ce e în mișcare,
La planete, sori , comete, galaxii cu mic cu mare…
Și făcu și omenirea prin strămoșul meu Adam,
Ca să știu ce e iubirea, eu ce-n praf mă ascundeam.

Coborî din cer în iesle, lângă miei blânzi și păstori,
Ca s-arate omenirii: Cum e Tatăl cel din Slăvi…
Pe Golgota-n suferință, pe cel rău l-a biruit,
Să mă ia cu El în ceruri, deși eu L-am răstignit !

O, adâncă e iubirea, ce-am găsit-o în Isus,
Duhul Sfânt și azi mă-ndeamnă, să-L aștept, să-I fiu supus;
Și privind cu dor spre ceruri, ruga mea vine și ea:
Vin degrab’, Doamne Isuse, Vie-Mpărăția Ta !

Cristinel Agape 

Dumnezeu – tăria noastră

Prin atâtea-mprejurări
Și furtuni ce-ades izbesc,
Noi eram pe nicăieri
Fără har dumnezeiesc.

Numai Dumnezeu Slăvitul
În eterna-i bunătate
Care atât de mult iubit-a omul,
Ne-a salvat prin Isus, prin a Lui moarte.

Ce-a avut mai scump în ceruri,
Singurul născut din Tatăl,
L-a trimis să moară-n chinuri
Pe Calvar purtând păcatul,

Pentru-ntreaga omenire
Ce zăcea în întuneric,
Pentru noi care din fire
Eram doar un lut netrebnic.

Dar Domnul e tăria noastră! Slavă Lui!
El izbăvitorul din necaz și apăsare,
El măreața stâncă a veacului,
El Mântuitorul prin a Sa-ndurare.

Plin de bucurie dacă strig:
Lăudat să fie Domnul!
Biruința eu câștig.
Ce-mi mai poate face omul?

Boldul morți-i biruit.
Ea nu-l mai îngrozește
Pe acel ce-i mântuit,
Că el o privește

Ca un drum spre veșnicie
Care duce-n ceruri sus,
În eterna bucurie
Și împreună cu Isus.

Când am fost în strâmtorare,
Am strigat la Domnul.
El bogat în îndurare
Peste noi și-a întins brațul.

Ne-a vindecat de multe boale
Ne-a iertat păcatul.
Dar când nu aveam răbdare
Iar ne-a-nconjurat necazul.

Ca să rămânem în Domnul,
În Cuvântul Lui cel sfânt,
Să putem răbda ispita,
Să fim sare pe pământ.

Nu întărâtați pe Domnul!
Nu la gelozie!
Că ce poate face omul,
Când s-aprinde-a Lui mânie.

Că se zguduie și munții,
Se cutremură pământul
Iar cei ce-l locuiesc, sărmanii,
Ei se clatină ca vântul.

Nori El are sub picioare
Călărind pe heruvim,
Întunericul învelitoare
Și venea plutind.

Și zburând pe-aripi de vânt,
Cortu-i împrejur era,
Dumnezeu etern și sfânt,
Împrejur tot strălucea.

Nori chiar ies din strălucirea-I
Ce aruncă grindină, cărbuni de foc.
Nu pot înțelege slava-I
Numa-n parte, nu de tot.

Domnul a tunat în ceruri,
Glasul celui Preaînalt răsună,
Împrăștiatu-s-au vrăjmașii,
Pusu-i-a Domnul pe fugă.

Deci să-l binecuvântăm pe Domnul
Pentru tot ce e și face.
În adunare și-n tot locul
Singur El dă har aducător de pace.

Tecar Augustin