Gol ai venit pe pământ!

Caută rost să-ți găsești
Și nu mai tot alerga,
Căci nimic nu izbutești
De ești singur, vei cădea.

Orișicât te străduiești
Totul este în zadar
Dacă singur chibzuiești
Tu vei fi lipsit de har.

Cheamă-L pe Isus cu tine
Viața ta, s-o cârmuiască
Și-o să iasă totul bine
Viața ta o să înflorească.

Vei fi plin de bucurie,
Pace multă vei avea
Și a Sa Împărăție
O dată, o vei vedea.

Toate câte le-a promis
Domnul le va împlini
Și cu El în Paradis
La sfârșit, vei locui.

Gol ai venit pe pământ
Fără nici o bogăție
Strânge pentru Cerul sfânt
Strânge pentru veșnicie.

Acolo, bogat să fii
Tu, comori să dăbândești
Domnul le va cântări
Și răsplata o primești.

Lasă ce-i jos pe pământ
Căci asta, nu te zidește
Strânge pentru Cerul sfânt
Fiindcă Domnul te privește.

Răsplătit de El vei fi
Cu o cununa împărătească
Fiul Său, te vei numi
Sus, în Patria cerească!

 Florența Sărmășan

Lumina dintre stele

A fost odată ca niciodat’
Din zări depărtate, zări de povești
Un Bun și Drept, Măreț Împărat
Stăpân pe pământ, dar și-n cele Cerești

Era Mândru în toate, Bun peste măsură
Plin de iubire și dragoste neântâlnită
În Prezența Sa, nu există ură
Ci numai iubire, cu bucurie-mpletită

Și-avea un Fiu, asemeni cu Tatăl
Mândru și Falnic, în toate cele
Blând și smerit, în Duh și în fapte
Un Astru Măreț, o Stea între stele

Iubirea eternă, ce ne-a fost arătată
S-a Făcut om și a Venit pe pământ
Și Trupul, Cuvântul, venit de la Tată
A zămislit în Fecioară, prin Duhul cel Sfânt

Și S-a Născut pe pământ, om după fire
Chip după Chipul, Celui de Sus
Dar Sfânt în felul de-a fi, și gândire
Copilaș, drăgălaș, cu nume Isus

A crescut ca și noi, cu bune și rele
În lumea, în care cu toții  trăim
Dar fără păcat, lumină-ntre stele
O punte, pe care ar trebui să pășim

N-a fost cunoscut de popor, ca Mesia
De toți ai săi, cei de neam și iubiți
L-au ocărât, arătând-și ticăloșia
Plini de păcat și de rău împietriți

N-au vrut să primească, viața de sus
Tăgăduind cu putere, pe Cel ce-a Venit
Să ne ierte păcatul, după cum El a spus
Dar cu toții într-un glas, s-au răzvrătit

Pironit sus pe cruce, cu toți au strigat
Să moară, să moară, e vinovat
Cu vina cea falsă, a fost acuzat
Că rătăcește pe toți, spre păcat

Trăit-ai durerea lui Dumnezeu
Să-ți vezi, Singurul Tău Fiu?
Cum e zdrobit, pe lemnul cel greu!
În mijlocul celor, cu suflet pustiu?

Aceasta-i iubirea ce ne-a fost arătată
De Tatăl prin Fiul și Duhul Cel Sfânt
Un Har imens, un legământ fără plată
O legătură de viață, între cer și pământ

Pentru toți cei ce vor să trăiască
Și-au ales viață din viață, spre veșnicie
Trupul și firea, să putrezească
Iar Duhul din om, cu Tatăl să fie.

Bandi Sebastian Alexandru

Mare Păstor și Rege

O Tată, ce în Cer ai locuința
Domnind pe Tron purtat de heruvimi
A Ta-i puterea, slava, iscusința
Și-Împărăția veșnicei Lumini.

Tu ne-ai iubit c-o dragoste fierbinte
În univers cum nu s-a pomenit
Încât pe singurul Tău Fiu, Părinte
De dragul nostru ni L-ai dăruit.

Noi rătăceam cu toții, fiecare
Inoculați de-al șarpelui venin
Și-aveam destin comun numit. . pierzare
O veșnicie de regret și chin.

Păcatul lumii-ntregi, atâtea rele
La care orice om luase parte
Noi nu puteam plăti să ni se spele. .
Isus plăti pe Golgota prin moarte.

Trompete să răsune-n imnuri sfinte
Prin jertfa Lui ne-a curățit de tot
Cerescul Tată I-a-ntocmit veșminte
Isus e veșnic Marele Preot.

Căci Tatăl Te-a ales fără-ndoială
Pentru vecie ca să Te delege
După-a lui Melhisedec rânduială
Să fi Preot și deopotrivă Rege.

Fiindcă umil și fără șovăire
Disprețuit-Ai orișice rușine
Ca Miel de jertfă pentru ispășire
Tu Doamne însuți Te-ai adus pe Tine.

Ca Miel jertfit Tu ești Ispășitorul
Justificând tot neamul omensc
Ca Mare Preot ești Mijlocitorul
La Tatăl, pentru cei ce se căiesc.

Tu ne-ai urzit o nouă-Împărăție
Unde Cuvântul Tău e Har și Lege
Ne înfrățește dragostea cea vie
Și pentru totdeauna Tu ești Rege.

Curând veni-va ziua glorioasă
Și orice ochi atunci Te va vedea
Ce scumpă zi, dorită și frumoasă
Cănd toată-mpărăția-Ți vei lua.

Orice genunchi se va pleca deodată
Și orice limbă va mărturisi
Slăvind întruna Preamăritul Tată:
”Isus Hristos e Domnul pe vecii!”

Dar până’n ziua cea mai de pe urmă
Pe drumul ce-l străbat în astă viață
Tu ‘mi-ești Păstor, eu doar o oiae-n turmă
Tu-Învățător iar eu cel care-nvață.

Cuvântul Tău mi-e candelă pe cale
Iar Duhul Tău ‘mi-ajută-al înțelege
Cu Tine voi străbate această vale
Tu ‘mi-ești și Marele Păstor și Rege.

Daniel Hozan

Neschimbabil

Același ești cum ai fost din veșnicie
Ești neschimbabil, Tată, ești Suveran
Ești îmbrăcat în slavă și-n vrednicie
Sub ochii noștrii se-mplinește divinu-Ți plan.

Conduci destinul cu-aceeași îndemânare
Nimic nu se-ntâmplă fără voința Ta
Orânduirle Tale sunt foarte clare
Ne uimește cum se pot manifesta.

Neschimbabilitatea existenței Tale
Ne dă pe cale entuziasm și-avânt
De-aceea omenirea-Ți ‘nalță osanale
Recunoscând că-i lege al Tău Cuvânt.

Ești neschimbat, constantă Ți-e iubirea
Constant e harul și-i zilnic revărsat
Ar fi o catastrofă despărțirea
Păstra-vom Legământul în care am intrat.

În lumea cu-atâta efemeritate
E-o consolare că Tu ramâi la fel
Ne odihnim în starea de divinitate
Și știm că ne-om uni în veșnicul Betel.

S-au prăbușit concepții, s-au prăbușit imperii
Pe nisip fiind clădit fundamentul lor
Regatul Tău e pe temelia puterii
Ce Te face în veșnicii biruitor.

Azi bine știm ce-au cunoscut profeții
Nici umbră de mutare nu-i în esența Ta
Așteptăm clipa când, în zorii dimineții,
Ne vei lua la Tine unde în veci vom sta.

George Cornici

Glorii!

Ce mareț ești, Doamne sfinte,
Cu atât frumos împodobita-i
Un Univers, ce ia aminte
La al Tău Glas, când zugrăvita-I

În atât splendid, armonie,
Nepătruns, complexitate,
Luminând în bucurie,
Viață, revărsând în toate,

Aveai în inimă, făptura,
Făcută-n chip și asemănare,
Pentru ea și jertfa-ți pură,
O, Doamne, ești atât de Mare!

Mare îți e credincioșia,
Mare îți e tăria, Soare,
Tu ce-n Mână ai veșnicia,
Dar nu uiți de o iarbă-n floare,

Meriți toată închinarea:
Plecăciune, plecăciune,
Iubirea noastră, adorarea,
Ți-o proșternem, Zori- Minune!

Mulțumire, mulțumire,
Îngână Universu-n cor,
Stăpân în tot, și a tot zidire,
Viață-n tot și a tuturor,

Fii slăvit mereu, de a pururi,
Fii lăudat în orice ceas,
În mănunchi legăm vii doruri,
De a Ta inimă, al Tău Glas,

La Tronul Slavei Tale Sfinte,
Scăldat, în imnul adorării –
De pe întreg pământ, Părinte,
Glorii, Soare al îndurării!

Lidia Cojocaru

Mă-mbrățișează Iubirea

Întâia dată când i-am simțit căldura
(Când cu surâsu-i dulce m-a îmbrățișat)
Am înțeles că Ea este măsura
Să știu ce-nseamnă un Fiu crucificat.

De-atunci Iubirea, constant, este cu mine
În necazuri mici sau mari nu m-a părăsit
Din Ea se nasc bucuriile depline
Cu Ea, ci numai cu Ea sunt fericit.

Mi-a pus în suflet dorul veșniciei
Din starea neputinței m-a eliberat
M-ajută să păstrez starea vredniciei
Plânge cu mine când sunt întristat.

Mă-mbrățișează și iar mă-mbrățișează
Cu gingășie mă mustră când greșesc
Seninătate-n ființă îmi așează
Unde e Ea stările uscate-nfloresc.

O, cum să n-o păstrez în visterie?
Cum să n-o iubesc? Și cum să n-o ador?
Mă-nvață practică, nu teorie
Al Ei izvor e-atât de înviorător.

Mă contopește cu eternitatea
Căci n-are început și nu are final
Susține tot ce-i sfânt, susține Trinitatea
Al Ei obiectiv e fundamental.

De n-ar exista în viața noastră
Am fi ca pleava suflată de vânt
Iubire eternă, iubire măiastră
Vei trece cu noi dincol’ de mormânt.

George Cornici

Pe ce… noi uneori ne risipim viața…?

Pe ce… noi uneori ne risipim viața…?
Pe vorbe goale aruncate adesea în vânt
Pe cuvinte spuse fără rost și reci ca gheața
De ce… ne risipim fără folos viața…?
Ea trebuie trăită în adevăr după Cuvânt.

Până la zgură ne arde viața uneori…
Pentru lucruri de nimic ce n-au valoare
Căci alergăm spre nicăieri strângându-ne comori
Și ne ardem în cenușă viața deseori…
Cu Hristos ea trebuie trăită în ascultare.

Cu toți noi ne grăbim să ajungem undeva
Mereu îngrămădim… dar strângem doar furtuni
Știind… că în urma noastră plânge cineva
Pe ce… îți risipești în vânt viața ta…?
Când că ar trebui să fim mai omenoși, mai buni.

Pe ce… ne vindem viața noastră așa ușor…?
Pe faimă și prestigiu ce nu aduc folos
Noi ne îngrămădim doar numai răni care ne dor
Și de ce… ne vindem viața așa ușor…?
Ea trebuie după Cuvânt trăită în Hristos.

Pe ce… ne pierdem viața adesea fără rost…?
Alergând prin lume… uităm de veșnicie
Căci ne-am făcut iluzii dar dezamăgiți am fost
De ce… ne pierdem oare timpul fără rost…?
Când cerul este plin de atâta bogăție.

De ce… nu ne gândim că doar o viață avem…?
Ea este darul cel mai scump și prețios
Căci trece așa de iute și cu toții noi zburăm
Să ne gândim… căci numai o viață doar avem
Și trebuie trăită pentru Dumnezeu frumos.

Mihail Cebotarev

Psalmul 45

Cuvinte care sunt de farmec pline
Îmi clocotesc în inimă și spun:
”Lucrarea mea de laudă-i aparține
Doar Împăratului Slăvit și Bun”.

Ca o peniță limba să îmi fie
În iscusite mâini de scriitor
”Tu ești cel mai frumos din veșnicie
Cu mult întreci pe omul muritor”.

Cuvântul Tău aduce-nvățătură
Pe-a Tale buze Harul e turnat
De-aceea Dumnezeu fără măsură
Pentru vecii Te-a binecuvântat.

Viteaz războinic, sabia-ți încinge!
Podoaba care-o ai și slava ta
În carul tău de luptă care-nvinge
Te suie chiar acum pentru-a lupta!

Și apără-adevarul și blândețea
Neprihănirea să o ți sub scut
Să-ți străluceasca dreapta și noblețea
Prin marile isprăvi ce le-ai făcut.

Săgețile-ascuțite vor străpunge
Pe toți vrăjmașii tăi ce vor cădea
Dreptatea Ta-i Toiagul ce-i ajunge
Iar Tronul Tău o Doamne-n veci va sta.

Căci Tu iubești nespus neprihănirea
Și-ntruna cu dreptate hotărăști
De la cei răi Tu îți întorci privirea
Căci Doamne, răutatea o urăști.

De-aceea Dumnezeu, o Doamne, iarăși
Te-a uns cu-al bucuriei untdelemn
Mai mult decât pe-ai Tăi iubiți tovarăși
De slujbă, dovedind cerescul semn.

Miros plăcut de-aloe-ai pe veșminte
Și casie și smirnă răspândești
Și-nveselite-n corzi de instrumente
Sunt ale Tale case-împărătești.

Printre alese ai o preaiubită
Deși-ntre ele-s fete de-împărat
La dreapta-Ți stă mireasa-mpodobită
Cu aur din Ofir, cel mai curat.

Ascultă fiică, vezi, urechea-ți pleacă
Să-ți uiți poporul, fostul tău cămin
Frumsețea ta la Împărat să-i placă
Și că ți-e Domn, să I te-nchini deplin.

Căci fiica Tirului cu-anevoință
Și cele mai bogate din popor
Umbla-vor dup-a ta bunăvoință
Cu daruri să primească ajutor.

Căci fata Împăratului e plină
De strălucire-n casele-i domnești
Țesută-n fir de aur foarte fină
Sclipește haina-n care o zărești.

‘Nainte la-Împărat se-nfățișează
Cu hainle cusute și-aranjate
Și-a ei îsoțitoare o urmează
Cu bucurii și vesele sunt toate.

În toată țara-ai tăi copii domni-vor
Părinților tăi locu-l vor lua
Iar al tău nume pururi pomeni-vor
De-aceea-n veci popoare te-or lăuda.

Daniel Hozan

Mi-e dor!

Mi-e dor, de murmurul rece de Izvor
De apa Lui cristalină, curată și lină
Mi-e dor, de Patria Cerească, mi-e dor,
De Țara Sfântă de Sus, de Patria Divină!

Mi-e dor, de foșnetul frunzelor duios,
De codrii falnici, cu coroane arătoase
Mi-e dor, de glasul blând, al lui Hristos,
Mi-e dor, de luncile, cu holdele mănoase!

Mi-e dor, de turmele de oi, de pe tainicul Plai,
De apa de Izvor, mi-e dor, de sfânta cunună,
Mi-e tare dor, de râvnitul și doritul Rai,
Mi-e dor, să mă adap din apa curată lină!

Mi-e de Tine Doamne, mi-e dor să Te simt,
Amândoi, să mergem pe Sfânta Cărare,
Mi-e dor, de Lumina albă, de curat argint
Mi-e dor de Tărâmul Sfânt, în lumini strălucitoare!

Mi-e dor, de Cerul Sfânt, de albastru azuriu,
Mi-e dor, de Sfânta și dulce primăvară,
Mi-e dor, de Domnul Isus, Cel veșnic viu,
Mi-e dor de veșnicie, în Cerul Sfânt, să răsară.

Mi-e dor Isuse, să văd chipul Tău glorios,
Mi-e dor, de răpirea Bisericii, din greul amar,
Mi-e dor, să fiu în Cer, cu Domnul meu Hristos,
Mi-e dor, de Plaiuri Sfinte, Plaiuri fără hotar!

Stelian Ciobanu 

S-a mai scurs un an

Ni s-a mai scurs un an pe firul vieții
Și nu știm câți de-acum vor mai veni. .
Chiar de ne-aflăm în floarea tinereții
Sau de-am ajuns la anii bătrâneții
Să fim mulțumitori petru-orice zi.

Căci Domnul, felurit mereu vorbește
Dar omul nu ia seama că-i grăbit
Din goana după vânt nu se oprește
Din tot ce-a strâns nimic nu-i folosește
În clipa când ajunge la sfârșit.

Iar anul ce-a trecut ne-a fost dovadă
Un virus mic pe mulți a-ngenunchiat
Cei infectați au început să creadă
Când au ajuns cu ochii lor să vadă
Cum firul vieții poate fi scurtat.

Unii-au trecut de-aici în veșnicie
Iar alții ce-n spitale-au petrecut
Purtând in inimi o nădejde vie
Și-o perspectivă pentru veșnicie
Ce mult dorit-au noul început.

S-a scurs un an, dar ce vrea să ne spună
Întreaga pandemie care-a fost?
De vrei cumva în Cer să ai cunună
Alege înțelept partea cea bună
Trăiește în lumină și cu rost!

Viața pe pământ e-așa fragilă
Iar viața cu Isus n-are sfârșit
Poți sta-n bordei sau locui-ntr-o vilă
Situația pe-aici e instabilă
Bogat e doar acela mântuit.

Căci n-am adus nimic cu noi în lume
Și nici de-aici nimic nu vom lua
Cuvântul Lui nu face cu noi glume
El ne-a promis că e cu noi prin lume
Și-orice-ar veni El lângă noi va sta.

Un An necunoscut ne stă în față
Și nu stim câți din noi îl vom sfârși
Isus Hristos ne dă a Lui povață
Iar prin Cuvânt ne cheamă și ne-nvață
Și doar de-L ascultăm vom birui.

Deacea să luăm cu toți aminte
Și-n Anul care vine să dorim
S-avem mai mult elan în cele sfinte
Iubind mereu c-o dragoste firbinte
Fiind cum El dorește ca să fim.

Să răspândim mai mult a Lui lumină
Știind că timpul este pe sfârșit
Că orișcând El ar putea să vină
Că-i dimineața, la amiaz, la cină
El vine! Dar ești oare pregătit?

Crezând, să devenim o nouă ființă
Nascuți din Duh și Adevăr deplin
Trăind adevărata pocăință
Să ne înfățișăm plini de credință
La Tronul de Lumină, cristalin.

În Anul ce ne stă acum în față
Și cu necaz dar și cu bucurii
Oferta lumi-i doar un fir de ață
Dar cine-apucă-adevărata Viață
Trăi-va cu Isus în veșnicii.

În Anul Nou noi nu știm ce-o să fie
Un lucru-i sigur și acela-l știm:
Isus e Domn chiar și în pandemie
Și ne iubește orice-ar fi să vie
Iar orice zi e-un Har care-l primim.

Daniel Hozan