Marea trecere

ReferințeEclesiastul 3:11

Mi se scurg zilele în clepsidra nemiloasă a timpului,
Adie puțin clipele şi apoi, purtate pe aripa vântului,
Plutesc înspre zări depărtate şi fără întoarcere,
Astăzi e ieri şi mine e azi – o tăcută, implacabilă trecere.

Multe s-au dus, mai puține sunt cele rămase
Au zburat iute clipe de vis efemere pe pagini întoarse
Tablouri dragi cu chipuri, cu zâmbet neşters
Trudesc să m-oprească puțin din grabnicul mers.

M-am intrebat: cine sunt, ce am fost, ce voi fi?
La ce bun, o viață aici cineva şi-ar dori?
Doar asta să fie? Un cânt, un fior, un cuvânt?
Un abur ce se-arată puțin, între cer şi pământ?

Credința, Nădejdea, Iubirea, chiar gândul înalt,
La ce-ar folosi să le ai, dacă totu-i în van, e neant?
Totul să fie, doar zbatere-ntre leagăn şi cruce?
Marea mea trecere, spre ce liman mă va duce?

Doresc mai mult decât o viață şi-o plecare senină,
Doresc nemurirea, râvnesc să trăiesc în lumină!
Însetat de Cuvânt, caut izvorul cu apa cea vie,
Fiindcă-n mine Dumnezeu a înscris: „Veşnicie”!

Olivia Pocol

Cine-i ca Tine?

Cântă sufletul meu de Domnul iubit,
Raze de soare mă cheamă-n răsărit
Către desăvârşita armonie,
Urcând mai sus, urcând spre-Mpărăţie!
M-ai săpat în palma bătută-n cuie,
M-ai legat de cer pentru veşnicie,
M-ai câştigat prin Jertfa din Golgota,
Şi sunt al Tău orişice s-ar întâmpla!
S-afundă pasul adânc şi mai stăpân,
Pe Calea de aur mă încred deplin,
Iubirea m-a ridicat spre cer să zbor
La Cel ce este al meu Mântuitor!
Cine-i ca Tine aşa sfânt, minunat?
Eşti Unic Doamne, puternic Împărat!
Universu-ntreg saltă-n bucurie,
Eşti Dumnezeu şi-a noastră mântuire!

Maria Șopț  

Ne-amintim… ne pocăim…

Ne-amintim cu bucurie
De momentele trăite
Împreună, în armonie
Și de cele înfăptuite
Prin Duhul spre veșnicie

Și de celelalte toate
Petrecute-n Adunare,
Că-au fost clipe minunate
Și momente înălțătoare
Ce și-n Cer sunt consemnate,

Ne-amintim de toate cele
Ce împreună am petrecut;
Multe bune, multe rele,
Scăzăminte ce-am avut
Și încă suferim de ele

Și cu-adâncul duhului
Ne îndreptăm acum spre Domnul
Căci am vrea, prin ochii Lui
Să vedem cum ne e omul
Ascuns, al sufletului.

Am trăit clipe frumoase
Însă și altfel de stări
Ne-au mai sfredelit în oase
C-am optat pentru Adunări
Cu „slujbe”cât mai pompoase

Și-am investit și-n „lucrări”
(Oarecum alunecoase
Și cu semne de întrebări),
Ce-n contururi religioase
Își găseau justificări,

Însă Domnu-aștepta stări
Sufletești, evlavioase,
Și dorea manifestări
Spirituale sănătoase,
Prorocie și cântări
Din Duh, nu din fire scoase.

Nu disprețuim lucrarea,
Și păstrăm ce este bun.
A fost bună Adunarea
Și închinarea în comun.
Vai de cel rămas cu starea
La toate-acestea, imun!

Amintesc doar că, înșelarea,
N-a lipsit, și-atât mai spun:
Doamne, mare-Ți e îndurarea
Că-ai răbdat până acum,
Văzându-ne nepăsarea!

Ne-am croit drum „cu toporul”
Făcând ce credeam că-i bine,
Ne-am jucat pe placuri rolul
Prin activități creștine,
Dar am neglijat Izvorul…

Am fost răi și nestatornici
În lucrul încredințat,
Și-am lăsat multe duminici
Pe Hristos neonorat…
Ambigui și îndoielnici
Pe Domnul L-am supărat.

Azi, ne strângem la închinare
Fiecare-n casa lui,
Fără fastul din cântare,
Nici cel al proorocului,
Nici acel din predicare,

Nici fastul discursului
De la unul, fiecare…
Doar Cuvântului Domnului
Și sfânta Lui cercetare
În adâncul sufletului.

Puterea Adevărului
Ne aduce iluminare
Asupra păcatului,
Și-n lacrimi, cerem iertare,
Că în vremea harului,
N-am fost vrednici de chemare!

Toți voiau să-și satisfacă
Egoist, prioritatea
Și începuse să ne placă
Tot mai mult comoditatea
Ce șoptea – „alții să facă… ”

Dar a venit și iluminarea,
Numai n-a venit oricum
Ci împreună cu mustrarea
Ce comodă nu-i nicicum,
Dar ne schimbă grabnic starea!

Căci, la ce e bună sarea
Dacă-ți faci friptura scrum?
Sau își leapădă mâncarea
Cei ce sare-n ea nu pun?
Ori își stinge lumânarea
Cel fără lumină-n drum?

Q, nu-i lipsă de înțelepciune
Nici pricepere precară
Doar lumească uscăciune
Și ne face de ocară
Transformându-ne-n tăciune!

Dar acum cu mâna-I tare
Dumnezeu din veșnicie
Ne-a îngrozit pe fiecare
Cu divina Lui mânie
Și ne pune la încercare!

Copleșiți de ce trăim,
Din adâncul ființei noastre
Ne-aplecăm și ne smerim
Și sub cerurile albastre
Plângem și ne pocăim.

Într-un duh toată Adunarea
Ne căim, cerem iertare
Și nu vom opri strigarea
De la Tronul de îndurare
Până nu primim iertarea,

Puterea și încredințarea
De robi buni și credincioși
Care-și împlinesc chemarea
Și-n credință sănătoși
Încep evanghelizarea
Celor mulți și păcătoși.

Doamne ascultă-ne de sus
Și ajută-ne să fim
Una cu Domnul Isus,
Ca și El să ne iubim
Și întocmai cum Ți-ai propus
Să trăim și să-Ți slujim! Amin

Ioan Hapca

Vom regăsi mărgăritare!

Referințe
Sufletul binefăcător va fi săturat, și cel ce udă pe alții va fi udat și el.
Proverbe 11:25

Se spune că o împărăteasă
avea un vis neîmplinit.
Dorea să constuiască o casă
pentru acei năpăstuiți.

Cutreierase-mpărăția
și-și frânse inima de dor,
ardea profund în ea iubirea
fiindcă avea Mântuitor.

Ea nu era doar o regină
din lumea-aceasta trecătoare;
în trupul ei plăpând, de tină,
trăia-o-a Cerului moștenitoare.

Se proșternu în rugăciune
și-apoi un plan înfăptui.
Soțului ei în taină-i spune:
„Aș vrea-un refugiu-a construi

pentru orfanii acestei lumi,
pentru pierduți și părăsiți.”
„Un nobil gând, dar nu văd cum
atâția bani ar fi găsiți.”

„Stai fără griji, pot rezolva!”,
răspunse ea încrezătoare.
Își scoase de pe cap coroana
arătând diamantul cel mai mare:

„Acesta poate-acoperi
întreaga sumă necesară.”
Soțul, privind-o, înlemni:
„Vinzi diadema regală?”

„Nu, dragul meu, doar diamantul.”
„Dar este cel mai prețios,
simbol unic în tot Regatul… ”
„O, merită pentru Hristos!”

Convins, l-a vândut pentru ea.
N-a durat mult și a aflat
că toată lumea o numea:
-regina fără diamant-

Dar casa-ncet s-a construit
și-n ziua de inaugurare
familia regală a sosit
ca să asiste la serbare.

Privea regina mamele
cândva lipsite de speranță,
ștergându-și astăzi lacrimile
de bucurie, în siguranță.

Și multe glasuri de copii
cântau cum doar ei pot să cânte-
cerești și sfinte armonii
spre slava Eternului Părinte.

Spre soțul ei se aplecă
și-n șoaptă spuse fericită:
„Ei ne vor fi în cer cunună,
da, pentru Hristos merită!”

***
Așa va fi o veșnicie:
vom regăsi mărgăritare-
întreaga noastră avuție
strânsă-n a cerului hambare.

Vorbele bune, ce-au zidit
pe cei din jurul nostru, poate
cum nici nu ne-am închipuit…
le vom afla atunci pe toate.

Tot ce jertfim, tot ce răbdăm,
-oricât de mic sau cât de mare-
pentru că Isus ne e Domn,
spre slava Numelui Său mare,

se scrie sus și se adună,
iar Dumnezeu ne-a răsplăti:
eternitatea împreună,
dar și cununi va împărți!

S-au dus pierind milenii

S-au dus pierind milenii, şi altele-or să vină,
Tu ai rămas Acelaşi … şi-aşa vei fi oricând.
Cântară-Ţi veci de aur din harfe de Lumină
şi alţi veci o să vină cântarea-Ţi reluând.

Te-au preamărit profeţii, vizionari prin ere,
Te-au admirat artiştii creând desăvârşiri,
Te-au adorat eroii trecând prin Înviere
şi Tu rămâi Neapusul eternelor iubiri.

Cândva, prin veşnicie, s-a ridicat prin vină,
un fir de praf pe-o clipă voind să-Ţi stea vrăjmaş,
dar neputinţa-l duse uitării … şi senină
Nemărginirea-Ţi curge pe-al ei etern făgaş.

Ca valurile mării se nasc şi pier popoare,
cresc noi puteri în locul acelor ce-au pierit,
şi toate-s pentru Tine nici cât un praf în soare
mânate în nimicul cu chip acoperit.

Prin toată existenţa ne-ai arătat Iubirea
în mii şi mii de feluri vădind acelaşi Har,
şi n-am putut să-i credem atât Nemărginirea
ca-n clipa cea eternă a Jertfei, pe Calvar!

Iubiri tot mai înalte prin veci tot mai lumină,
de după veşnicie şi după infinit,
în valuri nesfârşite vor trece şi-or să vină
şi Tu vei fi de-a pururi mai nou şi nou numit.

Veni-vor alte graiuri, veni-vor alte ere,
veni-vor alte forme de tot mai preafrumos,
cânta-Ţi-vor Noul Nume etern din sfere-n sfere,
dar pentru clipa noastră rămâi: ISUS HRISTOS!

Traian Dorz

Din al cerului izvor

Din al cerului izvor
S-a născut în mine-un dor,
Dor cum nu mai e sub soare,
Dor de ţărm şi de hotare,
De hotarele iubirii
Şi de ţărmul veşniciei.

Din al cerului nectar
M-a atins în piept un har,
Har cum nu mai e sub soare,
Har divin fără hotare,
Harul Domnului Isus
Care-n suflet m-a pătruns.

Din a cerului speranţă
M-a atras o dimineaţă,
Dimineaţa fără soare,
Dimineaţa-n sărbătoare,
Sărbătoarea bucuriei,
Sărbătoarea veşniciei!

Mihai Ghidora

Pururi te vom lăuda!

Și mi-ai prefăcut tânguirile în veselie, mi-ai dezlegat
sacul de jale și m-ai încins cu bucurie, pentru ca inima
mea să-Ţi cânte și să nu stea mută. Doamne Dumnezeule,
eu pururea Te voi lăuda! Ps. 30:11-12.

Pururi te vom lăuda!

Ref. : Ps. 30:11-12.

Tu încinzi cu bucurie,
Dumnezeule slăvit!
Schimbi tânguiri în veselie –
Onorat fii, proslăvit!

Pururi te vom lăuda,
Inimi vor cânta mereu
Înălțând mărirea ta –
Sfânt și Mare Dumnezeu!

Ce măreț, ce bun Părinte –
Mereu fii glorificat!
Vom cânta, purtând aminte
Măreția-Ți de Împărat!

Tot în fața Ta se pleacă,
Pas cu pas conduci pe fii,
Iubirea Ta, spre noi se-apleacă –
Purtând pe-aripi spre veșnicii!

Cum vom răsplăti o, Tată,
Veșnica-ți Credincioșie?
Posibil e a fi vreodată?
-Nu, nici odat’! Mărire Ție!

Ne închinăm în plecăciune,
Pe cărarea vieții în zbor –
Iubirea-Ți: Veșnică-Minune,
Fie slăvită, Creator! ! !

Lidia Cojocaru 

Frunze aurii

Câtă splendoare e-n voi, frunze aurii !
Răbdând căldura verii și a toamnei ceață,
Ați supraviețuit prin furtuni, așteptând
Soarele Dreptății în sfânta dimineață.

Câtă frumusețe e-n voi, frunze aurii !
Vibrând în lumină, în sunet de lire,
Cântecul Mielului l-ați învățat,
În Duh împliniți pentru Marea Întâlnire.

Cândva erați verzi, agățate pe pomi,
Pregăteați hrana ca floarea să crească,
Roada bogată și dulce să fie.

Acum, iată, în deplină frumusețe,
Așteptând vântul răpirii spre cer,
Pe aripi de porumbel spre veșnicie.

Nostalgia toamnei ne apropie de Domnul.

Te-aștept să vii Isuse…

Te-aștept să vii Isuse
Dar așteptarea-i grea
Nu pot să stau de veghe
Fără prezența Ta.

O, vino langa mine
Și-ajută-mă mereu
Să stau mereu în rugă,
Să stau la pieptul Tău.

Mai vreau o mangaiere
Mai vreau balsamul Tău
Să nu mă simt stingheră
În ceasul cel mai greu.

Nu mă lăsa Isuse
Să cad de oboseală
Căci vreau o veșnicie
Să stau cu Tine-n slavă!

Îndura-te o, Doamne
Și dă-mi iubirea Ta
Să nu cad niciodată
Uitat sub crucea mea.

Alină-mi Tu durerea
Când jugul este greu
Mai mângâie-mă, Doamne
Mântuitorul meu.

Tu-mi dai în Duh putere
Să pot a Te lăuda
Să nu mă pierd Isuse
Chiar de e crucea grea.

(Aș vrea să fiu ca Iov
Să pot a te lăuda
Chiar și în încercare
Să am răbdarea Ta.

Aș vrea să fiu ca Noe
Ascultător mereu
Să stau în ascultare
Doar de cuvântul tău.)

Îți simt mereu prezenta
Când merg în casa Ta
Cuvântul Tău Isuse
E alinarea mea.

Nu-ți cer în a mea rugă
Să-mi dai mari bogații
Aș vrea să am credință
Că tu-mi dai bucurii.

Necunoscut 

Nimeni nu-i ca Domnul

Nimeni nu-i ca Dumnezeu:
Sfânt din veșnicie,
Râu de Apă Vie,
Prin a Sa tărie
A Sa-Împărăție
Dăinuie mereu!

Dealuri și izvoare,
Lunci și-ntinse văi,
Spuneți celor răi
Căci Domnul pe-ai Săi
Îi poartă pe căi
De înviorare,

Drumuri către glorii
Către infinit,
Plutind prin zenit
Spre Cerul Slăvit…
Iar tot ce-am trudit
Va trece ca norii!

Căci Acel ce vine
Cel Viu și Cel Sfânt
Vine pe pământ
Și cu El, zburând
Într-un cor cântând
Ne va lua la Sine.

Nu-i nimic mai vrednic,
Nimic mai frumos,
Nici mai glorios
Decât El, Hristos,
Cel victorios
Și Atotputernic!

El ne-a fost și Soare,
Pavăză și Scut…
Căci El ne-a ținut
Prin tot ce-am trecut
‘N-al lumii tumult
Să stăm în picioare!

Căci oricât de mare
A fost vijelia,
El, Isus Mesia
A oprit urgia
Nimicind trufia
Printr-o răsuflare!

Nimeni nu-i ca Domnul
Să poată păzi
Veșnic, zi de zi
Prin grele pustii
Pe ai Săi copii,
Căci El nu-I ca omul;

El e Împăratul,
Peste univers,
Cât e el de dens…
El e-al vieții sens!
Însă al meu vers
Nu cuprinde-naltul,

Nici măcar lungimea
‘Nțelepciunii Sale
El e Cel mai mare,
Domn peste popoare!
Tot ce-are suflare
Îi cunosc Mărimea!

Nimeni nu-i ca Domnul
Și nici nu va fi… !
Când noi nu vom ști
El va reveni… !
El ne-a mântuii,
Caci iubeste omul!

Valentin Ilisoi