Glorii!

Ce mareț ești, Doamne sfinte,
Cu atât frumos împodobita-i
Un Univers, ce ia aminte
La al Tău Glas, când zugrăvita-I

În atât splendid, armonie,
Nepătruns, complexitate,
Luminând în bucurie,
Viață, revărsând în toate,

Aveai în inimă, făptura,
Făcută-n chip și asemănare,
Pentru ea și jertfa-ți pură,
O, Doamne, ești atât de Mare!

Mare îți e credincioșia,
Mare îți e tăria, Soare,
Tu ce-n Mână ai veșnicia,
Dar nu uiți de o iarbă-n floare,

Meriți toată închinarea:
Plecăciune, plecăciune,
Iubirea noastră, adorarea,
Ți-o proșternem, Zori- Minune!

Mulțumire, mulțumire,
Îngână Universu-n cor,
Stăpân în tot, și a tot zidire,
Viață-n tot și a tuturor,

Fii slăvit mereu, de a pururi,
Fii lăudat în orice ceas,
În mănunchi legăm vii doruri,
De a Ta inimă, al Tău Glas,

La Tronul Slavei Tale Sfinte,
Scăldat, în imnul adorării –
De pe întreg pământ, Părinte,
Glorii, Soare al îndurării!

Lidia Cojocaru

Mă-mbrățișează Iubirea

Întâia dată când i-am simțit căldura
(Când cu surâsu-i dulce m-a îmbrățișat)
Am înțeles că Ea este măsura
Să știu ce-nseamnă un Fiu crucificat.

De-atunci Iubirea, constant, este cu mine
În necazuri mici sau mari nu m-a părăsit
Din Ea se nasc bucuriile depline
Cu Ea, ci numai cu Ea sunt fericit.

Mi-a pus în suflet dorul veșniciei
Din starea neputinței m-a eliberat
M-ajută să păstrez starea vredniciei
Plânge cu mine când sunt întristat.

Mă-mbrățișează și iar mă-mbrățișează
Cu gingășie mă mustră când greșesc
Seninătate-n ființă îmi așează
Unde e Ea stările uscate-nfloresc.

O, cum să n-o păstrez în visterie?
Cum să n-o iubesc? Și cum să n-o ador?
Mă-nvață practică, nu teorie
Al Ei izvor e-atât de înviorător.

Mă contopește cu eternitatea
Căci n-are început și nu are final
Susține tot ce-i sfânt, susține Trinitatea
Al Ei obiectiv e fundamental.

De n-ar exista în viața noastră
Am fi ca pleava suflată de vânt
Iubire eternă, iubire măiastră
Vei trece cu noi dincol’ de mormânt.

George Cornici

Pe ce… noi uneori ne risipim viața…?

Pe ce… noi uneori ne risipim viața…?
Pe vorbe goale aruncate adesea în vânt
Pe cuvinte spuse fără rost și reci ca gheața
De ce… ne risipim fără folos viața…?
Ea trebuie trăită în adevăr după Cuvânt.

Până la zgură ne arde viața uneori…
Pentru lucruri de nimic ce n-au valoare
Căci alergăm spre nicăieri strângându-ne comori
Și ne ardem în cenușă viața deseori…
Cu Hristos ea trebuie trăită în ascultare.

Cu toți noi ne grăbim să ajungem undeva
Mereu îngrămădim… dar strângem doar furtuni
Știind… că în urma noastră plânge cineva
Pe ce… îți risipești în vânt viața ta…?
Când că ar trebui să fim mai omenoși, mai buni.

Pe ce… ne vindem viața noastră așa ușor…?
Pe faimă și prestigiu ce nu aduc folos
Noi ne îngrămădim doar numai răni care ne dor
Și de ce… ne vindem viața așa ușor…?
Ea trebuie după Cuvânt trăită în Hristos.

Pe ce… ne pierdem viața adesea fără rost…?
Alergând prin lume… uităm de veșnicie
Căci ne-am făcut iluzii dar dezamăgiți am fost
De ce… ne pierdem oare timpul fără rost…?
Când cerul este plin de atâta bogăție.

De ce… nu ne gândim că doar o viață avem…?
Ea este darul cel mai scump și prețios
Căci trece așa de iute și cu toții noi zburăm
Să ne gândim… căci numai o viață doar avem
Și trebuie trăită pentru Dumnezeu frumos.

Mihail Cebotarev

Psalmul 45

Cuvinte care sunt de farmec pline
Îmi clocotesc în inimă și spun:
”Lucrarea mea de laudă-i aparține
Doar Împăratului Slăvit și Bun”.

Ca o peniță limba să îmi fie
În iscusite mâini de scriitor
”Tu ești cel mai frumos din veșnicie
Cu mult întreci pe omul muritor”.

Cuvântul Tău aduce-nvățătură
Pe-a Tale buze Harul e turnat
De-aceea Dumnezeu fără măsură
Pentru vecii Te-a binecuvântat.

Viteaz războinic, sabia-ți încinge!
Podoaba care-o ai și slava ta
În carul tău de luptă care-nvinge
Te suie chiar acum pentru-a lupta!

Și apără-adevarul și blândețea
Neprihănirea să o ți sub scut
Să-ți străluceasca dreapta și noblețea
Prin marile isprăvi ce le-ai făcut.

Săgețile-ascuțite vor străpunge
Pe toți vrăjmașii tăi ce vor cădea
Dreptatea Ta-i Toiagul ce-i ajunge
Iar Tronul Tău o Doamne-n veci va sta.

Căci Tu iubești nespus neprihănirea
Și-ntruna cu dreptate hotărăști
De la cei răi Tu îți întorci privirea
Căci Doamne, răutatea o urăști.

De-aceea Dumnezeu, o Doamne, iarăși
Te-a uns cu-al bucuriei untdelemn
Mai mult decât pe-ai Tăi iubiți tovarăși
De slujbă, dovedind cerescul semn.

Miros plăcut de-aloe-ai pe veșminte
Și casie și smirnă răspândești
Și-nveselite-n corzi de instrumente
Sunt ale Tale case-împărătești.

Printre alese ai o preaiubită
Deși-ntre ele-s fete de-împărat
La dreapta-Ți stă mireasa-mpodobită
Cu aur din Ofir, cel mai curat.

Ascultă fiică, vezi, urechea-ți pleacă
Să-ți uiți poporul, fostul tău cămin
Frumsețea ta la Împărat să-i placă
Și că ți-e Domn, să I te-nchini deplin.

Căci fiica Tirului cu-anevoință
Și cele mai bogate din popor
Umbla-vor dup-a ta bunăvoință
Cu daruri să primească ajutor.

Căci fata Împăratului e plină
De strălucire-n casele-i domnești
Țesută-n fir de aur foarte fină
Sclipește haina-n care o zărești.

‘Nainte la-Împărat se-nfățișează
Cu hainle cusute și-aranjate
Și-a ei îsoțitoare o urmează
Cu bucurii și vesele sunt toate.

În toată țara-ai tăi copii domni-vor
Părinților tăi locu-l vor lua
Iar al tău nume pururi pomeni-vor
De-aceea-n veci popoare te-or lăuda.

Daniel Hozan

Mi-e dor!

Mi-e dor, de murmurul rece de Izvor
De apa Lui cristalină, curată și lină
Mi-e dor, de Patria Cerească, mi-e dor,
De Țara Sfântă de Sus, de Patria Divină!

Mi-e dor, de foșnetul frunzelor duios,
De codrii falnici, cu coroane arătoase
Mi-e dor, de glasul blând, al lui Hristos,
Mi-e dor, de luncile, cu holdele mănoase!

Mi-e dor, de turmele de oi, de pe tainicul Plai,
De apa de Izvor, mi-e dor, de sfânta cunună,
Mi-e tare dor, de râvnitul și doritul Rai,
Mi-e dor, să mă adap din apa curată lină!

Mi-e de Tine Doamne, mi-e dor să Te simt,
Amândoi, să mergem pe Sfânta Cărare,
Mi-e dor, de Lumina albă, de curat argint
Mi-e dor de Tărâmul Sfânt, în lumini strălucitoare!

Mi-e dor, de Cerul Sfânt, de albastru azuriu,
Mi-e dor, de Sfânta și dulce primăvară,
Mi-e dor, de Domnul Isus, Cel veșnic viu,
Mi-e dor de veșnicie, în Cerul Sfânt, să răsară.

Mi-e dor Isuse, să văd chipul Tău glorios,
Mi-e dor, de răpirea Bisericii, din greul amar,
Mi-e dor, să fiu în Cer, cu Domnul meu Hristos,
Mi-e dor, de Plaiuri Sfinte, Plaiuri fără hotar!

Stelian Ciobanu 

S-a mai scurs un an

Ni s-a mai scurs un an pe firul vieții
Și nu știm câți de-acum vor mai veni. .
Chiar de ne-aflăm în floarea tinereții
Sau de-am ajuns la anii bătrâneții
Să fim mulțumitori petru-orice zi.

Căci Domnul, felurit mereu vorbește
Dar omul nu ia seama că-i grăbit
Din goana după vânt nu se oprește
Din tot ce-a strâns nimic nu-i folosește
În clipa când ajunge la sfârșit.

Iar anul ce-a trecut ne-a fost dovadă
Un virus mic pe mulți a-ngenunchiat
Cei infectați au început să creadă
Când au ajuns cu ochii lor să vadă
Cum firul vieții poate fi scurtat.

Unii-au trecut de-aici în veșnicie
Iar alții ce-n spitale-au petrecut
Purtând in inimi o nădejde vie
Și-o perspectivă pentru veșnicie
Ce mult dorit-au noul început.

S-a scurs un an, dar ce vrea să ne spună
Întreaga pandemie care-a fost?
De vrei cumva în Cer să ai cunună
Alege înțelept partea cea bună
Trăiește în lumină și cu rost!

Viața pe pământ e-așa fragilă
Iar viața cu Isus n-are sfârșit
Poți sta-n bordei sau locui-ntr-o vilă
Situația pe-aici e instabilă
Bogat e doar acela mântuit.

Căci n-am adus nimic cu noi în lume
Și nici de-aici nimic nu vom lua
Cuvântul Lui nu face cu noi glume
El ne-a promis că e cu noi prin lume
Și-orice-ar veni El lângă noi va sta.

Un An necunoscut ne stă în față
Și nu stim câți din noi îl vom sfârși
Isus Hristos ne dă a Lui povață
Iar prin Cuvânt ne cheamă și ne-nvață
Și doar de-L ascultăm vom birui.

Deacea să luăm cu toți aminte
Și-n Anul care vine să dorim
S-avem mai mult elan în cele sfinte
Iubind mereu c-o dragoste firbinte
Fiind cum El dorește ca să fim.

Să răspândim mai mult a Lui lumină
Știind că timpul este pe sfârșit
Că orișcând El ar putea să vină
Că-i dimineața, la amiaz, la cină
El vine! Dar ești oare pregătit?

Crezând, să devenim o nouă ființă
Nascuți din Duh și Adevăr deplin
Trăind adevărata pocăință
Să ne înfățișăm plini de credință
La Tronul de Lumină, cristalin.

În Anul ce ne stă acum în față
Și cu necaz dar și cu bucurii
Oferta lumi-i doar un fir de ață
Dar cine-apucă-adevărata Viață
Trăi-va cu Isus în veșnicii.

În Anul Nou noi nu știm ce-o să fie
Un lucru-i sigur și acela-l știm:
Isus e Domn chiar și în pandemie
Și ne iubește orice-ar fi să vie
Iar orice zi e-un Har care-l primim.

Daniel Hozan

Psalmul 93

Întru-na Dumnezeu împărățește
Și-I îmbrăcat cu Măreția Sa
Puterea ce-L încinge strălucește
De-aceea lumea-ntregă o-ntărește
Și nicodată nu s-a clătina.

Iar scaunul Tău Doamne de domnie
E așezat pe sfinte înălțimi
Din vremi străvechi e-a Ta Împărăție
Căci Tu ești neschimbat din veșnicie
Pe Tron înconjurat de heruvimi.

Sunt râuri ce vuiesc, vuiesc deodată
O Doamnme și se umflă cu putere
Dar mai puternic decât apa toată
Și decât marea-n valuri furiată
E Domnu-n a Lui Slavă și-a Lui vrere.

A Tale mărturii-s monumentale
Și întru totul sunt adevărate
Sfințenia-i podoaba Casei Tale
Așa găsit-ai Doamne Tu cu cale
Cât timp vor ține vremurile toate.

Daniel Hozan

Iubim Cuvântul revelat

Iubim Cuvântul revelat
E-al nostru ghid spre veșnicie
Chiar Dumnezeu s-a întrupat
Să ne îmbrace-n vrednicie.

Iubim Cuvântul și-L vestim
Convinși fiind de-a lui putere
Îl auzim și Îl rostim
Cu El pășim prin Înviere.

Iubim Cuvăntul și-L păstrăm
În visterie… să ne fie
Aproape, când ne întristăm
Suflu-i duios să ne-adie.

Ce-am face fără El pe drum?
Am fi ca pleava vânturată
Nicicând n-am mirosi parfum
Ci doar o stare poluată.

Mii de motive să-L iubim
E hrana noastră consistentă,
E-al nostru aliat sublim,
Ne-nvăluie a lui prezență.

Suntem pierduți de-L neglijăm
Pierduți în traiul de rutină
De-aceea-n inimă-l purtăm
Numai în El găsim Lumină.

Iubim Cuvântul profețit
De slujitori aleși în Slavă
Căci El, total, ne-a despărțit
De tot ce-i goană după pleavă.

Iubim Cuvântul și-L trăim
Să fim epistole citite
C-așa spre Paradis suim,
Spre stări divine, fericite.

George Cornici

Doamne mare!

Când palpăm cu conștiență
Minunata Ta prezență,
O mireasmă de căință
Ne vibrează în ființă
Și-un imbold de biruință
Unduiește-n conștiință
Ca un vast de eminență
Din a Ta Omniprezență,
Ce transformă orice stare
Și aprinde în suflare
Veșnicie, dor de Cer
Și puteri nepieritoare
Care pace ne ofer
În ori și ce încercare.
Și ce bucurie adâncă
Sufletul ne înviorează
Când realizăm că încă
Duhul Tău ne cercetează
Așezându-ne pe Stâncă
Unde-n veci ne luminează,
Doamne, Fața Ta Preasfântă!

Ioan Hapca

Psalmul 29

Veniți voi fii de Dumnezeu, dați cinste
Numelui Lui i se cuvine Slavă
Veniți cu a-nchinării-mbrăcăminte
Sfințenia luati-o ca podoabă.

Căci glasul Lui pe ape mari răsună
Un glas măreț, puternic, suveran
Când Domnul Slavei cu asprime tună
Sfărâmă cedrii falnici din Liban.

Cu glasul Lui, să sară face Domnul
Ca niște pui de bivol sau viței
Atât Libanul cât și Sirionul
Din glasul Lui ies fulgere, scântei.

Când glasul Lui pustia Cades taie
Ea tremură la vocea Lui Cerească
Căci glasul Lui pădurile despoaie
Și face pe cerboaice ca să nască.

Căci Domnul stă pe tron din veșnicie
Și glasul Lui țâșnește ca o lavă
Iar în Locașu-I plin de măreție
Acolo totul strigă-ntruna: – Slavă!

Căci Domnul sta pe tronul de Lumină
Și când potopul revărsa urgie
Va-mpărăți și-n veacuri ce-o să vină
Căci veșnic e-al Său scaun de domnie.

La-al Său popor, să biruie furtuna
Le dă tărie și cu drag o face
Căci Domnul binecuvântează-ntruna
Pe-al Său popor cu liniște și pace.

Daniel Hozan