Geneză

A fost cândva, nimic… şi întuneric…
Nimicul stăpânind imensitatea…
Şi-a fost întâi CUVÂNTUL cel puternic
Ce-a răsunat în toată plinătatea:

„- Lumină, fii!”
Dar ce cuvânt încape
Minunea luminării veşniciei,
Venind din haos şi-aducând aproape
Vederea nouă, proaspătă şi vie…?

Şi-un ţărm de aer prinse să se nască,
Urcând izvoare-n locuri fără nume…
Culori au prins apoi să se ivească
în Ziua-aceea-ntâia, de pe lume…

A apărut LUMINA-ntâia oară
Şi-ntâiul pas al vieţii către viaţă…
Şi-a fost pe lume-atunci întâia seară…
Şi-a fost pe lume-ntâia dimineaţă…

Nu-i nimeni să depună mărturie
Şi nimeni nu-i să aibă cunoştinţă.
Dar, fiindcă este scris în Cartea Vie,
Mărturisesc aceasta prin credinţă,

Că Dumnezeu, ce-a poruncit luminii
Să biruiască noaptea cu tărie,
Sculptând în trecătoarea iarbă, crinii
Punând în cuget gândul veşniciei,

Mi-a luminat întunecata cale
în unic ceas, făcând să strălucească
Lumina cunoştinţei slavei Sale
Cu bogăţia ei dumnezeiască.

Şi fiindcă eu nu fac precum proorocul,
Lumina sub năframă s-o-nvelească,
O duc mereu cu mine, ca-n tot locul
Lumina lui Hristos să strălucească.

Ce e în mine rază şi-adiere
E glasul Lui, chemând la El zidirea,
Cât moartea dezbrăcată-i de putere
Cât jertfa Lui mai iartă omenirea.

O, lepădaţi năframa de orbire!
Priviţi în sus şi veţi vedea, în fine,
Cum Dumnezeu îşi cheamă-a Lui zidire
S-o vindece, s-o ierte, s-o aline…

Veniţi, prieteni, să luaţi lumină,
Nu-n lumânări ce pier cu-o adiere,
Ci-n sufletul de-obârşie divină!
Primiţi solia ei de înviere!

Tatiana Topciu

22 Mai

„Ce frumos eşti, prea iubitule, ce plăcut eşti”. Cântarea Cântărilor 1:16

Din orice punct de vedere, Prea Iubitul nostru este cel mai frumos. Variatele noastre experienţe sunt menite să ne furnizeze noi puncte din care să vedem frumuseţea lui Isus. Cât de binefăcătoare se dovedesc încercările noastre atunci când putem câştiga din ele viziuni ale lui Isus care nu ni s-ar fi arătat în viaţa de zi cu zi. L-am văzut „din vârful muntelui Amana, din vârful muntelui Seir şi Hermon” (Cânt. 4:8), şi ni s-a arătat în toată strălucirea puterii Sale; dar L-am văzut şi „din vizuinile leilor, din munţii pardoşilor” (vers. 8) şi nu am pierdut nimic din frumuseţea Lui. De pe patul bolnavului, de la marginile mormântului, ne-am întors ochii spre Mântuitorul sufletului nostru, şi El nu a fost niciodată altfel decât ,frumos de tot” (vers. 7).

Mulţi dintre sfinţii Săi L-au privit din întunericul temniţelor sau din flăcările rugurilor, dar nu au spus un singur cuvânt rău despre El; dimpotrivă, I-au slăvit farmecul nespus. O, ce îndeletnicire nobilă şi plăcută este să-L priveşti mereu pe Domnul Isus! Este o plăcere negrăită să-L vezi pe Mântuitor în toate slujbele Sale şi să-L găseşti perfect în fiecare — să întorci caleidoscopul, şi să găseşti noi combinaţii de har. In iesle şi în veşnicie, pe cruce şi pe tron, în grădină şi în împărăţie, printre tâlhari sau în mijlocul îngerilor, pretutindeni El este „plin de farmec” (Cânt. 5:16).

Examinează cu atenţie fiecare faptă a vieţii Sale şi fiecare trăsătură a caracterului său, şi vei vedea că El este frumos în fiecare clipă. Judecă-L cum vrei, nu-L vei putea găsi vinovat de nimic; cântăreşte-L cât îţi place, nu vei putea găsi nimic uşor în El. Veşnicia nu va descoperi nici o umbră în Prea Iubitul nostru ci dimpotrivă, pe măsură ce vor trece veacurile, slava Sa va străluci cu o şi mai mare splendoare. Frumuseţea Sa va umple minţile cereşti cu o bucurie din ce în ce mai mare.

C.H. Spurgeon

Da, vom trăi

Motto: „Doamne, nu eşti Tu din veşnicie Dumnezeul meu, Sfântul meu? Nu vom muri!” Habacuc 1:12

Da, vom trăi chiar cu dușmanu-n coaste,
Striviți de multe ori, dar nu distruși,
Căci ne-nconjoară-a îngerilor oaste
Și ne lăsăm de nemurire duși.

Puteți a strânge brâul violenței,
Să-l apăsați puternic pe grumaz
Și veți vedea tăria inocenței
Și cât de mult se cântă în necaz.

De ne veți ține-n arșiță și foame,
Avem un semn în inimă săpat,
Iar pomul vieții ne strecoară poame
Cu gust de cer și miez imaculat.

Ne veți urî, dar veți vedea iubire
Și alungați, vă vom răbda atacul,
Ne-om căuta cu dor și cu grăbire,
Cum frunza verde-și caută copacul.

Căci vom cânta ca Pavel și ca Sila
Și vom avea, ca Iacov și Laban,
Drept mărturie, stâlpul și movila
Ce-am ridicat în drum spre Canaan.

Nu suntem mulți, nici tari, nici învățați,
Dar împlinim un număr scris în Carte
Și-n veşnicie-avem atâția frați
Cât n-ar putea pământul ca să-i poarte.
Da, vom trăi, degeaba ne-apăsați,
Căci nu vom mai gusta a doua moarte.

Viorica Mariniuc 

Azi si intotdeauna!

Azi am auzit ciripind din nou pe uluci, pasarele…
Din trilul lor nu am inteles nimic de război …
De virusi, crize sau de alte multiple nevoi…
Cantau asa linistit. . iar eu vrajit, am uitat de bune si rele…

Azi un fir de iarba a scos timid capul din glie…
N-a zambit si nici nu mi-a dat cu palaria binete…
Dar plāpând cu cea mai mare finete…
Inimii mele ia adus, a primaverii dulce solie…

Azi, ziua a fost mai lunga ca ieri cu 2 minute….
Soarele a zabovit mai mult, atat cat sa scape un tren …
Ca razele sa plătească din caldurā, tribute
Și lumina sā-mi mai ingâne a iubirii refren…

Azi râurile curg mai departe la vale spre ocean …
Ca un destin ce croind, împarte munți și coline…
O albie ce duce ofrande de crap și de clean….
Și starneste pescarul de oameni, prafuit inca-n mine!

Azi usa cerului a mai scârțâit putin in balamale…
Întredeschisa de alai domnesc pregatind a doua venire …
Iar urechea mi-a auzit franturi de cânt prin portale…
Empirice voci incununând cu slava pe Mire!

Azi inca o floare de cires mi-a inflorit pe la tâmplā. .
Mai venerabila tinuta, simt ca pe umeri imbrac. .
Cotodianul, surprinzator, mai iute se-ntamplā…
Calatorind timpul trece prin sufletul meu bogat si sarac…

Azi mi s-a adaugat inca putin of, la dorul de-acasā. .
Privind in urma la sat, inainte la cer…
Simt ca imi arde pieptul si mai mult parca-mi pasā…
De Isus ce m-a nascut aici pentru-a vesniciei mister! !

Azi batranul Univers mai face un pas cu onor inainte. .
Ducandu-si natura ca un stegar flamura-n vânt…
Tot ce-i tārâna si duh de dumnezeiasca sorginte…
Se pleaca dar zilnic in fata, Acelui ce-i Vesnic, Acelui ce-i Sfânt! !

Traian Suciu

5 Mai

„Cine cugetă la Cuvântul Domnului, găseşte fericirea, si cine se încrede în Domnul este fericit.” Proverbe 16:20

Înţelepciunea este puterea unui om; sub călăuzirea ei, el poate să ducă la bun sfârşit orice plan. Conducerea înţeleaptă îi oferă omului cea mai mare bucurie şi reprezintă cea mai nobilă folosire a talentelor lui. Purtându-te înţelept, ai parte numai de lucruri bune. Fără înţelepciune, eşti ca un mânz neştiutor, alergând încoace şi încolo, pierzându-ţi puterea şi energia în lucruri care nu merită. Înţelepciunea este busola care te ajută să te orientezi pe marea agitată a vieţii; fără ea, eşti ca o corabie în derivă, la bunul plac al vântului şi valurilor. Într-o lume ca cea de astăzi, cel care nu este înţelept merge din rău în mai rău; în loc să-i meargă bine, se loveşte de nenumărate probleme.

Dacă nu-şi păzeşte paşii cu cea mai mare grijă, peregrinul îşi va răni picioarele şi va sângera în mărăcinii vieţii. Cel care călătoreşte printr-un pustiu bântuit de tâlhari trebuie să fie foarte înţelept, dacă vrea să ajungă cu bine la destinaţie. Dacă, sub călăuzirea Marelui îndrumător, Îi urmăm cu atenţie paşii, vom avea parte de bine chiar şi în cel mai negru ceas. Mai sunt şi acum fructe din pomii Edenului care aşteaptă culese, şi cântările Paradisului răsună încă printre negurile pământului. Întrebaţi unde se poate găsi înţelepciunea? Mulţi au visat la ea, fără să o găsească niciodată. Unde o putem învăţa? Să ascultăm glasul Domnului, fiindcă El este singurul care cunoaşte secretul.

El a descoperit fiilor oamenilor care este izvorul adevăratei înţelepciuni, şi acesta se află în textul „cine se încrede în Domnul este fericit”. Calea care duce la înţelepciune este încrederea în Domnul. Această cale te ajută să ieşi din cele mai încâlcite labirinturi ale vieţii; urmeaz-o, şi vei avea parte de eterne binecuvântări. Cel care se încrede în Domnul are o diplomă de înţelepciune garantată de Scriptură. Este fericit acum, şi va fi fericit pentru veşnicie. Doamne, în pacea acestei seri, vino cu mine în grădină şi învaţă-mă înţelepciunea speranţei.

C.H. Spurgeon

Iubire răstignită pentru mine

M-am îndrăgostit de Tine Doamne
Cel ce-ai venit de Sus din veșnicie,
Te-ai coborât la un păcătos ca mine
Să mă eliberezi din greul lanț al firii.

Ești dovada vie de Iubire
Ce mi-ai arătat-o sus pe cruce,
Ca să mă scapi de marea de păcate
De tot ce-i rău în sufletul din mine.

Doamne, în acea coroană cu spini
Ai dovedit iubirea trăită cu durere,
Prin cuiele ce-au pătruns a Tale mâini
M-ai cucerit cu-a Ta veșnică iubire.

Mi-ai arătat iubirea Ta cu Sânge,
Cu Trupul Tău ce a fost frânt pe cruce.
Să mă eliberezi de blestemul și râul de patimi
Ce mi-au înecat surâsul și înțelegerea iubirii.

Mă-ncred în veșnicia iubirii sfinte
În biruința Ta văzută-n Înviere,
Mi-ai dat în toate, nădejde prin credință
Și ți-ai făcut o casă din inima-mi umilă.

Abia aștept ziua minunată
Să fiu cu Tine-acolo Sus în slavă,
Să-mi umplu inima de fericire
Din veșnicu-Ți izvor de viață și iubire.

Simion Ioanăș

Noul Legământ

Preasfinte Legământ semnat cu sânge
Pe cruce, ispășind acel Calvar,
Puterea ta și astăzi se răfrânge
Păcatele le iartă și le-nfrânge
Și-oricărui păcătos aduce har.

Prin tine Tatăl Sfânt din veșnicie
A hotărât iertarea lumii-ntregi
Și-astfel din profeție-n profeție
El a vestit din timp c-avea să vie
Un legământ mai bun al noii legi.

O lege a iubirii jertfitoare. .
O punte între omul cel de jos
Și între Tatăl, Forța creatoare,
Un Miel de jertfă, drept răscumpărare,
Salvare pentru orice păcătos.

Un Fiu Ceresc numit ”omul durerii”
Un Sfetnic, Minunat, deosebit
Zdrobit de tot de sarcina poverii
Răbdând supus sub mantia tăcerii
Sorbind întreg paharul oferit.

Căci nu putea vre-un înger să plătească
Nici serafimi, arhangheli, n-au putut
Din slava lor, din gloria cerească,
Păcatul lumii-ntreg să-l ispășească
Oricât s-ar fi gândit și ar fi vrut.

Dar Sfântul Fiu al Tatălui cel Veșnic
El Prinț și Miel a fost aici trimis
Ca Prinț e Cel mai mare și puternic
Ca Miel, doar El dea-pururea e vrednic
”O, iată-mă!”,”Trimite-mă!” a zis.

Chezaș neprețuit pe veșnicie
Pecete peste noul legământ
El potoli a Tatălui mânie
Și ne-a deschis un drum spre veșnicie
Când birui și moarte și mormânt.

Jertfirea Lui dezvălui misterul
Căci Dumnezeu cu Sine ne-a împăcat
Și ne-a deschis un drum ce-atinge Cerul
Schimbându-ne destinul, caracterul
Iertându-ne de orișice păcat.

Iar noi cei răzvrătiți și răi din fire
Am fost salvați din valul păcătos
Și fost-am înfiați de-a Lui iubire
Ne-a dat un nume nou și-o moștenire
La împăcarea dată prin Hristos.

O, Doamne, câtă pace și speranță
Ce Legământ Divin, binevenit
Prin care-aduci schimbare, siguranță
Că Tu ne-ai șters la toți orice balanță
Albind pe veci zapisul înnegrit.

Ne-ai dovedit în ziua învierii
Că tot ce ne-ai promis vei împlini
Nimic nu-i voia sorții și-a părerii
Căci Tu vei răsplăti pe drept vierii
Când ziua socotelii va veni.

Căci Tu ai dat talanți cu rânduială
La fel și cu vierii Te-ai tocmit
Iar noi dacă-am căzut la învoială
Ai dreptul să ne ceri și socoteală
În ziua când veni-vei negreșit.

Ne-ai dat s-avem a Duhului arvună
Prin el răsplata-ntreagă să privim
Tu ne-ai promis și slavă și cunună
Dacă și-n vremea rea și-n vremea bună
Cu-aceiași dăruire noi muncim.

Acesta-i Legământul ce ne ține
Ca să lucrăm în via Ta cu spor
Știind că lumea nu ne aparține
Dorind să ne-ntâlnim curând cu Tine
Însuflețiți de-al Veșniciei dor.

O, Legămînt Ceresc, stropit cu sânge
Ce zilnic Sfântul Har ni-l înnoiești
Cu-a Tatălui iubire-n veci mă strânge. .
De dorul tău în piept inima-mi plânge
Că-n mine vreau deplin să locuiești. .

Daniel Hozan

18 Martie

„Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit și Eu pe voi.” Ioan 15:9

Aşa cum îşi iubeşte Tatăl Fiul, aşa îşi iubeşte Isus poporul. Cum este dragostea divină? Dumnezeu L-a iubit pe Isus fără margini şi, în acelaşi fel, Isus îşi iubeşte poporul. „Te-am iubit cu o iubire veşnică” (Ieremia 31:3). Poţi să stabileşti cu uşurinţă începutul iubirii omeneşti; poţi să-ţi aminteşti clipa în care ai început să-1 iubeşti pe Christos, dar iubirea Sa faţă de tine este un râu al cărui izvor este ascuns în veşnicie. Dumnezeu Tatăl îl iubeşte pe Isus fără nici o schimbare. Creştine, bucură-te să ştii că nu există nici o umbră de schimbare în dragostea lui Christos faţă de cei care se odihnesc în El.

Poate că ieri ai fost pe culme, şi ai spus „El mă iubeşte!” Astăzi se poate întâmpla să ajungi în valea umilinţei, dar El te iubeşte la fel de mult. Pe cele mai înalte culmi, I-ai auzit vocea vorbindu-ţi în cântec de iubire; acum, la nivelul mării sau chiar în mare, când toate valurile şi talazurile Sale trec peste tine, Inima Lui este credincioasă alegerii dintâi. Tatăl îşi iubeşte Fiul cu o iubire nemărginită, şi la fel îşi iubeşte Fiul poporul. Credinciosule, nu trebuie să te temi că se va rupe funia de argint, fiindcă dragostea Lui nu va înceta niciodată. Rămâi liniştit fiindcă Christos va merge cu tine până în mormânt, iar când te vei ridica din el îţi va fi Călăuză spre culmile cereşti.

Mai mult, Tatăl îşi iubeşte Fiul cu o iubire nemăsurată, iar Fiul îi învăluie pe cei aleşi în aceeaşi iubire, întreaga inimă a lui Isus este dăruită poporului Său. El „m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine” (Galateni 2:20). Dragostea Lui depăşeşte înţelegerea noastră. Avem un Mântuitor neclintit; un Mântuitor preţios, a cărui iubire este nemăsurată, neschimbată, fără început şi fără sfârşit, după cum Tatăl ÎI iubeşte pe El! Iată hrană din belşug pentru sufletele noastre. Fie ca Duhul Sfânt să ne conducă până la măduva şi grăsimea ei.

C.H. Spurgeon

Primăvară

Peste-a lumii vreri aride
Și greoi mirositoare,
Primăvara își deschide
Minunatele-i petale.

Lumina-și scaldă demersul
În parfumul ei magnific
Ce-și așterne înțelesul
De-armonie și pacific,

Și, îmbibată de venin
Lumea dacă-ar fi să fie,
Primăvara, un destin
De lumină nouă-i scrie,

Oferind un adăpost
Sentimentelor de bine
Ce se nasc țintind cu rost
Către vara care vine

Cu avizul timpuriu
Că regina se deșteaptă
Îmbrăcată-n auriu
Și la al ei ospăț ne-așteaptă,

La o masă încărcată
Cu recoltele câmpiei
Și o binecuvântată
Prospețime a veșniciei.

Ioan Hapca 

Psalmul 134

Deci iată, binecuvântați pe Domnul!
O, robi iubiți ai Domnului cel Sfânt
Voi n-ați ales în miez de noapte somnul
Ci-n Casa Lui stați laude cântând.

A voastre mâini cu multă bucurie
Spre Sfântul Lui locaș le ridicați
Și pe al nostru Domn din vesnicie
Necontenit să-L binecuvântați.

El, Domnul, să te binecuvânteze
Din Ceruri, din Sionul Lui cel Sfânt
Privirea Lui deasupra ta vegheze
El, ce-a făcut și Ceruri și Pământ.

2/12/2023 Daniel Hozan