Marele test

“Voi nu veţi putea să slujiţi Domnului.” losua 24:19

Te sprijini câtuşi de puţin pe altceva decât pe Dumnezeu? A mai rămas în tine vreo urmă de încredere în vreo virtute naturală sau în vreo împrejurare de viaţă? Te bazezi pe tine însuţi în vreun fel în privinţa acestei noi cerinţe pe care Dumnezeu ţi-a pus-o înainte? Acest lucru îl are în vedere punerea la probă. Este adevărat când spui: ,.Nu pot trăi o viaţă sfântă”; dar te poţi decide să-L laşi pe Isus Cristos să te facă sfânt. “Voi nu veţi putea să slujiţi Domnului” , dar tu poţi să te pui în locul în care atotputernicia lui Dumnezeu să lucreze prin tine.

Ai o relaţie suficient de bună cu Dumnezeu pentru a te aştepta ca El să-Şi manifeste viaţa Sa minunată in tine? “Nu! Ci vom sluji Domnului” (24:21). Nu este un impuls, ci o hotărâre deliberată. Tu spui: “Dar nu se poate ca Dumnezeu să mă fi chemat pe mine la aceasta, sunt prea nevrednic, nu se poate să fie vorba de mine”. De tine e vorba şi cu cât eşti mai slab şi mai neputincios, cu atât mai bine. Cel care mai are ceva în care să-şi pună încrederea este ultimul care să ajungă să declare: “Ii voi sluji Domnului”.

Noi spunem: “Dacă aş putea crede cu-adevărat!” Problema este: “Vreau într-adevăr să cred?” Nu este de mirare că Isus Cristos pune atât de mult accent pe păcatul necredinţei. “Şi n-a făcut multe minuni în locul acela din pricina necredinţei lor” (Matei 13:58). Imaginaţi-vă cum am fi dacă am crede cu adevărat ce a spus Dumnezeu! Îndrăznesc să-L las pe Dumnezeu să fie pentru mine tot ceea ce El spune că va fi?

Oswald CHAMBERS

Isuse, mergi cu mine

Isuse, mergi cu mine pe-oriunde mă trimiţi,
atunci şi eu, oriunde, mă duc cu voie bună
şi tot de-acelaşi Lazăr vom fi-amândoi primiţi,
şi tot de-acelaşi Iuda vânduţi vom fi-mpreună!

Ce fericit, Isuse, voi sta de veghe când
Tu, obosit, în luntre, vei adormi vreodată,
nu m-ar clinti nici vântul, nici marea spumegând,
căci luntrea cea cu Tine e-n veci nescufundată.

Frumoasa mea comoară e-aceea din ascuns
ce-am strâns-o-n pâinea dată la mai flămânzi ca mine,
ocările nedrepte plătite-ar fi-ndeajuns
prin sfânta fericire că sufăr lângă Tine.

Isus, mergi mai cu mine atunci când merg lovit
şi stai mai lângă mine când stau pe rug de pară,
să nu port altă vină decât că Te-am iubit,
nici altă apăsare, decât a Ta povară!

Cu Tine-mi trece iarna mai iute ca o zi
şi-mi zboară ca un sunet toţi anii de furtună,
şi vine Veşnicia în care vom prânzi
sub steaguri şi sub raze, cu îngerii-mpreună.

Traian Dorz

Să ajungi acolo unde moare dorinţa personală şi trăieşte renunţarea sfântă

“Veniţi după Mine.” Marcu 1:17

Una dintre cele mai mari piedici în calea venirii la Isus este faptul că ne găsim ca scuză temperamentul nostru. Noi facem din temperamentul şi din dorinţele noastre naturale bariere în calea venirii la Isus. Primul lucru pe care-l descoperim când venim la Isus este că El nu acordă nici o atenţie dorinţelor noastre naturale. Noi avem ideea că putem să-i consacrăm lui Dumnezeu darurile noastre, însă nu poţi consacra ceea ce nu este al tău; există un singur lucru pe care-l poţi dărui lui Dumnezeu şi acesta este dreptul tău asupra ta însuţi. Dacă îi cedezi lui Dumnezeu dreptul tău asupra ta, El va face din tine un experiment sfânt.

Experimentele lui Dumnezeu întotdeauna reuşesc. Semnul unui om sfânt este creativitatea lăuntrică ce izvorăşte din predarea loială în braţele lui Isus Cristos. In viaţa unui sfânt există întotdeauna acest izvor uimitor de viaţă originală: Duhul lui Dumnezeu este o fântână cu apă care izvorăşte continuu, rămânând mereu proaspătă. Credinciosul realizează că Dumnezeu este Cel care creează situaţiile şi de aceea el nu se jeleşte, ci se abandonează fără rezerve în braţele lui Isus.

Nu încerca niciodată să faci un principiu din exponenta ta; lasă-L pe Dumnezeu să fie la fel de creativ şi original cu alţi oameni, cum este cu tine. Dacă I te dedici lui Isus şi vii la El când îţi spune “Vino”, El va continua să spună “Vino” prin tine; vei trece prin viaţă reproducând ecoul acestui “Vino” al lui Cristos. Acesta este rezultatul în fiecare suflet care a renunţat la sine şi a venit la Isus. Am venit eu la Isus? Vreau să vin acum!

Oswald CHAMBERS

Va fi o sfântă întâlnire

Va fi o sfântă întâlnire
Când?… Nu o știi, nici tu nici El
E așteptata revenire
A Mirelui, Emanuel.

E ziua scumpă, mult dorită
Când El cu zecile de mii
Cu-n glas de arhanghel trâmbița-va
Mireasa… va fi dusă-n cer.

O… aleluia! Osanale!
Mărire Celui veșnic viu
Ce a găsit cu îndurare
Să ude un pământ pustiu.

El l-a stropit cu sfântu-I sânge
Ce rod a dat lacrima Lui
Ce in curat spălat în sânge
Făcu din mine, jertfa Lui.

Ce dragoste a putut s-arate
Prin Fiul Lui, fiu de-mpărat
Făcând un lucru nou din toate
Când viața pentru noi Și-a dat.

Ce scumpă a fi a Lui venire
Ce prin credință am așteptat
Un loc slăvit cu străzi de aur
Și Domnul… care le-a creat.

Veniți, intrați pe porți deschise
Voi fii ai Tatălui Ceresc
Veniți de moșteniți cu Mine
Raiul cu drag vi-l dăruiesc.

Și iată, cei ce-or fi acolo
Cu apostoli, sfinți și cu martiri
Se vor hrăni din pomul vieții
Și vor uita de orice chin.

Va fi o sfântă întâlnire
A Mirelui cu-a Lui Mireasă
Și s-or iubi o veșnicie
Când vom fi duși cu El acasă.

Mateas Teodor

Când ne bucurăm în Domnul

Când ne bucurăm în Domnul toată supărarea trece
Depășită-i întâmplarea ce-a adus un suflu rece
Și-nverzește uscăciunea ce-a aflat ungher în ființă
Și, total, e-ndepărtat duhul greu de neputință.

Când ne bucurăm în Domnul se ridică apăsarea
Și revine cu pași lini, cine credeți? Ușurarea
Stări de sfântă fericire doar din Paradis coboară
Gândul nostru călător într-acolo, mereu, zboară.

Când ne bucurăm în Domnul și-n lucrarea Lui măreață
Raze din Lumina Lui, ce să vezi?, răsar pe față
Suferințele primesc un balsam ce-alină rana
Se elimină răceala, lăcomia, buruiana.

Când ne bucurăm în Domnul fug argații în pustie
La acel ce i-a trimis să conturbe-o melodie
Se așează-n noi o stare de sublimă-nseninare
Nu ne pare rău c-am dat Mirelui subordonare.

Când ne bucurăm în Domnul nu e loc pentru dispute
Sufletele ‘nalță rugi, sunt deplin satisfăcute
Frământările dispar, ne inundă Trinitatea
Dragostea ne-mbrățișează și-i simțim intimitatea.

Când ne bucurăm în Domnul cum s-au bucurat profeții
Parcă iar primim ca dar aripile tinereții
Și atunci suntem în stare să vestim la mic, la mare
Cum vieți sunt transformate la cereștile altare.

Când ne bucurăm în Domnul, cum în Testament se spune
Risipită-i întristarea, unda grea de presiune
Un crâmpei de Cer coboară să creeze sărbătoare
Și de-aceea Îl cinstim și-I aducem adorare.

George Cornici

Poți să știi…

Dacă setea nu te-ajunge când Mă vezi că-s însetat,
Dacă foamea nu te prinde când sunt slab și-nfometat,
Atunci poți să știi că încă nu iubești cu-adevărat
De nu simți că te frământă
Setea vie, foamea sfântă,
Când în duh un frate rabdă iar tu ești îndestulat…

Dacă inima nu-ți arde astăzi, când Eu trec prin foc,
Dacă nu-ți pasă de Mine când sunt țintuit în loc,
Atunci poți să știi că încă vezi Iubirea ca un joc
De nu simți focul fierbinte,
Cuiul gândului în minte,
Când în duh un frate geme iar tu nu te-nduri deloc…

Dar dacă te-apleci cu milă înspre cel ce e căzut,
De-arunci funia Iubirii după cel ce s-a pierdut,
Atunci poți să știi c-acestea pentru Mine le-ai făcut
De lași mila și-ndurarea
Să-și dea binecuvântarea
Când în duh un frate plânge. Tu din Tatăl ești născut!

Mănescu Mihaela

Noapte sfântă

Noapte sfântă, înstelată,
Ne-aminteşti şi azi, mereu,
De-o iubire fără pată,
De-o-ntrupare minunată,
De un Fiu de Dumnezeu.

Noapte de Crăciun frumoasă,
Ne-aminteşti doar de Hristos,
Cum veni dintr-o fecioară,
Să se nască şi să moară,
Să trăieşti tu bucuros!

Noapte sfântă şi senină,
Aminteşti de Domnul meu,
Că e Rege şi-o să vină
Şi te spală azi de tină
De-L accepti, că-I Dumnezeu!

Noapte-albastră şi curată,
Ne-aminteşti de-a Sa iubire,
Ce-i atât de minunată,
Infinită şi bogată
Şi se cheamă mântuire.

Noapte sfântă, cu-mplinire,
Cu Hristos Cel Sfânt, curat,
Cu trăire în sfinţire
Şi cu darul mântuire,
Cu putere, har bogat!

Noaptea de Crăciun te ţine
Jos la iesle, lângă Fiu;
A venit chiar pentru tine,
Suferind, răbdând suspine,
El e veşnic şi e viu!

Noaptea de Crăciun, Isuse,
Vrem să fie doar a Ta;
Să-Ţi aducem închinare,
Jos la ieslea de-ndurare
Să vestim iubirea Ta!

Toma Simona Magdalena

O viziune sfântă

Iată, îmi plec genunchii în fața Ta, Stăpâne
Tatăl Domnului nostru prea Sfânt, Isus Hristos,
Din care orice ființă, familie, și-orice nume,
Poartă amprenta Ta de Creator Frumos.

Te rog, bogate Tată în slavă și-n putere
Să ne-ntărești lăuntric prin Duhul Tău cel Sfânt
Așa încât, Isus să fie a noastră avere
Prin dragoste, plantați în dreptul Tău Cuvânt,

Ca să putem pricepe împreună cu toți sfinții
Care-Ți este lărgimea-n gigantul Univers,
Și să lăsăm lungimea și adâncimea minții
Să explodeze-n cântec, în lauda și în vers,

Ca să putem cunoaște, dragostea Ta Isuse,
Care întrece știința a omului căzut
Și-n plinătatea Ta, s-avem inimi supuse
Și-o viziune Sfântă cum nu am mai avut.

Știm că puterea Ta lucrează-n noi iubire
Mai mult decât noi cerem, mai mult decât gândim.
A Ta să fie slava, și-acum, și-n nemurire,
Din neam în neam, și-n vecii vecilor, Amin!

Alin jivan

Pecetea aprobării dumnezeieşti

“Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.” (Iacov 1.12)

Da, chiar în timp ce rabdă ispita, credinciosul este fericit. Aceasta n-o poate pricepe decât numai ochiul care a fost uns cu alifia dumnezeiască. Dar ispita el trebuie s-o rabde şi niciodată să nu se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu, nici să dea îndărăt, nici să se lase corupt. Este fericit acela care trece prin focul încercării, fără să fie distrus cum se întâmplă cu cei falşi.

Când încercarea s-a sfârşit, i se aplică pecetea aprobării dumnezeieşti: “Cununa vieţii”. Este ca şi când Domnul ar zice: “Lăsaţi-l să trăiască; el a cântărit greu în cântar şi n-a fost găsit uşor”. Viaţa este răsplata sa; nu numai viaţa obişnuită, ci o viaţă sfântă, biruitoare, fericită, împlinind planul dumnezeiesc cu privire la el. Dacă viaţa de aici este o bucurie sufletească, cu cât mai mult este încununat acela care a trecut biruitor prin încercarea arzătoare a credinţei şi dragostei.

Domnul a făgăduit cununa vieţii acelora care-L iubesc. Numai aceia vor rămâne statornici în clipa încercării; ceilalţi vor cădea, vor cârti sau se vor întoarce în lume. Suflete al meu, iubeşti tu pe Domnul? ÎI iubeşti într-adevăr, adânc şi mai presus de orice? Dacă da, atunci iubirea ta va fi încercată; dar valurile nu te vor distruge şi râurile nu te vor îneca. Doamne, fă ca dragostea Ta să o hrănească pe a mea până la sfârşit.

Charles Spurgeon