Iubire adevărată

Iubire un cuvânt Sfânt, o duhovnicească și sfântă haină
O virtute sacră, un foc ascuns, care arde în a lui, taină
Pătrunde-n inimi sărace, arde cu o adevărată putere
Arde focul sacru, suferință, ură, pizmă, umilință și durere.

Iubire, este un cuvânt Sfânt, este din Cer, la noi venită
Iubirea naște iubire, iubirea trebuie mereu alintată și iubită
Fără iubire creștinul moare, murind, nu mai are valoare
Că a fost om, sau demon, amândoi, au o hâdă asemănare.

Iubirea stă ascunsă-n ramuri, frunze, copaci și floare
În triluri de păsărele, în munți, în murmur de izvoare
În văzduhul îndepărtat, în pieptul dulce de mamă
Iubirea, se află în toate, iubirea ne iubește, ea, ne cheamă.

Iubirea, mereu ne iartă, iubirea, neîncetat ne iubește
Răul îl schimbă-n bine, la mai rău nu se gândește
Iubirea, face fapte bune, vorbește numai vorbe bune
Chiar de-o mustri cu dojană, iubirea, știe a se supune.

Iubirea adevărată, nu minte, iartă mereu și nu înșeală
Nu se teme de nimic, iubirea sinceră nu se teme de îndoială
În iubire, nu este ură, pizmă, ceartă, ea, de ele nu se știe
Iubirea, iubește totul, iubirea, a fost și este, o mare bucurie.

Iubirea, ne-a dat Calea Sfântă, viața veșnică și mântuirea
Între virtuți, este cea mai mare, pentru că, Isus, este Iubirea
Cât de mare ar fi furtuna, de ura cea amară, grea și nesecată
Iubirea, este din Cer lăsată, iubirea nu va pieri niciodată.

Stelian Ciobanu

Reclame

Vine primăvara!

Vine primăvara
Dinspre albe zări
Să îmbrace Ţara
În cȃntări și flori.
Sufletele-adună
Calde reverii,
În văzduh răsună
Glasuri de copii.

Tot ce are viață
Rȃde iar și cȃntă
Ca o dimineață
Cu lumină sfȃntă;
Ca o zi senină
Și un mȃndru soare,
Ca o luna plină
Peste-a nopții mare!

Vine primăvara
Să ne-aducă-aminte
Dragostea și harul
Zilelor preasfinte;
Că-n această vreme,
Peste boldul morții,
Dumnezeu ne-a dat
Primăvara Vieții!

Gelu Ciobanu 

Mâinile Lui

Cât e de minunat să simți în încercare
O Mână sfânta, şi puternică, şi tare,
Ce te susține, te ridică, te păzeşte
Şi nu te lasă când puterea îți slăbeşte!

E Mâna sfântă ce străpunsă-a fost pe cruce,
E Mâna tare ce poverile ne duce;
E Mâna blândă ce ne mângâie-n durere,
Mâna lui Isus, ce e plină de putere…

Din Mâna Sa cea tare, nimic nu ne va smulge,
Căci suntem ocrotiți prin al lui Isus sânge!
Iertare de păcate primim din Mâna Sa,
Şi biruință mare, când lupta este grea!

În palmele Lui sfinte am fost de El săpați,
Prin suferință cruntă noi fost-am înfiați;
Ne sprijinim pe Domnul, pe Mâna Lui cea tare
Şi-i cerem ajutor în clipe de-ncercare!

Cu mulțumire, Doamne, azi vin în fața Ta,
Îți recunosc iubirea, blândețea, bunătatea;
Şi îmi doresc ca Mâna Ta sfântă, iubitoare,
Mereu să sprijinească ființa- mi muritoare!

Şi când aici sfârşi-voi călătoria vieții,
Să mă trezesc in slava, în zorii dimineții;
Şi-acolo voi cunoaşte pe Cel ce m-a salvat,
Prin mâinile străpunse ce
m-au răscumpărat!

Viorica Robu 

E noapte sfântă-n Betleem

E noapte sfântă-n Betleem
Și îngerii coboară,
Se aude al cerului poem,
Se naște un Rege din fecioară.

Oștirea sfântă e-n extaz
Cântându-I plini de fericire,
Se naște un Rege, un Viteaz
Un Împărat, numit IUBIRE! ! !

Se naște un Soare Minunat,
A lumii mântuire,
O izbăvire de păcat
Și un drum frumos spre nemurire.

Păstorii Îl privesc uimiți
Cu dragoste nespusă,
Au alergat cu toți grăbiți
La vestea de îngeri adusă.

Smeriți și umiliți se pleacă
Cu dragoste și adorare,
La ieslea mică și săracă
Să vadă a cerului splendoare.

În paie-n staul era pus
N-aveau loc pentru El în casă,
Pe Mesia, pruncul Isus,
În grajd de vite să se nască.

Trei magi venind din depărtare
Scrutând la bolta cea senină,
Văzură o stea foarte mare
Și o sfântă tainică lumină.

Cu aur, smirnă și tămâie,
Să se închine au venit,
La Cel ce avea din veci să fie
Mesia, Salvatorul profețit.

E sărbătoare la creștini,
Cu drag și dor ne amintim.
De bucurie suntem plini,
Cu El, pe veci, în cer vrem toți să fim.

Călăuziți de steaua sfântă
Ce-n veci de veci nu are apus,
Cântăm cu acei ce astăzi cântă,
Glorie Pruncului Isus.

Era ființa cea firavă
Demult în iesle-nfrigurat.
Azi este Domn, e sus în slavă,
E cel mai mare Împărat!

E noapte tainică în lume,
Oamenii-și cântă bucuria,
În gura tuturor e un Nume,
Emanuel, Isus Mesia!

Puiu Chibici

Voi, lucrătorii Viei sfinte

Voi, lucrătorii Viei sfinte, cât de cinstit s-ar fi căzut
să-I fi dat partea Lui la vreme Stăpânului când v-a cerut.

El vă lăsase muncii voastre tot ce-aveaţi dreptul pentru ea,
dar voi de ce n-aţi dat asemeni şi partea Lui când v-o cerea?

El v-a dat Soarele şi Ploaia, şi Vântul, şi Pământul Lui,
iar toamna v-aţi strâns voi tot rodul, nedând nimica, nimănui.

Voi aţi lucrat şi-n Ziua-I Sfântă, când trebuia să vă rugaţi,
dar nici câştigul din aceasta n-aţi vrut Stăpânului să-l daţi.

Voi aţi primit şi pe deasupra, ce nu era cu drept s-aveţi,
dar v-aţi ţinut şi partea asta, ca s-arătaţi ce răi sunteţi.

…Acum ce credeţi c-o să facă Stăpânu-n Ziua de Apoi,
ce plată li se mai cuvine la nişte lucrători ca voi?

Traian Dorz

Veniți cu toți…

Veniți cu toți la seceriș, veniți căci  vremea a sosit,
Să ne-ndemnăm unii pe alții, că nu e vremea de privit,
Lucrați cât încă se mai poate, și până ziua nu s-a dus,
Căci vine iarăși inserarea, și soarele e spre apus

E holda mare, spice coapte, acum cu toți să înaintăm,
Veniți și numai stați pe margini, cu mic cu mare să lucrăm,
Căci în curând vine Stăpânul, să vadă cât am secerat,
Să ne găsească în lucrarea, pe care ne-a încredințat

Grăbind într-una pașii noștri, să ne trezim, să numai stăm,
Căci viața asta este scurtă, și socoteală o să dăm,
E vremea când secerătorii, au ațipit și stau pe loc,
Voi ridicați-vă privirea, căci vine Domnul, e pe nori

E greu, dar se merită să rabzi zăduful cel mai greu,
Căci știm că El este alături, e Sfânt, e Mare  Dumnezeu
Va răsplăti la fiecare, cât a lucrat, s-a ostenit,
În holda Lui lucrând din zori, căci nu e vreme de oprit

Să nu mai zăbovim în câmp, având o formă de iubire
Să stăm aproape lângă El, și să lucrăm fără oprire,
În părtășie dacă stăm și unitate, cum ne-a spus,
Avea-vom biruință aici, cum ne-a învățat Domnul Isus

Căci cu putință sânt cu El, în orice lucru pe pământ
Și biruință vom avea, de ascultăm al Lui Cuvânt,
Căci mare este răsplătirea ce o primim din mâna Lui,
Dacă vom sta mereu  cu El, pe calea sfântă a Domnului.

Floarea Ferghete 

Calea sfântă…

Multe căi se par că -s bune, și se văd că urcă-n sus
Dar nu văd că merg alături, numai umblă cu Isus
Mulți o văd că este dreaptă, dar aleargă spre păcat,
Viața lor nu e schimbată, și se-ndreaptă către iad

Nu e largă calea aceasta și puțini se duc pe ea
Ei se încred în Domnul slavei,
Chiar de spinii-s mulți pe ea
Sânt și piedici, suferințe, lacrimi multe uneori
Dar noi credem pe Mesia care a urcat spre nori

Calea bună este sfântă, şi îngustă, este una
Și pe ea umblat-a  Domnul, unde a purtat cununa,
A pornit Avram și Iacov, și Isac, neprihănit
Au rămas pe calea sfântă, și au fost de neclintit

Și Ioan a mers cu Domnul, Pavel, Iacov, Samuel
Ținta lor a fost iubirea, mare pentru Dumnezeu
Filip, a urmat pe Domnul, Toma și cu Ezechiel
Au lăsat în urmă totul, și-au pornit pe drum, cu El

Mulți pornit-au din iubire, dar pe drum s-au rătăcit
S-au amestecat cu lumea și pe drumuri s-au oprit
Este greu pe calea îngustă, dacă tot privești ‘napoi,
Dar tu ține-te de Domnul, care e mereu cu noi

Calea sfântă e trasată cu versete din scripturi,
Ce-s lăsate pentru oameni să primească sus cununi
Este plină de suspine de urmași ce s-au jertfit
Au rămas pe ea cu Domnul,
și în suflet l-au primit

Nu l-au părăsit ca Dima, care lumea l-a atras
Nici ca Iuda ce-L vânduse și cu punga a rămas,
Ci s-au dus în lumea mare ca spună despre El
Despre jertfa Lui supremă, despre sfânt Emanuel.

Floarea Ferghete 

Conversație cu sufletul și inima

„Suflete, ce nori te-apasă
De ești trist și frământat?
Ce necazuri nu te lasă
Să fii binecuvântat?

Ce ești tristă, inimioară,
Și te zbați în pieptul meu?
Ce durere te doboară
De tot sângerezi mereu?”

„Cum să fii altfel când starea
Omului s-a tot stricat
Și când peste noi uitarea
Ca un colb s-a așezat! …

Omul nu se mai gândește
Nici la suflet, nici la gând,
Ci-n zadar se tot trudește
Luni și ani întregi la rând

Să tot aibă, să tot strângă
Mari comori pe mic pământ
Care n-au să-l mai ajungă
Când s-o duce în mormânt…

Iar în toamna bătrâneții
Strânge vânt în pumnii goi
Fiindcă-n primăvara vieții
A uitat cumplit de noi.”

Omule care nu-ți pasă
Azi de sufletu-ți etern,
Stai o clipă, meditează
Ca să nu cazi în infern

Și oprește-te din cale
Azi cât încă mai ai timp,
Pocăiește-te de-a tale
Obiceiuri și în schimb

Vei primi o viață sfântă
Lângă Tatăl Creator
Ce-ți va da haina de nuntă
Cu Isus Mântuitor.

Puchea Dorel

În albul pur

Iubirea a coborât din cer
Prin Raza sfântă, minunată,
Ne-a iubit Isus, Emanuel,
Ne-a împăcat cu al nostru Tată!

Pe El, a cerului Lumină,
Îl aşteptau prin profeţie,
Pe Cel Uns ce  avea să vină
Pentru toţi ca Jertfă vie!

Cu inima în adorare,
În rugăciuni de mulţumire
Să înălţăm spre Cel ce are,
Din veşnicii puteri depline!

Că din norii negri ploi se-ntorc,
Spre valurile indecise!
Nu-i prea târziu, mai este loc
În lăcaşurile promise!

Tu să fii o floare aleasă,
Cu tril de armonii divine,
În albul pur să fii culeasă,
De måna Lui Isus cånd vine!

Vom zbura spre nesfårşit onor
A Dragostei din slăvi cereşti!
Vom străluci în al Său ogor,
În Împărăţia cea de veci!

Maria Șopț