Slujbă sfântă

„Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Cristos.” Coloseni 1:24

Lucrătorul creştin trebuie să fie un “mediator” sfinţit, să fie atât de identificat cu Domnul lui şi cu realitatea Răscumpărării Sale, încât să poată revărsa continuu viaţa Sa creatoare prin el. Nu este vorba de impunerea personalităţii unui om asupra altuia, ci de prezenţa reală a lui Cristos revărsându-se prin fiecare element al vieţii lucrătorului. Când predicăm faptele istorice ale vieţii şi morţii Domnului nostru, aşa cum sunt ele relatate în Noul Testament, cuvintele noastre sunt sfinţite. Dumnezeu foloseşte aceste cuvinte, pe temeiul Răscumpărării, pentru a crea în ascultători ceva ce nu s-ar putea crea altfel. Când predicăm efectele Răscumpărării în viaţa umană, în loc să predicăm adevărul divin revelat cu privire la Domnul Isus, rezultatul în cei care ne ascultă nu este naşterea din nou, ci un stil de viaţă religioasă, iar Duhul lui Dumnezeu nu poate susţine aceasta, deoarece o astfel de predicare ţine de alt domeniu. Trebuie să avem grijă să fim într-o asemenea armonie cu Dumnezeu, încât, atunci când proclamăm adevărul Lui, El să poată crea în sufletele ascultătorilor lucrurile pe care numai El le poate face.

“Ce personalitate minunată! Ce om fascinant! Ce minte pătrunzătoare!” Ce şansă mai are atunci Evanghelia lui Dumnezeu când astfel este văzut predicatorul? Ea nu poate pătrunde la inima ascultătorilor, pentru că puterea de atracţie determină întotdeauna orientarea mesajului – dacă un om atrage prin personalitatea lui, mesajul lui poartă amprenta aceasta. Dacă însă el se identifică cu însuşi Domnul, atunci mesajul lui poartă amprenta a ceea ce poate face Isus Cristos. Pericolul este de a-i slăvi pe oameni; Isus a spus că noi trebuie să-L înălţăm pe El.

Oswald CHAMBERS

Auzirea vocii sfinte

Auzirea vocii sfinte e Duhul Mângâietor
De la Dumnezeu purcede, dă putere în popor
Ca să facă voia sfântă voia împlinită-n har
Prin smerenie, credință, prin jertfă și prin altar.

Auzirea vocii sfinte nu-i o teorie falsă
Ci e chiar dumnezeirea ce Biserica o ‘nalță.
Auzirea vocii sfinte e dorința tuturor,
Celor ce doresc să afle cum lucrează în popor.

Auzirea vocii sfinte e mesajul Domnului
Când profeții îl transmit; descoperind voia Lui.
Căci din Ziua Cinzecimii Duhul Sfânt a trimis haruri
Mijlocind și mângâind chiar zidind cu ale Lui daruri.

În Biserica sfințită daruri Duhul Sfânt a dat
Celor ce-au transmis “solia” ducând-o pân’ la-mpărat.
Dumnezeu dorind schimbarea celor ce-n fărădelegi trăiau
Le-a descoperit prin Duh păcatul, ce cu grijă-l ascundeau.

Un cutremur, mare frică au venit peste popor
Când Anania, Safira sfătuiți în sinea lor
N-au vrut ca să spună suma când vândură moșioara
Au gândit că pot ascunde, că pot folosi-nșelarea

Auzirea vocii sfinte peste Petru veni iar
Cu puternice vibrații, cu descoperiri și har
Dar, din cer veni-nștiințarea chiar prin Duhul Celui Sfânt
Și pe loc rosti sentința, iar cei doi sunt în mormânt.

Auzirea vocii sfinte e mesaj venit de sus
Prin care Duhul ne-nvață tot ce a făcut Isus
Și ne-aduce-acum aminte c-a a venit pe pământ
Spre-a ne fi călăuzire îndreptând spre cel Preasfânt.

Pentru-a mângăia creștinii, pentru-a spune viitorul
Pentru a elibera pe oameni și-a conduce-ntreg poporul.
Și-astăzi vrem să se întâmple lucruri ca și mai-nainte
Lucrări ce conving pe oameni, lucrări nemaipomenite.

Vino Duh, avertizează, nu ne mai lăsa-n dureri,
Ale firii păcătoase și-ale duhului nostru păreri
Copleșește-ne cu haruri și-nspirați de-a Ta prezență
Umple-ne de-a Ta putere și cobori peste-asistență.

Să răspunzi celui ce n-are siguranța că-i al Său
Să vorbești profetic astăzi celor ce merg înspre rău
Să te-nduri și de bolnavi ce nu mai au ajutor
Și să vindeci canceroșii și-orice boală în popor.

Să se vadă ca azi Duhul este iarăși printre noi
Să ridice, să salveze și să-i scape din nevoi.
Fă schimbarea necesară să-nțeleagă azi cu toți
Că Tu ești în adunare, să lucrezi, să ierți; că poți.

Prea mult formalism, Stăpâne, prea multă răceală iar
Prea mulți stau în nepăsare făcând harul în zadar.
Prea mulți, prea mulți, bun Părinte, sunt departe de Hristos
Și se-nșală crezând astăzi că-s creștini, chiar de folos.

Nu ne mai lăsa, Părinte, să ne-ndepărtăm de har
Cercetează-ne și du-ne lângă Crucea din Calvar
Să privim prin Duh spre Fiul care ne-a adus iertarea
Prin credința Sa ne-ntoarcem și schimbă-ne la toți starea.

Duhule, deschide ochii, ne schimbă acum purtarea
Vrem ca să trăim ‘nălțarea și să îți vedem lucrarea.
Prin vorbirea-n alte limbi ce prezența o dovedești
Cunoștința-nțelepciunea, dar de proorocie ești.

Darul de deosebire să coboare-n adunare
Să priceapă azi poporul că Duhul e-n cercetare
Ca să lumineze mintea aducând descoperirea
Auzirea vocii sfinte Tu ești dorul și-mplinirea.

Ai condus chiar și pe Isus pe pământ cănd El lucra
L-ai umplut de-a Ta prezență chiar când ispitit era.
Prin lucrarea Lui în lume L-ai condus, L-ai sfătuit
Tot ce Tatăl Îți dăduse cu El ai împărtășit.

Așa vrem și noi ,Duh Sfinte, ca să ne călăuzești
Ne îmbracă cu putere și în noi să locuiești
Săvârșește-a Ta lucrare cu minuni dumnezeiești
Ca să creadă-ntreg poporul că și azi același ești.

Petru Coman

Acum e clipa potrivită

Acum e clipa potrivită să te întorci din calea ta
La mântuirea pregătită pe crucea de la Golgota.
Nu te uita la alţii care se duc orbiţi către pierzare,
Priveşte la Isus pe cruce, şi-n jertfa Lui primeşti iertare.

Acum e clipa potrivită să laşi păcatul cel hidos,
Întinde-ţi mâna către Domnul, şi lanţul greu va cădea jos.
Dacă eşti apăsat de patimi, robit de negrele păcate,
Hristos e Singurul ce poate să-ţi dea deplina libertate.

Acum e clipa potrivită să nu mai mergi pe drum de iad,
Căci largă este calea morţii, şi, vai, pe ea atâţia cad.
Alege potecuţa strâmtă, pe calea-ngustă te avântă,
Şi nu uita că prin prigoane ajungem la Cetatea sfântă.

Acum e clipa potrivită să fi oştean cu-adevărat
În slujba ce ţi-o dă cu cinste slăvitul mare Împărat.
Nu vei vedea în plata slujbei argint şi aur în hambare,
Dar vei avea comori de slavă, în bogăţii nepieritoare.

Acum e clipa potrivită să mergi în urma lui Hristos,
Să porţi şi tu pe umeri crucea spre țărmul slavei glorios.
Nu-ţi pese de ce strigă alţii, din râsul lor tu fă-ţi o fală,
Şi din batjocurile lumii tu fă-ţi hlamidă triumfală.

Acum e clipa potrivită, nu amâna să te predai!
E Dumnezeu ce te invită. De ce refuzi, de ce mai stai?
Duios şi blând Isus te cheamă, Şi-întinde mâinile spre tine,
Să-ţi dea acum îmbrăţişarea şi moştenirile divine!

Valentin Popovici 

Sfinţirea

„Şi voi, prin El, sunteţi în Cristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi… sfinţire.” 1 Corinteni 1:30

Latura vieţii. Taina sfinţirii este că însuşirile desăvârşite ale lui Isus îmi sunt date nu treptat, ci deodată, atunci când, prin credinţă, ajung să înţeleg că Isus Cristos a fost făcut sfinţire pentru mine, sfinţire nu înseamnă altceva decât faptul că sfinţenia lui Isus devine a mea într-un mod vizibil.

Secretul minunat al unei vieţi sfinte nu constă în a-L imita pe El, ci în a lăsa ca însuşirile desăvârşite ale lui Isus să se arate în trupul meu muritor. Sfinţirea este “Cristos în voi”. In procesul sfinţirii îmi este dată viaţa Lui minunată; ea îmi este dată prin credinţă, ca dar suveran al harului lui Dumnezeu. Sunt pregătit ca Dumnezeu să facă sfinţirea la fel de reală în mine cum este în Cuvântul Lui? Sfinţirea înseamnă primirea în dar a calităţilor sfinte ale lui Isus Cristos. Răbdarea Lui, dragostea Lui, sfinţenia Lui, credinţa Lui, curăţia Lui şi evlavia Lui, se manifestă în şi prin fiecare suflet sfinţit.

Sfinţirea nu înseamnă a lua din Isus puterea de a fi sfinţi, ci înseamnă a lua din Isus sfinţenia care s-a manifestat în El şi pe care acum El o dă în noi. Sfinţirea este un dar, nu o imitaţie. Imitaţia este cu totul altceva. In Isus Cristos se află perfecţiunea a toate; taina sfinţirii este că toate însuşirile desăvârşite ale lui Isus sunt la dispoziţia mea şi, încet, dar sigur, încep să trăiesc o viaţă de nespusă ordine, echilibru mintal şi sfinţenie. “Păziţi de puterea lui Dumnezeu.”

Oswald CHAMBERS

Să ajungi acolo unde moare dorinţa personală şi trăieşte renunţarea sfântă

“Veniţi după Mine.” Marcu 1:17

Una dintre cele mai mari piedici în calea venirii la Isus este faptul că ne găsim ca scuză temperamentul nostru. Noi facem din temperamentul şi din dorinţele noastre naturale bariere în calea venirii la Isus. Primul lucru pe care-l descoperim când venim la Isus este că El nu acordă nici o atenţie dorinţelor noastre naturale. Noi avem ideea că putem să-i consacrăm lui Dumnezeu darurile noastre, însă nu poţi consacra ceea ce nu este al tău; există un singur lucru pe care-l poţi dărui lui Dumnezeu şi acesta este dreptul tău asupra ta însuţi. Dacă îi cedezi lui Dumnezeu dreptul tău asupra ta, El va face din tine un experiment sfânt.

Experimentele lui Dumnezeu întotdeauna reuşesc. Semnul unui om sfânt este creativitatea lăuntrică ce izvorăşte din predarea loială în braţele lui Isus Cristos. In viaţa unui sfânt există întotdeauna acest izvor uimitor de viaţă originală: Duhul lui Dumnezeu este o fântână cu apă care izvorăşte continuu, rămânând mereu proaspătă. Credinciosul realizează că Dumnezeu este Cel care creează situaţiile şi de aceea el nu se jeleşte, ci se abandonează fără rezerve în braţele lui Isus.

Nu încerca niciodată să faci un principiu din exponenta ta; lasă-L pe Dumnezeu să fie la fel de creativ şi original cu alţi oameni, cum este cu tine. Dacă I te dedici lui Isus şi vii la El când îţi spune “Vino”, El va continua să spună “Vino” prin tine; vei trece prin viaţă reproducând ecoul acestui “Vino” al lui Cristos. Acesta este rezultatul în fiecare suflet care a renunţat la sine şi a venit la Isus. Am venit eu la Isus? Vreau să vin acum!

Oswald CHAMBERS

Alba Floare de Lumină

Psalmi 81
6.”I-am descărcat povara de pe umăr, şi mâinile lui nu mai ţin coşul. ”

Noaptea  e adâncă, plină de mistere,
Cărări înguste şi de mormânt  tăcere,
Dar la miezul nopţii, se aude un Pas,
Ce zguduie pământul şi orice sălaş.

Din depărtare, sfântul sophar vesteşte;
-”Ridică coşul, noaptea nu stăpâneşte!
Ridică Piatra, timpul nopţii s-a scurs!
Să iasă Floarea, Lumina Lumii  de sus! ”

Coşul cu durere şi a Lumii vină,
Se ridică  spre zarea sfântă, divină,
Se ridică cu  Piatra  grea de pe Mormânt;
Rămâne doar Lumină şi Sfântul Cuvânt!

În noaptea adâncă, plină de mistere,
O Floare Albă creşte, până la stele,
Şi luminează pământul, văi şi câmpii,
Ce învinge negura, mormânt şi stihii.

E Floarea de Lumină, din Mormânt creşte,
S-a născut din durere, totuşi iubeşte,
Oferă Lumină, cu iubire şi dor,
Numele Său este Isus Mântuitor!

Veniţi şi culegeţi raza albă, lină!
A înviat din moarte şi e divină,
Candelă va fi pe a voastră cărare,
Şi voi veţi fi lumini pe munte şi mare!

Mormântul lui Isus este gol şi pustiu,
Inima mea! În tine, Isus este viu?
În zori, al cerului sfânt  sophar vesteşte;
-A înviat Isus, Lumina soseşte!

Arancutean Eliza 

Iubire adevărată

Iubire un cuvânt Sfânt, o duhovnicească și sfântă haină
O virtute sacră, un foc ascuns, care arde în a lui, taină
Pătrunde-n inimi sărace, arde cu o adevărată putere
Arde focul sacru, suferință, ură, pizmă, umilință și durere.

Iubire, este un cuvânt Sfânt, este din Cer, la noi venită
Iubirea naște iubire, iubirea trebuie mereu alintată și iubită
Fără iubire creștinul moare, murind, nu mai are valoare
Că a fost om, sau demon, amândoi, au o hâdă asemănare.

Iubirea stă ascunsă-n ramuri, frunze, copaci și floare
În triluri de păsărele, în munți, în murmur de izvoare
În văzduhul îndepărtat, în pieptul dulce de mamă
Iubirea, se află în toate, iubirea ne iubește, ea, ne cheamă.

Iubirea, mereu ne iartă, iubirea, neîncetat ne iubește
Răul îl schimbă-n bine, la mai rău nu se gândește
Iubirea, face fapte bune, vorbește numai vorbe bune
Chiar de-o mustri cu dojană, iubirea, știe a se supune.

Iubirea adevărată, nu minte, iartă mereu și nu înșeală
Nu se teme de nimic, iubirea sinceră nu se teme de îndoială
În iubire, nu este ură, pizmă, ceartă, ea, de ele nu se știe
Iubirea, iubește totul, iubirea, a fost și este, o mare bucurie.

Iubirea, ne-a dat Calea Sfântă, viața veșnică și mântuirea
Între virtuți, este cea mai mare, pentru că, Isus, este Iubirea
Cât de mare ar fi furtuna, de ura cea amară, grea și nesecată
Iubirea, este din Cer lăsată, iubirea nu va pieri niciodată.

Stelian Ciobanu

Vine primăvara!

Vine primăvara
Dinspre albe zări
Să îmbrace Ţara
În cȃntări și flori.
Sufletele-adună
Calde reverii,
În văzduh răsună
Glasuri de copii.

Tot ce are viață
Rȃde iar și cȃntă
Ca o dimineață
Cu lumină sfȃntă;
Ca o zi senină
Și un mȃndru soare,
Ca o luna plină
Peste-a nopții mare!

Vine primăvara
Să ne-aducă-aminte
Dragostea și harul
Zilelor preasfinte;
Că-n această vreme,
Peste boldul morții,
Dumnezeu ne-a dat
Primăvara Vieții!

Gelu Ciobanu 

Mâinile Lui

Cât e de minunat să simți în încercare
O Mână sfânta, şi puternică, şi tare,
Ce te susține, te ridică, te păzeşte
Şi nu te lasă când puterea îți slăbeşte!

E Mâna sfântă ce străpunsă-a fost pe cruce,
E Mâna tare ce poverile ne duce;
E Mâna blândă ce ne mângâie-n durere,
Mâna lui Isus, ce e plină de putere…

Din Mâna Sa cea tare, nimic nu ne va smulge,
Căci suntem ocrotiți prin al lui Isus sânge!
Iertare de păcate primim din Mâna Sa,
Şi biruință mare, când lupta este grea!

În palmele Lui sfinte am fost de El săpați,
Prin suferință cruntă noi fost-am înfiați;
Ne sprijinim pe Domnul, pe Mâna Lui cea tare
Şi-i cerem ajutor în clipe de-ncercare!

Cu mulțumire, Doamne, azi vin în fața Ta,
Îți recunosc iubirea, blândețea, bunătatea;
Şi îmi doresc ca Mâna Ta sfântă, iubitoare,
Mereu să sprijinească ființa- mi muritoare!

Şi când aici sfârşi-voi călătoria vieții,
Să mă trezesc in slava, în zorii dimineții;
Şi-acolo voi cunoaşte pe Cel ce m-a salvat,
Prin mâinile străpunse ce
m-au răscumpărat!

Viorica Robu