Duhule Preasfinte

Duhule Preasfinte Doamne,
Viu izvor de sfântă viață
Glas de rugă-nalț spre Tine
În această dimineață!
Sfinte Duh, izvor de pace,
De lumină și putere
Morților Tu dai viață,
Orbilor le dai vedere.

Mâna de cerești belșuguri,
Taina veșnică ce-adapă
Setea sufletelor care
Căută sfânta vieții apă,
Duh de foc ce dezmorțește
Din înghețuri de păcate
Sufletele adormite,
Cugetele sugrumate.

Tu faci de-a căinței lacrimi
Ochii vinovați să plouă
Tu aduci în viața-ntoarsă
Primăvara vieții nouă.
Tu trezești mustrări amare
Credinciosului când iară
Părăsind pe Domnul, cade
În păcat a doua oară.

Tu-l îndemni să se ridice
Și primind din nou iertare
Mai cu grijă după Domnul
Să alerge cu-nfrânare…
Tu reverși lucrării Tale
Bucurie și putere
Tu ne dai înviorare
Ajutor și mângâiere.

Tu poți întări-n ispite
Și în orișice-ncercare
Doamne, sufletele slabe
Când durerea-i tot mai mare.
Tu poți dezlega răceala
Sufletelor împietrite
Dacă focul Tău topește
Nepăsarea ce le-nghite.

Tu poți face ploi de haruri
Să coboare peste ele
Să rodească-n plin sămânța
Încercată-n vremuri grele
Tu poți Duhule Preasfinte,
Cu puterea Ta cea mare
Să ne-aprinzi mărturisirea
Cu mai multă-nflăcărare.

Să ne dai mai multă grijă
Și înțelepciune-n viață
Ca-n lucrarea Ta cea sfântă
Să urmăm a Ta povață! …
Dă-ne Tu putere-n ceasul
Greu al jertfei și-ncercării,
Biruind deplin s-ajungem
La răsplata-ncununării.

Ca să moștenim lumina
Fericirii-n veșnicie
Lăudându-Te pe Tine
Sfinte Duh cu bucurie!
Și pe Tatăl și pe Fiul
Cărui slava se cuvine
Dumnezeul nostru mare,
Noi Te preamărim pe Tine!

Traian Dorz

19 Aprilie

„Amin.” Apocalipsa 3:14

Cuvântul „Amin” confirmă solemn cele spuse înainte. Isus este marele Confirmator. Aminul din promisiunile Lui nu este schimbat niciodată. Păcătosule, mângâie-te cu acest gând. Isus spune: „veniţi la Mine, toţi cei trudiţi și împovăraţi, și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28). Dacă vii la El, El va spune „Amin” sufletului tău; promisiunea Sa se va împlini. Isus a împlinit vorbele proorocului: „trestia frântă n-o va zdrobi” (Isaia 42:3). O, sărmană inimă zdrobită, dacă vii la El, va spune >yAmin” sufletului tău, şi făgăduinţele Lui se vor împlini cum s-au împlinit în trecut.

Creştine, nu eşti mângâiat ştiind că nici un cuvânt ieşit de pe buzele Mântuitorului nu a fost retractat? Cuvintele lui Isus vor rămânea în picioare, chiar dacă cerul şi pământul vor trece. Dacă te prinzi de o făgăduinţă, fie chiar pe jumătate, vei vedea că este adevărată. Fereşte-te de cel pe care Bunyan îl numeşte „Tăietorul de făgăduinţe”, care distruge multe din cuvintele lui Dumnezeu. El nu se îndoieşte de făgăduinţă, ci taie câte puţin din ea. Sugerează că făgăduinţa nu se va îndeplini în întregime, ci numai în parte. Dar Isus este „da… şi amin” (2 Corinteni 1:20) în toate îndatoririle Sale. El a fost Preot ca să ierte şi să curăţească odată, şi acum este încă Preot şi Amin. A fost Rege ca să domnească peste poporul Său şi să-1 apere cu braţ puternic, şi acum este Rege şi Amin, mereu acelaşi. A fost Prooroc în vechime ca să prevestească lucrurile ce aveau să vină, şi de pe buzele Sale picură încă miere. Este prooroc şi amin.

Este Amin prin meritele sângelui Său, şi prin neprihănirea Sa. Haina sfântă va rămâne întotdeauna curată, chiar dacă firea va putrezi. El este amin în fiecare titlu pe care îl poartă; Mirele care nu caută niciodată să se despartă; Prietenul mai aproape decât un frate; Păstorul din valea umbrei morţii. El este ajutorul şi eliberatorul tău; cetatea şi turnul tău de scăpare; izvorul puterii, încrederii, bucuriei, totul în toate şi în orice, „da și… amin”.

C.H. Spurgeon

Sfânta Rugăciune

Nu spre cinstirea-acelor ce caută înălțare
Nici pentru-a lumii lauri pe frunte a ne pune
Nu spre slăvirea humii mustind de îngâmfare
Nici pentru-a noastre-ambiții nu-i Sfânta Rugăciune.

Ci Sfânta Rugăciune care ne-a fost lăsată
Model ceresc și tainic, chiar de Mântuitorul
Ne-arată tuturora că Dumnezeu e Tată
Ce merită-nchinarea, cinstirea și onorul.

Doar Numele Lui mare, sfințit în veci să fie
Doar voia Lui cu cinste în toate să se facă
Și-a Lui Împărăție ce o dorim să vie
Doar ea în veci rămâne când toate au să treacă.

Nu, Sfânta Rugăciune, de loc nu e menită
Spre-a cere daruri multe și cele mai alese
Nici viață cât mai lungă sau cât mai fericită
Doar pâinea necesară în orice zi pe mese.

Isus Mântuitorul, Acel ce ne iubește
Cunoaște-orice nevoie, necontenit îi pasă
Acelui care-L caută cu drag îi dăruiește
Pecetea mântuirii și-a Lui belșug în casă.

Căci El e Pâinea Vieții, atotsuficientă
Ce-a coborât din Ceruri și ne-a adus salvare
Prin sfînta Lui jertfire, activă și prezentă
S-avem prin ea cu Tatăl de-a pururea-mpăcare.

Căci lumii scufundate în marea de păcate
I-a frânt pe veci zapisul la Golgota pe cruce
Iubirea Lui eternă iertându-le pe toate
Isus Hristos e Calea care la Tatăl duce.

Prin Sfânta Rugăciune-nțelegem fiecare
C –am fost iertați de vina păcatelor șuvoi
Cum vom putea de-acuma să mai primim iertare
Dacă pe-ai noștri semeni nu-i vom ierta și noi?

O, Sfântă Rugăciune, în scurtele-ți cuvinte
Ne faci ca să-nțelegem ce trebuie să știm
Atâtea adevăruri și-atîtea-nvățăminte. .
Ce fiecare-n parte putem să le trăim.

Nu urmărind succese și numai sănătate,
Să nu cunoaștem grijuri, doar zile fericite
Ci-n Sfânta Rugăciune cerând Celui ce poate
Să ne ferească pașii de cruntele ispite.

Căci firea pământească-n lăuntrul nostru zace
Iar sfânta pocăință nu are cum să-i placă
Și-atunci când dau năvală ispitele rapace
Nu voia firii noastre, ci-a Lui ca să se facă.

Tu vezi din înălțime, a noastră străduință
Că singuri n-avem șanse luptând cu cel viclean
Ne dă putere Doamne s-avem și biruință
În orice zi din viață și-n fiacare an.

Că-a Ta-i Împărăția ce-i plină de Lumină
Toată Puterea, Slava, aici și-n Cer de-a pururi
Mă-nchin cerându-Ți milă, iertare și lumină
O, Doamne, Tatăl Nostru, ce locuiești în Ceruri.

Daniel Hozan

Rămâi smerit…

Chiar dacă-i sfântă strălucirea
Luminii ce o răspândești,
Să nu te-orbească amăgirea
Că poți cu ea să te mândrești!

Oricât de bine-ar fi să-ți meargă,
Pe cer de n-ar umbri un nor,
A ta să fie zarea largă,
Ești tot un abur trecător.

Oricât de spornic ești în faptă,
La vorbe-oricât de iscusit,
Chiar de-ai pornit pe calea dreaptă,
Și tu poți face-un pas smintit.

Chiar fără pată de te-ai crede
De o ispită poți fi prins,
Ia seama, Cel de Sus te vede,
Desăvârșirea n-ai atins!

Oricât de-nalt și lin ți-e zborul
Și-oricât de sus vrei să țintești,
Când ți se va opri „contorul”
În praf și tu te prăbușești.

Să mergi smerit pe-ngusta cale,
Oricât de mult ai fi suit,
Căci nu sunt meritele tale,
Nu brațul tău a biruit!

E-a Sa-ndurare, e doar Harul
Ce te-a ținut și n-ai căzut,
Iar Raiului de-i treci hotarul
E fiindcă-n Domnul ai crezut!

„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă; şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu; nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni”. (Efeseni 2:8-9)

Olivia Pocol 

Cuvântul Vieții

Cuvîntul scump și dulce
Lăsat pe fila Sfîntă
E raza de speranță
În lucrurile sfinte
Venite din înnalt
Din cerul dimineții
Din slava așteptată
Din patria iubirii
Din țara lui Isus.

Deschide numai una,
O filă și citește
Și vei vedea puterea
ce schimbă viața-ți tristă
Într-o adîncă pace
a Duhului de viață
Venit din Dumnezeu.

Trezise-va în tine
Speranța bucuriei!
Cînd printr-e versuri sfinte
Te va întâlni Isus
Și de-L primești în tine
În orice zi prin viață
Vei regăsi cărarea
și noua ta viață.

Viața transformată
e numai rezultatul
Pocăinței tale
și mersul cel curat
bazat pe cartea Sfântă
și-apoi ca rezult
Ne v-antâlni cu Slavă
și Gloria Iubirii
Cel ce e VIU ȘI VEȘNIC
HRISTOS CEL ÎNVIAT!

Cristian Ataman 

Început de an şcolar

Afară miroase a toamnă
Iar soarele mai rece luminează
Vara, parcă a trecut în goană
Şi zilele, vizibil se scurtează.

Îmbrăcămintea cea de vară
De-acum aţi pus-o-ntr-un dulap
Mai repede se face seară
Şi ne trezim cu noaptea-n cap.

De-aş fi avut putere-n rugăciune
Ca şi Iosua bunoară
Te-aş fi rugat Prea Bunule Stăpâne,
Lungeşte această minunată vară!

Dar totuşi ştiu că Tu conduci
De ani şi ani a soarelui cărare
Te rog acum la fel să faci
Cu-aceştia mici, cu fiecare.

Apucă Tu cu mâna sfântă
Mânuţa lor în mâna Ta
Iar rugăciunile le-ascultă
Când înspre Tine se vor îndrepta.

Le dă inţelepciune să înveţe
Şi ascultare de părinţii lor
Din Cartea sfântă, dă-le Tu poveţe
Şi fă-i copiii Tăi pe viitor!

Viorel C.  

Ura cea buna

Text: Psalmul 97

„Uraţi răul, cei ce iubiţi pe Domnul!” Psalmul 97:10

Dumnezeu urăşte păcatul, la fel şi noi trebuie să-l uram. In definitiv, păcatul a adus toată nenorocirea în lume. Păcatul distruge vieţi, desparte familii şi duce la moarte. O, da, păcatul L-a străpuns pe cruce pe Salvatorul. Cu toate că El era fără de păcat, Domnul Şi-a asumat vinovăţia noastră şi a plătit preţul cerut. Nu e de mirare că psalmistul, în citatul de azi, spune celor ce iubesc pe Domnul să urască răul!

Cezarul Romei l-a arestat pe unul din părinţii Bisericii şi a cerut sfaturi cum să-l facă pe acest conducător creştin să se lepede de credinţa sa în Dumnezeu. Cineva i-a sugerat că s-ar putea ca el să cedeze dacă l-ar închide într-o celulă murdară, izolat de toată lumea, dar cineva a obiectat: „Nu, n-ar folosi la nimic. Se va bucura de ocazia de-a fi singur, ca să mediteze la Dumnezeul lui”. „Ameninţaţi-l cu execuţia!” a propus un altul. „Nu, a replicat altul, nici acest lucru nu foloseşte la nimic. Se va bucura de moarte, crezand, aşa cum crede şi acum, că va merge la Cristos atunci cand moare”. „Ei bine, atunci ce ne-a mai rămas să-i facem acestui om?” a întrebat împăratul. Unul dintre cei ce l-au arestat a răspuns: „Există un singur lucru care-l va face să sufere. Pentru a-i produce dureri, faceţi-l să păcătuiască. El nu se teme de nimic în afară de păcat”. Cat de mult a trebuit să-I placă Domnului o asemenea mărturisire! Nu se poate aduce un compliment mal înalt unui creştin.
Psalmistul a scris: „ Uraţi râul, cei ce iubiţi pe Domnul!” Este singura ură care este bună! – R.W.D.

„Doresc în mine un principiu sfant,
O teamă sfantă, pururi veghetoare,
O sensibilitate la păcat
Să fug de forţa lui nimicitoare.”  – Wesley

„Cine nu urăşte ceea ce este rău acela nu iubeşte ceea ce este bun„

Painea zilnica

Sfânta Lumină

Sfânta Lumină ne-a adus
Clarificarea necesară
Despre viața făr-apus
În armonie cu Isus
Să nu fim în Etern afară.

Vedem ce n-am putut vedea
Când stăpânea o noapte deasă
Vedem că-n apăsarea grea
EL ușurare poate da
Spre El ființa e atrasă.

Venind la noi din infinit
Face ființa fericită
Efectul ei noi l-am simțit
Ce-a fost uscat a înverzit
Cu raza ei înveșnicită.

Învinge-n om porniri firești
Și-l face-apoi să înțeleagă
Perceptele dumnezeiești
Și zice-apoi: “Ce mare ești
Stăpâne peste lumea-ntreagă.”

Doar Ea ne poate lumina
Să știm de viața după moarte
Ne-ndeamnă a ne închina
Pe Mire a-L întâmpina
Cu melodii și fructe coapte.

Pătrunde-n orice colțișor
Să risipească-ngrijorarea
Efectu-i binefăcător
Ne leagă de Mântuitor
Să-i ascultăm, mereu, chemarea.

Eșec după eșec ar fi
De n-ar veni să ne atingă
Dar e aici, putem sui
Să fim cu Ea în veșnicii
Căci nimeni nu poate s-o stingă.

Lumină tainică și sfântă
A nopții-ntunecime-ai frânt
Și azi ființa, toată cântă
Se bucură, nu se frământă
Că-i dai spre Paradis avânt.

George Cornici

Bătălia Lui

Dacă de Domnul eşti chemat şi uns
Şi-n bătălia sfântă ai fost pus,
Nu te uita înspre vrăjmaş cu frică,
‎Ocara de pe Numele-I ridică!

Dacă veghezi să-ţi fie duhul treaz,
Poţi fi şi tu-n oştirea Lui viteaz,
Să nu te temi de rău, nici de cădere,
Căci armele-mpotriva-ţi n-au putere!

Să nu doreşti a altcuiva armură;
Nu se va potrivi cu-a ta măsură,
Dacă la luptă Domnul te-a chemat,
Mergi cu puterea care ţi s-a dat!

C-o praştie şi nişte pietricele,
O goarnă şi vreo două, trei ulcele,
Dacă cu-atât pe tine te-a-nzestrat,
Să nu te temi când urlă Goliat!

Să te deprinzi să-ţi întăreşti credinţa,
Doar cei ce-n El se-ncred au biruinţa!
Nu-n număr e izbânda, nici tăria,
‎Ci doar în El, c-a Lui e bătălia!

E bătălia Lui şi El va-nvinge,
Iar focul celui rău tot El va stinge,
‎Când paşi mărşăluiesc în vârf de duzi,
Se luptă Domnul, caută să-L auzi!

Olivia Pocol

Este nevoie de munca

Text: 1 Timotei 6:11-16  

„Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti. Caută să fii evlavios.„1 Timotei 4:7

Apostolul se referă la evlavie mai mult în 1 Timotei decat a făcut-o în toate celelalte epistole (vezi 2:2; 3:16; 4:7, 8; 6:3, 5, 6, 11). Această calitate de creştin, foarte apeciată, despre care se spune că este o „taină” (3:16), poate fi definită ca fiind o viaţă sfantă şi bună izvorand dintr-o adancă reverenţă faţă de Dumnezeu. Dar cum va veni ea în vieţile noastre? Trebuie numai să ne rugăm pentru evlavie şi apoi să stăm liniştiţi aşteptînd ca Dumnezeu s-o toarne dintr-o dată în noi? Nu, nu în felul acesta vom deveni evlaviosi. Ni se cere şi efortul nostru! In 1 Timotei 4:7, ni se spune că trebuie să căutăm să fim evlaviosi. Să ne gandim la aceasta astfel: să presupunem că o tanără gimnastă vrea să concureze la jocurile olimpice. Cum îşi va realiza ea această dorinţă? În primul rand, ea va trebui să fie întru totul dăruită acestui scop. Apoi, va trebui să facă sacrificii extraordinare din timpul ei. Va trebui să petreacă multe ore zilnic făcand exerciţii şi antrenamente de rutină. Va lucra sub ochii foarte calificaţi ai antrenorului, care va scoate în evidenţă cele mai mici deficienţe şi care îi va corecta toate tehnicile. In acelaşi timp, va ţine un regim strict de alimentaţie.

Tot astfel este şi cu evlavia. Dacă dorim să devenim mai evlaviosi, trebuie să ne consacram acestui scop. Trebuie să ne supunem la un „antrenament” extenuant şi continuu. Prin rugăciune şi ascultare, ne supunem călăuzirii „antrenorului” nostru, Duhul Sfant. Trebuie să ne disciplinăm singuri pentru a citi, a studia, a asculta de Cuvantul lui Dumnezeu. Limitarea la rugăciunea pentru evlavie nu va folosi la nimic. Trebuie să recunoaştem că se cere muncă! – D.C.E.

„Să seamăn tot mai mult cu Salvatorul,
Zilnic spre El voinţa mi-o îndrept.
Pană ce Domnul meu va stăpani
Peste viaţa şi inima din piept.” – Brandt

„Fără luptă, nu-i cunună„

Painea zilnica