Cântul bușteanului*

Să cânt când în cuptor mă arde focul,
Așa cum cântă bușteanu-n șemineu,
Un cânt învățat când era în locul
Unde sta drept și falnic, ferit de greu.

Un cânt auzit la păsări și la flori,
Un cânt șoptit în nopți de priveghere,
Când adieri de vânt îi trezeau fiori
Și luna lumina orice unghere.

Un cânt venit când încă era senin,
Când sta cerul pironit cu stele,
Când pacea serilor domnea pe deplin,
Când se-mbrățișau frunzele-ntre ele.

Un cânt lin ce stă ascuns în el demult,
Un cânt ce nu mai are niciun nume,
Un cânt ‘năbușit de-al apelor tumult,
Acoperit de viituri și spume. . .

Un cânt ce iese când focul arde greu,
Cântecul acel ce stă pitit în noi,
Și care, Doamne, vreau să Ți-l cânt și eu,
Cu iubire, chiar când lacrimi curg șuvoi.

(*după o relatare de Spurgeon)

Maria Trifan 

Anunțuri

Ştiu o noapte sfântă

Efeseni 2/14

”El este Pacea noastră, care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care îi despărţea. ”

Cerul a îmbrăcat haina sa de noapte,
Aşteaptă să vină  şi cereasca oaste;
Diamante şi perle din visterie.
-Ce noapte frumoasă! zice cu mândrie.

-Noapte albastră, eşti foarte frumoasă!
Dar eu ştiu o noapte şi mai glorioasă,
Este noaptea când ninge cu Pace şi dor;
Şi se naşte Isus, al meu Mântuitor!

Ştiu o noapte când stelele răsar zâmbind,
Din Tara Zorilor, aud îngeri cântând,
Şi pe o rază, un mesaj de iubire;
”Un Fulg de Pace aduce mântuire! ”

Ştiu  o noapte sfântă când stelele vorbesc,
Şi tainele, din ceruri, ele  dezvelesc;
Şi Poarta cerului se deschide usor;
-”Dă-mi un strop de pace, Măreţ Mântuitor! ”

Ştiu o noapte când şi fulgii de nea vorbesc,
Fluturi-mesageri, de la Regele ceresc,
Dansând pe cer, ei cântă un cântec sublim;
-”Am nevoie de Domnul, de Domnul divin! ”

Ştiu o noapte  sfântă când  Ieslea vorbeşte;
In ea, cerul şi pământul locuieste,
Ştiu o noapte când inima strigă de dor;
”-Fii o Iesle pentru al tău Mântuitor! ”

Şi  noaptea cerească, plină de magie,
M-a legat  de Isus pentru veşnicie,
Este noaptea când ninge cu Pace şi dor;
-Ai  milă de mine, Isus  Mântuitor!

Noaptea sfântă, nu ochii, înveseleşte,
Inima zdrobită, ea o cucereşte,
In noapte, pe cerul inimii mele, scriu;
-Eu am pe Mântuitorul, Domnul cel viu!

Fulg de Pace, Isuse, bine ai venit!
Cerul cu pământul, în noapte, le-ai unit,
Ai deschis Tu Poarta din cer cu un Cuvânt;
Să avem noi intrare la Tatăl cel sfânt!

Arancutean Eliza

Spre Iesle, pe calea îngustă

Ieremia 6:16
Aşa vorbeşte Domnul: ‘Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi  care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre”

Dansează vioi  cununile de stele,
Melodia cerească o ştiu doar ele,
Dansează şi ai cerului fluturi de nea;
Şi corul de îngeri cântă ”Aleluia! ”

Pornesc cu magii să Il caut pe Isus,
Pe cămile, daruri multe, cu capul sus,
Şi în drum, palmierii mă înveselesc,
Printre flori cu parfum dulce, eu rătăcesc.

Steaua merge înaintea noastra, pe cer,
Dar paşii mei, în desişuri, în păduri, pier,
Doar păsările îmi cântau în cor duios;
-Te-ai îndepărtat de Calea către  Cristos!

E noapte, dar nu mai văd Steaua de pe cer,
Simt că am pierdut ceva, şi nu vreau să pier,
Şi aud, din nou, o cerească chemare;
-”Intoarce-te, vino la vechea Cărare!

-Baltazar, Baltazar, pe unde rătăceşti?
La steua de pe cer, tu nu mai priveşti? ”
-Am ameţit în Vale, de parfum şi flori,
Nu mai văd nici steaua luminoasă din zori!

–”Calea nu e aceasta, nu e în Vale,
Este în Iubirea ce veşnic nu moare,
Intoarce-te acum la îngusta Cărare!
Acolo te aşteaptă Păstorul cel Mare! ”

Mă  uit din nou la cununile de stele,
Au un drum ceresc, nu se rătăcesc ele,
Dansul lor sublim, din Răsărit spre Apus;
Este plecăciune în faţa lui Isus!

Pornesc din nou la drum, privind în sus,
La Iesle, mă aşteaptă încă Isus,
Şi dansez cu ai cerului fluturi de nea;
Cu îngerii cereşti cânt eu ”Aleluia! ”

-Prietene, tu mai  vezi steaua din Răsărit?
Şi stelele ce  dansează  în infinit?
Intoarce-te, deci, la îngusta Cărare!
La Mesia, ce te aşteaptă pe Cale!

Arancutean Eliza 

Ps.139 (reflectie)

Dumnezeul mantuirii mele
Glasul mi se-ndreapta iar spre Tine
Spre Locasul dincolo de stele
Inspre Tronul Dragostei Divine

Preamarit sa fii in veci Parinte!
Pururi se sfinteasca  al Tau nume!
Legea-Imparatiei Tale sfinte
Sa-mi ghideze umbletul prin lume

Intr-o lume tot mai ticaloasa
Cand Cel Rau  cu-atatea ma incearca
Chiar de nu-nteleg tot ce m-apasa
Voia Ta in toate sa se faca!

Tu , ce ma cunosti in de aproape
Si-mi patrunzi neincatat gandirea
Chiar de merg la marginea de ape
Dreapta Ta i-mi da calauzirea

Nu-mi ajung cuvintele pe limba
Ca Le si cunosti atat de bine
Duhul Tau deasupra mea se plimba
Cand i-ti pui Tu mana peste mine

N-am nimic ascuns fata de Tine
M-ai tesut cu-atata pasiune
Doar un plod, dar Tu priveai la mine
Mi-ai dat chip si-am devenit minune

Orice suflet viu ce-apare ‘n lume
E minunea Dragostei Divine
E stiinta Sfantului Tau Nume
Ochii mei observa-aceasta bine

Domnul meu te rog i-mi cerceteaza
Gandurile…  pasii pribegiei…
Da-mi lumina… tine-mi mintea treaza,
Du-ma Tu pe Calea Vesniciei.

Daniel Hozan

A Lui credinciosie

Sunt pe de-a–ntregul pregatita asteptand,
Sa-si duca la-mplinire lucrarea venind.
Cu scopul maret ca ne-a rascumparat,
Si sus in vesnicie, un loc ne-a aranjat.

In bratele Lui tari, am gasit pacea Sa,
Si-n fraiele iubirii, El duce viata mea.
Alaturea de El fac pasi spre nemurire,
Pe drumul ce ma duce la Domnul din marire.

Ca sa ajung la tinta am dat deoparte multe
Ca un alergator, sa fiu mereu in frunte.
Si am jurat iubire, lui Dumnezeu prea sfantul,
Si prin Isus  mi-a dat, pacea Sa citind Cuvantul.

Eu nu stiam prea multe, atunci cand m-a gasit,
Dar de atunci intruna Il vad necontenit,
In orice-nprejurare ca se iveste-n cale,
Si-mi da prilej sa-I fac, largi gesturi de-adorare.

Caci Il zaresc pe Isus si jos printre perdele,
De raze de lumina, sau printre-nalte stele.
Si-n glasul delicat, ce ma trezeste-n zori,
Dorind neaparat, s-ascult si sa cobor,

In minunate clipe ce-arata ca privirea
S-a oprit deasupra si-mi incalzeste firea.
Si-atunci, cum vreau departe sa fiu de-mprejurimi,
Sa nu mai vad pe nimeni, sa urc pe inaltimi,

Ca Moise sa-ntind mana, spre Domnul Dumnezeu
Ce-n orisice moment m-ajuta cand mi-e greu.
El a pornit-nainte si sa-L urmez imi spuse,
Si-ades ma urmarea, si mana ma tinuse,

Ca sa ma linisteasca, din strangerea grabita,
A inimii fragile ce se-ndoia strivita.
Pe coaste adancite, cum eu treceam privind,
El ma tinea aproape sa nu cad murmurand,

Si nu m-a parasit si n-a dat inapoi,
Cand am alunecat m-a luat ca din noroi
Si El ma ridicase, cand nu vedeam salvarea,
Si ma roteam mereu cuprinsa-n disperarea,

Ce vruse sa distruga a inimii bataie.
Dar a venit Isus la mine in odaie,
Si a-nteles ca-i timpul si din cuptor m-a luat
Inconjurat de ingeri ce slava Lui i-au dat.

Si de atunci privirea, imi este indreptata,
Dorind ca sa revina cum a promis odata.
Iubirea-mi pentru El, nu va scadea din piept,
Si strig: – „e pentru Isus” si mai departe-astept,

La-ncrucisari de vise si-al meu este din nou
Adus in rugaciune spre Domnul Dumnezeu.
Dorind sa-l  implineasca cum a facut cu toate,
C-a Lui credinciosie, o am pana la moarte.

Maria Rad

Te văd in orice copilaș

Te văd în tot ce ai creat
Flori şi copaci, câmpia
Munții și marea, cerul ‘nalt
Ce-Ți cântă bucuria.

In ape line sau repezi
Ce curg îmbelșugate
Pe vai, pe dealuri, prin livezi
Te văd in bunătate.

Te văd și-n soarele pe cer
Ce-mi dă lumină-n suflet
Si-n luna tainic stând pe cer
Ce mă face să cuget.

Când seara stelele se-aprind
Pe bolta minunată
Eu mă aud singur rostind:
Ce mare ești scump Tată!

Dar mai presus de ce-ai creat
La inceputul lumii
Te văd în ceea ce-ai chemat
Coroana creațiunii.

Te văd în orice copilaș
Iubitule Părinte
În zâmbetu-i mic, drăgălaş
Și-n primele-i cuvinte.

Te văd și spun: ce mare eşti
Tu, Creatorul veșnic
Care din slăvile cerești
Aprinzi lumina-n sfeșnic.

Ce minunat ai intocmit
Micuța inimioară
Să bată ea, ai rînduit
Să nu o lași să moară.

Să Te cuprind? să-Ți multumesc?
Cum pot? nu am cuvinte…
Sunt copleșit și Te slăvesc:
Ce mare ești Părinte!

Emanuel Hasan

Dă-mi pacea Ta…

Dă-mi pacea Ta Isuse Drag
Un cer senin în clipe grele,
Să pot păşi despovărat,
Spre cerul Tău cel minunat,
Şi-oricât aş fi de încercat
Să pot privi spre stele…

Dă-mi pace Ta Isus iubit,
Un strop de har pe cale,
Să pot lupta oricând cu zel
Prin Tine scump Emanuel
Şi chiar de-s valuri fel de fel
Să pot privi spre zare…

Dă-mi pacea Ta Isuse scump
Un zâmbet în suspine
Să pot lupta pe-acest pământ
Cum mă îndeamnă al Tău Cuvânt
Şi chiar lovit de frig şi vânt
Să pot privi spre Tine…

Timotei Lucuş 

Scrie-ţi dorinta pe-o petală

Scrie-ţi dorinta pe-o petală
De trandafir sau altă floare
Crede făr umbră de-ndoială
Şi las-o către cer să zboare.

Scrie-ţi nevoia pe o piatră
Din drum sau pe un zid străvechi
Priveşte-n zare apoi iartă
Si fă din porumbei perechi.

Scrie-ţi durerea chiar cu lacrimi
Pe-o plajă plină de nisip
Imprimă inimi lânga inimi
Si fă din ele-un dulce chip.

Scrie-ţi necazul sus în stele
Cu raze şi scântei de foc
Fă-l mii si mii de bucățele
Şi-adună-l într-un ghemotoc.

Scrie-ţi pe inimă iubire
Cu sângele-ţi de muritor
Alungă orişice mâhnire
Şi-aleargă la-al vieţii izvor.

În cer e Unul care ştie
Tot ce te doare şi nu spui
Acolo sus totul se scrie
Caci totu-i sub privirea Lui.

Puiu Chibici 

 

Printre luceferi

Luceferii și sorii se dau de-oparte când
Renaște din cenușă , al Vieții dulce cânt .
Și negura și frigul și ceața și-nnoptarea
În aburi de grăunte aprinde-nfiorarea …

În negura pustie , în neagra depărtare
Pe bolta infinită o nouă Stea răsare …
Iar raza ei curată , cu scânteiri fierbinți
Ne mângâie și dorul și dulcile dorinți …

Sub oaza de Lumină , atât de pură – n toate
Cuprins de-nfiorare , a mea inimă se zbate …
Privesc spre cerul palid c-o umbră de mister ,
Și-nfiorat de doruri , doresc s-ajung în Cer …

Să fiu printre luceferi , să luminez pe Cale
În Țara Minunată , cu mii de Osanale !
În bucurii eterne , plăceri necunoscute ,
În desfătări sublime , trăiri desăvârșite …

Son of man

Balada dorurilor

Târzie, adâncă noapte, cu luna cenușie,
Dar inima-mi veghează zorii, ce stau să-nvie.
Nu, să nu credeți că am băut prea târziu cafeaua!
Nu sunt nici gândurile, cele care-mi întunecă steaua
Ci sunt DORURILE, neînduplecatele,
Aprinsele, ascuțitele, încăpățânatele…
Doruri după ucise izvoare,
Dor după frântele raze de soare,
Dor dupa El-dorul plecării
Dorul de îngeri-dorul cântării.
Piroane abstracte care, scrijelind fără milă,
Pereții odăilor mele interioare de-argilă,
(Precum odinioară sub umbra de șarpe
Toiagul lui Moise, stânca doritelor ape)
Fac să țâșnească râuri neprihănite,
Cu valuri mari, cristaline, sfințite,
Ce se revarsă mereu ca o cascadă
Fără ca altcineva din jur să o vadă.
Pe obrajii arzând în jăratecul aprinselor necuvinte,
Mereu, și niciodată deplin mistuite
Cât timp se vor numi DORURI,
Cât timp vom avea ca decoruri
Aceste mizere alei de cetate,
Aceste bucăți de Gomora în spate!!!

Dar acum știu ce voi face, iată,
Le voi lua bucată cu bucată,
Le voi uni într-un mănunchi de nefericire,
Îl voi înveli într-o coală de iubire
Și cu el la piept, voi porni pe urmele Lui, crezând,
Călător spre creasta muntelui sfânt
Preda-l-voi pământului îmbibat cu Slavă și Viață,
Și dintr-odată, totul, totul, se va schimba la față!

Iar zorii ce-așteaptă să vină, mă vor găsi ferice, chiar dacă în tină,
La coliba clădită pe munte, aproape de cruce,
Unde noaptea-i cu stele, iar plânsul e dulce.

Preschimba-se-vor dorurile-n crampeie de Rai
Si-auzi-voi un inger, cantandu-mi din nai!!!

Rodica Cacuci Simionas