Cetatea dorurilor mele

Mai sus, cu mult mai sus de stele,
La margine de infinit,
Cetatea dorurilor mele,
Ierusalimul preaiubit,
M-asteapta. Cat e de frumoasa!
Ce diamante, ce scantei
O-mpodobesc, ca pe-o mireasa
Gatita pentru sotul ei.

Desavarsirea-ntruchipeaza.
Gandindu-ma la ea cand scriu,
Chiar pana mea imi lacrimeaza,
Atat de mult doresc sa fiu
Acasa, unde niciodata
Sufletul nu-mi va mai tanji;
Iar inima, de dor brazdata,
Atunci mi se va odihni.

Acolo nu va mai fi moarte
Cu-al despartirii aspru bir,
Si pasii n-au sa ma mai poarte
Printre alei de cimitir.
Nu va mai fi nici tanguire,
Nu vor fi lacrimi, nici dureri,
Ci doar eterna fericire
Si nesfarsite mangaieri.

Cetate din ceresc tezaur,
Cu zid de straveziu clestar,
Cu ulita numai din aur,
Cu porti dintr-un margaritar,
Cu temelii de piatra rara,
Cu apa vietii izvorand,
Cum inima sa nu-mi tresara?
Cum sa nu te doresc arzand?

O, cat astept ai diminetii
Zori, cu sclipiri de curcubeu,
Sa intru in Cetatea Vietii,
Sa-L intalnesc pe Domnul meu!
O, ce ocean de bucurie
Cand fata Lui o voi vedea,
Cand Imparatul imi va scrie
Numele Lui pe fruntea mea!

Voi fi la Marea Sarbatoare
Cu sfintii ce vor birui,
Si impreuna, ce onoare,
Cu Domnul vom imparati!
Ma-ntreb adesea, de ce oare
Asa splendori mi-a pregatit?
El imi raspunde la-ntrebare:
„Atat de mult Eu te-am iubit!”

Inspirata din Apocalipsa 21-22:5.

Anca Winter  

Atunci când vine teama

Referințe

Iosua 1:5

Mă uit la cerul plin de stele
Cu luna ce tronează sus,
Și mă uimesc fiindcă-n ele
Văd mâna Domnului Isus.

Mi-aș fi dorit să-I văd și fața
Dar haru-acesta nu mi-e dat,
N-am merit fiindcă toată viața
Așa de mult L-am întristat.

De-aceea-L simt acum departe,
Dincol’ de cerul ce-l privesc
Dar nu-I. Demult mi-a scris o carte:
„-Copile, nu te părăsesc!”

De-atunci, mereu îmi tot șoptește
De câte ori sunt la necaz:
„-Chiar dacă mama-și părăsește
Copilul ei, Eu nu te las!

În brațul Meu te iau copile,
Să ne ascundem amândoi
În Cel ce este Yahve-Ire –
Ce poartă grija în nevoi.

Copilul Meu, suntem cu tine
Și Eu, și Tatăl, și Puterea
„-De ce ți-e teamă când te ține
Acel ce-I Viața și-nvierea?”…

O, Tată! … iartă-mi necredința
Și îndoiala ce mă roade,
În brațul Tău îmi las ființa
Ca voia Ta să fie-n toate….

Și iar privesc afară cerul
Cu luna ce tronează sus
Dar știu, Cin’ ține universul
La pieptul Său mă ține strâns.

Mâna Lui caldă, iubitoare
Străpunsă-n dealul Golgota
Mă ține astăzi cu ardoare,
Nu am să cad în ziua grea.

Mă vrea cu El în nemurire,
Drept, sfânt și fără de păcat
Și-atunci când trec prin curățire
Mă las în brațu-I adorat.

O să-nțeleg, în cer ajuns,
Că orice încercare grea
A-mpodobit acolo sus
Cununa care-o voi purta.

 Cornelia Sărac  

19 Ianuarie

„Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile.” Luca 24:45

Isus, pe care L-am văzut aseară deschizând Scriptura, deschide astăzi mintea celor doi ucenici în drum spre Emaus. În prima lucrare, aceea de a deschide Scriptura, are mulţi tovarăşi, dar în cea de-a doua este singur. Mulţi pot să deschidă Scriptura, dar numai Domnul poate deschide mintea ca să o primească. Domnul nostru Isus Christos este diferit de orice alt învăţător. Învăţătorii ating auzul, dar El atinge inima; ei ne cultivă inteligenţa, dar El ne deschide gustul pentru adevăr, prin care percepem tot ce este spiritual. Cei mai needucaţi oameni devin elevi în şcoala harului atunci când Isus Christos le dezvăluie prin Duhul Sfânt tainele împărăţiei şi le deschide ochii să vadă măreţia celor nevăzute.

Cât suntem de binecuvântaţi, să avem înţelegerea luminată şi întărită de Marele învăţător! Cât de mulţi învăţaţi ai lumii nu cunosc lucrurile veşnice! Ei cunosc litera descoperirii, dar nu îi înţeleg spiritul. Au inima acoperită de un văl peste care ochii înţelepciunii fireşti nu pot trece. Astfel am fost şi noi odinioară. Noi, cei care acum vedem, am fost orbi. Pentru noi, adevărul era asemeni frumuseţii ascunsă în întuneric, nevăzută şi necunoscută. Dacă nu ar fi fost dragostea lui Isus, am fi rămas şi acum neştiutori, fiindcă fără descoperirea harului Său, am fi încercat zadarnic să ajungem la cunoaştere, aşa cum zadarnic încearcă un copil să ajungă în vârful piramidelor, şi ne-am fi chinuit în van, aşa cum se chinuieşte un fluture să ajungă la stele.

Şcoala lui Isus este singura în care se învaţă adevărul lui Dumnezeu; alte şcoli ne pot învăţa ce să credem, dar numai şcoala lui Christos ne învaţă cum să credem. Să ne lăsăm păcatele la picioarele lui Isus şi, în rugăciune fierbinte, să-L implorăm să ne vină în ajutor, pentru ca privirea noastră înceţoşată să devină strălucitoare şi înţelegerea noastră limitată să primească lumina cerului.

C.H. Spurgeon

Eternă glorie Ți se cuvine

Eternă glorie Ți se cuvine
C-al Tău har, Părinte, ne susține
Și azi ‘nălțăm recunoștința noastră
Căci ne susții cu mâna Ta măiastră.

Zilnic ne inunzi cu binecuvântări
Și schimbi în bucurie tristele stări
Când ceva-i uscat faci să înverzească
Și faci ca hărnicia să sporească.

Ți se cuvine glorie constantă
C-a Ta lucrare toată-i importantă
Fire de păr nu cad fără voia Ta
Și de-aceea tot pe Stânca Ta vom sta.

În zile cu ploaie și-n zile cu soare
Ți se cuvine cinste și onoare
Că-ndepartezi de la noi deprimarea
Și ne-ntărești când vine-ncercarea.

La Tine găsim sufletească-mplinire
Cu revelații mai presus de fire
Cine Te neglijează își produce pierzare
Dar Tu meriți total respect și-adorare.

Controlul lumii e în mâinile Tale
Ne-orientezi spre Rai pe-negusta cale
Nu ne lași rătăcitori prin pustie
Ne duci la Izvorul cu Apă vie.

Ne-ajuți să depășim obstacole grele,
Să privim nu spre glie ci spre stele
Eternă glorie Ți se cuvine
Doar de la Tine putem succese obține.

Din mijlocul splendorii dumnezeiești
Tot ce trimiți spune că ne iubești
Ești vrednic să-Ți vestim, oricând bunătatea
C-ai pregătit pentru noi pământenii, Cetatea.

George Cornici

Mai sus de stele

Mai sus de stele, mă așteaptă-un Rege
Un Domn Etern, un Tată iubitor,
E cel care când tac mă înțelege
Și când suspin, nu stă nepăsător.

De câte ori mă-împiedicam pe cale
Cădeam plângând, rănindu-mă ades,
Și nu vedeam ‘nainte nicio vale
Doar drum cu pietre, așa l-am ales….

Treceau pe-alături toți cu nepăsare
Căci mă vedeau pe mine ca un scrum
Și îmi părea că n-am nicio scăpare,
Că mor așa, la început de drum.

Dar am simțit îndată o putere
Era o mâna ce mă ridica,
Și-atunci nu mai simțeam nicio durere
Căci Mâna Blândă, rana-mi vindeca.

De-atunci El nu mă lasă niciodată
Și nu mai pot cădea pe drumul meu
Căci dragostea și mila Lui de Tată
Nu m-a lăsat când era cel mai greu.

Și azi cu-atâta grijă mă veghează
Mă poartă-n Carul Său Biruitor
De tot ce e murdar mă-depărtează,
Ca să ajung in cer triumfător.

Și știu că vine-odat-o zi măreață,
Când dorul meu cumplit se va sfârși
Și-l voi vedea pe Domnul meu in față
Pe cel ce rana grea-mi tămădui.

 Silvia Verhovețchi

De-aș mai putea s-aleg…

Nu-i lună astă-seară, nici stele nu-s pe cer,
Roiesc fulgi mari ca-n basme și se aștern foșnind,
Sporesc cu-n lat de palmă pufosul lăvicer,
Abia s-a stins ecoul unui târziu colind.

Mai pun o uscătură să-ncing focu-n cămin
Și lunguiețe forme se-ncaieră-n tavan,
Închipuiri bizare pe îndelete vin,
Doar cugetu-i de veghe lungit pe un divan.

Dezlănțuită suflă vifornița la uși,
Mi-alungă toropeala c-un șuierat prelung
Și las să-mi zboare gândul la anii mei apuși,
Dau file-ngălbenite din urmă să-i ajung.

Câte-aș schimba îndată de-aș mai putea s-aleg…
N-aș mai lăsa cu voia vreun bine nefăcut!
Atâtea doar la urmă apuc să le-nțeleg…
Și… o pecete-i pusă pe timpul meu trecut.
……
Afară viscolește, luminătorii nu-s,
Da-n vatră-ncinsă-i hora de flăcări aurii;
Prin vijelia lumii ajunsă la apus,
Aprinde-mi, Doamne, focul nădejdii celei vii!

Olivia Pocol 

La poarta timpului

La poarta timpului a bătut
Un ceas necunoscut defel.
Sǎ cǎutǎm pentru început
Cu pace sǎ intrǎm în el.

Sǎ dǎm mândria la o parte
Şi nepǎsarea, gândul rǎu,
Cǎ dincolo de-acestea toate
Rǎmânem singuri doar cu… ‚eu’ .

Sǎ facem bine tuturora;
Nicicând rǎsplatǎ s-aşteptǎm
Iar când se-arată aurora
Spre cer în stoluri sǎ zburǎm.

Sǎ nu ne ţinǎ lanţuri grele
De-acest pǎmânt ce-i trecǎtor,
Cǎ nu aici, ci printre stele
Avem locaş moştenitor.

Dar pân-atuncea fiecare
Cu fapte bune, rugǎciuni,
Cu ochii aţintiţi spre Soare,
Sǎ cǎutǎm sǎ fim mai buni.

Şi sǎ stǎm veghetori la posturi
Cu untdelemn scump cumpǎrat,
Sǎ fim strǎjerii de pe ziduri
Care-l aşteaptǎ pe-mpǎrat.

Sǎ ne-nrolǎm în oastea sfântǎ
Şi pentru Domnul sǎ lucrǎm.
Sǎ fie lupta cât de cruntǎ –
’Napoi nicicând sǎ nu ne dǎm.

Pe cap cu coiful mântuirii,
Cuvântul sabie s-avem
Iar platoşa neprihǎnirii
Sǎ ne-nsoţeascǎ când luptǎm.

Sǎ nu uitǎm de-ncǎlţǎminte,
De râvna Evangheliei
Ce-aduce pace şi dreptate
Printre acei ce-s ai Sǎi miei.

Sǎ ne încingem cu-adevǎrul,
Scutul credinţei sǎ avem.
Sǎ ridicǎm mai sus drapelul
Şi-aşa în vânt sǎ îl ţinem…

Aşa sǎ-ntâmpinǎm pe Domnul
Când reveni-va pe Pǎmânt
C-atunci ni se va stinge dorul
Cǎci am lucrat pentru Cel Sfânt.

Şi vom serba pentru vecie
Serbarea celor mântuiţi,
Şi vom cânta cântări o mie
Cu-acei ce n-au fost biruiţi.

Galati, Cristina Magdalena Francu

O cântare nouă

Pe haina nopții, sclipesc stele argintii,
Cu ochii umezi, vorbesc, sunt  ființe vii:
-„Frigul din lume a pătruns și în suflet,
Dar vine Mesia, ascultă al Său umblet!”

Cu capul plecat, și cu sufletul rănit,
Mai adun vreascuri, de  pe câmpul pustiit,
O lacrimă cade în focul ce mocnește,
Și o  voce blândă din ceruri  vorbește:

-„Suflete, cu duhul sărac și mâhnit,
Nimeni   în lumea aceasta nu te – a iubit,
Dar s – a născut în lume un Mântuitor,
Îți pune raze – n suflet, cântece și dor.

Aleargă la Iesle, aleargă la Isus,
Untdelemn de bucurie vei primi de Sus!
Și o cântare nouă, adusă de El,
Și multă iubire, o, vino, Israel!

Roua cerului, pe visele tale,
În gura ta, pune o nouă cântare,
Cântări de izbăvire, trimise de Sus,
Aleargă, aleargă, la Mesia Isus!”

Pășesc pe calea ce duce la Unsul Său,
Să capăt untdelemn pentru sufletul meu,
Un balsam de vindecare, pe trupul meu,
Și o cântare nouă de la Dumnezeu.

Pe bolta inimii, o stea argintie,
În Ieslea inimii, multă bucurie,
Cete de îngeri cântă de izbăvire:
-„Noi Pruncului Isus Îi cântam Mărire!”

Psalmul 96
Cântați Domnului o cântare nouă!

 Arancutean Eliza 

Din mii de stele

„Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui.”
(Luca 2:14)

Din mii de stele licărind răzlețe
Doar una se desprinse luminând,
Purtând în ea promisiuni mărețe
Și magii spre Mesia conducând.

Și Pruncului născut în sărăcie,
Ce întrupase-atunci mărețul Har,
S-au închinat cu mare bucurie,
Cu aur, smirnă și tămâie-n dar.

Ne amintim de Cel născut în iesle,
De Mesia trimis din veșnicii
Să ne răscumpere din întuneric,
Să fim pe veci ai Domnului copii.

Cânta-vom bucuria mântuirii,
Că Dumnezeu, iubind pe păcătos,
Dar condamnând păcatul omenirii,
L-a făcut om pe Fiul Său, Cristos.

În cer cântau oștirile de îngeri
Cinstind venirea-n lume-a Domnului,
În locurile preaînalte slavă
Și pace între oameni plăcuți Lui!

E timpul să îndepărtăm rutina,
Să ne-amintim de-al Domnului destin,
Să facem bine răspândind Lumina,
Cum trebuie să facă-un bun creștin!

Că Dumnezeu ne priveghează soarta
Și ne-amintim că suntem trecători,
În car de biruință El ne poartă
Și-I dedicăm aceste sărbători.

Să ducem tuturor din lume vestea
Despre Isus, ce S-a născut smerit,
Pe El Îl onorăm zilele-acestea
Și-ntotdeauna fie preamărit!

 Laura Minciună

Steaua dimineții

Eu sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă.”Apocalipsa 22/16

Bolta cerului, grădina mea cu stele,
Aici, eu caut comori, albe mărgele,
Pe cer, astăzi, cântă Steaua dimineții:
„-De  mă urmezi, te conduc la Ieslea Vieții.”

Bolta cerului, o  grădină   cu  stele,
Acolo îmi sădesc eu visele mele,
  Îngerii  arată o coroană pe cer:
-„Te slăvesc, al meu Rege, îndurare-Ți cer!”

Steaua  luminoasă cântă pentru    pământ:
” -Vino, păcătos, vino și tu, cel mai sfânt!
Veniți, păstori de pe câmp, și   om luminat,
Veniți la Iesle, Eu, Isus, sunt  Împărat!

Sunt Rege pentru  tine, cel din depărtare,
Iar pentru fugari, sunt Cetatea cea tare,
Pentru cel bolnav, sunt și  Medic, și Balsam,
Nicicând nu- l părăsesc, ca Tată, pe orfan!”

Bolta cerului, o  grădină   cu  stele,
Acolo, îmi ascund eu visele mele,
Steaua merge în față, Cerul, luminos,
Toate stelele se închină lui Cristos!

Arancutean Eliza