Ești bucuria vieții mele

Ești bucuria vieții mele
Isuse, Tu m-ai transformat
În zile bune, zile grele
Mi-ndrepți privirea către stele,
Spre Plaiul cel mai minunat.

Îmi ești suprema fericire
Prezența Ta îmi este far
La prima noastră întâlnire
Mi-ai arătat a Ta iubire
Să intru-n starea cea de har.

În zilele de întristare
Al Tău surâs îmi dă alin
Când vine valul de-ncercare
Doar mâna Ta biruitoare
Îmi octotește-al meu destin.

În Tine mi-este ajutorul
În tot ce fac și-n tot ce zic
Da, îmi cunosc Mântuitorul
Te urmez dându-ți onorul
Și-n veci doar Ție mă dedic.

Transformi necazul în speranță
Și ce-i uscat Tu înverzești
Nu vreau nici faimă, nici prestanță
Căci s-a format o siguranță
În stările dumnezeiești.

Mi-ești tot ce-mi trebuie în viață
Să pot ajunge la Liman
Lăuntrul tot ce-mi spui învață
Privesc, uimit, slăbita-Ți față
Mi-e bucuria un ocean.

Eram în groapa nepăsării
Dar m-ai ‘nălțat la trai activ
Nu voi uita ceasul chemării
Și nici lucrarea transformării
Și nici cerescul obiectiv.

Trăiesc sublime satisfacții
De când mi-ești prietenul iubit
Pământul dă doar putrefacții
Și multe, multe speculații
Dar Tu, Isus, m-ai împlinit.

George Cornici

Lectia vulturului de apa

Text: Iov 39:19-30

Oare prin priceperea ta îşi ia uliul zborul, şi îşi întinde aripile spre miazăzi? ” Iov 39:26

Într-o seară minunată de sfarşit de vară, eram cu prietenul meu Steve la pescuit, într-o mică barcă, pe Lacul Piatt, sperand ca vreo ştiucă săritoare sau un biban smucitor să tragă la momelile noastre. Un vultur de apă se rotea în tăcere deasupra capetelor noastre. L-am urmărit cu viu interes, dandu-ne seama vag că şi el făcea exact ceea ce făceam noi – pescuia. Plana deasupra apei şi deodată plonja cu putere în apă, spărgand oglinda apei cu ghiarele sale. Apoi se înălţa maiestuos, ţinand în ghiarele-i ascuţite un peşte mare.
Mai tarziu, cercetand puţin, am descoperit că aceşti vulturi de apă, aşa cum obişnuit sunt numiţi, sunt între 50 şi 60 de centimetri lungime şi au aripile pană la 2 metri. Trăiesc în apropierea apei, se reantorc la acelaşi cuib în an după an, îi alungă pe toţi intruşii, rezervandu-şi lacul sau aria oceanică numai pentru ei înşişi. Aripile lor lungi şi ascuţite le dau puterea să plonjeze în apă şi să-şi controleze plutirea prin aer. Ochii pătrunzători le dă posibilitatea să vadă la caţiva metri sub apă. Apoi ghearele sunt special proiectate să-i ajute să ţină ferm peştele pe care l-au apucat. Ce creatură minunată! Dumnezeu a făcut vulturul de apă perfect pentru mediul în care trăieşte.


Întrebarea lui Dumnezeu pe care a adresat-o lui Iov în textul de azi, a avut drept scop să-l facă pe acesta să vadă minunatul plan şi puterea pe care Dumnezeu le-a investit în creaturile Sale, şi să-i trezească uimirea şi veneraţia. Avem şi noi oare aceleaşi sentimente observand creaţiunea lui Dumnezeu?  – D.C.E.

Cat de măreţ e Dumnezeu!
Văd marea cu talazuri grele,
Mă-nalţ pe munţii de bazalt
Şi-mi zboară gandul printre stele,
Tot mai înalt.” – C. Ioanid

Painea zilnica

Lumina dintre stele

A fost odată ca niciodat’
Din zări depărtate, zări de povești
Un Bun și Drept, Măreț Împărat
Stăpân pe pământ, dar și-n cele Cerești

Era Mândru în toate, Bun peste măsură
Plin de iubire și dragoste neântâlnită
În Prezența Sa, nu există ură
Ci numai iubire, cu bucurie-mpletită

Și-avea un Fiu, asemeni cu Tatăl
Mândru și Falnic, în toate cele
Blând și smerit, în Duh și în fapte
Un Astru Măreț, o Stea între stele

Iubirea eternă, ce ne-a fost arătată
S-a Făcut om și a Venit pe pământ
Și Trupul, Cuvântul, venit de la Tată
A zămislit în Fecioară, prin Duhul cel Sfânt

Și S-a Născut pe pământ, om după fire
Chip după Chipul, Celui de Sus
Dar Sfânt în felul de-a fi, și gândire
Copilaș, drăgălaș, cu nume Isus

A crescut ca și noi, cu bune și rele
În lumea, în care cu toții  trăim
Dar fără păcat, lumină-ntre stele
O punte, pe care ar trebui să pășim

N-a fost cunoscut de popor, ca Mesia
De toți ai săi, cei de neam și iubiți
L-au ocărât, arătând-și ticăloșia
Plini de păcat și de rău împietriți

N-au vrut să primească, viața de sus
Tăgăduind cu putere, pe Cel ce-a Venit
Să ne ierte păcatul, după cum El a spus
Dar cu toții într-un glas, s-au răzvrătit

Pironit sus pe cruce, cu toți au strigat
Să moară, să moară, e vinovat
Cu vina cea falsă, a fost acuzat
Că rătăcește pe toți, spre păcat

Trăit-ai durerea lui Dumnezeu
Să-ți vezi, Singurul Tău Fiu?
Cum e zdrobit, pe lemnul cel greu!
În mijlocul celor, cu suflet pustiu?

Aceasta-i iubirea ce ne-a fost arătată
De Tatăl prin Fiul și Duhul Cel Sfânt
Un Har imens, un legământ fără plată
O legătură de viață, între cer și pământ

Pentru toți cei ce vor să trăiască
Și-au ales viață din viață, spre veșnicie
Trupul și firea, să putrezească
Iar Duhul din om, cu Tatăl să fie.

Bandi Sebastian Alexandru

Ce mare Har!

Ce mare Har, să fii copil al Cerului,
Ce mare Har să fii iubit de Acel,
Ce zi și noapte se-ngrijește cu iubire,
Purtând în ocrotirea-I, Credincios, Fidel!

În Adevăr umblând, să știi, e mare Har,
A răspândi iubire-i o virtute,
E mare Har, și o viață-n trai pe altar,
E mare Har, să ți se spună: du-te,

De fii o stea prin milioane-stele,
Ce luminează-n întunericul cel dens,
Iubirea lui Isus, fiind printre ele –
Redau valori vieții și bun sens.

Ce mare Har, ce mare Har să știi,
Ca-n tine, Cel crucificat traiește,
Și printre zecile și miile de mii,
Măritul se adoră, se slăvește!

Căci n-ar fi Viața și Lumina fără El,
Și nici Iubirea în parfumul ei frumos,
Un abur trecător am fi făr’ Miel,
Cu pas înspre abis, vertijinos!

Dar se îndură de noi, El, Adevărul,
Venind în lume, lăsând tron Regesc,
Și-n El, ce-I Har, și-I Răscumpărătorul,
Iubirea, viața, fericirea se odihnesc!

Ce mare Har, ce mare Har să știi,
Iubit ești de Acel, ce totul știe
Și zi de zi, în zbor spre veșnicii,
Îți este Călăuză, Apă Vie!

Lidia Cojocaru

Eu nu mă tem

Eu nu ma tem de ce-o să vină,
De mâine nu mă-ngrijorez,
Eu am o Țară în Lumină,
Și partea mea e să veghez.

Eu nu mă tem nici de vești rele,
Războaiele sunt pe pământ!
Dar cand voi fi mai sus de stele
Voi fi cu Domnul meu Cel Sfânt.

Eu nu mă tem de-o năvălire
Din partea solului cel rău,
Nu mă-nspăimântă a lui oștire,
Cu mine este Dumnezeu!

Eu nu mă tem nici de vreo piatră
Care țintește ființa mea,
Cu mine-i Domnul și mă scapă!
El e protecție în ziua rea.

Eu nu mă tem nici de momentul
În care cel rău mă urăște,
Căci Domnul este lângă mine,
Întotdeauna mă păzește!

Eu nu mă tem de ceasul morții,
Nici de-ntunericul cel gros,
Căci Dumnezeu îmi e Lumina,
Eu sunt în Brațul Lui Hristos!

Pașca Ana Claudia 

N-au să te-oprească!

N-au să te-oprească pereții să vezi
Puzderii de stele aprinse grămezi,
Pe cetini prelinse, în ciucuri, zăpezi,
Pe deal poame dulci pârguite-n livezi …
Cu ochii deschişi de-ncerci să visezi!

N-au să te-oprească pereții să pleci
În crânguri de vis, pe-umbrite poteci,
Să șuiere vântul, iar tu să-l petreci,
Să-ți curgă pâraie prin văile seci…
Slobod cu gândul prin ziduri de treci!

N-au să te-oprească pereții să cânți,
În duh să te-nchini, spre zări să te-avânți,
Cu-arhanghelii-n preajmă cu har să cuvânți,
În toiul furtunii să nu te-nspăimânți…
Rămâi printre-acei ne-ntinaţi și ne-nfrânți!

Olivia Pocol 

A venit harul

Referințe: Ioan 1:15-18


În trecutul veșnic unde gândul zboară,
Nimic nu era, nici picătura de rouă,
Nici univers nu era, doar absolutul vid,
Nici lună, nici stele, doar golul pustiu și arid…

De acolo, unde era doar El în Sine,
În El era Cuvântul-din etern-lumină
Și viață, nedezghiocate încă, iar Duhul
Nu purcese în spațiu, să umple văzduhul.

Din neunde, netimp Triunic existent,
Se dezveli în Logos, Cuvântul imanent,
Prima rostire-faptă, izvor a tot ce este,
Și se porni rotire în sferele celeste…

Apar lumina, cerul, apa și uscatul,
Apare iarba, pomii, soare, lună, stele,
Pești și păsări, vite, târâtoare…
Și mai presus de toate,
Coroană și splendoare:
Omul și femeia, stăpâni a tot și toate,
Venea de sus lumina în mii de nestemate.

Și se-nșirară veacuri de trudă și sudoare,
Timpul se zbate-n sine și spațiul se-ncovoaie…
Apasă greu păcatul ce Legea-l înnegreste,
Din haosul din oameni genune se ivește,
Părea că totul piere, absentă orice zare…

Veni-va oare vremea, veni-va oare ceasul?
Așteaptă omenirea să-I audă glasul…
Deodată apare steaua și magii văd in spațiu,
O nouă stea aleargă, iar magii cu nesațiu
Sorb în ochi lumina și o iau pe urma ei…

Pe când păstorii-n noapte păzesc a lor turmă,
Cerul se deschide și cor de îngeri sună,
Aleargă și păstorii la locul cel promis,
Căutând să vadă, realitatea unui vis…

Magii vin cu daruri: aur, smirnă și tămâie,
Păstorii dau de știre, cu toții, ca să știe
S-a născut Mesia, al lumii Împărat.
Puteau vedea cu ochii Cuvântul Întrupat.

Iosif și Maria – Fecioara Preacurată,
Privesc la Prunc și sunt preafericiți
Că Domnul, Ziditorul, din ceruri a privit
Spre starea lor smerită. Din spița lui David

Le dărui Copilul, Cel Sfânt din veșnicii,
Să vină pe pământul înnegrit de vină,
S- aprindă-n mii de inimi lumină din Lumină.
Slavă-n ceruri, îngerii cântă, și pace
Pe pământ intre oamenii plăcuți Lui.

Acum și pentru tine, ce ești înstrăinat
Și umbli pe-ale lumii cărări insingurat,
Și pentru tine-i ziua, e ceasul chiar acum,
Să vii azi la lumină croindu-ți un alt drum,

El te cheamă: Vino! E ceasul cel dim urmă,
E ultima strigare, să vii în a Sa turmă,
Să simți cum se revarsă roua cea de sus,
Cum se revarsă harul prin crucea lui Isus.

Primește-n suflet pacea, păcatele-s iertate,
Plătitu-s-a cu sânge, sfânt, neprihănit,
Vino cu pocăință, vino mai aproape,
Iată, pentru tine harul a venit.

Culda Stefan  

Nespus Te iubim, Isuse…

Te iubim, Isuse, nespus Te iubim
Să fim, mereu, cu Tine asta dorim
Nu vrem despărțitre, nu vrem remușcări
Vrem credincioșie, cereștile stări.

Vrem, mereu, conecții cu tot ce ne-ai spus
Că din turma Ta Tu nu ne-ai exclus
Și-azi primim direcții pentr-orientare
Și să-nvingem starea grea de încercare.

Ne-ai purtat povara și încă o mai porți
Fără paza Ta am fi-aproape morți
Ești cu noi Isuse, și în tragedie
Și când fredonăm o dulce melodie.

De ne dai mustrare și-atunci Te iubim
Numele Tău sfânt cu drag îl rostim
Nu ne-depărtăm, mergem und’ Te duci
Chiar de am purta două sau trei cruci.

Când s-au abătut vânturile grele
Când, parcă, s-a stins lumina din stele
N-ai lăsat necazul să ne înfășoare
Ci-ai lăsat tăria-Ți să se desfășoare.

Orice s-at petrece, oriunde am fi
Ai veni la noi și ne-ai pregăti
Să-nfruntăm furtuna și s-o biruim
Ce mult Te-adorăm, ce mult Te iubim!

Orice zi începem o-ncepe cu Tine
Mergem la altar c-așa se cuvine
‘Nălțăm mulțumirea la tronul de har
Știind că aceasta e-un mărgăritar.

Te iubim, Isuse, nespus Te iubim
Să fim, mereu, cu Tine asta dorim
Nu vrem despărțitre, nu vrem remușcări
Vrem credincioșie, cereștile stări.

George Cornici

De vorbă cu Cerul

Pe genunchi se deschid căile necuprinse,
Ce toarnă prin pleoape lumina de stele,
Și aripi îmi cresc, de inima prinse,
Să urce pe culme poverile mele.

Acolo, la crucea cu nume de Fiu
Ce-atrage și gândul, și pasul, și dorul,
Îmi luptă ființa cu ochi pământiu,
Să scape, să-și sape în Duhul izvorul.

De mână cu Fiul, în Tine ascuns,
Măsor viețuirea cu altă măsură,
Uitând de nimicul în mine pătruns,
Mă scutur de-a lumii strânsură.

Pe genunchi se deschide urechea, și-aud
Ce Glasul de susur și tunet îmi spune,
Iar taine de ceruri în suflet pătrund,
Trasandu-i contururi-minune.

Gabriela L.

Roada iubirii

Am dorit undeva să ajung,
Totdeauna, spre-o lume reală,
Însă eu rămâneam ca-n trecut
Fire rea, egoistă și goală.

Căutam între stele și nori,
Căutam în lăuntru, afară
Și găseam ca un lup între oi
Fire rea, egoistă și goală.

Mă simțiam câteodată-n Eden
Necuprinsă iubire și slavă!
Însă vai, ca un fulger venea din mister
Firea mea egoistă și goală.

Iar porneam spre altare de foc,
Duhul meu căuta înfrățirea
Și mergeam amândoi peste tot
Duhu-mi veșnic și firea,

Până-n clipa tăcerii adânci
Unde-n față-mi văzusem pieirea,
Și deatuncea la inima mea
Zi și noapte lucrează Iubirea.

Câtă muncă se face din zori
Și se ară, se seamănă bine
Ca să fie găsită apoi
Roada iubirii în mine!

Mihai Ghidora