Un gând de sus din slăvile divine

Un gând de sus din slâvile divine
S-a coborât in inimă la mine
Si m-a mustrat de felul cum gândesc
Că nu mai sunt așa cum mă dorești.

Că inima mi-e rece și intărită
Că nu o mai simt pe cea ce e rănită
Că stau deoparte, nu mai implinesc
Ceea ce Tu dorești să indeplinesc.

Că sunt mulți frați de-ai mei in incercare
Și pentru ei, inima mea nu doare
Că sunt în duh cam căldicică
Așa mi-ai spus Isus, si imi este frică.

Te rog să-mi dai iar dragostea dintâi
Să mă ridici și in inimă să-mi pui
Dorința de a te sluji cu râvnă
Că-i timpul cel mai de pe urmă.

Iți mulțumesc Isus de cercetare
Și că imi dai timp de îndreptare
Mă inchin si-ti mulțumesc frumos
In via Ta vreau să fiu de folos.

Te rog să-mi spui unde să mă implic
La cine mă trimiți să îl ridic?
Să-mi spui te rog ce trebuie să fac
Doar Ție Domnul meu să-Ti fiu pe plac.

Ajută-mă să fiu așa cum mă dorești
Să iți fac cinste de felul cum trăiesc
Pe tin Isus te vreau în viața mea mereu
Si să îmlinesc Cuvântul Tău.

De Tine Doamne vreau să nu mă las
In viața mea să merg cu Tine pas la pas
Eu te iubesc și vreau ca viața mea să fie
Aicea jos cu Tine și sus o veșnicie.

cornelia moldoveanu 

27 Ianuarie

 „Dar Maria păstra toate aceste cuvinte, și se gândea la ele în inima ei.” LUCA 2:9

Aceasta femeie binecuvântată îşi exercita trei facultăţi: memoria — ea „păstra toate aceste lucruri”, afecţiunea — le păstra „în inima ei” şi intelectul — ea „se gândea la ele”. Memoria, afecţiunea şi înţelegerea erau toate concentrate asupra lucrurilor auzite. Preaiubitule, aminteşte-ţi ce ai auzit despre Domnul Isus şi despre ceea ce El a făcut pentru tine. Fă din inima ta vasul de aur cu mană, ca să păstrezi amintirea Pâinii cereşti cu care te-ai hrănit în trecut. Lasă-ţi memoria să păstreze tot ce ai simţit, cunoscut şi crezut despre Christos, şi atunci vei vedea că II vei iubi din ce în ce mai mult.

Iubeşte persoana Domnului tău! Deschide vasul de alabastru al inimii tale, chiar dacă este spart, şi spală-I picioarele străpunse cu uleiul afecţiunii tale. Lasă-ţi intelectul să se concentreze asupra lui Isus Christos. Meditează la ceea ce citeşti. Nu te opri la suprafaţă; sapă în adâncime. Nu fi ca o rândunică, atingând apa cu vârful aripii, ci ca un peşte care trăieşte în adâncuri. Rămâi cu Dumnezeul tău. Nu-1 trata ca pe un drumeţ care se opreşte la tine pentru o noapte; constrânge-L şi roagăL „rămâi cu noi, căci… ziua este pe sfârşite” (Luca 24:29). Ţine-L, şi nu-L lăsa să plece.

Cuvintele se gândea înseamnă „a cântări”. Pregăteşte-ţi balanţa judecăţii. O, dar ce măsură îl poate cuprinde pe Domnul Christos? El „a cântărit munţii cu cântarul” (Isaia 40:12) — cu ce cântar îl putem cântări noi pe El? „El ridică ostroavele ca un bob de nisip” (vers. 15) — cine îl va ridica pe El? Chiar şi aşa, dacă înţelegerea ta nu-L poate cuprinde, afecţiunea poate. Dacă spiritul tău nu-L poate încadra pe Domnul Isus în normele judecăţii noastre, îmbrăţişează-L cu braţele afecţiunii.

C.H. Spurgeon

Regele Iubirii

Referințe

Matei 21:8 Marcu 11:8 Luca 19:36

A fost cândva un Împărat
Venit din nemurire
Nu cerea tron și nici palat
Atât dorea… iubire.

Mulțimile-L aplaudau
Sorbindu-L din privire
În cale, flori Îi presărau
Când El dorea… iubire.

Spre Templu se-ndreptau cântând
Să-L ducă la sfințire
Privindu-i de pe-asinul blând
El ar fi vrut… iubire.

E sărbătoare în oraș
Sunt veseli în neștire
Smerit precum un copilaș
El Își dorea… iubire.

I-au pus coroană, sceptru `nalt
Ca regii cu mărire
El îi privea înlăcrimat
Că nu găsea… iubire.

Ca drept dovadă, în scurt timp
Îl duc la răstignire
Pe Regele din cer venit
Ce-i Dragoste… iubire….

Același Rege pe la noi
Cu lacrimi în privire
Mai trece azi, ne află goi
Și fără de… iubire.

E sărbătoare, ridicăm
Paharele-n ciocnire
Floricile, Florini serbăm
Când El caută… iubire.

Noi știm că-i sfântul Împărat
Venit din nemurire
Dăm milostenii, cap plecat
Dar nu avem… iubire.

La Golgota stă crucea Sa
Purtând a Lui jertfire
El bate la inima ta
Căutând în ea… iubire.

Mai vine încă-n sărbători
S-aducă izbăvire
Dar într-o zi călcând pe nori
Va face… o răpire.

De astăzi inima-i predai
Să intre-n stăpânire
Te va lua cu El în rai
Să simți a Sa… iubire.

 Cornelia Sărac 

20 Ianuarie

„Abate-mi ochii de la vederea lucrurilor deşarte, înviorează-mă în calea Ta.” Psalmi 119:37

Lucrurile deşarte sunt de mai multe feluri. Clopoţeii nebuniei, veselia lumii, dansul, muzica şi cupa desfrâului — toate acestea sunt lucruri deşarte. Ele îşi arata singure numele şi caracterul. La fel de înşelătoare sunt cele numite ,grijile lumii, ţi înşelăciunea bogăţiilor” (Marcu 4:19). O persoană poate să caute deşertăciunea în afaceri aşa cum un actor o caută în teatru. Dacă îşi petrece viaţa adunând bogăţii, îşi risipeşte zilele într-un spectacol zadarnic. Dacă nu II urmăm pe Christos şi nu facem din Dumnezeu marele scop al vieţii noastre, nu ne deosebim cu nimic de cei uşuratici.

Este limpede că avem multă nevoie de rugăciunea din prima parte a textului „abate-mi ochii de la vederea lucrurilor deşarte”. In cea de-a doua parte „înviorează-mă în calea Ta”, psalmistul mărturiseşte că a fost leneş, greoi, adormit, poate chiar mort. Poate că şi tu, dragă cititorule, te simţi la fel. Suntem atât de adormiţi încât nici cele mai bune motive nu ne pot înviora, în afară de însuşi Domnul. Cum! Oare iadul nu mă va înviora? Oare mă voi putea gândi la moartea păcătoşilor fără să mă trezesc? Oare cerul nu mă va scutura? Voi putea să mă gândesc la răsplata celor credincioşi fără să mă dezmorţesc? Oare moartea nu mă va trezi? Voi putea să mă gândesc la ziua în care voi sta în faţa Domnului meu fără să mă înfiorez? Oare dragostea lui Christos nu mă va constrânge?

Aş putea să mă gândesc la rănile Lui şi să stau la piciorul crucii fără să ard de credinţă şi zel? Aşa se pare! Nici un gând nu ne poate înviora, dacă Dumnezeu nu o face El însuşi; de aceea strigăm „înviorează-mă în calea Ta”. Psalmistul îşi varsă tot sufletul în rugăciune fierbinte; inima şi mintea se unesc în implorare. „abate-mi ochii”, spune mintea, „Inviorează-mă”, strigă inima. Aceasta este o rugăciune potrivită pentru fiecare zi. O, Doamne, ascultă-mă în noaptea aceasta.

C.H. Spurgeon

14 Ianuarie

„Dar eu alerg la rugăciune.” Psalmi 109:4

Gurile mincinoase erau gata să sfâşie reputaţia lui David, dar el nu s-a apărat; a prezentat cazul în faţa unei curţi mai înalte şi a pledat în faţa Marelui Rege. Rugăciunea este cea mai sigură metodă de a răspunde cuvintelor de ură. Psalmistul nu s-a rugat cu răceală; el s-a dăruit cu totul rugăciunii — şi-a sfâşiat sufletul şi inima — încordându-şi fiecare nerv şi muşchi, aşa cum a făcut Iacov în lupta cu îngerul. In felul acesta, şi numai în felul acesta, putem ajunge la tronul harului. Aşa cum o umbră nu are putere fiindcă este lipsită de substanţă, rugăciunea unui om care nu îşi descoperă sufletul în agonie şi dorinţă este zadarnică, fiindcă este lipsită de ceea ce îi oferă forţă.

„Rugăciunea fierbinte”, spunea un bătrân om al bisericii, „este ca un tun aşezat în faţa porţilor cerului, obligându-le să se deschidă”. Greşeala cea mai des întâlnită este graba cu care ne lăsăm distraşi. Gândurile noastre hoinăresc încoace şi încolo, şi facem puţine progrese. Ca şi mercurul, mintea noastră nu se poate ţine la un loc, ci se împrăştie în toate părţile. Ce rău mare este acesta! Ne înjoseşte şi, ceea ce este mai grav, îl dezonorează pe Dumnezeul nostru. Ce am crede despre un solicitant dacă, în timp ce se află într-o audienţă la prinţ, se joacă cu penele de la pălărie sau încearcă să prindă o muscă?

Continuitatea şi perseverenţa sunt prezente amândouă în expresia textului nostru. David nu strigă o dată şi apoi se cufundă în tăcere; implorarea lui sfântă continuă până când primeşte binecuvântarea. Rugăciunea nu trebuie să fie un accident, ci o obişnuinţă, o lucrare zilnică, o vocaţie. Aşa cum artiştii se dedică modelelor şi poeţii vocaţiei, noi trebuie să ne consacram rugăciunii. Trebuie să ne scufundăm în rugăciune ca în elementul nostru, şi astfel să ne rugăm „neîncetat”(2 Tesaloniceni 5:17). Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, ca să putem fi din ce în ce mai stăruitori în cerere.

C.H. Spurgeon

9 Ianuarie

 „Slujiţi Domnului cu bucurie.” Psalmi 100:2

Desfatarea în serviciul divin este o dovadă a acceptării. Cei care II slujesc pe Dumnezeu cu o înfăţişare tristă, de parcă ar face ceva neplăcut, nu II slujesc deloc; ei se închină de formă, dar viaţa lipseşte. Dumnezeul nostru nu are nevoie de sclavi care să se prosterne în faţa tronului Său. El este Stăpânul unui imperiu al iubirii, şi îşi îmbracă slujitorii în uniforma bucuriei. Îngerii îi slujesc lui Dumnezeu cu cântări, nu cu vaiete. Un murmur sau un oftat ar însemna o răzvrătire. Ascultarea care nu este voluntară este neascultare, fiindcă Dumnezeu se uită la inimă, şi dacă vede că II slujim forţat, şi nu fiindcă II iubim, ne va respinge slujirea.

Slujirea îmbinata cu o inimă veselă este o slujire din inimă şi, de aceea, singura adevărată. Luaţi-i creştinului plăcerea voioasă, şi i-aţi distrus testul sincerităţii. Dacă un om este târât la bătălie, nu este patriot; dar cel care merge la luptă cu ochii strălucitori şi faţa luminoasă, cântând „Dulce e să mori pentru patrie” dovedeşte că patriotismul său este sincer. Voioşia este temelia puterii noastre; atunci când ne bucurăm în Domnul suntem puternici. Bucuria înlătură toate dificultăţile. Pentru slujirea noastră, are aceeaşi însemnătate pe care o are uleiul pentru roţile maşinii. Fără ulei, osiile s-ar înfierbânta repede şi ar urma un accident; tot aşa, dacă roţile noastre nu ar fi unse cu uleiul bucuriei, sufletele noastre s-ar înfunda cu plictiseală.

Omul care se bucură în slujba Domnului dovedeşte că ascultarea sa este adevărată; el poate cânta: Ajută-mă să păşesc pe calea poruncilor Tale Căci drumul acesta e bucuria mea. Cititorule, îngăduie-mi să te întreb: II „slujeşti pe Domnul cu bucurie”? Haideţi să arătăm lumii întregi, care crede că religia noastră este sclavie, că pentru noi ea înseamnă desfătare şi bucurie! Lăsaţi ca bucuria noastră să proclame că slujim unui Stăpân bun.

C.H. Spurgeon

3 Ianuarie

„Vocea celui ce strigă în pustie: Pregătiţi calea Domnului, netetziţi-i cărările.”

Luca 3:4 Vocea celui ce striga în pustie cerea o cale pregătită pentru Domnul, o cale prin pustie. Eu voi fi atent la ceea ce strigă învăţătorul şi îi voi pregăti o cale în inima mea, netezită, prin milă, în deşertul firii mele. Cele patru porunci din Isaia 40, din care se inspiră textul de astăzi (vers. 3) trebuie să beneficieze de atenţia mea serioasă: „Orice vale să fie înălţată” (vers. 4). Gândurile josnice şi înjositoare trebuiesc părăsite, îndoiala şi disperarea trebuiesc îndepărtate, iar plăcerile şi înălţarea de sine trebuiesc lepădate. Peste văile adânci trebuiesc înălţate drumuri glorioase. „Orice munte şi deal să fie plecate” (vers. 4). Mândria şi încrederea în sine trebuiesc nivelate pentru ca să se pregătească un drum pentru Regele Regilor.

Dragostea divină nu poate fi acordată niciodată păcătoşilor mândri şi încăpăţânaţi. Domnul îi respectă pe cei umili şi îi vizitează pe cei cu inima rănita, dar cel mândru este o urâciune în faţa Lui. Suflete, cere-I cu lacrimi Duhului Sfânt să te ajute să respecţi voia Sa. „Coastele să se prefacă în câmpii” (vers. 4). Inima nestatornică trebuie să croiască o cărare hotărâtă pentru Dumnezeu, pe care să umble sfinţenia. Oamenii nestatornici sunt străini de adevărul lui Dumnezeu.

Suflete, ai grijă să fii cinstit şi drept în toate lucrurile sub privirea atotştiutoare a lui Dumnezeu. „Strâmtorile (să se prefacă în) vâlcele” (vers. 4) Stâncile păcatului trebuie îndepărtate, iar cârtelile şi nemulţumirea smulse din rădăcini. Un Oaspete atât de important nu trebuie să păşească pe drumuri pline de mărăcini şi pietre când vine să-şi onoreze aleşii cu tovărăşia Sa. O, fie ca în seara aceasta inima să-mi fie o cale netezită pentru Domnul, astfel încât El să facă o cercetare amănunţita în toate colţurile inimii mele, de la începutul anului până la sfârşit.

C.H. Spurgeon

29 Decembrie

„Ce credeţi voi despre Christos?” Matei 22:42

Marele test al sănătăţii sufletului tău este ceea ce crezi tu despre Christos. Este El pentru tine „cel mai frumos dintre oameni” (Psalmi 45:2), „deosebindu-se din zece mii” (Cânt. 5:10), şi toată fiinţa Lui este „plină de farmec” (vers. 16)?Atunci când Christos este atât de preţuit, toate facultăţile omului spiritual se exercită cu energie. Iţi voi judeca credinţa după acest barometru: Christos este sus sau jos pentru tine? Dacă te gândeşti puţin la El, dacă eşti mulţumit să trăieşti fără prezenţa Lui, dacă îţi pasă prea puţin de onoarea Lui, dacă neglijezi legea Lui, atunci voi şti că sufletul tău este bolnav. Dumnezeu să te ajute să nu fii bolnav de moarte!

Dar dacă primul gând al sufletului tău a fost: „Cum pot să-L onorez pe Isus?”, şi dacă dorinţa zilnică a sufletului tău este: „O, dacă aş şti unde să-L găsesc!”, îţi spun că poţi să ai o mie de infirmităţi, şi să nu ştii dacă eşti copil al lui Dumnezeu sau nu, totuşi sunt convins, înafară de orice îndoială, că eşti în siguranţă, fiindcă II preţuieşti pe Isus. Nu-mi pasă de zdrenţele tale; ce crezi despre veşmintele Sale regale? Nu-mi pasă de rănile tale, chiar dacă sângerează în torente; ce crezi despre rănile Sale?

Strălucesc ca rubinele în mintea ta? Nu gândesc nimic rău despre tine, chiar dacă ai zăcea ca Lazăr în gunoi, şi câinii ţi-ar linge bubele. Nu te judec după sărăcia ta; ce crezi despre Rege în frumuseţea Lui? Are El un tron glorios în inima ta? L-ai aşezat cât de sus ai putut? Ai fi gata să mori dacă ai putea adăuga încă o trâmbiţă la melodia care îl laudă? Atunci eşti într-o stare bună. Orice ai gândi despre tine, dacă Christos este mai mare decât tine, vei fi cu El peste puţin timp. Chiar dac-aş fi de râsul întregii-lumi Isus va fi de-a pururi partea mea Cu El am parte numai de minuni Călăuzit mereu de bunătatea Sa.

C.H. Spurgeon

Foto: Internet

21 Decembrie

El a făcut cu mine un legământ veşnic.” 2 Samuel 23:5

Legământul acesta are origini divine. „El a făcut cu mine un legământ veşnic”. O, ce mare este cuvântul „El” Opreşte-te, suflete. Dumnezeu, Tatăl veşnic, a făcut un legământ cu tine – da, Dumnezeul care a făcut lumea printr-un cuvânt! El, coborându-se din maiestatea Lui, îţi ia mâna şi face un legământ cu tine. Nu este bunătatea acestei fapte îndestulătoare ca să-ţi trezească inima şi s-o poţi înţelege? „El a făcut cu mine un legământ veşnic”. Nu un rege a făcut un legământ cu mine – deşi şi acest lucru ar fi ceva; ci Prinţul regilor de pe pământ, Şadai, Domnul Atotputernic, Iehova din veac, veşnicul Elohim, „El a făcut cu mine un legământ veşnic”.

Dar ia aminte, este particular ca aplicaţie. „El făcut cu mine un legământ veşnic”. În faptul acesta există multă bucurie pentru orice credincios. Pentru mine nu ar însemna nimic dacă El ar fi făcut pace cu lumea; vreau să ştiu dacă a făcut pace cu mine! Nu e mare lucru că a făcut un legământ; vreau să ştiu dacă a făcut un legământ cu mine. Binecuvântat este faptul că El a făcut un legământ cu mine! Dacă Dumnezeu Duhul Sfânt îmi oferă siguranţă, atunci mântuirea este a mea, inima Lui este a mea, El însuşi este al meu – El este Dumnezeul meu.

Legământul acesta are durată veşnică. Un legământ veşnic înseamnă un legământ care nu are început şi nici sfârşit. Cât de plăcut este să ştii printre toate nesiguranţele vieţii, că „temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită” (2 Timotei 2:19), şi să ai promisiunea lui Dumnezeu – „nu-Mi voi călca legământul, şi nu voi schimba ce a ieşit de pe buzele Mele” (Psalmi 89:34). Când voi fi pe patul morţii, voi cânta această făgăduinţă împreună cu David, chiar dacă afacerile mele şi membrii familiei nu vor fi în locul pe care-1 doreşte inima mea înaintea lui Dumnezeu.

Meditaţii C. H. Spurgeon

17 Decembrie

Îmi aduc aminte.” Ieremia 2:2

Să observăm că Christos se desfată să se gândească la biserica Sa şi să o privească în frumuseţea ei. După cum pasărea se întoarce la cuib, şi călătorul se grăbeşte spre casă, în acelaşi fel, mintea îşi urmează mereu obiectul alegerii. Nu putem să privim prea mult faţa pe care o iubim; dorim întotdeauna să vedem lucrurile dragi. La fel se întâmplă şi cu Domnul Isus. Din veşnicie, El şi-a găsit „plăcerea în fiii oamenilor” (Proverbe 8:31). Gândurile Sale se întorc spre momentul în care aleşii Lui s-au născut în lume. El i-a văzut în oglinda preştiinţei. „în cartea ta”, scrie David, „erau scrise toate filele care mi-erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele” (Psalmi 139:16).

Atunci când lumea a fost aşezată în temeliile ei, El era acolo, şi a rânduit marginile popoarelor după numărul copiilor lui Israel. De multe ori înainte de întrupare, El a coborât pe pământ purtând o înfăţişare omenească; la stejarii lui Mamre, la pârâul Iaboc, lângă zidurile Ierihonului şi în cuptorul încins din Babilon, Fiul Omului şi-a vizitat poporul. Pentru că sufletul Lui găsea plăcere în ei, nu a putut sta departe, fiindcă inima Lui tânjea după ei. Ei nu au lipsit niciodată din inima Lui, fiindcă le-a scris numele pe palme şi le-a săpat în coasta Sa.

Pieptarul care conţinea numele triburilor lui Israel era cea mai strălucitoare podoabă a marelui preot, iar numele aleşilor lui Christos sunt cele mai strălucitoare podoabe ale Sale, şi scânteiază în inima Sa. Poate că noi uităm adesea să medităm la desăvârşirea Domnului, dar El nu încetează niciodată să-şi aducă aminte de noi. Să ne căim de uitările trecutului, şi să ne rugăm pentru harul de a-L purta mereu în amintire. Doamne, deschide-mi ochii sufletului după imaginea Fiului Tău.

Meditaţii C. H. Spurgeon