28 Septembrie

Domnul priveşte din înălţimea cerurilor, si vede pe toţi fii oamenilor.” Psalmi 33:13

Poate că nici o figură de stil nu Îl prezintă pe Dumnezeu într-o lumină mai delicată decât atunci când se coboară de pe tron şi vine din ceruri să împlinească nevoile şi să aline durerile omenirii. Noi ÎI iubim, fiindcă, atunci când Sodoma şi Gomora s-au umplut de nedreptate, El nu le-a distrus până când nu le-a făcut o vizită personală. Nu putem să nu ne vărsăm inimile înaintea Domnului, care îşi apleacă urechea din înălţime şi o pune pe buzele păcătosului muribund, a cărui inimă tânjeşte după împăcare. Cum putem că nu ÎI iubim când ştim că El ne numără firele de păr, ne înseamnă cărarea şi ne rânduieşte calea? Acest mare adevăr este adus aproape de inimile noastre mai ales atunci când ne amintim cât de atent este El, nu doar la interesele temporale ale creaturilor Sale, dar şi la bunăstarea lor Spirituală.

Deşi între creatura limitată şi Creatorul nelimitat se află o mare distanţă, există legături care îi unesc. Când plângi, nu te gândi că Dumnezeu nu îţi vede lacrimile, fiindcă „cum se îndură un tată de copiii lui, asa se îndură Domnul de cei ce-L iubesc” (Psalmi 103:13). Vederea ta este capabilă să mişte inima lui Iehova; şoapta ta poate să plece urechea Lui spre tine; rugăciunea ta poate să cheme mâna Lui; credinţa ta poate să mişte braţul Său. Nu te gândi că Dumnezeu stă în înălţime şi nu-ţi dă nici o atenţie.

Aminteşte-ţi că, oricât de sărac şi nevoiaş eşti, Domnul se gândeşte la tine. „Căci Domnul îsi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijineascăpe pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui” (2 Cronici 16:9). O, repetă atunci adevărul care nu oboseşte niciodată: nici un Dumnezeu nu este ca Dumnezeul pe care îl doreşte sufletul meu. El, la a cărui voce tremură cerul, chiar El, aşa măret cum este, ştie cum să se aplece la mine.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Când inima ți-e plină de iubire

Când inima ți-e plină de iubire,
Iubești pe orice muritor,
Așa cum te-a iubit Domnul pe tine,
Și te-a făcut biruitor!

Când inima ți-e plină de iubire,
Vezi doar ce-i bun în ai tăi frați,
Și-ai îndura pentru ei și ocara,
Așa cum Domnul pentru tine a-ndurat!

Când inima ți-e plină de iubire,
Ești milos și iertător,
Cum Domnul milă a avut de tine,
Și de întregul Său popor!

Când inima ți-e plină de iubire,
Îl ridici pe cel căzut în drum,
Pe rană-i pui sfântă alifie,
Și spre Domnul slavei îl îndrumi!

Când inima ți-e de iubire plină,
Îți pasă de cei rătăciți,
Și îi conduci cu dragoste deplină,
Spre calea celor mântuiți!

Când inima ți-e de iubire plină,
Tu ‘naintezi pe drum cântând,
Și nu te oprește nici dispreț, nici ură,
Ești fericit, în El crezând!

Când inima ți-e de iubire plină,
Adu-ți aminte de Hristos,
Că așa a simțit El dragoste și milă,
Pentru omul slab și păcătos!

Când inima ți-e plină de iubire,
Nu uita că iubirea este El,
Și dacă poți păși cu dragoste ‘nainte,
Mulțumește lui Emanuel!

Margit Biro 

15 Septembrie

El nu se teme de veşti rele.” Psalmi 112:7

Creştine, nu ar trebui să te temi de sosirea veştilor rele. Dacă eşti supărat din cauza lor, cu ce te deosebeşti de ceilalţi oameni? Ceilalţi oameni nu au un Dumnezeu la care să meargă. Ei nu I-au simţit niciodată credincioşia, aşa cum ai făcut tu. Nu este de mirare că sunt doborâţi de îngrijorare şi copleşiţi de frică, dar tu declari că ai un alt fel de spirit. Tu ai fost „născut din nou… la o nădejde vie” (1 Petru 1:3), şi inima ta trăieşte în cer, nu în lucrurile pământeşti. Dar dacă eşti văzut la fel de îngrijorat ca ceilalţi, care este valoarea harului pe care spui că l-ai primit? Unde este demnitatea naturii noi, pe care pretinzi că o ai? Dacă eşti plin de teamă, ca şi ceilalţi, vei fi condus, fără îndoială, la aceleaşi păcate ca şi ei, sub încercarea aceloraşi împrejurări. Cei lumeşti, atunci când simt copleşiţi de rele, se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu. Ei murmură şi cred că Dumnezeu îi tratează prea aspru. Vei cădea şi tu în acelaşi păcat? Îl vei provoca pe Domnul aşa cum fac ei?

Mai mult, oamenii nepocăiţi apelează la mijloace nedemne ca să scape din greutăţi, şi e sigur că şi tu vei face la fel, dacă cedezi presiunii prezente. Increde-te în Domnul, şi „nădăjduieşte în El” (Psalmi 37:7). Cea mai sigură cale este să faci ceea ce a făcut Moise la Marea Roşie: „staţi pe loc, şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul” (Exod 14:13). Dacă dai frâu liber temerilor atunci când auzi veşti rele, nu vei fi în stare să înfrunţi necazul cu calmul care te întăreşte pentru datorie şi te susţine în încercări.

Cum poţi să îl slăveşti pe Dumnezeu dacă eşti laş? Sfinţii au cântat adesea laudă lui Dumnezeu în foc, iar tu o să te îndoieşti şi o să disperi, de parcă nu ai avea nici un ajutor, şi astfel o să-L măreşti pe Cel Pret înalt? Încurajează-te, deci, şi întemeiază-ţi credinţa pe credincioşia Dumnezeului legământului, nu lăsa să ţi se „tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (loan 14:27).

Meditaţii C. H. Spurgeon

Dragostea-Ți mărturisesc

De multe ori, Isuse, încerci credința mea
Dar știu că ești acolo mereu alăturea.
Veghezi a mea ființă și sufletu-mi păzești,
Și-n bunătatea-Ți mare cu Dragoste-mi vorbești.

Iubirea Ta o simt, Isuse, chiar dacă noaptea este grea,
Atunci când Tu ești lângă mine în piept îmi saltă inima.
De dorul Tău, iubit Părinte, suspin în fiecare zi,
Și Te aștept cu-nflăcărare pe norii cerului să vii.

Îmi pun nădejdea-n Tine și cred al Tău Cuvânt,
Căci Tu ești adevărul venit jos pe pământ.
Nu am nici o-ndoială, știu că Tu, vei lucra
Și ochii mei, Isuse, minunea vor vedea.

Mă-nchin cu multă umilința în fața tronului ceresc,
Te preamăresc, dulce Isuse și Dragostea-Ți mărturisesc.
Că-n bunătatea-Ți minunată ai mai primit un păcătos,
Te laud cu toată ființa și-Ți mulțumesc, Isus Hristos!

Nichifor Nicu

27 August

Până când nu va crede el în Mine?” Numeri 14:11

Luptă-te din toate puterile să izgoneşti monstrul necredinţei. El îl dezonorează pe Christos, iar El îşi retrage prezenţa dacă îl insultăm prin tolerarea necredinţei. Este adevărat că necredinţa este o buruiană pe care n-o poţi stârpi definitiv, dar trebuie să-i smulgem rădăcinile cu zel şi perseverenţă. Printre lucrurile urâte, ea este cel mai îngrozitor. Natura ei stricată este atât de rea încât cel care o exercită şi cel asupra căruia este exercitată sunt amândoi răniţi. În cazul tău, credinciosule, este şi mai rea, fiindcă îndurările cu care te-a binecuvântat Domnul în trecut îţi măresc vina de a te îndoi de El acum.

Când te îndoieşti de Domnul Isus, El poate striga: „Iată, vă voi stropşi, cum stropşeşte pământul carul încărcat cu snopi” (Amos 2:13). Îndoindu-te de El, îi încununezi fruntea cu cei mai ascuţiţi spini. Este foarte crud din partea unei soţii iubite să se îndoiască de soţul ei credincios. Păcatul este inutil, nebunesc şi nesigur. Isus nu ţi-a dat nici cel mai mic motiv de îndoială, şi este greu să te îndoieşti de cei care se poartă iubitor şi sincer. Isus este Fiul Celui Prea înalt, şi are bogăţii infinite; este o ruşine să te îndoieşti de Atotputernicia Sa şi să nu te încrezi în capacităţile Lui. Vitele de pe o mie de dealuri îţi vor împlini toate nevoile, şi hambarele cerului nu se vor goli niciodată.

Dacă Christos ar fi un bazin, I-am epuiza curând plinătatea, dar cine poate seca o fântână? Miliarde de suflete s-au adăpat în El, şi nici unul nu a murmurat cum că a secat. Izgoneşte acest trădător nemernic, îndoiala, fiindcă singurul lui scop este să rupă legăturile părtăşiei şi să ne facă să jelim după un Mântuitor absent. Bunyan spunea că îndoiala are „la fel de multe vieţi ca şi pisica”. Dacă este aşa, să ucidem una acum, şi să continuăm munca până când se duc toate nouă. Jos cu tine, trădătorule. Inima mea se leapădă de tine!

Meditaţii C. H. Spurgeon

11 August

Oh! Cum nu pot să fiu ca în lunile trecute.” Iov 29:2

Mulţi creştini privesc trecutul cu plăcere, în timp ce prezentul li se pare nemulţumitor. Ei privesc înapoi la zilele petrecute în comuniune cu Domnul, ca fiind cele mai bune pe care le-au cunoscut vreodată, dar prezentul este înveşmântat în haine mohorâte şi triste. Odinioară trăiau lângă Isus, dar acum simt că s-au îndepărtat de El, şi spun: „oh! Cum nu pot să fiu ca în lunile trecute”. Ei se plâng că şi-au pierdut asigurarea, că nu mai au pace în minte, că nu se mai bucură de mijloacele harului, că nu mai au o conştiinţă atât de trează, sau că nu mai au atât de mult zel pentru slava lui Dumnezeu. Cauzele acestei triste stări de lucruri sunt multiple.

Ar putea fi de vină neglijarea rugăciunii, fiindcă o viaţă fără rugăciune este începutul declinului spiritual. Sau ar putea fi rezultatul idolatriei. Inima este ocupată cu altceva, mai mult decât cu Dumnezeu; afecţiunea a fost aşezată asupra lucrurilor pământeşti, în locul lucrurilor cereşti. Un Dumnezeu gelos nu va fi mulţumit cu o inimă împărţită. El trebuie să fie iubit cel mai tare şi cel mai mult. El va retrage razele prezenţei sale din inima rece şi rătăcitoare. Sau cauza ar putea fi încrederea în sine şi îndreptăţirea de sine. Mândria este prezentă în inimă, şi sinele este înălţat, în loc să se plece la piciorul crucii.

Creştine, dacă nu eşti acum ca „în lunile trecute”, nu sta liniştit dorind întoarcerea fericirii dinainte, ci caută-ţi imediat Stăpânul şi spune-I despre starea ta tristă. Cere harul Său şi putere care să te ajute să umbli mai aproape de El. Umileşte-te în faţa Lui, şi El te va ridica şi te va face să te bucuri din nou de lumina feţei Sale. Nu sta la pământ, oftând şi văitându-te. Atâta timp cât iubitul Medic trăieşte, există speranţă, există siguranţa vindecării în cele mai rele cazuri.

Meditaţii C. H. Spurgeon

O, Țara mea de vis!…

Referințe

Faptele apostolilor 1:11 Evrei 12:2 Coloseni 3:1-2

Cu ochii ațintiți mereu în zare,
Aștept o zi când totul se termină,
Când cerul va deschide o cărare
Și voi zbura-nspre Țara de lumină,

Mai sus de galaxii, mai sus de stele
Cu oameni radiind de bucurie,
Cu trupuri neatinse de durere
Cântându-i Mirelui o veșnicie.

O, Țara mea, ești tare mult visată,
Aș vrea să pot, o clipă, să-ți zăresc
Doar un crâmpei din frumusețea toată,
Ca-n drumul meu, nicicând să nu m-opresc.

Să am mereu privirea ațintită
La frumusețea ta, ce o visez…
O, Țara mea, frumoasă și iubită
Pe țărmul tău, mi-e dor să ancorez!

Îmi este inima plină de tine
Cununa ce-mi vei da, este-al meu țel
Când poarta ta din aur și rubine
Mi-o vei deschide, ca să intru-n cer!

Nu vreau nimic de lume să mă lege
Vreau ochii mei, să-ți vadă strălucirea
Vreau pasul meu pe stăzile-ți s-alerge
La tronul Mirelui să-i cânt iubirea.

Să-i pun ca un sărut pe-a Lui picioare
Un vers al meu, în lacrimi calde scris,
Să-i mulțumesc de fiece-ncercare
La braț cu ea, știu, intru-n Paradis!

Cornelia Sărac 

Psalmul 138

Te laud iar, din inima mea toată
Și laudele Tale eu le cânt
În fața dumnezeilor de piatră
Și mă închin în Templul Tău cel Sfânt.

Pentru-a Ta bunătate dovedită
Eu laud Numele Tău necontenit
Ești credincios și faima ți-e mărită. .
Căci tot ce ai promis ai împlinit.

În ziua când, de-acolo jos din vale,
Pe Tine cu suspine Te-am chemat
M-ai ascultat, m-ai întărit pe cale
Și sufletul mi l-ai îmbărbătat.

Toți împărații lumii, fiecare
Te vor lăuda și Te vor preamări
Când gurii Tale da-vor ascultare
Cuvintele când Îți vor auzi.

Ei vor lăuda atunci cu bucurie
Pe Cel Preaînalt slăvind Căile Lui
Oriunde, pretutindeni să se știe
Căci mare este Slava Domnului.

Pe oamenii smeriți privește-aparte
Acel ce este pururea-Înălțat
De-asemenea cunoaște de departe
Pe orișicine este îngâmfat.

Când umblu-n strâmtorarea cea aprinsă
Mă-înviorezi căci ochiul Tău privește
Vrăjmașii-s mânioși când văd întinsă
Slăvita-Ți mână ce mă mântuiește.

Ce început-a Domnul pentru mine
Știu negreșit că El va și sfârși
Căci bunătatea Ta -n vecie ține. .
A Tale dragi lucrări nu părăsi!

Daniel Hozan

13 Iulie

Dar Dumnezeu i-a zis lui lona: ,;Bine faci tu de te mânii… ?” Iona 4:9

Mânia nu este întotdeauna sau neapărat păcătoasă, dar are tendinţa să crească repede astfel încât, de fiecare dată când o simţim, ar trebui să ne întrebăm despre caracterul ei cu următoarea întrebare: „Bine faci tu de te mânii?” S-ar putea ca răspunsul să fie „da”. Adesea mânia este lemnul aprins al nebunul, dar uneori este focul lui Ilie, coborât din cer. Facem bine când ne mâniem pe păcat, din pricina răului pe care acesta îl comite asupra bunului şi îndurătorului nostru Dumnezeu, sau pe noi înşine, fiindcă am rămas la fel de nesocotiţi după atâtea învăţături divine, sau pe ceilalţi, atunci când singura cauză a mâniei este răul pe care îl fac. Cel care nu se mânie când vede o fărădelege devine părtaş la păcat. Păcatul este un lucru detestabil şi îngrozitor, şi nici o inimă renăscută nu îl poate îndura cu răbdare.

Dumnezeu însuşi este mânios în fiecare zi din cauza păcătoşilor, şi este scris în Cuvântul Său „urâţi răul, cei ce iubiţi pe Domnul” (Psalmi 97:10). Dar mă tem că mult mai adesea mânia noastră nu este recomandată şi nici justificată, şi de aceea trebuie să răspundem „nu”. De ce trebuie să fim nervoşi cu copiii, furioşi cu servitorii şi arţăgoşi cu prietenii? Este o asemenea mânie onorabilă pentru mărturia noastră de creştini şi onorantă pentru Dumnezeu? Nu cumva este vorba de inima noastră rea, care caută să câştige stăpânire, şi nu ar trebui să-i rezistăm cu toată puterea firii noastre renăscute? Mulţi falşi credincioşi dau frâu liber mâniei, de parcă nu ar avea nici un rost să opună rezistenţă, dar adevăratul credincios îşi aminteşte că trebuie să fie învingător în fiecare privinţă, altfel nu poate fi încoronat. Dacă nu ne putem controla temperamentele, ce poate face harul pentru noi?

Cineva i-a spus domnului Jay că harul este un altoi adesea aplicat la rădăcina unui măr pădureţ., Da”, i-a răspuns el, „dar fructele nu vor fi pădureţe”. Noi nu trebuie să transformăm neputinţele fireşti într-o scuză pentru păcat, ci să alergăm la cruce şi să-L rugăm pe Domnul să ne răstignească temperamentele şi să ne reînnoiască în blândeţe şi bunătate, după chipul Său.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Nu cumva

Nu cumva sa fim chiar noi,
Cel ce îl vindem pe Hristos
Și să întindem pumnii goi,
Că sa luăm argint lucios.

Nu cumva prin gând sau faptă,
Să negociem cu cel rău,
Ci sa-avem inima curată
Și să iubim pe Dumnezeu.

Nu cumva oferta lumii,
Să ne pară valoroasă
Și să uităm harul iertării
Moartea și învierea glorioasă.

Nu cumva așa ca Iuda,
Să stăm cu Hristos la masă,
Dar să privim și punga,
Lui Satan, cu arginți, aleasă.

Nu cumva în neveghere,
Să uităm de Dumnezeu,
Ci să implinim tot ce se cere
Și să veghem și tu și eu.

Bujorean Victor.