Putere

Sa stii sa taci, cand inima te doare
Sa stii sa canti cand lacrimile dor
Sa poti iubi cand ura este mare
Sa poti trai cand visurile-ti mor.

Sa poti sa uiti amara inselare
Sa poti sa ierti atunci cand esti lovit
Sa poti sa taci rabdand aspra strigare
Sa poti chema cand toti te-au parasit.

Sa stii si sa renunti cand ai dreptate
Sa stii sa daruiesti cui ti-a furat
Sa stii sa asculti si inimi disperate
Sa stii tine-adevarul nepatat.

Sa duci povara altora in spate
Sa porti si crucea altora de-i greu
Sa nu descumpanesti la nedreptate
Si fruntea sus s-o tii ca Domnul tau.

S-alegi calvarul, sa n-alegi desfatarea
S-alegi sa plangi atunci cand cei din lume rad
Sa porti cu demnitate pe drumul tau chemarea
Sa nu cedezi pacatului vre-un pas, si nici un gand.

In suferinta sa nu dai in spate
Si in necaz sa nu te inspaimanti
Sa poti sa crezi cand nimeni nu mai poate
Si cand e jale-afara, sa poti sa stii sa canti.

E greu de dus la capat crucea frate
Si greu e de ajuns acolo sus
Dar nu uita caci pe acestea toate
Le-a dus intai la Golgota, Isus.
Cand greul il invingi si lupti cu firea ta
Paharul de ti-l bei chiar plin de fiere
De nu cartesti in lupta, sa fie cat de grea
Sa stii ca prin Isus primesti si ai putere.

Invingator vei fi, vei fi si fiu
De Dumnezeu cu drept de mostenire
Si vesnic vei ramane, pururi viu
Din Dumnezeu avea-vei mantuire.

Vlad Leonel 

Siguranţa izbăvirii personale

“Eu sunt cu tine ca să te scap, – zice Domnul.” Ieremia 1:8

Dumnezeu i-a promis lui Ieremia că El personal îl va scăpa. “îţi voi da ca pradă de război viaţa ta.” Aceasta este tot ceea ce promite Dumnezeu copiilor Lui. Oriunde ne trimite, Dumnezeu ne va păzi viaţa. Averea şi posesiunile noastre sunt neimportante; noi nu trebuie să fim legaţi de ele, altfel vom avea parte de nelinişte, durere şi suferinţă. Aceasta este semnificaţia lăuntrică a siguranţei izbăvirii personale. Predica de pe Munte arată că, atunci când suntem în slujba lui Isus Cristos, n-avem timp să ne ocupăm de noi înşine.

De fapt, Isus ne spune: “Să nu vă pese dacă alţii se poartă drept cu voi sau nu”. A căuta dreptatea este un semn că am deviat de la devotamentul faţă de El. Nu căuta niciodată dreptate în lumea aceasta, dar nu înceta niciodată să faci dreptate. Dacă vom căuta dreptatea, vom începe să cârtim şi să ne complăcem în nemulţumirea autocompătimirii – “De ce să fiu tratat aşa?” Dacă suntem devotaţi lui Isus Cristos, n-avem nimic de-a face cu ceea ce ne iese în cale, fie că e vorba de ceva drept sau nedrept. Isus ne spune: “Tu continuă să faci ceea ce ţi-am spus să faci, iar Eu îţi voi păzi viaţa.

Dacă încerci să ţi-o păzeşti singur, te depărtezi de izbăvirea Mea.” Chiar şi cei mai devotaţi dintre noi devenim atei în această privinţă; nu-L credem pe Dumnezeu. Noi punem pe tron judecata noastră naturală şi apoi lipim pe ea numele lui Dumnezeu. Ne încredem în înţelepciunea noastră, în loc să ne încredem în Dumnezeu din toată inima.

Oswald CHAMBERS

Poți să știi…

Dacă setea nu te-ajunge când Mă vezi că-s însetat,
Dacă foamea nu te prinde când sunt slab și-nfometat,
Atunci poți să știi că încă nu iubești cu-adevărat
De nu simți că te frământă
Setea vie, foamea sfântă,
Când în duh un frate rabdă iar tu ești îndestulat…

Dacă inima nu-ți arde astăzi, când Eu trec prin foc,
Dacă nu-ți pasă de Mine când sunt țintuit în loc,
Atunci poți să știi că încă vezi Iubirea ca un joc
De nu simți focul fierbinte,
Cuiul gândului în minte,
Când în duh un frate geme iar tu nu te-nduri deloc…

Dar dacă te-apleci cu milă înspre cel ce e căzut,
De-arunci funia Iubirii după cel ce s-a pierdut,
Atunci poți să știi c-acestea pentru Mine le-ai făcut
De lași mila și-ndurarea
Să-și dea binecuvântarea
Când în duh un frate plânge. Tu din Tatăl ești născut!

Mănescu Mihaela

O credință-naripată

O credință-naripată depășește constelații
Nu se-ncurcă-n labirintul generat de speculații
Trece dincolo de spațiul dominat de curcubeie
Chiar acum se delectează pe edenica alee.

Credința ce are aripi spre tenebre nu privește
O imensă-mpotrivire constatăm că n-o oprește
Ci, instantaneu, cuprinde orice inimă predată
Iar povara care-a fost e-n pustie alungată.

Când lăsată-i să lucreze vom primi o confirmare
Că ne-așteaptă o răsplată cu-o sublimă-ncoronare
Ea privește spre-o minune și e sigură că vine
Să-ntărească înc-odat’ pe creștini și pe creștine.

Ea luptă cu uriașii; și ce credeți? Îi învinge
Suflul ei din Dumnezeu, niciodată, nu se stinge
Dacă-i scade-nflăcărarea numai noi suntem de vină
Nu am apelat la ea, n-am cerut să intervină.

Un răspuns la rugăciune nu mai vine; cum se face?
Cu Duhul lui Dumnezeu nu-i lăsată să se-ncarce
Și-atunci pune stăpânire, peste noi, o nepăsare
Constatăm că-nviorarea, care-a fost, nu mai răsare.

O credință fără aripi e ca trupul fără vlagă
Nu e-n stare să reziste când va bântui o plagă
E-o fântână fără apă, setea n-o mai potolește
Nu mai dă încredințări, nu mai speră, nu muncește.

E-mbrăcată în Lumina cu izvor în strălucire
Ea ne scaldă într-u râu de supremă fericire
Da, depinde doar de noi s-o avem în visterie
Nu se poate activa cu-n pahar de șmecherie.

Numai când credința-i vie e posibil un miracol
Astfel, vom îndepărta piatra marelui obstacol
Vom învinge, negreșit, ‘naltul val de ignoranță
Și vom merge spre Canaan îmbrăcați în siguranță.

O, de-am înțelege azi ce ne spune proorocia
Pe credința-naripată ne clădim ucenicia
O trimitem să ne-aducă rezultatele din Slavă
Să-i privim, neîncetat, starea-i limpede, suavă.

O credință-naripată depășește constelații
Nu se-ncurcă-n labirintul generat de speculații
Trece dincolo de spațiul dominat de curcubeie
Chiar acum se delectează pe edenica alee.

George Cornici

 

Ruga mea

Doamne ascuta ruga mea
Caci in veci o voi ‘nalta
Catre tine Domnul meu
Scump si vesnic Dumnezeu.

Cand sufletul imi e mahnit
Si trupul firav mi-e trudit
Tu Doamne imi dai alin
Pace si ma scapi de chin.

Doamne cand nu voi putea
Catre tine a striga
Sufletul si inima
Catre Tine vor zbura.

Catre Tine inspre cer
Unde necazurile pier
Unde toate s’or uita
Si cu tine vor canta
Sufletul si inima
Caci eu Doamne sunt a Ta.

Canta draga inima
Striga azi de bucurie
Striga cat esti inca vie!
Striga rugaciunea ta
Caci Domnul o va asculta
El va fi scaparea ta!

Dan Oana

Nu-L răni pe Domnul!

„De atâta vreme sunt cu voi si nu M-ai cunoscut, Filipe?” loan 14:9

Domnul nostru este probabil de multe ori uluit de noi, uluit de cât suntem de lipsiţi de umilinţă. Propriile noastre opinii ne fac atât de …”grei de cap“; când suntem umili, nu suntem niciodată grei de cap, ci avem întotdeauna discernământ. Filip s-a aşteptat la revelarea unei taine deosebite, dar nu în Isus, Persoana pe care el credea că o cunoaşte.

Taina lui Dumnezeu nu este în ceea ce urmează să fie, ci ea este în ceea ce există acum; noi o căutăm undeva în viitor, într-un eveniment cataclismic. Ascultăm de Isus fără nici o reţinere, dar probabil că-L rănim prin întrebările pe care I le punem. „Doamne, arată-ne pe Tatăl.*’ Răspunsul Lui vine direct: „iată-L, sau este întotdeauna aici, sau nu este nicăieri”. Noi vrem să-L vedem pe Dumnezeu arătându-Se copiilor Săi; Dumnezeu Se arată întotdeauna numai în copiii Săi. Alţi oameni văd această manifestare a Lui, dar copilul lui Dumnezeu n-o vede. Noi vrem să avem conştiența lui Dumnezeu; dar nu putem fi conştienţi de propria noastră conştiență şi totuşi să rămânem echilibraţi. Dacă Îi cerem lui Dumnezeu să ne dea experienţe sau dacă ne bazăm pe experienţe în drumul nostru, îl rănim pe Domnul. Chiar şi întrebările pe care I le punem Îl rănesc pe Isus, deoarece ele nu sunt întrebările unui copil.

„Să nu vi se tulbure inima” – atunci nu-L rănesc oare pe Isus prin faptul că îi permit inimii mele să se tulbure? Dacă am credinţă în caracterul lui Isus, trăiesc eu la înălţimea credinţei mele? Permit eu vreunui lucru să-mi tulbure inima, las eu să intre în inima mea vreo întrebare bolnăvicioasă? Eu trebuie să ajung la acea relaţie implicită care ia totul exact aşa cum vine de la El. Dumnezeu nu ne va călăuzi în curând, ci întotdeauna acum. Înţelege că Domnul este aici acum şi vei primi imediat eliberarea.

Oswald CHAMBERS

Cum Ana s-a rugat

De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi,
să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.
Marcu 11:24

E linişte-n cer căci o inimă plânge
în lumea durerii, aici jos pe Pământ.
O rugă fierbinte, ce vocea o frânge,
se înalţă spre Dumnezeu, purtată de vânt:

“ De-Ţi vei aduce aminte, Stăpâne iubit,
de vei privi spre-a roabei Tale-ntristare;
dacă îmi vei oferi copilaşul dorit,
va creşte pentru Tine, în a Ta lucrare.

Atât de profund sufletul meu doreşte
«mamă» s-audă spunand, un glas cristalin…
Ascultă-mă Doamne şi ruga-mi primeşte,
n-am unde sa merg, doar la Tine vin!”

***
Penina, Eli şi ceilalţi n-au înţeles,
că Dumnezeu avea un plan desăvârşit.
În loc s-o mângâie, ei o batjocoresc,
dar Ana totuşi a crezut şi a primit.

Cântarea ei de mulţumire e actuală:
nu este nimeni aşa sfânt ca Domnul!
El este Cel ce faptele-omului măsoară
şi-I gata ca din cer să trimită-ajutorul.

Serban Lavinia

O inimă deschisă sau o inimă împietrită faţă de alţii?

Cristos… mijloceşte pentru noi… Duhul… mijloceşte pentru sfinţi.

Romani 8:34;27

Avem oare nevoie de un argument mai puternic decât acesta pentru a deveni mijlocitori: Cristos „trăieşte pururea ca să mijlocească“; Duhul Sfânt „mijloceşte pentru sfinţi“? Trăim noi într-o asemenea relaţie cu semenii noştri, încât să facem lucrarea de mijlocire ca nişte copii ai lui Dumnezeu învăţaţi de Duhul Său?

Să începem cu împrejurările în care ne aflăm – casele noastre, afacerile noastre, ţara noastră, criza actuală care ne atinge atât pe noi, cât şi pe alţii -suntem noi copleşiţi de aceste lucruri? Ne scot ele din prezenţa lui Dumnezeu, nelăsându-nc timp pentru închinare? Dacă e aşa, haideţi să ne oprim şi să intrăm într-o astfel de relaţie vie cu Dumnezeu, încât relaţia noastră cu alţii să poată fi menţinută pe linia mijlocirii prin care Dumnezeu realizează minunile Lui.

Ai grijă să nu o iei înaintea lui Dumnezeu tocmai prin dorinţa de a face voia Lui. Noi alergăm înaintea Lui implicându-ne într-o mie şi una de activităţi şi, în consecinţă, devenim atât de împovăraţi din cauza oamenilor şi a greutăţilor, încât nu ne mai închinăm Domnului, nu mai mijlocim. Dacă povara şi apăsarea vin asupra noastră şi noi nu ne aflăm într-o atitudine de închinare, ele vor produce în sufletul nostru nu numai împietrire faţă de Dumnezeu, ci şi descurajare. Dumnezeu aduce mereu în calea noastră oameni pentru care nu avem nici o afinitate şi, daca nu trăim într-o atitudine de închinare în faţa lui Dumnezeu, tendinţa naturală este să-i tratăm fără dragoste, să le oferim un verset care împunge ca o lance, să le dăm un sfat dojenitor şi să-i lăsăm. Un creştin fără inimă trebuie să fie o cumplită întristare pentru Domnul nostru.

Trăim noi astfel, încât să putem mijloci împreună cu Domnul nostru şi cu Duhul Sfânt?

Oswald CHAMBERS

Promisiune

Mi-e inima franta si rece
si totusi clipa tace si trece …
alaturi de mine esti numai Tu
chiar si atunci cand eu spun :”- Nu! ”

dimineata ma trezesti cu o raza de soare ,
deschid ochii si privesc a Ta splendoare,
imi atingi fata cu racoarea diminetii,
si imi saruti fruntea cu roua frumusetii…

Dar eu tot trist ,incerc sa ma trezesc
si nu vad nimic din ce faci ca sa am dezmierzi,
incep o noua zi ,dar tot cu gandul la ieri
trece clipa si eu ajung ..tot nicaieri!

Durerea imi sfasie inima ,dar tac…
esti si acum aici,si am incercat
Sa Te simt ca mai demult ,
Dar …am uitat !

La amiaza, ma-nconjori cu a soarelui caldura
si parca simt din nou a Ta iubire,dar o lovitura
trimite din nou a mea inima pagana
in a durerii si tristetii grea tarana…!

Desi acum pamenteasca-mi fire
imi reaminteste de a lui Isus jerfire,
cum eu ,prin necurmatele-mi pacate
Il judec si Il trimit din nou la moarte !

Dar ajunge ,Tata, cu atata suferinta
sunt salvat de acum ,prin a Ta biruinta
Tu moartea ai rapus-o si-n sfarsit
pot sa ma declar ,Parinte, implinit !

Implinit, prin necurmata-Ti iubire
Iertat, prin adevarata-Ti mantuire
Fericit, prin binecuvantarile ceresti
Da ,Tata ,de azi nu mai pacatuiesc !

Promit sa las pacatele deoparte
si sa traiesc de acum numai in a Ta dreptate
Viata mea pe altar Ti-o daruiesc si stiu
ca prin Iubirea Ta pot sa ma declar azi al Tau fiu…!!!

Rosu Nicoleta

Inima care arde

„Nu ne ardea inima în noi?” Luca 24:32

Trebuie să învăţăm acest secret al inimii care arde. Dintr-o dată lsus apare înaintea noastră, focul din inimă se aprinde şi avem viziuni minunate; dar apoi trebuie să învăţăm să păstrăm secretul inimii înflăcărate care este gata să treacă prin orice. Ziua monotonă, seacă, mohorâtă, obişnuită, cu îndatoririle și oamenii ei obişnuiţi, este cea care stinge inima înflăcărată, dacă nu am învăţat secretul rămânerii în lsus.

Multe dintre suferinţele prin care trecem noi, creştinii, vin nu ca urmare a păcatului, ci deoarece nu cunoaştem legile propriei noastre naturi. De exemplu, singurul test pentru a afla dacă trebuie să-i permitem unei emoţii să ne cuprindă este să vedem care va fi rezultatul acelei emoţii. Vezi care sunt concluziile logice şi, dacă rezultatul este ceva condamnabil in ochii lui Dumnezeu, nu-i permite să te cuprindă.

Dar dacă este o emoţie aprinsă de Duhul lui Dumnezeu şi tu nu laşi ca acea emoţie să-ţi cuprindă viaţa, ea va provoca o reacţie la un nivel inferior. Aşa se întâmplă cu oamenii sentimentali. Cu cât este emoţia mai înaltă, cu atât va fi şi degradarea mai mare dacă emoţia nu este trăită la nivelul corespunzător. Dacă Duhul lui Dumnezeu a mişcat inima ta, fă cât poţi de multe lucruri inevitabile, indiferent care ar fi consecinţele. Nu putem rămâne pe Muntele Transfigurării, dar trebuie să ne supunem luminii pe care am primit-o acolo, trebuie s-o transpunem în practică. Când Dumnezeu îţi dă o viziune, mergi înainte în acea direcţie, indiferent cât te-ar costa.

„Noi nu putem aprinde când vrem

Focul din inima noastră,

Duhul vorbeşte sau stă în tăcere.

Sufletul nostru rămâne în taină;

Dar planurile făcute în ore de cugetare

Pot fi împlinite în ceasuri întunecate.”

Oswald Chambers