Uimit sunt de iubire

Rugul Aprins Worship

Anunțuri

Un vameș pocăit sau fariseu?

Motto: „”Să nu ne mai judecăm, dar unii pe alții. Ci mai bine judecați să nu faceți nimic  care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.””

Rom.14:13.

Să nu privim ca fariseul, pe altu-n amănunt,
Crezându-ne și noi mai buni decât suntem,
Și să vedem în ochiul altuia un pai mărunt,
Dar bârna din al nostru, să n-o vedem.

Noi ușor vedem greșeala unui frate
Și suntem gata să îl judecăm mereu,
Dar suspinele căinței lui adevărate
Le aude și le cunoaște Dumnezeu.

Nu îi vedem în suflet zbuciumul, furtuna,
Nici remușcarea sinceră ce îl cuprinde;
Dar Dumnezeu e Cel ce vede întotdeauna
O inimă scăldată-n lacrimi șiroinde.

Ne amintim de ale lui greșeli, cu ușurință,
Și altceva nu-i mai vedem decât greșeala;
Atunci, uităm ușor de faptele-i de pocăință
Dar Dumnezeu din cer le ține socoteala.

Ne repezim să judecăm după înfățișare
Și nu vedem ce chinuri l-au străpuns
În inima-i ce strigă: ‘Doamne, îndurare!’
Dar Dumnezeu e Cel ce vede în ascuns.

Nu judecata omenească se impune
Chiar de o dorim să fie înțeleaptă,
Că anii mulți nu dau înțelepciune,
Nici bătrânețea judecata dreaptă.

Scriptura face oamenii să înțeleagă
Că Cel ce judecă e Însuși Dumnezeu,
Și fiecare dintre noi poate s-aleagă
Ce vrea să fie: un vameș pocăit sau fariseu?

Ioan Vasiu

La ce să renunţi

“Ci am renunţat la lucrurile ascunse ale necinstei” 2 Corinteni 4:2

Ai “renunţat la lucrurile ascunse ale necinstei”‘ – la lucrurile pe care sentimentul tău de onoare nu vrea să le lase să iasă la lumină? Le poţi ascunde cu uşurinţă. Există în inima ta vreun gând despre cineva, gând pe care nu l-ai dori adus la lumină? Renunţă la el imediat ce apare; renunţă la toate acestea până când nu mai există nici un lucru ascuns legat de necinste sau viclenie în tine. Invidia, gelozia, lupta nu izvorăsc neapărat din natura păcatului, ci din alcătuirea trupului tău care era obişnuit cu astfel de lucruri în trecut (vezi Romani 6:19 şi 1 Petru 4:1 -3).

Rămâi într-o stare de veghe continuă, ca în viaţa ta să nu apară nimic de care să-ţi fie ruşine. “Nu umblăm cu vicleşug”‘, adică nu apelăm la un lucru doar pentru a ne susţine punctul de vedere. Aceasta este o mare cursă. Ştii că Dumnezeu te lasă să lucrezi numai într-un singur mod, de aceea, fereşte-te să atragi oamenii printr-un alt mod; dacă faci aceasta, apăsarea lui Dumnezeu va fi asupra ta. Alţii fac lucruri care pentru tine ar însemna umblare cu vicleşug, dar e posibil ca ei să nu considere că e aşa.

Ţie Dumnezeu ţi-a dat un alt standard. Nu toci niciodată sentimentul de a da totul al tău pentru gloria Lui. Pentru tine, a face un anumit lucru ar însemna să foloseşti vicleşugul în vederea unui scop diferit de scopul Său suprem şi să pierzi motivaţia pe care ţi-a dat-o Dumnezeu. Mulţi au dat înapoi pentru că le-a fost teamă să privească lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu. Criza apare atunci când un om trebuie să meargă puţin mai departe decât convingerile pe care le-a acceptat deja.

Oswald CHAMBERS

Un legământ cu Dumnezeu

Eu nu mai sunt al meu ci al Tău.
Fă-mă ce vrei Tu,
Rânduieşte-mă cu cine vrei Tu;
Fă-mă să lucrez,
Fă-mă să sufăr;
Fă-mă să fiu folosit pentru Tine,
sau pus deoparte pentru Tine,
Înălţat pentru Tine,
sau coborât pentru Tine;
Fă-mă să fiu plin,
sau să fiu golit,
Fă-mă să am toate lucrurile,
sau să nu am nimic:
Liber şi din toata inima Îţi dau toate lucrurile
pentru plăcerea şi la dispoziţia Ta.
Şi acum, slăvit şi binecuvântat Dumnezeu,
Tată, Fiule si Duhule Sfânt,
Tu eşti al meu şi eu sunt al Tău.

Eşti tulburat?

“Vă las pacea, vă dau pacea Mea.” Ioan 14:27

Există perioade când pacea noastră se bazează pe ignoranţă, dar, când ne trezim la realitate, pacea lăuntrică este imposibilă, dacă nu este primită de la Isus. Când Domnul nostru vorbeşte despre pace, El aduce pace; cuvintele Lui sunt întotdeauna “duh şi viaţă”. Am primit vreodată ceea ce spune Isus? Vă dau pacea Mea – o pace care vine din faptul că privim faţa Lui şi devenim conştienţi de liniştea Sa. Eşti cumplit de tulburat chiar acum, ameţit de valurile şi talazurile îngăduite în viaţa ta de providenţa lui Dumnezeu?

Ai căutat sub toate “pietrele” credinţei tale şi încă n-ai găsit nici o fântână a păcii, a bucuriei şi a mângâierii? Peste tot e uscăciune? Atunci ridică-ţi privirea spre El şi primeşte liniştea Domnului Isus. Oglindirea păcii Sale este dovada că eşti într-o relaţie bună cu Dumnezeu, deoarece eşti liber să-ţi întorci gândurile către El. Dacă nu ai o relaţie bună cu El, nu te poţi gândi decât la tine însuţi. Dacă laşi ca vreun lucru să-ţi ascundă faţa lui Isus Cristos, atunci ori te vei tulbura, ori vei primi o siguranţă falsă.Priveşti tu acum la Isus în problema care te presează? Primeşti tu pace de la El? Dacă e aşa, EI va fi o minunată binecuvântare de pace în şi prin tine.

Dar dacă încerci să rezolvi problema îngrijorându-te. ÎI dai la o parte pe El şi meriţi tot ceea ce suferi. Ne tulburăm pentru că nu-L luăm pe El în considerare. Când venim la Isus Cristos, nedumerirea dispare, deoarece în El nu există nici o nedumerire, iar singura noastră grijă este să rămânem în El. Pune totul la picioarele Lui şi, în faţa dificultăţilor, a pierderilor şi a tristeţii, ascultă-L pe El spunându-ţi: “Să nu vi se tulbure inima”.

Oswald CHAMBERS

Alinul meu

În umbra visului te-aştept
Şi clipe lungi se scurg încet…
Se `nalţă luna ca un domn
Al nopţii gri, privind la om…

Îmi saltă ochii în pustiu
Şi mângâiat nu pot să fiu.
Degeaba simt privirea ei…
Mireasma florilor de tei…

Căci te aştept şi Tu nu vii,
Cu ochii-Ţi calzi, să mă învii…
Aştept, şi clipe în zadar
Se scurg încet ca un calvar…!

Te cheamă inima-mi cu dor
Şi simt parcă, încet, cum mor…
Şi sufletu-mi tânjeşte greu…
Oh! Vino azi, alinul meu!

Cum arde focul în cuptor,
Îmi arde inima de dor!
Dar nu se-apropie al Tău pas
Şi nu se-aude al Tău glas!

Pe cer dansează stele mii,
Şi vântul cântă melodii…
Pârâul curge ca un vis,
Departe-aleargă-n câmp deschis…

Iar eu privesc, aştept şi plâng…
Suspină gândul ars în crâng…
Şi nu mai vreau nimic mai mult:
Doar să Te vad şi să Te-ascult!

În umbra visului Te-aştept
Şi clipe lungi se scurg încet…
Aştept privind cu dor în sus,
Să te cobori, iubit Isus!

Emanuel Adrian Vlaicu 

În inima ta…

Adesea te-ntrebi ce ţi s-a întâmplat,
Te-ntrebi cine eşti şi care ţi-e rostul
De ce eşti aşa şi de ce te-ai schimbat
De ce nu mai eşti cum ai fost tu odat’
Şi care-o să-ţi fie pedeapsa sau costul?

În inima ta, auzi mereu glasul
În cuget îţi spune ce-i bine, ce nu-i…
Dar tu, Îl respingi, grăbeşti apoi pasul
Şi nu realizezi că-n curând, vine ceasul
Când vei da socoteală de toate chiar Lui!

Inima se zbate-n dureri ne-nţelese
Şi-ţi spune mereu când eşti gata să cazi
Dar tu n-o asculţi, cauţi plăcerile-alese
Şi-apoi, te trezeşti că eşti prins între lese;
De n-ai fost mai bun ieri, măcar să fii azi…!

Şi curg din inimă râuri de lacrimi
Când reci, când fierbinţi, dar pline de dor…
E dorul suprem, ce-şi revarsă în patimi
Dorinţa de-a umple golul din inimi
Cu dorul de Cer, ce-i deplin, ‘nnălţător…

Când cerul ţi-e plin de furtuni şi de ploi
Şi nu mai zăreşti de-atâţia nori, soare,
Tu luptă şi crede, si nu da ‘napoi
Căci nu vei fi singur, mereu veţi fi doi
Şi când nu mai poţi, El te poartă pe braţe!

Să nu te gândeşti să renunţi a lupta
Căci El te iubeşte şi vrea să te-ajute
Tu cere-I să-ţi umple azi inima ta
Cu multă putere şi dragostea Sa
Încrede-te-n El, căci o să te-asculte!

Ai temeri, poveri, şi adesea-obosit…
Pe cale mai bâjbâi şi mergi şchiopătând
Şi stai în picioare pe stâncă, lovit…
Tu ‘nalţă spre Cer glasul tău istovit
Şi cere-I putere; te roagă crezând…

Căci El te ascultă prin orice-ai trecut
Şi-I gata s-ajute, de vede credinţa;
Îndreaptă-ţi dar pasul şi viaţa de lut
Slujeşte-I doar Lui necurmat, ne-ntrerupt,
Şi-apoi, când Îl chemi, îţi va da biruinţa!

Megyesi Calin 

Un copilaș e o comoară

Mii de comori există jos în lume
Sute de mii, milioane știm că sunt
Si mulți prin ele și-au făcut un nume
De care mândrii sunt ei pe pământ.
Dar mai presus de orișice comoară
E-un copilaș trimis de Dumnezeu
Ce-aduce-n suflet dulce primăvară
Și gingășie, dragoste mereu.
Toate comorile din lume sunt deșarte
Față de-un copilaș venit din cer
Sărac e cel care de el nu are parte
Căci tot ce-i pe pământ e efemer.
Si tot ce-i pe pământ in ziua mare
A Judecății Celui Sfânt se va topi
Însă in ziua de măreață sărbătoare
În ceruri sus vor fi și-ai noşti copii.
Comorile primite din mărire
Se vor întoarce sus in ceruri înapoi
In marea zi la sfânta răsplătire
La marea de cristal unde vom fi și noi.
Copiii sunt comori cerești lăsate
De Creatorul nostru pe pământ;
Cu binecuvântări ne vin încredințate
Spre a-i conduce către Cel ce-i veșnic Sfânt.
Banii, averea sau mașini, palate mii?
Ce rost au ele orișicît de multe sunt
Fără de-un zâmbet fără râset de copii?
Deșertăciune este cel mai potrivit cuvânt.
De-aceea dragi părinți, cu bucurie
Să-i mulțumiți Tatălui veșnic, Dumnezeu
Pentru comoara cea din vesnicie
Să-i mulțumiți din inimă mereu.
Să nu priviți cu jind spre cei bogați in lume
Căci voi prin copilași sunteți cei mai bogați
Acesta e al vostru cel mai mare nume
Să fiți ai Domnului Isus și binecuvântați!
Comoara cea mai mare de sub soare
E-n casa ta cu zâmbet dulce de copil
Aceasta-i cea mai mare binecuvântare
Pentru părinții cari doresc raiul divin.

Emanuel Hasan

Tu ai ultimul Cuvânt!

Era o seară-ntunecată
Și cerul îmi părea închis…
Iar eu strigam spre Tine:-Tată!
Nu mă lăsa, căci mi-ai promis
Că-n ziua grea de încercare
Nu vei lăsa să fiu zdrobit
Când lacrimile-mi curg amare
Și când in suflet mi-este frig…
Ai spus că-n ziua cea amară
Dacă spre Tine voi striga
Tu nu mă vei lăsa afară
De mine Te vei îndura…
Și am strigat spre Tine Tată
Și-mi amintesc acum, plângând
Că inima mea înfricată
Plângea în mine tremurând…
Toate speranțele frumoase
Toate,pierdute îmi pareau
Iar frica îmi intrase-n oase
Și oamenii mulți îmi spuneau
Că nu mai poate fi speranță
Că totul pare-a fi pierdut
Că nu am nici o siguranță
Că soarele-i apus demult.
Însă in bezna de durere
Ce inima îmi cuprindea
O rază sfântă de putere
Mă lumină.Iar pacea Ta
Ca și o șoaptă minunată
O auzii ca-n foşnet lin
Și-n inima strânsă de tată
Un strop ceresc de sfânt alin.
Apoi când zorii se iviră
Spre Tine iarăși am strigat:
-O,Dumnezeule, ai milă!
Nu mă lăsa, Tată-ndurat!
..Și-au mai trecut clipe ce mie
Atât de greu parcă-mi treceau
Dar Tu de sus din vesnicie
Știai ce bucurii urmau;
Și mi-ai vorbit iubit Parinte
Că nicidecum nu m-ai lăsat
Iar minunatele-Ți cuvinte
Mi-au spus că-s binecuvântat!
Mi-ai spus atunci despre comoara
Ce-ai hotărât să-mi dăruiești
Trimisă din înalt, din țara
De unde  vesnic Tu domnești!
Și-atunci, în loc de întristare
O bucurie m-a cuprins
Si mi-am ‘nălțat ochii in zare
Catre eternul necuprins
Și inundat de-o pace-adâncă
Din inimă Ți-am mulțumit
Că Tu Părinte mi-ai fost stâncă
În valurile ce-au lovit.
#
Iar astăzi Tată n-am cuvinte
Să-Ți mulțumesc, c-ai implinit
Ce mi-ai promis atunci, ‘nainte
Când tot părea că-i prăbușit.
Am înțeles și stiu prea bine
Că ești al Vieții sfânt izvor
Iar astăzi plâng de fericire
Slavindu-Te scump Creator
Că-n brațele Tale preasfinte
Mereu cu milă ne-ai purtat
Si-ti mulțumesc iubit Părinte
Că pân-aici ne-ai ajutat!
O vorbă spui și ia ființă
Tac valurile rând pe rând
Tu dai credință-n umilință
Te lași găsit de omul frânt!
#
Mai sunt atâția care-n lume
Necazuri stiu că au avut
Iar marea a lovit in spume
Dar Tu în Tine i-ai ținut.
Și deși azi mai sunt pe cale
În suferinți frați și surori
Dă-le din marea Ta-ndurare
Care  preface noaptea-n zori!
Că doar prin Tine drag Părinte
Vom ‘nainta jos pe Pământ
Până în slavile Preasfinte
Caci Tu  ai ultimul Cuvant!

Emanuel Hasan

De ce oare-Ți pasă Ție

Referințe
 De ce oare-Ți pasă Ție
(Ps.8,4)

De ce oare-Ți pasă Ție
De am eu inima vie…
De ce-Ți pasă, de ce-Ți pasă
Când mi-e inima pustie
Căci păcatul mi-o apasă
Și când mi se îndreaptă sorții
Neîndoios spre gheara morții?!

De ce-Ți pasă…Vreau să știu!
De ce Tu, mă dorești viu?!
Fiindcă Tu iubit Isus
Mă iubești nespus, nespus,
Fiindcă Tu ești Dumnezeu
Atotcreatorul meu
Care m-a iubit mereu.

Al păcatului tumult
M-a înrobit, m-a înrobit
Însă Tu nespus de mult
M-ai iubit și M-ai iubit,
Și mă iubești, și mă iubești
Fiindcă Tu – iubire Ești,
Fiindcă Tu – iubire Ești!

Glorios și necuprins
Din veșnicie în veșnicie,
Cel ce moartea mea Ai învins
Și m-ai scos din josnicie
Să mă faci un neînvins
Purtător de „Apă vie”
Glorie și mărire Ție!

Glorie și mărire Ție
Cel ce Ești din veșnicie
Necuprins în măreție,
Minunat până în vecie!
Și a Ta Împărăție
Proslăvită în veci să fie,
Glorie și mărire Ție!

Ioan Hapca