Pot totul în Hristos

Referințe

Filipeni 4:13

Când ești mereu în grea durere
Și toate parcă merg pe dos,
Tu ai în Carte-o mângâiere,
Proșterne-te și zi-n tăcere:
Pot totul în Isus Hristos!

Ți-e îngrădită-aici viața,
Adeseori, ești furios
Că-i prea înaltă fortăreața…
O, înspre cer ridică-ți fața
Zicând: pot totul, în Hristos!

Nu te uita că ești firavă
Iar cel din dreapta-i sănătos,
Din ceru-albastru plin de slavă,
Ascultă-o voce-așa suavă:
-Poți totul, în Isus Hristos!

Te simți fără putere-n tine
Când alți-au pasul grațios?
Nu te uita doar la ruine,
Cin’ te-a creat, știe prea bine
Că tu… poți totul în Hristos!

Chiar de aici, ești dat de-o parte
Răbdând în duhul, dureros,
Ești fiu ceresc, ai demnitate,
Te-așteaptă-n cer comori, palate…
Doar tu… poți totul în Hristos!

Asculți cu teamă când spun alții
Că-s boli, războaie, ești fricos?
Tu ai Duh Sfânt- cerești vibrații-
Vei fi ‘nălțat spre alte spații
Când spui: pot totul în Hristos!

La El, toate sunt cu putință,
E Dumnezeul credincios,
Prigoane când te amenință,
Ridică steag de biruință
Strigând: -Pot totul în Hristos!

Da, știu, te-acuză de cei din casă
Ești umilit, ții capu-n jos…
Dar într-o zi, spre-o altă viață
Puterea Duhului te ‘nalță,
Doar tu… ești totul în Hristos!

Cântă chiar și-n adânc de mare,
Aruncă-ți straiul zdrențăros,
Vine a ta eliberare
Cu nesfârșita sărbătoare
Când vei fi una cu Hristos!

Prieten drag, o, sus privirea
Tu ești un suflet prețios,
Chiar dacă doare șlefuirea,
Primești în ceruri strălucirea
Să fii asemeni Lui Hristos!

Nu-ți arde-n piept un dor de-acasă,
De-o viață-n trupul glorios?
Când Cel ce-a spus că nu te lasă
Îți pune-n păr cununa-aleasă,
Să fii… mireasa Lui Hristos!

Nu mai e mult, cu toți vom trece
Bogat, sărac, urât, frumos…
Dar cel ce pân’ la capăt duce
Cu bucurie a sa cruce
Ajunge-n brațul Lui Hristos!

Prieten care rabzi, mai rabdă,
Jertfirea ta-i cu bun miros
Fii spicul plin, cu multă roadă,
Mai trage în ogor o brazdă
Cântând: pot totul în Hristos!

Cornelia Sărac 

Învierea, ieșire din întuneric la lumină

A ieșit din întuneric la lumină
Grota-ntunecată n-a putut să-L țină
S-a-ntâmplat cum au declarat profeții
A-nviat la ora dintâi a dimineții.

Trei zile și trei nopți fără suflare
Semnele morții erau foarte clare
Putrezirea era pe cale să-nceapă
Cum de n-au făcut mai adâncă groapă?

Au fost Marii Preoți cu mari proiecte
De-a-nlătura ce numeau ei “secte”
Să rămână doar cea tradițională
Cu legi fără de viață și multă fală.

Divina putere n-o cunoșteau
Revelații din Cer, desigur, n-aveau
Și L-au interogat pregătindu-i mormântul
Dar El a păstrat, credincios, Legământul.

Omorând-L pe cruce L-au îngropat
În mormânt cu uriașă piatră-ncuiat
Și-au crezut c-au înfăptuit dreptate
Dându-i, “generoși”, o groaznică moarte.

Deodată s-a coborăt forța-nvierii
Să-nlăture starea sumbr-a tăcerii
Și Omul durerii a ieșit la lumină
S-aducă sărbătoare la toți ce se-nchină.

A ieșit învingând moartea hidoasă
Omenirea la El să fie atrasă
Și iar s-a dovedit Cine tronează
Și Cine asupra planetei veghează.

A-nviat dovedind că puterea umană
Oricât s-ar arăta de vicleană
Nu poate sta împotriva dumnezeirii
Și nu poate anula efectul iubirii.

A ieșit din întuneric la lumină
Să aibă părtășie cu noi la Cină
Să-nvieze-n noi ce s-a ofilit
Amarul tristei vieți să fie-ndulcit.

Rostind “Întrupare” și-apoi “Înviere”
Știm că speranța noastră nu piere
Învăluiți în căldura dragostei divine
Stăm cu Cel ce ne-ndrumă și ne susține.

George Cornici

E viu, trăiește-n noi

E viu! Trăiește-noi!
Simțim sfânta-i suflare
În cântec și-n nevoi
Și-n dulcea sărbătoare.

E viu! S-a arătat
Și încă se arată
La cei ce s-au predat
Și-au inima curată.

E viu! Se știe clar
A biruit mormântul
Ne este Scut și Far
Să-nsuflețim avântul.

Vestim la mulți: E viu!
E zi de celebrare
Dumnezeiescul Fiu
Ne-a dat descătușare.

E viu! E bucurie
Învinsă e și moartea
Să fim, deci, mărturie
Cum ne îndrumă Cartea.

Primit-am înfiere
E viu și e prezent
Slăvita Înviere
Ne dă un tratament.

Ne vede, ne aude
E viu! E-adevărat
Veniți, El nu exclude
Pe nimeni, niciodat’!

Cuvântul Lui pătrunde
În sufletul deschis
E viu! El nu se-ascunde
Ne dă ce ne-a promis.

George Cornici

Ai murit și pentru mine

Ai murit și pentru mine
Pentru cel mai păcătos
Glorie Ți se cuvine
Sfânta-Ți jertfă mă susține
Și mă face credincios.

Mi-ai văzut nevrednicia
Și trăirea făr-un rost
O, Isuse, drag Mesia
Mare Ți-a fost agonia
Mi-ai dat harul fără cost.

Azi, înțelegând iubirea
(Prin durere dovedită)
Știu precis că fericirea
Soră e cu Nemurirea,
Cu starea neprihănită.

Din rănile-n carne vie
Se revarsă vindecări
Că iertare mi-ai dat mie
E spre-a bea din Apa vie
Să înving în încercări.

Și pentru mine ai răbdat
Torturi sfâșietoare
Și astfel m-ai încredințat
Că-n Slava Ta voi fi luat
Unde-i eternă sărbătoare.

Și pentru mine Te-au străpuns
Piroanele pe lemn de-ocară
Și astfel am primit răspuns
Sfânta-Ți iertare m-a pătruns
Și-mi face viața Primăvară.

Îți mulțumesc! Îți mulțumesc!
Pentru iubirea-Ți jertfitoare
Vreau în credință să sporesc
Să Te urmez, să Te slujesc
Cu zel și sfântă consacrare.

George Cornici

Jertfa n-a fost în zadar

Jertfa n-a fost în zadar
Se văd, și azi, rezultate
Ce s-a-ntâmplat la Calvar
A deschis ușa spre har,
Spre cereasca demnitate.

Jertfa n-a fost fără chin
La culme a fost tortura
Dar rănile-i ne susțin,
Poartă caracter divin
Cum afirmă, clar, Scriptura.

Plan în Slavă conceput
Jertfa Fiului la cruce
Să salveze a putut
În prezent(ca și-n trecut)
Vindecare ne aduce.

Nu a fost o întâmplare
Ci-a fost sângele vărsat
Să creeze împăcare,
Să-ndemne la adorare
Pentru Cel crucificat.

Rodul sfintei suferințe
Azi se vede-atât de clar,
Se vede în biruințe
Și-n dumnezeiești dorințe
Spre Acel ce-a fost Tâmplar.

Brațe-ntinse, pironite
Ne invită și-azi la El
S-avem viețile-mplinite
Prin mesaje răspândite,
Prin răspunsul la Apel.

O, ce taină! Ce lucrare!
Cerul s-a-ngrijit de noi
Ne-a adus răscumpărare
Și-o eternă sărbătoare
Fără grijuri sau nevoi.

Jertfa n-a fost în zadar
Milioane, milioane
Acceptat-au sfântul dar
Cu originea-n Calvar
Și la crucea cu piroane.

Ce-a urmat? Răscumpărare,
Adorare și cântări
Cine crede parte are
De comori și perle rare
Și de binecuvântări.

 George Cornici 

Aripile Vulturului

„Aţi auzit ce am făcut Egiptului
şi cum v-am purtat pe aripi de vultur
şi v-am adus aici la Mine.“ (Exod 19.4)

De-am avea noi ochi să vadă
Şi o inimă să creadă,
Am simţi în piept chemarea
Când trecu Israel Marea
Roşie, primind salvarea.

De-am avea noi Duh din Domnul
Care să ne-alunge somnul,
Am vedea cum se despică
Marea Roşie de frică
Iar Israel se ridică.

Dacă n-am avea o ceaţă
Peste ochi lipsiţi de viaţă,
Am vedea cum Creatorul
Şi-a purtat pe-aripi poporul
Şi-n pustiu le-a dat izvorul.

De ne-ar arde-n piept, curată,
Inima ca niciodată,
Am vedea toţi bucuria
Celor ce-au lăsat robia
Şi-au primit Împărăţia.

De-am avea priviri atente
Şi trăiri efervescente,
L-am vedea pe Domnul Sfântul
Cel ce-a îngrozit pământul
Când făcu să sufle vântul,

Să despice-n două marea
Pentru-ai Săi croind cărarea.
Egiptenii se-necară
Şi-au ieşit din lume-afară
Pentru viaţa cea amară.

Minte de-am avea destulă,
Liberă de orice hulă,
Am primi făgăduinţa
Care pune-n piept credinţa
Transformându-ne fiinţa.

Dumnezeu oferă pace
Prin Cuvânt, prin tot ce face.
Poţi avea acum deplină
Toată-ncrederea senină
În eterna Sa Lumină.

De-am avea timp a-nţelege
Duhul Sfânt din Noua Lege,
L-am primi în viaţa noastră
Ca pe-o pasăre măiastră,
Sol din zarea cea albastră.

De-am avea preţ pentru toate
Simţămintele curate,
Am primi Cuvântul vieţii
Care l-au vestit profeţii
Chiar din zorii tinereţii.

De eşti tânăr, plin de viaţă,
Cu credinţa îndrăzneaţă,
Pe aripi de vultur mare
Te va duce-n sărbătoare
Domnul prin a Sa-ndurare.

De-am avea noi ochi să-L vadă,
Toţi L-am aştepta în stradă,
În câmpie sau pe munte,
Juni sau tâmplele cărunte
Gata Iadul să-l înfrunte.

Vino, Doamne, mai degrabă!
Scapă-ne de-a lumii gloabă!
Să înceapă Nunta mare
Unde vrem cu mic şi mare,
În cea mai frumoasă Casă
Toţi în Cer să-Ţi fim Mireasă.

Corneliu Livanu  

În vremuri de frământare

În vremuri de frământare
Cine-i Turnul de scăpare?
Cel ce-i viu și-i cel mai tare.

Nu-s motive pentru frică
EL din valuri ne ridică
Planul răului îl strică.

Nu ne lasă în pierzare
Când vin oștile barbare
EL e Turnul de scăpare.

Când război se desfășoară
Soarta noastră nu-i ușoară
Îngeri mulți ne înconjoară.

Vin soldați să ne omoare
Dar în El e apărare
Pentru pașii pe cărare.

De cădem de șapte ori
EL ne ia de subsuori
Spre a fi biruitori.

Deznădejdea nu e bună
Când mulți vin să ne răpună
Vine Tatăl și ne-adună.

Plin e Turnul de scăpare
Cu-acei cu credință tare
Căci trăiesc în sărbătoare.

Se revarsă o putere
Când supremă-i o durere
EL ne-aduce mângâiere.

E clar: sunt vremuri grele
Cu bune și cu rele
Dar noi privim spre stele.

Ce iubire jertfitoare
EL e Turnul de scăpare
În necaz și-n încercare.

George Cornici

Schimbare radicală

TRECUTUL

Am fost târât pe drumul
Ce duce în neant
Mă înecase fumul
Din mediul aberant.

Credeam c-așa e bine
Petreceri s-am din plin
Să nu cunosc rușine,
Să n-am etern destin.

Mi se spunea că harul
Mă vrea și să-l accept
Dar mi-era plin paharul
De un lumesc concept.

Mergeam în locuri unde
Se veseleau cu vin
Și-n câteva secunde
Viața mi-era chin.

Mă invitau la Templu
Și eu râdeam de ei
Și n-am fost un exemplu
Voiam alți dumnezei.

Voiam distracții multe,
Sfidam pe Dumnezeu
Și îmi plăcea insulte
Să răspândesc mereu.

Așa mi-a fost trăirea
Lipsită de Cuvânt
Mă cucerise firea
Și goana după vânt.

PREZENTUL

Azi viața mi-este plină
De bucurii cerești
M-atinge o Lumină
Cu stări dumnezeiești.

Schimbare radicală
Am acceptat prin har
S-a vindecat o boală
De infernal coșmar.

Nu mai hrănesc mândria
Ci o arunc în vid
Nu-mi place teoria
Cu conținut perfid.

Mi-e inima legată
De-al meu Mântuitor
A fost descătușată
În beznă nu cobor.

Cu hrană sufletească
Hrănesc ființa mea
Și-i gata să primească
Ce Fiul vrea să dea.

Necazurile toate
Cu El le-mpart pe drum
Mi-a dat o demnitate
Cu un divin parfum.

Nu mai privesc în urmă
La stărea mea de-atunci
Ci merg cu sfânta turmă
Cântând prin văi și lunci.

A fost o dezlegare
Dintr-un vacarm lumesc
Și azi e-o sărbătoare
Ce tare o iubesc.

George Cornici

Alegerea

În miezul unei veri frumoase,
Ca toate verile la noi,
Un mândru codru de foioase
Stătea cu crengile vâlvoi.

Că s-au gândit acești copaci
La lucru mare, și anume,
Să aibă codrul un cârmaci,
Cum au mai toți pe astă lume.

— Eu cred, vorbi un pui de pin
Din cei prezenți mai temperat,
Că hai să mai gândim puțin,
Să fim cu… trunchiul împăcat.

De ce am vrea o guvernare,
Nu sunt copaci bătrâni pe-aici?
N-avem la dânșii îndrumare
De când suntem arbori pitici?

Să fim ce-am fost dintotdeauna:
Smeriți, cu cuget împăcat
Și vom învinge și furtuna,
Și alte valuri ce se-abat.

De-a lungul vieții am trecut
Prin vremuri albe, negre, sure,
Așa cum Dumnezeu ne-a vrut –
Să fim copaci într-o pădure.

— Amice, taci că n-ai habar!
Îi spuse-un plop, cu glas acid;
Tu ești așa, minoritar,
Ca și vecinul tău, molid.

Și tu, și bradul, și molidul
Duceți-vă la munte, sus,
Poate-l găsiți pe individul
Ce-n casa noastră v-a adus.

— Am deviat de la subiect,
A luat cuvântul un castan;
De nu vom dovedi respect,
Mai trece-n vorbe încă-un an.

Dorința tuturor se știe
De-un an sau doi, sau mai ‘nainte;
Dar întrebarea-i: cin’ să fie
Pădurii noastre președinte?

— Eu am văzut pe cineva
Vorbi, de lângă dânsul, fagul;
E mic, cam cât o rămurea,
Dar chipeș, de-a mai mare dragul.

Se odihnea pe un morman
De frunze și de crengi uscate;
Nu i-am vorbit, dormea buștean
Înconjurat de patru cioate.

De vreți pe cineva voinic,
Atuncea nu-i de ajutor,
El are trup de lemn, dar mic
Și-un fel de cap strălucitor.

— Ce spui, măi frate, are trup?
A luat cuvântul un gorun,
Tu poate c-ai văzut un lup
Și ăsta nu e șef prea bun.

— Tu râzi, gorune, mintenaș,
Răspunse fagul, dar și-așa,
Nu ești mistreț, nici iepuraș
Și n-ai de lup a te speria.

Acel pe care l-am văzut
Nu știu de are trup ori coadă…
Dar e ceva din lemn făcut,
Poate de nuc, dintr-o livadă.

Nu e ca noi, dar ce contează?
Și are-n plus ceva de preț,
Ceva ce-n soare scânteiază
Și-l face tare îndrăzneț.

Și dacă-i armă sau podoabă
E evident că n-am aflat;
Dar mi-a părut a fi de treabă,
Nu cred să umble înarmat.

Și cred c-ar vrea cârmaci să fie,
De-om vrea și noi – că pe oriunde
De-i spui la unul de șefie,
Numai de voturi nu se-ascunde.

— Deci, fără multă tevatură,
Căci fagul ne-a văzut destinul!
Au spus trei carpeni buni de gură.
Și iar a luat cuvântul pinul:

— Măi carpeni buni, observ că-ntreaga
Pădure chiar îl crede sfânt;
Dar de greșim? Ne luăm desaga
Și ne pornim spre alt pământ?

Acest ceva n-are tulpină!
Iar dacă totuși înfrunzește,
Cum credeți oare c-o să-și țină
Atâtea crengi care vor crește?

Aflăm că are strălucire,
Că-i ascuțit și că-i frumos;
Dar noi de-aici, din înălțime,
Vom ști ce face-acolo, jos?

Eu zic că la așa lucrare
Să ne rugăm pentru un semn,
Că asta nu-i asemănare –
O coadă sau un trup de lemn…

— Ajunge, pinule, acum
Vorbește un stejar bătrân,
Cu vorba multă stai în drum
Sau stai cu… ramurile-n sân.

Așa că lasă-ne cu sfatul,
Iar eu acum așa socot:
Să anunțăm și candidatul
Și să-i chemăm pe toți la vot.

***
Sub norii albi și groși de scamă
Pădurea-ncepe o poveste
Cu zvon de frunze care cheamă,
Cu crengi subțiri ce dau de veste.

— Votați, se cere unitate,
E timpul ca să progresăm!
Și-un vuiet verdele-l străbate:
— Am înțeles cu toți! Votăm!

A doua zi e sărbătoare
Și, fie tânăr sau bătrân,
Copacii jură închinare
În fața noului stăpân.
Căci, hotărându-și viitorul,
Pădurea a ales toporul.

Viorica Mariniuc  

Mântuitorul meu iubit

Mântuitorul meu iubit
Spre Tine-înalț privirea
Când sufletul îmi e mâhnit
Știind că Tu ai biruit
Te rog dă-mi Harul potrivit
Să pot rămâne neclintit
Să nu mă pierd cu firea.

Să pot purta, Stăpân Ceresc,
Sămânța Ta în mine
Când buruieni mă năpădesc
Și-atâția spini mă necăjesc
Ajută-mă mereu să cresc
Și dă-mi putere să rodesc
Așa cum se cuvine.

Să pot aduce rod bogat
Te rog dă-mi ajutorul
Pământul e așa uscat
Iar fără Tine-s diperat
Gândindu-mă la secerat
Din nou doresc să fiu udat
Trimite Doamne norul.

Să pot ca să devin prin Har
Un spic umil ce crește
Un lut în mâna-Ți de Olar
O jertfă pusă pe altar
O candelă cu Sfâtul jar
Un păcătos salvat prin Har
Ce-ntruna Te iubește.

Să nu dau aurul pe-un scrum
Știind a lui valoare
Nici încercări când vin duium
Și nici al lumii fals parfum
Să nu m-abată nicidecum
De pe-al Împărăției drum
Spre veșnica pierzare.

O licărire-n infinit
E viața mea întregă
Când Doamne Tu m-Ai plăsmuit
M-ai cunoscut și m-ai iubit
Și-un dor în mine-ai plămădit
Care crescând necontenit
De Tine mă tot leagă.

Prin lumea care zi de zi
Se-ndreptă spre ruine
Oricâte mă vor încolți
Din drum eu nu mă voi opri
Căci îmi doresc să pot păzi
Isuse-n în fiecare zi
Cuvântul de la Tine.

Curând, când Vei veni pe nori
Cu Slava Ta cea mare
În clipa când Ai să cobori
Umplând văzduhul de splendori
Doresc să pot zbura spre nori
Cu-ai Tăi iubiți învingători
Spre marea Sărbătoare.

Și-apoi în Raiul fericit
Vor fi splendori divine
Necazul va avea sfârșit
Cînd vom uita ce-am suferit
Și vom trăi în infinit
Iar eu voi fi pe veci uimit
Când fi-voi lângă Tine.

Daniel Hozan