Înălțarea Domnului

De multe ori în patru zeci de zile
Mântuitorul după ce-înviase,
Să le-ntărească fințele fragile
Facându-le puternice, stabile,
La ucenicii Lui se arătase

Făcând să ardă-n inima lor dorul
Le-a dat dovezi, le-a arătat în față
Că El e Unsul și Mântuitorul
Cerescul Fiu și Răscumpărătorul
Că jertfa Lui aduce lumii viață.

Spunându-le să nu se depărteze
Ci împreună întru-n gând sublim
Să-aștepte, să se roage, să vegheze
Și-a Lui cuvinte-n inimi să păstreze
Și să rămână în Ierusalim.

Acolo vor primi făgăduința
Promisiunea Duhului de sus
Care va transforma complet ființa
Pecetluind și întărind credința
Puterea cea trimisă de Isus.

Spunându-le cum vor pleca în lume
Și vor fi martori plini de Duhul Sfânt
Cum ei pe mulți spre Cer o să-i îndrume
Vestind salvarea în Preasfântu-I Nume
Ducând credința pe întreg pământ.

Și cum stăteau sorbind învățătura
El mâna peste ei și-a ridicat
Și parcă s-a oprit din mers natura
Când El, Mesia î-și deschise gura
Și El pe-ai Săi i-a binecuvantat.

Ce Sfânt fior simțit-a fiecare
Ce clipe ireale și sublime
Deplin pătrunși de-o Sfântă cercetare
Tot muntele era în sărbătoare
Și-un nor se coborâ din înălțime.

Ei Îl priveau cu drag dar dintr-o dată
Ce taină, ce mister ne nepătruns
Privirea lor normală și curată
Îl pierde din vedere dintr-o dată
Căci norul L-a cuprins și L-a ascuns.

Și cum stăteau cu fața ridicată
Cu ochii înspre ceruri pironiți
De sus, din zarea ‘naltă și curată
Doi îngeri li se-arată dintr-o dată
Zicîndu-le: ” de ce priviți uimiți?”

”Acest Isus, ce tocmai se-nălțase
El ne-a trimis spre a vă linști
Să v-amintim ce El vă învățase:
Din Slăvile Divine și frumoase
Precum s-a dus. . așa va reveni!”

Iar ucenicii plini de bucurie
Au dus această veste-n lung și-n lat
Având în suflet o nădejde vie
Încredințați spuneau la toți să știe:
” Isus, Mântuitorul s-a-înălțat!”

Isus acum e-n Slavă și-n Lumină
Și stă la dreapta Tatălui Slăvit
În fața Lui toți îngerii se-nchină
Împodobit de-o glorie deplină
Precum Ioan in Patmos L-a zărit.

La fel Ștefan, martirul fără pată
Pe tron la drepta L-a văzut șezând. .
Curând în lumea noastră zbuciumată
Precum Te-ai dus Tu vei veni odată
O, vino scump Isuse mai curând!

Te-ai înălțat lăsându-ne doar dorul
De-aceea-n rugăciune te chemăm
Cum caută cerbul însetat izvorul
Dorim din nou să se coboare norul
Dar până-n ziua-aceea. . Te-așteptăm.

Te așteptăm ca zorii dimineața
Și-al nostru suflet strigă: Maranata!
Dar până-n ziua când dispare ceața
Și-Ți vom privi în realitate fața
Ne-ajută să veghem. . și să fim gata!

Daniel Hozan

În strai nou de sărbătoare!

În strai nou de sărbătoare
Cetatea e îmbrăcată,
Domnu aici, o să coboare
Prin mulțimea adunată.

Pe un măgăruș călare
De ai Săi ucenici, urmat
Privește departe, în zare
De toți este așteptat.

Dar ochii Lui lăcrimează
Știe tot ce va urma
Și se gândește cu groază
La cei care-L vor trăda.

Astăzi cu drag Îl primesc
Straiele pe jos și-au pus
Numele Lui preamăresc
Strigând, slavă lui Isus!

Ramuri de finic toți au
Cu flori este întâmpinat
Slavă și mărire-I dau
Și Îl numesc Împărat.

Isus trece prin mulțime
De milă este cuprins
Îi vede, îi știe bine,
Le vede dorul nestins.

Dar știe ce va urma
După atâta bucurie
Toți vor cere moartea Sa
Plini de rău și de mânie.

Astăzi însă-i sărbătoare
Ci dragoste Îl doresc
Ei vor să Îi dea închinare
Să-I spună că Îl iubesc.

Doar Isus e Salvatorul
Pentru oameni a venit
Doar El e Mântuitorul
Pe cruce va fi jertfit.

Răsună cetatea sfântă
Căci e mare sărbătoare
Toți Îl slăvesc și Îi cântă
Îl primesc cu osanale!

Florenta Sarmasan

Tratament, da, există…

Tratament, da, există
Să spele orice păcat
Dar nu-n teoria marxistă
Ci-n Cel din morți înviat.

Veniți, luați; e gratis!
Pierdeți dac-amânați
E chiar din Slavă trimis
Veți fi îndată salvați.

L-au luat milioane
Predându-se benevol
Părăsit-au icoane
Cerul să aibă control.

Fără el nu-i posibil
Să fiți vindecați total
Păcatu-i ceva teribil
E pentru suflet mortal.

Veți simți altă stare
Noi sentimente, cerești
Veți gusta sărbătoare,
Bucurii sufletești.

E Medicul cel mai bun
De-L chemați nu refuză
Și încă vreau să mai spun:
El tratează, n-acuză.

Lăsându-vă tratați de El
Vina-i luată-n pustie
Viitorul e în Betel
Cu Cel ce toate le știe.

Cu zâmbet v-așteaptă. Veniți!
Veniți la ape de-odihnă
Veți fi bine primiți
Veți sta cu-n Rege la Cină.

Tratament, da, există
Să spele orice păcat
Dar nu-n teoria marxistă
Ci-n Cel din morți înviat.

George Cornici

Bucurați-vă în stil dumnezeiesc

Bucurați-vă în stil dumnezeiesc
Azi celebrăm măreața sărbătoare
Iar profeția și-mplinirea se-ntâlnesc
Planeta a scăpat de sub teroare.

Dați la o parte frământări cotidiene
Doar exaltare sufletul să dea
Să fie doar manifestări nepământene
C-acestea pot în Paradis să stea.

Spre slava Pruncului Profet cântați
S-audă toți confrații și vecinii
Pentru eternitate fost-ați destinați
Chiar dacă azi vă deranjează spinii.

Ce misiune și ce plan măreț!
Doar Fiul putea să le-mplinească
Venit-a să învingă planul hrăpăreț
Capul nimicitorului să îl zdrobească.

Sosirea Lui a răspândit Lumină
Să poată toți distinge-ngustul drum
Și-acces la-mpărăție să poată să obțină,
Să nu confunde aurul cu lut și scrum.

‘Nălțați din suflet melodii sublime
Întreg lăuntrul să fie în extaz
Ființa voastră mulțumire să exprime
Pruncul născut e un Războinic Viteaz.

Pretutindeni răspândiți vestea-ntrupării
Cei ce nu știu să afle cum a fost,
Cum pot fi îmbrăcați în haina-ncredințării
Să-și afle doar în Fiul Omului un rost.

Bucurați-vă în stil dumnezeiesc
Azi celebrăm măreața sărbătoare
Iar profeția și-mplinirea se-ntâlnesc
Planeta a scăpat de sub teroare.

George Cornici

Umbrele sfârşitului

Se-aştern tăcute umbre peste lume,
E parcă mai apăsător văzduhul,
Boleşte de o boală fără nume:
În cei aleşi, încet, se stinge duhul.

Se-adună norii alungând seninul,
Au amuţit ‎cântările şi râsul,
Cosorul morţii a-nmulţit suspinul,
E cernerea şi-al rândurilor strânsul.

Şi suflă vântul rece-al dezbinării
‎C-a îngheţat şi focul în cămine,
Stau ferecate porţile-nchinării,
Începe vânătoarea de hermine…

Furtuni mai înteţite ‎se porniră
Să smulgă fără milă rodul ‎dulce,
Din rădăcină crezul îl urniră,
De s-ar putea chiar la pământ să-l culce…

‎Nenorociri cumplite s-or abate
Peste-acest neam ce schimbă rău-n bine,
Dar peste vremi chemarea Lui răzbate:
“Voi, cei împovăraţi, veniţi la Mine!

‎Eu sufletului dau tămăduire
Şi bat la uşi, dar nu forţez zăvorul,
Mai este încă har de mântuire‎,
Alegeţi Viaţa, Calea şi-Adevărul!

Curând, cei mulţi, vor crede o minciună
Şi înşelarea lor va fi grozavă,
Dar vouă v-a fost dată Vestea Bună,
Vă scuturaţi de-al lumii praf, de pleavă!

Vă ridicaţi privirea-n aşteptare,
Fiţi sfinţi, e-atât de-aproape revenirea,
Curând va-ncepe Marea Sărbătoare,
Aleşii Mei, vă împliniţi menirea!

Chiar dacă se-aştern umbre peste lume,
În voi să nu se tulbure seninul!
Nu vă-nspăimânte nici urgii, nici ciume,
Vă bucurați c-a înfrunzit smochinul!”

Olivia Pocol

În afara planului divin

În afara planului divin,
Am fi ca frunze zburătoare
Purtate de un vânt meschin
Spre zone pline cu teroare…

Și-am fi purtați în spații reci
(Fārā cālduri din veșnicie)
Ne-ar ataca mereu berbeci,
De urā și nevrednicie.

Neimplicându-l în lucrāri,
De fapt, ar fi o nebunie,
Ar fi în faliment intrāri,
Ar fi numai ceremonie.

În afara planului ceresc
E rāzvrātire și sfidare
La tot ce e dumnezeiesc:
E cea mai joasā degradare.

“Și noi putem sā reușim
În faptele cotidiene”
Așa spun mulți cu glas sublim
Cuprinși în patimi și în lene.

O, dac-ar ști ce împliniri
Gāsesc în faptul aplicārii!
Ar semāna neprihāniri
Pe-ogorul sfânt al închinārii.

Și dac-ar ști cā pot trăi
Înalte stāri de satisfacții
Imediat s-ar pocăi
Și ar avea spre Rai atracții.

Zece porunci; doar zece sunt
Și n-au mai vrut sā le-afișeze
Iar rezultatul este ciunt
Având și cârje, și proteze.

De ce planeta s-a aprins
De largul foc al rāzvrātirii?
E cā, în muritori s-a stins
Un sacru dor al nemuririi.

L-au scos pe Dumnezeu din școli
Înlocuindu-L cu mamona
Și e invazie de soli
Ce și-au expus mai sus icoana.

Cā-s înțelepți ei se fālesc
Dar ce le spune sfânta Carte?
Nebunii-n țarā se-nmulțesc
Și vor avea de flācāri parte.

Ne întrebām de ce-s nebuni?
De ce pācatul nu îi doare?
De ce nu vor cerești cununi?
Ei vor plācerea trecātoare.

Nimic nu vor din Paradis
Din viața lor, exclus e Cerul
Că n-au crezut în ce e scris
Și-au deformat și caracterul.

Noian și munți de-mpotrivire
E opera ce-o construiesc
Dar cum va fi a lor privire
Văzând cum demoni îi muncesc?

Nicicând sā nu ne-aventurām
În spații fārā de Luminā
Ci pe Hristos sā-L onorām
Și-n veci sā stām cu El la Cinā.

Nici prin gând să nu ne treacă
Să pășim în alt hotar
Credincioșia să ne crească
Că-i cel mai scump mărgăritar.

Doar împlinind ce El ne-a spus
Cu pasiune și ardoare
Vom fi în viața fār-apus
La o eternă sărbătoare.

George Cornici

Evenimente-mi vin în gând

Evenimente-mi vin în gând
De-atâtea ori în pribegie
Când m-a scăpat Pâstorul blând
Pe fond de sfântă melodie.

Hățișul lumii m-a-ncurcat
Dar am primit clarificare
Căci Veghetorul m-a luat
Scoțându-mă din încercare.

Să mă atragă-n cursa lor
Au încercat și mai încearcă
Cu tonul lor provocator
Dar iată-mă, din nou, în barcă…

Și iată, merg cu-avânt, spre Țel
Chiar dacă spinii mă înțeapă
S-ajung în veșnicul Betel
Să intru-n veșnica etapă.

Nu pot să nu menționez
Cum m-a atins îngrijorarea
Dar Cel pe care mă bazez
Iar mi-a adus asigurarea.

Destule-au fost alunecări,
Căderi în starea de-ntristare
Dar EL expert în vindecări,
Iar a trimis înviorare.

De slăbiciuni fiind atins
(De câte ori nici nu pot spune)
Mi-am amintit că nu-s învins
Cât timp mai cred în vreo minune.

Când loviturile-au venit
Le-a-ntâmpinat un crez fierbinte
Și-atunci mai bine le-am primit
Fără vreun murmur prin cuvinte.

Cu trudă-am adunat comori
Să le păstrez în visterie
Și am considerat valori
Doar ce-i născut din mărturie.

Cântarea m-a-nsoțit mereu
Punând în suflet relaxare
Mi-a fost tărie pe traseu
Și un îndemn spre închinare.

Dureri și plâns, și frământări,
Au fost cu mine-n bătălie
Dar au urmat eliberări
Cu multă, multă veselie.

Am stat pe Stâncă neclintit
Deși au vrut să mă doboare
Sunt de Cuvânt nedespărțit
Că-mi pune-n suflet sărbătoare.

Și-aceste sfinte amintiri
Mă leagă și mai mult de Mire
Căci El mi-aduce răsplătiri
Și mă conduce-n Nemurire.

George Cornici

Dumnezeu domnește

Dumnezeu în Cer domnește
Plin de Har și Grație
Slava Lui se oglindește
Zilnic în Creație.

De la iarba din câmpie
Până-n vârful munților
De la cuc și ciocârlie
Pân’ la peștii mărilor.

De la gâza zburătoare
Pan’ la lei și vipere
De la cea mai mică floare
La gigantul arbore.

Toate sunt sub ocrotirea
Brațelor puternice
Doamne Tu ne-arăți iubirea
Bunătății veșnice.

Căci natura Te slăvește
Cu-a ei adorație
Omu-n schimb Te părăsește
Fără motivație.

Oamenii în loc să fie
Plini de recunoaștere. .
Cea mai scumpă ființă vie
Relelor dă naștere.

Chiar primind atâta bine
Dovedesc opunere
Te nesocotesc pe Tine
Plini de nesupunere.

Căci în loc să Te slăvească
Strălucind ca stelele
Au ajuns să se urască
Făcând toate relele.

Sumedenii de păcate,
Caractere josnice
Îmbibate-n răutate
De putere dornice.

Amăgiti de faima lumii
Trecatoarea grație
Chiar știind că rostul humii
Este putrefacție.

Pentru-a lumii artificii
Slabe și vremelnice
Trecătoare beneficii
Să pierzi haruri veșnice?

Slava lumii-i trecătoare
Trece ca și sunetul
Cu ce poți să cumperi oare
De ți-ai pierde sufletul?

Dar în lumea agitată
Ce mereu se năruie
Cu iubire Sfântul Tată
Harul Său ni-l dăruie.

Căci iubirea-I jertfitoare
E așa puternică
Ne salvează din pierzare
La o viață veșnică.

Cin’ se lasă de păcate
Deși răul bântuie
Jerfa lui Isus mai poate
Încă să îl mântuie.

Dacă ieși din mersul lumii
Domnului rugându-te
Alegând în locul humii
Viața, pocăindu-te.

Zilnic Domnul ne privește
Cu considerație
Și prin har ne dăruiește
Sfântă satisfacție.

Căci în noi, la noua ființă
Dumnezeu dă naștere
Ce trăiește prin credință
Crescând în cunoaștere.

Milă și înțelepciune
El ni le atribuie
Iar când facem fapte bune
E că El contribuie.

Nu că fapta cea făcută
E de Slavă vrednică
Dar făcând-o El ne-ajută
Spre Viața Veșnică.

Prin a umbrei morții vale
Unde lumea tremură
Noi înaintăm pe cale
Pașii noștri-I numără.

Iar când Ziua Minunată
Își arată zorile
Când cu drag al nostru Tată
Își va strânge florile,

Spre Cereasca Sărbătoare
Noi din valea plângerii
Spre Isus, al nostru Soare
Vom zbura cu îngerii.

Domnul nostru stăpânește
Chiar și-n vremi potrivnice
Și în Rai ne pregătește
Locurile veșnice.

Daniel Hozan

Inimā îndureratā

Inimii îndurerate
Încā-i mai pasā cā-n Sion
S-a stins avântul spre Cetate,
Cā-i tare multā libertate
Și n-are nici un campion.

Cum s-a ajuns la trista stare?
Cum mulți s-au înrādācinat
Într-un nivel de nepāsare
Amestecat cu sārbātoare
De parcā haru-i îngropat.

Îndepārtarea de Luminā
Se manifestā zi de zi
Foarte puțini se mai închinā
Voind lucrarea s-o-ntreținā,
Sā vadā iar cā va-nverzi.

Cā dragostea e tot mai rece
E evident, e dureros
La luptā cine vrea sā plece,
Spre sacrificiu sā se-aplece,
Sā-nfrunte valul furios?

Și plânge inima… și plânge
Vāzând ce fapte se petrec
Cum dorul pentru Cer se stinge
Cum Duhul, iarāși, se respinge
Și-mbrāțișat e un eșec.

De ce-i așa? E o-ntrebare
Care aștesptā un rāspuns
De la pāstor, de la oricare
Cāci inima îndurātoare
Nicicând în colb nu s-a ascuns.

E-o inimā care se roagā
Sā fie iar înviorāri
Spre Paradis sā îi atragā
Pe cei cuprinși de scrum și plagā
Rāpuși de multe disperāri.

N-o întristați cu dezbinare
Nici cu vorbire fārā har
Cāci e cu voi în încercare
Și-aduce iar înseninare
Și dorul sfânt pentru altar.

Da-ți-i cântare și credințā
Cum niciodatā nu i-ați dat
C-așa prin multā suferințā
Veți merge cātre biruințā
În plaiul cel mai luminat.

George Cornici

Nu te supāra pe noi

Stāpâne plin de îndurare
O, nu te supāra pe noi
C-am aruncat și perle rare
Și hainele de sārbātoare
Și n-am mai vrut sā fim eroi.

De-atâtea ori pe-ngusta cale
Cinstire nu Ți-am înālțat
Ne-ai dat un așternut mai moale,
Ne-ai scos din starea cea de jale
Iar noi mereu Te-am neglijat.

În loc de rugā și cântare,
În loc de jertfā pe altar
Ne-am angrenat într-o lucrare
Ce nu implicā închinare
Și am uitat ce-nseamnā har.

Am pus de-oparte sfânta carte
Cāci idolii ne-au inundat
Și nu ne mai gândeam la moarte
S-avem de-mpārāție parte
Ne-nvinse veacul depravat.

Smeriți ne cerem azi iertare
Cā idolul numit ecran
A generat în noi o stare
De cāldicel și nepāsare
Și-am neglijat divinul plan.

Ce-am câștigat mergând la apa
Dintr-un izvor care-a secat?
Ispititorul ne-a dat sapa
Sā ne sāpām cu râvnā groapa
Sā fim în mediu-ntunecat.

Dar Tu Ți-ai arātat puterea
Ți-ai arātat și mila Ta
Ne-ai spus sā ne schimbām plācerea
Sā nu mai invitām cāderea
În viața noastrā sā mai stea.

E-atât de bine lângā Tine
Sā nu mai fim împovārați
Iubirea Ta ne mai susține
În frāmântāri și în suspine
Sā fim de Tine-ncoronați.

George Cornici