Evenimente-mi vin în gând

Evenimente-mi vin în gând
De-atâtea ori în pribegie
Când m-a scăpat Pâstorul blând
Pe fond de sfântă melodie.

Hățișul lumii m-a-ncurcat
Dar am primit clarificare
Căci Veghetorul m-a luat
Scoțându-mă din încercare.

Să mă atragă-n cursa lor
Au încercat și mai încearcă
Cu tonul lor provocator
Dar iată-mă, din nou, în barcă…

Și iată, merg cu-avânt, spre Țel
Chiar dacă spinii mă înțeapă
S-ajung în veșnicul Betel
Să intru-n veșnica etapă.

Nu pot să nu menționez
Cum m-a atins îngrijorarea
Dar Cel pe care mă bazez
Iar mi-a adus asigurarea.

Destule-au fost alunecări,
Căderi în starea de-ntristare
Dar EL expert în vindecări,
Iar a trimis înviorare.

De slăbiciuni fiind atins
(De câte ori nici nu pot spune)
Mi-am amintit că nu-s învins
Cât timp mai cred în vreo minune.

Când loviturile-au venit
Le-a-ntâmpinat un crez fierbinte
Și-atunci mai bine le-am primit
Fără vreun murmur prin cuvinte.

Cu trudă-am adunat comori
Să le păstrez în visterie
Și am considerat valori
Doar ce-i născut din mărturie.

Cântarea m-a-nsoțit mereu
Punând în suflet relaxare
Mi-a fost tărie pe traseu
Și un îndemn spre închinare.

Dureri și plâns, și frământări,
Au fost cu mine-n bătălie
Dar au urmat eliberări
Cu multă, multă veselie.

Am stat pe Stâncă neclintit
Deși au vrut să mă doboare
Sunt de Cuvânt nedespărțit
Că-mi pune-n suflet sărbătoare.

Și-aceste sfinte amintiri
Mă leagă și mai mult de Mire
Căci El mi-aduce răsplătiri
Și mă conduce-n Nemurire.

George Cornici

Dumnezeu domnește

Dumnezeu în Cer domnește
Plin de Har și Grație
Slava Lui se oglindește
Zilnic în Creație.

De la iarba din câmpie
Până-n vârful munților
De la cuc și ciocârlie
Pân’ la peștii mărilor.

De la gâza zburătoare
Pan’ la lei și vipere
De la cea mai mică floare
La gigantul arbore.

Toate sunt sub ocrotirea
Brațelor puternice
Doamne Tu ne-arăți iubirea
Bunătății veșnice.

Căci natura Te slăvește
Cu-a ei adorație
Omu-n schimb Te părăsește
Fără motivație.

Oamenii în loc să fie
Plini de recunoaștere. .
Cea mai scumpă ființă vie
Relelor dă naștere.

Chiar primind atâta bine
Dovedesc opunere
Te nesocotesc pe Tine
Plini de nesupunere.

Căci în loc să Te slăvească
Strălucind ca stelele
Au ajuns să se urască
Făcând toate relele.

Sumedenii de păcate,
Caractere josnice
Îmbibate-n răutate
De putere dornice.

Amăgiti de faima lumii
Trecatoarea grație
Chiar știind că rostul humii
Este putrefacție.

Pentru-a lumii artificii
Slabe și vremelnice
Trecătoare beneficii
Să pierzi haruri veșnice?

Slava lumii-i trecătoare
Trece ca și sunetul
Cu ce poți să cumperi oare
De ți-ai pierde sufletul?

Dar în lumea agitată
Ce mereu se năruie
Cu iubire Sfântul Tată
Harul Său ni-l dăruie.

Căci iubirea-I jertfitoare
E așa puternică
Ne salvează din pierzare
La o viață veșnică.

Cin’ se lasă de păcate
Deși răul bântuie
Jerfa lui Isus mai poate
Încă să îl mântuie.

Dacă ieși din mersul lumii
Domnului rugându-te
Alegând în locul humii
Viața, pocăindu-te.

Zilnic Domnul ne privește
Cu considerație
Și prin har ne dăruiește
Sfântă satisfacție.

Căci în noi, la noua ființă
Dumnezeu dă naștere
Ce trăiește prin credință
Crescând în cunoaștere.

Milă și înțelepciune
El ni le atribuie
Iar când facem fapte bune
E că El contribuie.

Nu că fapta cea făcută
E de Slavă vrednică
Dar făcând-o El ne-ajută
Spre Viața Veșnică.

Prin a umbrei morții vale
Unde lumea tremură
Noi înaintăm pe cale
Pașii noștri-I numără.

Iar când Ziua Minunată
Își arată zorile
Când cu drag al nostru Tată
Își va strânge florile,

Spre Cereasca Sărbătoare
Noi din valea plângerii
Spre Isus, al nostru Soare
Vom zbura cu îngerii.

Domnul nostru stăpânește
Chiar și-n vremi potrivnice
Și în Rai ne pregătește
Locurile veșnice.

Daniel Hozan

Inimā îndureratā

Inimii îndurerate
Încā-i mai pasā cā-n Sion
S-a stins avântul spre Cetate,
Cā-i tare multā libertate
Și n-are nici un campion.

Cum s-a ajuns la trista stare?
Cum mulți s-au înrādācinat
Într-un nivel de nepāsare
Amestecat cu sārbātoare
De parcā haru-i îngropat.

Îndepārtarea de Luminā
Se manifestā zi de zi
Foarte puțini se mai închinā
Voind lucrarea s-o-ntreținā,
Sā vadā iar cā va-nverzi.

Cā dragostea e tot mai rece
E evident, e dureros
La luptā cine vrea sā plece,
Spre sacrificiu sā se-aplece,
Sā-nfrunte valul furios?

Și plânge inima… și plânge
Vāzând ce fapte se petrec
Cum dorul pentru Cer se stinge
Cum Duhul, iarāși, se respinge
Și-mbrāțișat e un eșec.

De ce-i așa? E o-ntrebare
Care aștesptā un rāspuns
De la pāstor, de la oricare
Cāci inima îndurātoare
Nicicând în colb nu s-a ascuns.

E-o inimā care se roagā
Sā fie iar înviorāri
Spre Paradis sā îi atragā
Pe cei cuprinși de scrum și plagā
Rāpuși de multe disperāri.

N-o întristați cu dezbinare
Nici cu vorbire fārā har
Cāci e cu voi în încercare
Și-aduce iar înseninare
Și dorul sfânt pentru altar.

Da-ți-i cântare și credințā
Cum niciodatā nu i-ați dat
C-așa prin multā suferințā
Veți merge cātre biruințā
În plaiul cel mai luminat.

George Cornici

Nu te supāra pe noi

Stāpâne plin de îndurare
O, nu te supāra pe noi
C-am aruncat și perle rare
Și hainele de sārbātoare
Și n-am mai vrut sā fim eroi.

De-atâtea ori pe-ngusta cale
Cinstire nu Ți-am înālțat
Ne-ai dat un așternut mai moale,
Ne-ai scos din starea cea de jale
Iar noi mereu Te-am neglijat.

În loc de rugā și cântare,
În loc de jertfā pe altar
Ne-am angrenat într-o lucrare
Ce nu implicā închinare
Și am uitat ce-nseamnā har.

Am pus de-oparte sfânta carte
Cāci idolii ne-au inundat
Și nu ne mai gândeam la moarte
S-avem de-mpārāție parte
Ne-nvinse veacul depravat.

Smeriți ne cerem azi iertare
Cā idolul numit ecran
A generat în noi o stare
De cāldicel și nepāsare
Și-am neglijat divinul plan.

Ce-am câștigat mergând la apa
Dintr-un izvor care-a secat?
Ispititorul ne-a dat sapa
Sā ne sāpām cu râvnā groapa
Sā fim în mediu-ntunecat.

Dar Tu Ți-ai arātat puterea
Ți-ai arātat și mila Ta
Ne-ai spus sā ne schimbām plācerea
Sā nu mai invitām cāderea
În viața noastrā sā mai stea.

E-atât de bine lângā Tine
Sā nu mai fim împovārați
Iubirea Ta ne mai susține
În frāmântāri și în suspine
Sā fim de Tine-ncoronați.

George Cornici

A înviat Isus

Stă țintuit pe cruce, pe Golgota,
Isus Hristos și-n jurul Lui privesc
Ostași romani, aprozii și cohorta
De oameni răi, ce moartea I-o doresc.

Privind la Fiu Său, Cerescul Tată,
Și-a ‘ntors cu-amar privirea sus în Cer
Iar prin văzduh cu mintea-ntunecată
Venea râzând în hohot, Lucifer…

Fiind acum cuprins de frenezie
C-a reușit pe Domnu-a răstigni;
Dar planul Sfînt el n-avea cum să-l știe
Nici ce se va-ntîmpla a treia zi.

Acum cuprinși de-aceiași bucurie
Și-aprozi și preoți ținta și-au văzut
C-au vrut demult într-un mormânt să-L știe
C-au vrut și ei, ce Lucifer, a vrut.

Din toată trista scenă, doar tâlharul
L-a înțeles pe Domnul și-a primit
Iertarea de păcat numită: Harul
Fiind pe veci salvat și mântuit.

Isus în chinuri a strigat „- Mi-e sete!”
Și nici un srop de apă n-a primit
Ci-n schimb I-au dat oțet într-un burete
Ca-n urmă să declare: „- S-a sfârșit!”

Deși la ucenici Isus le spuse,
Deși atunci au fost încredințați,
Acum orice speranță dispăruse
Fiind dezamăgiți și-ndurerați.

Dar cînd spre-a treia zi dădură zorii
Un fulger tot văzduhul l-a brăzdat
Și leșinați căzură păzitorii
Când la mormânt, un Înger s-arătat.

Rupând pe veci a minții rațiune,
Dintr-un mormânt cu piatră ferecat,
A săvârșit cea mai de preț minune
Isus Hristos din morți a înviat!

A înviat Isus, Izvorul Vieții!
Cu moartea Lui, El moartea birui;
Luceafărul din zorii dimineții
Și Soarele ce nu va asfinți.

Cînd s-au trezit ostașii, plini de frică,
La marii preoți ei au alergat
Și tremurînd au început să zică:
-” Să știți cu toți… Hristosul… A-nviat!”

„Rabuni!” izbucni în plâns Maria –
Când pe Învățător L-a cunoscut
Cine-ar putea să spună bucuria
Ce sufletul, deodată, i-a umplut?

A înviat Isus și-i sărbătoare!
A sfărâmat și lanțuri, și peceți
Și cine crede-n El, în veci nu moare;
Isus e dătătorul noii Vieți.

A înviat Isus, și-n tot pământul
Creștinii dus-au vestea-n lung și-n lat
„De dragul nostru-a suferit mormîntul,
El S-a smerit dar Tatăl L-a’nălțat”!

El S-a ‘nălțat lăsând Mângăietorul
Prin El avem al Harului șuvoi
– Rabuni! Te dorim, ne arde dorul!
Ca într-o zi, să înviem și noi!

Daniel Hozan

Ai Înviat, Vindecătorule!

Nu oul și nici lumânarea
Îmi dau culoare și lumină,
Ci jerfta ce-a fost dăruită
De Domnul Isus în Grădină.

Nu mielul gătit la cuptor
Și nici cel mai scump sortiment,
Nu mă vor sătura vreodată
Ca al Învierii sentiment!

Tradiții sunt demult, Isuse,
Dar Tu ești Cel sărbătorit
Și n-am să pot uita vreodată
Că pentru mine-ai suferit!

Ai îndurat amar și chin
Și foarte multă umilință,
Dar nu Te-ai dat jos de pe cruce,
Ci-ai vrut să mori în suferință;

Și-a curs și sânge, au curs și lacrimi
Pe-obrazul Tău nevinovat,
Cum ai putut să mori, Isuse,
Știind c-ai fost cel mai curat?

Știu… m-ai iubit așa cum nimeni
Nu va mai fi vreodată-n stare!
Prin jerfa Ta cea sângeroasă,
Mi-ai dat și viață și iertare!

Să-Ți mulțumesc e prea puțin,
Căci nu am îndeajuns cuvinte,
Dar îți predau a mea viață
Să-i fii Stăpân de azi ‘nainte!

Mă copleșește bunătatea,
Ce zi de zi mi-ai aratat,
Iar azi exclam de bucurie,
Că Tu din morti “AI ÎNVIAT!”

Se bucură întreg Pământul!
E cea mai scumpă Sărbătoare,
Căci prin această Înviere,
Dai lumii iarăși vindecare!

Laura Neagu 

Tu ai promis!

Tu ai promis că peste orice încercare
Voi trece alăturea de Tine.
Tu ai promis că vei rămâne Același
Și când mi-e greu și când mi-e bine.

Tu ai promis că n-ai să mă lași singur
Chiar dacă toți din jur m-au părăsit.
Tu ai promis că mă vei asculta mereu
Și atunci când râd și atunci când sunt rănit.

Tu ai pormis că mână-n mână
Vom birui a focului încercare.
Tu ai promis că atunci când voi striga
Îți vei trimite barca de salvare.

Tu ai promis că orice lacrimă amară
Tu ai s-o ștergi cu minunata Ta iubire.
Tu ai promis că mă vei duce acasă
Să fiu mireasă lângă mire.

Tu ai promis că mă vei crește,
La început cu lapte și apoi bucate tari.
Tu ai promis că-n mare sărbătoare
Voi sta la masa sfetnicilor mari.

Tu ai promis că mereu îmi vei fi Tată,
Chiar dacă poate ades Te-oi supăra.
Tu ai promis că mă vei lua în brațe
Și mă vei duce, sus, în țara Ta.

Tu ai promis că peste acestea toate
Vei fi slăvit ca Domn și Rege și Împărat.
Dar eu, o scump Părinte, tot ce-am promis
Am împlinit sau am uitat?

Moldovan Rebeca 

Arată-Ți Doamne, slava Ta

Arată-Ți Doamne, slava Ta
În mijloc de-adunare
Să fie har de-a pururea
Ca-n zi de sărbătoare!

Înalță-Ți Numele mai sus
Peste orice făptură,
Să vadă toți că Tu, Isus
Domnești peste natură,

Peste ostroave, peste mări,
Ești Domn peste popoare,
Tu umpli zarea de cântări,
Căci slava Ta e mare!

Să fii Tu, Doamne preamărit
În mijloc de-adunare,
Iar eu, ca rob, supus, smerit
Să stau în ascultare.

Căci trebuie ca Tu să crești,
Tu Să-Ți conduci lucrarea,
Să lași bucate dulci, cerești,
Să saturi adunarea.

Căci doar la Tine-i untdelemn
Pentru jertfa divină…
Mai lasă Doamne și-azi un semn,
Pentru a Ta grădină!

De nu ești Tu prezent la noi,
Zadarnice sunt toate,
Suntem săraci, lipsiți și goi
Și nu-i cin’ să ne scape.

De-aceea vrem ca Duhul Tău
Părinte-al veșniciei,
Să fie proslăvit mereu
Prin roada bucuriei!

Azi vrem ca cercetarea Ta
Să intre în lucrare,
Să scuturi din noi pleava rea
Spre a Ta înălțare!

Dorim Isuse al Tău nor
Cu ploaia cea cerească
Ca să umbreasc-al Tău popor
Să-l facă să rodească.

Sub călăuza Ta din cer
Să-și schimbe astăzi starea,
Să-i scoli din morți pe cei ce pier,
S-aduci înviorarea!

Să mai reverși din harul Tău
Doar o fărămitură,
Să ne ridici, Sfânt Dumnezeu
Din moarte și din zgură.

Și să ne faci al Tău popor,
A Ta turmă aleasă,
Să ne adăpi din sfânt Izvor
În veșnica ta Casă!

Să lași ca Grâul Tău curat
Din nou să încolțească
Prin Duhul Sfânt ce n-i l-ai dat,
Iar firea pământească

Să nu mai aibă rod în noi,
Nimic să nu ne țină
Legați de lumea de nevoi,
Ci să stăm în lumină!

Sub raza Slavei din vecii,
În sfântă unitate
Zidind mai sus, cu pietre vii
A Ta sfântă Cetate!

Acesta este dorul nost’
Și-aceasta ni-e dorința,
Să fim găsiți veghind în post
Când suna-va trâmbița!

Să fim găsiți că ne silim
În tot ce este bine,
Căci vrem cu Tine să trăim
În zările senine!

Valentin Ilisoi

O strajă-n noapte

O strajă-n noapte, tu și eu
Un ”nimic”, dar ce ne spune
Să ascultăm, căci Dumnezeu
Va lucra și al Său Nume

Slăvit va fi la margini de pământ,
Slăvit și înălțat printre popoare,
Vestit, vestit va fi al Său Cuvânt
Până la Ziua cea promisă-n Sărbătoare!

O strajă-n noapte, praful cel cules
Și strâns la piept ca vii mărgăritare,
O strajă-n noapte – Iubire, neînțeles,
Un pas spre Cer, prin Jertfă și iertare.

O strajă-n noapte, vii lumini,
Steluțe, diamante-n strălucire,
Holdele sunt coapte, dar puțini
Sunt lucrătorii, ridicăm privire

Căci Domnul nostru vine și nu tace,
Va întreba: tu ce-ai făcut, ai înmulțit?
Puținul fiecărui, mult va face…
O strajă-n noapte, prin Fiul Său iubit!

Ridică tu, o, strajă-n noapte – vii altare,
Bob cu bob, perlă cu perlă în hambar
Și-n Ziua Secerișului cel Mare,
Vei sta-n picioare, în Isus, Mărețul Har!

Lidia Cojocaru 

Azi e o zi de sărbătoare

Ev. Luca 19:29-48

Azi e o zi de sărbătoare,
Ne amintim cu bucurie,
Cum Domnul a intrat smerit,
În Templul sfânt ca să se știe,
Că El în lume a venit,
Mântuitor la toți să fie!

Azi e o zi de închinare,
Naintea Domnului Hristos,
Zi de slujire jertfitoare
Și de-ascultare cu folos…
O zi de har, de cercetare,
Pentru tot omul păcătos!

Azi e o zi de îndurare,
Dacă în lume mai trăim,
E zi de sfântă îndreptare,
Încă putem să ne căim…
Prin rugăciune prin cântare,
Pe Dumnezeu să-L preamărim!

Azi e o zi de libertate,
Când poți alege cum trăiești…
Ori fugi de Dumnezeu departe,
Ori de Hristos te alipești.
Dar zilele sunt numărate,
Alege azi să te sfințești!

Azi e o zi… , dar cine știe,
De nu e ultima din viață?
Să faci ce în Scriptură scrie,
Să ai credință și speranță,
Să fii cu Domnu-n părtășie,
Și-aici și-n veșnica viață!

Teodor Groza