26 octombrie

Vă aşteptaţi la mult, şi iată că aţi avut puţin; l-aţi adus acasă, dar Eu l- am suflat. Pentru ce? Zice Domnul oştirilor. Din pricina Casei Mele, cari stă dărâmată, pe când fiecare dintre voi aleargă pentru casa lui.” Hagail:9

Sufletele zgârcite îşi limitează contribuţia la lucrare şi îndatoririle, misionare şi numesc asemenea lucruri economie. Nici nu-şi dau seama că se sărăcesc singuri. Scuza lor este că trebuie să aibă grijă de propriile familii, şi uită că neglijarea casei lui Dumnezeu e drum sigur spre ruina caselor lor. Dumnezeul nostru are metode prin care ne poate Binecuvânta dincolo de aşteptări, sau, dimpotrivă, ne poate încurca planurile în confuzie şi dezamăgire. Printr-o mişcare a mâinii Sale, El poate duce barca noastră într-un canal profitabil, sau o poate naufragia în sărăcie şi faliment. Scriptura ne învaţă că Domnul îl îmbogăţeşte pe cel darnic şi îl lasă pe zgârcit să afle ce înseamnă sărăcia.

Intr-o sferă largă de observaţie, am observat că cei mai generoşi dintre creştinii cunoscuţi de mine au fost întotdeauna fericiţi, şi au prosperat aproape întotdeauna. Am văzut pe dătătorul voios ajungând la bogăţii la care nici nu a visat, şi am văzut adesea persoanele zgârcite, lipsite de generozitate, prăbuşindu-se în sărăcie tocmai prin agoniseala prin care sperau să se îmbogăţească. Oamenii dau bacşişuri mai mari chelnerilor buni, şi la fel se întâmplă şi cu Domnul. El dă cu carul celor care dau cu baniţa. Acolo unde bogăţia nu este depozitată, Domnul transformă în mult puţinul prin mulţumirea pe care inimile sfinţite o simt, în proporţie cu credincioşia lor în zecimi şi daruri.

Egoismul priveşte întâi spre casă, dar bunătatea caută „mai întâi Împărăţia cerurilor, şi neprihănirea Sa” (Matei 6:33). În lunga noastră călătorie, egoismul înseamnă pierdere, iar bunatatea un mare câştig. Este nevoie de credinţă ca să slujeşti lui Dumnezeu cu mâinile deschise, dar El merită acest lucru. Tot ce putem să facem noi este o slabă recunoaştere a datoriilor pe care le avem faţă de bunătatea Lui!

Meditaţii C. H. Spurgeon

Anotimpurile

Domnul le-a făcut frumoase, toate pentru vremea lor,
Primăvara luminoasă cu mulţimea florilor,
Şi albinele, şi mieii, şi mulţimi de porumbei,
Zâmbetele primăverii răspândesc parfum de tei.

Uite colo pârâiaşul, limpede şi cristalin,
Care-i plin de strălucire, cu albastrul cel senin.
Codrii ca în fantezie, ramuri clătinate-n vânt,
Cântă marea simfonie, lăudând pe Tatăl Sfânt.

Colo pe o cărăruie, omul trece fericit,
Parcă-ar vrea mereu să spuie: „Doamne fii în veci slăvit!”
Şi mergând mereu-nainte, omul se uită mirat,
Primăvara cea măreaţă deodată s-a schimbat.

Grâul a crescut, e mare, roadele se pârguiesc,
Toate strălucesc sub soare, ca un rai dumnezeiesc.
Vara cu a ei căldură cheamă păsări la cântat,
Iar pe câmpuri se înnalţă tot ce noi am semănat.

Dar şi vara cea frumoasă trece ca un seceriş,
Toamna e puţin mai rece, cu-al ei bogat înveliş.
Totuşi, toamna e plăcută, cu belşuguri şi cu rod,
Când e plin de grâu hambarul, şi afară şi în pod.

Cade frunza veştejită, uite ce covor frumos!
În pădurea aurită, numai frunze vezi pe jos.
Stau pe înălţimi pleşuve, pomii clătinaţi de vânt,
Căci frunzişul lor cel falnic, odihneşte pe pământ.

Trec în grabă călătorii peste frunze rumenite,
Căci frumoasele podoabe toate sunt îngălbenite.
Strâng pe lanuri fermierii bogăţia lor aleasă,
Şi în care, în căruţe, se întorc cu ea acasă.

Şi când te mai uiţi prin vie, mai găseşti câte-un ciorchin,
Dacă cel cu bogăţie s-a gândit şi la străin.
Şi mergând mereu-nainte, mai ajungi şi prin piaţă,
Toamna-i binecuvântată cu rodirea ei măreaţă.

Apoi pune-ţi în desagă, şi întoarce-te acasă,
Cu belşuguri, frate dragă, şi aşază-te la masă.
Dar întâi îi mulţumeşte, şi în faţa Lui te-nchină,
Celui ce în veci trăieşte sus în ceruri, în lumină.

Vine iarna cu zăpadă, uite brazii aplecaţi,
Ca şi regii la paradă, ei au fost încoronaţi.
Toate dealurile-s pline cu sclipiri din alb curat,
Şi în văi şi pe coline, albul toate le-a-mbrăcat.

Pe căsuţa cu zăpadă, cad scântei şi înnegresc
Frumuseţea de paradă, care ochii o privesc.
Colo în pârâu e gheaţă, şi ia streaşină ciorchini,
Ce frumoasă! Ce măreaţă! Ce dumnezeieşti rubini!

Şi ziceau pe-atunci bătrânii: „Va fi anul roditor,
După cum vedeţi ciorchinii atârnând strălucitor.”
Noaptea-aceasta viscoleşte, cerul este plin cu nori,
Şi zăpada troieneşte peste văile cu flori.

Doamne câtă măreţie! Tu pe toate le-ai zidit
Pentru vremea lor să fie minunate la privit.
Frate, soră, şi pe tine Domnul te-a făcut frumos,
Ca şi floarea primăverii e urmaşul Lui Hristos.

Noi suntem a Lui lucrare, vară e când tu rodeşti,
Pe căldura arzătoare, tot mai sus, mai sus să creşti.
Ca şi floarea cu petale, ca şi spicele de grâu,
Să rodim Isus ne cheamă, până nu e prea târziu.

Bunătate, îndurare, roadă de la Duhul Sfânt,
Să rodească fiecare cât trăieşte pe pământ.
Dacă Domnul nu găseşte roadă în al tău smochin,
Sigur va striga: „Tăiaţi-l!” chiar de te-ai numit creştin.

Iarna pomul odihneşte, şi întreaga armonie
Care astăzi străluceşte în pădure, pe câmpie.
Şi creştinul odihneşte, toţi aceia mântuiţi,
Dar în marea primăvară noi vom fi din somn treziţi.

Vara mântuirii sfinte, nu ştim, poate ca s-a dus,
Şi curând recolta sfântă va fi adunată sus.
Oricum, să veghem pe cale, aşteptând măreaţa zi,
Căci Mântuitorul nostru, Domnul Isus va veni!

Dionisie Giuchici

Comoară în cer

Motto: 1 Timotei 6/17-19 „”Îndeamnă-i pe bogații veacului acestuia
să nu se îngâmfe și să nu își pună nădejdea în niște bogății nestatornice,
ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belșug ca să ne bucurăm
de ele.
Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogați în fapte bune, să fie darnici, gata
să simtă împreună cu alții, așa ca să-și strângă pentru vremea viitoare
drept comoară o bună temelie pentru ca să apuce adevărata viață.””
Amin!

Omul strânge pentru vremuri grele –
Și Domnul nu urăște îmbogățirea,
Că din belșug ne dă din toate cele
Dar, nu cumva să ne-alipim de ele
Și astfel, să ne pierdem mântuirea.

Noi nu putem umbla pe două drumuri
Și nici nu putem sluji la doi stăpâni,
Că orișicine-ar face aceste lucruri
Părtaș al lui Hristos nu va fi pururi,
Ci va rămâne păgân între păgâni.

Să ne amintim de tânărul bogat
Care era convins că-i credincios…
Cum a plecat de trist când a aflat
Ce lucru-i mai lipsește neapărat,
Să poată să-L urmeze pe Hristos.

Pentru avere avea o mare slăbiciune
Și auzind acel neașteptat răspuns
Sufletul i s-a umplut de-amărăciune…
Iar în Scriptură nu ni se mai spune
Ce s-a petrecut cu el și ce-a ajuns.

Dar cunoaștem ce-a zis atunci Isus –
Și în cele spuse era vădită mila,
Că este greu s-ajungă-n ceruri sus…
Ca ucenicii să priceapă El le-a spus
Acea parabola cu acul și cămila.

Oricâte bogății avea-vom adunate
În ele este pământescul semn…
Și de-am avea averi nenumărate
Vine ziua când le-am da pe toate
Pentru un strop de untdelemn.

Atunci când noi sfârși-vom alergarea
Și înaintea Lui vom sta la judecată
Vom pricepe cum ne-a fost umblarea
Și vom cunoaște care este starea
Comorii în cer, de suflet adunată.

Avem comoară în ceruri, la sfârșit?
Sau vom realiza-n cumplitul ceas
Căci în zadar, în viață ne-am trudit
Și tot ce-am strâns și am agonisit,
Pierdut în lumea asta a rămas?

Domnul a făcut o lume trecătoare
Și orice lucru pământesc e efemer…
Dar va trăi în veci de veci acela care
Ostenește pentru Domnul în lucrare
Căci el, se-îmbogățește pentru cer.

Dacă pentru Domnul ne-îmbogățim
El ne va îmbrăca cu haina mântuirii…
Și în ziua Judecății cu toții o să fim
Așezați în dreapta Lui ca să primim
Făgăduita cunună a neprihănirii.

Și pentru totdeauna noi ne vom afla –
Deși, ne tragem obârșia din țărână,
În slăvita Lui Împărăție și vom sta
Lângă cei biruitori – și vom cânta
Cu alăutele lui Dumnezeu în mână.

Ioan Vasiu 

16 Februarie

În totul si pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă.” Filipeni 4:11

Aceste cuvinte ne arată că mulţumirea nu este o înclinaţie naturală a oamenilor. Invidia, nemulţumirea şi plângerile sunt la fel de fireşti pentru om ca buruienele pentru pământ. Nu avem nevoie să semănăm spini şi pălămidă; răsar fără să ne obosim, fiindcă sunt băştinaşe. La fel, nu avem nevoie să învăţăm oamenii să se plângă; se plâng fără să li se spună nimic.

Dar lucrurile de preţ trebuie cultivate. Dacă vrem grâu, trebuie să-l semănăm şi să secerăm. Dacă vrem flori, trebuie să le plantăm şi să avem grijă de ele. Mulţumirea este una dintre florile cerului, şi dacă vrem să o avem, trebuie să o cultivăm. Nu creşte în noi de la sine. Numai firea cea nouă o poate produce şi chiar şi atunci trebuie îngrijită şi supravegheată şi cultivată prin harul Domnului care a semănat-o în noi. Pavel spune: „în totul… m-am deprins”. Această declaraţie arată că el nu ştia să fie mulţumit de la început. L-a costat durere să ajungă la marea taină a adevărului.

Fără îndoială că uneori, când îşi închipuia că învăţase deja lecţia, a căzut. Şi când, în cele din urmă, o învăţase pe deplin, şi a putut spune „m-am deprins să fiu sătul şi flămând”, era un bătrân cărunt, la marginea mormântului – un biet prizonier închis în temniţa lui Nero din Roma. Trebuie să suferim alături de Pavel şi să împărţim lanţurile cu el dacă vrem să ajungem la poziţia lui. Să nu ne imaginăm că putem fi mulţumiţi fără efort şi fără disciplină. Nu este o putere pe care să o exerciţi natural, ci o ştiinţă pe care o înveţi pe parcurs. Ştim acest lucru din experienţă. Frate, alungă cârtelile şi învaţă în continuare în Şcoala Mulţumirii.

Meditaţii C. H. Spurgeon

12 Februarie

Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Christos, tot aşa, prin Christos, avem parte de belşug de mângâiere.” 2 Corinteni 1:5

Gândeşte-te la acest raport binecuvântat. Dumnezeu are o balanţă; pe un talger, aşează încercările poporului Său; pe celălalt, mângâierile lor. Când talgerul încercărilor se goleşte, la fel se întâmplă şi cu cel al mângâierilor; de asemenea, când talgerul încercărilor este plin, cel al binecuvântărilor este la fel de greu. Când se adună nori de furtună, stâlpul de foc este mai Strălucitor. Când se apropie noaptea şi vine furtuna, Căpitanul ceresc este în mijlocul echipajului. Este o mare binecuvântare să fim necăjiţi, fiindcă atunci suntem mângâiaţi de Duhul Sfânt. Încercările fac mai mult loc mângâierilor.

Inimile mari iau naştere din încercări mari. Hârleţul încercărilor adânceşte izvorul mângâierii şi face mai mult loc pentru binecuvântare. Dumnezeu coboară în inimile noastre şi le găseşte pline. Începe să ne dărâme confortul şi să le golească, ca să facă loc harului. Cu cât este mai umil un om, cu atât mai multă mângâiere va avea, fiindcă va fi întotdeauna gata s-o primească. Un alt motiv pentru care suntem fericiţi în încercări este acela că atunci suntem cel mai aproape de Dumnezeu. Când hambarul este plin, omul poate trăi fără Dumnezeu. Când punga este plină de galbeni, trăim fără multă rugăciune. Dar când ni se iau proviziile, avem nevoie de Dumnezeu.

După ce se scot idolii, suntem gata să-L slăvim pe Iehova. „Din fundul adâncului te chem, Doamne!” (Psalmi 130:1). Nici un strigăt nu se compară cu cel care vine din vârful .muntelui — nici o rugăciune nu este mai sinceră decât cea care izvorăşte din adâncul sufletului. De aceea, încercările şi necazurile ne aduc mai aproape de Dumnezeu, şi ne fac mai fericiţi; fiindcă fericirea se află aproape de Dumnezeu. Credinciosule tulburat, nu te lăsa doborât de încercările prin care treci, fiindcă ele sunt vestitorii îndurărilor cereşti.
Să ne îndepărteze inima de Tine.

Meditaţii C. H. Spurgeon

10 Februarie

Ştiu să trăiesc în belşug.” Filipeni 4:12

Mulţi dintre cei care ştiu „să trăiască smeriţi” (Filipeni 4:12) nu au învăţat „să trăiască în belşug”. In vârful muntelui, frunţile li se înalţă şi sunt gata să cadă, Creştinul îşi neglijează profesiunea de credinţă mai degrabă în prosperitate decât în vremuri de lipsă. Este periculos să fii prosper. Crucea lipsei este o încercare mai uşoară decât topitoria prosperităţii. O, câtă lenevie şi neglijare a lucrurilor spirituale au fost aduse de bunătatea lui Dumnezeu! Totuşi asta nu trebuie să se întâmple, fiindcă apostolul Pavel a spus că el ştie cum să trăiască în belşug.

Când avea multe, ştia cum să le folosească. Harul îmbelşugat îl făcea în stare să îndure bunăstarea. Când avea încărcătura grea, avea atât de mult balast încât plutea în siguranţă. Este nevoie de ceva mai mult decât îndemânarea umană pentru a purta cu mână sigură cupa bucuriilor mortale, dar Pavel învăţase această îndemânare, fiindcă declară „pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând” (Filipeni 4:12). Să ştii să fii sătul este o lecţie divină, fiindcă şi israeliţii au fost sătui odată, şi în timp ce aveau carne între dinţi, au fost loviţi de mânia lui Dumnezeu.

Mulţi au cerut binecuvântări cu care să-şi satisfacă dorinţele inimii. Când primim prea multe binecuvântări, ni se întâmplă să avem puţin har şi prea puţină recunoştinţă pentru bunătăţile pe care le-am primit. Suntem sătui şi II uităm pe Dumnezeu. Mulţumiţi cu pământul, nu mai avem nevoie de cer. Fiţi siguri că e mai greu să ştii să fii sătul decât să fii flămând, fiindcă tendinţa naturii umane spre mândrie şi nerecunoştinţa este disperată. Aveţi grijă să vă rugaţi lui Dumnezeu să vă înveţe cum să fiţi sătui. Şi nu lăsa ca binecuvântarea Ta să ne îndepărteze inima de Tine.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Muzica atunci cand bate vantul

10 decembrie

Text: Psalmul 66:1-12

„Am trecut prin foc si prin ape : dar Tu ne-ai scos si ne-ai dat belsug .” (Psalmul 66:12)
Am citit despre un baron german care a intins paralel mai multe fire de sarma intre cele doua turnuri ale castelului . Facand lucru acesta , El a sperat sa poata construi o uriasa harpa eoliana, un instrument muzical care scoate un sunet minunat atunci cand aerul intretaie corzile ei .

La inceput nu a auzit nimic , fiindca nu batea vantul . Curand insa a inceput sa bata o briza usoara , si el a inceput sa auda muzica stinsa a harfei. Dar sunetele cele mai armonioase nu s-au auzit pana cand puternicile si vijelioase vanturi de iarna nu au izbit in fire .
Atunci o muzica glorioasa umplea spatiul dintre cele doua turnuri si valea de dedesubt. Cele mai frumoase sunete se nasteau pe timp de furtuna .

Ceva similar se poate intmpla si in viata noastra . Deseori gasim ca atunci cand furtunile necazului si ale impotriviri bat cel mai tare, benificiem cel mai mult de harul si de indurarea lui Dumnezeu . Daca aceste dificultati n-ar „lovi deloc in corzile” vietii noastre , Dumnezeu nu ar avea prilejul sa ne arate victoria pe care numai El ne-o da.

Te-ai zbatut vreodata sa intelegi de ce ti se intampla lucruri rele ? Te-ai saturat de furtunile vietii? Nu te mai zbate , ci lasa-l pe Dumnezeu Tatal nostru din ceruri , sa produca in viata ta calitati asemanatoare cu cele pe care le-a avut Domnul Isus Hristos .

Incercarile si dificultatile te pot aduce la o stare de maturitate , iar vanturile de impotrivire creeaza muzica in viata ta prin care sa-L glorifici pe Dumnezeu si care sa fie o binecuvantare pentru altii.-P.R.V.

De n-am fi cunoscut furtuna,

N-am fi stiut nici pacea niciodata

Ce ne-o da Isus intotdeauna

Si linistea pe marea zbuciumata.” – Roberts

Cei care-L binecuvanteaza pe Dumnezeu

in incercarile lor vor fi binecuvantati

de Dumnezeu prin ele.

Painea zilnica

Și-a mai trecut un an prin mine

Și-a mai trecut un an prin mine,
Cu clipe dulci, cu multe bucurii,
Dar și momente uneori străine. .
Cu lupte grele și eșecuri mii.

În toate însă a fost o Mână care
M-a ocrotit prin văi adânci mereu.
Cum să nu stau liniștită (liniștit eu) oare,
Când Cel ce mă păzește e Tatăl meu?

Prin El primit-am pace și putere,
Belșug de har cu binecuvântări.
Mi-a fost Balsam Vindecător în grea durere
Și-o Mângâiere dulce-n încercări.

Acum indiferent ce provocări m-așteaptă,
În anul care vine cu avânt,
Nu voi capitula din lupta dreaptă,
Căci mă încred în Brațul Său cel Sfânt.

Și mulțumind cu toată umilința
Pășesc încrezătoare spre-un nou hotar
Dăruindu-mă cu-ntreaga mea ființă,
Celui care face legea-n calendar.

Nu știu cum se măsoară la El timpul
Dar știu ca vrea oricând sfințirea mea,
Deci azi, și-n anul care vine
Doresc să fac doar Sfântă Voia Sa.

Anonim 

Va fi bine!

Nu v-am spus că n-o să doară
Dacă vreți să fiți cu Mine,
Sau că trupul n-o să moară,
Ci v-am spus că „Va fi bine!”

Când v-am smuls din întuneric
Și din locuri de ruine,
Când Satan urla isteric
V-am promis că va fi bine.

Nu v-am dat nădejdi deșarte
De belșug și conturi pline,
Sau că drumul nu se-mparte,
Dar v-am spus că va fi bine. ,

Când talazuri de mânie
Vor să-nghită, să domine,
Stăpânind cu viclenie,
Fiți pe pace, va fi bine!

Nu vor vrea creștini în viață,
Promovând valori creștine,
Ci creștini de suprafață.
Nu vă temeți, va fi bine!

Dacă gândul vă trădează,
Alergând pe căi străine,
Mi-l aduceți, căci contează,
Când domnesc Eu, va fi bine!

Eu Păstorul, iar voi turma,
Vom umbla printre coline,
Iar de-Mi țineți zilnic urma,
Vă asigur, va fi bine!

Și când timpu-și pierde graiul
Înghițit de zări divine,
Veți intra cu Mine-n raiul
Unde totul va fi bine!

Lucian Cazacu 

Ioan 16,33 „V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.”

Din nou sunt copil

Copil sunt acum, alerg printre flori,
Descopăr pe rând ai lumii fiori.
Păşesc pe nisip şi teama înving,
Uimire e-n toate, chiar stele ating.

Ce lungă e ziua, e timp din belşug
Şi gust bucuria, de nimeni nu fug.
Mă-ncred în ce văd şi fără să ştiu
Aduc închinare slăvind ce e viu.

Dar somnul din noapte e-adânc tulburat
De chipul văzut, de tot ce-am visat,
De omul în negru ce-aleargă în spate,
Scăpare nu am, să fug nu se poate.

A zilei plăcere şi-a nopţii durere
În timpul ce trece, le port în tăcere.
Şi-n gânduri mă-ntreb: ce este-acest eu,
De unde mă aflu, avem Dumnezeu?

Spre mine din jur, răspunsul se-ndreaptă
Prin şansă sunt toate, făcute din piatră.
Nevoia de eu, tu azi împlineşte,
Să-ţi fii dumnezeu, e tot ce lipseşte.

Ce mult a crescut tot eu-ul din mine,
Păreri sunt în jur c-arăt foarte bine.
Dar visul din noapte nicicând n-a-ncetat,
În suflet sunt prins în poveri şi păcat.

Sunt singur cu mine, tristeţi mă pătrund,
Războinice gânduri în suflet inund’
Şi totuşi, o voce îmi face chemarea
Să vin înapoi, să am împăcarea.

– Eu sunt, Cel ce Sunt, alături de tine
Şi eu-ul cel porţi, creat e de Mine,
Izvoare de viaţă la Mine găseşti,
Spre tine curg toate, te rog să primeşti.

E Vestea cea bună ce Isus îmi aduce,
Scăpare de moarte, primit-am la cruce.
Din nou sunt copil şi teama înving,
Uimit sunt de Domnul şi-acum Îl ating.

 Hurdubae Grigore