Îmi pare bine….

Îmi pare bine c-am răspuns
Chemării plină de iubire
Când Duhul Vieții m-a pătruns
Și m-a-ndrumat spre Nemurire.

Ce bine-mi pare c-am deschis
Ființa la chemarea sfântă
Acum cunosc ce-n Carte-i scris
Și spun la toți că mă încântă.

Sunt fericit c-am fost scăpat
Din negura necunoștinței
Și-n altă viață am intrat
Să-nving efectul neputinței.

Îmi pare bine c-am un rost
Să pot să mă desprind de glie
S-alerg spre-un sigur Adăpost
Când vine ger și vijelie.

Mă bucur mult că am decis
Să merg cu Fiul pe cărare
Cu El sfârșesc în Paradis,
În spațiul fără frământare.

Ce bine-mi pare bine c-am ieșit
Din întuneric la Lumină
Am fost odată prăbușit
Dar astăzi stau cu El la Cină.

Cuvântul vieții mi-este far
Și ce dulceață îmi produce!
Îmi pare bine că din har
Primesc puteri să port o cruce.

Rămân pe cale credincios
Călătorind spre o Cetate
Unde domnește glorios
Cel ce ne-a dat o demnitate.

George Cornici

10 Februarie

„Ştiu să trăiesc în belşug.” Filipeni 4:12

Mulţi dintre cei care ştiu „să trăiască smeriţi” (Filipeni 4:12) nu au învăţat „să trăiască în belşug”. In vârful muntelui, frunţile li se înalţă şi sunt gata să cadă, Creştinul îşi neglijează profesiunea de credinţă mai degrabă în prosperitate decât în vremuri de lipsă. Este periculos să fii prosper. Crucea lipsei este o încercare mai uşoară decât topitoria prosperităţii. O, câtă lenevie şi neglijare a lucrurilor spirituale au fost aduse de bunătatea lui Dumnezeu! Totuşi asta nu trebuie să se întâmple, fiindcă apostolul Pavel a spus că el ştie cum să trăiască în belşug.

Când avea multe, ştia cum să le folosească. Harul îmbelşugat îl făcea în stare să îndure bunăstarea. Când avea încărcătura grea, avea atât de mult balast încât plutea în siguranţă. Este nevoie de ceva mai mult decât îndemânarea umană pentru a purta cu mână sigură cupa bucuriilor mortale, dar Pavel învăţase această îndemânare, fiindcă declară „pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând” (Filipeni 4:12). Să ştii să fii sătul este o lecţie divină, fiindcă şi israeliţii au fost sătui odată, şi în timp ce aveau carne între dinţi, au fost loviţi de mânia lui Dumnezeu.

Mulţi au cerut binecuvântări cu care să-şi satisfacă dorinţele inimii. Când primim prea multe binecuvântări, ni se întâmplă să avem puţin har şi prea puţină recunoştinţă pentru bunătăţile pe care le-am primit. Suntem sătui şi II uităm pe Dumnezeu. Mulţumiţi cu pământul, nu mai avem nevoie de cer. Fiţi siguri că e mai greu să ştii să fii sătul decât să fii flămând, fiindcă tendinţa naturii umane spre mândrie şi nerecunoştinţa este disperată. Aveţi grijă să vă rugaţi lui Dumnezeu să vă înveţe cum să fiţi sătui. Şi nu lăsa ca binecuvântarea Ta să ne îndepărteze inima de Tine.

Meditaţii C. H. Spurgeon