O Doamne ocrotește România

Ciprian I. Bârsan

O Doamne ocrotește România
Acest ținut unde ne-ai așezat
Și nu îngădui la noi urgia
Ci fă ca mai demult cu Iosafat

Îndepărtează-acest puhoi năvalnic
Pe veci de-al nost’ meleag frumos
Și mustră orice duh obraznic
Cu Sîngele cel Sfînt al Lui Hristos

Mai lasă îngerii să ne păzească
Al țărișoarei noastre drag hotar
Și orice rău acolo să se-oprească
Căci mii de rugi se-nalță la altar

Scrie Te rog în dreptul nostru PACE
Și-orice urzeli aruncă-le-n șeol
Căci Tu, ce poruncești,se face
Și numai Tu ții toate sub control

Mai lasă liniște și armonie
Peste poporul nostru minunat
Să auzim iar cînt de ciocîrlie
Nu zăngănit de arme pe-nserat

Nu urlete și tînguiri amare
Nu lacrimi și orori de nedescris
Nu suferințe pîn’ la disperare
Ci părtășii și dor de paradis

O Doamne ia în brațe România
Și ține-o strîns de tot la pieptul Tău
Pînă se stinge ura…

Vezi articolul original 13 cuvinte mai mult

Nevăzuta bătălie

Sunt două lumi și-o mare luptă,
Dată-n văzduh nu pe pământ,
De veacuri lungi e ne-ntreruptă,
Deși dușmanu-a fost înfrânt.

Sunt duhurile răutății,
Ai slavei îngeri decăzuți
Și, până-n ziua judecății,
Ne sunt dușmanii nevăzți.

De răzvrătire pângărite,
Căpetenii mai sus de nori,
Cu ranguri ‘nalte, felurite,
De pace sunt uzurpatori.

Și-n bezna lumii tot mai mare,
„Stăpâni” cu sufletul vândut,
Ar reclădi, la vechi hotare,
„Edenul” care-a fost pierdut.

Sunt minți bolnave, -ntunecate
Ce-n nebunia lor lovesc
Necontenit, ne-nduplecate
Și ideal și vieți strivesc.

În cel rău lumea-ntreagă zace
Și e-n război cu-aleșii sfinți,
Nu, nu va fi-ntre oameni pace
Cât Iude încă vor arginți.

E-o nevăzută bătălie,
Dată-n văzduh nu pe pământ,
Dar cei ce au credința vie
Vedea-vor pe vrăjmaș înfrânt.

„Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cerești.” Efeseni 6:12

Olivia Pocol

27 Februarie

„Pentru că zici: „Domnul este locul meu de adăpost” şi faci din Cel Prea înalt turnul tău de scăpare.” Psalmi 91:9

Israeliţii în pustie erau totdeauna expuşi schimbărilor. Ori de câte ori stâlpul de foc se oprea, corturile erau instalate. Dar a doua zi, înainte ca soarele dimineţii să răsară, trompeta suna, chivotul pornea din nou, iar stâlpul de nor indica drumul printre strâmtorile înguste ale munţilor, peste dealuri şi de-a lungul drumurilor aride ale deşertului. Când se opreau, de-abia apucau să-şi tragă sufletul că auzeau din nou îndemnul „înainte! Nu e timp de odihnă; trebuie să înaintăm spre Canaan”. Niciodată nu stăteau mult în acelaşi loc. Nici chiar izvoarele şi palmierii nu-i puteau ţine în loc, deoarece aveau un adăpost puternic în Domnul.

Stâlpul Lui de nor le era umbră ziua, iar noaptea, flacăra lui era căldura căminelor lor. Ei trebuiau să Meargă înainte din loc în loc, mutându-se continuu, neavând timp să se acomodeze şi să spună „Acum suntem în siguranţă; ne vom stabili în acest loc.” „Până acum”, a zis Moise, „deşi ne mutăm dintr-un loc în altul, Doamne, Tu ai ‘fost locul nostru de adăpost din neam în neam’ (Psalmi 90:1).” Creştinul ştie că Dumnezeu nu este schimbător. Astăzi bogat, mâine sărac, astăzi bolnav, mâine sănătos, astăzi bucuros, mâine întristat, dar relaţia lui cu Dumnezeu este aceeaşi în fiecare zi.

Dacă El m-a iubit Ieri, mă iubeşte cu siguranţă şi astăzi. Turnul meu de scăpare este Dumnezeu. Chiar dacă planurile îţi sunt năruite, chiar dacă speranţele îţi sunt spulberate, chiar dacă bucuria îţi e furată şi totul se prăbuşeşte, nu ai pierdut nimic din ceea ce ai în Domnul. El este „o stâncă de adăpost pentru mine, unde să pot fugi totdeauna” (Psalmi 71:3). Sunt un călător prin lume, dar în Domnul sunt acasă. Hoinăresc prin lume, dar la Domnul am un adăpost liniştit.

Meditaţii C. H. Spurgeon