Psalmul 58

Oare tăcând, așa faceți dreptate?
Și fără părtinire judecați?
Ba dimpotrivă, plini de răutate
În inimi numai ură adunați.

Voi săvârșiți nelegiuiri în țară
Și adevărului deloc nu vă supuneți
Căci silnicia mâinii voastre iară
Nestingheriți în cumpănă o puneți.

Cei răi, ei sunt stricați din totdeauna
De când în mama lor s-au zămislit
Iar mincinoșii rătăcesc întruna
Din clipa când din pântece-au ieșit.

Au o otravă. . fără de pereche
Ca șerpii, sunt la fel de-otrăvitori
Aspide astupate la ureche
Ce nu ascultă de-a lor vrăjitori.

Te scoală Doamne, dinții le zdrobește!
Din gura lor, să n-ai milă de ei
Și-a lor măsele, Doamne, Te-nvoiește
Și smulgele acestor pui de lei.

Fă-i să se risipească peste luncă
Ca niște ape ce se scurg grăbite
Și-a lor săgeți pe care le aruncă
Să se transforme în săgeți tocite.

Să piară ca un melc ce se topește
Ca stârpitura, soare să nu vadă
Ca oalelor, cuptoru-l pregătește
Vârtejului de foc să cadă pradă.

Neprihănitul, plin de bucurie
Privind, cum Doamne Tu-l vei răzbuna
Cand răii fi-vor doborâți pe glie
Picioru-n a lor sânge-și va scălda.

Și-atunci vor spune oamenii: Da, este!
Răsplată dreaptă pentru-acela sfânt
Da, Dumnezeu există, nu-i poveste
El judecă și-n Cer și pe Pământ.

Daniel Hozan Phoenix

31 Martie

„Prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” Isaia 53:5

Pilat L-a dat pe Domnul nostru soldaţilor romani să-L biciuiască. Biciul roman era un instrument de tortură îngrozitor. Era făcut din tendoane de bou. Printre ele erau intercalate oase ascuţite, astfel că, de fiecare dată când lovea, tăia adânc şi sfâşia carnea până la os. Mântuitorul a fost, fără îndoială, legat de un stâlp şi apoi biciuit. A mai fost bătut şi înainte, dar probabil că această biciuire a fost cea mai crudă pedeapsă. Suflete, priveşte-L şi jeleşte-I sărmanul trup chinuit. Credinciosule, poţi să-L priveşti fără lacrimi, în timp ce stă în faţa ta ca o imagine a dragostei torturate? El, care era odată alb ca un crin nevinovat, este acum purpuriu, scăldat în propriul Său sânge. Simţind vindecarea pe care au îndeplinit-o rănile Sale în noi, nu ni se înmoaie inimile de dragoste şi durere? Dacă L-am iubit vreodată pe Domnul Isus, acum trebuie să simţim că dragostea noastră creşte.

Vedeţi cum Domnul a pătimit
Pe cruce pentru omul întinat!
In timp ce păcătoşii L-au lovit
Şi l-au batjocorit, şi l-au scuipat.
Din trupul Său zdrobit şi chinuit
A curs izvor de sânge-n veşnicie
Legat a fost şi biciuit, şi inima i-a plâns,
Ca să avem noi bucurie.

Ar trebui să ne închidem în casă şi să plângem; dar (fiindcă afacerile ne cheamă, ne vom ruga ca Mântuitorul să sape imaginea rănilor în inima noastră pentru toată ziua. La căderea
nopţii, ne vom întoarce să stăm de vorbă cu El, şi să ne plângem păcatele care L-au costat atât de mult.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Leacul Sfânt

„Da, El te scapa de latul vânătorului” Psalmi 91/3

Zboară  turturele pe – a cerului câmpii,
Când răsare speranța dinspre veșnicii,
Își cântă turturica a ei poveste:
„-Doamne, Tu ești Pacea mea, a mea nădejde!

În lațul vânătorului când am căzut,
Sub frunza deznădejdii, mult timp am zăcut,
Dar o mână duioasă, ca cea de mamă,
M – a eliberat și m – a dus spre casă.

Avea privirea blândă, și zâmbet duios,
Mi – a spus că se numește Isus Cristos,
De atunci, zbor spre soare, în dimineață:
Slăvit să  fie Cel ce mi – a dat viață!

Într-o zi, a mea pereche zăcea pe jos,
Cu aripa  frântă, în praful păcătos,
L- am târât din greu spre Dealul Golgota,
Și am strigat tare”Isus nu mă uita!”

Picături de sânge din trupul lui Cristos,
Au vindecat aripa celui păcătos,
Îndură – te, Doamne, de a mea turturea,
Să poată să – ți cânte Ție Aleluia!

Să zburam spre  soare, și veșnice câmpii,
Să fim mândri de Tine, să ne numim fii,
Că ne – ai eliberat din lațul păcătos,
Sângele Tău ne face fii ai lui Cristos.”

Azi, două   turturele zboară  pe   câmpii,
În inimă au pace, flori din vesnicii,
Slavă  Ție, Doamne, zboară cel păcătos,
Leac Sfânt este Sângele lui Isus Cristos!

Arancutean Eliza 

30 Martie

„A fost pus în numărul celor fărădelege.” Isaia 53:12

De ce a îngăduit Isus să fie inclus în numărul păcătoşilor? Această bunătate minunată a fost justificată de mai multe motive puternice. In felul acesta El putea deveni Avocatul lor. In unele situaţii, avocatul apărării trebuie să se identifice cu clientul. Ei nu pot fi priviţi separat de ochi legii. De aceea, când păcătosul este adus la bara de judecată, Isus apare şi El. Răspunde tuturor acuzaţiilor. Arată spre mâinile şi picioarele Sale străpunse şi provoacă Dreptatea să aducă alte probe mai concludente. Pledează în numele sângelui Său, şi pledează atât de triumfător, fiind pus în număr lor şi împărtăşindu-le soarta, încât Judecătorul spune: „Izbăvește-l, ca să nu se coboare în groapă; am găsit un preţ de răscumpărare pentru el” (Iov 33:24).

Domnul nostru a fost pus în numărul celor fărădelege pentru ca ei să-şi simtă inimile atrase spre El. Cine se teme de cel care este scris pe aceeaşi listă? Cu siguranţă că putem veni cu îndrăzneală la El ca să ne mărturisim vinovăţia. Cel care este pus în numărul nostru nu ne poate condamna. Nu a fost El scris pe lista păcătoşilor pentru ca noi să putem fi trecuţi pe lista de onoare a sfinţilor? El a fost sfânt, şi numărat între sfinţi; noi eram vinovati. număraţi printre vinovaţi.

El şi-a transferat numele de pe lista sfântă pe lista acuzării, pentru ca numele noastre să fie şterse de pe lista neagră şi scrise pe lista acceptării, în virtutea transferului complet dintre Isus şi poporul său. Isus a preluat toată nefericirea şi păcatele noastre, iar noi am preluat tot ce-i aparţinea Lui. Dreptatea Sa, sângele său şi tot ce avea ne-a fost acordat ca moştenire. Bucură-te, credinciosule, de uniunea cu Cel care a fost pus în numărul păcătoşilor. Demonstrează că eşti salvat fiind numărat printre cei care sunt „o făptură nouă” (2 Corinteni 5:17) în El.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Isaia 53

Cine-a crezut in ce ni se vestise,
Sau bratul Domnului a cunoscut?
Chiar de la inceput, de cand venise,
Ca o odrasla slaba a crescut.

Ca un Lastar ce creste in pustie,
Prin frumusete nu ne atragea,
Nu stralucea decat in modestie,
Placut la-nfatisare nu era.

Om al durerii si al suferintei
A fost de toata lumea parasit,
Invesmantat in haina umilintei
L-am ignorat si L-am dispretuit.

Si totusi, suferinta ce-a purtat-o
A fost a noastra; fiindca ne-a iubit
Durerea noastra-asupra Lui a luat-o,
Nu pentru vina Lui a fost lovit.

Ci pentru noi a fost strapuns pe cruce,
Vinovatia noastra a purtat,
Pedeapsa, care pace ne aduce,
El a primit-o, si ne-a vindecat.

Mergeam pe drumul nostru in nestire,
Cu totii rataceam ca niste oi,
Insa, a noastra grea nelegiuire
Pe El a pus-o Domnul, nu pe noi.

Ca mielul dus inspre macelarie,
Si ca o oaie muta, n-a rostit
Nici macar un cuvant de vrajmasie
Cand a fost chinuit si asuprit.

Prin judecata si prin apasare
El a fost luat, dar cine a crezut
Ca moartea Lui a fost ispasitoare
Pentru poporul care L-a vandut?

De cel bogat I-a fost sapat mormantul,
Si groapa I-a fost pusa intre rai,
Macar ca nu I-a fost viclean cuvantul
Si n-a mers pe-a nelegiuirii cai.

Domnul a hotarat ca sa-L zdrobeasca
Prin suferinta… Dar prin jertfa Sa,
Samanta de urmasi ce-o sa-odrasleasca
O va vedea, si se va bucura.

Si va simti atunci inviorarea
Prin rodul muncii sufletului Lui
Cand multi primi-vor binecuvantarea,
O stare dupa voia Domnului.

De-aceea cu cei mari Ii voi da parte,
La loc cu cei puternici si-naltati,
Caci pentru pacatosi S-a dat la moarte
Si S-a rugat pentru cei vinovati.

Anca Winter 

29 Martie

„Măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.” Evrei 5:8

Ni se spune că perfecţiunea Comandantului nostru s-a desăvârşit prin suferinţă; de aceea, noi, care suntem păcătoşi, şi ne aflăm departe de perfecţiune, nu trebuie să ne mirăm că suntem chemaţi să suferim. Se poate să fie încoronat Capul prin chinuri, iar celelalte mădulare să fie purtate pe pat de flori? Dacă Christos a trebuit să treacă prin marea propriului Său sânge ca să ajungă la coroană, noi vom merge la Ceruri călcând pe un pod de argint ca să nu ne mudărim? Nu, experienţa învăţătorului nostru ne învaţă că suferinţa este necesară, şi copiii născuţi din nou ai lui Dumnezeu nu trebuie să încerce să o evite.

Dar există o mângâiere în faptul că Christos a „fost făcut desăvârşit” (Evrei 5:9) „prin lucrurile pe care le-a suferit”. astfel ne poate înţelege pe deplin. El nu este „un Mare Preot care să nu aibă milă de slăbiciunile noastre” (Evrei 4:15). In înţelegerea aceasta a lui Christos aflăm mângâiere deplină. Unul dintre martirii timpurii a spus: „Pot să îndur totul, fiindcă Isus a suferit, şi suferă şi acum prin mine. El mă înţelege, şi gândul acesta mă face mai puternic”. Credinciosule, mângâie-te cu acest gând în timpurile de strâmtorare. Întăreşte-te cu el când păşeşti pe urmele lui Isus. Caută alinare în înţelegerea Lui. Aminteşte-ţi că suferinţa este un lucru care îţi aduce onoare; să suferi pentru Christos înseamnă să ai parte de glorie.

Ucenicii se bucurau când erau socotiţi vrednici să sufere. Atâta timp cât Domnul ne oferă harul să suferim pentru Christos, să suferim cu Christos este o onoare. Comorile unui creştin sunt necazurile. Privilegiile regilor lui Dumnezeu sunt necazurile, durerile şi întristările lor. Să nu refuzăm, deci, onoarea. Să nu ne dăm deoparte în faţa slavei. Durerea ne înalţă, şi necazurile ne preamăresc. „Dacă răbdăm, vom fi împăraţi împreună cu El” (2 Timotei 2:12).

Meditaţii C. H. Spurgeon

Sunt dependent de har

Sunt dependent de har in existenta
Am viata deoarece Tu ai decis
Indiferent prin ce si cate`oi trece
Razbate`voi atat cat imi este scris.

Sunt dependent de har in mantuire
Am fost salvat prin bunatatea Ta
Merg pas cu pas pe calea cea ingusta
Doar cata vreme ma vei indruma.

Sunt dependent de har in marturie
Dau gust si luminez doar cat imi este dat
Nu pot fi cetatuie in varf de munte
Daca de sursa m`am deconectat.

Sunt dependent de har in orice lucru
Gandesc, vorbesc, sau fac ceva frumos
Numai atunci cand ascultand de Tatal
Ma lupt sa fiu asemeni lui Hristos.

Astazi cand foarte multi crestini alearga,
Fac mult si totusi toate`s in zadar,
Nu ma bazez pe propriile`mi forte
Aleg sa fiu un dependent de har!

Nu stiu exact, dar sigur vine ziua
Cand trece`voi al cerului hotar,
Atunci eu voi striga cat pot de tare

Si-apoi incununat cu harfa`n mana
Plimbandu`ma prin slavi cu pasul rar
Voi indemna pe sfinti, pe fiecare
Dati slava Domnului!!! ,voi mantuiti prin har!

Asa sunt eu, asa`ti doresc si tie,
Prieten drag si rob al lui Hristos
Fii dependent de har in orice lucru
Atunci slujirea`ti va fi cu folos!

 Viorel Iuga  

28 Martie

„Şi să cunoaşteţi dragostea lui Christos, care întrece orice cunoştinţă.” Efeseni 3:19

Dragostea lui Christos, în tot farmecul, plinătatea, măreţia şi credincioşia ei, depăşeşte cunoştinţa omenească. Ce limbă poate descrie dragostea neîntrecută, incomparabilă, pe care o are faţă de copiii oamenilor? Este atât de vastă şi nemărginită încât, asemeni unei rândunele care atinge apa din zbor dar nu se scufundă, cuvintele noastre descriptive ating doar suprafaţa, nu adâncurile. Bine a spus poetul „O dragoste, abis de neînţeles!”, fiindcă dragostea lui Christos este nemăsurată şi insondabilă; nimeni nu-i poate atinge fundul.

Înainte să avem o idee lămurită despre dragostea lui Isus, trebuie să-I înţelegem slava anterioară din înălţimea cerului şi încarnarea pe pământ, în adâncurile ruşinii. Dar cine poate vorbi despre maiestatea lui Christos? Pe tronul cerurilor, era Dumnezeu din Dumnezeu. Prin El au fost făcute cerurile şi toată oştirea lor. Braţul Său atotputernic a făcut stelele. Lauda heruvimilor şi serafimilor Îl înconjura în fiecare clipă; corurile slăvite ale universului cântau neîncetat în faţa tronului Său. El domnea peste întreaga Sa creaţie, Dumnezeu atotputernic, binecuvântat pentru totdeauna (Romani 9:5). Cine poate descrie înălţimile slavei Sale de atunci? Și cine poate spune cât de jos a coborât?

Nu a fost de ajuns să devină Om, a devenit Om al durerii. A venit ca să sângereze, să moară şi să sufere – foarte mult pentru El, Fiul lui Dumnezeu; dar să sufere o agonie nemăsurată – să îndure o moarte rușinoasă, părăsit de Tatăl Său — este o dragoste care te face să înmărmureşti de uimire. Aceasta este dragostea! Într-adevăr, este o dragoste „care întrece orice cunoştinţă”. Fie ca această dragoste să ne umple inimile de recunoştinţă, şi să ne ajute să-i manifestăm practic puterea…

Meditaţii C. H. Spurgeon

Tu ai ultimul cuvânt

O, Doamne, ce urgie nedorită
S-a răspândit deodată pe pământ:
E omenirea-ntreagă uluită
Și totuși, Tu ai ultimul cuvânt.

Un virus mic a căpătat putere
Ca să coboare oameni în mormânt.
Între savanți și doctori e tăcere
Și totuși, Tu ai ultimul cuvânt.

Se sting oameni de rând, se sting și lideri
Căci viața noastră-i doar o frunză-n vânt.
Ne credem sănătoși, puternici, liberi
Și totuși, Tu ai ultimul cuvânt.

Au zis prea mulți, prea multe pân-acuma
Și-au ignorat Cuvântul Tău cel Sfânt,
Azi, gura tuturor le-a ‘nchis-o ciuma
Căci Doamne, Tu ai ultimul cuvânt.

Ne-ai spus să ne oprim, să luăm aminte
Căci Tu ești Domn în Cer și pe pământ,
Să punem preț pe lucrurile sfinte,
Să știm că Tu, ai ultimul cuvânt.

Acum sunt teatre, stadioane goale,
Spectacole, distracții nu mai sunt;
Înghesuiți stau numai în spitale
Și totuși, Tu ai ultimul cuvânt.

Și-acum, în timpu-acesta de-ncercare,
M-aplec în fața Tronului Tău Sfânt,
Cerându-Ți a Ta milă și-ndurare,
Căci Doamne, Tu ai ultimul cuvânt.

Oprește Tată bun, Te rog, urgia
Ce-a coborât atâția în mormânt,
Deși planeta-Ți merită mânia
Dar Doamne, Tu ai ultimul cuvânt.

Pe Golgota-n dureri usturătoare,
Muri pe-o cruce Mesia cel Sfânt.
Prin jertfa Lui și-acum avem salvare,
Căci Doamne, Tu ai ultimul cuvânt.

Te rog în numele jerfirii Sfinte:
Oprește pandemia pe pământ!
Noi n-avem nici un merit drag Părinte
Dar Doamne, Tu ai ultimul cuvânt.

Ajută-ne pe toți câți ne vei ține,
Să ne-înnoim al nostru legământ,
Nicicând să nu ne depărtăm de Tine;
O, Doamne-n veci ai ultimul cuvânt!

Daniel Hozan 

27 Martie

„Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit.” Matei 26:56

El nu şi-a părăsit niciodată ucenicii, dar ei, temându-se pentru viețile lor, au fugit de lângă El chiar de la începutul suferinţelor. Acesta este un exemplu grăitor care ne învaţă cât de fragilă este credinţa celor care se bazează pe ei înşişi. Sunt ca o turmă de oi, care fug în toate părţile când vine lupul. Au fost avertizaţi de pericol şi au promis că mai bine mor decât să-şi părăsească învăţătorul, dar imediat ce au fost atinşi de teamă au luat-o la sănătoasa. S-ar putea ca astăzi să mă pregătesc de dimineaţă să sufăr încercări de dragul Domnului, fiind sigur că voi fi perfect credincios; dar dacă am în inimă un dram de necredinţă, voi fugi la fel ca apostolii.

A face o promisiune nu înseamnă şi a o respecta. Dacă apostolii ar fi rămas alături de Isus până la capăt, ar fi avut slavă veşnică; dar ei au fugit de slavă. Să mă ajute Domnul să nu le urmez exemplul! Unde altundeva ar fi avut mai mare siguranţă decât lângă învăţătorul lor, cate ar fi putut chema în ajutor douăsprezece legiuni de îngeri? Au fugit de propria lor siguranţă. O Doamne, nu mă lăsa să cad în aceeaşi capcană. Harul divin poate transforma un laş îtr-un mare viteaz. Lemnele ude pot arde ca focul de pe altar dacă Domnul vrea. Aceşti ucenici, fricoşi ca nişte iepuri, s-au transformat în lei după coborârea Duhului Sfânt La fel, Duhul Sfânt poate să-mi schimbe teama în curaj, ca să mărturisesc adevărul Său.

Cât de neliniştit trebuie că a fost Mântuitorul văzându-şi ucenicii speriaţi! A fost o picătură amară în plus în paharul durerii, dar nu L-a împiedicat să-l bea până la capăt. N-aş vrea să mai adaug şi eu câteva picături. Dacă mă lepăd de lsus, II răstignesc încă o dată, şi II „dau să fie batjocorit” (Evrei 6:6). Păzeşte-mă, Duh Sfânt, de un sfârşit atât de ruşinos.

Meditaţii C. H. Spurgeon