Am auzit cândva un glas

Am auzit cândva un glas…
Știam că Dumnezeu mă-ndrumă
Eu m-am oprit din al meu pas
Și-am ascultat în acel ceas
Tot ce voia să-mi spună:

“A câta oară Mă refuzi;
Și te bazezi pe tine. . ?
Când EU privesc cum te ascunzi
În taină, ochii tăi sunt uzi
Dar tot nu strigi spre Mine

Când știu și văd durerea ta
Mereu privesc cu milă…
De M-ai chema, te-aș ajuta
Căci tu ai preț în fața Mea
Dar mă alungi cu silă

Te văd cum suferi încercat
Lipsit de orice speranța
Îngreunat de-al tău păcat,
Pe Mine M-ai abandonat
Și treci grăbit prin viața

Dar Eu te chem, zi după zi
Îți pot da biruința
Căci te iubesc cum nici nu știi
Vreau sa Mă chemi, șj Voi veni
Când treci prin suferință.

Și dacă adânc ești vinovat
Iar azi te simți nevrednic
Copilul meu, nu te-am uitat
Căci încă-n viață te-am lăsat
Te chem, din întuneric.

Eu te primesc așa cum ești
Eu îți pot da salvare
Înconjurat de vorbe seci
Lovit de-ale lumii valuri reci;
Pot scrie-n dreptul tău: IERTARE

Vreau astăzi fruntea să-ți ridici
Căci Eu stau lângă tine!
De acum să poți mereu să zici
Că Eu îți birui orice frici
Și să te ții de Mine.

Să lași de o parte ce-i stricat
Ce-i rău în a ta viață;
Și să devii un om schimbat
Cu haină albă, alb curat
Să primești iar speranță.”

Am înțeles atunci chemarea.
Căci El știa durerea mea!
Și am ales apoi și calea
Căci doar la El ai rezolvarea
Dacă-l accepți în viața ta.

Deci vino și nu amâna
Căci poate-i ultima strigare.
Curând, ceasul va suna;
Cui ai slujit, cu-acel vei sta
Vino, cât încă ai suflare.

Nu te opri la orice glas
Nu te opri-n zadar pe drum,
Tu nu știi timpul ce-a rămas
Sau când va fi un ultim pas
Deci, vino! Vino acum.

Viviana Muha  

Viața-și ține curs, în taină…

Viața-și ține curs, în taină: răsună goarna izbăvirii,
Mireasa își îmbracă haina-n divin și tandru al nemuririi.

Solemn și splendid, nevisat, eternul, cântă imn Iubirii,
Isus e Rege și Împărat, domnește oda fericirii.

Te uiți și vezi: sclipiri și sunet, de armonie și splendoare,
Al veșniciei viu răsunet, în țara Veșnicului Soare!

Ce minunat, ce frumusețe, ce bucurii nemărginite,
Adorat în grai-tandrețe, în armonii neînchipuite,

E Cel ce a fost, va fi și este, ce prin El, toate se țin!
Nu, nu e vis, nu e poveste, e un etern prin Cel Divin!

Ce s-a dat, venind sa moară, răscumpărând din morți și chin,
Veacuri adunând comoară, spre moștenire în senin.

Mareața zi a sărbătorii, stă să înceapă în curând,
Ferice-s fiice-n El, feciorii, ce așteaptă în pas-dor, veghind.

 Lidia Cojocaru

Semneaza condica

Text: Daniel 6:1-17

(Daniel) de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte. „Daniel 6:10

Unul din profesorii mei de seminar, Charles W. Koller, punea mare accent pe valoarea „rugăciunii de seara”. În una din cărţile sale, el dă o ilustraţie referitoare la importanţa încheierii fiecărei zile în prezenţa lui Dumnezeu. El scrie: „ Cu ani în urmă, înainte de-a apărea ceasurile electrice , am primit un dar minunat şi scump, un ceas de perete. Arcul principal al ceasului era prea aproape de parghia de ajustare a vitezei, astfel că ceasul ori era prea înainte ori prea în urmă cu ceva – niciodată nu mergea exact. Am folosit acest ceas mulţi ani. Cum a fost posibil? Aveam un ceas de buzunar, o bijuterie nu alta, care mergea cu exactitate şi în fiecare seară, înainte de-a merge la culcare obişnuiam să potrivesc după el ceasul mare de perete. Astfel nu era niciodată prea greşit – ca şi creştinii cu adevărat dedicaţi lui Cristos – niciodată desăvarşiţi, dar care se corectează în fiecare seară cand conştienţi semnează condica lui Dumnezeu la ieşirea din activitatea zilei, înainte de-a merge la culcare”.


Daniel ne-a dat un exemplu minunat, de felul în care putem face acest lucru pe parcursul întregii zile. El „a îngenuncheat” de trei ori pe zi. Desigur, putem să înganăm o rugăciune tăcută oricand şi în orice loc – în timp ce ne îmbrăcăm, mancăm sau chiar cand conducem maşina. Dar Daniel a demonstrat că există o mare nevoie de un timp mai îndelungat pentru rugăciune, atunci cand suntem în afara lucrurilor care ne distrag atenţia. Acest timp ar trebui să includă şi sfarşitul zilei, cand să vorbim cu Domnul. Acesta ne va linişti inimile şi ne va ajuta ca să adormim în pace în paturile noastre.
Cand a fost ultima oră cand „ai semnat condica lui Dumnezeu?” –

În binecuvantatul calm al înserării
Mă-ntorc din lumea trudei şi-a deşertăciunii.
Ce plăcut să ai un colţ tăcut şi primitor,
Unde să stai plecat în taina rugăciunii.”– Bullock

Nici o zi nu este completă fără a vorbi cu Dumnezeu

Painea zilnica

Rugăciune

Rugăciune, rugăciune, ceas preasfânt și minunat
Tu ești unda ce mă leagă de Eternul Împărat!
Rugăciune, ceas fierbinte, ce nu te-oi uita nicicând
Căci prin tine stau de vorbă cu al meu veșnic Stăpân!

Rugăciune, rugăciune, ești comoara mea aleasă,
Chiar în schimbul bogăției, nu aș da măcar un ceas,
Fiindcă totul ce se vede piere din această viață,
Însă tu rămâi cu mine… tu ești tot ce mi-ai rămas!

Zi de zi în rugăciune, când îmi plec genunchii mei
Eu vorbesc, iar El răspunde, chiar și atunci când este greu!
Când înalț spre ceruri ruga, ridicând ochii în zare,
Tata vine negreșit, dându-mi binecuvântare!

Și-apoi când vorbește El, eu ascult cu reverență,
Iar când El spune o dată, eu de două ori aud
Căci Cuvântul Lui cel veșnic este plin de existență
Și orice s-ar întâmpla, nu pot ca să mă ascund!

Rugăciune, rugăciune, viața sens nu ar avea
Nici măcar o mică parte, fără existența ta!
Tu ești tot ce mă susține ca să dovedesc putere,
Și credință, și răbdare până voi zbura spre stele!

Rugăciune, rugăciune darul cel mai prețios,
Nu voi renunța la tine, chiar dacă îmi va fi greu!
Doar prin tine-L simt aproape pe Domnul Isus Hristos,
Rugăciune, rugăciune, te voi prețui mereu!

Rugăciune cale sfântă, taină și mister ascuns,
Tu mă porți spre veșnicie, spre Mirele meu Isus!
Și mă rog ca orice om, într-o zi să te iubească,
Și să caute părtășia până-n Patria Cerească!

Andreia Ungureanu 

Când lumea se frământă

Trăim momente sumbre şi clipe neuitate
O lumea se frământă şi caută un răspuns
Am vrea să ştim cu toții, a vieții realitate
Şi să cunoaştem taine şi gândul nepătruns.

Căci toată-ngrijorarea, ce a cuprins o lume
Şi macină pământul, în modul cel mai lent
A spulberat viața, îngenunchind destine
Lăsând în urmă moarte, pe orice continent.

Sunt întrebări destule, ce vor clarificare
La tot ce se întâmplă şi pare ireal
Să fie oare glumă, s-au „marea resetare”?
Când, dirijorii lumii s-au ridicat pe val.

Ai vrea să ştii secretul, ca să cunoşti misterul
Să afli taina vremii şi tot ce e ascuns
Ridică azi privirea, să poată prinde cerul
Căci Tronul îndurării îți poate da răspuns.

Acolo e Stăpânul, ce a creat pământul
E Tatăl veşniciei, un Dumnezeu Slăvit
Creația a luat ființă, când a rostit cuvântul
Şi ne-a adus la viață, Părintele Iubit.

Cu brațul Lui puternic a făurit minunea,
Lucrării neînțelese de ochii muritori
Înțelepciunea-i mare ce a uimit o lume
Când a creat frumoase şi veşnice comori.

El ştie orice lucru, cunoaşte taina vremii
Şi tot ce se întâmplă, e doar prin voia Lui
Iar, astăzi ne îndeamnă să mergem înainte
Încredințați cu toții în voia Domnului.

Sub ocrotirea-i sfântă, rămân în ascultare
Păzind porunca-n care, a zis: să nu mă tem
Şi chiar dacă voi trece, şi prin a morții vale
Prin orice încercare pe Tine eu te chem.

Rămâi a mea iubire, comoară nesecată
Stăpânul veşniciei şi Domn din infinit
Cu Tine am viață şi nu mă tem de moarte
Căci viața mea întreagă pe veci ți-am dăruit.

Ion Popescu 

Tu ești o floare

Tu ești o floare în palma Lui Isus,
Sădită-n chinuri, pe cruce, sus.
Ai fost aleasă să fii cununa Sa,
Căci ești născută de El, în Golgota.

Tu nu ești orișicine, venit întâmplător,
Pe acest pământ, creștine, străin și călător.
Tu ești ales de Domnul, ai preț în ochii Lui,
Căci El creat-a omul spre slava cerului.

Tu nu ești o ‘ntâmplare, nu ești un ne-nsemnat.
Tu ești a Sa lucrare, de mâna Lui creat.
Porți chipul Său, o, frate, de El ești plămădit,
În marea-I bunătate,
Fiindcă te-a iubit.

Tu ești o taină mare, ești templul Celui Sfânt;
Ești sfânta Sa lucrare de aici de pe pământ.
Tu ești a Lui Mireasă, ești foarte valoros,
Răscumpărat pe cruce de Mirele Hristos!

Puiu Chibici 

Răscumpărare

Atât de lungă-i umbra,
Și-atât e de tăcută,
Încât pământul, glezna,
Spre seară și-o sărută.

Și îngerii din ceruri
Aduc în lume veste,
Că vom pluti pe marea
Luminilor celeste.

Că mielul Cel de jertfă,
S-a prefăcut în leu
Și sângele Lui curge
În noi, din Dumnezeu.

La Cina Sa de Taină,
Și-adună turmă mică,
Și trupul sfânt din lume,
Spre ceruri îl ridică.

Nici aripă n-ar fi,
De nu ar fi fost zbor;
Nici vis de înălțare,
În trupul muritor.

Din stâncă, în pustie,
El scoate apă vie,
Și sângele său curge
Din trup, în veșnicie.

De-a pururea în toate,
De slavă luminos,
E omul care învie,
Sub crucea lui Hristos.

Marin Mihalache 

Cât mai așteptăm în taină

Așteptăm mereu în taină, zile bune și senine,
Rugăciuni mereu spre ceruri, înălțăm… căci noi în Tine,
Am văzut în întuneric, o lumină ce străbate,
Orice ni se pune-n față, de Acel ce altădată,
În Eden cândva a spus: „nu-i păcat încearc-odată”.

Așteptăm mereu în taină, porțile ce vei deschide,
Pentru inimile bune ce au fost cândva rigide,
Ce le-ai frământat cu milă, Tu cu mâna Ta cea mare,
Dându-le din pomul vieții, bucurie… îndurare,
Ca să bată pentru Tine, și în zile fără soare.

Așteptăm mereu în taină, să avem doar izbăviri,
Să ne smulgi din mâna celor, în văzduh ce sunt oștiri,
Să nu fim o ținta vie-n vînătoarea ce-a pornit,
Spre poporul Tău o Doamne, care Tu l-ai izbăvit,
Pentru care sus pe cruce, multe Doamne-ai pătimit.

Cât mai așteptăm în taină, cât Isus mai îndurăm?
Până vine vremea-n care, noi cu Tine o să stăm,
Sus în cer la masa-ntinsă, masa ce ai pregătit,
Pentru-acei pe dealul crucii, doar la Tine s-au gîndit,
Pentru-acei ce-au spus întruna: „Il iubesc cum ma iubit”.

Să mai așteptăm în taină, noi am vrea, dar cel păgân,
Urlă după noi în vale, și spre noi doar aruncând,
Foc, săgeți ce-aduc întruna, deznădejde, dezbinare,
Fură ca un hoț puterea, ne lasă fără suflare,
El aduce lumea Doamne, printre noi… printre popoare.

Oo Isuse, noi în taină, așteptăm neîncetat,
Clipa revenirii Tale, într-un timp ce nu-i aflat,
Tu îmbracă-ne-n răbdare, ca de veghe noi să stam,
Ca în clipele-ncercării, să-ți cântăm, să lăudăm,
Ca în clipa revenirii, curați să te-ntâmpinăm.

Diana 

Ce îi şopteşte-n taină, frunzei, vântul? …

Ce îi şopteşte-n taină, frunzei, vântul,
Cum o vrăjeşte să o-ndepărteze
De-ai ei, să lase tot … şi să-l urmeze?
La ce visează ascultându-i cântul?

Ce muzică aude de cutează
Să-i părăsească, să-nsoţească vântul …
Zboară … ştiind că doar un vals dansează
Şi moare-apoi îmbrăţisând pământul…

Nici plânsul ploii care-a mângâiat-o
De când era pe ram un mugurel
N-o-mpiedică s-aleagă-un menestrel!
Ce cântec de sirenă a-mbiat-o? …

Te-ai întrebat ce taine, ce mistere
I-a dezlegat? Sau e doar nebunie
Să zboare înspre-o lume de durere,
Să meargă c-un hoinar la cununie?

Ce îi şopteşte-n taină, frunzei, vântul,
Cum a vrăjit-o să nu mai rămână?
La ce visează ascultându-i cântul? …
Sau e destinul cel care o mână?

Olivia Pocol

Ridică-te! Ridică-te!

Când m-a atins furtuna mării
Era și Domnul Sfânt în barcă
Mi s-a părut că nu îi pasă
Satana îmi șoptea degrabă

Când vântul și mai tare este
Și valul mării se ridică
Tu îți ridici glasul degrabă
Nu vrei să treci prin suferință

Când trece o vreme, două, trei
Începi să strigi: M-ai părăsit
O Doamne oare nu vezi valul?
Nu vezi că noi cu toți pierim?

Dar Domnul stă și te ascultă
Doar un cuvânt ar fi-ndeajuns
Dar cum înveți tu pocăința?
Pe flori în cer nu vei fi dus!

Încerci cu post și stăruință
Și frații toți în părtășie
Ei vor ca Domnul să-ți răspundă
Dar haina nu ți-e curățită

Te întrebi o Doamne ce-am greșit?
Eu am crescut în pocăință
Am fost de mic la adunare
Eu n-am cinat cu cei din lume;

Și iată trece înc-o vreme
Furtuna nu s-a potolit
Încep și frații să se adune
Să vadă unde ai greșit

Te cercetează, cu de-amănuntul
Te cântăresc și vor să schimbe.
Ce poate omul ca să vadă,
Cum poate omul să te schimbe?

Și te mai lasă înc-o vreme
Și te mai trece prin cuptor
Tu zici: O Doamne îmi ajunge
Hai vino-mi azi în ajutor

Te pleci cu fața-nlăcrimată
Te vezi un simplu muritor
Și îl mai chemi odată-n taină
Ca El să-ți vină-n ajutor

Și iată cum vine degrabă
Căci hotărâtă-ți era vremea
Să vină El să te atingă
Să îți arate mângâierea!

Maria Rank