A înflorit liliacul

A înflorit liliacul, natura-şi schimbă haina,
Sub ştreşini rândunele-şi fac cuibul, an de an,
Duios îşi cântă bobul, sub brazda rece taina,
Murind spre nemurire, dezvăluie un plan.
În lujerul ce urcă mai sus, înspre lumină,
Stă o nădejde vie, parfum de primăveri,
Prin seva vieţii curge o pronie divină,
Splendorile iubirii, născute din dureri.

Ce doină şi ce stihuri pot oare să descrie,
Un plai mai mioritic ca plaiul românesc?
Descopăr în izvoare o caldă melodie,
E plânsetul planetei, fior nepământesc.
Îmbrăţişează zarea, pământul cu ardoare
Şi din sărutul tandru se naşte-o nouă stea,
Luceafărul ce-aduce lumină şi culoare,
Un curcubeu ce leagă pe om, de Golgota.

A înflorit liliacul, natura-şi schimbă haina,
Sub ştreşini rândunele-şi fac cuibul, an de an,
Duios îşi cântă bobul, sub brazda rece taina,
Murind spre nemurire, dezvăluie un plan.
În strânsă simbioză, ambrozia şi nectarul,
Hrănesc ca în vechime, adapă ca-n trecut,
Binecuvântă Doamne şi înmulţeşte harul,
Desăvârşeşte omul şi fă-l ca la-nceput!

Să fie comuniune, să fie părtăşie,
Să nu cunoască starea de vină şi păcat,
Pune un Duh statornic şi-n trup natură vie,
Să laude creaţia pe Cel ce a creat.
Iar clipele rămase, să fie spre sfinţire,
Continuă şlefuire, o jertfă pe altar,
Din inimă curată dorim o revenire,
Primeşte-ne Părinte, în dragoste şi har!

Lucica Boltaşu

Taina evlaviei

Evlavie-cuvant frumos,
Venit din Paradis,
Desprins din nimbul lui Cristos,
Margaritar de vis…

« Eusebeia » i s-a zis-
-Parca mai mult sa placa,
Asa-l citim in manuscris,
In limba veche, greaca.

Cu ce ramanem in suflet
Din vorba asta faina?
Pavel ne spune, intelept:
Evlavia e-o taina.

Despre Cel in slavi Inaltat,
In trup vazut, Isus pe Nume,
In Duh- de ingeri contemplat,
Domn Viu, crezut in lume. .

Evlavia e iubire,
Si-ntelepciune de sus,
Perfecta calauzire
Pe urmele lui Isus.

E teama de Domnul Sfant,
Inceput de desteptare,
Respect fata de Cuvant:
Evlavia… e-nchinare.

Miezul trairii crestine,
Cu centrul-Isus Cristos,
Parfumul Vietii divine,
Pentru vii, de bun miros.

Cum se poate testa omul
Ca are credinta vie?
Prin roade se-arata pomul,
Crestinul-prin evlavie!

1 Timotei 3:16 – „Şi, fără îndoială, mare este taina evlaviei… „Cel ce a fost arătat în trup a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.””.Ideea mi-a venit dupa un studiu biblic tematic.

Marinau Daniela 

14 Aprilie

Toţi cei care mă văd îsi bat joc de mine, îsi deschid gura, dau din cap.” Psalmi 22:7

Batjocura a fost un ingredient de seamă în alaiul celor care L-au condus pe Domnul. Iuda L-a batjocorit în grădină; marele preot şi scribii au râs de El; Irod l-a considerat neînsemnat; servitorii şi soldaţii L-au pălmuit şi L-au insultat cu brutalitate; Pilat şi gărzile sale i-au ridiculizat regalitatea, şi cât timp a fost pe cruce a fost batjocorit şi insultat prin gesturi şi urlete hidoase. Ridicolul este întotdeauna greu de suportat, dar, când suntem îndureraţi, este atât de crud încât ne sfâşie inima.

Imaginează-ţi-L pe Mântuitorul răstignit, sfâşiat de chinuri sufleteşti dincolo de înţelegerea omenească, şi apoi priveşte mulţimea furibundă, înnebunită de beţia uciderii! Cu siguranţă ca vedeau în Cel răstignit doar ceea ce voiau ei să vadă, altfel nu L-ar fi onorat cu atâta dispreţ. Dar, până la urmă, a fost o manifestare a neputinţei răului care domnea în ei, fiindcă tot ce au putut să facă a fost să-L batjocorească. O Isuse, atât de disspreţuit si părăsit de oameni” (Isaia 53:3), cum ai putut muri pentru cei care te-au tratat atât de oribil? Este o taină a dragostei, a iubirii divine uimitoare, a iubirii care întrece orice măsură. Şi noi Te-am dispreţuit înainte de a ne naşte din nou, şi chiar şi acum punem de multe ori lumea pe primul loc. Totuşi, Tu ai sângerat ca să ne vindeci rănile, şi ai murit ca să ne dai nouă viaţă. O, dacă am putea să te aşezăm pe un tron de slavă în inimile tuturor oamenilor! Am vrea să-ţi înălţăm laude peste mări şi ţări, ca să te iubească toţi cei care Te-au respins odată.

Noi, cei creaţi de Tine, Te-am dispreţuit
N-am priceput cât eşti de mare şi slăvit;
Am ascultat vrăjmaşul, care ne-a orbit
Şi Te-am adus până la cruce, să fii răstignit.

Meditaţii C. H. Spurgeon

21 Martie

Veţi fi risipiţi fiecare la ale lui, şi pe Mine Mă veţi lăsa singur.” Ioan 16:32

Puţini au împărtăşit durerile din Ghetsimani. Majoritatea ucenicilor nu era destul de înaintată în har ca să fie admişi la taina „chinului” său (Luca 22:44). Ocupaţi să sărbătorească Pastele la casele lor, îi reprezintă pe cei care citesc litera, dar rămân mereu departe de spiritul Evangheliei. Celor doisprezece, ba nu, celor unsprezece, li s-a oferit privilegiul să intre în Ghețimani şi să vadă marea luptă. Dintre cei unsprezece, opt au fost lăsaţi deoparte; aveau părtăşie, dar nu de felul aceleia în care doresc oamenii să fie incluşi din toată inima. Doar trei au fost favorizaţi să se apropie de Domnul în noaptea tainicei dureri. Dar nici măcar aceştia nu puteau intra fără văl; trebuiau să stea la o aruncătură de piatră distanţă.

El trebuia să „calce în teasc” (Isaia 63:3) singur, şi nimeni din poporul Său nu trebuia să fie cu El. Petru şi cei doi fii ai lui Zebedei îi reprezintă pe cei câţiva sfinţi eminenţi şi experimentaţi, care au rămas în istorie ca „părinţii bisericii”. Fiindcă făcuseră treabă pe ape mari, se Considera că puteau să străbată valurile imense din Atlanticul patimilor Mântuitorului. Pentru unele suflete este sortit, pentru binele altora şi pentru întărirea puterilor lor în conflictele viitoare, să intre în cercul interior şi să asculte gemetele de durere ale Marelui Preot.

Au împărtăşit cu El durerile şi s-au făcut asemenea cu moartea Lui (Filipeni 3:10). Totuşi, nici rnăcar aceştia nu pot pătrunde în locul sacru al suferinţei Mântuitorului. „Durerile tale ascunse” este expresia remarcabilă a liturghiei greceşti. Exista o cameră interioară a durerii Stăpânului, închisă cunoaşterii şi părtăşiei omeneşti. Acolo Isus a fost lăsat singur. Aici Isus a fost mai mult decât oricând „darul nespus de mare” (2 Corinteni 9:15). Nu a avut dreptate Watts să scrie „El ne-a cumpărat toate bucuriile necunoscute cu dureri binecunoscute”?

Meditaţii C. H. Spurgeon

Orice lucru isi are vremea lui

El face orice lucru frumos la vremea lui;
A pus in noi chiar gandul vesniciei,
Macar ca nu pricepem lucrarea Domnului;
Cuprinsa-n ea e taina maretiei.

Caci toate au o vreme sub soare, si un timp,
Si Dumnezeu le-a masurat durata;
Ce-a fost va mai fi iarasi la anumit rastimp,
Cand ceasul isi intoarce iarasi roata.

E-o vreme cand ne nastem, si-o vreme cand murim,
Uciderii-i urmeaza vindecarea,
Sadim, dar vine vremea cand smuls e ce sadim,
Dupa zidire, vine daramarea.

Bocitul si-are vremea dand plansului ecou,
Dar vine iarasi rasul si jucatul,
De aruncam cu pietre, le adunam din nou,
Dupa absenta, scump e-mbratisatul.

Cautam cu staruinta, dar pierdem ce gasim,
Si lepadam ce am pastrat odata,
E-un timp pentru tacere, un timp cand iar vorbim,
Si partea rupta iarasi e-mbinata.

E-o vreme de iubire, si-o vreme cand uram,
E-o vreme de razboi, si-apoi de pace,
Cu balansoarul vietii urcam si coboram,
Dar nu-ntelegem tot ce Domnul face.

De planul care vesnic ramane neschimbat,
Lui Dumnezeu nu-i cere nimeni seama,
Scazut nimic nu este, si nici adaugat,
El face-asa ca lumea sa se teama.

Din toata-nvatatura, esenta o desprind:
Cat pribegim prin lumea cea sihastra,
De Domnul sa ne temem, Cuvantu-I implinind,
Aceasta este datoria noastra.

Inspirata din Eclesiastul 3:1-8,11,14,15; 12:13.

Anca Winter 

6 Martie

Trebuie să vă năşteţi din nou.” Ioan 3:7

Degenerarea este subiectul care stă la temelia mântuirii, şi trebuie să fim foarte atenţi cercetând dacă suntem într-adevăr născuţi „din nou”, fiindcă mulţi dintre cei care îşi imaginează că sunt, nu sunt. Fii sigur că numele de creştin nu înseamnă caracterul unui creştin, şi faptul că te-ai născut într-o ţară creştină şi îţi spui creştin nu este de ajuns – să te naşti din nou este o taină pe care mintea omenească nu o poate pricepe. „Vântul suflă încotro vrea, si-i auzi vuietul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul” (Ioan 3:8).

Cu toate acestea, este o schimbare pe care o cunoşti şi o simţi: o Cunoşti prin lucrarea sfinţeniei şi o simţi prin experienţă. Lucrarea aceasta măreaţă este supranaturală. Nu este o operaţiune pe care omul o poate face singur. Este infuzia unui nou principiu, care lucrează în inimă, reînnoieşte sufletul şi afectează întreaga fiinţă. Nu este o schimbare a numelui, ci o reînnoire a întregii firi, aşa că nu mai sunt persoana care eram odată, ci o , făptură nouă” (2 Corinteni 5:17) în Christos Isus. Să speli şi să îmbraci un trup nu înseamnă să-l faci să trăiască. Omul poate face una, dar numai Dumnezeu o poate împlini pe cealaltă.

Dacă ai fost deci născut din nou, mărturisirea ta va fi „o Doamne Isuse, Tatăl Ceresc este Părintele meu spiritual. Dacă Duhul tău nu mi-ar fi insuflat o suflare de viaţă nouă şi sfântă, aş fi fost şi astăzi mort „în greşelile şi păcatele” mele (Efeseni 2:1). Viaţa mea cerească izvorăşte în întregime din Tine şi numai din Tine. Viaţa mea este „ascunsă cu Christos în Dumnezeu” (Coloseni 3i3). Nu mai trăiesc eu, ci Christos trăieşte în mine (vezi Galateni 2:20). Fie ca Dumnezeu să ne asigure în acest punct vital, fiindcă a nu fi născut din nou înseamnă a fi nemântuit, neiertat, fără Dumnezeu şi fără speranţă.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Ce taină adâncă este viața…

Ce taină adâncă este viața și ce trecătoare,
E ca un câmp cu flori și pajiște de fân…
Dar ce am semănat plângând, trudind în vale,
Ce-am strâns aici cu Domnul în sfânta lui lucrare,
Acestea sunt comori ce-n veci de veci rămân!

Ne trec ani buni din viață ca să pricepem bine,
Vremelnicia noastră și rostul de sub soare…
Scriptura ne ajută când stăm în rugăciune,
Să nu descurajăm în lumea cu suspine,
Ci să trăim slujind cu multă înflăcărare!

Viața-i prețioasă căci e un dar divin,
De aceea orice om nu are-n bani valoare…
Însă avem în fire, , , un virus, un venin, ,
Păcatul neascultării ce-aduce răni și chin
Și numai prin Hristos există vindecare!

Să înțelegem viața așa cum se cuvine,
E stradă cu sens unic ce duce-n veșnicie…
Ferice în veci de omul ce calea strâmtă ține,
Trăiește prin credință și face ce e bine,
El gustă de aici, eterna bucurie!

Viața nu-i un film, nici basm și nici noroc,
Ci luptă să avem o inimă curată…
Dacă tu fugi de Tatăl, mergi spre un veșnic foc,
Dar când te întorci cu lacrimi ești mântuit pe loc,
Te-așteaptă răsplătirea la dreapta judecată!

de Teodor Groza

16 Februarie

În totul si pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă.” Filipeni 4:11

Aceste cuvinte ne arată că mulţumirea nu este o înclinaţie naturală a oamenilor. Invidia, nemulţumirea şi plângerile sunt la fel de fireşti pentru om ca buruienele pentru pământ. Nu avem nevoie să semănăm spini şi pălămidă; răsar fără să ne obosim, fiindcă sunt băştinaşe. La fel, nu avem nevoie să învăţăm oamenii să se plângă; se plâng fără să li se spună nimic.

Dar lucrurile de preţ trebuie cultivate. Dacă vrem grâu, trebuie să-l semănăm şi să secerăm. Dacă vrem flori, trebuie să le plantăm şi să avem grijă de ele. Mulţumirea este una dintre florile cerului, şi dacă vrem să o avem, trebuie să o cultivăm. Nu creşte în noi de la sine. Numai firea cea nouă o poate produce şi chiar şi atunci trebuie îngrijită şi supravegheată şi cultivată prin harul Domnului care a semănat-o în noi. Pavel spune: „în totul… m-am deprins”. Această declaraţie arată că el nu ştia să fie mulţumit de la început. L-a costat durere să ajungă la marea taină a adevărului.

Fără îndoială că uneori, când îşi închipuia că învăţase deja lecţia, a căzut. Şi când, în cele din urmă, o învăţase pe deplin, şi a putut spune „m-am deprins să fiu sătul şi flămând”, era un bătrân cărunt, la marginea mormântului – un biet prizonier închis în temniţa lui Nero din Roma. Trebuie să suferim alături de Pavel şi să împărţim lanţurile cu el dacă vrem să ajungem la poziţia lui. Să nu ne imaginăm că putem fi mulţumiţi fără efort şi fără disciplină. Nu este o putere pe care să o exerciţi natural, ci o ştiinţă pe care o înveţi pe parcurs. Ştim acest lucru din experienţă. Frate, alungă cârtelile şi învaţă în continuare în Şcoala Mulţumirii.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Te-am văzut

Te-am văzut ducând povara
Și slujind printre ruine,
Coborând ades pe scara
Suferinței pentru Mine,

Te-am văzut luptând în taină
Cu uriașii fricii tale,
Îmbrăcat cu-a milei haină
Și urmând o dreaptă Cale,

Te-am văzut cântând cântare
De curaj și de speranță,
Înfruntând și valul care
Aducea nesiguranță,

Te-am văzut țintind minciuna
Și lovind-o fără milă,
Te-am văzut vorbind într-una
De vrăjmașii Mei, cu silă,

Te-am văzut cu hărnicie
Că lucrezi, cu dăruire,
Răbdător chiar în pustie
Și lovind în propria-ți fire,

Te-am văzut mereu și totuși…
E ceva ce n-am văzut:
O iubire ce întrece
Tot ce faci sau ce-ai făcut!…

Când erai mai plin de Mine
Și mai gol de tot ce ești,
Îți doreai atât, ca-n tine
Să Mă văd prin cum iubești.

Căci făcând fără iubire
Fapte multe ca să zbori,
Poți rămâne amintire,
Dar nu urci, ci te cobori.

De aceea, te ridică
Și te-ntoarce, să rămâi
Doar în fapte ce implică
Acea dragoste dintâi.

Când trăiai murind, iar viața
Nu-ți era decât un gând,
Se topea din juru-ți gheața
De păcate, rând pe rând.

Cu a dragostei pasiune,
Focul primului veșmânt,
Azi, iubind, poți fi minune
Și în cer și pe pământ!


„Știu faptele tale […] Dar ce am împotriva ta este că ți-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ți, dar, aminte de unde ai căzut; pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi….” (Apocalipsa 2:2,4,5) „DRAGOSTEA NU VA PIERI NICIODATĂ.” (1 Corinteni 13:8)

Lucian Cazacu 

Niciodata parasit

28 septembrie

Text: Psalmul 27:7-10

Caci tatal meu si mama mea ma parasesc, dar Domnul
ma primeste.” Psalmul 27:10

Potrivit lui Henry Jacobsen, sase mineri scotieni au fost nevoiti
sa ia o decizie infioratoare. In timp ce lucrau la circa 500 de
metri adancime, stalpii unei galerii au cedat, si unui din colegii lor
a fost surprins sub daramaturi. Imediat, apa si noroiul a inceput sa
inunde galeria.

Minerii si-au dat seama ca, foarte curand, toate galeriile de
evacuare vor fi inundate si vor fi blocati inauntru, daca nu vor fugi
imediat. Cu o mare agonie si sfasiere de inima cei sase au hotarat
sa-si lase colegul sub daramaturi sa moara, pentru a nu fi cu totii
inmormantati de vii, in timp ce ar fi incercat sa-l salveze. Au fost
nevoiti sa-l abandoneze.

In contrast, Dumnezeu nu este niciodata fortat sa uite nici macar
pe unul din copiii Sai. Indiferent cat de disperata poate sa fie
situatia sau cat de grele vor fi problemele cu care ne confruntam,
Tatal nostru Cel ceresc sta langa noi gata sa intervina in cele mai
mari nevoi ale noastre, cu intelepciunea si puterea Sa infinita. In
nici o imprejurare si niciodata EI nu va renunta la cei pe care i-a
cumparat cu pretiosul sange al Fiului Sau. Poate ca uneori ne
simtim abandonati, dar nu vom fi niciodata parasiti.

David a scris in Psalmul 27 ca el se bucura de grija suverana a lui
Dumnezeu. El si-a imaginat ca daca se va intampla chiar si ceea ce
este de neimaginat – sa fie parasit de mama si tatal sau – Dumnezeu
nu-l va parasi niciodata.

Ai curaj, iubite crestine. Chiar daca legaturile pamantesti si prie-
tenia umana vor cadea, El care te iubeste cu o dragoste vesnica, va
continua sa poarte de grija fiecarui copil din familia Sa. – P.R.V.


Tu totdeauna, Doamne, esti cu mine
si nici o clipa singur nu ma lasi.
Puterea Ta e taina ce ma tine
Din cei dintai la cei din urma pasi.” – C. Ioanid

Dumnezeu ne iubeste pe fiecare din noi, in parte,

ca si cum ar fi numai unul din noi

pe care sa-l iubeasca.

Painea zilnica