Mai mult

Mai mult decât albastrul cer,
Mai mult decât un vis măreț,
Tu nu-mi ești taină sau mister,
Tu-mi ești mai mult… și fără preț!

Mai mult decât un diamant,
Mai mult decât mit din povești
Tu nu-mi ești gândul din neant,
Tu-mi ești mai mult, mai mult îmi ești!

Mai mult decât chiar viața mea,
Mai mult decât un sfânt clișeu,
Mai mult decât doresc și-aș vrea,
Tu-mi ești destin și Dumnezeu.

Mai mult mereu, mai mult oricând,
Mai mult mi-ai fost și îmi vei fi,
Mai mult de-acum și până când
Pentru MAI MULT mă voi trezi.

 Lucian Cazacu

Crin şi corb

Surâde crinul pe fânețe,
În strai domnesc înveșmântat,
Cum nici în lung și nici în lat
Un demnitar cît de bogat
Nu a purtat în tinerețe.

Cu foi pătrunse de noblețe,
Nici nu a tors, nici n-a țesut,
Ba chiar la modul absolut
Pe Solomon l-a întrecut,
Prin negrăita-i frumusețe.

Un corb sătul ce ni se-arată,
Din răsărit, până-n apus,
Direct spre hrană e condus
De simțul fin, în carne pus,
Pe căi de taină minunată.

În albe văi, ca neagră pată,
Lipsit de holde și pomăt,
Nu piere iarna în omăt,
Chiar dacă nu se duce, hăt,
Spre țări cu țarină bogată.

Când cerul pare de aramă
Sau treci îngustul defileu,
Ferit de-a grijilor fileu,
Încrede-te în Dumnezeu
Și viețuiește fără teamă!

Nu poți scăpa de-o mare dramă
În valul mării adâncit,
Căci din înaltul infinit,
Isus revine negreșit
Dar nu cum e pictat în ramă.

Întrega lume crunt va plânge
Când printre scamele de nor
Ca Soare Sfânt, biruitor,
Va arde pleava în cuptor,
Iar grâul în grânar va strânge.

Tudor Maier 

Ce-i viața ta?

Ce-i viața ta? E-o întrebare,
La care toți dorim răspuns!
Și-l căutăm aici sub soare,
De la început pân la apus.

Ce-i viața ta? E-o zi cu soare,
În care fericit zâmbești și crezi.
E opera iubiri Sale,
Mireasmă în crinii cei aleși.

Ce-i viața ta? Când întristarea,
Adună norii cei mai grei!
Și totul parcă se destramă
Dezamăgit suspini și gemi.

Ce-i viața ta? E-un nor de ceață,
Ce se coboară din văzduh!
Și ce dispare dintr-o dată,
Ne lăsând urme pe drum… .

Ce-i viță ta? E-o picătură,
Ce se desprinde din etern!
Ce strălucește și exprimă
Iubirea Mirelui suprem.

Ce-i viața ta? Te-ntrebi în taină,
Și parcă tot mai sec auzi…
-E darul cel venit din Tatăl
Ce te-a iubit atât de mult!

E opera iubiri Sale,
Ce a creat-o din pământ.
E suflul veșniciei sfinte
În chipul trecător de lut.

Deci te întoarce cu iubire
La cel viața ta ți-a dat!
Mulțumitor o veșnicie,
Pentru răscumpărarea ta.

Ciprian Damian 

18 Noiembrie

„Un izvor închis, o fântână pecetluită.” Cântarea Cântărilor 4:12

Metafora aceasta, care se referă la viaţa interioară a unui creştin, tratează ideea unei taine. Este „un izvor închis”. Aşa erau izvoarele din Orient, peste care era construit un edificiu, astfel încât numai cel care cunoştea intrarea secretă putea ajunge la ele; la fel este şi inima credinciosului, după ce a fost reînnoită prin har. Există o viaţă lăuntrică tainică, care nu poate fi atinsă de nici o putere omenească. Este o taină necunoscută de alţi oameni; nu, nici chiar omul care o deţine nu poate vorbi despre ea vecinului său. Textul include nu numai taina, ci şi despărţirea. Nu este un izvor obişnuit, din care poate bea orice trecător; este unul ţinut deoparte. Este o fântână care poartă însemnul regal – sigiliul regelui; aşa că toată lumea vede că nu este o fântână obişnuită, ci una deţinută de un proprietar şi plasată într-un loc special.

La fel se întâmplă cu viaţa spirituală. Aleşii lui Dumnezeu au fost despărţiţi prin legi veşnice. Ei au fost puşi deoparte de Dumnezeu în ziua răscumpărării, şi ei sunt puşi deoparte prin posedarea unei vieţi pe care alţii nu o au. Este imposibil pentru ei să se simtă acasă într-o lume care se desfată în plăceri. Mai este şi ideea sfinţeniei. Izvorul „închis” este păstrat pentru persoană specială, şi la fel este şi inima creştinului. Ea este un izvor păstrat pentru Isus. Fiecare creştin trebuie să simtă sigiliul lui Dumnezeu asupra lui.

El trebuie să spună împreună cu apostolul Pavel: „de acum încolo nimeni să nu mă mai necăjească, pentru că port semnele Domnului Isus pe trupul meu” (Galateni 6:17). Altă idee proeminentă este aceea a Siguranţei. O, cât de sigură şi certă este viaţa interioară a credinciosului! Dacă toate puterile pământului şi iadului s-ar uni împotriva lui, principiul acela nemuritor există încă, fiindcă El şi-a dat viaţa pentru păstrarea ei. Şi cine este El ca să-ţi facă rău, când Dumnezeu este protectorul tău?

Meditaţii C. H. Spurgeon

Nu te teme

„Nu te teme!” – glas de taină
Mi-a șoptit în duhul meu,
„Eu sunt veșnicul tău Tată,
Eu sunt Dumnezeul tău!

Vezi tu norii de furtună,
Vezi tu marea-nfuriată,
Câte valuri sunt în spumă,
Eu le pot opri îndată.

Nu te teme niciodată,
De vreun om, de muritor,
La porunca Mea, de-ndată,
Nu întârzii cu-ajutor.

Nu te teme vreodată,
De vreo vorbă, de dispreț,
Spusă-n duh de judecată:
Ai în Mine veșnic preț.

Vezi tu multele popoare?
Câte neamuri, câte nații,
Pentru tine dau pe dată,
Vremuri, timpuri, generații.

Nu te teme! Universul
Mă ascultă la clipire
Împlinindu-Mi tot cuvântul
Fără nicio șovăire!

Nu te teme! Tu credința,
Ai în Cel ce îți vorbește,
Ce-ți acoperă ființa
Și de-a pururi te iubește!

Ai încredere în Mine!
Eu sunt Dumnezeul tău!
Eu rămân mereu cu tine
Și la bine și la greu!

Nu te teme! Toți vrăjmașii
Îți înfrunt cu mână tare,
Oștile cerești ca sprijin
Îți ridic în apărare!

Nu te teme! Veșnicia
Pentru tine pregătesc,
Pentru tine bucuria
Să aduc Eu mă grăbesc!

Nu te teme! Pleacă-ți duhul,
Să asculți Cuvântul Meu.
Eu îți netezesc iar drumul
Și te port pe brațul Meu!

Vezi tu norii din înalt?
Vezi tu soarele pe cer?
Peste-al lor stingher hotar
Va veni Emanuel!

Nu te teme! Spune-n grabă
Celor ce te înconjoară:
Vine Mielul! Vine iară,
Vine pentru-a doua oară!”

„Nu te teme!” – glas de taină
Strigă prin divin Cuvânt,
„Căci fricoșii stau afară,
Neintrând în Legământ.”

„Nu te teme!” – cântă corul
Celor sfinți și credincioși,
Și răspunde-n taină cerul:
„Ei sunt cei victorioși!”

 M. S.  

E toamnă iară

A câta oară spun: e toamnă iară?
A câta oară roade îmi culeg?
A câta oară ochii-mi numărară
Cocorii-n cârduri, cârduri când plecară?
Ai şti să-mi spui acum a câta oară?

În geamul meu bat frunze-ngălbenite.
Desprinse de pe ramurile lor,
În ele văd o lume pe sfârşite
Sunt triste frunzele… sunt ruginite
Ai şti să-mi spui ceva din taina lor?

Din tot ce-a fost, rămâne-va sămânţa.
Viaţa nouă-n rodul copt, cules.
Aceasta va rămâne-n primăvară
Pentru eterna, fericita Ţară
Ca o comoară-n tainic înţeles.

A câta oară spun: e toamnă iară?
Şi-a câta oară frunze-mi bat în geam?
Când an de an cocorii se-nşirară
De ce să mai întreb a câta oară?
Îmi spun toţi anii mei desprinşi din ram!

Odată, n-oi mai întreba: „a câta oară”?
Căci forma vieţii din trecut s-a dus…
În existenţa mea spirituală
În noua şi cereasca primăvară
Nemuritor voi fi lângă Isus!

Emil Bulgăr 

21 Septembrie

„Mă voi bucura să le fac bine.” Ieremia 32:41

Cât de încurajatoare este pentru credincios bucuria Domnului pentru sfinţii Săi! Nu putem vedea în noi înşine nici un motiv pentru care să se bucure Domnul. Noi nu ne bucurăm de noi înşine, fiindcă murmurăm adesea când suntem împovăraţi. Suntem conştienţi de păcătoşenia noastră, şi ne deplângem necredinţa. Ne temem că poporul Domnului nu se poate bucura prea mult de noi, fiindcă văd atât de multe imperfecţiuni şi nebunii, încât sunt mai tentaţi să ne plângă infirmităţile, decât să ne admire darurile. Dar nouă ne place să medităm la acest adevăr transcendent, la această taină slăvită: cum se bucură un mire de mireasa sa, aşa se bucură Domnul de noi. Nu citim nicăieri că Dumnezeu se bucură de munţii acoperiţi de nori sau de strălucirea stelelor; citim însă că El se bucură, jucând pe rotocolul pământului” şi că îşi găseşte plăcerea „în fii oamenilor” (Proverbe 8:31).

Nu găsim scris că îşi găseşte plăcerea în îngeri. Nici nu spune, în privinţa heruvimilor şi serafimilor: „nu te vor mai numi Părăsită… ci te vor numi Plăcerea Mea este în ea” (Isaia 62:4), ci face această declaraţie pentru nişte sărmane creaturi ca noi, căzute şi depravate de păcat, dar salvate, înălţate şi slăvite prin harul Său. Cât de puternic este limbajul prin care El îşi exprimă plăcerea în poporul Său! Cine şi L-ar putea închipui pe Cel Prea înalt extrem de bucuros? Totuşi este scris că El „se va bucura de tine cu o mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de bucurie pentru tine” (Tefania 3:17).

In timp ce s-a uitat la lumea pe care a făcut-o, a spus „Este foarte bună”; dar când îi priveşte pe cei răscumpăraţi prin sângele lui Isus, aleşii Săi, inima Infinitului nu se mai poate abţine, şi izbucneşte în exclamaţii divine de bucurie. Nu ar trebui să înălţăm un răspuns recunoscător la o asemenea declaraţie de iubire şi sä cântăm: „Eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele” (Habacuc 3:18)?

Meditaţii C. H. Spurgeon

15 August

„Într-o seară, când Isaac ieşise pe câmp să cugete în taină.” Genesa 24:63

Isaac îşi petrecea timpul cu îndeletniciri admirabile. Dacă cei care petrec atât de multe ore în tovărăşii rele, lecturi uşuratice şi distracţii nefolositoare ar putea învăţa înţelepciunea, ar vedea că există o societate mai profitabilă şi mai interesantă în meditaţie, decât în deşertăciunile care au acum atâta farmec pentru ei. A, şti mai mult, am trăi mai aproape de Dumnezeu şi am creşte în har dacă am petrece mai mult timp singuri. Meditaţia rumegă şi extrage adevărata hrană din alimentele adunate de minte pretutindeni. Atunci când Isus este tema, meditaţia este într-adevăr dulce. Isaac a văzut-o pe Rebeca în timp ce era cufundat în gânduri; mulţii alţi au găsit iubirea în acelaşi fel. Şi locul ales de Isaac era admirabil.

Pe câmp, avem o lume întreagă de studiat. De la cedru la isop, de la măreţul vultur la umilul cosaş, de la întinderea albastră a cerului la picătura de rouă, toate lucrurile sunt pline de învăţături; şi atunci când ochii ne sunt deschişi de Dumnezeu, învăţătura pătrunde în minte mai repede decât orice carte. Cămăruţele noastre nu sunt la fel de sănătoase, sugestive, plăcute şi inspiratoare, cum este câmpul. Să nu socotim nimic neînsemnat sau necurat, ci să simţim că toate lucrurile arată spre Făcătorul lor, şi întreg câmpul va Străluci.

Alegerea timpului de meditaţie era de asemenea înţeleaptă. Timpul asfinţitului învăluie ziua într-o cortină care permite sufletului să-şi lepede grijile lumeşti şi să se îndrepte Spre părtăşia cerească. Gloria soarelui care apune ne stârneşte mirarea, şi solemnitatea nopţii care se apropie ne trezeşte evlavia. Dacă treburile acestor zile îţi vor permite, ar fi bine, dragă cititorule, să pui deoparte o oră în care să te plimbi pe câmp la apus; dacă nu, Domnul este şi în oraş, şi se va întâlni cu tine în casă sau pe străzile aglomerate. Lasă-ţi inima să se întâlnească cu El.

Meditaţii C. H. Spurgeon

A înflorit liliacul

A înflorit liliacul, natura-şi schimbă haina,
Sub ştreşini rândunele-şi fac cuibul, an de an,
Duios îşi cântă bobul, sub brazda rece taina,
Murind spre nemurire, dezvăluie un plan.
În lujerul ce urcă mai sus, înspre lumină,
Stă o nădejde vie, parfum de primăveri,
Prin seva vieţii curge o pronie divină,
Splendorile iubirii, născute din dureri.

Ce doină şi ce stihuri pot oare să descrie,
Un plai mai mioritic ca plaiul românesc?
Descopăr în izvoare o caldă melodie,
E plânsetul planetei, fior nepământesc.
Îmbrăţişează zarea, pământul cu ardoare
Şi din sărutul tandru se naşte-o nouă stea,
Luceafărul ce-aduce lumină şi culoare,
Un curcubeu ce leagă pe om, de Golgota.

A înflorit liliacul, natura-şi schimbă haina,
Sub ştreşini rândunele-şi fac cuibul, an de an,
Duios îşi cântă bobul, sub brazda rece taina,
Murind spre nemurire, dezvăluie un plan.
În strânsă simbioză, ambrozia şi nectarul,
Hrănesc ca în vechime, adapă ca-n trecut,
Binecuvântă Doamne şi înmulţeşte harul,
Desăvârşeşte omul şi fă-l ca la-nceput!

Să fie comuniune, să fie părtăşie,
Să nu cunoască starea de vină şi păcat,
Pune un Duh statornic şi-n trup natură vie,
Să laude creaţia pe Cel ce a creat.
Iar clipele rămase, să fie spre sfinţire,
Continuă şlefuire, o jertfă pe altar,
Din inimă curată dorim o revenire,
Primeşte-ne Părinte, în dragoste şi har!

Lucica Boltaşu

Taina evlaviei

Evlavie-cuvant frumos,
Venit din Paradis,
Desprins din nimbul lui Cristos,
Margaritar de vis…

« Eusebeia » i s-a zis-
-Parca mai mult sa placa,
Asa-l citim in manuscris,
In limba veche, greaca.

Cu ce ramanem in suflet
Din vorba asta faina?
Pavel ne spune, intelept:
Evlavia e-o taina.

Despre Cel in slavi Inaltat,
In trup vazut, Isus pe Nume,
In Duh- de ingeri contemplat,
Domn Viu, crezut in lume. .

Evlavia e iubire,
Si-ntelepciune de sus,
Perfecta calauzire
Pe urmele lui Isus.

E teama de Domnul Sfant,
Inceput de desteptare,
Respect fata de Cuvant:
Evlavia… e-nchinare.

Miezul trairii crestine,
Cu centrul-Isus Cristos,
Parfumul Vietii divine,
Pentru vii, de bun miros.

Cum se poate testa omul
Ca are credinta vie?
Prin roade se-arata pomul,
Crestinul-prin evlavie!

1 Timotei 3:16 – „Şi, fără îndoială, mare este taina evlaviei… „Cel ce a fost arătat în trup a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.””.Ideea mi-a venit dupa un studiu biblic tematic.

Marinau Daniela