„Încă puțină, foarte puțină vreme”

Motto: „”Sătulul calcă în picioare fagurele de miere, dar pentru cel flămând
toate amărăciunile sunt dulci.”” Proverbe 27:7

Îndestulatul calcă în picioare
Cu nonșalanță fagurii de miere,
Dar celui flămând și-n strâmtorare
Amărăciunile îi par o mângâiere.

Suspină când își vede masa goală…
Ofteaz-adânc c-a lui e gol paharul…
Atunci, ușor, obrazul lui îl spală
O lacrimă ce îndulcește-amarul.

Se zbate zi și noapte să răzbească,
Trudește cu nădejde,fără de răgaz…
Dar lipsurile par să se-nmultească
Și toată truda lui e doar necaz.

Cu lacrimi ce dor și ard sub pleoape,
Cu gustul amar al duhului mâhnit
Se roagă Tatălui ceresc să-l scape
Că pe pământ prea mult a suferit.

Dar, fericit cine se-ncrede-n Dumnezeu
Că El e milostiv și plin de îndurare
Și El va da celui flămând mereu
Pâine-n necaz și apă-n strâmtorare.

Fericiți vor fi aceia care îndură
Atâtea lipsuri, nevoi și suferinți;
Puțin mai e și goarna din Scriptură
Va slobozi chemarea catre sfinți.

Cu glas de-arhanghel are să ne cheme
Că Domnul, ce-a promis se va împlini:
„Incă puțină, foarte puțină vreme”
Și „Cel ce vine nu va zăbovi”.

Si orice ochi Îl va vedea când vine
Pe nori de slavă, plin de măreție,
Să-Și ia de-aici, copiii Săi cu Sine,
În cereasca și eterna Sa Împărăție.

Acolo, moarte nu-i… și nici necaz,
Nici tânguire sau vaiet de durere…
Nici lacrimi nu vor curge pe obraz
Că Însuși Domnul fi-va mângâiere.

Ioan Vasiu 

12 Februarie

„Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Christos, tot aşa, prin Christos, avem parte de belşug de mângâiere.” 2 Corinteni 1:5

Gândeşte-te la acest raport binecuvântat. Dumnezeu are o balanţă; pe un talger, aşează încercările poporului Său; pe celălalt, mângâierile lor. Când talgerul încercărilor se goleşte, la fel se întâmplă şi cu cel al mângâierilor; de asemenea, când talgerul încercărilor este plin, cel al binecuvântărilor este la fel de greu. Când se adună nori de furtună, stâlpul de foc este mai Strălucitor. Când se apropie noaptea şi vine furtuna, Căpitanul ceresc este în mijlocul echipajului. Este o mare binecuvântare să fim necăjiţi, fiindcă atunci suntem mângâiaţi de Duhul Sfânt. Încercările fac mai mult loc mângâierilor.

Inimile mari iau naştere din încercări mari. Hârleţul încercărilor adânceşte izvorul mângâierii şi face mai mult loc pentru binecuvântare. Dumnezeu coboară în inimile noastre şi le găseşte pline. Începe să ne dărâme confortul şi să le golească, ca să facă loc harului. Cu cât este mai umil un om, cu atât mai multă mângâiere va avea, fiindcă va fi întotdeauna gata s-o primească. Un alt motiv pentru care suntem fericiţi în încercări este acela că atunci suntem cel mai aproape de Dumnezeu. Când hambarul este plin, omul poate trăi fără Dumnezeu. Când punga este plină de galbeni, trăim fără multă rugăciune. Dar când ni se iau proviziile, avem nevoie de Dumnezeu.

După ce se scot idolii, suntem gata să-L slăvim pe Iehova. „Din fundul adâncului te chem, Doamne!” (Psalmi 130:1). Nici un strigăt nu se compară cu cel care vine din vârful .muntelui — nici o rugăciune nu este mai sinceră decât cea care izvorăşte din adâncul sufletului. De aceea, încercările şi necazurile ne aduc mai aproape de Dumnezeu, şi ne fac mai fericiţi; fiindcă fericirea se află aproape de Dumnezeu. Credinciosule tulburat, nu te lăsa doborât de încercările prin care treci, fiindcă ele sunt vestitorii îndurărilor cereşti.
Să ne îndepărteze inima de Tine.

Meditaţii C. H. Spurgeon