Scurt circuit spiritual

Text: Efeseni 4:17-32

Să nu întristaţi pe Duhul Sftnt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi…„Efeseni 4:30

O mare parte a Statului Kentucky este alimentat cu energie electrică generată de turbinele de pe raul Kentucky. Într-o noapte a avut loc o pană de curent şi întreaga regiune a fost cuprinsă de întuneric. Inginerii au inspectat prima dată turbinele, dar n-au găsit nimic. După cîteva ore de căutări zadarnice, inginerii au trimis un om să verifice conductorii care transmiteau curentul de la generatoare. Acolo au găsit cauza. Un şarpe se tîrîse pînă la aceste sîrme şi a încercat să le traverseze. A atins două în acelaşi timp, şi a fost electrocutat instantaneu. Corpul lui a scurtcircuitat liniile de curent, producînd pana de energie electrică. După ce şarpele a fost îndepărtat, lumina elecrică a revenit imediat.


Ceva similar are loc în viaţa creştină. Din anumite motive, puterea spirituală care ar trebui produsă în vieţile noastre de către Duhul Sfînt, încetează să mai curgă. Cînd acest lucru se întîmplă, trebuie să facem investigaţii să vedem ce a întrerupt această putere. Apostolul Pavel ne spune unde să ne uităm. El spune că minciuna, mînia, furtul, cuvintele stricate, amărăciunea, ura, luptele, răzbunarea, vorbirea de rău, lipsa de amabilitate şi o atitudine neiertătoare pot bloca intrarea puterii Duhului Sfînt în vieţile noastre.
Trebuie să fim permanent în alertă ca nici unul dintre aceste păcate să nu se încolăcească în vieţile noastre, cauzînd scurt-circuite spirituale. Dacă onorăm pe Duhul Sfînt – şi nu-L întristăm – El şi puterea Lui vor curge prin vieţile noastre. În felul acesta vom avea numai energia spirituală necesară pentru a trăi pentru Dumnezeu. -P.R.V.

Sînt slab, strivit de neputinţe,
La picioarele-Ţi, supus, mă-nchin;
Etern, binecuvîntat, Spirit divin,
Plin de putere, umple-mă deplin. ” – Stokes

Un mic păcat va aduna necazuri la necazul tău, Şi va scădea energia si îţi va înmulţi dificultăţile.

Painea zilnica

2 gânduri despre &8222;Scurt circuit spiritual&8221;

  1. Asa este ,acest exemplu pe care la-ti scris *are un sambure mare de+Adevar+! Puterea si Maretia Domnului Isus *manifestata prin puterea Duhului Sfint *in vietile noastre ,,de multe ori este intrerupta de cei care sint creati ,si sunt sub stapanirea celui rau ,numai pentru a ne face rau ,a ne intrista si-a ne intrerupe din bucuriile experimentate prin puterea si mangaierea Duhului Sfint **cind ne bucuram mai mult ,atuncea cel rau se face prezent in bucuriile putine pe care le avem ,sa ne tulbure linistea si pacea. Dar, in Numele Domnului Isus *este putere *prin Duhul Sfant si mila Lui *avem biruinta +daca *nu ne dam batuti de cei care lupta impotriva bucuriilor noastre *speram ca vor veni zile binecuvintate de eliberare si bucurie prin mila bunului Dumnezeu *care ne poate elibera ,ajuta si ridica din starea de neputinta si intristare . Amin !Sufar foarte mult pentru ca nu am reusit in viata sa fiu atasata de cei care stiu sa ajute la ridicarea omului cazut si intristat * din contra ,am fost lovita si dejosita la orice incercare pe care am avut-o.?In Romani 3/ 10..20 gasim scris: ,, Nu este nici un om neprihanit,niciunul macar. … 23/ Caci toti* au pacatuit, si sint lipsiti de slava lui Dumnezeu.*E putere in Numele Lui Isus ,e putere in mila si dragostea lui Dumnezeu* prin maretia puterii Duhului Sfint.*Ce nu poate omul ,si regreta ca na putut +?va face si va ridica Domnul ,Dumnezeu*prin Faptele facute de Domnul Isus* pentru noi. Amin.!

    Apreciat de 1 persoană

    • Singurul care ramane mereu aproape si ne ajuta in toate necazurile si nevoile noastre este Domnul Isus! Ca una care am avut parte de multe dezamagiri am invatat sa ma incred doar in El! Si El nu m-a lasat niciodata!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s