Doar cel…

În spini aroma florilor, nu aștepta, că nu e
Și neghina o pâine caldă nu-ți va da,
Culoarea sinilie a norilor cu tunet – nu e,
Și o apa tulbure, nu-i cristalină-n dar.

O vorbă ce zidește, vindecă, ridică,
Să n-o aștepți din cel lipsit de har,
Doar cin’ are ca bază Stânca, nu-i o piedică,
Cine genunchi își pleacă, și-n inimă-i altar!

Cine-n Isus pășește și-i arde-n El, ființa
Cine din Cer se adapă, Cuvântu-n el fiind viu,
Cine-i spălat prin Sânge, și nu-L calcă-n «credință»,
Acela doar a fost și-Mi va ramane fiu.

Tu mergi dar plin de râvnă, sămânța vie-n tine-i,
În Cine te încrezi, știi bine, nu-i un om,
Lucreaza în ogor, se lasă noaptea, vine,
Și va rezista, doar cel ce-i verde pom.

Lidia Cojocaru 

De ce oftez?

Text: Eclesiastul 2:1-11

Am ajuns pină acolo că m-a apucat o mare deznădejde de toată munca pe care am făcut-o sub soare.” Ecles. 2:20

Potrivit cărţii: Guinness Book of World Records (Cartea recordurilor mondiale), în anul 1888, o fetiţă de 15 ani a căscat continuu timp de 5 săptămîni. Nu ni se dau detalii pentru ce motiv a ajuns în această condiţie. Dar citind, m-a făcut să mă întreb de ce oare fiecare din noi căscăm. De ce, dintr-o dată, cu o faţă contorsionată, tragem aer adînc în piept cu gura căscată la maxim, apoi slobozim un oftat? Răspunsul este că respiraţia superficială, aerul cald din jur, sau chiar stări nervoase, pot epuiza oxigenul din corp. Creatorul şi proiectantul nostru ne-a dotat cu un reflex de respiraţie adîncă prin care se trimite degrabă o cantitate de oxigen pentru satisfacerea nevoii existente. Dar pe lîngă această explicaţie
tehnică, un căscat sau un oftat este semnul nervozităţii, al oboselii sau al plictiselii.


Apoi, există „suspine” ale sufletului. Poate că ele au pentru suflet rolul pe care-l are căscatul pentru trup. Citind cartea Eclesiastul, aproape că-l auzim pe Solomon oftînd, încercînd cînd un lucru cînd altul, în efortul său de-a găsi sensul vieţii. Mereu spiritul său reacţionează la condiţiile variate la care este supus, cu singurul strigăt: „Totul este deşărtăciune”. Mulţi ani din viaţă, pe tot ce punea mîna părea să-i producă un suspin, un gol interior (1:2; 2:11). In final, şi-a dat seama că nimic nu satisface sufletul omului aşa ca frica de Dumnezeu şi păzirea poruncilor Lui (Ecl. 12:13).
Doamne, ajută-ne să vedem că oftaturile noastre de dezamăgire faţă de plăcerile vremelnice ale lucrurilor din viaţă, sînt destinate să ne aducă la Tine. Numai Tu poţi să dai o semnificaţie eternă lucrurilor pe care le urmărim în această viaţă.       – M.R.D. I.

Creştine, eşti dezamăgit,
De lumea rea ce te-nconjoară?
Priveşte la cerul nemărginit
De unde bucuria divină coboară. ” – Anonim

Odată ce ne-am desfătat cu bunătăţile lui Dumnezeu, bucatele lumii nu mai au nici un gust.

Painea zilnica