OMIDA INVIDIOASĂ

Ciprian I. Bârsan

Sta omida pe o creangă și mâncând, se tot gândea:
„Ce frumoasă-i sora râmă! Eu de ce nu sunt ca ea?
Uite cum se tolănește în băltoaca de noroi…
Iar eu zac aici, în piersic, când căldura e în toi!

Doamne, pentru ce-am picioare și un trup așa pufos?
Mestec toată ziua frunze-n pomul ăsta noduros
Și mă uit cu dușmănie la prietena din glod
Doar-doar s-o-neca odată; să-i cânte viespea prohod!”

Cățărându-se pe-o piatră, o furnică i-a strigat:
„Cât te mai îndopi, omido? Tu nu vezi că te-ai umflat?
Vrei să devorezi tot pomul? Nu ți-e milă că-i altoi?
Sau ți-e ciudă că dă umbră râmei care șade-n zoi?”

„Ce te bagi și tu în seamă? Te-ai pierdut de regiment?”
O luă în râs omida, cercetând-o mai atent.
Dar, nemaiputând să-și ierte ochiul rău, gândul pieziș,
Își făcu sicriu din fire de mătase și frunziș.

„De n-aș mai vedea…

Vezi articolul original 233 de cuvinte mai mult

Zbor de bronz (La Ziua lui Brâncuși)

La moara lui Felix

Cânta sub sărutări de daltă lemnul
Și marmura îmbobocea senină,
Când mâinile ce frământau lumină
Storceau din miezul Artei untdelemnul.

Maestrul și-a cioplit în viață visul,
Dând lumii, care-i pregătise scena,
Un Jiu pe care l-a-nfrățit cu Sena
Când dalta lui a cucerit Parisul.

Idei a nemurit și sentimente,
În clipe-nțepenite, spre vecie,
Și arta lui rămâne veșnic vie,
Născând vulcani, cascade și torente.

De ziua lui, la Masă, în tăcere,
Privesc prin Poarta largă Infinitul
Și-l văd în toate, omul, dalta, mitul,
Un veșnic nimb purtat de adiere.

Sărbătorindu-l, nu i-aș da o floare,
Ci aș planta un verb în limba noastră:
„A brâncuși”- a face o Măiastră
Și-a învăța apoi bronzul să zboare!

Simion Felix Marțian
19 februarie 2020

Vezi articolul original

El a știut

ReferințeIoan 18:1-9

Pentru c-a știut să-Și zică „NU” voinței Lui mereu,
A avut din plin în Sine puterea lui Dumnezeu,
Împreună cu lumina și dragostea de a face
Tot ce-I poruncește Tatăl, tot ce Tatălui Îi place.

Armatei care venise cu săbii și cu ciomege,
Cu cătușe și cu funii ca să-L ia prins și să-L lege,
I-a spus doar „Eu sunt” și-ndată, au căzut toți ca trăsniți
Zăcând jos ca bolovanii fără viață-nțepeniți.

Și, din nou, când a zis Tatăl, Fiule, Mi-ar place-acum
Să Te lași legat de-aceștia care i-ai culcat în drum,
Pentru c-a știut să-Și zică „NU” voinței Lui mereu,
A putut și-acum să facă ce-I plăcea lui Dumnezeu.
Deci tot El îi scoală-acuma, și le dă puterea Lui
Ca să-L lege după voia și plăcerea Tatălui,
Să Îl ducă-apoi să fie bătut, scuipat, schingiuit
Iar la urmă să sfârșească sus pe cruce răstignit.
Și repet: știind să-Și zică „NU” voinței Lui mereu,
A putut și-acum să facă, ce-I plăcea lui Dumnezeu.

* * *
Haideți să vă spun acuma ce am eu de-aici de luat.
Când mulțime de necazuri peste mine se abat
Să m-arunce-n disperare și să mă paralizeze,
Să mă culce în țărână, să mă imobilizeze,
Dacă-nvăț să-mi zic „NU” mie, pot îndată, cu-n cuvânt,
Să-mi trântesc împotrivirea și zbuciumul la pământ.

Și-apoi, dacă Domnul zice că ar vrea să fiu legat
Prin dureri, pierderi și lucruri, care-s greu de suportat,
Dacă-nvăț să-mi zic „NU” mie, chiar dacă-n afară doare,
În inimă am plină pace, e lumină, viață, soare.

Valdi Herman

Ce-i rau cu stirile?

Text: Neemia 6:1-19

„Tobia trimitea scrisori ca să mă înfricoşeze.” Neemia 6:19 „Acum, Dumnezeule, întăreşte-mă!” Neemia 6:9

Ziarul a fost adesea un prieten demn de încredere. Sosea cu regularitate şi aştepta ca să discutăm despre oameni şi evenimentele zilei. Cîteva dimineţi fără el şi mă simt izolat. Fără rezumatele sale despre afacerile guvernamentale, economice, sportive sau cele internaţionale, mă simt handicapat în orice conversaţie. Cu toate acestea, într-o zi, s-a petrecut un lucru interesant. Acest „prieten de încredere” scria nişte ştiri despre un eveniment despre care ştiam deja. Dar numai inima problemei era prezentată corect. Pe langă aceasta, raportul includea analiza unei autorităţi care a spus mai multe decît ştia el. Faptul a fost un bun avertisment că avem nevoie în viaţă de ceva mult mai demn de încredere decît ziarul.

Neemia a citit şi el informaţii despre care ştia că sînt greşite. Mai mult, a fost conştient că ele erau special destinate să-1 sperie pe el şi pe concetăţenii săi ca să nu mai rezidească zidurile Ierusalimului. Dar Neemia a fost un om înţelept. Cu toate că veştile erau neliniştitoare, el a răspuns prin a continua ceea ce ştia că este bine. Ştia că motivele lui sînt corecte. L-a rugat pe Domnul să-i întărească mîinile pentru terminarea lucrului (v. 9). Era convins că Dumnezeu dorea ca zidul să fie reconstruit, el îşi mărturisise păcatele lui şi ale poporului şi şi-a pus încrederea în Domnul. Să fim şi noi la fel de înţelepţi. Cînd sîntem acuzaţi pe nedrept sau sîntem deranjaţi de puterile celui rău, să nu trăim pe baza acestor veşti schimbătoare. în schimb, să continuăm să facem ceea ce ne-a chemat Dumnezeu să facem.        – M.R.D. II

„Spun lucruri care nu-s adevărate!
O, Doamne, eu ce pot face?
Şi El îmi zice: Ce-ţi pasă ţie!
Tu taci şi-urmează-Mă în pace!„- Anonim

„Dacă trăim pentru aprobarea lui Dumnezeu, vom primi dezaprobarea oamenilor.„

Painea zilnica