Psalmul 45

Cuvinte care sunt de farmec pline
Îmi clocotesc în inimă și spun:
”Lucrarea mea de laudă-i aparține
Doar Împăratului Slăvit și Bun”.

Ca o peniță limba să îmi fie
În iscusite mâini de scriitor
”Tu ești cel mai frumos din veșnicie
Cu mult întreci pe omul muritor”.

Cuvântul Tău aduce-nvățătură
Pe-a Tale buze Harul e turnat
De-aceea Dumnezeu fără măsură
Pentru vecii Te-a binecuvântat.

Viteaz războinic, sabia-ți încinge!
Podoaba care-o ai și slava ta
În carul tău de luptă care-nvinge
Te suie chiar acum pentru-a lupta!

Și apără-adevarul și blândețea
Neprihănirea să o ți sub scut
Să-ți străluceasca dreapta și noblețea
Prin marile isprăvi ce le-ai făcut.

Săgețile-ascuțite vor străpunge
Pe toți vrăjmașii tăi ce vor cădea
Dreptatea Ta-i Toiagul ce-i ajunge
Iar Tronul Tău o Doamne-n veci va sta.

Căci Tu iubești nespus neprihănirea
Și-ntruna cu dreptate hotărăști
De la cei răi Tu îți întorci privirea
Căci Doamne, răutatea o urăști.

De-aceea Dumnezeu, o Doamne, iarăși
Te-a uns cu-al bucuriei untdelemn
Mai mult decât pe-ai Tăi iubiți tovarăși
De slujbă, dovedind cerescul semn.

Miros plăcut de-aloe-ai pe veșminte
Și casie și smirnă răspândești
Și-nveselite-n corzi de instrumente
Sunt ale Tale case-împărătești.

Printre alese ai o preaiubită
Deși-ntre ele-s fete de-împărat
La dreapta-Ți stă mireasa-mpodobită
Cu aur din Ofir, cel mai curat.

Ascultă fiică, vezi, urechea-ți pleacă
Să-ți uiți poporul, fostul tău cămin
Frumsețea ta la Împărat să-i placă
Și că ți-e Domn, să I te-nchini deplin.

Căci fiica Tirului cu-anevoință
Și cele mai bogate din popor
Umbla-vor dup-a ta bunăvoință
Cu daruri să primească ajutor.

Căci fata Împăratului e plină
De strălucire-n casele-i domnești
Țesută-n fir de aur foarte fină
Sclipește haina-n care o zărești.

‘Nainte la-Împărat se-nfățișează
Cu hainle cusute și-aranjate
Și-a ei îsoțitoare o urmează
Cu bucurii și vesele sunt toate.

În toată țara-ai tăi copii domni-vor
Părinților tăi locu-l vor lua
Iar al tău nume pururi pomeni-vor
De-aceea-n veci popoare te-or lăuda.

Daniel Hozan

Slujind din toata inima

Text: Proverbele 24:30-34

„Cînd mîinile sint leneşe, se lasă grinda şi cînd se lenevesc mîinile plouă în casă.” Eclesiastul 10:18

Unele din cele mai mari realizări ale umanităţii ne-au parvenit de la oameni care au considerat că nici un sacrificiu nu e prea mare şi nici un efort prea greu pentru atingerea ţelului propus. Edward Gibbon a cheltuit 26 de ani din viaţă pentru a scrie „Istoria declinului şi căderii Imperiului Roman.” Noah Webster a lucrat cu migală 36 de ani pînă a dus la faza de tipărire prima ediţie a dicţionarului său. Se spune despre oratorul roman Cicero, că a făcut exerciţii de oratorie în faţa prietenilor săi zilnic timp de 30 de ani, înainte de-a vorbi în public. Ce tenacitate! Ce perseverenţă!

Acum să ne gîndim cîtă energie investim noi în lucrarea Domnului. Comparaţia va fi destul de jenantă. Ar trebui să ne determine cel puţin, să ne cercetăm inima, punîndu-ne cîteva întrebări. „De ce lucrarea noastră pentru Cristos este făcută uneori cu o jumătate de inimă? De ce unii oameni care urmăresc numai scopuri pămînteşti ne fac de ruşine prin răbdarea şi perseverenţa lor? Să ne gîndim numai ce se întîmplă atunci cînd luăm slujirea noastră foarte uşor. Un diacon îşi neglijează responsabilităţile, şi interesul altora este în declin. Dascălul de la şcoala duminicală nu se pregăteşte îndeajuns, şi Biserica nu va mai răspunde la această activitate. Un membru credincios al Bisericii nu continuă cu credincioşie viaţa de rugăciune, şi nu e de mirare că nu mai sînt răspunsuri la rugăciuni”.
Apostolul Pavel ne dă o definiţie clară a datoriei noastre, atunci cînd spune: „Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni” (Coloseni 3:23). Slujirea lui Cristos trebuie să fie marcată de efortul perseverent, şi susţinută de rugăciune. Aceasta înseamnă să slujeşti din toată inima!    -P.R.V.

„Credincios mereu să-I fiu lui Isus.
Credinţa ce-o declar s-o reînnoiesc,
Şi-n orice zi să-ntreb supus:
Ce-ai vrea, Doamne, să înfăptuiesc? ” – Pangborn

„Unii creştini nu fac nimic, dar nu există nici un creştin care să n-aibă nimic de făcut.”

Painea zilnica

Olarul

Agnes

Muscă sau Albină- recită pastorul Cătă Dan

Ciprian I. Bârsan

Vezi articolul original

N-ai cum să înțelegi iubirea

Ciprian I. Bârsan

N-ai cum să înțelegi iubirea
Cât timp tu nu iubești nimic
Nici ce înseamnă fericirea
Nici pe acei ce „TE IUBESC” își zic

Nu poți să înțelegi ce-i mila
Când tu de nimeni milă n-ai
Când n-ai fost Pavel și nici Sila
Închis pentru Hristos să stai

N-ai să pricepi ce e iertarea
Dacă de ură ești condus
Cât timp nu-ți schimbi viața și starea
Și nu ierți tot,ca si Isus

N-ai să-nțelegi ce-i sărăcia
Dacă n-ai fost și tu sărac
Și te conduce silnicia
Iar alții treburile-ți fac

N-ai să-nțelegi nici ce-i durerea
Cât timp tu n-ai fost încercat
Și n-ai avut decât plăcerea
De-a face rău neîncetat

Tu n-ai știut nici ce e frigul
Nici ce e foamea dragul meu
Căci te-a interesat câștigul
Nu dragostea Lui Dumnezeu

Apleacă-te acum sub cruce
Și schimbă-ți viața cât ești viu
Ca nu cumva s-auzi o voce
Care să-ți spună…”Prea tîrziu!”

Vezi articolul original 6 cuvinte mai mult

Mirabila nădejde

Iarna și-a întins hotarul, chiar și-n suflete a nins,
Conștiința-i fără voce, iar trădarea a învins,
Dintr-odată viața, parcă, și-a oprit firescul mers
Și sub lespezi de tăcere e-ngropat tot ce-are sens.

Îndoiala ne dezbină, apatia n-are leac,
Între solitare ziduri ziua-i lungă cât un veac,
Curg sloganurile sloiuri din amonte spre aval,
Din vâltoare, fără vâsle, mulți nu mai ajung la mal.

Iarnă stranie e-n lume; gerul s-a înverșunat
Să ne țină-n amorțire, într-un trist, prelung iernat,
Doar iubirea caldă poate să topească-al urii sloi,
Însă nu va fi scăpare dacă-i iarnă și în noi!

Și când soarele amăgește fără vlagă, pal și stins,
Când doar gerul face legea, dar de lege-i neatins,
Când sub pojghița sticloasă a-nghețat al lumii vis,
Mai avem doar o nădejde: Domnul ține ce-a promis!

Olivia Pocol

Tacerea intelegatoare

Text: Iov 2:7-13

„…fără să-i spună o vorbă, căci vedeau cit de mare îi era durerea.” Iov 2:13

Un pastor povestea despre vizita pe care a făcut-o unei familii dintr-un mediu rural. Sosind acasă la ei, a fost întîmpinat de gospodina, care a spus: „Am ştiut c-o să treceţi azi pe la noi. Am mare nevoie de ajutor. Nu ştiu ce să fac.” Apoi i-a spus ce probleme avea, lucruri care l-au făcut pe pastor să lăcrimeze, pentru că erau dincolo de orice capacitate de-a sa să le rezolve. Nu ştia ce să spună, aşa că a continuat să asculte cu răbdare pînă cînd femeia, zîmbind, printre lacrimi, a exclamat: „Vă mulţumesc mult că aţi venit! Este exact de ce aveam nevoie!” Pastorul a comentat: „Am ştiut atuncea că avea nevoie de înţelegere şi nu de sfatul meu înţelept”.

Comentând scena din Iov 2:13, pastorul englez W.E. Adeney, a scris: „Compasiunea poate fi arătată prin tăcere. Acele şapte zile şi şapte nopţi de tăcere sînt un spectacol sublim. Mîngîietorii Iui Iov au început bine. Ar fi fost bine pentru reputaţia lor ca la sfîrşitul acelei săptămîni să fi plecat acasă. Ar fi fost cunoscuţi ca modele de oameni ce încurajează şi mîngîie pe alţii şi nu ar fi devenit personificarea torţionarilor morali.
Adeseori facem greşeli crezînd că „trebuie să spunem ceva”. Adeney încheie: „In necaz nu este nevoie de sfaturi ci de simpatie, de înţelegere şi aceasta se poate arăta cel mai bine printr-o lacrimă, printr-o strîngere de mînă şi o privire cu dragoste”.
Cînd cineva ne împărtăşeşte o povară, este natural să vrem să-l ajutăm la rezolvarea problemei sale. Dar oamenii, adesea, doresc doar să găsească pe cineva care să-i asculte cu compasiune. De aceea ne putem exprima simpatia cel mai bine prin tăcere.- R.W.D.

„Cînd fraţii mei au răni ce dor,
Să-mi fie braţul mai sfios,
Să nu apăs în rana lor,
Căci nu eu vindec, ci Cristos.„

„Compasiunea înseamnă să simt în inima mea.„

Painea zilnica

Trecut-au anii ca un vis

Ciprian I. Bârsan

Trecut-au anii ca un vis
Cu amintiri nepieritoare
Cu clipe dragi de nedescris
Cu oameni de mare valoare

S-au dus ca ziua cea de ieri
Momentele de neuitat
Cu bucurii și cu dureri
Dar și cu Har nemăsurat

Privind în urmă la ce-a fost
Ne copleșește nostalgia
Dar toate au avut un rost
Și ne-au marcat copilăria

A fost un timp de părtășii
Cum,nu cred c-au mai fost vreodată
Și nu știu dacă vor mai fi
În vremea-aceasta zbuciumată

Plecat-au oameni dintre noi
Exemple de urmat în lume
Ce-au fost pentru Isus eroi
Și-au înălțat al Lui Sfânt Nume

Ne-om întâlni în veșnicii
Cu tot ce-a fost aici frumos
Cu minunate melodii
La nunta Mirelui Hristos

– Amin –

Puiu Chibici

https://www.facebook.com/100050635322831/posts/238026501228526/

Vezi articolul original

Caută să te sfințești

Când ai conștiința trează, nu treci linia niciodată,
Nu te-abați de pe cărare și-ți păstrezi haina curată.
Ești atent în jurul tău, te păzești de-orice păcat,
Si te rogi în orice vreme să ai cugetul curat.

Nu te pierde-n bezna lumii, nu te vinde pe arginți,
Să spui adevăru-n fața, niciodată să nu minți.
Să nu fii nicicând fățarnic, să nu joci la două mese,
Să nu cauți vreo atenție, nu sluji pe interese.

Caută să faci doar bine, nu-ncerca să te răzbuni,
Dacă poți să faci aceasta, vei vedea multe minuni.
Să întorci mereu obrazul, când lovit ești pe nedrept,
Și când dai celui ce-ți cere, caută să fi corect.

Fii tăcut când ura lumii, se abate-asupra ta
Caută să te sfintești, răspândește dragostea.
Întărește-te mai tare când toți te descurajează,
Și rămâi un om smerit, roagă-te, înaintează.

Dacă ai să faci acestea, vei simți asupra ta
O putere colosala ce nu se va termina.
Abea atunci vei înțelege, ce înseamnă fericirea
Și prin toate menționate, vei primi și mântuirea.

Nichifor Nicu

Riscul faptei bune

Text: 2 Corinteni 4:8-18

„Sîntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strîmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi.” 2 Cor. 4:8

Un articol publicat într-un ziar din Detroit, descria ghinionul unui om care a dat de necaz vrînd să ajute pe cineva. Omul crescuse la ţară şi avea bunul obicei să se oprească să-i ajute pe şoferii care aveau probleme cu maşinile lor. Insă cînd s-a oprit într-un oraş mare să-l ajute pe un asemenea şofer, a fost împuşcat, jefuit şi lăsat pe moarte. Povestirea avea, totuşi, un sfîrşit bun. Omul s-a refăcut după o lungă spitalizare, şi a declarat că avea acum mai multă încredere în Dumnezeu, în urma acestei experienţe. Continua să creadă că ajutorul dat altora este cel mai bun lucru pe care trebuie să-l facă, deşi uneori, poate fi periculos.

Nu vreau să sugerez, că ar trebui să oprim la orice maşină trasă pe dreapta. Precauţiunea înţeleaptă îşi are locul ei. Dar Noul Testament ne arată că cei care s-au alăturat lui Cristos în a-i ajuta pe alţii, vor da de necazuri, mai ales atunci cînd duc vestea bună a Evangheliei. Mai devreme sau mai tîrziu, vor întîmpina rezistenţă. Şi aceste necazuri au un sfîrşit bun, aşa după cum vedem din experienţele apostolului Pavel. Deşi bătut şi rănit, urît şi hărţuit, el dă glas unei inimi care face exact ceea ce îşi doreşte.
Lucra cu Dumnezeu pentru salvarea oamenilor care în eternitate vor avea numai cuvinte de apreciere pentru faptele lui (2 Cor. 4:15). El ştia că, în final, Domnul însuşi va confirma valoarea eternă şi justeţea eforturilor sale. Şi s-a meritat tot necazul de care a avut parte ajutîndu-i pe alţii.- M.R.D. II.

„Dacă pot face astăzi un bine
într-un fel, ajutîndu-l pe cineva,
S-o fac, Isuse, ca pentru Tine,
Să se vadă, din faptă, dragostea Ta. ” -Brandt.

„Răsplata mărturisirii lui Cristos merită toate riscurile.„

Painea zilnica