În vremuri de frământare supremă

În vremuri de frământare supremă
Alinul sufletesc la cine-l găsim?
Vedem propășind demonica schemă
Și, parcă, spre semnu-ntrebării pășim.

Să triumfe un așa rău e mirare
Stăm pe gânduri, nedumeriți, un moment
Câștigă acei ce înalță sfidare
Spre cel mai înalt și mai sfânt firmament?

Ne-apasă, o clipă, întrebarea perfidă
Apoi ne inundă seninul ceresc
Simțim cum se-așterne o stare lucidă
Cum bucuriile-n Domnul se înmulțesc.

Și-n fața noastră trecutul apare
Să spună Cine ne-a păzit la necaz
Cine-a putut și a vrut să repare
Agonia și s-o transforme-n extaz.

Trecutu-i dovadă că Cerul trimite
La timp potrivit necesarul ajutor
Că din noianul stărilor ivite
Ne-ajută să ieșim îngerul păzitor.

Motive nu-s să ne chinuie teama
Zilnic gustăm împliniri sufletești
Veniți creștini să luăm bine seama
Să nu ne cuprindă idei pământești.

Avem la-ndemână Cuvântul vieții
Spre-al curajului pisc ne dă îndrumări
Să-nlăturăm din noi valul tristeții,
Să producem necesarele transformări.

Agitații venite din stări precare
Pot fi-nlăturate doar la altar
Lăuntrul poate primi vindecare
Doar în al binecuvântărilor hotar.

Zeci de plăgi de-ar mai veni peste noi
Credința activă nu va fi clătinată
Doar în lupta cea bună se nasc eroi
Care pășesc spre cereasca răsplată.

George Cornici

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s