Când n-ai speranță ești învins

Sunt flăcări mari ce par să nu mai treacă,
Oricât aștepți, privind spre răsărit,
Și pieptul tău se stinge, se înneacă,
Vezi cerul tot o masă de granit.

Credința ta se sfarmă ca nisipul,
Speranța ta se pierde fără sens…
Simți, ceas de ceas, dușman în tine timpul,
Iar visul tău din minte ți s-a șters.

Credeai cândva în cinste, în dreptate,
În roada lor găsită pe Pământ,
Dar azi le lași de hoți să fie luate,
De hoți ce sting luminile pe rând…

Credeai în cer și-a binelui răsplată
Și-n visul tău priveai spre Creator.
Dar astazi uiți de ce credeai odată,
Te-oprești învins pe drum de-nvingător.

Cât timp mai lupți spre visul tău în viață,
Cât ai un scop, nu poți să fii învins.
Dar vezi, atunci când nu mai ai speranță,
Victoria ta și șansa ta ai stins.

Când nu mai vrei să lupți, să faci ce-i bine,
Când cinstea ta valoarea și-a pierdut,
Atunci s-a stins respectul tău de sine,
Iar visul tău rămâne în trecut.

Nu poți să ai un drum de două feluri.
Nu poți fi rob și fiu de Împărat.
Căci fie-ți legi de cer a tale țeluri,
Sau lupți în vânt cu cugetul pătat!

Atâți vorbesc de drumul prin Golgota,
Dar pașii lor se văd trecând prin văi…
Deasupra lor e azi albastră bolta,
Dar fi-vor dați să moară cu cei răi!

Nu-ți pierde dar speranța, trist, în lume!
Destinul tău nu-i drumul de învins!
Când nu mai poți de nori să mergi spre culme,
Isus e viu! Cuvântul este scris!

Și nori și vânt și pacea și speranța,
De glasul Său ascultă ne-ncetat!
Să-L chemi pe El! Din mâna Lui ai viața!
Să nu te pierzi crezând că te-a uitat!

El fiii Săi nu-Și uită niciodată!
Să nu asculți de glasul celui rău
Ce vrea să-ți dea o inimă de piatră
Și-n veci uitat să fie visul tău!

Dreptatea-n veci e vie și domnește,
Iar cinstea-i rod ce nu se pierde-n veac!
Isus e drept, iar cinstea Lui te crește!
Rămâi curat căci nu vei fi sărac!

El n-a uitat poporul Lui vre-odată!
Dorința ta o are-n gând mereu.
Dar tu să crezi că voia Lui e dreaptă,
Căci El în veci e Domnul Dumnezeu!

Cum poți să crezi că ști-vei tu mai bine,
Când tu abea vezi pasul mic ce-l faci?
Dar ochiul Său privește din `nălțime!
Să nu vorbești când El ar vrea să taci!

Să nu-ndrăznești să pleci când El nu pleacă!
Vezi voia Lui în toate s-o-mplinești!
Și pot atunci în jurul tău să treacă
Furtuni și mări, căci tu prin El trăiești!

Sunt flăcări mari ce-ți spulberă credința,
Dureri se strâng, iar pasul ți-l oprești.
De ce n-aduci la cruce neputința?
Nu vrei și tu în pace să trăiești?

Doar nu vei vrea prin forța ta, în luptă,
Să-nvingi pe cel ce morții va fi dat?
Isus Hristos e gata! Te ajută
De-L rogi, de-L strigi, de-L chemi ca Împărat!

Se pierd în timp speranțe mari și vise
Și toate trec uitării, fără sens…
De ce înduri cu maini mereu învinse?
De ce rămâi sub cerul vieții șters?

De ce încerci să-nveți s-accepți amarul?
De ce-l privești ca stil de viață scris?
Prin sânge sfânt pășește azi hotarul!
Renunță azi la viața de învins!

Tu om! Tu fiu! A cerului creație!
De ce ești rob dușmanului învins?
Isus a scris pe lemnul crucii: „grație”!
Aprinde azi, iar, focul ce s-a stins!

Trăiește iar cu pace și iubire!
Trăiește viu! Ridică-te de jos!
Pe drumul tău alege înnoire!
Trăiește-ți spun! Trăiește în Hristos!

Privește drept valorile din tină:
Te lasă gol și, iată, te-au legat!
Îți scriu plăceri ce-s false și rutină.
Același pas de când l-ai repetat?

De când tot speri cândva să fie bine,
Dar drumul tău mereu e mai abrupt?
Aceiași pași îți scriu aceleași file,
Oricât începi din nou de la-nceput!

Deci nu-ți mai fii dușman în propria viață.
Fii liber azi. Dezleagă-te de rău!
Primește azi a cerului povață.
Trăiește, azi și-n veci, prin harul Său!

Emanuel Adrian Vlaicu 

Anunțuri

Și lumea i-a urât…

Le-am dat Cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că ei nu
sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume. Ioan 17:14

-”Sunteți ai Mei? – Huliți veți fi, trădați, batjocoriți!
Sunteți ai Mei? – Urâți veți fi! De lume înjosiți…

Nici Eu n-am fost primit de ea, nici Eu n-am fost iubit!
Le-am dat în dar dragostea Mea, răsplata – răstignit!

Pe îngusta cale nu-s doar flori, nu-i Paradis, ci vânt, furtună
Si spini adânci păn’ la fiori, ce fruntea-ades vă încunună!

Nu v-așteptați la osanale și ramuri așternute-n drum,
A doua zi pe cruce-n vale, veți fi călcați, priviți ca scrum!

Veți fi scuipați și-n dinți la fiare – striviți, în temniță-aruncați!
Dar știți: nicicănd a morții gheare, n-or birui! Înaintați!!!

Nimic nu vă va despărți și smulși din braț nu-ți fi nicicănd!
Prigoane de s-or înteți – Eu sunt, Eu sunt cu voi oricănd!!!

Huliți vor fi cine-s ai Mei! Ce nu-i al ei, lumea urăște…
Sunteți trimiși ca niște miei, dar Măna Mea – Ea hotărăște!”

Lidia Cojocaru 

Ne așteaptă Dumnezeu

Motto: „”Păziți-vă bine să nu pierdeți rodul muncii voastre, ci să
primiți o răsplată deplină.”” Amin!  2 Ioan :v.8.

Omul lumesc când greșește
Crede că a lui păcate,
Dacă spune: ‘Îmi pare rău!’
Toate îi vor fi iertate.

Dar n-ajunge doar regretul,
Că Scriptura ne învață
Că numai nașterea din nou
E pocăință adevărată.

Nu ajunge doar căința
Chiar de face-un legământ,
Dacă omul nu se naște
Din apă și din Duh Sfânt

Și nu umblă în lumină –
Și să rămână în lumină,
Nu va intra niciodată
În a Raiului grădină.

Pe cel aproape să-l iubească
Precum Domnul ne iubește,
Că iubirea de aproape
Și sfințenia ne unește.

Să stăruie plin de iubire
În legăturile frățești,
Având scrise-n mintea lui
Poruncile dumnezeiești.

Să poată purta povara
Altui frate credincios,
Împlinind cu bucurie
Legea Domnului Hristos.

Si să nu-și plece urechea
La orice lumesc cuvânt,
Dar cu multă luare-aminte
Când vorbește Duhul sfânt.

Să fie-n orice legătură
Împodobit cu smerenie,
Să știe să-și stăpânească
Vasu-n cinste și sfințenie.

Că omul, dacă-n trupul lui,
Nu este duhovnicesc,
Va ajunge și în duhu-i
Precum orice om lumesc.

De aceea, în alergarea
Care ne stă înainte
S-alergăm cu stăruință
Înspre plaiurile sfinte.

Și-om întâlni în alergare
Poate culmi de fericire,
Dar și văi adânci și pline
De pietre de poticnire.

Să nu ne-oprim din alergare
Chiar dacă drumul e greu,
Că la capătul de drum
Ne așteaptă Dumnezeu.

Ioan Vasiu 

Invata!

Invata ca un zambet, iubind, poti sa oferi,
Si lacrima tristetii, invata cum s-o stergi,
Invata sa cresti nuferi si sa alini poveri,
Invata cum in viata doar catre Cer sa mergi.

Invata sa asculti, pe cel ce-si vars-amarul,
Dar si sa-nchizi urechea la barfa si pacat,
Priveste prin credinta intotdeauna… Harul,
Alege frumusetea din tot ce-i bun, curat.

Invata din putinu-ti cum sa hranesti flamanzii
Invata ca slujirea e…. binecuvantare
In timp vei intelege, secretele izbanzii
Invata; cand esti mic atunci tu vei fi mare.

Invata sa dai apa celui ce e setos,
O haina sau un pat, strainului din strada,
Invata cum se poate chiar pe Isus Hristos
Sa Il arati, si-n tine toti sa-L vada.

Invata mijlocirea in nopti, in rugaciune
Si lasa-te in taina pentru ai tai, arzand,
Asteapta cu rabdare si crede in “minune”
Asculta vorba-I dulce din Sfantul Sau Cuvant.

Invata multumirea, in zile fara soare
Cand nu mai poti zbura, cand aripile-s frante
Invata bucuria de la caisu-n floare,
Invata inc-o data cum sufletul sa-ti cante!

Invata prieten drag, sa-ti numeri ziua bine
Invata cum sa capeti, o inima-nteleapta,
Invata, invata… caci in curand El vine,
Si-atunci in vesnicie rasplata te asteapta.

Alexandru Marius

Ca Iosif

Ca Iosif să ai calea
Când mergi spre veşnicii,
Când singur străbați valea
Aceasta-a plângerii.

S-asculți de al tău Tată
Când pe nume te cheamă
Să mergi la frați îndată
Ducându-le şi hrană

Şi veşti bune din ceruri
Acolo în pustie
Chiar dacă-n multe feluri
Lovit eşti cu furie.

Chiar planuri de s-ar face
Spre nimicirea ta
Tu du-te şi în pace
Vesteşte slava Sa!

Tu du-te, chiar cu prețul
De-a fi vândut de frați,
Îndură şi disprețul
De la înalți prelați,

De la acei ce poartă
Un nume de credință,
Dar inima-i de piatră
Şi fără conştiință!

Mai caută-i prin locuri
Pustii şi-ntunecate
Când stau sleiți la focuri
De jertfe vinovate.

Chiar haina cea pestriță
Cu ură de ți-ar cere
Tu fii o luminiță
În noaptea cu mistere.

În locuri fără apă
Chiar de eşti aruncat
Şi nimeni nu te scapă
Căci toți te-au lepădat,

Să nu răspunzi cu ură,
Să nu te-mpotriveşti,
Încă puțin îndură
Şi ai să biruieşti!

Rob dacă vei ajunge,
Să fii supus mereu
Şi inima-ți vei frânge
Căci te apasă greu

Ocara şi ruşinea,
Batjocuri, prigoniri,
Ridică-ți atunci fruntea
Spre Cel ce din măriri

Îți poate-alina dorul,
Te poate mângâia
Şi îți va da Fiorul
Să simți iubirea Sa!

Ispite fără număr
În cale de-or veni
El te va lua pe umăr
Şi-atunci vei birui!

Să strige azi cu toții
Că tu eşti vinovat,
Să fii dat pradă morții
În temniță legat,

Cu lanțuri şi zăvoare,
De lume separat…
Tu luptă-te, fii tare!
Căci Marele ‘Mparat

Îți este-atunci aproape
El nu te părăseşte,
Venit-a să te scape
Să vezi că El trăieşte!

Căci orişicât te-ar frânge
Obezile prea grele
La pieptul Său te strânge
Să uiți orice durere!

Învinuit de lume,
De frații tăi trădat,
Tu fugi de stricăciune,
De patimi, de păcat!

Lasă- ți în urmă haina
Când prins eşti de păcat
Şi-ai să înțelegi taina
Cum poți fi ne-ntinat.

Chiar toți dacă-ți vor spune
Că-i rea credința ta,
Tu eşti ales din lume
Ca să trăieşti aşa!

Arată-le că-n lume
Tu ai un Dumnezeu
Şi porți cu drag un nume
De sfant copil al Sau!

Ştiind că suferința
Curând se va sfârşi,
Tu fă ca pocăința
Mereu a se-mpânzi

În temniță, în locul
Unde stai azi stingher
Fă să se-aprindă focul
Duhului Sfânt din cer!

Vorbeşte cu-ndrăzneală
De Cel ce-i Suveran
Sa nu cazi de-oboseală
‘Naintea lui satan.

Şi nu privi în urmă
Să vezi ce ai pierdut,
Tu ține-te de turmă,
Căci Cel făr’ de-nceput

Priveşte, e ‘nainte
E-aşa de bun Păstor,
Te duce la păşune
Şi ape de izvor!

Deci, fugi de stricăciune
Orice să pierzi, oricât
Căci totul ce e-n lume
E abur, praf şi vânt!

Să fii lovit de oameni,
Să fii sărac, lipsit,
Să n-ai aici pe nimeni…
Rămâi dar neclintin!

Chiar dacă greu trec anii
De grea singurătate
Când auzi cum duşmanii
Te dau mereu la moarte,

Curând veni-va ceasul
Eliberării tale
Şi ai să uiți necazul
Şi zilele de jale!

Te vor ‘nălța în fața
Întregului popor
Acei ce-ți pândeau viața
Să cazi în cursa lor.

Atuncea te vor scoate
Din locul umilit
Să poți vedea că-n toate
Cu Domnu-ai biruit!

Îşi vor aduce-aminte
Acei ce altă dat’
Le-ai fost ca un părinte
Dar iute te-au uitat…

Se vor întoarce frații
Căutându-te cu dor
Prin valea umbrei morții
Und’ te-au lăsat să mori,

Se vor pleca spre tine,
Plângând te-or săruta,
Dar tu să le dai pâine,
Să-i pui la masa ta!

Să nu le-ntorci cu ură
Tot răul ce-au făcut,
Ci mai degrab’ te-ndură
Si iart-al lor trecut

Să nu le ții în seamă
C-au vrut să-ți facă rău,
C-aşa ți-a fost prin viață
Să treci ades prin greu.

Tu cheamă-i cu grăbire
Şi plângi pe-al lor grumaz
Să-ți simt-a ta iubire,
Când ştergi al lor obraz.

Acum, dar, fii statornic,
Ca Iosif  de-altă dat’
Şi-aşteaptă ziua dornic
Când vei fi ridicat,

Aşteaptă cu credință,
Căci tot ce-ai semănat
Cu lacrimi, suferință
Mereu nemângâiat,

Vei secera cu slavă,
Cu vesele cântări
Țâşnind precum o lavă
Din vulcani către zări!

Vei tresălta atuncea
De bucurie plin
Căci Cel ce-a purtat crucea
În noul Său Cămin,

În Paradisul veşnic
Un loc ți-a pregătit
C-ai fost în lume sfeşnic
Şi nu ai obosit,

C-ai fost o stea în noapte
Un far în bezna grea,
Cânt toți mergeau spre moarte
Candela ta ardea!

Ce veşnicii te-aşteaptă!
Ce falnice splendori!
Deci mergi pe Calea dreaptă
Căci El vine pe nori!

El vine dar, fii gata,
Ca Iosif să rămâi
Să poți primi răsplata
Celor ce ‘nvie-ntâi!

Răsplata cea măreață,
Viața făr’ apus
În marea Dimineață,
În Țara lui Isus!

 

Laudă

Lăudat să fii Tu-Tată
Binecuvântat în toate
Ne-ai dat Fiul ca răsplatpă
Ne-ai dat viaţă-n loc de moarte

Lăudat să fii Isuse
Pentru dragostea-Ţi măreaţă
Ne-ai dat tainele ascunse
Ne-ai dat haină de mireasă

Lăudat fii Duh Preasfânt
Pentru călăuză-n toate
Ne-ai dat laudă şi cânt
Ne-ai dat miere, ne-ai dat lapte

Ne-ai dat loc în a Ta vie
Să lucrăm neîncetat
Ca la urmă să se ştie
Roade după al Tău plac

Ne-ai dat putere divină
Să putem a-l dezlega
Pe acel, ce este-n vină
Şi la Tine a-l purta

Ne-ai dat sfântul Tău Cuvânt
Să-l vestim în astă lume
Unde inimile plâng
Sufletele-s fără nume

Ne-ai dat harul să luptăm
Împotriva celui rău
Ne-i dat darul să-ţi cântăm
Chiar şi-atunci când este greu

Ne-ai dat a Ta-mpărăţie
Şi un loc în ceruri sus
Nume scris nu pe hârtie
Ci cu sângele lui Isus

Lăudat să fii Tu-Tată
Lăudat să fii în veac
Pentru Fiul ca răsplată
Pentru Sfântul Duh ca leac.

Berbec Ion

Răsplata este sigură

“Şi oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.” (Matei 10.42)

Sigur că pot foarte bine să fac măcar acest lucru: să fac o faptă bună faţă de slujitorul lui Dumnezeu. Domnul ştie că eu îi iubesc pe toţi şi că socotesc ca o cinste pentru mine să pot spăla picioarele ucenicilor Lui. Pentru dragostea învăţătorului, îi iubesc pe ucenicii Săi.

Ce bunătate arată Domnul Isus, că ţine seama de o faptă atât de neînsemnată: să dai numai un pahar de apă rece! Este un lucru care este cu putinţă să fie făcut, oricât ar fi cineva de sărac; este o faptă uşoară pentru mine, oricât ar fi de smerită starea mea pământească, şi o voi face cu bucurie. Oricât ar fi de mică, Domnul ţine seamă de această faptă, mai ales când este vorba de unul din ucenicii Săi. El nu se uită nici la preţul lucrării, nici la pricepere sau cantitate, dar vede gândul care te-a mânat să faci lucrarea. Ceea ce facem noi pentru un ucenic, pentru că este ucenic al Domnului, El ţine seama şi răsplăteşte. El nu răsplăteşte fapta după meritul nostru, ci după bogăţiile harului Său.

Eu dau de băut un pahar de apă rece şi El îmi dă să beau din apa Sa vie. Eu fac acest lucru pentru unul din ucenicii Săi şi El mă primeşte ca pe unul dintre ei.

Isus găseşte o îndreptăţire pentru dărnicia Sa, în chiar faptul că harul Său m-a condus să fac ce am făcut şi El mărturiseşte că răsplata mea nu se va pierde.

Charles Spurgeon

Pecetea aprobării dumnezeieşti

“Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.” (Iacov 1.12)

Da, chiar în timp ce rabdă ispita, credinciosul este fericit. Aceasta n-o poate pricepe decât numai ochiul care a fost uns cu alifia dumnezeiască. Dar ispita el trebuie s-o rabde şi niciodată să nu se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu, nici să dea îndărăt, nici să se lase corupt. Este fericit acela care trece prin focul încercării, fără să fie distrus cum se întâmplă cu cei falşi.

Când încercarea s-a sfârşit, i se aplică pecetea aprobării dumnezeieşti: “Cununa vieţii”. Este ca şi când Domnul ar zice: “Lăsaţi-l să trăiască; el a cântărit greu în cântar şi n-a fost găsit uşor”. Viaţa este răsplata sa; nu numai viaţa obişnuită, ci o viaţă sfântă, biruitoare, fericită, împlinind planul dumnezeiesc cu privire la el. Dacă viaţa de aici este o bucurie sufletească, cu cât mai mult este încununat acela care a trecut biruitor prin încercarea arzătoare a credinţei şi dragostei.

Domnul a făgăduit cununa vieţii acelora care-L iubesc. Numai aceia vor rămâne statornici în clipa încercării; ceilalţi vor cădea, vor cârti sau se vor întoarce în lume. Suflete al meu, iubeşti tu pe Domnul? ÎI iubeşti într-adevăr, adânc şi mai presus de orice? Dacă da, atunci iubirea ta va fi încercată; dar valurile nu te vor distruge şi râurile nu te vor îneca. Doamne, fă ca dragostea Ta să o hrănească pe a mea până la sfârşit.

Charles Spurgeon

Răsplată pentru cei neprihăniţi

“Şi atunci oamenii vor zice: Da, este o răsplată pentru cel fără prihană! Da, este un Dumnezeu care judecă pe pământ!” (Psalmul 58.11)

Judecăţile lui Dumnezeu nu sunt întotdeauna uşor de recunoscut pe pământ, căci se întâmplă adesea că toţi sunt atinşi de acelaşi accident. Situaţia de acum este o situaţie de încercare şi nu de pedeapsă, nici de răsplătire. Totuşi dreptatea lui Dumnezeu izbucneşte uneori într-un mod îngrozitor, în aşa fel încât oamenii indiferenţi sunt siliţi să vadă mâna Sa. Dar chiar din viaţa aceasta cei neprihăniţi primesc o răsplată pe care o preţuiesc mai mult decât orice lucru şi anume bucuria Domnului care le linişteşte cugetele. Adesea El adaugă şi alte binefaceri, căci Dumnezeu nu rămâne nimănui dator. Dar răsplata cea mai mare, cel neprihănit o va găsi în viaţa viitoare.

Noi putem totuşi să recunoaştem într-o mare măsură judecăţile Stăpânului ceresc asupra popoarelor de pe pământ. El răstoarnă stăpânirile asupritoare şi pedepseşte neamurile vinovate. Nimeni nu poate să cerceteze istoria înălţării şi căderii împărăţiilor şi să nu vadă că o putere deosebită lucrează ca toate fărădelegile să le aducă înaintea judecăţii Sale şi să le pedepsească neînduplecat. Păcatul nu rămâne nepedepsit şi binele nu rămâne nerăsplătit. Judecătorul întregului pământ lucrează cu dreptate. De aceea să ne temem de El şi numai de El; să nu ne temem însă niciodată de puterea celor răi.

Charles Spurgeon

Slava omului se duce

O, ia aminte la Cuvânt
Că slava omului se duce
Foarte repede-n pământ
Și osteneala îi aduce
Numai goană după vânt.

Iar la urmă când se duce
Înaintea Celui Sfânt,
Toată truda i se reduce
La ascultarea de Cuvânt
Și-aplecarea de sub cruce.

Roagă-te cu vioiciune!
Ce folos ai tu când popii
Mai înalță o rugăciune
De pe marginile gropii
Pe când ești putreziciune?

Ei se roagă, își iau plata
Și se duc în treaba lor
Tu te duci să-ți iei răsplata
De la Tatăl ziditor
Și te-așteaptă Judecata…

Nu rata vremea căinței!
Domnu așteaptă de la tine
Rugăciunea pocăinței,
Cu regrete și suspine
Din adâncurile ființei.

Dă dovadă de jertfire
Căutând Milostivirea…
Când ucizi fapta din fire
Și îți înnoiești gândirea
El te îmbracă-n mântuire.

Ioan Hapca