Isaia 53

Cine-a crezut în ce ni se vestise?
Că tot era de Tatăl plănuit?
Cine-a știut că tot ce El decise
Puternicul Sau braț a-ndeplinit?

Că Fiul Său a fost trimis din slavă
Ca Miel de jertfă pentru-al nost’ păcat. .
El a crescut ca o odraslă slabă
Ca un lăstar într-un pământ uscat.

N-avea vreo frumusețe oarecare
Nici străluciri privirea să ne-atragă
Nimic n-avea a Lui înfățișare
Ca să ne placă, să ne fie dragă.

Disprețuit și părăsit de oameni
(Deși El numai bine-a-făptuit. .
Lovit și chinuit de cei mai zdraveni)
Om al durerii și năpăstuit.

Obișnuit cu-atâta suferință
Și-atât dispreț. . ce tristă panoramă
Că fața-ți întorceai a neputință
Iar noi de loc nu L-am băgat în seamă.

Dar El purta a noastre suferințe
Și-a lumii-ntregi durere L-a strivit
Iar noi rosteam în inimă sentințe:
” E pedepsit de Domnul și smerit. .”

Dar El, pentru a noastre-ntregi păcate,
A fost străpuns și fost-a chinuit
Și pentru făr’delegea lumii toate
De însuși Dumnezeu a fost zdrobit.

Pedeapsa care pace ne aduce,
Căci Domnul ne dorise mântuiți,
Făcu să cadă-asupra Lui la cruce
Prin a Lui răni suntem tămăduiți.

Noi rătăceam cu toții, fiecare
Ca niște oi departe de păstor
Domnu-a făcut, pe El să cadă tare
Nelegiuirea noastră-a tuturor.

Când a fost chinuit cu barbarie
El n-a vorbit, ci a tăcut profund
Ca și un miel dus la măcelărie
Ca oaia-n fața celora ce-o tund.

Prin apăsare luat și judecată
Oricui să creadă-aceasta i-a fost greu:
C-a fost, pentru păcate, șters deodată
Și omorât pentru poporul meu.

Iar groapa-I între răi se nimerise
Și-a Lui mormânt la loc cu cel bogat
Măcar că nici un rău nu săvârșise
Și-n gura Lui minciuni nu s-au aflat.

Domnu-a găsit cu cale să-L zrobească
Prin suferință pentru-al nost’ pacat
Dar după ce avea să se jertfească
El va trăi din nou nelimitat.

Vedea-va o sămânță minunată
De ucenici, urmași ai Harului
Și-a Domnului lucrare ca răsplată
Mereu va propăsi în mâna Lui.

Vedea-va-al muncii rod dimensiune
Și sufletul I se va-înviora
Prin cunoștința-I Robul Meu va pune
Pe mulți în starea unde Domnu-i vrea.

Și va lua asupra Lui povara
Nelegiuirilor celor nevrednici
De-aceea partea Lui va fi comoara
So-mpartă cu ce mari și cei puternici.

Fiindcă s-a dat pe Sine Însuși morții
Fiind pus la număr cu cei blestemați
Purtând păcatu-ntreg schimbat-a sorții
Căci Se rugase pentru vinovați.

Daniel Hozan

Scumpă este orice clipă!

Pregătește-te din vreme
Cu Domnul să te întâlnești
Fii gata și nu te teme
Iertarea Lui s-o primești.

Scumpă este orice clipă
Căci timpul e trecător
Ție să nu-ți fie frică
Domnul e îndurător.

Pe cale veghează bine
Ca să nu te poticnești
Drumul drept spre Cer îl ține
Să ajungi să-L întâlnești.

Pe Cel dătător de viață
Care-n chinuri s-a jertfit
Să Îl vezi o dată-n față
Să înțelegi cât te-a iubit.

Veghează și treaz să fii
Că în ceas târziu din noapte
Domnul tău poate veni
Și atunci, se vor sfârși toate.

Pentru nuntă fii gătit
Căci Mirele va veni
Pentru viață pregătit
Cu El te vei întâlni.

Frumuseți noi, neștiute
Lângă El tu vei vedea
Plaiuri cerești nesfârșite
Ochii îți vor bucura.

Și tot ce nu ai gândit
Mirele-ți va arăta
Locul cel sfânt, pregătit
Să trăiești de-a pururea.

O răsplată minunată
Din mâna Lui vei primi
Care ție-ți este dată
Fericit ca să poți fii.

Viața veșnică-i răsplata
Și cununa ce-o primești
Domnul te așteaptă-I gata
Cu El să te întâlnești!

Florența Sărmășan 

Cofruntarea cu muzica

Text: 2 Corinteni 5:1-11

Lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă,… căci se va descoperi în foc.” 1 Corinteni 3:13

Potrivit unei legende, cu mulţi ani în urmă, trăia în China un om care a fost acceptat ca membru în orchestra imperială, prin ajutorul unui prieten deosebit de influent. Pretindea să fie un flautist desăvarsit, deşi nu ştia să cante nici o notă. Lucrurile au mers bine pană la o vreme. In timpul concertelor, îşi punea flautul la gură la momentul potrivit şi mima dibaci cantatul. Dar, într-o zi, împăratul a anunţat că doreşte ca fiecare membru al orchestrei să prezinte un solo la instrumentul la care canta. Omul îngrozit a făcut imediat aranjamente să ia lecţii de cantat, dar aceasta nu l-au ajutat aproape la nimic. S-a gandit să se prefacă bolnav în ziua cînd era programat să cante, dar s-a temut că medicul Imperial va raporta înşelătoria. Aşa au trecut zilele, iar cand timpul recitalului său a sosit, pentru a nu fi descoperită frauda a luat o doză fatală de otravă. S-a temut să fie confruntat cu muzica sa.


Va veni ziua cand toţi oamenii vor fi chemaţi înaintea Domnului pentru „recitalul” lor. Noi, credincioşii, „trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut cand trăia în trup (2 Corinteni 5:10). Necredincioşii vor sta şi ei în faţa lui Dumnezeu ca să fie Judecaţi după faptele lor” (Apocalipsa 20:12). Nu este scăpare, nici măcar în moarte. Iată de ce este esenţial să-L acceptăm pe Cristos ca Mantuitorul nostru personal şi să trăim cu cinste înaintea Domnului.
Da, cu toţii vom fi confruntaţi cu muzica noastră!   –    R.W.D.

Curand vom fi chemaţi de jos
Să stăm cu toţi în faţa Sa.
Vei merge-acolo bucuros,
Sau îngrozit vei tremura?”    – Anonim.

Trăieşte azi asa cum ai dori să fi trăit atunci cand vei sta în faţa lui Dumnezeu

Painea zilnica

În vremuri de frământare supremă

În vremuri de frământare supremă
Alinul sufletesc la cine-l găsim?
Vedem propășind demonica schemă
Și, parcă, spre semnu-ntrebării pășim.

Să triumfe un așa rău e mirare
Stăm pe gânduri, nedumeriți, un moment
Câștigă acei ce înalță sfidare
Spre cel mai înalt și mai sfânt firmament?

Ne-apasă, o clipă, întrebarea perfidă
Apoi ne inundă seninul ceresc
Simțim cum se-așterne o stare lucidă
Cum bucuriile-n Domnul se înmulțesc.

Și-n fața noastră trecutul apare
Să spună Cine ne-a păzit la necaz
Cine-a putut și a vrut să repare
Agonia și s-o transforme-n extaz.

Trecutu-i dovadă că Cerul trimite
La timp potrivit necesarul ajutor
Că din noianul stărilor ivite
Ne-ajută să ieșim îngerul păzitor.

Motive nu-s să ne chinuie teama
Zilnic gustăm împliniri sufletești
Veniți creștini să luăm bine seama
Să nu ne cuprindă idei pământești.

Avem la-ndemână Cuvântul vieții
Spre-al curajului pisc ne dă îndrumări
Să-nlăturăm din noi valul tristeții,
Să producem necesarele transformări.

Agitații venite din stări precare
Pot fi-nlăturate doar la altar
Lăuntrul poate primi vindecare
Doar în al binecuvântărilor hotar.

Zeci de plăgi de-ar mai veni peste noi
Credința activă nu va fi clătinată
Doar în lupta cea bună se nasc eroi
Care pășesc spre cereasca răsplată.

George Cornici

Universul nostru

Trăim într-o altă sferă
Fără ură și venin
Biblia-i pe noptieră
Cerul cadouri oferă
Ne-nchinăm, zicem Amin.

Lumea vrea să ne atragă
În tumultul ei nebun
Dar Lumina ne e dragă
Taine multe ea dezleagă
Jertfe la altar se pun.

Revelații sunt transmise
Prin profeți direct din Rai
Sufletele sunt deschise
Pentru darul ce-l promise
Domnul slavei- Adonai.

E a noastră-mpărăție
Nu vrem să ieșim din ea
Ne oferă bogăție
S-avem har în drumeție
Și tărie-n vreme grea.

Vin săgeți să ne doboare
(Cu otravă și venin)
Din concepte seculare
Dar mesaje sfinte, clare
În credință ne mențin.

Ne-a pătruns asigurarea
(Foarte tare ne-a pătruns)
Că ne-a-nvrednicit chemarea
S-acceptăm răscumpărarea,
Să dăm Cerului răspuns.

N-acceptăm percepte care
Aparțin altor structuri
Doar prin Duhul vrem umblare
În deplină consacrare
Conform sfintelor măsuri.

Legile ce guvernează
Tot poporul de predați
Armonie promovează
Discordie nu dictează
Ci pun dragoste-ntre frați.

Nu voim membralitate
Unde nu au loc minuni
Vrem acea comunitate
Unde e integritate
Și dor pentru misiuni.

Temelia-i așezatâ
Îl slujim pe Proiectant
Ne conduce spre răsplată
În Patria mult visată
Din Tărâmul captivant.

George Cornici

Când a văzut Isus noroade multe

ReferințeMatei 5

Cand a vazut Isus noroade multe
Care veneau cu sufletu-nsetat
El s-a suit putin mai sus pe munte
Si ucenicii s-au apropiat.

Isus s-a asezat si-ntreaga gloata
Privea la EL c-o inima si-un gand
Iar El si-acum din nou ca altadata
Ca sa-i invete-a inceput spanand:

-Ferice e va spun de-aceia care
Ei sunt saraci in Duh pe-acest pamant
C-a lor e-mparatia cea mai mare
Imparatia Cerului cel Sfant.

-Ferice e de cei ce plang si-anume
De cei ce plang sub cruce aplecati
Si fiindca plang aici in asta lume
In Cer vor fi de-a pururi mangaiati.

Si toti I-l ascultau cu-n dor nespus
Si-n inima le patrundea Cuvantul
-Ferice de cei blanzi le-a zis Isus
C-aceia blanzi vor mosteni pamantul.

-Ferice e de-acei infometati
Si insetati dupa neprihanire
Caci pe vecie fi-vor saturati
In Cerul plin de Slava si Marire.

-Ferice-acei ce-n lumea trecatoare
Sunt milostivi si-au mila tot mereu
Caci in curand la Judecata mare
De ei avea-va mila Dumnezeu.

Si-L asculta multimea adunata
Caci inima Isus le-o deschidea
-Ferice-s cei cu inima curata
Caci ei pe Dumnezeu Il vor vedea.

-Ferice e, va spun ca sa se stie
De cei ce pacea cauta mereu
Caci impaciuitorii o sa fie
Numiti de-a purui fii de Dumnezeu.

-Ferice de acei care-ostenesc
Si-s prigoniti pentru neprihanire
Ca-mparatia Cerului primesc
Si fi-va partea lor de mostenire.

-Ferice e de voi cand suferiti
Ocara si minciuni si vorbe rele
Si pentru Mine sunteti prigoniti
De-acei care au suflete rebele.

Deci bucurati-va atunci, va veseliti
C-aveti in Cer rasplata si comori
La fel ca voi au fost dispretuiti
Proorocii inainte mergatori.

 Daniel Hozan 

Nemurire

Nu rămânem în incinte care vor pieri odată,
Nu în valea pribegiei vom primi noi o răsplată
Nu dorim o moștenire cu amprente de tăciune
Știm ce-a vrut să spună Cartea prin vorba ”deșertăciune”.

Nu pledăm pentru principii care n-au la rădăcină
Solul cel fertilizat cu particula divină
Nu, speranța nu se-așează, undeva, la un nivel
De-unde nu putem vedea binecuvântatul Țel.

Crezul ce ne-a modelat ne menține pe cărare
Astfel că de-aici vedem Patria Nemuritoare
Arătăm, oricui ne-ar cere, actul de identitate
Nu putem să renunțăm la destin și demnitate.

Nu luptăm pentr-o cunună ce se ofilește iute
Prin Cuvânt putem învinge și confuzii și derute
Călători suntem prin lumea gloriilor ce se sting
Numai sfinte revelații ne-nfășoară, ne ating.

Ce spune filozofia cu privire la menire
Cum că viața-i o enigmă ce-i învăluită-n fire
E gândire cu izvorul în ființa nepredată
O, de ar cunoaște harul și Iubirea revărsată!

Care-i tainica putere ce a susținut martirii?
De-unde au avut curaj, curajul mărturisirii?
S-au lăsat pătrunși de raze cu nuanțe de-nviere
Și în ceasul cel mai greu au simțit o adiere.

Nu, privirea nu se-oprește în vreun strat din atmosferă
Ci pe aripi de credință e-n edenica Arteră
Consecința e cântare și cucernică slujire
Imnul intonat, mereu, se numește: NEMURIRE.

George Cornici

Aşteptăm…

Aşteptăm să apară Ziua măreaţă
Când auzi-vom un glas preaiubit:
„Veniţi acum, priviţi-Mă-n faţă
Voi cu ardoare şi zel Mi-aţi slujit,

Aţi înţeles misiunea-Mi divină
Încredinţată de Tatăl slăvit
Eu am venit să vă fiu Lumină,
Să ştiţi bine ce mult v-am iubit,

Aţi trăit zile de grea încercare
Când oşti din infern atacuri lansau
Dar, zilnic, din suflete iubitoare
Rugile voastre spre Cer se suiau,

Aţi fost tracasaţi de-acele persoane
Ce n-aveau nimic din plaiul ceresc
Nu v-aţi închinat la zei sau icoane
Şi nici n-aţi îndrăgit traiul lumesc,

Ci plini de credinţa mântuitoare
Aţi sfidat sfidarea celor corupţi
În grele necazuri, în situaţii precare
V-aţi ridicat când fost-aţi căzuţi,

Luptând să ajungeţi la ţinta dorită
A trebuit s-acceptaţi sacrificii şi chin,
Aţi înfruntat orice val, orice ispită
În lumea cea plină de plâns şi suspin,

Veniţi să primiţi cereasca răsplată
C-aţi fost credincioşi pân’ la final
În tumultul vieţii, în furtuna turbată
Priveaţi spre feericul plai sideral,

Intraţi acum în bucuria supremă
Pregătită pentru acei ce-au trăit
O viaţă ghidată de decizia fermă
De-a sta cu Mirele vostru iubit.”

Aşteptăm să apară ziua măreaţă
Când auzi-vom acel glas duios:
„Veniţi acum, priviţi-Mă-n faţă
Voi, neam ales, neam credincios.”

George Cornici 

Fii tu creștinul iubitor…

Dacă-n fereastra casei tale, bate în noapte un străin,
Rupe din pâinea de pe masă și dă-i și lui din ea puțin,
Nu-l întreba unde se duce, chiar dacă merge nicăieri,
Întinde-i mâna, ia-l în casă și-n schimb, nimica să nu ceri.

Cu vorba dulce-armonioasă, mângâie-i sufletu-obosit
Și ochii lui vor străluci, va fi o clipă fericit!
Te va privi plin de mirare, gândind că a ajuns în rai,
Dar tu fii bun în continuare și iar cu el de vorbă stai.

Dacă din nou în geam se-aude, alt om, cerându-ți să-l primești,
Tu du-te iară și deschide și tot la fel să îi vorbești,
Fii bun și spune-i, haide frate, tu intră-n casa mea puțin,
Gustă din pâine și din sare și bucură-te că trăim.

Dacă după un ceas sau două, când oaspeții tăi dorm profund,
La geamul casei vin, alți oameni, și bat ca să-i auzi strigând,
Tu du-te și deschide ușa, fii bun și blând și primitor,
Dă-le tot ce-a rămas pe masă, cu vorbă caldă, tuturor.

Întinde-le câte-o cojoacă, pe pat, pe scaun, pe podea,
Închide ușa după tine, să doarmă toți de s-o putea,
Și du-te, mergi din poartă-n poartă și roagă oamenii din sat
Să te primească-n casa lor, să dormi și tu întins pe-un pat.

Dacă la gard te-or lătra câini, tu spune-le că-i știi pe toți,
Chiar dacă-ai lor stăpâni i-asmut, păzindu-se cu ei de hoți,
Tu strigă, strigă, strigă, strigă, la toți pe cei ce îi cunoști,
Să-ți dea o pătură și ție, măcar cu ea să te-nvelești.

Și dacă nu primești răspuns, nu te mira în miez de noapte
Întoarce-te-napoi pe drum, săltând o sfântă rugă-n șoapte,
Acolo sus e Domnul slavei, El sigur te va auzi
Prin Fiul său Isus Cristos și-atunci, de rău te va păzi.

Dacă ți-o fi și ție foame și n-ai nimic în buzunar,
Mai strigă-L înc-o dată, Doamne, Tu dă-mi Cuvântul Tău în dar!
Cu el să mă hrănesc o viață, cu el să cresc ai mei copii
Și-n orice zi de dimineață de Tine să le pot vorbi.

Și-oriunde ajung în lumea asta, Tu ține-mă mereu sătul
Că sărăcia și năpasta, m-au prins, strângându-mă destul,
Învață-mă să dau din hrana, pe care Tu mi-o dăruiești
Acelora ce cred că Tu, ești cel care îi chinuiești.

Și oameni răi de-ți ies în cale, nu îi lăsa cum i-ai găsit
Dă-le din hrana casei tale și iartă-i dacă ți-au greșit,
Nu judeca, fii iertător, fii bun, în beznă fii lumină,
Fii bun creștin pân’ la sfârșit, chiar dacă inima suspină.

Dacă ești bun, fii bun mereu, oricând în timpul ce ți-e dat
Și roagă-te lui Dumnezeu, să schimbe oamenii din sat,
Căci dacă vântul bate-n lume, tu n-ai putere să-l oprești,
Dar fii creștinul iubitor, cât pe pământ ai să trăiești.

Tu fii încrezător în toate, dar nesfârșit în Dumnezeu,
Chiar și atunci când neputința, întinde jugul și ți-e greu,
Răsplata nu-ți va fi aproape, oricât ai vrea s-o strângi la piept,
Ea e averea strânsă-n ceruri, dacă ești iubitor și drept.

Manuela Cerasela Jerlăianu 

Testul simplu

“Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; Şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.” Matei 7:2

Această afirmaţie nu este o presupunere întâmplătoare, ci o lege eternă a lui Dumnezeu. Indiferent ce judecată emiţi, cu aceea vei fi judecat. Există o diferenţă între răzbunare şi răsplată. Isus spune că baza vieţii este răsplata – “cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura”. Dacă ai fost aspru în găsirea defectelor altora, aminteşte-ţi că aceasta va fi exact măsura cu care vei fi judecat.

Viaţa te plăteşte cu aceeaşi monedă. Această lege funcţionează de la tronul lui Dumnezeu până jos la noi (Psalmul 18:25-26).Romani 2 o aplică într-un mod şi mai clar spunând că cel care îi critică pe alţii este vinovat de acelaşi lucru. Dumnezeu nu priveşte numai la faptele în sine; El se uită la posibilitatea de a le face. Mai întâi, noi nu credem ceea ce spune Biblia. De exemplu, credem oare aceste cuvinte, şi anume că noi înşine suntem vinovaţi de lucrurile pe care le criticăm în alţii? Motivul pentru care vedem ipocrizie, înşelăciune şi lipsă de sinceritate în alţii este deoarece toate acestea există în propriile noastre inimi. Cea mai mare caracteristică a unui sfânt este umilinţa – “Da, toate acele lucruri şi alte rele s-ar fi manifestat în mine dacă n-ar fi fost harul lui Dumnezeu; de aceea, nu am nici un drept să judec”.Isus a spus:

“Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi”; dacă judeci, vei fi măsurat exact după felul cum ai judecat. Care dintre noi ar îndrăzni să stea înaintea lui Dumnezeu şi să spună: “Dumnezeul meu, judecă-mă aşa cum i-am judecat eu pe semenii mei?” Noi i-am judecat pe semenii noştri ca păcătoşi; dacă Dumnezeu ne-ar judeca în felul acesta, am fi în iad. Dumnezeu ne judecă pe baza minunatei Ispăşiri făcute de Isus Cristos.

Oswald CHAMBERS