Ninge iar …

E mohorât văzduhul, curg zilele cernite,
Lumina nu-i lumină, arar mai vezi vreun far,
Stă uliţa pustie, cântările-s oprite,
Doar neaua străluceşte, bine că ninge iar!

Se-adună hulpavi corbii și croncăne pe garduri,
Ne-a amorţit simțirea, în suflete nu-i har,
Priveliştea e sumbră, pliată-n negre falduri,
Dar neaua-i încă albă, bine că ninge iar!

În nuferi nu-i candoare, în crini nu-i puritate,
Căci răul stăpâneşte pe-al binelui hotar,
Cei ce croiesc destine au mințile-ntinate,
Dar neaua e curată, bine că ninge iar!

Se stinge focu-n inimi, e-o rece-nstrăinare,
Fără vreo-mbrățișare amaru-i mai amar
Și dârdâie pământul de frig, de-nsingurare,
Dar neaua-l învelește, bine că ninge iar!

Se tulbură Irozii, magii pierdut-au steaua
Și doarme Betleemul, dar zorile răsar,
Iar Fiul ca un Rege cu straiul alb ca neaua,
Curând, pe nori, cu slavă se va întoarce iar!

Olivia Pocol

Atragerea Tatălui

„Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl care M-a trimis.” Ioan 6:44

Când Dumnezeu începe să mă atragă la Sine, apare imediat problema voinţei mele; voi reacţiona pozitiv la revelaţia pe care mi-o dă Dumnezeu? Vreau să vin la El? Este o impertinenţă să stau să dezbat chestiunile spirituale atunci când mă cheamă Dumnezeu. Nu te consulta cu nimeni atunci când vorbeşte Dumnezeu. Credinţa nu este un act intelectual, ci un act de voinţă prin care mă predau în mod deliberat. Vreau să mă arunc cu totul în braţele lui Dumnezeu şi să acţionez pe baza a ceea ce spune El? Dacă da, voi descoperi că mă bazez pe o realitate care este la fel de sigură ca şi tronul lui Dumnezeu. Atunci când vesteşti Evanghelia, subliniază întotdeauna problema voinţei. Credinţa trebuie să fie voinţa de a crede. Trebuie să aibă loc o predare a voinţei, nu o capitulare în faţa puterii de convingere a predicatorului; trebuie să fac un salt deliberat în braţele lui Dumnezeu, punându-mi încrederea în ceea ce a spus El, până voi ajunge să nu mă mai încred în faptele mele, ci numai în Dumnezeu. Problema este că nu vreau să mă încred în Dumnezeu, ci numai în puterea intelectului meu. În ceea ce priveşte sentimentele mele, trebuie să trec peste ele orbeşte. Trebuie să vreau să cred şi acest lucru nu se face fără un efort intens din partea mea ca să renunţ la modul meu vechi de a privi lucrurile şi să mă predau cu totul lui Dumnezeu.

Fiecare om a fost creat astfel, încât să caute să ajungă la ceea ce-i este inaccesibil. Dumnezeu este Cel care mă atrage şi relaţia mea cu El nu este în primul rând o relaţie intelectuală, ci una personală. Sunt adus în această relaţie printr-o minune a lui Dumnezeu şi prin propria mea voinţă de a crede. Abia după aceea încep să apreciez şi să înţeleg minunea acestei lucrări.

Oswald CHAMBERS

Ce-nseamnă pentru tine?

Ciprian I. Bârsan

Ce-nseamnă pentru tine sărbătoare?
O masă încărcată cu de toate?
Să fie pentru pântec desfătare,
Hambare pline, rafturi încărcate?

Pe cine venerezi și cui te-nchini,
Și care-i rostul acestor sărbători?
Ai strâns atâtea și ai pumnii plini,
Dar cui te-nchini, pe cine azi adori?

Ce-nseamnă pentru tine vestea adusă?
Când pretutindeni cântecul răsună
De-acest mister, de-această taină ascunsă,
Ce-nseamnă pentru tine Vestea Bună?

Trecut-au mii de ani de când
O stea a răsărit pe cer,
Vestind la toți că Pruncul sfânt,
Ce S-a născut, Emanuel,

E Mesia cel profețit,
Precum arată cartea sfântă.
Ce a fost scris, s-a împlinit,
Pământ și cer în cor Îi cântă.

Ce-nseamnă astăzi al tău cânt
Și cui te-nchini în sărbătoare?
Îl recunoști pe cel Preasfânt,
Care ne-a dăruit salvare?

Purtând povara lumii-ntregi
S-a răstignit sus pe Calvar.
Îl recunoști, vrei să-L alegi?
Căci El și-a dat viața-n dar.

Sau, prins cu atâtea vechi tradiții,

Vezi articolul original 136 de cuvinte mai mult

IN EXCELSIS DEO

Ciprian I. Bârsan

În noaptea Sfântă au cântat,
Doar îngerii pe boltă sus,
Magi și păstori au ascultat,
Cântarea lor pentru Isus,

Că îngerii când au cântat,
Cântarea lor cea lină,
Pământu-au binecuvântat,
Și s-a făcut lumină,

Arhanghelul care le-a spus,
Păstorilor să vină,
Și Steaua care a condus,
Magii cu-a ei lumină,

Da, îngerul și Steaua aceea,
Ei aduceau lumină,
Și în ținutul Iudeea,
Veni cel fără vină,

Și s-au plecat naintea Lui,
Cu toții laolaltă,
Că Prunc,ca el un altul nu-i,
Și nu va fi vreodată,

Și lângă iesle au povestit,
Minunea ce fusese,
Cum îngerul din infinit,
Pe Maria alese,

Când de la staul au plecat,
Afară era beznă,
Și-ntâia oară au colindat,
Colinda lor eternă,

Că s-a născut în iesle jos,
Că s-a născut Mesia,
Și tot omul ce-i cu Cristos,
Își cântă bucuria,

A fost odată-n Betleem,
A fost ca niciodată,
A fost și o să colindăm,
Colinda-n…

Vezi articolul original 41 de cuvinte mai mult