Mulțumirea

Când privesc întinse plaiuri,
Cer și mare și pământ,
Munți înalți, câmpii și dealuri,
Toate au un singur cânt!

Toate sunt ca-ntr-o orchestră
Fiecare pe-al ei ton,
De pe planeta terestră
Înspre al Dreptății Tron,

Își înalță toate cântul
Să-L slăvească pe-Mpărat,
Pe Cel Veșnic, pe Preasfântul,
Pe Acel ce le-a creat!

Nu e loc răgaz s-aștepte,
Niciodată, nicidecum!
Ar sta timpul pe-a lui trepte
S-ar opri din al său drum,

S-ar preface tot întinsul
Într-un loc mort și pustiu,
Dac-o clipă universul
N-ar slăvi pe Cel ce-I Viu!

Toate își cunosc menirea,
Toate știu să nalțe-n zbor
Lauda și mulțumirea
Spre Slăvitul Creator!

Îl înalță cu-ndrăzneală,
Fiindcă merită slăvit!
Nu e loc de oboseală,
Nu e loc de târguit!

Într-un glas și-ntr-o dorință,
Cum e greu de-nchipuit,
Toate câte au ființă
Îl slăvesc necontenit!

Dar tu, om cu rațiune,
Om, creat de Dumnezeu,
Plămădit ca prin minune
De-un Stăpân din Empireu,

Om cu simțuri și cu minte,
Om, cu suflet și cu duh!
Om, cu rădăcini preasfinte,
Care tinzi înspre văzduh,

Care poți rosti-n cuvinte
Numele Celui de sus,
Poți să-nveți și să ții minte
Lucruri mari și greu de spus,

Unde-ți sunt laudele tale?
De ce nu Îl preamărești
Ca-ntr-o zi de sărbătoare
Pe Acel din slăvi cerești?

Unde-ți este mulțumirea
Și recunoștința ta?
De ce taci, când fericirea
Este în a-L înălța?

Tu om… tu, cel mai datornic
Tu nu-I dai lauda ta
Celui ce așteaptă dornic
Mulțumiri spre slava Sa!

El ți-a dat înțelepciune
Să judeci și să gândești,
Să alegi pe cele bune
Dintre cele ce-s lumești.

Să veghezi întotdeauna
Ca trairea ta de jos
Să lucească precum luna
Spre mărirea lui Hristos!

Căci și-aceasta-i o-nchinare
De un bun miros plăcut,
Lauzi prin a ta purtare
Pe Acel ce te-a făcut!

De aceea, cu-ndrăzneală
‘Nalță-ți glasul tău spre Cer,
Să nu cazi de oboseală
Ca acei ce-n lume pier.

Întru totul va depinde
De-asta, mântuirea ta…
Dă năvală și vei prinde
Loc la masă-n Slava Sa!

Asta, să-ți scalde gândirea
Ne-ncetat pe-acest pământ:
Nu uita, că mulțumirea
E-așteptarea Celui Sfânt!

Valentin Ilisoi 

Ura, stârnește certuri

Ura, stârnește certuri
Între surori și frați,
Din cele mai vechi timpuri
Chiar și-ntre împărați.

Invidia-i o boală
Ce roade în ascuns,
Stârnind ades răscoală
În cei fără Isus,

Mândria și minciuna
Aici merg mână-n mână
Și nu iubesc lumina,
Nici legea cea creștină.

Mânia aduce certuri,
Bătăi și supărări
Și-aduce-n multe corturi
Doar lacrimi și dureri.

Iubirea însă-i haina
Ce nu se murdărește
Oricât de grea-i pricina
Ea iartă și primește.

Alege dintre acestea
Calea pe care mergi
Și vei vedea la urmă
Ce roade-ai să culegi.

Mustrarea e balsamul
Ce poate să te ajute
Și vine de la Domnul,
Doar omul s-o asculte.

Puiu Chibici  

Mă-ncred în Tine

La Tine Doamne îmi găsesc scăparea;
Nu pot să fug ca pasărea în munți.
În Tine eu am totul, viața și mișcarea,
Din fragedă pruncie până-n perii cărunți.

Să-și încordeze cât vrea cel rău arcul,
Săgeți să-și pregătească, să tragă pe ascuns;
Mă-ncred în Tine, căci nu-i nimeni altul,
Care să-mi fie scut de nepătruns.

Când temeliile celui neprihănit se surpă,
Tu rămâi Domn, în Templul Tau cel Sfânt.
În ceruri Ți-ai întins un scaun de domnie,
Și cercetezi pe fii oamenilor pe pământ.

Căci Tu ești drept, și Tu iubești dreptatea,
Iar astăzi eu privesc la Fața Ta.
Nădăjduind că-Ți voi vedea bunătatea,
Și-n ziua când credința mi-o vei încerca.

Dany Căpătan

Iov (fragment)

Și Domnul a vorbit lui Iov și i-a răspuns
”Cât de încredințat ești tu care vorbești?
Împotrivindu-te Celui ce-i nepătruns
Atotputernic Domn în Slăvile Cerești?

Tu, ce pe Dumnezeu să-L mustri ai ajuns
Mai ai ceva de zis? lucruri pe măsură?
Și Iov atunci a zis: ” Nu mai găsesc răspuns
O Doamne sunt prea mic, mâna-mi pun la gură.

Vorbit-am o dată și nu voi răspunde
De două ori încă, nimic n-oi mai zice
Atunci din vârtej de furtuni furibunde
Porni glasul Lui ca un fulger să pice.

”De ești un viteaz al tău mijloc ‘l-încinge
Ca tu să mă-nveți întrebări când ți-oi pune
Să-Mi spulberi dreptatea? Sau vrei a Mi-o stinge?
Dreptatea ta însăți dorind a-ți expune?

Ai brațul ca Domnul? puternic și tare?
Ai glasul de tunet răzbind prin mulțime?
Îmbracă-te-atunci strălucind în splendoare
Poți tu oare fi-mpodobit cu mărire?

Revarsă-ți atunci valul mâniei tale
Și doar c-o privire pe trufași doboară
Zdrobește-i pe loc și oprește-i pe cale
Ascunde-i pe toți și-n țărână-i coboară.

Atunci de pe Tronul Domnirii-n Lumină
Să-ți ies înainte găsi-voi o cale
Dorind să-ți privesc strălucirea deplină
Iar lauda mea s-o închin dreptei tale.

Iar Iov auzind ce rosti Savaotul
Spre Domnu-și îndreaptă răspunsul din vale:
”Prea bine știu Doamne de-acum, Tu poți totul!
Nimic nu stă contra gândirilor Tale.

Când Domnu-i vorbise-I simțise mânia
Ca focul ce mistuie codrii și lanuri
Zicând: “Cine-i cel ce-a avut nebunia
Dorind să-Mi întunece Sfintele planuri?

Și eu, da, vorbit-am dar făr-a-nțelege
De lucruri ce nimeni nu poate concepe
Minuni ce nu-s date la om să dezlege
Iar mintea mea Doamne nu poate pricepe.

Ascultă-mi o Doamne cuvintele mele
Privește la mine, la slaba-mi făptură
A mele-ntrebări le înalț printre slele
Doar Tu-mi dai lumină și învățătură.

Urechea-auzise lucrări minunate
Și-atîtea vorbiri despre Tine-au fost spuse
Da-n zilele mele prea greu încercate
Trecînd prin cuptor ochiul meu Te văzuse.

De-aceea o Doamne mi-e scârbă de mine
Deși aș dori să-mi deschizi a Ta ușă
Primește-mi căința, privește la mine
M-aplec în țărână, în praf și cenușă.

Și Iov a rămas credincios restul vieții
Căci Domnul cunoaște măsura-încercării
Loviți și-ncercați au ajuns toți profeții
Pe flori nu ajungi la cununa-alergării.

Atâtea exemple de oameni cucernici
Zvârliți unii-n groapă iar alții-n cuptoare
Ei nu s-au clintit ci rămas-au statornici
Iar Domnul i-a scos și din mijloc de mare.

Și azi neschimbații nori negrii se-arată
Și-adesea gustăm vrând-nevrând suferință
Că-i cancer, covid sau vreo boală ingrată
E greu încercată a noastră credință.

Dar Iov ne dezleagă secretul cel mare
Când suferi și chiar îți dorești clipa morții
Când nici nu mai speri să primești vindecare
Vezi Mâna Slăvită ce-ți numără sorții.

Căci viața de-aici e oricum trecătoare
Și după mormânt veșnicia urmează
Iar Cel care poate să-ți dea vindecare
E-Acel ce și-acum al tău suflet veghează.

Daniel Hozan

Umblare pe marea vieții

Când în clipa-nvolburată, înfricați și plini de spaimă
Te-au trezit din somnul clipii ai tăi ucenici aleși
Când șuvoaiele de ape cuprindeau a bărcii cârmă
Tu erai acolo Doamne, plin de pace și semeț.

Și-ndreptata-i atunci glasul către valurile mării
Și spre vântul cel năsprazinc care aspru se porni
La a Ta mustrare, Doamne, toate forțele naturii
Au tăcut îndată! Liniștea din noapte se-auzi.

Si-nțeles-au ucenicii, că Tu ești Cârmuitorul
Că în mână Ta stau toate, ascultând al Tău sfânt glas
Că în noaptea cea mai neagră, Tu devii Luminătorul
Care strălucești deplin, până-n cel din urmă ceas.

O clipă Doamne si-astăzi parcă-ațipisei.
Și negura cea grea lovi din nou năpraznic
Dar nu în ucenici, ci-n barca vieții noastre
Suflă deodată vântul cu un vârtej puternic

Cuprinsu-ne-a și teama și-ngrijorarea vieții
Și valurile-uriașe ne-au devenit stăpân
Crezut-am că Tu, Doamne, ai ațipit la cârmă
Și că ne lași pe ape, in valuri sa pierim.

Și-n tot tumultul vieții, și-n toată agonia
Uitat-am că-n furtună, ești lângă noi prezent
Până în clipa când umili, am ridicat privirea!
Atunci zărit-am chipu-Ți cel minunat și blând!

In el am tresărit iubirea-Ți fără de hotare
Ce ne-a redat puterea de a păși ‘nainte
Cu vocea Ta cea blândă ne-ai refăcut chemare
Ca să umblăm pe ape, încrezători în Tine.

Știm Doamne, căci și astăzi rămasa-I sus la cârmă
Și ne conduci prin toate fiindu-ne ajutor
Nu poate nici o forță străină a-Ți sta împotrivă
Căci toate-Ți sunt supuse, smerit și-ascultator.

Și ne smerim și noi, recunoscând, ca odinioară
Că Tu ești Domn și toate Ți se supun, deplin
Îți dăruim viața ca dar a mulțumirii jertfă
Până în ziua revederii!
Te așteptăm, slujind supuși amin!

ASVB 

Vorbirea sufletului

Vorbirea sufletului e foarte clară
Ne șoptește să fim conectați cu Cerul
Nu vrea entuziasmul în noi să piară
Ne-arată cum să descifrăm misterul.

Pierd totul cei ce-i sufocă glasul
Au fost orbiți și -au fost înșelați
Oare își dau seama că va sosi ceasul
Să fie-n infern transferați?

Când sufletul rostește “Nu”, să-l ascultăm!
Și vor dispare stări neplăcute
Ne-ajută oricând să ne orientăm
Și să regăsim speranțe pierdute.

Că este-n legătură cu dumnezeirea
E natural și nu trebuie dovedit
Revarsă-n noi gândul că Nemurirea
E un cadou Însuși de Dumnezeu oferit.

O, de am lua aminte la tot ce ne spune!
În grota tristeții n-am coborî nicicând
Și n-am îndrepta priviri spre tăciune
N-am pierde ce-am păstrat într-un gând.

Ne ține conectați cu eternitatea
De-acolo ne-aduce, mereu, viziuni
Să reușim a suporta greutatea,
Să participăm la mesaj și minuni.

Tonul vorbirii e dulce, plăcut
Dar și hotărât atunci când e cazul
Ne amintește Cine-i al nostru scut
Când vine ispita și vine necazul.

Nu dă sfaturi, nu propune, ci declară
Tot ce primește de la tronul de har
Vrea să mențină în ființă o primăvară
Totul să fie-nverzit, nu precar.

În limbajul lui sufletul vorbește
Să susțină în noi dedicare și zel
Și astfel viața se pregătește
Să poată răspunde la cerescul apel.

George Cornici

Ajunge zilei necazul ei!

Cand zorile-s departe
Si noaptea te-nfasoara-n valul ei
Sa nu vezi pasul urmator, tu nu uita
Ajunge zilei necazul ei!

Gand gerul iti cuprinde mâinile
Si cand picioarele-s impotmolite in nametii grei
Impotriveste-te si aminteste-ti
Ajunge zilei necazul ei!

Cand hrana pare sa n-ajunga
Doar pâinea veche si-apa care-o bei
Arunca o bucata pe-ape
Ajunge zilei necazul ei!

Cand rugaciunile si postul
Te-au istovit si te intrebi ce-o fi cu anii tăi
Arunca-te in brațele Mântuitorului
Ajunge zilei necazul ei!

Si tot ce vrei sa faci, sa ai, sa fii
Da-i-le Celui de la care poți ‘napoi sa iei
Si vise, nazuinti si rugăciuni
Ajunge zilei necazul ei!

Bodea Florina

Psalmul 103

O, suflete-al meu binecuvântează!
Pe Domnul în umblarea pe pământ
Și tot ce este-n mine și vibrează
Binecuvinte Numele Lui Sfânt!

Binecuvântă-L suflete pe Domnul!
Și-ale Lui binefaceri nu uita
El toate-ți iartă, îți veghează somnul
Și-ți vindecă întreagă boala ta.

Viața El din groapă-ți izbăvește
Cunună de-ndurare-țj dă în dar
Când ești bătrân te satură regește
Ca vulturul te-ntinerește iar.

Dreptate face Domnul, judecată
Acelor asupriți, nu uită El
I-a arătat lui Moise Calea dreaptă
Și-a Lui lucrări la-ntregul Israel.

Da, Domnu-i plin de milă și-ndurare
E bun și-a Lui răbdare-i îndelungă
El nu se ceartă fără de-ncetare
Mînia Lui nu-i veșnic să ne-ajungă.

El nu ne face chiar după păcate
Nici după fărdelegi nu pedepsește
Ci cât de sus sunt ceruri depărtate
Și bunătatea Lui atâta crește.

Precum din răsărit e depărtarea
Până-n apus ce greu o înțelegi
Tot astfel El ‘și-arată îndurarea
Și depărtează-a noastre fărdelegi.

Cum se îndură-un tată cu blândețe
De-ai săi copii și Domnul tot la fel
Le dăruie-ndurare și noblețe
Acelora care se tem de El.

Suntem țărână, El ‘și-aduce-aminte
Ca iarba de pe câmp și ca o floare
Când trece-un vînt puternic și fierbinte
Și omul se usucă și dispare.

Dar veșnic are Domnul bunătate
Și îndurare pentru-ai Săi copii
Și-a lor copii ce Legea-I țin în toate
Dorind a Lui porunci a le-mplini.

Da, Domnul Dumnezeu împărățește
În Ceruri pe-al Său scaun de domnie
Și peste tot domnia-I stăpânește
E Domn și Împărat pentru vecie.

Îngeri puternici care-aveți tărie
Și voi pe Domnul binecuvântați!
Voi ce-mpliniți cu-atâta bucurie
A Lui porunci și glasu-I ascultați.

Să binecuvântați pe Domnul Mare
Voi robii Lui și-oștirea Lui cea trează
Și stăpânirea Lui și-a Lui lucrare
Pe Domnul, suflet, binecuvântează!

Daniel Hozan

Ce-mi creează bucurie

Mă bucur că Ceru-și deschide
Poarta, să trimită har
Ca și-n stările toride
Să putem, liniștiți, decide
Cum să slujim exemplar.

Mă bucur văzând slujitorii
Atașați la crezul etern
Așteptând și alte victorii
Pe frontul îngust al valorii
S-alunge atacul extern.

Mă bucur că-n Țara promisă
E loc pentru toți cei predați,
Că soarta lor nu-i decisă
De legea din gheenă trimisă
Ci sunt pentru Slavă păstrați.

Mă bucur că vin revelații
Să-mbrace ființa cu zel,
Că primim de Sus inspirații
Să putem menține relații
Cu cei ce se duc la Betel.

Mă bucur de cei care-ntruna
Apără credința lor
Ei pot înfrunta furtuna
Și își vor primi cununa
Lângă al lor Mântuitor.

Ce-mi Creează bucurie?
Ascultați și-o să aflați:
Ascultând o mărturie
Prezentată cu tărie
Despre toți cei vindecați.

Mă bucur să văd programe
Transmise cu zel divin
Nu-nvăluite-n reclame
Ci gata, oricând, să proclame
Tot ce e “Da” și “Amin”

DAR… marea exaltare va fi
Când ochii-L vor vedea pe Mire
Nimic nu va putea umbri
Ce vom simți și vom gândi
Într-o eternă moștenire.

George Cornici

Tu-Ți scoți întăritură de-apărare

Tu-Ți scoți întăritură de-apărare
Din gura celor mici și ne’nsemnați,
Ca toți să vadă, Doamne, că ești mare
Și-n fața Ta să vină aplecați.

Căci, ce e omul ca să-l bagi în seamă? ,
Mă-ntreb ades privind lucrarea Ta,
Privesc în sus și sunt cuprins de teamă
La ce ești Tu… , și ce-i ființa mea.

Tu stai pe scaunul Tău de domnie
Și judeci drept, nu ești părtinitor.
Căci, Tu ești Dumnezeu din veșnicie,
Un Tată minunat și iubitor.

Cei care Te cunosc se-ncred în Tine,
Căci, Tu pe nimenea nu părăsești
Și știu că nu vor fi dați de rușine
Căci, Tu îi aperi și îi ocrotești.

Te voi lăuda, o, Doamne-n orice vreme
Și lauda Ta va fi în gura mea
Chiar de-s întâmpinat cu anateme,
De mulți, ce zic că fac lucrarea Ta.

Dar, Tu-mi ești stânca de scăpare,
Tu ești izbăvitorul meu,
De-aceea voi striga în gura mare
Că, Tu ești unicul și Sfântul Dumnezeu.

Puiu Chibici