Adevăru-i o ființă

Adevărul-i o ființă
Ce te poate îndruma.
Poți s-o afli prin credință
Când te-apropii cu căință.
Greșul El îți va ierta,
Calea ți-o va lumina.

Isus Hristos e Adevărul.
Numai cunoștința Sa
Îți îndepărtează vălul,
Îți dezleagă tot misterul
Să-L poți crede și urma,
Făcând sfântă voia Sa.

Nu poți să ajungi a crede
Adevărul până când
Dorul inimii nu-ți arde
Ființa toată să-ți inunde,
Să fii dornic și flămând
A-l cunoaște-n primul rând.

Fraților, fiți drepți la suflet,
Adevărul să-L iubiți!
Și cu râvnă-n ori ce umblet,
Voi să fiți curați în cuget!
Apărați-L și fiți sfinți,
Chiar de-ar fi să pătimiți!

Nu descurajați atuncea
Când minciuna biruiește!
Noru-i nor, nu-i veșnicia.
Jos e doar vremelnicia,
Soarele pe veci lucește.
Domnul credința-ntărește.

Pe minciună, cât trăiești,
Să n-o cumperi niciodată,
Nici un ban să nu plătești,
Ba cât poți să te ferești.
Dar pentru Adevăr, ca plată,
Poți să-ți pui viața toată.

Fraților, viața toată,
Nici cât e un fir de păr,
Nu v-abateți niciodată,
Nu vă luați după gloată,
Nu fugiți de Adevăr
Ci rămâneți tari în El!

C-adevărul, țineți minte,
Frații mei, e un cățel
Care mușcă, are ținte
Pe acela care minte,
Pe acei ce fug de el,
Fug departe fără țel.

Vrem ca Adevărul veșnic
Să-L păstrăm în conștiință
Să ne fie har și sfeșnic,
Călăuză, dar și paznic,
Și tărie în credință,
S-ajungem la biruință.

Augustin Tecar

Tu ai fost

Tu ai fost lângă mine când nimeni nu a fost
Când eu eram căzut, m-ai ridicat de jos.
Când toți ai mei prieteni se-ndepărtau de mine
Și mulți ziceau “Ești singur!” Dar eu te-aveam pe Tine.

Tu ai fost tată, mamă, prieten, soră, frate
Mi-ai fost sprijin mereu, m-ai ajutat în toate
Tu ai fost mângâiere în clipe de durere
Când nimeni nu știa ce-ascunde-a mea tăcere.

Tu ai fost vocea caldă cu vorbele-Ți duioase
Când toți îmi aruncau cuvinte reci, tăioase
Tu ai fost pansamentul pe rana-mi sângerândă
Te-ai îngrijit atent de ființa mea plăpândă.

Tu ai fost brațul care m-a întărit mereu
Și mi-ai adus aminte că-s fiu de Dumnezeu
Tu ai fost fost mâna blândă ce lacrima mi-a luat
Și mi-ai șoptit apoi că-s fiu de Împărat.

Și cum să nu Te laud? Cum să nu-Ți mulțumesc?
Când Tu ai fost Acela ce m-ajutat să cresc
Și n-am să tac nicicând, chiar de-aș fi luat la rost
Că lângă mine-oricând, știu, Doamne, Tu ai fost.

Daria Cocoș 

Unde-i credința ta?

Când sabia lovește și ustură adânc,
Când moartea poposește în jur, amenințând,
Când totul e-ntuneric, când totul e prea grav,
Doar cu Isus alături poți să rămâi om brav.

Când valuri te-mpresoară și nu mai dai de mal,
Când tot ce vezi în față e moartea pe un val,
Ridică-ți iar privirea și gândul tău șoptit
Spre Cel ce-a mers pe ape și vântu-a potolit.

Isus îți poruncește pe ape să pășești,
Doar crede; niciodată să nu te îndoiești,
Privirea, ca și Petru, să nu arunci spre val,
Dar să o ai țintită spre Domnul și spre mal.

Iar dacă ai căzut și simți că te scufunzi,
Crezi că-i atât de simplu… să mori! ? Lângă Isus! ! ?
Oare permite Domnul Petru să se afunde,
Când El e la un metru… și vede, și aude?

Să nu te-ntrebe Domnul: ” Unde-i credința ta?
Nu Eu ți-am poruncit să umbli-n Fața Mea
Și să pășești pe ape, fără să te-ndoiești?
Căci Eu sunt Domn și mării, și astrelor cerești!”

Nu vei avea vreo scuză și nici vreun argument,
Deci crede și te roagă, pășește insistent,
Cu ochii către țintă, cu gândul la Isus –
Cel ce-a murit pe cruce – tot El te duce sus!

Adelina Malancea

Nu-i ruga noastră în zadar

Nu-i ruga noastră în zadar,
deși ea greu spre ceruri suie,
primită-i de Domnul iubirii, prin Har,
în jertfă, cruce, spini și cuie.

așa cum salvarea e dată în dar,
la fel e răspunsul, deși la noi nu e
vreun merit infim, dar Domnul descuie
portița milos, cu dragoste, iar.

nu-i Dumnezeu ca o statuie,
nici un drumeț, ce trece rar,
El e-adăpost și cetățuie
și pentru rătăcit e-un far.

nu-i ruga noastră în zadar,
când Domnul rugăciuni adună
și rugi, și lacrimi, împreună,
ajung în ceruri, pe altar

și El aduce vreme bună
acelui om ce e fugar,
ce nu mai știe cui să spună
de plânsul lui mocnit, amar.

Singeorzan Dorin  

Cel mai mare act de indurare

In cea mai neagra zi a vietii mele,
Mai neagra ca o noapte fara stele,
La capat de puteri, de disperare,
Fara resurse, fara aparare,
De orice mangaiere prea departe,
Strangeam la piept un pumn de cioburi sparte.

Nu cutezam nici sa privesc spre Tine,
Dar Tu, Isuse-ai coborat la mine,
Si pan’ la mine Ti-ai croit carare,
In cel mai mare act de indurare;
Tu mana Ti-ai intins, era strapunsa,
Si-ai pus balsam pe rana mea neunsa.

Privirea mea cand Ti-a-intalnit privirea,
A picurat din ochii Tai iubirea,
Si inima-mi de gheata, dintr-o data,
S-a incalzit si-a inceput sa bata;
De-atunci, ea bate numai pentru Tine,
Fiindca, dintre pacatosi, stiu bine,

Sunt cel dintai, dar am primit iertare
Prin cel mai mare act de indurare.
Nu poate spune lacrima, nici versul
Cum mi-ai schimbat, Isuse, universul,
Ai curatat din viata mea toti spinii,
Facand in urma lor sa creasca crinii.

Nu mai exista nici o osandire,
Ba dimpotriva, drept la mostenire
Mi-ai dat cu Tine, si la-Imparatie;
Mantuitorul meu, pe veci, doar Tie
Ti-aduc recunostinta si-adorare;
Fiinta mea se pleaca-n inchinare!

„O, adevarat si cu totul vrednic de primit este cuvantul, care zice: ‘Hristos Isus a venit in lume ca sa mantuiasca pe cei pacatosi’, dintre care cel dintai sunt eu. Dar am capatat indurare, pentru ca Isus Hristos sa-Si arate in mine, cel dintai, toata indelunga Lui rabdare, ca o pilda celor ce ar crede in El, in urma, ca sa capete viata vesnica.” 1 Timotei 1:15,16.

Anca Winter

Creștin înafară, nu între ziduri

Nu cred în creștinsmul închis între ziduri
Și nici nu-mi doresc să fiu prieten cu el.
Prefer să împart cu oameni doar gânduri
Ce-n sufletul lor, zidesc un Betel.

Doar stând pe o bancă, într-o adunare
Zăcând peste mine-o nepăsare morbidă,
Nu-i de folos și-i fără valoare,
E ca în deșert într-o zi mai toridă.

Prefer să alerg, să vestesc din scriptură
Să spun tuturor cât de bun e Hristos.
De-ajut pe un om să scape de ură,
Înseamnă-un câștig și sunt bucuros.

Căci asta ne cere Hristos prin scriptură,
Să mergem în lume predicându-I puterea.
Și cine-L acceptă, Îl spală de zgură
Și-n suflet Îi simte mereu mângâierea.

Aceasta e slujba la care ne cheamă
Și asta-i misiunea oricărui creștin.
Să mergem la luptă-n război, fără teamă,
Să spunem la toți de harul divin.

Nu-i rău nici să mergi să ai părtășie
Cu frații să cânți, să-L înalți pe Hristos.
Însă e trist când ajungi pe stradă-n pustie,
Și-ascunzi creștinismul, devenind rușinos.

De astfel de oameni e plin tot pământul
Avem printre noi destui molipsiți.
De-aceea chiar astăzi e vremea, e timpul,
Din somn mă trezesc, din somn vă treziți.

Să ne împotrivim puternic satanei
Smulgându-i din mână orice suflet furat
Căci Domnul ne-oferă speranța coroanei,
De naștem și noi pentru cer rod bogat.

Căci nu un păstor naște-ntr-o turmă
Ci oile nasc, așa e normal.
Să ne grăbim, să nu rămânem în urmă,
Căci asta cu timpul, devine fatal.

Așa să ne-ajute Hristos pe cărare
S-aducem un rod bogat și frumos.
Ca-n ziua răpirii, atunci, la plecare
S-ajungem în Rai cu al nostru Hristos.

 Nichifor Nicu 

Floarea din grădină

Într-o grădină-n sat, lâng-un izvor
A răsărit un firicel de dor,
Răzbind ‎prin lut, încet se-nfiripează,
Să se ridice, -ntr-un târziu cutează.

‎E primavară, e călduţ, e soare
Şi s-a-nălţat şi delicata floare
Îmbobocită, fragedă, sfioasă
Şi toţi se miră cât e de frumoasă!

Îndrăgostită, plină de lumină,
S-a-mprietenit cu florile-n grădină,
Mereu întreabă, caută cu mirare,
Ar vrea să-şi înţeleagă-a ei chemare.

‎Florile vara-şi dau în vânt parfumul,
Iar gâzele-au să vină cu duiumul:
“De soare să te bucuri cât se poate!”
‎Aşa-i vorbiră ale ei surate.

‎Câte miresme, ce culori, ce vis! …
Să fie-acesta noul paradis?
Ce-nvăluire blândă de căldură! …
Nici n-a simţit cum săptămâni trecură.

‎N-a observat cum pleacă-n stol cocorii,
‎Nici cum pe boltă se-adunară norii,
Dar într-o dimineaţă, ‎pe răcoare,
Văzu un fluturaş slăbit cum moare… .

‎În altă zi vântul bătu mai tare
Şi-i smulse din petale pe cea mare
Şi a purtat-o-n zările înalte…
A plâns-o, dar le-avea pe celelalte.

Aşa trecu o zi, trecură două
Şi a sosit şi toamna-n lună nouă,
Şi, cum stătea-‎n grădină zgribulită,
Fără podoabă, tristă, dezgolită,

Zări-n pământ un bob, un mic grăunte …
E rodul ei… . ! de-acum o să înfrunte
Şi vânt şi ploi, chiar apriga ninsoare! …
‎Şi se-aplecă-n duioasă-mbrăţişare.

‎Apoi căzu-ntr-o lungă amorţire …
Sosise-a iernii ‎aspră despărţire
Şi stele mii din cer pe rând căzură
‎Peste-a mea floare şi pe glia sură.
…………………………

‎Nu plâng cu deznădejde a ei moarte,
‎E doar un anotimp ce ne desparte;
În primăvară, la topirea gheţii,
Va fi trezită iar în zorii vieţii.

Olivia Pocol 

Noul Legământ

Preasfinte Legământ semnat cu sânge
Pe cruce, ispășind acel Calvar,
Puterea ta și astăzi se răfrânge
Păcatele le iartă și le-nfrânge
Și-oricărui păcătos aduce har.

Prin tine Tatăl Sfânt din veșnicie
A hotărât iertarea lumii-ntregi
Și-astfel din profeție-n profeție
El a vestit din timp c-avea să vie
Un legământ mai bun al noii legi.

O lege a iubirii jertfitoare. .
O punte între omul cel de jos
Și între Tatăl, Forța creatoare,
Un Miel de jertfă, drept răscumpărare,
Salvare pentru orice păcătos.

Un Fiu Ceresc numit ”omul durerii”
Un Sfetnic, Minunat, deosebit
Zdrobit de tot de sarcina poverii
Răbdând supus sub mantia tăcerii
Sorbind întreg paharul oferit.

Căci nu putea vre-un înger să plătească
Nici serafimi, arhangheli, n-au putut
Din slava lor, din gloria cerească,
Păcatul lumii-ntreg să-l ispășească
Oricât s-ar fi gândit și ar fi vrut.

Dar Sfântul Fiu al Tatălui cel Veșnic
El Prinț și Miel a fost aici trimis
Ca Prinț e Cel mai mare și puternic
Ca Miel, doar El dea-pururea e vrednic
”O, iată-mă!”,”Trimite-mă!” a zis.

Chezaș neprețuit pe veșnicie
Pecete peste noul legământ
El potoli a Tatălui mânie
Și ne-a deschis un drum spre veșnicie
Când birui și moarte și mormânt.

Jertfirea Lui dezvălui misterul
Căci Dumnezeu cu Sine ne-a împăcat
Și ne-a deschis un drum ce-atinge Cerul
Schimbându-ne destinul, caracterul
Iertându-ne de orișice păcat.

Iar noi cei răzvrătiți și răi din fire
Am fost salvați din valul păcătos
Și fost-am înfiați de-a Lui iubire
Ne-a dat un nume nou și-o moștenire
La împăcarea dată prin Hristos.

O, Doamne, câtă pace și speranță
Ce Legământ Divin, binevenit
Prin care-aduci schimbare, siguranță
Că Tu ne-ai șters la toți orice balanță
Albind pe veci zapisul înnegrit.

Ne-ai dovedit în ziua învierii
Că tot ce ne-ai promis vei împlini
Nimic nu-i voia sorții și-a părerii
Căci Tu vei răsplăti pe drept vierii
Când ziua socotelii va veni.

Căci Tu ai dat talanți cu rânduială
La fel și cu vierii Te-ai tocmit
Iar noi dacă-am căzut la învoială
Ai dreptul să ne ceri și socoteală
În ziua când veni-vei negreșit.

Ne-ai dat s-avem a Duhului arvună
Prin el răsplata-ntreagă să privim
Tu ne-ai promis și slavă și cunună
Dacă și-n vremea rea și-n vremea bună
Cu-aceiași dăruire noi muncim.

Acesta-i Legământul ce ne ține
Ca să lucrăm în via Ta cu spor
Știind că lumea nu ne aparține
Dorind să ne-ntâlnim curând cu Tine
Însuflețiți de-al Veșniciei dor.

O, Legămînt Ceresc, stropit cu sânge
Ce zilnic Sfântul Har ni-l înnoiești
Cu-a Tatălui iubire-n veci mă strânge. .
De dorul tău în piept inima-mi plânge
Că-n mine vreau deplin să locuiești. .

Daniel Hozan

Ce vrei să-ţi fac?

Isus era în drum spre Ierihon,
Era Păstorul bun trimis la turmă,
Despre venirea Lui mersese zvon
Şi-o mare gloată-L însoţea în urmă.

Pe-acelaşi drum, adus ca să cerşească,
Sta bietul Bartimeu, fără vedere,
Şi, auzind că Domnu-o să sosească,
În sine-n taină începu să spere.

Aflase de puterea lui Isus,
Că El e Unsul fără de păcat,
Si, de durerea lui de i-ar fi spus,
Fără-ndoială L-ar fi vindecat.

Că vindecase El şi boli mai grele,
Leproşi şi surzi şi muţi şi chiar ologi,
Atâţia-au fost scăpaţi de duhuri rele
Şi-a săturat cu pâine mulţi milogi.

Se ridică şi începu să strige
Din răsputeri, cu toată disperarea:
”Isuse, fie-Ţi milă şi m-atinge!” …
Şi-a tulburat cu larma adunarea.

Toţi l-au certat şi l-au împins cu silă,
Dar Bartimeu părea că nu se teme:
“Isus, Fiul lui David, fie-Ţi milă!”
Şi Domnul s-a oprit cerând să-l cheme!

Apoi l-a întrebat: “Ce vrei să-ţi fac?”
Ca unul care-avea de sus putere,
“Isuse, milă-Ţi fă c-un orb sărac!
Eu te-aş ruga, de vrei, să-mi dai vedere!”

”Aşa să fie, capătă-ţi vederea,
Credinţa-n Mine azi te-a mântuit!
Fii vindecat, de asta ţi-este vrerea!”
Şi o minune-atunci s-a-nfăptuit.

În clipa-aceea orbul a văzut,
Întâia oară a zărit lumină…
Numaidecât în Domnul a crezut,
Glorificând puterea Lui divină.

––––––––––
Poate şi tu te zbaţi în neputinţă,
Sau lupţi şi tu cu-o boală fără leac,
Ai adunat în suflet suferinţă …
Isus te-ntreabă azi: “Ce vrei să-ţi fac?

Eu pot să vindec şi s-aduc alinul,
Pot jalea-n veselie să prefac,
Îţi văd durerea şi-ţi aud suspinul”
Te-ntreabă azi Isus: “Ce vrei să-ţi fac?”

Cheamă-L şi tu ca Bartimeu odată,
Şi spune-I Lui durerea ce te-apasă,
Chiar de ţi-ar sta-mpotrivă lumea toată,
Fii fără teamă, Domnului îi pasă!

„Pe când Se apropia Isus de Ierihon, un orb şedea lângă drum şi cerşea. Când a auzit norodul trecând, a întrebat ce este. I-au spus: „Trece Isus din Nazaret”. Şi el a strigat: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” Cei ce mergeau înainte îl certau să tacă; dar el ţipa şi mai tare: „Fiul lui David, ai milă de mine!” Isus S-a oprit şi a poruncit să-l aducă la El; şi, după ce s-a apropiat, l-a întrebat: „Ce vrei să-ţi fac?” „Doamne”, a răspuns el, „să-mi capăt vederea.” Şi Isus i-a zis: „Capătă-ţi vederea. Credinţa ta te-a mântuit.” (Evanghelia după Luca 18:35-43)

Olivia Pocol

Străini suntem pe-acest pământ

Străini suntem pe-acest pământ
Prin lumea plină de durere
Și-ades uităm vechiul Cuvânt
Că totu-i goană după vânt
Și viața-i doar o adiere.

Trăind printre deșertăciuni
Suntem pe fugă zi de zi
Și-ades răpuși de slăbiciuni
De lacrimi și de-amărăciuni
Uităm chiar și de veșnicii.

Orbiți de tot ce ne-nconjoară
Umblăm prin noapte bâjbâind
Uitând de haina de fecioară
De Harul de odinioară
Când și prin greu mergeam cântând.

Suntem străini și călători
Și tot ce-am strâns aici rămâne
Căci dincolo mai sus de nori
Din aur, bani și-alte comori
Nu poți lua nimic cu tine.

Ridică-ne milos Părinte
Și unge-ne cu tină ochii
Măcar de-acuma înainte
Să îți vedem tainele sfinte
Și să ne mai plecăm genunchii.

Puiu Chibici