Se scurge vremea… și alunecă spre infinit

Se scurge vremea… și alunecă spre infinit
Cum izvorul își varsă apele încet la vale
Timpul grabnic zboară și nu mai poate fi oprit
Făcându-și drum să ajungă unde e pornit
Rupând din florile vieții frumoasele petale.

Se scurge vremea… lăsându-ne doar amintiri
Și privind prin anii ce au trecut ne pare rău
Că timpul a zburat și noi cu lacrimi în priviri
Tânjim de zilele trăite în gol și fără împliniri
Ce în zadar au fost pierdute fără Dumnezeu.

Se scurge vremea… ecoul dintre azi și ieri
Răsună pretutindeni că viața noastră zboară
Dar noi pe drumuri alergăm ce duc spre nicăieri
Ca la sfârșit să ne alegem doar numai cu dureri
Cu frânturi de cioburi… și înșelați a câta oară.

Se scurge vremea… și totul merge spre sfârșit
Trecând prin spațiu invizibil, veacuri și răstimp
Și ca un orologiu bate… în noapte înăbușit
Ne dă de știre că mai avem și azi un răsărit
Ca să ne facem pentru sufletul ce plânge timp.

Se scurge vremea… iar noi suntem doar călători
Lăsându-ne amprenta pașilor pe acest pământ
Și răsfoind în calendarul vieții plângem deseori
Că timpul nu l-am prețuit și trec prin noi fiori
Și regretăm că n-am trait frumos după Cuvânt.

Se scurge vremea… e timpul să ne pocăim
Isus Hristos ne așteaptă cu dragostea de Tată
Ca să ne strângă în brațe la pieptul Său divin.
Rănile ce dor să ungă cu balsamul sfânt, sublim
Și să nu ne despărțim nicicând și niciodată.

Mihail Cebotarev

Scrisoare din Cer

Stați mai mult în rugăciune
De ea nu vă-ndepărtați
Ascultați și vă voi spune
Să slujiți cu pasiune
Gând spre Slavă să ‘nălțați.

Nu lăsați îngrijorarea
Să stingă cerescul dor
Ci în voi încredințarea
Va aduce-ncurajarea
Și-un dumnezeiesc fior.

Vă trimit noi revelații
Să-ntăreasc-al vostru-avânt
Spre a repara relații,
Și-alte grele situații
Întâlnite pe pământ.

Mergeți doar la stări curate
Nu la nopți cu putregai
Mergeți la integritate
Cu a voastră cruce-n spate
Însoțind un sfânt alai.

Dorul vostru să vă poarte
Prin incintele cerești
Nu prin entități deșarte
Ce-ar putea să vă-ndeparte
De trăiri dumnezeiești.

Apăsat vă scriu scrisoare
S-o parcurgeți, s-o trăiți
Să munciți cu consacrare
Iar când vine vreo-ncercare
Spre răbdare să suiți.

Fii ai Slavei vă numesc
Și mireasă pentru Mire
Zilnic vreau să v-adâncesc
În ce-i sfânt și pitoresc
Să fiți gata de-Ntâlnire.

Cu cultura vreunei țări
Nu amestecați destinul
Iar când vin amenințări
Apelați la-ncredințări
De-unde voi vă faceți plinul.

Nu vă temeți ce va fi
Peste-un an, peste o lună
Viruși, boli iar vor veni,
Oamenii s-or înrăi
Dar voi stați lângă arvună.

Fiți deschiși pentru virtuți
Într-o lume sfidătoare
În iubiri fiți ne-ntrecuți
Doar în harul Meu crescuți
S-aveți în Eden intrare.

George Cornici

Când Dumnezeu îți scrie zorii!

Când Dumnezeu îți scrie zorii, nu poate nor să-ți stea în față
Când poruncește El, ia viață; din noapte, face dimineață

El colorează curcubeul promisiunii că-i cu tine
El e cu noi, El e cu mine, se dă pe El, se dă pe Sine

Se dă în taina dimineții ca far de veșnică lumină
Să poți vedea slava-i sublimă, să poți vedea prin ochi tină

Când Dumnezeu îți scrie zorii, vede napoi, vede nainte
Și totul face ca să pară îmbrățișări de lucruri sfinte

Când Dumnezeu îți scrie zorii, ii va muta în veșnicie
Vor fi întipăriți de-a pururi, de-aici, de-acum și pe vecie

Când Dumnezeu îți scrie zorii, nimic și nimeni n-o să-i mute
Vor fi săpați în palma-i dulce și-i va păzi din îngeri, sute

Când Dumnezeu scrie destinul, ii dă-nceput la poala crucii
Să dea-nțeles vieții născute, s-arate drumul nou răscrucii

Când Dumnezeu îți scrie zorii, stau desenați pe vârf de munte
O umbr-acelor ce-o să fie, de pe pământ spre ceruri punte!

Camelia Stîngaciu  

Viata de frunza

Am și uitat, deși nu-i mult

De când pe ramura bătrână

Ce mă ținea cu a ei mână

Priveam de sus înspre țărână

Iubeam ca vântul să-l ascult.

Sub adierea lui creșteam

Și-a lui suflare îmi da viață

Mă întorcea pe dos, pe față

Suflarea-i părea că mă-nhață

De ramură eu mă țineam…

Am început să obosesc

De-atâta vânt și-a lui suflare

Că uneori suflă prea tare

Abia mai stau pe creanga mare

Și parcă-ncep să-ngălbenesc.

Mă simt slăbită de puteri

Și seva mea dusă e toată

Îmi pare că sunt chiar uscată…

De vânt deodată sunt suflată

Și cad, lipsită de-orice vreri.

Țărâna, ce-am privit de sus

Îmi e acum atât de-aproape

Și peste mini se-adună ape

Ca în țărână să mă-ngroape…

Țărâna e al meu apus.

Nelu Filip

Ți-a păsat de mine…

N-ai trecut pe lângă mine
Când eram în șanț, căzut
Printre lacrimi și suspine
Te-am chemat și-ai apărut.

Când văzut-ai răni și sânge
M-ai tratat cu-al tău balsam
Azi lăuntrul nu-mi mai plânge
M-ai plantat în sfântul neam.

Mulți vedeau că-s în ruină
Și treceau făr-un cuvânt
Mergeau, poate, la grădină
Să lucreze cu avânt.

Unii, zâmbete forțate,
Mi-arătau, apoi plecau
Spre-adunări aglomerate
De-unde rugăciuni ‘nălțau.

Au venit și din aceia
Care-au spus că-s vinovat,
Că nu pot obține cheia
Spre-a deschide la-Mpărat.

Numai brațul Tău cel tare
Se întinse spre-ajutor
Din adânca-ntunecare
M-ai dus, Mire, la Izvor.

N-ai trecut pe lângă mine
Când cei răi m-au hărțuit
Cu privirile-Ți senine
M-ai văzut și te-ai oprit.

Și de-atunci o perspectivă
S-a deschis și-am înțeles
Că-n lucrarea efectivă
Multe roade-s de cules.

George Cornici

În fiecare suflet

În fiecare suflet creşte-un spin
Ce-nsângeră-ale rozelor petale,
Toţi tăinuim un dor, ori un suspin‎
În spatele-nfloririi triumfale.

Adânc e-nfipt în suflet un ţepuş
Şi nu ni-i luat, oricât am implora,
Fără sudoare nu-i niciun urcuş‎,
Nici nu primim făr-a ne-ndatora.

‎În cel mai larg surâs vezi câte-o umbră,
În tot seninul vine câte-un nor,
Chiar dimineaţa uneori e sumbră,
Ceru-n amiază-i plumb apăsător.

‎Purtăm cu toţi în suflet o povară,
Tot adunăm, uităm să dăruim,
Chiar clipa cea mai dulce ni-i amară,
Şi visul cel mai ‘nalt îl năruim.

Chiar cel mai hotărât are-o-ndoială,
Înfrângerea ne face temători,
Dar nu e umilinţă, nu-i sfială,
Ne-ascundem dupa măşti, bănuitori.

Şi-n cel mai nobil suflet este vină,
Pâna şi-n crini e albul pângărit,
Nici sub obroc nu mai avem lumină,
Prea fără griji aici ne-am cuibărit.

E un Adam în noi, în fiecare
Şi-al Evei gând în toţi a încolţit …
O, Doamne, dă-ne-n suflet vindecare,
Iar harul Tău ne fie înmulţit!

“Căci toţi au păcătuit și sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” Romani 3:23

Olivia Pocol

Povară și rugăciune

Aș vrea să pot în fiecare dimineață,
Să văd în jurul meu doar flori de bunătate,
Dar realitatea-i tristă, e omenirea-n ceață
Prea multă necredință și valuri de păcate…
Văd oameni fără scop și tot mai necăjiți,
Fără lumină-n suflet acum în miez de noapte,
Lipsiți de adevăr, de pace, învrăjbiți,
Târâți de cel viclean pe căi ce duc la moarte…
Dar bunule Părinte, , , Tu ești acel ce ești, ,
Prin Duhul Sfânt lucrează în inimi cercetare,
Prin jertfa de pe cruce Tu poți să mântuiești,
Pe cei ce vin din lume smeriți și-Ți cer iertare!

Aș vrea să pot cu râvnă în fiecare zi,
Să fiu o luminiță ce îndrumă spre viață,
Pe semenul căzut să-l pot cu drag sluji,
Să răspândesc în lume mesajul de speranță.
Nici teama, nici vrăjmașul, nici lacrima de jale,
Nimic să nu-mi abată piciorul de pe cale,
Ci în orice împrejurare să pot rosti cântând:
Te laud sfinte Tată că ești și drept și sfânt!
Prin Duhul dă-mi putere să lupt lupta cea bună,
Să împart azi bucuria cu cei ce-s mântuiți
Și odată sus în ceruri când vom primi cunună,
Să fim toți împreună de-a pururi fericiți!

Aș vrea să pot să dorm în fiecare noapte
Un somn mai liniștit, curat, odihnitor,
Dar știu că sunt bolnavi ce-și plâng durerea-n șoapte,
Ce vor să mai trăiască și-așteaptă ajutor.
De aceea prin credință îmi plec smerit genunchii,
Implor Isuse Doamne a Ta bunăvoință,
Atinge-Te cu harul acum de toți sărmanii,
Că știu că doar la Tine sunt toate cu putință.
Primește închinarea și-a noastră rugăciune,
Alungă orice teamă și orice tulburare,
Când Tu spui un cuvânt și boala se supune,
Iar cei slăbiți primesc, puteri și vindecare!

de Teodor Groza

Măreața Lui zidire

Motto: „”În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui
veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii,
când te uiți cu băgare de seamă la ele, în lucrurile făcute de El.””
Amin! Rom. 1/20.

Privind spre cer, spre norii ce plutesc
Și atâtea întrebări în minte se ivesc:
Cum poate soarele din beznă să răsară
Să lumineze lumea, apoi s-apună-n iară?
Nu-și lasă răsăritul și nu-și pierde apusul
Și fără să se-abată, el își urmează dusul…
La strălucirea lui, și stelele se-ascund
Iar razele lui calde ce printre nori pătrund
Îmbrățișând pământul cu căldură și lumină,
Natura o preschimbă în edenică grădină.

Cum pot oare norii înnegriți tăciune
Să ningă atât de alb? Și-i o minune
Că fulgii gingași ca floarea de cireș
La locul hărăzit să cadă fără greș
Și să aștearnă pe pământ un alb covor
Năvădit din aburi și țesut în nori –
Învelind pământul ce-atârnă pe nimic
Cu o mantie albă ca de borangic…

Cum pot oare norii să poarte atâta apă
Și de greutatea lor burduful nu le crapă?
Apoi, în stropi de rouă să o reverse-n zori
Și până la miezul zilei s-ajungă iar în nori…
Și cine este Acela care stârnește vântul
Ce, fără să ostenească, cutreieră pământul?
Și i-a dat puterea norii să îi poarte
Spre locuri fără apă atâta de departe,
Pe care le preface în izvoare reci de ape
Ca orice ființă vie din ele să se adape.

Răspunsul e doar unul: Avem un Creator,
Dumnezeu cel veșnic, a toate Ziditor!
El a făcut și cerul presărat cu stele,
Pământul și marea cu tot ce este-n ele…
Și toate-s rostuite cu atâta înțelepciune
Că nu-i grai omenesc ca să poată spune
Măreața Lui zidire cu înfăptuiri alese –
Lucrări desăvârșite, de noi neînțelese.

Ridicați-vă, dar, ochii înspre cer și priviți –
Spuneți ce credeți, spuneți ce gândiți:
Cine-a făcut mulțimea mare a stelelor
Să meargă după număr, în șir oștirea lor?
Dumnezeu e Cel ce poate să le îndrume,
El, care le cheamă pe toate după nume –
Iar puterea și tăria Lui este așa de mare
Că una nu lipsește la a Sa chemare.

Mare-i Dumnezeul nostru și puternic,
Că nimeni dintre muritori nu-i vrednic
Ca să Îl vadă la chip și înfățișare! …
Că El este Duh, nu-i ființă muritoare
Dar veșnica-i putere și a Sa dumnezeire –
Însușirile-i nevăzute pline de strălucire,
Încă de la facerea lumii se văd lămurit
Dacă te uiți cu atenție la tot ce-a zidit.

Iar lucrările Sale sunt atât de minunate,
Lucrări desăvârșite, mari și înfricoșate!
De aceea, înaintea Lui în rugă să te-apleci
Zicând: Binecuvântat să fie Dumnezeu în veci!

Ioan Vasiu 

Mă țin de haina Ta

În valea umbrei morții acum dacă aș fi
Aș ști că ești cu mine și că mă vei păzi.
Aș merge pe cărare cântând de dragul tău
Simțindu-te pe Tine, Isuse, Domnul meu.

Căci bucuria Sfânta și dragostea-Ți divină
M-ar umple de speranță, mi-ar oferi lumină.
M-ar ține în picioare și m-ar purta prin har,
Mi-ar oferi putere, iubire, pace-n dar.

De-aceea nu mă clatin, privesc mereu în sus
Căci știu, Tu ești cu mine o, Domnul meu Isus.
Chiar dacă e furtună și valu-i ambițios,
Mă țin de haina Ta, iubitul meu, Hristos.

Tu ști o, scump Isuse, cunoști sufletul meu,
Te rog, rămâi cu mine când vine ceasul greu.
Călăuzește-mi viața, întinde-Ți mâna Ta
Și poartă-mă pe cale, simțindu-ți Dragostea.

 Nichifor Nicu 

Povară și rugăciune

Aș vrea să pot în fiecare dimineață,
Să văd în jurul meu doar flori de bunătate,
Dar realitatea-i tristă, e omenirea-n ceață
Prea multă necredință și valuri de păcate…
Văd oameni fără scop și tot mai necăjiți,
Fără lumină-n suflet acum în miez de noapte,
Lipsiți de adevăr, de pace, învrăjbiți,
Târâți de cel viclean pe căi ce duc la moarte…
Dar bunule Părinte, , , Tu ești acel ce ești, ,
Prin Duhul Sfânt lucrează în inimi cercetare,
Prin jertfa de pe cruce Tu poți să mântuiești,
Pe cei ce vin din lume smeriți și-Ți cer iertare!

Aș vrea să pot cu râvnă în fiecare zi,
Să fiu o luminiță ce îndrumă spre viață,
Pe semenul căzut să-l pot cu drag sluji,
Să răspândesc în lume mesajul de speranță.
Nici teama, nici vrăjmașul, nici lacrima de jale,
Nimic să nu-mi abată piciorul de pe cale,
Ci în orice împrejurare să pot rosti cântând:
Te laud sfinte Tată că ești și drept și sfânt!
Prin Duhul dă-mi putere să lupt lupta cea bună,
Să împart azi bucuria cu cei ce-s mântuiți
Și odată sus în ceruri când vom primi cunună,
Să fim toți împreună de-a pururi fericiți!

Aș vrea să pot să dorm în fiecare noapte
Un somn mai liniștit, curat, odihnitor,
Dar știu că sunt bolnavi ce-și plâng durerea-n șoapte,
Ce vor să mai trăiască și-așteaptă ajutor.
De aceea prin credință îmi plec smerit genunchii,
Implor Isuse Doamne a Ta bunăvoință,
Atinge-Te cu harul acum de toți sărmanii,
Că știu că doar la Tine sunt toate cu putință.
Primește închinarea și-a noastră rugăciune,
Alungă orice teamă și orice tulburare,
Când Tu spui un cuvânt și boala se supune,
Iar cei slăbiți primesc, puteri și vindecare!

Teodor Groza