Iov (fragment)

Și Domnul a vorbit lui Iov și i-a răspuns
”Cât de încredințat ești tu care vorbești?
Împotrivindu-te Celui ce-i nepătruns
Atotputernic Domn în Slăvile Cerești?

Tu, ce pe Dumnezeu să-L mustri ai ajuns
Mai ai ceva de zis? lucruri pe măsură?
Și Iov atunci a zis: ” Nu mai găsesc răspuns
O Doamne sunt prea mic, mâna-mi pun la gură.

Vorbit-am o dată și nu voi răspunde
De două ori încă, nimic n-oi mai zice
Atunci din vârtej de furtuni furibunde
Porni glasul Lui ca un fulger să pice.

”De ești un viteaz al tău mijloc ‘l-încinge
Ca tu să mă-nveți întrebări când ți-oi pune
Să-Mi spulberi dreptatea? Sau vrei a Mi-o stinge?
Dreptatea ta însăți dorind a-ți expune?

Ai brațul ca Domnul? puternic și tare?
Ai glasul de tunet răzbind prin mulțime?
Îmbracă-te-atunci strălucind în splendoare
Poți tu oare fi-mpodobit cu mărire?

Revarsă-ți atunci valul mâniei tale
Și doar c-o privire pe trufași doboară
Zdrobește-i pe loc și oprește-i pe cale
Ascunde-i pe toți și-n țărână-i coboară.

Atunci de pe Tronul Domnirii-n Lumină
Să-ți ies înainte găsi-voi o cale
Dorind să-ți privesc strălucirea deplină
Iar lauda mea s-o închin dreptei tale.

Iar Iov auzind ce rosti Savaotul
Spre Domnu-și îndreaptă răspunsul din vale:
”Prea bine știu Doamne de-acum, Tu poți totul!
Nimic nu stă contra gândirilor Tale.

Când Domnu-i vorbise-I simțise mânia
Ca focul ce mistuie codrii și lanuri
Zicând: “Cine-i cel ce-a avut nebunia
Dorind să-Mi întunece Sfintele planuri?

Și eu, da, vorbit-am dar făr-a-nțelege
De lucruri ce nimeni nu poate concepe
Minuni ce nu-s date la om să dezlege
Iar mintea mea Doamne nu poate pricepe.

Ascultă-mi o Doamne cuvintele mele
Privește la mine, la slaba-mi făptură
A mele-ntrebări le înalț printre slele
Doar Tu-mi dai lumină și învățătură.

Urechea-auzise lucrări minunate
Și-atîtea vorbiri despre Tine-au fost spuse
Da-n zilele mele prea greu încercate
Trecînd prin cuptor ochiul meu Te văzuse.

De-aceea o Doamne mi-e scârbă de mine
Deși aș dori să-mi deschizi a Ta ușă
Primește-mi căința, privește la mine
M-aplec în țărână, în praf și cenușă.

Și Iov a rămas credincios restul vieții
Căci Domnul cunoaște măsura-încercării
Loviți și-ncercați au ajuns toți profeții
Pe flori nu ajungi la cununa-alergării.

Atâtea exemple de oameni cucernici
Zvârliți unii-n groapă iar alții-n cuptoare
Ei nu s-au clintit ci rămas-au statornici
Iar Domnul i-a scos și din mijloc de mare.

Și azi neschimbații nori negrii se-arată
Și-adesea gustăm vrând-nevrând suferință
Că-i cancer, covid sau vreo boală ingrată
E greu încercată a noastră credință.

Dar Iov ne dezleagă secretul cel mare
Când suferi și chiar îți dorești clipa morții
Când nici nu mai speri să primești vindecare
Vezi Mâna Slăvită ce-ți numără sorții.

Căci viața de-aici e oricum trecătoare
Și după mormânt veșnicia urmează
Iar Cel care poate să-ți dea vindecare
E-Acel ce și-acum al tău suflet veghează.

Daniel Hozan