Un gând de sus din slăvile divine

Un gând de sus din slâvile divine
S-a coborât in inimă la mine
Si m-a mustrat de felul cum gândesc
Că nu mai sunt așa cum mă dorești.

Că inima mi-e rece și intărită
Că nu o mai simt pe cea ce e rănită
Că stau deoparte, nu mai implinesc
Ceea ce Tu dorești să indeplinesc.

Că sunt mulți frați de-ai mei in incercare
Și pentru ei, inima mea nu doare
Că sunt în duh cam căldicică
Așa mi-ai spus Isus, si imi este frică.

Te rog să-mi dai iar dragostea dintâi
Să mă ridici și in inimă să-mi pui
Dorința de a te sluji cu râvnă
Că-i timpul cel mai de pe urmă.

Iți mulțumesc Isus de cercetare
Și că imi dai timp de îndreptare
Mă inchin si-ti mulțumesc frumos
In via Ta vreau să fiu de folos.

Te rog să-mi spui unde să mă implic
La cine mă trimiți să îl ridic?
Să-mi spui te rog ce trebuie să fac
Doar Ție Domnul meu să-Ti fiu pe plac.

Ajută-mă să fiu așa cum mă dorești
Să iți fac cinste de felul cum trăiesc
Pe tin Isus te vreau în viața mea mereu
Si să îmlinesc Cuvântul Tău.

De Tine Doamne vreau să nu mă las
In viața mea să merg cu Tine pas la pas
Eu te iubesc și vreau ca viața mea să fie
Aicea jos cu Tine și sus o veșnicie.

cornelia moldoveanu 

Așa începe veșnicia

La Tine vin când sunt ameninţat,
La Tine vin când sunt vorbit de bine,
Tu, Dorul meu, de versuri căutat
Din existenţa cerului înalt,
Aşa cum sunt primeşte-mă la Tine.

Şi nu aştept decât un împrumut
Să-mi laşi, Isus, din slăvile divine.
Tu, Dragoste în adevăr ce eşti,
Un strop de ea în piept să-mi dăruieşti
Aşa încât să mă asemăn Ţie.

Căci poate fi-voi ridicat în nori
Sau poate răstignit aşa ca Tine,
Sunt drumuri care nu le înconjori
Crescute-n spini, crescute-n flori,
Dar duc acolo-n slăvile divine.

Iar pân’ la ceasul, ultimul, dorit
Nu-mi cer pe cap cunună făurită,
Ci-un singur ciob să-mi scarpine grăbit
Voinţa mea cu dor necontenit,
Să-mbrace haina dragostei smerită.

Să-nvăţ cu drag ce sunt dator să-nvăţ
Povestea vieţii noastre, destrămată…
Că poate-un singur adevăr ne-nvins
Ce a rămas de-atunci în Paradis—
Că dragostea nu moare niciodată,

Ci urcă-n nesfârşitele lumini,
Din jertfa ei se naşte nemurirea.
Şi-n flori, şi-n arşiţă, şi-n spini
Cu-aceeaşi ochi rămaşi senini,
Iubind, aşa începe veşnicia.

Mihai Ghidora  

Iov (fragment)

Și Domnul a vorbit lui Iov și i-a răspuns
”Cât de încredințat ești tu care vorbești?
Împotrivindu-te Celui ce-i nepătruns
Atotputernic Domn în Slăvile Cerești?

Tu, ce pe Dumnezeu să-L mustri ai ajuns
Mai ai ceva de zis? lucruri pe măsură?
Și Iov atunci a zis: ” Nu mai găsesc răspuns
O Doamne sunt prea mic, mâna-mi pun la gură.

Vorbit-am o dată și nu voi răspunde
De două ori încă, nimic n-oi mai zice
Atunci din vârtej de furtuni furibunde
Porni glasul Lui ca un fulger să pice.

”De ești un viteaz al tău mijloc ‘l-încinge
Ca tu să mă-nveți întrebări când ți-oi pune
Să-Mi spulberi dreptatea? Sau vrei a Mi-o stinge?
Dreptatea ta însăți dorind a-ți expune?

Ai brațul ca Domnul? puternic și tare?
Ai glasul de tunet răzbind prin mulțime?
Îmbracă-te-atunci strălucind în splendoare
Poți tu oare fi-mpodobit cu mărire?

Revarsă-ți atunci valul mâniei tale
Și doar c-o privire pe trufași doboară
Zdrobește-i pe loc și oprește-i pe cale
Ascunde-i pe toți și-n țărână-i coboară.

Atunci de pe Tronul Domnirii-n Lumină
Să-ți ies înainte găsi-voi o cale
Dorind să-ți privesc strălucirea deplină
Iar lauda mea s-o închin dreptei tale.

Iar Iov auzind ce rosti Savaotul
Spre Domnu-și îndreaptă răspunsul din vale:
”Prea bine știu Doamne de-acum, Tu poți totul!
Nimic nu stă contra gândirilor Tale.

Când Domnu-i vorbise-I simțise mânia
Ca focul ce mistuie codrii și lanuri
Zicând: “Cine-i cel ce-a avut nebunia
Dorind să-Mi întunece Sfintele planuri?

Și eu, da, vorbit-am dar făr-a-nțelege
De lucruri ce nimeni nu poate concepe
Minuni ce nu-s date la om să dezlege
Iar mintea mea Doamne nu poate pricepe.

Ascultă-mi o Doamne cuvintele mele
Privește la mine, la slaba-mi făptură
A mele-ntrebări le înalț printre slele
Doar Tu-mi dai lumină și învățătură.

Urechea-auzise lucrări minunate
Și-atîtea vorbiri despre Tine-au fost spuse
Da-n zilele mele prea greu încercate
Trecînd prin cuptor ochiul meu Te văzuse.

De-aceea o Doamne mi-e scârbă de mine
Deși aș dori să-mi deschizi a Ta ușă
Primește-mi căința, privește la mine
M-aplec în țărână, în praf și cenușă.

Și Iov a rămas credincios restul vieții
Căci Domnul cunoaște măsura-încercării
Loviți și-ncercați au ajuns toți profeții
Pe flori nu ajungi la cununa-alergării.

Atâtea exemple de oameni cucernici
Zvârliți unii-n groapă iar alții-n cuptoare
Ei nu s-au clintit ci rămas-au statornici
Iar Domnul i-a scos și din mijloc de mare.

Și azi neschimbații nori negrii se-arată
Și-adesea gustăm vrând-nevrând suferință
Că-i cancer, covid sau vreo boală ingrată
E greu încercată a noastră credință.

Dar Iov ne dezleagă secretul cel mare
Când suferi și chiar îți dorești clipa morții
Când nici nu mai speri să primești vindecare
Vezi Mâna Slăvită ce-ți numără sorții.

Căci viața de-aici e oricum trecătoare
Și după mormânt veșnicia urmează
Iar Cel care poate să-ți dea vindecare
E-Acel ce și-acum al tău suflet veghează.

Daniel Hozan

Rascumpararea timpului

Cum mai poţi să dai valoare
Unui timp care s-a dus
Dacă nu trăieşti în lume
Mână-n mână cu Isus? !

Biblia expres ne cere
Timpul să-l răscumpărăm
Căci în el e viitorul
Înspre care galopăm.

Orice zi e importantă
Dacă ne-o trăim frumos
Dând cuvântului valoare
Cum făcu Domnul Hristos.

Viaţa este limitată.
Dacă-o ducem cu folos
Cu o inimă-nţeleaptă
Vom fi una cu Hristos.

Noi avem o conştiinţă
Cu-adresă din Creator.
Dacă o păstrăm curată
Vom avea un viitor.

Uneori în înfrânare
Stă secretul vieţii sfinte.
Cumpătarea-i prima treaptă
Către-al Domnului Părinte.

Să ne cizelăm purtarea
Ca toţi oamenii-nţelepţi.
Domnul nostru grabnic vine.
Tu ia seama cum L-aştepţi!

Marea noastră misiune
Pentru oamenii de-afară
Mai constă şi în purtarea
Scumpă ca o piatră rară.

Fapta bună-i necesară
Dar cu dragoste în ea.
Să n-o faci pentru reclamă,
Ci doar când Isus o vrea.

A răscumpăra azi timpul
Asta-nseamnă să plăteşti
Preţul unui sacrificiu
Pentru slăvile cereşti.

Cum şi Mielul sus pe cruce
Pentru noi toţi a plătit
Să ne scoată din pierzare
La momentul potrivit.

Corneliu Livanu

Un dor imens… de-o primăvară…

Atâta cânt de păsărele,
Câmpiile în verde s-au acoperit
Sosit-au din alte țări rândunele
Și mugurii copacilor s-au dezmorțit.

Ce culori, ce frumusețe,
Primăvară ne-ai adus,
Alungă din orice inimă tristețe,
Și-adu bucuriile din Isus.

Fă să-nflorească florile iubirii
În inimile noastre pe deplin
Și mugurii speranței să ne îmbie,
Să ne mângâie și să aducă mult alin.

Totul ce este în jur și ne înconjoară
Ne vorbește despre bunătatea Ta,
Despre iubirea ce nu se măsoară
Pe Care ai arătat-o Isuse, la Golgota.

Doresc ca din inimile noastre
Să dispară bulgării de gheață rece,
Să ne cuprinzi cu ale Tale brațe,
Să fie o primăvară ce nu trece.

Atâtea culori ce-mbracă pământul
Și-atâtea păsărele ciripesc în cor.
Printre copaci adie vântul
Purtând cu ele un veșnic dor.

Un dor de-o veșnică primăvară,
Un dor de slăvile cerești,
Un dor adânc de Tine Tată,
Un dor de haine-mpărătești.

Un dor imens …

Bobu Veronica 

Împărat al slăvilor divine

“Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus.”  (1 Ioan 2:6)

Împărat al slăvilor divine,
Dătător de har și mântuire,
Poartă-mi ființa pe cărări senine,
Pe făgașul vieții de iubire!

Toarnă har în versu-mi călător,
Dragostea și mila Ta, Rabuni,
Să trezească suflete ce mor,
Amăgite-n rătăcirea lumii.

Pentru Tine roade să adun
Căutând pe toți, în orice parte,
Și-n iubirea Ta să îmi supun
Dorul de credință și dreptate.

Întărește-mă, Te rog, în harul Tău
Pe cărarea vie-a mântuirii,
Să-Ți slujesc și-n bine și la rău,
Îmbrăcat în hainele Iubirii.

Și cât trupul meu va fi pământ,
Să fiu solul dragostei creștine,
În lumina Sfântului Cuvânt
Să vorbesc și să mă port ca Tine!

Gelu Ciobanu 

Deschide-Ți brațele, Isus…

Deschide-Ți brațele, Isus, să mă primești
Căci vin acum spre slăvile cerești
S-a stins lumina mea pe-acest pământ
Dar s-a aprins in veșnicie-n cerul sfânt!
Când inainte căutam un drum deschis
Tu și pe dinapoi mi l-ai închis;
În jos să mă îndrept știu că nu pot
În dreapta si la stanga e-nchis tot!
O singură scăpare am: să zbor!
Să scap de toate care-aici in lume dor!
Să uit că fost-am jos pe-acest pământ
Și-n cerul Tău să intru eu pe porți cântând!
Mi-ai arătat că nu mai este nici un drum
Că bezna s-a lăsat aici, acum
Că dacă vreau lumină sfântă si alin
Le pot găsi numai in ceruri, sus la Tin’!
Smerit m-aplec în fața Ta și-Ți mulțumesc
Că mi-ai dat Har din Harul Tau Dumnezeiesc!
Că dintr-un fiu pribeag ce-n lume-a rătăcit
Tu ai făcut un prinț în cerul strălucit!
Și bine știu și văd eu soarta mea
Iar sensul meu nu-l voi mai întreba
E totul limpede și-un soare s-a aprins
Ce-l văd doar eu după văzduhul ce s-a stins!
Atât de greu mi-a fost, Isuse să-nțeleg
Până-n momentu-n care nu am mai avut ce să aleg
Iar după ce de orişiunde totul mi s-a-nchis
Am înțeles că drum spre ceruri mi-ai deschis!
Deschide-Ți brațele și pieptul Tău, Isus
Să intru-n fericirea fără de apus!

Emanuel Hasan 

Mai plângi

Mai plângi şi azi suflet lovit de soartă,
Mai plângi în grea durere apăsat,
Dar nu te-opri, păşeşte înspre poartă
Unde Isus te-aşteaptă ne-ncetat!

Mai plângi adesea-nvins de întristare
Căutând în jurul tău un ajutor,
Dar nu găseşti, şi inima te doare
Şi te cuprinde parc-un greu fior,

Cărarea ți-e doar spini, doar mărăcine
Şi-orice suflare-i un adânc suspin
Când vezi că toți s-au depărtat de tine
Lăsându-te în drum ca pe-un străin…

Nu-i nimeni să-ți cunoască dorul,
Doar tu ce-l ştii, şi Tatăl cel Ceresc
Şi-atât de greu te apasă cântarul
Când orice pas cu ură-ți urmăresc.

Şi arcuri oțelite se încoardă,
Săgețile lovesc tot mai turbat…
Dar nu te-opri, păşeşte înspre poartă
Unde Isus domneşte ca-Mpărat!

Te simți răpus, puterea îți slăbeşte,
Nu vezi decât durere si necaz,
Furtuna grea parcă se întețeşte
Scăldând în lacrime al tău obraz.

Te uiți în jur cum totul se dărâmă,
Stâncile crapă înnecate-n val
Şi tu, eşti doar o mână de țărână
Tânjind de dor ca să ajungi la mal.

Te miri privind cum totu-n jos se-apleacă
Cum doar ruini rămân în urma ta,
Doar tu singur încă pluteşti pe barcă,
Doar tu rămâi ca stânca-n vreme rea…

El te-a ținut de mână-n orice vreme,
Te-a ridicat deasupra, să priveşti
Cum făra Domnul toate-s ca un vierme
Şi doar cu Domnul poți să biruieşti!

Tu luptă-te acuma, deci, fii tare
Aleargă înspre zări cu pas grăvit,
Priveşte spre Cetatea-n sărbătoare,
Spre poarta Slavei, locul mult dorit!

Acolo, sub nămete de lumină,
Învăluit în soare auriu,
Cu chipul blând, cu fața Lui senină
Te-aşteaptă Fiul Tatălui cel Viu!

Deci nu te-opri când valul se înalță,
Nu da ‘napoi când arşița e grea,
Rămâi statornic cât eşti pe balanță
Căci Dumnezeu este la dreapta ta.

Chiar dacă spui că-i grea înaintarea
Când sângerează inima în piept,
Nu da ‘napoi, căci iată, sărbătoarea
Curând va-ncepe, deci fii înțelept!

Acolo te aşteaptă heruvimii,
Splendori cereşti te vor înconjura
Şi vei cânta-mpreună cu Bătrânii
Oseana pentru înălțarea Sa!

Să vezi cum Dumnezeul Tău te cheamă
Sub aripile Lui să te ascunzi
Şi cu iubire dulce, ca de mamă
Să ştearg-obrajii tăi de lacrimi uzi.

Să vezi cum se aşterne mângâierea
Peste ființa ta rănită greu…
O, nu te-opri, mai luptă, căci durerea
Se va sfârşi odată-n raiul Său!

Când nu mai poți să îți înalți privirea
De-atâta apăsare si poveri,
Gândeşte-te că vine izbăvirea,
El a promis că din grele dureri

Cu mâna Lui va ridica ocara,
Cu brațul Său te va răscumpăra,
Şi-ți va aduce-n suflet primăvara
Şi binecuvântare îți va da!

Statornic deci rămâi pe sfânta cale,
Iubirea s-o păstrezi necontenit,
Chiar dacă treci prin a suspinelor vale,
Căci doar aşa vei fi de neclintit!

Te cheamă Domnul să îți dea odihnă
O, suflete trudit si-mpovărat,
Vino să îți facă viața senină
Când cerul tău mereu e înnorat!

Te cheamă azi c-o voce-nduioşată
Dorind să-ți lege rănile ce dor,
La pieptu-I să te strângă ca un Tată
Să-I simți din nou al dragostei fior!

Te-aşteaptă-n prag cu mâinile întinse
Mereu tot lăcrimând de dorul tău,
Să vii sa îi vezi palmele străpunse
Ce poartă-n ele chinul tău cel greu.

În mâna Sa te ține şi pe tine,
Să fii cu El pe veci biruitor,
Să poti ajunge-n Slavile Divine
Când cu putere va veni pe nori

Fii tare-acum, priveşte înainte,
Nădejdea ta să fie sfântul Miel,
Căci Dumnezeu îți este bun Părinte,
Fii tare deci, fii tare pentru El!

Valentin Ilisoi

Gâște în ogradă

Erau la țară în ogradă,
Nu chiar departe de la stradă,
Un cârd de gâște foarte grase,
Și foarte, foarte gălăgioase.

Să zboare…? Vai, nici pomeneală!
(N-ar fi făcut așa greșeală)
Aveau coteț, aveau mâncare,
La ce nevoie să mai zboare?

Se legănau ca la paradă,
Întreaga lume să le vadă.
Umblau mai toată ziulica,
Tot căutând unde-i păpica.

Și cam așa mi-aduc aminte:
Mergea gâscanul înainte,
Și gâștele veneau agale,
Aplaudate cu urale.

Cumva dacă vedeau spre seară
Un stol de gâște care zboară,
Le aruncau câte-o privire
Cu nepăsare și uimire.

Dădeau din aripi, umblând roată
Când începeau să se mai bată
Altfel, nici un folos din toate
Decât să dea vârtos din coate.

…Mă-ntreb, eu n-am ajuns ca ele?
Am aripi, dar ce fac cu ele?
Mai simt a Cerului chemare?
De ce nu mă înalț spre Soare?

Nu cumva mi-a furat pământul
Chemarea dată de Preasfântul?
Și inima de ce nu-mi cântă?
De ce la Domnul nu se-avântă?

Că nu-s făcut pentru gunoaie,
Pentru cotețe, mușuroaie;
Ci pentru zbor la înălțime,
În părtășiile sublime…

Ridică-mă, o, scump Isuse,
La slăvile Tale nespuse;
Din lumea plină de păcate,
La har ceresc și libertate!

Valentin Popovici

sursa foto: Gradinareasa wordpress.com

La sfatul Lui

Am fost la sfatul Domnului
Căci El m-a dus acolo,
Pe aripile vântului,
Mai sus de fața soarelui,
Să-mi văd Mântuitorul.

Să fiu suit de Duhul sus
În Slăvile divine
Să văd cine e acest Isus
Ce si-a dat viața pentru mine.

Cum a-nviat, unde-a ajuns
Și-n cer…ce slăvi are cu Sine?

O, cât e El de minunat
Cum mantia-I de Împărat
Umple tot templul,
Iar pe mine…

Fiorul m-a cutremurat,
Un tremur sfânt m-a apucat
Toată puterea m-a lăsat,
Sunt viu! Dar parca leșinat…

Căci Domnul s-a atins de mine.

Haină de in curat mi-a dat
Și-am fost spălat în sânge
În cer mi-a pregătit un loc
Unde nu voi mai plânge.

Dar Doamne… eu n-am meritat!
Gându-mi veni pe buze.
Știu, de aceea har ți-am dat
Și m-am jertfit pe cruce.

O… Domn al Slăvilor cerești
Cum Te-ai gândit la mine
Să mă alegi din casa mea
Ca să mă faci stâlp într-a Ta.

Ce mare bucurie!

Ce har măreț să știu de-acum
Că ești mereu cu mine!
Cu dreapta-Ți mă călăuzești
Și rău-mi schimbi în bine.

Aș vrea mereu să locuiesc În curtea Casei Tale
Să văd doar sfântă fața Ta, în loc de zile-amare.
Iar pe pământ până mai sunt, condu-mă pe-a Ta cale,
Îndreaptă Doamne pașii mei spre o mai bună purtare!

Mateas Teodor