În fiecare suflet

În fiecare suflet creşte-un spin
Ce-nsângeră-ale rozelor petale,
Toţi tăinuim un dor, ori un suspin‎
În spatele-nfloririi triumfale.

Adânc e-nfipt în suflet un ţepuş
Şi nu ni-i luat, oricât am implora,
Fără sudoare nu-i niciun urcuş‎,
Nici nu primim făr-a ne-ndatora.

‎În cel mai larg surâs vezi câte-o umbră,
În tot seninul vine câte-un nor,
Chiar dimineaţa uneori e sumbră,
Ceru-n amiază-i plumb apăsător.

‎Purtăm cu toţi în suflet o povară,
Tot adunăm, uităm să dăruim,
Chiar clipa cea mai dulce ni-i amară,
Şi visul cel mai ‘nalt îl năruim.

Chiar cel mai hotărât are-o-ndoială,
Înfrângerea ne face temători,
Dar nu e umilinţă, nu-i sfială,
Ne-ascundem dupa măşti, bănuitori.

Şi-n cel mai nobil suflet este vină,
Pâna şi-n crini e albul pângărit,
Nici sub obroc nu mai avem lumină,
Prea fără griji aici ne-am cuibărit.

E un Adam în noi, în fiecare
Şi-al Evei gând în toţi a încolţit …
O, Doamne, dă-ne-n suflet vindecare,
Iar harul Tău ne fie înmulţit!

“Căci toţi au păcătuit și sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” Romani 3:23

Olivia Pocol

Povară și rugăciune

Aș vrea să pot în fiecare dimineață,
Să văd în jurul meu doar flori de bunătate,
Dar realitatea-i tristă, e omenirea-n ceață
Prea multă necredință și valuri de păcate…
Văd oameni fără scop și tot mai necăjiți,
Fără lumină-n suflet acum în miez de noapte,
Lipsiți de adevăr, de pace, învrăjbiți,
Târâți de cel viclean pe căi ce duc la moarte…
Dar bunule Părinte, , , Tu ești acel ce ești, ,
Prin Duhul Sfânt lucrează în inimi cercetare,
Prin jertfa de pe cruce Tu poți să mântuiești,
Pe cei ce vin din lume smeriți și-Ți cer iertare!

Aș vrea să pot cu râvnă în fiecare zi,
Să fiu o luminiță ce îndrumă spre viață,
Pe semenul căzut să-l pot cu drag sluji,
Să răspândesc în lume mesajul de speranță.
Nici teama, nici vrăjmașul, nici lacrima de jale,
Nimic să nu-mi abată piciorul de pe cale,
Ci în orice împrejurare să pot rosti cântând:
Te laud sfinte Tată că ești și drept și sfânt!
Prin Duhul dă-mi putere să lupt lupta cea bună,
Să împart azi bucuria cu cei ce-s mântuiți
Și odată sus în ceruri când vom primi cunună,
Să fim toți împreună de-a pururi fericiți!

Aș vrea să pot să dorm în fiecare noapte
Un somn mai liniștit, curat, odihnitor,
Dar știu că sunt bolnavi ce-și plâng durerea-n șoapte,
Ce vor să mai trăiască și-așteaptă ajutor.
De aceea prin credință îmi plec smerit genunchii,
Implor Isuse Doamne a Ta bunăvoință,
Atinge-Te cu harul acum de toți sărmanii,
Că știu că doar la Tine sunt toate cu putință.
Primește închinarea și-a noastră rugăciune,
Alungă orice teamă și orice tulburare,
Când Tu spui un cuvânt și boala se supune,
Iar cei slăbiți primesc, puteri și vindecare!

de Teodor Groza

Bine faceți

Bine faceți că vestiți
Pretutindeni vestea bună,
Că pe mulți îi pregătiți
Să primească o cunună.

Bine faceți c- adunați
În suflet comori eterne,
Că-n Cuvânt vă desfătați
Nu-n terestrele guverne.

Bine faceți că-n nevoi
Apelați la Cel ce poate
Așeza credință-n voi
Și iubire și dreptate.

Bine faceți că-n dureri
Știți că vine-o vindecare,
Că urmează adieri
Dup-o zi dogoritoare.

Bine faceți că spre Țel
Ațintiți ades’ privirea
Că la cel mai ‘nalt nivel
Știți: v-așteaptă moștenirea.

Bine faceți că vegheați
Într-o lume cu ispite
Că spre Paradis urcați,
Spre incinte strălucite.

Astfel, împlinind ce-a spus,
Pentru voi, Mântuitorul
Veți vedea că v-a inclus
EL, și Domnul și Păstorul.

George Cornici

Cum să nu fiu ?

Cum să nu fiu mulțumitor
Iubitul meu Părinte?
Cum să nu fiu mulțumitor
Că mi-ai venit în ajutor
Când Te-am rugat fierbinte?

Cum să nu fiu adânc marcat
De Harul Tău cel mare?
Cum să nu fiu adânc marcat
Că m-ai trecut nevătămat
Prin marea încercare?

Cum să rămân nepăsător
Cuvântului Iubirii?
Cum să rămân nepăsător
Când el e viu și lucrător
Și-ntrece legea firii?

Cum să nu simt mereu în piept
Atingerea-Ți divină?
Cum să nu-ți simt iubirea-n piept
Când eu Te caut și aștept
Prezența Ta deplină?

Chiar dacă nu-mi trimiți răspuns
În clipa așteptată
Chiar dacă nu primesc răspuns
Crezând în planul Tău ascuns
Mă liniștesc îndată.

Cum Doamne, să Te părăsesc
Pornind-o cu răzleții?
Cum Doamne să Te părăsesc
Știind că doar la Tin’ găsesc
Cuvintele Vieții.

Și cum să uit că m-ai salvat
Din căile pieirii?
Nu pot să uit că m-ai salvat
Și sigilându-mă mi-ai dat
Arvuna mântuirii.

Cum să nu spun în lung și-n lat
De Harul Tău cel mare?
Cum să nu spun în lung și-n lat
Căci la Golgota am aflat
Balsam de vindecare?

Să știe orice muritor
Că sângele jertfirii
De fapt e singurul izvor
Ce-aduce viață tuturor
Prin harul mântuirii.

În fața crucii de-ți aduci
Povara de păcate
La cruce Sfântul Har apuci
Și transformat plecând te duci
Cu hainele spălate.

Căci Tatăl, Fiul ni l-a dat
Pentru păcat să moară
Singurul Fiu El ni l-a dat
Ca plată pentru-al nost’ păcat
Ca nimeni să nu piară.

Cum să nu vi la El plângând?
Ascultă-a Lui chemare. .
Și dacă vii la El plângând
Domnul Isus e bun și blând
Și îți va da iertare.

Cu El chiar ai un viitor
Și o nădejde vie
Cu El și-acum și-n viitor
Și-n Țara dincolo de nor
Trăiești în veșnicie.

Daniel Hozan

Oriunde sunt mă însoțești

Oriunde sunt mă însoțești
Și nu mă lași să cad în groapă
Tu nicicicând nu mă părăsești
Ce bun cu mine, oricând, ești
Tot timpul parcă-i o agapă.

Mă însoțești prin frământări
Și ființa-mi mi se liniștește
Și-nalță-n Slavă adorări
Și mă îndeamnă la cântâri
Iar zelul pentru Cer sporește.

Orientări mi-ai dat și-mi dai
Să nu greșesc itinerarul
Să pot privi spre-acel drag Plai
Unde vorbi-vom cu-n alt grai
Și-unde nu va mai fi amarul.

Acolo ești când vin furtuni
Să nu cunoaștem prăbușire
Te întâlnim în rugăciuni,
Ne îndulcești amărăciuni
Și ne aduci desăvârșire.

Trasul la jug? Ce să declar?
Nicicând, Isuse, nu sunt singur
Nicicând nu pot să te compar
Cu cei din pământeasc hotar
Tot ce-nfăptuiești e sigur.

La fiecare pas, o știu
Tu ești prezent cu o-ndrumare
Nicicând nu ai sosit târziu
Alungi necazul în pustiu
Și-aduci dorita vindecare.

Ce tragedie- ar fi făr’ Tine
Am fi purtați de orice vânt
Și nu am mai putea obține
Uniri cu stările divine’
Nici revelații din Cuvânt.

Ce har! Ce binecuvântare!
Oriunde sunt mă însoțești
Chiar când străbat vreo încercare
Acolo ești cu o scăpare,
Cu daruri dumnezeiești.

George Cornici

Prin usile incuiate

Text: Ioan 20:19-23

în seara aceleiaşi zile, …pe cand uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica iudeilor, a venit Isus… ” Ioan 20:19

Imaginaţi-vă emoţiile contradictorii ale ucenicilor din ziua învierii, înainte ca Isus să apară în mijlocul lor. Credeau cu toţii că Domnul lor murise. Se temeau de iudei, astfel cand ei se întalneau în secret, încuiau uşile. Cu toate acestea, o speranţă le starnea inimile din momentul cand au auzit că mormantul era gol. Apoi, în ciuda uşilor încuiate, Isus a stat în mijlocul lor. Primele Lui cuvinte au fost: „Pace vouă!” (Ioan 20:19).
Unii dintre noi avem uşi emoţionale sau spirituale „încuiate” în vieţile noastre. Poate fi duşmănia pe care o ţinem ascunsă de multă vreme. Poate fi o ofensă sau o rană adancă pe care o purtăm înăuntrul nostru de ani de zile. Poate fi o amintire urată şi teribilă din copilărie, care ne rupe legăturile cu oamenii. Poate fi chiar un sentiment de manie, pe care-I nutrim faţă de Dumnezeu, pentru cele ce ni s-au întamplat cu ani în urmă.


Aceste uşi încuiate ne ţin închişi în lumea noastră mică şi plină de frică. Ele ne împiedică să creştem spre maturitate şi să cunoaştem fericirea. Dar uşile încuiate nu L-au putut împiedica pe Domnul şi nu-L pot opri nici azi. Emoţia pe care o simţi, scanteia de speranţă ce o ai, vine de la Duhul Sfant. încurajează-le! Nu te teme să vorbeşti cu Isus. Varsă-ţi inima înaintea Lui şi spune-I exact ceea ce simţi. La vremea pe care o va alege, El va pătrunde prin aceste uşi încuiate, aducandu-ţi iertarea, vindecarea şi fericirea. Numai în felul acesta vei cunoaşte adevărata semnificaţie a cuvintelor: „Pace vouă!” – D.C.E.

Isuse, Tu Om al durerii
Ce-ai suferit pentru mine,
Doar ochii Tăi pot să vadă
Rana-mi ascunsă-n ruşine. „ – Twells

Dacă Isus este ţinut afară, atunci înăuntru trebuie să fie ceva rău

Painea zilnica

O proba a dragostei

Text: Matei 5:38-48           

„…să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta si cu adevărul.” 1 Ioan 3:18

Diferenţa dintre a arăta dragostea şi numai a vorbi despre ea, este foarte sugestiv arătată de o povestire din viaţa unui profesor de psihologie. Omul nu avea copii, şi ori de cîte ori vedea vreun vecin pedepsindu-şi copilul pentru relele săvîrşite, intervenea şi spunea: „trebuie să-ţi iubeşti copilul şi nu să-l pedepseşti”.
Intr-o vară călduroasă, profesorul îşi repara drumul de beton spre garaj. Obosit după cîteva ore de muncă, a pus jos mistria, şi-a şters transpiraţia de pe frunte şi se îndrepta spre casă. Chiar în momentul acela a văzut cu coada ochiului cum un băieţel neastîmpărat tocmai călca în betonul proaspăt turnat. A alergat după el, l-a înşfăcat şi cînd era gata să-l pocnească, a auzit cum fereastra unui vecin s-a deschis şi o voce i-a strigat: „Hei, profesore! Ai uitat? Trebuie să iubeşti copilul!” La aceasta profesorul a replicat: „II iubesc în abstract, dar nu la concret!” (in limba engleză, cuvîntul pentru concret este identic cu cel pentru beton, n.tr.)


Cît de uşor este să vorbeşti sentimental despre dragoste ca despre ceva intangibil! Dar este mult mai dificil să o pui în practică, în situaţiile vieţii reale. Isus a spus aceasta deosebit de clar în predica de pe munte, dîndu-ne o modalitate de-a ne pune dragostea la încercare. Fără să minimalizeze importanţa pedepsirii răufăcătorului, El ne-a poruncit să ne arătăm amabilitatea şi bunătatea, ba chiar să ne rugăm pentru cei ce ne tratează rău sau îşi arată răutatea faţă de noi..
Atingem noi acest standard? Ai făcut vreodată o faptă bună unuia dintre duşmanii tăi? încearcă. Este o probă a dragostei adevărate. – H.G.B.

Nu căuta o cale de-a scuza
Tumultul urii-nrobitoare.
Iubirea trece peste moartea sa
S-aducă dulcea vindecare. ”   – D.J.D.

A întoarce bine pentru bine, este omeneşte;
a întoarce bine pentru rău e dumnezeieşte.

Painea zilnica

Vindecarea unui vesnic nemultumit

Text: Psalmul 55:16-23

Incredinţează-ţi soarta in mîna Domnului si El te va sprijini. ” Psalmul 55:22

In loc să-şi arunce asupra Domnului toate îngrijorările lor, mulţi oameni umblă recitîndu-şi necazurile altora pînă ce repetarea lor neîncetată le face mult mai greu de purtat, obosindu-i pe cei ce-i ascultă cu plîngerile lor. Mary Bachelor a fost o nemulţumită cronică. Era fiica unui slujitor al Evangheliei, gospodină şi ajuta în acelaşi timp pe un alt frate care era şi el lucrător creştin. Zi de zi îşi descărca necazurile asupra lui. Într-o seară, pe cînd discutau, ea şi-a dat seama dintr-o dată ce efect producea asupra lui. Intorcîndu-se cu faţa spre fereastră, cu remuşcări în suflet, a văzut cum plopii din grădină acopereau cu crengile lor apusul de soare, aşternînd umbre lungi pe pajiştea grădinii. Sînt ca aceşti plopi pentru fratele meu, s-a gîndit ea. Întotdeauna fac umbre. De ce să nu scap eu de îngrijorările mele, lăsîndu-le pe seama lui Isus?

S-a dus în camera ei şi şi-a găsit uşurarea în lacrimile rugăciunii, după care a scris aceste versuri:
„Du-te, îngroapă-ţi necazul de care ai parte în viaţă,
Du-te îngroapă-l adînc, cu grijă ascunde-l sub glie,
Cugetă în taină cînd vălul nopţii se lasă,
 Spune-I lui Isus şi totul va fi bucurie.”
Mai tîrziu, după ce-a devenit o creştină mai fericită, i-a arătat versurile fratelui ei, care le-a publicat într-un ziar local. Cînd compozitorul bine cunoscut, Philip P. Bliss, le-a văzut, le-a pus pe muzică.
Mary Bachelor, odată o veşnic nemulţumită, şi-a găsit vindecarea depresiunii sale aruncînd îngrijorările ei asupra Domnului şi lăsîndu-le acolo. Şi tu poţi face aceasta! – H.G.B.

Du-te şi spune-I lui Isus, El durerea ţi-o ştie
Spune-I lui Isus şi-ţi va da bucurie.
Adună raze de soare şi-al Lui curcubeu,
El îţi ridică povoara. Te roagă mereu!”           – Bachelor

Dumnezeu spune să-L împovărăm pe El cu lucrurile care ne împovărează.

Painea zilnica

N-am meritat, nu merităm

N-am meritat, nu merităm
Atâta bunătate, Tată
‘Naintea Ta ne aplecăm
Recunoștință înălțăm
Că-ndrumi viața noastră toată.

Cu-atâta generozitate
Ne-ai inundat și ne inunzi
Ne ușurezi din greutate
Aduci la viață stări uscate
Noi Te chemăm și Tu răspunzi.

Al Tău Cuvânt l-am neglijat
Dând zvonului prioritate
Dar har ceresc ai revărsat
Și iar pe noi ne-ai cercetat
Și faptele ne-au fost iertate.

Cârtirea a mocnit în noi
Și uneori a fost acută
Dar n-ai trimis adverse ploi
Și nici necazuri, nici nevoi
Ci-a Ta iubire ne-ntrecută.

N-am meritat dar ne-ai condus
Din biruință-n biruință
La părtășie ne-ai inclus
Și vindecare ne-ai adus
Să-nvingem orice neputință.

Cât infinitul Ți-e iubirea
Nu merităm, dar al Tău har
Aduce-n noi neprihănirea
Și gândul bun și Nemurirea
Și spiritul misionar.

N-am meritat, nu merităm
Atâta bunătate, Tată
‘Naintea Ta ne aplecăm
Recunoștință înălțăm
Că-ndrumi viața noastră toată.

George Cornici

Iov (fragment)

Și Domnul a vorbit lui Iov și i-a răspuns
”Cât de încredințat ești tu care vorbești?
Împotrivindu-te Celui ce-i nepătruns
Atotputernic Domn în Slăvile Cerești?

Tu, ce pe Dumnezeu să-L mustri ai ajuns
Mai ai ceva de zis? lucruri pe măsură?
Și Iov atunci a zis: ” Nu mai găsesc răspuns
O Doamne sunt prea mic, mâna-mi pun la gură.

Vorbit-am o dată și nu voi răspunde
De două ori încă, nimic n-oi mai zice
Atunci din vârtej de furtuni furibunde
Porni glasul Lui ca un fulger să pice.

”De ești un viteaz al tău mijloc ‘l-încinge
Ca tu să mă-nveți întrebări când ți-oi pune
Să-Mi spulberi dreptatea? Sau vrei a Mi-o stinge?
Dreptatea ta însăți dorind a-ți expune?

Ai brațul ca Domnul? puternic și tare?
Ai glasul de tunet răzbind prin mulțime?
Îmbracă-te-atunci strălucind în splendoare
Poți tu oare fi-mpodobit cu mărire?

Revarsă-ți atunci valul mâniei tale
Și doar c-o privire pe trufași doboară
Zdrobește-i pe loc și oprește-i pe cale
Ascunde-i pe toți și-n țărână-i coboară.

Atunci de pe Tronul Domnirii-n Lumină
Să-ți ies înainte găsi-voi o cale
Dorind să-ți privesc strălucirea deplină
Iar lauda mea s-o închin dreptei tale.

Iar Iov auzind ce rosti Savaotul
Spre Domnu-și îndreaptă răspunsul din vale:
”Prea bine știu Doamne de-acum, Tu poți totul!
Nimic nu stă contra gândirilor Tale.

Când Domnu-i vorbise-I simțise mânia
Ca focul ce mistuie codrii și lanuri
Zicând: “Cine-i cel ce-a avut nebunia
Dorind să-Mi întunece Sfintele planuri?

Și eu, da, vorbit-am dar făr-a-nțelege
De lucruri ce nimeni nu poate concepe
Minuni ce nu-s date la om să dezlege
Iar mintea mea Doamne nu poate pricepe.

Ascultă-mi o Doamne cuvintele mele
Privește la mine, la slaba-mi făptură
A mele-ntrebări le înalț printre slele
Doar Tu-mi dai lumină și învățătură.

Urechea-auzise lucrări minunate
Și-atîtea vorbiri despre Tine-au fost spuse
Da-n zilele mele prea greu încercate
Trecînd prin cuptor ochiul meu Te văzuse.

De-aceea o Doamne mi-e scârbă de mine
Deși aș dori să-mi deschizi a Ta ușă
Primește-mi căința, privește la mine
M-aplec în țărână, în praf și cenușă.

Și Iov a rămas credincios restul vieții
Căci Domnul cunoaște măsura-încercării
Loviți și-ncercați au ajuns toți profeții
Pe flori nu ajungi la cununa-alergării.

Atâtea exemple de oameni cucernici
Zvârliți unii-n groapă iar alții-n cuptoare
Ei nu s-au clintit ci rămas-au statornici
Iar Domnul i-a scos și din mijloc de mare.

Și azi neschimbații nori negrii se-arată
Și-adesea gustăm vrând-nevrând suferință
Că-i cancer, covid sau vreo boală ingrată
E greu încercată a noastră credință.

Dar Iov ne dezleagă secretul cel mare
Când suferi și chiar îți dorești clipa morții
Când nici nu mai speri să primești vindecare
Vezi Mâna Slăvită ce-ți numără sorții.

Căci viața de-aici e oricum trecătoare
Și după mormânt veșnicia urmează
Iar Cel care poate să-ți dea vindecare
E-Acel ce și-acum al tău suflet veghează.

Daniel Hozan