Ai Înviat, Vindecătorule!

Nu oul și nici lumânarea
Îmi dau culoare și lumină,
Ci jerfta ce-a fost dăruită
De Domnul Isus în Grădină.

Nu mielul gătit la cuptor
Și nici cel mai scump sortiment,
Nu mă vor sătura vreodată
Ca al Învierii sentiment!

Tradiții sunt demult, Isuse,
Dar Tu ești Cel sărbătorit
Și n-am să pot uita vreodată
Că pentru mine-ai suferit!

Ai îndurat amar și chin
Și foarte multă umilință,
Dar nu Te-ai dat jos de pe cruce,
Ci-ai vrut să mori în suferință;

Și-a curs și sânge, au curs și lacrimi
Pe-obrazul Tău nevinovat,
Cum ai putut să mori, Isuse,
Știind c-ai fost cel mai curat?

Știu… m-ai iubit așa cum nimeni
Nu va mai fi vreodată-n stare!
Prin jerfa Ta cea sângeroasă,
Mi-ai dat și viață și iertare!

Să-Ți mulțumesc e prea puțin,
Căci nu am îndeajuns cuvinte,
Dar îți predau a mea viață
Să-i fii Stăpân de azi ‘nainte!

Mă copleșește bunătatea,
Ce zi de zi mi-ai aratat,
Iar azi exclam de bucurie,
Că Tu din morti “AI ÎNVIAT!”

Se bucură întreg Pământul!
E cea mai scumpă Sărbătoare,
Căci prin această Înviere,
Dai lumii iarăși vindecare!

Laura Neagu 

Ce-i pe pământ

Ce-i pe pământ? E numai ura!
E teama și dezamăgire
Fugim ca să ne scăpăm viața
Și dăm de boală și-n pădure

Fugim… Dar unde să apuci?
Când Domnul vede și prin stâncă
Când El te ține in picioare
Tu unde-alergi să ai odihnă?

Și fugi, alergi să îți scapi viața
Și nu te-ai întrebat o clipă
O, Doamne, Tu mă însoțești
Eu fără Tine n-am izbândă!

Ajungi la adăpost, tu crezi…
Și spui că liniștea i-a ta
Și te trezești că siguranța
Doar Dumnezeu ți-o poate da

De ce alergi suflet pribeag?
Și desconsideri Creatorul
Când șarpele te va musca
Doar de la El ai antidotul

Dac-ai fugi de pofte, bârfă
De duhuri necurate-așa
Ai fi ca Iov și ca proorocii
Pe tine El te-ar ridica

Te-ar ridica, dar sufletește
Te-ar întări, pe calea Sa
De ce alergi doar pentru fire
Oare-ai uitat ce-i viața ta?

Tu ai uitat ca ești un abur?
Oare-ai uitat ca ești țărână?
În tine, ai un suflet gol?
Ce nu-l îmbraci ca pe-a ta fire

Când te apleci ca să te rogi?
Ce simți? Nu simți oare rușine?
Tu ai fugit de la izvor?
Și teama zace-adânc în tine!

Când tu în mâna ta, ai luat
Control asupra vieții tale
I-ai zis lui Isus că tu poți
Și vrei sa-ți vezi de viața ta

Dar nu te sfătuiesc să pleci
Nici chiar o clipă fără El
Căci unde poți ca să alergi
Si izbăvire să găsești?

Doar la Isus e rezolvare!
Doar la Isus e vindecare!
Doar la Isus este iertare!
Și mângâieri fără hotare!

Maria Rank 

Pe aripi de credință

Referințe
La umbra aripilor Tale Doamne
M-adapostesc în ceasul cel mai greu
Când valuri de-ncercari mă împresoară
Şi sufletul ar vrea să mi-l doboară
Mă ancorez în Tine Domnul meu.

La umbra aripilor Tale Doamne
M-adăpostesc în noaptea cea mai grea
Când întunericul mă înconjoară
Şi nimeni nu mai poate sta afară
Mă ascund din nou sub ocrotirea Ta.

Sub aripile Tale eu găsesc odihnă
Şi pace-n suflet când sunt obosit
Mă odihnesc în Tine scump Părinte
Vreau mângâierea Ta să mă alinte
Cu Tine sunt atât de fericit!

Sub aripile Tale este vindecare
La adăpostul lor eu sunt tămăduit
Căci soarele neprihănirii iar răsare
Peste acei ce stau în aşteptare
Cei ce se tem de numele Tău Sfânt.

Pe aripile Tale bun Părinte
Aş vrea să porţi mereu ființa mea
S-o duci pe stânca ce n-o pot ajunge
E prea departe ca s-o pot atinge
Şi niciodată n-aş putea urca pe ea

E stânca ce de veacuri stă-n picioare
Şi orice muritor ce va urca pe ea
Se va nălţa pe aripi de credință
Şi va uita de orice neputinţă
În drumul spre Împărăţia Ta.

Pe aripile Tale Sfinte Tată
Ne vei lua acasă într-o zi
Când vom străbate bolta înstelată
Noi vom cunoaşte dragostea curată
Cu care Tatăl în Fiul ne-a iubi.

Floarea

A fost odată o floare,
Nu avea pic de splendoare,
Era mică și pricăjită,
Călcată-n picioare și ofilită.

Vântul când des bătea,
Floarea din rădăcini o scutura.
De multe ori se temea,
Groaza întunericului o cuprindea.

Dar într-o zi cu soare,
În fața ei un Om apare,
O privește cu milă și îndurare,
Vrea s-o ia în mână să-i dea vindecare.

S-a aplecat spre zdrobita floare,
A atins-o cu mâna Lui iubitoare,
Dar floarea la început s-a speriat,
Și pe Grădinarul ceresc l-a-nțepat.

Dar El nu a renunțat,
Din nou spre floare s-a aplecat,
A ridicat-o și a îngrijit-o,
Până la capăt El a iubit-o.

Din mâna Lui curgea vindecare,
Pe zi ce trece avea tot mai mult culoare,
Floarea din nou a-nflorit,
O mireasmă nouă și viață a primit.

A fost odată o floare,
Nu avea pic de splendoare…
Acea floare am fost tu și eu,
Iar Grădinarul ceresc e Isus – Dumnezeu.

Militaru Bogdan 

Poartă a vieții

Să mori când totul e pe moarte
E doar banalul ce te-așteaptă.
Nădăjduiești să nu ai parte?
Ridicol gând, căci ea nu iartă
Te vrea acum și nu-i departe.

Nu vezi în jur că-i doar durere
Nădejdea este în zadar
Și-orice făptură vie piere,
Norocu-i fața unui zar
Iar moartea umblă la vedere.

Călca Hristos pe capul morții?
A fost odată, de demult.
Tu să accepți solia sorții
Să uiți în lumea de tumult
Că Trupul lui e poartă-a Vieții.

Greșit e-acum s-aștepți miracol
Căci veacul este rațional.
Să lupți acum cu-orice obstacol
Adânc te-ntorci spre material
Și te ferești să fii ridicol.

Răsare-n minte o cântare
Hristos e Domnul, Aleluia
E Cel ce-aduce vindecare,
Dar în acord cu teoria
Să ne oprim doar la iertare.

E mai comod să mergi pe cale
Cu predici, cânturi, poezii,
S-alegi cărările din vale
Decât poteci în nopți târzii
Cu rugă, post și agonii.

Iubirea jertfă vrea să fie
Prin tulburi vremi și-adânc în noapte
Biserica e poartă vie
Împotrivind demonici șoapte
Și-aduce viață-n loc de moarte.

Grigore Hurdubae 

Unde-i biruința?

Cât să fie de departe
Biruința ce-o aștept,
Căci in fiecare noapte
Inima îmi plânge-n piept!

Până când vor curge oare,
Lacrimi pline de dorință
Cât să stau în așteptare,
Până vei da biruință?

Sufletul mi se zdrobește
Uneori parcă-i nedrept.
Puterea îmi tot slăbește
Și eu tot aștept, aștept!

Privește spre mine, Doamne,
Deznădejdea m-a răpus
Au trecut atâtea toamne
De mi-ai fi dat un răspuns!

De ce plângi copile-n zori?
De ce te îngrijorezi?
Nu ți-am spus de-atâtea ori,
Crede numai, și-ai să vezi!

Ti-ai dorit o casă nouă
Să nu te mai simți stingher
Dar am vrut ca mai întâi,
Să ți-o pregătesc în cer!

Ai vrut bogății deșarte
Deși ești foarte bogat,
Însă te-ar fi dus la moarte
Și-atunci n-am acceptat!

Vindecarea ce mi-o ceri,
Ți-o pot da foarte ușor
Dar tu, nu ai să fii aur
Dacă te scot din cuptor!

Mi-ai spus că între străini
Te-am adus și te-am uitat…
De-ai știi tu, copilul Meu,
Câte suflete-ai salvat!

Îți știu inima de-aproape
Eu îți văd marea dorință
Și când te-aștepți mai puțin,
Am să-ți aduc biruință!

Dar, dacă îți pierzi credința
Ce-odinioară ai avut,
Îndepărtezi biruință
Și-o luăm iar de la ‘nceput!

Ai încredere în Mine
Chiar și-atunci când pare greu
Fiindcă orice ar zice omul
Verdictul îl voi da Eu!

Mirela Olteanu 

Îmbrățișarea iubirii

În brațele iubirii uităm c-a fost furtună,
Simțim că aparținem Regatului ceresc
Și gândul și simțirea pot, foarte clar, să spună
Că-n ea, cu exaltare, oricând se odihnesc.

O starea-a-ngrijorării dispare din ființă
Atunci când ne cuprinde cu farmecul ei sfânt
Aleargă spre acei cuprinși de neputință
Să îi ridice iar, să le mai dea avânt.

E făr-asemănare a ei îmbrățișare
Și-atunci noi știm ce-nseamnă și har și Paradis
S-a dus la cruce s-avem descătușare,
Să nu uităm nimic din tot ce ea a zis.

Privirea ei suavă devotament produce
Fideli, vrem s-o urmăm la fiecare pas
Spre piscul biruinței, senină, ne conduce
Cu ea pe drum, oricând, e untdelemnîn vas.

Atingerea-i plăpândă creează vindecare,
Lucrează prin credință; sunt ca două surori
Ea nu ne părăsește când vine vreo-ncercare
Din lacrimi și suspine ea face sărbători.

În brațele iubirii e-o dulce mângâiere
De care-avem nevoie când zbuciumul e greu
Urmeaz-o ușurare, momente de tăcere
Să mergem, fără teamă, pe-acest îngust traseu.

Și noi te-mbrățișăm, ești fericirea noastră
Trăim în armonia ce-n Cer s-a zămislit
Buchetul de-adorări e-ntotdeauna-n glastră
Ca semn că de la tine cunună am primit.

George Cornici

Ce mare este Dumnezeu

Cand zaci bolnav pe patul suferintei,
Si-astepti o vindecare-n trupul tau,
Alunga-ndata duhul necredintei
Si-ndreapta-ti glasul catre Dumnezeu.

Cand doctorii nu iti mai dau sperante,
Sa-ti mai traiesti viata pe pamant,
Atunci acel ce-a inviat din moarte
El te va izbavi prin Duhul Sfant.

Va vindeca El orice rana
Ce te apasa astazi greu
Si vei striga in gura mare
Ce mare este Dumnezeu.

De ai ajuns descurajat pe-acest pamant,
Si nimeni nu te poate ajuta,
Tu roaga-te si-ndata Duhul Sfant
El, va veni si te va mangaia.

Caci Cel ce e mai sus de stele,
Te asculta astazi bucuros,
El singur si-a dat viata pentru tine
Si-acesta e Isus Hristos.

Cum primavara florile-nfloresc
Si mieluseii zburda pe campii,
La fel te vei simti si tu odata
Caci Dumnezeu, El te va intari.

Din mana mortii astazi El te scoate
Si se atinge El de trupul tau,
Sa poti striga oricand in gura mare:
Ce mare este Dumnezeu.

Marc Liviu

Când te cuprinde-un dor de-acasă…

Când te cuprinde-un dor de-acasă
Şi plânge dorul şi te doare
Unde-ai putea tu, suflet trist
Să cauţi alin şi vindecare?

Unde-ai putea să cauţi izvorul
Ce-aduce-n viaţă fericire
Când eşti departe şi eşti singur
Lipsit de pace şi iubire?

Când vezi că zilele-s pustii
Şi paşii-au obosit de-acum…
Când vezi că toată truda ta
O duce vântul ca pe fum…

Întoarce-te din nou spre ceruri
Căci Domnul sigur nu te lasă
El îţi va da puteri pe cale
Când te cuprinde dor de-acasă!

Maria Luca