Psalmul 103

O, suflete-al meu binecuvântează!
Pe Domnul în umblarea pe pământ
Și tot ce este-n mine și vibrează
Binecuvinte Numele Lui Sfânt!

Binecuvântă-L suflete pe Domnul!
Și-ale Lui binefaceri nu uita
El toate-ți iartă, îți veghează somnul
Și-ți vindecă întreagă boala ta.

Viața El din groapă-ți izbăvește
Cunună de-ndurare-țj dă în dar
Când ești bătrân te satură regește
Ca vulturul te-ntinerește iar.

Dreptate face Domnul, judecată
Acelor asupriți, nu uită El
I-a arătat lui Moise Calea dreaptă
Și-a Lui lucrări la-ntregul Israel.

Da, Domnu-i plin de milă și-ndurare
E bun și-a Lui răbdare-i îndelungă
El nu se ceartă fără de-ncetare
Mînia Lui nu-i veșnic să ne-ajungă.

El nu ne face chiar după păcate
Nici după fărdelegi nu pedepsește
Ci cât de sus sunt ceruri depărtate
Și bunătatea Lui atâta crește.

Precum din răsărit e depărtarea
Până-n apus ce greu o înțelegi
Tot astfel El ‘și-arată îndurarea
Și depărtează-a noastre fărdelegi.

Cum se îndură-un tată cu blândețe
De-ai săi copii și Domnul tot la fel
Le dăruie-ndurare și noblețe
Acelora care se tem de El.

Suntem țărână, El ‘și-aduce-aminte
Ca iarba de pe câmp și ca o floare
Când trece-un vînt puternic și fierbinte
Și omul se usucă și dispare.

Dar veșnic are Domnul bunătate
Și îndurare pentru-ai Săi copii
Și-a lor copii ce Legea-I țin în toate
Dorind a Lui porunci a le-mplini.

Da, Domnul Dumnezeu împărățește
În Ceruri pe-al Său scaun de domnie
Și peste tot domnia-I stăpânește
E Domn și Împărat pentru vecie.

Îngeri puternici care-aveți tărie
Și voi pe Domnul binecuvântați!
Voi ce-mpliniți cu-atâta bucurie
A Lui porunci și glasu-I ascultați.

Să binecuvântați pe Domnul Mare
Voi robii Lui și-oștirea Lui cea trează
Și stăpânirea Lui și-a Lui lucrare
Pe Domnul, suflet, binecuvântează!

Daniel Hozan

Secretul devotamentului misionarului

Dumnezeu e în control

„Căci au plecat pentru dragostea Numelui Lui.” 3 Ioan 7

Domnul nostru ne-a spus cum trebuie să se manifeste dragostea faţă de El. “Mă iubeşti?” “Hrăneşte oile Mele” – identifică-te cu interesul Meu faţă de alţi oameni, nu – identifică-Mă pe Mine cu interesu tău faţă de alţi oameni. I Corinteni 13:4-8 prezintă caracteristicile acestei iubiri – găsim aici modul în care se manifestă dragostea lui Dumnezeu. Dovada dragostei mele pentru Isus este ceea ce se vede în practică, restul sunt doar vorbe sentimentale.

Credincioşia faţă de Isus Cristos este lucrarea supranaturală a Răscumpărării, lucrare realizată în mine de Duhul Sfânt care toarnă în inima mea dragostea lui Dumnezeu; această dragoste lucrează cu eficacitate prin mine oricând vin în contact cu cineva. Eu rămân credincios Numelui Său, chiar dacă orice fapt privit prin prisma gândirii umane ÎI face pe El mincinos şi declară că El nu are mai multă putere…

Vezi articolul original 123 de cuvinte mai mult