Colecție de comori

Am strâns în visterie atâtea perle rare
Urmându-L pe Mesia oriunde m-a condus
În tot ce îmi aduce există o valoare
Și tot ce-nfăptuiește e fără de apus.

Din Cartea vieții strâns-am sfinte mărgăritare
Și-am fost umplut cu tihna ce prinde rădăcini
Să pot gusta frum’sețea ascunsă într-o floare,
Să spun despre salvare la prieteni și vecini.

M-a cucerit Lumina cea tainică și blândă
Să pot să deslușesc povețe și minuni
Mi-e dragă-nseninarea, mi-e dragă o izbândă
Îmi dau imbold în munca sublimei misiuni.

A fost un timp nerodnic când am cules himere
Când spre tenebre-adânci țărâna m-atrăgea,
Când am respins chemarea ascunsă-n Înviere
Și când splendori cerești nu le puteam vedea…

Dar Dragostea supremă m-a scos din letargie
Și-a insuflat în mine un dor de Paradis
Și-am început să strâng comori din veșnicie
Și spre albastra zare fereastră am deschis.

O, câte satisfacții produce-ncredințarea
Ce-n toată ființa, duios, s-a așezat!
Nu mă doboară valul ce naște frământarea
Căci Sfântul Duh tărie, să-nving, a furnizat.

Deschis sunt ca să intre divine revelații
C-așa pot încercarea, mereu, s-o cuceresc
Nu mai doresc descrieri cu iz de imitații
Ci numai meditații de soi dumnezeiesc.

Am strâns în visterie atâtea perle rare
Și le păstrez să-mi fie merinde pentru drum
M-a învățat Iubitul ce-nseamnă renunțare
Și care e ofranda ornată cu parfum.

Comori nepieritoare trimise sunt în Slavă
Le vom găsi acolo, vom fi moștenitori
Căci vom lăsa pământul cu zgură și cu pleavă
Să stăm cu sfinți în Plaiul eternelor splendori.

George Cornici

Ai cui suntem?

Suntem ai Tăi; ne prețuiești
Simțim că ești cu noi pe cale
Trimiți, mereu, lumini cerești
Și melodii instrumentale.

Suntem ai Tăi; ne-ai scos din vid,
Ne-ai îmbrăcat cu fericire
Ne-ai dat un fundament solid
Pe care scrie:”MOȘTENIRE”

Suntem ai Tăi; nu vrem stăpâni
Învinși de patimile firii
‘Nălțăm, convinși, ambele mâini
Spre-altarul drag al răsplătirii.

Suntem proprietatea Ta
Să ne răpească nu-s în stare
Acei ce nu-Ți pot slavă da
Și n-au crezut în vindecare.

”Suntem ai Tăi…suntem ai Tăi”
Așa cântăm, așa vom zice
Nu vrem tumultul altor căi,
Vrem Legea Ta să se aplice.

Suntem ai Tăi; plătit-ai preț
Cum nimeni n-a plătit vreodată
Ca în dogoare și-n îngheț
Să știm că vine o răsplată.

Că singuri nu vom fi nicicând
E rezultatul înfierii
Azi orice simț și orice gând
Ne-arată zorii Învierii.

George Cornici

Strădanii

Să se vadă dragostea crescând
În noi să se manifeste
Să fie-acesta primul gând,
Să fie reală, nu poveste.

Mai mult să facem un bine
Celor flămânzi, oropsiți
Să vină la har, să se-nchine,
Să fie-n Scripturi instruiți.

Frecvența la rugi să crească
Vai ce subțire-i acum!
Ca-n noi tării să se nască
Și-avânturi cu iz de parfum.

Când vom dubla cercetarea
Cuvântului dat prin profeți
Vom transforma-n zel încercarea,
Din arid vom scoate frum’seți.

Mai adâncă-nrădăcinare
În tot ce-i divin și sublim
S-avem mai des sărbătoare,
Spre binecuvântări să suim.

Mai plină de zel slujirea
Va fi mărturie oricând
Mai plină de dor privirea
Îl vede pe Mire zâmbind.

Iubire dintâi se cere
S-aducă jertfiri la altar
Să poarte nevoi în tăcere
Să rabde nevoi când apar.

Se cere răbdare sporită
Așteptând răspunsul de Sus
Ea poate fi șlefuită
De unul singur: Isus.

Strădanii, mereu, strădanii
În a culege cerești comori
Deci, să nu risipim anii,
La cântar să nu fim ușori.

Răsplată în Slavă urmează
Cu cei ce-n turmă-au rămas
C-așa Trinitatea tratează
Pe cei cu uleiul în vas.

George Cornici

Comorile găsite…

Comorile găsite
Când la Isus ne-am dus
Sunt foarte îndrăgite
Ne fericesc nespus.

Aflat-am îndrumare
Spre traiul consacrat
Ca-n orice încercare
Să știm c-a înviat.

Ne-a spus că prin credință
Vedem splendori cerești,
Că sunt de trebuință
Forțe dumnezeiești.

A fost de prima dată
Când un mesaj divin
Ne-a cucerit și-ndată
Am zis: AMIN! AMIN!

Comori am strâns și-om strânge
În drum spre Canaan
Iubirea n-o vom stinge
E-un nesfârșit ocean.

Experiențe sfinte
Trăim cu El mereu
Mirabile cuvinte
Lumini sunt pe traseu.

Nimic nu se compară
Cu ce-am primit de Sus
În noi e-o primăvară
Și har din Rai adus.

Minunea transformării
E scump mărgăritar
Am dat răspuns chemării
Spre veșnicul hotar.

Nu umplem visteria
Cu zgura faimei reci
Comoară-i bucuria
De-a fi cu Fiu-n veci.

George Cornici

Importanța sarbatorii Crăciunului

Importanța sărbătorii Crăciunului
N-o recunoaște teoria nebunului
Spre pierzania lor în felul acesta gândesc
Neavând în ei nici un sentiment dumnezeiesc.

Pentru ei e doar un prilej de distracție
Nu spre cele transcedentale atracție
E o ocazie să-și etaleze statura
Nu să cerceteze ce spune Scriptura.

O, de-ar cunoaște ce-nseamnă-ntruparea!
Cum Însuși Dumnezeu și- a arătat îndurarea
Trimițându-și Fiul preaiubit să salveze
Pe culegătorii demonicelor ipoteze…

De-ar ști că-mpăratul s-a coborât cu iubire
S-aducă-n ființe buna vestire
S-ar duce cu gândul la ieslea săracă
Și-ar ști că acolo cu Cerul se-mpacă.

De-ar deschide sufletul la revelații divine
S-ar arunca la pământ Pruncului să se-nchine
Și-ar dispare noaptea din rebela făptură
Și-ar trata semenii cu-o dreaptă măsură.

Cine le va deschide ochii să vadă minunea?
Cine dacă nu cei ce-au primit misiunea?
Ce-naltă favoare! Ce responsabilitate
Să le îndrepte privirea spre eternitate.

Cei ce primesc mesajul sărbătorii sosite
Vor avea cu Cristos părtășii fericite
Și vor plânge pentru ce-au crezut înainte
Dar vor îmbrățișă mesajul cereștilor cuvinte.

George Cornici

Nespus Te iubim, Isuse…

Te iubim, Isuse, nespus Te iubim
Să fim, mereu, cu Tine asta dorim
Nu vrem despărțitre, nu vrem remușcări
Vrem credincioșie, cereștile stări.

Vrem, mereu, conecții cu tot ce ne-ai spus
Că din turma Ta Tu nu ne-ai exclus
Și-azi primim direcții pentr-orientare
Și să-nvingem starea grea de încercare.

Ne-ai purtat povara și încă o mai porți
Fără paza Ta am fi-aproape morți
Ești cu noi Isuse, și în tragedie
Și când fredonăm o dulce melodie.

De ne dai mustrare și-atunci Te iubim
Numele Tău sfânt cu drag îl rostim
Nu ne-depărtăm, mergem und’ Te duci
Chiar de am purta două sau trei cruci.

Când s-au abătut vânturile grele
Când, parcă, s-a stins lumina din stele
N-ai lăsat necazul să ne înfășoare
Ci-ai lăsat tăria-Ți să se desfășoare.

Orice s-at petrece, oriunde am fi
Ai veni la noi și ne-ai pregăti
Să-nfruntăm furtuna și s-o biruim
Ce mult Te-adorăm, ce mult Te iubim!

Orice zi începem o-ncepe cu Tine
Mergem la altar c-așa se cuvine
‘Nălțăm mulțumirea la tronul de har
Știind că aceasta e-un mărgăritar.

Te iubim, Isuse, nespus Te iubim
Să fim, mereu, cu Tine asta dorim
Nu vrem despărțitre, nu vrem remușcări
Vrem credincioșie, cereștile stări.

George Cornici

Sufletul deschis

Sufletul deschis sā primeascā
Zestrea comorii cerești
Vrea cu elan sā slujeascā
Rāspunzând divinelor vești.

Sufletul deschis la cântare
Poate învinge poveri
Plânge vāzând o trādare,
De la har, când vede cāderi.

Sufletul deschis sā-nțeleagā
Mesajul din Slavā trimis
Știe, oricând, sā aleagā
Tot ce-mpāratu-a promis.

Sufletul deschis spre
Luminā
Poate sā-nvingā nevoi
Va sta cu Fiul la Cinā
Și-aici și-n viața de-apoi.

Sufletul deschis sā culeagā
Comoara cerescului dar
Poate pe mulți sā-i atragā
Spre culmi de slujire și har.

Sufleful deschis sā cunoascā
Cuvântul din slavā sosit
Nu va-nceta sā rodeascā
Sā dea la popor însutit.

George Cornici

Iov (fragment)

Și Domnul a vorbit lui Iov și i-a răspuns
”Cât de încredințat ești tu care vorbești?
Împotrivindu-te Celui ce-i nepătruns
Atotputernic Domn în Slăvile Cerești?

Tu, ce pe Dumnezeu să-L mustri ai ajuns
Mai ai ceva de zis? lucruri pe măsură?
Și Iov atunci a zis: ” Nu mai găsesc răspuns
O Doamne sunt prea mic, mâna-mi pun la gură.

Vorbit-am o dată și nu voi răspunde
De două ori încă, nimic n-oi mai zice
Atunci din vârtej de furtuni furibunde
Porni glasul Lui ca un fulger să pice.

”De ești un viteaz al tău mijloc ‘l-încinge
Ca tu să mă-nveți întrebări când ți-oi pune
Să-Mi spulberi dreptatea? Sau vrei a Mi-o stinge?
Dreptatea ta însăți dorind a-ți expune?

Ai brațul ca Domnul? puternic și tare?
Ai glasul de tunet răzbind prin mulțime?
Îmbracă-te-atunci strălucind în splendoare
Poți tu oare fi-mpodobit cu mărire?

Revarsă-ți atunci valul mâniei tale
Și doar c-o privire pe trufași doboară
Zdrobește-i pe loc și oprește-i pe cale
Ascunde-i pe toți și-n țărână-i coboară.

Atunci de pe Tronul Domnirii-n Lumină
Să-ți ies înainte găsi-voi o cale
Dorind să-ți privesc strălucirea deplină
Iar lauda mea s-o închin dreptei tale.

Iar Iov auzind ce rosti Savaotul
Spre Domnu-și îndreaptă răspunsul din vale:
”Prea bine știu Doamne de-acum, Tu poți totul!
Nimic nu stă contra gândirilor Tale.

Când Domnu-i vorbise-I simțise mânia
Ca focul ce mistuie codrii și lanuri
Zicând: “Cine-i cel ce-a avut nebunia
Dorind să-Mi întunece Sfintele planuri?

Și eu, da, vorbit-am dar făr-a-nțelege
De lucruri ce nimeni nu poate concepe
Minuni ce nu-s date la om să dezlege
Iar mintea mea Doamne nu poate pricepe.

Ascultă-mi o Doamne cuvintele mele
Privește la mine, la slaba-mi făptură
A mele-ntrebări le înalț printre slele
Doar Tu-mi dai lumină și învățătură.

Urechea-auzise lucrări minunate
Și-atîtea vorbiri despre Tine-au fost spuse
Da-n zilele mele prea greu încercate
Trecînd prin cuptor ochiul meu Te văzuse.

De-aceea o Doamne mi-e scârbă de mine
Deși aș dori să-mi deschizi a Ta ușă
Primește-mi căința, privește la mine
M-aplec în țărână, în praf și cenușă.

Și Iov a rămas credincios restul vieții
Căci Domnul cunoaște măsura-încercării
Loviți și-ncercați au ajuns toți profeții
Pe flori nu ajungi la cununa-alergării.

Atâtea exemple de oameni cucernici
Zvârliți unii-n groapă iar alții-n cuptoare
Ei nu s-au clintit ci rămas-au statornici
Iar Domnul i-a scos și din mijloc de mare.

Și azi neschimbații nori negrii se-arată
Și-adesea gustăm vrând-nevrând suferință
Că-i cancer, covid sau vreo boală ingrată
E greu încercată a noastră credință.

Dar Iov ne dezleagă secretul cel mare
Când suferi și chiar îți dorești clipa morții
Când nici nu mai speri să primești vindecare
Vezi Mâna Slăvită ce-ți numără sorții.

Căci viața de-aici e oricum trecătoare
Și după mormânt veșnicia urmează
Iar Cel care poate să-ți dea vindecare
E-Acel ce și-acum al tău suflet veghează.

Daniel Hozan

E toamnă iar

Adie vânt răzleţ din necuprins,
Ploaia de frunze s-aşterne domol,
Īn jocul de-o clipă, în vals timid
Parc-ar vrea să urce-n copacul gol.

E toamnă iar şi cerul ne răsfaţă
Cu albastrul senin de Voroneţ,
Nori strălucitori ca floarea-n glastră,
Cheamă omul truditor la ospăţ.

Toamna-i bogată, belşug din toate,
Stau sub ochii noştri ca un festin.
Veselia-i mare c-avem roade,
În cămară şi hambare e plin.

Ridică-ţi privirea mai Sus, la cer,
Cu mâini ridicate să-I mulţumeşti,
Stăpånului divin, Emanuel,
Că toate-s binecuvântări cereşti!

Maria Șopț 

Rascumpararea timpului

Cum mai poţi să dai valoare
Unui timp care s-a dus
Dacă nu trăieşti în lume
Mână-n mână cu Isus? !

Biblia expres ne cere
Timpul să-l răscumpărăm
Căci în el e viitorul
Înspre care galopăm.

Orice zi e importantă
Dacă ne-o trăim frumos
Dând cuvântului valoare
Cum făcu Domnul Hristos.

Viaţa este limitată.
Dacă-o ducem cu folos
Cu o inimă-nţeleaptă
Vom fi una cu Hristos.

Noi avem o conştiinţă
Cu-adresă din Creator.
Dacă o păstrăm curată
Vom avea un viitor.

Uneori în înfrânare
Stă secretul vieţii sfinte.
Cumpătarea-i prima treaptă
Către-al Domnului Părinte.

Să ne cizelăm purtarea
Ca toţi oamenii-nţelepţi.
Domnul nostru grabnic vine.
Tu ia seama cum L-aştepţi!

Marea noastră misiune
Pentru oamenii de-afară
Mai constă şi în purtarea
Scumpă ca o piatră rară.

Fapta bună-i necesară
Dar cu dragoste în ea.
Să n-o faci pentru reclamă,
Ci doar când Isus o vrea.

A răscumpăra azi timpul
Asta-nseamnă să plăteşti
Preţul unui sacrificiu
Pentru slăvile cereşti.

Cum şi Mielul sus pe cruce
Pentru noi toţi a plătit
Să ne scoată din pierzare
La momentul potrivit.

Corneliu Livanu