Mulțumirea

Când privesc întinse plaiuri,
Cer și mare și pământ,
Munți înalți, câmpii și dealuri,
Toate au un singur cânt!

Toate sunt ca-ntr-o orchestră
Fiecare pe-al ei ton,
De pe planeta terestră
Înspre al Dreptății Tron,

Își înalță toate cântul
Să-L slăvească pe-Mpărat,
Pe Cel Veșnic, pe Preasfântul,
Pe Acel ce le-a creat!

Nu e loc răgaz s-aștepte,
Niciodată, nicidecum!
Ar sta timpul pe-a lui trepte
S-ar opri din al său drum,

S-ar preface tot întinsul
Într-un loc mort și pustiu,
Dac-o clipă universul
N-ar slăvi pe Cel ce-I Viu!

Toate își cunosc menirea,
Toate știu să nalțe-n zbor
Lauda și mulțumirea
Spre Slăvitul Creator!

Îl înalță cu-ndrăzneală,
Fiindcă merită slăvit!
Nu e loc de oboseală,
Nu e loc de târguit!

Într-un glas și-ntr-o dorință,
Cum e greu de-nchipuit,
Toate câte au ființă
Îl slăvesc necontenit!

Dar tu, om cu rațiune,
Om, creat de Dumnezeu,
Plămădit ca prin minune
De-un Stăpân din Empireu,

Om cu simțuri și cu minte,
Om, cu suflet și cu duh!
Om, cu rădăcini preasfinte,
Care tinzi înspre văzduh,

Care poți rosti-n cuvinte
Numele Celui de sus,
Poți să-nveți și să ții minte
Lucruri mari și greu de spus,

Unde-ți sunt laudele tale?
De ce nu Îl preamărești
Ca-ntr-o zi de sărbătoare
Pe Acel din slăvi cerești?

Unde-ți este mulțumirea
Și recunoștința ta?
De ce taci, când fericirea
Este în a-L înălța?

Tu om… tu, cel mai datornic
Tu nu-I dai lauda ta
Celui ce așteaptă dornic
Mulțumiri spre slava Sa!

El ți-a dat înțelepciune
Să judeci și să gândești,
Să alegi pe cele bune
Dintre cele ce-s lumești.

Să veghezi întotdeauna
Ca trairea ta de jos
Să lucească precum luna
Spre mărirea lui Hristos!

Căci și-aceasta-i o-nchinare
De un bun miros plăcut,
Lauzi prin a ta purtare
Pe Acel ce te-a făcut!

De aceea, cu-ndrăzneală
‘Nalță-ți glasul tău spre Cer,
Să nu cazi de oboseală
Ca acei ce-n lume pier.

Întru totul va depinde
De-asta, mântuirea ta…
Dă năvală și vei prinde
Loc la masă-n Slava Sa!

Asta, să-ți scalde gândirea
Ne-ncetat pe-acest pământ:
Nu uita, că mulțumirea
E-așteptarea Celui Sfânt!

Valentin Ilisoi 

Apăsarea exterioară

„M-am făcut tuturor totul, ca oricum să mântuiesc pe unii dintre ei.” 1 Corinteni 9:22

Un lucrător creştin trebuie să înveţe cum să fie un om nobil al lui Dumnezeu în mijlocul unei mulţimi de lucruri lipsite de nobleţe. Nu spune niciodată: “O, dacă aş fi în altă parte!” Toţi oamenii lui Dumnezeu sunt oameni obişnuiţi, care au fost făcuţi extraordinari prin materialul pe care El li l-a dat. Dacă nu avem materialul potrivit în mintea şi în inima noastră, nu-I vom fi folositori lui Dumnezeu. Nu suntem lucrători pentru Dumnezeu pentru că aşa am ales noi. Mulţi oameni aleg deliberat să devină lucrători, dar în ei nu se găseşte nimic din materialul harului atotputernic al lui Dumnezeu, nimic din Cuvântul Său atotputernic. Inima, mintea şi sufletul lui Pavel au fost în întregime umplute cu marele scop al lucrării pe care Isus Cristos a venit s-o facă; el n-a pierdut niciodată din vedere acest lucru unic. Noi trebuie să ne confruntăm cu adevărul esenţial…

Isus Cristos şi pe El răstignit” (1 Corinteni 2:2).

“Eu v-am ales…” (loan 15:16). Fă din aceste cuvinte un motto minunat în crezul tău. Nu tu L-ai ales pe Dumnezeu, ci El te-a ales pe tine. Dumnezeu lucrează îndoind, frângând. modelând, făcând cu noi ceea ce crede de cuviinţă. Nu ştim de ce a ales să lucreze aşa; dar ştim că EI lucrează având un singur scop – ca să poată spune: “Acesta este omul Meu”. Trebuie să stăm la dispoziţia lui Dumnezeu astfel, încât El să poată aşeza şi alţi oameni pe Stâncă, aşa cum ne-a aşezat pe noi.

Nu alege niciodată să devii lucrător, dar, dacă Dumnezeu îţi adresează această chemare, vai de tine dacă te abaţi la dreapta sau la stânga! El va face cu tine ceea ce n-a făcut niciodată înainte de a te fi chemat; va face cu tine ceea ce nu face cu alţi oameni. Lasă-L să te modeleze aşa cum doreşte El.

Oswald CHAMBERS