Sfinţirea

„Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră.” Tesaloniceni 4:3

Latura morţii. În procesul sfinţirii Dumnezeu trebuie să se ocupe de noi atât pe latura morţii, cât şi pe latura vieţii. Mulţi dintre noi petrecem aşa de mult timp în acest loc al morţii, încât avem pe noi amprenta mormântului. Întotdeauna există o bătălie aprigă înainte de sfinţire. Întotdeauna există ceva ce zvâcneşte de neplăcere in faţa cerinţelor lui Isus Cristos. Imediat ce Duhul lui Dumnezeu începe să ne arate ce înseamnă sfinţirea, începe şi lupta. “Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte… chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu.”

În procesul sfinţirii Duhul lui Dumnezeu mă va goli până când voi rămâne doar eu însumi – acesta este locul morţii. Sunt eu gata să fiu eu însumi şi nimic mai mult – fără prieteni, fără tată, fărâ frate, fără interese egoiste, ci pur şi simplu gata de moarte? Aceasta este condiţia sfinţirii. Nu este de mirare că Isus a spus: “Nu am venit să aduc pacea, ci sabia”. Aici apare lupta şi aici cădem atât de mulţi dintre noi. Refuzăm să ne identificăm cu moartea lui Isus în acest punct. “Dar e o condiţie aşa de severă”, spunem noi, “Nu se poate ca El să vrea să fac asta!” Domnul nostru este sever şi El vrea ca eu să fac asta.

Sunt gata să ajung eu însumi nimic, să mă golesc cu hotărâre de tot ce gândesc prietenii mei despre mine, de tot ce gândesc eu despre mine şi să-I dăruiesc lui Dumnezeu persoana mea dezbrăcată de toate acestea? Imediat ce fac aşa, El mă va sfinţi pe deplin şi viaţa mea va fi eliberată de orice altă dorinţă în afară de dorinţa după Dumnezeu.

Când mă rog: “Doamne, arată-mi ce înseamnă pentru mine sfinţirea”. El îmi va arăta, înseamnă a fi făcut una cu Isus. Sfinţirea nu este ceva ce Isus Cristos pune în mine, ci este El însuşi în mine.

Oswald CHAMBERS