Dumnezeu – tăria noastră

Prin atâtea-mprejurări
Și furtuni ce-ades izbesc,
Noi eram pe nicăieri
Fără har dumnezeiesc.

Numai Dumnezeu Slăvitul
În eterna-i bunătate
Care atât de mult iubit-a omul,
Ne-a salvat prin Isus, prin a Lui moarte.

Ce-a avut mai scump în ceruri,
Singurul născut din Tatăl,
L-a trimis să moară-n chinuri
Pe Calvar purtând păcatul,

Pentru-ntreaga omenire
Ce zăcea în întuneric,
Pentru noi care din fire
Eram doar un lut netrebnic.

Dar Domnul e tăria noastră! Slavă Lui!
El izbăvitorul din necaz și apăsare,
El măreața stâncă a veacului,
El Mântuitorul prin a Sa-ndurare.

Plin de bucurie dacă strig:
Lăudat să fie Domnul!
Biruința eu câștig.
Ce-mi mai poate face omul?

Boldul morți-i biruit.
Ea nu-l mai îngrozește
Pe acel ce-i mântuit,
Că el o privește

Ca un drum spre veșnicie
Care duce-n ceruri sus,
În eterna bucurie
Și împreună cu Isus.

Când am fost în strâmtorare,
Am strigat la Domnul.
El bogat în îndurare
Peste noi și-a întins brațul.

Ne-a vindecat de multe boale
Ne-a iertat păcatul.
Dar când nu aveam răbdare
Iar ne-a-nconjurat necazul.

Ca să rămânem în Domnul,
În Cuvântul Lui cel sfânt,
Să putem răbda ispita,
Să fim sare pe pământ.

Nu întărâtați pe Domnul!
Nu la gelozie!
Că ce poate face omul,
Când s-aprinde-a Lui mânie.

Că se zguduie și munții,
Se cutremură pământul
Iar cei ce-l locuiesc, sărmanii,
Ei se clatină ca vântul.

Nori El are sub picioare
Călărind pe heruvim,
Întunericul învelitoare
Și venea plutind.

Și zburând pe-aripi de vânt,
Cortu-i împrejur era,
Dumnezeu etern și sfânt,
Împrejur tot strălucea.

Nori chiar ies din strălucirea-I
Ce aruncă grindină, cărbuni de foc.
Nu pot înțelege slava-I
Numa-n parte, nu de tot.

Domnul a tunat în ceruri,
Glasul celui Preaînalt răsună,
Împrăștiatu-s-au vrăjmașii,
Pusu-i-a Domnul pe fugă.

Deci să-l binecuvântăm pe Domnul
Pentru tot ce e și face.
În adunare și-n tot locul
Singur El dă har aducător de pace.

Tecar Augustin 

Ascultarea… si apoi?

„Îndată, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă de cealaltă parte… ” Marcu 6:45-52

Noi suntem în stare să credem că, dacă Isus Cristos ne sileşte şi noi Il ascultăm, El ne va conduce spre mari succese. Nu trebuie să ne gândim niciodată că visele noastre de succes sunt scopul lui Dumnezeu pentru noi; scopul Lui poate fi exact opusul. Avem ideea că Dumnezeu ne conduce spre o ţinta anume, spre un ţel dorit; El nu face aceasta. Problema ajungerii la o ţintă anume este de mică importanţă. Ceea ce noi numim proces, Dumnezeu numeşte ţintă.

Care cred eu că este scopul lui Dumnezeu? Scopul Lui este să depind de El şi de puterea Lui acum.Dacă pot să rămân calm şi neclintit în mijlocul luptei, scopul lui Dumnezeu se împlineşte în mine. Dumnezeu nu lucrează în vederea unui anumit sfârşit; ţinta Lui este procesul – adică să-L văd pe El umblând pe valuri, fără să văd nici un ţărm, nici un succes, nici un scop, ci doar să am siguranţa absolută că totul este în ordine, deoarece îl văd pe El umblând pe mare. Procesul, nu finalul lui, Îl slăveşte pe Dumnezeu.

Dumnezeu ne pregăteşte pentru acum, nu pentru ce va fi imediai după aceea. Scopul Lui este pentru minutul acesta, nu pentru ceva din viitor. Nu trebuie să ne preocupe ce va urma după ce ascultăm; greşim şi ne rătăcim când ne gândim la ce va urma. Ceea ce oamenii numesc instruire, pregătire, Dumnezeu numeşte scop.

Scopul lui Dumnezeu este să mă facă în stare să văd că El poate păşi chiar acum peste haosul din viaţa mea. Dacă avem în vedere un scop mai îndepărtat, nu acordăm suficientă atenţie prezentului; dar dacă înţelegem că ascultarea este scopul, atunci fiecare clipă care vine este preţioasă.

Oswald CHAMBERS

INDIGNARE

POPAS PENTRU SUFLET

Crima de la Caracal – și nu numai – este mai mult decât rezultatul incompetenței, indiferenței și/sau insuficienței de personal și resurse!

Că s-a întâmplat la Caracal… se putea întâmpla oriunde! Se întâmplă pretutindeni, chiar și aici – sau, mai ales – în Statele Unite.

Nu mai există încrederea ușilor descuiate, a copiilor lăsați să se joace în voie, al plimbării pe jos la o oră mai târzie, a autostopului.

Crima de la Caracal este simptomatică unor devieri societale cronice, schimbări de mentalitate și orientare, prăbușiri morale și etice, toate fiind produsul liberalismului rampant care erodează toate instituțiile și valorile civilizației de bun simț!

Nu, nu tratez cu ușurință și ignoranță termenul; liberalismul este o etichetă pe care și-o asumă elitele progresiste și tehnocrate, pentru care funcționalitatea unei societăți depinde de uniformitatea economică dar exclude normativele comune de moralitate și decență.

Normal ar fi… invers!

Cu spiritul caritabil de rigoare…

Vezi articolul original 411 cuvinte mai mult